Blog

  • Supremaţia motorului diesel se clatină

    În Franţa, vânzările din segmetnul de piaţă al maşinilor Renaul Clio sau Peugeot 208 au fost de 51% de la începutul anului, comparat cu 58% în aceeaşi perioadă a lui 2012.

    Acuzate că ar fi foarte poluante şi nocive pentru sănătate, imaginea motoarelor diesel s-a degradat în timp, chiar dacă tehnologia nu a încetat să se îmbunătăţească, în special filtrele de particule.

    Diferenţa de preţ dintre litrul de benzină şi litrul de motorină s-a diminuat considerabil, iar motorizările pe benzină au făcut progrese foarte mari în termeni de consum, în special datorită reducerii numărului de cilindrii.

    Maşinile de oraş nu rulează pe distanţe foarte mari, ceea ce reduce necesitatea mecanică pentru un motor diesel. Cum normele europene pentru Euro 6 riscă să scumpească şi mai mult preţul vehiculelor diesel, tendinţa de a renunţa la acest tip de motoare devine din ce în ce mai mare.
     

  • Acţiunile Fondului Proprietatea au depăşit pragul de 0,8 lei/titlu şi au atins un nou record

    În primele minute de tranzacţionare acţiunile Fondului Proprietatea au urcat până la preţ un record de 0,8095 lei/titlu, cotaţie cu aproape 4,2% peste închiderea de joi. Aceste titluri au început să crească vizibil încă de joi, după ce Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat accelerarea programului de răscumpărare derulat de Fondul Proprietatea prin lansarea unei oferte de cumpărare la un preţ de 1 leu/acţiune, cu 34% peste cotaţia din piaţă anterior aprobării operaţiunii.

    FP va răscumpăra 4,35% din acţiuni, pachet pentru care va plăti 600 de milioane de lei (134,4 milioane euro).

    La ora 10:15, titlurile Fondului Proprietatea erau cotate la 0,8 lei, cu 2,96% peste închiderea de joi. Preţul este cu 8,1% peste ultima cotaţie de miercuri, de 0,74 lei/titlu.

    În primul sfert de oră de tranzacţionare, investitorii au realizat 305 transferuri cu acţiuni Fondul Proprietatea, în valoare cumulată de 28,2 milioane lei (6,3 milioane euro). Titlurile Fondului Proprietatea au ridicat lichiditatea pieţei la 28,9 milioane lei (6,5 milioane euro), sumă cu mult peste rulajul de la debutul şedinţei precedente, de doar 855.000 de lei (191.000 de euro).

    Acţiunile Fondului Proprietatea au influenţat şi evoluţia indicelui BET-FI, care a crescut cu 0,92%.

    Indicele include titlurile Fondului Proprietatea şi acţiunile celor cinci SIF-uri. Titlurile SIF Moldova (SIF2) şi SIF Banat-Crişana (SIF1) au avansat cu 0,24% şi, respectiv, cu 0,37%, în timp ce acţiunile SIF Oltenia (SIF5) şi SIF Muntenia (SIF4) au scăzut cu 0,31% – 0,5%. Titlurile SIF Transilvania au avansat nesemnificativ, cu 0,08%.

    Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a deschis ziua în creştere nesemnificativă, cu 0,11%, în timp ce indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, s-a situat cu 0,28% sub închiderea de joi.

    Cei doi indici extinşi ai BVB, BET-XT şi BET-BK, înregistrat variaţii nesemnificative. BET-XT a crescut cu doar 0,06%, iar BET-BK s-a plasat cu 0,11% sub nivelul de joi.

    Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea, iar BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

    Drepturile de alocare emise de Nuclearelectrica (SNN) în oferta pentru listare au continuat să scadă uşor, cu 0,18%, şi au ajuns la preţul de 11,2 lei, la care au fost vândute titlurile pe tranşele investitorilor instituţionali (85% din ofertă) şi al marilor investitori de retail (5% din titlurile din ofertă).

    Micii investitori de retail (10% din acţiunile din ofertă) au cumpărat titlurile la preţuri de 10,304 lei (8% discount acordat pentru subscrierile din primele 3 zile ale ofertei) şi 10,864 lei (3% discount pentru subscrierile din a patra zi a ofertei).

    În primele 15 minute de tranzacţionare au fost realizate 28 de transferuri cu drepturile de alocare Nuclearelectrica, în valoare cumulată de doar 63.000 de lei (14.000 de euro).

    Bursele vest-europene au înregistrat variaţii uşoare la debutul şedinţei. Pieţele de la Londra şi Frankfurt au avansat cu 0,2%, iar bursa de la Paris a scăzut cu aproape 0,2%.

  • Medicul Raed Arafat şi regizoarea Beatrice Rancea vor primi titlul de cetăţean de onoare al Iaşiului

     Primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că în cadrul Serii Valorilor ce va avea loc, luni, vor primi titlul de cetăţean de onoare al oraşului medicul Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, regizoarea Beatrice Rancea, director al Operei Române Iaşi, precum şi academicianul Bogdan Simionescu, directorul Academiei Române, filiala Iaşi.

    “Academicianul Simionescu este o personalitate cunoscută a Iaşiului, Beatrice Rancea a adus opera din Iaşi în fruntea operelor din ţară, iar Raed Arafat merită distincţia pentru evoluţia proiectului SMURD”, a afirmat Gheorghe Nichita.

    Potrivit lui Nichita, evenimentul va avea loc, luni, în Sala Mare a Teatrului Naţional din Iaşi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mănescu îi convoacă la minister pe consultanţi pentru a decide soluţia juridică în cazul CFR Marfă

     El a precizat că iniţierea acestor discuţii a fost decisă la întâlnirea pe care a avut-o, joi, cu ministrul Transporturilor.

    “Am stabilit că doamna Mănescu merge din nou la Ministerul Transporturilor, cheamă consultanţii, îi cheamă pe cei din minister care au lucrat şi urmează să anunţe soluţia juridică, şi anume se opreşte contractul, se continuă…e ceva ce nu se decide politic, ci se decide în baza prevederilor legale şi a ofertei iniţiale”, a spus Ponta.

    În luna iunie, GFR a fost declarat câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Concurenţa nu poate da avizul la CFR Marfă până luni. Analiza începe după completarea notificării

    “Noi am primit o solicitare de aprobare a tranzacţiei, o notificare, din partea cumpărătorului. Solicitarea nu este completă, nu conţine elemente importante legate de definirea pieţelor, şi noi avem nevoie, alături de Comisia Europeană, de aceste date pentru a putea face analiza pe fond. Ca atare, noi le-am solicitat să completeze informaţiile depuse. Aveau la dispoziţie 20 de zile pentru asta, au trecut deja zece, deci mai au un maxim de zece zile pentru a veni cu informaţiile respective. Cu cât vin cu ele mai repede, cu atât noi putem să demarăm analiza noastră”, a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Efectele NOULUI COD RUTIER vor fi analizate după o anumită perioadă, pentru eventuale adaptări

    “Nu există legi de neschimbat, că se schimbă realităţile. Evident că vom constata – dar nu într-o zi, două, ci în nişte luni, într-un an, în doi – …se face o analiză, să vedem care este influenţa asupra accidentelor, asupra plăţii amenzilor, în ce măsură s-a redus acest fenomen sau nu şi, în funcţie de asta, Parlamentul, la dezbaterea ordonanţei, sau noi putem să intervenim cu modificări. Nu înseamnă că acum am închis Codul rutier pentru următorii 50 de ani, ci că, în funcţie de situaţia reală, întotdeauna legislaţia se adaptează”, a spus Ponta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Se caută un înlocuitor pentru Euribor, indicatorul de referinţă pentru creditele în euro

    Banca Centrală Europeană (BCE) a reiterat joi apelul pentru crearea unui nou tip de indicator de referinţă pentru împrumuturile interbancare, care să înlocuiască ratele de referinţă pătate de scandaluri, precum Euribor sau Libor, scrie Reuters.

    BCE susţine că băncile ar trebui să se implice în continuare în stabilirea ratelor interbancare, iar celor care au renunţat la calitatea de contribuabili la ratele de referinţă să revină, în timp ce se constituie alternative.

    Dubiile legate de viitorul Euribor şi Libor au apărut în contextul unor scandaluri care au costat marile bănci miliarde de dolari şi funcţiile unor directori de top.

    “Este crucial ca să fie asigurată continuitatea acestor indici de referinţă,  în timp sunt luate în considerare reforme pe termen lung care ar face indicatoriprecum Euribor să fie bazaţi pe tranzacţii”, a anunţat BCE.

    Banca Centrală Europeană a anunţat că studiile efectuate recent de instituţie au arătat că în industrie se efectuează prea puţine activităţi de tranzacţionare pentru a crea un indicator de încredere,  care să înlocuiască actualul sistem pe bază de stimări care a dus la scandaluri de manipulare.

    “Sucesul unei noi indicator de referinţă depinde de nivelul de acceptare de care se va bucura”, a anunţat BCE.

  • Termenul pentru ofertele la Comarnic-Braşov, amânat până la 15 noiembrie

    “Constructorii au solicitat amânări de 60 de zile, de 90 de zile, motivând termenul prea scurt, şi i-am înţeles, pentru că ştiu că au bănci în spate. Pentru a fi siguri că avem ofertele le-am aprobat extinderea termenului cu o lună. Contractul va fi semnat în acest an”, a declarat agenţiei MEDIAFAX directorul general al CNADNR, Narcis Neaga.

    Şeful CNADNR anunţase la finele lunii septembrie că aşteaptă în două săptămâni ofertele finale de la cei trei investitori interesaţi de construcţia autostrăzii, iar câştigătorul ar putea fi desemnat la finalul lunii acestei luni.

    Pentru tronsonul de autostradă Comarnic – Braşov ofertele pentru preselecţie la dialog competitiv au fost depuse în februarie, pe listă fiind înscrise compania China Communications Construction şi asocierile Spedition UMB-Tehnostrade, Vinci – Strabag – Aktor şi Impregilo – Salini. La începerea etapei dialogului competitiv, în perioada mai-iunie, China Communications Construction şi-a anunţat retragerea din cursă.

    Statul a mai încercat de două ori să construiască autostrada Comarnic-Braşov, ultima tentativă având loc în 2010, când câştigătorul licitaţiei, asocierea Vinci (Franţa)-Aktor (Grecia), a renunţat la contract. Grupul elen Ellaktor, din care face parte compania Aktor, a anunţat că a anulat contractul de construcţie pentru că statul român nu a acceptat anumite clauze, situaţie care a făcut imposibilă asigurarea finanţării.