Blog

  • Elena Băsescu îl acuză pe Cătălin Ivan că “produce” articole în presa din România împotriva ei

     “(…) Cătălin Ivan, înţelege să comande articole de presă în România cu scopul de a distorsiona realitatea unor proceduri fireşti din Parlamentul European. Mai grav este faptul că purtătorul de cuvânt al social-democraţilor a ajuns să se folosească de alţi colegi socialişti din PE, pe care nu-i prezintă însă ca atare, pentru a lansa atacuri în mass media româneşti aservite actualei Puteri”, se arată într-un comunicat PDL remis, vineri, agenţiei MEDIAFAX.

    “Nu pot să cataloghez decât josnică decizia lui Cătălin Ivan de a «produce» articole şi materiale de presă prin care o colegă socialistă de a sa, Ines Ayala, contestă prezenţa mea la votul din 29 mai din Comisia pentru Control Bugetar (CONT) a Parlamentului European, când s-a dat avizul pentru candidatul român la Curtea Europeană de Conturi. E un semn că, din prea multă dorinţă de a deveni noua stea (căzătoare) a PSD, Cătălin Ivan nu se dă în lături de la nimic, nici măcar de la astfel de lovituri nejustificate”, a declarat Elena Băsescu, citată în comunicatul PDL.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • INUNDAŢIILE DIN EUROPA: Mii de persoane s-au refugiat din calea apelor în Europa Centrală

     Inundaţii record s-au soldat cu cel puţin 12 morţi în ultimele cinci zile, dintre care opt în Cehia. Situaţia era deosebit de tensionată în Bavaria şi pe teritoriul fostei Republici Democratice Germane (RDG), unde mai multe oraşe erau deja sub ape sau în pericol de a fi inundate.

    Un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani care ajuta la construirea unui dig a fost joi victima unui stop cardiac, la Barby, un mic oraş aflat la aproximativ 150 de kilometri vest de Berlin. Însă autorităţile germane nu au comunicat un bilanţ al victimelor şi nu au stabilit oficial o legătură cu dezastrul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Protest spontan al şoferilor de la RAT Braşov. Niciun mijloc de transport în comun nu circulă în oraş

     Potrivit purtătorului de cuvânt al RAT Braşov, Silviu Ştefan, protestul spontan a fost declanşat de şoferii de autobuze, care ar fi trebuit să intre în cursă la ora 05.30, iar acestora li s-au alăturat, de la ora 07.00 şi şoferii de troleibuze.

    “La această oră ar fi trebuit să fie pe traseu 140 de şoferi de autobuze şi troleibuze. În total avem circa 360 de şoferi, dar aceştia sunt solidari cu colegii lor. La această oră nu circulă niciun autobuz Singura revendicare a angajaţilor este cea legată de salarii”, a declarat reprezentantul RAT Braşov.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Timişoara: Liderul grupării specializate în infracţiuni cu violenţă, Sorin Udrea, şi alte trei persoane, arestaţi preventiv

     Potrivit unei note de presă a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, patru persoane care fac parte din gruparea interlopă din Timişoara, destructurată miercuri seară în urma unor percheziţii, au fost arestaţi preventiv, pentru 29 de zile, de Tribunalul Timiş.

    Astfel, este vorba despre liderul grupării, Sorin Udrea, dar şi despre Viorel Cosma, zis “Vio Blondu”, Stelian Mocanu şi Caius Gazibara.

    Cei patru sunt acuzaţi de tentativă de omor.

    Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Timişoara.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Recomandări pentru weekend-ul 7 – 9 iunie: Filme, concerte şi piese de teatru în Bucureşti

     Star Trek Into Darknes – Hollywood Multiplex, Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Movieplex

    After Earth -CHollywood Multiplex, Cinema City Cotroceni, Cinema City Cotroceni VIP, Cinema City Sun Plaza, Glendale Studio, Grand Cinema Digiplex, Grand Cinema Digiplex Ultra, Grand Cinema Digiplex VIP,  Movieplex, Patria, The Light, Romtelecom IMAX

    Oz: The Great and Powerful – Cinema City Cotroceni

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CRIZA NORD-COREEANĂ: Phenianul va redeschide telefonul roşu cu Seulul

     Nordul a suspendat în primăvară această “linie roşie”, ultima legătură directă între cei doi vecini, în contextul în care tensiunile înregistrau cel mai înalt nivel în peninsulă.

    Linia de comunicare va fi restabilită vineri, la ora locală 14.00 (8.00, ora României), a anunţat Comitetul pentru Reconcilierea Paşnică a Coreei, într-un comunicat citat de KCNA.

    Însă Phenianul pare să fie mai reticent faţă de propunerea Seulului cu privire la o întâlnire interministerială la Seul, miercurea viitoare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Conturi GOOGLE, Facebook sau Skype, accesate de NSA şi FBI pentru a supraveghea activităţi în străinătate

     Cotidianul american Washington Post a fost contactat de un fost angajat în domeniul informaţiilor care a furnizat documente, inclusiv o prezentare PowerPoint ce descrie parteneriatul dintre agenţia de spionaj NSA şi societăţi în domeniul Internetului.

    Programul secret, numit “PRISM”, funcţionează începând din 2007 şi permite NSA să se conecteze la serverele firmelor, printr-un portal, cu scopul de a consulta informaţii despre utilizatori despre care există elemente ce permit să se creadă “în mod rezonabil” că se află în străinătate, totul fără vreo ordonanţă din partea justiţiei.

    Legea americană îi protejează pe cetăţeni de o supraveghere fără ordonanţă, însă persoanele din afara teritoriului american nu beneficiază de această protecţie şi pot să fie spionate în mod legal.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Membrii Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară vor fi renumiţi de Parlament pe baza vechimii de 10 ani. Cererea lui Băsescu a fost introdusă de Guvern

     Membrii Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) au fost validaţi de către Parlament la sfârşitul lunii aprilie, dar Guvernul a decis, marţi, să restrângă numărul acestora, iar Parlamentul să se reunească din nou pentru a numi membrii Consiliului până la data de 30 iunie 2013, când se încheie actuala sesiune.

    Ordonanţa stabileşte că Autoritatea de Supraveghere Financiară va fi condusă de către un Consiliu format din 11 membri (în loc de 17), din care vor face parte în continuare un preşedinte, un prim-vicepreşedinte şi trei vicepreşedinţi, ca membri executivi, dar cu un număr al membrilor neexecutivi redus la jumătate, de la 12 la 6 persoane.

    Guvernul a decis însă în acelaşi timp că membrii Consiliului ASF trebuie selectaţi exclusiv pe baza unei experienţe profesionale în domeniul financiar, al instituţiilor de credit şi/sau al instituţiilor financiare nebancare de minimum 10 ani.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Compania austriacă Verbund a pus în funcţiune parcul eolian de la Casimcea, judeţul Tulcea

     Restul turbinelor vor fi conectate la reţea până la începutul anului viitor. Investiţia Verbund în acest proiect este de 380 de milioane de euro, compania intenţionând ca până în 2016 capacitatea parcului eolian să ajungă la 280 de MW.

    Parcul eolian se află în apropierea coastei Mării Negre, unde condiţiile de vânt sunt la fel de favorabile precum cele de la Marea Nordului din Germania.

    Cele 88 de turbine eoliene pot produce anual energie electrică pentru aproximativ 350.000 de gospodării din România.

    “Cu cei peste 200 MW am atins ţelul pe care ni l-am propus. Energia eoliană din regiune mai are potenţial de dezvoltare, iar Dobrogea este una dintre regiunile cu cea mai mare putere a vântului din Europa”, a declarat într-un comunicat Wolfgang Anzengruber, CEO Verbund.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu: Răspunsul meu e da, gazelor de şist. Pentru o naţiune e preferabilă independenţa energetică

     “În privinţa gazelor de şist, nu ştiu dacă avem această resursă. Ea trebuie prospectată. Nu sunt în măsură să spun cât de mari sunt riscurile, dar, dacă va fi în mâna mea decizia – până îmi voi termina eu mandatul nu vom şti ce resurse avem, decizia se va lua după ce termin eu mandatul -, între oarecare riscuri şi independenţa energetică, răspunsul meu ar fi da gazelor de şist, fără să ştiu prea mult depre riscuri”, a spus Băsescu.

    El a adăugat că Stalele Unite au devenit o ţară independentă din punct de vedere energetic datorită gazelor de şist şi că nu crede că aceasta este o ţară cu dispreţ pentru mediu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro