Extinderea UE spre partea orientala a Europei i-a incurajat pe cei care isi cer inapoi proprietatile confiscate in ultima jumatate de secol, in Polonia, in Croatia sau in Romania. Marea restituire, destul de silentioasa in anii 90, a capatat brusc glas si a devenit o tema surprinzator de spinoasa pentru o serie de guverne din Est.
Financial Times nota cu oarecare ironie, saptamanile trecute, ca insasi ambasada americana din Varsovia a ajuns sa fie prinsa in lupta pentru restituirea proprietatilor: nobila familie Czetwertynski, fosta proprietara a vilei unde se gaseste ambasada, a cerut retrocedarea urgenta a cladirii, amenintand ca in caz contrar va cere in justitie daune de 25 de milioane de dolari. Vila a fost confiscata de regimul comunist in 1956 si inchiriata pe 80 de ani statului american, care a demolat-o si a construit in locul ei actuala ambasada.
In treacat fie zis, cladirea de beton si sticla e considerata de varsovieni drept una din cele mai urate din oras si poreclita Cutia de conserve. Dar nu asta are importanta, ci faptul ca SUA, care au staruit si au facut presiuni ani de zile pentru retrocedarea proprietatilor confiscate de fostele regimuri comuniste din Est, au ajuns sa aiba probleme pe propria piele tocmai de pe urma restituirilor. Sau cel putin a cererilor de restituire, fiindca deocamdata mostenitorii Czetwertynski n-au reusit sa obtina nici macar promisiuni. La inceputul lui iulie, Albert Czetwertynski, reprezentantul familiei, striga de zor Rusine sa va fie! printr-o portavoce, in fata ambasadei, insotit de nimeni altul decat de Edward Fagan, ultrafaimosul avocat american al fostilor proprietari si al minoritatilor asuprite.
Fagan a reusit acum sase ani sa obtina de la bancile elvetiene si companiile germane 9 miliarde de dolari drept compensatii pentru victimele Holocaustului, iar apoi a intentat un proces colectiv de despagubire a negrilor sud-africani pentru suferintele pricinuite de apartheid. Chiar inainte sa vina acum in Polonia, Fagan a anuntat ca da in judecata guvernul de la Varsovia si banca centrala pentru despagubirile neplatite de fostele autoritati comuniste catre polonezii ale caror averi au fost pierdute in timpul razboiului. Ar fi vorba de pretentii in valoare de un miliard de dolari, in special pentru actiunile si obligatiunile emise de statul polonez antebelic. Si asta e doar inceputul pentru polonezi, a amenintat avocatul.
Procesul pe care vrea sa-l deschida Edward Fagan nu-i decat ultimul si cel mai suparator branci dat autoritatilor poloneze din partea puternicului lobby al fostilor proprietari din diaspora, in special din partea comunitatii evreilor polonezi din SUA, care se chinuie de un deceniu si jumatate sa-si recapete casele, terenurile si obiectele de arta confiscate pe vremuri. In lunile din urma, mai ales, in presa americana si uneori cea europeana a plouat cu articole despre cereri de restituire si despre biografii ale unor polonezi traitori in SUA care incearca sa-si recupereze averea familiei. Polonia a ramas ultima tara din Est care n-a adoptat inca o asemenea lege, iar instalarea unui nou guvern conservator, anul trecut, pare sa fi creat premise bune pentru legiferarea restituirii: exista un proiect de lege aflat la Parlament, iar autoritatile au promis ca pana la sfarsitul anului sunt sanse sa fie adoptat.
Problema e insa ce va fi de fapt adoptat. Anul trecut, Henryk Pikielny, descendentul unui industrias din Lodz a carui familie a fost ucisa de nazisti, a fost primul evreu polonez care a deschis proces la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, pentru ratiuni morale, nu financiare. Evenimentul, comentat ca avand sansa sa creeze un precedent in materie de rezolvare a chestiunii proprietatilor, a deschis practic o serie de actiuni diplomatice si de imagine menite sa preseze Varsovia sa se miste mai repede. Pentru ca proiectul de lege aflat acum in dezbatere nu-i multumeste deloc pe fostii proprietari: cu motivul ca daca ar fi sa-i despagubeasca pe toti, tara ar ajunge datoare vanduta, propunerea guvernului e sa fie oferite compensatii doar de 15-20% din valoarea proprietatilor, ceea ce si asa ar ridica nota de plata undeva in jur de 10 miliarde de dolari.
Faptul ca prima si cea care a protestat cel mai zgomotos fata de noul proiect de lege a fost comunitatea evreilor polonezi nu trebuie sa insele insa. Revendicarile din partea acesteia sunt estimate, de altfel, sa nu depaseasca 20% din valoarea totala a cererilor. In alta parte trebuie cautat miezul problemei: la proces, Pikielny a declarat ca acum, din moment ce Polonia a intrat in UE, ar trebui sa respecte drepturile omului, deci si cel la proprietate, si a dat exemplul altor tari membre sau candidate – Cehia, Ungaria si Romania, care au operat restituiri semnificative cel putin catre supravietuitorii Holocaustului, daca nu neaparat si catre celelalte categorii de proprietari deposedati.
E foarte adevarat ca umbrela UE – context nou pentru povestea retrocedarilor – schimba lucrurile din punct de vedere moral, asa cum le infatiseaza Pikelny, dar si juridic, din moment ce tarile respective sunt obligate sa respecte deciziile Curtii Europene a Drepturilor Omului. Romania, de exemplu, a achitat pana acum daune de circa 4 milioane de euro de pe urma proceselor pierdute la CEDO pe tema restituirilor, iar mai nou si despagubirile prin Fondul Proprietatea sunt puse sub semnul intrebarii de expertii de la Strasbourg. Cert e ca avalansa de procese intentate Romaniei la aceasta instanta a grabit adoptarea, anul trecut, a noii legislatii de retrocedare si a contribuit la accelerarea procedurilor de despagubire.
Dar nu numai sub acest unghi conteaza apropierea de UE, ci si dintr-unul mult mai prozaic, legat de cresterea naturala a preturilor la proprietatile imobiliare in primii ani inainte si dupa aderare. Numai din toamna trecuta pana acum, preturile in unele zone din Varsovia au crescut cu 30% sau chiar mai mult, ca efect al cererii sustinute, in special din partea strainilor: conform unei statistici recente, una din zece locuinte in marile orase poloneze a fost cumparata anul trecut de un nerezident. La aceasta se adauga factori conjuncturali (care conteaza uneori foarte mult pentru intentiile unui fost proprietar in cautare de despagubiri), de genul majorarii de la 10% la 19%, de la 1 ianuarie 2007, a taxei pe castigurile obtinute din vanzarea proprietatilor imobiliare in Polonia.
Iar scumpirile, cum se stie, se propaga de la vechii spre noii membri UE: la un seminar despre piata imobiliara pentru investitori ciprioti, organizat luna trecuta la Bucuresti, reprezentantii Agentiei pentru Investitii Straine au vorbit despre cresteri de 35% la pretul terenurilor romanesti din 2005 pana acum. Pretul unui hectar de teren agricol in Romania ajunge acum la 500 de euro, iar in cativa ani este estimat sa creasca la 3-4.000 de euro, in timp ce in Cehia a ajuns deja la 5.000 de euro, iar in Polonia la 7.000.
Pentru niste tari unde cererea de case si pamanturi nu face decat sa creasca, problema retrocedarilor trebuie deci privita din dubla perspectiva. Pe de o parte, fostii proprietari au tot interesul sa-si recapete imobilele si terenurile cat mai repede, pentru a le putea eventual valorifica apoi la un pret optim, inainte ca schimbarile de regim politic sau fiscal dintr-o tara sau alta ori un posibil asset bubble sa le erodeze valoarea. Pe de alta parte, e firesc ca investitorii straini dornici sa cumpere imobile si terenuri in aceste tari sa faca presiuni pentru urgentarea retrocedarilor, ca sa scape de situatiile cand au de-a face cu proprietati grevate de revendicari sau de procese. Firma britanica de consultanta imobiliara Letterstone, specializata in investitii in Europa de Est, vedea de curand Polonia si Slovacia drept pietele cele mai atractive din zona pentru plasamente imobiliare, inclusiv pe motiv ca ambele tari sunt candidate sigure la urmatoarea faza a integrarii europene – aderarea la zona euro.
Asadar, mai mult ratiunile economice si mai putin principiile morale, de respectare a drepturilor omului sau a drepturilor minoritatilor explica de ce chestiunea retrocedarilor s-a relansat in ultimul timp in presa internationala, cu articole despre tarile din Est unde procesul a fost intarziat, ca Polonia si Romania. Avantajul celorlalte tari, care au pornit-o mai devreme cu restituirile, se vede abia acum, si nu neaparat in calitatea restituirilor (vorbind din punctul de vedere al fostilor proprietari). Fiindca, de pilda, Cehia, Lituania sau Croatia (pana in 2002) n-au dat dreptul decat celor cu cetatenia tarii sa-si ceara proprietatile inapoi, Bulgaria i-a obligat pe cei fara cetatenie bulgara sa-si vanda proprietatile dupa ce si le recapata, iar unele state din Est n-au acordat deloc despagubiri si pentru confiscarile din timpul razboiului, ci numai pentru cele din perioada regimului comunist. In alte cazuri, legile se aplica incet si greoi din cauza aceleiasi birocratii acuzate acum in Romania.
Totusi, Cehia sau Bulgaria, nemaivorbind de Ungaria sau Slovenia, sunt aratate si acum drept modele de corectitudine, doar pentru ca au promovat imediat dupa 1990 legi de restituire, iar acestea au fost suficient de clare incat sa nu aiba nevoie ulterior de zeci de amendari. Astfel incat contestatiile inevitabile pe tema modului de despagubire – dat fiind ca niciodata o lege de restituire nu poate fi socotita perfecta – n-au afectat cu nimic imaginea tarilor respective. Aici, fostii proprietari nemultumiti, cati mai sunt, nu mai pot folosi conjunctura integrarii in UE ca parghie de presiune pentru eventuale modificari ale legilor. Este de asteptat, in schimb, ca Polonia si Romania sa se afle inca mult timp sub lupa diverselor grupuri de lobby din Europa si SUA – a celor care cer grabirea retrocedarilor si a celor care vor sa investeasca in aceasta parte a lumii.
Pentru cine vrea totusi sa priceapa decalajele ciudate intre tarile Estului in materie de retrocedari, o explicatie partial plauzibila o ofera tot un consultant de investitii. Restituirea e doar un capitol din tema mult mai larga a drepturilor de proprietate, e de parere expertul imobiliar american Austin Jaffe, autor al mai multor studii despre procesul de restituire in tarile din Est. Jaffe sustine ca sensul proprietatii variaza mult de la tara la tara, pentru ca dreptul de a poseda active imobiliare e o notiune in primul rand culturala. In Rusia, de exemplu, pamantul nu e privit din unghi de business (asa cum se intampla in Occident sau in SUA), ci mai mult ca o chestiune de familie si de suflet colectiv, sustine Jaffe, ceea ce indeparteaza perspectiva de restituire in integrum a proprietatilor.
In schimb, mentalitatea in Cehia si Ungaria e mult mai apropiata de modul cum occidentalii vad proprietatea, ceea ce explica si progresele acestor tari in restituire, dar si incheierea mai rapida aici a tranzitiei la capitalism. Logica expertului american e ca tarile care iau restituirea in serios sunt mai bine pregatite pentru democratie si pentru inovatie in economie, prin urmare vor ajunge mai repede la standardele din Vest.
Daca societatile incurajeaza proprietatea privata, activele se vor concentra in mana celor care le pretuiesc cel mai mult si stiu sa le foloseasca cel mai bine. Oamenii se imbogatesc, dar societatea se imbogateste si ea, sustine Austin Jaffe. Teoria lui nu explica de ce polonezii n-au nici acum o lege a retrocedarilor si nici nu poate convinge pe cineva ca romanii n-ar privi proprietatea cu simt de business. Dar daca premisele teoriei nu-s valabile peste tot, concluziile sigur ar trebui sa multumeasca pe toata lumea.
Polonia
* In mai 2006, in dezbaterea comisiilor parlamentare a intrat un proiect de lege care, pentru prima data, ar face posibila despagubirea proprietarilor rezidenti in strainatate si fara cetatenie poloneza (in martie 2001, Parlamentul adoptase o lege care limita accesul la restituiri doar la cei ce aveau cetatenie poloneza cel putin de la data de 31 decembrie 1999; legea a fost respinsa insa de presedintele de atunci).
* Noul regim, instalat in urma alegerilor de anul trecut, a promis ca o lege noua, nediscriminatorie, va fi adoptata inainte de sfarsitul lui 2006. Pana la adoptarea ei insa, cei ce se considera indreptatiti la restituirea proprietatilor urmeaza aceeasi cale ca si pana acum – apelul la justitia poloneza. Descendentii din Statele Unite ai victimelor nazismului au incercat sa obtina restituirea proprietatilor inaintand actiuni colective la tribunalele din SUA, insa autoritatile poloneze au respins pana acum valabilitatea deciziilor luate in astfel de procese.
* Exista, in schimb, legislatie de restituire pentru culte. Pana in aprilie 2006 fusesera rezolvate 2.780 de revendicari ale Bisericii Catolice, 709 ale Bisericii Luterane si 414 ale comunitatii evreiesti (o parte prin retrocedari, o parte prin despagubiri).
Cehia
* Prima lege de restituire a proprietatilor dateaza din 1991 si acopera confiscarile din perioada 1948-1989. Legea prevede insa ca nu pot formula revendicari decat cei care au cetatenie ceha, ceea ce limiteaza drastic acoperirea legii, avand in vedere ca un tratat antebelic intre SUA si Cehoslovacia interzice dubla cetatenie. La ora actuala, autoritatile cehe sustin ca 97% din totalul cererilor de restituire au fost rezolvate.
* Un amendament din 1994 introduce posibilitatea restituirilor pentru victimele Holocaustului, respectiv pentru proprietati confiscate in perioada 1938-1945. Guvernul ceh a infiintat in 1998 si o comisie pentru retrocedarea proprietatilor evreiesti confiscate de nazisti, inclusiv a operelor de arta intrate intre timp in proprietatea institutiilor de stat (pentru operele de arta nu e necesar ca solicitantul sa aiba cetatenie ceha), iar in 2000 a promovat o lege separata de restituire a proprietatilor agricole evreiesti confiscate. Exista chiar un fond special de despagubire a victimelor Holocaustului, finantat cu 7,5 mil. dolari de la bugetul de stat, din care 4,4 milioane au fost folosite pentru despagubirea evreilor fara cetatenie ceha.
* Retrocedarea proprietatilor cultelor a mers mai incet, intrucat cultele au cerut o lege separata de despagubire, care n-a venit. In 2005, Consiliul Ecumenic al Bisericilor a propus ca statul sa plateasca bisericilor o renta anuala de circa 1 miliard de coroane cehe (44 mil. dolari) pe timp de 50 de ani, in schimbul renuntarii la revendicari (care ar totaliza 100 de miliarde de coroane) si la subventionarea de catre stat a salariilor clerului. Propunerea urmeaza sa fie studiata de noul regim, instalat dupa alegerile de luna trecuta.
Slovacia
* Slovacia beneficiaza si ea de legea din 1991 de restituire a proprietatilor confiscate de regimul comunist, adoptata inainte de separarea Cehoslovaciei. Departamentul de Stat al SUA apreciaza ca restituirile sunt ingreunate de lipsa de resurse financiare pentru plata compensatiilor, de faptul ca actualii proprietari refuza in multe cazuri sa cedeze imobilele si de rezistenta birocratica fata de cererile de a se accelera procedurile.
* In 2002, autoritatile si comunitatea evreiasca au convenit restituirea proprietatilor confiscate ale evreilor pentru care nu mai exista mostenitori, evaluate la 185 de milioane de dolari (cu exceptia terenurilor agricole). Guvernul a alocat o zecime din suma ca despagubiri pentru proprietatile care nu mai pot fi restituite in natura, iar restul pentru asistenta sociala a supravietuitorilor din Slovacia ai Holocaustului si pentru restaurarea monumentelor comunitatii.
* O lege din 1993 reglementeaza situatia proprietatilor confiscate cultelor, in virtutea careia au fost retrocedate aproape toate proprietatile revendicate (recent, legea a fost completata cu o alta vizand terenurile agricole si padurile cultelor).
Slovenia
* Slovenia a adoptat legea de restituire a proprietatilor in 1991, iar pana la sfarsitul lui 2002, conform Departamentului de Stat al Statelor Unite, rezolvase deja 81% din cele peste 38.000 de solicitari de retrocedare formulate de persoane fizice.
* Toate revendicarile comunitatii evreiesti au fost rezolvate (cu exceptia proprietatilor care au ramas fara mostenitori si care revin automat statului), ca si cele ale Bisericii Catolice, cu exceptia unor terenuri considerate de stat de utilitate publica.
Ungaria
* Procesul de restituire in Ungaria a inceput in 1991, cu legea de retrocedare catre cultele si comunitatile religioase a proprietatilor nationalizate dupa 1 ianuarie 1946. Au fost inaintate circa 8.000 de solicitari, din care pana in 2001 aproape 1.400 au fost incheiate cu retrocedari, 2.670 au fost respinse si peste 1.700 s-au rezolvat cu despagubiri in bani de aproape 68 de miliarde de forinti (peste 270 mil. dolari).
* Pentru persoanele fizice care solicita restituirea proprietatilor imobiliare s-a preferat varianta compensarii partiale, prin titluri de proprietate cu valoare de pana la 21.000 de dolari fiecare, utilizabile pentru cumpararea de actiuni la societatile privatizate sau pentru cumpararea de teren la licitatiile organizate de stat. Pana in 2001, conform Departamentului de Stat al SUA, au fost primite peste 1,4 milioane de solicitari, din care au fost aprobate 1,26 milioane, valoarea despagubirilor prin titluri de valoare ajungand la 81 mld. forinti pentru imobile si 3,77 mld. forinti pentru terenuri. Procesul a fost intarziat de birocratia autoritatilor locale.
* In 2003, guvernul a ajuns la un acord cu comunitatea evreiasca pentru plati compensatorii de circa 1.800 de dolari pentru fiecare supravietuitor al Holocaustului sau familie a unei victime a Holocaustului, numarul beneficiarilor potentiali fiind estimat la aproximativ 150.000.
Estonia
* Restituirea proprietatilor in Estonia practic s-a incheiat. Pentru persoanele fizice, la restituire nu s-a tinut cont daca au sau nu cetatenie estona.
* Particularitatea procesului de retrocedare in Estonia a vizat proprietatile nerevendicate de eventuali urmasi ai fostilor proprietari, care au revenit autoritatilor locale, cu tot cu dreptul de a dispune de ele.
Letonia
* Legea de restituire n-a tinut aici cont de cetatenia sau de locul de resedinta al solicitantilor, iar procesul este aproape incheiat. In majoritatea cazurilor, autoritatile municipale au avut rolul decisiv, atat in aprobarea dosarelor si evaluarea proprietatilor, cat si in oferirea de compensatii banesti sau prin alte proprietati.
* La inceputul acestui an a fost propusa o lege separata de retrocedare a circa 200 de proprietati ale comunitatii evreiesti, in scopul de a urgenta procesul; rezolvarea acestei liste ar incheia, practic, intreg procesul de restituire a proprietatilor in Letonia.
Lituania
* Lituania a retrocedat majoritatea proprietatilor private solicitate, ramanand inca de rezolvat oferirea unor compensatii in valoare de circa 500 de milioane de dolari. Din 1991 pana in 2001, statul a primit circa 9.500 de cereri pentru imobile si peste 57.000 pentru terenuri, in baza legii care admite solicitari doar din partea fostilor proprietari cu cetatenie lituaniana. In 2002, autoritatile au decis sa recurga la despagubiri prin titluri de valoare pentru actiuni la companiile de stat din energie si telecomunicatii, valoarea titlurilor emise fiind de circa 19 milioane de dolari. In virtutea noii legi au fost primite peste 12.000 de solicitari de despagubire, totalul revendicarilor fiind asteptat sa depaseasca 100 de milioane de dolari, avand in vedere ca mai multi solicita compensatii in actiuni decat restituiri in natura.
* Pentru retrocedarea catre comunitati, guvernul a emis in 1995 o lege care face eligibile numai comunitatile religioase practicante, ceea ce a insemnat in primul rand ca din totalul populatiei evreiesti, de 4.000 de oameni la acea data, numai 5% au putut emite pretentii la restituiri. Legea a fost amendata in 2002, abolind reglementarea referitoare la comunitatile practicante.
Bulgaria
* Bulgaria a fost una din primele tari est-europene care au promovat legi de restituire a imobilelor confiscate, prevazand posibilitatea de retrocedare, indiferent daca solicitantii au sau nu cetatenie bulgara, pentru confiscarile operate de fascisti si de comunisti deopotriva. Totusi, un solicitant care isi recapata proprietatea si nu are cetatenie bulgara este obligat s-o vanda, iar terenurile agricole si padurile nu se retrocedeaza decat cetatenilor bulgari.
* Cea mai mare parte a proprietatilor evreiesti au fost retrocedate, ceea ce nu se poate spune despre proprietatile comunitatii musulmane sau ale Bisericii Catolice. Unul din motive este ca legea impune ca toti solicitantii de proprietati comunitare confiscate sa demonstreze ca organizatia pe care o reprezinta este aceea care (sau succesoarea celei care) a detinut imobilul sau terenul respectiv inainte de 9 septembrie 1944, ceea ce este uneori dificil, din cauza pierderii documentelor sau pentru ca unele culte, ca sa pastreze folosinta proprietatilor, au ascuns faptul ca acestea le apartin.
Croatia
* Croatia a promovat in 1990 o lege de restituire a proprietatilor confiscate de regimul comunist, cu amendamente succesive, abia cel din 2002 introducand posibilitatea ca si cei fara cetatenie croata sa fie despagubiti. Legea nu prevede restituiri pentru proprietatile confiscate in perioada 1941-1945.
* Pentru culte, autoritatile au folosit trei metode de despagubire: restituirea in natura, restituirea unor proprietati de valoare echivalenta si compensatiile banesti. Guvernul a incheiat acorduri separate cu fiecare dintre comunitatile religioase, cu exceptia celei evreiesti, insa chiar si asa, procesul de restituire merge extrem de incet.
Romania
* Romania a fost printre ultimele tari din fostul bloc comunist care a promovat legislatia restituirii (Legea 10/2001 privind retrocedarea proprietatilor private confiscate in perioada 1945-1989 si Legea 501/2002 privind proprietatile cultelor), dupa ce timp de un deceniu retrocedarile s-au facut in baza unor decrete si reglementari uneori contradictorii. In virtutea Legii 10 au fost formulate numai in primul an 210.000 de solicitari, din care pana in 2003 fusesera onorate circa 9.200. Ulterior, guvernul a largit cadrul restituirii, prin Legea 247/2005, incluzand intre proprietatile retrocedabile si cladirile publice, sediile ambasadelor sau ale partidelor, initial exceptate.
* Departamentul de Stat al SUA noteaza ca procesarea solicitarilor a fost extrem de lenta, ceea ce ar explica si cele cateva zeci de cazuri inaintate la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, care le-a dat castig de cauza fostilor proprietari. Din cauza numarului mare de proprietati imposibil de retrocedat in natura si a valorii mari a compensatiilor cerute (estimate de guvern intre 5 si 8 miliarde de euro), autoritatile romane au lansat anul trecut Fondul Proprietatea, conceput ca un fond de investitii cu participatii la cele mai mari companii de utilitati, unde fostii proprietari vor deveni actionari.
* Legea de restituire a proprietatilor care au apartinut cultelor nu acopera perioada 1940-1945, cand au fost confiscate multe proprietati evreiesti, si nici nu ofera un cadru pentru retrocedarea bisericilor greco-catolice, intrucat se refera doar la scolile sau spitalele detinute de culte, nu la lacasurile de cult. In primul an de la adoptare s-au primit peste 7.500 de solicitari de restituiri, sublinierea Departamentului de Stat fiind ca din cele 2.200 de cladiri revendicate de Biserica Greco-Catolica au fost inapoiate doar patru.