BusinessMagazin

Blog

  • Imensitatea derizoriului










    E adevarat ca, in paginile acestei carti, un oarecare Ben Schott (e neimportant sa stim cine este el) a adunat un numar imens de informatii irelevante (dar, dupa cum vom vedea, nu pe toate). Enumera, de exemplu, numele unor cai faimosi, meniul servit in ultima seara pe Titanic, mandrele lui James Bond, sotii lui Elizabeth Taylor, decesele suspecte ale unor regi birmanezi, gradele inalte ale masoneriei, articolele din codul duelului irlandez, cate ceva despre diferitele varste ale animalelor, aranjarea unei orchestre, punctajul la canasta, versurile din “Ambaraba Cicci Coco” (1), numele unor celebri bufoni de curte si strigatele de razboi ale diferitelor clanuri scotiene, cele 12 munci ale lui Hercule, cateva insulte shakespeariene, cel putin 1.237 de valori ale Pi-ului grecesc, animalele adoptate din gradina zoologica din Londra – si o tine tot asa pe 150 de pagini.

     

    Odata exclusa si posibilitatea ca aceasta carte sa fie folosita de cei care concep emisiunile-concurs de la televiziune (e dificil de imaginat un concurent care sa stie ca Aksakoff era bufonul reginei Elisabeta a Rusiei), nu ne mai ramane decat o singura placere, aceea de a ne gandi la ce anume nu contine aceasta carte. De exemplu, de ce sa stim cum se numeau in realitate cei patru muschetari si sa nu gasim si numele date de Dumas slujitorilor acestora (Planchet, Grimaud, Bazin si Mousqueton)? De ce sa nu fie inventariati si tigrii din Mompracem (2) (Giro Batol, Sambigliong etc.)? De ce in carte exista cei sapte pitici, dar nu si cei sapte regi ai Romei? Si cum se numeau colaboratorii comisarului Maigret? Dar prietenii lui Topolino? Si personajele din “Casablanca”? Haideti, luati-va la intrecere: Rick Blaine, domnul Ferrari, capitanul Louis Renault, Ugarte, Ilsa Lund, maiorul Strasser, Annina Brandel, Yvonne si mai cine? Cine erau actorii din “Diligenta”? Claire Trevor, John Wayne, John Carradine, de acord. Dar cum se numea doctorul? Thomas Mitchell. Si vanzatorul de bauturi? Donald Meek. Insa toate acestea sunt pentru mine informatii relevante, in timp ce jocul principal consta in a descoperi cate lucruri cu adevarat neimportante a trecut cu vederea Schott.

     

    Numai ca este destul de usor sa faci un catalog al lucrurilor relevante, dar imposibil de facut un catalog exhaustiv al lucrurilor neimportante. Cultura, acel ansamblu de idei, notiuni, date, amintiri numit de noi Enciclopedie, este suma tuturor lucrurilor pe care o anumita societate (sau umanitatea in ansamblul ei) a decis sa si le aminteasca. Dar ea nu are numai rolul de receptacul. Are si un rol de filtru. Cultura este si capacitatea de a da la o parte ceea ce nu este util sau necesar.

     

    Istoria culturii si a civilizatiei este alcatuita din tone de informatii ce au fost ingropate. In anumite ocazii am considerat acest proces o paguba si am avut nevoie de secole pentru a relua parcursul intrerupt: grecii nu stiau aproape nimic despre matematica egipteana si, la fel, Evul Mediu a uitat toata stiinta greaca. Intr-un anumit sens insa, acest lucru le-a folosit diferitelor culturi pentru a se revigora, pornind de la zero pentru ca mai apoi sa recupereze in mod treptat ceea ce pierdusera. Alte informatii au disparut de tot. Nu mai stim la ce foloseau statuile din Insula Pastelui si multe tragedii descrise de Aristotel in “Poetica” nu ne-au parvenit. Acest discurs nu este valabil doar pentru culturi, ci si pentru viata noastra. Amintiti-va de acel personaj al lui Jorge Luis Borges, Funes El Memorioso: isi amintea totul, fiecare frunza vazuta in fiecare copac, fiecare cuvant auzit in decursul vietii sale, fiecare adiere de vant simtita, fiecare aroma gustata, fiecare fraza auzita. Si totusi (sau poate tocmai din aceasta cauza) era practic un idiot, blocat de propria lui incapacitate de a opera o selectie si a scapa de balast. Inconstientul nostru functioneaza pentru ca face curatenie. Apoi, daca e vreo incurcatura, dam o gramada de bani la psihanalist pentru a recupera acea mica parte ce ne este necesara si de care din greseala ne-am debarasat. Tot restul din fericire a fost eliminat, iar spiritul nostru este tocmai produsul continuitatii acestei memorii selectionate.

     

    World wide web este Funes El Memorioso, chiar daca din cand in cand se reinnoieste si mai azvarle cate ceva. Cu toate acestea, chiar si pe internet opereaza oroarea derizoriului. Ce s-a intamplat cu Calpurnia dupa moartea lui Cezar? Am examinat unele dintre cele 15.600 de site-uri care i le dedica internetul, dar toate vorbesc despre ea ca nevasta a lui Cezar si inainte ca Cezar sa moara si-atat. Se vede treaba ca putinele lucruri ce i s-au intamplat dupa aceea au fost considerate drept irelevante.

     

    Cat de multe sunt lucrurile neimportante? Nicio enciclopedie nu va putea vreodata sa ne spuna. Derizoriul este o ruda apropiata a Infinitului.

     
    1. Un fel de “Ceata lui Pitigoi” italian

    2. “Le tigri di Mompracem” este titlul unui roman exotic de aventuri scris de Emilio Salgari




  • Inghetata cea de toate verile




    “De la mine, oamenii cumpara inghetata in fiecare zi, pe cand la supermarket merg o data pe saptamana”, spune Miruna V., patroana unui mic magazin din cartierul bucurestean Militari. De mai bine de cinci ani, Miruna V. isi cunoaste aproape toti clientii. Cand ceri o inghetata, iese de dupa tejghea cu o legatura de chei si deschide cutia frigorifica. Vara vinde mult, in special inghetata pe bat sau la pahar. “Iarna trec saptamani intregi fara sa se vanda vreo inghetata”, spune ea. Tocmai de aceea, in lada incapatoare primita de la un producator, iarna tine si alte produse, cum ar fi bauturile, sau o scoate din priza ca sa mai economiseasca curentul.








     

    Aproximativ o suta de milioane de euro este suma la care a fost estimata, anul trecut, piata inghetatei din Romania. Aproape 40.000 de tone, daca socotim si importurile. Din acestea, doar 14,7% s-au vandut prin supermarketuri, restul ramanand in contul micilor comercianti, de la magazinele de cartier pana la chioscurile de la parterele blocurilor.

     

    Aceasta situatie este normala tinand cont de comportamentul de cumparare al consumatorilor romani. Producatorii fac diferenta dintre inghetata din categoria asa-numita “impulse”, care se cumpara pentru a fi consumata pe loc, si cea cumparata pentru a fi consumata acasa (“take home”), cu un gramaj mai mare. Fata de sezonul de vara din 2006, ponderea inghetatei din prima categorie a scazut usor anul trecut in favoarea celei cu gramaj mare, mentinandu-se insa proportia de 2:1.

     

    Aceste argumente ii fac pe o parte dintre producatorii autohtoni sa refuze intrarea cu produsele lor in marile magazine, mai ales ca nu-i avantajeaza nici costurile implicite. “Conflictul dintre producatori si retaileri e absolut real. Consider ca aceste lucruri trebuie reglementate prin lege, deoarece marile magazine au intrat pe o piata de neexperimentati care se calcau in picioare pentru un loc pe raft”, comenteaza Vasile Armenean, proprietarul companiei Betty Ice. “Pe undeva a fost o lupta inegala intre profesionisti si amatori (si aici includ de la guvernanti pana la ultimul furnizor). Nu acuzam pe nimeni, vina e a noastra, dar acum trebuie reglementate lucrurile”, mai spune Armenean. Cunoscuta pentru refuzul de a-si vinde produsele prin retelele de comert modern, compania si-a anuntat totusi de curand intentia de a face acest pas, fiind in discutii cu un lant de magazine al carui nume nu a fost inca dezvaluit.

     

    Piata inghetatei din Romania este impar­tita de cativa producatori romani impreuna cu gigantul multinational Nestlé, prin Nestlé Ice Cream, companie aparuta in urma achizitionarii producatorului grec Delta. O cota de piata de 62,4% ca valoare a vanzarilor (in crestere de la 60,5% in aceesi perioada a lui 2006) a fost cumulata de cinci producatori: Betty Ice, Top Gel, Nestlé, Alpin 57 Lux si Kubo Ice Cream, potrivit unui studiu MEMRB. La acestease adauga Friesland Foods, prin marca Napoca, existenta la noi inca din anii ‘60 si intrata in portofoliul grupului olandez Friesland Foods in 2002, in urma preluarii producatorului Napolact.

     

    In paralel cu cresterea productiei interne de inghetata, ajunsa anul trecut la 35 de milioane de tone, volumul importurilor a crescut si el, ajungand in 2007 la 2,4 milioane de tone (fata de 1,5 mil. in 2006), respectiv la 5,5 mil. euro (fata de 3,7 milioane de tone), conform unor cifre furnizate de Interbiz Group. Principalele tari de origine sunt Grecia (60% din volumul importat anul trecut), Germania, Franta, Bulgaria si Ungaria. In schimb, la categoria exporturi nu stam prea bine. “Anul trecut am exportat doar 30 de kg de inghetata, ceea ce, de fapt, nici nu putem numi export”, spune Adrian Iordache, consultant in cadrul Interbiz Group.

     

    O prezenta mai timida pe piata o are compania multinationala Unilever, prin branduri ca Magnum, Carte D’Or si Cornetto, dar specialistii in domeniu cred ca vom asista in curand la o achizitie a unui producator roman de catre Unilever. Multinationala n-ar fi singura care ar dori sa cumpere insa un producator autohton. “Din punctul de vedere al concurentei, exista un interes foarte mare pentru producatorii de inghetata din partea fondurilor de inves­titii”, spune Adrian Iordache. Si companiile de lactate s-ar putea orienta catre o achizitie, datorita faptului ca inghetata are o valoare adaugata mare. Peste 3-4 ani s-ar intrevedea o maturizare a pietei, cu mai putine companii importante, in urma a doua sau trei mari tranzactii, prevad specialistii. “Betty Ice este compania cea mai vanata pentru preluare, datorita valorii brandului si cotei de piata”, spune Adrian Iordache.

     

  • Eu, mobilul




    Cu emfaza caracteristica, Steve Jobs a declarat ca weekend-ul lansarii noului iPhone 3G a fost “uluitor”. Apple a reusit sa vanda de vineri (11 iulie) pana luni dimineata mai mult de un milion de unitati, cozile formate in fata magazinelor Apple fiind din nou subiect de stiri. Spre comparatie, la lansarea initiala s-au vandut doar 270.000 de bucati in primele doua zile, iar milionul a fost atins dupa 74 de zile. E adevarat ca atunci a fost vorba doar de Statele Unite, pe cand acum lansarea a avut loc simultan in 21 de tari. Cu siguranta, pretul scazut (prin suportul AT&T si a celorlalte retele de telefonie agreate) a dat un oarecare impuls vanzarilor, insa mai importante par sa fie noile functionalitati si, poate, siguranta pe care un produs considerat deja matur o ofera cumparatorului.








     

    Sunt interesante rezultatele unui sondaj realizat de Piper Jaffray & Co. printre cumparatorii din New York si Minneapolis. De pilda, raportul dintre utilizatorii de Mac si PC-uri Windows in randul cumparatorilor a fost de 61/39, ceea ce inseamna ca Apple exercita o mai mare influenta in randul ultimilor, ponderea lor crescand cu 14% fata de lansarea de anul trecut. Doua treimi dintre cumparatori au ales modelul de 16 GB (varful gamei), restul optand pentru varianta de 8 GB, cu 100$ mai ieftina, ceea ce sugereaza o scadere a interesului pentru necesarul de memorie, avand in vedere ca la lansarea modelului initial 95% din clienti au ales varful gamei (atunci era modelul cu 8 GB). Apare si un fenomen de canibalizare, deoarece procentul celor care declara ca vor renunta la iPod a crescut de la 29% la 46%. In fine, e de notat ca iPhone este un important factor de crestere a bazei de clienti AT&T, 38% dintre cumparatori renuntand cu acest prilej la serviciile unui alt operator.

     

    Inca de la anuntul initial am subliniat ca iPhone este mai degraba un computer decat un telefon inteligent, insa acum aceasta distinctie este si mai neta, in special prin faptul ca Apple a publicat sistemul de dezvoltare (SDK), iar gama aplicatiilor dezvoltate de terti incepe sa fie semnificativa. Redactorii de la ZDNet au intocmit o lista cu 10 pe care si le-ar dori in iPhone si pe prima pozitie se afla posibilitatea de a conecta o tastatura (eventual prin Bluetooth), ceea ce ar permite utilizarea telefonului si pe post de notebook. Cei de la ZDNet si-ar dori, de asemenea, ca iPhone sa poata functiona si pe post de modem, ar vrea inca si mai multa memorie (iPod Touch dispune de o varianta cu 32 GB), o camera foto mai performanta, facilitati pentru VoIP (de pilda Skype) si… mai multe culori (pentru ca, deocamdata, iPhone poate fi in orice culoare cata vreme aceasta este negru sau alb). Altii sunt nemultumiti de faptul ca sistemul de pozitionare – acum si prin GPS, pe langa triangulatia in celule GSM sau spoturi WiFi – ofera doar indicatii de traseu in Google Maps, dar nu poate fi folosit ca un veritabil sistem de navigatie pentru automobile. Cu alte cuvinte, oamenii asteapta de la iPhone tot ce se leaga de mobilitate.

     

    Faptul ca iPhone este mai degraba un computer decat un telefon se reflecta si in modul in care este folosit. Statisticile releva ca nici un alt aparat mobil nu se apropie de iPhone in materie de utilizare in web. Toate aparatele bazate pe platforma mobila Windows CE (prezente pe piata de 12 ani) reprezinta doar 66% din cota de piata a browser-ului din iPhone, iar cele bazate pe Symbian aduna 10%. Insa utilizarea in web va creste exponential, nu doar datorita vitezei oferite de 3G, cat mai ales orientarii mai pronuntate spre business. In aceasta directie noutati importante reprezinta suportul pentru Microsoft Exchange ActiveSync, clientul incorporat pentru Cisco IPSec VPN si alte facilitati destinate companiilor.

     

    Dar fundamentul mobilitatii depline e undeva mai in spate si multi l-au trecut cu vederea, furati de imaginea aparatului. Cu doar doua zile inainte de a lansa noul iPhone, Apple a lansat platforma MobileMe – un ansamblu de servicii web pe baza de abonament care ofera posibilitatea utilizatorilor sa-si pastreze sincronizate agendele de contacte, e-mail-urile si calendarele din iPhone si alte sisteme desktop sau laptop pe care le folosesc (chiar si Windows). Mai mult, MobileMe furnizeaza aplicatii familiare utilizatorilor, constituindu-se intr-un veritabil desktop web, iar iDisc este un disc virtual online capabil sa suplineasca capacitatea de stocare inerent limitata a dispozitivelor mobile. Totul sub un nume usor de retinut: Me.com.

     

  • Vremea schimbarii








    “Este sfarsitul reformei sistemului bancar, inceputa in anul 1990.” Declaratia guvernatorului Mugur Isarescu nu se refera la vanzarea celei mai mari banci din tara, BCR, catre grupul austriac Erste Bank, ci la relansarea celei mai vechi institutii financiare din Romania, CEC, considerata de toti analistii drept cel mai important rebranding din acest an.






     

    “Mi-as dori ca si CEC sa fie in primele zece branduri romanesti, ceea ce inseamna ca trebuie sa aiba o valoare de doua, trei sute de milioane de euro”, afirma Aneta Bogdan, managing partner la Brandient, agentia responsabila de transformarea CEC in CEC Bank. Rebrandingul a insemnat alegerea ca logo a unei frunze de stejar, schimbarea numelui in CEC Bank , dar si o investitie de aproape 50 de milioane de euro anual intre 2008 si 2010 pentru amenajarea celor 1.400 de sedii ale bancii.

     

    In acelasi timp, rebrandingul CEC ar putea ajuta firma infiintata si condusa de Aneta Bogdan sa isi creasca in acest an afacerile cu 50% fata de cele 775.000 de euro de anul trecut. Compania este principalul jucator pe o piata estimata anul trecut la aproximativ 2,5 milioane de euro, ritmul de crestere pentru acest an fiind estimat de Aneta Bogdan la 50%.

     

    CEC nu este insa singura institutie financiara cu traditie care si-a schimbat anul acesta imaginea. Asirom, preluata anul trecut de catre Vienna Insurance Group, a cheltuit aproape un milion de euro pentru a avea un nou nume – Asirom Vienna Insurance Group, dar si o sigla noua. Unul dintre obiectivele campaniei de rebranding a fost cresterea notorietatii in Bucuresti, Asirom fiind un nume mai popular in provincie.

     

    “Anul trecut, in iunie, Bucurestiul genera circa 16% din veniturile Asirom, in timp ce in luna iunie a acestui an, in Capitala s-au subscris 19% din prime, deci notorietatea noastra in Bucuresti este in crestere”, spune Boris Schneider, general manager al Asirom. Campania de promovare se concentreaza in special pe televiziune si panotaj stradal.

     

    Un milion de euro a fost si bugetul campaniei de rebranding al Kiwi Finance, companie infiintata sub numele Gemini Capital Consult si achizitionata anul trecut de fondul de investitii Oresa Ventures. Campania de rebranding lansata sub sloganul “De acum creditele incep cu K” se desfasoara prin campanii BTL (promovare neconventionala, prin evenimente) si ATL (promovare prin presa), dar nu si pe televiziune. “Credem ca este inca prea devreme pentru televiziune. Publicul din Romania trebuie, mai intai, sa fie informat corect asupra domeniului brokerajului de credite. Chiar daca aceasta piata a crescut foarte mult si este in continua dezvoltare, inca mai trebuie insistat asupra informarii corecte a populatiei despre ceea ce presupune activitatea de broker de credite”, explica Anca Bidian, directorul executiv al Kiwi Finance.

     

    De ce sunt atat de multe institutii financiare care investesc in brand?

    “Este o perioada de consolidare. Pe de o parte este vorba de fuziuni si achizitii, iar orice fuziune sau achizitie implica si un rebranding, iar pe de alta rebrandingul este o modalitate de a atrage atentia. Este timpul bancilor si va mai fi in urmatorii sapte, opt ani”, comenteaza Aneta Bogdan.

     

    Ultimii doi ani au reprezentat o perioada foarte dinamica pentru sistemul bancar, majoritatea rebrandingurilor fiind datorate schimbarilor de actionariat. Printre acestea se numara BCR Erste, Unicredit Tiriac Bank, Credit Europe Bank (fosta Finansbank) sau MKB Romexterra (fosta Romexterra)




  • Mai ieftin ca-n China




    Canon a renuntat sa-si mai extinda fabricile din China sau sa ridice altele noi si, in loc, isi va dubla – pana la 8.000 – numarul de angajati de la o fabrica din afara capitalei Vietnamului, Hanoi. In apropiere, Nissan isi extinde un centru de inginerie mecanica. Hanesbrands, compania de lenjerie intima cu sediul in Winston-Salem, California de Nord, construieste si ea doua fabrici in aceasta regiune, la fel ca si Texhong Textile Group din Shanghai.








     

    O lunga lista de ingrijorari in privinta Chinei sta in spatele acestei tendinte: inflatie, penurie de forta de munca si de energie, o moneda in continua apreciere, politici guvernamentale in schimbare, chiar si posibilitatea unor tulburari sociale de amploare intr-o buna zi. Dar cea mai importanta dintre ele e ca salariile din China cresc cu 25% pe an in dolari, in multe domenii, si China nu mai e asa un chilipir.

     

    Companiile folosesc strategia “China plus unu” ca sa reduca riscurile de supradependenta de fabricile dintr-o tara. Corporatiile multinationale “iau in calcul toata lumea si vor sa mentina un echilibru” intre China si alte state, spune Edward Kang, directorul executiv de la Ever-Glory International, un producator de articole sportive din Nanjing, China. Ever-Glory, care vinde catre Wal-Mart, construieste la randul sau o fabrica in Vietnam.

    Companiile care mai raman in China cauta cu disperare sa tina costurile sub control. “Ne vom pastra capacitatea din China, dar vom creste gradul de automatizare si vom reduce numarul angajatilor”, spune Laurence Shu, directorul financiar al companiei Texhong din Shanghai, unul dintre cei mai mari producatori de articole textile din bumbac si elastan. Ca sa scada costurile cu forta de munca, Hanesbrands construieste o fabrica intens automatizata in Nanjing. Dar compania mai construieste o alta fabrica in Vietnam, pe langa cea pe care a cumparat-o aici, si inca doua in Thailanda. 

     

    Gerald Evans, presedintele pentru livrari globale la Hanesbrands, spune ca, in comparatie cu China, “in Vietnam si in Thailanda am gasit mai multa disponibilitate imediata atat pentru teren, cat si pentru forta de munca”. Hanesbrands va muta o parte din productie din Mexic si America Centrala catre Asia.

     

    In China, unde zonele rurale nu prea mai abunda in tineri muncitori apti de lucru pe care sa-i trimita fabricilor, salariile au crescut cu peste 10% pe an pentru multi dintre cei de pe linia de productie. Iar pentru muncitorii calificati, precum tehnicienii mecanici, salariile cresc si mai repede.

     
    Trebuie spus insa ca, desi companiile cauta alte locuri ca sa-si fabrice produsele, se lovesc si in alte parti de economii supraincalzite: in Vietnam, spre exemplu, inflatia a fost de 25,2% in mai. Totusi, pe de alta parte, China incepe sa renunte la obiceiul de a percepe impozite reduse de la companiile detinute de straini, in timp ce Vietnamul inca le ofera investitorilor un impozit zero pentru primii patru ani si o reducere la jumatate a impozitului standard de 10% pentru urmatorii zece ani.
     

    In provinciile de pe coasta, cu acces rapid la porturi, chiar si muncitorii necalificati castiga acum 120 de dolari pe luna la 40 de ore lucrate saptamanal, iar adesea sensibil mai mult. Muncitorii din fabricile vietnameze castiga cam 50 de dolari pe luna la 48 de ore lucratoare in fiecare saptamana, inclusiv sambata.

     

    Texhong estimeaza ca pentru fiecare lucrator chinez din domeniul textilelor, costurile medii cu forta de munca vor creste cu 16% in acest an, incluzand aici cresterile in costurile cu beneficiile suplimentare, comparativ cu cele 12%, cu cat au crescut anul trecut. Noile reglementari fac mai dificil pentru companii sa evite plata beneficiilor, precum contributiile la fondurile de pensii, crescand si mai mult costurile cu forta de munca. Cand aceste cresteri se combina cu o moneda care se apreciaza fata de dolar cu un ritm anual de pana la 10%, costurile cu forta de munca in China urca pana la 25% pe an sau chiar mai mult. Iar inflatia in China – peste 8% in februarie, martie si aprilie si 7,7% in mai – indica perspectiva ca aceste costuri sa creasca si mai mult in curand.

     

  • Lumea vazuta de Dennis








    Atunci cand se relanseaza un disc, merita el oare o critica? Mai ales in epoca internetului, cand aproape fiecare album, indiferent cat de rar, e disponibil undeva – merita oare sa mai mentionezi ca o casa de discuri de moda veche (oh, da! case de discuri! le mai tineti minte?) relanseaza un album? Oare mai are lumea nevoie de inca o critica entuziasmata la “Sgt. Peppers Lonely Hearts Club Band” numai pentru ca s-a intamplat ca EMI sa lanseze o versiune remasterizata a acestui titlu clasic, incluzand o piesa lasata pe afara pana acum, in care Ringo are o criza la jumatatea piesei “Within You Without You”? Probabil ca nu.




     

    Totusi, relansarea albumului “Pacific Ocean Blue” al lui Dennis Wilson din aceasta luna cere atentie. Pentru inceput, este unul dintre albumele mele preferate din toate timpurile si asteptam un motiv sa scriu despre el. In al doilea rand, este un adevarat clasic “pierdut”. In ciuda faptului ca a fost laudat de critici la lansarea sa din 1977, LP-ul nu s-a mai reeditat de aproape douazeci de ani. Daca nu cumva doreati sa dati cam 200 de dolari pe un exemplar de la un colectionar de pe eBay, CD-ul nici nu se punea problema sa-l gasiti. Pana acum.

     

    Brian, Carl si Dennis Wilson, coloana vertebrala a trupei Beach Boys, au dus toti o viata turbulenta si dezordonata, nu in mica masura din cauza proastei influente a tatalul lor, Murray. Fanii Beach Boys pot fi adesea auziti facand schimb de povesti despre cat de rau era el ca tata. Unele dintre ele sunt prea socante ca sa fie repetate intr-o publicatie respectabila ca BUSINESS Magazin. E suficient sa spunem ca Murray a fost un tata care: 1) obisnuia sa-si scoata ochiul de sticla si sa-si oblige copiii sa i se uite in orbita goala; 2) il lovea pe Brian cand acesta era bebelus atat de tare, incat copilul a ramas surd de o ureche; 3) odata l-a fortat pe Brian sa intinda o bucata de ziar pe jos si.. uuups! scuze! asta e una din povestile mai putin potrivite. Va trebui sa o cautati pe Google daca sunteti curiosi.

     

    Cu asa un tata, nu e deloc suprinzator ca Dennis, bateristul grupului, a ajuns sa-si petreaca timpul in compania conducatorului unui cult, precum Charles Manson, facand abuz de bautura si droguri, murind inainte sa atinga patruzeci de ani.

     

    Dennis a fost mereu aratosul grupului, devenit membru al acestuia – zic unii – datorita aspectului sau fizic si considerat, in general, ca fiind lipsit de talent muzical. Autoproclamat pierde-vara, era singurul din Beach Boys care chiar stia sa faca surf (alta informatie anecdotica buna despre Beach Boys). E surprinzator atunci ca acest surfer iubitor de bautura si femei a reusit sa ajunga un instrumentist polivalent si si-a rafinat abilitatea componistica pana la un asemenea nivel incat a reusit sa produca un album ce poate sta alaturi de orice compozitie a fratelui sau, Brian Wilson.

     

    “Pacific Ocean Blue” a fost inregistrat la finalul carierei lui Dennis. Anii de trai dur isi lasasera amprenta, iar vocea lui suna – ca sa fiu sincer – complet aiurea. Nu mai exista niciuna dintre armoniile tineresti ale Beach Boys, dar vocea grava si tocita a lui Dennis confera greutate si sinceritate unui album care trateaza despre pierdere si relatii esuate. Ca la Marianne Faithfull, daca-i asculti vocea lui Wilson, simti ca auzi o voce care poarta cu ea un trecut tulbure. Dupa “What’s going on” al lui Marvin Gaye, in anii saptezeci s-a inregistrat un interes crescut pentru “albume ecologiste”, iar “Pacific Ocean Blue” poate fi considerat asa ceva. Piese ca “River Song”, spre exemplu, deplang modul in care viata de oras afecteaza natura, cu numeroase referiri la modul in care ne stricam marile si raurile. Deloc surprinzator din partea unui om care iubea oceanul, albumul e o colectie de imnuri pline de blues si soare inchinate Pacificului.

     

    In ciuda unei spoieli de rock-and-roll pufait cu iz de blues (cum ar fi “Pacific Ocean Blues” si vag iritanta “What’s Wrong”), albumul e compus din balade de o minunata intensitate. In ziua in care s-a inecat din cauza consumului de alcool, se spune ca Dennis ar fi zis: “Sunt singur. Sunt singur tot timpul”. Exact acest sentiment razbate din album. Totusi, piese ca “Farewell My Friend” iau aceste sentimente de singuratate si deznadejde si le confera un soi de transcendenta. Aceasta afirmatie ar putea suna periculos de asemanator cu prostiile hippy. Dar e adevarata.

     

    Ca toate creatiile Beach Boys, si aceasta e superb orchestrata, acordandu-se o mare atentie aranjamentelor. Muzicuta, marimba, chitara hawaiiana si tot felul de armonii vocale folosite pentru a crea o tapiserie muzicala lucitoare. Din acest motiv, relansarea e si mai potrivita – acum ca scena dance e prinsa de revenirea balearicului, desfatandu-se cu tot ce este lent, varatic si lucitor. “Pacific Ocean Blue” este exact genul de album care si-ar putea gasi loc pe listele de piese ale unor DJ care dau tonul in domeniu, cum ar fi DJ Harvey. Nici nu-mi vine in minte alta coloana sonora mai potrivita pentru vara voastra.




  • iHarta Bucurestiului




    Denumita Mobione Maps, aplicatia software disponibila pe www.maps.mobione.ro ofera acces la hartile Yahoo! Maps atat prin iPhone, cat si prin playerul iPod Touch, care este de fapt versiunea fara modul de telefonie mobila a iPhone. “Ideea aplicatiei a pornit de la faptul ca serviciul deja disponibil pe iPhone, Google Maps, nu include harti detaliate ale Romaniei si in principal ale Bucurestiului”, spune Mihai Dragan, directorul general al agentiei specializate in publicitate interactiva MB Dragan. Telefonul mobil iPhone a castigat interesul multor romani, iar serviciile Yahoo! sunt oricum destul de populare la noi, iar aceste argumente au contribuit la decizia companiei de a crea un asemenea program.








     

    Lansata in prima parte a lunii iunie, aplicatia Mobione Maps a fost accesata deja de peste 8.000 de utilizatori din 101 tari din lume, cei mai multi dintre acestia fiind din SUA, in proportie de 35%, potrivit statisticilor Mobione, divizia de marketing mobil a MB Dragan – care se ocupa cu reclame pe telefoane mobile si cu campanii de marketing prin SMS si MMS.

     

    Investitia in Mobione Maps a fost destul de redusa, calculata mai degraba in timpul necesar echipei de 14 oameni ai MB Dragan pentru dezvoltarea aplicatiei decat in termeni financiari. Aplicatia nu genereaza venituri, fiind oferita gratuit utilizatorilor, dar “exista posibilitatea folosirii aplicatiei in scopuri comerciale, prin implementarea separata a acesteia la cererea clientilor”, afirma Dragan. Succesul Mobione Maps ar putea fi insa masurat si prin interesul acordat la nivel international aplicatiei romanesti. La doar doua zile de la lansare, pe site-ul Apple a fost publicata o recomandare a aplicatiei in sectiunea care prezinta programele software disponibile pentru produsele companiei. “Timp de doua saptamani, Mobione Maps a fost cea mai populara aplicatie software din lume la categoria programelor utile pentru calatorii”, mentioneaza Mihai Dragan.

     

  • Parcare? Intrebati mobilul




    Mai exact, soferii pot urmari pe ecranul celularului informatii despre locurile de parcare cu plata disponibile intr-o anumita zona, furnizate prin intermediul unei retele wireless la care sunt conectati senzori instalati in parcari. Totodata, sistemul anunta proprietarii ca este timpul sa elibereze locul de parcare sau sa plateasca pentru timpul suplimentar, intrucat expira perioada pentru care au platit parcarea.








     

    Incepand cu a doua parte a acestui an, San Francisco va experimenta un asemenea sistem in care vor fi inregistrate aproximativ 6.000 din cele 24.000 de locuri de parcare cu plata din oras. In acest fel, autoritatile spera sa rezolve problema parcarilor fara sa fie nevoite sa introduca taxe de parcare restrictive, cum se intampla in Londra sau Singapore, metoda care ar putea descuraja soferii sa parcheze in zonele centrale ale orasului.

     

    “Daca experimentul va da rezultate, o mare parte a problemei parcarilor va fi rezolvata, iar soferii nu vor mai trebui sa iroseasca timp pentru a gasi un loc de parcare”, crede Donald Shoup, profesor in cadrul University of California din Los Angeles. Din cercetarile lui Shoup reiese ca soferii aflati in cautarea unui loc de parcare sunt responsabili pentru aproape 30% din traficul din zonele centrale ale oraselor, trafic care ar putea fi eliberat daca 15% dintre locurile de parcare cu plata disponibile ar fi libere in orice moment al zilei. In New York, spre exemplu, procentul este chiar mai mare, dat fiind ca cei care se plimba pe strazi in cautarea unui loc de parcare genereaza pana la 45% din trafic. Sistemul inteligent de parcare a atras atentia autoritatilor din mai multe orase americane, care sunt deja in discutii cu companii din domeniul IT pentru instalarea unei retele wireless care ar permite monitorizarea locurilor de parcare. Deocamdata insa nu au fost anuntate planuri concrete, multi preferand sa astepte rezultatele experimentului San Francisco inainte de a face o asemenea investitie.

     

  • Cursa de la Bucuresti








    “Cursa FIA GT din cadrul Bucharest Challenge de anul trecut a fost televizata in peste 130 de tari si vizionata de 800 de milioane de telespectatori la nivel mondial, in conditiile in care la eveniment au fost prezenti aproape 70.000 de spectatori”, declara recent Hartmut Beyer, CEO al Bucharest Ring, cel care a venit cu ideea de a organiza un circuit stradal in Bucuresti.

     

    Daca in Ungaria exista Hungaroring (unde este organizata si o cursa anuala de Formula 1), Cehia are circuitul de la Byrno, in Romania s-a adoptat solutia unui circuit stradal. Este mai ieftina, iar spectatorii pot utiliza fara probleme mijloacele de transport in comun.

     

    Dintre cei 70.0000 de spectatori prezenti in cele trei zile ale evenimentului de anul trecut, aproximativ 4.000 au fost straini – care au stat la hotelurile din Capitala si care impreuna cu staff-ul echipelor au generat orasului, in cele trei zile, afaceri de 7 milioane de euro, dupa estimarile organizatorilor. Anul acesta, spune Beyer, premisele sunt si mai bune.

     

    La doua saptamani de la punerea in vanzare, 8.000 de bilete au fost deja vandute, pentru editia de anul acesta a Bucharest Challenge, care se va desfasura pe un circuit special amenajat in jurul Palatului Parlamentului intre 24 si 27 august. “Incasarile din acest an vor ajunge la aproximativ 1,2 milioane de euro in cazul in care vom vinde toate cele 120.000 de bilete. Trebuie subliniat ca in acest an exista bilete individuale pentru fiecare zi si nu unul pentru toate trei, cum a fost anul trecut”, a spus Hartmut Beyer.

     

    “In 2008 estimam ca la eveniment sa fie prezenti intre 6.000 si 7.000 de straini, la care se adauga staff-ul echipelor, adica un total de aproximativ 800-1.000 de persoane. Spre exemplu, hotelul Ibis din apropierea Parlamentului este deja rezervat in intregime in acea saptamana, in timp ce Marriott este in curs de ocupare”, a completat acesta. In comparatie cu un circuit stradal, realizat in interiorul unui oras, care necesita investitii de aproximativ 13 milioane de euro, realizarea unui circuit permanent poate ajunge chiar si la 500 de milioane de euro.

     

    “Construirea unui circuit care sa respecte cerintele unei competitii precum Formula 1 necesita investitii cuprinse intre 150 si 250 de milioane de euro, la care se adauga costurile legate de infrastructura, care duc investitia la o valoare intre 300 si 500 de milioane de euro, plus cheltuielile cu intretinerea, de aproximativ 50 de milioane de euro anual. Din acest motiv, toate noile circuite de Formula 1 care s-au construit in ultimii ani au fost realizate in tari precum Emiratele Arabe Unite sau Bahrain.

     

    O alta problema pentru piata romaneasca este, potrivit organizatorilor, costul ridicat de constructie si amenajare a circuitului. “In 2007 costurile legate de constructia si amenajarea circuitului stradal au fost cu 40% mai ridicate decat cele din Germania. Este mai ieftin sa lucram cu muncitori si firme din Germania si Austria decat din Romania, chiar si atunci cand luam in calcul costurile legate de transport si cazare”, a subliniat Beyer.

     

    Chiar si costurile de inchiriere a echipamentelor sunt mai mari in Romania fata de restul Europei. “Ecranele gigant pe care vor fi difuzate imagini din timpul curselor sunt inchiriate din Marea Britanie. Compania din Romania a cerut un pret de doua ori mai ridicat decat firma din Anglia, cu toate ca transportul acestora nu este foarte ieftin”, a adaugat Beyer.

     

    Din acest motiv, anul acesta organizarea evenimentului este realizata aproape in exclusivitate cu personal si companii din Germania, Austria si Marea Britanie, care implica niste cheltuieli mai reduse decat in cazul in care s-ar fi utilizat firme locale. “Anul trecut am vrut sa folosesc forta de munca locala, precum si serviciile companiilor romanesti, dar acestea au implicat costuri mult prea ridicate in comparatie cu cele din Germania. Din acest motiv anul acesta doar trei din cele 55 de companii furnizoare sunt din Romania”, spune Beyer. Astfel, pentru organizarea evenimentului vor fi angajati peste 1.200 de oameni, dintre care mai putin de o treime vor fi romani.

     

    Bucharest Challenge este cel de-al treilea circuit stradal amenajat in Europa, dupa celebrul circuit de la Monte Carlo si cel de la Valencia si singurul de acest gen unde se desfasoara o etapa de FIA GT, competitie aflata pe locul patru ca importanta in lumea motorsport dupa Formula 1, MotoGP si WRC – Campionatul Mondial de Raliuri. Daca privim situatia la nivel mondial, circuitele stradale sunt tot mai gustate de public, deoarece sunt mai spectaculoase – chiar si cea mai mica eroare a unui pilot il trimite pe acesta impreuna cu bolidul a carui valoare depaseste lejer 1 milion de euro in parapetul de beton. Pe un circuit normal, aceasta pur si simplu iese pe iarba sau in cel mai rau caz se loveste de un perete de cauciuc.

     

    Daca anul trecut amenajarea traseului s-a realizat in timpul orelor de varf intr-una dintre cele mai aglomerate zone ale Capitalei – traficul fiind puternic perturbat -, anul acesta lucrarile vor fi efectuate noaptea.

     

    Tot in plus fata de anul trecut, in parcul Izvor va fi amenajata o zona de divertisment, cu o zona speciala cu simulatoare de Formula 1 si o zona destinata tuningului auto.

     

  • Cum ne-am petrecut armata








    Cam aceasta e concluzia antologiei de texte despre armata pe care Radu Paraschivescu a avut luminoasa idee s-o alcatuiasca spre completarea colectiei „Rasul lumii”. Spre lamurirea terminologiei: armata inseamna stagiul militar cu termen redus, pentru cei intrati la facultate; neredus, pentru cei care n-au nimerit subiectul la admitere sau care pur si simplu n-au aspirat spre studii superioare; in sfarsit, stagiul prelungit, pentru loaze si pentru cei care au fluierat in front. Armata, cea din antologia noastra, n-are legatura cu APV-ul (armata pe viata) si nici cu incartiruirea sine die, pe care a avut-o de indurat bietul si bravul soldat Svejk. Ea induce un termen limitat de suferinta nelimitata, ceea ce, poate, o si face suportabila. Cei chemati de Radu Paraschivescu sa coboare militaria din podul memoriei, vorbind despre instructie, posturi de garda, popote, tras la tinta, marsuri, cantece patriotice in pluton si alte mizerii cazone sunt scriitori cunoscuti si personalitati mediatice, care cu un asemenea subiect gras nu aveau cum sa nu-si dea masura intregului talent. Amintim, dintre ei, pe Serban Foarta, Dan C. Mihailescu, Cristian Tudor Popescu, Robert Serban sau Tudor Octavian. Generatii diferite, spirite diferite, dar care reactioneaza si acum, cu aceeasi pofta narativa (ca un tic nervos), la subiectul „armata”. O carte de luat in vacanta sau de citit in locul unei vacante pe care n-ati capatat-o sau care urmeaza sa vina. In program: „dresura de filologi cu masca pe figura, tarasuri prin noroiul patriei, plantoane in creierii noptii langa butoaie goale, dialoguri absurde cu plutonieri obtuzi, farse de tot felul…” Pentru lectura, inainte!




    Radu Paraschivescu (coordonator)

    „Racani, pifani si veterani”,
    Editura Humanitas, Bucuresti, 2008
     
     
     
    Noutati
     

    Sacrificiul lui Kae
    Pentru cei fascinati de universul traditional nipon, dominat de cutume bizare si aureolat de un lirism discret, romanul „Sotia doctorului” va constitui, cu siguranta, un moment de delectare. Ne aflam in Japonia secolului al XVIII-lea, intr-o lume in care femeile au putine sanse sa se afirme. In familia Hanaoka, de generatii, primul nascut se dedica medicinei. Tatal, Naomichi, s-a insurat cu Otsugi, cea mai frumoasa fata din tinut, pentru ca a reusit sa o vindece de o boala ciudata, iar cererea in casatorie nu i-a putut fi refuzata. Acum, Otsugi trudeste alaturi de fiicele ei pentru ca Seishu, baiatul ei cel mare, sa-si poata face studiile la Kyoto. Kae, o tanara pe care Otsugi o peteste in absenta lui Seishu, va roboti in casa Hanaoka, inainte ca sotul ei sa se intoarca in sat. Pentru a-l cuceri pe tanarul doctor, Kae trebuie sa lupte cu gelozia lui Otsugi, care se simte exclusa din viata intaiului ei nascut.

    Sawako Ariyoshi „Sotia doctorului”,
    Humanitas Fiction, Bucuresti, 2008

     
    Ultimul om
    „Oryx si Crake”, roman publicat de scriitoarea canadiana in 2003, este o distopie, o fabula despre un posibil sfarsit al lumii, cu virusi letali, sange in valuri, humanoizi si un singur om – Jimmy a.k.a Snowman -, ale carui dezolante peripetii i-au indemnat pe talmacitori sa redenumeasca romanul (in franceza, bunaoara), “Ultimul om”. Atwood construieste un science fiction de cea mai clasica factura, nu insa cu monstri stelari sau nave intergalactice, ci descriind doar un „ceea ce ar putea fi”. Acest viitor sumbru, care pastreaza subtilii vapori letali din „Minunata lume noua”, profetiile despre totalitarism din “1984” si standardizarea din „Fahrenheit 451”, este insa un produs 100% al unei stiinte care, aflata in cautarea echilibrului, dezechilibreaza totul. Jimmy este singurul om ramas pe o planeta devastata de microbul implacabil al Mortii Rosii si de niste teribile catastrofe ecologice.
     

    Margaret Atwood – „Oryx si Crake”,
    Editura Corint, Bucuresti, 2008