BusinessMagazin

Blog

  • Diferent eculturale pe coperte glossy

    Lumea revistelor este una care te absoarbe. Culori speciale, titluri acrosa, fotografii neobisnuite…Fonturile dintr-o revista nu scriu o pagina, ci construiesc un univers care te seduce inconstient, indiferent daca esti un pasionat recunoscut, cu abonament sau doar un cititor ocazional. Revistele sunt o lume aparte pentru ca vorbesc despre lumea ta, intr-un limbaj care tie iti este specific. M&A a mers la standurile de presa din Paris, Milano si Bucuresti si va povesteste despre cum diferentele culturale se regasesc chiar si sub lacul unei coperte glossy…

     

    France Press. Sofisticare

    In Franta, cum era de asteptat, moda vinde foarte bine. Asadar, la capitolul reviste pentru femei, vorbim de un portofoliu bogat, cu titluri internationale  consacrate – Vogue, Elle, Glamour, Cosmopolitan – dar si reviste care isi revendica intr-o mare masura apartenenta la piata franceza (unele dintre ele devenite intre timp titluri internationale – L’Officiel este prima revista franceza care a intrat pe piata chineza) – L’Officiel si Jalouse (editate de Editions Jalou, un grup de presa de familie infiintat de Georges Jalou) sau Numéro (editat de grupul de presa Alain Ayache).   

     

    Revistele glossy frantuzesti sunt oglinda publicului lor – sofisticate, avangardiste, atente la detaliu.  Putin arogante si inaccesibile, pe alocuri, ele impun o anume eticheta. Coperta nu are niciodata prea multe titluri si prefera stilul minimalist, dar studiat.

     

    85% din informatii sunt din zona de moda si frumusete, dar acorda importanta si ultimelor noutati culturale, aparitii mondene si lansari. Subiectul principal este asadar moda cu o puternica tenta de social.

     

    Layout-ul de interior este fie foarte simplu – pentru a pune in valoare interviurile si materialele de tip features prin deschideri spectaculoase si colonaje aerisite, care fac materialul usor de citit, fie foarte aglomerat la sectiunile de noutati si agenda, care accepta cea mai bogata alternanta de fonturi, grafica, ilustratie si fotografie – pentru a scoate in evidenta variatatea si bogatia informatiei.  

     

    Revistele de moda frantuzesti sunt un barometru cultural pentru ca pun moda in contextul  cultural, ca un laitmotiv al lumii in care traim: felul in care ne imbracam, cum socializam, ce ascultam, ce ne influenteaza, ce ne inspira. Moda este doar un liant care faciliteaza dezbaterea sociala. Ele ofera o cheie de interpretare accesibila si placuta pentru societatea in care traim.

     

    Un regalo italiano. Nonconformism

    In Italia, cele mai cautate reviste sunt numele internationale: Elle, Marie-Claire, Vogue, Vanity Fair, Cosmopolitan si titlurile specific italienesti ca Amica sau Flair.

     

    Despre presa italiana de femei se poate spune ca este nonconformista. De fapt, ea reflecta curajul specific italienesc de a incerca orice combinatie aparent ciudata, de a stabili tendinte, de a propune cu nonsalanta neconventionalul, pentru ca apoi sa il impuna ca moda.

     

    Presa nu se vinde la tarabe decât rareori, pentru ca in rest gasesti tot ce-ti doresti in magazine dedicate special difuzarii de publicatii. Un astfel de magazin inseamna un sir de ziare, pentru acces la “prima mâna“ si apoi reviste: ghiduri TV, publicatii de fitness, de diete, de sanatate, de jocuri pe calculator, de afaceri, de hair-style si – evident – reviste de moda. Acestea sunt cele mai cautate; lunare, saptamânale, groase, subtiri, nationale, internationale, oricum cu multe cadouri – revistele de moda sunt raspandite in toate magazinele de presa. Cele mai dorite sunt numele internationale: Elle, Marie-Claire, Vogue, Vanity Fair, Cosmopolitan si titlurile specific italienesti ca Amica sau Flair.

     

    Dupa cumparaturi te opresti cu revistele grele la o terasa. Toate editiile internationale sunt, de fapt, cataloage. Iti comanzi “cappuccino con molto spuma” si deschizi Vogue-ul anticipând aproximativ  trei ore de placeri vizuale intr-un club exclusivist. Ai dreptate in legatura cu exclusivitatea, insa cele 600 de pagini ale revistei iti dau impresia ca iti petreci timpul intr-un club plin de fum, intunecat, decadent. Fie ca e reclama la Chanel, D&G sau UCB, nicaieri nu vezi un manechin zâmbind. Femeia nu este nici fericita, nu vrea nici sa cucereasca; este pur si simplu «fashion». Culorile sunt obositoare, puternice, de cele mai multe ori cu reflexii metalice. Pozele sunt dezordonate, decorurile ravasite, iar fondul negru dominant.

     

    Moda italiana nu accepta usor reprezentarea celebritatilor. Revistele prefera fete noi intotdeauna, modele aproape necunoscute, cel mai adesea cu o alura ciudata, care nu rezoneaza nicicum cu standardele clasice de frumusete. Dar au un farmec aparte care te intriga si in cele din urma te seduce. Abordarea nu este una comerciala – imaginile nu sunt usor de descifrat, iar titlurile sunt zgarcit prezentate pe coperta – de cele mai multe ori, e unul singur. Combinatia alb-negru este cea mai de succes pentru coperta, care accepta extravagante maxime – adica uneori chiar si imagini care par ca nu au rezolutie buna.

     

    Dupa ce rupi ambalajul revistei Elle, numar aniversar – 20 de ani de la aparitia in Italia – treci repede peste suplimentul  de psihologie, cele doua cataloage cu magazine si peste o brosuri cu tendintele pentru aceasta vara. Elle Italia nu e nici  corecta cum e Elle UK, nici senzuala si vicioasa ca Elle France. E moda dezordonata seducatoare. Singura structura este legata de pozitionarea reclamelor. Pagina de dreapta – reclame, pagina de stânga-text, cel putin pentru jumatate din revista dar tocmai asta ii da un aer de mall intr-o sâmbata dupa-amiaza.

     

    Cam tot la fel este si AMICA, revista 100% italieneasca. Coperta foarte serioasa, corecta, stilizata te poate induce in eroare. Interiorul e o explozie de reclame si culori.

     

    Pentru revistele italienesti, la nivel editorial, moda si arta sunt subiectele…sau moda este ridicata la statutul de arta. Trateaza majoritatea subiectelor din perspectiva artistica – a unui curent, a unei tendinte. Nu se tem de subiecte aparent de nisa – cultura, arhitectura, tehnologie. Pictorialele lor sunt cele mai extravagante si nu respecta regulile clasice de prezentare de haine sau de produse de beauty.

     

    Layout-ul este o dezordine de artist. Singura regula este lipsa de reguli, dar se accepta si cateva elemente de «continuitate» – la nivel de culori de fonturi sau accente grafice de identificare, care pot fi pozitionate oriunde, chiar si peste un portret. Fotografiile sunt taiate si uneori chiar se obtureaza mesajul fotografiei.

     

    Paginile aglomerate si uneori intunecate intentionat sau sapourile scrise ilizibil pe verticala dau senzatia ca revistele sunt in mod special create neprietenos. Este o descifrare insa superficiala. Toata aceasta aglomerare dezordonata de idei este un mesaj in sine – despre spiritul galagios si colorat specific italian.

     

    Glossy romanesc. Adaptabil

    Piata glossy din Romania ramane una cu o oferta variata – care propune atat retetele internationale deja confirmate Elle, Cosmopolitan, Glamour, Beau Monde si, in curand, Harper’s Bazaar, dar lasa loc liber si creativitatii autohtone care sa aduca savoarea locala in abordarea unui subiect clasic ca moda feminina.

     

    In Romania, primul loc de intalnire cu revistele este unul care stirbeste savoarea momentului. Standul de presa se traduce in romaneste «taraba». Din start mirajul momentului s-a pierdut. Inca mai asteptam magazine dedicate, decorate cochet care sa incarce momentul rasfoirii de reviste intr-o oarecare poezie cotidiana. Inca mai visam la cafenele care, pe langa croisante calde iti ofera si stiri hot, in coltul dedicat presei.

     

    Dar fascinatia romanilor pentru hartia glossy si fonturile sofisticate depaseste aceste bariere. Desi nu putem vorbi de o aglomeratie de titluri precum in occident, piata glossy din Romania ramane una cu o oferta variata – care propune atat retetele internationale deja confirmate Elle, Cosmopolitan, Glamour, Beau Monde si, in curand, Harper’s Bazaar, dar lasa loc liber si creativitatii autohtone care sa aduca savoarea locala in abordarea unui subiect clasic ca moda feminina.  Astfel, titluri ca The ONE sau Tabu si-au castigat notorietatea si forta de a initia un dialog cu publicul cititor de reviste.

     

    Titlurile internationale au avantajul de necontestat al unui brand puternic, construit pe traditie. Revistele locale vin cu un contraargument la fel de convingator – culoarea locala si relevanta unui mesaj specific pentru publicul romanesc. Este un tandem care satisface dorinta cititorului de «globalizare» informationala, dar si nevoia lui pentru mesaje cu care sa se identifice, care sa il reprezinte.

     

    Aflata in aceasta formula binara, revista romaneasca pentru femei definitiveaza acum modele.  Nu are inca un grad de sofisticare specific titlului francez, nu accepta inca nici excentricitatea italieneasca. Este adaptata publicului romanesc. Merge inca pe retete neutre, respectand standardele clasice de calitate la nivel editorial si de productie.

     

    Revistele glossy din Romania – la fel ca si publicul lor – inca mai asteapta brandurile de lux din «prima liga» care sa impulsioneze revistele pentru abordari mai indraznete si mai creative si sa dea curaj publicului sa guste astfel de abordari.

  • Te abonezi si castig(i)

    Politica de abonamente a ziarelor s-a schimbat,   odata cu orientarea spre un public-tinta tanar, cu putere de cumparare, dar cu apetit redus si   timp putin pentru presa scrisa cotidiana.

     

    Cu doar câtiva ani in urma, campaniile de abonamente se desfasurau numai in anumite perioade ale anului si ofereau doar reduceri de pret. Publicul-tinta provenea de obicei din segmentul de vârsta 40-60 de ani – era vorba de persoane care fie nu aveau acces la chioscul de ziare, fie apreciau avantajul de a primi publicatia acasa.

     

    Politica de abonamente a ziarelor s-a schimbat, in incercarea de a atrage si de a convinge publicul-tinta tânar, cu putere de cumparare, atât de dorit de clientii de publicitate. Abonamentele oferite de ziare pleaca acum de la alte premise: 1) cititorii tineri nu au timp sa mearga la posta si sa stea la coada pentru a plati un abonament, 2) publicul asteapta mai mult decât o simpla reducere de pret, aceasta transformându-se, practic, in pre-conditia achizitionarii unui abonament.

     

    Ziarele s-au orientat spre modalitati noi de plata a abonamentelor: la „Evenimentul zilei” expediezi un SMS, „Cotidianul” iti trimite un reprezentant acasa, „Gândul”, „Ziarul Financiar” si „Adevarul” accepta plati online. Reducerile oferite sunt substantiale, ajungând pâna la 50% din pretul publicatiei, cum este in cazul „României libere”, al „Jurnalului National” sau al „Ziarului Financiar”.

     

    O alta inovatie in politica de abonamente se doveste valoarea adaugata reprezentata de ofertele speciale pentru abonati – carti, CD-uri, DVD-uri, cataloage sau suplimente. „Cotidianul” ofera 24 de carti cadou la incheierea unui abonament pe un an, „Jurnalul National” – CD-uri, DVD-uri, carti, dictionare sau ghiduri pentru abonamentul Jurnalul National Plus, in timp ce „Ziarul Financiar” asigura acces gratuit la arhiva online si la suplimentele sale. Produsele oferite de ziare indica si ele o competitie acerba pentru publicul tânar din mediul urban.

     

    Cine castiga din campaniile de abonamente?

    Si publicul, si ziarul deopotriva. Cititorul economiseste timp, primeste un ziar de calitate la un pret mic si se bucura de un produs conceput special pentru abonati. Ziarul câstiga cititori constanti, care platesc in avans, scutind managerii de problemele legate de distributia la chiosc sau la taraba.

     

    Cosmina Noaghea, director publishing, PubliMedia International

    „Cea mai eficienta metoda de marire a numarului de abonati este direct marketing-ul. Sigur ca oferirea de discounturi este foarte importanta, dar primul pas este ca cititorul sa vada si sa citeasca ziarul. Cadourile ajuta, dar nu sunt o motivatie foarte importanta pentru ca la ziarele quality cititorii sunt mai putin motivati de cadouri (ei având venituri medii si peste medie), iar posibilitatea de abonare cu ajutorul SMS-ului sau online este o facilitate care aduce acum mai mult imagine decât volum. In acest moment, sunt destul de putini cei care apeleaza la SMS sau doresc sa se aboneze online, dar sunt oameni pe care si-i doreste orice ziar quality. E clar ca Internetul si mobilul sunt optiuni de viitor”.

     

    Günther Graml, Executive Director Distribution and Subscriptions, Ringier Romania

    „Ar trebui imbunatatit sistemul de distributie pentru abonamente: livrarea ziarelor la prima ora a diminetii, siguranta cutiilor postale, implementarea unui management real al relatiilor cu clientii, precum si protejarea bazelor de date. Noi, ca editori, incercam sa ne marim baza de abonati desfasurând in mod regulat campanii de abonare atractive (bazate pe reduceri de pret si premii). Dar, atâta timp cât nu sunt indeplinite primele conditii, rezultatele nu pot fi spectaculoase.”

     

    Carmen Dinca, director abonamente, Adevarul Holding

    „Abonamentul poate fi vazut ca un joc in doi, din care ambele parti au numai de câstigat. Avantajele existentei unui numar mare de abonati pot veni, in principal, din certitudinea unui tiraj cunoscut dinainte si din accesul direct, facil la un numar de cititori fideli, pe care ii poti repartiza pe zone, categorii sociale sau vârste. Avantajele unui cititor care are abonament, fata de cel care cumpara ziarul de la chiosc, vin din pretul redus al ziarului si din posibilitatea de a primi ziarul oriunde s-ar afla. Din pacate, sunt persoane care ezita sa faca un abonament la publicatia favorita, deoarece apar diverse inconveniente externe. Unul dintre ele este traficul foarte aglomerat dimineata, care ingreuneaza distribuirea abonamentelor de catre firmele particulare indeosebi. Acest lucru ii afecteaza mult pe cei vor sa primeasca presa inainte de a pleca la serviciu.”

  • Secretele jurnalismului de blog

    Aparitia noilor tehnologii din domeniul mass-media modifica nu doar felul in care se practica aceasta meserie, ci mai ales modul in care cititorii vor sa primeasca informatiile: cat mai interactiv, avand posibilitatea de a influenta in fiecare moment emitatorul. Jurnalismul pe blog, expresie a acestei tendinte, castiga tot mai mult teren, dar scepticii afirma ca asistam doar la o modificare de forma, nu si de continut jurnalistic si ca moda blogurilor se va stinge pana la urma. Ceea ce ramane este faptul ca jurnalismul viitorului, oricum va arata el, trebuie sa fie interactiv si sa dea cuvantul publicului.

     

    Nume importante din industria media autohtona, jurnalisti si institutii de presa au intrat deja in blogosfera. Alti ziaristi, la fel de importanti si de influenti, nu au facut inca acest pas si nici nu intentioneaza sa-l faca in viitorul apropiat. Asta pentru ca dincolo de avantajele aduse de prezenta pe blog, exista si unele dezavantaje recunoscute chiar de cei care au un jurnal online de succes. La nivel individual, cel mai important beneficiu il reprezinta cresterea notorietatii personale a ziaristului. Pentru cei aflati la inceput de cariera, „blogul poate fi un instrument pentru a atrage atentia asupra lor si a-si creste brandul personal”, spune Cristian Manafu, detinatorul unui blog in domeniu: http://manafu.blogspot.com/ si consultant pe media si internet la o firma de specialitate. Manafu continua: „Poate fi un tool de relatii publice bun si pentru jurnalistii care au ajuns la maturitate si se bucura de o anumita recunoastere in breasla”.

     

    Pentru Iulian Comanescu, autorul blogului de media www.comanescu.ro, alaturi de imbunatatirea „brandului personal”, acest tip de jurnalism aduce si „independenta editoriala, exprimare personala si viteza de reactie”. Feed-back-ul de la cititori si libertatea exprimarii sunt principalele lucruri pozitive si in opinia Ioanei Avadani, directoarea Centrului pentru Jurnalism Independent: „Esti stapânul propriei politici editoriale, nu esti constrâns de niciun considerent de ordin comercial si poti astfel sa scrii pentru nise oricât de inguste, daca le gasesti relevante, te bucuri de feed-back aproape instant si iti poti cunoaste comunitatea de cititori-participanti”. Rapiditatea vitezei de reactie adusa de bloguri este secretul unuia dintre cei mai de succes jurnalisti online din România: Zoso, care poate fi citit la adresa de web www.zoso.ro. El admite ca pe Internet „poti lucra mai rapid cu informatia, o poti servi mai rapid publicului, fara a fi nevoie de aprobarea sefului de sectie sau a redactorului-sef”. La nivel de publicatie, „blogul poate fi un instrument de relatii publice”, considera Manafu, pentru ca aduce notorietate si „te duce in contact cu consumatori de media care nu au acces sau nu sunt neaparat interesati de publicatia respectiva”, adauga Avadani.

     

    Lucrurile nu sunt in totalitate perfecte. Bloggerii se plâng de doua mari tipuri de probleme. Luati individual, fiecare din ei trebuie sa munceasca mai mult si sa consume timp suplimentar pentru aceasta activitate si, spre deosebire de colegii lor din presa scrisa, nu au nici suportul logistic al unui corector sau al unui „cap limpede”. La nivelul intregii branse a jurnalistilor online, exista o lipsa de incredere din partea publicului, care de multe ori ezita sa dea crezare informatiilor de pe Internet. „Inca mai functioneaza sintagma <<e pe Internet, e neimportant>>, desi in ultimele luni am vazut articole din presa scrisa inspirate din bloguri, fara a specifica sursa, desigur, cum ii sta bine presei traditionale”, se plânge Zoso. Unul dintre cei mai cititi bloggeri, Catalin Tolontan redactorul-sef de la Gazeta Sporturilor, identifica o problema suplimentara, intâmpinata in special de cei cu trafic mare pe blog: „Reactiile cititorilor pot fi uneori profund negative si-ti creeaza o stare de spirit greu de dus. In cazul in care nu esti o persoana puternica, ajungi sa scrii la comanda publicului si eviti sa mai sustii puncte de vedere impopulare”.

     

    Stilul jurnalistului trebuie sa se adapteze noilor forme de comunicare. Cei mai importanti bloggeri au cazut de acord ca formularea se simplifica pe Internet, devine mai degajata, ziaristul nefiind presat de termene limita. „Jurnalismul isi cauta centrul de greutate undeva la o treime de baza sa, literatura, si la doua treimi de vârful actualitatii sale, reprezentat de blogging”, spune Tolontan. „Se merge pe feeling, se lasa loc de interpretari, se comunica prin subtilitati”, arata si Manafu. Limbajul trebuie sa fie diferit de cel din presa scrisa, pentru ca, potrivit lui Zoso, pe Internet te adresezi unor „oameni deschisi la minte”. Iulian Comanescu e de parere ca România jurnalistica inca aduce destul de tare a limba de lemn si este un lucru pozitiv faptul ca pe blog „stilul e mai spontan si mai uman, chiar daca necizelat”.

     

    Jurnalismul clasic se bazeaza pe o serie de valori traditionale, cum ar fi libertatea presei, dreptul la libera informare si solicita aptitudini clasice necesare meseriei de ziarist: talent la scris, relationare, curaj etc. In ce masura acestea sunt valide si pe Internet? Avadani considera ca ele ramân foarte importante: „Daca aceste lucruri nu mai sunt valabile, atunci bloggingul, ca activitate jurnalistica, este in mare criza”. Ziaristii care si-au lansat propriile jurnale on line au fost aceia care au adus pe blogosfera valorile mentionate mai sus. Zoso arata ca „ingredientele unui blog bun sunt informatiile proaspete si de incredere”. Cele mai importante aptitudini ale jurnalistului de pe blog sunt rapiditatea  si capacitatea de a socializa, crede Tolontan. Dar provocarea principala este data de expunerea jurnalistului la critici, „uneori adevarate mineriade”, mai arata acesta.

     

    Ascensiunea blogurilor arata interesul tot mai mare al cititorilor pentru jurnalismul civic, in care pot controla procesul prelucrarii informatiilor. Poate ca blogurile sunt doar o moda temporara, dar tendinta pe care ele o exprima, aceea de interactivitate, va domina industria media in viitor. Pentru Comanescu, „bloggingul este nisa, interactiune 1:1, aproape in timp real, cu publicul si isi va lasa amprenta asupra media, ca si alte suporturi electronice”. Dar ca orice metoda de comunicare, va fi depasit din punct de vedere tehnologic in câtiva ani: „Limitele sale de comunicare vor fi atinse – si atunci va aparea un alt instrument”, conchide Ioana Avadani. Indiferent de evolutia blogurilor, viitorul suna bine pentru ziaristii onesti si valorosi. In spatiul jurnalistic al viitorului „furnizorii de media profesionisti” vor fi de neinlocuit, spune Manafu. In opinia lui, blogurile sunt o statie importanta in drumul nou pe care media a pornit de la dezvoltarea Internetului si a tehnologiei.

  • Ziarele, Anno Interneti 24

    La 1 ianuarie 1983, când puneau in functiune primul sistem TCP/IP, cercetatorii de la National Science Foundation nu se gândeau câtusi de putin la viitorul ziarelor tiparite. Cine s-ar fi gândit, insa, atunci, la concurenta pe care o va reprezenta presa online pentru cea clasica? Doua decenii mai târziu, Earl J. Wilkinson, directorul executiv al „International Newspaper Marketing Association” (INMA), argumenteaza ca ziarele vor exista in continuare, pe hârtie, si ca nu vor inceta sa fie un mediu de comunicare puternic.

     

    Intr-un discurs tinut la Hong Kong, in cadrul conferintei „The Role of Print in the Marketing Mix”, Wilkinson afirma ca cele peste 8.300 de cotidiene tiparite pe mapamond vor exista si in 2020, si in 2050, si in 2100. „Atât timp cât va fi nevoie de publicitate mass-market, vor exista si ziare”, sustine Wilkinson. Mai mult chiar, in opinia directorului executiv al INMA, ziarele platite se vor indrepta catre un segment demografic bine delimitat, in timp ce ziarele gratuite vor inunda piata, ceea ce va insemna, practic, o crestere substantiala a numarului de ziare tiparite – si toate acestea in conditiile dezvoltarii accelerate a lecturii online.

     

    Totusi, Wilkinson admite existenta unei crize pe piata ziarelor tiparite. El considera ca, in acest moment, la nivel global, managerii de presa scrisa experimenteaza patru scenarii:

    – Investitia in presa gratuita (21 milioane de exemplare de ziare gratuite se distribuie zilnic in metrourile din toata lumea);

    – Tabloidizarea ziarelor de calitate;

    – Dezvoltarea unor strategii legate de produse complementare (CD-uri, DVD-uri, carti etc.) oferite la cumpararea ziarelor, gratuit sau la un pret mai mic;

    – Dezvoltarea ziarelor in format mic, compact (Die Welt si Evening Standard au scos pe piata versiuni “prescurtate” ale ziarelor-mama, in formate compacte, cu numar de pagini redus).

    Aceste experimente ar viza doua scopuri: cresterea vânzarilor si captarea publicului tânar.

     

    Presa in Romania

    “Tendintele sunt corect sesizate si se aplica inclusiv in România – afirma Catalin Tolontan, redactorul-sef al Gazetei Sporturilor. Cred ca presa gratuita are viitor si la noi. E suficient sa iei metroul din Berceni in Nord si sa vezi in fiecare dimineata cum Compact a inlocuit in buna masura Libertatea. Nu sunt de acord cu cei care predica finalul presei prin aparitia gratuitelor. Constat, in schimb, ca ziarele gratuite largesc piata si ca ele sunt citite de oameni care, in mod obisnuit, nu consuma presa. Doar pentru ca gratuitele sunt un alt model de business, asta nu inseamna ca nu sunt ziare!”

     

    Adrian Halpert, directorul editorial al Adevarului, este si el increzator in viitorul presei scrise. “Cred ca viitorul ziarelor tiparite nu este atat de negru precum sustin unii. Din acest punct de vedere, piata româneasca este, oricum, mult in urma altor piete in care Internetul a muscat o felie consistenta din publicul presei scrise. Insa, chiar si sub presiunea <<erei electronice>> a presei, intotdeauna vor exista cititori <<clasici>> de ziare. Cititorul care simte nevoia sa-si citeasca ziarul dimineata la cafea, cel care vrea sa-l rasfoiasca in mijloacele de transport, cel care il pune pe noptiera, acasa – acestia sunt destul de multi, sunt cei care se identifica cu formatul fizic al ziarului, sunt cei pe care navigarea pe Net nu-i satisface. E adevarat ca trebuie sa tinem cont de expansiunea mijloacelor electronice de informare insa dictonul <<verba volant scripta manent>> ramâne, din perspectiva mea, la fel de actual ca atunci cand a fost emis.”

     

    Jurnalism vs. marketing

    Adrian Ursu, redactor-sef la Gândul, abordeaza o perspectiva pragmatica: „Am iesit din perioada romantica a presei in care ziarul traia doar prin calitatea materialelor si inteligenta jurnalistilor. Competitia in presa scrisa a devenit extrem de dura. Cred ca in urmatorii cinci ani segmentul cititorilor de cotidiene se va reduce, in România, cu câteva procente. Tirajele tuturor ziarelor se vor restrânge vizibil, in conditiile aparitiei mai multor titluri, inclusiv a unor cotidiene gratuite. In plus, ziarele cu acoperire nationala vor avea de infruntat concurenta crescuta a publicatiilor locale.” Un subiect de reflectie ar fi, in opinia lui Adrian Ursu, faptul ca strategiile de marketing, extrem de sofisticate tind sa goleasca de continut produsul jurnalistic.

     

    Print si / sau online

    Pe glob, dar si la noi, presa online nu trebuie sa sperie, ci sa indemne la reflectie, cred interlocutorii nostri. Asfel, Tolontan respinge ideea unui ziar „voluminos, cu de toate, exhaustiv si vanitos” si identifica problema presei scrise românesti in faptul ca ofera „prea mult continut irelevant, unui public fara timp”. „Nu mai este timpul tirajelor zdrobitoare, ci cel al adaptarii la o piata in continua schimbare”, afirma si Halpert. La rândul sau, Adrian Ursu constata: „Tendinta urmatorilor ani este desprinderea versiunilor electronice ale ziarelor de formula tiparita, actuala suprapunere de continut intre print si online fiind inlocuita treptat, dar rapid de constructia unor produse multimedia complet individualizate, in care continutul ziarului e doar pretextul onomastic.”

     

    Read more

    Pe piata presei scrise lucrurile evolueaza cu viteza unui click. „Acestea nu sunt timpuri pentru abordari stiintifice. Nici pentru abordari sistematice”, explica Earl J. Wilkinson. Este momentul in care ziarele experimenteaza, incearca, invata din mers si din greseli. Unele publicatii aplica strategii de marketing sofisticate, altele isi schimba formatul pentru a atrage cititori tineri. Marile trusturi de presa lanseaza cotidiene gratuite si investesc in paginile online ale publicatiilor pentru a compensa scaderea tirajului si a audientei ziarelor tiparite. Acest lucru nu este neaparat unul negativ, ci arata ca ziarele au sanse mari sa supravietuiasca socului provocat de Internet. Prin urmare, pentru Read more, apasati Next…

  • Strategie Creatie Marketing

    Vorba românului: “ Nu iese fum fara foc si foc fara paie!” Adica un incendiu presupune trei elemente (asta daca nu mentionam aerul necesar combustiei si scânteia care declanseaza totul). Dar sa revenim la cele 3 elemente si la titlul nostru: StrategieCreatie. Observam ca lipseste ceva. Ce sa fie oare? Marketing.

     

    Exista oare in lumea asta campanii premiate, relevante si care sa fi golit rafturile in spatele carora sa nu se ascunda un produs bun, relevant si in stare sa produca o diferenta in viata consumatorilor? Eu, una, nu stiu vreo campanie premiata, relevanta si care sa fi golit rafturile si care sa fi fost pusa in slujba unui produs de rahat.

     

    Asadar, sa privim lumea prin ocheanul Marketing/Strategie/Creatie.

     

    Prima observatie care se va ridica este ca traim in universul copy/paste, in care toata lumea poate fabrica orice si orice trasatura distinctiva a unui produs poate fi replicata peste noapte

    intr-o fabrica din China.

     

    Adevarat, dar pâna la un punct. N-am vazut nicio clona de iPod care sa se simta si sa functioneze ca un iPod si sa coste in schimb de zece ori mai putin. Iarasi, n-am auzit ca cineva sa fi replicat “The Ultimate Driving Machine” si s-o fi vândut-o la pret de Logan (no offence meant). Ceea ce inseamna ca, cel putin de la un anumit nivel de complexitate in sus, produsul inca joaca cu toate cartile câstigatoare in mâna.

     

    Atunci, de dragul discutiei, sa coborâm stacheta complexitatii pâna ajungem la o categorie fara fasoane, sa spunem detergenti. Ce mai poate face Marketingul aici ce n-a fost facut inca? Robert Redeleanu v-ar putea da un raspuns, dar e plecat in Rusia. Face treaba.

     

    Dar hai sa presupunem ca s-au epuizat mijloacele Marketingului si ca mingea e in terenul StrategieiCreatiei. Ce poate face ea? Sa nege problema. Daca toata lumea se bate pentru suprematie pe “putere de curatire” sau “alb incredibil” atunci se acapareaza cel mai indezirabil teritoriu si se pune intr-o noua lumina. Si, dintr-o data, lumea vede ca “Murdaria e buna”.

     

    Sau ce te faci atunci când evoluezi in lumea beauty-ului si piata e plina de creme si de lotiuni care iti vând tinerete vesnica? Inoti contra curentului si exorcizezi demonii batrânetii de care fuge o intreaga industrie. Renunti la manechine anorexice si pui in loc femei reale, cu carne si oase, de la 20 la 90 de ani.

     

    Ingredientul primordial implicat in aceste povesti de succes nu e harul vreunui strateg sau inspiratia dumnezeiasca a unui copywriter. E curajul de a face lucrurile asa cum nu s-au mai facut vreodata si de a pune piciorul acolo unde restul lumii vede doar semnul “Câmp minat”.

     

    Oamenii (atât de nedreptatiti si de injositi de termenul “consumator”) nu mai au timp pentru si chef de modest, dragalas, cuminte etc. Sunt destepti, preocupati si cinici si te ginesc de la prima privire. Daca n-ai sânge in vene, te-ai ars. Traim in era curajului.

     

    Va doresc curaj

     

    Alina Dan Gavrila Bortun Popov.

  • Strategia e un un AD

    Exista doua valente ale acestei idei. In primul rând as vrea sa ma refer la faptul ca strategia, prin principalul document in care se concretizeaza (brieful de creatie) trebuie sa reprezinte un ad pentru omul de creatie, adica o forma de comunicare care sa determine implicare emotionala si care sa inspire echipa de creatie pentru a genera ceva mai bun.

     

    Acest gând ii apartine de fapt lui John Hegarty. El decupa din brief-ul de creatie mesajul esential (care de obicei se gaseste la rubrica cu acelasi nume) si il lipea ca pe un headline peste o poza a produsului. Se uita la acest prim ad si incerca sa vada daca are vreun sens rational si daca reuseste sa creeze vreo unda emotionala. Daca functiona, incerca sa faca ceva mai bun.

     

    Brieful este ca un fel de stacheta. Cu cât o ridica mai sus plannerul, cu atât mai creativa si mai interesanta va fi campania finala.  

     

    De aceea, la Leo Burnett este obligatoriu ca in brieful de creatie sa existe si niste startere creative. Si au existat si cazuri in care aceste ad-uri initiale au devenit campania care a si rulat.

     

    Brieful si ad-ul de planner (acel ad generat de planner pe baza propriei strategii) demonstreaza ca strategia poate fi dramatizabila si deci comunicabila. Exista gânduri strategice care desi dau foarte bine pe hârtie sunt foarte greu de transformat in campanii interesante.

     

    Paradoxul este ca trebuie sa inspiri creativii, dar gândindu-te mereu la consumator. Am intâlnit colegi care din dorinta de a fi iubiti si apreciati de oamenii de creatie mergeau cu ceva care sa le cumpere linistea si dragostea in organizatie, uitând de consumator. Si daca intrebi creativii, vor spune ca acestia sunt cei mai buni oameni de strategie. De fapt, sunt cei mai comozi strategi, strategii de Ad’Or, cum le zic eu.

     

    Ziceam la inceput ca sunt doua valente si pâna acum am vorbit doar despre prima. Strategia ar trebui sa functioneze si pentru consumator, chiar si fara o exprimare creativa finala. Astfel un concept strategic testat ar trebui sa determine efecte in pretestare. Câteodata vezi astfel de gânduri si pe sticla.

     

    Intâlnesti gânduri frumoase incluse in executii care nu le duc mai departe, ci doar le ilustreaza, un fel de strategie cu poze. Si unele chiar functioneaza.

               

    Razvan Matasel,

    deputy manager director / research & strategic planning director Leo Burnett&Target

  • CREATIVE RETAIL atrage clientii, construieste brandurile, creste volumele

    Cand intram intr-un spatiu care ne face imediat sa ne simtim bineveniti, avem senzatia ca nimic rau nu ar putea sa ni se intample. La fel ca personajul Holly Golightly, fiecare dintre noi poate ca la un moment dat fuge de propriile griji sau temeri si se trezeste la usile unui magazin care ne fascineaza prin scenografia vitrinei si flirteaza cu noi. Intram fara rezerve in acest joc al seductiei creat intre noi si placerile materiale, pe care ni le dorim si pe care, de multe ori, ne construim chiar fericirea. M&A va propune o parada a acestor spatii fascinante – vitrinele – pentru unii loc de reflectie, pentru altii loc de cumparaturi; decor de poveste sau scena de teatru. Oricum un loc in care noi suntem eroii pentru ca interiorul este animat doar de prezenta noastra, in egala masura anonima si necesara.

     

    Strada devine astfel unul dintre cele mai generoase spatii publicitare care impune un nou concept de marketing – Shopability. Vorbim de fapt despre magazinele care ne invita sa intram, ne conving sa ramanem, ne ajuta sa alegem si ne cheama sa revenim. Argumentele pot fi multe si variate: o vitrina dinamica, un visual, un produs expus atipic, dar fascinant – toate acestea ajuta consumatorul sa gaseasca ceea ce cauta. Shopability merge dincolo de marketingul conventional pentru ca, in aceasta epoca a consumerismului, «shoppingul» a devenit o stiinta in sine.

     

    Pentru a afla secretele acestei noi discipline, M&A a stat de vorba cu trei profesionisti in domeniu, care lucreaza pentru branduri renumite ca Lacroix, Luis Vuitton, Diesel… Am descoperit doua lucruri esentiale: creativitatea nelimitata este cel mai bun vanzator, iar bugetul pentru aceasta poate fi de 10.000 de euro sau, pur si simplu «imaginar»…

     

    Béatrice Querette – Merchandiser/Merchan Feeling (Paris)

     

    Dintotdeauna a lucrat in magazine. A inceput cu grupul PPR (Gucci), Luis Vuitton, grupul Cartier, in Londra unde s-a ocupat de Chloe, Hacket, Dunhill. In 2005, da forma experientei acumulate si lanseaza primul site din lume destinat in intregime merchandiserilor: www.merchanfeeling.com «Merchan Feeling s-a nascut pentru ca simteam ca trebuie sa adaugam emotie».

     

    Specializarea  Merchan Feeling

    «Sunt specializata in fashion & beauty merchandising. Conceptul e foarte simplu. Ca sa creezi emotie intr-un magazin trebuie sa lucrezi cu cele 5 simturi. De exemplu, pentru miros folosim numai uleiuri esentiale, fara nimic chimic, cum ar fi lavanda pentru relaxare sau menta pentru senzatii tonice. Le combinam si le difuzam, incercand sa cream mai mult decat un magazin. Un spatiu, un climat in care oamenilor sa le placa sa stea. Cu cat stau mai mult, cu atat cumpara mai mult. Mixul de miros, gust, culori, sunet, textura creeaza un magazin. In curand vitrinelor li se va aplica aceeasi regula, a celor 5 simturi. Ele sunt si acum emotionale, dar in viitor vom putea atinge si mirosi o vitrina.»

     

    Despre reflectarea filosofiei brandului in magazin

    «Felul in care vinzi produsul e foarte important. Oamenii nu cumpara doar atat. Cumpara o imagine, stari si senzatii. Cand cumperi un tricou alb de la Gap cumperi de fapt visul american, pentru ca acelasi tricou alb la Petit Bateau reprezinta simplitatea si caldura tipic frantuzeasca.»

     

    Campania de comunicare expusa in magazin

    «Magazinul e legatura afectiva dintre brand si consumator. E dificil sa “agati” consumatorul, cheltui foarte multi bani cu reclame care sa il aduca in magazin si cand acest lucru se intampla trebuie sa fie absolut incantat. Si, daca au o adevarata experienta a cumparaturilor si a magazinului, se vor intoarce.»

     

    Rolul vitrinei

    «Vitrina e primul pas in a aduce oamenii in magazin. Oamenii petrec in medie intre 2 si 7 secunde in fata vitrinei. Asadar, ai 2 secunde ca sa seduci consumatorul si sa-l faci sa intre. Nu multa lume intelege ca vitrina este un instrument care iti promoveaza imaginea, te ajuta sa vinzi si in acelasi timp iti transmite valorile brandului.»

     

    Influenta brandului asupra conceperii vitrinei

    «In zona brandurilor de lux, vitrinele sunt perfect integrate, pana la detaliu. Mai mult, e vorba si de multa tehnica. Volume, lumini, culori. E important sa lucrezi cu oamenii cei mai buni. In America, Anglia si Japonia vitrinele sunt adevarate spectacole. In Europa inca nu, dar se va intampla si aici.»

     

    Frecventa de schimbare a vitrinelor

    «Vitrinele se schimba cel putin o data pe luna.  H&M are de exemplu un window dresser care schimba vitrinele aproape in fiecare zi. Ideal e undeva o data la o saptamana. Marcile mari – Chanel, LV – le schimba cam o data la 3 saptamani, pentru ca sunt foarte complicate.»

     

    Bugetele

    «Brandurile de lux cheltuie foarte multi bani cu vitrinele. In magazinul Dunhill, cele 3 vitrine costau in jur de 10.000 de euro pe luna. Poti sa ai si vitrine dragute, fara un buget foarte mare, sa fii creativ si sa compensezi lipsa banilor. Dificultatea este sa gasesti conceptul. Oamenii inca nu inteleg impactul vitrinei, o considera o cheltuiala prea mare, dar de fapt, ea este o sursa de venit. Lucram acum cu specialisti si incercam sa masuram impactul vitrinei. Incercam sa demonstram ca e o investitie care aduce profit. E important sa privesti vitrina ca pe un mediu de promovare. E un outdoor pe care trebuie sa il folosesti.»

     

    Conceperea unei vitrine

    «Crearea unei vitrine porneste de la filosofia brandului. Trebuie sa primim un brief, sa stim cui ne adresam, care e tonul brandului si valorile lui. Si construim in jurul acestor elemente. Mesajul vitrinei trebuie sa fie unic. Daca pui in vitrina tot ce ai in magazin, oamenii nu mai au de ce sa intre. Vitrina e un teasing.»

     

    Pasii in desfasurarea unui proiect

    «In primul rand ne intalnim cu marketingul companiei, pentru ca trebuie sa il intelegem foarte bine. Schitam impreuna un brief, in functie de toate elementele. Campania de advertising curenta si viitoare, target. Revenim cu o strategie de merchandising la fel de detaliata: concept de magazin, de prezentare de produs, de vitrina etc. Il aprobam si apoi revenim cu si mai multe detalii: culori, materiale, schite, simulari. Urmeaza executia. Lucram cu arhitecti, scenografi, window dresseri.»

     

    Vitrinele si globalizarea

     «In moda, globalizarea duce la segmentare. Oamenii au inceput sa calatoreasca foarte mult si, daca un brand multinational e la fel peste tot, devine plictisitor. Asa se intampla cu GAP. Altii au inteles diferentele culturale si construiesc magazine potrivite tarii. Nike, de exemplu, e diferit in Londra, in Paris si in NY. La fel se intampla si cu vitrinele. Si Diesel a inteles aceasta nevoie. Directia generala e data in Italia, dar fiecare tara isi face propria vitrina, adaptata la cultura, la relevanta brandului pe respectiva piata.»

     

    Viitorul merchandisingului

    «Lucrez in industria luxului din 1990 si am fost martora unui fenomen numit democratizarea luxului. Pe vremuri, cresterile erau impresionante, profiturile enorme. Desi totul era altfel. De exemplu, Louis Vuitton era extrem de confidential, avea un magazin cu o masa mare, plina de cataloage. Alegeai ceva, mergeai in spate sa probezi si sa il iei, dar mai intai dl Vuitton era intrebat daca produsul respectiv poate fi vandut acelei persoane. Era foarte exclusivist si nu voia deloc sa vanda japonezilor. La Hermcs, nimeni nu intra in magazin pentru ca era coplesitor. Acum toata lumea are acces la lux. E scump, intr-adevar, dar poti sa strangi 6 luni bani si sa iti iei ceva de la Gucci.»

     

    Vitrine pe internet

    «Imi place mult Internetul. Nu va ucide magazinele, din contra, e o completare a acestora. Daca stii sa folosesti Internetul, e un instrument extraordinar de promovare. Si pe Internet poti avea vitrine. Pagina de deschidere a site-ului e vitrina.

     

     

    Jean-Marc Gady – Designer (Paris)

     

    A facut prima sa vitrina pentru Louis Vuitton. Acum este unul dintre cei mai activi designeri francezi. Talentul sau se exprima in design de interior si de produs, scenografie si merchandising visual.  A fost art director de vitrine si evenimente la Louis Vuitton, iar acum cativa ani a fondat propria sa companie care are deja in portofoliu clienti: Louis Vuitton, Moet&Chandon, Apple Computers, Baccarat, Christofle. Printre proiectele de viitor se numara muzeul LV si designul pentru cateva produse Baccarat. 

     

    Vitrinele au cateva secunde sa atraga atentia privitorilor. Judecati si concepeti un layout de vitrina dupa rigorile reclamelor outdoor?

     

    Intr-un fel da, nu sunt sigur ca e doar o chestiune de advertising. Vitrinele sunt o legatura foarte buna intre exterior si interior, intre ce poti vedea in reviste si pe outdoor si interiorul magazinului. Vitrina e un instrument de comunicare asezat exact intre advertising si produs, e fatada brandului. E tranzitia dintre comunicare si ce se intampla cu adevarat in magazin. E un liant separat doar  printr-o foaie de geam. 

     

    Cum se naste o vitrina? Exista algoritm?

    Depinde de cerere. Daca e vorba de un client mare, in cazul meu Luis Vuitton, acestia au o mie de vitrine in toata lumea. Conceptul trebuie sa fie unitar, eficient si de aceea devine dificil. Totul se bazeaza pe o executie simpla si puternica. Desigur ca vitrinele pot fi abordate si altfel, cand ai putine de decorat sau doar una singura si atunci poti spune linistit povestea din interior. Nu ai constrangeri de productie pentru o mie de vitrine. E alta poveste.

     

    Care sunt factorii de decizie asupra unei vitrine?

    Cand am fost art director de vitrine la LV nimeni nu se implica in decizii cu privire la vitrine. De exemplu, Marc Jacobs (care atunci lucra la LV) nu avea nicio legatura cu asta. Avea treburile lui, asa ca eram liberi sa facem orice voiam. Adevarul e ca nu am fost niciodata liberi, pentru ca trebuia sa ne invartim in jurul produsului, al sezonului… In special in jurul produsului.

     

    Cat de mult «atarna» produsul intr-o vitrina?

    In prezent cred ca, tot mai multi incearca sa scoata produsul din vitrina si sa aiba un concept puternic. E alt nivel de comunicare. Inainte obisnuiam sa folosim multe produse in vitrine, dar e un mod invechit de abordare. La fel e si cu asortarile culorilor. Acum incercam sa prezentam cat mai putine produse pentru ca stim ca daca prezentam doar unul, impactul e mai mare si comunicarea mai eficienta.

     

    De cate ori schimbati vitrinele?

    LV isi schimba vitrinele cam o data pe luna, undeva intre 8 si 12 vitrine pe an. E bine pentru ca oamenii nu au timp sa se plictiseasca de ele.

     

    Cat de mult apar in vitrine guideline-urile de brand?

    Majoritatea brandurilor de lux au mai mult o fisa tehnica a vitrinei care trebuie respectata. In primul rand trebuie respectate caile de acces, iluminatul, fundalul, tot ce are legatura cu vitrina. Pe masura ce brandul se maturizeaza si apar conceptele globale pentru mai multe vitrine, apar si guideline-urile.

     

    Pentru ce clienti ati realizat vitrine?

    Am facut vitrine pentru LV, Cristofle, Disney. Anul trecut am facut vitrina Disney care se schimba doar o data pe an. Am facut vitrine si pentru Sephora. Disney e interesant, pentru ca e o alta lume, trebuie sa-ti imaginezi ca esti un pusti, e placut.

     

    Bugetul?

    La LV bugetul e destul de mare, dar nu atat de mare, comparat cu numarul de vitrine. Trebuie sa gandesti eficient, sa “industrializezi” vitrinele. Totusi la deschiderea magazinelor in orase mari nu am restrictie de buget. Limita de buget e limita imaginatiei. La deschiderea LV din Taipei bugetul a fost in jur de 1 milion de euro. La Disneyland aproape ca nu e buget, dar au multi oameni priceputi, asa ca isi produc aproape totul intern.

     

    Cat de mult este legata vitrina de campania de comunicare?

    Vitrina e o unealta. Una foarte eficienta, daca stii sa o folosesti. Cateodata, la LV incercam sa punem acelasi vizual atat in vitrina, cat si in revista. Nu e bine, pentru ca mesajul vitrinei trebuie sa fie legat de magazin, de oameni. Un ad pus in vitrina nu vorbeste cu clientii. Si ei simt asta.

     

     

    Hervé Sauvage – Designer (Paris)

     

    Este set designer si face decoruri pentru campanii de presa. Lucreaza atat cu fotografi, cat si cu agentii de publicitate. Munca lui nu e departe de conceperea vitrinelor, asa ca se ocupa si de asta. Acum lucreaza la vitrinele Christian Lacroix, dar si la decorurile pentru prezentarile de moda ale acestei case. De fapt, a inceput, ca vitrinier. A studiat istoria artei si apoi, din intamplare a intalnit-o pe Nina Ricci. Asa a inceput sa faca vitrine. Proiecte viitoare: vitrinele Lacroix si reclame pentru Sonia Rykiel, Boucheron si Dior Bijuterii.

     

    Respecta vitrina conceptul magazinului?

    Hai sa luam exemplul Christian Lacroix. Pentru el, vitrinele pe care le-am facut sunt inspirate mai mult din defilee, decat din conceptul magazinelor. Decorurile pe care le fac pentru defilee ma inspira pentru cele ale vitrinelor. De asemenea, scenografia din cataloage sau din campaniile publicitare.

     

    Cat de des se schimba o vitrina?

    In general, modul de expunere din interiorul magazinului – merchandising –  se schimba de doua ori pe an si vitrina in jur de sapte ori pe an. Cam o data la doua luni vitrina se schimba complet, insa look-ul se ajusteaza la doua saptamani. Cam acelasi ritm al schimbarii vitrinelor il au aproape toate casele de moda cu care am lucrat.

     

    Cu cat timp inainte se decide cum va arata o vitrina?

    Cand ai de-a face cu o casa “arty”, cum e Lacroix, deciziile se iau la cald, in mijlocul evenimentelor. Suntem inainte cu maximum doua decoruri, dar mai mult nu se poate. Traim in era in care lucrurile se misca repede si nu as putea sa fac acum decoruri pentru la anul.

     

    Care e procesul prin care ia nastere o vitrina? Cine sunt factorii de decizie? Exista un brief?

    Lucrez direct cu domnul Lacroix. Brieful se rezuma la bucatele de hartie pline de desene, de idei, poze, referinte pe care le iau si incep sa construiesc proiectul. Dupa ce acesta e gata, apelez la constructori pentru a-l pune in opera.

     

    Care sunt principalii clienti cu care ai lucrat?

    Am facut scenografia la campanii de publicitate pentru Hermcs, pentru Diesel – pe cea dinaintea acesteia curente, cea cu ingerii – am facut Sonia Rykiel, Christian Lacroix, toate campaniile magazinelor Printemps din Paris…

     

    Bugetul pentru o vitrina?

    Cand lucrezi pentru Louis Vuitton, unde bugetul e nelimitat, e excelent. Avand foarte multi bani, isi permit sa produca orice, sa faca vitrine spectaculoase. In cazul Lacroix, am un buget anual si stiu ca am sapte vitrine de facut. Asa ca impart bugetul la sase, pentru ca pot face o vitrina mai scumpa si una mai ieftina. Asta nu inseamna ca, daca ai multi bani, vitrinele sunt mai bune. Te lovesti mereu pe strada de vitrine superbe care sunt facute din aproape nimic. Imi plac mult vitrinele Paul Smith, foarte poetice, care au doar cate un obiect mic-mic intr-un colt. La Lacroix bugetul e corect, nu e urias ca in cazul marilor case de moda, dar e corect.

     

    Cat timp aveti alocat pentru a concepe si executa o vitrina?

    In general nu am mult timp la dispozitie. Pentru o vitrina am cam o saptamana la dispozitie. Executia imi ia si mai putin pentru ca sunt rapid. Ma vad vineri cu Lacroix si saptamana viitoare are vitrina gata.

     

    Care este rolul vitrinei?

    Vitrina are mai multe roluri. In primul rand, trebuie sa faca oamenii sa intre in magazin, trebuie sa fie de impact, sa te faca sa te opresti, sa fie derivata si in relatie cu imaginea casei de moda, sa stii din prima clipa a carui creator este vitrina. Trebuie sa stii sa ii transpui imaginea in vitrina, in acelasi timp sa faci ca toate obiectele din ea sa fie extrem de dezirabile.

     

    Cu ce agentii lucrezi bine?

    Agentiile ca Publicis Paris, TBWA Paris, McCann Erickson Paris. Cel mai mult mi-a placut sa lucrez la reclama Hermcs; e un decor reusit.

  • Dame de inima rosie

    Fetele de companie au descoperit campania de publicitate… Creative, au stiut sa dea o alta utilitate «cartilor de joc». Le-au transformat in carti de vizita cu un design inovativ. Astfel, una dintre cele mai noi profesii din lume a fost pusa in slujba celei mai vechi meserii.

     

    Nu mai este o noutate, dar continua sa fie la moda faptul ca sexul vinde. In Londra, de exemplu, se cheltuiesc mai multi bani pe sex decât pe cinematografie, cu toate ca si cea din urma poate contine o doza mare de sex. Prostituatele din acest oras au gasit o modalitate inedita de a-si face publicitate, respectiv: «cartile de joc».

     

    Daca la inceputul anilor ’80, “damele de inima rosie” se gaseau postate la cabinele telefonice din intreaga Londra, odata cu dezvoltarea tehnologiei s-au modernizat si ele. Astfel, au devenit adevarate printuri cu o grafica sofisticata in forme cât se poate de atragatoare.

     

    Cartile de dame au devenit incet-incet un simbol al orasului si acum sunt la fel de renumite precum cabinele rosii de telefon. Desi ilegale, 13 milioane de carti sunt distribuite in fiecare an.

     

    De-a lungul timpului, peste 350 de ilustratii colorate au fost adunate intr-o carte ce constituie un adevarat book al prostituatelor. Fiecare pagina contine introuri scrise cu mult spirit si detalii picante. Bookul contine si câte o stire bomba plus un mic dictionar explicativ de termeni argotici. Unii considera toata afacerea o ofensa, pe când altii o gasesc chiar amuzanta. Cert este ca atât pentru prostituate, cât si pentru clientii lor aceasta reprezinta o necesitate comerciala.

     

    Pentru cei interesati de designul grafic, cartile au devenit un microcosmos al stilului, al gustului si al tehnicii in design. In timp, ele au ajuns sa fie recunoscute ca forma de arta si sunt colectionate de persoane si institutii din intreaga lume.

     

    Fie ca-ti plac, fie ca nu, cartile de dame reprezinta o parte incitanta din istoria sociala, dar mai ales comerciala a sexului.

  • Saks Fifth Avenue – o noua semnatura

    Saks Fifth Avenue evoca de peste 80 de ani stilul si eleganta si reprezinta destinatia new-yorkeza ideala pentru marii pasionati ai modei de lux. Saks este locul schimbarilor si al surprizelor, singura constanta fiind calitatea.

     

    Din 1924, de când Horace Saks si Bernard Gimbel au deschis pentru prima data portile Saks Fifth Avenue, logoul companiei a cunoscut o serie de modificari, relativ mici. Accentele se puneau doar pe fontul numelui. In 1973, designerul Massimo Vignelli a adus un element nou incadrând scrisul negru cu bucle si onduleuri intr-un patrat alb. Anii ’90 au insemnat o noua transformare. Atunci, fontul artistic al numelui a fost indepartat luând un aspect mai putin sofisticat cu care brandul s-a identificat pâna anul acesta. Conducerea companiei si-a dorit de la noua imagine sa fie ubicua, iconica, usor de remarcat dintr-o simpla privire de-a lungul strazii.

     

    Pentru reincarnarea pentagramei, graficianul Michael Bierut  s-a intors la logoul din 1973 pe care l-a adaptat secolului nostru. A pastrat buclele extravagante ale literelor “S” si “A”, dar a facut un “switch” al culorilor. Scrisul a devenit alb incadrat intr-un patrat negru.

     

    Talentul graficianului este dovedit de maniera inedita cu care a extins imaginea noului logo intr-un model grafic care se regaseste in interiorul magazinelor, pe sacose, cutii sau articole de papetarie. Cum a realizat patternul? A impartit noul logo in 64 de patratele si apoi a rotit sectiunile formate, luând nastere un mozaic abstract care da un plus de energie. Michael Bierut a reusit sa creeze o imagine care imbina vechiul cu noul, conditie esentiala in cadrul unui rebranding.

     

    Realizarea unei semnaturi clasice reprezinta intodeauna o adevarata provocare. Ramâne de vazut daca noul look Saks Fifth Avenue va ajunge la inaltimea lui “LV” de la Louis Vuitton sau a carourilor Burberry. Deocamdata, putem vorbi despre o idee vizuala proaspata menita sa invioreze imaginea Saks si sa inspire proiectele de branding viitoare.

  • Saks Fifth Avenue – o noua semnatura

    Saks Fifth Avenue evoca de peste 80 de ani stilul si eleganta si reprezinta destinatia new-yorkeza ideala pentru marii pasionati ai modei de lux. Saks este locul schimbarilor si al surprizelor, singura constanta fiind calitatea.

     

    Din 1924, de când Horace Saks si Bernard Gimbel au deschis pentru prima data portile Saks Fifth Avenue, logoul companiei a cunoscut o serie de modificari, relativ mici. Accentele se puneau doar pe fontul numelui. In 1973, designerul Massimo Vignelli a adus un element nou incadrând scrisul negru cu bucle si onduleuri intr-un patrat alb. Anii ’90 au insemnat o noua transformare. Atunci, fontul artistic al numelui a fost indepartat luând un aspect mai putin sofisticat cu care brandul s-a identificat pâna anul acesta. Conducerea companiei si-a dorit de la noua imagine sa fie ubicua, iconica, usor de remarcat dintr-o simpla privire de-a lungul strazii.

     

    Pentru reincarnarea pentagramei, graficianul Michael Bierut  s-a intors la logoul din 1973 pe care l-a adaptat secolului nostru. A pastrat buclele extravagante ale literelor “S” si “A”, dar a facut un “switch” al culorilor. Scrisul a devenit alb incadrat intr-un patrat negru.

     

    Talentul graficianului este dovedit de maniera inedita cu care a extins imaginea noului logo intr-un model grafic care se regaseste in interiorul magazinelor, pe sacose, cutii sau articole de papetarie. Cum a realizat patternul? A impartit noul logo in 64 de patratele si apoi a rotit sectiunile formate, luând nastere un mozaic abstract care da un plus de energie. Michael Bierut a reusit sa creeze o imagine care imbina vechiul cu noul, conditie esentiala in cadrul unui rebranding.

     

    Realizarea unei semnaturi clasice reprezinta intodeauna o adevarata provocare. Ramâne de vazut daca noul look Saks Fifth Avenue va ajunge la inaltimea lui “LV” de la Louis Vuitton sau a carourilor Burberry. Deocamdata, putem vorbi despre o idee vizuala proaspata menita sa invioreze imaginea Saks si sa inspire proiectele de branding viitoare.