Blog

  • Cursul valutar: un pic de optimism pentru leu

    Analiştii consideră însă că tensiunile actuale, deşi vor subzista în special în cazul economiilor emergente cu dezechilibre macro importante, se vor atenua treptat, urmând ca în decizia investitorilor să redevină importantă percepţia privind particularităţile fiecărei economii. Din acest punct de vedere, România se află într-o poziţie bună, pentru că datele macro (creşterea PIB, deficite, datorie, inflaţie) arată mai bine decât în cazul multor alte economii emergente. Pentru leu, previziunile analiştilor băncii britanice Lloyd’s vorbesc de o apreciere treptată, până la 4,40 lei/euro în septembrie, 4,37 lei/euro în decembrie, 4,34 lei/euro în martie anul viitor şi 4,28 lei/euro în decembrie al aceluiaşi an.

    Pe parcursul săptămânii, leul s-a apreciat treptat de la 4,522 la 4,459 lei/euro, în ton cu aprecierile monedelor din regiune.

     

  • Referendumul lui Băsescu: vara sanie şi iarna car

    Conform procedurii, Parlamentul urmează să se pronunţe până la 1 iulie în privinţa cererii lui Traian Băsescu de organizare a consultării electoratului, motivat de faptul că USL nu respectă rezultatele referendumului convocat în 2009 de preşedinte pe tema parlamentului unicameral cu 300 de membri.

    Decizia lui Băsescu are darul de a-l readuce în prim-planul jocului politic, oferindu-i ocazia de a-şi lua revanşa faţă de USL pentru înfrângerea de imagine a sa şi a dreptei de la referendumul de demitere din 2012 încoace, din motivul simplu că orice referendum, pe orice temă şi indiferent de cine este convocat, este direct şi exclusiv un barometru de opinie al electoratului asupra calităţii guvernării ţării şi a nivelului de trai. Cu alte cuvinte, electoratul îşi va exprima părerea despre guvernarea USL, nu despre preşedinte sau despre Constituţie, astfel încât oricât de măruntă ar fi erodarea electorală a guvernării de anul trecut până acum (insuficientă, adică, pentru a valida referendumul), manifestarea ei ar fi contabilizată automat drept o creştere a acţiunilor lui Băsescu şi ale micilor formaţiuni care îşi dispută simpatiile electoratului de dreapta fidel lui (FC, Mişcarea Populară) şi care vor căpăta astfel o platformă de afirmare nesperată.

    Cu instinctul binecunoscut, preşedintele şi-a păstrat însă o marjă de libertate în privinţa datei de organizare a referendumului său constituţional, sugerând cumva că esenţialul e ca USL să ştie că nu e liberă să decidă de una singură în privinţa viitoarei Constituţii (“eu, ca omul gospodar, îmi fac vara sanie şi iarna car”) şi că scopul real al ameninţării lui cu referendumul ar fi de fapt să-i facă pe liderii USL să bată în retragere şi să accepte voinţa consultativă a poporului din 2009.

  • Mahalagismele care riscă să blocheze statul. Perlele politice ale săptămânii

    “O emblemă uriaşă pe o casă dărâmată de incompetenţă” – Cătălin Predoiu, fostul ministru PNL al justiţiei, despre fostul său partid

    “Revizuirea actuală (a Constituţiei) reprezintă un risc de blocare a statului” – preşedintele Traian Băsescu

    “Guvernul guvernează, nu dă din gură la televizor ce ar vrea şi ce nu ar vrea” – premierul Victor Ponta despre ideea preşedintelui de a convoca un nou referendum constituţional

    “Un sfat: lăutare, schimbă placa!” – europarlamentarul PDL Elena Băsescu către colegul său Cătălin Ivan (PSD), care afirmase că nici măcar EBA nu crede că un referendum constituţional ar avea relevanţă

    “Mahalagismele, fie şi ale domnului Băsescu, nu le discut” – Crin Antonescu, liderul PNL, replicând afirmaţiilor lui Traian Băsescu că proiectul USL de revizuire a Constituţiei îl transformă pe preşedintele ţării într-o “paiaţă”

    “Cred că un preşedinte care a fost demis practic de cetăţeni nu ar mai avea dreptul moral să facă acest lucru” – Eugen Nicolăescu, vicepreşedintele PNL, despre convocarea unui nou referendum constituţional
     

  • La 33 de ani este cel mai mare importator de vinuri din România

    Bogdan Ciocoveanu a început să lucreze încă din facultate. „Ca orice student, n-aveam bani şi m-am angajat la Interbrands, cea mai mare firmă de distribuţie.„ N-a stat însă decât şase luni în distribuţie, pentru că apoi s-a angajat la Nestlé. Îşi aminteşte şi acum că primul său salariu la Nestlé era mai mare decât ce câştiga mama sa, care avea la acea vreme o vechime de 20 de ani. În această companie, spune el, „m-am format; am învăţat marketing, vânzări, negocieri; acolo am pus bazele mele ca manager„. Parcursul său profesional a continuat apoi la Coca-Cola HBC, Casa de vinuri Zoreşti, la Murfatlar şi, din 2010, la Lerida. 

    În momentul în care a preluat conducerea firmei, din portofoliul său dispăruseră produse ce reprezentau 70% din cifra de afaceri a firmei, iar noul manager a trebuit să regândească din temelii afacerea. A descoperit noi nişe pe care să se dezvolte şi a plasat, în aceste locuri, produsele pe care le-a adus de peste hotare, din toate colţurile lumii, atât din Franţa, Italia, Spania, Portugalia şi Ungaria, cât şi din Chile, Australia sau China. Iar cifra de afaceri a tot crescut şi a atins anul trecut acelaşi nivel ca în 2009.

    Are, punctează el, experienţă atât în companii româneşti, cât şi internaţionale şi ştie deopotrivă plusurile şi minusurile ambelor sisteme de management. Spune că este specializat în restructurări a pus deja în practică intenţiile de antreprenoriat, având activităţi în consultanţă; se ocupă şi de dezvoltarea afacerilor şi restructurarea companiilor din diferite sectoare ale economiei.

    „O dată la trei luni primesc oferte de muncă de la head-hunteri. De regulă, este vorba despre poziţii similare în top managementul unor companii naţionale sau despre preluarea conducerii filialelor locale ale unor multinaţionale.” Bogdan Ciocoveanu spune despre sine că este un manager al schimbării şi se adaptează în funcţie de tendinţele economice. „Îmi este greu să mă văd într-un punct fix peste zece ani„, dar se gândeşte că este probabil să se afle în mijlocul unei echipe mari, de peste 200 de angajaţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 50 de ani.


    100 de tineri manageri sau antreprenori care, la nici 40 de ani, conduc companii cu afaceri de milioane euro sunt puşi anual, încă din 2006, în lumina reflectoarelor de jurnaliştii BUSINESS Magazin. Indiferent că sunt formaţi în multinaţionale sau au dobândit experienţă clădind propriile afaceri, ei sunt nu numai etalonul mediului de business românesc, ci şi cei care trasează direcţiile economiei.

    BUSINESS Magazin vă prezintă a opta ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP. Catalogul este disponibil din luna mai la toate punctele de difuzarea a presei Inmedio si Relay la pretul de 35 lei.

  • Omul care a adus Burberry în România

    Până acum Mordechai a investit în modă (Burberry, Sport Couture), în distribuţia de telefoane, energie regenerabilă şi imobiliare. Se fereşte să dea cifre de afaceri sau să vorbească foarte mult despre afacerea sa. Spune însă doar că are multe afaceri în România, printre care distribuţia exclusivă pe piaţa locală a brandurilor Polar, Powerbar şi Vans and Freddy. Deţine de asemenea franciza magazinelor adidas, având deschise unităţile din Centrul Vechi şi din Sun Plaza. Într-o mai mică măsură are şi investiţii pe bursa de la Bucureşti.

    Cele mai mari investiţii din întregul său portofoliu sunt pe piaţa de capital, însă nu la Bucureşti, ci în Grecia şi pe alte pieţe din lume. Mordechai investeşte pe bursă de când avea 14 ani, însă pentru că era minor o făcea în numele surorii sale mai mari. La 13 ani a început să studieze piaţa şi un an mai târziu a trecut şi la acţiune. Spiritul de antreprenor a fost însă nativ şi a început să se manifeste încă de pe vremea când era la şcoală şi se organizau diverse târguri unde el mergea să vândă haine. A reuşit să aibă vânzări de un milion de drahme, echivalentul a 3.000 de euro astăzi. Primele afaceri adevărate în nume propriu le-a făcut la 19 ani, la Londra, unde a făcut mici investiţii în domeniul imobiliar. Ulterior s-a reorientat tot spre piaţa de capital. În România a venit prima dată în 1999, însă afacerile au prins contur în 2003, iar activitatea sa a fost legată strâns până în 2008 de compania Elmec, importatorul brandului Nike pe piaţa locală.

    Atenţia sa se îndreaptă în continuare spre afaceri de consum, ca magazinul de lux Burberry deschis la parterul hotelului de cinci stele Radisson Blu din Capitală. Planurile de viitor ale lui Solomon Mordechai includ pe lângă oportunităţi de business şi o călătorie în spaţiu pentru care deja şi-a luat bilet.


    100 de tineri manageri sau antreprenori care, la nici 40 de ani, conduc companii cu afaceri de milioane euro sunt puşi anual, încă din 2006, în lumina reflectoarelor de jurnaliştii BUSINESS Magazin. Indiferent că sunt formaţi în multinaţionale sau au dobândit experienţă clădind propriile afaceri, ei sunt nu numai etalonul mediului de business românesc, ci şi cei care trasează direcţiile economiei.

    BUSINESS Magazin vă prezintă a opta ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP. Catalogul este disponibil din luna mai la toate punctele de difuzarea a presei Inmedio si Relay la pretul de 35 lei.

  • Scrisoare către FMI:Guvernul îşi “reevaluează paşii” la CE Oltenia şi se gândeşte iar la privatizare

    Privatizarea complexului energetic Oltenia a fost luată în calcul şi la începutul acestui an în discuţiile cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), dar premierul Victor Ponta a anunţat atunci că nu se pune problema privatizării majoritare a Complexului Energetic Oltenia, pentru că este pe profit, are management privat şi a semnat o investiţie de un miliard de dolari la Rovinari, el arătând că doar 15% dintre acţiuni vor fi listate pe bursă.

    Lansarea ofertei publice pentru pachetul de 15% are ca termen sfârşitul lunii octombrie.

    Scrisoarea de intenţie datată 10 iunie, transmisă în această săptămână de Guvern către Fondul Monetar Internaţional şi obţinută de MEDIAFAX relevă însă că Guvernul îşi va “reevalua paşii viitori” în ceea ce priveşte varianta inclusiv a privatizării.

    “Noul complex energetic Oltenia joacă un rol esenţial în securitatea energetică a României. Am semnat un contract cu un consultant de tranzacţie la lunii mai 2013 (acţiune prealabilă) pentru o IPO (ofertă publică primară-n.r.) de 15 procente din capitalul social până la finele lunii octombrie 2013. Având în vedere investiţiile de mari proporţii de care are nevoie complexul Oltenia, vom reevalua paşii viitori referitori la sporirea implicării sectorului privat prin parteneriate mixte sau prin privatizarea majoritară către un investitor strategic”, se arată în document.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • UE a numit un diplomat român la conducerea Delegaţiei UE în Emiratele Arabe Unite

    Stuparu activează în prezent în cadrul Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE), la Bruxelles, şi a fost, până în 2013, ambasadorul României în Australia şi Noua Zeelandă. El a fost, de asemenea, ambasador al României în Qatar şi Irak, se precizează în comunicat.

    “Sunt încântată să anunţ numirea acestor candidaţi excelenţi la conducerea unor Delegaţii UE. Talentul şi expertiza lor reprezintă active semnificative pentru acţiunea externă a UE şi sunt nerăbdătoare să cooperez cu ei în noile lor roluri”, a declarat Lady Ashton, totodată vicepreşedintă a Comisiei Europene (CE), citată în comunicat.

    Procesul de numire este finalizat după trimiterea unei cereri de acreditare ca şef al Delegaţiei către ţara gazdă, se mai precizează în comunicat. Candidatul selectat îşi preia postul după ce ţara gazdă acordă acreditarea şi sunt îndeplinite anumite formalităţi administrative. Ashton a anunţat în ianuarie deschiderea unei Delegaţii UE în EAU. Ceilalţi 11 diplomaţi au fost numiţi la misiuni în ţări din Africa Asia şi America Latină.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Un al treilea pod peste Dunăre între România şi Bulgaria ar putea fi construit

    Cele două ţări vor căuta modalităţi variate de finanţare a proiectului, folosindu-se de fondurile structurale ale UE, Programul de cooperare transfrontalieră şi Strategia Dunării.

    Plevneliev şi Băsescu s-au întâlnit cu ocazia celui de-al 18-lea summit anual al liderilor din Europa Centrală şi de Est de la Bratislava, cu o zi înainte de inaugurarea oficială a celui de-al doilea pod peste Dunăre, Calafat-Vidin, dintre cele două ţări.

    Noul pod rutier şi feroviar Calafat-Vidin va fi inaugurat în 14 iunie şi va fi exploatat de o societate mixtă româno-bulgară, iar taxa pentru tranzitarea acestuia va fi de 6 euro, a anunţat, pe 28 mai, la Calafat, ministrul român Transporturilor, Relu Fenechiu.

    Conform estimărilor, peste 100.000 de vehicule ar urma să traverseze anual podul Calafat-Vidin.

    România şi Bulgaria au semnat acordul pentru construirea podului Calafat-Vidin în martie 2000, însă iniţierea proiectului a întârziat din cauza fondurilor insuficiente.

    Podul de doi kilometri peste Dunăre este parte a coridorului paneuropean de transport care leagă oraşul german Dresda de Istanbul (Turcia).

    Podul va avea două benzi rutiere pe fiecare sens, o linie de cale ferată, două trotuare şi o pistă pentru biciclişti. Proiectul a beneficiat de împrumuturi şi finanţări gratuite de la Uniunea Europeană, Banca Europeană pentru Investiţii, Agenţia Franceză pentru Dezvoltare şi Instituţia Germană de Credit pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

    Alte stiri pe zf.ro

  • Transformă gunoiul în bani. Ţara care a ieşit din sărăcie valorificând ce întreaga planetă aruncă

    Brazilia se pregateste de Cupa Mondiala din 2014, asa ca orasele trebuie sa arate mai bine ca oricand. Pe langa curatenia generala de care s-au apucat, brazilienii se dovedesc a fi si foarte inventivi.

    Cei care se ocupa cu preluarea gunoiului de pe strazi sunt adeptii transformarii oricarui material folosit in mobila, bijuterii sau opere de arta.

    Citiţi aici articolul integral

  • Doru Bădescu, preşedintele CNAS a demisionat, la conducere va fi propus Cristian Buşoi

    El a precizat, la postul B1 TV, că Bădescu şi-a prezentat demisia în urma discuţiei pe care a avut-o cu acesta referitor la reacţia greşită în cazul nominalizării lui Lucian Duţă în Consiliul de Administraţie al CNAS.

    “A fost preşedintele Casei, astăzi am lămurit lucrurile. În primul rând că domnul Duţă nu este membru în consiliu de administraţie. Administraţia Prezidenţială nu a semnat niciun decret şi a fost o acţiune personală a unui consilier prezidenţial, prieten cu domnul Duţă. Motiv pentru care reacţia domnului Bădescu, dincolo de termenii folosiţi care nu erau în regulă, a fost evident o reacţie greşită, motiv pentru care am discutat, şi-a prezentat demisia şi de altfel, mâine, o să-l propun în funcţia de şef al Casei Naţionale pe domnul Cristian Buşoi, europarlamentar”, a spus Ponta.

    Preşedintele Traian Băsescu l-a desemnat pe fostul preşedinte al CNAS Lucian Duţă drept membru în Consiliul de Administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate din partea Administraţiei Prezidenţiale, scrisoarea de nominalizare fiind transmisă în data de 10 iunie.

    Conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a transmis că numirea lui Lucian Duţă în Consiliul de Administraţie al instituţiei “o gafă” a Administraţiei Prezidenţiale, “specifică organizaţiilor mafiote”, şi ameninţă că, până la retragere acesteia, CA nu se va întruni.

    “Ca urmare a adresei Departamentului de Sănătate Publică al Administraţiei Prezidenţiale, prin care domnul consilier prezidenţial Virgil Păunescu îl numeşte membru în Consiliul de Administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pe dl. dr. Lucian Duţă, apreciem următoarele: Această numire este o gafă a Administraţiei Prezidenţiale. Este o numire specifică organizaţiilor mafiote. Consilierul prezidenţial Virgil Păunescu a deţinut, la rândul său, funcţia de preşedinte al CNAS pentru numai 29 de zile, în anul 2000”, arăta, miercuri, CNAS într-un comunicat de presă.

    Toate stirile sunt pe zf.ro