Blog

  • Orban: Unele cluburi ar trebui închise. Sunt restaurante care de fapt au deschis

    Premierul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, că unele cluburi ar trebui închise pentru că nu respectă regulile şi a cerut controale în restaurante, supermarketuri şi pieţe. „Avem informaţii că sunt restaurante care, de fapt, au deschis”, a spus şeful Guvernului.

    Premierul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, la videoconferinţa cu prefecţii desfăşurată la Ministerul de Interne, că ne confruntăm cu o creştere îngrijorătoare a numărului de cazuri de COVID-19 şi a cerut intensificarea controalelor.

    „În ceea ce priveşte activităţile care trebuie controlate cu prioritate, în ceea ce priveşte comerţul, solicit orientarea controalelor în supermarketuri, în pieţe, cu precădere în pieţele închise sau semiînchise. De asemenea, va trebui să controlăm şi târguri, bâlciuri, chiar dacă se organizează în aer liber va trebui să asigurăm respectarea regulilor”, a spus Orban.

    Acesta a cerut verificări şi în metrou, transport feroviar şi a cerut benzinăriilor să ofere spre vânzare măşti pentru cei care trebuie să folosească spaţiile închise.

    „Terasele, este foarte clar, mai ales terase de fiţe, terase unde nu se respectă regulile şi unde nici măcar personalul angajat nu respectă regulile, iar multora dintre patroni nici măcar nu le trece prin cap să facă cel mai mic demers pentru a asigura regulile”, a mai spus premierul.

    Acesta susţine că unele cluburi ar trebui închise.

    „Sunt unele cluburi care, sincer, părerea mea e că ar trebui închise. Şi aici va trebui să ne gândim foarte serios dacă luăm şi noi măsuri care au fost luate în alte ţări, ca după ora 22 sau 23 să se închidă astfel de activităţi. Va trebui să facem o analiză şi dacă nu avem capacitatea să-i readucem la respectarea normelor putem să luăm astfel de decizii”, a precizat Orban.

    Şeful Guvernului a mai spus că unele restaurante s-au deschis.

    „Avem informaţii clare că sunt restaurante în spaţii închise care fructificând reglementarea conform căreia se permite organizarea de evenimente private în spaţii închise cu până la 20 de persoane, de fapt au deschis şi servesc clienţii în interior”, a declarat Ludovic Orban.

  • Este oficial: De astăzi, creşte valoarea-prag pentru cererea de insolvenţă

    În această săptămână a fost publicată Legea 113/2020, care va intra în vigoare din data de 11 iulie, şi care modifică legislaţia insolvenţelor prin creşte valoarii prag pentru cererea de insolvenţă şi alte modificări.

    Ca urmare a acestor modificări, pentru intrarea unei firme în insolvenţă noua valoare prag va fi de 50.000 de lei, atât pentru creditori, cât și pentru debitori, inclusiv pentru lichidator.

    Valoarea-prag reprezintă cuantumul minim al creanţei, pentru a putea fi introdusă cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă. Valoarea-prag este de 50.000 lei atât pentru creditori, cât şi pentru debitori, inclusiv pentru cererile formulate de lichidatorul numit în procedura de lichidare prevăzută de Legea societăţilor, pentru creanţe de altă natură decât cele salariale, iar pentru salariaţi este de 6 salarii medii brute pe economie/salariat.

    Până la această modificare, valoarea prag era de 40.000 de lei.

    O altă modificare constă în dispariţia prevederilor condiţiei prin care cererea de intrare în insolvenţă se putea face doar dacă cuantumul datoriilor bugetare este mai mic de 50% din totalul declarat al datoriilor. După acest modificăro, cererea datornicului nu va mai depinde de datoriile la stat

    De asemenea, trebuie reţinut că pe perioada stării de alertă se aplică reguli speciale pentru insolvenţe.

    O altă modificare importantă constă în eliminarea prevederilor în baza cărora se facea executare silită pentru datoriile acumulate în timpul procedurii de insolvenţă şi care erau mai vechi de 60 de zile.

     

  • Primul oraş din lume care a interzis folosirea smartphone-urilor în spaţiile publice

    Yamato, un oraş de 240.000 de oameni din centrul Japoniei, a devenit primul oraş care le-a interzis cetăţenilor să îşi folosească smartphone-urile în spaţiile publice, anunţă The Japan Times.

    Cetăţenii nu vor primi sancţiuni dacă vor încălca noua lege, însă având în vedere spiritul civic specific arhipelagului nipon, regula va fi, cel mai probabil, respectată.

    Oficialii oraşului au declarat că oamenii trebuie să conştientizeze faptul că „smartphone-urile nu ar trebui folosite când mergem pe stradă”.

    La începutul anului, autorităţile oraşului au efectuat un studiu în două locaţii, observându-se comportamentul a peste 6.000 de pietoni, şi au ajuns la concluzia că doar 12% dintre cetăţeni şi-au folosit smartphone-urile în timp ce mergeau pe stradă.

     „Smartphone-urile provoacă dependenţă… Se pare că oamenii nu sunt în stare să îşi ridice capul din telefon şi simt nevoia să fie în permanenţă conectaţi”, a declarat un cetăţean al oraşului Yamato.

    Un studiu al gigantului japonez în telecomunicaţii NTT Docomo arată că pietonii îşi pierd aproximativ 95% din câmpul vizual când îşi folosesc telefonul.

     

     

  • Cât durează testul de coronavirus făcut la aterizarea în Grecia şi ce nu trebuie să vă lipsescă în avion – FOTO

    Am urcat în avion, cu destinaţia Creta, într-o deplasare de presă în care vom testa situaţia în care se află turismul din Grecia la ora actuală, cu masca pe faţă şi ceva emoţii, fiind prima cursă în care mă îmbarcam în pandemie. La intrare ne-au întâmpinat două însoţitoare de zbor pe care, în alt loc, le-aş fi confundat cu doi patiseri sau cofetari: „blindate” din cap până-n picioare cu combinezoane albastre, bonete şi măşti.

    Faţă de forfota obişnuită, printre călători a fost linişte. Toţi aveau la rândul lor măşti, lucru de altfel obligatoriu. În prezent, deşi este o companie de linie, pe cursele Tarom veţi primi doar o sticlă de apă sigilată, însoţită de un şerveţel dezinfectant. S-au înlocuit aşadar băuturile servite în pahare sau căni, dintr-o singură sticlă. Două lucruri care nu ar trebui să vă lipsească din bagajul de cabină în timpul zborului sunt dezinfectantul şi o eşarfă cât mai groasă pentru acoperirea capului, deoarece în prezent aerul condiţionat stă pornit pe toată durata zborului, la viteză maximă. La aterizare însă liniştea de până atunci a fost înlocuită de obişnuitele ropote de aplauze.

    Zborul care ne-a adus în Creta, pe aeroportul din Chania, fosta capitală a insulei, a fost unul dintre primele 5 zboruri charter ale unei agenţii româneşti de turism, Grecia fiind în prezent singura destinaţie pe care compania operează, ca urmare a restricţiilor aplicate în dreptul altor ţări, fie din partea statului român, de pildă obligativitatea ca turiştii întorşi din Turcia să rămână 14 zile în carantină, fie din partea altor state incluse în oferta touroperatorului, dar şi din pricina scăderii majore a numărului de turişti, pe fondul răspândirii pandemiei de coronavirus. Astfel, dacă într-o perioadă obişnuită compania opera săptămânal, doar în Grecia, în jur de 12-13 zboruri, cu un total de circa 2.300 de turişti, acum are doar 5 curse, cu un număr de aproximativ 600-650 de turişti, potrivit reprezentanţilor businessului.

    Ajunşi la destinaţie, după un zbor de circa o oră şi jumătate, am intrat în aeroport, unde am fost opriţi pentru a ni se verifica codul QR primit pe e-mail cu o seară înainte, în urma unei declaraţii obligatorii care se completează cu minimum 24 de ore înainte de decolare, şi în care vi se cere să precizaţi data plecării/întoarcerii, destinaţia, adresa la care veţi fi cazaţi şi alte date personale. De acolo am trecut printr-un punct de triaj, unde s-au efectuat pentru toţi pasagerii, cu două excepţii, teste de coronavirus. Procedura este simplă şi rapidă: ţi se cere numele, care este notat pe o etichetă lipită ulterior pe o eprubetă înmânată unui alt angajat, şi eşti direcţionat spre un separeu unde este recoltată proba cu un băţ asemănător scobitorilor de urechi. Durează câteva secunde şi e aproape insesizabil. La final e posibil să ţi se spună să rămâi în ziua respectivă la hotel şi că în maximum 24 de ore poţi fi contactat, asta doar în cazul în care testul a ieşit pozitiv. În caz contrar îţi poţi continua liniştit sejurul. 

    Trebuie să aveţi în vederă că, începând cu 14 iulie, turiştii care vor ajunge în Grecia, exceptând calea aeriană, vor fi obligaţi să prezinte dovada efecturării testului COVID cu maximum 72 de ore înainte.

  • Lider femeie într-un domeniu dominat de bărbaţi: Petruţa Găvan, CFO, MAM Bricolaj

    MAM Bricolaj a deschis anul trecut cel de-al doilea magazin din Capitală, în urma unei investiţii de 250.000 de euro, iar pentru anul în curs compania şi-a propus să deschidă un al treilea magazin, în zona Militari, pentru care a bugetat o investiţie de jumătate de milion de euro. Acestea se numără printre cele mai recente realizări ale Petruţei Găvan, CFO-ul furnizorului de materiale şi accesorii pentru mobilier controlat de altfel de familia sa. Petruţa Găvan a observat de-a lungul carierei că femeile, spre deosebire de bărbaţi, privesc cu admiraţie persoanele din jur: „Ele sunt mai empatice şi acordă mai multă atenţie nevoilor celorlalţi oameni. Femeile puternice nu judecă, nu vorbesc negativ despre alte persoane, nu critică şi nu invidiază pe nimeni”. Totodată, crede că femeile sunt mai atente la micile detalii care fac diferenţa, au un spirit creativ dezvoltat şi emană emoţie prin fiecare acţiune pe care o întreprind. Când vine vorba despre sfaturi, spune că are o deviză proprie: „Nu mai căuta aprobarea nimănui şi crede în tine însăţi, în visurile tale!”. Pe o tânără la început de carieră ar sfătui-o în primul rând să aibă încredere, să fie curajoasă şi să-şi pună planurile în aplicare: „Volumul de muncă este unul mare, însă şi satisfacţiile ulterioare sunt pe măsură”.

    Profilul Petruţei Găvan a apărut în anuarul 105 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS, publicat în luna martie.

  • Cum a ajuns un tânăr care îşi dorea să devină preot să creeze un brand cunoscut în toată lumea

    Renunţarea la visul din copilărie, de a deveni preot, a fost o decizie profitabilă pentru George Draper Dayton. Businessul pe care l-a înfiinţat în urmă cu peste un secol, cunoscut astăzi drept Target Corporation, a ajuns în prezent al 8-lea retailer din SUA, cu venituri anuale de zeci de miliarde de dolari.

    George Draper Dayton s-a născut pe 6 martie 1857 în Clifton Springs, New York, în familia Carolinei Wesley (Draper) şi a lui David Day Dayton. În 1883 el s-a mutat în Minnesota şi, cu toate că iniţial şi-a dorit să devină preot, în cele din urmă a fost ademenit de lumea businessului. Astfel, după căsătoria cu Emma Chadwick, în 1878, anterprenorul a început să cumpere ipoteci agricole în sud-vestul Minnesotei, mutându-se ulterior în Worthington, unde, pe fondul creşterii economice a ţării, a strâns avere şi a fondat Minnesota Loan and Investment Company.
    Religios din fire, Dayton s-a implicat activ în viaţa spirituală şi socială a comunităţii, servind ca funcţionar bisericesc şi administrator în biserica presbiteriană locală şi găzduind evenimente religioase chiar şi acasă.
    În iunie 1902 el a cumpărat un teren pe bulevardul Nicollet Avenue din Minneapolis, unde a fondat magazinul Goodfellow Dry Goods, redenumit ulterior Dayton’s Department Store. În anii ’80 compania a început să se extindă la nivel naţional. În paralel, antreprenorul a început să doneze sume importante de bani bisericii şi fundaţiei Dayton.
    În 1962 urmaşii săi au pus bazele discounterului Target, deschizând un prim magazin în Roseville, Minnesota. La 7 ani distanţă, în urma fuziunii cu JL Hudson, compania-mamă a fost redenumită Dayton-Hudson Corporation, iar în 2000 a devenit Target Corporation.
    Dayton a murit de cancer pe 18 februarie 1938, la vârsta de 80 de ani. El este înmormântat la cimintirul Lakewood Cemetery din Minneapolis. Fii săi, David Draper Dayton (1880–1923) şi George Nelson Dayton (1886–1950), au preluat atât businessul pe care îl înfiinţase, cât şi activitatea socială a antreprenorului.
    Anul trecut Target Corporation avea o echipă de 360.000 de angajaţi, 1.868 de magazine şi a înregistrat venituri de peste 75 de miliarde de dolari. În prezent, compania e al 8-lea cel mai mare retailer din Statele Unite şi comercializează în principal produse de îngrijire şi înfrumuseţare, îmbrăcăminte şi accesorii, electronice, alimente, mobilă, articole pentru casă şi grădină, accesorii pentru animale şi jucării. Businessul este listat la bursa americană sub indicele S&P 500.

  • Tranzacţie “mamut” cu acţiuni SIF Banat-Crişana: Un pachet de 1,8% din numărul de acţiuni a schimbat vineri proprietarii în trei tranzacţii în valoare de 21 mil. lei

    Un număr de 9,55 de milioane de acţiuni SIF Banat-Crişana (SIF1), respectiv 1,8% din numărul total de acţiuni ale societăţii, au schimbat vineri proprietarii în trei tranzacţii de tip DEAL care s-au ridicat la valoarea 21 de milioane de lei, potrivit calculelor realizate de ZF şi datelor de la Bursă.

    Preţul mediu al unei acţiuni la care au fost efectuate tranzacţiile a fost de 2,2 lei pe unitate, respective cu 0,9% mai puţin faţă de preţul din piaţă.

    SIF Banat-Crişana, al cărui preşedinte CA şi director general este Bogdan Drăgoi, are 1,15 miliarde de lei capitalizare, după ce acţiunile au scăzut cu 19,4% de la începutul anului, pe fondul unui rulaj de 32,6 mil. lei.

  • Locul din România despre care străinii spun ca este “unul dintre cele mai incredibile parcuri de distracţii de pe pământ!”

    „Ce să faci cu o mină imensă de sare când extracţia s-a terminat? Am găsit răspunsul la Salina Turda, în Transilvania”, scriu italienii de pe site-ul esquire.com. „Construieşti înăuntru unul dintre cele mai incredibile parcuri de distracţii de pe pământ!” Iubitorii de aventură din întreaga lume vizitează parcul de distracţii tematic amenajat în Salina Turda. Acesta este situat la o adâncime de 122 metri sub pământ şi este o adevărată atracţie pentru turişti.

    600.000 de persoane vin să îl viziteze anual. Parcul e amenajat cu o roată Ferris, un lac perfect pentru plimbări cu barca, o popicărie şi un amfiteatru uriaş. Accesul se face printr-un labirint de scări şi lifturi, iar pereţii fostei mine de sare sunt foarte apreciaţi, de asemenea.

    „În anul 1932 extracţiile de sare s-au terminat, iar mina gigantică a devenit mai întâi un adăpost în timpul celui de-al doilea război mondial, iar apoi un depozit de brânză. În cele din urmă, a fost transformată în unul dintre cele mai incredibile parcuri de pe pământ. Sau mai bine zis de sub pământ, deoarece pentru a ajunge acolo este necesar să coborâţi mai mult de 100 de metri cu un lift construit în puţurile verticale folosite cândva de mineri. Pe măsură ce coborâţi, vă veţi scufunda în atmosfera unică a peşterii, ai cărei pereţi încă strălucesc de sare, împrăştiind luminiţe spectaculoase”, scriu italienii.

    Jurnaliştii de la CNN au realizat un reportaj „Cele mai cool locuri de sub pământ din lume”, unde Salina Turda a ocupat un merituos loc secund fiind devansată doar de un râu subteran din Filipine.

    Potrivit site-ului oficial al salinei, www.salinaturda.eu, acesta este pe locul 22 în topul celor mai spectaculoase destinaţii din lume, această apreciere datorându-se celor de la Business Insider.

  • AVERTISMENT. Grecii schimbă regulile de intrare în ţară pentru turişti. Care este singura modalitate de a mai trece graniţa

    Presa greacă a scris că 29 de turişti au fost confirmaţi pozitiv cu Covid-19 după testele pe care le-au făcut vineri, 10 iulie, la punctul de frontieră Kulata-Promachonas.

    Potrivit autorităţilor, citate de iefimerida.gr, turiştii infectaţi sunt cetăţeni din Bulgaria şi România. Ministerul de externe din România a anunţat până acum trei turişti români confirmaţi cu Covid-19.

    Guvernul de la Atena a decis ca, începând de marţi, toţi turiştii care intră în ţară prin vama Kulata-Promachonas, singurul punct de frontieră terestru deschis în acest moment, trebuie să prezinte un test negativ pentru COVID-19. Testul nu trebuie să fie mai vechi de 72 de ore, potrivit presei elene.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Daniel Rogoz, CEO şi cofondator al Kinderpedia: Pentru următorii trei ani ne-am propus să devenim un jucător european relevant pe segmentul edutech

    Daniel Rogoz, CEO şi cofondator al platformei de educaţie digitală Kinderpedia afirmă că îşi propun să devină un jucător european relevant pe segmentul edutech în următorii trei ani.

    ”Să devenim un jucător european relevant pe segmentul edutech este ceea ce ne-am propus pentru următorii trei ani. Pe termen lung, misiunea Kinderpedia este aceea de a transforma educaţia, prin simplificarea proceselor administrative şi plasarea colaborării între dascăl şi familie, chiar în centrul actului educaţional”, a declarat Daniel Rogoz, pentru revista Business Magazin.

    Lansată în 2015, Kinderpedia a aplicat recent pentru o finanţare de 400.000 de euro, în urma căreia compania va ceda 15,4% din capital. Potrivit reprezentanţilor companiei, cea mai mare platformă regională de equity crowdfunding, SeedBlink, a listat Kinderpedia pentru o finanţare de 200.000 de euro, runda fiind condusă de Roca X, care angajase deja suma de 200.000 de euro.

    „Suma aferentă acestei runde de investiţii va fi orientată preponderent către accelerarea marketingului şi a vânzărilor în România, şi pe alte pieţe europene unde Kinderpedia a stabilit parteneriate, cum ar fi UK, Portugalia şi Elveţia”, a detaliat Daniel Rogozplanurile pentru investiţia vizată.

    Kinderpedia a încheiat anul trecut cu venituri de 101.000 de euro, iar în runda prezentă de finanţare compania este evaluată la 2,2 milioane de euro, pre-money.