Blog

  • Meta colaborează cu o companie de la Hollywood pentru a testa un model de AI care generează filme

    Meta, compania-mamă a Facebook, a declarat joi că a făcut echipă cu Blumhouse Productions, compania hollywoodiană din spatele unor filme de groază populare precum „The Purge” şi „Get Out”, pentru a testa noul său model video de inteligenţă artificială generativă numit Movie Gen, relatează Reuters.

    Anunţul vine după ce, la începutul lunii octombrie, Meta a prezentat Movie Gen, despre care a afirmat că poate crea clipuri video şi audio realiste ca răspuns la solicitările utilizatorului. Meta a susţinut că instrumentul ar putea rivaliza cu ofertele celor mai importante companii de generare de conţinut media, cum ar fi OpenAI şi ElevenLabs.

    Într-o postare pe blogul oficial, compania de social media a declarat că Blumhouse i-a selectat pe regizorii Aneesh Chaganty, The Spurlock Sisters şi Casey Affleck pentru a testa Movie Gen şi a utiliza clipuri generate de instrument în scurtmetrajele lor.

    Filmul lui Chaganty va apărea pe site-ul Movie Gen al Meta, în timp ce filmele lui Affleck şi The Spurlock Sisters vor fi lansate ulterior, a declarat Meta. Directorul executiv al Blumhouse, Jason Blum, a afirmat că artiştii rămân elementul vital al industriei, dar tehnologia inovatoare îi poate ajuta în povestea lor.

    „Am salutat şansa unora dintre ei de a testa această tehnologie de ultimă oră şi de a-şi da cu părerea despre avantajele şi dezavantajele sale, fiind încă în curs de dezvoltare”, a declarat Blum. „Acestea vor fi instrumente puternice pentru regizori şi este important să implicăm industria creativă în dezvoltarea lor pentru a ne asigura că sunt cele mai potrivite pentru munca lor.”

    Prin acest parteneriat, Meta semnalează modul în care îşi propune să colaboreze cu industriile creative, ai căror membri au reacţionat în mare parte negativ la apariţia tehnologiilor AI generative, din cauza preocupărilor legate de drepturile de autor şi consimţământ.

  • Ciolacu:consilierii PSD vor propune o întrebare la referendum despre prevenţia consumului de droguri

    Declaraţiile au fost făcute vineri.

    „Orice referendum este oportun, este un exerciţiu democratic. (…) Cred că era mai simplu să întrebe dacă desfiinţăm sectoarele”, a declarat Marcel Ciolacu.

    El a dezvăluit că reprezentanţii PSD în Consiliul General vor propune o întrebare la referendum. Aceasta va fi despre prevenţia în cazul consumului de droguri.

    „Am înţeles colegii mei din Consiliul General vor veni şi ei cu o întrebare privind prevenţia consumului de droguri în şcoli. Vorbim de capitala României, este ceea mai expusă la acest flagel. (…) Aşteptăm până luni să vedem decizia, ei sunt iniţiatorii vor trimite la Guvern, aştept punctul de vedere al Ministerului Justiţiei şi al Ministerului de Interne pentru că Ministerul de Interne este organizatorul alegerilor şi pe urmă vom lua o decizie în Guvern”, a explicat Marcel Ciolacu.

    Premierul a mai spus că referendumul va fi organizat doar dacă vor fi îndeplinite condiţiile legale.

    „Susţin ca acest referendum să aibă loc, dar cred că trebuie să fie respectată legea”, a spus premierul Marcel Ciolacu adăugând că „ l-am văzut pe domnul Nicuşor Dan că este un primar general şi un om politic care îşi doreşte foarte mult să fie respectată legea, nu poate un om care apără legea să-i ceară prim-ministrului să încalce legea, dacă miniştrii de interne şi de justiţie găsesc să facă modificările necesare, nu am nicio problemă”.

    Referendumul ar putea fi organizat în acelaşi timp cu primul tur al alegerilor prezidenţiale.

    Cele două întrebări la care Nicuşor Dan îi va invita pe bucureşteni să se pronunţe prin „DA” sau „NU” sunt următoarele:

    1. Sunteţi de acord ca repartizarea impozitelor pe venit şi a taxelor şi impozitelor locale colectate de la bucureşteni între Primăria Municipiului Bucureşti şi Primăriile de Sector să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti?

    2. Sunteţi de acord ca Primarul General al Municipiului Bucureşti să emită autorizaţiile de construire pe întreg teritoriul administrativ al oraşului?

  • Carrefour finalizează intergrarea în reţea a fostului magazin Cora Lujerului din Bucureşti şi ajunge la 58 de hipermarketuri la nivel naţional

    Carrefour, jucător aflat în top 3 în piaţa locală de retail, anunţă finalizarea procesului de integrare a fostului hipermarket Cora Lujerului, cândva cel mai bun magazin alimentar din România ca vânzări, în contextul achiziţiei lanţului de magazine Cora de către retailerul francez.

    „Începând de astăzi hipermarketul Lujerului este complet integrat în universul Carrefour, marcând remodelarea magazinului conform standardelor noastre, ca rezultat al integrării operaţiunilor Cora în universul Carrefour. Lujerului este o zonă de importanţă strategică, cu densitate demografică, şi suntem încântaţi să ne întărim prezenţa în zona de Vest a oraşului”, spune Crinu Aldea, Director Proiect Integrare Cora, Carrefour România.

    În urma integrării, reţeaua de hipermarketuri a Carrefour România ajunge la 58 de unităţi la nivel naţional.

    Hipermarketul a fost primul format cu care Carrefour a intrat pe piaţa din România în 2001 şi continuă să fie în poziţia de jucător cheie, oferind o gamă extinsă de produse şi servind toate categoriile de clienţi. Extinderea reţelei se aliniază strategiei omnichannel a companiei. 

    Situat în incinta centrului comercial Supernova, hipermarketul Lujerului are o suprafaţă de vânzare de 7.656 de metri pătraţi şi susţine dezvoltarea comunităţii locale, prin creşterea echipei care acum însumează un număr de 240 de colegi.

    Acesta dispune de 10 case tradiţionale, dar şi de 20 case de tip self checkout, prin intermediul cărora clienţii au posibilitatea de a scana şi plăti singuri produsele din coş.

    Odată cu achiziţia operaţiunilor Romania Hypermarche SA, Carrefour ajunge la aproximativ 450 de magazine, în 113 oraşe din ţară şi ajunge în top trei jucători de pe piaţa de retail din România, cu peste 17.000 de angajaţi.

    Carrefour România operează în România prin trei entităţi juridice principale: Carrefour România S.A., Supeco Investment SRL şi, din noiembrie 2023, Romania Hypermarche S.A. 

    Grupul francez Carrefour a obţinut anul trecut în Ro­mâ­nia o cifră de afaceri consolidată de 17,6 mld. lei, cu 52% mai mare decât în 2022, arată calculele ZF realizate pe baza datelor oferite de către companie. Avansul este susţinut, cel puţin parţial, şi de pre­lua­rea operaţiunilor Cora în România, mutare care a rotunjit veniturile comerciantului din Hexagon cu aproape 1,4 mld. lei.

    Cea mai mare contribuţie la totalul busi­nessului o are însă firma Carrefour Ro­mânia, care operează hipermarketurile. Aceasta a obţinut în 2023 afaceri de 11,4 mld. lei, aproape cât tot businessul conso­lidat din anul anterior.

     

  • ChatGPT lansează o aplicaţie pentru Windows

    Compania OpenAI a introdus oficial o aplicaţie ChatGPT dedicată sistemului Windows, marcând un pas important în accesibilizarea şi facilitarea utilizării inteligenţei artificiale.

    Această nouă aplicaţie îşi propune să îmbunătăţească experienţa utilizatorilor, oferind o modalitate transparentă de a interacţiona cu modelul lingvistic popular direct de pe desktopurile lor, spune compania.

    „Suntem încântaţi să prezentăm o versiune preliminară a aplicaţiei ChatGPT pentru Windows pentru utilizatorii ChatGPT cu planuri plătite (Plus, Team, Edu şi Enterprise). Puteţi descărca aplicaţia Windows din Microsoft Store. Utilizatorii ChatGPT care sunt familiarizaţi cu experienţa noastră pe web pot integra fără probleme aplicaţia Windows în orice lucru pe care îl fac pe computerul lor”, au anunţat joi reprezentanţii companiei, pe site-ul oficial.

    Ei au adăugat că este posibil ca anumite facilităţi disponibile în aplicaţia pentru MacBook ar putea să nu se regăsească încă în această versiune a aplicaţiei pentru Windows, dar au asigurat că le vor face disponibile în versiunea completă.

  • Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut în primele 8 luni din 2024 cu 3,1%. Segmentul clădiri rezidenţiale a consemnat cea mai mare scădere, de aproape 24% an/an

    Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut în primele 8 luni ale anului 2024, ca serie brută, cu 3,1%, în conditiile în care segmentul clădiri rezidenţiale a consemnat cea mai mare scădere, de 23,9%, în timp ce clădirile nerezidenţiale au scăzut cu 2,3%. În aceeaşi perioadă, construcţiile inginereşti au crescut cu 6,3%, potrivit datelor transmise vineri de INS.

    Pe elemente de structură, scăderi au avut loc la lucrările de reparaţii capitale (minus 8%) şi la lucrările de construcţii noi (minus 2,9%). Lucrările de reparaţii capitale au crescut cu 6,3%.

    Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, lucrările de întreţinere şi reparaţii curente şi lucrările de construcţii noi au scăzut cu 4,6%, respectiv cu 3,5%. Lucrările de reparaţii capitale au crescut cu 7,1%.

    Pe obiecte de construcţii,  scăderi s-au înregistrat la clădirile rezidenţiale (minus 23,2%) şi la clădirile nerezidenţiale (minus 0,7%). Construcţiile inginereşti au crescut cu 7,3%.

    În luna august, volumul lucrărilor de construcţii a crescut faţă de luna iulie 2024, ca serie brută, cu 8,6%, creştere evidenţiată la lucrările de construcţii noi (plus 10,5%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (plus 9,1%).

    Lucrările de reparaţii capitale au scăzut cu 1,1%.

    Pe obiecte de construcţii, au avut loc creşteri la lucrările de construcţii inginereşti şi la clădirile nerezidenţiale, cu  12,5%, respectiv cu 5,8%. Clădirile rezidenţiale au scăzut cu 0,2%.

    Faţă de august 2024, volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a scăzut, pe total, cu 4,4%.

    Pe elemente de structură, scăderi s-au înregistrat la  lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (minus 10,7%) şi la lucrările de construcţii noi (minus 6,0%). Lucrările de reparaţii capitale au crescut cu 19,6%.

    Pe obiecte de construcţii, scăderi s-au înregistrat la clădirile rezidenţiale (minus 29,9%) şi la clădirile nerezidenţiale (minus 2,8%). Construcţiile inginereşti au crescut cu 4,3%.

     

     


     

     

  • Creşterea economică a Chinei se clatină în trimestrul al treilea: Beijingul anunţă o creştere de numai 4,6%, sub T2 şi sub ţinta guvernului.

    Economia Chinei a crescut cu 4,6% pe an în al treilea trimestru, au arătat vineri datele oficiale, mai lent decât în precedentele trei luni, subliniind creşterea şubredă în timp ce Beijingul îşi intensifică eforturile de a stimula economia, scrie FT. 

    Cifra este sub ţinta guvernului de creştere anuală de 5 % şi mai mică decât cea de 4,7 % înregistrată în cele trei luni până în iunie, în condiţiile în care consumul scăzut şi prăbuşirea imobiliară au afectat sentimentul gospodăriilor.

    Creşterea mai slabă va sublinia necesitatea unui sprijin mai mare pentru economie din partea Beijingului, care, la sfârşitul lunii septembrie, a anunţat cel mai mare stimulent monetar de la pandemie şi a continuat cu promisiuni de cheltuieli fiscale mari.

  • Veniturile Netflix bat toate aşteptările: Noul abonament cu reclame a explodat în popularitate i-a adus streamerului video milioane de noi clienţi

    Netflix a depăşit toate aşteptările analiştilor după ce a raportat o creştere a abonamentelor cu reclame de 35% de la un trimestru la altul, potrivit rezultatelor publicate joi noapte.

    Netflix a raportat un venit general de 9,83 mld. dolari pentru T3, în creştere cu 15%, şi un venit net de 2,36 mld. dolari, în creştere de la 1,68 mld. dolari. Potrivit estimărilor Netflix, pentru anul 2025 ar trebui să înregistreze venituri între 43 şi 44 mld. dolari. 

    Compania este pe cale să lanseze serviciul de abonamente cu reclame în Canada în trimestrul următor şi la scară mai largă în 2025. Momentan, abonamentul cu reclame nu este disponibil şi în România. 

    Deşi Netflix nu se aşteaptă ca publicitatea să devină un motor principal de creştere până în 2026, a observat că nivelul de publicitate a reprezentat mai mult de 50% din subscripţii în al treilea trimestru în ţările în care este disponibil.

    Acţiunile au crescut cu aproximativ 5% în urma tranzacţiilor de pe piaţă.

     

  • Elon Musk a organizat un eveniment de susţinere pentru campania lui Donald Trump

    La evenimentul America PAC organizat la auditoriul Ridley High School din Folsom, Musk a vorbit pe scenă în faţa unui steag mare al SUA, timp de aproximativ 15 minute, înainte de a răspunde întrebărilor mulţimii.

    Evenimentul a fost catalogat drept un apel la acţiune, menit să încurajeze alegătorii să voteze anticipat în statul Pennsylvania, unde Trump şi contracandidata sa, Kamala Harris, sunt în competiţie electorală acerbă. Unii dintre participanţi au pus la îndoială îndemnurile lui Musk de a vota anticipat, care reflectă posibilitatea ca republicanii să îşi convingă încă susţinătorii să adopte votul anticipat, după ce Trump a petrecut ani de zile demonizând această metodă.

    Participanţii s-au ridicat în picioare şi au filmat cu telefoanele mobile intrarea pe scenă a lui Musk, miliardarul fondator al Tesla şi Space X şi proprietar al platformei de social media X. Mulţimea a rămas în picioare în timpul discursului său şi a aplaudat puternic după ce Musk a afirmat că Constituţia SUA trebuie să fie respectată.

    Elon Musk a îndemnat oamenii prezenţi să se asigure că atât ei, cât şi prietenii şi familia lor sunt înregistraţi pentru a vota şi să îi „bată la cap” pe cei care nu sunt înregistraţi.

    Evenimentul a fost transmis live pe X, fostul Twitter, unde a atras sute de mii de spectatori.

  • Membrii trupei One Direction, omagiu după moartea lui Liam Payne: „Suntem complet devastaţi”

    Payne, care a devenit celebru la nivel mondial prin intermediul trupei de băieţi, care este destrămată în prezent, a murit la vârsta de 31 de ani. Artistul a căzut de la balconul unui hotel de la etajul al treilea, în Buenos Aires, provocând o avalanşă de omagii din partea fanilor din întreaga lume.

    Declaraţia a fost semnată de cântăreţii Harry Styles, Louis Tomlinson, Zayn Malik şi Niall Horan.

    „În timp, când toată lumea va avea posibilitatea, vor fi mai multe de spus. Dar, pentru moment, ne vom lua timp pentru a jeli şi a trece peste pierderea fratelui nostru, pe care l-am iubit foarte mult”, au adăugat foştii membri ai trupei.

    Ei au mai spus că amintirile pe care le-au împărtăşit cu el vor rămâne cu ei pentru totdeauna. „În acest moment, gândurile noastre sunt la familia, prietenii şi fanii săi care l-au iubit alături de noi. Ne va fi teribil de dor de el. Te iubim, Liam”, au mai transmis ei.

    „Sunt total devastat de moartea lui Liam”, a scris cântăreţul Harry Styles pe contul personal de Instagram, spunând că îi va lipsi „pentru totdeauna”. „A face oamenii fericiţi era cea mai mare bucurie a lui şi a fost o onoare să alături de el”, a adăugat el.

  • Donald Trump dă vina pe Zelenski pentru declanşarea războiului cu Rusia

    Trump l-a criticat în repetate rânduri pe Zelenski în campania electorală, numindu-l de mai multe ori „cel mai mare negustor de pe Pământ” pentru că a solicitat şi a primit miliarde de dolari din ajutorul militar american de la izbucnirea războiului în 2022.

    El l-a criticat, de asemenea, pe liderul ucrainean pentru că nu a reuşit să caute pacea cu Moscova şi a sugerat că Ucraina ar putea fi nevoită să cedeze o parte din teritoriul său Rusiei pentru a încheia un acord de pace, o concesie pe care Kievul o consideră inacceptabilă.

    Comentariile lui Trump, făcute joi la podcastul PBD, au mers însă mai departe decât criticile sale anterioare. El a spus că Zelenski este de vină nu doar pentru că nu a reuşit să pună capăt războiului, ci şi pentru că a ajutat la începerea acestuia, deşi conflictul a izbucnit atunci când Rusia a invadat teritoriul suveran al Ucrainei.

    „Asta nu înseamnă că nu vreau să îl ajut, pentru că îmi pare foarte rău pentru acei oameni. Dar el nu ar fi trebuit să lase niciodată acel război să înceapă. Războiul înseamnă pierdere”, a spus Trump.

    Zelenski i-a prezentat lui Trump „planul său de victorie”, pentru a pune capăt războiului, în cadrul unei întâlniri la New York, în septembrie, o întâlnire descrisă de ambii lideri ca fiind cordială.

    Comentariile publice ale lui Trump sugerează că acesta ar putea încerca să reducă ajutorul pentru Ucraina dacă o va învinge pe vicepreşedinta Kamala Harris, candidatul democrat, la alegerile de pe 5 noiembrie. Trump a afirmat în repetate rânduri că ar putea pune capăt conflictului înainte de preluarea mandatului, în ianuarie, dar nu a spus cum.