Blog

  • Aventuri de pomină la Calcutta

    În prezentul volum suntem transportaţi în Calcutta anului 1916. Un soldat britanic fuge prin labirintul de umbre neliniştitoare ale oraşului alb, ţinând la piept doi gemeni nou-născuţi, pe care i-a smuls din mâinile unui criminal. Lăsaţi iniţial în grija bunicii lor, cei doi – frate şi soră – sunt în curând despărţiţi. În 1932, când gemenii împlinesc 16 ani, se reîntâlnesc. Ben şi-a format între timp un grup de prieteni – Chowdar Society – care are întâlniri nocturne într-o clădire ruinată, “Palatul de la miazănoapte”.

    Odată cu regăsirea lor, peste capul celor doi pare să năvălească o forţă malefică. Scormonind în arhivele oraşului, membrii grupului Chowdar descoperă adevărata personalitate a tatălui celor doi, Jawahal, un arhitect de geniu posedat de o furie ucigaşă.

    Carlos Ruiz Zafón, “Palatul de la miazănoapte”, Editura Polirom, Iaşi 2011

  • Ofensiva Qatarului sau ce înseamnă un fond suveran de investiţii

    Fondul de investiţii arab – Qatar Investment Authority (QIA), care este acţionar şi la banca Credit Suisse, reţelele LMVH, Harrods, grupul media Lagardere ori firma petrolieră Total, a cumpărat acţiunile Xstrata, în valoare curentă de aproape 2,7 mld. dolari, de pe piaţa de capital, după ce grupul Glencore, cel mai mare comerciant de materii prime din lume, a anunţat achiziţia Xstrata, într-o tranzacţie de 41 mld. dolari, care va modifica peisajul mondial al mineritului, creând un gigant în valoare de aproape 90 mld. dolari, cu active în Asia şi Africa.

    QIA, cu active estimate la 100 mld. dolari, este la ora actuală cel mai agresiv din lume, investind banii din comerţul cu petrol şi gaze în companii occidentale bine cotate, proprietăţi imobiliare şi bănci. Reuters scrie că QIA ar putea acţiona în cazul tranzacţiei Glencore-Xstrata ca un arbitru, determinând creşterea sumei oferite de Glencore pentru Xstrata, de la 2,8 la 2,9 pence pe acţiune (faţă de circa 1,14, cât se estimează că a plătit QIA) şi dovedindu-şi astfel flerul de a acţiona în momente decisive pentru companiile unde cumpără acţiuni. Anul trecut, de pildă, a cumpărat 10% din capitalul firmei miniere European Goldfields, oferind astfel companiei finanţare exact când avea mai mare nevoie. În 2009, QIA a intervenit în impasul fuziunii Volkswagen-Porsche, oferindu-se să preia 10% din acţiunile Porsche exact după ce compania anunţase că renunţă la planul de vânzare a 49,9% din acţiuni către Volkswagen.

    Qatar Investment Authority îl are ca preşedinte şi CEO pe şeicul Hamad bin Jassem bin Jabr Al Thani, prim-ministrul statului Qatar. Şeicul Hamad face parte din familia emirului Hamad bin Khalifa al Thani, cel ce deţine în prezent 4% din acţiunile Alpha Bank şi controlează fondul de investiţii Paramount Services Holding din Qatar, care ar fi urmat să aibă un rol-cheie în fuziunea Alpha Bank cu EFG Eurobank.

  • Povestea unui campion (VIDEO)

    După ce mare parte din jucători pleacă la cluburi mai mari, atraşi de oferte salariale mult mai bune, Billy trebuie să reorganizeze echipa, astfel încât să aibă în continuare şanse la câştigarea campionatului.

    Ambiţios şi perfecţionist, el va revoluţiona lumea baseball-ului, alegând noi jucători din rândul celor ignoraţi sau respinşi de alte cluburi, pe motiv că nu mai sunt foarte tineri, au un caracter dificil sau au fost accidentaţi. În ciuda criticilor primite din partea colegilor şi a presei, Billy reuşeşte performanţe uluitoare, revoluţionând întreaga lume a sportului.

  • Cum arată viitorul: casa cu gadgeturi

    Designerii se străduiesc să găsească modele care să facă faţă schimbărilor ce se petrec în casele oamenilor, unde tot mai des apar dispozitive ca tabletele PC, cititoarele electronice de cărţi sau televizoarele cu ecran plat care se subţiază din ce în ce mai tare.

    Aşa se face că în ultima vreme au apărut piese de mobilier care încorporează noile gadgeturi cum ar fi comode prevăzute cu încărcător pentru diverse dispozitive electronice, ca Fleur de Noyer de la Think Fabricate ori iCon Bed de la Hollandia, un pat a cărui tăblie este prevăzută cu difuzoare, amplificator şi staţii de andocare pentru două iPad-uri.

    Sunt şi companii care, considerând că progresul rapid al tehnologiei face ca produsele ce încorporează gadgeturi să fie depăşite în scurt timp, preferă să-şi adapteze piesele de mobilă la modul cum sunt folosite gadgeturile în locuinţele oamenilor. În această categorie se încadrează fotoliul Scene XXL de la compania olandeză Montis, căruia i se poate adăuga o măsuţă specială pentru tablete PC şi care are spătarul înalt, astfel încât cel care stă pe fotoliu să poată da telefoane sau scrie pe tabletă fără a se teme că l-ar putea auzi sau vedea cineva. Ori măsuţa pentru laptop de la C2B, care poate fi folosită atât pentru lucrul pe laptop, cât şi drept cutie de depozitare a acestuia.

  • Record la casa Christie’s: amintiri de la Glastonbury (FOTO)

    Cel mai important articol licitat s-a vândut pentru echivalentul a 120.000 de euro, o sumă de trei ori mai mare decât se aştepta casa Christie’s. Lucrarea constă în nişte elicoptere militare pictate pe un perete al remorcii unui camion cu echipamente de sunet folosite la festivalul de la Glastonbury din 1998.

    Imaginea de atunci remarcată de solistul de la Blur, Damon Albarn, care l-a rugat pe artist să creeze o copertă de album pentru trupă. Aşa a ajuns Banksy să deseneze coperta albumului “Think Tank”, din 2003.

  • De ţinut minte. Cifrele săptămânii

    2,6 mil. ha
    suprafaţa cultivată cu porumb în 2011, situând România pe primul loc în UE, în timp ce la capitolul producţie obţinută, România a fost pe locul al doilea după Franţa, cu 60,2 mil. tone

    6,1%
    cu atât a scăzut în februarie faţă de luna precedentă volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete (serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate)

    10,8%
    cu atât a crescut în februarie 2012 faţă de februarie 2011 producţia de lapte de vacă colectat de la exploataţii agricole şi centre de colectare de către unităţile procesatoare, la 64.760 tone

    1,1%
    scăderea în februarie 2012 faţă de februarie 2011 a vânzărilor din comerţul cu amănuntul în UE, cele mai mai scăderi fiind în Slovenia (-5%), Polonia (-2,7%) şi România (-2,5%)

  • Doriţi un animal de casă? Luaţi-vă o meduză! (VIDEO)

    Aşa stau lucrurile cu o mică firmă din San Francisco, JellyFish Art, înfiinţată împreună cu câţiva prieteni de Alex Andon, un tânăr fascinat de delicateţea meduzelor, care, în ciuda acestei caracteristici, supravieţuiesc în apele planetei de sute de milioane de ani.

    Pornind de la observaţia că multora le place foarte mult să admire meduzele la expoziţiile de creaturi acvatice, tânărul s-a gândit că ar putea face o afacere din plasarea de meduze la doritori, împreună cu spaţiul locativ corespunzător, deoarece acestea nu pot sta într-un acvariu obişnuit, pentru că rămân blocate pe la colţuri sau sunt rănite de pompele de aer care le aspiră.

    Apelând la site-ul de crowdfunding Kickstarter.com, fondatorii JellyFish Art au reuşit să facă rost de aproape 163.000 de dolari, banii necesari pentru construirea unui acvariu adecvat, donaţi mai ales de cei care-şi doreau meduze pe post de animale de casă, astfel încât şi-au permis să dea comandă în China, cerând să se monteze în acvarii şi un sistem de lumini colorate care să pună în valoare meduzele ce plutesc în ele. Comenzile de meduze nu au întârziat să apară, iar proprietarii companiei se gândesc deja la extindere.

  • Cursul leului: scade sau creşte?

    O creştere a volatilităţii cursului este aşteptată de analiştii Raiffeisen Bank România pentru ultima săptămână a lunii aprilie, când sunt prevăzute plăţi ale companiilor către buget, însă estimarea de către bancă a unui curs de 4,35 lei/euro pentru finele lunii iunie (faţă de 4,3773 în prezent) rămâne în vigoare.

    Explicaţia constă în condiţiile favorabile create de scăderea inflaţiei anuale, care a atins în martie un nou minim istoric (2,4%, faţă de 2,6% în februarie) şi perspectiva ca BNR să reducă în continuare dobânda de politică monetară.

    La rândul lor, analiştii ING Bank România estimează chiar un curs de 4,30 lei/euro pentru finele lunilor iunie şi septembrie, după care leul ar urma să se aprecieze şi mai mult, la 4,25 spre sfârşitul anului, estimare menţinută şi pentru luna martie 2013.

  • Politica economică a României: Sapă, frate!

    De aici şi îndemnurile adresate ministrului Attila Korodi, ca şi Guvernului şi Parlamentului: accelerarea avizării proiectului minier de la Roşia Montană, privatizarea Cupru Min şi deblocarea exploatării gazelor de şist prin intermediul investiţiei Chevron. “Parteneriatul cu firme străine mi se pare sigura soluţie. Şi poate mulţi consideră că cel mai important lucru este profitul pe care l-am putea obţine din aceste exploatări în parteneriat, fie că vorbim de gazele de şist, fie că vorbim de aur, fie că vorbim de cupru.”

    Îndemnurile au conţinut şi săgeţi la adresa opozanţilor, acuzaţi voalat că susţin interesele “băieţilor deştepţi” autohtoni sau că promovează dependenţa energetică faţă de Rusia, iar drept consolare pentru electoratul care, vorba premierului Ungureanu, ar fi recăzut în paradigma nouăzecistă “Nu ne vindem ţara”, a cerut Guvernului ca în cel mult două săptămâni să revizuiască tot sistemul de redevenţe pentru exploatarea zăcămintelor naturale.

    Momentul ales de preşedinte pentru astfel de îndemnuri e de două ori delicat. Pe de o parte, ministrul Korodi, urmând linia UDMR, este un opozant cunoscut al proiectului Roşia Montană (şi a şi declarat după numire că procedurile de avizare a exploatării cu cianuri nu pot fi accelerate). Pe de altă parte, privatizarea Cupru Min, calificată iniţial de premierul Ungureanu drept o dovadă a freneziei investitorilor străini atraşi de România, s-a împotmolit într-un hăţiş urât de mistere care încep cu identitatea canadienilor cumpărători şi se termină cu existenţa banilor necesari pentru investiţii (parcă vrând să confirme, involuntar şi ironic, spusele preşedintelui de la investirea lui Korodi, că “în următorii cinci ani, România nu se poate bizui pe relansarea investiţiilor străine”).

  • Bătălia pentru voturi: ce-am avut şi ce-am pierdut

    Din gafa de strategie şi comunicare în cazul lui Chiliman, atât primarul, cât şi PNL, şi USL au doar de pierdut, mai întâi prin lipsa oricăror explicaţii clare pentru electorat, în al doilea rând prin atitudinea lui Chiliman, care a ieşit să se plângă în public pentru o chestiune, în fond, care ţinea de bucătăria partidului. Incidentul tot nu s-a aplanat, deşi Chiliman a dat de înţeles că nu pleacă din PNL şi că va anunţa după Paşte ce a decis, acum că are suficient timp “să se sfătuiască cu Ionel Brătianu”, după vorba ironică a liderului Crin Antonescu.

    Gafa de la PNL are şi un început de echivalent de partea PDL: visarea cu ochii deschişi şi cu glas tare a unui Adriean Videanu, care a îndrăznit să mai spere că PDL are şanse de a se regrupa în jurul “greilor” ajutaţi nici mai mult, nici mai puţin decât de fugarul Sorin Frunzăverde, direct din tranşeele PNL, unde s-a refugiat probabil ca să poată distruge mai eficient opoziţia. Regruparea, ar sugera “greii” prin vocea lui Videanu, ar urma să salveze partidul de la o decădere inevitabilă în sondaje pe ruinele căreia, în planul strategilor prezidenţiali, va fi sortit să se ridice Mişcarea Populară, structurabilă în jurul premierului Ungureanu.