BusinessMagazin

Blog

  • Ca sa-si auda clientii

    Daca acum cativa ani telefonia prin Internet – „voice over IP“ (VoIP) – era creditata cu putine sanse de reusita, astazi musca din afacerile operatorilor de telefonie fixa, tentand inclusiv companiile aflate in cautarea unor solutii de reducere a costurilor.

     

    Telefonia prin Internet este un serviciu accesibil oricarui utilizator de Internet, cu conditia ca acesta sa dispuna de o pereche de casti si un microfon pe care sa le conecteze la un computer. Modelul este promovat de companii precum Skype, Google sau Yahoo!, care ofera in cadrul aplicatiei de mesagerie instant posibilitatea apelurilor prin Internet, atat catre alte computere, cat si in retele de telefonie fixa sau mobila. Metoda cu casti si microfon este insa mai degraba potrivita pentru segmentul rezidential, in timp ce pentru clientii companii, o solutie alternativa sunt telefoanele fixe sau mobile dotate cu tehnologia VoIP. In ambele cazuri, furnizorii de „voice over Internet Protocol“ nu trebuie sa investeasca mult in retea, intrucat vocea este transmisa prin cablurile deja existente sau prin infrastructura wireless de acces la Internet.

     

    „Sa luam drept exemplu un studio de filmari“, spune Roger Terhune, director de tehnologie in cadrul Signal Systems, furnizor de telefonie prin Internet. „Prin natura afacerii, un studio de filmari are nevoie de un numar variabil de linii telefonice, in functie de proiectele aflate in desfasurare. Astfel ca, daca azi are nevoie de 10 linii, maine de 200 si poimaine iarasi de 10, va fi destul de complicat sa obtina aceasta flexibilitate prin intermediul liniilor telefonice traditionale“, explica Terhune. In schimb, telefoanele VoIP pot fi infiintate si desfiintate fara nicio problema de la o zi la alta si chiar mai repede. Mobilitatea oferita de serviciile VoIP este apreciata si in companiile de avocatura: casa Fraser Milner Casgrain, tot din Canada, a incercat pentru prima data apelurile telefonice prin Internet in 2004, iar acum are peste 700 de linii VoIP in biroul central si se gandeste deja la o strategie prin care toate birourile companiei sa fie dotate cu asa ceva. „Fiecare avocat are alocat un numar de telefon si poate raspunde la el indiferent unde ar fi, cu conditia sa aiba conexiune la Internet“, spune John Esvelt, director de tehnologie al casei de avocatura.

     

    Potentialul de crestere a pietei de telefonie prin Internet s-a vazut inca din 2005, cand piata globala a crescut cu 83% fata de anul anterior, din punctul de vedere al numarului de utilizatori. In 2006 a avut loc o dublare a pietei la nivel mondial, la un numar de aproximativ 40 de milioane de utilizatori, spune Matthew Rosen, presedinte al Fusion Telecommunications International, furnizor american de VoIP. Piata mondiala de VoIP va numara 145 de milioane de utilizatori in 2009 si peste 267 de milioane in 2012, estimeaza Rosen. Din punct de vedere valoric, piata serviciilor de telefonie prin Internet este asteptata ca in 2010 sa depaseasca 3,3 miliarde de dolari (2,45 de miliarde de euro) in SUA, conform unui studiu realizat de compania de cercetare Yankee Group – respectiv circa 2,2 miliarde de dolari (peste 1,6 miliarde de euro) in 2011 in Europa de Vest, conform IDC.

     

    Piata serviciilor de telefonie prin IP este in crestere si in Romania, spune Bogdan Constantinescu, country manager al Cisco Systems pentru Romania, companie care furnizeaza solutii VoIP. „In cazul Cisco, cresterile anuale ale achizitiilor de echipamente necesare apelurilor prin Internet sunt de 100%“, afirma el. Compania are drept clienti banci ca BCR, BRD sau BancPost, dar si multinationale din alte domenii. „Criteriile principale pentru care o companie din Romania opteaza pentru servicii VoIP sunt costurile reduse de comunicare si usurinta in introducerea si administrarea sistemului“, spune Constantinescu.

     

    E adevarat ca in companii multi dintre (viitorii) utilizatori nu sunt obisnuiti cu tehnologia si multi sunt reticenti in a o folosi. „In cazul nostru, angajatii carora li s-a dat un telefon VoIP in 2004 au trecut printr-o sedinta de training pentru a se familiariza cu noua tehnologie“, recunoaste John Esvelt de la casa de avocatura Fraser Milner Casgrain. Ulterior insa, departamentul IT al companiei a decis ca sunt necesare telefoane mai bune si prin urmare le-a inlocuit pe cele vechi cu telefoane VoIP care suporta si apeluri video. „Deja angajatii nu mai trec unul pe langa celalalt fara a se cunoaste“, spune David Komaromi, manager de telecomunicatii la aceeasi casa de avocatura. „Acum trei ani au asociat un nume unei voci, iar acum au posibilitatea sa asocieze si o imagine vizuala numelui si vocii.“

  • Agresivitatea si intoleranta

    Daca admitem ca mediul in care se face comunicarea influenteaza continutul comunicarii, am putea crede ca excesul de agresivitate din unele zone ale Internetului face parte din specificul mediului. Psihologii care studiaza fenomenul nuanteaza aceasta ipoteza.

     

    Cu siguranta, nu sunt singurul deranjat de agresivitatea prezenta in Internet. In unele medii virtuale, invectivele par sa dea nota dominanta, replicile acide abunda, iar violenta verbala se manifesta plenar. Si totusi, am constatat ca aceasta imagine apare, de fapt, destul de rar in comparatie cu nenumaratele spatii publice (tot virtuale, desigur) in care atmosfera este destinsa, replicile sunt la obiect si, in general, „neticheta“ este respectata. Daca ar fi sa fac un clasament al agresivitatii in ciberspatiu, acesta ar avea pe prima pozitie comentariile referitoare la articolele publicate in editiile electronice ale ziarelor, pozitia urmatoare fiind adjudecata de replicile din blogurile unor jurnalisti cu notorietate (in special comentatori politici). Mai in spate s-ar situa forumurile publice ne-moderate, unde neplacerile sunt mai degraba generate de asa-numitii „trolls“ – provocatori care deturneaza sau distrug fire de discutie, fie prin atacuri la adresa participantilor, fie prin inundarea forumului cu mesaje nesemnificative.

     

    Exista mai multe explicatii pentru excesul de violenta verbala din primele categorii ale clasamentului. Numerosi publicisti s-au aratat indignati de valul de abjectii revarsat sub paginile virtuale ale ziarelor si revistelor, acuzand in cele mai multe cazuri anonimatul sub care se ascund cei care posteaza. Ideea este ca, in spatele unei porecle, semnatarul se simte absolvit de responsabilitatea spuselor sale. Oare asa sa fie? De curand, cateva studii experimentale au demonstrat ca, dimpotriva, sub identitati reale agresivitatea in medii virtuale tinde sa creasca. Dr. Ros Dyer de la Staffordshire University a constatat o crestere de patru ori a numarului de atacuri, in conditiile in care subiectii unui spatiu de conversatie se cunosc intre ei, in comparatie cu mediile in care identitatile sunt difuze. Explicatiile teoretice care sustin rezultatele vin de la specialisti in psihologia Internetului (da, exista aceasta specializare), care sustin ca asa-numita „dezinhibare online“ tine de mai multi factori strans corelati, iar eliminarea unuia (anonimatul) nu modifica semnificativ ansamblul. Intr-o ampla lucrare numita „The Psychology of Cyberspace“, profesorul John Suler de la Rider University trateaza si alti factori ai dezinhibarii online, printre care si disocierea dintre identitatea reala si identitatea asumata in Internet, exact ca in cazul jocurilor online, precum si neutralizarea statutului, un efect care pleaca dintr-o ideala democratie a ciberspatiului, unde sansele exprimarii sunt egale, iar fructificarea lor tine exclusiv de abilitatea comunicarii, de calitatea ideilor si eventual de expertiza intr-un anumit domeniu tehnic. Nu in ultimul rand, profilul psihologic personal al internautului potenteaza intr-o mare masura ceilalti factori, asa ca este putin probabil ca o persoana rezervata si echilibrata in viata reala sa devina excesiv de agresiva online.

     

    Poate ca mai degraba sporul de agresivitate din comentariile de sub articolele ziarelor se trage din traficul ridicat al acestor situri. Notorietatea jurnalistului sau a publicatiei atrage un numar mare de cititori, asa ca un comentator sub pseudonim – atat cel agresiv cat si cel tamp aprobator – obtine o expunere pe care nu o poate dobandi prin forte proprii, de pilda printr-un blog personal. Merita remarcat faptul ca multe dintre „flames“ provin de la mereu aceleasi „nicknames“, semn clar ca semnatarii isi asuma o identitate in Internet – ceea ce difera subtil, dar esential, de anonimat – si un „rol“ usor de ghicit („Gica Contra“ pare cel mai popular). Mai departe, agresivitatea nu este directionata doar spre autorul textului discutat, ci si spre alti cititori care propun comentarii, generand astfel „flame wars“ care deturneaza discutia, iar comentariile pertinente, care propun un punct de vedere diferit sau releva aspecte inedite asupra tematicii, se pierd intr-un noian de mesaje fara relevanta. Practic, chiar ratiunea de a exista a acestor spatii publice de discutie este pusa sub semnul intrebarii. Inca un argument impotriva supozitiei ca anonimatul este responsabil pentru violentele de limbaj si atacurile din spatiile de libera exprimare din Internet este faptul ca, in mare masura, agresivitatea si intoleranta sunt prezente (mult prea prezente) in orice dezbatere publica din societatea romaneasca, sub identitati clar precizate. Insa publicatiile care se respecta au datoria sa cultive dialogul civilizat si cred ca moderarea sau selectia mesajelor cititorilor poate fi un prim pas.

  • Ne cunoastem de undeva?

    Putini stiu ca majoritatea sistemelor de securitate care se bazeaza pe recunoasterea faciala pot fi pacalite cu o simpla fotografie. Suedezii sustin insa ca de-acum incolo sansele de frauda vor scadea.

    Chiar daca descurajeaza prin imaginea high-tech, o cladire ce nu se bazeaza pe alte sisteme antiefractie in afara de recunoasterea automata a figurilor celor ce „bat la usa“ ar putea foarte bine sa uite portile deschise. Asa cred cativa cercetatori suedezi care au testat mai multe produse provenite de la diversi producatori de astfel de echipamente. In cele mai multe cazuri, o fotografie cu o rezolutie buna a pacalit fara probleme sistemele de autentificare prin recunoastere vizuala. La altele, indoirea usoara a fotografiei a permis intrarea in cladire, dar au existat si cateva produse care s-au dovedit eficace. Cercetatorii de la Universitatea Halmstad din Suedia au pus la punct un program de biometrie faciala care verifica si daca imaginea din fata portii are caracteristicile unei fiinte vii. O sofisticare binevenita, care ar putea in sfarsit face inutila prezenta paznicilor in carne si oase. Suedezii folosesc acum un algoritm care urmareste „fluxul optic“ – schimbarile in trei dimensiuni aparute pe moment la imaginile in doua dimensiuni, cele care pot fi preluate de camerele de supraveghere. Acum, sistemele biometrice utilizeaza procese prea simple pentru detectia unei persoane vii. Unul dintre ele presupune comparatia intre ceea ce se afla in fata camerei de filmat, la intrarea intr-un imobil, cu ceea ce se afla stocat intr-o baza de date cu fotografiile celor autorizati sa intre. Ironic, tocmai pentru a nu fi pacalite de o simpla fotografie, mai multe sisteme de acest fel nu permit intrarea daca imaginea vazuta de camera e identica cu fotografia din baza de date. Dar pentru un hot modern, totul se rezolva adaugand „zgomot“ fotografiei, elemente care sa modifice suficient de putin trasaturile fetei incat rezultatul sa fie realist. Oricum, si sistemul suedezilor, daca va fi preluat de producatorii de sisteme de securitate, va aproba intrarea doar imaginilor vii, asa incat ar putea fi pacalit nu de fotografii, ci de fotografii in miscare. Adica de cate o scurta secventa video pe un ecran nu foarte mare. 

  • Niciodata sec

    Barul e plin de sticle cu bauturi fine, dar lipsesc ideile de aranjare a lor in pahar? Cocktailbuilder afiseaza zeci de combinatii posibile. Si probabile.

     

    Totul e limpede precum vodka scandinava. Site-ul primeste lista de bauturi aflate in barul de acasa si genereaza apoi toate cocteilurile din propria baza de date care contin cel putin unul dintre ingredientele din stoc. Si lista nu e deloc modesta, contine toate tipurile de cocteiluri cunoscute si de cei mai nepriceputi chelneri, dar si specialitati care ajung doar in paharele unui barman profesionist. Dar nu acesta e punctul forte, atata vreme cat exista site-uri aparute cu mai mult timp in urma si care si-au format in timp o lista atotcuprinzatoare de retete, de felul cocktail.com. Toate acestea au insa un traseu rigid, utilizatorul trebuind sa introduca numele unui cocteil pentru a afla ce contine sau sa consulte actualizarea site-ului cu alte retete, iar cine vrea sa urmeze una dintre ele nu are alta varianta decat sa cumpere bauturile si ingredientele necesare. Cocktailbuilder.com e gandit altfel. Mixul de licori pune in prim-plan bauturile deja aflate la indemana in frigiderul sau bufetul de-acasa al utilizatorului si ofera variante de combinare a lor.

     

    Totusi, in contrast cu obiectul lui de activitate, site-ul e foarte sec – ofera exact ce te-ai astepta si nimic mai mult. Singura extravaganta o reprezinta faptul ca site-ul retine IP-ul calculatorului oricarui amator de bauturi si la urmatoarea vizita catalogul propriu apare automat. Iar din lista de amestecuri posibile pot fi selectate numele care rezoneaza cel mai bine cu preferintele utilizatorului si retinute pentru urmatoarea petrecere acasa. Site-ul este facut de un programator din Seattle si pana de curand nici nu se putea lauda cu mai mult de 30 de vizitatori pe zi. Faptul ca pagina web a fost premiata la categoria „fun stuff“ in cadrul unei importante competitii intre site-uri i-a crescut insa popularitatea peste noapte si probabil ca dolarii din reclamele Google, singurele momentan, i-au dat posibilitatea realizatorului sa-si completeze la randu-i propria colectie de bauturi de acasa. Dar si sa intrevada alte servicii pe care le-ar putea oferi pagina de Internet in viitorul apropiat. Unul dintre ele este posibilitatea de a genera o lista completa de cocteiluri ce pot fi realizate fara alte achizitii de ingrediente – lista care, printata, sa joace eventual rolul de meniu la urmatoarea petrecere intre prieteni.      

  • Rolling Stones vs Louis Vuitton

    Cand, pe scena de la Bucuresti, Mick Jagger a glumit catre vocalista Lisa Fischer: „Ce rochie frumoasa ai! Pacat ca pantofii sunt ieftini!“, e putin probabil sa fi facut vreo aluzie la legatura dintre trupa-corporatie pe care o conduce si brandurile de lux.

     

    O simpla privire asupra calendarului concertelor pe care trupa Rolling Stones le-a sustinut in estul Europei pune in evidenta o conexiune intre datele evenimentelor si intrarea pe piata locala a unor marci importante de lux. Coincidenta sau chiar exista o legatura intre aceste itinerarii paralele?

     

    E drept ca brandurile de lux au deschis magazine proprii si inainte ca in zonele respective sa se organizeze megaconcerte sau festivaluri cu trupe faimoase. Cu toate acestea se poate observa o legatura. In 1995, Rolling Stones concertau pentru a doua oara in Cehia, la Praga, an in care grupul Louis Vuitton intra pe piata locala cu un magazin pe strada Paris, devenita in scurt timp un fel de sediu central al brandurilor de lux in capitala ceha. In 2007, Rolling Stones vine pentru prima data in Romania, iar in acelasi an Louis Vuitton anunta deschiderea unui magazin propriu in Bucuresti. Surse din piata spun ca si alte branduri high-end sunt deja in negocieri pentru deschiderea unor reprezentante la Bucuresti. La doar cateva zile dupa Romania, Rolling Stones a ajuns si in Ungaria, unde ziarele locale scriu ca piata este din ce in ce mai mult prospectata in prezent de iscoadele marilor grupuri de lux.

     

    A nu se intelege ca Rolling Stones au un contract cu grupurile de moda. Fenomenul (marci high-end care isi fac debutul intr-o tara dupa ce aceasta apare pe itinerariul trupelor muzicale de top) poate fi explicat prin faptul ca prezenta unor legende precum Rolling Stones actioneaza ca un catalizator. Pentru ca, desi piata luxului este imensa din punctul de vedere al valorii vanzarilor, de fapt companiile din domeniu se invart intr-un univers oarecum restrans (moda la Paris, Londra, Milano si New York, bijuteriile in Place Vendôme-Paris, orologeria in Elvetia) si actioneaza la orice impuls venit de la o autoritate in domeniu. In plus, faptul ca se vand peste 50.000 de bilete la concerte, in conditiile in care cel mai ieftin se invarte in jurul a 30 de euro, iar cel mai scump poate depasi 500 de euro, este si o garantie ca a crescut puterea de cumparare, ceea ce inseamna ca exista fonduri si deschidere pentru produse de lux.

     

    Iar Rolling Stones este prin excelenta o corporatie care vinde lux: are o poveste solida in spate, un lider care a fost innobilat de regina Marii Britanii, un produs la care lucreaza cu migala sute de oameni. Si chiar daca la inceputurile carierei, presa britanica le cerea ironic celor de la Rolling Stones sa salveze industria confectiilor, amenintata de dezastrul financiar indus de modul in care se imbraca Jagger, situatia s-a schimbat intre timp radical: hainele trupei pentru turneul „A Bigger Bang“ sunt creatia casei Dior, iar Mick Jagger a fost vazut purtand de-a lungul timpului produse Jean Paul Gaultier sau creatii ale unuia dintre cei mai bine cotati tineri designeri londonezi, Todd Lynn, care colaboreaza si cu o alta legenda a rock-ului, Bono – solistul de la U2. In plus, The Stones au lansat melodii care, desi pot fi ascultate de oricine, nu pot fi cumparate de multi. De exemplu, Microsoft a platit 13 milioane de dolari ca sa poata folosi cantecul „Start Me Up“ pentru lansarea sistemului de operare Windows 95.

     

    Saptamana trecuta, la Bucuresti, Rolling Stones a facut o demonstratie live a produsului din care a castigat aproape jumatate de miliard de dolari (turneul „A Bigger Bang“, din care a facut parte si concertul din Romania si care a inceput in 2005). Fiecare detaliu a fost gandit astfel incat „lansarea produsului“ sa se faca pe baza unor momente de maxima intensitate.

     

    La inceput, totul a fost invaluit in bezna si liniste, pentru ca dintr-o data reflectoarele sa se aprinda si stadionul sa fie invadat de lumina, sunet de chitara si tobe si de vocea lui Mick Jagger, ce transmitea un val de energie care electriza totul in jur. Concertul a inceput direct, fara nici un fel de preludiu sau incalzire, cu „Start Me Up“. Aici a intervenit strategia de comunicare, iar Mick Jagger a tinut discursul perfect. Nu a fost nevoie decat de „Buna seara, Bucuresti! Salut, Romania!“ rostite cu un accent haios, pentru ca spectatorii sa descatuseze energia si sa-si aminteasca versurile hiturilor trupei. Iar dupa fiecare doua cantece, Mick Jagger a rostit cate o fraza in romaneste, scrisa pe un prompter amplasat strategic pe scena. „Ma bucur sa fiu aici pentru prima data. Multumesc pentru aceasta calduroasa primire“, „Haideti sa ne distram, cantati cu mine“ sau „Ce rochie frumoasa ai! Pacat ca pantofii sunt ieftini“, cuvinte adresate cu umor Lisei Fischer, vocalista alaturi de care a interpretat „You Can’t Always Get What You Want“.

     

    Imbracat la inceput intr-un tricou negru scurt si mulat, pantaloni negri si o tunica visinie stralucitoare, Jagger (64 de ani) a alergat permanent pe scena, a topait, a dansat lasciv sau a imbiat publicul sa aplaude. Keith Richards (64 de ani), o aparitie ce a inspirat personajul Jack Sparrow din „Piratii din Caraibe“, cu vesnica tigara in coltul gurii, a privit spectatorii cu ochii machiati puternic in negru si i-a electrizat cu cateva solo-uri ce au smuls ropote de aplauze. Pret de doua melodii („You Got The Silver“ si „I Wanna Hold You“), Keith Richards a renuntat la tigara si a aratat ca Rolling Stones are de fapt doi solisti. Ronnie Wood (60 de ani) a comunicat permanent cu Richards si i-a furat de cateva ori prim-planul lui Jagger cu solo-urile de chitara. Iar Charlie Watts, singurul Stone cu parul alb, si-a pastrat permanent locul la tobe, acolo unde pe parcurs a ajuns si un steag tricolor romanesc.

     

    Ajunsi in mijlocul publicului gratie scenei culisante, Rolling Stones au cantat „Miss You“ si „Satisfaction“, iar extazul a atins cote maxime cand Sir Jagger a exclamat in romana „Ce bine este aici“. Dupa care scena mobila s-a ridicat si a facut acelasi drum inapoi, lasand in spate mii de fani fericiti ca i-au vazut pe The Stones atat de aproape. Imediat ce reflectoarele de pe scena mare s-au aprins din nou, s-a dezvaluit logo-ul gonflabil al formatiei – „Tongue and Lip“ („limba si buzele“), inalt de aproape zece metri. Efectele speciale au continuat cu flacari imense care au iesit din acoperisul scenei, fasii de voal coborate peste scena si un foc urias de artificii.

     

    Mare parte din succesul masinariei de marketing Rolling Stones s-a datorat publicului cat se poate de variat: fani trecuti de 50 de ani care si-au recuperat tricourile de rockeri, oameni veniti din alte zone ale tarii sau chiar din Bulgaria, tineri care au auzit de ei de la parinti sau bunici sau doar amatori de muzica si de mondenitati, dornici sa nu rateze „evenimentul muzical al secolului“ si, eventual, sa plece de aici cu un tricou cu insemnele trupei.

     

    Urmatoarea trupa care si-a anuntat prezenta la Bucuresti este Black Eyed Peas, in toamna, iar Fergie, una din componentele trupei, este o mare consumatoare si promotoare a luxului (a fost adesea fotografiata purtand produse gen geanta Motorcycle de la Balenciaga si trench Burberry). Va fi interesant si atunci de vazut ce marci de lux se vor interesa de Bucuresti dupa concert.

  • Toate incercarile mele, Doamne

    Un cantautor cu destin tragic, prea putin cunoscut, isi cucereste publicul la multi ani dupa moarte gratie unei reclame

     

    Putine lucruri imi displac mai mult pe lumea asta decat sa vad cum melodii care imi plac sunt folosite in reclame. Mi-aduc clar aminte cum, pe cand eram adolescent, am vazut o reclama TV la o anumita companie producatoare de pneuri, ce folosea piesa „Venus in Furs“ a celor de la Velvet Underground. Atat de furios am fost, ca aproape mi-am inghitit limba. Piesa a fost foarte controversata la momentul compunerii ei, deoarece se referea la sex brutal si sado-masochism.

     

    S-o vezi folosita intr-o reclama iti lasa mai mult decat un gust amar. Poate ca e din cauza contrastului izbitor dintre intentia cu care a fost compus cantecul si modul in care este folosit. Poate ca e din cauza modului in care ceva privit candva drept subversiv este cosmetizat pentru un public format din dependentii de tembelizor. Sau poate ca e, de fapt, din cauza geloziei, a gandului ca un lucru atat de pretios si de personal ca o piesa muzicala e transmis unui public mai larg de dependenti de tembelizor, care n-ar fi in stare sa-i recunoasca pe Velvet Underground nici daca le-ar bate la usa sa le ceara bani de droguri.

     

    La fel ca Velvet Underground, cantautorul englez Nick Drake n-a fost nici el popular in timpul scurtei sale vieti, care s-a sfarsit in anul 1974. Au existat valuri succesive de „redescoperire“ prin anii optzeci si nouazeci, desi Nick Drake a intrat cu adevarat in atentia publicului larg abia in anul 2000, atunci cand muzica sa a fost folosita pentru o reclama la Volkswagen. In luna urmatoare difuzarii s-au vandut mai multe discuri cu Nick Drake decat in cei treizeci de ani anteriori.

     

    In mod normal, acest abuz comis impotriva creatiei unui artist mort m-ar face sa iau foc de furie. Totusi, muzica lui Nick Drake are ceva diferit. E o muzica de o frumusete de nedescris, care te face sa simti nevoia s-o impartasesti, sa le arati si altora ceva atat de deosebit. Faptul ca mai multor oameni li s-a prezentat o muzica neglijata atata vreme e cumva un caz de dreptate poetica.

     

    Nick Drake a crescut intr-un mediu englezesc impecabil, provenind dintr-o familie instarita din patura superioara a clasei mijlocii, care avea o proprietate la tara. A fost la scoala cu internat si a studiat literatura engleza la Cambridge. Aceasta viziune idilica si idealizata a Angliei straluceste in cantecele lui.  Totusi, viziunea cu catedrale si sunet de clopote are si o parte  mai sumbra. Pe parcursul vietii sale, Drake s-a luptat cu depresia si a murit din cauza unei supradoze de antidepresive la numai 26 de ani, moarte inregistrata de medicul legist drept sinucidere.

     

    A lasat doar trei albume, care devin din ce in ce mai sumbre. Cel de debut este plin de orchestratii luxuriante de jazz si de acorduri pastorale de coarde. Pana la lansarea ultimului sau album „Pink Moon“, toate instrumentele disparusera, lasand in urma un album „locuit“ numai de o chitara solo acompaniata de vocea fragila a artistului.

     

    Intre timp, au aparut o multime de compilatii si albume de tip „Best Of“. Luna aceasta insa, s-a lansat un nou album Nick Drake. „Family Tree“ este o colectie de piese demo si neterminate, toate datand din perioada dinaintea lansarii albumului sau de debut, „Five Leaves Left“. Toate foarte bune si frumoase, dar prezinta ele interes si pentru altcineva in afara de oamenii obsedati de Nick Drake? Vestea buna este ca da.

     

    Piesele de pe album sunt fie primele versiuni ale unor piese lansate ulterior, fie niste curiozitati in toata regula, cum ar fi un duet intre artist si sora lui, precum si doua cantece scrise si interpretate de catre mama sa. Exista si niste interpretari minunate si memorabile ale unor piese compuse de cantautorul american Jackson C. Frank, el insusi suferind de depresie cronica si care a avut parte si el de un sfarsit tragic, ajungand un vagabond schizofrenic fara un sfant pe strazile New Yorkului. In caz ca trebuie sa va aduc aminte, sa stiti ca lumea cantaretilor de muzica folk nu este foarte vesela.

     

    Cea mai frumoasa piesa de pe album, totusi, cred ca este cantecul traditional de protest „All My Trials“. Pe aceasta piesa inregistrata acasa, Nick si sora sa Gabrielle se armonizeaza cu o tandrete ce pare de pe alta lume si aproape supranaturala. Stiind cum s-a sfarsit scurta viata a lui Drake, e greu sa-i asculti pe cei doi cantand versuri ca „All my trials, Lord, will soon be over“ („Toate incercarile mele, Doamne, se vor sfarsi curand“) fara ca sa iti sune tragic de profetic. Aceasta muzica se cere impartasita. Totusi, daca vreun istet se decide s-o foloseasca pentru vreo reclama la cereale pentru micul dejun, n-o sa fiu prea incantat.

     

    In romaneste de Loredana FrATilA-Cristescu

  • Privind inapoi cu manie

    Poate oare un album fotografic care descrie ramasitele pamantesti ale unor colosi industriali ceausisti sa trezeasca fiori estetici? Sau macar sa aiba un sarm discret?

     

    Volumul bilingv (romana-engleza) „Kombinat“, editat de revista de arhitectura si habitat Igloo, reuseste aceasta performanta. Este o neobisnuita, socanta antologie de fotografii care surprind resturi arhitectonice ale unor combinate (kombinate) cladite in vremea comunismului. Abandonate dupa 1990, pentru ca nu mai reprezentau un punct de interes nici pentru stat, nici pentru investitori, ele au inceput sa arate semnele degradarii, ale maladiei si ale parasirii. Stau in buza oraselor, in coasta mahalalelor sau in mijlocul campurilor, precum scheletele unor monstri, sabotand peisajul. Nimeni nu se incumeta sa le dea o viata noua, sa le repare, dar tot asa, nimeni nu se incumeta sa le darame. Aceste combinate au fost insa aduse in paginile albumului scos de cei de la Igloo cu nostalgia, talentul si profesionalismul (foto Serban Bonciocat) cu care indeobste sunt portretizate ruinele antice si medievale sau duhurile unor vremuri de aur, demult apuse. „Din bube, mucigaiuri si noroi…“, cum ar fi spus Arghezi, artistul fotograf a scos aici „preturi noi“, stiind cum sa aseze lumina, cum sa decupeze detaliul relevant, cum sa patineze oroarea, dandu-i aerul melancoliei.

     

    La fel de importante ca si fotografiile sunt textele insotitoare apartinand arhitectilor Augustin Ioan, Anca Nicoleta Otoiu, Liviu Chelcea, Gabriel Simion si Bruno Andresoiu. Niste eseuri care incearca sa ne explice nu doar dimensiunea dezastrului arhitectural pe care il avem in fata si consecintele lui in plan psihologic, ambiental, social etc., ci si modalitatile de a exorciza demonii pe care ii simbolizeaza. Cum spune Bruno Andresoiu in prefata la aceasta extraordinara carte-document, „Kombinat“ este o „metafora a irecuperabilului, a procentului de irecuperabil pe care mitul industrializarii filtrat de ideologia comunista l-a lasat in urma.

     

    Si totusi, de ce aveam nevoie de aceasta metafora dureroasa? Afirmand ca se indoieste ca aceasta carte va sluji in vreun fel mult discutatului brand de tara si fiind convins ca ipocritii si patriotarzii de serviciu se vor grabi sa dezavueze un astfel de demers, ne raspunde tot Bruno Andresoiu: „Cred in valoarea curativa a sinceritatii, iar fara o expunere lipsita de false pudori a celor mai neplacute zone ale naturii si culturii noastre, nu avem cum sa privim limpede inainte“.

     

    „Kombinat“, igloo media,

    Bucuresti, 2007

  • Noutati

    Despre patriotism, fara prejudecati

     

    Isabel Allende s-a nascut la Lima, in Peru, unde tatal sau ocupa un post diplomatic. Dupa lovitura de stat din 1973 prin care unchiul sau, presedintele Salvador Allende, a fost alungat de la putere si mii de compatrioti de-ai sai au fost ucisi sau incarcerati de catre Augusto Pinochet, Isabel a ales calea exilului. Dupa ce se lanseaza in jurnalistica, incepe sa scrie teatru si povesti pentru copii. Succesul il cunoaste de-abia in 1982, cand romanul „Casa spiritelor“ devine best-seller international. In seria de autor pe care i-a dedicat-o editura Humanitas, dupa alte sapte romane, iata acum o carte autobiografica, la modul larg, in care sunt evocate nu doar crampeie din copilaria si adolescenta autoarei, ci si pagini semnificative din istoria unei tari, Chile, pe care o iubeste cu o pasiune devoratoare. Intr-atat incat cronicarul de la BookPage, dupa ce i-a citit volumul, a exclamat: „Allende isi iubeste atat de mult tara, incat cititorii vor dori sa-si faca bagajele si sa ia avionul pana la Santiago de Chile!“

     

    Isabel Allende, „Tara mea inventata“,

    Editura Humanitas, Bucuresti, 2007

     

     

    Casa lui Solomon

     

    Volumul eseistic „Noua Atlantida“ este una dintre ultimele scrieri ale lui Sir Francis Bacon (1561-1626), filozof si om politic, fost lord cancelar al Angliei. Pe o insula invaluita in mister, un grup de marinari europeni aruncati de o furtuna din Pacific descopera o societate perfect ordonata, care cultiva o religie a armoniei, unde se fac experimente nemaivazute si unde o guvernare suverana este pusa in slujba progresului stiintific. Noua Atlantida este insula Bensalem, dar nu ea capteaza in totalitate imaginatia, ci misterioasa Casa a lui Solomon. Ea pastreaza, cumpara si vinde secrete (prin intermediul unor servicii care seamana foarte mult cu cele de spionaj), astfel incat stie in orice moment ce se intampla in lumea cunoscuta, ramanand in acelasi timp invizibila pentru europeni.

     

    „Noua Atlantida“,

    Editura Nemira, Bucuresti, 2007

  • Exoticul Bali

    Insula indoneziana care a aparut pe harta turismului in anii ’30, atunci cand numarul de straini care o vizitau in fiecare luna ajunsese deja la circa 100, Bali primeste in prezent mii de vizitatori pe zi si a redevenit, dupa ce socul atentatelor teroriste din 2002 a trecut, o destinatie exotica foarte atragatoare.

     

    UBUD: Legendarul centru cultural al insulei, un punct obligatoriu pe lista „de vizitat“. Terase de orez, piete pline de oameni, bungalow-uri de lux si altare hinduse.

     

    PURA BESAKIH: Principalul templu din insula, situat pe Muntele Agung, este un complex idilic de altare si gradini sacre.

     

    MUNDUK: Sat destul de putin dezvoltat situat in partea de nord, preferat de artisti, mai ales pictori. Inconjurat de cascade si poteci intortocheate, ofera o imagine a vietii traditionale de tara.

     

    EXCURSII: Sunt disponibile tururi ale insulei cu elicopterul si excursii de o zi la Lombok si insulele inconjuratoare, ce includ si un picnic la care se serveste sampanie. La cerere se poate survola si un crater de vulcan.

     

    CURSURI: Turistii amatori de asemenea distractii se pot inscrie la cursuri de gatit – gastronomie traditionala balineza si asiatica. In orele de curs este inclus si mersul la piata, alaturi de maestrii bucatari care se ocupa de instructia elevilor.

     

    PLAJE: Kuta Beach merita vizitata mai mult pentru distractiile nocturne decat pentru lenevit la soare. Pe insula exista alte locuri mai frumoase pentru facut plaja, cum ar fi tarmul Golfului Jimbaran.

     

    RESTAURANTE: Se poate lua masa la un local elegant, dar pentru o mai buna „documentare“ gastronomica se recomanda micile restaurante simple sau tarabele de pe marginea drumului.

     

    STANCI: Un loc aparte il reprezinta stancile de la Uluwatu, la sud de Golful Jimbaran, care strajuiesc cea mai renumita plaja pentru surferi din Bali. De preferat o vizita la apusul soarelui, dar atentie mare la maimutele puse pe sotii.

     

    VREME: Indonezia are doar doua anotimpuri, cel uscat si cel umed. Anotimpul uscat tine din aprilie pana in septembrie, iar cele mai aglomerate luni din punct de vedere turistic sunt iulie si august.

  • S-a incheiat zodia charter-ului

    2007 va aduce o crestere de aproape 50% a turismului extern fata de anul trecut, estimeaza agentiile. Cresterea se va manifesta insa diferit fata de 2006 – cand a venit in special de pe urma zborurilor charter – si va fi dominata de plecarile individuale, cu masina sau cu zboruri regulate, fie ele ale companiilor traditionale sau ale celor low-cost.

     

    La calculul estimativ al turistilor care isi petrec concediul in strainatate in acest an, lui Dragos Raducan, secretarul general al Federatiei Patronatelor din Turism (FPTR), i-au iesit cu aproximativ 230.000 mai multi fata de anul trecut, cand numarul acestora a fost foarte aproape de 500.000. Cresterea din acest an este asemanatoare cu cea de anul trecut, cand numarul turistilor care au plecat din tara a crescut cu peste 60%.

     

    Pentru acest an, Dragos Raducan, dar si Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism (ANAT) estimeaza o crestere de aproape jumatate pe segmentul plecarilor in strainatate (outgoing), in conditiile in care nu-marul charterelor nu a crescut foarte mult de anul trecut (in jur de 10-15 curse s-au adaugat celor 60 saptamanale de anul trecut, in special din tara, cu plecari din Cluj, Iasi, Timisoara si Targu-Mures), iar gradul lor de ocupare a ramas asemanator (cu o medie de 75% pe zbor). 

     

    Pana acum, anul acesta principalele cresteri au venit dinspre destinatii traditionale (Grecia – 80%, Turcia – 60%), spre care turistii au plecat cu propria masina: „Anul acesta am avut o crestere a turistilor de charter, dar am constatat ca un numar din ce in ce mai mare din turistii care aleg Turcia merg acolo cu masina, dat fiind ca distanta dintre Bucuresti si Antalya e similara cu cea intre Bucuresti si Grecia continentala“, spune Suliman Selcuk, director al agentiei Ali Baba Tours. Acesta spune ca, din totalul pachetelor vandute in agentia sa, in jur de 8% merg catre turistii individuali (care cumpara doar cazare, fara transport).

     

    Pe Grecia, mai ales in zona continentala, Victoria Lupu, directorul agentiei Grafos, a simtit o diferenta fata de anul trecut, in special la pachetele cu autocar inclus: „A scazut mult interesul pentru acestea, multi dintre turisti s-au orientat catre o excursie cu masina proprie“. Mai exact, e vorba de dorinta de variatie a turistilor, in conditiile in care exista aceleasi destinatii de chartere de mai multi ani, cu cele mai multe zboruri catre Grecia, Turcia si Spania. „Cei care au fost cel putin o data in fiecare din aceste destinatii deja anul acesta au decis sa mearga cu masina undeva sau sa cumpere un pachet cu charter din alta tara sau cu o cursa de linie“, spune Raducan. Iar aceasta dorinta de variatie e sustinuta de o crestere a bugetelor alocate concediilor: de la chartere si autocare la drumuri cu masina sau zboruri regulate e un pas care presupune in mod evident o alta viziune asupra bugetului. In 2006, Tenerife, destinatie noua pe atunci cu charter, a atras un numar mare de turisti – cele doua chartere organizate avand grad de ocupare aproape de 100% toata vara.

     

    Si anul acesta s-a cerut Tenerife, iar pentru insula din Canare zborurile s-au suplimentat, dar nu a aparut altceva nou la fel de atractiv, astfel ca turistii medii au inceput sa se uite dupa altceva. Cele cateva curse organizate catre Sardinia si Sicilia sau Madeira au trezit interesul, dar preturile destul de mari pentru turistul mediu si plecarile neregulate in cazul a doua dintre cele trei chartere organizate au facut ca acestea sa fie preferate in alte variante, cum ar fi plecarea cu zbor charter din Germania. Zborul cu charter din Germania sau cu o cursa de linie spre o destinatie preferata de client are o pondere de pana la 30% din veniturile agentiilor: „In acest segment este inclus practic tot turismul de lux, plus o proportie destul de mare a turistilor cu bugete medii sau mari de vacanta“, spune Roxana Balcescu, director al CMB Travel. Iar cum bugetele turistilor au crescut, un astfel de tip de calatorie a atras mai mult trafic decat anul trecut, cresterea fiind in jur de 40%. Acest tip de calatorie a fost incurajat si de promotiile agresive ale companiilor aeriene traditionale, amenintate de companiile low-cost. Astfel, companii precum Lufthansa sau Malev, dar si TAROM sau Air France-KLM au lansat oferte de vara avantajoase. „Prima parte a lui 2007 a adus o crestere de aproximativ 15% in vanzarile de bilete de avion fata de aceeasi perioada a anului trecut si credem ca in aceasta vara in Romania se vor vinde multe bilete de avion pentru scopuri turistice, care vor sustine cresterea pietei“, spune Roxana Balcescu.

     

    Daca promotiile companiilor aeriene traditionale servesc in special pentru crearea pachetelor de lux, un alt segment important conturat in acest an este reprezentat de turistii care au ales sa cumpere din timp bilete la cursele low-cost in special spre destinatiile apropiate de mare: Barcelona, Malaga, Lisabona, Roma sau Napoli. „Turistii vor reprezenta in aceasta vara aproape jumatate dintre pasagerii nostri, in conditiile in care in timpul anului acestia sunt undeva la o treime“, spune Florentina Ivan, director de marketing la Blue Air. Acest segment prefera sa isi cumpere cazarea de pe Internet, astfel ca practic nu sunt contorizati in bugetele agentiilor de turism. Cu toate acestea, companiile aeriene ii „miros“ dupa durata sejurului (intre 6,5 zile si 14,5 zile), iar agentiile spera sa ii aiba drept clienti cand bugetul lor de concediu va mai creste. Sau cand dezvoltarea pietei turistice locale va oferi suficient oricarui client, atat ca varietate a destinatiilor, cat si ca pret.