Blog

  • Topul brandurilor

    Preocuparea romanilor pentru brandul Romania a atins cote-record in ultimele trei saptamani: echipa de lucru care va elabora caietul de sarcini s-a constituit, Bill Clinton a fost invitat sa vorbeasca despre brandingul de natiune la Palatul Parlamentului, Ministerul Turismului si-a ales un nou slogan, valuri succesive de articole au comentat in presa cele trei evenimente si primul forum virtual de discutie publica pe tema „Branding Romania“ si-a gasit, saptamana aceasta, locul pe Internet. Dar subiectul nu face valuri doar in Romania. Saptamana trecuta a fost lansat pe plan international primul clasament al brandurilor de tara care furnizeaza informatii despre cum sunt percepute tarile in afara lor.

     

    Coinitiatorul clasamentului e chiar britanicul care in urma cu cateva luni se anunta interesat sa-si ofere expertiza pentru construirea brandului Romana: Simon Anholt. Expert de calibru international in brandingul tarilor, al regiunilor si al localitatilor, Anholt a folosit in cercetarea sa instrumentele specifice ale companiei Global Market Insite Inc. (GMI).

     

    Doar 11 tari au fost luate in considerare pentru aceasta prima cercetare (vezi casetele), dar proiectul va fi completat si dezvoltat in urmatoarele doua luni, spune expertul.

     

    „Acesta este primul ou facut de noua mea gaina, deci e inca mic si incomplet“, marturiseste Anholt. „Stiati ca primul ou facut de gaina de multe ori nu are galbenus?“. Practic, panelul de care dispunea expertul nu putea depasi 11 tari din motive tehnice, si Anholt le-a ales asa incat noua sa aiba branduri nationale importante si evidente, iar doua sa fie branduri importante in devenire (Rusia si Turcia).

    Respondentii au provenit din 10 economii majore, incluzand China si Japonia. Anholt justifica alegerea prin intentia de a chestiona oameni cu bani si educatie, potentiali turisti, cumparatori de produse si posibili investitori in tarile de pe lista. Din fiecare tara a chestionat cate 1.000. Marja de eroare pentru reprezentativitatea raspunsurilor acestora: 3%.

     

    TOPUL GENERAL Pentru ca fiecare tara are atat puncte tari cat si slabe, fiecare competenta si-a avut invingatorul ei. Dar topul general a fost castigat de Suedia. Nu, nu de SUA, puteti sa va frecati la ochi. Pozitia destul de slaba a brandului America (locul patru) poate fi explicata prin politica externa nepopulara, care influenteaza negativ perceptia asupra comertului, exporturilor, investitiilor si culturii populare.

     

    Marea Britanie s-a clasat a doua. Chiar daca nu este cotata foarte bine ca producator de bunuri, castiga puncte multe ca destinatie si ca producator de cultura populara. Cel mai de pret bun al Marii Britanii este insa poporul.

     

    Italia, clasata a treia, este de asemenea unul dintre cele mai admirate si iubite branduri de pretutindeni, in ciuda figurii controversate a primului-ministru Berlusconi si a prezentei multor elemente negative in interiorul brandului: coruptie, crima organizata si dezorganizarea societatii, in general. Pentru oamenii de afaceri si profesionistii italieni, in orice caz, imaginea deteriorata a tarii in ce priveste mediul de afaceri si politica externa este un handicap si un motiv de iritare. Imaginea de vacanta asociata brandului national este atat de puternica, incat aproape eclipseaza si anuleaza orice incercare de a prezenta poporul italian ca pe unul serios, muncitor, competent sau de incredere, spune Anholt.

     

    Brandurile codase pe lista cercetarii sunt Rusia si Turcia. Turcia e clasata pe ultimul loc pentru ca respondentii par sa nu prea aiba opinii in legatura cu ea (lucru datorat in parte lipsei contactului direct cu tara, cu poporul sau cu produsele tarii). Cat despre Rusia, aproape toata lumea are o parere, dar aceasta inclina sa fie negativa.

     

    BRANDUL SI PRODUSELE La acest punct, respondentii au fost intrebati cat de satisfacuti sunt de produsele si serviciile din fiecare tara si daca tind sa caute sau sa evite produsele unei tari. De asemenea, respondentii au spus ce bunuri se asteapta sa produca fiecare tara. Concluziile? O dragoste neimpartasita a consumatorilor provenind din tarile sarace pentru brandurile tarilor bogate. O America inca in top si o imagine trista pentru Rusia.

     

    Indienii si chinezii s-au aratat cei mai interesati de tara de origine a produselor pe care le cumpara, preferandu-le pe cele din SUA, Marea Britanie, Germania, Italia, Suedia, Japonia si Coreea. Dar atasamentul lor e unilateral. Cam un sfert dintre respondenti sustin ca evita produsele indiene si pe cele chinezesti. SUA conduc inca topul producatorilor, urmate indeaproape de Japonia. Imaginea Japoniei ca producator de produse dezirabile ramane inca in urma competentei sale reale, a prezentei sale pe piata si a experientei pozitive a oamenilor, in timp ce brandul America starneste inca o reactie mai puternica si mai generalizata. Totusi, mai nimeni nu evita produsele japoneze, exceptand 8% dintre coreeni si 20% dintre chinezi.

     

    Consumatorii nu reusesc sa asocieze Rusia cu vreun bun pe care ar dori sa-l cumpere: industrie grea, petrolul si armele sunt singurele categorii pe care le asociaza spontan cu aceasta tara. Cat despre India, in ciuda succesului remarcabil in tehnologie al acesteia, grupul de respondenti o asociaza doar cu productia de textile.

     

    GUVERNAREA Competenta si corectitudinea guvernarii, precum si capacitatea de a lua decizii de politica externa care sa conserve pacea au fost criteriile notarii in aceasta categorie. De asemenea, respondentii au asociat guvernarea din fiecare tara cu un adjectiv. Semne de ingrijorare au rasarit pentru brandul America si o problema grava de identitate s-a conturat in jurul Coreei de Sud. Suedia este campionul neindoielnic al brandurilor, iar imaginea Marii Britanii este aparent neafectata de Irak.

     

    In ce priveste elementul-surpriza, Coreea de Sud, multi respondenti – provenind in mod special din Danemarca si SUA – au descris guvernul coreean ca fiind „periculos“, „sinistru“ si „instabil“. Singura explicatie este ca europenii si americanii confunda Coreea de Sud cu cea de Nord. Iata o grava problema de imagine care contamineaza brandul Coreei de Sud.

     

    Mai bine de 10% dintre respondenti au descris guvernul SUA ca fiind „imprevizibil“, 7% l-au catalogat ca „sinistru“ si peste 10% au folosit adjectivul „periculos“. Guvernul Suediei a primit cele mai multe „voturi de incredere“, desi e putin probabil ca cineva din panel ar putea identifica vreo persoana din guvernul suedez sau numele partidului aflat la putere. „Aceste rezultate vin cu siguranta doar din forta brandului“, spune Anholt.

     

    OAMENII Pentru a intelege cum este vazut capitalul uman al fiecarei tari, a fost formulata o intrebare „business-to-business“: „Imagineaza-ti ca esti manager si trebuie sa angajezi un om pentru un post-cheie. Clasifica urmatoarele tari in ordinea preferintelor tale in ce priveste nationalitatea candidatului tau“. Aceasta intrebare era urmata de una „non-business“: „Clasifica popoarele din urmatoarele tari in functie de ospitalitatea lor“ – acest aspect al dimensiunii umane este decisiv de multe ori atunci cand este evaluat potentialul turistic al unei tari. Respondentii au fost de asemenea rugati sa aleaga adjectivul care se potriveste cel mai bine fiecarui popor. Poporul britanic a fost clasat pe prima pozitie si i-au fost atribuite in mare masura adjective precum „educat“, „politicos“, „sincer/cinstit“, „de incredere“, „inteligent“, dar si „plicticos“, mai mult decat oricarui alt popor. Britanicii sunt preferati la angajare si ocupa locul patru, dupa Japonia, la capitolul ospitalitate. Suedia, neasteptat dar nu si nemeritat, ocupa primul loc la ospitalitate. Italia vine pe locul doi. In ce priveste chinezii si japonezii, mai putin de 2% din respondentii fiecarei tari folosesc adjective pozitive pentru a se descrie reciproc.

     

    Turcii nu prea au succes in aceasta categorie, dar exista cateva exceptii interesante: 11% dintre coreenii intervievati ii considera „amuzanti“ si chiar daca germanii nu se inghesuie sa-i angajeze si nu le lauda prea mult educatia sau manierele, mai bine de jumatate dintre ei ii apreciaza drept ospitalieri. Imaginea Rusiei este foarte trista din nou: adjectivele asociate cel mai frecvent poporului rus sunt „violent“, „de neincredere“ si „necinstit“. Dar, similar majoritatii tarilor, sunt apreciati ca „muncitori“.

     

    Imaginea „americanilor urati“ persista. Adjectivul „nepoliticos“ (rude) este asociat de doua ori mai des cu americanii decat cu orice alta nationalitate.

     

    CULTURA Acolo unde exista o perceptie pozitiva asupra culturii, si turismul e dezvoltat sau exista macar un potential pentru dezvoltarea turismului. China si India ocupa primele doua locuri in ce priveste bogatia mostenirii culturale, dar, in acelasi timp, activitatile sau ofertele lor culturale nu trezesc interesul oamenilor. China este asociata cu circul si India cu cinematografia.

     

    Scorurile pentru mostenirea culturala a Americii construiesc o imagine fascinanta prin complexitatea ei. In Franta, de exemplu, numarul respondentilor care sustin ca „tara este lipsita de cultura“ este aproape egal cu al celor care recunosc bogatia culturala a tarii: frantuzoaicele si cetatenii francezi saraci inclina sa catalogheze America drept bogata in cultura, in timp ce barbatii francezi si cetatenii bogati considera in general ca America e lipsita de cultura. SUA se afla in coada listei mostenirii culturale, cu mult sub Turcia, Coreea de Sud si Rusia. Dar e in imediata apropiere a Marii Britanii – detinatoarea primei pozitii – cand e vorba de alegerea produselor sau activitatilor culturale. Ostilitatile locale din Asia sunt vizibile si la acest capitol. Aproape un sfert dintre chinezi declara ca Japonia e lipsita de cultura.

     

    TURISMUL Ce tara ai vizita prima data daca ai avea bani si care e adjectivul cu care ai asocia tara respectiva dupa o experienta turistica pe teritoriul ei au fost intrebarile la care au raspuns cei chestionati. Castigatorul acestei categorii a fost Italia, care a fost asociata in numar coplesitor cu adjectivul „romantic“. 4% dintre americani cred ca Trafalgar Square este in China si 6% dintre ei nu stiu unde este Statuia Libertatii. Cea mai cunoscuta atractie turistica este Marele Zid, identificat corect de 92% dintre respondenti.

     

    INVESTITII America este perceputa ca locul ideal pentru investitii. Jumatate dintre respondentii indieni si o treime dintre respondenti in general ar investi in SUA. Intrebati cat de mult isi doresc sa locuiasca si sa munceasca in fiecare tara pentru o perioada indelungata, respondentii au preferat Suedia. Antipatia reciproca a chinezilor si a japonezilor este de data aceasta echilibrata: 16% din respondentii fiecarei tari nu ar investi in cealalta tara.

     

    Conditiile economice si sociale actuale in Turcia sunt descrise de cativa respondenti ca „irelevante“ si „inapoiate“ si e ultima tara in care si-ar stabili o afacere. Atributul asociat cel mai frecvent cu Rusia este „in declin“. Corespunde realitatii?

     

  • TREI PONTURI PENTRU ROMANIA

    La doua zile dupa lansarea clasamentului brandurilor, Simon Anholt a raspuns revistei BUSINESS Magazin:

    Business Magazin: Cat costa o astfel de cercetare pentru o tara?

    Simon Anholt: Sondajul pe care il fac pentru „Nation Brands Index“ este destinat domeniului public deci e destul de simplu si superficial. O analiza corecta si in profunzime a brandului unei tari presupune o cercetare mult mai serioasa si poate costa pana la cateva sute de mii de dolari. De asemenea, depinde daca tara vrea doar un „instantaneu“ sau o cercetare de lunga durata asupra brandului.

    Cat de des va verifica o tara care lucreaza la propriul brand modul in care este perceputa din afara?

    Cel putin o data pe an, dar in unele cazuri o tara poate dori sa faca aceasta masuratoare mai frecvent. De exemplu, daca este implicata intr-un conflict cu o alta tara sau daca tocmai a castigat Olimpiada.

    Asupra caruia dintre cele sase aspecte trebuie sa se concentreze mai intai o tara in curs de dezvoltare?

    Depinde de nevoile tarii, de punctele ei forte si de situatia in care se afla. De obicei, sunt alese turismul si investitiile straine, dar toate cele sase aspecte trebuie incluse in strategie.

  • In febra comunicarii

    Consumatorul de presa generalista are o „misiune“ din ce in ce mai dificila in fata tarabei. Numai in ultima luna, a constatat ca nu ii mai ajung degetele de la ambele maini pentru a numara cotidienele generaliste „de calitate“ (ziarele cunoscute in industrie drept serioase, non-tabloidale). O aglomerare mai evidenta a segmentului a inceput cu relansarea Cotidianului, in noiembrie trecut, si a continuat cu recentele aparitii ale ziarelor Gindul si Averea.

     

    Astfel de lansari au mai avut loc si vor mai avea. La fel si repozitionari. Ceva mai noua e grija cotidienelor de a-si construi atent si profesionist imaginea si, implicit, de a fi prezente in mintea acelor oameni care duc mana la buzunar pentru a lua, in schimbul catorva monede, ziarul.

     

    Asa am avut „luna si campania“: cea de relansare a Cotidianului de la sfarsitul anului trecut („Ne-am antrenat pentru sinceritate“), campania de imagine a Evenimentului Zilei de la inceputul anului („Cota 4000“), campania de lansare a Gindului din preajma Pastelui („Ziarul lui Popescu si Dinescu“) si campania de lansare a cotidianului Averea („1% hartie“), in aceeasi perioada.

     

    Si nici nu au inceput bine vocile proaspat-lansatelor Gindul si Averea sa se auda, ca ziarul Cotidianul a reaparut in forta cu o voce care sa le „acopere“. Cu o campanie post-lansare, avand un mesaj nou, „Intelegi mai mult“. La randul sau, Adevarul a demarat o campanie de imagine – mai timida, e adevarat – sub sloganul „Un ziar model“. Si asta nu este tot: Evenimentul Zilei lucreaza in prezent la o noua campanie de imagine, al carei concept se afla in curs de finalizare, conform oficialilor cotidianului. Timp in care concurentul sau direct curent din SNA, Jurnalul National, „nu tace“ si isi anunta cresterea in audienta printr-un spot de imagine dezvoltat in-house („Bine crescut“).

     

    Simpla enumerare a unor nume de ziare si titluri de campanie, desi nu spune totul, contureaza o tendinta. Aceea ca, pe o piata aglomerata, ziarele se vad nevoite sa faca eforturi pentru a-si pastra viu numele in mintile cititorilor, pe o parte si, pe de alta, de a se regasi in bugetele advertiserilor. Bugete din care anul trecut s-au „varsat“ peste 40 de milioane de euro brut in buzunarele cotidienelor de calitate, conform Alfacont Mediatrack – adica in jur de 20 de milioane de euro net, dupa unele estimari.

     

    Daca publisherii cotidienelor enumerate mai sus au demarat/vor demara aceste campanii din considerente pure de marketing sau daca au „incropit“ ceva in fuga doar, pentru a-si semnala prezenta pe piata – sau pentru a contracara concurenta – timpul ne-o va arata. Cert este ca, spre deosebire de alti ani – in care publisherii faceau brief-ul de campanie prin telefon, conceptul si filmarea spotului fiind gata in doua zile – lucrurile s-au mai schimbat. Nevoia de profesionalizare, dictata de piata, a impins unii publisheri sa respecte procesul de comunicare „ca la carte“, de la A la Z. Sunt editori care organizeaza pitch-uri pentru a-si alege agentia partenera. Centralizeaza conceptele, le pun in balanta. Gandesc pe termen lung. Altii, insa, prefera sa demareze campaniile de comunicare, fara a lua in calcul acest proces. Din prima categorie fac Evenimentul Zilei (care a organizat recent un pitch pentru a desemna o agentie care sa dezvolte o noua campanie de imagine) si Cotidianul, pentru ultima campanie. Din cea de-a doua categorie fac parte Gindul, Averea, Adevarul si Jurnalul National care admit ca nu au organizat pitchuri. La campania Gindului au lucrat deopotriva nucleul demisionar de la Adevarul, condus de tandemul Dinescu-Popescu (textele spoturilor, sloganul si frontispiciul ziarului), agentia Grapefruit Design din Iasi (pentru grafica ziarului si site) si McCann Erickson (sfaturi, coordonare si productie). Gindul mai spune ca a primit asistenta din partea agentiei Brandient, condusa de Aneta Bogdan – care insa neaga implicarea in dezvoltarea campa niei de lansare si branding-ul ziarului.

     

    Conceptul campaniei ziarului Averea (pentru care editorii nu au organizat pitch) a fost dezvoltat de agentia Publicis. Iar Adevarul a colaborat cu agentia Brightness.

     

    In ce priveste Cotidianul, acesta a lucrat cu McCann/Creative Services, in urma unui pitch la care au mai participat Graffitti / BBDO, Saatchi & Saatchi, Lowe & Partners si Tempo Advertising. De notat ca la campania precedenta („Ne-am antrenat pentru pentru sinceritate“ – prin care jurnalistii povesteau cu franchete despre trecutul lor „zbuciumat“), Cotidianul a lucrat cu Leo Burnett & Target. Agentie despre care ziarul spune ca a „rezolvat corect“ o campanie tactica, ceruta de acel moment. Este vorba despre momentul lansarii „intr-un moment in care presa, aflata sub mari presiuni politice, era intr-o pierdere masiva de credibilitate (scandalurile de la Evenimentul Zilei si Romania Libera – n.r.)“, povesteste Doru Buscu, director editorial al Cotidianului, explicand conceptul primei campanii. Cotidianul si-a propus atunci sa comunice rapid „ceea ce considera a fi la acel moment avantajul competitiv net al Cotidianului: trecutul imaculat al redactorilor“, spune Buscu. De ce nu a mers ziarul pe aceeasi idee si a ales un alt mesaj? Buscu spune ca Leo Burnett a dorit o reluare a temei initiale (sinceritatea), dar ziarul dorea o pozitionare a produsului mai apropiata de continut. „Asa a aparut McCann“, spune reprezentantul Cotidianului. Care este mesajul transmis de spoturile cu politicianul, poetul si omul de afaceri? Explica Alexandru Dumitrescu, head of copy McCann/Creative Services: „Cititorii de Cotidianul inteleg mai mult si, in consecinta, nu pot fi pacaliti. Pentru ei, orice discurs manipulativ e foarte transparent, ei pot citi printre randuri“.

     

    Este „Intelegi mai mult“ mesajul pe care Cotidianul va merge in continuare? Va reveni la tema sinceritatii? Sau va gasi un alt mesaj catre piata? Buscu spune ca ideea campaniei curente este pozitionarea pe termen lung: „Ea exprima foarte precis principalul beneficiu al Cotidianului. Este palaria sub care vor sta, probabil, viitoarele campanii tactice“. „Palarie“ care, subliminal, duce cu gandul la Academia Catavencu (al carei mesaj este de asemenea centrat in jurul inteligentei cititorilor). Tinde Cotidianul sa devina un sub-brand al saptamanalului publicat de acelasi trust? Buscu spune ca, desi Cotidianul este un produs distinct, independent editorial de Academia Catavencu, „fireste ca exista o inrudire spirituala, o legatura solida la nivelul atitudinii si al eticii profesionale. Fenomenul Catavencu este o banca de credibilitate pentru Cotidianul“.

     

    In timp ce Cotidianul pune accent pe inteligenta cititorilor sai, Averea isi cauta nisa in orientarea popular crestin democrata (de fapt, in mesajul de lansare al ziarului, acesta chiar se pozitiona drept „primul cotidian popular din Romania“). „In Romania exista un important segment de cititori pentru un cotidian de orientare popular crestin democrata. Au fost incercate pana acum diverse formule editoriale cu un continut popular fara esenta sau cu accent pe senzational cu orice pret. Era nevoie pe piata romaneasca de un cotidian de tip generalist cu pondere pe informatia economica, ce isi propune sa promoveze valorile europene din perspectiva crestin democratiei“, se arata in comunicatul de presa remis cu ocazia lansarii Averea.

     

    Cele trei spoturi („Pasarea“, „Recompensa“ si „Alpinistul“) au abordari diferite, spune agentia care le-a creat, Publicis Romania. Dar toate „sunt bazate pe acelasi concept de 1% hartie, fiecare dintre acestea demonstrand valoarea noului cotidian“, spune Publicis. „Am incercat sa spunem, in fiecare spot, ca Averea este un ziar valoros, personajul principal recurgand de fiecare data la anumite tertipuri pentru a nu distruge ziarul“, a precizat echipa de creatie a agentiei.

     

    Celalalt ziar lansat in aceeasi perioada cu Averea, Gindul, nu a oferit mai multe detalii referitoare la conceptul si mesajul campaniei. In ce priveste Adevarul, ziarul spune ca scopul recentei sale campanii de imagine a fost „comunicarea ideii de continuitate dupa plecarea unei parti a echipei editoriale“, iar obiectivul acesteia a fost de „a mentine si creste notorietatea si credibilitatea brandului Adevarul, dar si de a schimba perceptia asupra imaginii de ziar invechit, lipsit de dinamism“, spune conducerea publicatiei.

     

    Sumarizand, piata a asistat, numai in ultima luna, la cel putin cinci campanii de comunicare ale cotidienelor care tintesc segmentul de calitate al presei generaliste. Febra nu se opreste insa aici: romanul obisnuit a mai fost expus, pe langa acestea, la cel putin 20 de campanii – de imagine sau promotionale – ale altor diverse produse media: ziare, reviste, statii radio si TV. Intr-o singura luna. La toate acestea, se adauga, zi de zi, „expunerea“ la numele diverselor ziare din cadrul emisiunilor de revista presei. Nu de putine ori, promovarea ziarelor in acest tip de emisiuni se face pe considerente de trust mai degraba decat pe considerente de relevanta sau valoare a stirii (acest lucru, sesizat si de Consiliul National al Audiovizualului, a stat si la baza interdictiei recente catre televiziuni „de a vizualiza capul de ziar“ in emisiunile de profil).

     

    Cum se poate traduce aceasta febra a comunicarii de branduri media, pentru cititor? Raspunsul se poate vedea fie prin studii de piata, fie prin rezultate: tiraj vandut. Oricum, cert este ca „misiunea“ cititorului nu este dificila numai in fata tarabei. Ci si atunci cand se afla in fata televizorului, a radioului, cand rasfoieste presa, cand navigheaza pe Internet sau merge pur si simplu pe strada. Mintea lui a devenit un real camp de bataie. Pe cine sa tina minte, pe cine sa cumpere?

  • FEBRA DE MAI

    In luna mai, romanii au fost expusi la cel putin 5 campanii de imagine ale cotidienelor generaliste de calitate. Unele si-au anuntat aparitia pe piata sau si-au comunicat continuitatea. Altele si-au anuntat cresterea sau si-au intarit mesajul catre cititori. Ce mai urmeaza? 


    1. COTIDIANUL

    • TITLUL CAMPANIEI: Intelegi mai mult
    • AGENTIE: McCann/Creative Services
    • CANALE: TV, radio, on-line, presa scrisa; sustinere BTL si outdoor
    • INVESTITII RATE-CARD: 478.716 euro (TV si presa scrisa)
    • SCOPUL CAMPANIEI: Intarirea pozitionarii ca ziar modern, cel mai bun / complet pentru clasa mijlocie.
    • PERCEPTIA DORITA: Credibil, competent, inteligent, inovator, te lamureste, iti rezolva problemele.
    • PUNCTE TARI: Mentinerea contactului viu cu cititorii. Capitalul de imagine „importat“ de la Academia Catavencu (care se poate concretiza si in „import“ de cititori). Profesionalismul in comunicare. Unitatea mesajului.
    • PUNCTE SLABE: Accentul pe relatia cu Academia Catavencu poate conduce la pozitionarea Cotidianului ca un sub-brand al saptamanalului – ceea ce poate dilua personalitatea ziarului, ca brand distinct, de sine statator. Riscul ca telespectatorii sa faca „eforturi“ pentru a intelege povestea spoturilor (pozitionarea curenta a ziarului este mai buna decat precedenta, dar mesajul era mai clar exprimat in campania precedenta). 

     

    2. GINDUL

    • TITLUL CAMPANIEI: Ziarul lui Popescu si Dinescu (Te bate gandul)
    • AGENTIE: Nu a fost o agentie desemnata sa dezvolte cap-coada campania. McCann Erickson doar a coordonat procesul de realizare.
    • CANALE: TV, radio, out-door, presa scrisa
    • INVESTITII RATE-CARD: 169.318 euro (TV, radio, presa scrisa)
    • SCOPUL CAMPANIEI: Lansare
    • PERCEPTIA DORITA: N/A
    • PUNCTE TARI: Tandemul Dinescu-Popescu, care pare sa fi cantarit mai greu in atragerea cititorilor-tinta decat campania in sine.
    • PUNCTE SLABE: Confuzia in jurul numelui ziarului. Aglomerarea de mesaje-cheie. Apelul la trecut. Lipsa unui mesaj optimist, orientat catre viitor. Prezenta negatiei in sloganul ziarului. Inconsistenta in comunicare. 

     

    3. AVEREA

    • TITLUL CAMPANIEI: 1% hartie
    • AGENTIE: Publicis Romania
    • CANALE: TV, radio, outdoor, sustinere BTL
    • INVESTITII RATE-CARD: 343.728 de euro (TV, radio)
    • SCOPUL CAMPANIEI: Lansare; pozitionarea ziarului ca un cotidian inovator, modern, dinamic, apropiat de asteptarile clasei de mijloc.
    • PERCEPTIA DORITA: N/A
    • PUNCTE TARI: Conturarea cititorului-tinta in spot, ceea ce conduce la o „regasire“ mai usoara intre ziar si audienta targetata. Ineditul povestii, care faciliteaza identificarea spotului.
    • PUNCTE SLABE: Comunicarea ca „primul cotidian popular din Romania“ poate genera neincredere (au mai existat ziare astfel pozitionate). In al doilea rand, orientarea „popular crestin democrata“ poate contrazice continutul ziarului (preponderent economic). Ceea ce s-ar traduce prin discrepanta intre mesajul transmis si asteptarile cititorilor vizati. 


    4. ADEVARUL

    • TITLU CAMPANIEI: Un ziar model
    • AGENTIE: Brightness
    • CANALE: TV, presa scrisa
    • INVESTITII RATE-CARD: 411.320  de euro (TV)
    • SCOPUL CAMPANIEI: Sa comunice ideea de continuitate dupa plecarea unei parti a echipei editoriale. Sa schimbe perceptia de ziar invechit, lipsit de dinamism. Sa mentina si sa creasca notorietatea si credibilitatea brand-ului Adevarul.
    • PERCEPTIA DORITA: Un ziar serios, care se bazeaza pe demersul jurnalistic de calitate. Un ziar modern, care intelege stilul de viata dinamic si se adapteaza la nou.
    • PUNCTE TARI: Notorietatea brandului
    • PUNCTE SLABE: Timiditatea campaniei. Discrepanta dintre obiectivele formulate si executie. Lipsa de convingere.  

     

    5. JURNALUL NATIONAL

    • TITLUL CAMPANIEI: Bine crescut
    • AGENTIE: in-house
    • CANALE: TV, presa scrisa
    • INVESTITII RATE-CARD: 125.040 de euro (TV)
    • SCOPUL CAMPANIEI: Sa comunice cresterea audientei ziarului.
    • PERCEPTIA DORITA: Povestea de-spre cresterea lui Fat-Frumos (care „creste intr-un an cat altii in zece“), este posibila. S-a intamplat Jurnalului National.
    • PUNCTE TARI: Campania potrivita la momentul potrivit.
    • PUNCTE SLABE: Confuzia tintei campaniei: advertiserii sau cititorii? Publicitarii sunt la curent cu evolutia publicatiilor in SNA (deci inteleg pe deplin mesajul). Dar exista riscul ca marea parte a cititorilor Jurnalului sa nu inteleaga esenta spotului, iar mesajul sa devieze de la tinta.

    NOTA: SURSA INVESTITIILOR RATE-CARD ESTE ALFACONT MEDIATRACK. DATELE AU FOST CULESE PE PERIOADA CAMPANIILOR, CU OBSERVATIA CA MONITORIZAREA ALFACONT SE INCHEIE PE 22 MAI PENTRU: RADIO, TV SI SAPTAMaNALE; PE 23 MAI PENTRU ZIARE CENTRALE. LUNARELE SUNT MONITORIZATE IN PROPORTIE DE APROXIMATIV  70% PE LUNA MAI, IAR LOCALELE IN PROPORTIE DE 20%, IN MAI. SUMELE RESPECTIVE NU REPREZINTA IN EXCLUSIVITATE CROSS-URI (PROMOVARI INCRUCISATE INTRE TRUSTURI). DE NOTAT CA DATELE DESPRE INVESTITII NU INCLUD OUTDOOR-UL (NU ESTE MONITORIZAT) SI INTERNETUL (ALFACONT NU CERCETEAZA ACEST MEDIUM)

  • Capitalism cu pierderi impartite frateste

    Asumarea pierderii si chiar a falimentului este una din cele mai dure lectii din capitalism. Unii castiga si altii pierd. Multi oameni de afaceri romani inca nu au invatat acest lucru si este dureros atunci cand ii vezi cum predica valorile si regulile economiei de piata, iar atunci cand ii afecteaza direct isi impun pozitia aproape cu pumnul: nu-ti convine, renunta la contract.

    Aproape un deceniu, compania imobiliara Impact a incasat lunar ratele pentru vilele vandute, avand la baza un contract in care moneda de referinta a fost valuta – dolarul si apoi euro.

    Un client isi platea rata in lei, dar la cursul valutar leu/dolar si leu/euro din momentul efectuarii platii. Cine cumpara o casa prin acest sistem stia foarte clar care sunt regulile jocului. Nimeni nu protesta. 

    Dupa 15 ani de crestere continua a cursului valutar a urmat si o scadere dramatica de 20%, de la 43.000 de lei la 36.000 de lei. Nimeni nu se astepta la ea, toate calculele au fost date peste cap, iar multe bugete au fost afectate. Au castigat cei care au luat imprumuturi in valuta, iar acum trebuie sa ramburseze banii, dar platesc mai putini lei pentru un euro. Au castigat cei care aveau venituri in lei si nu legate de evolutia cursului.  Au platit scump si cei care si-au onorat facturile si serviciile cu intarziere de cateva luni. Spre exemplu, in octombrie li s-a emis pentru un serviciu o factura de 1.000 de euro la cursul valutar al BNR de atunci. 

    Nu au avut „inspiratia“ sa plateasca in acel moment. In ianuarie, euro a fost mai jos, dar trebuie sa plateasca factura la cursul din octombrie, asa cum a fost contractul. Si ei incaseaza la cursul din ianuarie. Ghinion. Scandal, discutii. „De ce nu pot plati la cursul euro de acum? Stii cat pierd!“ „De ce nu ati platit atunci?“ Arieratele au si ele pretul lor. Oricum, au pierdut cei care trebuie sa incaseze in lei, dar la cursul valutar de acum, mai mic.  Compania Impact nu si-a asumat insa aceasta pierdere. Celor care trebuie sa plateasca ratele li s-a spus ca societatea a pierdut prea mult, pentru ca veniturile le avea calculate in euro, iar pe partea de cheltuieli platile se fac in lei – or, costurile au crescut.  In aceste conditii, pierderea „trebuie impartita frateste intre companie si client“. Alaturi de aceasta instiintare, societatea a trimis in plic si lacrimile de regret si de intelegere a situatiei.

    Si, ca atare, cursul de schimb valutar la care se face plata nu este cel de la BNR, ci cel anuntat de societate, mai mare – 38.500 de lei pentru un euro. Peste noapte, intelegerea din contract a disparut. Ce poate face clientul: accepta situatia si plateste cateva mii de euro in plus  sau reziliaza contractul. 

    Pe cererea asta de case, cu noi clienti la usa, societatea de abia asteapta sa renunte omul la contract. Daca dai societatea in judecata, astepti ani buni pana cand se va face dreptate. Intre timp pierzi. 

    Asa o fi capitalismul? Cand cursul crestea, iar costurile erau constante in lei, nu cred ca societatea a impartit profitul cu clientii. Acum, cand euro a scazut, pierderea se transfera la client, care, fiind fara o alternativa viabila in spate, este nevoit sa accepte ceea ce i se ofera.

    Situatia descrie perfect capitalismul romanesc. Lipsa alternativelor si a concurentei. Avem capitalism, dar nu avem ceea ce duce acest sistem inainte: concurenta. Daca ar fi fost mult mai multe proiecte imobiliare, ai fi putut tranti usa si a doua zi ai semna un contract cu altii. Dar nu ai aceasta varianta. Sunt sectoare intregi unde sunt doi, trei jucatori care fac legea. Unde sa te duci in aceasta situatie? 

    Un bancher spunea ca intreprinderile mici si mijlocii si persoanele fizice sunt clienti captivi. Nu au alternativa. De aceea sunt si cei mai profitabili clienti. 

    O companie mare ia un credit si cu 3% dobanda in euro. O persoana fizica plateste 12-15% efectiv in euro. De-asta este si bataia asta mare acum pe ei. 

    De-asta isi extrag bancile renta ca urmare a pozitiei de oligopol pe care o detin.  Acum, si cei care tocmai blamau politica bancilor fac acest lucru. Isi pun clientii la zid. Pentru ca stiu ca acestia nu au alternativa.

  • Regiile si falimentul

    Firmele care ne aduc apa calda la robinet sunt protejate de spectrul falimentului. In lipsa unei legi speciale pentru fostele regii, care ar fi trebuit sa apara in urma cu 10 ani, datoriile de mii de miliarde de lei alunga potentialii investitori. Iar autoritatile au planuri de restructurare, dar nu le aplica.

    Cum marile privatizari din energie s-au cam terminat, oficialii romani par sa-si concentreze atentia, acum, asupra unor foste regii autonome. Iar subiectul este cel putin delicat. Cu datorii de ordinul zecilor de mii de miliarde de lei, regiile – printre care firme care produc si transporta apa calda si caldura – nu sunt o tinta pentru firmele straine. Cine ar vrea sa preia o companie inglodata in datorii si fara prea mari sanse de a-si recupera banii de la clientii rau-platnici? Asa ca autoritatile au decis sa „restructureze“ fostele regii, adica sa le cosmetizeze datele contabile si sa scape de o parte din armatele de salariati. Ideea – buna pe hartie – nu a fost inca pusa in practica. Un exemplu este regia bucuresteana de termoficare RADET. Planul de restructurare exista de anul trecut. El prevede reducerea personalului cu 25%, de la un total de circa 6.500 de persoane, si organizarea activitatilor in subunitati cu buget propriu. Ulterior, acestea urmau sa fie transformate in societati comerciale cu perspective de privatizare. Curatarea de datorii inainte de vanzarea catre un investitor – de preferinta strain – are rolul de a scapa compania de la faliment. 

    Legea spune ca o firma, oricat de mare sau de mica ar fi ea, poate intra in lichidare judiciara daca datoriile ii depasesc capitalul social. Dupa acest rationament, unele unitati ale Termoelectrica, RADET etc. ar fi trebuit sa fie demult inchise. Situatia este insa mult mai nuantata. Mai intai, statul tine in viata sistemul falimentar de productie si transport al energiei termice pentru ca nu are alta solutie. 

    Cum sa se inchida o regie de transport a apei calde si sa ramana cateva sute de mii de familii in frig iarna?

    Ce-i drept, guvernantii si-au luat, totusi, si o masura de siguranta. Un furnizor satul sa-si astepte banii pe care RADET, spre exemplu, ii datoreaza, s-ar fi putut trezi sa isi ceara drepturile in instanta. Si sa declanseze procedura de lichidare, primul pas spre faliment.  „In legea 64, care reglementeaza procedura de lichidare judiciara, este un aliniat special legat de fostele regii autonome“, explica Arin Stanescu, presedintele Uniunii Practicienilor in Reorganizare si Lichidare (UPRL). Mai precis, se spune ca era prevazut inca din 1995 ca aceste companii vor beneficia de „o lege speciala“.  Lege care, insa, nu a fost data pana acum. 

    Protejate, in acest fel, regiile acumuleaza datorii, ba chiar isi arunca pierderile din activitatea curenta in carca fiecarui client. 

    Abia dupa programul de restructurare vor aparea „elementele care creaza premizele privind privatizarea“, spunea Virgil Ramba, presedintele RADET. Asa ca o eventuala discutie legata de privatizarea regiei nu poate avea loc in nici un caz mai devreme de un an, crede oficialul companiei. 

    Istoria nu ofera, insa, exemple de succes in privinta privatizarii unor unitati similare. O prima tentativa de vanzare a unei companii asemanatoare a fost la Arad. Cu mai bine de doi ani in urma, centrala termoelectrica de la Arad era la un pas de vanzare. Ba chiar existau si niste investitori americani interesati de ea.  Avantul autoritatilor locale a fost taiat destul de repede, cand acei investitori nici macar nu si-au achitat obligatiile contractuale. 

    Probabil ca ei au observat repede dependenta acelei centrale de firma-mama, Termoelectrica. Si datoriile care se adunau rapid.  Prin urmare, restructurate sau nu, cu legi speciale care sa le reglementeze activitatea (sau fara), regiile autonome din Romania nu sunt foarte dorite de investitori. Cel putin deocamdata. 

    Adevarata sursa a problemelor este, poate, colosul din spatele lor, producatorul de apa calda si caldura Termoelectrica. O societate de stat, nerestructurata si cu datorii de peste 10.000 de miliarde de lei. Iar restructurarea unei singure bucati din lantul de la producatori pana la calorifere nu va avea, probabil, rolul de a scoate sistemul din colaps.

  • Liderii politici, pe faras

    Principalii lideri politici ai momentului au probleme. Principala lor problema este aceea ca nu sunt intocmai niste lideri politici ci, mai degraba, lideri ai unor grupuri de interese.

    Traian Basescu, prototipul politicianului pragmatic, tocmai a trecut printr-o situatie limita. Omul care da impresia ca prefera sa joace totul pe o carte (desi a apelat la multe replieri) a avut mari emotii de-a lungul crizei ostaticilor. Putea sa o incurce, a razbit. Pana la urma, e posibil sa reuseasca sa determine alegeri anticipate, insa e tot mai multa lume care percepe aceasta solutie drept un hatar si nu o necesitate. In plus, a inceput sa piarda la capitolul incredere dupa ce a fost parasit de Andrei Plesu si pare tot mai prizonier relatiei cu sefii serviciilor secrete mosteniti de la Ion Iliescu. Totul poate fi un joc. Omul e in grafic, dar mersul pe sarma e riscant.

    Calin Popescu-Tariceanu merge, si el, pe sarma. A ajuns in ingrata pozitie de a se afla la mijloc. Undeva intre propriul partid, propriile ambitii politice, partenerii din PD, seful statului si cursa contracronometru cu calendarul integrarii europene. Multi liberali sunt nemultumiti ca Dinu Patriciu a ajuns sa aiba probleme „sub Tariceanu“; mai multi sunt ingrijorati ca PNL pierde statutul de vioara intai a Aliantei. Apoi, fiind in opozitie fata de ideea anticipatelor acum, a ajuns sa incuviinteze mai putin morala racolarii de parlamentari, conform principiului ca e mai ieftin sa obtii cateva voturi dintre cele deja existente decat sa vizezi unele care depind de un electorat imprevizibil. Tariceanu este, totusi, unul dintre putinii lideri actuali despre care se poate spune ca apartine, cu gandul si cu fapta, unei linii politice (in cazul lui, cea liberala). Dar pare inca prizonierul amanuntului ca are de recuperat 15 ani in care a fost de fata fara sa iasa in evidenta. Mircea Geoana ar putea sa aiba, in forul interior, tot mai multe motive sa regrete ca n-a ales postul de la BERD. Are o pozitie confuza intr-un partid confuz, greu de condus. „Secunzii“ Mitrea si Nastase ii sufla in ceafa. 

    Dupa statut, lucrurile sunt clare. Pe teren, insa, fiecare vrea sa isi marcheze cat mai bine teritoriul si sa construiasca borne cat mai adanc in suprafata celorlalti. Oricat ar incerca sa para de ferm, pe Mircea Geoana il urmareste porecla data de Ion Iliescu. Fostul sef al statului e, de altfel, o sursa de neliniste. Geoana stie ca Iliescu isi va lua revansa pentru supararea de la Congres, dar nu stie nici cand, nici cum. Mai e si problema Hayssam, unde Geoana se alege cu oalele sparte de altii. Mircea Geoana nu e sigur cat de departe merg firele, in adancul PSD, si cat de tare e dispus Traian Basescu sa traga de ele. 

    Si dezertarile din partid sunt nelinistitoare. Mai ales ca, deja, printre cei plecati e un Ioan Talpes care a dat fuga la Traian Basescu, cu niscaiva documente, inclusiv legate de „relationarile“ prin PSD ale lui Omar Hayssam. (O fi fost ceva si despre Dinu Patriciu?) Momentul Hayssam a mai deschis o rana: relationarea lui Geoana cu cea mai puternica filiala, cea din Bucuresti, controlata de amicul Dan Ioan Popescu. 

    Pus in fata tuturor acestor probleme, Mircea Geoana a gasit, deocamdata, solutia cea mai simpla si mai ineficienta: rebrandingul PSD, respectiv schimbarea culorii din bleu in rosu. Adrian Nastase nu e nici el, oho!, scutit de probleme. O pastila greu de inghitit: e subalternul lui Mircea Geoana. O amenintare prezenta: riscul de a pierde pozitia de presedinte al Camerei Deputatilor, in conditiile in care majoritatea guvernamentala tinde sa devina tot mai mare. 

    Oricat ar incerca sa dea impresia de contrariu, Adrian Nastase se afla de ceva vreme intr-o pasa proasta. Marilor infrangeri din 2004 nu le-au urmat nici macar mici victorii.  E fara tagada faptul ca un tandem cu Ion Iliescu i-ar fi fost mult mai convenabil decat troica de acum, cu Mircea Geoana si Miron Mitrea. Indiferent de repozitionarile care au urmat, la Congres a pierdut si el, nu doar Iliescu. In fine, lupta politica de la Bucuresti e pe contre si oricand poate fi activat te miri ce dosar Zambaccian sau alte declaratii de avere. (Cine ar fi crezut ca Dinu Patriciu poate pati umilinta de a sta la arest?) Ion Iliescu, cu voia dumneavoastra ultimul de pe lista, n-o duce nici el deloc bine. In cateva saptamani a pierdut aproape totul. Nu mai e sef aproape peste nimic, a pierdut reputatie si influenta. Dintre toti, pare cel mai sifonat pentru ca a cazut cel mai de sus, iar problemele l-au trimis pe masa chirurgilor. Ion Iliescu are acum de ales intre a se retrage sa se bucure de o batranete relativ linistita sau a reveni ca sa arate ca tot el e seful. Pre multi ar vrea sa popeasca. Totul e sa mai si poata.

    Ce-i uneste pe toti acesti oameni? In primul rand, tara. Momentul delicat in care se afla are ca pricina si amatorismul cu care s-a facut politica in Romania in ultimii 60 de ani. Mostenirea politica sanatoasa, atat cata era, a fost mai degraba ignorata. S-au ferit de ea ca necuratul de tamaie. Constructiile politice postdecembriste au adus mai degraba a reinventarea rotii. Politicienilor romani le-a placut sa spuna ca in Romania se voteaza persoane, nu doctrine. Iar acum persoanele sunt pe faras. Momentul e delicat nu doar pentru cei despre care am vorbit aici. 

    Intreaga clasa politica are probleme si, laolalta cu ea, societatea romaneasca. Poate ca apropierea de grupurile politice din Parlamentul European va determina si clarificari doctrinare care sa dea consecventa demersurilor de orice fel ale politicienilor. Altfel, vorba lui Traian Basescu, soferul, nu vom avea o masina cu roti de o parte si de alta, ci o rabla ramasa pe janta.

  • Si caii se impusca, nu-i asa?

    Declarativ, unul dintre argumentele transformarii PD in partid popular il reprezinta dorinta de a continua alianta cu liberalii in Parlamentul European. Oare?

    Bulgarele a luat-o la vale chiar mai repede decat ma asteptam, capatand deja dimensiuni si consistenta. Ceea ce ieri era doar o ipoteza de lucru, astazi e aproape realitate. Odata declansat procesul, o intoarcere din drum este extrem de dificila, daca nu cumva de-a dreptul o imposibilitate. 

    Doua sunt consecintele mai putin evidente ale virajului PD spre dreapta. In primul rand, ar fi crearea oportunitatii politice a unei fuziuni in trepte PD-PPCD, benefica pentru ambele parti. Pe scurt, PD-ul ar capata dintr-un foc consistenta doctrinara si onorabilitate, atat pe plan intern cat, mai ales, pe plan extern, si toate acestea cu pretul unui minim sacrificiu de functii, date fiind dimensiunile actuale ale partidului lui Ciuhandu. 

    Pe de alta parte, PPCD ar izbuti astfel sa iasa din cercul vicios in care a intrat inca dinainte de 2000, pastrandu-si totodata nestirbita integritatea morala si doctrinara. Mandria pestelui celui mic care, cel putin pe plan simbolic, il inghite pe cel mare, ar trebui sa fie suficienta pentru a domoli eventualele orgolii crestin-democrate. In al doilea rand, o asemenea intrare in forta a PD (PPCD?) pe culoarul din dreapta ar semnaliza sfarsitul lunii de miere intre cele doua componente ale Aliantei D.A. (a mai auzit cineva pomenindu-se public aceasta titulatura, pana mai ieri prezenta pe buzele tuturor?) si inceputul luptei pentru suprematie. In definitiv, chiar daca ambele orientari se revendica a fi „de dreapta“, liberalii si popularii se situeaza doctrinar pe pozitii aproape diametral opuse. Desigur, nu este vorba aici de o contrapunere simplista a „stangii“ cu „dreapta“, ci mai degraba de nuante. Dar, chiar si in politica, diavolul se ascunde in detalii. 

    Pe de o parte, filosofia liberalismului este centrata pe individul inteles la modul abstract (ceea ce Hegel numea nivelul de intelegere al societatii civile), promovand secularismul, drepturile omului, statul minimal, piata libera etc. De cealalta parte, prioritatile popularilor sunt exact pe dos: valori traditionale (crestine), cu accentul pus pe comunitate, pe o viziune organic-corporatista a statului, direct si puternic implicat la diferite niveluri ale societatii. Liberalii sunt ostili sindicatelor, popularii imbratiseaza breslele etc. Cata vreme au in fata un adversar comun – socialistii la nivel european, PSD pe plan intern – popularii si liberalii sunt aliati aproape firesti. Cand, insa, acest adversar dispare, la fel de firesc tensiunile existente intre cele doua „filosofii politice“ se acutizeaza. Si, oricat de originala, politica romaneasca nu va face exceptie.

    In mai putin de o saptamana, ambele prognoze au inceput sa capete consistenta. Urmand sugestiile transparente ale presedintelui Basescu, atat Boc cat si Blaga si-au anuntat, disciplinati, intentia de a candida la sefia PD, pe baza unor motiuni populare. 

    Este de asteptat ca membrii PD, dand dovada de aceeasi disciplina, sa consfinteasca asadar orientarea populara a partidului. Tot saptamana trecuta, grupul Partidului Popular din Parlamentul European (PPE) si-a anuntat intentia de a descinde la sfarsitul acestei saptamani in Capitala, pentru a lamuri afilierea politica a PD si PC. 

    Ca vizita nu este nici pe departe una oarecare o demonstreaza si prezenta atat a liderului grupului parlamentar, Hans-Gert Poettering, cat si a presedintelui PPE, Wilfried Martens. Inca dinaintea intalnirii, surse confidentiale sustin ca PPE s-a aratat interesat de o fuziune intre PPCD si PD. 

    Este foarte probabil, asadar, ca intalnirea Ciuhandu-Boc, mediata de Martens, sa-si arate roadele nu mai tarziu decat sfarsitul acestei saptamani. (O ocazie fericita pentru Boc de a se dovedi mai „popular“ decat contracandidatul sau, Blaga.) De cealalta parte, in tabara liberala, nervozitatea provocata de ultimele miscari de trupe ale PD (si de Basescu insusi) a atins cote alarmante. Din pacate, insa, aceasta nervozitate, altminteri benefica pentru un partid prea lesne tentat de traiul tihnit, este, pentru moment, prost gestionata.  Doua sunt liniile de contraatac dezvoltate de PNL. Prima, apartinand premierului Tariceanu, se opune cu indarjire si fatis anticipatelor, presupunand, altminteri justificat, o diminuare a ponderii PNL in viitoarea formula guvernamentala. O asemenea atitudine este gresita de doua ori; o data pentru ca este perdanta din start – daca Basescu secondat de un PD fidel se incapataneaza sa vrea anticipate, va avea anticipate; si a doua oara, pentru ca opunandu-se fatis anticipatelor, PNL se plaseaza in ochii electoratului, pe drept sau pe nedrept, in aceeasi barca cu partidul lui Voiculescu (o sfiala ma impiedica inca sa-i spun, formal, Partidul Conservator). Orice taraganare se va traduce prin depunctari electorale la adresa PNL.

    A doua mutare liberala, lucrata in culise de multisor de catre Valeriu Stoica, mult mai subtila, ca de obicei, se bazeaza pe un principiu Zen. Sau, mai simplu spus, pe principiul bicicletei – unde, pentru a evita caderea, trebuie sa rasucesti ghidonul in directia spre care te inclini, nu invers. (Tariceanu, ca si copiii, nu pare inca a se fi familiarizat cu acest principiu, doar in aparenta ilogic.) Din cate stiu pana la aceasta ora, Stoica va incerca, direct sau prin interpusi, sa-i convinga pe liberali sa vireze „popular“ inaintea PD-ului, fie luandu-i astfel „fata“, fie „fortand“ unificarea pana nu e prea tarziu pentru a fi niciodata.  In ciuda subtilitatii solutiei, ma indoiesc sincer de sansele sale de reusita. PNL este un partid mult prea heterogen, cu mult prea multe centre de putere, pentru a fi convins sa savarseasca, fara smucituri, o atare invartire de ghidon.

    Un lucru e sigur: la sfarsitul lunii de miere dintre PNL si PD, cineva se va alege cu genunchii zgariati.

  • Prea mici pentru un Iukos

    Sa ne intelegem din capul locului: ingerii exista numai in picturile pe teme religioase si, eventual, in Paradis. In nici un caz in afaceri. Si nu cred ca exista persoane care, luate la bani marunti-marunti, sa nu aiba ceva de explicat cuiva. Mai ales in afaceri.

    Retinerea presedintelui Rompetrol, Dinu Patriciu, este noul subiect de analiza si dezbatere nationala. Intre potentiale reactii populare de genul brutalei expresii „asa-i trebuie“ – cumul de invidie naiva si nemultumire legata de nivelul de trai, pe de o parte, si scenarii elaborate, care il opun liberalilor pe presedintele Traian Basescu, telul fiind acceptarea anticipatelor intens fluturate de Cotroceni, pe de alta parte – cazul nu poate lasa indiferent pe nimeni. Pentru ca lucrez intr-o organizatie care cumuleaza mai multe institutii de presa, am norocul de a veni in contact cu o suma importanta de capacitati de analiza si de pareri logice, o gandire colectiva ce depaseste cu mult posibilitatile unui individ. 

    Atinsi de patima scenariilor, impreuna cu colegii mei de la Mediafax si de la Ziarul Financiar am intors pe toate fetele cazul Patriciu la finele saptamanii trecute si am ajuns la o concluzie care la momentul scrierii acestui text mi se pare cea mai fezabila explicatie a scandalului. 

    Este vorba de un razboi, intr-adevar, dar acesta nu le apartine politicienilor, ci unei mari parti a celor angrenati in justitie. Reforma justitiei este de o buna bucata de vreme calul de bataie al societatii romanesti iar intentiile declarate ale ministrului Monica Macovei au starnit nemultumiri profunde in breasla. De multe ori in asemenea cazuri nici nu trebuie o indicatie clara sau un plan organizat, oamenii actioneaza cumva instinctiv atunci cand se simt amenintati. Asa ca, pe fondul nemultumirii, vrei sa fii vazut sau simtit; asa ca se ia un afacerist / fruntas liberal / adica cu legaturi cu puterea / adica unul din cei ce vor sa ne reformeze si se ancheteaza. 

    Cu riscul de a nu respecta anumite proceduri. Pentru ca Puterea, indiferent de cine este reprezentata, de Monica Macovei, de Traian Basescu sau de premierul Tariceanu, sa priceapa ca nu-i de gluma cu justitia.

    Restul celor angrenati in piesa – Ioan Talpes, Ion Iliescu, Traian Basescu, Calin Popescu-Tariceanu, o suma de alti politicieni – sunt de data aceasta mai mult simpli actori si mai putin regizori. 

    Folosesc nuantele relative pentru ca fiecare isi poarta luptele personale, dar sefia razboiului nu apartine nimanui; sau poate lipsei de initiativa in care ne-am complacut, ca natie, in ultimii 15 ani. 

    Faptul ca in Romania marile decizii s-au luat in 99% din cazuri la presiunea altcuiva  – institutii financiare internationale, Uniunea Europeana – si mai putin din dorinta sincera a politicienilor de a curata sau de a simplifica sau de a imbunatati.

    Romania nu va avea Iukosul ei, este prea mica ca sa-si permita asa ceva. Dar, daca lucrurile nu se schimba si societatea romaneasca nu va constientiza ca mai mare si mai important decat luptele personale este razboiul economic mondial, ne paste un soi de faliment colectiv.

  • Cine, ce, cat mai citeste?

    Datele de audienta a presei scrise – culese in perioada mai 2004-aprilie 2005 – au pus unii publisheri pe ganduri. Pentru altii, au fost prilej de bucurie.

    Pe ganduri au cazut, in special, editorii revistelor up-market pentru femei. Studiul National de Audienta – SNA (livrarea a 12-a), pus la dispozitia industriei de media si publicitate saptamana trecuta de Biroul Roman de Audit al Tirajelor (BRAT), a indicat acest lucru. In afara de Avantaje – care a crescut cu 3% in audienta – toate celelalte sase publicatii din studiu au pierdut cititori. Cea mai „dramatica“ pierdere a avut-o Tabu (Grupul Catavencu): -8,9% cititori. Liderul acestui segment, Avantaje (Edipresse AS), are 376.000 de cititori in medie pe editie.

    Nu aceeasi situatie se inregistreaza in segmentul revistelor mass-market, aflat in crestere. Cea mai spectaculoasa urcare a avut-o Acasa Magazin (Publimedia): 13,3%, cu 349.000 de cititori in medie pe editie. Astfel, Acasa Magazin pare sa o prinda puternic din urma pe Ioana (Burda Romania), care a avut o crestere de numai 0,9%.

    In ce priveste cotidienele centrale, Jurnalul National (Intact) a devansat Evenimentul Zilei (Ringier). Astfel, Jurnalul National a avut 777.000 cititori (9,6%), iar Evenimentul Zilei – 697.000 (-1,7%). Gazeta Sporturilor (Intact) isi continua cresterea in fata Pro Sport (Ringier). Cu 532.000 de cititori in medie pe zi, Gazeta a castigat 3,7%, in timp ce Pro Sport a pierdut 1,6% (ajungand la 490.000 de cititori). Dar Libertatea ramane liderul detasat al cotidienelor: 1.099.000 de cititori.

    Pe piata publicatiilor economice, au avut loc doua scaderi si doua cresteri. Au scazut Capitalul editat de Ringier (-4,4%) si Adevarul Economic (-6,1%). Si au crescut Ziarul Financiar (Publimedia)  si Banii Nostri (Media On) – fiecare cu cate 1,8%.

    Probabil ca o consecinta a lansarii revistei ApropoTV (un ghid TV premium, care nu apare inca in SNA), toate celelalte ghiduri au pierdut cititori, cele mai mari scaderi procentuale avandu-le TV Story (Sanoma Hearst), cu -9,1% si TV Mania (Ringier), cu – 7,6%. Liderul segmentului – ca de altfel al tuturor saptamanalelor din Romania – ramane insa Pro TV Magazin (Publimedia), cu peste un milion de cititori saptamanal.

    Perioada de culegere a datelor a fost 3 mai 2004-24 aprilie 2005. Universul studiului sunt persoanele cu varsta intre 14-64 ani din orase cu peste 50 de mii de locuitori.