BusinessMagazin

Blog

  • ANUL “DOT RO”

    Sfarsit de an, inceput de bilanturi. Dar pentru ca istoria o fac nu evenimentele, ci oamenii, am preferat sa facem, pe langa scurte descrieri ale evolutiilor economice pe domenii, si cel mai drept si folositor bilant, cel al oamenilor interesanti pe care i-am intalnit in 2006.  Din multele feluri in care poate fi caracterizat anul care se incheie, am ales sa-i spunem anul „dot ro“.

     

    Varianta romaneasca a „dot ro“ este insa opusul celei americane: daca boom-ul dot com nu trezeste la New York amintiri prea placute, la Bucuresti bilantul se face cu zambete de satisfactie. 2006 ar fi putut fi anul privatizarilor contestate sau anul dinaintea integrarii sau anul vizitelor la Parchet. Nici una din aceste variante nu tine cont insa de adevaratii castigatori ai acestui an: tinerii oameni ai IT-ului romanesc si victoriile pe acestia le-au marcat.

     

    Avem un numar important de companii tinere, din zona comunicatiilor si a tehnologiei informatiilor, care au fost preluate de companii occidentale, pe sume nu foarte mari, dar cu atat mai importante. La o privire grabita, in fata celor peste trei miliarde de euro platite pentru preluarea BCR, orice alta suma poate parea insignifianta. Credem insa ca sumele cu trei zerouri mai mici platite pentru companii de genul UMT Romania (cumparata de Microsoft), EasyCall (preluata de americanii de la Computer Generated Solutions) sau IP Devel, achizitionata de grupul elvetian Adecco, au intaietate. Aceasta pentru ca vorbim de afaceri lansate de oameni tineri, lipsiti de patimi politice si straini de orice grupuri de interese. Este anul inceputului victoriilor unui domeniu care pana acum a jucat in liga tinerelor sperante mult prea mult.

     

    Daca e sa privim anul 2006 in clasicul stil jurnalistic-serios, trebuie sa spunem ca a continuat cresterea economica, intr-un ritm nesperat de bun, poate si pentru ca a fost anul in care s-a simtit o separare a politicului de business. Afirmatia poate parea ciudata dupa 365 de zile in care am avut destui oameni de afaceri ce au vizitat Parchetul, in care expresia „grupuri de interese“ a devenit un laitmotiv al discursului public, in care a disparut creditul doar cu buletinul sau a aparut taxa pe viciu. Si totusi, influenta politicului s-a vazut mult mai putin in economia reala; de fapt nici nu mai putem vorbi de o influenta reala, ci de trecerea intr-o noua etapa, mai corecta. Businessul s-a adaptat la modul de lucru si la ritmul dezlanat de lucru al clasei politice si a invatat sa reactioneze potrivit propriilor interese. Dar pentru ca istoria o fac nu evenimentele, ci oamenii, am preferat sa facem, pe langa scurte bilanturi pe domenii, si cel mai drept si folositor bilant, cel al oamenilor interesanti ai anului 2006.

     

    Un grup reprezentativ este cel al IT-lionarilor, cum i-am denumit la un moment dat in revista, cei ce traseaza caracteristica acestui an – anul dot ro. Portretul-robot este simplu: un om, o idee, un produs sau un serviciu, curajul de a incepe, puterea de a continua, taria de a atrage atentia. De aici vine succesul si, odata cu succesul, apar doua optiuni: fie te afirmi si te bucuri de notorietate, fie esti preluat de o companie importanta din strainatate. Dar nu au fost numai IT-lionarii, ci si cei 100 de tineri manageri care au facut obiectul unui top special al revistei. Ei sunt exponentii noului val al afacerilor romanesti, schimbarea de sange, de viziune si de optica, necesara si inevitabila. O separare pe criterii de varsta a oamenilor de afaceri sau a managerilor poate parea nedreapta din anumite puncte de vedere, pentru ca exista conducatori de companii de o varsta respectabila care se dovedesc mai tineri si mai vioi spiritual decat multi tineri blazati. Este adevarat, dar varsta in sine este un criteriu care ar trebui sa depaseasca simpla categorie folosita in studii statistice sau sociologice: a fi tanar acum inseamna sansa de a lucra la maturitate intr-o Romanie integrata in Europa, cu un mediu de afaceri mult mai asezat si, poate, mai putin sensibil la politica.

     

    Pana atunci, putem remarca semnele schimbului de generatii. Primul semn este mobilitatea, depasirea granitei dintre „meserie de viitor sau la moda“ si „ceea ce mi se potriveste“. Asa ca exista medici deveniti bancheri, bancheri deveniti metalurgisti, chimisti deveniti brokeri sau constructori de avioane deveniti specialisti in marketing. Al doilea semn este importanta pe care o acorda tinerii manageri echipei, fapt care pare sa scape unei parti din zona conducatorilor mai in varsta, care prefera sa actioneze singuri.

     

    Al treilea este elasticitatea de care dau dovada tinerii manageri, care se dovedesc mult mai constienti de valoarea lor si care nu se feresc sa recunoasca ca sunt tentati de joburi mai provocatoare, mai bine platite sau care aduc ceva nou. Este un abandon al principiului „castiguri mai mici, dar sigure“, caruia societatea romaneasca ii este tributara in mare masura.

     

    And the winners are…

    Catalin Olteanu este cel ce a deschis seria softistilor romani de succes ai anului care se incheie: la 28 de ani a dezvoltat un soft care a trezit interesul Microsoft. Interes atat de puternic, incat compania lui Bill Gates a cumparat firma pentru care lucra Olteanu, UMT din New York, dar nu pentru faptul ca era americana, ci pentru filiala din Romania. Filiala care, sub coordonarea lui Olteanu, a dezvoltat un software foarte apreciat de companiile cu multi bani si cu prea multe idei de afaceri: software pentru managementul portofoliului de proiecte. Valoarea tranzactiei dintre UMT si Microsoft nu a fost facuta publica, dar este foarte probabil sa se ridice la o suma apreciabila – zeci de milioane de dolari. Comparand cu o afacere la o scara sensibil mai redusa, tranzactia prin care compania americana Ness Technologies a preluat anul trecut firma ieseana Radix s-a ridicat la aproape 10 milioane de dolari.

     

    La ce foloseste insa software-ul dezvoltat de UMT, care a trezit interesul Microsoft? „Este indispensabil pentru orice afacere care are probleme cu prioritizarea proiectelor in care se gandeste sa investeasca“, explica Olteanu. „Daca ai trei idei de afaceri pe an, nu ai nevoie de soft. Daca in schimb ai o lista cu 100 de idei, sa zicem ca e usor sa vezi care sunt cele mai bune 10 si cele mai proaste 10. Dar la mijloc iti raman 80 – poate ele costa 50 de milioane, iar tu ai doar 20-25 de milioane la dispozitie. Pe care le alegi?“

     

    Software-ul produs la Bucuresti de echipa de 40 de programatori ai lui Olteanu era „ambalat“ la sediul central al firmei din New York cu servicii de consultanta si vandut clientilor care indeplineau o prima conditie de baza: cifra de afaceri de minimum un miliard de dolari pe an. In portofoliul de clienti cu care fondatorii UMT, doi americani si un israelian, s-au prezentat la primele negocieri cu Microsoft intra nume grele precum Bank of America, JP Morgan, Citigroup, Qwest Communications, Star Alliance. In prezent, Olteanu lucreaza la Microsoft, impreuna cu o buna parte din echipa sa. „Dupa 3-5 ani la Microsoft, daca ma intorc in Romania si arunc CV-ul pe geam, sunt sanse bune sa fiu sunat“, glumea la inceputul anului Olteanu.

     

    La un fel de aruncare a CV-ului pe geam a recurs si Mihai Pohontu, cel care  a trebuit sa treaca oceanul pentru a intra in industria jocurilor si care conduce in prezent studioul de productie de jocuri pentru telefoanele mobile din Bucuresti al gigantului american Electronic Arts. Americanii si-au deschis frontul european la Bucuresti, cumparand in februarie Jamdat, un alt producator american de jocuri pentru mobile, intr-o tranzactie de 680 de milioane de dolari. Jamdat decisese vara trecuta sa-si deschida aici primul birou din Europa de Est. Iar omul care l-a construit e Mihai Pohontu, intors in vara anului 2005 din cei opt ani de „exil american“. Avea atunci 26 de ani si o echipa formata din doi angajati. In circa 10 luni, Pohontu, care are pe mana un buget anual de peste doua milioane de dolari, a fost nevoit sa schimbe mai multe sedii, pentru ca organigrama i s-a marit continuu, trecand de 100 de angajati.

     

    Studioul romanesc al Jamdat a avut un rol semnificativ in achizitia facuta de Electronic Arts, cel mai mare distribuitor de jocuri video din lume. Cu toate ca n-avea decat cateva luni de istorie in spate, filiala locala iesea in evidenta in cadrul grupului Jamdat. Aici era singurul studio de productie din Europa (la cealalta filiala de pe batranul continent, din Londra, se fac doar marketingul si vanzarea efectiva a jocurilor), iar compania de la Bucuresti nu numai ca se distingea printr-o echipa „mult mai creativa decat ai gasi in India sau China“, dupa cum spune Pohontu, dar avea si un alt mare atu: potentialul de a se dezvolta rapid pentru a deveni un punct de vanzare in pietele virgine din Europa de Est, unde jocurile pe mobil sunt mai degraba un business ramas la stadiul de plan pe hartie.

     

    Si daca vanzarile nu sunt foarte convingatoare, productia de jocuri pentru mobil se afla pe cu totul alte coordonate la Bucuresti; aceasta pentru ca in Capitala activeaza, de o buna bucata de vreme, si rivalii americanilor, francezii de la Gameloft. Studioul din Bucuresti – care a avut in 2005 venituri de 46,8 mil. euro – este cel mai important al companiei, cu un sfert din cei circa 2.000 de angajati pe plan mondial si cea mai semnificativa capacitate de productie.

     

    „In anul 2000 aveam 16 angajati, iar in prezent in jur de 450“, spune Paul Friciu, studio manager al Gameloft. Paul Friciu a venit la Gameloft ca game designer, dupa ce a fost redactor la o publicatie specializata pe jocuri si dupa o scurta colaborare cu o editura bucuresteana care a cochetat la un moment dat cu ideea producerii unui joc pentru PC. Studioul din Romania al Gameloft a asigurat cel putin cate un joc pentru telefoanele mobile a 8-10 milioane de europeni, iar compania a inregistrat in ultimii trei ani „three digit growth“, adica sporirea cu peste 100% a veniturilor. 

     

    Software-ul si jocurile electronice sunt emblematice pentru tanara generatie. Si mai ce? Multitaskingul. Termenul este legat de lumea computerelor, de executia mai multor activitati in acelasi timp, de efortul pe care procesorul il face pentru a sustine rularea, in paralel, a mai multor aplicatii. Comportamentul uman s-a modelat dupa cel al procesorului, pentru ca activitatea tinerilor se invarte in jurul computerului si se adapteaza la posibilitatile acestuia. Si asa a aparut generatia multitasking, personajul colectiv care merita evidentiat pentru ca prefigureaza comportamentul dominant in societatea de maine.

     

    „De obicei, in timp ce imi fac temele, ascult muzica, vorbesc pe messenger si uneori joc Counter Strike“, afirma Alexandru Vladoi, elev in clasa a XI-a la Colegiul German Goethe din Bucuresti. La 17 ani e obisnuit sa faca toate aceste lucruri simultan – un fel de a doua natura. Si nu numai acasa, in fata computerului, face Alexandru atatea lucruri deodata. „Probabil cel mai des intalnit este mersul pe strada cu casti in urechi si dand mesaje! (a nu se face pe trecerea de pietoni, din experienta :D)“, scrie el. Accesul la tehnologie pe o astfel de scara sterge pe zi ce trece diferentele dintre adolescentii din Romania si cei din Statele Unite, una dintre cele mai tehnologizate tari, desi rata de penetrare a PC-urilor sau a Internetului e diferita. Dar tinerii, si nu numai ei, sunt modelati in mod asemanator de tehnologia din jurul lor, indiferent de cultura in care cresc.

     

    Din generatia multitasking s-a ivit si Bogdan Putinica, care n-a parasit-o, dar a trecut in liga milionarilor. La nici 30 de ani, Bogdan Putinica, actionarul majoritar la furnizorul software IP Devel, si-a vandut compania catre elvetienii de la Adecco, lider mondial in domeniul resurselor umane. IP Devel (Devel este o prescurtare de la „developer“, iar IP vine de la Internet Protocol, dar in folclorul companiei a fost interpretat fie ca un acronim de la „intelligent people“, fie de la „idiot programmers“) s-a specializat in productia de soft „embedded“, menit sa ruleze pe echipamente ce nu tin de domeniul computerelor, adica pe telefoane mobile, televizoare, frigidere, telecomenzi sau altele asemenea. Povestea tranzactiei in valoare de circa 7 milioane de dolari incepe cu un Bogdan ce si-a dobandit in liceu un renume de hacker, continua cu o licitatie pentru trei proiecte soft de peste 20.000 de dolari fiecare (pe care le-a castigat) si cu o firma care initial se intrunea, din cauza lipsei biroului, la un fast-food. „Faceam sedinte de productie la o masa din acelea de sase persoane, unde incapeam cu greu. Cand am ajuns sa fim sapte, ne-am facut firma“, spune el.

     

    Vladimir Sterescu, directorul call-center-ului EasyCall, preluat pentru cateva milioane de dolari de compania americana Computer Generated Solutions, nu a avut renume de hacker, dar a facut parte din grupul celor ce pot sa se faca remarcati chiar daca lucreaza intr-un mediu aproape complet anonim si, mai mult, si-a vandut compania in urma unui apel telefonic primit din greseala. Mediul anonim era serviciul pentru clienti al unui important operator de telefonie mobila: „Un standard de baza intr-un call-center ar fi acela ca daca o persoana suna de 100 de ori cu aceeasi intrebare, teoretic ar trebui sa primeasca 100 de raspunsuri identice. In practica, aproximativ 90 de raspunsuri sunt identice, restul de zece fiind fie raspunsuri gresite, fie deviatii pe langa raspuns, pentru care trebuie asumata o anumita raspundere“, spune el. „Eu am fost unul dintre cei zece.“

     

    Atunci cand l-a sunat pentru prima oara pe Sterescu, Phil Friedman, presedintele Computer Generated Solutions, l-a anuntat ca vine la Budapesta si ca ar vrea sa viziteze si EasyCall. Era intr-un weekend al lunii iunie, iar Sterescu nu stia nici cine este Computer Generated Solutions si nici cine este Friedman. Politicos, l-a informat pe american de diferenta dintre Budapest si Bucharest, dar a inceput sa-i explice sefului CGS si cine este si ce face EasyCall. Friedman a parut oarecum dezamagit, dar i-a dat totusi romanului adresa de mail pentru a primi o prezentare completa a EasyCall. Sase luni mai tarziu, EasyCall trecea la CGS.

     

    Bobby Voicu castiga cateva mii de dolari pe luna, fara sa aiba o companie si fara sa lucreze zi-lumina: este unul din oamenii care traiesc din bloguri, adica din banii veniti din publicitate online. A scris despre Campionatul Mondial de Fotbal, fara a fi un mare fan al fotbalului, despre SUV-uri sau despre ciocolata, foloseste numai limba engleza si si-a adaptat, se pare, chiar si programul la timing-ul american, pentru ca nu se trezeste mai devreme de ora doua dupa-amiaza.

     

    Caracteristice perioadei dot ro sunt si retelele de cartier, „singurul fenomen economic spontan din Romania“, dupa cum le-a numit un cunoscator. Retelele de cartier au intrat intr-o noua faza, dupa cea initiala, de haiducie. Un semn e intrarea multora in legalitate, adica obtinerea unui certificat din partea ANRC; un altul este ca haiducii de odinioara prefera acum sa se asocieze pentru a putea discuta sau negocia de la egal la egal cu concurenta sau cu autoritatile, iar un al treilea semn este ca au inceput sa se vanda. Unele tranzactii se fac „cu strada“, dar multe au fost preluate, pentru sume deloc de neglijat, de furnizori de Internet cu greutate, cum sunt grupul RCS&RDS sau Astral. Dar nici asocierile si nici preluarile nu stirbesc farmecul afacerilor izvorate din pasiuni precum jocul de strategie Starcraft (cazul lui Nicolae Duicu de la OborNet) si unde patronii de genul lui Cristian Copcea de la roaming Networks au in memoria telefonului mobil 7.000 de numere, cele ale clientilor, pe care ii mai cunosc si personal. 

     

    Cel mai bun final al acestui articol este inceputul lui. Asadar, 2006 ar fi putut fi anul privatizarilor contestate sau anul dinaintea integrarii sau anul vizitelor la Parchet. Nici una din aceste variante nu tine cont insa de adevaratii castigatori ai acestui an: tinerii oameni ai IT-ului romanesc si victoriile pe acestia le-au marcat.

     

    Victoria asupra inflatiei

    InflaTia, marea durere de cap a Bancii Centrale, ce parea mai pe la inceputul anului ca nu se va incadra de niciun fel in tinta stabilita de 5% plus sau minus un procent, pare a termina anul la 4,7%, potrivit celui mai recent raport asupra inflatiei. Tot la capitolul plusuri in 2006, ritmul puternic de crestere economica este estimat pentru tot anul la 7,3-8,3% (potrivit oficialilor INS), cu mult peste evolutia slaba de anul trecut, cand PIB a crescut cu doar 4,1%. Caracteristica generala a ultimilor 3-4 ani, cresterea economica s-a bazat in mare masura pe consum, datorat cererii populatiei: vanzarile din comertul cu amanuntul aveau, dupa primele noua luni, o crestere de aproape 25%.

     

    2006 a adus o intarire a leului in raport cu principalele valute, moneda nationala castigand, de la finele lui 2005 si pana in ultima zi din noiembrie a.c., mai bine de sase procente in fata euro si, beneficiind si de caderea abrupta a dolarului pe pietele internationale, peste 18 procente in fata monedei americane.

    Adancirea continua a deficitului comercial ramane marea problema a economiei romanesti, in conditiile in care dupa primele noua luni acesta atinsese 11,24 miliarde de euro, in crestere cu 45% fata de primele zece luni ale anului trecut.

     

    Monede exotice

    Cel mai vizibil si mediatizat eveniment a fost finalizarea preluarii BCR de catre austriecii de la Erste Bank. La capitolul neimpliniri figureaza amanarile succesive ale privatizarii CEC pe tot parcursul anului, din cauza indeciziei autoritatilor.

     

    fuziuni. HVB Bank Romania si Banca Tiriac au finalizat procesul de fuziune la inceputul lunii septembrie, noua entitate (HVB Tiriac Bank) incepand deja  operatiunile de integrare cu cea de-a treia „surata“, UniCredit Romania.

     

    achiziTII. Romexterra Bank a fost preluata in octombrie de divizia din Ungaria a nemtilor de la BayernLB, MindBank de catre grecii de la Agricultural Bank of Greece (ATEbank), in timp ce Daewoo Bank a fost achizitionata de C.R. Firenze. 2006 a lasat si o banca fara licenta, BNR retragand autorizatia Nova Bank.

     

    strategii. Conditiile monetare restrictive, dar si influenta miscarilor de dobanda pe plan international au generat o crestere (urmata de o scadere usoara) a dobanzilor la credite. Creditul neguvernamental a continuat sa creasca in pas saltat, ritmul de majorare depasind cu mult procentul sperat (si dorit) de BNR la inceputul anului, de 30%. La finele lui octombrie soldul creditului neguvernamental a depasit 89 de miliarde de lei (25,3 mld. euro).

     

    slalom. Anul acesta a lansat pe piata romaneasca o adevarata moda a creditelor in „monede exotice“ (franci elvetieni, forinti) ce permit promovarea unei dobanzi mai scazute. Banca Nationala a decis sa renunte din 2007 la plafonul impus pentru finantarile in valuta pe care o banca le poate acorda – o restrictie pe care, de altfel, bancherii gasisera deja modalitati de o ocoli.

     

    Crestere sub estimari

    Pentru al doilea an consecutiv, Bursa a trecut printr-o perioada extrem de agitata, care a oferit speculatorilor posibilitatea unor castiguri mari. Cu toate acestea, pe ansamblul anului, cresterile de la Bursa au fost sub cele de anul trecut si totodata sub estimarile brokerilor care vedeau in medie un plus de 30%.

     

    Mai bine ca la banca. De la inceputul anului, indicele de referinta BET a castigat circa 23%, in timp ce SIF-urile, cele mai lichide actiuni de pe piata, au inregistrat in medie o crestere de 21%, 2006 fiind primul an din ultimii sase in care indicele BET-FI a avut o performanta sub cea a BET. Totusi, castigurile aduse de Bursa au fost de circa trei ori mai mari decat cele aduse de un depozit bancar pe 12 luni constituit la inceputul anului. 

     

    Alternative. Anul curent poate fi considerat anul actiunilor apartinand unor companii de talie medie sau mica de la Bursa, in conditiile in care titlurile blue-chips au avut performante relativ modeste.

     

    Insanatosirea vanzarilor

    Piata farmaceutica a fost in acest an mult mai linistita din punct de vedere legislativ. Iar ameliorarea finantarii sistemului public de sanatate a influentat benefic vanzarile de medicamente.

     

    VANZARI RECORD: Pentru acest an, specialistii estimeaza o crestere de 20% a vanzarilor de produse farmaceutice, ceea ce ar duce piata totala la peste 1,5 miliarde de euro.

     

    TRANZACTII: Cateva mari tranzactii au confirmat, daca mai era cazul, interesul ridicat al companiilor straine pentru piata de medicamente din Romania. Compania indiana Ranbaxy a cumparat 96,7% din actiunile Terapia pentru 324 de milioane de dolari. Producatorul islandez Actavis a preluat Sindan pentru 177 de milioane de dolari. Compania germana de distributie ANZAG a preluat 60% din Farmexpert, unul dintre cei mai mari distribuitori din Romania.

     

    ULTIMUL TREN: Privatizarea fabricii Antibiotice Iasi, indelung amanata, a atras totusi nu mai putin de 22 de scrisori de interes din partea potentialilor cumparatori. AVAS, proprietarul pachetului majoritar, a anuntat insa o schimbare a strategiei de privatizare.

     

    Batalia pentru un loc pe piata

    bunurile de larg consum, o piata intrata deja in maturitate, au inregistrat cresteri atat in valoare cat si in volum. Domeniul nealimentar (detergenti, produse de igiena s.a.) este foarte bine structurat, producatorii din topul international fiind prezenti deja de peste un deceniu in Romania, timp in care au si ocupat o pozitie stabila in piata. Cea mai mare efervescenta s-a produs pe piata tutunului, prin lansari si relansari de branduri, cresteri de preturi si zeci de promotii, 2006 fiind ultimul an in care producatorii au putut sa-si promoveze produsele. In domeniul alimentar, companiile au facut eforturi sustinute (prin branding, lansari de produse si extensii de game, promovari, investitii in retehnologizare sau distributie) pentru a se pozitiona cat mai bine in piata – pregatindu-se sa infrunte invazia de produse straine, odata cu disparitia din 2007 a taxelor vamale la importuri.

     

    Noul an aduce si spectrul falimentelor pentru aproape jumatate dintre producatorii din industria alimentara (fie paine, procesarea laptelui sau a carnii), pentru ca standardele europene de productie impun investitii inaccesibile pentru mare parte din companiile romanesti din sector.

     

    Expansiune cu orice pret

    comerTul este, fara nicio indoiala, unul din domeniile cu cea mai evidenta evolutie. In timp ce 2005 a fost anul discounterilor, pentru ca trei retele si-au facut intrarea pe piata (Kaufland, Penny si Plus), 2006 este anul hipermarketurilor. Daca pana la inceputul acestui an, pe acest segment, in randul numelor internationale, se duelau doar Carrefour, Cora si Kaufland, bilantul finalului de an va fi mai „greu“ fata de 2005 cu trei nume noi: Auchan, real si Spar. In afara de bilantul numelor, valorile de investitii se refera la sute de milioane de euro cheltuiti pe zeci de noi magazine, intrucat, in afara de Metro, veteranul pietei (10 ani de prezenta in Romania), toate celelalte retele sunt in plin elan de expansiune.

     

    2006 marcheaza o premiera pe piata romaneasca de retail prin faptul ca finalul de an a adus si primul esec din acest domeniu: Univers’all, cea mai mare companie romaneasca din domeniu, este lichidata.

     

    In 2007 va continua frenezia extinderii retelelor si devine tot mai probabila strategia de consolidare a companiilor prin achizitia altor retele. Modelele din pietele dezvoltate arata ca, la maturitate, diferite segmente de retail sunt disputate intre trei si cinci companii.

     

    Trecerea pe laptop

    Piata IT&C s-a dezvoltat intr-un ritm alert, fiind estimata la 4,7 miliarde de euro.

     

    Outsourcing. Cel mai efervescent domeniu de anul acesta a fost outsourcing-ul. Cu toate ca au fost mai multe achizitii, deschideri de birouri locale (Genpact) si extinderi ale echipelor locale (HP, Oracle, IBM, Microsoft), piata romaneasca este departe de a concura cu India, America de Sud sau, in viitor, China.

    pc: Vanzarile de PC-uri au scazut pe segmentul desktop, dar au crescut pe cel al calculatoarelor portabile, conform companiei de cercetare IDC.

     

    Software. Antivirusul BitDefender produs de Softwin a depasit bariera cotei de piata de 1%, ca valoare in bani din vanzarile totale de produse antivirus pe plan mondial. 

    rebranding. Companiile de telecomunicatii au avut unul dintre cei mai dinamici ani, principalii jucatori ocupand pozitii in perspectiva aderarii. Operatorul de telefonie mobila Connex a trecut printr-un proces de rebranding, devenind Vodafone. In acelasi timp, Cosmote a renuntat la culoarea galben din logo, pe care a adaugat-o verdelui extrem de similar cu cel al Connex.

     

    Mutari. Anul 2006 a consemnat migrarea unora dintre operatorii de telefonie mobila catre telefonia fixa. In plus, RCS&RDS si Zapp au castigat ultimele doua licente 3G acordate pentru piata din Romania, generand un scandal in piata, intrucat Cosmote, singura companie cu experienta in domeniu care a participat la licitatie, a pierdut. O alta tendinta inregistrata pe piata este expansiunea pe segmentul de televiziune digitala. Jucatorilor traditionali – RCS&RDS, UPC Astral, Boom TV, Focus Sat si Max TV – li s-a alaturat si Romtelecom, cu  serviciul Dolce, iar Zapp  a anuntat de asemenea planuri concrete de a intra pe aceasta piata incepand cu anul viitor.

     

    Bursa de energie, teorie si practica

    Vanzarea Electrica Muntenia Sud si schimbarea mediului de tranzactionare a energiei electrice, pe fondul cresterii cererii, au dominat in acest an piata de profil.

     

    EMS. Sucursala de distributie a curentului electric in Bucuresti, Giurgiu si Ilfov a fost vanduta cu 820 de milioane de euro, fiind un record pentru intreaga piata est-europeana.

     

    OPCOM. Un ordin al Ministerului Economiei a hotarat infiintarea, din luna iunie a acestui an, a Bursei de energie. Cum mai bine de jumatate din energia produsa ieftin (aproximativ 25 de euro MWh) este deocamdata blocata in contracte pe termen lung, dintre care o parte va mai expira anul viitor, piata asteapta ca ordinul sa intre in vigoare efectiv din primavara anului viitor.

     

    Prag dupa prag

    PiaTa auto a bifat inca un an de crestere in ciuda estimarilor mai degraba pesimiste pe care dealerii auto le faceau la inceputul anului. Chiar si fara o parte dintre factorii benefici de anul trecut – efectul psihologic al plusului de venituri generate de cota unica de impozitare -,  piata auto a gasit resurse de crestere si in acest an, care ar putea marca pentru prima data atingerea pragului de 300.000 de autovehicule noi vandute. Daca la acestea adaugam si alte 100.000 de masini second-hand care vor fi importate in acest an, atunci parcul auto – estimat la aproximativ 4 milioane de unitati – ar putea creste in acest an cu aproximativ 10%.

     

    Crestere exponentiala

    Interesul investitorilor straini pentru Romania a crescut exponential, iar acest interes s-a transpus atat in numarul ridicat de noi proiecte anuntate, cat si in valoarea achizitiilor de proiecte.

     

    In scAdere. Randamentele investitiilor in real estate au scazut accentuat, ajungand la niveluri similare celor de pe piete mult mai dezvoltate, precum Polonia sau Ungaria – 7%. Preturile au continuat sa creasca puternic, in special la terenuri, dar si la noile constructii rezidentiale.

     

    Acoperire mai mare. Provincia recupereaza decalajul fata de Capitala. Apar tot mai multe proiecte, atat rezidentiale, cat si comerciale. Practic, toate orasele cu mai mult de 100.000 de locuitori au intrat pe radarul investitorilor imobiliari.

     

    PreferinTe. Centrele comerciale sunt in prezent cele mai solicitate investitii. Marii dezvoltatori locali, cat si cei straini, cele mai mari fonduri de investitii, toti s-au implicat pe acest segment. Practic, anul 2006 poate fi consideral, din punctul de vedere al pietei imobiliare, anul mall-urilor.

     

    In asteptarea lui 2007

    Fondurile deja prezente au realizat in acest an cateva afaceri foarte interesante, desi nu au fost noi intrari pe piata. Vanzarea companiilor din industria medicamentelor si cea a serviciilor financiare au adus profituri importante.

     

    Astfel, Advent International a incasat prin vanzarea Terapia catre Ranbaxy 270 de milioane de euro, de zece ori mai mult decat a investit in urma cu trei ani la preluarea companiei.

     

    O alta afacere profitabila a fost vanzarea de catre Fondul Romano-American de Investitii (RAEF) a trei societati financiare catre General Electric pentru 145 de milioane de euro. Gigantul american, prin divizia GE Money, a preluat dintr-o lovitura Motoractive, cea mai mare companie de leasing independenta de pe piata, firma de consumer finance Ralfi si societatea de credit ipotecar Domenia Credit.

     

    Si domeniul materialelor de constructii a suscitat un interes foarte mare pentru fondurile de investitii. Dupa ce, in 2005, Advent cumparase producatorul de vopseluri Düfa, in acest an Oresa Ventures a preluat jumatate din afacerea Guzuchim (redenumita Fabryo), intr-o tranzactie de noua milioane de euro. Enterprise Investors a cumparat, la randul sau, Macon Deva, intr-o tranzactie de 35 de milioane de euro.

  • Schimbari de stil

    Cine nu dispare va creste, iar economia va fi mai puternica, incepand de anul viitor. Ce aduce nou pentru companiile romanesti aderarea la Uniunea Europeana, ce preturi vor scadea si cati romani sunt dispusi sa plece peste hotare. Sunt doar cateva dintre temele dezbatute la ultima editie a Club BUSINESS, care a avut loc saptamana trecuta la hotelul Golden Tulip Times.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Avand in vedere recentul exemplu al lantului de magazine Univers’all, care a fost afectat de faptul ca au venit jucatorii mari de afara, credeti ca s-ar putea repeta? Sau ar putea fi companiile romanesti in situatia de a merge peste bulgari, de exemplu? Este integrarea o oportunitate sau mai degraba un pericol pentru afacerile dezvoltate de companii romanesti?

     

    ERIC KISH: Depinde de cum o privesti si de ce planuri are firma. Unii vad aderarea ca un bun prilej sa-si vanda afacerea – ceea ce nu e un lucru rau. Rompetrol, de exemplu, a inceput sa cumpere francezi si spanioli. Pana la urma, aderarea pentru o firma de petrol inseamna foarte multe oportunitati. Nu mai e cazul sa ne fie frica pentru ca au venit deja companiile mari. Piata petrolului s-a cam transat in Romania: sunt patru jucatori mari. Concurenta e deja acerba in sector de cel putin doi ani, de cand s-a privatizat Petrom. De obicei, cei care rezista se intaresc, iar intr-o industrie in care dimensiunea conteaza tot timpul trebuie sa te maresti, pentru ca altfel nu ai cum sa ajungi la eficienta concurentilor tai. In Europa noi suntem acum pe locul 25, in topul companiilor de petrol, fata de OMV-Petrom care ocupa locul zece. Ca sa revin la partea cu aderarea, daca economia creste si stii sa beneficiezi de asta, e foarte bine. Daca nu, tot cred ca se poate face ceva. Intamplator, chiar il cunosc pe domnul Petrovici (omul de afaceri care a dezvoltat afacerea Univers’all – n.r.) si cred ca a fost o problema de timing in cazul lui.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Credeti ca trebuia sa vanda mai devreme?

     

    ERIC KISH: Da, sa vanda mai devreme sau sa-si ia un partener. Sunt foarte multe posibilitati de a te dezvolta in afaceri. Uitati-va la Flanco si Credisson: pana la urma cea mai interesanta parte de-acolo a fost Credisson si nu Flanco si a fost o chestiune de timing. Probabil ca in patru ani n-o sa mai existe genul acesta de oportunitati. In cazul Credisson a fost o multiplicare fantastica a capitalului investit, desi e adevarat ca s-au dezvoltat pe spinarea unei alte afaceri.

     

    GABRIEL BIRIS: Mai sunt cateva afaceri de genul acesta, de exemplu in leasing. Anul trecut am vazut Eurial Leasing, firma de profil a importatorului Peugeot, care a fost vandut la greci, iar la finalul acestui an vedem Romstal Leasing care, practic, a fost lipit si el de un grup care avea import de masini si echipamente industriale si care s-a dezvoltat ca un business de sine statator.

     

    ERIC KISH: Da, dar repet: trebuie sa ai timing-ul corect.

     

    STEVEN VAN GRONINGEN: Cred ca sunt companii cu anumite asteptari pe piata. Recent, am fost la o conferinta si am pus doua intrebari foarte simple. Unu: ganditi-va la un produs financiar-bancar pe care il avem in Romania si care poate fi vandut si in alta tara. Si cred ca putem sa ne gandim mult si bine, pentru ca nu cred ca sunt produse in Romania care sa poata fi vandute in strainatate. A doua intrebare: credeti ca sunt institutii bancare in strainatate care au produse pe care sa aiba voie sa le vanda in Romania? Si cred ca raspunsul este „da“. Intrebarea care se pune in continuare, daca am clarificat aceste lucruri, este „de ce ai nevoie ca sa vinzi un produs bancar in Romania?“, caci nu mai e nevoie de o licenta bancara si de tot felul de aprobari cum era in trecut. Si atunci in businessul nostru este clar ce ar putea sa se intample: o institutie financiara trebuie sa vanda produse aici, pentru ca aici este clientul. Dar asta nu inseamna ca si produsul trebuie sa fie aici. Si situatia este similara cazului Banca Agricola, cand nu am preluat o banca, ci 41 de banci. Acum le-am centralizat si avem intr-un singur loc centrul logistic, departamentul de resurse umane etc. Acum, dupa 1 ianuarie, o sa fie companii cu sedii in Amsterdam si Viena si in alte locuri care se vor intreba „de ce sa facem call-centere peste tot?“, exact cum eu acum cinci ani imi puneam aceasta intrebare despre Romania. Motiv pentru care o sa inceapa centralizarea activitatilor. Partea aceasta e interesanta.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Unde se vor centraliza?

     

    STEVEN VAN GRONINGEN: Unde este ieftin, adica unde avem un volum mare si un cost de productie mic. Ar putea fi Romania. Pentru ca, din pacate, in Romania nu este ieftin si nu suntem eficienti in sistemul bancar. Si atunci, punctul meu de vedere este ca intrarea in Europa ar putea fi un lucru bun pentru Romania daca facem activ ceva si eficientizam activitatile. Important este sa facem noi ceva, nu sa ne duca circumstantele intr-o anumita directie.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Concret, ce credeti ca ar trebui facut pe un interval de timp scurt spre mediu pentru a determina o dezvoltare? Poate nu neaparat in Bucuresti… E scump Bucurestiul?

     

    STEVEN VAN GRONINGEN: Nu cred ca e scump Bucurestiul, dar trebuie sa analizam de ce in Romania costul pe tranzactie este mai mare decat in alte tari. Cred ca daca te uiti la cat costa o tranzactie intre doua banci aici si cat costa in alte tari – Ungaria, Bulgaria -, suntem mai scumpi. Si daca ne uitam la cat costa listarea unei firme la bursa, in Romania e mai scump. Cred ca ar trebui sa constientizam ca este o problema aici si sa gasim solutii. Pentru ca putem sa devenim back-office-ul Europei daca vrem. Dar asta inseamna sa avem o viziune, sa avem infrastructura, tehnologie, un mediu care livreaza oameni. Dar asta inseamna sa facem ceva, nu sa asteptam, pentru ca o sa ne trezim la un moment dat ca in Romania sunt doar produsele de vanzare, iar managementul si tot restul e intr-o alta tara. Dar asta daca vrem, ca daca nu ne pasa putem sa stam linistiti.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Deci sistemul bancar in Romania e scump. Ce se intampla insa in alte cazuri? Ce parere aveti, domnule Oliver, e mai scump un produs in magazinul Metro din Romania fata de alte magazine din alte tari?

     

    FRANCOIS OLIVER: Nu. Mai degraba pot spune ca in cazul produselor alimentare, pretul produselor este la jumatate fata de Franta sau in Germania. O exceptie sunt produsele electronice si electrocasnice, care sunt mai scumpe decat in alte tari. Dar dupa integrare si aceste preturi se vor alinia, pentru ca dispar taxele vamale.

     

    DRAGOS ROSCA: Piata este relativ inchisa, in ciuda tuturor intelegerilor internationale cu CEFTA si cu Uniunea Europeana. Concret, acest lucru se manifesta prin taxe vamale mari si accize care se duc pe tot lantul de distributie pana la raft. Dar domnul Oliver spune ca doar electronicele sunt mai scumpe decat in Vest. Numai ca si untul e mai scump decat in Vest.

     

    FRANCOIS OLIVER: Eu ma refer la ansamblu.

     

    DRAGOS ROSCA: Da, dar la o calitate comparabila e mai ieftin in Vest. Venind de la Londra in urma cu cateva zile, sentimentul meu este ca produsele sunt mai ieftine in Londra, la Tesco (lant englez de supermagazine – n.r.) decat la Carrefour in Romania. Vorbind insa de magazine, Gemisa este proprietar al catorva lanturi de magazine si avem marci proprii pe care le aducem din China. Intrarea in UE va insemna pentru consumatorul roman un avantaj. Pentru ca pana la urma si Romania se integreaza, asa cum o face toata lumea, in economia globala. Si asta inseamna ca in curand 80% dintre produsele noastre vor fi produse in China, probabil 80% dintre calculatoare, poate toate telefoanele mobile si multe alte lucruri care acum intra cu 30% taxe vamale in Romania. Prin aderarea la UE, taxele vamale vor scadea pana la 9-10% sau chiar 7%. Deci vom vedea, dintr-o data, o scadere semnificativa. Scaderea taxei vamale se gaseste, implicit, si in scaderea pretului la raft. Cu atat mai mult cu cat TVA se aplica la pretul din vama si deci la o valoare mai mica. Si vom gasi un produs care acum costa, sa spunem, 100 de euro, sa ajunga sa coste dupa integrare, numai din jocul taxelor vamale si al taxelor care vin peste acestea (accize, TVA s.a.),  70 de euro sau poate doar 60. Acesta este un beneficiu pentru consumatorul final si cred ca pentru el avantajele sunt evidente.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Dar daca ne referim la business?

     

    DRAGOS ROSCA: Cred ca va fi bine pentru unii si nu va fi bine pentru altii. Si nu ne referim obligatoriu la anumite industrii sau anumit sector. Pentru ca nu pot sa spun, spre exemplu, ca sectorul bancar este mai putin supus riscurilor decat cel alimentar. Depinde de cat de bine este condus un business. Eu tind sa cred ca o afacere precum Banca Transilvania va fi foarte competitiva si dupa ce ne integram, pentru ca ea este foarte competitiva acum fata de alte banci straine prezente pe piata. Daca ma intrebati de o alta banca romaneasca, probabil ca nu pot spune acelasi lucru. In produse alimentare, Albalact probabil ca va supravietui bine, dar nu stiu cum vor supravietui alte 30 de companii din domeniul lactatelor. Pentru ca atunci vor intra produse din Ungaria, Polonia, Germania, care acum au taxe vamale ridicate. Vor intra mai usor pe piata, au un pret potrivit, arata bine, sunt atractive si cred ca isi vor gasi consumatori relativ repede.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Ce conteaza pana la urma?

     

    DRAGOS ROSCA: Pana la urma conteaza cum conduci un business si care este viziunea de perspectiva. Trebuie sa ne gandim la ce facem mai bine, indiferent cine suntem, si sa ne gandim cum putem perfectiona acest lucru ca sa facem asta mai bine decat orice alta firma din orice tara. Cred ca intrarea in UE va fi un moment de trezire pentru foarte multi. Cei care vor sti sa se adapteze, cei care au mintea deschisa, cei care vor sa invete, care vor asculta un consultant sau un partener de afaceri din Vest, care vor merge sa vada cum sunt alte businessuri vor avea de castigat. Ceilalti vor avea greutati, pentru ca va fi din ce in ce mai putin business tranzactional in Romania. Numai daca ne gandim la ce inseamna afacerile cu statul. Licitatiile de stat dupa 1 ianuarie vor arata un pic altfel, pentru ca implica bani europeni si un alt control al cheltuielilor decat se facea pana acum. Cine stia sa faca afaceri cu statul intr-un anumit fel s-ar putea sa nu mai poata face acelasi lucru. Anumite reguli se schimba, iar firmele va trebui sa se adapteze lor.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Plecand de la ce ati spus, pentru consumator o sa fie bine. Dar de unde vor fi bani de cheltuit?

     

    DRAGOS ROSCA: In primul rand vor scadea preturile si vom avea mai multe venituri disponibile. Adica voi putea cumpara cu aceiasi bani mai mult suc, mai mult unt, poate mai multe lucruri.

     

    STEVEN VAN GRONINGEN: E o intrebare buna cum fac romanii bani ca sa-i poata cheltui.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Credeti ca va exista o migrare a oamenilor catre stat, daca sectorul privat da faliment?

     

    DRAGOS ROSCA: Nu, privatii nu dau faliment. Daca ne uitam in retail, vedem ca tot sectorul este privat. Unii dau faliment, in timp ce altii cresc. Dar nu cred ca sunt mai putine locuri de munca, dimpotriva, retailul a creat in ultimii ani foarte multe locuri de munca desi unii au dat faliment.

     

    RADU GEORGESCU: Cine nu moare creste si toate pietele se consolideaza. Ori mori, ori te cumpara cineva mai mare.

     

    DRAGOS ROSCA: Ori te duci in afara, nu? Cum a facut Softwin – iesi peste hotare, deschizi birouri in afara, vinzi pe piete internationale.

     

    RADU GEORGESCU: Asta echivaleaza cu cresterea.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Domnule Ciurtin, ati auzit ce spune domnul Rosca, sunteti pregatiti sa reduceti preturile?

     

    RAUL CIURTIN: Astept cu nerabdare sa vad ce se va intampla cu preturile. In raport cu importurile si cu preturile lor, produsele pe care le regasim azi la raft sunt subventionate in mare masura. De exemplu la unt, subventia primita de producatorii vest-europeni este de 1.000 de euro pe tona. Dar diferenta aceasta nu va mai fi, chiar daca dispare si taxa vamala. E foarte discutabil. Pe industria lactatelor pot sa spun ca vor fi presiuni din ce in ce mai mari, piata va fi din ce in ce mai competitiva pe anumite segmente, in special la branzeturi.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Deci e o oportunitate pana la urma sau un pericol?

     

    RAUL CIURTIN: E foarte sensibil. Din punct de vedere strict al Albalact, ne concentram strict asupra produselor proaspete, pentru care consumatorii au o mare „sensibilitate“ in preferinte, in orice tara. E foarte greu de crezut ca un roman va consuma usor un produs lactat proaspat de oriunde ar fi. Si ma refer la un lapte proaspat cu termen scurt de valabilitate sau un iaurt. E foarte discutabil unde si cum se vor produce schimbari. Dar e cert ca va exista o presiune tot mai mare din partea marilor lanturi comerciale, pentru ca piata creste foarte mult si producatorii incep sa dispara. Astfel incat se creeaza un loc liber la raft care va fi acoperit de importurile pe care le fac sau le vor face lanturile. Ramane de vazut ce va alege consumatorul.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Dar ce se va intampla cu laptele UHT (cu termen mare de valabilitate – n.r.)?

     

    RAUL CIURTIN: Ne intereseaza laptele UHT, dar nu foarte mult. Si cat priveste supraproductia de lapte pe piata vestica si de care ne-am speriat toti foarte tare, senzatia mea este ca nu este o supraproductie foarte mare fata de consumul care a crescut foarte mult in ultimul an. Adica de doi ani de zile consumul depaseste cota alocata consumului in Uniunea Europeana. De unde sa fie lapte sa vina si la noi?

     

    BUSINESS MAGAZIN: Trebuie sa mai plateasca si transportul…

     

    DRAGOS ROSCA: Bine, acum in pretul acesta mare al produselor la raft nu este vorba doar despre taxe vamale mari sau despre ineficienta manageriala a companiilor de pe piata. Noi avem costuri mai mari cu logistica, pentru ca avem drumuri mai proaste si ne costa. Asta e realitatea. Avem drumuri mai proaste si ne costa mai mult distributia. Si in Romania trebuie sa platesti pentru un distribuitor 15-20% din pretul produsului, in timp ce in afara ii dai 2%. Avem probleme cu tot ce inseamna dezvoltarea foarte rapida a Romaniei din ultimii doi ani. Un metru patrat de depozit este in Romania 6 euro, iar in Germania e doi euro/mp. E un cost, nu? Avem dobanzi mai mari, comisioane bancare mai mari. Adunate toate acestea la un loc, probabil ca inseamna 10-15% din pret, pe care un produs care vine din Germania le va plati doar partial. Infrastructura il va costa si pe el, dar probabil ca finantarea va fi mai ieftina pentru el.

     

    STEVEN VAN GRONINGEN: Am vrut sa cumpar un monitor pentru calculatorul meu si voiam unul identic cu cel pe care il aveam. Adica stiam exact ce vreau. Si am vorbit la telefon si mi s-a spus „daaa… se poate, dar trebuie sa veniti la noi, sa facem precontract, sa-l comandam, sa platiti un avans…“, moment in care am spus „gata“. Si am ales sa iau din strainatate, pe Internet, l-am primit in zece zile, am platit transportul si vama si tot a fost mai ieftin cu 30 de dolari fata de ce as fi luat aici. N-a fost OK faptul ca a trebuit sa ma duc la Posta sa-l ridic, pentru ca in Romania nu exista serviciul de livrare la domiciliu. Si abia astept sa nu mai fie nevoie sa ma duc cu caciula in mana la doamna de la Posta, ci sa pot cumpara un produs care sa-mi fie livrat direct acasa. Intrebarea este daca aceste costuri ne vor face mai competitivi.

     

    ERIC KISH: Depinde ce cale vrei sa alegi. Ca daca vrei sa fii tranzactional, iti sta China la usa. Tot ce se poate face intr-un algoritm probabil ca se poate muta in alta parte, unde e mai ieftin. Dar daca ma intrebati pe mine, cea mai mare valoare a Albalact nu sunt vacile, si nici masinile, ci cele doua branduri pe care le are si care au cucerit partea dreapta a creierului consumatorului. Daca le cumpara cineva, va cumpara brandurile, nu masinile. Daca vrei sa pui proprietate intelectuala pe fabrica ta, e un lucru bun. Jolidon are proprietatea intelectuala data de brand si design, nu valoarea unei fabrici vechi. Dar depinde de ce vrei sa faci. Uitati-va la ce se intampla in piata petrolului: benzinariile OMV din Romania arata mult mai bine decat cele din Austria, de exemplu. Sunt mult mai bune, au mult mai multe servicii, pentru ca e concurenta mult mai mare.

     

    DRAGOS ROSCA: Oricum, toate tarile care au aderat in primul val au inregistrat progrese, cu exceptia Ungariei, unde a fost o problema de politica generala gresita. In rest, exporturile au crescut, somajul a scazut (adevarat ca si poate datorita migratiei fortei de munca), dar n-am auzit de mii de businessuri care trag obloanele, de criza generala. Nu cred ca se va intampla asa nici in Romania, ci cred ca vor creste schimburile. Eu am insa o alta problema cu mediul de afaceri din Romania, si anume incapacitatea acestuia de a se internationaliza. Ce se intampla la nivelul companiilor din Ungaria, Cehia si Polonia este ca sunt mult mai internationale. Companii cum sunt CEZ, OTP sau MOL sunt intr-o gramada de tari. Romanii n-au curaj sa iasa.

     

    RADU GEORGESCU: Stii ce a ajutat la ei foarte mult si ne lipseste noua? Bursa.

     

    DRAGOS ROSCA: Eu cred ca bursa e un rezultat, ca ei s-au dus la bursa, au avut spirit antreprenorial. E un alt tip de management.

     

    RADU GEORGESCU: La noi bursa a fost mult timp tinuta jos. Abia acum se formeaza. Pe de alta parte, sunt multi oameni in Romania care detin afaceri si se simt bine intre granite, au o alta mentalitate.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Ce credeti ca se va intampla cu ei?

     

    DRAGOS ROSCA: Cred ca se vor face parteneriate sau vor vinde. Sau poate ca exista o generatie mai tanara – de ce nu copiii lor care au fost la MBA-uri prin strainatate si acum se intorc in tara – care este capabila sa duca afacerea mai departe, sa iasa din granitele tarii. Altii pur si simplu vor fi scosi de pe piata. Sa ne gandim cate companii din top 50 din urma cu zece ani se mai afla inca in acest top acum… cele de acum 10 ani nu mai sunt deloc. A fost o schimbare extraordinar de mare.

     

    GABRIEL BIRIS: Sa nu uitam realitatile romanesti – in urma cu un deceniu si jumatate multe afaceri s-au cladit pe influente politice. Si pe bani luati fara sa fie dati inapoi. Acum e o alta generatie. Aderarea la UE va aduce un mare castig: un set de reguli clare de respectat. Dupa 1990 am avut tot felul de reguli facute de tot felul de oameni pentru fel si fel de interese particulare. Astfel ca, in timp, afacerile care au rezistat au fost cele create pe baze sanatoase si mai putin pe tot felul de invarteli.

     

    RADU GEORGESCU: De exemplu, apropo de iesirea peste granita, in Internet, piata romaneasca este 0,2% din piata internationala. A te limita la Romania este egal cu sinuciderea, pentru ca este adresarea a doua milioane de calculatoare versus 5 miliarde de calculatoare. Avantajul nostru este reprezentat de costurile de adresare a pietei globale care sunt, mai mult sau mai putin, zero. Ce mi se pare mie ca trebuie facut este sa atacam in forta pietele externe, ca sunt la fel de bune ca si a noastra.

     

    DRAGOS ROSCA: Ba chiar mai solvabile. Dar exista o problema cu imobilitatea oamenilor si cu faptul ca nu sunt dispusi sa mearga peste hotare. Un roman care ajunge pe o pozitie de middle management si castiga in jur de 2.000 de euro nu-l mai muti peste hotare cu niciun chip.

    MIHAI BOGZA: E un paradox. Oamenii care ar pleca peste hotare nu sunt calificati, iar cei care sunt calificati sunt deja inerti.

     

    DRAGOS ROSCA: Angrenati deja in credit pentru casa!

     

    ERIC KISH: Apropo de iesirea peste granita, avem mari probleme sa gasim tineri dispusi nu numai sa iasa peste hotare, ci sa si imbratiseze alte culturi si sa mearga acolo sa faca treaba.

    FRANçOIS OLIVER: Depinde de societate, pentru ca in cadrul Metro este un roman (Dusan Wilms – n.r.) care face parte din board-ul Metro.

     

    MIHAI BOGZA: Romanul vrea sa fie aproape de casa, sa aiba casa lui…

     

    FRANCOIS OLIVER: Mie mi se pare extraordinar la Romania ca oamenii sunt foarte inteligenti, educati si majoritatea vorbesc mai multe limbi straine.

     

    STEVEN VAN GRONINGEN: Asa este. Pentru ca nu putem face un call-center in India – acolo oamenii nu vorbesc decat engleza. Si unde putem face un call-center atunci, ca sa vorbeasca oamenii si italiana, si franceza, si engleza, si germana? Importanta este educatia si infrastructura.

     

    GABRIEL BIRIS: Educatia sta prost si merge tot mai jos.

     

    FRANCOIS OLIVER: Eu am facut un greenfield in Romania si am gasit 7.000 de oameni. Cred ca educatia este extraordinara.

     

    DRAGOS ROSCA: Eu cred ca romanii lucreaza foarte bine mai ales daca se afla intr-o organizatie care poate sa le dea o directie buna si clara. Plus ca romanii au marele avantaj ca sunt dispusi la ore suplimentare, fara mari comentarii, unde oamenii pana in 30 de ani sunt dispusi la un efort suplimentar pentru a progresa in cariera. Problema este mobilitatea casei. Este foarte dificil sa gasim oameni care sa plece.

     

    FRANCOIS OLIVER: Metro este de zece ani pe piata romaneasca si are peste 100 de romani peste hotare, in pozitii importante. E o chestie de vointa, toata lumea ar vrea sa ramana in tara, dar – daca e o politica de dezvoltare a carierei bine pusa la punct – o sa plece.

     

    DRAGOS ROSCA: Eu ma refer la altceva: ma uit si numar pe degete firmele romanesti care au ceva activitate in afara.

     

    MIHAIL BOGZA: Mai degraba e vorba de forta financiara decat de dorinta de mobilitate. Romanii sunt foarte mobili, insa cred ca sunt mai putin mobili in interiorul tarii decat peste hotare.

     

    FRANCOIS OLIVER: Sunt un milion de romani in Spania… Cred ca romanii sunt foarte mobili.

     

    RADU GEORGESCU: Problema nu este mobilitatea, ci spiritul antreprenorial.

     

    MIHAI BOGZA: Deci nu ne referim la romani ca indivizi. E posibil sa fie o problema cu mobilitatea firmelor, pentru ca in Romania firmele sunt in general mai mici. Pentru o locatie internationala iti trebuie o anumita dimensiune. Multe dintre firmele mari sunt detinute de straini, iar daca Metro, de exemplu, vrea sa se extinda pe o noua piata, nu o va face prin filiala din Romania, ci direct.

  • INVITATII CLUB BUSINESS

    • François Oliver, director general al Metro cash & carry Romania
    • Eric Kish, vicepresedinte marketing & retail, Rompetrol
    • Steven van Groningen, presedinte al Raiffeisen Bank
    • Mihai Bogza, presedinte al Bancpost
    • Dragos Rosca, CEO al Gemisa
    • Raul Ciurtin, presedinte al Albalact
    • Radu Georgescu, presedinte al Gecad
    • Gabriel Biris, partener al Biris Goran

  • Ce n-ati citit in 2006

    Textele pe care nu le-ati citit in 2006 sunt franturile de viata care mi-au atras atentia, dar, din varii motive, nu au ajuns sa mai faca parte dintr-un articol inchegat. Dar au farmecul lor si mi-ar fi parut rau sa le pastrez si mai mult; s-ar fi invechit peste poate intr-un raft al memoriei.

     

    In orasul cel mare trebuie sa mergi preocupat, daca nu o faci, esti victima sigura fie a cersetorilor, fie a tinerilor ce strang semnaturi pentru ceva sau participa la sondaje. Imi asum riscul si de regula merg privind mai mult si mai curios decat s-ar cuveni. Asa i-am vazut…

     

    …clubul de lectura din parc. Parcul din fata magazinului Unirea. Un grup de tineri, cu cartile in mana, merge intr-un fel de formatie de atac, un romb ce ii ajuta sa strapunga multimea. Haine occidentale, de calitate, lipsite de elemente tipatoare. Tinerii pasesc agale, adanciti in volumele deschise, tinute cu grija, indiferenti la forfotul multimii, netulburati de privirile curioase. I-am urmarit pret de cateva secunde bune, nu cred ca era un „flash mob“ din acela pus la cale pe Net si menit sa contrarieze lumea. Am presupus ca faceau parte dintr-un soi de cenaclu, un club ce combina lectura cu miscarea in aer liber. Mi-a placut cutezanta de a fi altfel intr-o lume oricum altfel. N-am putut citi ce scria pe copertile cartilor.

     

    ….slujba pentru nimeni. In acelasi parc, pe care l-as avansa la gradul de Hyde, daca ar fi dupa mine. Un popa slujeste la crucea care marcheaza locul unde ar fi trebuit sa se afle Catedrala Neamului. Nimic neobisnuit, daca parintele n-ar fi asezat pe una din bancile din zona, ba chiar intr-o postura dezinvolta, cu coatele sprijinite de spatarul bancii si picioarele relaxate. Are voce frumoasa, sonora, spre deosebire de tarcov-nicul ce-l insoteste, ce mormaie ceva neinteligibil drept raspuns. De altfel, dascalul cu totul se afla intr-o postura mai umila: tot asezat, e cocosat, strans intr-o pozitie aproape fetala, daca n-ar fi geanta enorma de vinilin dintre picioare. Mi-a parut rau ca n-am aparatul foto la mine. M-am gandit ca apropierea de divinitate nu tine cont de postura.

     

    …tanara ganditoare. Ii spun asa pentru ca nu-mi place cum suna filozoafa, desi mi-a oferit un raspuns esential si existential. Se afla pe un trotuar desfundat de margine de Bucuresti, cu cateva sacose mari intr-o mana. Cu mana cealalta, de care mai atarna un copilas de putini ani, impingea un carucior rablagit in care se afla un copilas de putine luni. Tipau in gura mare si unul si celalalt, caruciorul avansa anevoie si hurducat, iar sacosele o incurcau la mers. Eram singuri pe o bucata buna de drum si inevitabil privirile ni s-au intalnit. A raspuns uitaturii mele curios-miloase cu un zambet trist si mi-a spus, cu un glas limpede si clar: „…cred ca asa-i si in iad…“. M-am uitat in jur, atent, si n-am simtit nevoia sa o contrazic.

     

    …integrare cu toc. Intr-un troleibuz aglomerat la limita suportabilului, undeva prin centrul Bucurestiului. Ma indreptam spre o adunare de oameni destepti, care urmau sa dezbata ce va fi cu Romania dupa integrarea in Uniunea Europeana. Un panou cu leduri afisa un aiuritor „gara de nord cob/urc“, desi eram pe Pache Protopopescu. Nu m-am suparat si n-am purces la cugetari din acelea adanci cu persoane afectate de calvitie si tichii de margaritar. In fond, orice se poate strica. Nu mai tin minte exact de ce, dar imi era cumva bine; pe masura ce ma apropiam, se adauga un sentiment din acela de dinainte de examen: „oare cum o sa fie?…da daca trebuie sa zic ceva?“…cand ma intrerupe un „toc“ rasunator. Eram relativ bine intepenit intre o doamna intre doua varste, care evident avusese o zi mai grea si doi tineri ce incepusera sa se pupe. Doamna m-a scrutat necrutatoare, eu m-am dezvinovatit rapid din priviri, parea sa nu ma creada, m-a salvat un alt „toc“, si mai rasunator. Cum evident nu-mi apartinea, doamna m-a abandonat cumva dispretuitor si si-a indreptat atentia spre geam. Am cautat si eu sa-i ignor pe cei doi pupaciosi si sa imi reiau sirul gandurilor: „…ce sa mai scriu in editori(TOC!)al?…oare cand trebuia sa ma (TOOC, prelung, cu suctiune) intalnesc cu?…ce oi fi facut cu (TOC, TOC, TOC rapid)…“. Am abandonat, am coborat la prima (TOC, TOOOC), noroc ca n-am mai mers mult pe jos; farmecul zburase oricum, asa ca nici la intalnirea oamenilor destepti nu m-am simtit prea confortabil. Cum sa te integrezi daca nici sa ne pupam nu stim?

    ..capitalismul romanesc in stare pura.

     

    L-am gasit la un fel de florarie, in fata careia un grup de indivizi sunt ocupati ba sa mute niste crengi de brad, ba sa vopseasca un fel de vase de tabla. Iese un pumn de femeie si incepe sa tipe la unul din ei: „Auzi, ce fel de @$#%&*$ de director esti tu, ca lucrezi mai mult ca ei? Tu tre’ sa le spui ce sa faca!! Sa nu te vad ca mai pui mana!!!!“ Se intoarce spre restul grupului, si, mai ascutit „…si voi ce &%@#$*&$ faceti, va uitati la el? Ia, sa nu va vad mainile de treaba! @#@%$##%$“, incheie victorioasa si incepe sa bocaneasca cu tocurile spre usa.

     

    Asa-i ca-i pasionant in Romania? Si cum sa ratez asa ceva, daca faceam cinema, nu-i asa ca luam o gramada de premii?

     

    In final, nu pot sa va zic decat La Multi Ani! TOC, TOC!

  • Furtuna in paradis

    O intreaga industrie a crescut sustinut, dar in liniste, pana la 4 miliarde de euro anual, pe baza unei nevoi primare a oamenilor, aceea de a comunica. Dar tocmai cei care coordoneaza industria sunt acum cei care au probleme de comunicare.

     

    Angajatii din departamentele de PR ale organizatiilor din telecom nu au avut tocmai un final de an linistit si multi dintre ei au deschis poate pentru prima oara manualele din timpul studiilor direct la capitolul „managementul crizei“. Lucru cu atat mai neobisnuit cu cat domeniul telecomunicatiilor a fost lipsit pana acum de controverse majore.

     

    Controversele au izbucnit initial in jurul amanarii deciziei de reducere a tarifelor de interconectare pentru inca un an. „E o criza de legitimitate si o criza de credibilitate“, formula o concluzie analistul Nicolae Oaca. Ce s-a vazut a fost cat de puternica este de fapt institutia ANRC. O modificare de un cent la tarifele de interconectare, in plus sau in minus, se traduce prin pierderi sau castiguri de milioane de euro pentru operatori. Dar a aratat si cat de sensibil este arbitrul pietei de telecomunicatii. Decizia ANRC de a reveni asupra propriei hotarari privind reducerea tarifelor, numita de Dan Nica, vicepresedinte al comisiei de IT&C din Camera Deputatilor, drept „cel putin o lipsa de inteligenta, daca nu chiar mai mult“, a intaratat pe rand aproape toti operatorii – care sugereaza acum pe buna dreptate ca in Romania nu exista un cadru legal predictibil iar unii santajeaza discret cu stoparea investitiilor in dezvoltare.

     

    Exponentul partii private a fost acum fara indoiala Romtelecom, care intai a coalizat un pol de opinie ce include Cosmote si Zapp si care acum este foarte activ in exprimarea punctului de vedere – se pare ca va da in judecata ANRC pentru aceeasi disputa privind tarifele de interconectare. Romtelecom si-a dat seama ca eticheta de monopol nu i se mai potriveste dupa ce a pierdut un milion de clienti doar anul acesta si serviciile ii sunt folosite acum de 20% dintre romanii care acum au prins mai mult gustul telefoniei mobile. Dintre companiile telecom, fara indoiala Romtelecom este si cea mai incorsetata de reglementarile ANRC, in virtutea unor hotarari din vremea cand comunicatiile insemnau doar Romtelecom.

     

    Intre timp, Ion Smeeianu, fost presedinte al ANRC demis in 2005 de premierul Tariceanu si inlocuit cu actualul presedinte Dan Georgescu, si-ar putea prelua din nou scaunul. Dupa ce a dat in judecata institutia primului-ministru pe motiv ca decizia de inlocuire nu a fost legala, Smeeianu a castigat procesul la Inalta Curte de Casatie si Justitie si teoretic urmeaza sa fie repus in functie in termen de 30 de zile.

     

    Si daca nu erau suficient de intense astfel de controverse, saptamanile trecute au mai adus in paginile ziarelor un ministru (Zsolt Nagy) audiat pentru acuzatii din gama „spionaj“ sau „tradare de tara“. Ceea ce a dat prilejul unora de a ridica din sprancene si de a se intreba daca nu cumva ar trebui facute schimbari de statut in cadrul celor doua organizatii care reglementeaza si controleaza companiile de telecomunicatii (ANRC si IGCTI) si daca nu cumva chiar ministerului de resort ar trebui sa-i fie schimbate atributiile. De exemplu, presedintele comisiei de IT&C din Camera Deputatilor, Varujan Pambuccian, spune ca se gandeste daca nu cumva ar fi mai potrivita o schimbare la nivelul actualului Minister al Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiilor. O schimbare de atributii, dar si de nume, in Minister al Societatii Informationale, dupa modelul francez. In acest caz, ANRC ar trece de sub controlul guvernamental la un control parlamentar si ar avea loc, dupa spusele sustinatorului, o depolitizare a institutiei.

     

    Curentul de opinie care pare sa domine este acela ca sistemul de control al operatorilor ar trebui simplificat. Una dintre propuneri ar fi ca toate companiile care ofera servicii de comunicatii, fie ele fixe, mobile, de date sau televiziune, sa fie tratate dupa aceleasi reguli, in virtutea faptului ca toate sunt pana la urma „furnizori de acces“. Pe plan extern, o propunere a comisarului european pentru societate informationala si media, Viviane Reding, vizeaza centralizarea institutiilor de reglementare in telecomunicatii la Bruxelles si armonizarea reglementarilor la nivelul intregii Uniuni.

     

    Ce ar mai fi de remarcat sunt aparitiile in jurul confruntarilor, de la distanta, a doi fosti lideri care simt poate ca miroase a schimbare: aparitia lui Smeeianu in contextul in care Dan Georgescu si-ar putea pierde functia si cea a lui Dan Nica, fost ministru al comunicatiilor, in aceasta perioada mai putin fericita pentru actualul titular al portofoliului, Zsolt Nagy.

     

    Ce ar insemna acum repunerea in functie a lui Smeeianu? Ca fostul presedinte si-ar primi salariul pentru perioada cand a stat in tribunal in loc de biroul din fata Casei Poporului si ca si-ar exercita functia pana la expirarea mandatului, undeva la mijlocul anului viitor. Practic, e vorba de doar cateva luni de zile. Dar cateva luni care ar putea schimba hotararea controversata a lui Georgescu.

     

    ANRC sustine ca hotararea de amanare a reducerii tarifelor de interconectare este luata si nu mai poate fi schimbata, Smeeianu spune ca semnatura lui Georgescu nu era valabila cand a fost aprobata amanarea. Iar toata povestea e de asteptat sa determine ca postul de presedinte al ANRC, acum unul care poate schimba destinele raportarilor financiare ale companiilor, sa treaca printr-un proces de diluare a influentei.

  • Privatizarile de Craciun

    Doar cateva tuse din tabloul general si momentul la care se dezvaluie noul proprietar al CEC (20-22 decembrie) mai amintesc de ceea ce se intampla acum fix un an, pe 21 decembrie – vanzarea BCR.

     

    Comparatia dintre privatizarea BCR, vanduta acum un an austriecilor de la Erste Bank, si privatizarea CEC a fost facuta de multe ori in ultimele 365 de zile. Intamplator sau mai putin, aceasta comparatie, atunci cand a fost facuta de oficialitati, a subliniat mai mereu lumina favorabila in care intarzierea vanzarii CEC (planificata initial sa aiba loc inainte de cea a BCR) punea venerabila banca romaneasca. Suma de 3,75 miliarde de euro platita de austrieci pentru BCR, catalogata de multi drept nefiresc de mare, ar fi trebuit sa salte pana la ceruri valoarea tuturor activelor romanesti. Vanzarea BCR inaintea suratei ei mai mici ar fi trebuit, teoretic, sa creasca iarasi pana la cer interesul investitorilor de peste mari si tari pentru „ultimul mare bilet de intrare pe piata bancara romaneasca“. Cu CEC, privatizarea sistemului bancar romanesc se incheie, iar posibilele tinte de preluare raman doar cele din mainile privatilor.

     

    Finalul povestii este insa de-a dreptul nedemn de rangul unei banci a carei nastere poarta semnatura lui Cuza, ar putea spune rautaciosii, notand critic toate amanarile cu care intreg procesul a fost presarat in ultimul an. Totusi, pana la urma, ce e mai important este ca pare a se fi ajuns la un final – accelerat mai tare doar de o saptamana incoace – dupa mai multe declaratii ce anuntau un posibil deznodamant abia undeva prin ianuarie sau februarie viitor. Cat de tare au aplecat guvernantii urechea la vorba din popor ce spune ca-i mai bine sa-ti termini anul cu toate socotelile incheiate ori mai degraba la zvonurile despre alegeri anticipate in 2007, ramane tot in sarcina rautaciosilor sa judece. Sau poate e vorba doar de un fel de traditie a „privatizarilor de sarbatori“ – inceputa cu Romtelecom in decembrie 1998, continuata acum un an cu BCR si acum cu CEC.

     

    Oricum ar fi (cu asteriscul plasat discret de chiar ministrul finantelor, Sebastian Vladescu, ce-si ia marja unui „mod normal“ in care ar trebui sa se intample lucrurile) intre 20 si 22 decembrie ar trebui sa se incheie socotelile cu CEC. Viitorul proprietar va vorbi fie limba greaca, fie maghiara, dat fiind ca batalia finala pentru pachetul de 69,9% din actiuni pe care-l scoate statul la vanzare se da intre OTP si National Bank of Greece. Cei doi – alaturi de Raiffeisen Bank – sunt, de fapt, singurii ce au mai rezistat pana in etapa de depunere a ofertelor finale angajante din iulie. Intarzierile repetate din procesul de vanzare au fost pentru multi dintre cei ce se asezasera la linia de start motive sa-si ia gandul si sa se orienteze pe alte piete.

     

    Pretul dorit de autoritatile romane – doar nu degeaba BCR a scumpit activele romanesti – a mai subtiat si el lista. La momentul respectiv, surse apropiate procesului de privatizare spuneau ca doar una din cele trei oferte inaintate in penultima etapa pentru preluarea CEC trece de 500 de milioane de euro. Faptul ca etapa finala, care era data ca sigura atunci pentru finele lui august, a fost amanata mai multe luni nu i-a convins pe finalisti ca banca ar merita mult mai mult. Asa cum nu i-a intimidat prea tare avertismentul voalat al ministrului Vladescu, chiar din primele zile ale anului, cand spunea ca, nemultumit de ofertele preliminare, analizeaza daca mai vinde banca sau nu. Autoritatile isi puneau atunci problema daca nu cumva ar fi mai bine sa pompeze ceva bani in banca pentru a-i consolida pozitia subrezita de concurenta in ultimii doi ani.

    Planul de restructurare lansat de presedintele CEC, Eugen Radulescu, a dat rezultate si nu prea, in functie de unghiul din care fiecare vrea sa priveasca. La capitolul profitabilitate, banca a marcat o crestere, in conditiile in care dupa noua luni din 2006 avea un profit net de 32,7 milioane de lei, de peste zece ori mai mare decat in aceeasi perioada a anului trecut. Rentabilitatea activelor a urcat si ea de la 0,18% in septembrie 2005 la 1,61%, in timp ce rentabilitatea capitalului a atins 15,84%, fata de 0,73% la finele anului trecut. Mai mult, intrata pe segmente de piata ce ii fusesera straine, batrana banca se lauda acum cu o cota de 1% din creditele acordate persoanelor juridice. In acelasi timp insa, cota de piata i s-a subtiat continuu, coborand intr-un singur an de la mai bine de 5% la putin peste 4%.

     

    Cat pretuieste noul look al bancii in ochii celor ce trebuie sa plateasca acum in plus? Se va vedea doar dupa ce ofertele vor fi deschise, castigatorul decis si suma anuntata public. Pana una-alta, cele doua parti – investitorii ce trebuie sa puna pe masa cecul pentru CEC si oficialii romani – isi clarifica pozitia. Recent, directorul general adjunct al OTP, Laszlo Wolf, citat de Reuters, aprecia ca „sansele noastre de reusita nu sunt foarte mari“, aducand in discutie pretul avansat in faza anterioara, mai mic decat cel al grecilor de la NBG (dupa propria estimare). Iar guvernantii n-au ascuns ca pretul este principalul criteriu de decizie, la fel ca si in cazul BCR, nefiind dispusi sa vanda ultima perla a coroanei fara un pret rezonabil. Cat de rezonabil va fi pretul si daca e o afacere suficient de buna pentru stat sa dea CEC pentru cat i se ofera acum e o discutie pe care o vom relua insa dupa Anul Nou.

  • De ce nu va colabora PSD cu puterea

    Recentul Congres al PSD, dincolo de reconfirmarea lui Mircea Geoana, inseamna o reorientare si o recalibrare a obiectivelor din ipostaza principalului partid de opozitie.

     

    Mircea Geoana a castigat cu discursul unui veritabil lider al opozitiei, iar asumarea statutului de contrapondere a puterii il obliga la consecventa.

     

    Teoretic, ascensiunea PSD nu mai este grevata acum de mai vechile argumente referitoare la taberele din interiorul partidului. In plus, acelasi PSD a reusit sa se debaraseze, indiferent de mijloacele folosite, de majoritatea personajelor cu greutate asociate cu scandalurile de coruptie.

     

    Desi PSD pare a fi scapat de problemele interne, misiunea cea mai dificila a liderului social-democrat abia acum incepe. Din perspectiva propriului electorat, pentru Mircea Geoana incepe o lupta, pentru a scapa de eticheta politicianului implicat in jocurile Cotroceniului si a restabili reperele reale ale unui partid autentic de opozitie. PSD se invarte in jurul pragului de 20% in majoritatea sondajelor de opinie, nu doar din cauza problemelor interne, cat si din considerente care tin de relationarea pe scena politica. PSD a acceptat intelegerile si compromisurile aparent minore, sacrificandu-si implicit credibilitatea. De aceea, daca vrea sa recastige si increderea electoratului PSD, Mircea Geoana este dator sa redea combativitatea PSD in relationarea cu puterea. Este mai putin relevant daca PSD va face o opozitie constructiva si progresista, asa cum a sugerat Mircea Geoana in discursul tinut cu ocazia Congresului, sau daca va adopta modelul criticului absolut fata de erorile guvernantilor. Indiferent de modelul pe care il va adopta, pentru PSD este vital sa-si asume sincer statutul de principal partid al opozitiei. Orice derapaj catre colaborarea cu puterea va fi perceput ca o inselare a intereselor celor care inca mai cred in valorile social-democratiei si, in consecinta, va fi aspru sanctionat.

     

    Impotriva unei colaborari a PSD cu puterea exista doua argumente punctuale. Primul ar fi acela ca, teoretic, social-democratii vor reduce rapid ecart-ul fata de Alianta, pe fondul erodarii specifice a puterii. PSD trebuie doar sa potenteze acest efect natural, constatat la toate guvernarile din 1992 si pana astazi. Cel de-al doilea argument este impactul integrarii, care va crea brese pentru explozia discursului eurosceptic. Un discurs care poate fi preluat, chiar daca nuantat, si de actualul PSD.

  • De ce si-au facut platformistii partid acum

    La momentul lansarii platformei lui Stolojan, fostul consilier prezidential sustinea ca viitorul acestui proiect se va decide, printr-un congres, la inceputul anului 2007.

     

    Recent insa, gruparea Stolojan anunta infiintarea Partidului Liberal Democrat. Care au fost motivele ce au dus, in mod evident, la defazarea planului initial?

     

    Mutarea lui Stolojan este direct legata de retragerea PC de la guvernare (3 decembrie), eveniment ce s-a produs cu cel putin o luna mai devreme decat se astepta. Disparitia de jure a majoritatii parlamentare a dat mai multe calcule politice peste cap. Retragerea PC reprezenta un eveniment din multe puncte de vedere previzibil, dar Stolojan sau PD mizau pe producerea lui la un moment bine pregatit. Anuntul privind transformarea platformei in partid semnifica de fapt incercarea gruparii Stolojan de a se consolida cat mai rapid si de a deveni un partener viabil pentru PD. Democratii nu puteau fi fortati sa ia o atitudine publica cu privire la platforma, atat timp cat aceasta se mentinea drept o problema interna a PNL. Lipsa de consolidare a proiectului politic lansat de Stolojan a determinat PD sa adopte si o atitudine ambigua fata de tema anticipatelor. Aparitia virtuala a PLD, precum si cooptarea unui important numar de parlamentari liberali, a permis PD sa ia atitudinea asteptata privind colaborarea cu formatiunea lui Stolojan. De facto, in Alianta a fost introdus un al treilea partid.

     

    Obiectivele PLD, ca si cele ale PD se refera acum aproape exclusiv la consolidarea politica efectiva a noii formatiuni. Partidul lui Stolojan nu urmareste sa isi defineasca o doctrina sau niste principii, ci pur si simplu sa creasca. Un argument pentru a sustine acest fapt este dat chiar de catre recentele actiuni ale liberal-democratilor care, mai mult sau mai putin voalat, au recunoscut ca incearca sa atraga parlamentari din toate partidele. Consolidarea PLD si, concomitent, destabilizarea PNL tradeaza miscarea politica inlocuire totala si definitiva a liberalilor lui Tariceanu cu liberal-democratii lui Stolojan in cadrul Aliantei (prin ruperea in cele din urma a protocolului de colaborare PNL-PD).

     

    Virtual, o alianta PD-PLD deschide oportunitati nesperate pentru democrati de a repune pe tapet obiectivele politice vizate: realizarea unei formatiuni puternice de centru-dreapta (cel mai probabil prin fuziunea celor doua partide) care sa adere la PPE, inlocuirea lui Tariceanu din fruntea Guvernului, eventuale alegeri anticipate, dar mai ales confirmarea rolului de cel mai important partid al tarii la alegerile europene. La care, probabil, va participa separat de PNL.

  • Baietii destepti ai Chinei

    Ghiciti: cine e al saptelea cel mai bogat om din China, cu o avere estimata de revista Forbes la 1,43 mld. dolari? Raspuns: Shi Zhengrong. Ghiciti acum cu ce se ocupa. Imobiliare? Nu. Banci? Nu. Furnizor pentru Wal-Mart? Nu.

     

    Shi este cel mai mare producator chinez de celule solare fotovoltaice siliconate, care convertesc lumina solara in electricitate. Da, al saptelea cel mai bogat om din China este un „antreprenor verde“! Asta ar fi trebuit sa se intample numai in America.

     

    Shi crede, ca si mine, ca energia regenerabila – eoliana, solara, biocombustibili – va fi industria-vedeta a secolului XXI, iar el vrea sa fie sigur ca China si compania lui, Suntech Power Holdings, sunt liderii in domeniu. La doar 43 de ani, el insusi plin de energie, Shi spera sa faca pentru energia solara ceea ce China a facut pentru pantofii de sport: sa traga in jos preturile pentru ca milioane de oameni care nu-si puteau permite panouri solare fotovoltaice sa fie in stare sa si le procure.

     

    Ca aparator al mediului inconjurator, ii doresc sa reuseasca. Ca american, ma tem ca daca nu incepem sa facem tot ce putem ca sa ne dezvoltam propria energie curata, o sa ratam revolutia verde din industrie. Azi, majoritatea masinilor noastre hibrid sunt importate din Japonia. Maine, daca lui Shi ii merge cum si-a propus, cele mai multe dintre panourile noastre solare vor veni din China.

     

    Ce a inteles Shi este ca va fi o necesitate pentru China sa aleaga calea ecologica. Raurile si aerul tarii incep sa fie atat de poluate, incat nu exista alternativa. De fapt, chiar in timp ce vorbeam cu el in biroul lui de la etajul 66 al unei cladiri din Shanghai, aerul era atat de murdar, incat abia se puteau distinge zgarie-norii de langa noi. America, din nefericire, pare inca sa creada ca mai are de ales. Asa ca, in vreme ce China va fi fortata sa adopte industria verde, companiile americane vor putea face sau nu aceasta, depinzand daca statele sau Washingtonul le vor cere furnizorilor de energie sa treaca pe surse regenerabile.

     

    De ani de zile, Congresul nostru aflat in moarte cerebrala a crezut ca ajuta companiile si producatorii de electricitate neimpunandu-le standarde ridicate de eficienta energetica. De fapt, n-a facut decat sa-i ajute pe unii sa nu se sinucida. Deciziile idioate ale Congresului de a nu impune standarde de consum mai eficient pentru companiile auto americane i-au ajutat pe producatorii din Detroit sa rateze piata si aproape sa intre in faliment. China are deja standarde mai ridicate de consum pentru automobile decat SUA.

     

    „Oamenii, de la toate nivelurile, au devenit in China din ce in ce mai constienti de problemele de mediu si de energiile alternative“, spune Shi. „In urma cu cinci ani, cand am infiintat compania, oamenii spuneau: ce nevoie avem de energie solara, cand si asa avem un surplus de electricitate obtinuta din termocentrale? Acum s-au schimbat lucrurile; oamenii isi dau seama ca energia solara are un viitor stralucit. Dar inca este prea scumpa.“

     

    Shi a infiintat Suntech in Wuxi, langa Shanghai (China), dupa ce si-a sustinut doctoratul in inginerie in Australia, in 1992. Dupa cum spunea Wall Street Journal intr-un profil recent, Suntech combina „tehnologia de prima mana din lume si preturi competitive la nivel global“ – asa incat a devenit unul dintre primii patru producatori de echipamente pentru energia solara din intreaga lume, alaturi de Sharp si Kyocera din Japonia si British Petroleum (BP). 

     

    Explicatia, mi-a spus Shi, este ca el se bazeaza mai mult pe mana de lucru ieftina din China decat pe echipamente de ultima generatie pentru a produce modulele solare si a manevra siliconul fragil. Plus ca profita de subventiile oferite de diferite provincii chineze care abia asteapta sa se deschida o uzina Suntech in regiunea lor. Aproape 90% din businessul lui este in afara granitelor. Dar, pe masura ce trage in jos preturile, piata Chinei se va deschide, iar Shi se asteapta sa se foloseasca de aceasta pentru a-si extinde productia si deci sa poata scadea in continuare preturile modulelor lui solare.

     

    „Acum suntem cam la 4 $/watt. In 10 ani sunt aproape sigur ca o sa fim sub 2 $/watt“ – ceea ce ar face energia solara competitiva.

     

    Gratie succesului Suntech, „acum avem de-a face cu un avant al oamenilor de afaceri (chinezi) care vor sa intre in acest sector, chiar daca inca nu avem aici o piata“, a adaugat Shi. „Multi dintre guvernanti spun acum: iata, aceasta e o industrie adevarata!“ Ca sa o ajute, guvernul chinez tocmai a adoptat o lege care impune ca pana in 2020 China sa-si obtina 10% din energia de care are nevoie din surse regenerabile, precum energia solara.

     

    China impune standarde inalte pentru energiile regenerabile, dar inca e slaba in a le aplica. America este mai buna la aplicare, dar inca slaba in a impune standarde ridicate. Trebuie sa ne venim in fire, pentru ca pana la urma China isi va pune la punct capacitatea de aplicare. Si cand aceasta se va intampla, antreprenorii din China ne-ar putea matura din businessul de energie curata. In fine, puteti oricand sa cumparati o actiune. Suntech este deja listata la bursa din New York.

     

    Thomas Friedman este comentator la The New York Times si detinator a trei premii

    Pulitzer; urmatorul sau articol va aparea in numarul din 17 ianuarie al BUSINESS Magazin

     

    Traducerea Si adaptarea de Mihai Mitrica

  • Publicitate underground

    Din 400 de mii de bucuresteni care calatoresc pe sub pamant, mai mult de jumatate asteapta metroul stand cu ochii pe reclamele din statii. Cifra i-a convins pe advertiseri ca reclama vede bine luminita de la capatul tunelului.

    Publicitatea din metrou sta pe picior mare: panourile sunt vazute, teoretic, de cel putin 100 de mii de calatori care merg cu metroul in fiecare zi. Un studiu realizat de Operations Research pentru Euromedia si Beta Cons a creionat portretul robot al utilizatorului de metrou: are intre 35 si 49 de ani, studii medii si venituri la acelasi nivel si doar unul din patru respondenti a terminat o facultate.

    Din zece calatori, sase privesc sigur panourile publicitare, arata cercetarea care a testat notorietatea reclamelor la metrou. Iar unul din trei respondenti este convins de faptul ca reclamele la metrou fac mai putina monotona asteptarea in statii. 58% dintre cei chestionati si-au amintit la prima optiune, fara sa stea pe ganduri, reclamele si statiile in care erau amplasate. Mai mult de jumatate din utilizatorii de metrou (59%) se uita la panouri des sau foarte des si numai 15% isi arunca privirea pe peretii statiilor foarte rar sau deloc. Indiferent ca vad sau nu panourile cu reclame, aproape jumatate dintre clientii metroului nu sunt deranjati de acestea. Doar unul din cinci utilizatori se simte sufocat de padurea subterana de mesaje publicitare, arata studiul Euromedia si Beta Cons.

    Dintre statii, Piata Unirii vinde spatiu publicitar cel mai bine, urmata de Piata Universitatii. Statiile cu cea mai mare audienta potentiala sunt insa Nicolae Grigorescu si Piata Sudului, dupa cum spune Silvia Coserea, director de marketing si vanzari al Euromedia. Din punctul de vedere al calatoriilor, cumulat, cele mai mari statii de metrou – Unirii, Universitatii, Grigorescu, Victoriei si Romana – sunt vizitate lunar de aproximativ  500.000 de calatori. Acelasi studiu arata insa si ca unul din patru utilizatori calca intr-o luna doar prin doua  statii. La polul opus, total nerentabile pentru companiile care vor sa-si creasca veniturile din inchirierea panourilor publicitare in metrou sunt statiile Titan, Aurel Vlaicu, Politehnica si Dristor Pasaj.

    Companiile care apeleaza la publicitatea din statiile de metrou sunt in general din domeniul produselor de larg consum, mass-media, retail si financiar. Pana acum, Euromedia Group, Betacons Tesera si Lemon Design s-au asociat in participatiune cu Metrorex, pentru a putea afisa reclamele clientilor lor.  Contractele sunt incheiate pe perioade intre trei si 15 ani. Cea mai mare expunere, in cele 45 de statii de la metrou, o are Euromedia, cu 1.000 de suporturi publicitare de pe urma carora a incasat 700.000 de euro. La randul ei, Betacons are expuse aproximativ 150 de panouri citylight, format outdoor de tip mobilier stradal, backlit  si casete luminoase.

    In subteran a coborat si compania Tesera, care exploateaza un sistem de afisare ce creeaza efecte de spot video, amplasat in tunel, dar si cei de la Lemon Design, care fac publicitate in vagoanele de metrou – in 15 trenuri din cele noi, de tip Bombardier, aflate in circulatie pe magistrala 2.

    Anul trecut Metrorex a incasat 2 milioane de lei (aproximativ 450.000 de euro) de pe urma reclamelor din statiile de metrou. Anul acesta „am inregistrat o crestere de circa 10-15%“, spune Liviu Soava, directorul general al Metrorex. Studiul, unic in Romania, a fost efectuat pe un esantion de 2.000 de persoane din Bucuresti cu varsta peste 14 ani. Dintre acestea a fost ales un subesantion de 431 de persoane, reprezentativ pentru utilizatorii de metrou. Cercetarea, realizata in perioada 12 iulie-8 august 2006, are o marja de eroare de A/-2,19%.