BusinessMagazin

Blog

  • PE LOCURI, FITI GATA, TRANSMITETI

    Liga I a fost la inceputul acestui an subiectul unui scandal, dupa ce TVR 1 nu si-a respectat graficul de plati convenit prin contractul cu Telesport (detinatorul drepturilor) si a pierdut optiunile 1 si 4 (primul, respectiv, al patrulea meci ca importanta din fiecare etapa a campionatului) in favoarea proaspat-infiintatului Kanal D. Cele in jur de 8,5 milioane de dolari pe care, potrivit presedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, Telesport le-a platit LPF pentru drepturile de televizare a meciurilor din campionat au fost amortizate pe jumatate din vanzarea celor doua optiuni postului turc, pentru 5,5 milioane de dolari. In aceasta suma au fost incluse transmiterea returului din sezonul 2006/2007 si a intregului sezon 2007/2008.

     

    Suma se imparte echipelor participante potrivit unor algoritmi de calcul stabiliti de LPF, astfel incat campioana – in acest an Dinamo – va lua un milion de dolari si o echipa nou – promovata nu va primi mai mult de 200-300.000 de dolari. De anul viitor, Dragomir spune ca vrea si mai multi bani („sa fie cam 10 milioane de euro“), cat si o metoda cu totul noua de a-i strange: o licitatie pentru desemnarea unei firme care sa garanteze suma minima de mai sus prin contract (in 2004, drepturile de televizare au fost cesionate Telesport fara licitatie, pe patru ani, in protestele cluburilor), iar din ce obtine in plus de la televiziuni sa pastreze 30% si sa imparta restul la cluburi.

     

    In piata deja se vorbeste ca, in ciuda anunturilor de reforma, sunt mari sanse ca LPF sa lucreze si anul viitor cu acelasi client din ultimii patru ani, Telesport, care a aratat ca poate invata repede scurtaturile din domeniu. Nemultumirea fata de situatia actuala este cu atat mai mare cu cat, ajunse in grila de programe a Kanal D, meciurile din returul Ligii I nu s-au mai apropiat de ratingurile medii atinse la TVR, iritand sponsorii, care au pus presiune asupra echipelor.

     

    Drepturile de televizare a Ligii Campionilor au fost adjudecate in Romania de Pro TV in 2006 pentru trei sezoane, pana in 2010. La momentul licitatiei, presa a sustinut ca ofertele financiare ale competitorilor Pro TV, TVR 1, Antena 1 si Realitatea TV s-au incadrat intre 7 si 15 milioane de dolari. Agentia elvetiana T.E.A.M. AG, care negociaza in numele UEFA vanzarea drepturilor de televizare, a ales Pro TV, care transmitea deja meciurile Ligii Campionilor. Miza drepturilor de televizare a Ligii Campionilor a capatat un cu totul alt inteles dupa ce, in chiar primul sezon de la achizitionarea drepturilor, Pro TV a transmis cele sase meciuri din grupe ale Stelei, calificata in premiera in grupele competitiei (Liga Campionilor s-a infiintat ca atare in 1991, in locul fostei Cupe a Campionilor Europeni, trofeu castigat de Steaua in 1986).

     

    Avand in vedere ca, potrivit informatiilor publicate de presa, meciurile Stelei si ale Rapidului din cupa UEFA din sezonul precedent adusesera posturilor Antena 1 si Realitatea TV venituri de 400.000 de euro pe meci, performantele financiare obtinute de Pro TV sunt greu de identificat sub aceasta marja.  Miza asocierii numelor de companii cu prezenta Stelei in Liga Campionilor a dat peste cap pauzele de publicitate ale postului, declara la inceputul anului Ciprian Stancu, sales manager TV stations in cadrul MediaPro, pentru Ziarul Financiar. „In perioada octombrie-decembrie 2006 (care a coincis cu meciurile Stelei) am asistat la cel mai dramatic «clutter» (aglomerare a pauzelor de publicitate) din ultimii cinci ani“, spunea Stancu.

     

    Pentru ca publicitatea TV este inca ieftina in Romania, iar interesul advertiserilor va continua sa creasca pana anul viitor (cand am putea avea doua echipe in grupele Ligii), veniturile obtinute de Pro TV de pe urma transmiterii competitiei nu pot decat sa creasca. „In general, meciurile din Liga Campionilor coincid cu perioadele de sold out pe TV (primavara, toamna), cand in unele situatii cererea de spatiu publicitar este de 2-3 ori mai mare decat numarul de minute disponibile. Prin urmare, foarte probabil ca Pro TV va aplica o taxa de minim 100% la CPP uzual („cost per rating point“ – pretul punctului de audienta) si va dezvolta pachete speciale pentru aceste transmisiuni“, e de parere Victor Stroe, strategic planner la agentia Leo Burnett.

  • Mick Jagger, contabilul

    Sunt, probabil din cauza caldurii, sclipitor. Adica imi merge mintea ceva de speriat. Exemplu: citesc despre cel mai citit (sclipitor, ce ziceam…) blog pe plan mondial, care apartine unei chinezoaice si care a adunat nu stiu cate milioane de vizitatori. Nu stau nici o secunda pe ganduri, dau click-ul de rigoare si vad: zÓ«L«L*”4)?‚÷-*Ý?-»R »›@E&×L)S”µ?{÷…E?¦  Corect, nu?

    Cele de mai sus nu au nicio legatura cu cele ce vor urma, dar nu se facea sa ratez un pic de autoironie. In cele ce vor urma este vorba despre creativitate.

    Introducere: am fost la concert la Rolling Stones. Majoritatea cunoscutilor mei au fost la concert. Celei mai mari parti din majoritatea cunoscutilor mei le-a placut, dar catorva nu (remarcati abilele intorsaturi de fraza, specifice caldurii). Cei carora nu le-a placut nu au putut spune, pur si simplu, „nu mi-a placut“ si gata. Ca niste buni romani, si-au ambalat frustrarile intr-o spoiala de vorbe docte: ca marketing, ca varsta, ca drogurile, ca restul muzicienilor, ca bla, ca bla. Ca un bun roman le spun ca marketingul, oricat de evoluat va fi fiind el, nu poate oferi traire (feeling), iar pasiunea poti sa o mimezi de cel mult cateva ori si nu timp de 45 de ani. Iar cei patru asta au si asta ofera, peste muzica: traire, pasiune. Ei au iesit din sistem si, din aceasta cauza, au castigat. Retineti asta cu iesitul din sistem.

    Cuprins: trebuie sa va spun ca am descoperit o comoara, nu milionul acela de dolari care m-ar determina sa ma las de presa (…puneti de-o cheta?) ci o comoara de vorbe. TED (www.ted.com) este o conferinta anuala care aduna in Monterey, California, unele dintre cele mai stralucite minti ale lumii. Inregistrarile speech-urilor tinute acolo sunt postate periodic pe site si in ultimele luni au aparut unele de-a dreptul fascinante: Malcom Gladwell vorbind despre importanta sosului pentru spaghetti in raport cu businessul sau pe David Pogue cantand, la propriu, despre nevoia de simplitate si cum vinde aceasta. Sau Richard St. John care a compactat un deceniu de cercetari intr-un slideshow de trei minute despre cele opt cuvinte care definesc succesul real. Nu-i lamuresc pe cei ce nu stiu cine sunt cei trei si care sunt ceilalti vorbitori (Google ring the bell?), dar va avertizez ca sunt alternative reale si de mare folos ale unor alte discursuri pentru care ati plati bani grei, discursuri tinute de faimosi guru, experti in temerile omului modern.

    Pe primul loc in topul personal (dar si al multor altora) se afla, insa, sir Ken Robinson, profesorul britanic specialist in creativitate. Este adevarat, discursul profesorului Robinson de la TED, intitulat „Do schools kill creativity?“, este probabil una din cele mai distribuite creatii despre creativitate – inregistrarea video se gaseste pe YouTube in doua variante, pe bloguri, pe site-uri de afaceri sau pe pagini personale. Sir Robinson are un umor mai mult decat britanic, dar are si opinii pertinente si coerente despre devenirea umana, despre sistemul de invatamant si despre actul de creatie si rostul acestuia.

    Doua povestioare din speech-ul lui Robinson despre cum este, cum ar trebui sa fie si cum este inteleasa creativitatea sunt despre o foarte tanara desenatoare si despre o foarte tanara dansatoare.

    Tanara desenatoare avea sase ani; se afla, firesc, la lectia de desen si era atat de procupata, incat a trezit curiozitatea profesorului, care a intrebat-o ce face. „Il desenez pe Dumnezeu“, a raspuns copila. „Dar nimeni nu stie cum arata Dumnezeu“, ii spune profesorul.

    „Vor sti intr-un minut…“, l-a lamurit fetita.

    Dansatoarea a parut in copilarie un copil cu probleme, prea energica si prea lipsita de atentie pentru epoca in care se nascuse. Mama sa a mers la medic; erau anii ’40, cand multe pareau altfel decat acum, dar medicul acela era chiar un specialist care a observat cu atentie manifestarile tinerei fetite in timp ce vorbea  despre problemele scolare si neastamparul acesteia cu mama sa; apoi a decis scurt: „Nu are nici o problema. Este o dansatoare. Duceti-o la o scoala de dans“. Mama a procedat asa, iar astazi Gillian Lynne este coregraf cu renume si cu multe milioane de dolari in cont, autoarea multor succese pe Broadway.

    Robinson se intreaba ce s-ar fi intamplat daca mama nimerea la alt specialist, care i-ar fi prescris lui Gillian o medicatie puternica si i-ar fi spus sa se calmeze.

    Rostul discursului lui Robinson si al umilului meu text este mai amplu decat as putea sa rezum in

    Incheiere: nu vreau sa vorbesc despre starea invatamantului si despre ce invatam si despre cat folosim din ce invatam. Creativitatea mea in acest text tinde spre zero, dar trebuie sa spun ca pentru a fi creativ, ajunge sa ii asculti pe ceilalti, sa ii privesti, sa le intelegi nevoile si sa le oferi bucurie, tristete, pasiune.

    Iesind din rand.

    Mick Jagger a inceput o facultate economica.

    Sincer, vi-l imaginati pe contabilul Mick Jagger?

  • Avalansa marcilor proprii

    Fara a fi chiar o moda, marcile proprii ale comerciantilor (ce apartin exclusiv unei retele si nu se pot regasi si pe rafturile concurentei) acapareaza un loc tot mai insemnat si in cosurile cumparatorilor romani. Iar retailerii „contraataca“ prin cresterea gamei de astfel de produse.

     

    Anul 2007 este pentru Mega Image momentul in care accentul cade pe marci proprii: nu mai putin de 20 de noi produse au fost lansate recent sub umbrela brandurilor 365 si Delhaize. Numarul total al produselor sub marca proprie ajunge acum la aproape 300, din care brandul 365 detine partea leului, avand aproape doua treimi (200) din totalul marcilor private pe care le are Mega Image pe piata din Romania. Lansarile vin in completarea strategiei aplicate inca din prima parte a anului, cand reteaua detinuta de grupul Delhaize si-a completat oferta si cu produsele nealimentare sub marca Care.

     

    „Vanzarile de marci proprii sunt de sase ori mai mari decat in 2005“, spune Raluca Pavel, specialist marketing la Mega Image. Desi a facut primii pasi pe piata marcilor private de patru ani, reteaua ce numara acum 20 de supermarketuri a preferat sa nu-si umple rafturile cu propriile produse. Pana de curand, acest rationament statea in picioare, intrucat cumparatorii romani nu sunt inca foarte familiari cu acest tip de produse. Un roman din zece nu stie nici macar o marca proprie, conform studiului Shopper Trends realizat de compania de cercetare de piata Nielsen Romania in noiembrie 2006 pe un esantion de 1.100 de persoane din mediul urban. Ceea ce dovedeste ca „marcile proprii ale magazinelor continua sa fie insuficient cunoscute cumparatorilor din marile orase“, spune Bogdana Baltsiu, RMS & CR client sales & service manager la Nielsen Romania.

     

    Totusi, in randul celor familiarizati cu marcile proprii, Mega Image ocupa un loc la coada clasamentului in ce priveste gradul de cunoastere: doar 8% din totalul respondentilor cunosc aceste marci. Spre comparatie, 72% dintre participantii la studiu recunosc marca Aro a retelei Metro Cash & Carry si pentru peste jumatate (56%) din respondenti marca Clever (a retelei Billa) este familiara. Marcile proprii au inceput sa fie tot mai vizibile in cosul de cumparaturi, dar mai au de castigat teren, pentru ca doar doua treimi din consumatori le cunosc.

     

    Obiceiurile romanilor s-au schimbat in ultimii ani, influentate de evolutia comertului modern, cel care a adus marcile proprii ale magazinelor si pe piata romaneasca. Valoarea anuala a vanzarilor de marci proprii a ajuns, conform estimarilor din piata, la 100 de milioane de euro, iar valoarea se poate dubla in urmatorii doi ani, daca ritmul de crestere se mentine. Un rol important au jucat, in acest context, inaugurarile de magazine de tip discount (ca Penny, Plus Discount sau Kaufland), care pun accentul pe gamele de marci private, prin specificul magazinului: produse la preturi mici. Marcile proprii li se potrivesc manusa, pentru ca sunt mai ieftine decat marcile consacrate, (marca proprie a unui comerciant nu poarta povara costurilor de marketing). Adesea, pe acelasi raft stau brandul unui producator si marca proprie a magazinului, ambele iesite chiar de pe aceleasi linii de productie. Reversul medaliei, in lipsa publicitatii, este insa tocmai gradul mai mic de cunoastere. Marcile private sunt insa prezente de circa cinci ani pe piata locala, primul comerciant care le-a pus pe rafturile magazinelor sale fiind Metro, care a ajuns deja sa aiba marci proprii in trei segmente de pret – economic, mediu si superior. Pana acum, aproape toate retelele prezente pe piata si-au definit strategiile in privinta marcilor proprii – cei mai multi dintre ei (cum e cazul Carrefour sau Billa) preferand sa-si plaseze acest tip de produse pe rafturi de ani buni. In cazul Billa, vanzarile de marci private au ajuns sa detina deja 10% din cifra de afaceri anuala a companiei. Mai este insa cale lunga pana cand piata romaneasca va fi comparabila cu cele vestice, unde marcile proprii fac legea.

  • Doar apa plata cu lamaie

    Pozitionarea pe o nisa, fie ea si de clienti buni-platnici, se pare ca nu e suficienta pentru ca Zapp sa-si plateasca dezvoltarea din buzunarul propriu. Dar atunci din al cui?

     

    Ca Zapp are nevoie de bani e cert, cum o arata recenta tentativa (nereusita) de lansare a unei emisiuni de obligatiuni de 125 de milioane de dolari (peste 90 mil. euro) pe pietele externe. Industria apelurilor si a SMS-urilor este „capital intensive“, tot timpul e nevoie de investitii in mai multa acoperire sau in noi servicii – chiar daca simplul abonat nu simte nevoia unora dintre ele, ii place sa stie ca reteaua lui le poate oferi. Si pe langa asta, e nevoie de investitii in marketing. Or, aici promovarea in media a Zapp a fost ca si inexistenta.

     

    E drept, in teorie, oricare dintre companiile de telefonie mobila ar putea sa stea pe un buget minim de promovare. Exista o retea construita din investitia initiala care, atunci cand nu e vreun Mick Jagger in zona, reuseste sa tina piept traficului, intr-un interval de timp anume se amortizeaza financiar si eventual ramane si cu ceva bani in plus. Zapp ar putea reusi asta daca ar fi singur pe piata; numai ca in Romania sunt patru operatori, iar o idee buna lipsita de promovare sau un serviciu care ajunge doar la un grup restrans de utilizatori nu-s suficiente ca sa faca fata concurentei.

     

    De ceva vreme, strategia Zapp a fost sa democratizeze (adica sa ofere la preturi mai mici decat ale celorlalti operatori) servicii ca acela de transfer mobil de date, care multora inca le suna a extravaganta. Zapp a facut-o insa tintind grupuri limitate de oameni, legati de aceleasi profesii sau conditii sociale, asadar nu publicul obisnuit, cel pe care s-a concentrat Cosmote. Iar FixTel, serviciul hibrid intre telefonia mobila si cea fixa (in fapt un telefon fix care foloseste reteaua mobila), a mers in Moldova atat de bine, incat Zapp incepuse la un moment dat sa angajeze agenti de vanzari colaboratori care mergeau cu telefonul si contractul in geanta prin localitati uitate de timp si de Romtelecom. Vodafone a venit la cateva luni distanta cu un serviciu asemanator, singura deosebire, esentiala, fiind ca numarul alocat era unul de fix si nu de mobil. Nu de putine ori, Zapp a fost primul care a lansat ceva, iar ceilalti operatori fie l-au urmat, fie dimpotriva, de pe urma experientei Zapp, au putut sa constate ca ideea nu e eficienta financiar. E adevarat, Zapp e mic si isi permite deci mai usor sa experimenteze, fara sa fie legat asa de puternic de politica unei multinationale (Zapp mai exista doar in Portugalia). Dar are totusi nevoie de banii cuiva pentru a-si pastra vigoarea. De ce nu din propriile incasari?

     

    In primul rand, peste cifra de afaceri din 2006 pluteste indoiala. Un comunicat oficial cu rezultatele financiare lipseste, existand doar declaratii ale unor persoane din companie care vorbesc de 130 mil. euro, o crestere de doua cifre fata de 2005. Dupa datele transmise Ziarului Financiar pentru Anuarul de Business, operatorul ar fi terminat anul trecut cu 90,8 mil. euro. Iar la numarul de abonati (in jur de jumatate de milion), Zapp a fost prins din urma inclusiv de catre ultimul venit pe piata, Cosmote. Faptul ca toti clientii Zapp sunt abonati si nu folosesc serviciile pe cartela i-a dat pana acum un venit pe utilizator mai mare decat al oricarui alt operator (peste 20 de dolari, fata de circa 15 la Orange si Vodafone si aproape 8 dolari la Cosmote). Dar e la fel de adevarat si ca preponderenta clientilor prepay la Cosmote fata de cei abonati (peste 80%) i-a slujit acestuia sa-si majoreze veniturile de ansamblu.

     

    Sanatatea Zapp e poate cel mai bine sintetizata de agentia de rating Standard & Poor’s, care le-a dat nota B minus, insotita apoi de perspectiva negativa dupa recentul anunt privind amanarea emisiunii de obligatiuni, din lipsa interesului investitorilor. Connex avea, inainte de a fi cumparat de Vodafone, un rating B plus. Acum, ambii operatori, Orange si Vodafone, sunt cotati la nivel global cu un onorabil A minus, cu perspectiva stabila.

     

    Zapp ar putea relua in toamna demersurile pentru emisiunea de obligatiuni. Dar pentru un operator de telecomunicatii in Europa de Est exista si alte variante de finantare. Una ar fi un credit de la o banca, mai dificil de obtinut insa din cauza existentei unor imprumuturi mai vechi. Alta ar fi vanzarea unui pachet de control altei companii din domeniu. Totusi, aceasta ar trebui sa fie vazuta drept una de ultima instanta. Inquam, fondul de investitii actionar majoritar la Telemobil (proprietarul Zapp), este controlat de Oger Telecom, imperiul libanezului Saad Hariri (36 de ani), fiul premierului asasinat Rafik Hariri si un om care a aparut in topul Forbes de anul trecut cu o avere de 2,3 miliarde de dolari. Oger este actionar si la Virgin Mobile South Africa, la Turk Telekom si la operatorul de telefonie mobila Avea din Turcia, condus acum de fostul CEO al Zapp, Cuneyt Turktan. Tot acest grup telecom ar putea alimenta cu capital Zapp, fara ca celalalt actionar, grupul american Qualcomm, sa opuna rezistenta, din pozitia de actionar minoritar.

  • Terorismul sanitar

    Zilele acestea, terorismul este primul refugiu al ticalosilor. Asa ca atunci cand autoritatile britanice au anuntat ca un grup de medici musulmani din cadrul National Health Service (sistemul public de sanatate din Marea Britanie) s-a aflat in spatele recent esuatului atentat cu bomba, trebuia sa ne dam seama ce o sa urmeze.

     

    Sistemul sanitar national: pepiniera pentru terorism?“, scria pe ecran, in timp ce Neil Cavuto, moderator la postul Fox News, si comentatorul Jerry Bowyer discutau cu aplomb despre cum accesul universal la sistemul de sanatate promoveaza terorismul. 


    …

    Paul R. Krugman este comentator la The New York Times si profesor de economie si relatii internationale la Universitatea Princeton. Urmatorul lui text va aparea in numarul din 8 august al BUSINESS Magazin. 

     

    Traducerea si adaptarea de Mihai MitricA

  • Kosovo nu e al vostru

    Pregatirile pentru petrecere au inceput in capitala provinciei Kosovo, Pristina, si guvernul a cumparat chiar si artificiile. Dar, la opt ani dupa ce fortele NATO au bombardat trupele sarbe si le-au izgonit din Kosovo, independenta pentru care aceasta mica enclava a etnicilor albanezi s-a tot luptat se arata inca departe.

    In timp ce SUA, Rusia, Uniunea Europeana au tot dus dispute pe marginea a ceea ce Natiunile Unite numesc eufemistic „statutul final” al teritoriului, rezolutia cu privire la Kosovo s-a amanat, din decembrie in martie si din martie in mai. Ultima versiune a rezolutiei a fost respinsa de Rusia la inceputul acestei luni tocmai pentru ca avea ca finalitate independenta provinciei. Unii diplomati spun ca vor mai trece luni multe pana cand viitorul provinciei va fi clarificat.

    Multi locuitori din Kosovo avertizeaza insa ca daca asteptarea se mai prelungeste, o eventuala declansare a tensiunilor acumulate ar putea afecta fragila stabilitate a locului. Premierul provinciei, Agim Ceku, a declarat saptamana trecuta ca regiunea ar trebui sa-si declare independenta fata de Serbia pe 28 noiembrie, de ziua independentei Albaniei. „Ne-ajunge“, spune si Hashim Thaci, fostul lider al gherilelor albaneze care conduce acum Partidul Democrat din Kosovo. „Termenul era ieri. Astazi e deja prea tarziu. Maine e periculos.“

    Razboiul din Kosovo s-a terminat in 1999, dupa 78 de zile de bombardamente ale NATO care au fortat trupele sarbe sa se retraga. Regiunea muntoasa de 10.875 de kilometri patrati a fost administrata de atunci de Natiunile Unite, ajutate de circa 17.000 de militari NATO din fortele de mentinere a pacii. De ani de zile, SUA si Europa le-au spus etnicilor albanezi din Kosovo – peste 90% din populatia regiunii – ca in cele din urma vor avea propria lor tara. Dar Serbia insista ca teritoriul ramane o provincie a sa, iar Rusia spune ca nicio solutie nu trebuie impusa impotriva vointei Serbiei. Dupa ce luni de zile a moderat discutii in mare parte nefructuoase intre sarbi si etnicii albanezi din Kosovo, emisarul ONU Martti Ahtisaari a prezentat in aprilie un plan Consiliului de Securitate al Natiunilor Unite pentru independenta de facto a provinciei, sub supraveghere internationala. Serbia l-a respins rapid, iar Rusia a amenintat ca se va opune prin veto oricarei masuri care va permite provinciei sa se desparta de Serbia. Imposibilitatea de a se ajunge la un acord la Natiunile Unite a avut repercusiuni in Kosovo, unde credibilitatea mediatorilor internationali si a politicienilor locali s-a erodat deopotriva si au aparut temeri ca grupurile extremiste ar putea distruge pacea si asa instabila din provincie.

    Caramizile rosii ale cladirilor noi impanzesc peisajul, iar macaralele atarna deasupra capitalei Pristina, unde cafenele noi si cochete tintesc o clientela tanara si in pas cu moda. Dar semnalele de avertisment sunt in crestere. Un kosovar, Albin Kurti, a petrecut cateva luni in inchisoare fara a fi judecat, pentru ca a organizat la Pristina in februarie un protest pentru independenta care a degenerat intr-unul violent. Doi protestatari au fost ucisi, impuscati cu gloante de cauciuc de politistii Natiunilor Unite.

    Saptamanile trecute, veteranii de razboi albanezi din Kosovo s-au reunit in vestul provinciei ca sa avertizeze ca timpul s-a scurs. „O sa luptam din nou impotriva tuturor celor care vor sa ocupe Kosovo“, a spus multimii Abdyl Mushkolaj, lider al veteranilor Armatei de Eliberare din Kosovo. „Oamenii au obosit si nu mai pot astepta.“ Nimeni nu spune ca tara e in pragul violentei, dar nu e niciun dubiu ca frustrarea tot creste, mai ales in randul anumitor categorii sociale. Veteranii de razboi, spre exemplu, inca mai au la dispozitie arme si adeziuni.

    „Aici avem un element politic extrem de virulent“, spune Steven Schook, general de brigada in retragere in armata SUA si adjunct principal al reprezentantului special al misiunii ONU care administreaza Kosovo. El a avertizat ca abilitatea misiunii de a tine situatia sub control este „exponential mai mica decat era in urma cu doi ani“ si ca „cu fiecare zi care trece se inrautateste“. 

    In cel mai bun caz, tensiunea ramane de natura sa ameninte cooperarea oricum limitata a partidelor politice din Kosovo, solidarizate de interesul castigarii independentei. In cel mai rau caz, multi se tem ca minoritatea sarba a provinciei ar putea inca o data sa suporte consecintele frustrarilor, asa cum s-a intamplat in timpul valului de revolte din martie 2004.

    In capitala, un ziar al etnicilor albanezi a inceput sa publice numele sarbilor care in timpul razboiului au facut parte din serviciile de securitate, inclusiv din politia secreta sarba si din armata. Desi pretinde ca lista ii identifica pe cei care au fost „comandanti si responsabili de crimele comise in timpul razboiului“, ziarul nu a oferit nicio dovada ca vreunul dintre cei numiti ar fi participat la crime de razboi.

    Editorul ziarului, Rexhep Hoti, nu are niciun regret. „Dam numele celor care erau in armata si in politie in momentul in care au fost comise masacrele“, a explicat el, despaturind in birou o harta a armatei sarbe cu vestul regiunii Kosovo. Pozitiile ocupate de sarbi in 1997 sunt marcate cu albastru pe harta, iar pozitiile Armatei de Eliberare din Kosovo sunt marcate cu rosu. Printre documentele din birou se afla si state de plata ale armatei sarbe si ordine individuale de mobilizare care titrau „Patria-mama te cheama“.

    Publicarea numelor i-a iritat pe multi sarbi din Kosovo. Ultima oara cand un ziar a publicat o asemenea lista, in 1999, un tanar translator sarb care a fost nominalizat fara vreo dovada printre criminalii de razboi a fost impuscat pe strada. Zivorad Zdravkovic, al carui nume este printre cele publicate, a recunoscut – stand la umbra viei sale din casa parinteasca din Lipjan – ca a facut parte din armata, la fel ca multi tineri sarbi, in timpul razboiului. Dar, spune el, nu a luat parte nici la lupte, nicidecum la crime de razboi. „Noi nu am parasit aceste locuri, asa ca acesta e un nou mod de a se pune presiune pe noi“, spune el.

    Populatia sarba din Lipjan este acum de aproximativ 1.000 de persoane; inainte de razboi era de peste 7.000. Casa scunda a lui Zdravkovic este acum inconjurata de casele mai inalte si cu etaje ale etnicilor albanezi.

    In afara orasului numit Peja in albaneza si Pec in sarba, Biserica Ortodoxa Sarba construieste un zid inalt pe imprejurimile unei biserici din secolul al XIII-lea, odinioara lacas al patriarhilor sarbi, acum centru spiritual al ortodoxiei sarbe. „Nu e un semn bun ca se construieste un zid in jurul bisericii“, spune Savo Bakic, unul dintre putinii sarbi care s-au reintors intr-un sat din muntii aflati in imprejurimi. Acolo, doua duzini de case noi din chirpici au fost ridicate pe o pajiste, printre ruinele caselor distruse dupa ce satul a fost abandonat inainte de inceperea razboiului. Dar doar o zecime din cei aproape 250 de locuitori de aici s-au mai intors acasa.

    In ciuda incertitudinii actuale cu privire la viitorul provinciei Kosovo, multi sarbi spun ca simt ca le vor fi impuse planurile Occidentului. Bakic, spre exemplu, e sigur ca planul american va avea succes. „O sa fie Albania Mare aici“, spune el, „si eu nu vreau sa traiesc in Albania Mare“.

    Traducere si adaptare: Mihai MITRICA

  • Studiul National de Audienta: presa economica, in crestere

    Gandul, Ziarul Financiar, Cotidianul si Curierul National sunt singurele cotidiene centrale care au castigat in numarul de cititori de la o livrare de date SNA (Studiul National de Audienta) la alta, cea mai mare crestere inregistrand-o Ziarul Financiar, cu un plus de 10%.

    Potrivit noului val de date SNA, furnizat de Biroul Roman de Audit al Tirajelor (BRAT) pentru perioada 25 aprilie 2006 – 22 aprilie 2007, Ziarul Financiar are o medie de 209.000 de cititori pe editie, la nivel urban, inregistrand cel mai mare ritm de crestere. In crestere se afla si saptamanalul Business Magazin, care este citit, in medie pe editie, de 63.000 de persoane la nivel urban (A1.000 de cititori). Si Capital a crescut cu 3,6%, comparativ cu valul anterior de date, cand afisa o scadere cu 4,9%, ajungand la o medie de 319.000 de cititori, in timp ce Saptamana Financiara a scazut cu 2,2%, pana la cifra de 227.000 de cititori.

    Tabloidul Libertatea este in continuare liderul presei scrise si are o audienta medie, la nivel urban, de 1.388.000 de cititori, cu 0,1% mai putin decat in ianuarie 2006 – ianuarie 2007. Cu o situatie diferita se confrunta Jurnalul National, care a pierdut 15.000 de cititori de la un val la altul, dupa o crestere de 0,5% in livrarea trecuta. Astfel, cotidianul editat de trustul Intact are, la nivel urban, o medie de 932.000 de cititori, fata de 947.000 in ianuarie 2006 – ianuarie 2007. Un caz asemanator este cel al cotidianului Evenimentul Zilei, care, dupa o crestere de 3% inregistrata in livrarea precedenta, afiseaza o scadere de 1,7%, ceea ce se traduce in pierderea a 13.000 de cititori in medie pe editie – de la 759.000 la 746.000. La fel, Romania Libera a scazut in valul actual cu 3,4%, pana la 309.000 de cititori, in timp ce data trecuta crestea cu 1,3%.

    La polul celalalt, Gandul a inregistrat o medie de 233.000 de cititori pe editie (A3,1%), iar Cotidianul are o medie zilnica de cititori de 136.000 (A5,4%). O crestere cu 1,7% a inregistrat si Curierul National, care a ajuns la o medie de 122.000 de cititori.

    In ceea ce priveste cotidienele sportive, atat Gazeta Sporturilor, cat si Pro Sport continua sa piarda cititori, insa in procente diferite. In categoria saptamanalelor, clasamentul continua sa fie condus de Pro Tv Magazin, care numara 989.000 de cititori in medie pe editie (fata de 1.021.000 in valul de date precendent). Pe locurile urmatoare se afla Libertatea de duminica, Gazeta Sporturilor de duminica, Pro Sport de duminica si Evenimentul Zilei de duminica. Toate cele cinci publicatii incluse in top au pierdut cititori fata de precedentul val SNA. Tendinta de scadere se poate observa si in cazul publicatiilor lunare, unde clasamentul arata aproximativ la fel ca in valul trecut, cu Practic in bucatarie pe prima pozitie, cu 1.227.000 de cititori in medie pe editie (-78.000 de cititori), urmat de Revista de film HBO, cu 645.000 de cititori (-45.000 de cititori).

    Studiul a fost realizat de BRAT, iar datele au fost culese de institutele de cercetare IMAS si Metro Media Transilvania.

    Datele provin din perioada 25 aprilie 2006 – 22 aprilie 2007.

    Pentru realizarea studiului s-a folosit un esantion de 21.829 de persoane, dintr-un univers de 9,028 milioane de persoane. Esantionul este reprezentativ pentru populatia de 14-64 de ani din orasele din Romania.

    Datele SNA au fost furnizate pentru 144 de publicatii, dintre care 55 lunare

  • Zece ani sa citesti

    Daca este intrebat cat timp petrece zilnic citind si raspunzand la e-mail-uri, un manager ales la intamplare dintr-o companie europeana va pomeni probabil de cel putin doua ore. Si va adauga ca isi incepe si incheie fiecare zi de lucru cu e-mail-uri.


    Daca se confirma ipoteza celor doua ore zilnice alocate e-mail-ului dintr-un total de opt ore, cat are in teorie o zi de lucru, rezulta ca un manager va petrece 10 ani din cariera, sau aproximativ un sfert din durata acesteia, cu nasul in Inbox, citind mesajele primite si dand raspunsuri la ele.

     

    La o asemenea concluzie a ajuns un studiu publicat recent de scoala britanica de management Henley Management College (HMC), facut pe 180 de directori din Europa. Partea cea mai deprimanta e ca, dupa aceeasi cercetare, 32% dintre mesajele primite de directori sunt considerate de acestia irelevante, ceea ce ar insemna ca managerii isi petrec trei ani si jumatate din cariera citind e-mail-uri inutile. Autorii studiului HMC recomanda directorilor din companii sa incerce pe cat posibil sa inlocuiasca schimbul de e-mail-uri cu discutiile fata-n fata sau cu convorbirile telefonice, apreciind ca de fapt corespondenta prin posta electronica prelungeste in loc sa scurteze procesul de luare a deciziilor. „Folosirea e-mail-ului a scapat de sub control si uneori genereaza confuzie si inertie“, apreciaza Peter Thomson, unul dintre cei ce au coordonat studiul.

     

    Fiecare mesaj considerat important atrage dupa sine un schimb de alte patru pana la sase e-mail-uri, conform statisticilor, in timp ce o convorbire telefonica de cinci minute elimina necesitatea acestui schimb, care poate presupune un timp de 15 minute necesar pentru a citi si raspunde mesajelor. Motivul pentru care un mesaj implica trimiterea altora este considerat de 43% dintre managerii europeni a consta in faptul ca numai 10% dintre mail-urile importante contin o informatie completa, in timp ce restul sunt mesaje care necesita lamuriri suplimentare, conform studiului HMC.

     

    In cazul managerilor din companii din Romania, procentul mail-urilor importante pare a fi undeva la 50%. „In general primesc cam 400 de mail-uri pe zi, dintre care numai aproximativ 200 mi se par importante. De trimis trimit cam 250 de mail-uri, o mare parte fiind drept raspuns la cele primite“, spune Razvan Ziemba, director executiv in cadrul Asesoft Distribution, care petrece, dupa spusele sale, cel putin doua ore zilnic pe mail. „Dar de multe ori, timpul alocat poate creste la 40% din ziua de lucru, adica peste trei ore din ziua de 8 ore de lucru – si oricum, pentru un manager cred ca ziua de lucru nu are niciodata numai 8 ore.“

     

    Traian Cristea, directorul general al Fit Distribution, care detine PCFun.ro, primeste cam 200 de mesaje zilnic, „dintre care aproximativ 20% le sterg de la bun inceput, arhivez o parte din mesaje ce ar putea fi utile ulterior si la jumatate dintre ele raspund foarte pe scurt. Dar aceasta tot imi ocupa, cumulat, patru sau chiar cinci ore pe zi“.

     

    Explicabil, deci, de ce directorii romani incearca sa taie cat mai mult din durata alocata lecturii si scrierii de e-mail-uri. „Daca as avea intreaga corespondenta cu partenerii de afaceri si cu exteriorul in general numai pe mail, asta ar insemna sa petrec cam 8 ore pe zi in fata computerului si nu sunt dispus sa fac acest lucru, mai ales in conditiile in care in discutiile telefonice cu partenerii rezolv problemele mai rapid“, explica Adrian Mircioiu, director executiv in cadrul distribuitorului de materiale de constructii Andami. Mircioiu spune ca primeste zilnic aproximativ 100 de e-mail-uri -, pentru care are nevoie de cel mult o ora ca sa dea raspuns sau sa trimita alte mesaje.

     

    Cel mai potrivit moment al zilei cel putin pentru a citi mesajele din Inbox ramane in mod traditional dimineata, ceea ce poate crea o problema din punctul de vedere al prioritatilor zilnice. „Eu, spre exemplu, sunt dependent de mail si de tehnologie in general“, spune Radu Ionescu, directorul companiei Kinecto Permission Marketing. „Si in cazul meu este deja grav, avand in vedere ca dimineata cand ma trezesc imi verific mail-ul inainte de a ma da jos din pat.“

     

    Pe parcursul zilei, managerii se ocupa in general de problemele urgente care apar pe e-mail, iar „lucrurile marunte“ sunt lasate pentru finalul zilei. „Eficienta cea mai mare pentru cititul mesajelor este dimineata, pentru ca atunci ai alta putere de concentrare si o viteza de reactie mai mare“, considera Simona Decuseara, director national de vanzari si marketing in cadrul filialei locale a Epson. Pentru ea, Inbox-ul se umple cu 200 de mesaje pe zi, cu exceptii in care numarul e-mail-urilor tinde spre 100.

     

    Dincolo de factorul de stres pe care il implica o casuta de posta electronica foarte incarcata, majoritatea managerilor nu discuta necesitatea acestei forme de comunicare. In anumite companii europene, managerii impun cate o zi pe saptamana sau pe luna in care angajatii lucreaza fara e-mail, dar astfel de initiative raman exceptii. „E-mail-ul a devenit de neinlocuit si cred ca orice organizatie are o magistrala de comunicare si de procese dependente de astfel de mesaje“, spune reprezentantul Epson, companie in care comenzile si ofertele se fac prin e-mail, iar corespondenta cu filiale din toate colturile lumii este in mod evident mult mai usoara si mai ieftina prin aceasta metoda.

     

    Spre deosebire de convorbirile telefonice, rezervate mai degraba problemelor urgente sau care presupun un volum foarte mare de informatii care s-ar traduce intr-un schimb de mai mult de sase mesaje, pentru companii, e-mail-ul are avantajul ca ramane scris si nu lasa loc de erori. Totodata, managerii au incredere in e-mail atunci cand se afla in discutii sau negocieri cu partenerii de afaceri. Vladimir Sterescu, directorul executiv al companiei furnizoare de servicii de call center EasyCall, a vandut anul trecut compania in urma unei negocieri purtate in cea mai mare parte prin e-mail cu americanii de la Computer Generated Solutions (CGS). Razvan Ziemba de la Asesoft Distribution spune ca printre e-mail-urile din casuta postala exista mesaje referitoare la sume destul de mari, cum ar fi confirmarea unei plati de peste un milion de dolari, aprobarea unei linii de credit foarte mari sau o comanda de doua milioane de dolari.

     

    „In cazul Vodafone, cel mai important e-mail primit vreodata a fost cel prin care s-au anuntat in cadrul companiei detalii privind incheierea acordului de preluare a Connex de catre Vodafone“, spune Marian Pantazescu, senior director network operations in cadrul companiei.

     

    Astfel ca, desi incarca ziua de lucru a managerilor, in anumite situatii e-mail-ul este o metoda de comunicare mai buna decat telefonul sau discutiile fata in fata. „Un alt avantaj al e-mail-urilor, din punctul de vedere al managerilor, este acela ca mesajele pot intra intr-o lista de procesare in functie de prioritati, in timp ce un telefon poate reduce eficienta printr-o plasare neadecvata“, este de parere Mike Borze, managing director in cadrul BenQ pentru Europa Centrala si de Est.

     

    Studiul HMC sustine, dimpotriva, ca telefonul a cazut in mod nedrept pe o pozitie secundara ca metoda de comunicare in companiile europene, cu toate ca de fapt convorbirile telefonice ar lua mai putin timp, pe ansamblu, decat schimbul de e-mail-uri, ducand astfel la o crestere a productivitatii. Concluzia ca productivitatea angajatilor ar creste cu 23% daca ar inlocui e-mail-ul cu convorbirile telefonice trebuie luata insa cu o mare doza de prudenta: studiul HMC a fost comandat de Plantronics, un producator de echipamente de telefonie Bluetooth.

  • Ca sa-si auda clientii

    Daca acum cativa ani telefonia prin Internet – „voice over IP“ (VoIP) – era creditata cu putine sanse de reusita, astazi musca din afacerile operatorilor de telefonie fixa, tentand inclusiv companiile aflate in cautarea unor solutii de reducere a costurilor.

     

    Telefonia prin Internet este un serviciu accesibil oricarui utilizator de Internet, cu conditia ca acesta sa dispuna de o pereche de casti si un microfon pe care sa le conecteze la un computer. Modelul este promovat de companii precum Skype, Google sau Yahoo!, care ofera in cadrul aplicatiei de mesagerie instant posibilitatea apelurilor prin Internet, atat catre alte computere, cat si in retele de telefonie fixa sau mobila. Metoda cu casti si microfon este insa mai degraba potrivita pentru segmentul rezidential, in timp ce pentru clientii companii, o solutie alternativa sunt telefoanele fixe sau mobile dotate cu tehnologia VoIP. In ambele cazuri, furnizorii de „voice over Internet Protocol“ nu trebuie sa investeasca mult in retea, intrucat vocea este transmisa prin cablurile deja existente sau prin infrastructura wireless de acces la Internet.

     

    „Sa luam drept exemplu un studio de filmari“, spune Roger Terhune, director de tehnologie in cadrul Signal Systems, furnizor de telefonie prin Internet. „Prin natura afacerii, un studio de filmari are nevoie de un numar variabil de linii telefonice, in functie de proiectele aflate in desfasurare. Astfel ca, daca azi are nevoie de 10 linii, maine de 200 si poimaine iarasi de 10, va fi destul de complicat sa obtina aceasta flexibilitate prin intermediul liniilor telefonice traditionale“, explica Terhune. In schimb, telefoanele VoIP pot fi infiintate si desfiintate fara nicio problema de la o zi la alta si chiar mai repede. Mobilitatea oferita de serviciile VoIP este apreciata si in companiile de avocatura: casa Fraser Milner Casgrain, tot din Canada, a incercat pentru prima data apelurile telefonice prin Internet in 2004, iar acum are peste 700 de linii VoIP in biroul central si se gandeste deja la o strategie prin care toate birourile companiei sa fie dotate cu asa ceva. „Fiecare avocat are alocat un numar de telefon si poate raspunde la el indiferent unde ar fi, cu conditia sa aiba conexiune la Internet“, spune John Esvelt, director de tehnologie al casei de avocatura.

     

    Potentialul de crestere a pietei de telefonie prin Internet s-a vazut inca din 2005, cand piata globala a crescut cu 83% fata de anul anterior, din punctul de vedere al numarului de utilizatori. In 2006 a avut loc o dublare a pietei la nivel mondial, la un numar de aproximativ 40 de milioane de utilizatori, spune Matthew Rosen, presedinte al Fusion Telecommunications International, furnizor american de VoIP. Piata mondiala de VoIP va numara 145 de milioane de utilizatori in 2009 si peste 267 de milioane in 2012, estimeaza Rosen. Din punct de vedere valoric, piata serviciilor de telefonie prin Internet este asteptata ca in 2010 sa depaseasca 3,3 miliarde de dolari (2,45 de miliarde de euro) in SUA, conform unui studiu realizat de compania de cercetare Yankee Group – respectiv circa 2,2 miliarde de dolari (peste 1,6 miliarde de euro) in 2011 in Europa de Vest, conform IDC.

     

    Piata serviciilor de telefonie prin IP este in crestere si in Romania, spune Bogdan Constantinescu, country manager al Cisco Systems pentru Romania, companie care furnizeaza solutii VoIP. „In cazul Cisco, cresterile anuale ale achizitiilor de echipamente necesare apelurilor prin Internet sunt de 100%“, afirma el. Compania are drept clienti banci ca BCR, BRD sau BancPost, dar si multinationale din alte domenii. „Criteriile principale pentru care o companie din Romania opteaza pentru servicii VoIP sunt costurile reduse de comunicare si usurinta in introducerea si administrarea sistemului“, spune Constantinescu.

     

    E adevarat ca in companii multi dintre (viitorii) utilizatori nu sunt obisnuiti cu tehnologia si multi sunt reticenti in a o folosi. „In cazul nostru, angajatii carora li s-a dat un telefon VoIP in 2004 au trecut printr-o sedinta de training pentru a se familiariza cu noua tehnologie“, recunoaste John Esvelt de la casa de avocatura Fraser Milner Casgrain. Ulterior insa, departamentul IT al companiei a decis ca sunt necesare telefoane mai bune si prin urmare le-a inlocuit pe cele vechi cu telefoane VoIP care suporta si apeluri video. „Deja angajatii nu mai trec unul pe langa celalalt fara a se cunoaste“, spune David Komaromi, manager de telecomunicatii la aceeasi casa de avocatura. „Acum trei ani au asociat un nume unei voci, iar acum au posibilitatea sa asocieze si o imagine vizuala numelui si vocii.“

  • Agresivitatea si intoleranta

    Daca admitem ca mediul in care se face comunicarea influenteaza continutul comunicarii, am putea crede ca excesul de agresivitate din unele zone ale Internetului face parte din specificul mediului. Psihologii care studiaza fenomenul nuanteaza aceasta ipoteza.

     

    Cu siguranta, nu sunt singurul deranjat de agresivitatea prezenta in Internet. In unele medii virtuale, invectivele par sa dea nota dominanta, replicile acide abunda, iar violenta verbala se manifesta plenar. Si totusi, am constatat ca aceasta imagine apare, de fapt, destul de rar in comparatie cu nenumaratele spatii publice (tot virtuale, desigur) in care atmosfera este destinsa, replicile sunt la obiect si, in general, „neticheta“ este respectata. Daca ar fi sa fac un clasament al agresivitatii in ciberspatiu, acesta ar avea pe prima pozitie comentariile referitoare la articolele publicate in editiile electronice ale ziarelor, pozitia urmatoare fiind adjudecata de replicile din blogurile unor jurnalisti cu notorietate (in special comentatori politici). Mai in spate s-ar situa forumurile publice ne-moderate, unde neplacerile sunt mai degraba generate de asa-numitii „trolls“ – provocatori care deturneaza sau distrug fire de discutie, fie prin atacuri la adresa participantilor, fie prin inundarea forumului cu mesaje nesemnificative.

     

    Exista mai multe explicatii pentru excesul de violenta verbala din primele categorii ale clasamentului. Numerosi publicisti s-au aratat indignati de valul de abjectii revarsat sub paginile virtuale ale ziarelor si revistelor, acuzand in cele mai multe cazuri anonimatul sub care se ascund cei care posteaza. Ideea este ca, in spatele unei porecle, semnatarul se simte absolvit de responsabilitatea spuselor sale. Oare asa sa fie? De curand, cateva studii experimentale au demonstrat ca, dimpotriva, sub identitati reale agresivitatea in medii virtuale tinde sa creasca. Dr. Ros Dyer de la Staffordshire University a constatat o crestere de patru ori a numarului de atacuri, in conditiile in care subiectii unui spatiu de conversatie se cunosc intre ei, in comparatie cu mediile in care identitatile sunt difuze. Explicatiile teoretice care sustin rezultatele vin de la specialisti in psihologia Internetului (da, exista aceasta specializare), care sustin ca asa-numita „dezinhibare online“ tine de mai multi factori strans corelati, iar eliminarea unuia (anonimatul) nu modifica semnificativ ansamblul. Intr-o ampla lucrare numita „The Psychology of Cyberspace“, profesorul John Suler de la Rider University trateaza si alti factori ai dezinhibarii online, printre care si disocierea dintre identitatea reala si identitatea asumata in Internet, exact ca in cazul jocurilor online, precum si neutralizarea statutului, un efect care pleaca dintr-o ideala democratie a ciberspatiului, unde sansele exprimarii sunt egale, iar fructificarea lor tine exclusiv de abilitatea comunicarii, de calitatea ideilor si eventual de expertiza intr-un anumit domeniu tehnic. Nu in ultimul rand, profilul psihologic personal al internautului potenteaza intr-o mare masura ceilalti factori, asa ca este putin probabil ca o persoana rezervata si echilibrata in viata reala sa devina excesiv de agresiva online.

     

    Poate ca mai degraba sporul de agresivitate din comentariile de sub articolele ziarelor se trage din traficul ridicat al acestor situri. Notorietatea jurnalistului sau a publicatiei atrage un numar mare de cititori, asa ca un comentator sub pseudonim – atat cel agresiv cat si cel tamp aprobator – obtine o expunere pe care nu o poate dobandi prin forte proprii, de pilda printr-un blog personal. Merita remarcat faptul ca multe dintre „flames“ provin de la mereu aceleasi „nicknames“, semn clar ca semnatarii isi asuma o identitate in Internet – ceea ce difera subtil, dar esential, de anonimat – si un „rol“ usor de ghicit („Gica Contra“ pare cel mai popular). Mai departe, agresivitatea nu este directionata doar spre autorul textului discutat, ci si spre alti cititori care propun comentarii, generand astfel „flame wars“ care deturneaza discutia, iar comentariile pertinente, care propun un punct de vedere diferit sau releva aspecte inedite asupra tematicii, se pierd intr-un noian de mesaje fara relevanta. Practic, chiar ratiunea de a exista a acestor spatii publice de discutie este pusa sub semnul intrebarii. Inca un argument impotriva supozitiei ca anonimatul este responsabil pentru violentele de limbaj si atacurile din spatiile de libera exprimare din Internet este faptul ca, in mare masura, agresivitatea si intoleranta sunt prezente (mult prea prezente) in orice dezbatere publica din societatea romaneasca, sub identitati clar precizate. Insa publicatiile care se respecta au datoria sa cultive dialogul civilizat si cred ca moderarea sau selectia mesajelor cititorilor poate fi un prim pas.