BusinessMagazin

Blog

  • Cum sa transformi un milion de pixeli intr-un milion de dolari

    Faptul in sine – Alex Tew a vandut cu al sau www.milliondollarhomepage.com publicitate de 1 milion de dolari – este arhicunoscut. Mai putin mediatizat este insa parcursul proiectului sau, de la o pagina de Internet goala la „mirosul“ contului din sapte cifre.

     

    Un parcurs bazat pe o strategie de marketing foarte eficienta, avand in vedere ca s-a bazat in exclusivitate pe avantajele Internetului si ca a fost pusa in aplicare de un singur om. Printre numele grele care s-au lasat convinse sa cumpere reclama s-au numarat Yahoo!, Orange sau The Times. „In noaptea in care mi-a venit ideea, stateam in pat, acasa la parintii mei, si ma uitam la sosetele pe care le aveam in picioare. Nu erau de acelasi fel“, povesteste Alex Tew (21 de ani) pe blog-ul sau.

     

    „Eram constient ca nu aveam destui bani pentru facultate si ca va trebui sa rezolv aceasta problema, asa ca m-am pregatit pentru o sedinta de idei geniale.“ Si-a luat un carnetel si un pix, s-a asezat pe pat, iar primul lucru pe care l-a notat a fost: „Cum pot deveni milionar?“. 20 de minute mai tarziu, a aparut si ideea: un site web… fara nimic pe el.

     

    Alex Tew a decis sa vanda pe acest site pixeli (punctele din care este formata orice imagine digitala), pe care companiile sa isi publice, dupa bunul plac, reclame sub forma de imagini. In cazul in care un vizitator al site-ului indreapta mouse-ul deasupra unei anumite reclame, sa apara un scurt text descriptiv, iar daca utilizatorul face clic pe imagine, sa fie redirectionat catre site-ul companiei care a cumparat reclama.

     

    „Nu mai aveam nevoie decat de un nume“, povesteste Alex Tew. Pana dimineata avea si numele: „Million Dollar Homepage“, iar modelul de business a fost si el structurat rapid: trebuia sa aiba un milion de pixeli care sa se vanda la pretul de un dolar bucata. Care a fost investitia in acest business? Domeniul „www.milliondollarhomepage.com“ l-a costat cam 90 de dolari. Designul paginii de Internet l-a facut singur, iar rezultatul a fost in prima faza un fel de tabel cu 10.000 de casute, fiecare avand 100 de pixeli.

     

    „Nu sunt convins inca de idee si nici ca voi vinde toti pixelii“, spunea Alex la inceputul proiectului sau, in luna august 2005, intervievat de BBC News Interactive. „Voi vinde insa cat pot. Companiile interesate va trebui sa faca o investitie minima de 100 de dolari, adica cel putin un patratel format din 100 de pixeli“, isi anunta el planurile. Pe 26 august, pe Internet aparea www.milliondol-larhomepage.com, iar trei zile mai tarziu, Alex ii vanduse deja fratelui sau 400 de pixeli.

     

    „400 de dolari! Sunt banii pe care i-am castigat cel mai usor pana acum“, comenta Alex pe blog-ul sau. Dupa zeci de mail-uri trimise tuturor cunostintelor pentru a le spune despre ideea sa, Alex Tew ajunsese la concluzia ca cei 400 de pixeli vanduti vor fi si ultimii. Insa nu a fost asa. Chiar in ziua aceea a mai vandut 100 si a hotarat sa mai astepte putin, sa mai vanda cel putin 5 casute pana sa inceapa sa trimita comunicate presei locale si internationale, scrie BBC News Online.

     

    „Pe 2 septembrie aveam deja 900 de dolari in cont pentru ca tocmai il convinsesem pe directorul unei companii producatoare de masinute pentru parcuri de distractii sa cumpere 400 de pixeli“, isi aminteste Alex. „Sunt multumit. Este mult peste ce ma asteptam pentru prima saptamana, iar daca nu voi atinge milionul, macar cu banii stransi voi putea sa-mi cumpar niste sosete mai bune“, scria el. Doar o zi mai tarziu, insa, a marcat pragul de 1.000 de pixeli vanduti. A hotarat sa cheltuiasca cei 1.000 de dolari pe doua lucruri: pe un comunicat de presa si pe imbunatatirea aspectului site-ului.

     

    Aparent, comunicatul nu i-a adus mai multi clienti. Timp de cateva zile, pe site-ul lui Alex Tew nu a mai aparut nici o reclama noua. In schimb, presa incepuse deja sa scrie despre ideea sa, fapt care l-a ajutat sa atraga in scurt timp cam 2.000 de utilizatori pe ora. Rezultatele s-au vazut de-abia pe 9 septembrie, cand a vandut 2.500 de pixeli.

     

    Pana la finalul lunii septembrie Alex a reusit sa stranga suficienti bani pentru a merge nu doar la facultate, ci si intr-o croaziera de lux, daca ar fi dorit. Evident, si-a cumparat si sosete noi (si-a publicat poza cu ele pe blog), contabilizand aproape 250.000 de pixeli vanduti in septembrie si un numar de aproximativ 90.000 de vizitatori pe zi. La scurt timp, a aparut si la o emisiune pe postul BBC3, precum si la stirile  BBC News. Interesul companiilor pentru site-ul lui Alex a crescut rapid.

     

    De fapt, era destul de simplu, mult mai ieftin comparativ cu reclamele la televiziune sau la radio, avea garantat impactul datorita faptului ca toata presa scria despre Alex, care garanta ca site-ul va functiona cel putin cinci ani. In final, va reprezenta o „bucatica din istoria Internetului“, ii asigura el pe potentialii cumparatori. Pe 26 octombrie, la exact doua luni de la lansarea site-ului, Alex Tew ajunsese deja la jumatatea drumului: 5.000 de casute vandute si 500.000 de dolari in cont.

     

    Dupa cateva aparitii in presa americana, site-ul lui Alex a atins pragul de 700.000 de pixeli vanduti pe 28 noiembrie, la trei luni de la lansare, iar vanzarile zilnice au inceput sa fie de minim 20.000 de dolari, scrie BBC News Online. Astfel, in numai cinci zile a mai strans 100.000 de dolari.

     

    „Deja mi se parea ca fac bani la fel de usor ca intr-un joc de Monopoly. Si nu eram obisnuit cu un astfel de succes“, povesteste el. Perioada de sarbatori a fost foarte buna. Firmele s-au inghesuit sa-si faca singure cadou prezenta pe deja celebrul site, asa ca in ultima zi a anului trecut incasarile ajunsesera deja la 990.000 de dolari. Asta insemna ca mai erau 1.000 de pixeli disponibili pe site, insa cererea era deja mult prea mare.

     

    „Nu voiam sa creez inca un site cu acelasi scop pentru ca voiam ca «Million Dollar Homepage» sa fie unic, atat ca idee, cat si ca succes“, a explicat el. A gasit totusi o solutie pentru a specula interesul urias pentru ultimii pixeli de pe site. A oprit vanzarea lor si i-a scos la licitatie pe eBay, cel mai mare site de licitatii online.

     

    In loc de 1.000 de dolari, a incasat 38.100 de dolari, cu toate ca unii participanti la licitatie au fost dispusi sa plateasca si 150.000 de dolari pentru ultimul spatiu ramas pe site. „Acelea nu erau insa oferte serioase si am ales varianta cea mai buna din punctul meu de vedere“, a explicat Tew.    

     

    Calea catre milionul de dolari nu a fost insa lipsita de probleme. Alex a trebuit sa faca fata pe ultima suta de metri hackerilor, care au atacat site-ul, atrasi de publicitate.  „Hackerii au cerut chiar o suma destul de mare de bani (50.000 $ – n.r.) pentru a opri atacul, iar asta se numeste santaj. Acum, FBI-ul face investigatii“, scria el.

     

    Era inevitabil, probabil, ca succesul lui Alex sa nu atraga dupa sine aparitia unui numar mare de site-uri bazate pe aceeasi idee. La o ultima numaratoare, erau peste 1.000 de site-uri cu obiect de activitate similar. De pilda, Zero Dollar Homepage (www.zerodollarhomepage.com) este un site unde pixelii sunt oferiti gratuit companiilor interesate, insa de cate ori este accesata o anumita reclama, compania plateste site-ului o suma de bani.

     

    Exista si adaptari ceva mai pretentioase –  The Most Expensive Pixels on the Internet (www.mostexpensivepixels.com), unde un pixel costa nu un dolar, ci 1.000. Singura problema este ca toate aceste imitatii nu prea au succes, comenteaza presa internationala. Dupa cum spune si Alex Tew: „Ideea functioneaza numai o data si se bazeaza pe noutate“.

  • AVEM SI IN ROMANIA

    Site-ul www.paginadeunmiliondelei.ro a fost creat de doi tineri: Adrian Zarnescu, student la marketing si comert exterior, si Mihaela Picioroaga, licentiata in stiinte politice.

     

    RAPID: Pe 10 ianuarie, Adrian Zarnescu auzea pentru prima data despre ideea lui Alex Tew. O saptamana mai tarziu, aparea deja pe Internet site-ul www.paginadeunmiliondelei.ro, bazat pe aceeasi idee.

    VIZITATORI: Site-ul a fost vizitat pana la inchiderea editiei de 5.735 de persoane, dintre care 85% din Romania. In medie, pagina de Internet a fost vizitata de 588 de utilizatori in fiecare zi.

    VANZARI: Deja, pe site au aparut 8 reclame, care ocupa 14.400 pixeli. O parte dintre reclame sunt publicate prin barter, asa ca suma incasata pana in prezent se ridica la 13.900 RON, a spus Zarnescu pentru BUSINESS Magazin.

  • Confidente mioritice

    Jurnalele personale online nu mai sunt doar distractia elevilor si liceenilor. Pe lista „bloggerilor“ autohtoni au inceput sa apara mai nou si oameni de afaceri, specialisti in marketing, jurnalisti si investitori.

     

    Daca acum trei luni, cand BUSINESS Magazin a scris in detaliu despre fenomenul blogurilor la nivel mondial, nu prea am avut ce spune despre blogurile „bastinase“, intre timp lucrurile s-au schimbat destul de rapid. Pe cea mai bogata colectie de link-uri catre bloguri romanesti, http://rss.mioritics.ro, se vede ca acum exista autori romani de bloguri precum oameni de afaceri, investitori in IT, directori de firme si sefi de marketing. Ei gasesc in blog un mod comun de exprimare si isi trimit vizitatori reciproc, pentru a atrage atentia asupra subiectelor care-i preocupa.

     

    Nu-i de mirare astfel ca in peisajul mediatic a aparut prilejul de a discuta mai in detaliu despre bloguri. Recent, la o emisiune de radio de la City FM, s-au asezat la aceeasi masa cativa „actori“ ai dezvoltarii fenomenului in Romania – Radu Ionescu, director general al firmei de marketing cu permisiune Kinecto, Antonio Eram, fondatorul portalului de bloguri Weblog.ro si jurnalistul de la Europa FM Lucian Boariu, reuniti la invitatia lui Ionut Paraschiv, toti patru fiind si autori de jurnale personale online. De ce au fost blogurile subiectul unui talk-show de radio? Pentru ca subiectul este incitant si este la zi, spun sustinatorii fenomenului.

     

    „In 2003, in toata presa romaneasca a fost un singur articol despre bloguri“, spune Antonio Eram. „Anul trecut cred ca n-a fost saptamana fara cel putin un articol“, sintetizeaza el diferenta de perceptie asupra acestui fenomen. De pilda, portalul http://rss.mioritics.ro/ trece in revista peste 330 de site-uri de jurnale personale romanesti.

     

    Printre numele mai sonore din lista de autori se afla Madalin Matica – de la procesatorul de plati online DotCommerce, Dragos Tuta, director al agentiei de marketing Selenis, Dragos Novac, partener Krogos Software, Octavian Costache si Ovidiu Predescu, romani care lucreaza la Google, Cristian Lupsa, ziarist roman care lucreaza in SUA. Recent, si Orlando Nicoara, director general al furnizorului de servicii online Netbridge, a inceput sa publice un blog.

     

    Octavian Costache, zis Vivi (www.vivi.ro), este, printre altele, dezvoltatorul DoiZece.ro, site de jocuri online care a fost, recent, cumparat de celalalt principal furnizor de servicii online romanesc, Neogen. Este, de asemenea, implicat in realizarea WordPress, o platforma de blog folosita de cele mai mari site-uri din lume, printre care cel mai popular site de tehnologie, CNet.com (30 de milioane de utilizatori pe luna). Asadar, cu greu s-ar putea spune ca este surprinzator faptul ca a ajuns sa lucreze pentru Google la New York. „Ma intreaba lumea daca ma pregatesc de alegeri, pentru ca am aparut in presa.

     

    Nu, nu candidez la primarie…“, scrie el pe blogul sau. Exista de asemenea mai multe bloguri din zona business, care publica stiri economice, zvonuri din piata, informatii din companii. In urma unei plimbari pe Net, va puteti alege chiar si cu surse de finantare pentru idei de afaceri: „Mi-am propus sa sprijin ideile noi si interesante din Internet, cu know how, promovare, management si, mai ales, resurse financiare“, scrie in jurnalul sau personal Vlad Stan, fondatorul si directorul general al Vodanet, care detine o retea de site-uri de Internet. Jurnalul sau (www.vladstan.com) se axeaza atat pe diversele experiente de zi cu zi (de exemplu, tema „Despre mancarea chinezeasca“), cat si pe subiecte de afaceri, in relatie cu tehnologia sau nu.

     

    La randul sau, Antonio Eram, fondatorul portalului de jurnale personale WeBlog.ro, filozofeaza pe tema schimbarilor aduse in cotidian de publicarea blogurilor pe Internet. „In urma cu ceva timp existau doar jurnalele si filele de jurnal publicate, in general, post mortem, la cererea scrisa a autorului sau in urma unor cercetari (literare). (…) Ma intreb ce s-ar fi intamplat daca Monica Lewinski si-ar fi publicat un blog zilnic“, scrie el in jurnalul personal (http://www.weblog.ro/antonio_eram). Portalul WeBlog.ro a urcat rapid in topuri, ajungand la aproximativ 25.000 de vizitatori pe zi, conform fondatorului.

     

    Preluarea site-ului de catre Netbridge si schimbarile de design survenite ulterior au scazut audienta, dar compania spera sa aiba succes cu noua varianta, aceasta fiind mai bine optimizata pentru motoarele de cautare. In prezent are circa 15.000 de bloggeri inregistrati, a spus Eram. Weblog.ro permite oricui sa isi realizeze un jurnal personal gratuit, iar mesajele sunt promovate, prin rotatie, pe prima pagina. „Fiecare blogger se simte astfel mai important, fiind promovat“, spune Antonio Eram. O audienta constanta pentru WeBlog.ro o constituie strainii, care vin pe site din motoarele de cautare si au ocazia sa isi exprime ideile in engleza.

     

    „Vrem sa cream o comunitate, bloggerii sa primeasca ceea ce merita, iar blogul sa fie un brand cunoscut. Cat de curand vor putea sa cumpere domenii personale de Internet, avand automat si toate functionalitatile oferite de WeBlog.ro“, a explicat Eram. Si Radu Ionescu, specialist in marketing online, ataca in jurnalul sau subiecte diverse. Isi da cu parerea despre evenimentele din industrie – de exemplu puncteaza lansarea serviciului nou de e-mail al Zapp, pe tehnologia Ajax.

     

    Trece prin informatii personale, dar nu uita afacerile. „Cum sa scrii un plan de afaceri“ este numai unul dintre articolele propuse de el. Exista totusi si alte zeci de site-uri care s-au avantat in oferirea de informatii utile. Printre ele: R2.ro, TimSoft.ro, Chml.ro, RomPortal.com. Cel mai popular site 100% romanesc, Softpedia, are o sectiune de jurnale personale ale editorilor, dar accesibile oricarui membru al comunitatii. Se discuta, la fel,  cele mai variate subiecte, de la muzica favorita la planuri de afaceri de viitor.

     

    Alti internauti prefera alte locatii, mai „exotice“. De exemplu Blogger.com, una din cele mai mari comunitati de bloguri din lume. Sau Blogspot.com, Typepad.com si alte nume sonore din industrie. Nu mai vorbim de Yahoo!, cel mai popular portal din lume, care are si serviciu de blog. Pe Tehnorati.com, unul din cele mai mari directoare de jurnale personale, sunt indexate 26,5 milioane de site-uri de jurnale personale.

     

    Dragos Tuta de la Selenis, companie specializata in comunicare online, alege site-ul american BlogSpot.com pentru a-i gazdui jurnalul personal. El tine sub lupa lumea Internetului. Are in vizor si marketingul, alt domeniu in care activeaza. A fost printre primii care au descoperit si comentat site-ul replica www.paginadeunmiliondelei.ro – corespondentul local al www.milliondollarhomepage.com. Tot de la Selenis, Dragos Dehelean sustine cu cifre faptul ca blogurile sunt populare. „Organizatia Euprera (European Public Relations Education and Research Association) a realizat primul studiu paneuropean despre impactul blogurilor asupra activitatii de PR (la care am participat si eu)“, povesteste Dragos in pagina sa personala (http://www.weblog.ro/dragos_dehelean).

     

    „Cateva din rezultate: 31% dintre repondenti scriu in mod regulat pe un blog personal sau al altcuiva. Ceea ce denota un entuziasm semnificativ in favoarea blogurilor“, noteaza el. „Pe de alta parte, 26% nu folosesc in nici un fel blogurile (nici pentru a citi, nici pentru a scrie)“.

     

    Trebuie de asemenea observat ca, asa cum au semnalat multi specialisti din domeniu, blogurile nu scapa de una din limitarile esentiale ale Internetului: exista extrem de multe site-uri in care datele sunt eronate, calitatea informarii depinzand de discernamantul cititorului. Adesea, pe bloguri fie sunt zvonuri, fie autorul incearca sa pozeze in mega-erou, ori pur si simplu arunca pe site informatii neverificate pentru a atrage vizitatori pe moment. Pana la urma, spun la unison oamenii din industrie, blogul este o forma de divertisment.

  • MADE IN USA

    Anul trecut, cel putin 30 de investitori faimosi in lumea IT au deschis pagini personale de blog, scrie presa americana.

     

    CONTACTE Scriu despre ce le vine: ce se intampla in familie, despre muzica favorita, ce mai e la televizor si, chiar daca mult mai rar, despre domenii in care investesc. „Este o metoda foarte buna de a intra in contact cu potentiali clienti“, spune unul dintre ei.

     

    SECRETE Evident, nici unul dintre investitori nu vorbeste deschis despre castigurile realizate. Este un tabu al industriei, spun specialistii.

     

    RISCURI In ciuda autocenzurii si a tendintei de a evita discutiile despre afaceri, oamenii de afaceri cu blog nu reusesc intotdeauna sa se abtina de la a publica diverse informatii confidentiale, lucru care se poate lasa cu demisii, concedieri sau chiar procese.

     

    STUDIU DE CAZ Feld Bradley, director executiv la Mobius Venture Capital, a trasat pe blog cateva notite descriind termeni si expresii financiare si probleme complicate din domeniul taxelor si impozitelor, in general necunoscute publicului larg. Consecinta? Mai multi avocati care se ocupa de taxe s-au plans ca le-au cerut clientii sa apeleze la solutiile lui Feld.

  • Renasterea dotcom-urilor

    Dupa ce s-a asezat praful starnit de caderea spectaculoasa a dotcom-urilor, la sfarsitul deceniului trecut, concluzia este ca, de fapt, Internetul a facut un pas inainte.

     

    Inovatia a continuat, tehnologiile s-au maturizat, infrastructura s-a dezvoltat, iar interesul investirilor incepe sa revina. Se spune atat de des ca istoria se repeta, incat a devenit o platitudine pe care nici nu o mai credem. Fara indoiala, cei care au investit frenetic la sfarsitul deceniului trecut in noile vedete ale economiei high-tech – celebrele dotcom-uri – n-au crezut ca istoria se repeta cu atata precizie.

     

    Cu un secol si jumatate in urma, lucrurile s-au petrecut exact la fel, cu diferenta ca atunci noua infrastructura informationala era telegraful. Entuziasmul de atunci al investitorilor s-a materializat in zeci de mii de kilometri de linii de telegraf de-a lungul si de-a latul Statelor Unite, linii pe care prea putini erau pregatiti sa le foloseasca. Iar ceea ce era de asteptat s-a intamplat: preturile au cazut, iar falimentele au venit in lant. Cateva zeci de ani mai tarziu, caile ferate au repetat cu fidelitate istoria telegrafului.

     

    Oricat de dureroase au fost caderile, America s-a ales cu o infrastructura de comunicatii (din care s-au nascut imediat marile trusturi de presa) si cu o alta de transporturi, care au contribuit fundamental la crearea unei enorme economii, intinsa de la Atlantic pana la Pacific. Scenariul a fost acelasi: o crestere artificiala (bubble) urmata de o cadere spectaculoasa, o perioada de reasezare si, in fine, o crestere sanatoasa (boom).

     

    Internetul nu pare sa se abata de la aceasta desfasurare, pentru ca dupa spectaculoasa prabusire a dotcom-urilor de la sfarsitul anului 2000 si inceputul lui 2001, atat investitorii, cat si companiile supravietuitoare au invatat lectia si au pornit din nou, de data aceasta mult mai prudent. Cateva succese fulminante – dintre care Google se detaseaza – au readus increderea, iar efectele incep sa se simta. In primele trei trimestre ale anului trecut, investitiile in domeniul internetului au adus mai multe venituri decat in oricare an intreg, din 2002 incoace. Incepe noul boom al dotcom-urilor.

     

    Si totusi: ce argumente – in afara de similitudinile istorice – ne asigura ca aceasta noua crestere este una sanatoasa si, in consecinta, nu va fi urmata de o noua cadere? Cativa analisti, printre care Chris Anderson si Daniel Gross, au adus o argumentatie solida, care se bazeaza in primul rand pe faptul ca prima „febra“ a dotcom-urilor, desi s-a petrecut prea devreme, a lasat o pretioasa mostenire.

     

    In primul rand, infrastructura de comunicatii: in 2001, doar 5% din fibra optica trasa in Statele Unite era folosita (exact ca in cazul telegrafului), ceea ce a dus la o scadere a preturilor, rezultatul net fiind ca la ora actuala aproape jumatate dintre americani se bucura de conexiuni broadband la internet, la preturi care au scazut cu 75% in ultimii cinci ani.

     

    O data ce accesul la internet a devenit fiabil, au inceput sa devina disponibile si populare servicii tot mai atractive, incepand cu download-ul de fisiere muzicale (unde Apple a marcat cu iTunes si iPod) si terminand cu convorbirile telefonice. Web-ul nu mai sperie pe nimeni, blog-urile si retelele sociale sunt peste tot, iar cumparaturile online au devenit o practica comuna.

     

    Pe de alta parte, soft-ul open source a intrat in mainstream, ceea ce a redus mult pretul infrastructurii software. Echipamentele hardware s-au ieftinit si ele si se prezice ca in curand vor costa mai putin decat curentul pe care-l consuma. Rezultatul este ca o firma noua poate porni la drum cu o investitie initiala mult mai mica si, cel mai adesea, nu are nevoie de suportul unor „venture capitalists“.

     

    Cu cat capitalul de risc implicat este mai mic, cu atat noile firme sunt mai putin presate sa obtina imediat profituri sau sa devina publice, ceea ce le permite o dezvoltare organica si o selectie naturala: cele care reusesc sa aduca solutii inovative ajung de regula sa fie cumparate de marile firme.

     

    In fine, ar mai fi doua ingrediente. Primul il reprezinta motoarele de cautare performante, care sa permita utilizatorilor sa gaseasca repede si comod informatiile, serviciile sau produsele care-i intereseaza. Google a fost primul care s-a impus cu adevarat, iar competitia cu urmaritorii Yahoo!, MSN si mai nou Amazon nu a facut decat sa sporeasca calitatea.

     

    Al doilea il reprezinta publicitatea contextuala, cea care sa plaseze reclama potrivita la locul potrivit. Din nou Google (cu AdSense / Ad Words) si Yahoo! (cu solutiile Search Marketing) au adus rezolvarea, astfel incat piata de peste 10 miliarde de dolari anual pe care au creat-o poate sustine competitia dintre noile servicii pentru un public cat mai larg si loial.

  • Un zbor linistit costa 5 dolari

    Poate vi s-a intamplat sa calatoriti cateva ore bune cu avionul si sa aveti un vecin de scaun nepoliticos sau care va plictiseste incontinuu cu subiecte neinteresante. Un adevarat cosmar, nu?

     

    Acest lucru li se intampla destul de des celor care fac „naveta“ cu avionul de la o intalnire de afaceri la alta, spune Peter Shankman, un american care detine o companie de marketing si relatii publice. Si cum necazul unora poate deveni sursa de profit a altora, el s-a gandit la o solutie. Un software online, pe care l-a botezat AirTroductions, si care le permite utilizatorilor sa-si aleaga vecinii de scaun din avion in functie de gusturi si preferinte.

     

    Surprinzator, ideea nu i-a venit dupa o experienta neplacuta, ci in timpul unui zbor de la Houston la New York, in care a fost asezat chiar langa o recenta castigatoare a concursului Miss Texas, situatie care nu i s-a parut deloc deranjanta. „Am avut multe experiente. Am stat langa oameni interesanti, dar si langa oameni de care nu stiam cum sa mai scap“, a explicat el. „Am privit jumatatea goala a paharului – oamenii care sunt nevoiti sa stea opt ore sau cine stie cat langa o persoana cu care nu se simt bine. Este o adevarata trauma psihologica.“

     

    Pentru a va putea alege persoana langa care sa stati in timpul petrecut in aer trebuie sa va creati un cont gratuit, cu parola, pe site-ul www.airtroductions.com, unde sa treceti informatii personale (de pilda, aeroportul de pe care plecati de obicei, iar Otopeni este pe lista), precum si o scurta descriere a vecinului ideal de scaun.

     

    Dupa aceea, tot ce trebuie sa faceti este sa anuntati pe site cand veti calatori cu avionul, unde si cu ce companie veti zbura. AirTroductions face o lista cu alte persoane care vor fi in acelasi avion si care s-au inscris in sistem, iar dumneavoastra puteti alege persoana care vi se pare o companie potrivita in avion. O data ce v-ati hotarat, pe site aveti optiunea de a trimite un mesaj persoanei respective, prin care sa-i cereti acordul sa va intalniti la o anumita ora pe aeroport pentru a cere locuri alaturate in avion.

     

    Insa nu puteti face acest lucru decat dupa ce platiti o taxa de 5 dolari companiei AirTroductions pentru serviciile prestate. „Avem deja aproximativ 6.000 de clienti inregistrati pe site. Deocamdata, numai aproximativ 60 au reusit sa se intalneasca in avion prin serviciul nostru“, a spus Peter Shankman. Julia Filz este una dintre clientele AirTroductions.

     

    „Sunt foarte agitata cand zbor cu avionul. Poate in felul asta voi reusi sa uit de teama de a zbura sau cel putin sa evit experiente urate, cum ar fi sa stau langa o femeie beata la prima ora a diminetii“, a spus ea. „Dar atunci cand persoana cu care stau de vorba este interesanta, nici nu stiu cand decolam sau aterizam.“

  • Vreti casa? Uitati de masina noua

    Se stie ca domeniul imobiliar este o afacere sigura in Romania, din care se pot scoate profituri cu multe zerouri in coada. Dar cum ramane cu cei care vor sa-si ia o casa pur si simplu pentru a locui in ea?

     

    Un mic ajutor ati putea primi din partea site-ului www.RealEstateABC.com, dar nu neaparat pentru a afla cum sa va calculati numarul de rate sau daca o sa reusiti sa platiti pana la pensie tot imprumutul la banca.

    Acest site poate fi privit mai degraba ca un „intelept al Netului“, gata sa va ajute sa nu luati decizii pripite atunci cand vine vorba de achizitionarea unei case.

     

    Primul sfat: daca va ganditi la o casa, nu va cumparati masina! Poate tocmai ati primit o marire de salariu de mult asteptata (sau, pur si simplu, aveti niste bani pusi deoparte), dar o data cu surplusul de bani vine si instinctul omului modern de a cheltui. Nu va abateti din cale si nu faceti cheltuieli majore, mai ales pentru o masina, avertizeaza specialistii de la RealEstateABC.com. Este foarte probabil ca plata avansului plus ratele la masina sa va impiedice sa faceti inca un credit si pentru casa.

     

    Acum ca am stabilit ca banii sunt destui si ca nu vor fi cheltuiti aiurea, pare ca nimic nu v-ar mai opri sa va cumparati o casa. Sa vedem, totusi, de ce nu ar trebui sa treceti la fapte chiar acum. „Inteleptii“ mai au cateva motive!

     

    Spre exemplu, daca aveti probleme de casnicie, probabil ca nu ar fi cel mai indicat lucru sa va cumparati o casa. Un eventual divort nu ar aduce decat batai de cap pentru rambursarea creditului. Ca sa nu mai vorbim ca e greu sa te mai bucuri de casa noua, in timp ce te certi cu sotul sau sotia.

     

    Daca sunteti o persoana usor influentabila, ar fi mai bine sa ocoliti sectiunea intitulata „remuscarile cumparatorului“. Veti avea parte de intrebari ca: „Ati luat decizia corecta? Va permiteti? Era timpul potrivit? Daca va pierdeti slujba?“ Suna ca un film de groaza, nu?

     

    E timpul sa va calmati. Site-ul are si metode mai rationale de analiza. Luati o foaie de hartie si un creion. Trageti o linie la mijloc. Intr-o parte scrieti motivele care sa va determine sa va cumparati o casa si in cealalta motivele ce va indica contrariul. Se spune ca aceasta metoda era folosita de Benjamin Franklin cand trebuia sa ia decizii dificile.

     

    Site-ul are si o sectiune despre cum sa va vindeti casa, dar problema este tratata mai putin filozofic si mai mult din punct de vedere al business-ului. Americanii gandesc pragmatic, ca de obicei: „daca tot vrei sa scapi de casa, macar sa iei cat mai multi bani pe ea“.

  • Rusia, tarina modei

    Jean Paul Gaultier a ridicat folclorul rus la rang de haute couture, Miu Miu s-a axat pe fustele cu broderii florale tipic rusesti, iar Anna Sui a gasit inspiratie in „Dr. Zhivago“, cu o colectie prezentata de modele blonde, cu parul lung acoperit de caciuli imense de blana. Aproape fiecare mare creator de moda a facut cel putin o mica referire la Armata Rosie, iar look-ul „r la Mockba“ va influenta si sezoanele urmatoare.

     

    Fuste din tricot cu broderii folk sau jachete militare, toate sunt prezente in colectiile marilor lanturi internationale de retail din domeniul modei, precum Mango sau Zara, care se adreseaza si clientilor cu venituri medii. Din moment ce look-ul a ajuns de pe podiumuri in magazine, nu mai este decat o chestiune de timp pana sa fie adoptat de moda strazii.

     

    Interesul industriei modei pentru Rusia nu este nici pe departe ceva nou. Inca de la inceputul secolului trecut, la Paris, toate lucrurile rusesti erau in mare voga. Materialele traditionale rusesti au fost sursa de inspiratie pentru marii designeri in anii ‘20, iar Rusia a fost star pe marele ecran cand Marlene Dietrich a jucat-o pe Ecaterina cea Mare in „The Scarlet Empress“ , iar Greta Garbo pe sovietica reformata Ninotchka.

     

    Ultimul mare moment rusesc din moda a venit o data cu Yves-Saint Laurent, care a intrat in istorie cu a sa colectie „Ballets Russes“. Colectia de primavara-vara din 1976 a fost un tribut adus Ballets Russes, trupa de balet impresariata de Sergey Diaghilev, care a cucerit Parisul in 1909. Continuarea temei a creat senzatie cand colectia de toamna/iarna a fost prezentata pe prima pagina a cotidianul New York Times drept una „revolutionara“, care „va schimba cursul modei din lume“.

     

    Colectiile din aceasta iarna i-au adus pe rusi din nou in prim- plan. Ana Maria Lungu, care face parte din noul val de designeri romani, crede ca acest „curent revine ciclic, cam o data la 2-3 ani“.

    In acest sezon, marii creatori de moda au dezvoltat modelul „tarinei“. „Designerii au reinterpretat ornamentatia tipic ruseasca, decoratiunile, textura, costumul traditional rusesc si ideea de opulenta ruseasca“, povesteste designerul, care recent a revenit de la Paris, unde a petrecut trei luni la un stagiu de practica la Yves-Saint Laurent.

     

    Imaginea Rusiei imperiale din trecut, cu liniile militare sobre, contrasteaza cu hainele de lana cu broderii tranditionale inspirate de vesmintele purtate de rusii din stepa. Rochiile imperiale variaza de la cele cu linie lejera la cele care marcheaza talia. Atentia este captata de manecile decorate, de esarfe si de accesorii. Fustele voluminoase sunt realizate din catifea si sunt combinate cu bluze din dantela. Ana Maria Lungu spune ca, din punct de vedere cromatic, se poarta culorile grele, tari, bleumarin, visiniu, rosu puternic, culorile costumelor traditionale rusesti.

     

    Dorin Negrau, designer care isi vinde creatiile si in Franta si Germania, spune ca „se poarta asocierea  de  culori  tari, nepotrivite in alte situatii, broderie colorata, multa blana, multe bijuterii“. Negrau este, de altfel, unul dintre primii creatorii romani care au abordat teme ruse in colectiile lor. Colectia sa „Tolca“ a evidentiat inca din toamna-iarna 2005/2006 clar influente rusesti.

     

    Accesorii din blana (caciuli mari, manusi, cizme), culori tari precum rosu, violet, maron, toate sustin tema colectiei, care parca vorbeste ruseste. „In colectia «Tolca» am valorificat la maxim feminitatea din moda ruseasca: strasurile Swarowski si paietele aplicate pe cojoace, manusi si caciuli de blana.“ De altfel, aceasta nu este decat inceputul, pentru ca elemente rusesti se vor regasi si in urmatoarele colectii ale creatorului.

     

    Retailerul de moda Mango a dedicat Rusiei o intreaga linie, numita „Russian Craft“, care se gaseste deja in magazinele companiei. Georgina Pratginestos, responsabil de PR Mango, spune ca accentul este pus pe imprimeuri, broderii si volume care aduc aminte de rochia traditionala ruseasca, sursa importanta de inspiratie pentru designeri.

     

    Totusi, ce a trezit fascinatia designerilor pentru Rusia? Aici exista cel putin doua ipoteze complementare. Ana Maria Lungu crede ca este „o cultura exotica pentru cea mai mare parte a vestului Europei, pentru ca au un gen specific de ornamentatie si un stil traditional tipic“. Intr-un articol din International Herald Tribune, Jean Paul Gaultier isi explica altfel atractia pentru Rusia.

     

    „A fost un accident – ma aflam la boutique-ul meu din Moscova, inconjurat de zapada, apoi am mers la Balsoi, unde am vazut pe scena tarani ucraineni si am fost absorbit de combinatia de alb si rosu, de salurile populare si de cosurile din paie, de flori si de panglici“, povesteste Gaultier despre sursa de inspiratie a unei colectii a carei mireasa a fost coafata dupa modelul emblematic al fostului prim-ministru ucrainean Iulia Timosenko.

     

    Dincolo de considerentele culturale, nu trebuie trecute cu vederea cele economice, iar Rusia nu este deloc o piata de neglijat. Georgina Pratginestos de la Mango spune ca „designerii sunt constienti de potentialul ridicat pe care il are piata rusa“. Se pare ca rusii au din ce in ce mai multi bani pentru distractie. Conform unui raport al Consiliului de afaceri ruso-american, venitul real de care dispune un rus a crescut cu 15% in 2003 si cu 7,8% in 2004.

     

    Mai mult, pentru ca inchirierea este un fenomen rar pe piata imobiliara rusa, din moment ce majoritatea populatiei a primit un apartament de la stat, iar taxa pe venit este de 13%, rusii pot face cu usurinta economii. PBN, o firma de comunicatii strategice din Washington, estima ca rusii dispun de 87% din venitul pe cap de locuitor, pe care sunt liberi sa ii cheltuiasca dupa plac.

  • Slalom printre tepe

    Autorul acestei carti intrematoare este Alan H. Cohen, un personaj care, dincolo de ocean, cel putin, este privit ca un „guru“ al „self-help“-ului (iata doua cuvinte care n-ar trebui sa va descurajeze, doar pentru ca, la noi, au prins sa emane doar conotatii peiorative).

     

    Cohen a scris 17 carti, publica articole in New York Times, sub titlul generic „Chicken Soup for the Soul“, iar rubrica sa lunara „From the Heart“ apare simultan in saizeci de reviste din lumea intreaga. Cartile sale au fost traduse in 12 limbi, printre care, recent, si romana. Titlul cartii traduse la Nemira la finele anului trecut („Viata ca o teapa“) suna, in original, „Why your life sucks“. Autorul, se vede treaba, nu are teama de vorbe incorecte, si asta nu doar ca sa para simpatic, ci pentru ca intreaga lui filosofie se sprijina pe adresarea directa, fara fite, si pe o perceptie netrucata a lumii din jur, lipsita de exagerari.

     

    Alan H. Cohen vrea sa fie omul pentru care „ce e-n gusa si-n capusa“ – spune lucrurilor pe nume si se straduie sa ne invete sa facem acelasi lucru. Cu toate ca stie ca „teapa“ si „a tepui“ sunt „cuvinte urate si neacademice“, autorul nu se poate opri sa constate ca le auzim peste tot, nu  numai pe strada, „pentru ca sunt foarte sugestive“. Prin urmare, spune el, luand aceste cuvinte in brate, „cand iei multe tepe sau iei viata ca pe o teapa, esti foarte departe de ceea ce ar trebui sa fii, traiesti cu sufletul pustiit, n-ai putere si-ti plangi de mila“. Aceasta paralizie in fata infernului vietii trebuie vindecata, in primul rand, prin aflarea celor 10 tipuri  fundamentale de teapa pe care realitatea ni le ascute la tot pasul.

     

    La o privire grabita, ele ar fi: faptul ca iti risipesti puterea, ca nu te astepti la nimic bun (adica vrei sa vezi viata ca pe o continua si nemiloasa teapa), ca te lasi condus de aparente, ca iti irosesti energia pe lucruri care nu iti plac, ca incerci permanent sa dovedesti ceva, ca spui „da“ cand, de fapt, ai vrea sa spui „nu“, ca traiesti cu convingerea ca trebuie sa faci totul singur, ca incerci sa modelezi oamenii (acum, fie vorba-ntre noi, Cohen cam asta face), ca ai uitat sa te bucuri de calatorie. Aici, calatoria denumeste, de fapt, viata propriu-zisa si inaintarea noastra spre capatul ei.

     

    Ce poate procura bucurie in acest voiaj? Intelegerea faptului ca „scopul vietii nu este sa ajungi teafar in pragul mortii, ci sa traiesti atat de bine incat moartea sau teama de ea sa nu-ti umbreasca bucuria, sa traiesti atat de plenar  incat sa nici nu bagi de seama cand vine moartea“. Suna frumos, desigur, dar, cum se zicea pe vremuri, „teoria ca teoria, dar practica ne mananca“.

     

    Recurgand la o metafora, noi suntem, in opinia autorului, precum pestisorul auriu din bocal: coplesiti de dimensiunile lumii inconjuratoare, dominati de spaima uriasilor din preajma, pietrificati in adorarea unui univers incomprehensibil, in care nu putem trai in mod autentic. E de ajuns sa fim mutati in iazul natural de la munte sau printre ceilalti copaci ai padurii, ca sa scapam de complexul „Liliput“ si sa ne dezvoltam firesc, constienti de adevarata noastra natura si de evantaiul de posibilitati interioare de care dispunem.

     

    Alan H. Cohen, Viata ca o Teapa,

    Editura Nemira, Bucuresti, 2005

  • NOUTATI

    Dezgustatoarele ruine ale puterii

    Profesiunea lui de baza (psihiatru), precum si infernala experienta a razboiului colonial din Angola, unde si-a satisfacut serviciul militar, au hranit cele dintai romane ale lui Antonio Lobo Antunes, unul dintre cei mai importanti scriitori lusitani. Observarea si descrierea nemiloasa a Portugaliei, amintirea anilor de domnie a lui Salazar, amaraciunea esecurilor amoroase, politice si istorice creeaza in fiecare dintre romanele sale o atmosfera singulara.

     

    In „Manualul inchizitorilor“, personajul  cvasi-senil internat intr-un azil de batrani si care isi urla amintirile a fost pe vremuri un om puternic si temut. Unul dintre aceia care guverneaza din umbra, unul dintre cei care ucid fara sa fie pedepsiti. Puterea lui discretionara s-a ofilit insa in scurt timp si nu oricum, ci la modul tragic.

     

    Antonio Lobo Antunes, Manualul inchizitorilor,

    Editura Humanitas, BucureSti, 2005

    Fantomatica Japonie

    In cuvantul inainte al integralei operelor lui Lafcadio Hearn editorul spune ca „L.H.“ este aproape la fel de japonez ca un haiku. Si unul si celalalt sunt forme de arta japoneza. Haiku-ul este o nascocire indigena, Hearn a devenit cetatean japonez si s-a casatorit cu o japoneza, luandu-si numele de Yakumo Koizumi.

     

    Fuga lui de civilizatia occidentala l-a adus in Japonia in anul 1890, iar dragostea lui nesfarsita pentru frumusete si serenitate, pentru obiceiurile tihnite si valorile durabile l-au facut sa ramana aici pentru restul vietii, transformandu-l intr-unul dintre cei mai de seama interpreti ai culturii din tara Soarelui-Rasare.

     

    ovestirile adunate in volumul „Visul unei nopti de vara“ sunt intamplari „nemaipomenite“, care aduc in scena nu doar detalii ritualice si decoruri pitoresti specifice spatiului japonez, ci si un intreg panteon de credinte si viziuni mitologice stranii, de personaje supranaturale care au bantuit mentalul extrem-oriental.

     

    Lafcadio Hearn, Visul unei nopti de vara,

    Editura Leda, Grupul editorial Corint, BucureSti, 2005