BusinessMagazin

Blog

  • Secretul Kurdistanului

    Irakul de astazi este un taram al contrastelor – in unele parti negru, in altele si mai negru. Tot mergand incolo si incoace in jurul zonei centrale a Bagdadului in ultimele zile, prea putin din ce am vazut mi-a dat speranta ca diferitele factiuni din Irak pot incheia un contract social prin care sa traiasca laolalta.

     

    Singura raza de optimism pe care am gasit-o aici este unica regiune unde irakienii nu traiesc impreuna: Kurdistan. Imaginati-va pentru un moment ca una dintre urmarile invadarii Irakului de catre SUA ar fi fost crearea unei Universitati Americane in Irak. Imaginati-va ca am fi atras un val de noi investitii in Irak care s-ar fi dus in hoteluri noi, un nou si grandios centru de conferinte, cladiri de birouri, internet café-uri, doua aeroporturi internationale si mall-uri irakiene.

     

    …

     

    Thomas Friedman este comentator la The New York Times si detinator a trei premii Pulitzer. Urmatorul sau articol va aparea in numarul din 26 septembrie al BUSINESS Magazin

     

    Traducerea si adaptarea de Mihai MitricA

    Cititi continuarea articolului in editia tiparita a revistei

  • Brandul, arma cu care se agata clientii

    Intr-o piata puternic concurentiala, in care ofertele de produse si servicii ajung sa fie in mare parte similare pe acelasi segment, carligul emotional e arma de baza pentru prinderea consumatorilor – arma la care se vad nevoite sa apeleze si companii pentru care brandul conta mai putin.

     

    La momentul prezentarii campaniei „Ziua Barbatului“ in cadrul Noptii Devoratorilor de Publicitate, campanie realizata pentru Bergenbier de agentia de publicitate Leo Burnett, majoritatea barbatilor prezenti in sala au inceput sa aplaude inca de la primele secunde ale spotului TV. Probabil inca un motiv de bucurie pentru agentie, care a mai primit astfel inca o certificare – campania fusese desemnata drept cea mai buna campanie din acest an in cadrul festivalului Ad’Or – ca reusise sa transmita o emotie consumatorilor, adica premisa cea mai importanta a atasamentului fata de un brand.

     

    „In general, in cazul bauturilor racoritoare sau al berii s-a mers intotdeauna pe comunicarea bazata pe empatie, pe emotii“, spune Andrei Balan, junior strategic planner in cadrul Leo Burnett. Motivatia este simpla: aspectele rationale la care companiile de profil pot face referire sunt destul de putine, diferentele fiind date mai ales de setul de valori cu care respectiva marca se identifica – „spre exemplu, masculinitate in cazul unei marci de bere sau vitalitate si dinamism pentru o marca de bautura racoritoare“, conform lui Balan.

     

    Nevoia de construire a brandului si asocierea lui cu anumite emotii si trairi empatice in randul consumatorilor nu exista inca in numeroase sectoare unde oferta de produse nu difera semnificativ prin calitate, cum ar fi alimentele de baza (fructe, legume sau paine), dar reprezentantii agentiilor de publicitate spun ca tendinta spre individualizare printr-un brand comunicat emotional este inevitabila. „Inca sunt companii care vand fara a avea o imagine clara in mintea consumatorului, dar va conta si pentru ei la un moment dat“, sustine Irina Pencea, client service director in cadrul agentiei Odyssey. „Mai devreme sau mai tarziu, toate produsele va trebui sa aiba si un brand. Brandul a ajuns sa conteze si acolo unde in general nu conta“, spune ea. De aceeasi parere este si Alexandra Crasnaru Dragomir, product manager marketing in cadrul Rompetrol, care considera ca brandurile „au inceput sa se consolideze incepand cu produsele care nu erau de baza si coborand apoi spre produsele pe care si le pot permite foarte multi consumatori“.

     

    Un sector in care comunicarea bazata pe elemente emotionale nu era primordiala pana de curand, dar unde a ajuns sa fie necesara este cel petrolier. Atat Rompetrol, cat si Petrom au derulat in ultima perioada campanii de acest gen. Corneliu Constantinescu, marketing & training manager in cadrul Petrom, spune ca prin ultima campanie de promovare, intitulata „Si masinile au viata“ si realizata de agentia TBWA/Merlin, compania a incercat sa vina cu o comunicare total diferita de cea folosita pana nu de mult. „Am dorit sa mergem in alta directie, pe latura emotionala.“ Reprezentantul Petrom spune ca aceasta campanie a avut ca obiectiv primar comunicarea valorilor brandului si obtinerea unui atasament al clientilor fata de acesta. Un scop similar a avut si Rompetrol, care desfasoara in acest moment a treia campanie corporatista din istoria sa. „Noi anul trecut ne-am concentrat pe comunicarea de produse si servicii, iar cand te concentrezi foarte mult pe produs, imaginea corporatiei trece pe planul doi“, explica Alexandra Crasnaru Dragomir. Iar comunicarea corporatista a recurs la elemente emotionale, aceasta fiind cea mai potrivita varianta, in opinia reprezentantului Rompetrol.

     

    Cum s-a ajuns insa la momentul in care campaniile sa fie bazate pe elemente emotionale? „Deja preturile la carburanti s-au moderat la acelasi nivel. Acum conteaza si mai mult capacitatea corporatiilor de a merge catre consumatori si de a vedea de ce mai au nevoie in afara de benzina: de lucruri speciale, de emotii sau de o poveste“, sustine Valentin Suciu, directorul de creatie din cadrul Odyssey, care a condus si echipa de creatie a campaniei Rompetrol. La randul sau, Corneliu Constantinescu de la Petrom afirma ca fiecare client „a ales deja rational“ si acum a venit momentul in care este nevoie si de comunicare emotionala.

     

    Exploatarea elementelor afective pentru realizarea unei legaturi cu marca promovata a inceput sa fie simtita si in promovarea serviciilor bancare, cu ajutorul unor campanii bazate pe umor si pe afinitatea cu povestile si basmele copilariei (cei trei zani din campania Next Advertising pentru Banca Transilvania, piticii de gradina pusi de Headvertising sa recomande credite de la HVB Tiriac sau personajele fantastice din campania agentiei Cap pentru ING). „La banci se simte cel mai bine aceasta schimbare. Ofertele s-au echilibrat foarte mult si este nevoie sa se apeleze la emotii“, considera Balan de la Leo Burnett.

     

    Mai departe insa, in cazul companiilor de utilitati care detin o pozitie de monopol pe o anumita piata si deci in mod evident nu au de-a face cu competitori de care sa se diferentieze, o varianta de promovare este sustinerea unei campanii sociale. „Implicarea in societate este de mult o arma de marketing. Fiecare incearca cea mai vizibila campanie, cele mai generale teme, cu un impact cat mai mare“, spune reprezentantul Leo Burnett. Cea mai recenta campanie de acest tip este „De ce iubim Bucurestiul“, initiata si sustinuta de Apa Nova si realizata de GMP.

     

    Campania este considerata de Andrei Balan drept atipica, deoarece emotiile transmise sunt pozitive, spre deosebire de majoritatea campaniilor sociale, care recurg la emotii de tip negativ (repulsia fata de violenta sau fata de discriminare). Initiativa furnizorului serviciilor de alimentare cu apa din Capitala a avut ca punct de pornire un studiu ale carui rezultate arata ca in topul motivatiilor pentru care romanii aleg Bucurestiul ca loc de resedinta se afla oportunitatile profesionale (31,75% din respondenti) comparativ cu doar 10% care au mentionat momentele frumoase petrecute aici si care ii leaga sentimental de acest oras. De aici ideea de a plasa in oras placute cu nume de strazi gen „Aici am busit masina lui tata“, „Strada unde am pupat-o pe Mimi“ sau „Strada pe care sta bunica“. Faptul ca astfel de placute au fost concepute sa fie identice ca aspect cu cele care indica numele real al strazilor l-a determinat deja pe primarul sectorului 2 sa someze Apa Nova sa le inlature, pe motiv ca sunt montate ilegal si ii deruteaza pe bucuresteni.

     

    „Campania noastra nu este clar una comerciala“, sustine directorul de comunicare si responsabilul de dezvoltare al Veolia Apa, Giovanna Soare. Ea admite ca „Apa Nova nu va fi niciodata iubita, nicaieri in lume compania de apa nu este iubita. Dar poate macar vom mai reduce din vehementa fata de noi sau din culpabilizarea companiei in orice problema, chiar daca nu avem nicio legatura cu aceasta. Poate vom deveni mai simpatici“.

  • Cu mainile curate

    La IFA, targul de electronice de la Berlin, de la sfarsitul lui august, au venit peste 200.000 de consumatori, dornici sa vada si sa atinga cele mai noi produse lansate. Sa le atinga, da, fiindca ecranul tactil (touchscreen) incepe sa devina standardul in noile generatii de electronice.

     

    Pe langa fetele angajate la orice stand sa le prezinte celor interesati caracteristicile produselor in fata carora s-au oprit (sau doar sa zambeasca), la plecarea vizitatorilor isi faceau aparitia echipe din staff-ul standului, imbracate in uniforme mult mai putin spectaculoase. Misiunea lor – sa faca disparute de pe orice colt de plasma sau mp4 player orice amprenta sau urma de praf care i-ar rapi din stralucire.

     

    Fara ca targul sa fi inregistrat vreun record de public, anul acesta misiunea lor a fost probabil mai grea ca in alte dati. Multi dintre producatorii care au asteptat debutul IFA pentru a-si lansa noile produse au inceput sa renunte la clasicele butoane, in favoarea controlului din degete. Samsung a lansat primul sau player digital de buzunar, operat folosind ecranul tactil. YP-P2, cu cele doar doua butoane ale sale, devine varful de gama al producatorului sud-coreean, pe o piata unde cele mai mari vanzari le inregistreaza playerul iPod. Lipsa butoanelor duce in acest caz si la marirea suprafetei pe care o poate avea ecranul, lungit acum la 3 inci. Doar cu degetele se pot accesa filmele sau muzica din memoria interna sau de la radioul incorporat. Alte caracteristici interesante sunt faptul ca printr-o conexiune Bluetooth se pot conecta trei perechi de casti, pentru a putea fi folosit de mai multi utilizatori simultan. Acelasi tip de conexiune intrerupe automat muzica in momentul cand pe telefon este primit un apel.

     

    Concurentii conationali de la LG au prezentat un player prevazut cu ecran touchscreen si caracteristici asemanatoare, care a fost premiat de EISA (European Imaging and Sound Association), un organism care premiaza inovatia in domeniul electronicelor. Tot la standul LG, unul dintre cele mai vizitate produse a fost noua versiune a telefonului LG Prada, care vine cu acelasi ecran sensibil la atingere. Acelasi ca iPhone, telefonul lansat de Apple momentan doar in Statele Unite, devenit cel mai bine vandut smartphone in aceasta zona si care a atras in primul rand prin avansul tehnologic al ecranului touchscreen si lipsa butoanelor. Faptul ca acest tip de ecrane se regaseste de cateva zile si la nou-lansatul iPod reprezinta un indiciu asupra punctului in care merge acum industria. Consultantii americani de la Strategy Analytics spun ca in 2012, 40% dintre telefoanele smartphone vandute vor fi dotate cu ecran tactil, fata de o proportie de 2% in prezent. O tehnologie cunoscuta de multi ani, dar folosita in principal la automatele bancare sau la punctele de informare electronice din centre comerciale sau aeroporturi incepe deci sa-si gaseasca locul in playerele audio-video, in camere de filmat, telefoane sau aparate de fotografiat. Apple nu a fost la IFA. Dar s-ar putea spune ca IFA a tras putin cu ochiul la Apple. Intamplator, toate ecranele iPhone si ale ultimului model de iPod, lansat saptamana trecuta, sunt facute la cativa kilometri distanta de Berlin, intr-un mic oras german unde-si are sediul compania Balda, cea cu care Apple a semnat contractul.

     

    IFA (Internationale Funkausstellung Berlin) este unul din cele mai mari targuri de produse electronice de consum din lume – a fost chiar cel mai mare in 2005, cand a avut 275.000 de vizitatori, record neatins inca (anul acesta au fost doar 212.000) si un loc ales de majoritatea companiilor din industrie pentru a-si prezenta noi produse. De-a lungul istoriei sale, IFA a fost punctul de lansare a multor produse care si-au gasit intre timp locul in casele consumatorilor, iar editia din 1930 a fost deschisa de insusi Albert Einstein. Expozitia era atunci la a patra editie si era destinata doar producatorilor de aparate radio, asa cum ii spune si numele pastrat de atunci (funkausstellung – expozitie radio).

     

    Acum, de la Berlin sunt lansate in fiecare an noi tehnologii sau concepte de marketing pentru toata gama electronicelor de consum. La editia 2007, cei 1.200 de expozanti au mizat pe atentia distributiva a 7.000 de ziaristi acreditati de la institutii mass-media din toate colturile lumii. Scriitorii de bloguri au avut si ei la dispozitie o zona speciala, o cafenea de unde se puteau conecta la Internet pentru a transmite publicului lor ceea ce se intampla la targ. Iar intreg spatiul expozitiei a semanat mai curand a joc de oglinzi: fara a avea o estimare de inalta rezolutie, probabil ca suprafata totala a ecranelor prezente, plasme sau LCD-uri, s-a apropiat de un kilometru patrat. Nici nu e de mirare; din totalul industriei de electronice, cea a televizoarelor si a monitoarelor inseamna valoric o treime din total. Adica 130 mld. euro dintr-un total de 400.

  • Cu sau fara butoane

    Cele mai cunoscute marci de electronice s-au afisat cu cele mai putin cunoscute dintre produse, cele recent lansate. Iata cateva dintre acestea.

     

    LG – cel mai nou telefon mobil al LG se numeste acum KU990, un smartphone cu serioase veleitati de camera foto. Se remarca intre specificatii stabilizatorul de imagine, ISO 800 pentru incaperi slab iluminate si viteza de 120 de cadre pe secunda in cazul inregistrarilor  video, cea mai mare obtinuta de un telefon.

     

    Panasonic – patrunde pe piata europeana de GPS cu marca Strada, o linie cunoscuta pana acum doar in Japonia si Statele Unite. Primul model care va fi disponibil, CN-GPSON, are un ecran touch-sensitive de 5 inchi si o aplicatie ce detecteaza pe care dintre benzi ruleaza masina.

     

    Philips – Un display gigantic al olandezilor de la Philips are pretentia ca emite imaginile cele mai apropiate de realitate, tridimensional. 3D WOWzone este, prin dimensiunea de 132 de inci, potrivit pentru mici cinematografe si are avantajul ca nu necesita ochelari speciali pentru a percepe imagini 3D. Un minus este faptul ca exista foarte putine filme pretabile la acest tip de vizionare.

     

    Samsung – Cu o bogata oferta de plasme, ecrane LCD sau mai noua tehnologie LED, Samsung incearca sa rezolve si dilema formatului potrivit. Intre Blu-Ray si HD-DVD, modelul BD-UP5000 le poate reda pe ambele. E suficient ca discul sa fie introdus in player si produsul se adapteaza continutului. In plus, filmele mai vechi stocate pe DVD-uri sunt afisate in format high definition printr-un procedeu tehnic numit „upscaling“.

     

    Sony – Doua noi camere foto ale producatorului japonez, T200 si T70, detecteaza automat cand subiectul din fata camerei zambeste pentru a face fotografia. Cu functia „smile shutter“ activata, declansatorul se activeaza imediat ce este detectat un zambet. Rezolutia pozelor este de 8MP si ambele modele sunt dotate cu ecrane tactile de 3 inci. Modelele sunt destinate segmentului de masa.

  • Cultul amatorului

    O veche butada – atribuita lui T. H. Huxley – spune ca daca pui un numar infinit de maimute sa bata la masina de scris suficient timp, e posibil ca una sa produca o capodopera. Andrew Keen crede ca Internetul probeaza contrariul.

     

    Continutul generat de utilizatori este poate cel mai important pilon pe care se bazeaza paradigma Web 2.0. E suficient sa ne gandim la Wikipedia, uriasa enciclopedie libera edificata prin contributiile voluntare ale miilor de utilizatori (dintre care peste 75.000 sunt activi), care au scris, au dezbatut, au corectat si au actualizat peste 5 milioane de articole in peste 100 de limbi. Nu mai putin spectaculoase sunt colectiile impresionante de poze partajate pe Flickr sau de secvente video pe YouTube, miile de recenzii de la Amazon, milioanele de bloguri si podcast-uri, paienjenisul referintelor gazduite de Del.icio.us si inca multe altele. Uneori contributia utilizatorilor este minima, dar semnificativa. Simpla semnalare a stirilor interesante, prin gruparea si ordonarea referintelor, ne furnizeaza o colorata harta a interesului public (astfel functioneaza situri precum Digg.com). Nu doar ca munti de informatie ne stau la dispozitie, dar avem sansa sa contribuim. Fara indoiala ca nu exista mediu informational mai democratic decat noul web.

     

    Si totusi… Nu cumva aceasta evolutie are si partile ei intunecate? Andrew Keen – autorul unei foarte controversate carti, numita The Cult of the Amateur, aparuta recent – crede ca „intunecat“ este prea putin spus si ne avertizeaza inca de pe coperta ca „Internetul de astazi ne ucide cultura“. Pe parcursul a 240 de pagini, Keen incearca sa ne convinga ca Web 2.0 este o forma de marxism cultural, iar continutul generat de utilizatori nu face decat sa distruga centrele de autoritate culturala, sa propage mediocritatea in detrimentul valorii si al talentului, sa stearga liniile de demarcatie intre expertiza si amatorism. Nu doar cultura, dar si sferele economiei, politicii si chiar valorile fundamentale ale societatii sunt afectate de proliferarea fara limite a blogurilor, a retelelor sociale si forumurilor virtuale, unde „ignoranta se impleteste cu egoismul, cu prostul gust si cu legea gloatei“. Exemplul cel mai mult utilizat de Keen este, desigur, Wikipedia, despre care afirma ca publica nu doar informatii inexacte si neverificate, ci chiar si zvonuri sau dezinformari intentionate. Chiar si motoarele de cautare contribuie la dezastrul prevazut de autor, pentru ca mizeaza pe popularitate si nu pe probitatea surselor atunci cand ordoneaza rezultatele cautarilor. In vreme ce noul web celebreaza „intelepciunea multimilor“, Keen avertizeaza ca multimile nu s-au aratat intotdeauna intelepte. Nu este greu sa distingem ecouri ale unui articol celebru, „Digital Maoism“, in care Jaron Lanier refuza sa acorde orice credit „inteligentei colective“, pe care antreprenorii noului web se straduiesc s-o valorizeze.

     

    In ce masura are Andrew Keen dreptate nu vom afla prea curand, insa ce parere are „inteligenta colectiva“ despre teza lui putem afla destul de usor, trecand in revista cele 51 de recenzii postate de utilizatori pe situl Amazon.com. Unele sunt laconice: „Cartea este de un incredibil elitism. Este evident ca autorul nu a facut niciun fel de cercetari si pare sa creada ca oamenii normali nu pot avea opinii“ – noteaza o cititoare, sub titlul „Pure trash“. Unele considera cartea o rabufnire resentimentara, pornind de la repetatele esecuri antreprenoriale ale autorului in epoca dotcom-urilor. Altele demonteaza sistematic si argumentat mul-te dintre ideile, adesea contradictorii, expuse de Keen. Opiniile expertilor sunt mai degraba rezervate, cei mai multi considerand cartea doar o buna baza pentru o dezbatere serioasa. Ironic este faptul ca tocmai blogurile (printre care si cel al autorului!) si contributiile amatorilor au facut din cartea lui Andrew Keen un succes editorial.

     

    Dintre toate reactiile pe care cartea – provocatoare, intr-adevar – le-a starnit, mi-a atras atentia cea a lui Lawrence Lessig, profesor de drept la universitatea Stanford, unul dintre autorii conceptul si licentei Creative Commons, autor al unei celebre carti numita „Free Culture“. Desi considera demersul lui Keen fundamental gresit, Lessig califica lucrarea ca fiind stralucitoare: „Lectia pe care ne-o preda este una pe care toti trebuie s-o invatam: sa citim si sa gandim critic, indiferent daca e vorba de produsele «maimutelor» (cum Keen ii considera pe cei care publica in Internet) sau de carti publicate de edituri precum Doubleday“ (editorul cartii lui Andrew Keen). Mai mult, Lessing a lansat o pagina colaborativa wiki in care amatorii sunt invitati sa demonteze argumentele lui Keen. Si chiar reusesc.

  • Concurs de frumusete

    Site-urile romanesti au un singur concurs al carui juriu decide care e cel mai bun, iar inscrierile la Internetics 2007 tocmai au inceput. Deocamdata, cel mai judecat va fi site-ul oficial al competitiei.

     

    Ca in fiecare an din cei sase care au trecut de la prima editie, in aceasta perioada incep inscrierile la singura competitie autohtona pentru realizatorii de site-uri. Spre deosebire de alti ani insa, internetics.ro nu va intra in „conservare“ imediat dupa anuntarea castigatorilor, pentru a fi actualizat un an mai tarziu, la o noua editie. Millenium Communications, agentia de comunicare ce organizeaza Internetics, spune ca pe pagina web vor incepe sa fie difuzate periodic informatii care intereseaza oameni din industria online, incercand sa creeze o comunitate a acestora in jurul internetics.ro. „Site-ul era pratic mort un an intreg minus perioada concursului. Lucrurile se vor schimba de anul acesta“, anunta Mirel Dediu, unul dintre coordonatorii competitiei. Discret, schimbarile au inceput sa se produca. Cei care intra pe internetics.ro vor putea observa ca alaturi de meniul destinat celor interesati de concurs exista deja in partea stanga un meniu fara legatura cu acest festival. Rubrici care anunta lansari de site-uri, cele de stiri, interviuri sau studii de caz vor incerca sa atraga cititori care lucreaza in industria online. Acum, doar o parte a rubricilor contin articole, in principal datorita faptului ca, spun reprezentantii Millenium, zilele acestea in centrul atentiei este festivalul Internetics, care va furniza pe 26 octombrie numele site-urilor care au castigat sectiunile din concurs. Un loc unde cei interesati sa descopere noi destinatii web interesante din Romania ar putea gasi cateva nume demne sa ajunga in bookmark. Sau, pentru ca este o competitie care premiaza in primul rand inovatia in realizarea site-ului, cateva nume de agentii web cu care merita sa fie semnate contracte pentru lucrari noi. Speranta unei vizibilitati mai mari date de premiile Internetics in fata unor potentiali clienti a fost si anul trecut motorul care i-a determinat pe cei mai multi dintre dezvoltatorii web romani sa participe cu mai mult de 400 de lucrari.

  • Cu minute in afara retelei

    Un grup de hackeri se lauda ca in curand vor pune in vanzare primul software care decodeaza telefonul lansat de Apple si AT&T, astfel incat sa poata fi utilizat in orice retea de telefonie mobila.

     

    Un blogger spunea, dupa lansarea telefonului mobil iPhone, ca daca de a doua zi Apple ar incepe sa vanda iCola, ar renunta sa bea Coca-Cola. Dar pe cat de mare e numarul pasionatilor de electronice produse de compania lui Steve Jobs, oricand s-ar putea gasi in Statele Unite un numar similar de nemultumiti de calitatea serviciilor mobile oferite de AT&T in mai multe zone. Daca un consumator face parte din ambele tabere, e pus in fata unei dileme: sa cumpere un telefon mult-ravnit, dar pe care il poate folosi exclusiv intr-o retea care nu-l multumeste. Seria contractelor exclusive va continua si in Europa, sustinea recent cotidianul Financial Times. Conform acestuia, vor fi doar trei retele in care va putea fi folosit iPhone – T-Mobile in Germania, Orange in Franta si O2 in Marea Britanie. Pana la confirmarea zvonurilor, un grup de sase tineri si-au petrecut vara lucrand la un software care sa permita celor care cumpara telefonul vandut de Apple sa-l foloseasca in orice retea.

     

    Si se pare ca in cele din urma au reusit. Un scurt material video al CNN ii prezinta pe „hackeri“, ce nu au vrut sa-si divulge identitatea, reusind in mai putin de doua minute sa decodeze telefonul si sa-l faca utilizabil in reteaua T-Mobile. Totul se face fara a deteriora in vreun fel aparatul si fara a-i deschide carcasa. Software-ul abuzeaza, se pare, de o bresa a sistemului software in momentul cand se conecteaza la magazinul online iTunes, de pe care pot fi cumparate piese muzicale. Grupul de softisti are si un site, platforma care va fi folosita pentru a vinde licente. Pe iPhoneSIMfree.com sunt oferite raspunsuri la cateva intrebari. Una importanta, care va fi pretul aplicatiei software, nu-si gasise inca raspunsul la momentul redactarii acestui articol. Alaturi de pretul aparatului in sine, 399 de dolari (dupa ieftinirea anuntata saptamana trecuta), se adauga astfel pretul licentei care sa-l faca utilizabil si in alte retele, dar si costurile cu abonamentul AT&T pe doi ani de zile, fara de care nu se poate cumpara inca un iPhone. Aceasta i-ar putea pune pe alti hackeri sa se gandeasca unde ar mai putea aparea reduceri de costuri si sa gaseasca un raspuns care sa-i scoata din business pe cei sase proaspeti antreprenori. Din moment ce orice software poate fi piratat, de ce nu si un software facut sa pirateze aplicatia ce elibereaza iPhone de AT&T?       

  • Celalalt Bucuresti

    De cateva luni, din adancurile centrului istoric al Bucurestiului ies la lumina peisaje si istorii care, povestite si impachetate cu spirit de marketing, pot revitaliza spectaculos interesul turistic al acestei zone.


    Bucuresti. In cartierul Lipscani sunt vizibile zidurile vechi ale cetatii construite de Dracula. La mica distanta e Muzeul de Istorie al orasului Bucuresti, unde se pastreaza copia actului prin care Dracula a poruncit constructia zidurilor“, nota recent pe blogul sau o turista italiana recent intoarsa din Romania. Mai putin decat acuratetea informatiilor ei importa aici fascinatia fata de o istorie aproape inseparabila de mitologie, pe care turista o descoperise aici, laolalta cu multi alti vizitatori straini ce au umplut de-a lungul acestei veri strazile proaspat excavate ale centrului istoric, fotografiind si minunandu-se la tot pasul.


    Sapaturile arheologice din ultimele luni in centrul vechi al Bucurestiului au scos la lumina un oras secret, subteran, vechi de cateva secole, un amestec de straturi de istorie din secolele al XVI-lea, al XVII-lea si al XVIII-lea. Zona in care s-a explorat a cuprins strazile Smirdan (fosta Ulita Domneasca), Franceza, Postei, Stavropoleos si Lipscani, si probabil ca ruinele, vasele, monedele si celelalte obiecte descoperite ar fi ramas mai departe necunoscute publicului daca n-ar fi fost programul de reabilitare a infrastructurii din centrul istoric, al carui start a depins de avizul autoritatilor privind descarcarea de sarcina arheologica.


    Sub sucursala Lipscani a Bancii Comerciale Romane, o cladire de secol XIX, lucrarile au confirmat existenta „Bisericii lui Ghiorma Banul“, construita undeva in perioada 1564-1565. Ghiorma Banul a fost un mare boier care a trait in perioada Doamnei Chiajna si care a fost executat de Voda Alexandru al II-lea Mircea. Ceva mai tarziu, langa ea s-a construit Hanul Greci, ale carui ziduri s-au ivit la decopertarea terenului. Putin mai incolo se afla Hanul Zlatari, care a functionat pe langa biserica Zlatari, ridicata de catre zlatarii (aurarii) domnesti in secolul al XVI-lea. In acelasi perimetru, peste drum de actuala BCR au aparut si urmele Hanului Serban Voda, construit de domnitorul Serban Cantacuzino intre 1683 si 1685. Sapaturile au scos la lumina si amintirea unor perioade dramatice din Bucurestiul de altadata. Langa o intrare a bancii au fost reperate urmele unei incaperi distruse de un incendiu, din care tot ce a ramas au fost cateva scanduri si grinzi carbonizate.


    Arheologii spun ca descoperirile nu     i-au luat in totalitate prin surprindere. „Stiam ca este Hanul Greci in zona, dar nu stiam cat este de mare, surpriza a fost dimensiunea: un han cu latura de 100 de metri“, spune Gheorghe Manucu Adamesteanu, arheologul care coordoneaza sapaturile din centrul vechi. Specialistii spun ca descoperirile facute in cel mai mare santier arheologic din tara deschid o alta perspectiva pentru istoria orasului. „Am descoperit o zona in care se strangeau conductele de apa de secol XVI, pe cand noi eram considerati niste trogloditi – or, faptul ca in secolul al XVI-lea aveam un sistem de distribuire a apei este extrem de important“, afirma Adamesteanu.


    Descoperirile au atras public de tot felul. „A iesit la iveala o casa de secol XVII foarte frumos pastrata, construita din caramida cu nise si arcade, care a atras multi studenti de la Facultatea de Arhitectura. Avem surpriza sa vedem deja multe grupuri de turisti straini, in conditiile in care deocamdata nu au ce sa vada“, spune Adamesteanu. Ce se va intampla insa cu aceste vestigii? Conform arheologului, au fost alese cele mai importante zone din punct de vedere arheologic si arhitectural: ruinele din fata BCR, de pe strada Stavropoleos si de pe strada Franceza colt cu Postei; s-au facut planuri, au fost inaintate la Ministerul Culturii, comisiile de specialitate le-au discutat, au aprobat proiectul, urmand ca acum sa se organizeze un concurs de proiecte de amenajare. Dupa Zilele Bucurestiului, de la sfarsitul lui septembrie, ar trebui sa fie anuntata si data concursului. Pana la organizarea licitatiei ulterioare pentru proiectul castigator si obtinerea de fonduri, o parte dintre ruine au fost acoperite cu pamant pentru conservare.


    Adamesteanu afirma ca propunerile pentru punerea in valoare a istoriei orasului sunt cat se poate de diverse: o parte din strada Franceza poate fi acoperita cu podea transparenta, iar in zona BCR se poate realiza o constructie in relief pe care turistii sa o poata vedea de la distanta. Reprezentantii primariei spun ca nu pot da informatii concrete despre aceasta amenajare inainte de licitatie. „Intr-un capat al strazii vor sa puna o statuie, dar inca se discuta“, spune Adamesteanu. Ramane de vazut daca lucrarile de punere in valoare a vestigiilor se vor desfasura in paralel cu cele realizate de firma spaniola Sedesa in cadrul programului de reabilitare a infrastructurii din centrul istoric sau daca vor incepe abia dupa ce lucrarile Sedesa vor lua sfarsit.


    Singurul lucru care este deocamdata sigur e data la care se vor finaliza lucrarile de reabilitare a centrului istoric – zona – pilot (aria in care s-au realizat si sapaturile): 20 aprilie 2008. „Va pot confirma, totusi, ca termenele contractuale de finalizare se aplica doar pentru lucrarile care fac obiectul contractului privind reabilitarea infrastructurii si nu pentru lucrarile de conservare a descoperirilor arheologice, a caror necesitate a aparut dupa inceperea sapaturilor“, spune Ana-Maria Toma, responsabil pentru relatiile cu presa in cadrul Primariei Bucuresti. Bugetul proiectului de reabilitare a centrului vechi a fost de 20,7 milioane de euro, bani obtinuti dintr-un imprumut de la BERD, dintr-un grant acordat de guvernul olandez si din fondurile proprii ale municipalitatii.


    In lipsa unor certitudini, pesimistii s-ar putea ghida dupa un precedent, dat fiind ca ruinele din Centrul Vechi scoase acum la lumina se invecineaza cu o descoperire de acum trei ani, din curtea Loteriei Romane din Calea Victoriei nr. 9: zidurile a cinci biserici suprapuse, ridicate intre secolele al XVI-lea si al XVIII-lea. Arheologii au conchis atunci, in 2004, ca bisericile au apartinut caselor boieresti care s-au succedat de la inceputul secolului al XVII-lea si pana la sfarsitul secolului al XIX-lea. Imediat ce atentia presei fata de fascinanta descoperire s-a risipit, ruinele au intrat insa „in conservare“, cu aceeasi promisiune ca acum, ca pentru punerea lor in valoare vor exista niste proiecte. Cum terenul respectiv apartine Loteriei, iar de soarta patrimoniului istoric raspund Ministerul Culturii si municipalitatea, ingroparea vestigiilor si amanarea sine die a proiectelor a putut fi explicata prin circuitul lent al documentelor intre aceste institutii. „Acele biserici, o data cu schimbarea presedintelui Loteriei (anul trecut, n.red.), vor fi puse insa in valoare. Am avut o discutie cu presedintele si mi-a spus ca se vor aloca bani si urmeaza sa se faca un concurs de proiecte. Cred ca in octombrie-noiembrie se va sti ceva clar“, spune Adamesteanu.


    Ce modele au la dispozitie insa autoritatile pentru valorificarea vestigiilor din centrul istoric? Una dintre solutiile cele mai folosite este acoperirea cu o suprafata transparenta: la Lisabona, sediul bancii Millennium a fost construit peste ruinele unor vile romane, dar situl a fost acoperit cu un plafon transparent, astfel incat turistii si amatorii de istorie sa le poata vizita. Iar in Ljubljana, in anii ’80 a inceput amenajarea vechiului castel medieval si constructia unui funicular care sa faciliteze accesul pe dealul pe care se afla acesta; pentru ca o parte din zidurile castelului fusesera ingropate, ramasitele acestora au fost acoperite cu podea transparenta, astfel incat sa poata fi admirate fara a se degrada in aer liber. E adevarat insa si ca slovenii     si-au pus problema inca de la inceputul secolului trecut cum sa puna in valoare castelul, iar solutiile tehnice si sumele necesare pentru ca frumusetea trecutului sa prinda iarasi viata acolo s-au lasat asteptate. Acum, speranta pentru vestigiile de la Bucuresti e sa nu fie nevoie si in cazul lor de mai bine de un secol de reflectie.

  • De la rozatoare la roboti

    Nu ati auzit de Ratatouille? Ei bine, este un fel de mancare frantuzesc, simplu, usor si racoros, facut din colorate legume de vara. Ardeiul gras, rosiile, dovleceii si cartofii sunt ingredientele de baza ale acestui fel de mancare, considerat prea simplu pentru a fi o delicatesa.


    A, da, si mai este si un film, o animatie Disney-Pixar, cu un sobolan drept personaj principal. Peste tot se scrie despre vajnicul Remy (Patton Oswalt), mustaciosul rozator cu veleitati de maestru bucatar, ca ar fi soarece. Ei bine, nu este soarece deloc, ci un adevarat sobolan (atentie la primele trei litere din titlul filmului), cu mustatile si parul gri-albastrui de rigoare. Dar Remy este un sobolan special. Desi natura i-a harazit destinul de a se hrani din gunoaie („manana-ti portia de gunoi“, il bate tatal sau la cap), Remy are un nas prea fin pentru a se supune. Asa ca atunci cand acelasi destin il aduce la Paris, in canalizarea unui faimos restaurant, sobolanul nostru isi da seama ca indeplinirea celei mai fierbinti dorinte ale sale este la doar doua suvite de par distanta.

     

    De ce doua suvite de par? Pentru ca in animata bucatarie a restaurantului se angajeaza si Linguini (Lou Romano), care n-are pic de talent culinar, dar viseaza si el, ca si Remy, sa devina maestru bucatar. Dar, daca pe Remy il ajuta mirosul fin si un al saselea simt cu care dozeaza perfect ingredientele pentru a obtine magnifice delicatese, pe Linguini nu-l ajuta absolut nimic. In afara de Remy.

     

    Intre cei doi eroi ai nostri se incheie un improbabil parteneriat (daca inghititi acest mic defect al filmului lui Brad Bird inseamna ca acesta v-a vrajit de tot) care dovedeste ca mantra fostului proprietar al restaurantului, Gusteau – „oricine poate sa gateasca“ – este cat se poate de adevarata. Stand pe crestetul capului lui Linguini si tot tragandu-l de par pentru a-i ghida mainile, Remy il transforma pe acesta in bucatarul perfect, spre uimirea maleficului Skinner (Ian Holm), adevaratul personaj negativ al filmului, maestru bucatar care viseaza sa puna mana pe restaurant si sa-i foloseasca renumele pentru a lansa o linie de semipreparate extrem de profitabile, ucigand astfel arta culinara. Dar au Remy si Linguini grija ca acest lucru sa nu se intample, cu ajutorul focoasei Colette (Janeane Garofalo), o bucatareasa foarte infipta, care ofera filmului un ingredient esential: amorul.


    Amuzanta negociere intre „ce vreau“, „ce pot“ si „ce vor altii de la mine“, aventurile lui Remy reitereaza unul dintre cele mai banale mobiluri scenaristice din istoria Pixar: visarea. Remy viseaza sa fie maestru bucatar, Nemo viseaza la libertate si asa mai departe. Meritul celor de la Pixar este ca ne fac si pe noi sa visam in rand cu personajele lor.


    Daca animatiei din „Cars“ poate ii lipsea expresivitatea (e destul de greu sa faci o masina sa zambeasca), in „Ratatouille“ aceasta problema dispare, talentul animatorilor atingand adevarate culmi. Cu cea mai inalta tehnologie, Pixar a reusit sa creeze cel mai convingator sobolan pe care l-a vazut vreodata marele ecran, dar si o multime de feluri de mancare veridice si cu vino-incoace. Iar Orasul luminilor nicicand n-a mai aratat atat de frumos.


    Desi se „bucura“ de niste dezavantaje evidente, printre care titlul imposibil de pronuntat de catre americani (pe afise exista si o transcriere fonetica, pentru a-i ghida in complicatul demers de a cere un bilet la cinema), accentul frantuzesc, decorul luxuriant al Parisului si cel curat-luna al bucatariei, plus domnul Remy pe post de maestru culinar absolut, au facut ca „Ratatouille“ sa incaseze 47 de milioane de dolari in primul weekend de lansare in Statele Unite, urcand pe primul loc in box-office. Chiar daca suma este consistenta, este totusi cea mai mica inregistrata de premierele Pixar din ultimii zece ani, de la succesul mediocru „A Bug’s Life“. In schimb, francezii s-au repezit cu mic, cu mare la film, „Ratatouille“ batand in Franta orice record de incasari inregistrat vreodata de o animatie. Pana in acest moment, filmul a strans aproape 350 de milioane de dolari in toata lumea.


    Iar aventurile Pixar nu se opresc aici. Impreuna cu studiourile Disney, compania pregateste o animatie care are, ca si „Ratatouille“ anul acesta, toate sansele sa ajunga cel mai vizionat film de gen al lui 2008. Momentan, se stiu destul de putine despre subiect, dar un lucru e clar: animatorii revin in lumea deloc lipsita de sentimente a personajelor facute din metal: personajul principal din „Wall-E“ este un robot chiar pe nume Wall-E. Imaginea cu Wall-E, micul robot condamnat sa stranga timp de sute de ani gunoaie pe un Pamant parasit de risipitoarea sa rasa umanoida, este probabil una dintre cele mai induiosatoare din animatiile ultimilor ani.


    Despre ce e vorba? E anul 2700, iar lungile secole de consumism nesabuit al oamenilor au lasat Terra sufocata de gunoaie. Oamenii pleaca spre locuri mai primitoare, lasand in urma, ca sa faca curat si sa readuca planeta la conditii propice vietii, o armata de robotei specialisti in dat cu mopul. In urma unei erori de programare, dupa sute de ani, singurul robot activ este micul Wall-E, care, dupa milioane de cubulete facute din deseuri compactate, ridica ochii spre cer si, prin stratul gros de gaze stacojiu-otravitoare, intrezareste stelele. Pe ideea ca cea mai neinsemnata dintre fiinte poate avea un destin uimitor, Wall-E afla ca poate mult mai mult decat sa alinieze deseuri cand pe Pamant aterizeaza Eva, o robotica trimisa de oameni pentru a vedea daca planeta a redevenit locuibila. Vrajitorii de la Disney-Pixar, cele doua studiouri de animatie acum aliate, au stiut sa surprinda si sa impresioneze cu fiecare lungmetraj, de la „Finding Nemo“ la „The Incredibles“. Iar producatorii promit acum ca „Wall-E“ va arata de parca ar fi fost filmat de un cameraman. Ei bine, da, pe-asta am spus-o doar asa, ca sa se infioare specialistii.

     

    “RATATOUILLE”. R: BRAD BIRD. D: PATTON OSWALT, IAN HOLM, LOU ROMANO, JANEANE GAROFALO, BRIAN DENNEHY, PETER SOHN, PETER O’TOOLE, WILL ARNETT. DIN 7 SEPTEMBRIE

  • Elogiul ignorantei

    Lucrurile nu au valoare in sine. Omul este acela care pune valoare in lucruri sau o retrage din ele, iar valorizarea este un act de putere. Are caderea sa faca asa ceva, potrivit lui Nietzsche, doar cel care domina.

     

    Un astfel de gest incearca Hannes Stein in „Micul sau tratat pentru intelectuali epuizati“, in care confisca gandirii orice virtute si in care sustine „ca lumea moderna trebuie sa se lase de gandit“. Viata, sustine el, „este o impertinenta solitara“ si totul se reduce la un truism: gandirea scade forta de atractie erotica si insingureaza. „Cine si-ar dori sa faca amor cu un monstru inteligent si cu ochelari grosi sau sa stea sub aceleasi acoperis cu alt monstru care se indoieste tot timpul?“ Cu astfel de argumente vrea sa iasa din pluton autorul nostru, intr-un eseu pe care multi il considera un pamflet polemic dedicat ratiunii critice, in stilul lui Jonathan Swift.

     

    Sa-i urmarim putin gandurile, oricat de contraindicat ar fi asa ceva pentru niste oameni care vor sa urmeze sfatul lui Stein si sa se lase de gandit. Dupa el, gandirea ramane o deprindere de care te poti lepada; este tot atat de putin congenitala ca orice viciu (remarcati ironia) si chiar si cine a fost inzestrat de natura cu cele mai alese talente le poate diminua treptat, deoarece aceasta nu tine de biologie, ci de vointa. Sub semnul sloganului „decat o frunte ingandurata mai bine riduri de expresie“, veti invata cum sa nu mai invatati si cum sa strangulati orice gand incipient. Pentru ca, nu-i asa, ce rost are sa ne framantam mintile, cata vreme „stramosii nostri parosi au fost alungati dintre pomii Paradisului exact cand au inceput sa-si puna intrebari si sa poarte dialoguri cu ei insisi“.

     

    Cum a ajuns Stein la concluzia ca accesul la Paradis este asigurat de renuntarea la gandire? Printr-o revelatie, ca la mistici. Cu ani in urma, s-a captusit cu o oarecare raceala (38,2 grade C). Desi tratata radical cu supe de gaina, aspirine si frectii cu spirt, boala l-a facut pe Hans sa-si simta in acea perioada creierul „ca pe un bulgare de mucozitati“. Desi se simtea rau, ii era bine, pentru ca se simtea protejat ca in burta mamei. Toate grijile se indepartasera, nu il mai nelinistea nici trecutul, nici prezentul, nici viitorul si plutea intr-un sos cald, pentru ca nu se gandea la nimic. Multumita metodei de tratament pe care o recomanda in acest ghid, cititorii  pot da buzna in vacuumul mental total care garanteaza patrunderea in sfera fericirii si pot racni odata cu autorul: Non cogito, ergo sum!

     

    Hannes Stein, „Cum m-am lasat de gandit, Mic tratat pentru intelectuali epuizati“,

    Editura Nemira, Bucuresti, 2007