BusinessMagazin

Blog

  • Ramas bun, Syd!

    Acum un an, am avut o conversatie serioasa despre fostul solist al Pink Floyd cu un alt DJ bucurestean. „E mort”, sustinea prietenul meu si mi-a fost imposibil sa-i dovedesc contrariul. „Toata lumea stie ca Syd Barrett e mort, fraiere”, a spus interlocutorul meu.

    La inceputul lui iulie, i-am trimis un SMS. „Aveai dreptate in privinta lui Syd Barrett.” Tocmai aparusera stiri despre moartea sa in Cambridge, Anglia, in urma unei lupte cu cancerul. Sa fii convins ca enigmaticul star rock a murit acum multi ani e o greseala usor de comis, pentru ca paruse sa fi incetat din viata cu mult timp inainte ca acest lucru sa se intample. De fapt, se pierduse pur si simplu in decor. Iubitorii muzicii, si mai ales fanii Pink Floyd, ii jelisera trecerea in nefiinta cu multa vreme in urma. Barrett este probabil prima persoana considerata „acid casualty” (care a luat-o razna in urma abuzului de LSD).

    Si-a petrecut cea mai mare parte a vietii locuind („temporar”, cum spunea el) in subsolul casei mamei sale, acoperindu-si ferestrele ca sa nu se uite nimeni inauntru. Asemeni enigmaticului si instabilului geniu din spatele trupei Beach Boys, Brian Wilson, Syd Barrett a devenit o victima a filozofiei „turn on, tune in, drop out” („Activeaza-te, racordeaza-te, desprinde-te”. „Activeaza-te” se refera la activarea fondului nervos si genetic, „racordeaza-te” se refera la interactiunea armonioasa cu lumea inconjuratoare, iar „desprinde-te” inseamna detasarea voluntara de obligatiile asumate involuntar cum ar fi scoala, armata sau lucrul in slujba corporatiilor – n.tr.). Aceasta mantra a fost promovata cu entuziasm de catre personalitati contraculturale cum ar fi Timothy Leary (profesor de psihologie la Harvard, cunoscut mai ales drept sustinator al beneficiilor terapeutice si spirituale ale LSD-ului – n.tr.).

    Astfel, intr-un moment in care multa lume imbratisa consumul de LSD si psihedelismul drept calea spre „iluminare”, Barrett a ajuns sa reprezinte partea intunecata a acestui optimism. Comportamentul straniu al lui Barrett daduse deja nastere unor legende, despre cum obisnuia sa-si dezacordeze chitara pe scena, creand ceva de neascultat si atragandu-si dispretul colegilor de trupa, sau despre serile in care interpreta un singur acord sau deloc. Chiar daca utilizarea de droguri psihedelice a jucat un rol de netagaduit in caderea nervoasa a lui Syd, s-a avansat ipoteza ca au existat si alti factori. In mod clar, i-a fost din ce in ce mai greu sa suporte celebritatea, iar unii spun ca moartea tatalui sau, pe cand Barrett era doar un copil, s-a soldat cu niste sechele psihice profunde. Oricum ar fi, dupa 1975, a devenit o persoana retrasa, eliminand orice aparitie publica si, in cele din urma, mutandu-se in subsolul casei parintesti din Cambridge. Se pare ca si-a dedicat timpul pasiunii pentru gradinarit si a inceput sa picteze tablouri mari si abstracte.

    Dar retragerea nu a dus la pierderea statului de legenda. Desi nu a inregistrat decat doua albume alaturi de Pink Floyd si doua albume solo, aproape incoerente, Barrett si-a pastrat imaginea de personalitate marcanta a lumii muzicale. Nenumarate trupe il considera sursa de inspiratie si au compus cantece despre el. Situatia sa de pustnic a reusit chiar sa-l faca mai atragator, fanii pornind in pelerinaje spre orasul sau in speranta ca vor reusi sa-l zareasca pentru o clipa atunci cand scotea nasul afara sa-si ia laptele si ziarul. „I Know Where Syd Barrett Lives”, melodia celor de la Television Personalities ilustreaza aceasta degradare mistica.

    Chiar daca Pink Floyd au inregistrat o multime de piese bune fara el, au lansat totusi si destule porcarii de neiertat. Ultimul LP al trupei, The Division Bell, o demonstreaza perfect. Ideea nu e ca s-ar fi descurcat mult mai bine cu Syd alaturi de ei, ci ca reputatia lui Syd a ramas nepatata. Cu toate ca a decedat la o varsta destul de coapta, saizeci de ani, a trait intens si a murit tanar.

    Exact ceea ce ne dorim de la starurile rock, caci o existenta prea indelungata devine jenanta. Syd a fost astfel scutit de umilinta de a imbatrani ca muzician rock. Prestatia Pink Floyd de la execrabilul concert Live 8, vara trecuta, e doar unul din exemplele care arata de ce e mult mai bine sa mori inainte sa imbatranesti in industria muzicala.

    Asa cum Syd insusi se intreba intr-una din piesele sale solo: „Nu o sa va fie dor de mine?”. Raspunsul este: bineinteles ca da. Ne va fi tare dor de el.

    In romaneste de Loredana Fratila Cristescu

  • Cartea la nisip

    Ziarele, revistele, se intrec in alcatuirea topurilor lecturilor de vacanta. De ce ai citi vara, la mare, ceva foarte diferit de ce citeai iarna la munte? Numai un profan ar putea pune asa o intrebare.Intotdeauna alegerile sunt greu de facut, mai ales pentru cei care redescopera cititul doar in cele doua saptamani de concediu. Ce s-alegi mai intai daca, bineinteles, ai hotarat deja c-ai vrea sa citesti ceva?

    PENTRU NEFERICITI IN DRAGOSTE. Aici oferta este extrem de generoasa. N-o sa incep cu „Suferintele tanarului Werther” (desi n-ar strica), ci o sa va recomand cativa autori din galeria filozofilor contemporani ai amorului. Beigbeder cu al sau „Egoist romantic” e numai bun. Finetea libertinilor din secolul al XVIII-lea francez se transforma intr-o finete comerciala la Beigbeder. Loveste din plin in toate prejudecatile despre dragoste. Dupa cateva pagini, nu mai ai chef de indragostiri nefericite. Posibile efecte secundare: te poti gandi deja la sinucidere, asta daca te lasi vrajit de un biet cameleon literar de mana a doua, cum e respectivul scriitor.

    PENTRU GELOSI. Aici e simplu: Julian Barnes, cu „Pana cand m-a cunoscut”. Gelozia atinge paroxismul, pentru ca e gelozie privitoare la trecutul iubitei. Exista si asa ceva, indragostitii stiu despre ce vorbesc. Numai ca uneori se poate ajunge la cote patologice.

    PENTRU FERICITI IN DRAGOSTE. Nu prea se scrie literatura despre fericire. Avem de-a face cu o intreaga industrie a depresiei, de la Homer incoace. Dar daca tot e vorba despre fericiti in dragoste n-ar fi rau sa-i deprimam putin cu ceva „Particule elementare” sau „Platforma” de Michel Houellebecq. Sau, si mai rau, le-as recomanda „Ada sau ardoarea” a lui Nabokov, ca sa vada ce inseamna dragoste adevarata.

    PENTRU BOGATI SI FERICITI. Asta chiar e un target imposibil. Cred ca acesti oameni n-ar trebui sa citeasca. Sunt deja pierduti.

    PENTRU BOGATI SI NEFERICITI. Situatie ingrata. Le-as recomanda „Corectii” de Jonathan Franzen. In acest roman voluminos puteti gasi si povestea unor oameni care s-au vrut nonconformisti, hipioti si s-au trezit foarte bogati. Numai ca si el si ea s-au indragostit de o aceeasi femeie. Banii n-aduc fericirea. Si nici clarificarea orientarii sexuale.

    PENTRU SARACI SI NEFERICITI. Ca si in cazul celor bogati fericiti, nu cred ca lectura mai are rost intr-o asa situatie.

    PENTRU TRAIAN BASESCU. Nu, n-o sa fac glume proaste cu lecturi precum „Moby Dick” al lui Herman Melville sau scenele biblice cu aventurile lui Noe si arca lui (desi ar fi o metafora buna pentru guvernul actual). I-as recomanda totusi un roman al lui Jonathan Coe, in care politica si jurnalismul sunt atat de frumos portretizate. Cartea se numeste „Cercul inchis”.

    PENTRU ZIARISTI. Ian McEwan, „Amsterdam”. Despre cum subiectele tabloidale se pot dovedi fatale.

    PENTRU CRIZA DE LA 40 DE ANI. In primul rind, n-ar strica „Lolita” lui Nabokov, o carte pe care multi o rezuma ca fiind povestea unui pedofil, dar care este, de fapt, preafrumoasa istorie a obsesiei amoroase.

    PENTRU ADULTERINI. „Madame Bovary” nu strica niciodata.

    PENTRU URMARITI DE DNA. „Flori de mucigai”, Arghezi. Atmosfera ostila din inchisoare ii poate inspira pe cei arestati sau deja inchisi. In plus, din bube, mucegaiuri si noroi iscat-am capitalismul romanesc, nu?

    PENTRU CAUTATORII DISPERATI DE SEX. Aici, Philip Roth si al sau „Complexul lui Portnoy” se califica din oficiu. Puteti adauga, evident, ceva Henry Miller. Marchizul de Sade n-are cum sa dauneze pentru ca preda principala lectie despre literatura hard: ce e prea dur, prea neobisnuit, prea excentric te plictiseste cel mai repede.

    PENTRU AGATAT. Aici lucrurile se pot incurca rau de tot. Nu trebuie sa fii nici prea curajos si sa stai cu Jacques Derrida in nisip. Nu de alta, dar s-ar putea sa dai peste o studenta la filozofie care chiar sa stie despre ce e vorba. Pe de alta parte, nici chestiuni mult prea clasice nu au ce cauta in contextul flirtului: poti fi doar subiect de bascalie daca apari cu „Fratii Jderi” intr-o mana si o halba in cealalta. Trebuie cautate cartile snoabe, autorii la moda, dar nu prea la moda. Un Dan Brown iti poate fi fatal, nu arata decat ca esti din marea masa de carne de tun pentru autorii facili. Poti risca eventual cu un diafan intelectual precum Paul Auster. Sau cu „Middlesex” al lui Jeffrey Eugenides. Numai ca chiar trebuie sa le citesti. Apoi, sigur vei avea ce povesti pentru a intra in ritmul firesc al flirtului de plaja.

    PENTRU CEI CARE, DE FAPT, NU CITESC. Sunt multi carora vacanta le provoaca efecte secundare ciudate. Le vine pofta de citit, de exemplu. Si asa incep sa se cumpere titlurile penibile precum „Cheia succesului in dragoste si afaceri”, „Il iubesti si el te inseala?” si multe alte retete de scapat de iubita sau de celulita. Ii asigur ca, chiar daca au impresia ca citesc, de fapt n-o fac. Sunt mult mai inteligent scrise revistele pentru femei.

    Pentru ei, debutanti in efortul de lectura, n-ar strica sa se apropie macar de ceva chicklit, precum povestile cu Bridget Jones. Sunt amuzante si nesolicitante, te fac sa te simti bine, aproape la fel de bine ca atunci cand nu citesti deloc. Este si asta o senzatie pe care nu o gasesti prea usor.

  • CLUB BUSINESS: Radiografia afacerilor pe internet romanesti

    Florarii, magazine de electronice, catering sunt exemple de business-uri care au migrat si pe Internet. Cum arata o astfel de afacere, care sunt provocarile specifice si in ce masura sunt romanii gata sa devina clienti online? Sunt doar cateva dintre temele intalnirii Club BUSINESS de saptamana trecuta, desfasurata la Alexandra Cafe.

    BUSINESS MAGAZIN: Afacerile pe Internet sunt un subiect fierbinte in Romania. Care sunt etapele necesare pentru a porni un astfel de business?

    DIANA NITU: La Floridelux.ro, prima etapa a fost construirea site-ului cu o echipa de oameni fascinati de flori. Am lucrat patru luni inainte sa il lansam, pentru ca are un continut foarte vast – fiecare produs, cu descriere si cu recomandari.

    BUSINESS MAGAZIN: A fost unul dintre primele site-uri de comert electronic.

    DIANA NITU: Da. Si a fost inca de la inceput o forma de comert electronic cu toate facilitatile de plata care existau pe piata in acel moment. Avem, spre deosebire de alte magazine online, sistemul nostru de distributie, cu masinile noastre, soferii nostri, nu lucram decat in situatii de criza cu o firma de curierat.

    BUSINESS MAGAZIN: Cat e de important sa ai sistemul propriu de livrare?

    DIANA NITU: Este important, pentru ca oamenii invata sa se comporte altfel cu clientul, clientul apreciaza ca primeste florile de la o persoana si, in plus, florile sunt un cadou. Se livreaza cu un mesaj de „La multi ani”, de „Bine v-am gasit”, orice. La firmele de curierat se mai pot intampla lucruri de genul „am pus cadoul in cutie, l-am lasat si pana la livrare s-a stricat jumatate”. Si mai avem cateva site-uri de nisa: vanzare de brazi, coroane.

    BUSINESS MAGAZIN: Ce nu merge?

    DIANA NITU: Nu merge cand alte magazine online ne copiaza imaginile cu flori, cand ne copiaza descrierile. Platile online n-au functionat anul trecut in septembrie, cand ne-am mutat de la DotCommerce la ePayment, am avut o luna de pauza, iar intr-o afacere online daca nu-ti intra bani o luna… Oricum, proportia intrarilor este cam 50% online, 50% prin banca sau alte modalitati, pentru ca firmele in general prefera sa plateasca prin banca.

    BUSINESS MAGAZIN: De fapt, care este ponderea intr-o astfel de afacere intre business-ul online si cel offline?

    ORLANDO NICOARA: eMag de exemplu nu prea exista ca un magazin offline. Intr-adevar, daca te duci la ei, poti sa-ti ridici o placa video sau un procesor, dar…

    RADU IONESCU: O parte din comenzi se fac telefonic. Noi, de exemplu, comandam de la eMag aproape numai telefonic, ca sa ne confirme din start daca mai au pe stoc produsul si asa mai departe.

    MARIUS GHENEA: Dupa mine, asta are legatura cu stadiul de emergenta al pietei romanesti. Business-urile online apeleaza la solutii de vanzare destul de amestecate, care nu sunt neaparat solutii standard de e-commerce – de exemplu catalog-sales, e-mail-sales, tele-sales. Iar la eMag solutia de plata online nu este foarte importanta in economia business-ului lor, asa cum nu este foarte importanta nici la alte site-uri care sunt specializate in aceasta zona de electronice, multimedia, IT.

    BUSINESS MAGAZIN: Sa fie oare solutia, specializarea pe nise?

    MARIUS GHENEA: Volumele cele mai mari este clar ca acolo se tranzactioneaza. Piata de e-commerce de la noi se invarte in jurul produselor electronice sau IT din motive foarte simple, pentru ca logistica este inca un lucru foarte complicat in Romania. Dar pe o piata mai dezvoltata, de exemplu uitati-va la Amazon, gama vanzarilor cuprinde mai ales CD-uri, DVD-uri, carti, produse digitale care practic nu au o forma fizica – de la imagini pana la melodii. Pe cand noi ce facem? Vindem mai mult hardware.

    BUSINESS MAGAZIN: Un contraexemplu este floridelux.ro, florile nu sunt hardware.

    DIANA NITU: Mai avem si coroane!

    MARIUS GHENEA: Da, iar coroanele inseamna mai mult un serviciu decat un produs. In schimb la site-urile de hardware, valoarea adaugata este foarte mica.

    BUSINESS MAGAZIN: Ce se mai cumpara in Romania de pe Net?

    ALEXANDRU ANGHEL: Eu as pune pe primul loc serviciile.

    RADU IONESCU: Ce gen de servicii?

    ALEXANDRU ANGHEL: Continut de site-uri. Ar mai merge foarte bine cartile, un produs din partea caruia nu te astepti la prea multe surprize, stii despre ce e vorba. Un alt gen de serviciu sunt emisiunile TV, care sunt foarte cautate de cei din diaspora, America, Spania, Canada.

    BUSINESS MAGAZIN: Un exemplu de succes a fost meciul Steaua-Rapid.

    ALEXANDRU ANGHEL: Intr-adevar, atunci cand vorbim de evenimente live se va simti imediat diferenta.

    BUSINESS MAGAZIN: In ultimul timp nu se vand tot mai mult bilete?

    ALEXANDRU ANGHEL: Ba da, bilete de avion, bilete la concerte, practic pe piata de bilete a fost un boom odata cu cresterea numarului de concerte organizate in Romania. Si, din nou, la un bilet nu ai la ce surprize sa te astepti. Stii exact ce cumperi si nu ai emotii, sa ai probleme mai tarziu cu ele sau, stiu eu, sa nu fie intr-o stare buna.

    BUSINESS MAGAZIN: Dar in alte tari cat de mult se cumpara produse sau servicii pentru care e necesara o doza de incredere din partea celui care cumpara?

    ALEXANDRU ANGHEL: Se cumpara. Este totusi prematur sa spunem ca in Romania exista o teama, cred ca mai degraba este vorba de o lipsa de cunoastere a procesului de cumparare, ceea ce se intampla in spatele acelei interfete de procesare, ceea ce se intampla cu banii dupa ce iti dai datele personale si cele de card catre procesator. Si nu cred ca e vorba de frica de hackeri.

    VALENTIN ION: Ati vazut in toate filmele straine, toti isi lasa cheia de la masina chiar in masina, sus la parasolar. Ati vazut in Romania asa ceva? La fel, ei manifesta aceeasi indiferenta si fata de platile online. Pur si simplu isi pun cardul si au facut tranzactia.

    ORLANDO NICOARA: Poate si presa a transformat Internetul in locul de joaca al tuturor hackerilor, iar romanii sunt cei mai mari si mai periculosi dintre hackeri. Problema este de partea utilizatorilor, care nu sunt suficient de experimentati.

    MARIUS GHENEA: In Romania sunt foarte putini consumatori avizati, atat in privinta Internetului, cat si a instrumentelor de plata online. De asemenea, oriunde in lume, trebuie sa fii un consumator avizat in privinta unui anumit produs sau serviciu ca sa poti sa il cumperi de pe Internet. Pur si simplu doar navigand pe Internet nu vei cumpara produse si servicii cu privire la care nu esti avizat, pentru ca nu stii ce vei primi. Caz in care pui mana pe telefon sau te duci la magazin si intrebi pe altcineva, mai avizat. De partea cealalta, a vanzatorilor, si ei trebuie sa vina cu produse simple in utilizare si fara surprize.

    BUSINESS MAGAZIN: In privinta gradului de avizare al consumatorilor, credeti ca este si o chestiune de generatie? Domnule Fusu, de exemplu Neogen vinde si servicii pentru telefonul mobil, care au in general public mai tanar. Sunt mai receptivi?

    CALIN FUSU: Probabil ca da, dar nu neaparat. Cred ca problema este cam ca si cea cu oul si gaina. Nu prea au ce sa cumpere de pe Internet si din cauza asta nu prea si-au dezvoltat aptitudinile de cumparare. Si nefiind aptitudinile, nici oferta nu este grozava.

    RADU IONESCU: Cum, dar poti sa cumperi orice de pe Internet!

    CALIN FUSU: Atunci poate ca nu sunt suficient de bine comunicate.

    RADU IONESCU: Asta este altceva. Sunt o multime de posesori de card care nici nu stiu ca pot sa-l foloseasca online.

    MARIUS GHENEA: Sunt multi posesori de card care nu stiu daca pot sa-l foloseasca online. Multe banci din Romania au obiceiul chiar sa limiteze accesul.

    ORLANDO NICOARA: Sau chiar sa sfatuiasca ca nu e bine sa folosesti asa ceva.

    MARIUS GHENEA: Noi am identificat doua categorii importante de clienti, si probabil cea mai importanta nu este cea tanara, ci cea de varsta medie. Oameni care au trecut deja prin business si au inceput utilizarea metodelor de plata online in business, Internet-banking si tot felul de lucruri pe care au fost nevoiti sa le faca, fie pentru ca n-au avut alta varianta, fie pentru ca si-au dat seama ca pe Internet este mai simplu si mai ieftin. Cealalta categorie o reprezinta tinerii care au posibilitati financiare importante si care sunt dependenti de tehnologie si vor sa le demonstreze altora ca aproape orice poate fi facut din spatele unui computer. Inclusiv ca le poate veni „la nas” un anumit tip de produs sau serviciu doar tastand niste coduri si niste numere din spatele calculatorului.

    DAN GIOSAN: Din punctul acesta de vedere e clar, cand actuala generatie de 16-17-18 ani se va „bancariza”, va fi o crestere radicala a tranzactiilor de acest gen.

    MARIUS GHENEA: Asta inseamna cativa ani de acum inainte.

    RADU IONESCU: Cativa ani care presupun si alte schimbari. Eu cred ca marea problema astazi este lipsa de credibilitate a magazinelor online, faptul ca dai o comanda si dupa o saptamana nici nu stii ce se intampla, iti vor livra vreodata sau nu. Iar experientele negative conteaza.

    DAN GIOSAN: Apropo de reactia oamenilor, vreau sa ma refer putin la Internet-banking. Ca si comportament, in general clientii persoane fizice in primele doua-trei luni iau Internet-banking pentru consultarea soldului si extras de cont. Din momentul in care au reusit sa faca o tranzactie si acea tranzactie s-a finalizat cu succes, e clar ca lucrurile merg spre bine. Dupa consultarea soldului pe Internet, urmeaza transferurile intre conturile personale, omul se gandeste ca e mai sigur, „dau bani de la mine la mine”.

    MARIUS GHENEA: Practic, muta banii dintr-un buzunar in altul.

    DAN GIOSAN: Exact. Urmatoarea etapa sunt platile catre beneficiari inter si intra-bancari. Deci este clar ca retinerile oamenilor sunt legate de siguranta si de securitate. Si am auzit de tot felul de eforturi de popularizare a acestor servicii.

    RADU IONESCU: Cred ca daca bancile ar investi in procedura de explicare a felului in care se foloseste serviciul, ar avea de castigat. In al doilea rand, investitia in educatie, ca oamenii sa inteleaga ca nu mai trebuie sa se duca la ghiseu la Electrica si peste tot ca sa-si plateasca facturile.

    ORLANDO NICOARA: Poate ar trebui ca toata industria bancara sa faca o campanie, cum e cea cu „berea la cutie e mai de gasca”.

    VALENTIN ION: Momentan toate eforturile se concentreaza pe a informa despre utilizarea cardului la altceva decat la ATM.

    MARIUS GHENEA: Eu cred ca un prim pas pentru clientii de e-commerce este sa inceapa sa foloseasca Internetul pentru diverse tranzactii. Iar cea mai sigura tranzactie este intr-adevar sa muti banii dintr-un buzunar in altul sau sa-ti consulti soldul.

    DAN GIOSAN: Urmatorul pas este o tranzactie de 10 RON, 20, 30 si asa mai departe. Cred ca eforturile trebuie sa fie conjugate si cu marii facturieri – Distrigaz, Electrica etc. Ei trebuie sa ne sprijine in eforturile noastre de a incasa facturile prin canale alternative – ATM, POS.

    ORLANDO NICOARA: Pentru ca tot vorbeam de unde si cum se cheltuiesc banii, Visa a anuntat anul trecut, daca nu ma insel, vreo 60 de milioane de dolari, cheltuite de romani pe online. Banuiesc ca cea mai mare parte s-au dus in exterior. 100 de milioane la nivel de plati facute de Visa si Mastercard in 2005 este o cifra destul de interesanta. Parerea mea este ca se comanda foarte mult pe Amazon, carti, CD-uri, DVD-uri.

    BUSINESS MAGAZIN: Domnule Stefanescu, cum se vede componenta online a unui business precum CeMancamAzi.ro?

    ANDREI STEFANESCU: Din experienta de pana acum, as zice ca atat timp cat produsul nu este un material digital, cum ar fi o poza sau un text, nu putem vorbi de o afacere 100% online. Oricum, am incercat dintotdeauna sa conving clientii sa apeleze la serviciul online. Vreau sa spun ca am clienti care stau in fata site-ului si suna la telefon. Suna la numarul care este destinat doar pentru eventuale probleme, dar ei suna ca sa comande. Este o adevarata lupta sa ii conving sa comande prin Internet.

    BUSINESS MAGAZIN: Si nu ati pierdut comenzi din cauza asta?

    ANDREI STEFANESCU: Ba da, dar altfel care ar mai fi rostul meu in aceasta afacere? Site-ul este o platforma intermediara de comanda catre fast-food-uri care exista si in lumea reala. Oricum, business-ul acesta nu este full online. Problema cea mai mare la plata online este ca atunci cand comanda mancare, omul instinctiv refuza sa plateasca inainte, pentru eventualitatea ca are vreo problema cu mancarea. In plus, stiu ca oricum vine cineva sa ii aduca comanda, deci ar putea sa plateasca atunci.

    DIANA NITU: Dar oricum, comerciantul nu primeste banii in secunda in care clientul face plata online. Banii sunt blocati intr-un cont, sistemul te lasa sa ii dai banii inapoi intr-un termen de 36 de ore.

    VALENTIN ION: Legea prevede ca este obligatoriu sa existe posibilitatea ca banii sa fie returnati, in anumite cazuri.

    RADU IONESCU: Totusi, este o diferenta majora intre business-ul CeMancamAzi si eMag. Daca la 12 mi-e foame si lansez comanda, nu stiu daca o vede cineva sau nu o vede, si eu o sa mor de foame peste o ora. Psihologic, zici „mai bine hai sa sun, sa-mi confirme cineva ca da, au primit comanda si se livreaza”. Si din pacate si aici sunt experiente negative cu alti furnizori de catering, care cand suni dupa 2 ore zic „A, ati comandat online? Stati sa verificam in sistem”.

    ORLANDO NICOARA: Mie mi s-a intamplat sa-mi spuna „stiti, am avut niste probleme si nu ne-a functionat e-mail-ul”.

    ANDREI STEFANESCU: Dar vreau sa spun ca, dupa doi ani de experienta cu CeMancamAzi, simt ca lucrurile merg spre bine. Sunt oameni educati, nu zic ca i-am educat noi, si sunt obisnuiti sa interactioneze astfel. Ei apreciaza cand li se da ocazia sa cumpere produse si servicii online.

    CALIN FUSU: Cred ca oricum nu exista conceptul de business online. Exista business de intermediere, de marketing, de comert. Este vorba mai degraba de felul in care Internetul influenteaza diverse business-uri.

    ORLANDO NICOARA: Dar exista, totusi, si business-uri pur online. De exemplu, cand downloadezi un MP3. Gandeste-te cum ar fi daca ai putea sa-ti downloadezi filmul, in loc sa-l mai inchiriezi pe DVD, il ai 48 de ore si dupa aia gata, a disparut.

    MARIUS GHENEA: Diferentiatorul cel mai clar este atunci cand ai o platforma sau vinzi ceva care nu poate fi egalat de business-ul offline. De exemplu cand vinzi produse digitale, melodii sau fluxuri de stiri, caz in care magazinul de la coltul strazii nu are nici o sansa, pentru ca el lucreaza cu produse fizice.

    ORLANDO NICOARA: Eu cred ca marele avantaj al business-ului pe Internet este ca se adreseaza si celui de la Botosani, si celui de la Bucuresti, si celui de la Constanta, si celui din strainatate. O agentie de turism poate sa fie fizic in Bucuresti si sa ia comenzi de oriunde.

    ANDREI STEFANESCU: Si nu e numai oriunde, e si oricand.

    MARIUS GHENEA: In ce fel se diferentiaza de fapt business-ul CeMancamAzi de cel al unei firme de catering?

    ANDREI STEFANESCU: In primul rand, noi n-avem nici o legatura cu catering-ul. Firma (Electronic Trade Contact SRL – n.r.) este constituita legal fara sa aiba legatura cu restaurantul fast-food. Exista o diferenta intre firmele de fast-food care isi propun sa produca si un instrument cu care sa atace si un alt public tinta si o companie care are un fel de mall virtual in care sunt prezente mai multe oferte, cum este CeMancamAzi.

    MARIUS GHENEA: Adica un fel de portal. Dar nu am vazut inca in Romania o miscare de la portal catre e-commerce.

    CALIN FUSU: Dar abia urmeaza. Noi, de exemplu, adunam o baza de utilizatori cat mai mare si apoi vom cauta metode de a obtine bani. Solutia este sa faci parteneriate cu agentii de turism, cu firme de e-commerce…

    MARIUS GHENEA: Exact modelul Yahoo!. Probabil ca ar fi interesant de explorat si in Romania diverse tentative de branding in mediul online. De exemplu, Google si Yahoo! si-au facut niste nume pe Internet si apoi au inceput sa adauge sufixe, de genul Yahoo! Travel. Nu stiu daca Neogen sau altcineva din Romania vrea sa intre pe tendinta asta, dar este o chestie destul de interesanta.

    CALIN FUSU: Acesta este un pariu si pentru Neogen. Incercam sa construim un brand puternic, ca dupa aceea sa punem extensii. Al doilea pariu este sa ne extindem regional. Avantajul este ca tehnologia, odata produsa, poate fi replicata.

    MARIUS GHENEA: Iar in online apropierea geografica nu mai e un criteriu. Extindere regionala poate sa insemne Romania, Africa de Sud, Maldive si Australia.

    CALIN FUSU: Investitiile ar putea sa se coaguleze, sa faca consolidarea pe regiuni. Investitorii privesc Romania ca pe un cap de pod pentru toata regiunea. In jurul Poloniei se intampla o consolidare si speram ca se poate face si in jurul Bucurestiului.

    BUSINESS MAGAZIN: Credeti ca presa are un viitor ca business in online?

    MARIUS GHENEA: Intrebarea este daca presa are viitor in offline.

    RADU IONESCU: Asta voiam si eu sa zic. Daca tatal meu, care era abonat la trei ziare, nu mai citeste de vreo doi ani decat online, si el nu prea stie sa utilizeze calculatorul – i se deschide direct browserul pe o revista a presei online, nu cred ca presa va avea foarte mult viitor pe hartie.

    ORLANDO NICOARA: Sunt convins ca, pe masura ce generatiile vor avansa, se va schimba si consumul de presa.

    CALIN FUSU: E o previziune radicala asta. Mereu, cu aparitia unui nou mediu se vorbeste ca ce a fost va disparea, cum a fost cu radioul de exemplu. Se specializeaza intr-un anumit fel. Nu se stie…

    RADU IONESCU: Corect. Si revistele nu o sa dispara la fel de usor.

    CALIN FUSU: Si deja ziarele se transforma in mici reviste. Continutul e mai analitic.

    BUSINESS MAGAZIN: Ce alte servicii se mai tranzactioneaza online?

    ORLANDO NICOARA: Continutul, uite Ziarul Financiar este pe bani, WallStreet Journal este pe bani.

    CALIN FUSU: Anunturile.

    RADU IONESCU: Si matrimonialele.

    BUSINESS MAGAZIN: Unde ar fi cresterea cea mai mare in urmatoarea perioada?

    RADU IONESCU: In comert cu produse. O sa creasca foarte puternic partea asta care deja s-a dezvoltat, ma refer la IT, dar nu neaparat doar calculatoare. Si MP3 playere si lucruri de genul asta care inconjoara IT-ul. Cred ca de la anul o sa creasca si cartile.

    CALIN FUSU: Publicitatea este unul dintre domeniile care va creste cu siguranta. Pe masura ce oamenii vor citi ziarele online, si publicitatea ii va urma.

    ORLANDO NICOARA: Publicitatea online se tot dubleaza din 1999, de cand sunt eu in piata aceasta. Cat timp am pornit de la zero, este normala aceasta evolutie.

    BUSINESS MAGAZIN: Da, dar la un moment dat ajungi la un volum suficient de mare la care e mai greu sa se dubleze.

    RADU IONESCU: Cand se opreste dublatul, cu alte cuvinte?

    ORLANDO NICOARA: Anul acesta nu stiu daca se va dubla. Nu va mai creste intr-un ritm la fel de mare.

    BUSINESS MAGAZIN: Ce alte directii de dezvoltare mai vedeti pentru afacerile online?

    RADU IONESCU: Publishing. Content original. In prezent, nu exista suficient continut original. Nu ma refer la anunturi, ci la informatii, la lucruri de citit in general. 80% din ce este acum este copy-paste. Pe de alta parte, am o intrebare: mai creste zona de servicii de recrutare? Mai are unde sa creasca? Ca bani, nu ca anunturi.

    CALIN FUSU: Deocamdata creste.

    ORLANDO NICOARA: Cred ca, de fapt, de-abia acum incepe sa creasca!

    CALIN FUSU: Singura intrebare e cat de rapida e cresterea si asta depinde de nivelul de competitivitate din piata. Intrarea unor noi jucatori puternici, dispusi sa investeasca mult, tine cresterea, pentru ca actorii existenti nu cresc preturile. Pentru ca preturile din Romania sunt jos de tot, de zece ori mai mici decat in Polonia, de exemplu. Piata ar putea sa creasca doar prin ajustarea preturilor la nivelul Europei de Est.

    ORLANDO NICOARA: Numai la publicitate suntem foarte scumpi.

    RADU IONESCU: Da?

    ORLANDO NICOARA: Da, in toata Europa de Vest cumperi CPM (cost per mia de afisari – n.r.) cu 2-3 euro, la noi cumperi cu 10.

    DIANA NITU: Sunt prea putini care inteleg publicitatea online, care sa negocieze pe zona asta, dar vor sa intre si pe aceasta piata si accepta preturile cerute.

    RADU IONESCU: Dar acest fapt vine si de la jucatorii din industrie.

    ORLANDO NICOARA: Exagerezi.

    RADU IONESCU: Nu, nu exagerez deloc. Cine a crescut pretul?

    ORLANDO NICOARA: Gandeste-te cu cat cumparai acum trei ani de zile? A fost o strategie de a creste piata.

    RADU IONESCU: Dar cine a facut-o, nu oamenii din industrie?

    ORLANDO NICOARA: Ideea este ca noi preferam sa tinem preturile si sa vindem sus, chiar daca nu acoperim tot inventarul. Sunt foarte putine site-uri despre care poti sa spui ca vinzi tot spatiul disponibil. Pe cand in Vest, ei prefera sa vanda masiv, pentru ca piata le permite. In Romania, piata este inca mica si nu-ti permiti sa blochezi tot spatiul vanzand la un pret mai mic.

    RADU IONESCU: Intrebare: Scade CPM?

    ORLANDO NICOARA: Nu. Va creste! Din toamna va fi mai scump.

    DAN GIOSAN: Sincer nu inteleg: nu e mai rentabil sa ai tot spatiul publicitar ocupat?

    ORLANDO NICOARA: Dar nu il ai…

    RADU IONESCU: Volumul de clienti, de campanii ramane acelasi.

    DAN GIOSAN: Eu cred ca, daca ar fi mai ieftin, ar creste si volumul.

    RADU IONESCU: Problema nu este pretul, ci faptul ca nu sunt clienti care sa vina, care sa inteleaga piata.

    BUSINESS MAGAZIN: Ca si concluzie, ce credeti ca va creste in business-ul online?

    CALIN FUSU: Eu cred ca va avea loc consolidarea regionala la nivel de top-playeri. Deoarece pietele sunt relativ micute in Europa de Est, cred ca se vor gasi jucatori – financiari, probabil – care vor incerca sa adune mai multe companii. Si nu neaparat in stilul Neogen – cumparat de site-uri si integrat tehnologii -, ci in sensul de integrare a echipelor de management de top din diverse tari, carora le creezi, cu sume importante de bani, o infrastructura mai puternica…

    RADU IONESCU: Si asta numai in zone specializate, nu orice.

    CALIN FUSU: Intr-adevar, nu poti sa treci la o consolidare pe toate serviciile, ci pe anumite segmente – servicii financiare, e-commerce, poate si publishing, unde ar interveni si grupurile de media.

    ORLANDO NICOARA: Eu pariez pe anunturile de mica publicitate.

    DIANA NITU: In zona de comert online, nu vor mai ramane cateva site-uri, ci vor aparea mai multe si mai specializate. Iar pe partea de marketing, este nevoie ca oamenii de vanzari si marketing sa invete ce inseamna mediul online, pentru ca este nevoie de specializare si pe partea aceasta.

    BUSINESS MAGAZIN: Domnule Stefanescu, in ce merita sa investesti pe Internet?

    ANDREI STEFANESCU: Este mai putin important in ce merita sa bagi bani, cat felul cum faci acel business online. Cand am pornit CeMancamAzi.ro, mai erau competitori, dar lucrul pe care l-au apreciat cel mai mult clientii era modul in care arata site-ul. Indiferent de business-ul in care vrei sa investesti, este foarte importanta grija fata de target-ul pe care ti-l propui. Ce as vrea sa spun ca si concluzie este ca in 1997 am demarat un proiect pe teme auto. Am vorbit cu majoritatea oamenilor din industrie si am pierdut cam trei ani si nu am reusit aproape nimic. Si atunci am avut revelatia ca Internetul s-a nascut, dar e in luna a saptea, e pe perfuzii si pe respiratie artificiala. Atunci am inteles ca trebuie sa-l lasi, ca este natural si normal ca si cei care sunt in cunostinta de cauza sa se implice, sa educe target-ul cat mai bine si sa-i anticipeze dorintele si sa i le onoreze. Ce se intampla acum este perfect normal. Toti tindem catre online, nu avem scapare.

    BUSINESS MAGAZIN: Domnule Anghel, pana unde credeti ca vor creste platile online? Va creste foarte mult ponderea platilor online fata de cele offline?

    ALEXANDRU ANGHEL: Indiscutabil vor creste mult. Nu stiu daca in viitorul apropiat, dar pe termen mediu cu siguranta vor fi foarte multi bani la mijloc. Ca si tendinte, eu as paria pe un iepure pe care nu-l miros, nu-l vad, nu-l simt, nu-l aud, dar cred ca va aparea ceva nou pe piata care va face foarte multi bani. Daca o sa-l miros, il impusc! Deocamdata o sa creasca business-urile care sunt acum, dar nu stiu daca va da cineva un tun imens din cei care sunt acum activi.

    BUSINESS MAGAZIN: Dar din ce directie ar putea sa sara iepurele?

    ALEXANDRU ANGHEL: E o intrebare la care as vrea sa raspund.

    CALIN FUSU: Crezi ca vor fi alte directii decat cele care s-au dezvoltat in Polonia, America sau Germania?

    ALEXANDRU ANGHEL: E normal sa apara chestii noi, intotdeauna au aparut chestii noi. Eu sper sa apara in Romania.

    RADU IONESCU: Normal e sa apara unde e piata mai mare. Ar fi excelent, si mie mi-ar placea sa apara mai intai aici, dar…

    CALIN FUSU: Poate sa apara in Romania, dar sa se adreseze global.

    ALEXANDRU ANGHEL: Exact, de ce nu. Chiar si in momentul de fata, sunt multe site-uri din Romania care se adreseaza mai mult celor de peste granita.

    RADU IONESCU: Eu ma astept sa creasca e-commerce-ul mai mult decat in 2005. Si probabil ca o sa vanda foarte mult cei care au inceput acum 2-3 ani si au strans ceva experienta, nu neaparat noii jucatori. O sa se regrupeze zona de continut, publisherii o sa-si foloseasca mai destept partea de continut, ca sa castige mai multi bani din publicitate. Si asta cred ca o sa faca toti. Nu numai pentru ca MediaPRO face un pas in sensul acesta, ci piata se misca in aceasta directie. Vom vedea mai multe miscari in acest sector. Si o sa creasca zona de servicii financiare, care e acum la inceput. Nu o sa fie o explozie anul acesta, dar o sa fie, si sunt bani aici.

  • INVITATII CLUB BUSINESS

    La dezbaterea Club BUSINESS de saptamana trecuta, sponsorizata de BRD si Mobexpert, au participat:

    • Orlando Nicoara – director general, MediaPRO Interactiv
    • Alexandru Anghel – Account Manager, ePayment
    • Andrei Stefanescu – director executiv, www.CeMancamAzi.ro
    • Calin Fusu – director general Neogen
    • Dan Giosan – Sef Serviciu – Canale la Distanta, BRD
    • Valentin Ion – Analist produs, Directia Monetica si Canale la Distanta, BRD
    • Diana Nitu – director general Creative MDV, detinatoarea mai multor site-uri de comert online, inclusiv FloriDeLux.ro
    • Marius Ghenea – presedinte FIT Distribution, care detine site-ul pcfun.ro
    • Radu Ionescu – director general Kinecto

  • Povestea mea de amor cu Psyche

    La inceput n-am inteles. Pe urma am inteles, dar nu-mi dadeam seama de ce. In cele din urma am inteles si cum si de ce, luminat de o poveste, spusa intr-un castel.

    Nu vreau sa va pun mintea la incercare cu ceva rebusuri aiuritoare, asa ca explicatia randurilor de mai sus o veti regasi in continuare. Este vorba de cele doua saptamani de vacanta petrecute recent in Italia; proaspat ajuns, prima intrebare pe care mi-am pus-o a fost „de ce la ei se poate si la noi nu?”. La inceput ochiului meu grabit, inca neeliberat de stresul bucurestean, Italia nu i s-a parut, pastrand, desigur, proportiile de rigoare, o tara fundamental deosebita de Romania. Regasesti lejer, la Roma sau in imprejurimi, anumite componente ale, sa-i zicem, latinitatii care se manifesta din plin la Bucuresti: obiceiul aruncatului dezinvolt pe jos al ambalajului de tigari sau guma de mestecat, taximetristul care poate sa iasa la pensie linistit dupa ce incaseaza cursa cu tine, pe ici-colo o doza de je m’en fichism.

    Stiu, deja ati ridicat din sprancene si ati inceput enumerarea: monumentele si locurile si mancarea si vinul si pitorescul si banutul din Fontana di Trevi. Aveti mare dreptate, dar eu nu vreau sa vina in Romania cati turisti vin in Italia intr-un an. Cred in schimb ca daca am izbuti sa atragem intr-un an cam cati oameni viziteaza Vaticanul intr-o luna, atunci responsabilii respectivului sector n-ar mai folosi expresii neortodoxe ca sa caracterizeze starea turismului romanesc si nici nu ar dori sa renunte la post, lehamisiti.

    Asa ca in continuare intrebarea mi se pare indreptatita – la ei de ce da si la noi nu. Ca si la noi aerul si mancarea si vinul si fetele si ceva monumente si pitoresc cat cuprinde…

    Cred ca am inteles asta in ultima incapere de vizitat a castelului Sant’ Angelo. Este iatacul personal al nu mai stiu carui papa, o incapere in care turistul lipaitor intra, de regula, obosit, trage o panoramare de trei secunde – „…ceva de pozat? …niste picturi pe pereti… da’ sunt tocmai aproape de tavan si nu se vad prea bine, las’s c-am mai facut…”

    si pleaca. Pe mine m-a oprit muzica care a inceput sa picure brusc dintr-un elegant sistem 5.1 si vocile. Nu, nu alea din capul meu, ci vocile a doi actori, un baiat si o fata, care au inceput sa istoriseasca, putin cantat si mult expresiv, povestea dragostei dintre Amor si Psyche, adica tocmai frescele care impodobeau camera. Pe un ecran, filmari mestesugite ale frescelor in cauza alternau cu imaginile celor doi povestitori, actori care se bucurau de ceea ce faceau si o faceau bine si frumos, muzica aceea suava curgea in continuare, asa ca m-am asezat pe canapeaua din mijocul incaperii si am avut parte de cea mai faina jumatate de ora din anul acesta.

    Nu a avut absolut nici o importanta faptul ca nu intelegeam decat un cuvant din o suta, imi ajungeau imaginile si vocile celor doi si faptul ca puteam privi si frescele, live. Asta e, italienii au invatat sa vanda povesti. Si sa arate cat trebuie, dar exact atat cat trebuie, unde trebuie. Uite, la Pompei, unde am avut o mica deceptie, pentru ca Pompeiul din mintea mea l-a batut pe cel real: al meu era un soi de mausoleu in care intri sfios si tacut, un oras sfintit de nenorocirea care l-a lovit; cel real era prea viu, cam neingrijit si prea sarac in detalii. O bucatica de fresca ici, un mozaic colo, cateva poze colorate cu frescele si mozaicurile de care ai tot citit, dar pe care, pentru a le vedea, trebuie sa mergi la muzeu, la alt muzeu. Iar sarmanii pompeieni recuperati de sub cenusi erau expusi cam ca la zoo, dupa geamuri prafuite de plastic.

    Italia nu este sugrumata intre frumoasa Psyche si pompeeni, iar unde nu pot oferi povesti, italienii iti ofera posibilitatea de a-ti crea propriile istorii, am simtit asta pe stradutele stramte si pitoresti din Napoli sau la poalele fortului din Civitavecchia sau la Fontana di Trevi (ma vad obligat sa spun ca a-cesta e cel mai frumos loc din lume, nu pentru ceea ce e, ci pentru ceea ce reprezinta – o mare fojgaitoare de oameni de toate natiile unde, paradoxal, esti acceptat imediat si iti gasesti locul fara a-i deranja pe ceilalti si unde ai parte de clipa ta de vraja; aici incepi sa crezi cu adevarat ca lumea de astazi mai are, o sansa). Cred ca sarmalutele si palinca nu sunt de ajuns, poate ca ne lipsesc povestile.

  • Paradoxul Euxin

    Turismul pe litoralul romanesc – o problema care revine in discutie vara de vara, de fiecare data cu aceeasi vehementa a discursului, si se concretizeaza, tot de fiecare data, in aceeasi lipsa de finalitate.

    Serviciile hoteliere si de restauratie sunt la pamant (s-ar putea spune si la nisip), in schimb tarifele sunt mai mari decat in statiuni din Grecia, Turcia sau chiar Spania. Vara de vara (pentru ca odata cu racirea vremii, toata lumea uita de Marea Neagra), dar nu si de acelasi inevitabil set de intrebari. A cui e vina pentru ca lucrurile merg din rau in mai rau? Ce ar trebui schimbat? Hotelierii sunt in pericol sa dea faliment. Toti turistii care vin acum la noi o sa migreze treptat catre litoralul bulgaresc. O retorica tot atat de inutila, ca si lamentarile care o insotesc.

    Chiar daca tabloul general e conturat in tusee apocaliptice, o deplasare la mare in oricare din week-end-urile cuprinse intre intervalul 15 iulie-15 august scoate la lumina o realitate opusa: in multe statiuni de litoral (Mamaia, Costinesti, Vama Veche) nu ai loc sa arunci un ac. Nu exista locuri de cazare libere, orice incercare de a-ti aseza cearsaful pe plaja este sortita esecului, iar la restaurant trebuie sa astepti o jumatate de ora doar ca sa ti se ia comanda. Cu alte cuvinte, cel putin timp de trei zile pe saptamana, afacerea numita litoralul romanesc duduie.

    „Turismul de week-end nu este decat o consecinta. Nimeni nu si-a propus ca lucrurile sa stea asa”, marturiseste un om de afaceri care detine un complex hotelier in statiunea Mamaia. Lipsa de planificare a concediilor si vacantele din ce in ce mai scurte ale romanilor se numara printre principalele cauze ale acestui fenomen. „Este clar insa ca nimeni nu poate supravietui doar din turismul de week-end”, adauga acelasi om de afaceri.

    Nimeni nu poate supravietui, insa deocamdata nimeni nu a murit. Chiar exista modele de business care functioneaza. Hotelurile incluse intr-o retea internationala (RIU si Best Western) functioneaza la parametri. De asemenea, branduri locale precum Iaki (perceput ca hotelul lui Hagi) sau Rex, controlat de Viorel Paunescu au clienti fideli. Un caz mai aparte este hotelul Europa din Eforie Nord, detinut de omul de afaceri George Copos. Anuntat ca investitia record a litoralului (20 de milioane de euro) si deschis in 2003, hotelul Europa parea sa fie una din aparitiile care vor schimba fata litoralului. Dar cu un hotel nu se face turism.

    Copos a investit mult intr-o capacitate de cazare extinsa (221 de camere – mai mult decat dublu fata de hotelul lui Hagi) cu gandul ca va da lovitura. A subestimat insa teoria vadului: degeaba ai o cladire mare si frumoasa daca in jurul ei sunt vanzatori de seminte, iar manelele rasuna din zori pana in noapte.

    Insa chiar daca nu „curge”, business-ul lui Copos tot „picura” serios. Singura consecinta concreta este ca perioada de amortizare a investitiei s-a prelungit de la circa sapte ani la 15 ani.

    Ideea e ca, desi lucrurile merg din rau in mai rau, fiecare gaseste o cale de supravietuire. E clar ca in momentele de restriste, cel mai usor le este oamenilor de afaceri care s-au orientat catre modele de business mai flexibile. Desi nu furnizeaza servicii de turism profesionist, proprietarii de pensiuni au o viata mai buna. Lasand la o parte faptul ca lucreaza preponderent la negru, unitatile turistice mai mici au sanse mai mari sa functioneze cu o rata de ocupare rezonabila pe toata durata verii. Un exemplu in acest sens este „salba” de pensiuni care s-a format in statiunea Costinesti.

    Revenind la o idee enuntata anterior, supravietuirea este cuvantul de ordine al litoralului romanesc. O intrebare banala: ce ne rezerva viitorul? La un moment dat, lucrurile se vor schimba in bine, isi spune fiecare turist roman care s-a obisnuit sa mearga la mare de mic copil. Cand va fi insa „la un moment dat”?

    Desigur, acest termen limita volatil ar putea capata concretete doar in conditiile remedierii unor hibe de ordin macro: terminarea autostrazii Bucuresti-Constanta, de exemplu. Insa ar fi simplu daca ar fi doar atat. Promovarea litoralului in mod profesionist (exista firme de consultanta care cu asta se ocupa) si pozitionarea adecvata in peisajul turistic actual ar fi primul pas. Aici, intervine o dilema de tipul „ce a fost mai intai: oul sau gaina?” Revenind la oile noastre, intrebarea este: litoralul romanesc merge prost pentru ca Guvernul nu investeste intr-o promovare profesionista sau cauza e calitatea slaba a serviciilor existente?

    Probabil ca lucrurile ar trebui facute simultan, cu conditia sa existe un cap. Paradoxul este ca pe litoral exista investitori care sunt si oameni politici (Copos nu este singurul exemplu). De ce s-a facut atat de putin pana acum? In definitiv, chestia cu promovarea nu este o vorba goala. Exista destinatii care din punct de vedere al „asset-urilor” naturale nu ofera mare lucru, numai ca vanzarile merg foarte bine. Si aici exista exemple: turismul ungar care inseamna in mare lacul Balaton si Budapesta este o afacere de sase miliarde de euro, iar Bulgaria genereaza patru miliarde de euro, in conditiile in care au litoral la aceeasi mare. Sa nu mai vorbim de Croatia unde afacerile din turism totalizeaza peste 25 de miliarde de euro. La antipod se afla Romania, unde turismul nu ajunge la un miliard de euro.

    Probabil ca o promovare mai puternica a litoralului romanesc va veni abia in clipa in care investitiile de tip Europa si Iaki nu vor mai fi singulare. Dar cum s-ar putea ajunge aici cand unicul scop al multor investitori este supravietuirea?

    Din pacate insa, acest cerc vicios nu este singurul specific capitalismului romanesc. Pana la urma, geografia sinuoasa a spatiului mioritic (vale-deal) nu caracterizeaza doar constiinta romanului, ci si modul in care el face afaceri.

  • Criza noastracea de toate zilele (II)

    Sa o luam de la zero. Decat sa ne jucam de-a hotii si vardistii, sa ne jucam putin de-a „parintii fondatori ai Romaniei”. Mai bine mai tarziu decat niciodata.

    Asa ca, in loc sa ne intrebam „ce fel” de sistem politic ar trebui sa creioneze viitoarea modificare a Constitutiei, poate ar fi mai bine sa ne intrebam „de ce?”. In politica, retetele abstracte nu isi gasesc rostul – au inteles-o toti cei care au citit Republica lui Platon folosind cheia oferita in Scrisoarea a VII-a. Ca si arta culinara, reteta politica trebuie – zicea Aristotel – adaptata „clientului”. Este o chestiune de bun- simt: ceea ce se „potriveste” romanilor in 2007, nu se potriveste, cu necesitate, bulgarilor sau francezilor. Ba nici macar romanilor din 1907 sau celor din 2170.

    Dar de unde si pana unde aceasta graba? – m-ati putea intreba. Doar despre modificarea sistemului electoral sau cea a Constitutiei s-a mai tot vorbit – si degeaba. Lucrurile au ramas la faza „sa se revizuiasca, primesc, dar sa nu se schimbe nimic”. Unde-i criza? Pai – dupa cum scriam saptamana trecuta – nou e faptul ca presedintele a dobandit recent dreptul de a convoca referendum pentru orice chestiune pe care o considera „de importanta nationala”. Informatia, pusa cap la cap cu dorinta PD de a avea alegeri anticipate in 2007 transforma posibilitatea aproape intr-o certitudine.

    Presate de crizele pe termen scurt, partidele parlamentare au uitat ca, vorba lui Scarlett O’Hara, „si maine e o zi”. Ba chiar si poimaine. Pozitionarea lor fata de acest subiect este, asadar, relativ clara. PNL-ul isi doreste o republica parlamentara (pentru a-i pune „o talpa” lui Basescu) si vot uninominal (pentru ca asigura alegerea pe lista a candidatilor locali cu cea mai buna baza financiara). PD-ul, in replica, isi doreste o republica prezidentiala, ar renunta, pe cat posibil, la votul uninominal (pentru ca n-are, cu exceptia primarilor, suficienti oameni de afaceri pe plan local) si ar accepta un parlament unicameral (care ar spori influenta prezidentiala).

    UDMR se opune votului uninominal pentru ca i-ar diminua numarul de parlamentari. PC vrea vot uninominal din aceleasi motive ca si PNL, iar in rest CNSAS-ul cu mila. PSD inca nu s-a hotarat ce vrea nici pe dinlauntru, daramite in afara si n-are nici la mila cui apela. Acestea fiind motivatiile reale (simplificat prezentate, de buna seama), restul discutiilor despre „interesul national” raman doar povesti cu pesti. Buuun.

    Daca exista un singur consens al clasei politice in toata aceasta poveste, acesta ar fi respingerea solutiei republicii semi-prezidentiale. „Prea multe conflicte intre presedinte si premier”, argumenteaza atat partizanii republicii parlamentare, cat si ai cele prezidentiale. O asemenea uniune in cuget si-n simtiri ar trebui sa ne dea de banuit. A adopta un presedinte „formal” ar fi pentru noi, romanii obisnuiti cu imaginea „tatucului”, o schimbare la fel de greu de suportat precum modernizarea fortata impusa Rusiei de catre Petru cel Mare. In plus, daca e sa ne luam dupa Hegel, o natiune are nevoie de o intrupare subiectiva a spiritului sau obiectiv.

    In absenta regelui, e bun si presedintele. Pe de cealalta parte, a adopta o republica prezidentiala in aceste conditii e echivalent cu a-ti forta norocul – cum au facut germanii cand l-au votat pe Hitler. Aidoma lui Pacala, eu zic ca e preferabil sa ramanem „ata” care tine dimpreuna cele doua paturi, de care unul trage „hais”, iar altul „cea”. Cand se „bate” presedintele cu premierul, de castigat castigam noi, cei multi, ramanand acoperiti. Sau preferati tandemul Iliescu-Vacaroiu? Republica semi-prezidentiala reprezinta sistemul nostru mioritic de „check and balance” la care nu cred c-ar trebui sa renuntam prea usor – singurul caz in care zic eu „sa nu se schimbe nimic”. Ideea unui parlament unicameral – la fel ca si cea a unei republici prezidentiale – e si ea simpla, „dupa vorba, dupa port”.

    „Eficienta” ii este un cuvant de ordine. Comanda nu este, ce-i drept, unica, dar aproape. Cuplat cu un sistem uninominal – care impinge, mai devreme sau mai tarziu, spre bipolarizarea scenei politice -, parlamentul unicameral pune accentul pe „eficienta actului de guvernare” in dauna reprezentativitatii si a dezbaterii publice. N-o sa va plictisesc cu toti clasicii care, de la Montesquieu incoace, au explicat nevoia unui parlament bicameral. Va voi spune insa atat: nu vreti sa aveti de ales doar intre fasole si cartofi si nu vreti sa va conduca multimi infierbantate. Or, rostul celei de-a doua camere e tocmai de a „frana” inflamarile .

    Pentru a-si indeplini aceasta misie, insa, este nevoie ca Senatul sa aiba in spate o „filosofie” diferita de cea a Camerei. Si aici intervine posibilitatea impacarii caprei cu varza: senatorii ar putea fi alesi pe sistem uninominal, data fiind responsabilitatea care apasa pe umerii lor, iar deputatii pot fi alesi pe liste. Primii se vor ingriji, cum-necum, de interesul national (ma credeti sau nu, exista si asa ceva) pe termen lung, ceilalti vor avea grija ca interesele de moment, locale sau localizate, sa-si gaseasca, in parlament, una sau mai multe voci. Iar celor ingrijorati de lipsa de responsabilitate a parlamentarilor alesi pe liste, le spun doar ca exista si sistemul de vot pe lista „deschisa”, in care lista o croieste in continuare partidul, dar, din oferta prezentata, fiecare cetatean isi voteaza politicianul pe care-l doreste. Tirania locurilor eligibile dispare, prin urmare, automat.

    Cu ocazia previzibilului referendum, unii vor incerca sa ne vare pe gat lupul, altii – capra, altii – varza. Inainte, insa, de a fi pusi in situatia de a alege una dintre cele trei variante, sa ne gandim ca taranul din poveste a reusit cumva sa depaseasca „criza” si sa treaca pe celalat mal al raului atat lupul, cat si capra si varza. Daca a putut el, om putea si noi.

  • Prostiile lui Nasrallah

    Profilurile lui Nasrallah il descriu intotdeauna drept cel mai „sclipitor” sau cel mai bun „strateg” al lumii arabe. Dati-mi voie sa ma indoiesc. Dupa ce se va fi risipit fumul, Nasrallah va ramane drept cel mai nesabuit lider arab de cand Gamal Abdel Nasser al Egiptului si-a calculat gresit pasii in Razboiul de Sase Zile.

    Da, da, stiu. Sunt un occidental prea rational. Nu inteleg gandirea orientala si victoria emotionala pe care Nasrallah o va smulge din toata aceasta tragedie. Aici nu e vorba daca pierzi sau daca castigi; important e daca ucizi evrei. Bine, asa o fi – dar in cele din urma razboaiele se poarta pentru scopuri politice. Va exista si o dare de seama, asa ca sa facem putina matematica.

    In primul rand, liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a impins inapoi toata firava miscare democratica araba. Acea miscare care, apropo, fusese folosita chiar de partidele islamiste – ca Hezbollah si Hamas – pentru a ajunge la putere in mod pasnic. Pentru prima data, Hezbollah a avut doua posturi de ministru in cabinetul libanez. Hamas, printr-un scrutin sustinut de SUA, a preluat conducerea Autoritatii Palestiniene. Si in cele doua cazuri, ca si in cel al Irakului, acestor partide islamiste li s-a permis sa ramana in guvern si sa-si pastreze propriile militii in afara lui.

    Ceea ce atat Hamas, cat si Nasrallah au facut – tarandu-si popoarele in razboaie inutile cu Israelul – a fost ca au demonstrat ca islamistii nu devin mai responsabili cand au puterea politica. Dimpotriva – nu numai ca nu astupa gaurile, dar pornesc razboaie cand doresc, razboaie care vor duce la gauri si mai mari. Inseamna asta ca Hamas si Hezbollah n-or sa mai primeasca niciodata vreun vot? Bineinteles ca nu. Adeptii lor ii vor urma intotdeauna. Ce inseamna insa asta e ca daca Fratia Musulmana din Egipt sau islamistii din Iordania sau din Golf aveau vreo speranta sa ia puterea prin mijloace electorale, acum pot sa isi ia gandul. Nu vad ca guvernele lor sa mai permita vreodata scrutinuri care ar putea aduce partide islamiste la putere si nu vad nici Statele Unite promovand alte scrutinuri in zona, deocamdata. Experimentul democratic arab e suspendat – pentru ca daca nu poti avea incredere in partidele islamiste ca vor guverna, nu poti avea incredere nici sa faci alegeri. Toti dictatorii arabi spun „multumim, Nasrallah”.

    Sa vedem ce e pe frontul pacii. Israelul se retrage din Liban si din Gaza – si care e raspunsul Hamas si al Hezbollah? Se apuca de construit scoli, drumuri si de facut locuri de munca in teritoriile recuperate? Nu. Respecta granita cu Israelul, cerandu-i in acelasi timp sa-si continue retragerea din Cisiordania? Nu. Raspunsul lor e ca bombardeaza Israelul din Gaza si rapesc soldati israelieni din Liban. Hamas si Nasrallah au inlocuit formula „teritorii contra pace” cu „teritorii contra razboi”, a spus fostul emisar in Orientul Mijlociu, Dennis Ross.

    Facand asta, Hamas si Hezbollah s-au asigurat ca nici un guvern israelian nu se va retrage unilateral din Cisiordania, riscand lansari de rachete asupra Tel Avivului. Nasrallah si Hamas au adus „incursiunea teritoriala strategica” inapoi in mentalitatea Israelului. Toti colonistii evrei din Cisiordania spun „multumim, Nasrallah”.

    Dar sa zicem ca lui Nasrallah nu-i pasa de democratie sau de un stat palestinian. Dar trebuie sa-i pese de statutul sau. Aventurile lui au adus poporului sau devastare – ce i se intampla Libanului este o teribila tragedie – cu relativ putine distrugeri pentru Israel. A declansat un razboi care i-a ruinat poporul in numele Iranului – si cel mai bun rezultat la care se poate astepta e un armistitiu care sa ceara Hezbollah-ului sa se indeparteze de granita cu Israelul.

    Mai mult, Iranul i-a dat lui Nasrallah rachete ca sa descurajeze orice atac occidental sau israelian asupra programului nuclear iranian. Jucand in mod neserios cartea rachetelor acum, Hezbollah si Iranul au expus si slabit cartea intimidarii jucata de iranieni. Curata prostie. Poate America sa capitalizeze prostia lui Nasrallah? Dupa mine, marea miscare de sah strategic ar fi sa incerci sa desparti Siria de Iran si sa aduci Damascul inapoi la adapostul arabilor sunniti. Asta este miza jocului. Care ar fi pretul Siriei? Nu stiu, dar stiu sigur ca ar merita sa aflam. La urma-urmei, Siria adaposteste in Damasc conducerea Hamas. E podul dintre Hezbollah si Iran, fara de care Hezbollah-ul n-ar putea supravietui. Si e refugiul insurgentilor Baath-isti din Irak.

    Da, avem multe de vorbit cu Siria. Si la fel au si sauditii, si egiptenii, si iordanienii – care sunt ingrijorati ca Siria pregateste drumul pentru o confiscare iraniano-siita a agendei politice arabe.

    Eu sigur as fi interesat sa stiu cum ar raspunde Damascul unei uverturi americano-saudite – ca aceea care a facut Libia sa renunte la focoasele sale nucleare – si sa iasa din zona intunecoasa. Ipoteza e putin probabila, fiti siguri, dar daca administratia Bush ar avea desteptaciunea s-o duca la capat – iarasi, e putin probabil – ar fi mama tuturor infrangerilor pentru Iran si Nasrallah.

    Thomas Friedman este comentator la The New York Times si detinator a trei premii Pulitzer; urmatorul sau articol va aparea in numarul din 9 august al BUSINESS Magazin.

  • Anul PR-ului?

    Exista o carte al carei titlu, parafrazat, ar suna ceva de genul: „Publicitatea a apus, a venit vremea Relatiilor Publice”. Titlul in cauza nu se refera la valoarea de business sau profitabilitatea PR-ului, dar ar putea. Pentru ca relatiile publice, ca afacere, sunt pe val.

    Nu demult, Maria Tudor, managing partner la Zenith Media (servicii de comunicare media), povestea cat de tare aglomerarea din presa – mai precis faptul ca publicatiile si televiziunile rasar in Romania precum ciupercile dupa ploaie – ingreuneaza munca agentiilor. Pana ce piata se va stabiliza si media se vor cerne, cei care se ocupa de planificarea bugetelor de reclama si de achizitia de spatiu publicitar (prestatorii de servicii media) nu au o misiune usoara, mai spunea ea. Totul trebuie documentat, cercetat si, nu de putine ori, revizuit la fiecare aparitie. Iar realizarea unui mix de media devine, in conditiile acestei aglomerari, o bataie de cap. Ca sa nu mai punem la socoteala faptul ca dispersarea mesajului unei campanii si a bugetelor catre prea multe media poate insemna risipa de bani (judecand din perspectiva clientului).

    Acesta ar fi insa ochiul care „plange” vazand cum se aglomereaza peisajul media. Ochiul care ar „rade” in aceasta industrie ar fi oamenii de PR / Media Relations (cei care gestioneaza relatia cu jurnalistii). „Noua ne convine cand apar publicatii noi. Mai multe media, egal mai multe posibilitati de expunere a mesajului clientului. Mai multa expunere, egal comisioane mai bune”, spunea, intr-o discutie despre modul in care business-ul de PR este influentat de aglomerarea in presa, un specialist in relatii publice. Acesta explica chiar si unitatea de masura practicata de unele agentii in modul de tarifare a clientului: numarul de centimetri patrati de text publicat. Daca un comunicat se finalizeaza, sa zicem, prin cinci articole in presa in loc de unul, acest lucru nu poate fi decat in avantajul agentiilor care isi raporteaza veniturile astfel (sau la numarul de aparitii).

    Insa aglomerarea din presa, respectiv multiplicarea canalelor de transmitere a mesajelor de PR, nu este primul motiv invocat de oamenii din domeniu atunci cand incearca sa explice cresterea acestui sector al industriei de publicitate (asupra acestui aspect toti intervievatii cazand de acord, desi nu dispun de cifre certificatoare). Printre motoarele de crestere ale PR-ului invocate se numara bugetele mai mari (comparativ cu alti ani), aparitia de noi clienti, diversificarea nevoilor de comunicare – cu alte cuvinte insasi evolutia pietei.

    Ar mai putea fi formulate si alte motive: incepand cu anul trecut, dupa schimbarea guvernului (in urma alegerilor din 2004), au inceput sa iasa la lumina diverse informatii despre unele companii, care au nascut diverse scandaluri mediatice. Din nevoia de a-si securiza imaginea in contextul in care industriile in care activeaza fac obiectul unor scandaluri de presa (industria de petrol, de exemplu), multe companii au apelat la serviciile unor firme specializate in gestionarea imaginii. Asadar, anticiparea sau gestionarea unor crize – in special in industriile mai greu „digerabile” de publicul larg – se numara printre principalii factori care au impins cresterea business-ului de PR.

    La acelasi capitol ar intra si tranzactiile din ultimul an – precum si cele anuntate – din diversele sectoare economice: bancar, farmaceutic, alimentar. Cum imaginea este un activ important (80% din valoarea unei companii este data de activele sale intangibile, in special de brand, spun specialisti internationali), companiile care au fost spre vanzare sau care urmeaza sa fie vandute au inceput sa investeasca in cultivarea brandului de companie. Respectiv sa aloce bani de branding, PR si publicitate. Iata cateva exemple: rebranding-ul Antibiotice Iasi (in curs de privatizare), revigorarea imaginii Cris-Tim (aflata in discutii de vanzare cu americanii de la Smithfield, spun unele surse) sau Sicomed (vanduta anul trecut).

    Motivele de crestere a nisei relatiilor publice pot fi, asadar, identificate la o analiza primara. Mai greu este de cuantificat insa aceasta crestere, oamenii din industrie spunand ca nu dispun de statistici. „Cine spune ca piata a crescut cu atat la suta sau cu atatea milioane se inseala. Nu exista informatii care sa cuantifice acest lucru”, spune Mihaela Nicola, managing partner la The Group, cel mai mare grup de publicitate autohton. „E adevarat insa ca a crescut interesul clientilor pentru PR, la fel si business-ul in sine.

    De pilda, acum vreo patru-cinci ani, cred ca circa 1-2% din bugetele de comunicare erau alocate PR-ului. Si acesta se limita la organizarea unor conferinte de presa si receptii. In prezent, estimez ca procentul este de 10%, iar serviciile sunt mai sofisticate. Este o estimare bazata pe feeling”, a mai spus Nicola – a carei agentie, Nicola & Partners, a semnat de curand un contract de afiliere la reteaua Porter Novelli (parte din Omnicom, unul dintre cele mai mari grupuri de comunicare din lume).

    In afara de cresterea bugetelor de PR, mai este un motiv pentru care Nicola a inceput sa puna acest business pe lista de prioritati a grupului: profitabilitatea. Ea spune ca serviciile media (despre care se spune ca sunt cele mai banoase in publicitate) iti confera statutul de jucator in industrie, te pozitioneaza, iti dau anvergura. Un exemplu este insusi The Group: circa 91% din cifra de afaceri cumulata de anul trecut (15,4 mil. euro) a fost datorata diviziei de media a grupului, Media Investment.

    „Media este un business de volum si de «forta». Dar ponderea profitului din activitatea de media s-a diminuat mult fata de anii trecuti”, este de parere Nicola. Ea mai spune ca „bunastarea agentiilor de media, din perspectiva profitului agentiei raportat la (volumul de) activitate”, a apus. „A rasarit, seducator si magic de profitabil, domeniul relatiilor publice. Agentiile de PR sunt coplesitor de mult mai profitabile decat cele de creatie sau media. Atat ca pondere in cifra de afaceri, dar si, seducator cum spuneam, ca profit in valoare absoluta”. Pentru agentia sa, Nicola Porter Novelli, oficialul The Group estimeaza o cifra de afaceri de circa 1,5 mil. euro in 2007.

    O prognoza optimista daca o comparam, de exemplu, cu cifra de afaceri (relativ similara) inregistrata anul trecut de BDR Associates, unul dintre cei mai mari jucatori, cu o vechime de 11 ani. De notat, in acest context, ca dintre companiile PR care au furnizat informatii pentru acest articol, cele mai mari cifre de afaceri declarate le-au avut anul trecut APT Resources – circa 3,5 milioane de euro (crestere de 97,8% fata de anul precedent; de subliniat insa ca valoarea include si veniturile provenite din consultanta de HR); DC Communication – cca. 2,8 milioane de euro (crestere cu 27%); BDR Associates – aprox. 1,5 mil. euro (+ 41%); Ogilvy PR – aproape 720.000 de euro (o scadere de peste 48% fata de 2004) si Image Promotion – 705.000 de euro (de asemenea in scadere fata de 2004, cu aproape 14%).

    Insa nu numai Mihaela Nicola a simtit potentialul acestei nise a publicitatii. Numai in prima jumatate a acestui an, cateva nume multinationale si-au separat serviciile de PR de agentie afiliindu-se la retelele din grup, tocmai pentru a putea atrage business suplimentar, respectiv clienti noi care sa nu ii concureze pe cei existenti (si nu numai). Asa au aparut Pleon Graffiti, Lowe PR, McCann PR si posibil sa mai urmeze miscari similare. De pilda, se vehiculeaza ca si Tempo Advertising ar cauta sa se afilieze la o retea, iar Cristina Oanta, noul managing director de la Saatchi & Saatchi, admitea recent ca nu exclude ipoteza infiintarii Saatchi & Saatchi PR.

    Comentand acest tip de miscari, Crenguta Rosu, co-managing partner la DC Communication, nu pomeneste nimic despre profitabilitate, ci spune ca este posibil ca separarea activitatii de PR de cea de advertising sa urmeze tendinta internationala de crestere a utilizarii PR-ului fata de advertising-ul traditional. Dar se poate vorbi si de o legatura intre cresterea interesului pentru business-ul de PR si alocarea unor fonduri europene de comunicare in perspectiva aderarii UE? Si acesta poate fi un argument, spune Rosu. „Avand in vedere ca multe din programele europene au si o componenta de comunicare, este posibil ca si aceasta directie sa fie un argument pentru reorganizarea activitatii (agentiilor full-service – n.r.)”.

    Felix Tataru, proprietarul de la GMP – a carei cifra de afaceri a avut cea mai mare crestere in 2005 (peste 200% versus 2004) „si datorita nou infiintatului departament de PR” -, admite ca nu stie de potentialul pe care il are PR-ul gratie acestor fonduri. Dar ia in serios divizarea serviciilor de PR. „Piata te determina sa-l tratezi ca pe un business separat. Eu cred ca e anul PR-ului”, declara Tataru, care este si presedinte al IAA, cel mai important organism de publicitate autohton. „Noi nu facem fata cererii”, mai spune Tataru care, desi este de acord cu profitabilitatea PR-ului, nu l-ar plasa totusi in fata business-ului de advertising / media, precum Mihaela Nicola de la The Group.

    Si Andrei Bortun, managing partner la Millenium Communications si Grupul Doi, lasa de inteles ca piata este suficienta in relatii publice. Intrebat daca agentiile independente au motive sa se ingrijoreze in fata ascensiunii multinationalelor pe acest segment, el spune linistit ca nu. „Piata e mare si mai e loc destul”, spune el, oferind ca exemplu triplarea cifrei de afaceri a Grupului 2 in prima jumatate a lui 2006, fata de aceeasi perioada a anului trecut. Cu toate acestea, Bortun pune punctul pe „i”, cedand suprematia – ca si Felix Tataru – business-ului de publicitate: „Ca antreprenor in industria asta (de PR – n.r.) nu poti sa fii bogat, dar poti sa o duci foarte bine”.

  • O noua Femeia

    Dupa ce a cumparat brandul „Femeia”, Sanoma Hearst Romania lanseaza „Femeia de azi” in locul revistei „Bine!”. Miscarea vine dupa ce grupul de presa a achizitionat si brandurile „Femeia moderna” si „Noua femeie”.

    Potrivit unor surse din piata citate de Mediafax, tranzactia a fost perfectata acum doua luni intre Hassan Awdi, reprezentantul legal al actionarilor societatii Publicatia Femeia si grupul Sanoma Hearst Romania. Potrivit datelor de la Registrul Comertului, corespunzatoare lunii noiembrie din 2005, Publicatia Femeia SRL este detinuta in proportie de 90% de cetateanul iordanian Jamal A. Kh. Abdel Jabbar Shalash, restul actiunilor apartinand lui Manal I.M. Shalash.

    Lucian Ionita, publisher Sanoma Hearst, a confirmat tranzactia si a anuntat lansarea revistei „Femeia de azi”, ce va inlocui saptamanalul „Bine!”. „Femeia de azi” se pozitioneaza tot pe segmentul mass-market, insa, spre deosebire de „Bine!”, se doreste a fi un produs mai popular, atat prin pret, cat si prin abordare. „Femeia de azi” va costa 0,85 de lei, fiind astfel cel mai ieftin produs de pe piata revistelor mass-market pentru femei. „Pozitionarea revistei vine din logica faptului ca „Femeia” a fost o publicatie de masa, pentru toate femeile. Pe aceasta baza, vizam atat femeile cu varste de peste 40 de ani, vechile cititoare ale revistei „Femeia”, cat si pe cele tinere, care au aflat de revista de la mamele lor”, a explicat Ionita. Pana la sfarsitul anului, Sanoma Hearst intentioneaza sa inregistreze vanzari de aproximativ 100.000 de exemplare pentru „Femeia de azi”, dintre care o treime in Bucuresti.

    Sanoma Hearst nu se afla la prima lansare a unei reviste sub numele „Femeia de azi”. Acum doi ani a mai facut acest lucru, dar dupa trei numere a fost nevoit sa ii schimbe numele in „Bine pentru mine”, brandul „Femeia” fiind revendicat de Publicatia Femeia SRL, care il avea inregistrat la OSIM. Brandul „Femeia” va fi promovat si online, in cca. o luna urmand sa fie lansat portalul femeia.ro, care va ingloba continut din toate revistele de femei ale grupului: „Cosmopolitan”, „Beau Monde”, „Femeia de azi” si „Mami”.