În plus, invităm cititorii să-şi împărtăşească propriile experienţe sau planuri de vacanţă.
SURSA: Terre sans frontiere
Noul preşedinte al Bankia, Jose Ignacio Goirigolzarri, a informat consiliul director că clienţii au retras masiv bani după naţionalizare, scrie El Mundo, citând informaţii obţinute în urma şedinţei boardului instituţiei financiare.
Guvernul a naţionalizat săptămâna trecută Bankia, în încercarea de a estompa temerile că instituţia s-ar putea prăbuşi sub greutatea pierderilor generate de crash-ul pieţei imobiliare spaniole în 2008.
Incertitudinile privind costurile suportate de statul spaniol pentru consolidarea sectorului bancar au alimentat temerile investitorilor că ţara ar ptuea avea nevoie de un “bailout” costisitor, un risc major pentru supravieţuirea zonei euro.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Reprezentanţii BCE au refuzat să comenteze. BCE efectuează operaţiuni de refinanţate numai cu băncile solvabile. Făcă acces la fondurile BCE, băncile trebuie să ceară asistenţă financiară de urgenţă Băncii Greciei. Nu este clar câte bănci sunt afectate de oprirea finanţării din partea BCE.
O persoană apropiată situaţiei a declarat că patru bănci elene sunt nevoite să funcţioneze cu capital negativ. Potrivit regulilor BCE, instituţia nu poate oferi lichidităţi băncilor aflate într-o astfel de situaţie.

Kinga Agnes Daradics este una din eroinele Catalogului “200 cele mai puternice femei din business”, care va fi lansat în curând, si ale galei “Woman in Power” (19 martie 2014).
În primul an de mandat al noului CEO la conducerea Mol România, vânzările în volume de carburanţi au crescut cu 4%, de la 433.000 de tone în 2010 la 451.000 de tone, cota de piaţă a avansat cu aproximativ un punct procentual, la peste 12%, iar veniturile magazinelor din benzinării au urcat cu 8%. “Am venit pe acest post cu gândul de a creşte compania şi, deşi contextul economic nu este favorabil, sper ca strategia noastră de marketing să dea roade”, spunea anul trecut Kinga Agnes Daradics, în cadrul primului interviu acordat presei din România. Creşterea volumelor vândute a fost o medie între vânzările de motorină (care au crescut cu 7%, în ritmul pieţei, de la 299.000 de tone în 2010 la 320.000 de tone anul trecut) şi cele de benzină (care au scăzut cu 3%, de la 131.000 de tone la 127.000 de tone). Cu toate că piaţa este în schimbare, planul Mol România este de a deschide 70 de noi benzinării în următorii cinci ani, dar şi să înceapă activităţile în sectorul upstream.
Kinga Agnes Daradics a făcut liceul la Miercurea Ciuc, facultatea a absolvit-o la Cluj în 2003 (Marketing în cadrul Universităţii Babeş Bolyai), apoi a făcut un master în Marketing şi Management tot la Cluj, un Summer MBA la Wirtschaftsuniversität în Viena şi din 2005 un Executive MBA la University of Sheffied la Londra. Noul country manager al Mol România şi-a început cariera în 2003 în cadrul grupului Mol, în divizia de dezvoltare de carduri – unde se ocupa atât de noile produse de fidelizare a clienţilor, cât şi de coordonarea call-center-ului. În 2007 este promovată card management manager, iar în 2010 devine head of card products, având scopul de a transforma Mol într-un lider est-european pe piaţa serviciilor de carduri de carburanţi. Pe tot parcursul anului trecut a dezvoltat strategia de vânzări şi dezvoltare de carduri pentru 9 ţări şi 11 reţele de staţii, cu scopul de a maximiza profitabilitatea pe acest segment a companiei. Şi-a atins targeturile, iar în 2011 a fost din nou promovată, de data aceasta în afara Ungariei, la Bucureşti. Kinga Agnes Daradics este pentru prima dată în carieră CEO şi country manager şi a preluat de la predecesorul său, Szabolcs Ferencz, un business în creştere: MOL România a încheiat 2010 cu o cifră de afaceri de 560 milioane euro, cu peste 20% mai mare faţă de nivelul din 2009. MOL deţine local o reţea de 126 de benzinării prin care controlează o cotă de piaţă de 11% din vânzările de carburanţi.
BUSINESS Magazin: Cât de greu îşi croieşte o femeie drumul în lumea de business?
Kinga Agnes Daradics, MOL România: Experienţa mi-a arătat că succesul nu depinde de faptul că sunt femeie, ci de ce abilităţi şi cunoştinţe am acumulat, de cât de mult am perseverat, având obiective clar definite. Pe parcursul carierei mele de nouă ani la MOL am muncit foarte mult, am învăţat foarte mult şi în cadrul companiei, dar şi absolvind un Executive MBA.
BUSINESS Magazin: E mai uşor sau mai greu să te impui ca lider, fiind femeie?
Kinga Agnes Daradics, MOL România: Cel mai important este cum îmi rezolv sarcinile, ce calitate are aportul meu, cât de eficient pot să îmi motivez echipa. Nu devii un lider doar urmărind un tipar stereotip,.
BUSINESS Magazin: Cum v-aţi caracteriza stilul de conducere şi/sau de creare a unei afaceri?
Kinga Agnes Daradics, MOL România: Corect şi eficient – consider foarte important să îmi tratez echipa cu corectitudine şi respect, să le stabilesc obiectivele, să le evaluez performanţele şi să le recompensez în concordanţă. Pe de altă parte, am aceleaşi aşteptări de la echipa mea. Încurajez managementul participativ, dar ştiu să îmi asum şi rolul de conducător al echipei mele.
BUSINESS Magazin: Care sunt calităţile feminine care ajută în business?
Kinga Agnes Daradics, MOL România: Nu cred în stereotipii, dar indiferent că liderul unei companii este femeie sau nu, sunt unele aspecte care trebuie luate în considerare: capacitatea de a soluţiona problemele într-un mod constructiv, disponibilitatea de a învăţa lucruri noi, deschiderea de a transforma greutăţile în oportunităţi.
BUSINESS Magazin: Branduri preferate?
Kinga Agnes Daradics, MOL România: Îmi plac lucrurile speciale, unice, care îmi definesc personalitatea. Nu sunt prizoniera unui brand anume, mă interesează mai degrabă o combinaţie rafinată de haine şi accesorii care să aibă o poveste pe care o cunosc doar eu. În ceea ce priveşte parfumul, am o slăbiciune: Chanel Chance.
BUSINESS Magazin: Destinaţii de vacanţă preferate.
Kinga Agnes Daradics, MOL România: Îmi place mult să călătoresc, să descopăr, să văd cum se trăieşte în alte locuri, cum gândesc oamenii pe care îi întâlnesc în drumurile mele. Cred că aşa îmi lărgesc orizontul.
BUSINESS Magazin: Care e lucrul din viaţa dumneavoastră pe care îl preţuiţi cel mai mult?
Kinga Agnes Daradics, MOL România: Aş spune că pe primul loc se află familia şi în mod constant trebuie să ştiu să preţuiesc foarte bine timpul pe care îl am la dispoziţie.
BUSINESS Magazin: Vi se pare că discuţia despre discriminarea de gen mai este de actualitate în 2012?
Kinga Agnes Daradics, MOL România: Aş spune că, în prezent, pe lângă a avea grijă de cariera ei, femeia trebuie să-şi asume mai multe responsabilităţi: femeie, mamă, soţie. Nu cred însă că abilităţile şi competenţele sunt determinate de faptul de a fi femeie sau nu, ci calităţile individuale sunt cele ce fac diferenţa.
Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” prezintă interviuri cu reprezentantele de success ale mediului de afaceri românesc actual şi conţine profilul profesional a 100 dintre liderii feminini.
Au experienţă, au putere, câştigă bine, sunt cochete şi se bucură de respectul celor din jur. Cuvântul lor este cel mai important sau printre cele mai importante în companiile pentru care lucrează. Cele mai puternice femei de afaceri din România sunt un segment aparte şi tot mai bine conturat dintr-o lume care, în mod tradiţional, a fost creată şi condusă de bărbaţi.

Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” – prima ediţie va fi distribuit gratuit abonaţilor BUSINESS Magazin şi va putea fi achiziţionat online din 9 aprilie la adresa www.bmag.ro/cataloage, la preţul de 25 de lei (TVA inclus).
Dallara, care a petrecut mai multe luni la Atena pentru negocierea schimbului de obligaţiuni între statul elen şi investitorii privaţi, a spus că există dovezi că tot mai mulţi oameni îşi transferă banii din Grecia.
“A avut loc o creştere a retragerii depozitelor din Grecia”, a arătat Dallara, adăugând că situaţia poate fi stabilizată dacă va fi învestit un nou guvern, care să reafirme intenţia de a rămâne în zona euro.
Şeful IFI a făcut declaraţiile în timpul unei vizite în Irlanda, care a primit la rândul ei fonduri de salvare în 2010, dar a avut mai mult succes în creşterea exporturilor şi reducerea cheltuielilor publice.
Un purtător de cuvânt al JP Morgan a refuzat să comenteze procesele deschise la un tribunal din Manhattan, la câteva zile după ce directorul general Jamie Dimon a anunţat că “o strategie greşită de hedging” a provocat o pierdere masivă luna trecută.
“Ceea ce nu spune compania este că acele pierderi au fost rezultatul unei schimbări marcante a modelului de riscuri acceptabile, nedezvăluită investitorilor, şi a unei schimbări similare a unei divizii, dintr-una cunoscută pentru plasamentele conservatoare într-o firmă cu tranzacţii riscante pe termen scurt”, se arată într-una din plângeri.
Din cauza factorilor adverşi existenţi, obiectivele ambiţioase de reducere a deficitelor bugetare în perioada 2012-2013 vor fi dificil de îndeplinit, în pofida angajamentelor guvernelor de consolidare fiscală.
În opinia Fitch, prevalenţa perspectivelor stabile ale calificativelor statelor din estul şi centrul Europei care au aderat la UE în 2004 şi 2007, cu excepţia Sloveniei şi Ungariei, care au perspective negative, scot în evidenţă că ratingurile sunt bine susţinute la nivelurile actuale.
Noile ecrane ale aparatelor iPhone vor avea diagonală de 4 inci, ceea ce va mări cu 30% suprafaţa de vizualizare, dacă Apple va menţine proporţional celelalte dimensiuni. Apple a folosit ecrane cu diagonala de 3,5 inci de la lansarea iPhone în 2007. Trei furnizori, LG Display, Sharp şi Japan Display, au început deja să fabrice noile ecrane şi este probabil ca toţi să atragă comenzi de producţie din partea Apple, cel mai devreme în iunie. Astfel ar fi posibil ca noile iPhone să intre în producţie în august.
de Roxana Bălcescu, coproprietar al agenţiei de turism şi evenimente CMB Travel
————————————————————————————————————————
Primul oraş vizitat: Oludeniz. Este incredibil cât de albastră şi de curată este marea în această zonă şi de aceea nu eşti mirat când afli că Oludeniz mai poartă şi numele de “Laguna Albastră”. Este o inimaginabilă combinaţie între albastru şi turcoaz. Staţiunea Oludeniz se situează în topul celor mai frumoase şi pitoreşti staţiuni din lume şi merită într-adevăr să străbaţi atâţia kilometri ca să o vezi. Oludeniz este împărţit în două zone: prima – Belcekiz – o zonă activă plină de hoteluri, restaurante şi băruleţe, şi o a doua cuprinzând Laguna Albastră, o zonă calmă şi relaxantă de un pitoresc ce îţi taie răsuflarea. Staţiunea este micuţă şi cochetă, cu hoteluri nu foarte scumpe.
Oludeniz-ul este locul ideal pentru practicarea sportului. Încercaţi paragliding şi windsurfing. Nu uitaţi că odată ce aţi venit aici, ar fi păcat să nu luaţi o croazieră de o zi. Veţi găsi la tot pasul agenţii care oferă excursia denumită “12 Islands Boat Cruise”. Aşa veţi avea posibilitatea să admiraţi Golful Gorbun, Băile Cleopatrei, Insula Plată (Flat Island) şi Insula roşie (Red Island) sau Golful Samanlik. Hoteluri recomandate: Hillside Beach Club 5* şi Lykia World Oludeniz 5* (recomandat familiilor cu copii).

Din Oludeniz m-am îndreptat apoi spre următoarea mea destinaţie: Marmaris. Numele staţiunii vine din timpuri străvechi pe când Soliman Magnificul, în campania sa de cucerire a insulei Rhodos, a văzut Marmaris şi, mirat fiind de starea deplorabilă a fortăreţei, a exclamat: “Mimari es (spânzuraţi arhitectul)!”. Zona Marmaris este foarte verde, cu munţi şi păduri, acestea trasând parcă o linie despărţitoare între cer şi apă. De vizitat este şi zona Dalyan, faimoasă pentru broaştele ţestoase care trăiesc acolo.
Portul de agrement Marmaris Netsel este unul din cele mai importante din Turcia şi face legătura cu staţiunea Içmeler prin aşa-numitele taxiuri acvatice. În plin sezon staţiunea este deosebit de însufleţită şi vă recomand să vizitaţi Street Bar – o stradă care, după cum îi spune şi numele, este plină cu restaurante şi baruri. Shopping la tot pasul, cu magazine, boutique-uri, bazare pline de bijuterii, articole din piele, onixuri şi suveniruri. Nu trebuie să rataţi. În Marmaris vă recomand un hotel nou de 5 stele, Ideal Premium, dar şi Maritime Grand Azur, tot de 5 stele. Este bine să ştiţi că staţiunea este potrivită atât familiilor cu copii, cât şi celor care vor o viaţă de noapte activă. Hotelurile nu au grandoarea celor din Antalya, însă destinaţia în sine este poate mult mai plăcută şi animată.
Tot ca ponturi reţineţi că din Marmaris puteţi vizita insula Rhodos, care se află la doar 45 de minute distanţă. Celor care vin cu maşina proprie le sugerez un sejur în Marmaris de câteva zile combinat cu un sejur în insula Rhodos. Super interesantă această combinaţie de două destinaţii într-una singură.Pentru călătorii care aleg varianta charter este bine să ştie că aeroportul pe care se aterizează pentru această staţiune este aeroportul din Bodrum, situat la circa 160 km nord de Marmaris.

Destinaţia Bodrum mă aşteaptă şi singurul cuvânt care îmi vine în minte când mă gândesc la Bodrum este “Wow”! Oraşul Bodrum este situat în sudul peninsulei care îi poartă numele şi aici se poate ajunge atât pe cale aeriană, cât şi pe cale terestră. Bodrum era cunoscut în antichitate sub numele de Halicarnassus, faimos pentru Mausoleul regelui Mausolus, cunoscut ca una dintre cele 7 minuni ale lumii antice. Astăzi se poate vizita situl arheologic, dar replica statuară a mausoleului poate fi admirată la “British Museum” din Londra.
Apropo, cuvântul “mausoleum” provine chiar de la numele regelui. Un alt punct de interes în Bodrum este reprezentat de Muzeul de Arheologie Subacvatică şi de Castelul din Bodrum. Muzeul se găseşte în acest castel superb construit în secolul al XV-lea de către cavalerii Ordinului Sf. Ioan din Rhodos. În drumul vostru prin Bodrum mai puteţi vizita Amfiteatrul Antic şi Turnul Otoman.Peninsula Bodrum este una dintre cele mai fertile regiuni ale Turciei, cu o bogată producţie de bumbac, cereale, legume, portocale, mandarine, grapefruit şi măsline. Până acum am făcut doar o scurtă descriere a regiunii Bodrum.
Vreau însă să vă vorbesc despre percepţia pe care o ai când vizitezi acest loc. Bodrum este poate cea mai sexy şi plină de viaţă staţiune din Europa. Mulţi consideră Ibiza ca fiind pe primul loc, însă eu cred că Bodrum-ul merită locul întâi. Sunt atâtea baruri cool, discoteci şi restaurante romantice încât pur şi simplu trebuie să faci o bună selecţie înainte de a veni aici.Nu recomand această staţiune pentru persoanele cu copii. Pentru cei care vor să guste din destinaţie le recomand ca după lăsarea serii să înceapă să bântuie prin oraş.
Compania, prezentă de 15 ani pe piaţă, are în portofoliu opt mărci sub care sunt grupate 80 de produse. Danone are 738 de angajaţi, dintre care 574 în cadrul companiei şi 174 de oameni dedicaţi în cadrul companiei logistice NDL FrigoLogistics (din care Danone deţine 50%).
Dieter Schulz a adăugat că vede în România un potenţial “uriaş de creştere”, dat fiind că în medie un român mănâncă un păhărel de iaurt o dată la două săptămâni. Spre comparaţie, în Bulgaria se consumă de aproape patru ori mai mult iaurt, polonezii mănâncă de aproape trei ori mai mult din acest produs iar francezii de şapte ori.
Compania deţine, după propriile declaraţii şi citând datele companiei de cercetare de piaţă Nielsen, o cotă de piaţă de 55% din segmentul lactatelor proaspete. Valoare acestui segment este de 266 milioane de euro, în vreme ce întreaga piaţă a lactatelor are o valoare de circa 1,1 mld. euro. Pe piaţa lactatelor este un domeniu puternic concurenţial iar cele mai importante companii sunt Danone, FrieslandCampina, Albalact, Covalact, Hochland, Delaco.