Fără să fie ceea ce numeşte el „un manager ca acela pe care îl prezentaţi voi în reviste”, Marchiş s-a dovedit a fi, în multe privinţe, asemănător expaţilor care au pus bazele multinaţionalelor în România. Acum este tot mai vizibil un alt fenomen, cel al românilor ajunşi peste hotare: în ultimii doi ani au plecat pe poziţii de middle şi top management nu mai puţin de 400 de oameni, în Europa, Asia şi Africa. Cele mai multe slujbe sunt din IT, telecom, automotive, petrol şi gaze, iar românii care au plecat sunt mai mulţi decât străinii veniţi în ţară.
Tudor Marchiş a mers către răsărit şi a pus bazele unei firme, folosindu-se de modele şi mentalităţi europene, dezvoltând sisteme de training pentru formarea angajaţilor. Dar spune că nu este neapărat un model de manager „cum scrie la carte – nu am master, nu am doctorat, nu am MBA – dar voi face unul în curând pentru că am o ambiţie personală„. A clădit în schimb firme după fler şi a făcut profit. „Acţionarii indieni spun că eu am o atitudine «short pants», adică nu folosesc formalităţile banale şi greoaie impuse de mediul de afaceri local şi merg la discuţii foarte sincer şi relaxat„. O atitudine care s-a dovedit folositoare atât în relaţiile cu prietenii cât şi cu oamenii de afaceri. „Până acum, în India nu s-a întâmplat să nu închei un contract decât în cazul a trei întâlniri„. Se declară fascinat de activitatea sa de acum şi spune că este atât de mult de muncă încât nu simte concurenţa. „Toţi avem loc„. Ba mai mult, „eu am în administrare cel mai mare parc IT din India şi joc golf cu cel care conduce firma care a pierdut contractul”. Thermo Control Services and Expertise a ajuns la 700 de angajaţi la 18 luni de la înfiinţare şi, în urmă cu câteva luni, povesteşte românul, a fost nevoit să refuze un contract pentru un ansamblu rezidenţial, deoarece ar fi avut nevoie de alte câteva sute de noi angajaţi. Or tocmai aceasta este cea mai importantă piedică în creşterea afacerilor: este extrem de dificil de găsit angajaţi, mai ales cei calificaţi. „Piaţa are momentan mai multe cereri decât oameni calificaţi şi fluctuaţia de personal e imensă. Opusul Europei şi SUA”.
Într-o zi obişnuită din săptămână, Tudor Marchiş se trezeşte la 9 dimineaţa şi jumătate de oră mai târziu ajunge la birou, care este la o distanţă de numai două minute. „Muncesc cât e nevoie. Câteodată la 12 merg la golf iar alteori stau până la 20:00„; luni seara merge la fotbal, iar joi la karaoke. Sâmbăta este zi lucrătoare, dar cu program scurt, iar duminica este de obicei destinată excursiilor sau meselor cu prietenii, oameni din toată lumea, toţi trecuţi de 45 de ani. „Eu am şansa ca la vârsta asta (32 ani – n.r.) să fiu pe poziţie executivă”. Tocmai vârsta este cea care îi dă uneori de furcă, la primul contact cu oameni de afaceri indieni. „Toţi au impresia, din coversaţiile telefonice şi emailuri, că sunt o persoană în vârstă; sunt surprinşi şi reticenţi la început dar după cinci minute de discuţii această barieră se rupe„. I s-a întâmplat, de pildă, ca în momentul în care a întâlnit un client, aşezat în capul mesei, acesta să-i spună cât se poate de tranşant: „Tu la vârsta asta vii să faci afaceri cu mine?„ Fără să stea pe gânduri, Marchiş s-a ridicat, i-a strâns mâna şi i-a spus că se întoarce peste 15 ani să finalizeze înţelegerea. „S-a schimbat la faţă imediat şi în cele din urmă am ieşit din sală cu un contract semnat”.
