BusinessMagazin

Blog

  • Dependenta de petrol

    Valul democratic pe care administratia Bush a incercat sa-l dezlantuie dupa 11 septembrie 2001 in lumea arab-musulmana a avut drept rezultat, pana acum, venirea la putere a fundamentalistilor islamici si in Irak, si in teritoriile palestiniene si in Iran.

     

    Daca o tinem tot asa, in cativa ani la putere vor fi peste tot clerici musulmani, din Maroc si pana la granita cu India. Dumnezeu sa binecuvanteze America. Dar sunt toate astea imputabile Americii? Nu chiar. Starea de fapt e produsul a 50 de ani de petrolism – sau politica bazata pe petrol – in lumea araba si musulmana.

     

    Vina echipei Bush e de a fi crezut ca poate schimba asta – adica sa combata dependenta Orientului Mijlociu de autoritarism fara sa combata si dependenta Americii de petrol. Asta e iluzia. In lumea araba, petrolul si autoritarismul sunt inextricabil legate.

     

    Cum asa? Sa incepem cu Regula de Fier Nr. 1 a vietii politice arabo-musulmane in acest moment: nu poti trece de la Saddam la Jefferson fara sa treci prin Khomeini – adica printr-o faza in care politica se face in moschee. De ce? Pentru ca o data ce un dictator sau un rege este alungat de la conducerea oricarui stat din Orientul Mijlociu incepe o cadere libera care sfarseste printr-un impact cu moscheea – asa cum au descoperit deja SUA in Irak. Intre palatul conducatorilor si moschee nu exista nimic.

     

    Regimurile autocratice seculare, cum sunt cele din Egipt, Libia, Siria sau Irak, n-au lasat niciodata sa creasca altceva sub ele. Niciodata nu au permis aparitia unei justitii sau a unor mass-media cu adevarat independente, a unor partide seculare progresiste sau a unor formatiuni ale societatii civile – de la organizatii ale femeilor la uniuni comerciale.

     

    Moscheea a devenit un centru alternativ de putere pentru ca a ramas singurul loc unde pumnul de fier al guvernantilor nu a putut patrunde pe deplin. A devenit, ca urmare, locul unde oamenii s-au putut asocia in mod liber, liderii locali s-au putut forma, ideologia de opozitie impartasita de acestia s-a putut naste. De aceea, islamistii au iesit in fata in momentul in care oricare dintre aceste tari arabe a organizat scrutinuri libere si corecte.

     

    In Egipt, Fratia Musulmana a castigat 20% din mandate; Hamas a devenit din nimic direct o majoritate guvernamentala. In ambele societati, partidele seculare aflate la conducere – NDP (Partidul National Democratic, condus de presedintele Hosni Mubarak – n.r.) in cazul Egiptului si Fatah in cazul Autoritatii Palestinene – au fost respinse pe motiv ca ar fi excrescente corupte ale statului autoritar, ceea ce si sunt. 

    De ce nu sunt mai multe partide de opozitie independente, seculare si progresiste care sa candideze in astfel de locuri?

     

    Pentru ca liderii arabi nu le permit sa inmugureasca. Prefera ca singura alegere pe care popoarele lor sa o poata face sa fie cea intre partidele-stat si extremistii religiosi, astfel incat statul autoritar sa para mereu indispensabil. Cand Ayman Nour, un liberal independent din Egipt, a candidat impotriva lui Hosni Mubarak, a fost zvarlit in inchisoare de indata ce alegerile s-au incheiat: „Multumim ca te-ai jucat de-a democratia – acum poftim la inchisoare“.

     

    Insa nu e peste tot asa. In Asia de Est, cand regimurile militare din Taiwan sau Coreea de Sud au sucombat, statele respective s-au indreptat rapid spre democratiile populare. De ce? Pentru ca aveau piete libere viguroase, cu centre independente de putere economica – si nu aveau petrol. Oricine era la putere trebuia sa dezvolte o societate care sa-i incurajeze pe cetatenii sai sa se educe si apoi sa creeze companii competitive la nivel global, pentru ca doar asa puteau prospera.

     

    In lumea arabo-musulmana, insa, dictatorii mullahi din Iran si dictatorii seculari din alte parti s-au putut mentine la putere mult mai mult, fara sa o imparta vreodata cu poporul, fara sa permita vreodata partidelor progresiste sa se nasca, tocmai pentru ca au avut petrol sau un echivalent al acestuia: ajutorul masiv din strainatate.

     

    De aici Regula de Fier Nr. 2: inlaturarea liderilor autoritari din aceasta lume, fie ea prin revolutie, invazie sau alegeri, e necesara pentru dezvoltarea unor democratii stabile – dar nu si suficienta. Singura solutie pentru ca noii lideri sa permita cresterea unor partide politice veritabile, institutii, presa libera, economii de piata libere si educatie adecvata – adica o societate civila – ar fi ca noi sa impingem in jos si pretul petrolului si sa facem ca reformele interne sa devina singura cale prin care aceste societati sa poata sta pe picioarele lor. Oamenii se schimba cand nu au incotro, nu cand le spunem noi sa o faca.

     

    Daca inlaturi doar dictatorii si nu cobori pretul petrolului se ajunge la scenariul iranian – cu dictatori mullahi care-i inlocuiesc pe cei militari, folosind aceeasi bogatie din petrol pentru a-si reduce la tacere popoarele si pentru a se mentine la putere. Numai cand petrolul va reveni la 20$ barilul tranzitia de la Saddam la Jefferson nu se va impotmoli in „tara lui Khomeini“.

     

    In Orientul Mijlociu, petrolul si democratia nu merg mana-n mana. Nu e o intamplare ca prima si singura democratie veritabila a lumii arabe – Libanul – nu a avut niciodata vreun strop de petrol.

     

    Thomas Friedman este comentator la

    The New York Times si detinator a trei premii Pulitzer;

    Urmatorul sau articol va aparea in numarul din 22 februarie al BUSINESS Magazin.

  • Comedia erorilor

    Ministrul de finante Ionut Popescu a recunoscut ca este posibila o majorare a TVA si a accizelor pentru a aduce mai multi bani la buget, dar si o crestere a impozitului pe tranzactiile imobiliare si a impozitului pe dobanzile bancare, masuri pe care autoritatile nu le avusesera in vedere pana acum. In plus, desi ministrul muncii daduse ca sigura o reducere a CAS de la 1 ianuarie 2006, ministrul finantelor a spus ca aceasta reducere va fi amanata, in conditiile in care va fi nevoie de 14-15 luni pentru ca efectul introducerii cotei unice sa fie amortizat. In fine, desi vicepremierul Adriean Videanu anuntase ca dividendele incasate de populatie pe exercitiul financiar 2004 vor fi impozitate ca si anul trecut, cu 5%, Ministerul Finantelor a precizat ca li se va aplica un impozit majorat la 10%.

    FMI determina Guvernul sa accepte o crestere peste nivelul convenit cu UE a accizelor la carburanti, tutun si bauturi alcoolice, cresterea la 6.500 a numarului de salariati concediati in industria miniera (cu 1.400 mai mult decat era dispus Guvernul sa accepte) si injumatatirea sumei alocate in 2005 pentru recalcularea pensiilor (ceea ce va insemna o economie de 7-8.000 de miliarde de lei). In plus, premierul Tariceanu a declarat ca este posibil ca liberalizarea contului de capital, prevazuta pentru 1 aprilie, sa fie amanata, pentru ca presiunile inflationiste rezultate din aplicarea cotei unice ar putea impiedica scaderea dobanzilor pana la un nivel suficient ca sa descurajeze intrarea excesiva de fonduri speculative din strainatate.

     

    In discutiile cu Fondul au reaparut cateva idei de suplimentare a veniturilor la buget: majorarea TVA, introducerea unor taxe pe importuri sau pe mosteniri si impingerea spre 19% a plafonului de cota unica. Deocamdata, ordonanta de urgenta pentru modificarea Codului fiscal va contine alte noutati: renuntarea la scutirile de TVA pentru companiile de media si divertisment si pentru importurile de bunuri primite ca donatii (de la anul se va renunta si la TVA redusa pentru medicamente), respectiv si plata accizelor pentru 2005 la cursul valutar de la sfarsitul lui 2004 (ceea ce ridica inca de la 1 aprilie la nivelul din UE unele din preturile produselor accizate). Din cauza discutiilor cu FMI, Guvernul a anuntat insa ca noile impozite, care ar fi urmat sa intre in vigoare la 1 aprilie, ar putea fi amanate cu inca o luna.

     

    De la 1 aprilie, pe langa accizele la autovehicule, benzina, motorina, alcool si tutun, cresc si accizele la o serie de produse de lux, majorarea medie fiind de circa 5%. La acestea se adauga intrarea in regim de acciza a unor noi produse: autoturismele de mic litraj (tot de la 1 aprilie), energia electrica, gazele naturale si pacura (de la 1 iulie). Anulate la 1 ianuarie, accizele pentru camerele digitale foto si video sunt reintroduse. Intre timp, rectificarea bugetara e impinsa spre sfarsitul lunii aprilie, pana dupa negocierile cu FMI, care la randul lor urmeaza sa fie influentate de statistica incasarilor la buget pe primul trimestru.

     

    Codul fiscal e adoptat cu modificari importante in Parlament. Impozitul majorat pe tranzactiile de pe piata de capital nu va fi introdus decat de la 1 ianuarie 2006 (in cota de 16%), in timp ce impozitul pe tranzactiile imobiliare va intra in vigoare de la 1 iunie 2005, dar in cota de 10%. Cea mai mare surpriza este insa ca accizele pentru camere digitale si alte aparate electronice, reintroduse la sfarsitul lui martie dupa ce au fost eliminate la 1 ianuarie, dispar din nou. Rectificarea bugetara se amana din nou pana la sfarsitul lui iunie, cu justificarea (la fel ca si in lunile precedente) prin dorinta de a demonstra FMI ca incasarile la buget urca in mod constant si ca, deci, nu e nevoie nici de o crestere a TVA de la 19% la 21%, nici de o crestere a cotei unice de impozitare de la 16% la 19%.

     

    Dupa cateva zile de totala confuzie, in care nimeni nu poate spune daca noile impozite intra sau nu in vigoare de la data de 1 ale lunii, Codul fiscal este trimis de urgenta prin fax presedintelui Traian Basescu la Tokio, care il promulga de acolo. Pentru a impiedica Parlamentul sa-i modifice si restul de initiative fiscale, Guvernul prefera sa includa noile impozite pe terenurile agricole si forestiere (care ar urma sa se aplice de la anul) in pachetul legislativ pentru care si-a asumat raspunderea. Intre timp iau sfarsit negocierile cu FMI, iar ministrul finantelor anunta, repede sanctionat de Emil Boc (PD) si Cristian Boureanu (PNL), o posibila crestere a TVA din 2006. In compensatie, premierul Tariceanu da ca sigura o reducere a CAS, tot din 2006, cu nu mai putin de cinci procente.

      

     

     

     

     

     

     

  • Industria de pacalire a ochiului

    La doi ani dupa ce a trecut de la productia de tevi de cupru si alama pentru sistemul de incalzire prin pardosea la productia de tevi din inox, compania suedeza Thermotech a economisit 965.000 de dolari din costurile de fabricatie, vanzarile crescand totodata anul trecut cu 40%.

     

    Exemplul a fost ilustrat in Franta, in cadrul unei recente conferinte pe tema importantei designului in cresterea profitului. Din pacate, exemplul Thermotech nu este inca urmat si constientizat la scara larga. Potrivit rezultatelor unui sondaj pentru care au fost intervievati aproape 4.000 de manageri europeni din mai multe sectoare industriale, designul nu pare sa conteze mai deloc pentru a obtine o afacere de succes, scrie revista Business Week.

     

    Cu toate acestea, cateva studii recent intreprinse de agentii europene de design au scos la iveala faptul ca impactul componentei de design este semnificativ pentru profitabilitatea unei afaceri. In Norvegia, de exemplu, 63% din companiile care au integrat metode de design in afacerile lor au raportat profituri tot mai mari pentru ultimii patru ani, scrie revista. Iar in Spania, 40% din managerii intervievati cred ca designul are un rol semnificativ in vanzari.

     

    Studiul prezentat in conferinta a mai aratat ca inovatia in sectorului serviciilor va fi cheia succesului in afaceri de acum inainte. Pentru moment insa, in timp ce jumatate dintre companiile chestionate investesc in design, numai intre 6 si 20% (in functie de tara) aloca bani pentru imbunatatirea serviciilor.

  • Cat de „Taranisti“ sunt liberalii?

    Atunci cand au avut de a face pentru prima oara cu Alianta PNL-PD, cei din PSD au cautat un punct slab. E un CDR rebotezat, au spus. Liderii Aliantei au incercat din rasputeri sa nu se procopseasca cu aceasta imagine. Disputele din ultima vreme pun acum PNL si PD in fata pericolului de a experimenta cea mai mare slabiciune a fostei Conventii: certurile interne purtate in fata micilor ecrane.

    Crearea Aliantei PNL-PD poate fi considerata cea mai iscusita mutare politica a ultimilor cinci ani. O constructie aparent imposibila, intre doua partide incompatibile, conduse de doi lideri (Traian Basescu si Theodor Stolojan) incompatibili, intr-o perioada in care PSD parea de neclintit.  Prima incercare majora la care a fost supusa soliditatea Aliantei a fost retragerea lui Stolojan din cursa prezidentiala. S-a spus atunci ca, ramas singur, Basescu va derapa si, in orice caz, isi va pierde credibilitatea. Noul tandem, Basescu-Tariceanu, parea o constructie bizara. 

    A fost insa un proiect castigator. E acceptat deja faptul ca, fara vointa politica a lui Basescu si fara decretul de gratiere a lui Miron Cozma semnat de Ion Iliescu, Calin Popescu-Tariceanu n-ar fi ajuns premier al unui guvern PNL-PD-UDMR-PC (PUR). Dar nici Basescu presedinte, fara sustinerea noastra, spun acum liberalii. 

    Harta conflictelor din coalitia guvernamentala poate fi impartita in doua: cele dintre Alianta si partenerii UDMR si PUR (acum PC), respectiv cele din interiorul Aliantei, dominata acum de tandemul Tariceanu-Boc. 

    „Meciurile“ dintre Alianta si parteneri au avut o constanta: „solutia imorala“ PUR (numita asa de catre presedintele Traian Basescu) la care trebuie renuntat prin alegeri anticipate. La inceput, lansarea acestei idei a fost vazuta mai mult ca un fel de a santaja UDMR si PUR care incercau sa-si maximizeze prezenta la guvernare prin obtinerea cat mai multor posturi la nivel central si in teritoriu si care incercau sa pastreze o portita deschisa si catre PSD. Desi somat adeseori sa o faca, partidul lui Dan Voiculescu nu s-a grabit sa-si probeze loialitatea fata de noii parteneri si a intarziat cat a putut orice decizie legata de schimbarea presedintilor celor doua Camere, Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu. Chiar daca nu explicit ca PC, nici UDMR n-a pus umarul la eforturile Aliantei de a prelua definitv puterea (teza Boc), decat, eventual, la nivel teritorial. Protocolul coalitiei nu a rezolvat aceste probleme si nici altele, precum sustinerea in Parlament a anumitor initiative ale guvernului. Abia la motiunea de cenzura partidele din coalitie au votat previzibil.

    In conditiile lipsei de incredere in partenerii de coalitie, ideea anticipatelor a aparut a fi o solutie logica (mai ales ca principalul partid de opozitie, PSD, traversa o degringolada nemaiintalnita). Daca UMDR si PC au fost constant impotriva anticipatelor (care le-ar fi putut lasa in afara Parlamentului), PNL si PD au schimbat rolurile. La inceput, liberalii pareau mai doritori de anticipate; in ultima vreme, democratii sunt cei care le cer mai tare. Cotitura s-a produs dupa ce Traian Basescu a spus ca PNL poate avea oricand un „port-drapel electoral“ in Theodor Stolojan. Imediat s-a spus ca Stolojan, acum consilier prezidential, e pregatit de Basescu pentru a-i lua locul lui Tariceanu. „Fitilul“ aruncat de Basescu inainte de a pleca la Washington, intr-un moment in care coalitia parea sa se aseze, a aparut atunci ca o invitatie la galceava in interiorul Aliantei. A urmat prima luare de pozitie mai raspicata a lui Tariceanu care a afirmat ca prioritatea Romaniei e indeplinirea angajamentelor care sa faca posibila aderarea la UE, si nu anticipatele. A fost prima divergenta publica dintre premier si presedinte. Atunci, Basescu a suspendat discutiile despre anticipate pana dupa semnarea Tratatului de aderare. Premierul a castigat batalia, trimitand eventualele anticipate pana cel mai devreme dupa raportul de tara din octombrie. 

    Daca nu anticipate, atunci macar remaniere, a fost urmatoarea mutare a lui Basescu: „Nu spune nimeni ca toti ministrii sunt perfecti… guvernul nu este un monolit, un guvern foarte bine sudat… Mai e de lucru la echipa“. Remanierea se face atunci cand considera primul-ministru, a raspuns Tariceanu, avansand si o posibila data: la inceputul lunii iulie, cu ocazia prezentarii raportului primelor sase luni de guvernare. 

    Intre timp, ca sa se asigure si mai mult de acea majoritate confortabila, liderul PNL ar fi acceptat, s-a spus, racolarile de parlamentari. In orice caz, zestrea PNL a crescut, in ultima perioada, prin acceptarea in partid a unor deputati sau senatori din PSD si PRM. „E o solutie imorala, care se plateste“, a spus din nou Basescu. Ce-i drept, si PD si-a apropiat gruparea Ciontu, desprinsa din PRM. Toate aceste „solutii imorale“ au dus la o majoritate in Parlament mult mai confortabila, lucru vazut la respingerea motiunii de cenzura.

    Un alt moment delicat fost cel al inundatiilor, cand Traian Basescu l-a criticat in public pe Calin Popescu-Tariceanu ca nu s-a asezat in fruntea unei celule de criza, asa cum a facut el in cazul ostaticilor din Irak. Chiar daca ministrul administratiei, democratul Vasile Blaga, ar fi fost cel obligat sa coordoneze celula de criza, balbaielile din criza inundatiilor s-au contabilizat la liberali.

    PNL incepea sa scada in sondaje, in vreme ce PD crestea. Liberalii vor avea soarta taranistilor, se auzea tot mai mult. Mai ales ca unul dintre liderii democrati, Radu Berceanu, declara cu subinteles: „Si in guvern, si in tot felul de alte institutii, noi am impartit responsabilitatile si, daca PNL are un plus, trebuie sa astepte sa aiba unul si in ceea ce priveste efectele negative“. Neincrederea reciproca devenea suparatoare.  Discutiile despre fuziunea PNL-PD au fost influentate, si ele, de sondaje. Doua au fost, de la inceput, neintelegerile majore: cele legate de compatibilizarea doctrinara, respectiv proportia de reprezentare in viitoarele structuri de conducere. In vreme ce liberalii doreau un raport de 1,3:1 in favoarea PNL, democratii mergeau pe ideea lui 1:1. Intre timp, s-a pierdut undeva pe drum ideea fuziunii; in schimb, „partile“, in special PD, au inceput sa lucreze tot mai mult la „imbunatatirea“ acestui raport. Si sa refuze, in ultima vreme, sa mai discute despre fuziune. Relatia buna PNL-PD, care fusese unul dintre atuurile importante ale Aliantei, era tot mai deteriorata. Dupa episodul Patriciu, cand unii liberali au acuzat Cotroceniul de implicare in retinerea magnatului, si un grup de fruntasi PNL l-au insotit pe acesta la PNA, a venit momentul TVR-SRR, primul in care cele doua partide s-au plasat vadit de o parte si de alta a baricadei. 

    Bomba a aruncat-o tot Basescu, care a anuntat ca Presedintia nu va propune pe nimeni in consiliile de administratie ale SRR si TVR, pentru ca nu i se pare normala politizarea acestor institutii. Iar fitilul a fost aprins de liderul PD, Emil Boc, care a retras candidatii propusi de democrati, sugerand tuturor partidelor din coalitie sa faca acelasi lucru si sa numeasca o conducere interimara pana la schimbarea legii de functionare a televiziunii publice si a radioului public. „Am acceptat acest proces, continuam la acest proces si participam la finalizarea lui“, a fost replica purtatorului de cuvant al PNL, Eugen Nicolaescu. „Nu e corect ca unii sa se erijeze in campionii depolitizarii media.“ Si asa a rezultat un consiliu de administratie in care PSD e majoritar. Liberalii s-au suparat apoi pe declaratiile lui Emil Boc („sper ca PD sa fie capabil sa castige de unul singur viitoarele alegeri si sa fie partidul care coordoneaza viata politica romaneasca“). Bocaneste, ca e in campanie electorala, a fost replica lui Nicolaescu. Iar unul dintre cei mai vehementi liberali, Ludovic Orban, a avut declaratii dure si neprincipiale la adresa presedintelui Basescu si a colegilor din Alianta.

    In fine, ideea crearii unei Comunitati Nationale de Informatii, o suprastructura care sa coordoneze activitatea tuturor asa-numitelor servicii secrete, pare sa fi intrunit acordul coalitiei. Exista insa dispute mai mult sau mai putin fatise in legatura cu in- stitutia careia ar trebui sa i se subordoneze aceasta suprastructura. PD sustine ca aceasta ar trebui sa tina de Cotroceni, pentru ca presedintele are cea mai mare autoritate si este fara apartenenta politica (Mihai Stanisoara, presedintele comisiei pentru siguranta nationala din Camera Deputatilor). Liberalii spun ca suprastructura de informatii trebuie sa tina de guvern, intrucat Executivul este beneficiarul a 70% din informatiile produse de serviciile secrete (Radu Stroe, PNL, presedintele Comisiei de control al SRI). In fine, cei din PC si UDMR spun ca normal ar fi un control parlamentar asupra acestei suprastructuri.

    Cel mai neplacut a fost momentul in care democratii i-au lasat in ofsaid pe liberali in problema TVA, dupa ce Ionut Popescu s-a grabit sa vesteasca posibila majorare de la 19 la 22%. Unii ministri democrati, de exemplu Vasile Blaga, au declarat ca „nu este o masura buna“, iar Emil Boc a spus ca modificarea TVA nu a facut obiectul dezbaterilor in coalitie si ca, in orice caz, nu e oportuna atat timp cat nu e corelata cu alte masuri. In consecinta, liberalii au fost nevoiti sa iasa pe piata cu promisiunea ca vor scadea contributiile la asigurarile sociale.

    La scurt timp, si un ministru democrat a fost prins in ofsaid. Titularul Muncii, Gheorghe Barbu, a sustinut reducerea alocatiilor pentru cresterea copiilor. Reactiile vehemente ale opiniei publice au dus la replierea rapida a PD, liderul partidului, Emil Boc, iesind in fata camerelor de luat vederi pentru a cere renuntarea la aceasta masura. In acest moment, exista riscul ca lucrurile sa degenereze. Lucru sesizat de liberali, care au dat un comunicat prin care cauta sa linisteasca spiritele: PD este un partener de nadejde, Alianta si-a dovedit functionalitatea si eficienta, iar esecul motiunii de cenzura „anti-Europa“ a dovedit soliditatea Aliantei, se arata in comunicat: excludem o sciziune a Aliantei si orice fel de intelegere cu PSD. 

    Fostul lider liberal, Valeriu Stoica, dadea zilele trecute cel mult inca doua luni convietuirii dintre PNL si PD. Mingea e in terenul celor doua partide, undeva intre tandemul Tariceanu-Boc.

  • CONDITII PENTRU MANAGEMENT

    Conducerea unei banci trebuie sa fie asigurata, conform legii bancare, de cel putin doua persoane, care trebuie sa indeplineasca anumite conditii:

     

    AVIZARE: Banca centrala trebuie sa isi dea avizul pentru numirea persoanelor din cele doua functii de conducere.

    LIMBA ROMANA: Cel putin unul dintre conducatorii unei banci trebuie sa ateste cunoasterea limbii romane.

    STUDII: Conducatorii de banci trebuie sa fie licentiati in unul dintre domeniile economic, juridic ori in alt domeniu care se circumscrie activitatii financiar-bancare si/sau sa fi absolvit cursuri postuniversitare in unul dintre aceste domenii.

    EXPERIENTA: Pentru conducatorii de banci este obligatorie o experienta de minimum 7 ani in domeniul financiar-bancar, care sa fie relevanta pentru specificul si volumul activitatii desfasurate de banca.

     

    SURSA: BNR

  • CUM ISI ALEG BANCILE OAMENII

    Extinderea agresiva a activitatilor si a retelelor de sucursale inceputa inca de anul trecut de banci – si care va continua si anul acesta – a creat un gol pe piata fortei de munca specializata. Pentru a recruta personal, bancile au la dispozitie cateva variante:

     

    TOP MANAGEMENT: In genere ocuparea posturilor de top management din institutiile bancare se face mai ales pe baza recomandarilor directe si pe baza cunostintelor personale ale oamenilor din domeniu.

    MIDDLE MANAGEMENT: Pentru ocuparea posturilor de middle management, bancile apeleaza adeseori la companiile specializate in recrutare. In ultima perioada, cererile bancilor au vizat, spun reprezentantii companiilor de recrutare, mai ales posturile din departamentele de retail, legal, risc de piata si IT.

    FORTA DE VANZARE: Expansiunea retelelor de sucursale ale bancilor in orasele mici creste si cererea de oameni pentru punctele de vanzare. Pentru aceste pozitii, bancherii spun totusi ca nu exista o lipsa de oameni, piata fiind foarte dinamica. In plus, pentru aceste posturi, recrutarea se poate face, la fel de bine, cu oameni care provin din alte domenii de activitate.

     

    SURSA: BNR

  • Carturi pentru copiii lui Beckham

    Cehia: fostul rege al Arabiei Saudite, David Beckham, Eddie Murphy. N-ati facut inca legatura? Ei bine, cei trei au cumparat carturi pentru copii de la cehul Milan Havel. Cum si-a castigat Havel renumele international?

     

    Analizand piata in 1988, cand Cehia inca se mai afla sub dominatie comunista, Havel a observat ca, desi cererile nu lipseau, sportul auto nu oferea servicii copiilor sub 15 ani. Impreuna cu designerul Václav Král, pe-atunci colegul sau, a creat un prototip inspirat de jucaria unuia dintre copiii lui Král. Antreprenorii cehi au vandut primul cart in 1989, la pretul de 25.000 de coroane cehesti (881 de euro), unui prieten. 

     

    Urmatoarele cinci carturi, vandute in 1990, i-au adus lui Havel un profit de 40.000 de coroane cehesti (1.412 euro). Cand, in anul urmator, a vandut 20 de carturi, Havel a decis ca e timpul sa se mute din garajul care ii servea drept fabrica de productie. In prezent, compania produce patru linii de carturi si vinde 200 de modele pe an, activitate ce ii asigura un venit anual de 10 milioane de coroane cehesti (peste 350.000 de euro).

     

    Carturile functioneaza cu benzina, iar cel mai rapid model poate prinde o viteza de 150 de km pe ora. Cel mai scump model costa 60.000 de coroane cehesti (2.117 euro), iar compania, care are opt angajati, poate crea modele la indicatiile clientului. Pentru ca pe piata din Cehia cererile nu depasesc cinci carturi anual, Havel isi „racoleaza“ clientii la expozitiile internationale.

  • La bine si la greu

    Polonezii sunt mari familisti. Asertiunea este probata de cele aproape 100 de magazine din Varsovia care ofera servicii si accesorii necesare organizarii unei nunti. Comparativ, Berlinul are mai putin de 20.

     

    Daca acum zece ani nuntasii preferau hambarele sau remizele de pompieri, nuntile s-au mutat intre timp in restaurante sofisticate, hoteluri sau chiar incinte special amenajate, denumite „case pentru nunti“, scrie Warsaw Business Journal.

     

    Piata nuntilor este estimata in Polonia la patru miliarde de zloti (peste un miliard de euro) anual, iar companiile poloneze specializate in organizarea grandiosului eveniment, precum Elizabeth Konin, Karina sau Nabla, sunt recunoscute international. Pe plan local, industria nuntilor creste simtitor, Polonia gazduind nu mai putin de 2.000 de magazine specializate.

     

    „Piata va continua sa se extinda, mai ales in orasele mari“, crede Karina Kudrej, directorul executiv al lantului de magazine Karina Wedding Boutique. Polonezii continua traditia de a avea o nunta mare, iar societatea moderna, cu gusturi si nevoi impresionante, urca mult pretul unei astfel de petreceri, motiv pentru care Karina va deschide doua magazine cu produse premium.

  • Dupa sase luni

    Calin Popescu-Tariceanu este seful unui guvern a carui prioritate zero declarata este integrarea in UE la 1 ianuarie 2007. Dupa unele aprecieri, ar fi mai potrivit ca premier al unei Romanii 2015, cu o societate mai asezata, mai sobra, mai eleganta – decat pentru zbuciumatul an 2005. Pana acum a fost in grafic, reusind indeplinirea conditiilor necesare semnarii Tratatului de aderare la data stabilita, cota unica este considerata, in general, o masura buna iar el are prestanta, eleganta, sobrietate. Da, insa, impresia – spun criticii – ca nu are suficienta autoritate asupra intregului Cabinet si nemultumeste o parte a liberalilor pentru ca nu raspunde prompt atacurilor dinspre colegii din PD si dinspre presedintele Basescu. Iata ministrii sai: 

    GHEORGHE SECULICI (ministru de stat pentru coordonarea activitatilor din domeniul economic)
    A fost numit in locul lui Adriean Videanu, atunci cand acesta a plecat la Primaria Capitalei. Activitatea guvernamentala e mai degraba discreta. Ziarele au scris mai mult despre legaturile sale speciale cu Traian Basescu si despre cele de afaceri cu institutiile locale aradene.  BELA MARKO (ministru de stat pentru coordonarea activitatilor din domeniul culturii, invatamantului si integrarii europene) Imaginea sa publica este legata mai degraba de prestatia ca lider al UDMR decat de cea de vicepremier. Da impresia ca a urmarit in primul rand interesul Uniunii. Principalul scop pare sa fie, acum, adoptarea legii minoritatilor, dupa ce a reusit sa obtina acceptul guvernului. 

    GHEORGHE COPOS (ministru de stat pentru coordonarea activitatilor din domeniile mediului de afaceri si intreprinderilor mici si mijlocii)
    Omul superlativelor: este cel mai important reprezentant al PC (fost PUR) in guvern, cel mai bogat membru al cabinetului si a reusit, in cele sase luni de cand e la Palatul Victoria, una dintre cele mai bune afaceri (achizitionarea, de catre firmele sale, a hotelului Hilton). Prezent cu stoicism la cele mai multe evenimente guvernamentale, el nu a reusit sa promoveze vreo initiativa memorabila care sa favorizeze mediul de afaceri. 

    MONICA MACOVEI (ministrul justitiei)
    Este considerat unul dintre cei mai eficienti membri ai guvernului. Semnarea la timp a Tratatului de aderare  se datoreaza, in mare masura, reformei din Justitie inceputa de Monica Macovei. Actiunile sale sunt apreciate la nivelul Comisiei Europene. Da impresia ca stie ce si cum trebuie facut si, mai ales, ca si face. Acuza rezistenta sistemului (relatiile cu Consiliul Superior al Magistraturii sunt reci catre incordate).  

    GHEORGHE BARBU (ministrul muncii, solidaritatii sociale si familiei)
    N-a iesit in evidenta pana saptamana trecuta, la scandalul legat de propunerile din „legea mamicilor“. Acum este ministrul a carui demisie e ceruta cel mai vehement de catre opozitie si, cu toata declaratia de sprijin facuta de Emil Boc, imaginea lui publica e la pamant. 

    ENE DINGA (ministrul integrarii europene)
    Este, probabil, ultimul ministru al Integrarii. Sunt sanse ca ministerul sau sa fie desfiintat si atributiile mutate la Ministerul de Externe. „Vedeta“ integrarii a ramas negociatorul-sef Leonard Orban.  

    MIHAI-RAZVAN UNGUREANU (ministru de externe)
    Are o notorietate buna, datorata unei prestatii decente. Ungureanu a facut echipa cu Basescu in redefinirea politicii externe romanesti, cu orientare spre zona Moldovei si a Marii Negre. Figura sa europeana va trebui dublata, in perioada urmatoare, de multa energie pentru ca il asteapta un tur de forta prin capitalele europene care urmeaza sa ratifice Tratatul de aderare si sa analizeze raportul de tara din octombrie. 

    VASILE BLAGA (ministrul administratiei si internelor)
    Venit in guvern de la Cotroceni, Vasile Blaga pare a fi omul principiului „tace si face“. Lucru important, a recuperat intarzierile din capitolul JAI, facand posibila semnarea Tratatului de aderare. A inlaturat cativa generali „cu bube“, a renegociat contractul cu EADS, salvand cateva sute de milioane de euro si s-a remarcat, in general, prin fermitate si eficienta. Mai putin la inundatiile din primavara, cand nu s-a remarcat, desi trebuia sa fie vioara intai. 

    CODRUT SERES (ministrul economiei si comertului)
    Are meritul de a fi dus la bun sfarsit cateva privatizari din domeniul energetic incepute in timpul predecesorului sau. In rest, jurnalistii isi amintesc cateva declaratii amuzante legate de mopsuri si alte lucruri mai putin importante care au lasat impresia ca ar fi mai degraba parasutat din intamplare la minister decat ca ar fi fost omul potrivit la locul potrivit. 


    TEODOR ATANASIU (ministrul apararii nationale)
    Cea mai populara masura anuntata in timpul mandatului sau este renuntarea, din 2006, la stagiul militar obligatoriu. Atanasiu a facut de cateva ori drumuri importante la Washington si Bruxelles si este unul dintre oamenii care stiu cel mai mult despre viitoarele baze americane in Romania. In fine, in timpul mandatului sau, dar nu neaparat datorita/din cauza lui, contingentul romanesc in Irak s-a marit. 


    GHEORGHE FLUTUR (ministrul agriculturii)
    Prima lui isprava a fost numirea in functia de consilier a unui taran septuagenar. S-a implicat in elaborarea legilor de restituire a proprietatii si a schimbat raportul la capitolul subventii in agricultura in favoarea exploatatiilor mici si medii, fata de situatia dinainte cand erau favorizate cele mari si foarte mari. 

    GHEORGHE DOBRE (ministrul transporturilor, constructiilor si turismului)
    Raportat la informatiile care au circulat in legatura cu activitatea sa, despre Gheorghe Dobre se poate vorbi doar ca despre ministrul Transporturilor si, din pacate pentru el, ca despre ministrul in timpul caruia in Romania a avut loc cea mai mare greva din CFR. Chiar daca problemele din caile ferate nu i se pot pune in carca, greva se contabilizeaza la el. Dobre mai are de dus o bila neagra: umarul pe care l-a pus in 1990 in sprijinul venirii minerilor la Bucuresti. 

    MIRCEA MICLEA (ministrul educatiei si cercetarii)
    Are numerosi adversari, indeosebi din mediul universitar, care l-au acuzat de multe rele inca de la inceputul mandatului. Reforma Miclea (apreciata pe alocuri si la Bruxelles) are doi piloni mai vizibili: reducerea anilor de facultate la trei, cu mai multe variante de masterat, si trierea drastica a universitatilor, proces care va duce la inchiderea multora.  

    MONA MUSCA (ministrul culturii si cultelor)
    A fost, pana nu de mult, unul dintre cei mai populari lideri liberali, de la care populatia a avut asteptari enorme, confirmate doar partial. A schimbat conducerile Teatrului National, a Operei si a Muzeului Taranului Roman. Cel mai delicat moment a fost pripeala nationalista care a facut-o sa decida interzicerea unui film despre Tratatul de la Trianon.

    MIRCEA CINTEZA (ministrul sanatatii)
    S-a confruntat cu o criza a sistemului medical pentru care n-a fost vinovat (criza e veche, profunda) dar pe care nici nu a lasat impresia ca ar fi capabil sa o gestioneze. In final, ministrul a anuntat incheierea crizei si a promis nerepetarea ei. 

    ZSOLT NAGY (ministrul comunicatiilor si tehnologiei informatiei)
    Cei care i-au urmarit activitatea apreciaza ca lucrurile n-au avansat prea mult la capitolul liberalizarea accesului la telefonia fixa prin firele RomTelecom, la implementarea sistemului de guvernare electronica si nici la cea a sistemului informatic al asigurarilor de sanatate. 

    SULFINA BARBU (ministrul mediului)
    Este ministrul care a iesit cel mai sifonat din inundatiile din primavara, in urma carora si-a pierdut si purtatorul de cuvant. Mediul este, de asemenea, citat la „asa nu“ in scrisoarea de avertizare a Comisiei Europene. 

    MIHAI VOICU (ministrul delegat pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului)
    Despre el nu se poate spune decat ca nu seamana deloc cu Serban Mihailescu, unul dintre „ilustrii“ sai predecesori. 

    CRISTIAN DAVID (ministru delegat pentru controlul implementarii programelor cu finantare internationala si urmarirea aplicarii aquis-ului comunitar)
    Nu a iesit cu nimic din comun. 

    BOGDAN OLTEANU (ministru delegat pentru relatia cu Parlamentul)
    Relatia membrilor guvernului cu Parlamentul a fost apreciata drept buna inclusiv de catre presedintii celor doua Camere. Olteanu este initiator al Fondului Proprietatea, pentru despagubirea proprietarilor de bunuri nationalizate, proiect despre care unii analisti economici considera ca va aduce mai multe probleme decat rezolvari. 

    LASZLO BORBELY (ministru delegat pentru lucrari publice si amenajarea teritoriului)
    Considerat un veteran al ministerului, este unul din sustinatorii proiectului Bechtel (autostrada Brasov – Bors).  

    IULIU WINKLER (ministru delegat pentru comert)
    Cei care au incercat sa vada prin ce a iesit in evidenta nu au gasit decat o conferinta de presa la inceput de mandat.

    • Sase sunt problemele principale care au pus sau pun in pericol mariajul PNL-PD. Dincolo de ele e o problema mai veche, generata chiar de Constitutia Romaniei, crede analistul politic Cristian Parvulescu: Presedintia si Guvernul sunt condamnate sa ajunga, mai devreme sau mai tarziu, in conflict, indiferent cine le conduce.

    INUNDATIILE: Criza inundatiilor, atribuita initial infrastructurii proaste lasate de PSD, a devenit bila neagra pentru PNL, dupa ce presedintele Basescu l-a acuzat direct pe Tariceanu ca nu s-a implicat indeajuns. Ministrul PD al administratiei locale, care ar fi trebuit sa conduca celula de criza, a scapat cu imaginea neafectata.

    ALEGERI ANTICIPATE: Democratii si presedintele Traian Basescu sunt sustinatorii anticipatelor, liberalii spun ca acest lucru se poate discuta cel mai devreme dupa raportul de tara, in vreme ce conservatorii si UDMR se opun categoric.

    REMANIEREA: Basescu spune ca mai e de lucru la echipa, Tariceanu ca e problema lui daca si cand schimba vreun ministru.

    TVA: Ministrul liberal Ionut Popescu a invocat posibilitatea majorarii TVA la 21-22%. Fruntasii PD i-au lasat descoperiti pe cei din PNL, criticand aceasta intentie.

    TVR: Presedintele Basescu si PD au renuntat sa propuna reprezentanti in Consiliile de Administratie ale Radioului si Televiziunii publice, care trebuie depolitizate. Respectam legea, inainte de a o schimba, au spus liberalii, care au votat impreuna cu PSD.

    SERVICIILE SECRETE: Si liberalii, si democratii sunt de acord cu infiintarea unei suprastructuri care sa coordoneze serviciile de informatii. Atat ca PD vrea ca aceasta sa fie condusa de la Cotroceni, iar PNL de la guvern.

  • Apel catre clasa politica

    Cand liberalul Boureanu a iesit sa avertizeze ca demnitarii care nu sunt in stare sa mentina o TVA de 19% ar trebui sa-si dea demisia, reactia normala a opiniei publice romanesti ar fi fost sa-i taxeze declaratia drept politicianism ieftin si s-o uite. Avertismentul lui Boureanu a fost insa luat in serios, zilele lui Ionut Popescu (cel ce a anuntat o posibila crestere a TVA la 22%) la Ministerul Finantelor au inceput sa fie numarate, iar sansele ca TVA sa ramana la 19% au fost cantarite cu toata forta care vine indeobste din ceea ce se numeste „wishful thinking“. Cum se face ca o opinie de politician cantareste la noi intotdeauna mai mult decat o decizie intemeiata pe realitatea economica? 

    Societatea romaneasca e invatata nu de 15 ani, ci din toata experienta regimului comunist ca ratiunile economice trebuie sa treaca pe planul al doilea daca asa decid guvernantii. La limita, discursul politicianului care promite majorari irealizabile de lefuri sau anunta scaderi ale inflatiei valabile doar pe hartie ajunge sa se opuna atat de drastic realitatii, incat opozitia dintre logica politica si logica economica ajunge echivalenta cu cea dintre minciuna si adevar. E adevarat, orice politician ajuns la putere isi poate permite sa duca economia incotro ii trebuie lui ca sa culeaga popularitate, dar si daca in cele din urma economia se razbuna si il inlatura de la guvernare, resurse de a fenta realitatea oricum ii mai raman: mereu va exista un FMI, o opozitie rau intentionata sau niste colegi de partid obtuzi pe care sa dea vina pentru propriul esec. De-a lungul primelor luni ale anului, cand de dupa usile inchise ale negocierilor cu FMI razbatea cand si cand cate un zvon, s-au auzit de acolo refuzurile inversunate ale guvernantilor de a mari TVA, de a majora cota unica sau de a amana recalcularea pensiilor pentru la anul. Toate acestea au fost atunci motive de bucurie: iata ca politicienii nostri stiu sa-si respecte promisiunile electorale. Cota unica parea cheia pentru atragerea unor investitii spectaculoase, lasa mai multi bani in buzunarele salariatilor si ii incuraja pe evazionisti sa-si plateasca darile. 

    Acum insa, dupa ce prima jumatate a anului a trecut, situatia pare complet schimbata: ca sa compenseze veniturile insuficiente la buget ar trebui o majorare a TVA, iar ca solutie pentru un deficit de cont curent in plina expansiune ar trebui niste restrictii la creditele de consum. Previzibil, astfel de evolutii se razbuna politic: opozitia a publicat un raport sumbru de bilant al guvernarii la sase luni, varii categorii de salariati la stat ameninta cu o cascada de greve, iar vointa politica a guvernului de a respecta disciplina bugetara se lupta din greu cu dorinta de a-si mentine o cota buna in sondaje. Obsesia de a nu se compromite politic i-a facut pe Emil Boc liderul PD si pe Cristian Boureanu  sa iasa in fata si sa excluda majorarea TVA sau a cotei unice, cu o vehementa deloc justificata de realitatea economica. Nu e de mirare ca au aparut divergente intre politicienii coalitiei, pana acolo incat perspectiva destramarii ei a ajuns sa nu mai para imposibila dupa numai sase luni de guvernare. 

    Totusi, reperul celor sase luni luate functioneaza intr-adevar pentru o analiza politica, dar mai putin pentru o analiza economica. Presedintele Traian Basescu daduse jumatate de an justitiei sau serviciilor secrete ca sa se reformeze, astfel incat intervalul a fost socotit potrivit si pentru un bilant economic al guvernarii. Experienta altor state care au introdus cota unica arata ca e nevoie totusi de o perioada mai lunga pentru ca scaderea de venituri la buget sa fie depasita si efectul impozitarii unice pentru investitii sa ajunga vizibil. „Cota unica este un lucru minunat, dar nu are efecte pe termen scurt; or, noi ne aflam chiar in acest interval. Rezultatele vor fi simtite cam dupa noua luni, iar noi mai avem pana acolo. Acum ne confruntam doar cu greve“, spune Emilian Dobrescu, reprezentantul producatorului de zahar Agrana in Romania si presedintele organizatiei interprofesionale Zaharul. „Sase luni e o perioada prea scurta pentru a se putea face un bilant corect“, afirma si economistul Mircea Cosea.

    Acolo unde incape insa discutie e calitatea guvernarii, iar cei ce sunt indreptatiti in primul rand s-o aprecieze sunt nu politicienii, ci oamenii de afaceri, al caror aliat s-a declarat actualul guvern de centru-dreapta inca de la investire. „Ca performante economice, s-a mers bine, zic eu. Incasarile de la buget n-au fost rele, iar cota unica a mai scos la suprafata veniturile fiscale si o parte din economia subterana“, apreciaza consultantul economic Bogdan Baltazar. Marius Ghenea, CEO al lantului de retail Flanco, da exemplu propria sa firma, unde introducerea cotei unice a avut efecte pozitive pe doua planuri: cresterea vanzarilor si marirea veniturilor nete ale angajatilor. „Am avut o crestere avanzarilor cu plata integrala si datorita introducerii cotei unice de impozitare. Aceasta masura a influentat mai putin vanzarile in rate, intrucat sistemul de creditare a ramas acelasi“, spune Ghenea. 

    In schimb, modul cum a fost aplicata noua filozofie fiscala a fost neasteptat de impiedicat, cu decizii anuntate si apoi intoarse inapoi, cu amanari si ezitari costisitoare pentru mediul de afaceri. In ceea ce-l priveste, Ghenea se refera la eliminarea, apoi reintroducerea si apoi din nou anularea accizelor la camerele foto digitale pe parcursul catorva luni. De la 1 ianuarie 2005, accizele pentru camerele foto digitale au fost reduse la zero. „Practic, vanzarile au explodat“, isi aminteste Ghenea. Reintroducerea accizei de la 1 aprilie a creat deruta in randul distribuitorilor de electronice si electrocasnice, mai ales ca masura nu a mai fost aplicata, fiind respinsa in Parlament. „Atunci, am pierdut de doua ori: am cumparat scump de la furnizori si, ulterior, am vandut ieftin, intrucat s-a renuntat la introducerea accizelor.“

    Nu e vorba numai de inconsecventa unor decizii, ci si de inconsecventa cotei unice ca atare, prevazuta sa intre in vigoare in mai multe etape: anul acesta impozitul pe profit si pe venit, abia de la anul impozitele de 16% pe tranzactii imobiliare, pe castigurile din piata de capital, pe dobanzi bancare si pe terenuri agricole; in fine, contributiile sociale ar urma sa se reduca treptat in urmatorii cativa ani. Gabriel Biris, avocat la firma Salans, refuza chiar sa foloseasca termenul de „cota unica“. Dupa Biris, cota unica ar fi putut chiar aduce pe termen scurt venituri crescute la buget, daca ar fi fost aplicata cum trebuie. Numai ca s-au pastrat sau introdus „mult prea multe smecherii“: regimul microintreprinderilor, care nu platesc impozit pe profit; cota de 1% pastrata pentru castigurile din actiuni; exceptiile de la plata impozitului pe castigul din vanzarea imobilelor.

    „Iar cota unica e alergica la smecherie“, conchide avocatul. Astfel incat singurele masuri cu efect real pentru cresterea veniturilor la buget, in compensatie pentru cota de 16%, au ramas majorarea accizelor si duritatea fiscului fata de rau-platnici. Concesiv, Bogdan Baltazar sugereaza ca meritul de a fi incercat o reforma fiscala asa de profunda explica, daca nu si scuza greselile facute pe parcurs: „In aceste sase luni a avut loc o schimbare totala a filosofiei fiscale, prin mutarea centrului de greutate de pe impozitarea directa pe cea indirecta. E o schimbare greu de facut fara oscilatii – si la fel de adevarat este ca au existat contradictii, discutii, oscilatii, declaratii care au luat lumea prin surprindere… Nu e un lucru bun, dar este, intr-un fel, de scuzat cand se face o schimbare atat de mare“. 

    De cu totul alta parere sunt insa cei care au fost nevoiti in aceste luni sa-si faca planuri de afaceri pe ezitarile sau pe tacerea guvernantilor. „Problema este ca vara facem planurile de afaceri pentru anul urmator si nu am stiut ce date sa trec. Din «fericire», acum am trecut atat de multe variabile in planul de afaceri, incat sefii mei sunt confuzi. Problema care poate aparea este ca – la sediul central – sa analizeze acest business-plan si sa treaca Romania in categoria tarilor de mare risc, cu toate consecintele ce decurg din aceasta“, avertizeaza Marius Savu, director director executiv al Eli Lilly Romania si presedinte al Asociatiei Romane a Producatorilor Internationali de Medicamente (ARPIM).

    Iar daca pentru o multinationala problema se pune cu o nuanta fireasca de detasare, investitorii autohtoni se arata mult mai agasati. „Ar trebui sa fie cineva genial ca sa poata prevedea schimbarile pe care le pun in practica guvernantii. Nici Dumnezeu din ceruri nu stia ce ne asteapta. Nu mai de mult de doua luni in urma, Ionut Popescu spunea ca nu se pune problema maririi TVA. Si iata!“, spune Sorin Minea, director general al producatorului de mezeluri Angst si presedintele Asociatiei Romane a Carnii. „Guvernul trecut a fost haotic. Cel prezent nu face nimic, nu are nimic coerent, cu exceptia deciziei de 16%“, conchide Minea.

    Enervarea oamenilor de afaceri se explica prin faptul ca intentia initiala a noilor guvernanti, de a ajuta mediul de business prin initiativele lui fiscale, a fost treptat sabotata de un sir de hotarari contradictorii care au facut mai mult rau decat daca economia ar fi fost lasata sa functioneze in continuare pe vechile principii. „Cota unica a fost o masura buna, care incurajeaza investitorii si da sentimentul unei stabilitati; dar balbaielile care au insotit-o au anulat o buna parte din aceste efecte pozitive. Altfel spus, a fost o masura buna, dar implementata prost“, conchide Eugen Voicu, presedintele societatii Certinvest, administrator de fonduri mutuale. 

    Seful Angst atrage atentia aici ca politicienii „n-ar trebui sa uite ca integrarea o face economia, nu politicianul“. Aluzia lui e la faptul ca mai ales acum, afacerile au nevoie de un climat legislativ foarte stabil, tocmai ca sa se poata pregati corect pentru momentul integrarii in UE. In ultimele sase luni, industria carnii s-a remarcat printr-o frenezie a investitiilor, pentru ca producatorii trebuie sa se alinieze la normele comunitare de functionare, sub amenintarea de a le fi interzisa activitatea. Toate fondurile SAPARD pentru acest sector au fost deja contractate, astfel incat orice decizie de la guvern care pericliteaza vanzarile firmelor, cum e majorarea TVA, e privita cu neliniste.

    Situatia nu e ideala nici acolo unde autoritatile au luat masuri care au avantajat anume un sector sau altul. Dinu Malacopol, seful Astral Telecom, socoteste ca pentru industria de telecomunicatii au fost bune nu numai cota unica, dar si reglementarea drepturilor de autor, noua lege a cinematografiei sau perceperea taxei pentru serviciul universal din intreaga cifra de afaceri a companiilor de telecomunicatii. In schimb, Malacopol apreciaza ca introducerea TVA a afectat deja serviciile de TV prin cablu, iar posibila ei majorare, daca nu va putea impinge spre recul industria telecomunicatiilor, ii va incetini cresterea. „Pe ansamblu, simtim o nehotarare in adoptarea sau implementarea deciziilor, iar acest lucru ne afecteaza capacitatea de a elabora business planuri viabile. In telecomunicatii, marjele de profit sunt destul de mici si, prin urmare, foarte sensibile la modificarile fiscale.“

    La polul opus, exista sectoare care se considera afectate in mod special de lipsa de actiune a autoritatilor, chiar si acolo unde guvernul n-ar fi trebuit, conform logicii economice, sa ia nici o masura. Mitingurile din primavara ale exportatorilor in fata BNR, cerand bancii centrale sa deprecieze la loc leul ca sa-i ajute pe ei, au ramas fara urmari, insa unii intreprinzatori au ramas convinsi ca ar fi trebuit ca statul sa faca ceva. „Ar fi trebuit sa se ia o decizie politica sa nu lase euro sa se devalorizeze intr-atat“, considera Maria Grapini, presedintele Federatiei Patronatelor din Industria Usoara. 

    Apelul la interventia autoritatilor are o justificare psihologica fireasca: intr-o tara unde tranzitia s-a prelungit asa de mult, toate guvernele s-au simtit datoare sa vina la putere cu promisiuni grandioase pentru mediul de afaceri si pentru clasa de mijloc, insemnand de fiecare data cate o adevarata revolutie in materie fiscala sau de atragere a investitiilor. Asa incat orice schimbare de regim creeaza despre Romania impresia unei tari reinventate periodic de la zero, indiferent de momentul de ciclu economic pe care il traverseaza. „Principala problema este ca vrem sa facem mai bine. Si daca ieri ne-a venit o idee, o si punem maine in aplicare, fara a studia in profunzime toate consecintele. Uneori, mai binele este dusmanul binelui“, observa Cristian Nacu, vicepresedinte al Enterprise Investors Romania, administrator al fondului de investitii Polish Enterprise Fund.

    Reprosul de care s-au ferit mereu partidele politice, acela ca n-au o strategie de dezvoltare selectiva pentru anumite sectoare, cu facilitatile si stimulentele aferente, s-a razbunat in vremea guvernarilor trecute prin ordonante cu scutiri de taxe vamale, anulari de datorii sau reduceri de impozite pentru un anumit business, masuri calificate ulterior drept dovezi de coruptie. Acum, acelasi repros se manifesta prin solicitari de exceptare fie de la TVA, fie chiar de la cota unica. Chiar daca, pentru restul anului cel putin, e limpede ca statul nu-si mai poate permite sa piarda nici o sursa in plus de venituri la buget.

    Dintre oamenii de afaceri cu care a vorbit BUSINESS Magazin au fost cativa care au cerut astfel de concesii. Sorin Minea de la Angst crede nu numai ca TVA nu ar trebui majorata la 22% de la anul, pentru ca astfel s-ar prabusi consumul de carne, ci si ca ar fi cazul unei reduceri de TVA „cel putin pentru produsele alimentare“, dublata de o reducere la zero a taxelor vamale pentru importurile de carne. Liviu Scarlat, vicepresedintele Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc, se arata ingrozit de cresterea TVA in turism la 22% (care ar elimina inclusiv cota redusa de 9% practicata pentru cazare) si cere o scutire a turismului de taxe timp de patru ani. Scutirea de TVA sau reducerea impozitului pe profit n-ar strica nici ca metoda de incurajare a constructiilor de locuinte, sustine consultantul imobiliar Radu Zilisteanu, purtator de cuvant al Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare. In realitate, mare parte din oamenii de afaceri stiu ca, daca e ceva care merge bine acum in domeniile lor, nu e datorita interventiei statului, ci uneori chiar impotriva ei. Sorin Minea recunoaste ca mediul de business este din ce in ce mai stabil, dar spune ca aceasta realitate nu poate fi atribuita nici actualului guvern, nici celor trecute, ci autoreglarii pe care o permit mecanismele pietei. „Climatul economic este favorabil, iar mediul de afaceri din Romania ofera foarte multe oportunitati, fara a fi nevoie de prea multe interventii din partea statului. Este nevoie doar de mai multa rigoare si de asigurarea unui mediu concurential corect“, spune si Cristian Nacu de la Enterprise Investors Romania.

    Genul de dezvoltare aproape impotriva actiunii statului s-a perpetuat in sectorul privat de-a lungul mai multor regimuri, pana acolo incat patronul de azi a ajuns sa se adapteze perfect oricarei noutati aduse de un guvern, cu conditia ca ea sa dureze. Singurul lucru care trebuie prezervat e sansa de a face un plan de afaceri si de a-l respecta, confirma Cristian Nacu: „Pentru un business plan pe 4-5 ani intentionezi sa-ti previzionezi anumite cote de impozite, taxe, iar toate schimbarile iti fac inutil planul de afaceri. Nu cifra in sine este importanta, cat introducerile de noi impozite, precum si schimbarile dese“.

    Ca stabilitatea prevaleaza asupra unor inovatii avantajoase, dar prea frecvente si urmate de contramasuri ciudate o confirma investitorii straini, primii descurajati de ele. Robert Luke, managing director al GED Capital Development, companie care administreaza fondurile de investitii FRPP si GED Eastern Fund II, spune clar ca, in calitate de membru in consiliul de conducere al Consiliului Investitorilor Straini, la fiecare discutie cu guvernantii cerea stabilitate si predictibilitate legislativa, nu mariri sau micsorari de impozite. „Nu atat cele trei puncte procentuale in plus la TVA sunt esentiale in realizarea unui plan de afaceri, cat predictibilitatea introducerii unei masuri de acest gen“, rezuma Luke. 

    Markus Piuk, avocat coordonator la Schoenherr si Asociatii, reprezentanta din Romania a casei de avocatura austriece Schoenherr Rechtsanwalte, merge inca mai departe, negand importanta economica a unor masuri luate in incoerenta. Dupa el, nici cresterea TVA, nici reducerea CAS nu vor avea relevanta pentru investitori, avand insa impact negativ numai pentru ca arata cat de greu de inteles si de anticipat e politica fiscala a Romaniei. Este foarte posibil ca, in ciuda lipsei momentane de sustinere politica, majorarea TVA sa aiba loc, pentru ca e cea mai sigura cale de temperare a consumului si de crestere a incasarilor la buget. Este posibil sa aiba castig de cauza si ideea ca nu e buna cresterea TVA, fiindca aduce inflatie si pentru ca nu e deloc nevoie la noi de o franare a consumului, ci dimpotriva. Indiferent care va fi deznodamantul, oamenii de afaceri le cer politicienilor doar sa se puna de acord atunci cand ies sa faca declaratii. Faptul ca mai intai ministrul Ionut Popescu a anuntat marirea TVA fara sa aiba acordul coalitiei, apoi ca a fost contrazis asa de violent de colegi de coalitie din PD si PNL a creat o impresie dezagreabila. „Nu exista o coerenta a clasei politice si e rau ca fiecare ministru sau lider politic care are o opinie iese imediat si o face publica“, afirma Eugen Voicu de la Certinvest. „Cred ca ar trebui sa-si spele rufele murdare in familie si sa iasa in public cu o singura parere, pentru ca se creeaza un efect negativ asupra imaginii guvernului“, e de parere si Emilian Dobrescu de la Agrana.

    Micul scandal din jurul ministrului finantelor sau inconsecventele care au facut din bugetul pe anul in curs un experiment perpetuu nu se vor mai repeta, dau de inteles guvernantii atunci cand vestesc ca in doua luni vom avea o strategie fiscala pentru urmatorii 3-4 ani. Gandita impreuna cu specialisti in economie, strategia ar urma sa confirme anuntul cresterii TVA. Gabriel Biris de la Salans vede insa altfel lucrurile: mai intai ar trebui definite prioritatile de finantare pe termen lung (infrastructura, educatie si sanatate, obligatii fata de UE si NATO) si abia apoi sa se stabileasca, pe baza lor, daca e nevoie de cresterea unor impozite si despre ce impozite e vorba. Biris se pronunta pentru cresterea cotei unice si nu pentru majorarea TVA, pentru ca aceasta din urma ii va afecta in primul rand pe cetatenii cu venituri mici, oricum loviti de majorarile de tarife la utilitati.

    Ca de fiecare data in ultimii 15 ani, guvernantii vor avea acum de ales intre instinctul de conservare politica si respectul fata de realitatea economica. Inghetarea salariilor va scoate in strada sindicatele, opozitia ii va acuza de cruzime daca maresc TVA, urmeaza trecerea in somaj a cateva mii de oameni numai pana la sfarsitul anului. La nimic din toate acestea nu se poate rezista fara solidaritate politica intre partidele coalitiei si fara realism economic. Povestea cu reformele sacrificate in folos electoral e veche; o sa se repete si acum sau, printr-o minune, guvernantii vor reusi sa se adune si sa prefere adevarul demagogiei? Urmatoarele luni pot aduce ori destramarea coalitiei, ori o premiera absoluta dupa 1989, a unui guvern care isi tine cuvantul si-si recunoaste greselile. Abia atunci va fi interesant de facut un bilant al guvernarii. 

    La aceasta analiza au contribuit Ionut Ancutescu, Vali Birzoi, Florenta Ghita, Liviu Iancu, Ioana Mihai, Bogdan Neagu, Adriana Todoran, Ioana Ursu.