BusinessMagazin

Blog

  • Afacerea burlacilor

    Daca pana acum celibatarii trecuti de 30 de ani erau oarecum stigmatizati, statutul de persoana singura a devenit nu doar acceptabil, dar si de invidiat. Mai mult, burlacii pot fi o sursa de profit insemnata pentru companiile care realizeaza potentialul economic pe care il are un om fara obligatii.

     

    Bill Banks este consultant la o firma de investitii si locuieste intr-unul dintre cele mai exclusiviste cartiere ale Londrei, Kensington. „Sunt la birou 12 sau 14 ore pe zi si de multe ori se intampla sa lucrez si in weekend. Pentru mine, cariera a fost intotdeauna cel mai important lucru“, povesteste Banks, care este necasatorit si marturiseste ca pur si simplu nu are timp pentru o relatie stabila. Banks este doar unul dintre burlacii britanici obsedati de ascensiunea in cariera. De altfel, el locuieste chiar intr-unul dintre cartierele cu cel mai mare procent de persoane celibatare. Editia de anul acesta a „Family Report“, un raport Unilever despre societatea de consum, arata ca aproape jumatate din populatia din Westminster, Chelsea si Kensington, cartiere exclusiviste din Londra, este necasatorita, acesta fiind, de altfel, cel mai ridicat nivel din Marea Britanie. De fapt, in tot Regatul Unit sunt de trei ori mai multi adulti celibatari decat in urma cu 40 de ani. The Institute for Public Policy Research estimeaza ca, pana in 2021, peste 35% din populatia britanica va fi formata din burlaci.

     

    Fenomenul nu este limitat la Marea Britanie si nici macar la Europa. In SUA, de exemplu, sunt aproximativ 100 de milioane de persoane singure, iar rata casatoriilor s-a injumatatit din 1970. Susan King (40 de ani), medic, isi petrece majoritatea serilor in oras cu prietenii. In fiecare noapte, ritualul este acelasi. Imbraca una dintre perechile de jeansi de firma la care asorteaza o bluza glamour, sta zece minute in fata dulapului cu cincizeci de perechi de pantofi pentru a-i alege pe cei care se potrivesc cel mai bine cu tinuta, dupa care ia un taxi pana la clubul unde se intalneste cu trei prietene, si ele necasatorite. „Cred ca cel mai bun aspect al faptului ca sunt singura este ca imi pot satisface toate poftele, fara sa fiu nevoita sa ma gandesc la nimeni“, spune King, care nu numai ca este fan al serialului „Totul despre sex“, ci si traieste in spiritul personajelor preferate.

     

    Iar toate veniturile celibatarilor sunt destinate exclusiv pentru satisfacerea capriciilor, ceea ce-i transforma intr-una dintre cele mai profitabile tinte pentru companii. Pentru ca oamenii singuri isi permit sa aloce multi bani pentru redecorarea casei sau gradinii sau pentru ingrijirea masinii.

     

    Un raport al companiei de cercetare Datamonitor arata ca peste o treime din consumatorii europeni traiesc singuri si au o putere de cumparare de 140 mld. euro anual, ceea ce ii transforma intr-o oportunitate majora pentru companii. Cu toate ca imaginea tipica a unui om singur duce cu gandul la un pensionar sarac sau la un student, cercetarile Datamonitor arata ca, de fapt, gospodariile formate dintr-o singura persoana sunt reprezentate de oameni de cariera care au disponibilitatea sa-si cheltuiasca banii pentru rasfatul propriu. „Nu am foarte mult timp liber, dar am grija sa imi redecorez casa o data la doi sau trei ani, merg cel putin o saptamana in vacanta intr-un loc exotic precum Bora Bora, iar garderoba e la mare pret pentru mine“, povesteste londonezul Banks.

     

    Acesti celibatari cheltuiesc in fiecare an 140-150 de miliarde de euro pentru hrana si produse de ingrijire personala, cu 50% mai mult decat o persoana casatorita. Adica un burlac isi acorda in medie 3.022 de euro anual pentru confortul personal. Europenii singuri au un cuvant greu de spus, pentru ca reprezinta 35% din populatia continentului si 10% din piata de alcool, 40% din piata alimentara si 41% din piata de produse de ingrijire personala. Si este foarte probabil ca valorile sa creasca, potrivit Datamonitor, care estimeaza ca, pana in 2007, cheltuielile burlacilor se vor majora cu 4% pe an in toata Europa, la 190 de miliarde de euro. Suedia, Olanda si Marea Britanie vor fi pietele cu cele mai mari cresteri, mai ales ca suedezii singuri deja cheltuiesc 4.483 de euro per persoana in fiecare an, in timp ce olandezii aproape jumatate, cu 2.403 de euro, iar britanicii necasatoriti 3.542 de euro.

     

    Cercetarile au ajuns la concluzia ca burlacii intre 35 si 49 de ani vor dicta evolutia pietei. De altfel, acest grup deja aloca cei mai multi bani pentru cheltuielile proprii, datorita veniturilor mai mari si lipsei de griji (ipoteca pentru o casa de familie, cheltuieli cu copiii etc.). Din moment ce reprezinta 20% din totalul populatiei de burlaci, ei sunt si una dintre cele mai profitabile tinte pentru companii si nu numai.

     

    Daca pana acum agentiile matrimoniale erau principalele grupuri care tinteau veniturile oamenilor singuri, pe piata au inceput sa apara si alti antreprenori care vor sa se foloseasca de puterea financiara si timpul milioanelor de burlaci. Fenomenul este inca la inceput, dar odata ce companiile vor realiza potentialul nisei de piata, se vor inghesui sa atraga veniturile burlacilor. De exemplu, Joyce Goldstein, sef-bucatar in voga din Statele Unite, a scris o carte pentru oamenii singuri pasionati de bucatarie. „Solo Suppers“ incurajeaza celibatarii sa isi faca timp si sa se bucure de propria lor companie in fata unei farfurii cu mancare productie proprie.

     

    Joyce Goldstein a observat ca pana acum cartile de bucate contineau retete pentru 4 persoane, asa ca s-a gandit sa includa in cartea sa metode de a prepara creveti cu sos alb, salata de somon sau carne de vita argentiniana la cuptor care sa se preteze la o masa pentru o singura persoana.

     

    Mai mult, au aparut cantece despre oamenii singuri, dupa ce timp de multi ani compozitorii s-au extaziat in fata tainelor dragostei. Cantareata britanica Natasha Bedingfield a compus un cantec – „Single“  -, prin care doreste sa ii faca pe cei singuri sa se bucure de statutul lor. Artista spune ca sunt foarte multi cei care isi imagineaza ca oamenii singuri stau inchisi in casa si isi plang de mila si ca mesajul cantecului vrea sa demonstreze tocmai contrariul.

     

    Unul dintre locurile la moda in care burlacii isi petrec vacantele sunt croazierele. Single Cruises, cel mai vechi operator de vase de croaziere din SUA, s-a orientat asupra segmentului de oameni singuri inca din 1991. Speed dating, turnee de volei, cursuri private de dans sau parteneri diferiti de cina in fiecare seara sunt avantajele cu care se lauda americanii. Pana si biserica s-a gandit, in America, sa profite de segmentul burlacilor pentru a-si propaga mesajul.

     

    Procentul celor care vin la slujba duminicala este de 31% din totalul populatiei, comparativ cu 41% in 1972, iar sociologul Bradford Wilcox spune ca una dintre cauze este modificarea structurii sociale din SUA. Preotii spun ca burlacii evita slujbele din cauza imaginii clasice a familiei care isi petrece duminica la biserica. Asa ca, pentru a-i atrage si pe cei necasatoriti, multe congregatii au creat slujbe speciale pentru cei singuri, la care participa atat burlacii, cat si cei divortati. Rita Morris, o enoriasa devotata din Charleston, observand ca mergea din ce in ce mai rar la biserica dupa divort, s-a gandit sa organizeze SoLife, o slujba pentru persoanele singure care nu se mai simt foarte legate de biserica din cauza statutului lor.

     

    Companiile au profitat si de lipsa de timp a burlacilor obsedati de cariera, care sunt dispusi sa plateasca bani buni pentru a scapa de grija treburilor casnice. Retailerul american MaxDelivery, de pilda, e un fel de magazin 4 in 1, adica magazin video, alimentara, farmacie si aprozar. In plus, toate cele 10.000 de produse pot fi comandate online si sunt aduse la usile newyorkezilor ocupati. Magazinul e non-stop si garanteaza ca livreaza orice, de la o punga de zahar la o aspirina sau o caseta cu un film romantic in timp record de la primirea comenzii. Retailerii sunt tot mai constienti de avantajele comerciale ale termenului de „burlaci carieristi“. Mai ales ca, in lipsa de un partener, multi aleg sa stabileasca o relatie de lunga durata cu produsele, serviciile sau experientele.

  • Ma numesc Nobel

    Contracandidatii lui Orhan Pamuk la Nobelul pentru Literatura din acest an au fost, intre altii, Mario Vargas Llosa, Milan Kundera, Amos Oz si Philip Roth. Nume grele, autori ai unor opere romanesti care au contribuit fundamental la alcatuirea profilului literar al secolului XX, scriitori trecuti de varsta care le-ar mai ingadui sa astepte.

     

    Si totusi juriul suedez i-a mai pus un an in paranteza, pentru a-i decerna laurii mai tanarului si mai putin cunoscutului, literar vorbind, Pamuk. Un motiv serios pentru cartitori sa afirme, ca in atatea cazuri pana acum, ca in aceasta alegere au prevalat criteriile politice. Intr-adevar, scriitorul turc, fervent sustinator al aderarii tarii sale la Uniunea Europeana, este cel dintai om de litere musulman care s-a declarat fatis impotriva fatwei lansate de liderii religiosi iranieni impotriva lui Salman Rushdie. Mai mult, in ianuarie 2005 si-a vazut viata pusa in pericol, dupa acordarea unui interviu exploziv gazduit de un ziar elvetian, in care afirma raspicat ca, intre 1915 si 1917, „un milion de armeni si 30.000 de kurzi au fost ucisi in Turcia, si nimeni, afara de mine, nu indrazneste sa spuna cu glas tare acest lucru“. Procesul pe care i l-a intentat justitia turca, din acest motiv, a starnit vii proteste in tot Occidentul, a prilejuit strangerea de uriase liste de semnaturi in favoarea gratierii sale si a facut din scriitor o vedeta a spiritului liber si al angajarii civice.

     

    Faptul ca si aceste argumente au inclinat balanta decidentilor Nobel in favoarea sa este indubitabil. Tot atat de adevarat este insa ca opera lui Pamuk este facuta dintr-o fibra a carei durabilitate estetica se ridica dincolo de recunoasteri vremelnice si ofrande conjuncturale. Ea a intrat, de mai multi ani, pe usa principala a marii literaturi si va zabovi acolo, nu datorita Nobelului, ci gratie profunzimii ei de gandire si articularii ei de inalta arta. La sfarsitul anului trecut, editura Curtea veche, bizuindu-se pe aceste din urma argumente, a demarat proiectul traducerii capodoperelor lui Pamuk (in colectia Byblos, admirabil coordonata de Livia Szasz) si a izbutit sa tipareasca, cu doar cateva saptamani in urma, primul volum: „Benim adim Kirmizi“, adica „Ma numesc Rosu“, romanul cel mai elaborat al lui Pamuk, o fresca imbibata de toata cromatica exuberanta a Levantului, o privire focalizata asupra lumii pictorilor de curte de la Inalta Poarta a secolului al XVI-lea. Pornind de la o comanda a Sultanului (alcatuirea unui volum cu miniaturi neconventionale), avem prilejul sa asistam la o erudita polemica intre maniera de abordare islamica a miniaturii si pictura venetiana, imbogatita de descoperirea regulilor perspectivei.

     

    Culoarea de fundal este cea a sangelui (unul dintre pictori, cel numit Delicat, este ucis in iarna lui 1591), a

    terorii religioase, a disputelor care nu izbutesc sa se potoleasca in planul spiritului si au nevoie de supapa violentei si a crimei. (Precum in „Numele Trandafirului“.) O carte care nu trebuie povestita, ci parcursa din scoarta in scoarta si despre care, cu ani in urma, Maureen Freely spunea ca „este desavarsita si ca nu-i lipseste decat Premiul Nobel“. Iata ca nu-i mai lipseste.

  • La portile Orientului

    Autor a 8 romane, toate ajunse best-seller-uri in tara sa natala, Turcia, Orhan Pamuk a fost tradus in peste 30 de limbi, a primit, in 2002, premiul pentru „Cea mai buna carte straina“ in Franta, este laureatul Independent Foreign Fiction Award si Impac, a fost vedeta incontestabila a targului de carte de la Frankfurt de anul trecut (unde a primit premiul librarilor).

     

    MONSIEUR PAMUK: Nascut in 1952, intr-o familie de intelectuali francofili din Istanbul, Pamuk a facut studii de arhitectura si de jurnalism, dar s-a consacrat integral scrisului inca din anii ‘80.

     

    TEMATICA: Critic necrutator al Islamului si al regimului politic din Turcia, vitriolant precum Rushdie si, tot ca si acesta, sicanat si urmarit cu inversunare de puterea din tara de bastina, scriitorul isi extrage temele din istoria Imperiului otoman, din mitologiile sufiste sau din clasicii persani, pe care le asociaza cu motive contemporane, intotdeauna dureroase, stanjenitoare, tepoase si colorate cu morala unei superbe intolerante fata de intoleranta.

     

    ROMANE: Drapate in intrigi politiste sau in „divanuri“ intelectuale, romanele sale – vezi aici „Castelul alb“ („Beyaz kale“), „Cartea neagra“ („Kara kitap“) sau „Zapada“ („Kar“) -, aduc atingere radicalismului islamist, fundamentalismului si politicii resentimentare a Orientului fata de Occident.

     

    Orhan Pamuk, Ma numesc Rosu,

    Editura Curtea veche, Bucuresti 2006

  • A fost sfarsitul lumii albastru?

    Timp de aproape o luna, pe marile ecrane din Romania au rulat trei filme premiate la marile festivaluri internationale, toate trei abordand subiectul Revolutiei din ‘89. Sa fie bine? Sa fie rau?

     

    Este de bine, pentru ca „Hartia va fi albastra“, „A fost sau n-a fost?“ si „Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii“ (in ordine invers cronologica si in ordinea importantei combustibilului pe care fiecare si-l ia din evenimentul propriu-zis) sunt, fiecare in felul sau, filme foarte bune. Succesul international al peliculelor lui Radu Muntean, Corneliu Porumboiu si Catalin Mitulescu aproape ca ne face sa uitam acel „rau“ reprezentat de coincidenta originii celor trei, care provoaca la iubitorul de cinema din Romania o reactie gen „Trei, Doamne, si toate trei?“.

     

    Cu toate ca se invart in jurul aceluiasi subiect, nici ca se puteau face filme mai diferite. Ele sunt emblematice pentru „inainte“, „in timpul“ si „dupa“. „Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii“ (titlu minunat ales) se concentreaza pe viata sumbra, lenta, parca incompleta, a unei familii din Bucuresti, cu cateva luni inainte de revolutie. Lungile scene pline de detalii ale vietii de „dinainte“ sunt un nesfarsit preludiu al bucuriei familiei in momentul in care se afla ca Ceausescu a cazut. Scena finala, cu Eva (Dorotheea Petre, premiu de interpretare la Cannes), personajul principal, plecata din tara si angajata pe un vas de croaziera este incarcata de simboluri: suntem in sfarsit liberi sa mergem incotro vedem cu ochii si sa facem ce dorim cu vietile noastre. Filmul lui Radu Muntean, „Hartia va fi albastra“ arata cum s-a ajuns la aceasta libertate. Adevarata calatorie la capatul noptii, actiunea din „Hartia…“ se petrece in noaptea dintre 22 si 23 decembrie 1989 si spune povestea lui Costi, un soldat care fuge din echipa de patrulare pentru a se duce la Televiziune, s-o apere. „Ma intorc cand invingem“, ii striga el naiv-entuziast mamei sale la telefon, cand aceasta il implora sa se intoarca acasa. Tanarul se avanta astfel intr-un haos in acelasi timp frustrant, amuzant si ucigator. Vazandu-i entuziasmul de atunci, iti doresti ca el sa fi trait, ca sa-l intrebi daca jertfa lui a meritat. Raspunsul lui e imposibil, dar il da, in felul sau, filmul lui Porumboiu, „A fost sau n-a fost?“. „Am facut si noi Revolutie cum am putut!“, exclama pensionarul Piscoci (Mircea Andreescu), unul dintre personajele principale din „A fost sau n-a fost?“.

     

    Pensionar nostalgic, Piscoci este invitat la un talk-show, prezidat de fostul textilist, acum patron de televiziune Jderescu (Teodor Corban). Prin talk-show-ul sau, Jderescu vrea sa afle daca in micul Vaslui a fost sau nu revolutie. O dilema de mare insemnatate pentru oras si pentru locuitorii lui, care se vor si ei partasi, in marginalismul lor, la un eveniment de o asemenea importanta.

     

    Raspunsul la intrebarea din titlu este irelevant, dar diverse scene din filmul lui Porumboiu ne spun ca suntem la fel de saraci ca si inainte, la fel de insignifianti, la fel de nebagati in seama.

     

    Cele trei filme stau sub semnul spaimei: spaima de Ceausescu si regim pentru „Cum mi-am petrecut…“, de evenimentul propriu-zis si de schimbarea pe care o aduce in „Hartia va fi albastra“, de un trecut glorios, dar nepersonal si neinsusit, prea al „altora“, in „A fost sau n-a fost?“. Cele trei sunt filme aflate totodata sub semnul confuziei si al circumstantelor atenuante, in care inca ne complacem in continuare cu atat entuziasm.

     

    Interesant este faptul ca ceea ce a fost inainte de Revolutie si in timpul ei este vazut prin ochii copiilor/tinerilor, pe cand concluziile din aceasta trilogie improvizata sunt date de catre cei maturi. Neafectat in mod direct de evenimente (sub protectia acelui „univers al copilariei“-vis, pe care parintii, in ciuda problemelor zilnice se chinuie sa-l intretina, mai ales in „Cum mi-am petrecut…“), copilul/adolescentul poate adopta rolul bufonului, care poate spune absolut orice fara riscul de a fi tras la raspundere. Aceasta alegere a regizorilor/scenaristilor ne pune pe noi, spectatorii, in fata unei dileme simple: ne-a placut sau nu ne-a placut?

     

    Sincronizare denumita prompt de catre presa „tripticul revolutionar“, momentul aparitiei celor trei filme este foarte posibil sa puncteze atingerea nivelului de „prea plin“. Regizorul Radu Muntean spunea la un moment dat ca se teme de reticenta publicului din Romania la filmele despre decembrie ‘89. Sa fie bine? Sa fie rau? 

  • Boutique-ul de investment banking

    In ultimii trei ani au aparut cateva companii independente de investment banking care au intermediat tranzactii de sute de milioane de euro. Daca cifra exacta este o necunoscuta chiar si pentru ei, bancherii de investitii sunt insa siguri de un alt lucru: piata va creste.

     

    Numele: Marian Tescaru. Compania: Altria Capital. Functia: Managing Partner. Profesia: bancher de investitii. O profesie asociata, aproape automat, cu universul riguros al calculelor financiare, insa lui Tescaru (43 de ani) ii place sa se considere mai degraba un „coach al antreprenorilor“ pe zona de investitii. Pentru ca, dincolo de munca tehnica in sine – care consta in identificarea nevoilor de finantare a companiilor consiliate si a evaluarii propriu-zise a acestora -, piatra de incercare a unui investment banker sta in forta de a convinge si investitorul, si vanzatorul, ca tranzactia trebuie incheiata.

     

    O forta de convingere care, in cele din urma, ia forma unui comision din valoarea tranzactiilor efectuate. Dupa o experienta de circa 15 ani in domeniul investitiilor, Tescaru si-a facut in 2004 propria companie de investment banking (sau asa-numitul investment banking boutique), unde a angajat cinci specialisti in investitii, audit sau contabilitate. De atunci, a asistat in tranzactii sapte-opt companii a caror valoare de piata se ridica la 150 de milioane de euro. Printre cele mai importante tranzactii intermediate de Tescaru se numara achizitia IP Devel de catre Adecco, investitia Advent la Dufa, vanzarea a 50% din Agroalim Distribution si Frigorifer Tulcea catre americanii de la Smithfield sau deal-ul Caroli – Maestro.

     

    Puse cap la cap, valoarea tuturor companiilor pe care Tescaru le-a asistat in tranzactii de-a lungul ultimilor sase ani ajunge la 300 de milioane de euro. Inainte de a-si face propria companie, el a lucrat in departamentul de consultanta pentru investitii al Alpha Bank, anterior a avut propria companie de brokeraj, a activat in corporate finance si la Fondul Proprietatii Private (FPP) Moldova – actualul SIF Moldova. Dincolo de palmares, cele 300 de milioane de euro au legatura directa cu valoarea business-ului sau. O companie de investment banking percepe onorarii pe tranzactie cuprinse intre 1,5 si 3%. Acest procent este de obicei invers proportional cu valoarea deal-ului, adica la valori mari procentul este mai mic si viceversa.

     

    „Chiar daca  investitorul nu cumpara intreaga companie de la bun inceput, in majoritatea cazurilor, acesta isi consolideaza pozitia pana la 100% din capital“, explica Tescaru. Altfel spus, chiar daca, la inceput, investment bankerul percepe un comision doar pe o „bucata“ din companie – adica acea parte cumparata in prima instanta – consolidarea pozitiei investitorului in companie ii va aduce si restul de onorariu. „In prima instanta, investitorul cumpara circa 60-70% din companie si ulterior ia si restul“, adauga Marian Tescaru.

     

    Doru Lionachescu, partener principal al companiei de investment banking Capital Partners – intrata pe piata la inceputul acestui an – spune insa ca exista si situatii cand investitorul este interesat doar de pachetul majoritar. „In cazul unei companii listate, pentru investitor este prea scump sa cumpere toate actiunile“, spune Lionachescu, a carui companie a intermediat pana acum deal-uri de peste 130 de milioane de euro. Una dintre cele mai recente tranzactii ale Capital Partners a avut loc saptamana trecuta: un fond administrat de Charlemagne Capital a achizitionat 50% din proiectul rezidential Asmita Gardens (evaluat in momentul finalizarii la 110 milioane de euro). Capital Partners a mai intermediat vanzarea a 57,13% din Mindbank catre Banca Agricola a Greciei (ATE) pentru 35,8 milioane de euro sau vanzarea sediului Bancpost (PGV Tower) catre fondul britanic European Convergence Property PLL pentru 24 de milioane de euro.

     

    Pana la urma, de ce este necesar ca firma asistata (investitorul sau vanzatorul, dupa caz) sa plateasca intre 1,5% si 3% din banii plasati/ primiti catre investment banker? Nu se poate si altfel?  Marian Tescaru recunoaste ca exista oameni de afaceri care au construit de-a lungul anilor companii cu va-lori de milioane sau zeci de milioane de euro si care sunt suficient de orgoliosi ca sa nu apeleze la sfatul unor terti. Pe de alta parte, „in Statele Unite, numarul tranzactiilor facute fara intermediari este practic zero“, explica Lionachescu.

     

    In conditiile in care nu toti antreprenorii romani sunt tentati sa apeleze la sfaturile unui bancher de investitii, nici investitorii nu sunt in totalitate adeptii intermediarilor. „Pana acum am apelat foarte rar la astfel de specialisti, pentru ca munca noastra de a identifica si analiza business-uri in care sa investim substituie in parte activitatea de investment banking“, sustine Laurentiu Ispir, ofiter de investitii la compania de investitii Oresa Ventures. In plus, Ispir este de parere ca, pentru un investitor care va deveni actionar intr-o companie, este chiar recomandat sa „investigheze“ cu propria echipa business-ul respectiv.

     

    Chiar si in aceste conditii, cei din breasla lui Marian Tescaru, Doru Lionachescu, BAC Investment Bank sau Osprey Partners au clientii lor. „De exemplu, bancherul de investitii poate aduce valoare intr-o tranzactie atunci cand asista un antreprenor, care de multe ori nu are nici timpul, nici experienta pentru a negocia pe cont propriu cu potentialii investitori“, considera Ispir. Totodata, „un investment banker poate ajuta mult daca vanzarea unei companii se face prin «licitatie», mai ales internationala. Intr-un astfel de caz este nevoie de un adviser care sa administreze procesul, ce poate deveni extrem de complex atunci cand se negociaza cu trei-patru cumparatori simultan“, adauga ofiterul de investitii de la Oresa Ventures. O alta posibilitate ca investitorul sa aiba cu adevarat nevoie de o interfata este atunci cand acesta nu are prezenta in tara in care vrea sa faca o achizitie.

     

    Daca e sa-i ascultam pe cei din piata, doar jumatate dintre tranzactiile incheiate acum se fac prin intermediari. Iar o crestere a numarului acestora va insemna, automat, o crestere a business-ului. Totusi, pana la momentul finalizarii unei tranzactii este cale lunga. Pe plan mondial, din 100 de proiecte 75 esueaza. „Spre norocul meu, in cazul Altria Capital, rata de esec este mult mai mica“, spune cu o fina ironie bancherul de investitii, care a renuntat cu timpul la costumul si camasa cu butoni pentru o tinuta mai relaxata.

     

    Revenind la afirmatia bancherului de investitii caruia ii place sa se considere un coach al antreprenorilor in materie de tranzactii, lucrurile capata si mai mult sens in momentul in care un investitor vrea sa cumpere o companie detinuta de mai multi actionari cu interese divergente. Totusi, a fi coach propriu-zis pentru antreprenori sau manageri inseamna altceva. „E important sa definim lucrurile. Un executive coach nu da sfaturi. Prin discutii el il face pe clientul sau sa-si raspunda singur la intrebari“, afirma Mihai Popa-Radu, directorul companiei specializate in executive coaching „Seeds for success“. Deocamdata, s-ar putea spune ca, pentru fostii bancheri care si-au deschis o casa de investitii, toate sunt bune si frumoase.

     

    Intrebarea este daca pe termen mediu ei vor fi sau nu maturati de diviziile de investment banking ale marilor banci. Deocamdata, nu exista nici un motiv de ingrijorare. Atat Tescaru, cat si Lionachescu „vaneaza“ deal-uri care nu intra in colimatorul bancilor – tranzactii pana in 30-50 mil. euro. Iar pe termen mediu, specialistii in tranzactii ar putea fi ei insisi tinta unor achizitii in momentul in care Romania ar deveni atractiva pentru marile banci de investitii straine.

  • CV investitional

    Marian Tescaru a asistat in tranzactii companii a caror valoare se ridica la 300 de milioane de euro. Domeniile preferate: industria alimentara, IT-ul sau serviciile medicale.

     

    RESURSE IT&C: In vara aceasta, Altria Capital a asistat compania romaneasca IP Devel, controlata de Bogdan Putinica si Daniel Bogdan, in tranzactia cu Adecco, cel mai mare concern de resurse umane din lume. Adecco a cumparat 76% din companie pentru circa 5-7 milioane de euro (conform unor surse din piata). Tescaru pregateste acum o tranzactie in software.

     

    VOPSEA SI ALIMENTE: Un client important al Altria Capital a fost fondul de investitii Advent pe care l-a asistat in preluarea producatorului de vopseluri Dufa pentru 18 milioane de euro. Altrai a avut mandate si in industria alimentara, consiliind Agroalim Distribution si Frigorifer Tulcea in vanzarea unor pachete de 50% fiecare catre Smithfield.

     

    SFADA MILIONARILOR: Tescaru a asistat actionarii Tehnofrig in incercarea de a prelua alaturi de Ana Hotels (grup de firme controlat de George Copos) controlul hotelului Hilton. Pana la urma, Copos a preluat singur 52,54% din hotel pentru circa 21 de milioane de euro. Actionarii Tehnofrig (controlata de Dorel Goia, Horia Ciorcila si Simona Ciorcila) sustin ca au avut o intelegere prealabila cu Copos pe care acesta nu a respectat-o, motiv pentru care patronul echipei FC Rapid a fost chemat in instanta.

  • Si totusi se misca

    Sub pumnul de fier al Bancii Nationale, leasingul pierde avantajele pe care le avea in fata creditelor bancare. Ce vor face firmele de leasing pentru a putea concura cu bancile?

     

    Contractele de leasing financiar sunt din aceasta saptamana asimilate altor credite, dupa ce a fost adoptata legislatia privind institutiile financiare nebancare (IFN). Acestea sunt acum supravegheate de Banca Nationala, care – in incercarea de a controla expansiunea creditului – a inclus in calculul capacitatii de indatorare si creditele acordate de IFN. Intrat sub aripa bancii centrale, leasingul va fi considerat de-acum inainte similar unui credit imobiliar sau de consum. Astfel ca, de acum incolo, toate contractele de leasing se supun reglementarilor bancare in ce priveste avansul minim, iar ratele de leasing sunt luate in calculul gradului de indatorare.

     

    Firmele de leasing pierd astfel avantajele pe care le aveau cand piata nu era monitorizata de banca centrala. Pana sa intre sub monitorizarea bancii centrale, doar conducerea firmei de leasing stabilea nivelul minim al veniturilor, avansul, procentul din venituri pana la care se putea calcula rata si toate celelalte conditii de creditare.

     

    De altfel, acest atu a permis dezvoltarea rapida a industriei de leasing. Intr-o perioada in care bancile cu greu acordau credite firmelor mici si persoanelor fizice, companiile de leasing s-au impus prin accesibilitatea creditelor, chiar la costuri ceva mai mari.

     

    In ultimii ani insa, bancile au devenit mult mai deschise catre finantarea populatiei, extinzandu-se masiv, iar creditele pentru persoane fizice, mai ales cele de consum, au crescut exponential. Nici leasingul nu a stat pe loc, iar companiile de profil au incercat sa-l transforme dintr-un instrument folosit aproape exclusiv pentru achizitia de autovehicule intr-o modalitate de finantare a investitiilor in echipamente. Astfel, leasingul a crescut in ritm constant, ajungand in zece ani la circa 2,5 miliarde de euro, potrivit estimarilor pentru 2006 ale Asociatiei de Leasing si Servicii Financiare Nebancare (ALB). Valoarea este cu 24% mai mare decat in anul anterior, iar o crestere importanta este asteptata si pentru 2007, spune presedintele ALB, Septimiu Postelnicu, in opinia caruia piata de leasing va creste cu 20%. Dar leasingul a mai primit o lovitura si din partea autoritatilor fiscale. De anul viitor, taxa pe valoarea adaugata se va aplica la intreaga rata de leasing, nu numai la principalul datoriei, asa cum s-a intamplat pana acum. Altfel spus, la rata se va adauga si TVA pe dobanda.

     

    Totusi, Postelnicu apreciaza ca schimbarile legislative nu vor afecta cresterea, desi recunoaste ca leasingul nu mai are aceleasi avantaje in fata creditelor. „Piata de leasing trebuie sa-si largeasca acum paleta de servicii“, crede el. Ceea ce ar putea mentine atractivitatea leasingului. „Cand vom avea mai multe servicii, leasingul va avea un avantaj in fata creditului“, sustine presedintele ALB.

     

    Si alti reprezentanti ai industriei financiare sunt optimisti. Claudiu Stanescu, presedintele BCR Leasing, spune ca „asa cum bancile au gasit solutii, la fel se va intampla si in cazul firmelor de leasing“. Cu toate incercarile BNR de a frana cresterea creditului de consum – prin majorari ale dobanzilor, ale rezervelor minime obligatorii sau diminuarea pragului maxim de indatorare – bancile comerciale au gasit modalitati pentru a continua expansiunea creditarii.

     

    Si Petru Rares, presedintele Institutului Bancar Roman (IBR), crede ca leasingul mai are potential de crestere, la fel ca intreaga activitate de creditare. „In Romania, leasingul reprezinta 3% din PIB, in timp ce in zona euro ponderea este de 20%“, spune Rares, adaugand ca, si pe partea de credite de retail, piata romaneasca este mult in urma statelor din zona euro, unde ponderea in PIB a creditelor pentru populatie trece de 50%, fata de 7,7% in Romania. Reprezentantii ALB remarca insa ca deja structura pietei de leasing este in schimbare. Piata auto, care a fost in ultimul deceniu motorul cresterii industriei, da semne ca va ceda dominatia absoluta. Dupa prima jumatate a acestui an, spune Postelnicu, masinile reprezentau 64% din totalul contractelor incheiate de companiile membre ale ALB, fata de 82% in anul 2005. Un sprijin puternic poate veni si din partea sectorului public, care – apreciaza Septimiu Postelnicu – va folosi din ce in ce mai mult leasingul. De altfel, echipamentele si constructiile vor sta la baza cresterilor viitoare ale industriei leasingului, sustin reprezentantii asociatiei. Astfel ca, dupa ce si-au cumparat deja masinile, romanii ar putea sa-si ia si casele in leasing.

  • Daewoo Craiova, <br/>in bani marunti

    Pentru uzina Daewoo de la Craiova, zarurile au fost aruncate. Statul roman si-a consolidat pozitia in companie prin rascumpararea a 51% din actiuni de la lichidatorii coreeni, iar acum urmeaza sa atraga un investitor strategic. Cati bani ar putea obtine?

     

    Perioada in care am colaborat cu cei din Coreea a fost foarte buna, mai ales in comparatie cu perioada in care actionarii majoritari erau cei de la Oltcit, insa suntem convinsi ca si de acum inainte ne va fi bine. Speram sa vina aici cei mai buni“, declara pentru Ziarul Financiar, la inceputul lunii trecute, unul dintre angajatii fabricii de la Craiova. 

     

    Daca asteptarile oamenilor pot fi rezumate in randurile de mai sus, care sunt cele ale statului roman de la investitorul strategic? Cum vad autoritatile statului rezolvarea a ceea ce insusi primul-ministru Calin Popescu-Tariceanu numea „problema Daewoo Craiova“? Conform unui comunicat al Ministerului Economiei si Comertului, premierul Tariceanu si ministrul Codrut Seres au in vedere „nu atat pretul pe actiune obtinut, cat obligatia asumata de viitorul investitor de a realiza la Craiova un automobil nou si, in egala masura, de a dezvolta orizontal industria de piese auto, industria adiacenta, prin obligarea acestuia de a fabrica in tara o serie de componente pentru viitorul automobil“. Iar cand spun asta, cei doi oficiali se gandesc, probabil, la ceea ce s-ar putea numi precedentul Automobile Dacia: in vreme ce Renault a adus la uzina din Colibasi peste 800 de mil. euro, investitiile totale la nivel national ale furnizorilor sai traditionali de piese si componente sunt de doua ori mai mari.

     

    Altfel spus, MEC este mai degraba interesat de perspectivele de dezvoltare ale uzinei de la Craiova decat de pretul de vanzare. Dar chiar si asa, intrebarea de la inceputul acestui articol ramane: cat ar putea cere si, mai ales, obtine statul roman pe actiunile Daewoo Automobile?

     

    Un prim punct de plecare in evaluarea constructorului de masini de la Craiova ar putea fi pretul platit de stat pentru preluarea controlului companiei. Prin contractul de transfer de actiuni si tranzactie asupra creantelor, semnat pe 30 august 2006,  statul roman s-a angajat sa plateasca Daewoo Motor Co. din Coreea de Sud 60 de milioane de dolari (48 mil. euro), suma din care 50 de milioane de dolari (40 mil. euro) reprezinta contravaloarea a 51% din actiunile uzinei craiovene. Restul banilor – 10 milioane de dolari (8 mil. euro) sunt platiti in contul unor datorii ale constructorului de la Craiova catre companii din grupul Daewoo. Asadar, statul a platit 50 de milioane de dolari pentru a redobandi controlul companiei (51% din actiuni). Sa insemne asta ca Daewoo Automobile Romania valoreaza 100 mil. dolari?

     

    Adrian Crivii, managing partner la compania de evaluare Darian din Cluj-Napoca – unul dintre cei mai importanti jucatori de pe piata – este de parere ca uzina din Craiova valoreaza mai putin de 100 de milioane, pentru ca preluarea pachetului de control inseamna mai mult decat preluarea a jumatate (din punct de vedere matematic) din actiunile companiei. Valoarea asupra careia statul roman a cazut de acord in negocierile cu partea coreeana porneste de la o evaluare facuta anul trecut de KPMG Germania. In 2005, ministrul Seres afirma ca, potrivit companiei de consultanta financiara, valoarea de lichidare a uzinei de la Craiova a fost stabilita la 70 de milioane de euro. Acesta este motivul pentru care prima oferta facuta de Guvern (care a fost reprezentat prin Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie) in discutiile cu partea coreeana a fost de 35 de milioane de euro. Ulterior, oferta a fost suplimentata la 45 de milioane de euro, pentru ca in cele din urma sa se ajunga la valoarea finala de 48 de milioane de euro. 

     

    La acea vreme, coreenii au invocat faptul ca uzina de la Craiova ar fi avut de incasat creante in valoare de 500 de milioane de euro, ceea ar fi marit valoarea companiei, insa, din cate se pare, datoriile sale catre stat se ridicau la o suma apropiata. De altfel, reconversia datoriilor a fost parte componenta a contractului dintre stat si coreeni. Iata cum suna varianta oficiala: „ca urmare a negocierilor purtate in anii 2004 si 2005, s-a convenit asupra rascumpararii de catre Daewoo Automobile Romania a actiunilor detinute de Daewoo Motor Co in conditiile renuntarii, de catre acesta din urma, la datoriile istorice ale societatii de la Craiova catre societati din grupul Daewoo“, potrivit MEC.

     

    Cele 40 de milioane de euro reprezinta, asadar, pretul pachetului de control care a rezultat din negocierile dintre statul roman si lichidatorii Daewoo Motor. Insa valorile vor fi altele in conditiile vanzarii companiei de la Craiova catre un investitor strategic.

     

    Cum arata actionariatul Daewoo Automobile Romania (DWAR) acum? Inainte de a da un raspuns, sa privim putin in trecut. Daewoo Automobile Romania a fost infiintata in 1994 ca societate mixta intre grupul Daewoo, reprezentat prin Daewoo Heavy Industries (51% din actiuni) si Automobile Craiova (49%) – societate detinuta majoritar de statul roman. La sfarsitul lui august 2006, statul a rascumparat actiunile de la coreeni chiar prin intermediul DWAR, iar in Automobile Craiova (actionarul minoritar) detine 72,4% din actiuni, fiind asociat cu SIF Oltenia (22,06%) si alti actionari (5,54%). Pe scurt, statul controleaza acum circa 86% din Daewoo Automobile Romania, procent care-i permite sa negocieze relaxat cu investitorii straini.

     

    Revenind la valoarea Daewoo Automobile Romania, Crivii de la Darian spune ca aceasta va rezulta din competitia ofertelor de cumparare si ca nu are o legatura stricta cu valoarea de piata a companiei in acest moment. Pentru a-si argumenta teoria, Crivii da ca exemplu cazul producatorului de farmaceutice Terapia, in tranzactionarea caruia a fost direct implicat alaturi de alti evaluatori. „Compania valora cu totul 100 de milioane de euro, iar indienii de la Ranbaxy au oferit de trei ori mai mult. Asta pentru ca si-o doreau foarte mult“, explica el.

     

    Cu alte cuvinte, dincolo de valoarea activelor companiei rezultata in urma programului de investitii, dincolo de evaluarea bazata pe performantele financiare (cifra de afaceri si profit), cel putin la fel de important va fi si nivelul ofertelor pe care investitorii sunt dispusi sa le avanseze.

     

    Exista investitori pentru Craiova? Da. Cel putin la nivel declarativ. Pe lista pretendentilor au ramas ramas Ford Motor, General Motors sau Chery Automobile din China. „Au ramas“, deoarece, recent, cei de la Renault-Nissan au iesit din cursa pe motiv ca revenirea uzinei in proprietatea statului a durat mai mult decat se asteptau.

     

    Constantin Stroe, presedintele Asociatiei Constructorilor de Automobile din Romania (ACAROM) si, totodata, artizanul vanzarii uzinei de la Pitesti catre grupul Renault (in 1999), este singurul care avanseaza o valoare de piata pentru uzina craioveana: „Uzina Daewoo valoreaza peste jumatate de miliard de euro“. Totusi, presedintele ACAROM crede ca investitorul va plati o suma mai mica. „Va fi o componenta cash, insa elemente-cheie in negociere vor fi si programul de dezvoltare pe care il va propune investitorul si investitiile ulterioare“, sustine Constantin Stroe, cel care, pe langa presedintia ACAROM, detine si functia de vicepresedinte al Automobile Dacia.

     

    In opinia sa, valoarea actuala a Daewoo Automobile Romania este mai mare decat cea a Automobile Dacia in momentul privatizarii din 1999. Motivele? „In vreme ce uzina craioveana are o tehnologie apropiata de standardele zilei, iar investitiile necesare pentru modernizare nu vor fi foarte mari, Dacia, in 1999, avea utilaje aproape in totalitate casate“, explica presedintele ACAROM. In paranteza spus, Renault a cumparat pachetul de control de la Dacia cu 50 mil. dolari. Pentru comparatie, investitiile in tehnologie ale Daewoo se ridica la circa 850 mil. euro.

     

    Iar faptul ca uzina craioveana este dotata cu o tehnologie ce poate fi usor adusa la standardele zilei nu este singurul avantaj care ar putea influenta pozitiv pretul de vanzare. Adrian Crivii de la Darian mai spune ca si personalul calificat este un argument cu greutate in discutia cu potentialii investitori. Nu in ultimul rand, cota de piata inca ridicata a modelelor Daewoo in Romania este un atu: Daewoo este cea de a doua marca dupa Dacia, avand o cota de piata de aproape 10%. De remarcat, insa, ca vanzarile Daewoo s-au inscris pe o tendinta de scadere.

     

    Dar printre atatea plusuri s-au strecurat, cum altfel?, si cateva minusuri – vezi contractul incheiat in 2002 intre General Motors Daewoo Coreea (grupul american a preluat o parte din activele Daewoo dupa falimentul companiei, dar nu si uzina de la Craiova) si DWAR, care stabileste termene clare pentru valabilitatea licentelor de productie.

     

    Conform prevederilor acestuia, licenta de fabricatie pentru Cielo (unul dintre cele mai longevive modele ale Daewoo) expira anul acesta, in vreme ce productia celorlalte doua modele – Nubira II si Matiz – va dura pana in 2007, respectiv 2009. Nu acelasi lucru se poate spune si despre licenta pentru livrarea pieselor de schimb, care inceteaza in cursul acestei luni.

     

    Dar in toata aceasta aritmetica a plusurilor si minusurilor mai trebuie luat in calcul si numele cumparatorului. Daca statul va bate palma cu un constructor care fabrica modele asemanatoare cu cele realizate la Craiova, efortul de adaptare a liniilor tehnologice va fi mai mic. „In consecinta, un asemenea investitor ar fi dispus sa plateasca un pret de achizitie mai ridicat“, este de parere Valeriu Ionescu, specialist in investitii.

     

    Acest profil corespunde companiilor General Motors (cumparatorul unei parti din fostul Daewoo) si Chery Automobile din China, care urmeaza sa isi exporte modelele in Europa incepand cu 2007. In acest sens, producatorul intentioneaza sa isi deschida uzine si pe batranul continent, Romania fiind una dintre tarile direct vizate.

     

    Conform revistei Automotive News Europe (ANE), toate autoturismele pe care compania le-a lansat pana acum seamana cu modele apartinand altor producatori. De exemplu, QQ este identic cu modelul Daewoo Matiz, respectiv cu Spark – produs de General Motors – opinie care apartine unor surse din cadrul grupului american citate de ANE. Este si motivul pentru care General Motors Daewoo Auto & Technology a anuntat anul trecut ca va chema in instanta producatorul chinez. Iar acesta ar putea fi un alt minus. Pe de alta parte, nici cei de la Ford Motor nu stau tocmai pe roze, daca ar fi sa ne uitam doar la nivelul ridicat al pierderilor pe care le-a inregistrat in ultima perioada, care au cauzat si recentele schimbari de la varful companiei.

     

    Asadar, premisele procesului de privatizare care va incepe nu peste mult timp la Daewoo Automobile Romania sunt cunoscute. Cunoscuti sunt si potentialii cumparatori, dupa cum cunoscut este si algoritmul de evaluare al uzinei. Daca statul roman va obtine doar 70 mil. euro (evaluarea valorii de lichidare) sau cele 500 de milioane de euro (cash plus investitii pe termen scurt) avansate de Corneliu Stroe e greu de spus acum. Nu este exclus ca de fiecare data cand avem in fata un scenariu pesimist si unul optimist, realitatea sa confirme varianta de mijloc.

  • A fost odata Oltcit

    Pe 30 decembrie 1976, statul roman si Citroën semna au un acord pentru construirea la Craiova a unui complex industrial ultramodern, destinat productiei de autoturisme de mic litraj. Astfel a aparut Oltcit.

     

    EXTAZ SI AGONIE: Conform estimarilor initiale, noua fabrica ar fi urmat sa-si deschida portile in 1980, cu o echipa de 7.000 de angajati si o productie de 130.000 de autovehicule/an, pentru a creste ulterior la un maxim de 300.000. Fabrica a devenit operationala abia in octombrie 1982, iar cifrele nu au ajuns niciodata la cele preconizate, intre 1984 si 1988 producandu-se doar cu putin peste 60.000 de autoturisme.

     

    MODELE: Oltcit Club, Special si Axel 12 TRS au fost cele trei variante in care a fost produs modelul dezvoltat pe baza lui Citroën Visa. „Licenta de productie nu cred ca a fost bine aleasa, in sensul ca tipul de masina reprezentat de Oltcit nu cred ca se plia foarte bine pe cerintele clientului roman“, declara presedintele ACAROM, Constantin Stroe, pentru Ziarul Financiar. 

     

    OLTENA: Contractul cu Citroën a expirat in 1989, insa francezii au decis sa nu-l mai prelungeasca. Dupa revolutie, uzina de la Craiova a continuat sa produca Oltcit Club, insa denumirea oficiala a modelului a fost schimbata in Oltena. Noul model a fost fabricat pana la jumatatea anilor ‘90, cand s-a semnat contractul cu firma Daewoo.

     

    DECENIUL DAEWOO: Intr-o prima etapa, coreeni si-au propus sa produca la Craiova modelul Daewoo Nexia – comercializat pe piata autohtona sub numele de Cielo -, care reprezenta  o versiune modificata a Opel Kadett. Ulterior, de pe liniile de asamblare au iesit si alte modele precum Tico, Espero, Leganza, Matiz, Nubira sau Tacuma.

     

    PANA DE BENZINA: In urma cu patru ani, Daewoo Motor a intrat in faliment. La momentul respectiv, General Motors, cel care cumparase o parte dintre activele Daewoo Motor (nu si fabrica de la Craiova), a acceptat sa mai livreze timp de trei ani catre Craiova subansamblurile necesare productiei de automobile.

  • Cifre pe patru roti

    Daewoo Automobile Romania a fost infiintata in 1994, ca societate mixta intre grupul Daewoo – reprezentat prin Daewoo Heavy Industries, care detinea 51% din actiuni – si statul roman, prin Automobile Craiova SA, cu 49% din actiuni. Acum statul detine aproximativ 86% din uzina de la Craiova.

     

    CIFRA DE AFACERI:  260 mil. dolari (208 mil. euro) in prima jumatate a lui 2006, fara sa inregistreze profit. In 2004, compania a avut o cifra de afaceri de aproape 250 mil. dolari, iar in 2005 nu si-a facut publice rezultatele financiare, conform www.mfinante.ro.

     

    NUMAR DE ANGAJATI: 3.700

     

    CAPACITATE DE PRODUCTIE: 150.000 de masini pe an, conform Ministerului Economiei si Comertului. Investitia totala a grupului Daewoo in uzina se cifreaza la aproximativ 850 de milioane de euro.

     

    MODELE PRODUSE: din 1996, la Daewoo Craiova s-au produs circa 220.000 de masini din modelele Tico, Cielo, Espero, Leganza, Nubira sau Tacuma.