BusinessMagazin

Blog

  • Capcana timpului

    Pentru sistemele informatice, schimbarile calendaristice sau orare continua sa puna probleme, chiar daca unul dintre cele mai importante momente – Y2K, de la 1 ianuarie 2000, a fost depasit cu bine de departamentele IT ale companiilor din intreaga lume.

     

    Y2K – Acronimul pentru „anul 2000“ vine din alaturarea prescurtarii cuvantului „year“ (an) si cea a grecescului „kilo“, care denumeste o mie de unitati. Calculatoarele nu au fost programate sa stie ca dupa anii cu prefix 19- urmeaza anul 2000 si cei mai pesimisti specialisti anticipau ca mare parte a sistemelor informatice din lume vor ceda. Din cauza varietatii programelor si a echipamentelor folosite, unele companii au platit sume de ordinul zecilor de milioane de euro pentru a-si „invata“ calculatoarele sa reziste si dupa 1 ianuarie 2000.


    DST (daylight saving time) – Pentru prima data dupa 200 de ani, anul acesta in Statele Unite si Canada va fi modificata ziua in care se trece la ora de vara si va fi intarziata ziua in care are loc trecerea la ora de iarna. Vara va avea astfel cu 4 saptamani mai mult, pentru a se suprapune mai bine peste intervalul din an cand noaptea este mai scurta. Astfel, autoritatile spera sa reduca din consumul de energie necesar iluminarii stradale sau a locuintelor. Din nou, afacerile care se bazeaza pe sisteme informatice ar putea fi afectate daca nu sunt luate masuri.


    Y2K38 – Se pare ca o parte a calculatoarelor vor mai avea un test de trecut in 2038. Un an calendaristic are, din cauza oscilatiei minore a distantei dintre Pamant si Soare, cu cateva secunde mai putin in mod absolut decat secundele adunate in 365 sau 364 de zile. Aceste secunde „sarite“ nu sunt cunoscute de sistemele de operare care in general iau ca punct de referinta ziua de 1 ianuarie 1970. Pana in 2038 se va crea un decalaj suficient de mare pentru a ridica din nou probleme, in special pentru sistemele scrise in limbajul de operare C, ca Unix.

  • Birocratia digitala

    O foaie de hartie inseamna 5 grame sau 22 kb. Cei care privesc foaia de hartie cu a doua unitate de masura vad pentru anul acesta sansa unei dublari a afacerilor de management al documentelor.

     

    Despre angajatii care plimba hartii intre departamente se spune ca nu ar aduce o mare contributie companiei. In schimb, despre echipamentele care transforma hartiile in documente electronice, la care angajatii au acces din orice departament, se spune ca duc la o crestere a eficientei unei organizatii. Este vorba de ceea ce generic se numeste „managementul documentelor“. Si care mai nou va avea si o lege care sa-l reglementeze: Varujan Pambuccian, presedintele Comisiei de IT&C din Camera Deputatilor, spune ca anul acesta va fi adoptata legea arhivarii electronice – daca trece de Senat, unde este blocata de un an de zile. Legea va impune organizatiilor (fie ca e vorba de companii sau de institutii publice) sa-si transfere in format electronic mare parte dintre informatiile cu care opereaza, de la contracte cu furnizorii la datele de identificare ale clientilor.

     

    Practic, un sistem de management al documentelor este format din partea de hardware, respectiv scanere si imprimante speciale, respectiv partea de software – aplicatiile prin care hartiile sunt citite si interpretate (daca sunt texte sau fotografii), salvate si organizate de asa natura incat accesul la ele sa se poata face dupa un tipar prestabilit. Mai exact, accesul la ele si modificarea lor sunt permise numai acelor persoane care au dreptul sa lucreze cu acele date. Dar o delimitare exacta – unde incepe si unde se termina managementul documentelor – nu exista. O parte a companiilor considera, de exemplu, ca toata activitatea de facturare a marilor banci sau a companiilor telecom se incadreaza in definitie. Iar altele sustin ca managementul documentelor inseamna doar partea de programe software, fara scanerele si imprimantele asociate si fara serviciile de suport.

     

    Ce este comun in schimb, cu toata nebuloasa care inconjoara subiectul, este acceptiunea ca piata va creste anul acesta. Pentru aplicatiile software, Metodiu Mehmet, directorul companiei de consultanta Fair Value, estimeaza o valoare a licentelor si a serviciilor de 3 milioane de euro la nivelul anului trecut. Iar din aceasta suma, 80-90% este impartita intre cei care vand trei aplicatii software dedicate: Documentum (Star Storage si S&T), Hummingbird (Radix, S&T si Epicor) si aplicatia de content manager a IBM (Softnet, Softwin). La sfarsitul anului trecut, Hummingbird a fost cumparata la nivel international de catre compania Open Text, iar acum poarta numele Livelink ECM-eDocs. Aplicatia permite chiar si arhivarea mesajelor prin instant messenger sau a celor de e-mail intre angajati. Epicor, una dintre companiile din Romania care vinde acest soft, sustine, citand studii ale Asociatiei Patronale a Industriei de Software si Servicii (ANIS), ca 30% dintre companiile europene implementasera pana la sfarsitul lui 2005 solutii de management al documentelor, iar pentru Romania proportia era de 10%. Pentru 2006, in toata Europa s-au vandut programe de acest fel in valoare de aproximativ 2 miliarde de dolari (in jur de 1,6 miliarde de euro).

     

    In asteptarea legii, Metodiu Mehmet apreciaza ca piata a stagnat sau chiar a inregistrat un usor regres, din cauza lipsei unor proiecte mari in zona administratiei publice si a unui interes moderat din partea zonei bancare. Cei de la IT&S spun ca dupa ce in 2006 au fost vandute sisteme (echipamente si software) de aproximativ 5 mil. euro, este de asteptat ca anul acesta piata sa se dubleze. Si pentru urmatorii 4-5 ani sunt plauzibile cresteri sustinute ale pietei.

     

    Pe categoria de management al documentelor, o piata inca mica unde se vand acum intre 500 si 1.000 de unitati hardware pe an, IT&S, companie care lucreaza cu producatorii de echipamente Canon si Fujitsu Siemens, a vandut in 2006 in jur de 200 de asemenea echipamente. „Daca va fi publicata legea arhivarii electronice si piata se va dubla, IT&S va avea o crestere de aproximativ 150%“, spune Dana Iorga, directorul companiei. Cei ce ofera sisteme complete de management al documentelor (software si hardware) sunt de regula importatori de hardware sau furnizori de imprimante ca HP, Canon, Fujitsu Siemens si Xerox.

    O analiza din afara industriei nu a fost facuta pana acum, iar aprecierea cantitativa difera de la vanzator la vanzator. De pilda, Xerox, al carui departament de servicii  numara in jur de 100 de angajati, spune ca piata de externalizare a administrarii documentelor are deja o valoare de cateva zeci de milioane de euro. Dar cand se discuta la ce anume se refera activitatea de management al documentelor, acceptiunile difera. Prin conceptul dupa care lucreaza departamentul sau de servicii, Xerox poate prelua complet tot ce inseamna imprimare, indexare, arhivare si service pentru o companie. De pilda, imprimantele vandute unei companii sunt monitorizate de un angajat din departamentul de servicii al Xerox, care are in grija ca toate echipamentele sa functioneze cu un timp minim al intreruperilor si alimenteaza cu consumabile toata structura de imprimante, faxuri sau scanere. Scanerul reprezinta si piesa de baza a unui sistem de management al documentelor. Scanerele produse special pentru managementul documentelor pot trece usor la capitolul echipamente industriale, gandite sa functioneze la viteze mult mai mari decat clasicele aparate din comert pentru a putea transforma fiecare pagina in biti, bytes si megabytes.

     

    Acum, piata de solutii de management al documentelor depinde in mare masura de cativa clienti foarte mari, in special din zona bancilor, a asiguratorilor sau a companiilor telecom. „80% din veniturile noastre generate de acest tip de servicii sunt generate de 10 dintre cei 35 de clienti ai nostri. Toti clientii nostri sunt companii mari, insa o parte nu au luat inca decizia de a externaliza total managementul documentelor“, remarca Razvan Botezatu, directorul diviziei de servicii Xerox Global Services Romania. Reprezentantii Epicor spun ca anul acesta principalii clienti interesati de astfel de solutii vor veni din zona companiilor direct afectate de reglementarile pe sector, cum ar fi zona bancara si cea guvernamentala. „Bancile, institutiile financiare si institutiile guvernamentale au nevoie de solutii mai complexe, care gestioneaza intregul ciclu de viata al informatiei, deoarece solutiile simple de document management nu rezolva decat o parte din probleme“, spune Diana Lungulescu, sales & marketing director al Epicor Software Romania. Compania, cu clienti ca HVB Bank si ABN Amro, promoveaza solutii de enterprise content management (ECM) care inglobeaza si managementul documentelor.

     

    Investitiile companiilor in astfel de servicii ar fi recuperate, spun vanzatorii, din eliminarea costurilor de chirie pentru depozitarea clasica, din reducerea personalului necesar si din rapiditatea accesului la informatii. Organizarea informatiei din interiorul unei companii se poate face dupa criterii prestabilite, in functie de natura documentului, de angajatul care a creat documentul sau de aprobarea necesara pentru accesul la acel document. Apoi cautarea prin arhiva unei companii ajunge sa se faca la fel de usor cum foloseste azi orice internaut motoarele de cautare pe Internet ca sa ajunga la site-urile care il intereseaza.

     

    Adevarul este ca, impusa de lege sau nu, trecerea la digitalizarea documentelor este, in cazul companiilor care lucreaza cu volume de informatii mari, o necesitate pentru a-si scadea costurile si pentru o mai buna organizare. Plecand de la aceste necesitati, pe piata functioneaza firme care gestioneaza depozite de dosare si cutii cu documente, facand outsourcing pentru companiile care au nevoie de management al hartiilor. Companiile ce depoziteaza documente fizice au spatii adecvate pentru pastrarea hartiilor, cu mecanisme de protectie impotriva incendiilor, a umiditatii si a variatiilor de temperatura, oferind posibilitati de depozitare in cutii (pentru arhivare) si in dosare (pentru companii care au nevoie sa isi acceseze arhivele mai des). Acestea sunt afaceri care vor simti rigoarea legii, printr-un gol in venituri, daca apare obligativitatea arhivarii digitale. Numai ca obiectul de activitate al unor astfel de firme nu va disparea, pentru ca obligativitatea de pastrare in forma fizica a unor documente pentru un anumit numar de ani, impusa de legile actuale, e putin probabil sa dispara.

  • Ultima reduta: televiziunea

    Era inevitabil: divertismentul a patruns in Retea. Intr-o noua intrupare, mai interactiva si mai personala, televiziunea este si ea gata sa faca pasul cel mare. Fara sa le multumeasca insa celor care au facut acest pas posibil.

     

    Este interesant modul in care industria divertismentului a reactionat in fata provocarilor tehnologiei. Aproape intotdeauna noile tehnologii au fost receptate ca amenintari la adresa unui aranjament profitabil pe care interesul marilor trusturi il voiau pastrat cu orice pret. Si tot aproape intotdeauna, aceste blamate tehnologii s-au dovedit salvatoare pentru industriile bazate pe copyright – e suficient sa ne gandim la casetele audio si video, la CD-uri si DVD-uri. In fata primelor casete video, reprezentantii studiourilor hollywoodiene erau ingrijorati de faptul ca detinatorul casetei putea urmari de mai multe ori filmul si au cerut un mecanism care sa blocheze banda odata derulata, astfel incat pentru deblocare sa se poata pretinde o noua taxa. Dar nici asta nu era suficient, pentru ca nu se putea incasa taxa pentru fiecare spectator. Astazi pare ridicol, insa putem recunoaste un tipar: intotdeauna tentatia initiala este de a aplica noilor tehnologii modelul traditional. In acest caz e vorba de sala de cinema, dar putem recunoaste acelasi fenomen si in cazul primului val de magazine online.

     

    Epopeea muzicii in Internet este plina de invataminte. Tehnic, fenomenul „piratarii“ materialului sub copyright poate fi limitat (nu stopat) doar cu pretul ingradirii unor libertati perfect legitime ale utilizatorilor – de unde si vrajba starnita de sistemele DRM (Digital Rights Management). Pe de alta parte, partajarea muzicii in retele peer-to-peer (P2P) – incepand cu Napster si continuand cu multe altele, printre care si Kazaa – a deschis apetitul utilizatorilor pentru acest mod de distributie si, in mod aparent paradoxal, a stimulat vanzarile legale, deoarece a permis utilizatorilor sa „guste“ inainte de a cumpara. A fost nevoie de intuitia celor de Apple pentru a remarca tiparele comportamentale ale consumatorilor si a inventa practic un nou model de distributie: piesa cu piesa, la tarif egal. Astfel, iTunes Store a reusit sa vanda online peste doua miliarde de piese.

     

    Intr-un fel, putem spune ca „piratii“ au furnizat industriei muzicale un nou model si o noua sursa de venituri. Daca pornim de la pretul de un dolar pe piesa si o medie de zece piese pe un CD, ajungem cam la pretul din magazin, in conditiile in care costurile distributiei online sunt cel putin cu un ordin de marime mai mici. Dar piratii au mai facut ceva: au dezvoltat in tot acest timp tehnologiile de distributie P2P. Aici merita sa ne intoarcem putin la Kazaa si la creatorii sai – suedezul Niklas Zennström si danezul Janus Friis – care au inventat un protocol prin care transferul fisierelor intre doua computere folosea serviciile unor sisteme intermediare. Ideea lor a fost preluata si de Bram Cohen pentru protocolul BitTorrent, care sparge fisierele in bucati, iar receptorul descarca bucatile nu doar de la sursa, ci si de la computerele care le-au descarcat deja, astfel incat viteza de transfer creste cu cat fisierul este mai cautat. Este usor de remarcat ca cele doua metode sunt oarecum complementare: prima se preteaza mai bine la fluxuri constante de biti, iar a doua la volume mari. Nu intamplator Zennström si Friis au creat sistemul de telefonie online Skype, in vreme ce BitTorrent este responsabil pentru peste 50% din intregul trafic din Internet.

     

    Desigur ca retelele de telefonie sunt furioase pe Skype, iar mogulii divertismentului pe BitTorrent (pentru ca, evident, majoritatea traficului il reprezinta filmele). Ceea ce le scapa din nou – mai ales celor din urma – este ca de fapt aici ar putea fi samburele unei uriase afaceri: televiziunea prin Internet. Zennström si Friis si-au pus la bataie experienta in retele P2P si cei 2,6 miliarde de dolari obtinuti de la eBay pentru Skype si in doar un an au pus la punct un sistem de televiziune prin Internet numit Joost, care a fost lansat in faza beta pe 16 ianuarie 2007. Nu doar ca imaginea este comparabila cu cea a televiziunii clasice, dar sistemul inglobeaza multe caracteristici ale web-ului, printre care chat, cautarea programelor, recomandari, notarea programelor etc. Atractia maxima: e gratuit, iar publicitatea va fi minimala. Ideea esentiala este ca minutul de publicitate pe ora va fi personalizat in functie de spectator, ceea ce-i sporeste imens valoarea. Din nou ne vom negocia o parte din intimitate.

     

    In timp ce inchei acest articol, ascult prin Internet direct de la radio BBC o emi-siune de jazz difuzata live aseara tarziu. Maine imi voi putea poate alege filmul de la ora zece. La ce ora vreau eu. 

  • Agentia de turism virtual

    Parintii din Statele Unite pot sa-si trimita copiii in excursii oriunde pe Pamant. Fara grija ca pustii s-ar pierde sau ar putea sa pateasca pe drum ceva.

     

    Un itinerar cat se poate de sigur ar arata cam asa: o vizita la muzeul memorial dedicat victimelor de la Pearl Harbour, cateva minute mai tarziu un zbor deasupra Marelui Canion, iar seara, pentru variatie, o plimbare printre luminile orasului San Francisco. Calatoriile virtuale incep sa fie din ce in ce mai populare printre pustii americani, dar si in randul parintilor sau al profesorilor: aceeasi tehnologie, existenta de cateva decenii, care este acum folosita de managerii de companii pentru discutii prin sisteme de videoconferinta, poate duce turisti virtuali oriunde e in stare sa ajunga o camera video. „Pentru ca ii putem duce oriunde, elevii devin mici cetateni globali“, spunea cu emfaza un profesor de liceu din Statele Unite.

     

    Un raport al companiei de cercetare de piata Wainhouse Research, realizat la comanda Tandberg, unul dintre producatorii de sisteme pentru videoconferinte, arata ca una din patru scoli din Statele Unite au pe inventar acest tip de echipamente electronice, iar numarul de sali de clasa care ar putea organiza astfel de calatorii se ridica la 23.000. California, Texas si New York sunt statele cu cele mai multe clase dotate cu echipamente bune pentru calatorii virtuale.

     

    La randul lor, muzeele au inceput sa sesizeze potentialul si sa se pregateasca pentru a taia bilete la intrare micilor cetateni globali asezati in bancile clasei.

     

    „Este sansa de a aduce lumea la scolari in loc de a-i duce pe elevi in lume, pentru ca nu toti pot sa calatoreasca atat de mult“, declara unei publicatii online directorul unui muzeu.

     

    In urma cu doi ani, scolile aveau de ales intre 120 de destinatii de vacanta „in clasa“. Acum, cifra a sarit de 850 si alte destinatii sunt adaugate in fiecare luna. Costul echipamentelor oscileaza intre 1.000 si 10.000 de dolari, dar de cele mai multe ori, finantarea e suportata impreuna, de scoli si de stat, prin granturi speciale. Iar in ultima vreme, febra calatoriilor a trecut si granita, dupa ce o serie de elevi din Statele Unite au vizitat Mexicul pentru a invata limba spaniola, iar mexicanii s-au apucat de invatat limba engleza la ea acasa.

  • Internetul pus la treaba

    Un serviciu interesant primeste ordine prin SMS de a cauta pe Internet informatii atunci cand va lipseste calculatorul. Si raspunde in 5-10 minute.

     

    Una din situatiile cand un astfel de serviciu si-ar putea dovedi utilitatea este atunci cand in fata raftului din magazin, inainte de a lua decizia de cumparare a unui produs, v-ati dori sa il puteti cauta pe Internet, pentru a vedea daca nu cumva in alta parte este mai ieftin. Daca pe raft se afla un calculator si el este obiectul potentialei achizitii, poate aveti noroc si este conectat la Internet. Astfel ati putea folosi bietul PC pentru a-i cauta un concurent mai ieftin.

     

    Exista insa doua restrictii importante. Site-ul functioneaza momentan doar pentru interpelari venite de la utilizatori din Statele Unite si doar in intervalul orar 9-21. Cei care raspund prin SMS sau lasand mesaje vocale prin serviciul de mesagerie mobila sunt angajati ai zypsy.com care cauta in locul celor ce nu au pentru moment acces la Internet. Nu este divulgat numarul lor, dar tinand cont de faptul ca timpul mediu de raspuns este intre 5 si 10 minute, este de presupus ca e vorba de un numar important. Probabil ca un astfel de serviciu ar putea fi aplicat cu succes intr-o tara ca Romania, in care exista mai mult de 15 milioane de vorbitori la telefonul mobil, dar mult mai putine persoane care stiu sa se foloseasca de Internet pentru a ajunge la informatia cautata. O alta aplicabilitate o prezinta zypsy.com pentru cei care sunt in masina, cautand directii spre o destinatie, dar nu sunt siguri ce traseu sa urmeze. Angajatii site-ului vor cauta pe hartile prin satelit ale Google sau Yahoo! traseul cel mai potrivit si vor da indicatii prin SMS sau prin mesagerie vocala. Pentru aceste raspunsuri, soferii lipsiti de Internet nu au decat sa trimita un SMS sau sa apeleze numarul de telefon al site-ului si sa spuna care e cea mai apropiata intersectie de locul unde se afla si care este destinatia finala.

     

    Desigur, serviciul nu este pentru acei „tech leaders“ care au permanent in buzunar ultimul model de telefon mobil, pe care il folosesc si pentru conectarea la Internet, iar in masina nu lipseste sistemul de navigare care vorbeste, la propriu, cu cel aflat la volan. Zypsy.com este pentru cei care nu pot sau nu vor sa intre pe Internet folosind ecranul minuscul al telefonului sau pentru cei care nu ar putea naviga pe Internet nici macar aflati in fata calculatorului. In aceste doua categorii se incadreaza majoritatea romanilor. Nu e o buna idee de afacere?

  • Fiindca asa a zis doctorul

    De cativa ani se poarta dermatocosmeticele – produse aflate undeva la granita dintre tratamente medicale dermatologice si produse cosmetice. Vandute de obicei in farmacii si prescrise de medicii dermatologi, cremele si lotiunile in chestiune formeaza o nisa de piata in plina dezvoltare, inclusiv in Romania.

     

    Ingredientul comun dermatocosmeticelor este apa termala cu proprietati terapeutice recunoscute, din surse ca Avcne, Vichy, Karlovy Vary sau Bath. Europenii au transformat respectivele statiuni balneare in adevarate locuri de pelerinaj, care in fiecare an atrag milioane de vizitatori amatori de tratamente naturale, iar oricine a citit romanele lui Maupassant sau Jane Austen stie ca francezii si englezii secolelor al XVIII-lea si al XIX-lea isi ameliorau sanatatea si aspectul fizic cu ajutorul apelor termale.

     

    In ultimii ani, preferintele unor vedete precum Hilary Swank sau Cameron Diaz pentru astfel de remedii au crescut interesul publicului pentru dermatocosmetice. In 2005, vanzarile globale de dermatocosmetice au depasit un miliard de euro, iar specialistii estimeaza o crestere substantiala pentru 2006. Dermatologii americani au dezvoltat in jurul acestor produse retele intregi de infrumusetare, care includ clinici, spa-uri si magazine proprii. De exemplu, doctorul Howard Murad, profesor de dermatologie la UCLA, care a creat gama omonima de cosmetice bazate pe proprietatile terapeutice ale apelor termale, are un spa propriu unde ofera tratamente deopotriva pentru femei si barbati.

     

    In acelasi timp, atestarea produselor cosmetice de catre medicii dermatologi a devenit atat de importanta pentru companii, incat chiar si producatorii de cosmetice de lux incearca sa obtina recunoastere stiintifica. Oficialii companiei Clinique au anuntat deschiderea Clinique Skin Wellness Center la Weill Medical College din cadrul Universitatii Cornell. Proiectul, finantat printr-o donatie de 4,75 milioane de dolari (3,67 milioane de euro) din partea Clinique, alaturi de 2,25 milioane de dolari (1,74 mil. euro) de la un donator anonim, inseamna sume alocate pentru cercetari medicale, precum si construirea unei clinici in cadrul departamentului dermatologic.

     

    Motivele pentru care furnizorii de cosmetice apeleaza la aliante cu institutii medicale sunt mai mult decat evidente. Anul trecut americanii au cheltuit 7,8 miliarde de dolari (6 miliarde de euro) pe cosmetice, conform Euromonitor. Iar pe o piata atat de competitiva, companiile producatoare de cosmetice incearca sa se alieze cu doctorii si scolile medicale, pentru ca o astfel de relatie sa aduca brandurilor lor o aura de credibilitate stiintifica.

     

    In Romania, piata dermatocosmeticelor, desi se afla inca la inceput, este in crestere. „Piata produselor dermatocosmetice se situeaza undeva intre 15 si 17 milioane de euro“, estimeaza Andreea-Cristina Pata, senior brand manager al Sensiblu. „Piata de dermatocosmetice este cea mai dinamica in sectorul produselor cosmetice. Estimam o crestere de 40% in 2006“, sustine Rucsandra Hurezeanu, director general al Ivatherm, primul brand romanesc de dermatocosmetice.

     

    Nisa de care vorbim s-a dezvoltat odata cu introducerea conceptului occidental de farmacii in Romania, cu aducerea pe rafturi a produselor cosmetice si cu farmacisti pe post de consilieri in materie de alegere a cremei sau a spray-urilor celor mai potrivite pentru ten.

     

    In Europa, francezii sunt cei ce au dat tonul pe o piata pe care in prezent fac legea. Branduri precum Vichy, Avcne sau RoC au in spate o istorie de aproape o suta de ani. Lansat in 1931, brandul Vichy a intrat in 1955 in portofoliul grupului L’Oréal, extinzandu-se astfel la nivel international.

     

    Vichy este prezent in Romania din toamna anului 2003, iar pretul mediu al unei creme este de 70 de lei. „La ora actuala, gama Vichy are 75 de produse si este in continua dezvoltare, atat din punctul de vedere al numarului de produse, cat si al reinnoirii formulelor chimice pentru anumite produse“, spune Miruna Herisanu, reprezentantul L’Oréal Romania.

     

    Brandul Avone este prezent in Romania din 2001. La sfarsitul lui 2006, gama cuprindea 65 de produse. „Cererea pentru brandul Avone este intr-o continua crestere, fapt ce se reflecta si in majorarea vanzarilor. In 2006 am inregistrat o crestere de peste 50% fata de 2005“, spune Roxana Gross, brand manager al Avcne in cadrul Mediplus, compania care distribuie Avcne in Romania.

     

    Ca si in cazul Vichy, unul dintre cele mai populare produse de la Avone este apa termala spray, cu efect de calmare a pielii cu roseata sau arsuri si care are capacitatea de a fixa machiajul.

     

    In plus, una dintre cele mai „glamour“ inventii Avone este gama Couvrance, un machiaj corector care este potrivit chiar si pentru cele mai sensibile tenuri. Fondurile de ten au SPF 30 si nu contin conservanti.

     

    Companiile romanesti au inceput, la randul lor, sa valorifice apele termale autohtone. Ivatherm, primul brand romanesc de dermatocosmetice, a profitat de resursele apelor minerale din Herculane, cea mai veche statiune balneara din Romania, ale caror beneficii sunt recunoscute de pe vremea romanilor.

     

    „Cunosteam din Franta produsele dermatocosmetice pe baza de apa termala si istoria lor si ne-am dorit sa fim printre primii pe piata de dermatocosmetice din Romania“, spune Rucsandra Hurezeanu.

     

    Produsele Ivatherm sunt concepute si fabricate in Franta. Hurezeanu estimeaza ca pana la finalul anului 2007 vor ajunge la 20 de produse.

     

    Mai nou au aparut si grupuri specializate in distributia dermatocosmeticelor. Balkan Cosmetics a inceput in 2000 cu gama Phyto, iar treptat in portofoliul firmei au aparut marcile RoC, Mustela, Noviderm, Piz Buin, Forte Pharma. „In anul 2006, vanzarile au crescut cu 50% comparativ cu 2005“, spune Ana-Maria Badea, brand manager al Balkan Cosmetics.

     

    Iar concurenta pe aceasta nisa de piata tinde sa creasca. In a doua parte a anului trecut, doctorul Howard Murad a fost prezent la Bucuresti, pentru a lansa gama de produse care-i poarta numele. Iar in luna ianuarie, L’Oréal a adus o noua gama  – La Roche Posay, produse pe baza de apa termala La Roche Posay.

  • Negocierea, azi

    In opinia lui Leigh Thompson, profesoara la Kellogg School of Management si specialista in strategii de negociere, bunii negociatori se deosebesc de ceilalti, mai putin buni, in primul rand prin atitudine. 

     

    Acesti buni negociatori fac dovada unei remarcabile maleabilitati: constienti ca, in materie de negociere, „one size does not fit all“ („nu orice se potriveste pentru oricine“), ei sunt gata sa-si schimbe punctul de vedere si strategia in functie de circumstante. Pe de alta parte, spune autoarea, „fiecare negociere este unica, asa incat stilul care functioneaza perfect luni se dovedeste marti harazit esecului“.

     

    Iata doar doua motive pentru care a fost socotita utila scrierea cartii de fata, cata vreme piata de specialitate era absolut saturata cu volume tratand aceleasi probleme. In plus, volumul vine in sprijinul ideii ca stiinta negocierii ii poate ajuta pe oameni sa-si imbunatateasca substantial capacitatea de a incheia afaceri mai bune, nu doar sub aspect economic, cat si sub aspect psihologic. Ceea ce, implicit, largeste considerabil domeniul de adresare a lucrarii, sprijinind cititorul inclusiv in incercarea de a-si ameliora atitudinea fata de sine si fata de ceilalti.

     

    Fiecare capitol dintre cele 12 incepe cu o analiza de caz (din lumea afacerilor, dar si din administratia de stat sau din viata comunitatilor), interesant fiind faptul ca aceste exemple nu sunt utilizate spre a demonstra o teorie, ci spre a arata cate idei prezentate in carte sunt furnizate de situatii reale. Managerilor si executantilor le sunt oferite, in acelasi timp, o serie de idei practice, dar si posibilitatea de a-si evalua intuitia si modul de abordare prin cateva teste de autoanaliza.

     

    In privinta tematicii, cele trei sectiuni principale ale cartii se ocupa de: 1. principiile unei negocieri eficiente, reciproc avantajoase (negocierea integratoare, cea distributiva, negocierea dominata de creativitate etc.); 2. aptitudinile de negociere complexe, specializate (iar aici foarte interesant ni s-a parut felul in care a fost abordata problema eticii in materie de negociere) si 3. situatiile speciale care apar intr-o negociere, de la interesele contrare de la masa discutiilor si pana la coalitiile, regulile de vot si felul cum se poate imbunatati pozitia de negociere in momentul in care se trateaza cu mai multe parti. Util si vadind preocuparea pentru universalitate a lucrarii este, in aceasta ultima sectiune, capitolul destinat valorilor culturale si regulilor de negociere specifice diverselor popoare.

  • Noutati

    Singur impotriva tuturor

    Desi este considerat de catre autor o continuare a marelui sau succes „Podurile din Madison County“ (roman vandut in peste 12 milioane de exemplare si ecranizat, cu succesul stiut, de Clint Eastwood), „Un tangou in prerie“ este o poveste de sine statatoare. Eroul, Carlisle McMillan, fiu nelegitim al celebrului fotograf Robert Kincaid (protagonistul din „Podurile…“), este un calator misterios care a pornit din California, hotarat sa-si dea uitarii trecutul si sa porneasca totul de la zero. Ajuns in mijlocul unei rezervatii a indienilor sioux, se opreste in Salamander, un catun uitat de lume. Aici, un proiect de autostrada ii ameninta proaspat construita casa cu daramarea. Singur impotriva tuturor, Carlisle se va vedea in cele din urma sprijinit de catre Susanna, prietena indienilor.

     

    Robert James Waller, “Un tangou in prerie”,

    Editura Polirom, Iasi, 2006

     

     

    Bangladesh Street

    Nazneen, eroina romanului, este o tanara nascuta in Bangladesh (ca si autoarea, Monica Ali, vlastar al unei familii anglo-bengaleze), dar al carei destin pare menit sa se desfasoare pe malurile Tamisei. Promisa lui Chanu, un barbat necunoscut care traieste la Londra, tanara descinde in capitala britanica direct pe Brick Lane, strada unde locuieste mai toata suflarea emigrantilor din Bangladesh. Cuceritoare, in primul rand, este maniera lenta, dar tenace in care eroina cauta sa se adapteze moravurilor occidentale. Incepe s-o rupa pe englezeste, prinde sa-si destupe mintea in niste dialoguri cu prietena ei, Razia, ba chiar – dupa ce isi da seama ca sotul ei, Chanu, e un tip de treaba, dar incapabil sa-i ofere ceea ce isi doreste – isi ia un amant, Karim pe numele sau, un personaj scindat intre amorul sincer pe care i-l poarta lui Nazneen si islamismul sau conservator. Treptat, tanara va da semne ca gusta independenta si libertinajul femeilor occidentale.

     

    Monica Ali, “Brick Lane”,

    Editura Curtea Veche, Bucuresti, 2006

  • The Hours

    O trupa constituita din doi membri cu state vechi in industria muzicii se bazeaza mai degraba pe relatiile constituite de-a lungul anilor decat pe calitatea pieselor pentru a-si atrage publicul.

     

    Ma incearca un sentiment de resemnare scriind despre trupa din randurile de mai jos. Ca atatea alte trupe inconjurate de publicitate exagerata, nu au facut mare lucru ca s-o merite, lansand doar doua single-uri pana la ora actuala. Nu prea au din ce sa-si construiasca o reputatie. Totusi, atunci cand ai atatea relatii ca The Hours, nici nu trebuie sa te straduiesti prea tare. Sunt deja promovati de catre Jarvis Cocker, care a zis despre ei: „Inteleg rostul muzicii: acela de a per-mite unor fiinte umane sa comunice cu alte fiinte umane. E chiar atat de simplu, e chiar atat de important. Primiti-i in viata voastra. N-o sa regretati“.

     

    Putini sunt oamenii din muzica pe care sa-i admir mai mult decat pe Jarv – in mod normal, daca acesta sustine ca un grup e bun, atunci eu il cred. Totusi, e ceva suspect cu privire la felul in care trupa pare sa exploateze sprijinul unor artisti importanti precum Cocker, citatul de mai sus putand fi gasit peste tot pe Internet, de la interviuri cu trupa si pana la propriul lor site, de parca membrii sai ar fi disperati sa stoarca pana la ultimul strop de credibilitate din acest unic citat. Au mai aparut si alte informatii care m-au facut sa-mi displaca trupa, chiar inainte sa fi apucat s-o ascult. Sa trecem in revista motivele pentru care vocalistul Ant Genn pare genul de om cu care n-ai vrea sa fi nevoit sa vorbesti prea mult la o petrecere:

    1) Pe cand avea 16 ani canta la chitara pentru Pulp.      

    2) Si-a petrecut vara anului 1995 dormind pe podeaua casei lui Robbie Williams. Cei doi compuneau cantece impreuna si „si-au facut cunostinta unul altuia cu niste muzica buna“.

    3) A avut o dependenta „severa“ de cocaina si heroina, ceea ce i-a cauzat caderea catorva dinti. 

    4) A fost in turneu cu trupa britpop de fete plictisitoare la culme Elastica.

     

    Toate acestea sunt foarte impresionante, ati putea spune, si foarte „rock and roll“. Eu unul insa nu pot sa nu-mi inchipui cum e sa fii prins intr-un colt in timp ce Ant Genn iti povesteste toate cele de mai sus incercand sa se dea mare.

     

    Cealalta jumatate a trupei, instrumentistul polivalent Martin Slattery, are si el la fel de multe relatii, dupa ce a colaborat cu trupa lui Sean Ryder, Black Grape, si a facut parte din formatia regretatului Joe Strummer (fost membru The Clash – n.red.), The Mescaleros. Era sa uit: de prezentarea artistica vizuala a trupei s-a ocupat artistul milionar britanic Damien Hirst. Nota zece la capitolul relatii. Cum e insa trupa din punct de vedere muzical?

     

    Pentru un om care se pretinde „intolerant fata de versuri proaste“, dupa ce a colaborat cu artisti precum Jarvis Cocker, Genn pare sa fi scris niste piese destul de slabe. Una dintre acestea suna cam asa: „I love you more than my Adidas trainers / I love you more than my hooded tops“ („Te iubesc mai mult decat imi iubesc pantofii Adidas / Te iubesc mai mult decat imi iubesc hanoracele“). Versuri cat se poate de postmoderniste, ironice, probabil asta vor sa ne faca sa credem. Mie unuia insa, aceste versuri mi se par proaste si neinspirate.

     

    Cum ramane cu muzica? Probabil ca scepticismul meu initial mi-a intunecat judecata. Probabil ca m-a influentat viziunea de cosmar, in care ma visam blocat in lift cu vocalistul, care-mi vorbea despre decoratiunile interioare din casa lui Robbie Williams. In ceea ce ma priveste, The Hours suna ca o versiune diluata a unei trupe deja diluate, Keane. Aceleasi melodii „inaltatoare“. Aceeasi sinceritate de tip „imi port sufletul la vedere“. Acelasi sound tern care nu-ti inspira nimic.

     

    Jarvis, batrane, imi pare rau sa-ti fac asa ceva, dar trebuie sa nu fiu de accord. Poate ca The Hours or fi Urmatoarea Chestie Tare, dar eu unul nu sunt dispus sa-i primesc in viata mea. Imi pare rau.

     

    Traducere de Loredana FrATilA-Cristescu

  • Ce au in comun metroul si furculita

    In 2002, cand Bombardier a adus aici primul metrou nou, bucurestenii au mers in vagoane construite din cel mai nou tip de otel de pe piata. Desi otelul inoxidabil nu mai este asa o noutate, londonezii vor ajunge sa aiba metrouri din otelul respectiv abia incepand din acest an.

     

    “Un material asemanator celui din care se fac furculitele“, zice Mircea Marian, country manager al companiei Bombardier in Romania, referindu-se la otelul din care se construiesc vagoanele de metrou care circula acum in Bucuresti, dar si in alte 15 orase europene care au contractat trenuri Bombardier. „Materialul nu este exclusiv nou in domeniu, dar nu a fost folosit pentru constructia de metrouri in Europa, ci preponderent in Statele Unite ale Americii“, spune Marian.

     

    Grupul canadian Bombardier a luat in calcul folosirea otelului inoxidabil spre sfarsitul anilor ‘90, cand a fost semnat si contractul pentru prima transa de metrouri cu Metrorex, dar si cu compania chineza care administreaza metroul din Guangzhou, oras cu 12 milioane de locuitori, capitala provinciei chineze Guangdong. Noua linie de productie, MOVIA, presupunea nu numai un material mai nou, dar si alte elemente de atractie pentru contractanti: durata mai mare de viata a trenurilor (de la 20 la 30 sau chiar 40 de ani) si consum mai mic de energie (otelul inoxidabil fiind un material mai usor).

     

    „Stim ca bucurestenii au gustat de la inceput noile metrouri: in perioada cand pe magistrala Pipera-IMGB circulau in paralel trenuri noi cu trenuri vechi, mystery-shopper-ii nostri ne spuneau ca la sosirea unui metrou vechi in statie, oamenii paseau in spate si asteptau urmatorul tren, care era nou“, spune Tom Townson, directorul de vanzari al Bombardier, venit saptamana trecuta in Romania cu ocazia semnarii ultimului contract cu Metrorex pentru achizitia de metrouri, dar si pentru faza finala a licitatiei pentru o transa de 100 de noi tramvaie destinate traficului din Bucuresti (contract estimat la 230 de milioane de euro).

     

    Intr-adevar, metrourile aduse de Bombardier au placut publicului. Intr-atat, incat traficul cu metroul a crescut de la 36.000 de calatori pe zi in 2003 la peste 50.000 in decembrie anul trecut. De fapt, nu se stie a cata parte din aceasta crestere s-a datorat noilor metrouri si cat cresterii generale a traficului in Bucuresti din ultimii ani, dar pentru Bombardier asta chiar nu conteaza: „Faptul ca metrourile au fost bine primite e un plus pentru noi in vederea viitoarelor licitatii“, spune Tom Townson.

     

    Directorul de vanzari al Bombardier considera ca au castigat licitatiile pentru metroul bucurestean din doua motive: primul a fost pretul (conform lui Tom Townson, oferta Bombardier a fost mai ieftina cu 25% decat a principalului competitor, compania spaniola CAF Inc.) si al doilea a fost pachetul de servicii oferit (piese de schimb, training-uri pentru vatmani etc.). „Metrorex nu a dorit (precum alti contractori ai nostri) sa le asiguram si intretinerea trenurilor“, spune Townson. Nici Metrorex, nici CFR nu au cumparat in pachetele de servicii pentru trenuri noi serviciile de mentenanta, preferand solutiile interne. Desi la cifra de afaceri de aproape 15 mld. dolari a grupului, contractele de nici 300 mil. euro cu Romania par un chilipir, Townson crede ca acestea sunt doar incalzirea pentru contractele din viitor. El sustine ca Bombardier va fi favorita in concurenta pentru furnizarea unor noi trenuri de metrou, deoarece mentenanta este mai ieftina daca majoritatea trenurilor sunt furnizate de acelasi producator.

     

    Dincolo de contractele cu Metrorex, Bombardier considera ca abia „iesirea la suprafata“ va fi interesanta: cea mai apropiata si mai importanta licitatie la care participa este cea pentru achizitia de tramvaie pentru Regia de Transport Bucuresti, licitatie in a carei finala Bombardier lupta alaturi de Alstom si Siemens. Ofertele depuse de cei trei constructori variaza intre 230 si 270 mil. euro, cea mai ieftina fiind propusa de Alstom.

     

    Bombardier va intra in cursa si pentru inzestrarea cu tramvaie noi si a altor orase din tara, dar mai ales pentru noi trenuri, de lung curier. La capitolul trenuri, Tom Townson & Co. se gandesc la intrarea in licitatie cu un produs care a facut furori in Franta (unde a fost cumparat in detrimentul producatorului national Alstom) – trenul modular, unde scaunele si spatiile de bagaje pot fi mutate dintr-un loc in altul, rabatate sau date pur si simplu la o parte.

     

    Tom Townson spune ca astfel de trenuri vor putea fi adaptate si pentru Romania. In traducere libera, notiunea de adaptare inseamna ca nu vor aduce modelul vandut in Franta, care poate atinge si peste 400 kilometri pe ora, atata vreme cat cea mai performanta sina din Romania nu permite o viteza mai mare de 120 de kilometri pe ora.