Blog

Acum vreo trei decenii, a renuntat la facultate dupa un semestru. A descoperit filozofia si la 19 ani s-a aventurat intr-o calatorie in India, in cautarea iluminarii spirituale. Apoi s-a intors acasa si a inceput mai mult in joaca o afacere ce urma sa devina pasiunea vietii lui: Apple Computers.

Steve Jobs are astazi 50 de ani, este miliardar, dar cei care il cunosc spun ca nu s-a schimbat prea mult din adolescenta. Se imbraca tot in blugi, tricou sau pulovar si adidasi. Este la fel de entuziasmat de ideile lui si este in continuare inconjurat de un „camp de distorsiune a realitatii“, asa cum au numit unii angajati fantastica lui putere de convingere. Presa scria ca Jobs ii fascineaza pe oameni in asa masura incat n-ar fi fost exclus ca intr-o sedinta de strategie angajatii sa raspunda: „Cum, sa bem o doza de otrava letala? Da, pare o idee foarte buna“.

Acum, la varsta la care multi oameni se gandesc sa o lase mai moale cu munca, Jobs s-a reinventat, o data in plus. Dupa ce in 1985 practic a fost dat afara de la compania pe care o crease, zece ani mai tarziu a fost rechemat pentru a salva din Apple ceea ce se mai putea salva. A reusit, iar acum, dupa alti zece ani, este din nou boss-ul unei afa-ceri de succes. Pentru asta a avut nevoie de multa ambitie si de o noua strategie, iar ea s-a numit iPod – micul player de muzica digitala care a cucerit lumea si i-a silit pe unii giganti IT precum Sony sau Microsoft sa-i urmareasca fiecare cuvintel.

Cu ambitia Jobs n-a stat prost niciodata. Nici cu ideile. Atata timp cat a lucrat pentru Apple, si-a dedicat companiei „150% din timp si energie“, dupa cum el insusi spunea. Cand i s-a nascut primul copil, Jobs avea 23 de ani si era preocupat numai de ideile lui despre cum lumea va fi schimbata complet de computere. Desi aproape ca nu si-a vazut fiica la fata cat a fost mica, a botezat cu numele ei unul din primele calculatoare fa-bricate de Apple – „Lisa“. Era probabil o mica concesie facuta vietii de familie, insa cele mai mari bucurii si cele mai crunte infrangeri au venit tot din partea companiei careia si-a dedicat viata.

Inca de mic, Steve Jobs a fost fascinat de mecanismele complicate – obisnuia sa demonteze si sa monteze la loc tot ce-i pica in mana. Cel care l-a inspirat a fost tatal sau adoptiv, Paul, despre care spune ca avea „o indemanare geniala“. Paul cumpara masinute stricate cu 50 de dolari bucata, le repara si le vindea. „Asa a strans banii de colegiu pentru mine“, spune Steve. Intamplator, a crescut in Sillicon Valley, intr-o perioada in care peste tot in jur se produceau componente de siliciu pentru primitivele computere de dimensiuni industriale din acea vreme.

La varsta de 12 ani, cu un tupeu ce-i era caracteristic, Steve l-a chemat acasa la el pe William Hewlett, pe atunci nici mai mult nici mai putin decat presedintele companiei Hewlett-Packard. Steve lucra la un mini-calculator si ii lipseau unele piese pentru a-l termina. William Hewlett a stat de vorba cu el vreo 20 de minute si apoi i-a trimis piesele de care avea nevoie. Dupa care i-a oferit o slujba pe perioada verii la  Hewlett-Packard, in sediul despre care multi spun ca a fost de fapt locul in care s-a nascut Sillicon Valley.

N-a mai durat mult si Jobs l-a cunoscut pe Steve Wozniak, un tanar inginer incredibil de talentat in domeniul stiintelor exacte, a carui pasiune era sa construiasca calculatoare – incepuse devreme, in clasa a sasea, cand a construit o masinarie electro-nica care stia sa joace „x si zero“. „Wozniak a fost primul cunoscut al meu care stia mai multe despre electronica decat mine“, spune Jobs. Inginerul pasionat se multumea insa cu pasiunea lui, in timp ce Jobs nu era interesat foarte mult de electronica pura, ci mai degraba de partea de marketing a productiei de electronice.

Era in perioada in care un profesor din liceu a spus despre el ca era „cam singuratic“ si ca „mereu avea felul sau propriu de a privi lucrurile“. Tot dupa o idee proprie, l-a abordat pe Wozniak si i-a propus sa lucreze impreuna pentru a fabrica un computer personal.

Zis si facut. Dupa cateva sedinte organizate in dormitorul lui Jobs, au desenat schita pe hartie si putin mai tarziu, de data asta in garajul familiei Jobs, au construit si primul prototip, cel care urma sa se numeasca „Apple I“. I l-au aratat proprietarului unui magazin de distributie de electronice din cartier, care a si comandat 25 de bucati. Moment in care, sfatuiti si de un prieten mai in varsta – fost director executiv la Intel -, cei doi s-au hotarat sa-si faca propria companie care sa produca si sa vanda componente de calculatoare.

Nici macar Wozniak nu stie cum i-a venit ideea lui Jobs sa numeasca compania „Apple“ (mar – n.r.). „De multe ori nu vrea sa spuna ce-i trece prin cap sau de unde ii vin ideile. Toate celelalte nume la care ne-am gandit pareau plicticoase in comparatie cu Apple“, spunea Wozniak intr-un interviu. Nu e exclus sa fi ales numele asta in amintirea unei frumoase vacante de vara cand Steve a muncit intr-o livada, mai spune Wozniak.

Apple I a ajuns in magazine in 1976 la un pret de aproape 700 de dolari. Era primul computer personal cu monitorul incorporat si le-a adus celor doi venituri de aproape 775.000 de dolari. Cei 1.300 de dolari pe care ii stransesera impreuna pentru inceperea afacerii, din vanzarea unui microbuz Volkswagen (Jobs) si a unui calculator stiintific HP (Wozniak), se intorsesera cu varf si indesat. La scurt timp a urmat Apple II, care a generat un profit de 139 de milioane de dolari in trei ani. Din 1978 pana in 1983, Apple a facut istorie – a crescut cu 150% pe an, iar in 1980 s-a listat la bursa, valoarea de piata a companiei trecand de un miliard de dolari.

Numai ca in afacere intrase deja si IBM, care construia un PC incompatibil cu computerele celor de la Apple, dar care s-a impus rapid pe piata. In doi ani, IBM i-a depasit, ca vanzari, pe cei de la Apple. Jobs a inteles ca are nevoie de mai mult dinamism si l-a chemat pe John Sculley, care lucra pentru Pepsi Cola. Formula cu care l-a convins sa vina la Apple a ramas celebra: „Daca ramai la Pepsi, in cinci ani de acum inainte realizarea ta va fi ca ai vandut copiilor si mai multa apa cu zahar. Daca vii la Apple, vei putea sa schimbi lumea“. Sculley a fost numit presedintele companiei, moment in care Jobs nici nu se gandea ca aceasta decizie va duce mai tarziu la alungarea sa din propria companie.

Mai intai insa, Apple a trecut prin doua semi-esecuri – Apple III, care a fost retras rapid de pe piata pentru ca avea o problema de design, si Lisa, primul computer din lume cu mouse, care insa costa nici mai mult nici mai putin decat 10.000 de dolari. Dupa care a urmat un moment de cotitura in istoria companiei: computerul MacIntosh.

Jobs a vazut acest proiect ca fiind ceva care va schimba lumea. Computerul avea memorie dubla fata de PC-ul produs de IBM, iar procesorul rula pe 32 de biti, ceea ce ii dadea o viteza mult superioara computerului IBM, al carui procesor functiona pe 16 biti. Lui Jobs ii placea sa vorbeasca despre echipa de ingineri care a lucrat la MacIntosh numindu-i „oameni pentru care traditiile filozofice ale ultimilor 100 de ani, precum si stilul de viata al anilor ‘60 conteaza foarte mult“.

Jobs i-a „biciuit“ fara incetare pe ingineri, care au lucrat intr-un ritm fantastic, aproape zi si noapte. Un reporter care a intervievat echipa de ingineri povestea: „Procesul de productie a lui MacIntosh a fost, rand pe rand, traumatizant, entuziasmant, chinuitor, nebunesc, incantator si, nu in ultimul rand, cel mai important lucru din viata tuturor celor care au participat la el“.

MacIntosh a fost un mare succes. Jobs a asemanat momentul aparitiei acestui computer cu cel al inventarii telefonului, intr-o epoca in care comunicatiile se faceau doar prin telegraf, folosind limbajul Morse. Toata lumea ar fi putut sa-si cumpere propriul telegraf si sa-l puna pe birou, dar ar fi trebuit sa invete Morse.

Telefonul a rezolvat aceasta problema, si la fel a facut MacIntosh pentru utilizatorii de calculatoare – le-a rezolvat toate problemele intr-un mod simplu si elegant. Intr-adevar, MacIntosh era primul computer din lume care folosea interfata grafica prin care deschidem si astazi documentele sau aplicatiile aflate pe desktop. Calculatorul nu mai era un echipament sofisticat, pentru specialisti, ci o unealta de lucru accesibila tuturor.

MacIntosh s-a dovedit a fi o adevarata masina de facut bani, si ca intotdeauna in astfel de situatii diavolul si-a bagat coada. John Sculley – omul adus de la Pepsi – a inceput sa spuna ca Jobs face rau companiei si sa exercite un intens lobby pe langa consi-liul de administratie ca sa-i mai taie din atributii. Sculley a incercat sa schimbe disciplina interna a companiei, printr-un control mai strict al cheltuielilor si eficientizarea la maximum a liniilor de productie. La un moment dat a spus ca „am putea functiona mult mai bine daca Steve n-ar mai lua parte la procesul decizional“.

In iulie 1985, Sculley a spus intr-o sedinta (la care Jobs nu participa) ca fondatorul companiei nu va mai fi implicat in procesul de conducere „nici acum si nici in viitor“. Cand a auzit de acest lucru, Jobs a avut o reactie pe care a descris-o astfel: „Cred ca ti s-a intamplat vreodata sa iei un pumn puternic in stomac, care-ti taie respiratia. Cu cat incerci mai tare sa respiri, cu atat iti dai seama ca nu poti sa respiri. Si stii ca singurul lucru pe care poti sa-l faci este sa te relaxezi, ca sa poti sa incepi sa respiri din nou“.

Jobs a vandut o buna parte din actiunile Apple pe care le detinea si a plecat din compania pe care o fondase. A petrecut zile intregi pedaland pe bicicleta, la malul marii, dupa care a vizitat Franta si Italia. „Respiratia“ si-a recapatat-o abia spre finalul lunii august. Ii venise ideea urmatorului pas. A cumparat pachetul majoritar al companiei Lucasfilm (care a devenit ulte-rior Pixar, studioul de animatie digitala) si a fondat o companie numita Next, cu care a incercat sa faca un computer mai rapid si mai elegant decat Apple. Nu a reusit, asa ca s-a concentrat pe productia de software.

La zece ani dupa infiintare, Next a creat un sistem de operare pe care Jobs l-a prezentat atat de convingator, incat oficialii Apple (care la randul lor incercasera sa construiasca o platforma software in „bucataria“ proprie si esuasera) au decis ca vor cumpara compania cu totul. Jobs a primit 200 de milioane de dolari si o pozitie de conducere la Apple, care se chinuia de ani buni sa mai produca ceva care sa starneasca interesul consumatorilor. Jobs nu si-a ascuns satisfactia pe care a simtit-o in momentul revenirii la Apple. „Cand m-am intors, s-au indeplinit motivele spirituale pe care le-am avut la infiintarea Next.“

Drumul catre punerea in practica a strategiilor proprii era deschis. Jobs revenise la Apple cu o idee noua, pe care a pariat totul: divertismentul digital. In 2001 a cumparat de la o companie necunoscuta (PortalPlayer) un player de muzica digitala nefinalizat inca, pe care l-a modelat asa cum a vrut. Probabil a avut incredere in profetia lui Tony Fadell, omul care a creat prototipul aparatului: „Acest proiect va fi unul exploziv pentru Apple si de acum in 10 ani compania va fi un business de muzica, nu unul de computere“, a spus Fadell. Prototipul sau a fost modelat de Apple pana cand a rezultat celebrul iPod, care in prezent este liderul absolut al pietei: s-a vandut in 10 milioane de exemplare de la lansarea din octombrie 2001.

Steve Jobs a avut o contributie decisiva asupra formei, design-ului si personalitatii noului player, povesteste Ben Knauss, directorul companiei PortalPlayer din vremea in care iPod nu se nascuse inca. „Lucrul interesant in legatura cu iPod este ca, inca de la inceput, a avut parte de 100% din timpul lui Steve Jobs“, povesteste Knauss. „Nu multe proiecte primesc asa ceva. A fost implicat in cele mai mici detalii ale procesului de productie.“

La inceputul proiectului, Jobs tinea sedinte despre iPod cam la doua-trei saptamani o data, dar dupa ce primele prototipuri au fost construite a inceput sa se implice zi de zi. „Faceau sedinte, iar Jobs era de-a dreptul oripilat daca nu reusea sa ajunga la melodia pe care o dorea din mai putin de trei apasari de buton“, spune Knauss. „Ne veneau ordinele: Steve crede ca nu se aude suficient de tare, frecventele inalte nu sunt destul de inalte sau meniul nu apare suficient de repede pe ecran. In fiecare zi Steve trimitea comentarii despre modificarile pe care le credea necesare.“

Knauss spune ca influenta lui Jobs a fost uneori pur si simplu aleatorie. Spre exemplu, spune el, iPod-ul are un sonor mai puternic decat majoritatea MP3 playerelor pentru ca Jobs este putin cam surd. „Au dat sunetul mai tare, ca sa-l poata auzi si el.“ Dincolo de stilul impulsiv si uneori greu de suportat, managerul Jobs a crezut intotdeauna in notiunea de „gust“, un cuvant pe care il foloseste adesea si care defineste filozofia sa de business.

Cele mai de succes produse, dupa parerea lui Jobs, sunt o incununare a bunului-gust, „un rezultat al expe-rimentarii celor mai bune lucruri realizate vreodata de umanitate, pe care trebuie apoi sa incerci sa le transpui in ceea ce faci“. MacIntosh, ii placea lui Jobs sa spuna, a avut un succes atat de mare pentru ca oamenii care au muncit la el au fost muzicieni, artisti, poeti si istorici. Care, intamplator, erau si niste foarte buni specialisti in electronica.