BusinessMagazin

Blog

  • CE ESTE ITSY BITSY?

    Pana la sfarsitul anului, peisajul radio se va imbogati cu un nou post: Itsy Bitsy FM, primul radio pentru copii din Romania.

    • PUBLIC TINTA: Copiii de gradinita si scoala primara (3-10 ani, extins 2-12); parinti, bone si bunici; educatori si invatatori.
    • PROGRAM: 07.00-22.00 (un radio al copiilor); 22.00-07.00 (un radio pentru adulti: blues si jazz).
    • GRILA: emisiuni magazin, concursuri, emisiuni enciclopedice, stiri, povesti radiofonice si narate, poezii, fabule, muzica. 

    PRIMELE INVESTITII

    Cheltuielile de demarare a proiectului Itsy Bitsy FM se ridica la cateva zeci de mii de euro pana acum.

    • ANTENE EMISIE: 13.000 de euro
    • EMISIA: 13.000 de euro
    • PRODUCTIA: 5.000 de euro
    • MOBILIER SI CHIRIE: 5.000 de euro

    SURSA: ITSY BITSY FM; NOTA: VALORILE NU INCLUD TVA. SUMELE PENTRU PERSONAL SI CELE DE PROMOVARE REPREZINTA INVESTITII SEPARATE. 

    CAT ASCULTA COPIII RADIOUL?

    Ascultatul emisiunilor radiofonice in zilele lucratoare reprezinta o activitate pentru 59,4% dintre copiii de 11-14 ani, in timp ce 40,2% dintre ei declara ca nu fac niciodata acest lucru. In ce priveste zilele de week-end, 41,3% dintre respondenti asculta radioul mai mult decat o ora pe zi, in timp ce 43,4% nu fac niciodata acest lucru. Consumul mediu de radio in perioada de week-end este statistic egal cu cel din timpul saptamanii.  

  • INVITATII CLUB BUSINESS

    La dezbaterea BUSINESS Magazin de saptamana trecuta, care a avut loc la JW Marriott si a fost sponsorizata de BRD si de Zapp, au participat:  IULIA DINU – director resurse umane, lantul hotelier Continental

    • DESPINA PONOMARENCO– Marketing & Communication Executive, Eurisko
    • MIHAELA LUPU – Head of Corporate Affairs, Zapp
    • ADRIAN LUPULESCU – director resurse umane, Softwin
    • GEORGE BUTUNOIU – general manager, Alexander Hughes 
    • ANDREEA TANASE – Human Resources Consultant, AIMS

  • Ce este podcasting-ul

    Podcast-urile sunt emisiuni sau show-uri oferite utilizatorilor spre descarcare si ascultare pe playere digitale. Acestea nu sunt insa transmise prin unde radio, ci prin Internet, sub forma de fisiere MP3.

    TEME De la comentarii despre viata personala pana la stiri si informatii din sport, politica sau cultura, podcast-urile dau ocazia fiecarui „internaut“ sa devina jurnalist ad-hoc.

    APPLE Compania lui Steve Jobs a fost printre primele care au sesizat noua oportunitate. Asa ca a lansat software-ul iTunes 4.9, care va permite accesul la un director special de pe serverele Apple, unde vor fi listate peste 3.000 de programe audio gratuite pe care utilizatorii sa le poata descarca.

    INVESTITII Compania americana PodShow, fondata anul trecut de fostul VJ de la MTV Adam Curry, se poate lauda ca a atras prima investitie semnificativa in domeniul podcasting: 9 milioane de dolari din partea a trei fonduri de investitii.

  • Antipaticul Google

    Silicon Valley a visat ani de-a randul la o companie destul de puternica sa bata Microsoft. A aparut, in sfarsit, un astfel de competitor. Unul cu o fenomenala popularitate: Google. Dar acum multi sunt iritati de dimensiunile si de forta companiei si nu mai vad in Google un jucator care lupta de aceeasi parte a baricadei cu ei.

    Cei care au rezerve fata de Google sunt ingrijorati ca tocmai acele atuuri care au facut din Google un fenomen pentru cautarea online indeparteaza compania de cultura antreprenoriala care a creat-o, transformand-o intr-o amenintare. La un an de la listarea la bursa, oamenii Google invata, cu amaraciune, ce inseamna sa fii seful haitei intr-o cultura care-i sprijina de obicei pe outsideri.

    Azi, cand se aduna in Silicon Valley, fondurile cu capital de risc, antreprenorii si inginerii se trezesc frecvent criticand Google si plangandu-se de orice, de la faptul ca racoleaza cei mai buni ingineri pana la felul in care se poarta cu partenerii sau cu potentialii parteneri. Iar cuvantul „aroganta“ e des folosit. „Cu siguranta ca incep sa am resentimente“, spune Max Levchin, fondator al PayPal, serviciul de plati online care apartine acum eBay. „Acum Google e o companie mare, care face lucruri la care oamenii nu se asteptau.“ Lavchin, care a fondat anul trecut la San Francisco o companie multimedia numita Slide, spune ca „Google inca mai are mult capital de bunavointa de risipit“, dar adauga: „Dar sunt surprins cat de repede se schimba reputatia companiei“.

    Nu cu mult timp in urma, Google domnea deasupra Silicon Valley. Era compania care pornise de la zero si care nu putea face nimic rau. Acum, multi din cei care lucreaza „in Vale“ incep sa traseze paralele intre Google si Microsoft – compania pe care toti adora s-o deteste. Si Bill Gates vede si el asemanari intre Google si propria sa creatie. In primavara, intr-un interviu acordat revistei Fortune, presedintele Microsoft spunea ca „Google e mai asemanatoare cu noi decat orice alta companie cu care am fost vreodata in competitie“.

    Succesul Google a fortat deja Microsoft sa-si creeze propriul motor de cautare (un proiect cu numele de cod Underdog). Dar Google are legiuni de ingineri care lucreaza pentru o serie de alte proiecte care, daca vor reusi, ar putea da un branci Microsoft din pozitia dominanta pe care o ocupa inca din anii ‘80. Fireste, Silicon Valley a mai creat si in trecut pretendenti la tron. Multi sperau ca Netscape, care s-a listat la bursa acum zece ani, si browserul sau, Navigator, vor detrona Microsoft. Intre timp, Netscape a iesit din afaceri. Si in vreme ce Google e pe cai mari, cei care ii urmaresc atent evolutia avertizeaza ca poate fi cu greu considerata invincibila – are un pret umflat al actiunilor, un apetit prea mare de a lupta simultan pe mai multe fronturi sau pur si simplu prea multa aroganta, spun acestia. 

    Asemanarile dintre Google si Microsoft par evidente pentru antreprenorii locali, printre care se numara si Steven I. Lurie, care a lucrat pentru Microsoft intre 1993 si 1999, ori Joe Kraus, fondator, in anii ‘90, al motorului de cautare Excite. „E aceeasi atitudine de «suntem cei mai tari» fata de piete si oportunitati“, spune Lurie, care a fost in campusul Google din Mountain View de mai multe ori pentru a-si vizita prietenii care muncesc acolo. „O putem numi aroganta, dar e o incredere oarba pe care o au ca pot face orice si pot intra in orice domeniu pe care vor sfarsi prin a-l domina.“

    Kraus ofera o mica lectie de istorie. In anii ‘90, spune el, IBM era perceput in Silicon Valley drept un „gigant timid“, cu care puteai deveni usor partener, in vreme ce Microsoft era perceputa drept „o companie de temut, una foarte competitiva, care isi propunea sa intre in toate afacerile in care putea, bazandu-se pe talente ingineresti care-i permiteau sa implementeze orice eficient“.

    Acum, din punctul de vedere al lui Kraus, „Microsoft se transforma in IBM si Google se transforma in Microsoft“. Kraus e director si fondator al JotSpot, un start-up din Silicon Valley care vinde catre corporatii programe de blogging si de self-publishing.

    Microsoft a fost perceputa, de-a lungul anilor, drept o companie bogata, agresiva, mereu in cautare de talente. Asa incepe sa fie vazuta si Google – start-up-urile de Internet din Silicon Valley se plang ca practic de fiecare data cand incearca sa angajeze un programator bine pregatit, acesta spune ca deja are o oferta de la Google. 

    „Google aduce acum mai multe prejudicii inovatiei in Valley (Silicon Valley – n.r.) decat a adus vreodata Microsoft“, spune Reid Hoffman, fondator a doua companii de Internet, dintre care una e Linkedln, un site de business-networking. „Asta in principal pentru ca angajeaza atat de multi oameni talentati si pentru ca  lucreaza la atat de multe proiecte diferite. E greu pentru un start-up sa mai faca ceva interesant acum.“

    Google, spune Hoffman, e responsabila pentru „o crestere de 25-50% a salariilor inginerilor din Silicon Valley“ – sau cel putin a salariilor celor care primesc oferte. Orice programator bun se asteapta acum sa castige peste 150.000 de dolari anual.

    Si misiunea start-up-urilor care incearca sa atraga bani pentru proiecte e ingreunata de Google. In a doua jumatate a anilor ‘90, antreprenorii se plangeau frecvent ca „spectrul Microsoft“ plutea deasupra oricarei discutii pe care o purtau cu fondurile cu capital de risc. 

    Azi, acelasi lucru se spune despre Google. „Cand ma intalnesc cu cei de la fondurile cu capital de risc sau cand port o discutie despre un posibil parteneriat cu cineva, intrebarea inevitabila este: «Dar de ce nu pot face cei de la Google ceea ce vrei tu sa faci?»“ – povesteste Craig Donato, fondator si director general al Oodle, un site de cautari online rapide printre anunturile de mica publicitate. „Raspunsul este «pot si probabil ca se gandesc la asta, dar nu le pot face pe toate deodata si sa le faca si bine»“, explica Donato. „Sau cel putin sper ca nu pot sa faca.“ Google a adaugat deja popularului motor de cautare e-mail gratuit, mapping, agregator de stiri, instrumente de management al fotografiilor digitale – intrand in concurenta, pentru fiecare, cu cel putin doua companii rivale. 

    Are si un proiect de mesagerie instant (Google Talk – versiunea beta). Iar anunturile privind o noua emisiune de actiuni alimenteaza speculatiile ca se pregateste sa intre si pe alte piete, de la servicii pentru utilizatorii de telefonie mobila pana la sisteme de plata online – unde vor concura cu PayPal.

    Sa adaugam la aceasta lista si un sistem de telefonie prin internet si mai multe produse care vor fi create pentru competitia directa cu Microsoft, inclusiv un browser Google si o oferta software care va concura cu Microsoft Office. „Daca exista perceptia ca exploram mai multe domenii diverse, dintre care multe s-ar putea sa nu aiba legatura cu domeniul nostru principal, care este cautarea online, atunci aceasta perceptie e corecta“, spune David C. Drummond, vicepresedinte pentru dezvoltare corporatista al Google. „E in ADN-ul nostru sa inovam si sa exploram numeroase domenii diferite.“

    Poate ca un recul al Google e inevitabil, daca ne raportam la entuziasmul si bunavointa cu care presa a tratat compania ani de-a randul. Sau poate ca toate reprosurile sunt reactia fireasca fata de o companie care a avut atata succes, incat e imposibil sa nu-si fi ranit colegii din industrie, fie si accidental.

    „Aroganta e o problema pentru fiecare dintre companiile din Silicon Valley care au succes“, spune Peter Thiel, fondator al PayPal, care a investit in ultimii ani in circa 15 start-up-uri de Internet. „Nu stiu daca situatia e mai rea la Google decat la alte companii performante.“

    Microsoft, fireste, tine in mana „lumea Windows“. In acelasi timp, a-ti schimba motorul de cautare e la fel de simplu ca a schimba pagina web – in cazul in care o alta companie va deveni pentru Google ceea ce Google a fost pentru unii dintre primii lideri ai cautarii online, AltaVista si Excite.

    Pentru moment, cel putin, Google tinteste catre cea mai dorita formula din lumea tehnologiei: o platforma care, asemeni sistemului de operare Windows, sa devina atat de populara incat programatori din afara companiei sa scrie programe pentru ea, iar dezvoltatorii web sa creeze noi servicii care sa aiba la baza Google, astfel incat pagina Google sa fie indispensabila in ecosistemul computerului personal. „Inainte, auzeai ca Microsoft e un imperiu al raului, in special in Silicon Valley“, spune Brian Lent, presedinte al Medio Systems, un start-up din Seattle. „Google este noul imperiu al raului, pentru ca se afla intr-o extrem de puternica pozitie de control. Are un control aproape monopolist asupra accesului la informatie.“ 

  • Ne mai auzim pe internet!

    Telefonia prin internet este o afacere in plina inflorire, atat pentru marii furnizori de servicii internet (ISP), cat si pentru retelele de mesagerie instantanee cu servicii de voce. Este pentru prima data cand marile telecom-uri isi vad amenintata suprematia.

    In 1930, Jean Cocteau a scris piesa „La voix humaine“, despre care s-a spus ca este „un monolog pe doua voci“. O femeie vorbind la telefon. Un dialog din care spectatorul aude o singura voce si poate doar sa o intuiasca pe a doua. Montarile din ultimii ani au fost influentate de progresele tehnologiei, astfel incat telefonul a devenit portabil, ceea ce a dat actritei o mai mare libertate de miscare. Insa o montare cu adevarat moderna o va tintui din nou pe scena, numai ca de data aceasta in fata calculatorului.

    Telefonia prin internet a devenit o mare afacere si, din cate se pare, nimic nu o va putea opri sa schimbe modelul de afaceri al marilor companii de telecomunicatii, care pana de curand se bucurau de un monopol ce parea etern. 

    Esenta tehnologica o constituie un set de protocoale – numite generic VoIP (Voice Over IP) – pe baza carora programe specializate transporta „pachete“ de date intre doua computere conectate la o retea IP (internet sau retele locale TCP/IP). Prea multe explicatii tehnice nu-si au locul aici, dar trebuie amintit ca pachetele de date care transporta informatia audio nu sosesc in ordinea in care au fost transmise (deci trebuie puse in ordinea fireasca la sosire) si, in plus, unele pachete sunt alterate pe parcurs.

    Spre deosebire de programele care transporta – de exemplu – fisiere, programele de telefonie sunt mai atente la viteza decat la corectitudine, astfel incat accepta fara mofturi pachete eronate si le ignora pe cele intarziate, echilibrand calitatea cu o latenta scazuta. Vocea a venit in internet din doua directii diferite. 

    Pe de-o parte, dinspre marii furnizori de servicii internet (ISP), care au intrat astfel in competitie directa cu marile telecom-uri. Avantajul este ca nu este nevoie de un calculator, convorbirile cu utilizatorii aceleiasi retele sunt de regula gratuite, iar conectivitatea cu retelele de telefonie clasice sau mobile este asigurata. In plus, firmele pot sa-si conecteze sistemele interne din locatii diferite (de regula prin retele virtuale private – VPN) la preturi extrem de avantajoase. 

    Pe de alta parte, a venit dinspre retelele de mesagerie instantanee. La momentul actual, toti marii jucatori din acest domeniu dispun de facilitati de convorbiri audio in sistemele proprii (chiar daca unele nu sunt propriu-zis VoIP). Piata este dominata de AOL, care dispune de doua retele – AIM si ICQ – ce totalizeaza peste 40 de milioane de utilizatori care se bucura de chat si convorbiri audio, plus video. Yahoo vine pe pozitia secunda, furnizand prin Messenger facilitati similare pentru 20 de milioane de utilizatori, urmat indeaproape de Microsoft cu 14 milioane de utilizatori de MSN.

    Google Talk este un nou-venit in domeniu, insa forta sa de marketing este considerabila. Fara o baza impresionata de utilizatori, Apple se profileaza ca lider tehnologic, clientul sau iChat ajungand la performanta video-conferintelor cu pana la patru participanti simultan. Insa vedeta incontestabila a momentului este Skype, o firma europeana ce s-a lansat abia anul trecut si a atins o baza de clienti impresionanta: 53 de milioane. Interesant este ca, spre deosebire de competitori, peste jumatate din utilizatori sunt din Europa si doar circa 12% din SUA. In fine, o alta particularitate este faptul ca Skype a pornit direct cu servicii de telefonie, mesajele text fiind doar o facilitate suplimentara. Calitatea transmisiei este remarcabila, chiar si la conexiuni lente sau in audio-conferinte. 

    Ca si in cazul altor retele de mesagerie instant cu servicii de voce, convorbirile intre utilizatorii Skype sunt gratuite, iar programul este si el gratuit. Skype ofera insa si servicii platite: SkypeOut permite apeluri catre retele de telefonie clasice sau mobile la preturi rezonabile, SkipeIn permite utilizatorilor sa fie apelati de la telefoane obisnuite (disponibil doar in unele tari) si Skype VoiceMail (mesaje vocale). De curand, Skype a anuntat componente plug-in pentru video-telefonie si video-conferinte. In plus fata de posibilitatea de a trimite fisiere sau „carti de vizita“ in timpul convorbirilor, componentele video vor permite partajarea pozelor digitale sau a altor elemente vizuale de pe computerul local (de pilda o prezentare PowerPoint).

    Insa Skype este vedeta momentului si dintr-un alt motiv. In data de 12 septembrie, eBay – gigantul licitatiilor on-line – a anuntat ca va cumpara firma Skype la un pret de-a dreptul fabulos: 2,6 miliarde de dolari, la care se vor adauga (in anumite conditii) inca 1,5 miliarde in urmatorii trei ani.

  • Ghici cine mai suna la firma

    E deja unanima parerea ca internetul este un canal de promovare obligatoriu pentru companii. Putini sunt insa cei care stiu ca, mai nou, nici macar nu mai e nevoie sa ai o pagina web ca sa poti atrage clienti din randul internautilor.

    Compania americana Ingenio, furnizor de solutii de comunicare intre magazinele online si clienti, a avut ideea unui nou tip de publicitate online: pay-per-call. In ce consta acesta, mai exact? Pe Internet, in loc de un link de tip text catre site-ul companiei care isi face reclama (model promovat mai ales de Google), este afisat un numar de telefon care le apartine celor de la Ingenio. Utilizatorii interesati sa intre in contact cu firma care isi face reclama apeleaza numarul celor de la Ingenio, dupa care sunt redirectionati catre numarul de telefon al companiei cautate. Aceasta metoda, ce pare oarecum mai „intortocheata“, este preferata pentru ca firma de publicitate (in acest caz, Ingenio) sa poata contoriza exact cate apeluri telefonice au rezultat din reclama online respectiva si sa-si factureze serviciile. 

    Unul din primii clienti ai acestui nou gen de reclama online, proprietarul unei firme de avocatura din SUA, spune ca pay-per-call este o metoda foarte eficienta pentru a-si face afacerea cunoscuta. „De cand am inceput sa utilizez acest tip de publicitate, jumatate din cei care au sunat au devenit pana la urma clienti“, a spus el.

    Un alt exemplu este managerul unei florarii, care a constatat ca, din trei utilizatori care ii vad reclama pay-per-call online si il suna, unul devine client. Publicitatea online „pe stil vechi“ – afisarea unui link catre site-ul florariei – ii aducea abia un client la fiecare 70 de accesari ale link-ului din reclama.

    Cele doua tipuri de reclama online sunt destul de similare (ambele se fac pe Internet, iar companiile platesc in functie de numarul de vizite pe site sau de telefoane pe care il primesc), insa diferenta se simte la tarife. 

    Tocmai pentru ca deocamdata lasa impresia ca este o metoda mai eficienta, publicitatea pay-per-call este mai scumpa. Daca in cazul reclamelor sub forma de link (numite si pay-per-click) suma taxata pentru fiecare click este destul de mica (in jur de 50 de centi), Ingenio taxeaza fiecare apel telefonic efectuat de un client care a vazut reclama pay-per-call cu 7 dolari. 

    Dat fiind pretul mai ridicat, probabil ca publicitatea pay-per-click nu va fi complet inlocuita de cea pay-per-call. Insa, noul tip de publicitate ar putea avantaja foarte mult afacerile mai mici, care pana acum nu au reusit sa-si creeze o prezenta semnificativa pe Internet, sunt de parere unii analisti. 

  • Cum sa ajungi om de afaceri

    Oare ce e in capul unui om de afaceri? Toata lumea ar dori sa stie raspunsul la aceasta intrebare, pentru ca acolo se afla cheia succesului, acolo se nasc toate strategiile care aduc in final castiguri uriase.

    Cine nu si-ar dori asa ceva? E usor de zis, dar mai greu de facut. Pentru a reusi in afaceri, orice businessman trebuie sa puna la punct si sa execute strategia perfecta. Iar daca n-ati reusit sa deveniti miliardar pana acum, inseamna ca probabil v-ar prinde bine o schimbare de strategie. Site-ul american www.psychotactics.com incearca sa va ofere cateva indicii despre cum functioneaza creierul unui business-man, aplicand un simt al umorului care reuseste sa destinda orice om de afaceri stresat sau crispat.

    Ce face, de fapt, psychotactics.com? Inlatura aura de sobrietate care pluteste in jurul afacerilor de milioane. Va invata cum trebuie sa arate o carte de vizita care sa atraga ochiul, cum sa „treziti“ presa la prezentarea noilor produse, cum sa convingeti clientii ca nu intentionati doar sa va testati produsul pe ei si multe alte asemenea gaselnite psihologice care fac sarea si piperul unei vanzari reusite. Amanunte care multora le pot parea exagerate ori insignifiante, dar care functioneaza cu succes in lumea afacerilor. 

    Creatorul site-ului, neozeelandezul Sean D’Sousa, ofera chiar consultanta online prin teleconferinta pentru oamenii de afaceri care doresc sa-si imbunatateasca strategiile de comunicare, organizare si vanzari in cadrul afacerilor lor. El a publicat si cateva carti de audit in afaceri, materiale audio sI CD-uri, care pot fi de asemenea cumparate de pe site.  Iar pe un site care vehiculeaza un stil nonsalant si personal, evident ca nu putea lipsi rubrica de glume. Dand click pe „fun stuff“ veti gasi cateva poze amuzante care va dau mai multe motive pentru care sa nu va mai plangeti de postul dumneavoastra, bancuri, ilustratii cu moduri „discrete“ de a motai la sedintele plictisitoare si benzi desenate comice din lumea managerilor. Ca sa nu credeti ca un om de afaceri nu gateste, Sean ofera la rubrica „despre noi“ trei retete de specialitati culinare indiene, pe care le pune in aplicare de cate ori simte nevoia unei delicatese demne de apetitul unui manager.

    „Serios… Ce cautati la sectiunea retete culinare pe un site de marketing? Acest lucru va include in categoria el loco, deci bine ati venit in grup“, spune Sean inainte de a prezenta cele trei retete. 

    Autorul sustine ca experienta sa de business provine din lecturarea unui numar de 50 – 100 carti pe an, cat si din documentarea sustinuta pe site-urile din domeniu. Nu pretinde ca ar fi un specialist, dar la rubrica „rezultate ale clientilor“ prezinta si cateva marturii ale unor oameni de afaceri care i-au urmat sfaturile si care si-au marit profiturile din afaceri. Pentru a vedea in intregime continutul site-ului trebuie sa platiti 24 de dolari pe an ca sa va inscrieti ca membru, dar si fara inscriere aveti acces la multe subiecte incitante. Cu toate ca este vizibila tendinta continutului de a va face sa cumparati cartile si materialele lui Sean, site-ul nu seamana deloc cu deja obsedantele pagini care vand produse miraculoase la preturi exorbitante si care se dovedesc a fi veritabile escrocherii.  Site-ul www.psychotactics.com merita vizitat chiar si pentru simplu motiv ca va va mai inviora psihicul. 

  • ORASUL CU SOMAJ NEGATIV

    In Sinnicolaul Mare sunt mai multi angajati decat adulti. Investitiile straine au impins somajul din oras – care are, potrivit statisticilor, circa 14.000 de locuitori, sub zero. Aici muncesc  circa 9.000-10.000 de oameni, desi buletin de Sinnicolaul Mare si varsta de angajare au doar circa 5.500.

    Micul oras de langa granita cu Ungaria – care se afla la circa 60 de kilometri de Timisoara – are, pe langa primarul ales, si un „primar de afaceri“. Cel mai instarit om din oras, Dorin Muntean (58), se lauda chiar ca el e cel care a convins doua multinationale sa-si deschida fabricile aici si nu in alta parte. 

    Pitoresc si extrem de volubil, Muntean are un destin care se suprapune, practic, peste scurta istorie capitalista post-decembrista a oraselului. Pana in 1989, Muntean, inginer de formatie, a lucrat la Autoturisme Dacia – era sef de sectie, iar oamenii lui faceau scaune de Lastun. Dupa revolutie s-a facut crescator de animale: „Am inchiriat un spatiu in care cresteam 2.000 de porci si 300 de dihori“, isi aminteste Muntean, care la un moment dat a renuntat la zootehnie si a revenit in industrie, pentru a produce, cu 80 de angajati, piese de schimb pentru utilaje din industria usoara. 

    In 1993, Muntean cumpara utilaje si se reorienteaza din nou – de asta data spre productia de piese pentru autoturisme. Merge din intreprindere in intreprindere in cautare de clienti si sfarseste prin a deveni unul dintre cei trei furnizori de cabluri – de ambreiaj, pentru frana de mana si pentru acceleratie – ai Uzinelor Dacia. 

    Viata lui Muntean si a firmei lui se schimba total in 1995, cand in Sinnicolaul Mare vine o delegatie de la Delphi Packard, cunoscut producator mondial de cablaje electrice. Muntean isi aminteste ca reprezentantii companiei americane i-au incredintat aproximativ un milion de dolari (circa doua miliarde de lei, la paritatea leu/dolar din acel an). „M-au chemat de la banca si nu imi venea sa cred ca am aceasta suma in cont“, spune Muntean.  Cu cele doua miliarde de lei acesta a creat, intr-o luna si jumatate, o companie care a inceput sa fabrice cablaje pentru Opel Astra. Muntean se mira si acum de felul in care americanii i-au dat banii. „Au vrut sa vada nu doar daca pot incepe o companie la Sinnicolau, ci au vrut sa verifice si onestitatea oamenilor de afaceri locali. A fost un test. Ulterior, am inceput proiectul pilot“, povesteste el. 

    Delphi Packard a deschis in Sinnicolau, in 1997, o fabrica al carei numar de angajati era atunci de 2.000; acum, numarul oamenilor s-a dublat. „Practic, fabrica lor a inceput cu oamenii mei. Mi-au luat 300 de angajati dintr-un total de 320“, spune Muntean. Chiar daca i-a luat grosul oamenilor, compania americana – divizie a General Motors – nu si-a propus sa-l scoata pe omul de afaceri roman de pe piata; Muntean e subcontractorul lor si practic face, in fabrica sa, pregatire pentru productia lui Delphi Packard. 

    Povestea s-a repetat cu italienii de la Zoppas, cea de-a doua „multinationala“ cu care se lauda omul de afaceri. Dupa vizita unei delegatii, Muntean a fost invitat la o intalnire cu „Zoppas cel mare“, proprietarii grupului care produce rezistente electrice pentru boilere, electrocasnice si pentru industria aeronautica. Acum, Zoppas are la Sinnicolau o fabrica in care lucreaza 3.000 de oameni, iar Muntean e subcontractor.

    „Primarul informal din Sinnicolau“ a adus locuri de munca pentru oras, dar si-a cladit si propria avere. Si-a construit o casa cu 20 de camere, in care locuieste doar el cu familia. Pasionat de masini, a avut, intr-o vreme, opt autoturisme. Iar compania sa, Automec – care are 600 de angajati, preponderent femei -, e subcontractor pentru cele doua companii mentionate si are o cifra de afaceri anuala de 10 milioane de dolari. 

    Iar Delphi Packard si Zoppas nu sunt singurele firme straine din Sinnicolau. Aici mai exista o companie italiana, Eclipsa, care produce pantofi si are 3.000 de angajati, cateva firme din industria lemnului si doua companii agricole, Orlandi si Emiliana. 

    De unde are Sinnicolaul Mare mai multi angajati decat locuitori de varsta adulta? Din localitatile din jur, de la Cugir, dar si din Valea Jiului. Criza personalului de orice fel, aparuta in Timisoara, s-a propagat pana la Sinnicolau, unde angajatorii au inceput si ei „sa ia oamenii unii de la altii“. 

    Cat despre nivelul de trai din localitate, salariile muncitorilor variaza intre 250 si 300 de euro. De celelalta parte a ecuatiei, avem preturile – care nu sunt deloc mici pentru un orasel cum sunt cu miile in tara: o garsoniera costa 14.000 de euro, iar pretul unui apartament de doua camere ajunge la 25.000 de euro. Dar Sinnicolaul Mare e un caz cu totul special – nu gasesti atat de usor atatia investitori straini intr-un loc atat de mic.

  • REVOLUTIA ECONOMICA

    Vicepremierul George Copos isi doreste pana in 2007 o Romanie „cu 42 de Timisoare“. Dar Timisoara, orasul-minune al economiei romanesti, e incoltita acum de o criza unica in tara. Investitiile straine au accelerat intr-atat dezvoltarea orasului, incat rata somajului tinde spre zero – judetul Timis are chiar un oras, Sinnicolaul Mare, cu o rata negativa a somajului. In aceste conditii, investitori precum Continental, Siemens ori Alcatel isi pastreaza cu efort angajatii pe care-i au si pornesc prin tara, in cautarea altora.

     Timisoara, 2005. Cateva cladiri venerabile din Piata Unirii sunt acoperite de schele de lemn, semn ca renovarile au inceput. Piata geme de terase elegante. Preturi mari, apropiate de cele din restaurantele europene. Conversatii multe in italiana, dar auzi si engleza, si germana. Discutii „de bere“, dar si discutii de afaceri. „Am un teren cu acces la drumul principal si cu utilitati“, spune la telefon un timisorean, in romaneste de data asta. „Putem face si actele.“ 

    Tranzactiile cu terenurile Timisului sunt deja celebre. Toata Romania stie ca italienii au cumparat trei sferturi din suprafata totala a judetului – cel putin asa spune legenda. Tot legenda spune ca Timisoara e orasul fara someri, iar cifrele Primariei arata ca legenda e chiar o aiureala. La nivel de judet, rata somajului a variat in primele patru luni ale anului intre 2,2% si 2,6% – iar daca se ia in calcul piata neagra a fortei de munca, se poate spune cu destula siguranta ca somajul, daca nu e chiar 0%, atunci tinde hotarat la 0%. 

    O asemenea cifra e, pentru orasele macinate de somaj si satule de greve, un ideal. Pentru Timisoara e insa suparatorul efect secundar al unui boom economic pe care restul Romaniei il ia drept reper. Revolutia economica a Timisoarei – dusa cu tenacitate vreme de 15 ani – isi are pretul ei: orasul e secatuit, cand vine vorba de resurse umane. O situatie convenabila – perfecta chiar – pentru salariati, dar din ce in ce mai ingrijoratoare pentru angajatori. Aici si-a stabilit „baza“ cea mai mare investitie germana din Romania: Continental AP, producator de cauciucuri.

    Sigur ca investitiile straine sunt bune „pentru Timisoara si pentru locuitorii ei“, recunoaste directorul general Martin Kleinbrod, dar „aspectele pozitive“ au un pret pe care companiile il resimt tot mai mult, „ca de exemplu, dificultatea de a gasi suficient personal calificat“. Pana acum, compania pentru care lucreaza Kleinbrod a investit in Romania 150 de milioane de euro si va investi alte 20 de milioane pana la sfarsitul anului. Pe langa locatia din Timisoara – unde produce anvelope pentru marci de autoturisme precum Renault (Dacia), Fiat, Suzuki, Toyota, Ford, Volkswagen sau Honda, Continental mai are o fabrica de curele de transmisie tot in Timisoara, o divizie de componente electronice la Sibiu, o unitate de productie pentru furtune de racire la Satu Mare si detine, in asociere cu Pirelli, o fabrica de cord metalic (pentru pneuri) la Slatina. Asta inseamna, in total, alti 1.000 de angajati. 

    Pentru fabrica de cauciucuri este prevazuta o crestere a capacitatii de productie cu 50% pana in 2008, ceea ce presupune alte angajari. „Vom ajunge la 1.300 – 1.400 de angajati pana in 2008. Pana acum am angajat personal doar din Timisoara, insa va trebui sa facem recrutari si din orasele mici din jur“, spune Ildiko Kovacs, Public Relations Coordinator in cadrul Continental. Cat despre angajatii cu calificare superioara, universitatile nu pot acoperi cererea mare de absolventi in special in domeniul tehnic. Consecinta?  „O fluctuatie a personalului intre companiile prezente aici“, spune directorul general Martin Kleinbrod.

    Daca managerii fabricii germane de anvelope se gandesc sa isi extinda aria de recrutare in anii urmatori, colegii de la Siemens VDO – o alta companie germana tot din domeniul automotive, insa profilata pe software pentru autoturisme – deja au facut acest pas. 

    Directorul Siemens VDO, Jorg Stratmann, a adus oameni din Sibiu, Cluj, Iasi si – lucru aproape incredibil – cativa din Bucuresti. Incredibil, pentru ca bucurestenii sunt greu de stramutat si multi percep plecarea in provincie drept o „retrogradare“, chiar daca pentru asta primesc o oferta financiara mai buna. Stratmann a ales solutia de a cauta specialisti prin alte orase pentru ca aproape toti specialistii IT din Timisoara de care ar fi avut nevoie – absolventi sau chiar studenti – fusesera deja angajati la alte companii din aceeasi industrie (Alcatel, Solectron). 

    Recrutarile din afara orasului s-au facut, insa asta nu inseamna ca problemele s-au rezolvat definitiv. Nu doar gasirea de noi specialisti, ci si „pastrarea angajatilor actuali este o mare provocare“, explica Stratmann, care spune ca marirea salariilor – un proces continuu de-a lungul celor cinci ani de activitate ai Siemens VDO – trebuie sa aiba totusi o limita, pentru ca trebuie nu numai sa-si tina oamenii, ci si sa controleze costurile. Iar salariile reprezinta, spune el, 80-90% din costurile companiei.

    Cert e ca acum Siemens VDO nu se mai asteapta sa atinga ratele de crestere din anii trecuti (30-40%), iar secatuirea rezervorului de resurse umane e principalul motiv. Universitatea din Timisoara – motivul numarul unu al prezentei Siemens in oras, dupa afirmatiile lui Jorg Stratmann – genereaza mai putini absolventi decat cere piata. Francezii de la Alcatel, care au venit in Timisoara inca din 1992, au aceleasi probleme. Ca si Siemens VDO, Alcatel are 1.000 de angajati, majoritatea softisti. Compania franceza si cea germana sunt principalii angajatori de studenti si absolventi ai facultatilor tehnice din Universitatea Timisoara.

    Criza de oameni e atat de mare, incat inchiderea unei companii e o gura de oxigen pentru piata. Dupa boom-ul de acum cativa ani, Solectron – care in vremurile bune avea 4.000 de angajati – a fost nevoita sa-si reduca la jumatate personalul, din lipsa de comenzi. Cei circa 2.000 de someri ai producatorului de ansamble pentru echipamente electronice au fost imediat absorbiti, aproape in totalitate, de celelalte companii straine cu profil asemanator.

    Dar pe langa anvelope (produse de Continental) si software pentru computerul de bord sau design hardware (Siemens VDO), industria auto din Timisoara este si un important furnizor de cablaje electrice pentru autoturisme. Orasul este suficient de incapator pentru doi producatori: Draxlmaier si Kromberg & Schubert. Iar la Sinnicolaul Mare, orasul cu somaj negativ, mai functioneaza doua fabrici inrudite ca profil de activitate: Delphi Packard si Zoppas. Draxlmaier si Kromberg & Schubert sunt doua afaceri de familie din Germania care au intrat in oras aproximativ in acelasi an – 1999. Dan Popovici, directorul Draxlmaier spune ca in Timisoara nu lucreaza decat o mica parte – aproximativ 1.800 de oameni, specializati in asamblarea de cabluri electrice – din toti angajatii companiei germane (16.000 in cele cinci locatii din tara). Peste 90% din angajati sunt femei, pentru ca munca de punere in snopuri a cablajelor electrice necesita rabdare si migala.

    „In 2003-2004, am livrat cablaje pentru 40% din productia BMW“, se lauda Dan Popovici, directorul fabricii care doteaza seriile 1 si 3 ale marcii bavareze. Draxlmaier, companie care a investit in Romania 150 milioane de euro, dintre care 20% la Timisoara, mai produce in celelalte patru locatii din Brasov, Pitesti, Satu-Mare si Hunedoara elemente de interior (ornamente, piese injectate si parti din consola centrala). 

    Dan Popovici e unul dintre putinii oameni de afaceri din Timisoara care spune ca in compania sa problema fluctuatiei de personal a fost rezolvata. „Am stabilizat personalul pe care l-am angajat initial si care, pentru noi, e de baza“, afirma Popovici, care adauga ca salariile nu sunt, insa, singura forma de plata a muncii; pe langa salariu, spune el, angajatii companiei au acces in incinta fabricii la cabinet medical, unul stomatologic si chiar la o gradinita „in-house“. Iar putinii barbati din Draxlmaier, printre care se numara si directorul general, au la dispozitie un teren de fotbal amenajat chiar in curtea fabricii.

    „In orice caz, nu avem o fluctuatie nesanatoasa de personal“, rezuma Popovici, care povesteste ca e el insusi vanat de companii de recrutare care ii propun posturi de conducere in cadrul unor multinationale care vor sa puna piciorul in Timisoara.  Asadar, multi straini in Timisoara. S-ar putea trage concluzia ca turismul de afaceri duduie aici. Cornelia Hrin Popescu, directorul unui hotel de patru stele, Regina Blue, crede ca numarul hotelurilor construite special pentru turismul pentru afaceri e deja prea mare. 

    „Daca nu este dublat de altceva – turism cultural sau pentru pensionari – turismul de afaceri nu va rezista pe termen lung“, crede ea. Aglomerarea hotelurilor diversifica oferta, insa afecteaza performantele financiare ale investitorilor. Hotelurile Regina si Regina Blue, ambele detinute de omul de afaceri constantean Octavian Mares, sunt un bun exemplu. 

    Investitia in primul hotel (Regina) – cu o capacitate de 30 de camere – s-a amortizat in cinci ani, in vreme ce cea pentru Regina Blue (de 2,5 milioane de euro pentru cele 50 de camere, date recent in folosinta) se va amortiza intr-un timp mai lung: cinci-sapte ani, estimeaza proprietarul. 

    Concurenta pe aceasta zona va continua; luna aceasta va fi dat in folosinta un hotel Ibis in apropierea Iulius Mall (acelasi proprietar ca in Iasi), cladire aflata in constructie. Asemeni lui Mares – care a facut primii bani in alte domenii decat turismul si a investit in hoteluri manat de oportunitatea zonei – fotbalistii Ioan Timofte si Basarab Panduru au pus pe picioare hotelul Boavista.

    Straniu e ca Timisoara, cu tot traficul ei international, nu are pana acum un hotel de cinci stele. „Lipsa unui hotel de cinci stele te face sa ratezi venirea unor staruri culturale care nu accepta un standard inferior“, crede directorul de la Regina. 

    Dar turismul de afaceri nu inseamna doar hoteluri. Evolutia traficului aerian in ultimii cinci ani este, de asemenea, graitoare pentru efervescenta afacerilor din zona. Cristian Terhes-Ardelean, directorul companiei locale de consultanta Arhimedes, spune ca Timisoara este singura destinatie din tara cu patru zboruri zilnice dinspre si spre Bucuresti. „Timisoara este, de altfel, cea mai profitabila destinatie a Tarom“, spune Terhes-Ardelean. 

    Pe aeroportul Traian Vuia din Timisoara aterizeaza zilnic 30 de avioane si tot atatea decoleaza catre destinatii interne si externe. Principalele destinatii ale zborurilor sunt Viena, Milano, Roma, Torino, Stuttgart, Düsseldorf, München, Budapesta – iar aceste orase spun multe despre originea investitorilor si angajatilor straini – expati, cum le spun romanii – care vin si pleaca din Timisoara. Cresteri spectaculoase s-au inregistrat atat la traficul de pasageri, cat si la cel de marfa. 

    Care e, totusi, necazul nr. 1 al managerilor din Timisoara? Marirea permanenta a salariilor, spun cei mai multi – pentru angajati, asta e bucuria nr. 1. Dar mai multi bani de cheltuit inseamna si preturi mai mari: Timisoara este un oras scump, comparabil cu Bucurestiul. 

    Prin oras circula zvonul ca in centrul vechi al Timisoarei s-a vandut cel mai scump apartament din Romania: aproape 300.000 de euro. Cei care-l cred spun ca nu e deloc exclus, de vreme ce aici au venit multi pensionari italieni. Tot la bursa zvonurilor mai circula o poveste: ca tot centrul vechi al Timisoarei ar fi fost cumparat de italieni, motiv pentru care preturile au ajuns la niveluri care starnesc indignare. De altfel, e suficient sa rasfoiesti un ziar cu anunturi de mica publicitate pentru a vedea ca in Piata Unirii un apartament se inchiriaza cu 4-500 de euro, iar preturile de vanzare pentru doua camere variaza intre 100.000 si 200.000 de euro. Nici in zonele semicentrale sau marginase tarifele de inchiriere si preturile de vanzare nu suna rezonabil: in zona Cetate o garsoniera sau un apartament de doua camere se inchiriaza cu 150-200 de euro, iar preturile de vanzare oscileaza intre 30.000 de euro (garsoniera) si 30-50.000 de euro pentru un apartament cu doua camere.  

    Isi permit timisorenii asemenea preturi? Oamenii obisnuiti nu. De altfel, clientela principala e formata din cetatenii straini. Totusi, nici salariatii de rand nu o duc prea rau aici comparativ cu restul tarii. Facand recurs la aceleasi date oficiale, vom descoperi ca salariul mediu brut la nivel de judet era de 1.000 RON (10 milioane de lei vechi) in aprilie 2005, nivelul castigului salarial net ridicandu-se la 770 RON (7,7 milioane de lei vechi), cu 20% mai mult decat media pe tara.

    Daca restrangem discutia doar la companiile private din zona, salariile cresc mult peste medie. Un muncitor senior poate ajunge la un salariu lunar brut de 400 de euro pe luna, adica vreo 15 milioane de lei vechi, iar media se afla in zona a 180 de euro, adica 6,5 milioane de lei vechi. Un director de productie castiga, in medie, nu mai putin de 2.500 de euro. Toate aceste valori reprezinta salarii brute si sunt valabile pentru luna martie 2005. La acelasi capitolul „salarii si salariati“, cele mai mari pretentii sunt ridicate de cei din sectorul IT, in special din zona de „soft“. „Stiu ca sunt putini si cer din start salarii mari. Dupa una-doua luni de la angajare, fie vor sa avanseze, fie cer mai multi bani, putini rezistand mirajului de a primi cateva procente in plus de la o firma concurenta“, explica Gynella Parfenie, consultant senior la compania de recrutare AIMS. 

    Conform Oficiului National al Registrului Comertului, din 1991 pana in iulie 2005, investitiile straine facute ca aport la capitalul social al companiilor din Timis, se cifreaza la 1,7 miliarde de euro (2 miliarde de dolari), in conditiile in care la nivelul intregii tari s-au investit 10,8 miliarde de euro (aproximativ 13 miliarde de dolari). In ceea ce priveste investitiile la Timisoara, cifrele sunt in realitate mult mai mari, intrucat, pe langa capitalul social subscris, exista o alta serie de investitii ulterioare facute de actionari. „Exista multe societati in judetul Timis, cu capital strain, care au un capital social de cateva sute sau mii de euro dar au efectuat investitii de milioane de euro“, declara Cristian Terhes-Ardelean, directorul companiei de consultanta Arhimedes din Timisoara. 

    Iar investitorii continua sa vina. De la inceputul acestu an, in judetul Timis s-au investit aproximativ 200 de milioane de euro (circa 250 de milioane de dolari), iar sumele se modifica de la o zi la alta. In opinia lui Parfenie, faptul ca in zona s-a dezvoltat o masa critica de specialisti deja rodati, care „nu mai au nevoie de training“, reprezinta un argument cu greutate in ochii oricarui investitor dispus sa inceapa o afacere in orasul de pe Bega.

    Pe de alta parte, un alt lucru incepe sa fie tot mai clar. Pe masura ce Timisoara va deveni un oras tot mai scump, valul de investitii se va indrepta catre Arad – lucru care deja a si inceput sa se intample, dar si catre Sibiu. Acolo costul de intrare este destul de mic, oricum inferior Timisoarei, ca sa nu mai pomenim de relatiile cel putin cordiale pe care primarul Klaus Johannis le-a cultivat cu investitorii germani. 

    La fel de limpede e si faptul ca afluxul de investitii straine in Timis a tras dupa sine, mai mult decat in orice alt oras din provincie, furnizori de servicii financiare, consultanta de management, investitii, resurse umane, contabila sau avocatiala. 

    Prima „iesire“ in afara Bucurestiului a firmei de avocatura Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen a fost la Timisoara. „Deschiderea biroului a reprezentat un pas firesc in dezvoltarea firmei si un prim pas in politica noastra de a acoperi principalele centre economice ale Romaniei. Activitatea biroului este dedicata sustinerii operatiunilor locale sau intereselor punctuale de reprezentare in regiunea Banatului a unor clienti precum TRW, Smithfield, Gaz de France, Celestica ori Saint-Gobain“, explica Adriana Gaspar, Partener Senior in cadrul NNDKP si, totodata, responsabil cu biroul din Timisoara. 

    Arhimedes este compania de consultanta a italianului Enrico Pollo, creata special pentru a inlesni investitiile din „Cetatea eterna“. „Italienii au fost primii straini care au venit masiv la Timisoara, dupa Revolutie. Au inceput sa produca in lohn incaltaminte si imbracaminte“, povesteste Cristian Terhes Ardelean, directorul Arhimedes. Din 2000, o data cu lamurirea drepturilor de proprietate agricola, italienii au inceput sa cumpere pamant. In scurt timp, li s-au alaturat belgienii, francezii sau austriecii. Incet, incet, investitorii in terenuri s-au delimitat in doua mari categorii: speculatorii si antreprenorii interesati de productie agricola, cum sunt cazurile Bardeau si Martini, care au acumulat, fiecare, cate 10.000 de hectare de terenuri agricole.  

    Numai ca, in acest moment, tranzactiile de acest gen au intrat intr-un impas, investitorii indreptandu-si acum eforturile spre comasarea suprafetelor de teren anterior achizitionate. Acest efort va fi cel putin la fel de mare cu acela de a cumpara masiv – fenomen inregistrat pana acum. Practic, investitorii au cumparat terenuri la intamplare – fie direct, fie prin intermediari romani -, exploatand avantajul pretului scazut. Cei care detin loturile care le-ar permite investitorilor unificarea unor suprafete mai mari fie tin la pret (problema care s-ar putea rezolva prin negocieri), fie nu pot prezenta cumparatorului o situatie limpede a proprietatii. „Este o perioada de reglementare a situatiilor juridice“, arata Terhes-Ardelean, de la Arhimedes.

    Preturile la terenurile agricole au ajuns la valori de pana la 2.000-2.500 euro/hectar in zonele cu pamant bun sau in cele care au fost amenajate. Pe de alta parte, in orasul Jimbolia, de exemplu, pamantul pur si simplu „nu are pret“. Oamenii refuza sa vanda, iar incapatanarea lor nu are nimic de-a face cu sloganul „noi nu ne vindem tara“. Pentru ei, pamantul reprezinta singura sursa de subzistenta. Si cum agricultura merge mana in mana cu zootehnia, Timisoara are un investitor strategic si pe acest domeniu.

    Considerat ani in sir unul dintre cele mai rasunatoare falimente ale economiei romanesti, Comtim a fost cumparat de americanii de la Smithfield. „Pe langa crearea a 3.500 locuri de munca, societatea va fi un mare consumator de furaje, grane, alte materii prime, precum si de servicii ale fermierilor locali“, explica Michael H. Cole, vicepresedinte al Smithfield. El preconizeaza incheierea de contracte pe termen lung cu aproximativ 250 de fermieri romani, pentru o suma de peste 55 de milioane de dolari anual, in contul cresterii de purcei de lapte pana cand acestia vor ajunge la greutatea de taiere. Oficialul Smithfield este optimist in privinta volumului investitiilor pe care compania americana le va face in Romania in urmatorii 5 ani, estimandu-le la 800 de milioane de dolari. 

    La fel ca si consultanta de investitii, o dezvoltare importanta s-a consemnat si in cazul companiilor de recrutare. AIMS si-a deschis un birou la Timisoara si, cel putin pana acum, nu se poate spune ca ar fi dus lipsa de clienti. Daca principala misiune a companiilor de resurse umane era sa identifice personalul calificat pentru companiile straine care faceau primul pas la Timisoara, de acum inainte, job-ul lor va fi diferit: recrutarea de oameni din companiile deja existente pentru noii intrati sau extinderea ariei de investigatie in judetul Timis sau in alte centre universitare.

    Sunt suficiente toate aceste cifre pentru a vedea mai mult decat o simpla metafora in calificativul de „oras de 5 stele“ acordat Timisoarei? In intervalul august-decembrie 2000, municipiul a fost monitorizat de doua agentii americane, United States Agency for International Development (USAID) si The Center for Institutional Reform and the Informal Sector (IRIS), primind calificativul de oras de cinci stele, adica „oras deschis investitiilor“. Criterile de care s-a tinut cont in acordarea acestui calificativ – 5 la numar – au fost: eliminarea autorizatiei de functionare (in cazul IMM); reducerea duratei de obtinere a avizelor locale; mai multa transparenta in obtinerea avizelor locale; reducerea timpului necesar pentru obtinerea autorizatiei de constructie; crearea unui ansamblu de cladiri si terenuri ale primariei disponibile pentru oportunitati de afaceri.

    Iar stelele acordate de cele doua agentii americane nu sunt singurul „motor“ al dezvoltarii Timisoarei. Apropierea de Vest, relatiile locuitorilor cu strainii inca inainte de Revolutie, precum si existenta unui mediu de business propice, coruptia mai putina decat in restul Romaniei si existenta unei mase critice de specialisti au fost toti atatia asi care au decis castigatorul la „masa verde“ a investitiilor. 

    Jorg Stratmann, directorul Siemens VDO, rezuma totul foarte franc: „daca nu exista Universitatea, noi nu investeam aici“. Nici ei, nici altii. Si, cine stie, poate ca nici acest articol nu ar mai fi fost scris.

  • Curat afacere!

    O afacere care s-a dezvoltat la noi, ca atatea altele, ca element al culturii de business occidentale: multinationalele au adus aici serviciile de cleaning profesionist, care alimenteaza astazi o piata in plina crestere. E drept, deocamdata, mai mult in Bucuresti.

    In 1991, cand presta servicii de curatenie in vagoanele de calatori din Germania, lui Cristian Grecu i-a venit ideea sa incerce marea cu degetul si in Romania. A fost printre pionierii serviciilor de curatenie in tara natala. In peste 13 ani de activitate in Romania, compania pe care a infiintat-o – Derubar – nu a inregistrat nici un an de regres, desi admite ca „in primii doi-trei ani de activitate nu ne-am putut lauda cu realizari deosebite“.

    Motivul e lesne de inteles. Piata nu era pregatita pentru astfel de servicii, nu neaparat din punct de vedere financiar, cat al mentalitatii. „Era ceva atipic sa spui «facem curatenie in incinta firmei sau acasa cu o firma specializata». Ce-i aia firma specializata de curatenie?, intrebau cei mai multi“, isi aminteste administratorul Derubar. Incet-incet, situatia s-a modificat substantial, iar pentru anul acesta Grecu estimeaza o cifra de afaceri de circa 400.000 de euro, cam cu 20% mai mare fata de 2004.

    In general, notiunea de curatenie ca serviciu prestat s-a schimbat foarte mult, cel putin in ce priveste sediile din firme: de la femeia de serviciu inarmata cu galeata si mop catre firmele specializate in astfel de servicii, care au nevoie de personal antrenat sa foloseasca nu numai echipamente profesionale, ci si substante speciale. Unele produse de curatat „sunt acide si pot face mai mult rau, decat bine“, spune Cristian Panait, director general al firmei de curatenie Bog’art, unde angajatii se specializeaza la locul de munca.

    Administratorul Derubar, in schimb, prefera sa-si trimita personalul la cursuri de calificare pentru cleaning. Diplomele pentru cursurile de curatenie sunt normale, spune Cristian Grecu. De cativa ani, in nomenclatorul meseriilor a aparut cea de „agent de curatenie de cladiri si mijloace de transport“. 

    In ultimii patru ani, piata a explodat. „Asta o arata cel mai simplu Paginile Aurii. Din trei in trei ani, segmentul firmelor de curatenie creste o data cu numarul de pagini“, spune Grecu, care estimeaza la cateva sute firmele din domeniu. 

    „Statistic“, numai in Pagini Aurii sunt listate 382 de firme de curatenie. Totusi, daca sunt excluse asociatiile familiale cu doi-trei angajati si firmele foarte mici, numarul acestora se reduce drastic. De fapt sunt cam 30 de firme, spune Anca Nastase, proprietara A&B Cleaning, o firma infiintata in 1999, si care a realizat in 2004 o cifra de afaceri de circa 90.000 de euro. In opinia sa, piata se va aseza in urmatorii ani, iar firmele se vor „cerne“ o data cu introducerea obtinerii acreditarilor de calitate ISO, „care nu sunt deloc banal de obtinut“. 

    In aceste conditii, singura nisa ramasa libera pentru firmele de talie mica va fi cea a persoanelor fizice. Deocamdata, mai nici una dintre firmele mari sau medii din domeniu nu pun mare baza pe clientii „fizici“. Si asta pentru ca din partea lor vin comenzi ocazionale, pe baza carora „nu-ti poti face un business plan sau investitii“, dupa cum spune administratorul companiei Derubar.

    In schimb, un teren tot mai manos pare sa fie cel al cleaning-ului de locuinte. „Pentru cineva care are venituri cel putin medii, cumpararea serviciilor de curatenie este ca si cum ar lua o masina de spalat“, este de parere Grunia Chitu, actionar la Perfect Clean din Bucuresti. Infiintata in 1997, firma curata cam 4-5 apartamente/zi. Pentru un apartament de doua camere, de exemplu, cu o suprafata de 50 mp, tarifele percepute de Perfect Clean variaza intre 50 si 400 RON, in functie de diversi factori, intre care gradul de ocupare si tipul serviciilor solicitate.

    Cei de la Perfect Clean remarca, drept tendinte ale pietei, faptul ca anul acesta a scazut cererea pentru servicii de intretinere, in schimb s-au inmultit serviciile pentru cei ce au terminat de renovat sau de construit o casa sau un apartament.

    Diferenta pe piata serviciilor de curatenie au facut-o in timp multinationalele, care au adus cu ele si ideea externalizarii serviciilor de cleaning si au determinat cresterea pietei. Acum, insa, in acest tip de afaceri, sumele mari vin mai ales de la companiile care fac abonamente pentru curatenie – contracte permanente. 

    Astfel de clienti fac 90% din cifra de afaceri a firmei Bog’art, infiintata in 2000. Serviciile au fost „cerute de clientii grupului“, spune Cristian Panait, directorul general al firmei de curatenie Bog’art, parte din grupul de constructii omonim.

    „Cladirile construite de compania de constructie Bog’art sunt predate la cheie“, spune Panait. Ceea ce inseamna si „curatenie la cheie“. Iar curatenia oferita de firma a costat anul trecut 300.000 de euro, in vreme ce in prima parte a acestui an, cifra de afaceri a crescut cu 15-20% fata de perioada similara a lui 2004. Cele mai profitabile segmente sunt activitatile speciale, ca prelucrarea si intretinerea marmurii sau interventiile cu alpinisti, care sterg geamurile exterioare, tencuiesc calcane, zugravesc si vopsesc cladirile in exterior. Astfel de servicii sunt cautate pentru ca „sunt mult mai ieftine decat daca s-ar realiza prin montarea de schele“, explica Panait.

    Reprezentantul Bog’art admite ca firma are avantajul de a face parte din grupul de firme Bog’art, care a avut in 2003 o cifra de afaceri de 26 de milioane de dolari, pentru ca multi clienti vin pe filiera constructorului. Iar domeniul serviciilor de curatenie este atipic in ceea ce priveste promovarea. „Clientii sunt foarte reticenti daca le este prezentata o oferta fara s-o fi cerut. Este genul de afacere in care clientii te cauta cand au nevoie de tine“, spune Anca Nastase de la A&B Cleaning. 

    Care este, totusi, algorimul la care recurg acestia? In momentul in care o companie vrea sa contracteze o firma de servicii de curatenie, cere mai multe oferte, din care face selectii si, ulterior, poate chiar organiza o licitatie. Pe baza unui pret standard, clientul si furnizorul de curatenie stabilesc termenii contractului: servicii si pret. „E ca atunci cand cumperi o masina. Diferenta e data de optionalele alese din «pliantul» de prezentare“, explica Cristian Grecu. 

    Acesta ar putea fi si unul dintre motivele pentru care estimarile in cazul serviciilor de curatenie variaza in plaje foarte largi, in functie de aglomerarea spatiului de curatat, de zona in care este plasat (si costul carburantului intra in pret), de intervalul orar in care trebuie efectuate serviciile de curatenie, dar si cat de amanuntit este serviciul propriu-zis. Astfel, intr-o oferta standard de intretinere zilnica a unui spatiu, sa spunem, nu este inclusa si spalarea geamurilor, care intra intr-o alta mai completa.

    Promovarea prin media nu are foarte mare cautare in randul companiilor din domeniu. „Eu nu vand un produs care sa se adreseze publicului larg, cum e sapunul sau o bautura racoritoare“, spune Cristian Grecu. „Ce sens are sa cumpar spatiu publicitar la radio sau TV? Un om caruia ii este sete, daca aude o reclama la un suc, poate merge imediat sa-si ia unul. Dar un spot pentru servicii de curatenie ce impact poate sa aiba? Ar trebui ca un om care vrea sa faca «o curatenie» sa auda chiar atunci spotul meu. Si sa-si spuna «Ia sa angajez o firma». Dar nici atunci n-am sanse foarte mari sa ma caute pe mine. Poate alege orice alta firma listata intr-un ghid“, marturiseste el. 

    Dar fara radio si TV, care oricum au rate-card-uri prohibitive pentru afacerile din domeniu care cel mai adesea nu depasesc cifre de afaceri de cateva sute de mii de euro, in cel mai fericit caz, ce le ramane la indemana? Cum pot fi/sunt, totusi, promovate astfel de servicii? Raspunsul e mai simplu decat pare: prin pliante, anunturi pe Internet, listari in ghiduri de servicii, reclame in anuare. Dar mai presus de toate, recomandarea – chiar cea „prin viu grai“ – joaca un rol esential, admit, la unison, cei direct implicati.

    Pentru ca, in licitatii si oferte pentru un anumit contract, recomandarile constituie cartea de vizita. Mai ales daca e vorba de un client nou, care nu a mai lucrat niciodata cu cel care face oferta. Iar pentru ca multinationalele care merg pe outsourcing au sediul, de regula, in Bucuresti, e limpede ca tot e si e si piata. Sau „grosul“ ei. Pentru ca, usor-usor, firmele de cleaning se extind si catre provincie, deci exista oferta si-acolo. Diferenta e ca acolo „clientii nu sunt aproape deloc dispusi sa scoata bani din buzunar pentru curatenie profesionista“, spune Anca Nastase. Tot ea explica felul in care a ajuns in provincie, „deocamdata doar la Constanta, Sibiu si Galati“: prin clientii ei, care s-au extins si i-au pastrat ca furnizori. Tot prin clienti se extinde si Bog’art, care va deschide anul acesta reprezentante la Timisoara si Constanta.

    Dar sunt doar primii pasi. Urmand modelul comunitar, si Romania trebuie sa-si indrepte tot mai multa forta de munca in domeniul serviciilor. Si mai e cale lunga.

    E bine, totusi, ca macar exista oferta.