BusinessMagazin

Blog

  • Cum sa ajungi om de afaceri

    Oare ce e in capul unui om de afaceri? Toata lumea ar dori sa stie raspunsul la aceasta intrebare, pentru ca acolo se afla cheia succesului, acolo se nasc toate strategiile care aduc in final castiguri uriase.

    Cine nu si-ar dori asa ceva? E usor de zis, dar mai greu de facut. Pentru a reusi in afaceri, orice businessman trebuie sa puna la punct si sa execute strategia perfecta. Iar daca n-ati reusit sa deveniti miliardar pana acum, inseamna ca probabil v-ar prinde bine o schimbare de strategie. Site-ul american www.psychotactics.com incearca sa va ofere cateva indicii despre cum functioneaza creierul unui business-man, aplicand un simt al umorului care reuseste sa destinda orice om de afaceri stresat sau crispat.

    Ce face, de fapt, psychotactics.com? Inlatura aura de sobrietate care pluteste in jurul afacerilor de milioane. Va invata cum trebuie sa arate o carte de vizita care sa atraga ochiul, cum sa „treziti“ presa la prezentarea noilor produse, cum sa convingeti clientii ca nu intentionati doar sa va testati produsul pe ei si multe alte asemenea gaselnite psihologice care fac sarea si piperul unei vanzari reusite. Amanunte care multora le pot parea exagerate ori insignifiante, dar care functioneaza cu succes in lumea afacerilor. 

    Creatorul site-ului, neozeelandezul Sean D’Sousa, ofera chiar consultanta online prin teleconferinta pentru oamenii de afaceri care doresc sa-si imbunatateasca strategiile de comunicare, organizare si vanzari in cadrul afacerilor lor. El a publicat si cateva carti de audit in afaceri, materiale audio sI CD-uri, care pot fi de asemenea cumparate de pe site.  Iar pe un site care vehiculeaza un stil nonsalant si personal, evident ca nu putea lipsi rubrica de glume. Dand click pe „fun stuff“ veti gasi cateva poze amuzante care va dau mai multe motive pentru care sa nu va mai plangeti de postul dumneavoastra, bancuri, ilustratii cu moduri „discrete“ de a motai la sedintele plictisitoare si benzi desenate comice din lumea managerilor. Ca sa nu credeti ca un om de afaceri nu gateste, Sean ofera la rubrica „despre noi“ trei retete de specialitati culinare indiene, pe care le pune in aplicare de cate ori simte nevoia unei delicatese demne de apetitul unui manager.

    „Serios… Ce cautati la sectiunea retete culinare pe un site de marketing? Acest lucru va include in categoria el loco, deci bine ati venit in grup“, spune Sean inainte de a prezenta cele trei retete. 

    Autorul sustine ca experienta sa de business provine din lecturarea unui numar de 50 – 100 carti pe an, cat si din documentarea sustinuta pe site-urile din domeniu. Nu pretinde ca ar fi un specialist, dar la rubrica „rezultate ale clientilor“ prezinta si cateva marturii ale unor oameni de afaceri care i-au urmat sfaturile si care si-au marit profiturile din afaceri. Pentru a vedea in intregime continutul site-ului trebuie sa platiti 24 de dolari pe an ca sa va inscrieti ca membru, dar si fara inscriere aveti acces la multe subiecte incitante. Cu toate ca este vizibila tendinta continutului de a va face sa cumparati cartile si materialele lui Sean, site-ul nu seamana deloc cu deja obsedantele pagini care vand produse miraculoase la preturi exorbitante si care se dovedesc a fi veritabile escrocherii.  Site-ul www.psychotactics.com merita vizitat chiar si pentru simplu motiv ca va va mai inviora psihicul. 

  • ORASUL CU SOMAJ NEGATIV

    In Sinnicolaul Mare sunt mai multi angajati decat adulti. Investitiile straine au impins somajul din oras – care are, potrivit statisticilor, circa 14.000 de locuitori, sub zero. Aici muncesc  circa 9.000-10.000 de oameni, desi buletin de Sinnicolaul Mare si varsta de angajare au doar circa 5.500.

    Micul oras de langa granita cu Ungaria – care se afla la circa 60 de kilometri de Timisoara – are, pe langa primarul ales, si un „primar de afaceri“. Cel mai instarit om din oras, Dorin Muntean (58), se lauda chiar ca el e cel care a convins doua multinationale sa-si deschida fabricile aici si nu in alta parte. 

    Pitoresc si extrem de volubil, Muntean are un destin care se suprapune, practic, peste scurta istorie capitalista post-decembrista a oraselului. Pana in 1989, Muntean, inginer de formatie, a lucrat la Autoturisme Dacia – era sef de sectie, iar oamenii lui faceau scaune de Lastun. Dupa revolutie s-a facut crescator de animale: „Am inchiriat un spatiu in care cresteam 2.000 de porci si 300 de dihori“, isi aminteste Muntean, care la un moment dat a renuntat la zootehnie si a revenit in industrie, pentru a produce, cu 80 de angajati, piese de schimb pentru utilaje din industria usoara. 

    In 1993, Muntean cumpara utilaje si se reorienteaza din nou – de asta data spre productia de piese pentru autoturisme. Merge din intreprindere in intreprindere in cautare de clienti si sfarseste prin a deveni unul dintre cei trei furnizori de cabluri – de ambreiaj, pentru frana de mana si pentru acceleratie – ai Uzinelor Dacia. 

    Viata lui Muntean si a firmei lui se schimba total in 1995, cand in Sinnicolaul Mare vine o delegatie de la Delphi Packard, cunoscut producator mondial de cablaje electrice. Muntean isi aminteste ca reprezentantii companiei americane i-au incredintat aproximativ un milion de dolari (circa doua miliarde de lei, la paritatea leu/dolar din acel an). „M-au chemat de la banca si nu imi venea sa cred ca am aceasta suma in cont“, spune Muntean.  Cu cele doua miliarde de lei acesta a creat, intr-o luna si jumatate, o companie care a inceput sa fabrice cablaje pentru Opel Astra. Muntean se mira si acum de felul in care americanii i-au dat banii. „Au vrut sa vada nu doar daca pot incepe o companie la Sinnicolau, ci au vrut sa verifice si onestitatea oamenilor de afaceri locali. A fost un test. Ulterior, am inceput proiectul pilot“, povesteste el. 

    Delphi Packard a deschis in Sinnicolau, in 1997, o fabrica al carei numar de angajati era atunci de 2.000; acum, numarul oamenilor s-a dublat. „Practic, fabrica lor a inceput cu oamenii mei. Mi-au luat 300 de angajati dintr-un total de 320“, spune Muntean. Chiar daca i-a luat grosul oamenilor, compania americana – divizie a General Motors – nu si-a propus sa-l scoata pe omul de afaceri roman de pe piata; Muntean e subcontractorul lor si practic face, in fabrica sa, pregatire pentru productia lui Delphi Packard. 

    Povestea s-a repetat cu italienii de la Zoppas, cea de-a doua „multinationala“ cu care se lauda omul de afaceri. Dupa vizita unei delegatii, Muntean a fost invitat la o intalnire cu „Zoppas cel mare“, proprietarii grupului care produce rezistente electrice pentru boilere, electrocasnice si pentru industria aeronautica. Acum, Zoppas are la Sinnicolau o fabrica in care lucreaza 3.000 de oameni, iar Muntean e subcontractor.

    „Primarul informal din Sinnicolau“ a adus locuri de munca pentru oras, dar si-a cladit si propria avere. Si-a construit o casa cu 20 de camere, in care locuieste doar el cu familia. Pasionat de masini, a avut, intr-o vreme, opt autoturisme. Iar compania sa, Automec – care are 600 de angajati, preponderent femei -, e subcontractor pentru cele doua companii mentionate si are o cifra de afaceri anuala de 10 milioane de dolari. 

    Iar Delphi Packard si Zoppas nu sunt singurele firme straine din Sinnicolau. Aici mai exista o companie italiana, Eclipsa, care produce pantofi si are 3.000 de angajati, cateva firme din industria lemnului si doua companii agricole, Orlandi si Emiliana. 

    De unde are Sinnicolaul Mare mai multi angajati decat locuitori de varsta adulta? Din localitatile din jur, de la Cugir, dar si din Valea Jiului. Criza personalului de orice fel, aparuta in Timisoara, s-a propagat pana la Sinnicolau, unde angajatorii au inceput si ei „sa ia oamenii unii de la altii“. 

    Cat despre nivelul de trai din localitate, salariile muncitorilor variaza intre 250 si 300 de euro. De celelalta parte a ecuatiei, avem preturile – care nu sunt deloc mici pentru un orasel cum sunt cu miile in tara: o garsoniera costa 14.000 de euro, iar pretul unui apartament de doua camere ajunge la 25.000 de euro. Dar Sinnicolaul Mare e un caz cu totul special – nu gasesti atat de usor atatia investitori straini intr-un loc atat de mic.

  • REVOLUTIA ECONOMICA

    Vicepremierul George Copos isi doreste pana in 2007 o Romanie „cu 42 de Timisoare“. Dar Timisoara, orasul-minune al economiei romanesti, e incoltita acum de o criza unica in tara. Investitiile straine au accelerat intr-atat dezvoltarea orasului, incat rata somajului tinde spre zero – judetul Timis are chiar un oras, Sinnicolaul Mare, cu o rata negativa a somajului. In aceste conditii, investitori precum Continental, Siemens ori Alcatel isi pastreaza cu efort angajatii pe care-i au si pornesc prin tara, in cautarea altora.

     Timisoara, 2005. Cateva cladiri venerabile din Piata Unirii sunt acoperite de schele de lemn, semn ca renovarile au inceput. Piata geme de terase elegante. Preturi mari, apropiate de cele din restaurantele europene. Conversatii multe in italiana, dar auzi si engleza, si germana. Discutii „de bere“, dar si discutii de afaceri. „Am un teren cu acces la drumul principal si cu utilitati“, spune la telefon un timisorean, in romaneste de data asta. „Putem face si actele.“ 

    Tranzactiile cu terenurile Timisului sunt deja celebre. Toata Romania stie ca italienii au cumparat trei sferturi din suprafata totala a judetului – cel putin asa spune legenda. Tot legenda spune ca Timisoara e orasul fara someri, iar cifrele Primariei arata ca legenda e chiar o aiureala. La nivel de judet, rata somajului a variat in primele patru luni ale anului intre 2,2% si 2,6% – iar daca se ia in calcul piata neagra a fortei de munca, se poate spune cu destula siguranta ca somajul, daca nu e chiar 0%, atunci tinde hotarat la 0%. 

    O asemenea cifra e, pentru orasele macinate de somaj si satule de greve, un ideal. Pentru Timisoara e insa suparatorul efect secundar al unui boom economic pe care restul Romaniei il ia drept reper. Revolutia economica a Timisoarei – dusa cu tenacitate vreme de 15 ani – isi are pretul ei: orasul e secatuit, cand vine vorba de resurse umane. O situatie convenabila – perfecta chiar – pentru salariati, dar din ce in ce mai ingrijoratoare pentru angajatori. Aici si-a stabilit „baza“ cea mai mare investitie germana din Romania: Continental AP, producator de cauciucuri.

    Sigur ca investitiile straine sunt bune „pentru Timisoara si pentru locuitorii ei“, recunoaste directorul general Martin Kleinbrod, dar „aspectele pozitive“ au un pret pe care companiile il resimt tot mai mult, „ca de exemplu, dificultatea de a gasi suficient personal calificat“. Pana acum, compania pentru care lucreaza Kleinbrod a investit in Romania 150 de milioane de euro si va investi alte 20 de milioane pana la sfarsitul anului. Pe langa locatia din Timisoara – unde produce anvelope pentru marci de autoturisme precum Renault (Dacia), Fiat, Suzuki, Toyota, Ford, Volkswagen sau Honda, Continental mai are o fabrica de curele de transmisie tot in Timisoara, o divizie de componente electronice la Sibiu, o unitate de productie pentru furtune de racire la Satu Mare si detine, in asociere cu Pirelli, o fabrica de cord metalic (pentru pneuri) la Slatina. Asta inseamna, in total, alti 1.000 de angajati. 

    Pentru fabrica de cauciucuri este prevazuta o crestere a capacitatii de productie cu 50% pana in 2008, ceea ce presupune alte angajari. „Vom ajunge la 1.300 – 1.400 de angajati pana in 2008. Pana acum am angajat personal doar din Timisoara, insa va trebui sa facem recrutari si din orasele mici din jur“, spune Ildiko Kovacs, Public Relations Coordinator in cadrul Continental. Cat despre angajatii cu calificare superioara, universitatile nu pot acoperi cererea mare de absolventi in special in domeniul tehnic. Consecinta?  „O fluctuatie a personalului intre companiile prezente aici“, spune directorul general Martin Kleinbrod.

    Daca managerii fabricii germane de anvelope se gandesc sa isi extinda aria de recrutare in anii urmatori, colegii de la Siemens VDO – o alta companie germana tot din domeniul automotive, insa profilata pe software pentru autoturisme – deja au facut acest pas. 

    Directorul Siemens VDO, Jorg Stratmann, a adus oameni din Sibiu, Cluj, Iasi si – lucru aproape incredibil – cativa din Bucuresti. Incredibil, pentru ca bucurestenii sunt greu de stramutat si multi percep plecarea in provincie drept o „retrogradare“, chiar daca pentru asta primesc o oferta financiara mai buna. Stratmann a ales solutia de a cauta specialisti prin alte orase pentru ca aproape toti specialistii IT din Timisoara de care ar fi avut nevoie – absolventi sau chiar studenti – fusesera deja angajati la alte companii din aceeasi industrie (Alcatel, Solectron). 

    Recrutarile din afara orasului s-au facut, insa asta nu inseamna ca problemele s-au rezolvat definitiv. Nu doar gasirea de noi specialisti, ci si „pastrarea angajatilor actuali este o mare provocare“, explica Stratmann, care spune ca marirea salariilor – un proces continuu de-a lungul celor cinci ani de activitate ai Siemens VDO – trebuie sa aiba totusi o limita, pentru ca trebuie nu numai sa-si tina oamenii, ci si sa controleze costurile. Iar salariile reprezinta, spune el, 80-90% din costurile companiei.

    Cert e ca acum Siemens VDO nu se mai asteapta sa atinga ratele de crestere din anii trecuti (30-40%), iar secatuirea rezervorului de resurse umane e principalul motiv. Universitatea din Timisoara – motivul numarul unu al prezentei Siemens in oras, dupa afirmatiile lui Jorg Stratmann – genereaza mai putini absolventi decat cere piata. Francezii de la Alcatel, care au venit in Timisoara inca din 1992, au aceleasi probleme. Ca si Siemens VDO, Alcatel are 1.000 de angajati, majoritatea softisti. Compania franceza si cea germana sunt principalii angajatori de studenti si absolventi ai facultatilor tehnice din Universitatea Timisoara.

    Criza de oameni e atat de mare, incat inchiderea unei companii e o gura de oxigen pentru piata. Dupa boom-ul de acum cativa ani, Solectron – care in vremurile bune avea 4.000 de angajati – a fost nevoita sa-si reduca la jumatate personalul, din lipsa de comenzi. Cei circa 2.000 de someri ai producatorului de ansamble pentru echipamente electronice au fost imediat absorbiti, aproape in totalitate, de celelalte companii straine cu profil asemanator.

    Dar pe langa anvelope (produse de Continental) si software pentru computerul de bord sau design hardware (Siemens VDO), industria auto din Timisoara este si un important furnizor de cablaje electrice pentru autoturisme. Orasul este suficient de incapator pentru doi producatori: Draxlmaier si Kromberg & Schubert. Iar la Sinnicolaul Mare, orasul cu somaj negativ, mai functioneaza doua fabrici inrudite ca profil de activitate: Delphi Packard si Zoppas. Draxlmaier si Kromberg & Schubert sunt doua afaceri de familie din Germania care au intrat in oras aproximativ in acelasi an – 1999. Dan Popovici, directorul Draxlmaier spune ca in Timisoara nu lucreaza decat o mica parte – aproximativ 1.800 de oameni, specializati in asamblarea de cabluri electrice – din toti angajatii companiei germane (16.000 in cele cinci locatii din tara). Peste 90% din angajati sunt femei, pentru ca munca de punere in snopuri a cablajelor electrice necesita rabdare si migala.

    „In 2003-2004, am livrat cablaje pentru 40% din productia BMW“, se lauda Dan Popovici, directorul fabricii care doteaza seriile 1 si 3 ale marcii bavareze. Draxlmaier, companie care a investit in Romania 150 milioane de euro, dintre care 20% la Timisoara, mai produce in celelalte patru locatii din Brasov, Pitesti, Satu-Mare si Hunedoara elemente de interior (ornamente, piese injectate si parti din consola centrala). 

    Dan Popovici e unul dintre putinii oameni de afaceri din Timisoara care spune ca in compania sa problema fluctuatiei de personal a fost rezolvata. „Am stabilizat personalul pe care l-am angajat initial si care, pentru noi, e de baza“, afirma Popovici, care adauga ca salariile nu sunt, insa, singura forma de plata a muncii; pe langa salariu, spune el, angajatii companiei au acces in incinta fabricii la cabinet medical, unul stomatologic si chiar la o gradinita „in-house“. Iar putinii barbati din Draxlmaier, printre care se numara si directorul general, au la dispozitie un teren de fotbal amenajat chiar in curtea fabricii.

    „In orice caz, nu avem o fluctuatie nesanatoasa de personal“, rezuma Popovici, care povesteste ca e el insusi vanat de companii de recrutare care ii propun posturi de conducere in cadrul unor multinationale care vor sa puna piciorul in Timisoara.  Asadar, multi straini in Timisoara. S-ar putea trage concluzia ca turismul de afaceri duduie aici. Cornelia Hrin Popescu, directorul unui hotel de patru stele, Regina Blue, crede ca numarul hotelurilor construite special pentru turismul pentru afaceri e deja prea mare. 

    „Daca nu este dublat de altceva – turism cultural sau pentru pensionari – turismul de afaceri nu va rezista pe termen lung“, crede ea. Aglomerarea hotelurilor diversifica oferta, insa afecteaza performantele financiare ale investitorilor. Hotelurile Regina si Regina Blue, ambele detinute de omul de afaceri constantean Octavian Mares, sunt un bun exemplu. 

    Investitia in primul hotel (Regina) – cu o capacitate de 30 de camere – s-a amortizat in cinci ani, in vreme ce cea pentru Regina Blue (de 2,5 milioane de euro pentru cele 50 de camere, date recent in folosinta) se va amortiza intr-un timp mai lung: cinci-sapte ani, estimeaza proprietarul. 

    Concurenta pe aceasta zona va continua; luna aceasta va fi dat in folosinta un hotel Ibis in apropierea Iulius Mall (acelasi proprietar ca in Iasi), cladire aflata in constructie. Asemeni lui Mares – care a facut primii bani in alte domenii decat turismul si a investit in hoteluri manat de oportunitatea zonei – fotbalistii Ioan Timofte si Basarab Panduru au pus pe picioare hotelul Boavista.

    Straniu e ca Timisoara, cu tot traficul ei international, nu are pana acum un hotel de cinci stele. „Lipsa unui hotel de cinci stele te face sa ratezi venirea unor staruri culturale care nu accepta un standard inferior“, crede directorul de la Regina. 

    Dar turismul de afaceri nu inseamna doar hoteluri. Evolutia traficului aerian in ultimii cinci ani este, de asemenea, graitoare pentru efervescenta afacerilor din zona. Cristian Terhes-Ardelean, directorul companiei locale de consultanta Arhimedes, spune ca Timisoara este singura destinatie din tara cu patru zboruri zilnice dinspre si spre Bucuresti. „Timisoara este, de altfel, cea mai profitabila destinatie a Tarom“, spune Terhes-Ardelean. 

    Pe aeroportul Traian Vuia din Timisoara aterizeaza zilnic 30 de avioane si tot atatea decoleaza catre destinatii interne si externe. Principalele destinatii ale zborurilor sunt Viena, Milano, Roma, Torino, Stuttgart, Düsseldorf, München, Budapesta – iar aceste orase spun multe despre originea investitorilor si angajatilor straini – expati, cum le spun romanii – care vin si pleaca din Timisoara. Cresteri spectaculoase s-au inregistrat atat la traficul de pasageri, cat si la cel de marfa. 

    Care e, totusi, necazul nr. 1 al managerilor din Timisoara? Marirea permanenta a salariilor, spun cei mai multi – pentru angajati, asta e bucuria nr. 1. Dar mai multi bani de cheltuit inseamna si preturi mai mari: Timisoara este un oras scump, comparabil cu Bucurestiul. 

    Prin oras circula zvonul ca in centrul vechi al Timisoarei s-a vandut cel mai scump apartament din Romania: aproape 300.000 de euro. Cei care-l cred spun ca nu e deloc exclus, de vreme ce aici au venit multi pensionari italieni. Tot la bursa zvonurilor mai circula o poveste: ca tot centrul vechi al Timisoarei ar fi fost cumparat de italieni, motiv pentru care preturile au ajuns la niveluri care starnesc indignare. De altfel, e suficient sa rasfoiesti un ziar cu anunturi de mica publicitate pentru a vedea ca in Piata Unirii un apartament se inchiriaza cu 4-500 de euro, iar preturile de vanzare pentru doua camere variaza intre 100.000 si 200.000 de euro. Nici in zonele semicentrale sau marginase tarifele de inchiriere si preturile de vanzare nu suna rezonabil: in zona Cetate o garsoniera sau un apartament de doua camere se inchiriaza cu 150-200 de euro, iar preturile de vanzare oscileaza intre 30.000 de euro (garsoniera) si 30-50.000 de euro pentru un apartament cu doua camere.  

    Isi permit timisorenii asemenea preturi? Oamenii obisnuiti nu. De altfel, clientela principala e formata din cetatenii straini. Totusi, nici salariatii de rand nu o duc prea rau aici comparativ cu restul tarii. Facand recurs la aceleasi date oficiale, vom descoperi ca salariul mediu brut la nivel de judet era de 1.000 RON (10 milioane de lei vechi) in aprilie 2005, nivelul castigului salarial net ridicandu-se la 770 RON (7,7 milioane de lei vechi), cu 20% mai mult decat media pe tara.

    Daca restrangem discutia doar la companiile private din zona, salariile cresc mult peste medie. Un muncitor senior poate ajunge la un salariu lunar brut de 400 de euro pe luna, adica vreo 15 milioane de lei vechi, iar media se afla in zona a 180 de euro, adica 6,5 milioane de lei vechi. Un director de productie castiga, in medie, nu mai putin de 2.500 de euro. Toate aceste valori reprezinta salarii brute si sunt valabile pentru luna martie 2005. La acelasi capitolul „salarii si salariati“, cele mai mari pretentii sunt ridicate de cei din sectorul IT, in special din zona de „soft“. „Stiu ca sunt putini si cer din start salarii mari. Dupa una-doua luni de la angajare, fie vor sa avanseze, fie cer mai multi bani, putini rezistand mirajului de a primi cateva procente in plus de la o firma concurenta“, explica Gynella Parfenie, consultant senior la compania de recrutare AIMS. 

    Conform Oficiului National al Registrului Comertului, din 1991 pana in iulie 2005, investitiile straine facute ca aport la capitalul social al companiilor din Timis, se cifreaza la 1,7 miliarde de euro (2 miliarde de dolari), in conditiile in care la nivelul intregii tari s-au investit 10,8 miliarde de euro (aproximativ 13 miliarde de dolari). In ceea ce priveste investitiile la Timisoara, cifrele sunt in realitate mult mai mari, intrucat, pe langa capitalul social subscris, exista o alta serie de investitii ulterioare facute de actionari. „Exista multe societati in judetul Timis, cu capital strain, care au un capital social de cateva sute sau mii de euro dar au efectuat investitii de milioane de euro“, declara Cristian Terhes-Ardelean, directorul companiei de consultanta Arhimedes din Timisoara. 

    Iar investitorii continua sa vina. De la inceputul acestu an, in judetul Timis s-au investit aproximativ 200 de milioane de euro (circa 250 de milioane de dolari), iar sumele se modifica de la o zi la alta. In opinia lui Parfenie, faptul ca in zona s-a dezvoltat o masa critica de specialisti deja rodati, care „nu mai au nevoie de training“, reprezinta un argument cu greutate in ochii oricarui investitor dispus sa inceapa o afacere in orasul de pe Bega.

    Pe de alta parte, un alt lucru incepe sa fie tot mai clar. Pe masura ce Timisoara va deveni un oras tot mai scump, valul de investitii se va indrepta catre Arad – lucru care deja a si inceput sa se intample, dar si catre Sibiu. Acolo costul de intrare este destul de mic, oricum inferior Timisoarei, ca sa nu mai pomenim de relatiile cel putin cordiale pe care primarul Klaus Johannis le-a cultivat cu investitorii germani. 

    La fel de limpede e si faptul ca afluxul de investitii straine in Timis a tras dupa sine, mai mult decat in orice alt oras din provincie, furnizori de servicii financiare, consultanta de management, investitii, resurse umane, contabila sau avocatiala. 

    Prima „iesire“ in afara Bucurestiului a firmei de avocatura Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen a fost la Timisoara. „Deschiderea biroului a reprezentat un pas firesc in dezvoltarea firmei si un prim pas in politica noastra de a acoperi principalele centre economice ale Romaniei. Activitatea biroului este dedicata sustinerii operatiunilor locale sau intereselor punctuale de reprezentare in regiunea Banatului a unor clienti precum TRW, Smithfield, Gaz de France, Celestica ori Saint-Gobain“, explica Adriana Gaspar, Partener Senior in cadrul NNDKP si, totodata, responsabil cu biroul din Timisoara. 

    Arhimedes este compania de consultanta a italianului Enrico Pollo, creata special pentru a inlesni investitiile din „Cetatea eterna“. „Italienii au fost primii straini care au venit masiv la Timisoara, dupa Revolutie. Au inceput sa produca in lohn incaltaminte si imbracaminte“, povesteste Cristian Terhes Ardelean, directorul Arhimedes. Din 2000, o data cu lamurirea drepturilor de proprietate agricola, italienii au inceput sa cumpere pamant. In scurt timp, li s-au alaturat belgienii, francezii sau austriecii. Incet, incet, investitorii in terenuri s-au delimitat in doua mari categorii: speculatorii si antreprenorii interesati de productie agricola, cum sunt cazurile Bardeau si Martini, care au acumulat, fiecare, cate 10.000 de hectare de terenuri agricole.  

    Numai ca, in acest moment, tranzactiile de acest gen au intrat intr-un impas, investitorii indreptandu-si acum eforturile spre comasarea suprafetelor de teren anterior achizitionate. Acest efort va fi cel putin la fel de mare cu acela de a cumpara masiv – fenomen inregistrat pana acum. Practic, investitorii au cumparat terenuri la intamplare – fie direct, fie prin intermediari romani -, exploatand avantajul pretului scazut. Cei care detin loturile care le-ar permite investitorilor unificarea unor suprafete mai mari fie tin la pret (problema care s-ar putea rezolva prin negocieri), fie nu pot prezenta cumparatorului o situatie limpede a proprietatii. „Este o perioada de reglementare a situatiilor juridice“, arata Terhes-Ardelean, de la Arhimedes.

    Preturile la terenurile agricole au ajuns la valori de pana la 2.000-2.500 euro/hectar in zonele cu pamant bun sau in cele care au fost amenajate. Pe de alta parte, in orasul Jimbolia, de exemplu, pamantul pur si simplu „nu are pret“. Oamenii refuza sa vanda, iar incapatanarea lor nu are nimic de-a face cu sloganul „noi nu ne vindem tara“. Pentru ei, pamantul reprezinta singura sursa de subzistenta. Si cum agricultura merge mana in mana cu zootehnia, Timisoara are un investitor strategic si pe acest domeniu.

    Considerat ani in sir unul dintre cele mai rasunatoare falimente ale economiei romanesti, Comtim a fost cumparat de americanii de la Smithfield. „Pe langa crearea a 3.500 locuri de munca, societatea va fi un mare consumator de furaje, grane, alte materii prime, precum si de servicii ale fermierilor locali“, explica Michael H. Cole, vicepresedinte al Smithfield. El preconizeaza incheierea de contracte pe termen lung cu aproximativ 250 de fermieri romani, pentru o suma de peste 55 de milioane de dolari anual, in contul cresterii de purcei de lapte pana cand acestia vor ajunge la greutatea de taiere. Oficialul Smithfield este optimist in privinta volumului investitiilor pe care compania americana le va face in Romania in urmatorii 5 ani, estimandu-le la 800 de milioane de dolari. 

    La fel ca si consultanta de investitii, o dezvoltare importanta s-a consemnat si in cazul companiilor de recrutare. AIMS si-a deschis un birou la Timisoara si, cel putin pana acum, nu se poate spune ca ar fi dus lipsa de clienti. Daca principala misiune a companiilor de resurse umane era sa identifice personalul calificat pentru companiile straine care faceau primul pas la Timisoara, de acum inainte, job-ul lor va fi diferit: recrutarea de oameni din companiile deja existente pentru noii intrati sau extinderea ariei de investigatie in judetul Timis sau in alte centre universitare.

    Sunt suficiente toate aceste cifre pentru a vedea mai mult decat o simpla metafora in calificativul de „oras de 5 stele“ acordat Timisoarei? In intervalul august-decembrie 2000, municipiul a fost monitorizat de doua agentii americane, United States Agency for International Development (USAID) si The Center for Institutional Reform and the Informal Sector (IRIS), primind calificativul de oras de cinci stele, adica „oras deschis investitiilor“. Criterile de care s-a tinut cont in acordarea acestui calificativ – 5 la numar – au fost: eliminarea autorizatiei de functionare (in cazul IMM); reducerea duratei de obtinere a avizelor locale; mai multa transparenta in obtinerea avizelor locale; reducerea timpului necesar pentru obtinerea autorizatiei de constructie; crearea unui ansamblu de cladiri si terenuri ale primariei disponibile pentru oportunitati de afaceri.

    Iar stelele acordate de cele doua agentii americane nu sunt singurul „motor“ al dezvoltarii Timisoarei. Apropierea de Vest, relatiile locuitorilor cu strainii inca inainte de Revolutie, precum si existenta unui mediu de business propice, coruptia mai putina decat in restul Romaniei si existenta unei mase critice de specialisti au fost toti atatia asi care au decis castigatorul la „masa verde“ a investitiilor. 

    Jorg Stratmann, directorul Siemens VDO, rezuma totul foarte franc: „daca nu exista Universitatea, noi nu investeam aici“. Nici ei, nici altii. Si, cine stie, poate ca nici acest articol nu ar mai fi fost scris.

  • Curat afacere!

    O afacere care s-a dezvoltat la noi, ca atatea altele, ca element al culturii de business occidentale: multinationalele au adus aici serviciile de cleaning profesionist, care alimenteaza astazi o piata in plina crestere. E drept, deocamdata, mai mult in Bucuresti.

    In 1991, cand presta servicii de curatenie in vagoanele de calatori din Germania, lui Cristian Grecu i-a venit ideea sa incerce marea cu degetul si in Romania. A fost printre pionierii serviciilor de curatenie in tara natala. In peste 13 ani de activitate in Romania, compania pe care a infiintat-o – Derubar – nu a inregistrat nici un an de regres, desi admite ca „in primii doi-trei ani de activitate nu ne-am putut lauda cu realizari deosebite“.

    Motivul e lesne de inteles. Piata nu era pregatita pentru astfel de servicii, nu neaparat din punct de vedere financiar, cat al mentalitatii. „Era ceva atipic sa spui «facem curatenie in incinta firmei sau acasa cu o firma specializata». Ce-i aia firma specializata de curatenie?, intrebau cei mai multi“, isi aminteste administratorul Derubar. Incet-incet, situatia s-a modificat substantial, iar pentru anul acesta Grecu estimeaza o cifra de afaceri de circa 400.000 de euro, cam cu 20% mai mare fata de 2004.

    In general, notiunea de curatenie ca serviciu prestat s-a schimbat foarte mult, cel putin in ce priveste sediile din firme: de la femeia de serviciu inarmata cu galeata si mop catre firmele specializate in astfel de servicii, care au nevoie de personal antrenat sa foloseasca nu numai echipamente profesionale, ci si substante speciale. Unele produse de curatat „sunt acide si pot face mai mult rau, decat bine“, spune Cristian Panait, director general al firmei de curatenie Bog’art, unde angajatii se specializeaza la locul de munca.

    Administratorul Derubar, in schimb, prefera sa-si trimita personalul la cursuri de calificare pentru cleaning. Diplomele pentru cursurile de curatenie sunt normale, spune Cristian Grecu. De cativa ani, in nomenclatorul meseriilor a aparut cea de „agent de curatenie de cladiri si mijloace de transport“. 

    In ultimii patru ani, piata a explodat. „Asta o arata cel mai simplu Paginile Aurii. Din trei in trei ani, segmentul firmelor de curatenie creste o data cu numarul de pagini“, spune Grecu, care estimeaza la cateva sute firmele din domeniu. 

    „Statistic“, numai in Pagini Aurii sunt listate 382 de firme de curatenie. Totusi, daca sunt excluse asociatiile familiale cu doi-trei angajati si firmele foarte mici, numarul acestora se reduce drastic. De fapt sunt cam 30 de firme, spune Anca Nastase, proprietara A&B Cleaning, o firma infiintata in 1999, si care a realizat in 2004 o cifra de afaceri de circa 90.000 de euro. In opinia sa, piata se va aseza in urmatorii ani, iar firmele se vor „cerne“ o data cu introducerea obtinerii acreditarilor de calitate ISO, „care nu sunt deloc banal de obtinut“. 

    In aceste conditii, singura nisa ramasa libera pentru firmele de talie mica va fi cea a persoanelor fizice. Deocamdata, mai nici una dintre firmele mari sau medii din domeniu nu pun mare baza pe clientii „fizici“. Si asta pentru ca din partea lor vin comenzi ocazionale, pe baza carora „nu-ti poti face un business plan sau investitii“, dupa cum spune administratorul companiei Derubar.

    In schimb, un teren tot mai manos pare sa fie cel al cleaning-ului de locuinte. „Pentru cineva care are venituri cel putin medii, cumpararea serviciilor de curatenie este ca si cum ar lua o masina de spalat“, este de parere Grunia Chitu, actionar la Perfect Clean din Bucuresti. Infiintata in 1997, firma curata cam 4-5 apartamente/zi. Pentru un apartament de doua camere, de exemplu, cu o suprafata de 50 mp, tarifele percepute de Perfect Clean variaza intre 50 si 400 RON, in functie de diversi factori, intre care gradul de ocupare si tipul serviciilor solicitate.

    Cei de la Perfect Clean remarca, drept tendinte ale pietei, faptul ca anul acesta a scazut cererea pentru servicii de intretinere, in schimb s-au inmultit serviciile pentru cei ce au terminat de renovat sau de construit o casa sau un apartament.

    Diferenta pe piata serviciilor de curatenie au facut-o in timp multinationalele, care au adus cu ele si ideea externalizarii serviciilor de cleaning si au determinat cresterea pietei. Acum, insa, in acest tip de afaceri, sumele mari vin mai ales de la companiile care fac abonamente pentru curatenie – contracte permanente. 

    Astfel de clienti fac 90% din cifra de afaceri a firmei Bog’art, infiintata in 2000. Serviciile au fost „cerute de clientii grupului“, spune Cristian Panait, directorul general al firmei de curatenie Bog’art, parte din grupul de constructii omonim.

    „Cladirile construite de compania de constructie Bog’art sunt predate la cheie“, spune Panait. Ceea ce inseamna si „curatenie la cheie“. Iar curatenia oferita de firma a costat anul trecut 300.000 de euro, in vreme ce in prima parte a acestui an, cifra de afaceri a crescut cu 15-20% fata de perioada similara a lui 2004. Cele mai profitabile segmente sunt activitatile speciale, ca prelucrarea si intretinerea marmurii sau interventiile cu alpinisti, care sterg geamurile exterioare, tencuiesc calcane, zugravesc si vopsesc cladirile in exterior. Astfel de servicii sunt cautate pentru ca „sunt mult mai ieftine decat daca s-ar realiza prin montarea de schele“, explica Panait.

    Reprezentantul Bog’art admite ca firma are avantajul de a face parte din grupul de firme Bog’art, care a avut in 2003 o cifra de afaceri de 26 de milioane de dolari, pentru ca multi clienti vin pe filiera constructorului. Iar domeniul serviciilor de curatenie este atipic in ceea ce priveste promovarea. „Clientii sunt foarte reticenti daca le este prezentata o oferta fara s-o fi cerut. Este genul de afacere in care clientii te cauta cand au nevoie de tine“, spune Anca Nastase de la A&B Cleaning. 

    Care este, totusi, algorimul la care recurg acestia? In momentul in care o companie vrea sa contracteze o firma de servicii de curatenie, cere mai multe oferte, din care face selectii si, ulterior, poate chiar organiza o licitatie. Pe baza unui pret standard, clientul si furnizorul de curatenie stabilesc termenii contractului: servicii si pret. „E ca atunci cand cumperi o masina. Diferenta e data de optionalele alese din «pliantul» de prezentare“, explica Cristian Grecu. 

    Acesta ar putea fi si unul dintre motivele pentru care estimarile in cazul serviciilor de curatenie variaza in plaje foarte largi, in functie de aglomerarea spatiului de curatat, de zona in care este plasat (si costul carburantului intra in pret), de intervalul orar in care trebuie efectuate serviciile de curatenie, dar si cat de amanuntit este serviciul propriu-zis. Astfel, intr-o oferta standard de intretinere zilnica a unui spatiu, sa spunem, nu este inclusa si spalarea geamurilor, care intra intr-o alta mai completa.

    Promovarea prin media nu are foarte mare cautare in randul companiilor din domeniu. „Eu nu vand un produs care sa se adreseze publicului larg, cum e sapunul sau o bautura racoritoare“, spune Cristian Grecu. „Ce sens are sa cumpar spatiu publicitar la radio sau TV? Un om caruia ii este sete, daca aude o reclama la un suc, poate merge imediat sa-si ia unul. Dar un spot pentru servicii de curatenie ce impact poate sa aiba? Ar trebui ca un om care vrea sa faca «o curatenie» sa auda chiar atunci spotul meu. Si sa-si spuna «Ia sa angajez o firma». Dar nici atunci n-am sanse foarte mari sa ma caute pe mine. Poate alege orice alta firma listata intr-un ghid“, marturiseste el. 

    Dar fara radio si TV, care oricum au rate-card-uri prohibitive pentru afacerile din domeniu care cel mai adesea nu depasesc cifre de afaceri de cateva sute de mii de euro, in cel mai fericit caz, ce le ramane la indemana? Cum pot fi/sunt, totusi, promovate astfel de servicii? Raspunsul e mai simplu decat pare: prin pliante, anunturi pe Internet, listari in ghiduri de servicii, reclame in anuare. Dar mai presus de toate, recomandarea – chiar cea „prin viu grai“ – joaca un rol esential, admit, la unison, cei direct implicati.

    Pentru ca, in licitatii si oferte pentru un anumit contract, recomandarile constituie cartea de vizita. Mai ales daca e vorba de un client nou, care nu a mai lucrat niciodata cu cel care face oferta. Iar pentru ca multinationalele care merg pe outsourcing au sediul, de regula, in Bucuresti, e limpede ca tot e si e si piata. Sau „grosul“ ei. Pentru ca, usor-usor, firmele de cleaning se extind si catre provincie, deci exista oferta si-acolo. Diferenta e ca acolo „clientii nu sunt aproape deloc dispusi sa scoata bani din buzunar pentru curatenie profesionista“, spune Anca Nastase. Tot ea explica felul in care a ajuns in provincie, „deocamdata doar la Constanta, Sibiu si Galati“: prin clientii ei, care s-au extins si i-au pastrat ca furnizori. Tot prin clienti se extinde si Bog’art, care va deschide anul acesta reprezentante la Timisoara si Constanta.

    Dar sunt doar primii pasi. Urmand modelul comunitar, si Romania trebuie sa-si indrepte tot mai multa forta de munca in domeniul serviciilor. Si mai e cale lunga.

    E bine, totusi, ca macar exista oferta. 

  • O piata in trepte

    Din sutele de firme care au ca domeniu de activitate prestarea de servicii de curatenie, doar cateva zeci au contracte ferme, de durata, care le asigura nu doar o cifra de afaceri confortabila, ci si stabilitate.

    MARI: Cam 12-15 firme care ofera, de obicei, si servicii specifice, cum sunt cele de curatare a parchetului sau a marmurii. Sunt cele care au o cifra de afaceri de peste 100.000 de euro anual.

    MEDII: In jur de 15 firme care lucreaza si ele pe baza de contracte pe perioade de unu, doi sau mai multi ani.

    MICI: Sunt de ordinul sutelor la nivelul intregii tari, au o cifra de afaceri mai mica de 10.000 de euro si doar cativa angajati. 

    • CAT COSTA CURATENIA

    Valoarea serviciilor de curatenie variaza foarte mult, in functie de aglomerarea spatiului, perioada in care se efectueaza serviciile, frecventa acestora, gradul de „profunzime“ – mentenanta sau de curatenie dupa amenajarea spatiului etc.

    SPATIU DE BIROURI: Curatenie zilnica de intretinere pentru un spatiu de 1.000 de metri patrati: intre 600 si 900 de euro pe luna (A&B Cleaning).

    APARTAMENT: Doua camere, cu o suprafata de 50 mp: 50 – 400 RON (Perfect Clean). Trei camere, 70 mp: 250 – 300 RON (Derubar).

    SPATIU DE BIROURI: Curatenie zilnica de intretinere pentru un spatiu de 100 de metri patrati: 1 euro / 1 mp (Derubar). 

    • TIPURI DE CLEANING

    Serviciile de curatenie se impart in mai multe tipuri. In afara de frecventa, curatenia este clasificata si dupa spatiul in care este realizata.

    BIROURI: Fie ca sunt contractati de proprietarul spatiului sau de firma care functioneaza in spatiul respectiv.

    LOCUINTE: Serviciile sunt fie de intretinere, fie de anvergura – de tip curatenie generala.

    DUPA CONSTRUCTOR: In spatii proaspat construite sau renovate.

    SERVICII SPECIALE: Cum ar fi prelucrarea si intretinerea marmorei sau interventiile echipelor de alpinisti.

    SERVICII SUPLIMENTARE: Sunt variate si merg de la furnizarea produselor consumabile (cum sunt sapunul si hartia igienica) pana la ofertele de preluare a administrarii cladirii.

  • CENTRE COMERCIALE: Analistii cred ca investitia intr-un mall se recupereaza mai repede decat orice alt timp de proiect imobiliar

    Mall-ul a fost inventat pentru a vindeca o frustrare. Un socialist austriac, Victor Gruen, si-a pus in gand sa daruiasca americanilor care migrasera spre suburbii propriul lor „downtown“, locul de promenada marginit de buticuri cu vitrine elegante fara de care se simteau mai putin oraseni. Azi in America sunt mai multe mall-uri decat licee – circa 47.000. Noi avem mai putin de zece, dar numaratoarea abia a inceput.

    Mall-urile romanesti nu vindeca o frustrare, pentru ca romanii n-au apucat sa migreze spre suburbii si nu „centrul“ e cel care le lipseste. Nu le-a lipsit niciodata: pe vremea lui Eminescu, oamenii ieseau la promenada pe strada mare, in perioada interbelica faceau plimbari „la bulevard“ si targuiau in pravalii cu nume nemtesti si italiene, in anii comunismului ieseau „in centru“ si-si faceau cumparaturile „la magazinul universal“ – iar acum exista centrul comercial si varianta sa cea mai sofisticata si mai completa, importata cu nume cu tot: mall-ul.

    Daca in cei 15 ani care au trecut de la Revolutie s-au construit in intreaga tara doar 5 complexe de acest tip, analistii se asteapta in anii urmatori la o adevarata explozie de noi proiecte. Iar primele „proiectile“ vor fi trase in urmatoarele saptamani, cand este asteptata inaugurarea altor doua mall-uri: unul la Bucuresti, in zona Eroii Revolutiei (City Mall) si altul la Timisoara (Iulius Mall). Primul dintre ele apartine firmei Jaguar Development, detinuta de investitori greci si israelieni, iar cel de-al doilea omului de afaceri iesean Iulian Dascalu, care a mai deschis un mall in orasul natal. 

    Ce ii determina pe investitori sa parieze, brusc, pe acest tip de afacere, in conditiile in care in primii opt ani de dupa 1990 nu s-a construit nici macar un singur mall? Valentin Preda, director general al Jaguar Development, este de parere ca bancile „poarta“ o buna parte din „vina“, dovedindu-se in ultima perioada „foarte flexibile in relatiile cu dezvoltatorii“. Si nu e de mirare. In cazul unui astfel de proiect, investitiile ating zeci de milioane de euro. City Mall, de exemplu, a costat 30 de milioane de euro, iar cel de la Timisoara 25 de milioane de euro. 

    E mult? E putin? Analistii imobiliari sunt de parere ca investitia intr-un mall se recupereaza mai repede decat cea intr-o cladire de birouri sau intr-un alt tip de proiect imobiliar. Intr-adevar, daca, in cazul unei cladiri de birouri de clasa A, chiria lunara pe metru patrat nu trece de 20 de euro, cel care inchiriaza un spatiu intr-un mall poate scoate din buzunare si peste 150 euro/luna pentru aceeasi suprafata. Chiar si la acest nivel al tarifelor, mall-urile nu se pot plange ca ar duce lipsa de clienti. Dimpotriva. 

    City Mall Bucuresti – complexul comercial care se va deschide la jumatatea lunii octombrie – bunaoara, a fost ocupat in totalitate cu mai bine de o jumatate de an inainte de inaugurare. Practic, a fost „arvunit“ intreg spatiul de 25.000 de metri patrati inchiriabili de catre peste 100 de firme (magazine si restaurante) din diverse domenii. „In acest moment, mai mult de 50 de alte companii sunt pe lista de asteptare pentru spatii in acest complex“, spune Costel Alecu, directorul departamentului de spatii comerciale si industriale din cadrul agentiei imobiliare Regatta, companie care s-a ocupat de inchirierea spatiilor din noul mall. Din cate spune acesta, spatiile din City Mall s-au inchiriat la preturi cuprinse 40 si 120 euro/metru patrat/luna, carora li se adauga alti 9,63 euro/metru patrat/luna, cu titlu de cheltuieli de intretinere – curatenia si iluminatul pe spatiile comune, serviciile de paza si incalzirea. Curatenia in magazinul propriu si curentul electric sunt platite separat. Tarifele amintite nu includ TVA. 

    Un calcul simplu – 40 de euro x 12 luni x 25.000 de metri patrati – arata ca Jaguar Development incaseaza intr-un singur an din inchirieri cel putin 12 milioane de euro. In aceste conditii, investitia initiala (30 de milioane de euro) ar putea fi amortizata in decurs de 3 ani. Cat de aproape de realitate este acest calcul?  Raspunsul il da acelasi Costel Alecu: „In afara impozitelor si taxelor pe proprietate, proprietarul unui mall dat in folosinta nu mai are alte mari cheltuieli“. 

    Cei care au adus in Romania acest gen de centru comercial sunt turcii de la Anchor Group, care au deschis Bucuresti Mall acum sase ani. Tot ei sunt si cei care au inaugurat anul trecut cel mai mare spatiu comercial din tara, Plaza Romania. Cele doua mall-uri construite in Bucuresti – primul in zona Vitan, iar al doilea in cartierul Militari – au costat 50 de milioane de dolari, respectiv 45 de milioane de euro. Rezervati in declaratii, turcii spun totusi ca, in functie de mai multi factori (in mod special in functie de suprafata inchiriata), chiria pe metrul patrat variaza intre 6 si 160 de euro. „Zil-nic primim atat de multe cereri de spatii comerciale, incat am putea inchiria inca un mall“, marturiseste Ali Ergun Ergen, directorul general al Anchor Group Romania. 

    Daca asa stau lucrurile, cate mall-uri mai poate „inghiti“ Bucurestiul? Dar restul Romaniei? La aceasta ora, aproape 1.000 de firme se pot lauda ca au inchiriat un spatiu in cele cinci mall-uri de pe piata romaneasca: doua la Bucuresti si cate unul la Iasi, Constanta si Oradea. Alte cateva sute de companii s-au inscris deja pe listele de asteptare. Iar rabdarea lor ar putea incepe sa dea roade. La sfarsitul saptamanii trecute, compania Magnum Development SRL din Bucuresti a castigat o  licitatie organizata de Primaria Mangalia pentru vanzarea unui teren cu o suprafata de aproape 6.000 de metri patrati, pe care urmeaza sa fie construit un complex comercial de tip mall. Potrivit caietului de sarcini, acesta trebuie sa fie inaugurat de firma castigatoare in cel mult doi ani de la obtinerea autorizatiei de constructie.

    Printre viitoarele proiecte ale firmei GTC Romania, controlate de grupul israelian Kardan, se numara si construirea unui mall in nordul Bucurestiului. Primul pas a fost deja facut: o investitie de 15,5 milioane de euro intr-un teren cu o suprafata de 12 hectare.  Si Bank Austria-Creditanstalt (BA-CA), filiala a grupului german HVB, a anuntat ca are in vedere  finantarea unor proiecte imobiliare din segmentul de retail, mai exact a unui mall in Bucuresti si a unei retele de astfel de centre comerciale mai mici in provincie.

    Planuri asemanatoare au si cei de la fondul de investitii elen Global Emerging Property Fund (GEPF), care intentioneaza sa investeasca 270 de milioane de euro pe piata imobiliara romaneasca. „Obiectivele“ vizate de GEPF sunt birourile de clasa A, spatiile comerciale de tipul complexelor mall si spatiile industriale. Pe langa  acestea, s-a anuntat si construirea a ceea ce ar insemna cel mai mare centru comercial de acest tip din Romania – Baneasa Mall, care necesita fonduri de 50 mil. euro si va fi realizat, in parteneriat, de societatea Euro Mediterranee Consulting (EMCT) si o asociatie formata  din Aeroportul International Bucuresti Baneasa si firma Grivco. Centrul comercial va avea o suprafata totala de peste 105.000 de metri patrati (cu 1.000 de metri patrati mai mult decat Plaza Romania) si va fi amplasat in apropierea drumului national 1 Bucuresti-Ploiesti, in zona Aeroportului Baneasa, si ar putea fi dat in folosinta la sfarsitul anului viitor.  

    Tot saptamana trecuta, grupul francez Flash Consulting Invest a anuntat ca va dezvolta in Romania o serie de mall-uri sub marca Euromall, prima „veriga“ a noului „lant“ urmand sa fie inaugurata la Pitesti, la sfarsitul anului viitor. Valoarea investitiei: 30 de milioane de euro. Suprafata: 32.000 de metri patrati, din care vor fi inchiriati 20.000. „Speram sa obtinem o cifra de afaceri de peste sase milioane de euro in primul an“, marturiseste Mosche Turgeman, responsabil cu activitatile de marketing ale companiei.

    Dupa finalizarea proiectului, cei de la Flash Consulting si-au propus sa mai deschida mall-uri si in alte orase cu peste 200.000 de locuitori, primul pe lista fiind Galatiul.  Pana atunci, mall-ul din Pitesti, care va include 170 de magazine, a semnat deja primele contracte de inchiriere. Printre cele parafate pana acum, spun proprietarii Euromall, se numara cele cu MobiFon si Altex. De altfel, grupul Altex, liderul pietei de electronice si electrocasnice din Romania, este prezent cu cate un magazin de mare suprafata in toate mall-urile care s-au construit sau urmeaza sa se construiasca in perioada imediat urmatoare. „Din punctul nostru de vedere, prezenta intr-un mall presupune un win-win situation.

    Pe de o parte, un magazin de tip «destinatie», de electrocasnice, electronice, IT si multimedia, dispus pe suprafete mari atrage, prin oferta bogata de produse si servicii, un numar mare de vizitatori, care, cu siguranta, merg si in celelalte magazine Pe de alta parte, mall-ul, printr-o oferta atragatoare de posibilitati de divertisment, atrage la randul sau peste 80% din populatia din proximitate, asigurand un trafic constant de clienti si facand astfel diferenta dintre magazinul nostru din mall si magazinul nostru din afara mall-ului, cu exact aceeasi oferta de produse si servicii“, explica Adrian Urda, Chief Operation Officer la Altex.

    Cat de importanta este diferenta dintre vanzarile unui magazin dintr-un mall si unul din afara lui o spune chiar Iulian Dascalu, proprietarul mall-urilor de la Timisoara si Iasi: „In general, un magazin prezent intr-un mall vinde de peste doua ori mai mult decat unul similar din cartier“. Si tot raportat la cartiere, Dascalu isi exprima convingerea ca mall-ul suplineste cumva lipsa asa-numitelor strazi comerciale. Idee agreata si de sociologul Mircea Kivu, in opinia caruia „mall-urile inlocuiesc institutia Corso-ului. Mall-ul poate fi privit ca un mod de socializare, unde important este si elementul de noutate, si aerul occidental. Oamenii merg la mall sa faca cumparaturi, dar si sa se plimbe, sa vada si sa fie vazuti“. 

    Este limpede pentru toata lumea ca aceste plimbari cu aer „socio-monden“ sunt, in fond, motorul unor bune afaceri. Iar cifrele spulbera si cea mai mica urma de indoiala: numai anul trecut, spune Dascalu, la Iulius Mall din Iasi au fost eliberate peste 4,5 milioane de bonuri de casa, valoarea totala a cumparaturilor ridicandu-se la mai bine de 60 de milioane de euro. 

    Estimarile celor de la Anchor Group indica pentru primul an de functionare al City Plazza un numar de 15 milioane de vizitatori, recordul absolut fiind detinut de Bucuresti Mall, cu circa 70.000 de vizitatori/zi. 

    Anchor Group a refuzat sa comenteze volumul vanzarilor anuale din cele doua mall-uri, invocand faptul ca toate cifrele de afaceri ale clientilor lor sunt confidentiale. Cert este ca Anchor Group intentioneaza sa construiasca mall-uri si in provincie, primele orase vizate fiind Cluj, Timisoara si Galati.

    Analistii imobiliari sunt de parere ca, in urmatorii ani, abia cu greu se va putea gasi pe harta Romaniei un oras cu peste 200.000 de locuitori in dreptul numelui caruia sa nu existe si un mall. Iar exemplul cel mai des invocat de ei este cel al Ungariei. „Numai in Budapesta sunt peste 20 de mall-uri“, arata Costel Alecu. Optimismul sau este impartasit si de Iulian Dascalu: „In fiecare oras cu peste 150.000 de locuitori este nevoie de cel putin un mall“. Iar cand spune asta, e foarte probabil ca Dascalu tine cont si de faptul ca mall-ul pe care-l va deschide la sfarsitul acestei luni la Timisoara a fost inchiriat in totalitate inca de acum patru luni. „La mall-ul de la Iasi avem pe lista de asteptare peste 50 de firme, iar la cel de la Timisoara, peste 100“, spune Dascalu, care estimeaza ca in urmatorii ani va mai deschide cel putin alte trei astfel de complexe comerciale. 

    Incet, dar sigur, mall-ul a inceput sa-si dezvaluie valentele si pentru romanul de rand: afacere cu multe zerouri la coada, locul in care poti gasi de toate pentru toate gusturile, „moft“ socio-monden, iar lista ramane deschisa. Promenada prin mall-urile Romaniei a inceput.

  • Le iubim la fel de mult“

    Belgienii de la Dexia au deschis doua „fronturi de lucru“ in Romania: BCR si CEC. Noul CEO al grupului explica, in exclusivitate pentru BUSINESS Magazin, de ce.

    BUSINESS Magazin: Doua banci scoase la privatizare, doua scrisori de interes din partea Dexia. Este Romania interesanta?

    AXEL MILLER: Ne uitam catre Romania de ceva vreme… Un an-doi am incercat sa cunoastem Romania mai bine, sa intelegem cat mai bine aceasta tara si sa vedem daca suntem interesati sa venim aici. Acum sunt cateva elemente care inclina balanta in a ne face sa credem ca vrem sa fim prezenti in Romania. Vedem o tara cu aproximativ 22 de milioane de locuitori si o tara ai carei indicatori merg in aceeasi directie – cea buna. Dar vedem si o tara care are nevoi importante in materie de infrastructura, ce vor trebui finantate de catre autoritatile publice, probabil in parteneriat cu sectorul privat. Sunt o multime de lucruri care trebuie facute in materie de infrastructura – drumuri, poduri, multe lucruri legate de partea de mediu, apa, energie – si toate acestea in contextul aderarii la Uniunea Europeana in urmatorii ani.

    Inteleg ca finantarea sectorului public este unul dintre domeniile „forte“ in activitatea grupului….

    Dexia are acum o capitalizare de piata de aproape 21 miliarde de euro, este una dintre primele 20 de banci ca marime din zona euro si exista de aproape 150 de ani. In trecut eram o banca prezenta in Belgia si in Franta, care avea ca scop principal finantarea autoritatilor locale, a municipalitatilor, a provinciilor – acesta este business-ul in care activam de mult timp. Dupa al doilea razboi mondial ne-am dezvoltat, devenind o banca universala – am investit in piata de retail, piata de corporate.

    Va concentrati pe anumite piete?

    Suntem acum prezenti in 24 de tari din intreaga lume. Ne-am dezvoltat si in afara celor doua piete de origine, Franta si Belgia, avem o pozitie buna in Spania, Italia, pe cateva piete din Europa Centrala si de Est. In afara Europei, o pozitie interesanta detinem si in SUA. Strategia globala a Dexia este ca pornind de la pietele mature sa se extinda si in alte zone – pana de curand in Europa de Vest, si de cativa ani si catre zona central si est-europeana. 

    Ati inceput sa intrati Europa Centrala si de Est. In ce alte tari din Europa Centrala si de Est mai sunteti prezenti?

    AXEL MILLER: De cativa ani suntem prezenti in Slovacia, am cumparat acum 5-6 ani o banca axata in principal pe finantarea municipalitatilor si a sectorului corporate, dar care isi dezvolta si o activitate de retail. Am intrat si in Polonia, unde vrem sa ne adresam sectorului public, ne cream de asemenea o pozitie in Bulgaria tot pentru finantarea sectorului public. De cativa ani, incercam sa finantam nevoile publice in toata regiunea, fara a avea neaparat o prezenta acolo. Ne uitam de asemenea si la alte posibilitati de dezvoltare in regiune: Bulgaria, sa vedem cum ne putem extinde prezenta acolo; Turcia este de asemenea o tara interesanta. 

    Revenind la cazul celor doua privatizari, care dintre banci este mai apropiata de profilul grupului Dexia?

    Interesul nostru este pentru Romania, nu neaparat pentru o banca sau alta. BCR si CEC sunt doua banci foarte diferite, si fiecare are parti bune si parti mai putin bune…. Este un pic cam devreme sa spunem care ni se potriveste mai bine, abia acum ne uitam la cele doua banci. In acest moment stim doar ca sunt doua banci extrem de diferite, si va trebui sa implementam modele diferite de afaceri pentru fiecare dintre ele. 

    Nu cunoasteti bancile, dar trebuie sa stiti bine ce va doriti…

    Sa spun altfel…sunt tatal a patru copii, si ii iubesc pe toti, desi sunt foarte diferiti unul de celalalt…Cam la fel stau lucrurile si cu cele doua banci. Sunt foarte diferite, dar le „iubim“ pe amandoua. Si la un moment dat, in functie de ce vom afla in urma procesului de analiza al celor doua, vom vedea ce vom decide. 

    Nu vad, in acest moment, nici un motiv pentru care am prefera-o pe una sau pe cealalta. Acum le consider pe fiecare dintre ele puncte de intrare foarte valide pentru a intra pe piata romaneasca. 

    …dar nu au existat pana acum astfel de „puncte valide de intrare“?

    Asa cum am spus, ne uitam la piata romaneasca de un an jumatate-doi. Si, ca sa fiu sincer, de anul trecut s-au schimbat multe in Romania. Nu doar conditiile macroeconomice, nu doar situatia politica, dar a avut loc si o dezvoltare a pietei bancare romanesti, Banca Comerciala Romana si Casa de Economii si Consemnatiuni sunt si ele foarte diferite de ceea ce erau anul trecut 

    Si daca nu veti cumpara in final, nici una…? Ramaneti interesati de Romania si in aceasta situatie?

    Vom traversa podul abia in clipa in care ajungem acolo… 

    Ati mai participat si la alte procese de privatizare in aceasta parte a Europei?

    Nu de curand… 

    Care este valoarea bugetului pe care l-ati alocat pentru piata romaneasca?

    Sa spunem ca nu am venit aici doar ca turisti… Suntem aici pentru ca vrem cu adevarat si suntem pregatiti sa punem pe masa oferta necesara.

  • Lupta pentru Bucuresti

    AES CORPORATION, SUA: Corporatia AES, cu sediul central in Virginia, SUA, detine si deruleaza afaceri in domeniul generarii si distributiei de energie electrica in 27 tari, fiind prezenta pe toate continentele, cu o cifra de afaceri de 9,5 miliarde de dolari in 2004. AES furnizeaza energie electrica prin 20 de distributii pentru 16 milioane de clienti din intreaga lume. Compania are 30.000 de angajati, dintre care 90% in afara Statelor Unite. In regiune, AES este deja prezenta in Ungaria, Republica Ceha, Ucraina si Bulgaria.

    Compania are o pozitie puternica in Marea Britanie, unde a construit compania Barry, pe baza tehnologiei CCGT si a castigat inca o uzina pe aceeasi tehnologie CCGT, Medway. Ca urmare a micsorarii capacitatii National Power, AES a cumparat cea mai mare termocentrala pe baza de carbune, Drax. Aceste miscari au transformat AES in una din primele doua jucatoare de pe piata britanica de energie, alaturi de Edison. In Marea Britanie, AES mai detine termocentrala pe carbuni Belfast West si termocentrala pe carbuni si petrol Kilroot. Cea din urma, alaturi de Ballylumford, asigura 90% din productia de energie electrica a Irlandei de Nord. 

    CEZ A.S., REPUBLICA CEHA: CEZ, al doilea mare exportator energetic din Europa, detine in Europa de Est distribuitorul roman de electricitate Electrica Oltenia si trei retele de electricitate in Bulgaria. CEZ a fost scos la privatizare de statul ceh in 2003, iar dupa esuarea privatizarii, guvernul a angrenat CEZ, producator si distribuitor al peste trei sferturi din energia electrica furnizata la nivel national, intr-un program ambitios de achizitii regionale, pentru a-i creste valoarea de piata. Astfel au fost cumparate capacitati importante de productie si distributie din Bulgaria, Romania si Polonia, cu bani asigurati printr-o emisiune internationala de obligatiuni, in valoare de 500 de milioane de euro.  

    ENBW ENERGIE AG, GERMANIA: Energie Baden-Wurttenberg AG (EnBW este a treia mare companie furnizoare de energie din Germania. Alaturi de pachetele de actiuni detinute de EnBW la companii din Elvetia (EnAlpin AG – 100%) si Austria (Energieversorgung Niederösterreich AG, EVN – 13%), participatiile EnBW sunt concentrate in special pe tarile noi membre ale Uniunii Europene – Ungaria, Republica Ceha, Polonia. In Ungaria, grupul detine actiuni la centrala electrica pe baza de lignit Matra (22%) si la doi furnizori regionali EMASZ (27%) si ELMÜ (27%).

    In Republica Ceha, EnBW are participatii la Praûská energetika (PRE) (34%), compania care distribuie si alimenteaza cu electricitate Praga, si Praûská teplarenska (PT), companie furnizoare de agent termic (49%), aflata de asemenea in Praga. In Polonia, germanii detin pachete de actiuni la centrala electrica pe baza de carbune Rybnik (26%) si la centrala de cogenerare Wroclaw (Kogeneracja SA – 16%). De asemenea, mai au actiuni (33%) la compania distribuitoare de agent termic Wroclaw (MPEC Wroclaw SA). Compania EnBW a obtinut in 2004 venituri din vanzari de peste 9,8 miliarde de euro si are peste 10 milioane de clienti.

    ENEL SPA, ITALIA: Enel este una din cele mai mari companii de energie electrica din lume si principalul operator de energie electrica din Italia, cu o capacitate instalata de peste 40.000 MW si cu aproximativ 30 de milioane de consumatori. De asemenea, Enel este a doua companie de distributie de gaze naturale din Italia, cu aproximativ doua milioane de consumatori de gaze naturale. In afara Italiei, Enel are o filiala in Spania, Enel Viesgo, cu o capacitate instalata de 2.400 MW si este actionarul principal al centralei electrice Maritza East 111 de 900 MW din Bulgaria. Enel produce energie regenerabila in America de Nord si America Latina, dar si energie nucleara in Slovacia. Enel este proprietarul Electrica Banat si Electrica Dobrogea, pe care le-a cumparat cu 112 milioane de euro, dupa ce a ramas singurul ofertant din competitie. Enel Italia are ca proprietar statul italian (60%). 

    E.ON ENERGIE AG, GERMANIA: E.ON Energie AG este cea mai mare companie privata de electricitate din Europa cu activitati in Germania si in alte 9 tari europene, incluzand Olanda, Ungaria, Slovacia, Republica Ceha, Elvetia, Italia si Polonia. E.ON AG detine E.ON Energie AG si E.ON Ruhrgas. Compania deserveste mai mult de 14 mil. consumatori de energie electrica si gaze naturale in Europa. In 2004, E.ON detinea capacitati de productie de 27.542 MW, inregistrand vanzari de energie electrica de 244 mld. KWh si vanzari de gaze naturale de 102 mld. KWh. Cu o cifra de afaceri de 21,3 mld. euro pe an, grupul a achizitionat 51% din actiunile Electrica Moldova, platind  100 mil. euro.

    EVN AG, AUSTRIA: Probabil cea mai „mica“ din lupta pentru EMS, EVN AG este o companie din Austria care furnizeaza mai multe servicii de interes public, nu doar electricitate. Societatea, care apartine municipalitatii, are o cifra de afaceri de peste un miliard de euro, din care jumatate se realizeaza din vanzarea de energie electrica, si circa 750.000 de consumatori. Concernul german EnBW detine 5,1% din actiunile companiei austriece. Grupul s-a retras de pe lista scurta de la privatizarea Electrica Banat si Dobrogea.

    GAZ DE FRANCE, FRANTA: Grupul asigura servicii pentru aproape 11 milioane de clienti din Franta, la care se adauga peste patru milioane in restul Europei. In prezent, societatea se afla ea insasi in proces de privatizare. A inregistrat in 2004 o cifra de afaceri de 18,1 miliarde de euro si un profit de 1,1 mld. euro. Activitatile economice din afara Frantei reprezinta 28% din cifra de afaceri totala a companiei franceze. In Belgia, unde grupul este prezent in distributie de energie electrica si servicii, Gaz de France a achizitionat 50% din Asociatia de gaz din Liege. Grupul este prezent in Europa prin Egaz si Degaz in Ungaria (un total de 752.000 de consumatori), Gasag in Germania (mai mult de 700.000 de consumatori), Arcalgas si Italcogim in Italia (155.000, respectiv 552.000 de consumatori), SPP in Slovacia (1,4 milioane de consumatori) si Portgas in Portugalia (mai mult de 139.000 de consumatori).

    IBERDROLA SA, SPANIA: Cel mai mare producator de energie eoliana din Europa, grupul spaniol Iberdrola a preluat in ianuarie 49,9% din actiunile producatorului elen de electricitate eoliana Rokas, care au anuntat ca firma spaniola masoara cu interes viteza vantului si fluctuatiile curentilor din diferite zone din Bulgaria si Romania, deoarece au un potential semnificativ. Iberdrola a participat la privatizarea Electrica Oltenia si Moldova. Grupul are o retea de distributie si transport de 196.000 kmp, compania furnizand energie electrica pentru aproximativ 41% din populatia Spaniei.

    RWE ENERGY AG, GERMANIA: Grupul este prezent in pozitii cheie atat in tara de origine, Germania, cat si in alte tari europene. RWE detine 12% din piata de distributie de electricitate din tarile din Europa Centrala si de Est, de unde are venituri anuale de 2.112 milioane de euro, 4,2 milioane de consumatori si 7.610 angajati. RWE s-a extins in ultimii ani achizitionand companii de furnizare de electricitate, transport de gaz si apa in Spania, Chile, SUA, Marea Britanie, Olanda, Franta si Norvegia. RWE a achizitionat in 2002 pachetul majoritar la societatea de distributie a energiei electrice din Varsovia.

    RWE a avut rezultate solide pe primul semestru al acestui an, atat din operare, cat si ca profit net. Veniturile actionarilor au crescut cu 5,4%, iar datoriile au ramas la un nivel scazut. RWE isi mentine estimarile pozitive si pentru a doua jumatate a anului. Veniturile din operare au crescut cu 5%, iar EBITDA a crescut cu 7%. In 2002, grupul a facut numeroase achizitii, printre care 49% din compania Slovak Vychodoslovenska Energetika (Slovacia), pentru 256 de milioane de euro, 85% din Stoen (Polonia), pentru 395 de milioane de euro, intregul pachet de actiuni al AERSA (Spania), pentru 10 milioane de euro, respectiv 12% din Elettra (Italia), pentru 120 de milioane de euro. 

    UNION FENOSA INTERNACIONAL, SPANIA: Grupul Union Fenosa este al treilea mare producator si distribuitor de energie electrica din Spania. Are investitii in 47 de tari, in domeniul energiei electrice, al distributiei de gaze si de apa. Grupul dispune de centrale termice si nucleare proprii, precum si de un numar mare de hidrocentrale, furnizand peste 23.000 GMh. In 2004, grupul a avut o cifra de afaceri de 5,5 miliarde de euro. Union Fenosa a participat la privatizarea Electrica Banat si Dobrogea, ca parte a unui consortiu alaturi de Power Development Limited din Malta. In Mexic, Columbia si America de Sud, detine producatori de electricitate, prin care livreaza anual 10.000 GW. Din anul 2000, Union Fenosa este proprietara a retelelor electrice de distributie Centru, Sud si Chisinau din Republica Moldova, care aprovizioneaza in aceasta tara aproximativ 720 de mii de consumatori.

  • Radiografia pietei

    Tendinta de consolidare a afacerilor pe segmentul de IT&C si multimedia este resimtita in intreaga industrie locala.  

    MOTIVE: Retailerii se uita spre segmentul de vanzari cu cele mai mari rate de crestere, pe care vor sa si-l adauge in portofoliu, respectiv computerele personale. Anul 2004 a marcat o crestere spectaculoasa a vanzarilor de PC-uri in Romania, cu peste 43% fata de 2003, conform estimarilor companiei de analiza IDC. Segmentul de laptopuri a inregistrat cea mai mare crestere a vanzarilor, de cca. 54,2% fata de 2003.

    CONCURENTA: devine tot mai acerba pe masura ce volumele de vanzari cresc pe segmentul IT&C si multimedia. Marii retaileri simt ca au nevoie sa exploateze acest segment, iar micii jucatori specializati nu mai au resursele necesare pentru a rezista concurentei. In plus, lanturile mari de retail IT&C din Europa se pregatesc sa intre pe piata romaneasca, deci efervescenta industriei va continua.

    AMBITII: Octavian Radu a subliniat faptul ca intentioneaza sa transforme Diverta in cel mai mare retailer de IT&C din Romania. Nici nu e de mirare, avand in vedere dinamica sectorului. Altex a anticipat primul aceasta tendinta si a intrat pe acest domeniu anul trecut cu noul lant de magazine Media Galaxy.  Recent, Domo a anuntat o campanie de rebranding, printr-o orientare care sa cuprinda mai mult IT&C. La randul lor, specialistii in retail general precum Carrefour sau Cora au in oferta calculatoare personale, imprimante, telefoane mobile, jocuri video, componente si accesorii IT&C.

    PREVIZIUNI: Studiile prevad pentru 2005 vanzari totale de computere in valoare de 250 mil. euro, dar si vanzari de componente hardware de peste 200 mil. euro. La fel, cresc si celelalte segmente din IT&C – imprimante si consumabile, echipamente digitale foto, video si audio, echipamente mobile de buzunar, telefoane mobile sau accesorii. Piata de PC-uri din Romania va inregistra o crestere de aproximativ 82% pana in 2008, arata studiile IDC.

  • Trei in unul

    RTC HOLDING BV

    Octavian Radu, proprietarul companiei, isi propune dublarea cifrei de afaceri in 2005 fata de 2004 prin achizitii.

    • CIFRA DE AFACERI: 105 milioane de euro in 2004; 180-200 de milioane de euro in 2005, potrivit estimarilor lui Octavian Radu.
    • PROFIT: 3 milioane de euro in 2004.
    • PROIECTE: Dupa Best Computers, Best Distribution si Sistec, ar trebui sa urmeze, potrivit planului proprietarului RTC, alte doua achizitii pana la sfarsitul anului (o companie de distributie prepay si o firma specializata in service-ul echipamentelor IT). 

    BEST COMPUTERS

    • CIFRA DE AFACERI: 10 mil. euro in 2004
    • MARJA DE PROFIT: 8% in 2004
    • ACTIONARIAT INAINTE DE TRANZACTIE: 50% Teo Paduraru, 50% Robert Coman
    • ACTIONARIAT DUPA TRANZACTIE: 100% RTC Holding BV 

    BEST DISTRIBUTION

    • CIFRA DE AFACERI: 3 mil. euro in 2004
    • MARJA DE PROFIT: 20-30% in 2004
    • ACTIONARIAT INAINTE DE TRANZACTIE: Teo Paduraru (42,5%), Robert Coman (42,5%), Dan Custura (15%)
    • ACTIONARIAT DUPA TRANZACTIE: 60% RTC Holding BV, 40% vechii actionari