BusinessMagazin

Blog

  • Ca sa ne vada lumea impreuna

    O intalnire de scurta durata, dar nu mai putin misterioasa dintre Ion Iliescu si Adrian Nastase a fost singurul eveniment notabil de saptamana trecuta din viata PSD. In urma acestei intalniri au inceput sa apara zvonuri potrivit carora cei doi ar fi gandit o strategie de convocare a unui congres extraordinar pentru a prelua conducerea partidului, insa ambii au dezmintit aceasta varianta.

    Pentru Adrian Nastase, valva creata in jurul subiectului a avut efecte pozitive, intrucat fostul premier a lasat impresia ca inca mai are un cuvant de spus in viitorul formatiunii. Pentru Ion Iliescu insa, reapropierea de Adrian Nastase ar avea semnificatia unei indepartari, exact in aceeasi masura, de Petre Roman, partenerul sau de Pol Social, care mai nou si-a declarat disponibilitatea de a se implica „intr-un proiect national” alaturi de presedintele Traian Basescu (implicare subinteleasa a se petrece pe cont propriu).

  • Coltii lui Dracula

    Guvernul decisese la inceputul lui iulie (in aceeasi sedinta la care a participat si presedintele Basescu) anularea proiectului de constructie a „Parcului turistic si de agrement Snagov”, adica a fostului Dracula Park. Temeiul a fost constatarea ca din 2004 pana acum, adica de cand fosta guvernare a stramutat proiectul la Snagov, firmele asociate, adica Dracula Park si RA APPS, n-au facut acolo nici o investitie.

    Cu toate acestea, Radu Berceanu, ministrul transporturilor, e de parere ca ideea parcului „nu e deloc rea”, doar ca a fost compromisa de „interese de partid”. Berceanu a sugerat ca studiul proiectului Dracula Park ar putea fi reluat („studiu” inseamna automat noi cheltuieli, dupa cele pentru studiile succesive de fezabilitate facute zadarnic din 2001 incoace).

    Iar teoretic, lucrurile chiar merg inainte: firma Dracula Park a decis sa se listeze la Bursa, sa-si majoreze plafonul de investitii pe piata de capital la 1,5 mil. RON (informatie destinata cui se intreaba ce s-a ales de banii celor care au subscris) si sa dea in judecata Guvernul, pentru ca, anuland proiectul, face ca Dracula Park sa piarda investitiile pe care le-ar fi facut pana acum.

  • Mostenirea Bancorex

    Incheierea privatizarii BCR s-a amanat pana la 21 septembrie, spre a permite clarificarea conditiilor in care banca a preluat Bancorex in 1999. Mai nou, Guvernul a anuntat ca va aproba prin ordonanta de urgenta acoperirea de catre stat a datoriilor in contul Bancorex din eventuale litigii care vor aparea pana in 2013. Angajamentul se refera la o suma maxima de platit de 1,8 miliarde de euro, adica aproape jumatate din valoarea privatizarii BCR.

    Suma spectaculoasa aflata in cauza a trezit deja interesul politicienilor, care au reactionat: senatorul PD Marius Marinescu a acuzat AVAS ca tine secreta lista debitorilor catre Bancorex, din cauza ca in ea ar figura numele unor demnitari care nu si-au platit credite in valoare de milioane de dolari luate inainte de 1999.

    Marinescu sustine ca a cerut AVAS sa faca publica lista si a spus ca in septembrie, dupa vacanta parlamentara, va relua asaltul asupra institutiei, spre a o determina sa-i dea in vileag pe rau-platnici.

  • Pagube de imagine

    Dupa micile scandaluri legate de veridicitatea promisiunilor din spotul publicitar cu Fondul Proprietatea si de presupusa opozitie a CEDO fata de modul de despagubire prin actiuni la Fond, biroul de comunicare al institutiei a recunoscut ca noua conducere, adica presedintele Alexandru Paunescu si Consiliul de supraveghere in noua lui componenta, au vina lor pentru lipsa de informare a publicului. Mai exact, institutia a depasit termenul asumat pentru conferinta de presa „de relansare a activitatii Fondului” (prevazut pentru jumatatea lui iunie, evenimentul a fost amanat pentru aceasta saptamana).

    Numai ca problemele nu tin doar de i-magine. Presa a scris, de pilda, ca AGA de la Conpet, firma unde Fondul detine 16% din actiuni, au refuzat sa acorde institutiei dividendele cuvenite pentru 2005, cu motivatia ca Fondul n-a figurat ca actionar anul trecut decat trei zile la Conpet. Pentru Conpet, ca si pentru celelalte societati din subordinea Ministerului Economiei si Comertului si la care Fondul a devenit actionar anul trecut, incepand cu Romgaz si Distrigaz si terminand cu filialele Electrica, ministrul de resort Codrut Seres a promis ca in cele din urma se vor acorda dividende, insa numai pentru cele trei zile din 2005 cand Fondul a fost actionar la ele si numai dupa ce se va emite un act normativ care sa reglementeze clar modul de calculare a dividendelor. Contraexemplul aici este Petrom, care a varsat deja dividende corespunzatoare unei participatii de 9,89% pe tot anul 2005, desi Fondul a fost actionar al Petrom tot pentru o perioada de trei zile.

    Lucrurile le-a complicat, chiar in dorinta de a le lamuri, senatorul liberal Varujan Vosganian, presedintele Comisiei de buget-finante din Senat, care a dat de inteles ca, pe langa proprietarii de imobile nationalizate in perioada comunista, Fondul i-ar putea despagubi si pe cei care au depus bani la CEC ca sa-si cumpere Dacii si nu le-au primit sau pe cei care au pierdut proprietati dupa 1940 in Basarabia, Cadrilater si Banatul Sarbesc. Acelasi Vosganian a recunoscut insa ca numai pentru dosarele expropriatilor din 1945-1989, autoritatile locale si centrale au o capacitate asa de redusa de evaluare, incat va fi nevoie de 6-7 ani ca sa le termine pe toate. Asa incat adaugarea unor noi categorii de fosti proprietari intareste senzatia unora ca Fondul ar urma sa fie un fel de despagubitor fantoma, unde inmultirea pretendentilor dilueaza pe zi ce trece sansele de a li se face dreptate.

  • Nu-mi raspunzi la SMS

    Triada liberala Musca-Stolojan-Stoica (SMS) a lansat saptamana trecuta, pe un ton catastrofic, un apel la unitate si la relansarea PNL, la care s-au raliat insa prea putini dintre colegii de partid. Reactia organismului liberal a adus in prim-plan un ad-hoc grup de la Cluj, constituit cu prilejul reuniunii filialelor din Transilvania, care a sustinut ca partidul este destul de unit si fara apelul celor trei. Mai mult, „grupul de la Cluj” i-a somat pe cei trei sa-si ceara scuze pentru demersul lor „tendentios, nefondat si agresiv”, atitudine la fel de belicoasa ca si aceea a filialei Bucuresti (din care Musca, Stolojan si Stoica fac parte) de a-i convoca pentru explicatii in fata organizatiilor de baza si de a-i trimite pentru verificari in fata CNSAS.

    De altfel, credibilitatea grupului Musca-Stolojan-Stoica a avut de suferit si in randul democratilor, care au preferat sa-si exprime politicos dezavuarea prin vicepresedintele Cezar Preda, care a spus ca „poate ca mesajul era mai bine receptat daca venea din afara institutiei prezidentiale”, facand referire la pozitia lui Theodor Stolojan in cadrul Administratiei Prezidentiale.

    Administratia Prezidentiala si-a continuat insa ofensiva impotriva apropiatilor lui Tariceanu din PNL, pe cale institutionala insa, determinand anchetarea ministrului apararii, Teodor Atanasiu, ca urmare a unor declaratii reclamate de consilierul prezidential Adriana Saftoiu.

    Este pentru prima data cand Comisia speciala de la Cotroceni pentru anchetarea abuzurilor ministeriale se intruneste pentru anchetarea unui ministru aflat inca in functie, ceea ce denota intentia Administratiei Prezidentiale de a forta plecarea din functie a lui Atanasiu. PNL a preferat sa replice indirect, prin apelul la popor: in aceeasi zi cu deschiderea anchetei impotriva lui Atanasiu, initiatorul retragerii trupelor romanesti din Irak, partidul a inceput campania de strangere de semnaturi pentru retragerea din Irak (la care, pentru farmecul jocului politic, a tinut sa participe si Mona Musca).

  • Buna gestionare a lucrurilor

    Cvadrupla demisie din functie a trei sefi de servicii secrete si a procurorului general al Romaniei a fost interpretata in moduri diferite, in functie de simpatiile politice si de apetitul pentru conspiratie al comentatorilor.

    Primul: presedintele Traian Basescu s-a folosit de disparitia fara urma a lui Omar Hayssam ca pretext pentru a forta demisia unor oameni ai guvernarii trecute, de care oricum dorea si planuia sa scape (majoritatea comentatorilor critici la adresa Cotrocenilor). Al doilea: nici macar Traian Basescu, care s-a straduit cat a putut sa-i mentina in functie pe actualii demisionari, n-a mai reusit „sa-i tina in brate pe acesti incompetenti”, care, iata, l-au pierdut pe teroristul Omar (interpretarea ii apartine fruntasului liberal Ludovic Orban). Al treilea: a fost vorba de orgoliul ranit al lui Radu Timofte, Gheorghe Fulga, Virgil Ardelean, respectiv Ilie Botos, acuzati din motive diferite ca l-au scapat pe Omar. Aici, singurul care a impartit acuzatiile in mod echitabil a fost ministrul de interne Vasile Blaga (seful Directiei de Informatii a MAI, deci al lui Virgil Ardelean), spunand ca au gresit atat justitia (procurorul de caz n-a cerut formal SRI sa-l supravegheze pe Omar dupa eliberarea sa din arest), cat si serviciile (atata vreme cat acestea nu trebuia sa astepte o cerere formala ca sa supravegheze in continuare un suspect de terorism).

    Cel care a rezumat insa probabil cel mai corect situatia a fost Virgil Ardelean, care a spus, fara nici un ton ironic, ca demisiile in lant „denota buna gestionare a lucrurilor in Romania”. Ca Ardelean a avut perfecta dreptate o demonstreaza ceea ce s-a intamplat

    imediat dupa momentul demisiilor: mai intai darea in urmarire a lui Omar Hayssam, care ar fi urmat sa inceapa sambata, a fost decalata pentru vineri, mai apoi, intr-un elan compensatoriu pentru perioada cand presupusul terorist a fost pierdut, politistii au inceput sa-l caute ostentativ, umbland cu caini si cu poza lui prin paduri, gari si porturi, oprind masini pe strada si intarziind trenuri.

    Pana la inchiderea editiei noastre, Omar nu fusese gasit si nici un alt oficial in afara de cei patru nu-si mai daduse demisia. Viteza cu care s-au derulat evenimentele – patru sefi de institutii-cheie ale statului inlocuiti si o urmarire ca-n filme, toate in mai putin de 24 de ore – dovedeste insa, pentru cine vrea s-o interpreteze astfel, o capacitate remarcabila de buna gestionare a lucrurilor in Romania.

  • Prin cenusa imperiului

    Problemele in justitie ale omului de afaceri Ovidiu Tender, recent obligat de instanta sa ramana in continare in arest, chiar daca mandatul de arestare preventiva in dosarul RAFO ii fusese revocat, par sa se fi repercutat din plin asupra companiilor pe care le controleaza.

    Producatorul de constructii metalice FECNE, membru al Grupului Energetic Tender, a intrat oficial in faliment, dupa ce Tribunalul Bucuresti a admis cererea de blocare a conturilor si de reorganizare si lichidare judiciara a firmei, grevata de datorii de 1,7 milioane de euro la o banca. Dupa FECNE a venit randul societatii de asigurari Ardaf Cluj, unde Ovidiu Tender detine 71% din actiuni. Aceasta a fost plasata saptamana trecuta in regim de administrare speciala de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), pe motiv ca administratorii societatii „n-au organizat si desfasurat activitatea cu prudenta si profesionalism”, dupa ce coeficientul de lichiditate a companiei a coborat in jur de 0,3, mult sub limita minima de 1.

    Societatea a fost si anul trecut in regim de supraveghere speciala, dar la vremea respectiva a reusit sa se redreseze. Decizia CSA spune ca actionarii Ardaf ar trebui sa aduca aproape 31 mil. euro la capitalul social pana la 30 septembrie pentru ca societatea sa ajunga la nivelul normal de lichiditate, dar conducerea a anuntat deocamdata o majorare de numai 20 de milioane de euro.

    Faptul ca plasarea sub supraveghere speciala a societatii a determinat o scadere rapida a actiunilor Ardaf pe piata RASDAQ ii face acum pe brokeri sa considere posibila vanzarea asiguratorului din Cluj catre un investitor, chiar si catre unul strain, avand in vedere ca societatea are destula activitate si o retea suficient de dezvoltata pentru a atrage un investitor interesat sa intre pe piata romaneasca.

    Pana la sfarsitul saptamanii trecute, nici unul dintre actionari nu-si anuntase insa o eventuala intentie de a vinde. In afara de Ovidiu Tender, ceilalti actionari semnificativi la Ardaf sunt fondul Clairmont Holding Limited (12,7%) si Raiffeisen Zentralbank Austria (10,2%).

  • Sprijinim bursa

    Protestele din ultimele luni ale brokerilor si ale investitorilor la adresa institutiilor statului care nu sprijina dezvoltarea pietei de capital au avut un prim efect. Comisia de buget-finante din Camera Deputatilor a anuntat ca a promovat un proiect de lege privind dezvoltarea pietei de capital, care va elimina comisioanele datorate Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM) pentru oferta publica primara a companiilor care vor sa se listeze. CNVM va infiinta, in plus, un birou care sa ofere consultanta gratuita pentru ofertele publice primare.

    In ceea ce priveste Bursa de Valori, aceasta a anuntat la randu-i ca va scuti de taxele de procesare si promovare la tranzactionare acele societati care vor finaliza pana la sfarsitul lui 2006 procesul de admitere la tranzactionare pe piata reglementata a Bursei.

     

  • Zbor la mare clasa

    Business sau coach class? Raspunsul – si implicit alegerea – tine de motive ceva mai subtile decat preturi, meniuri exotice sau fotolii mai comode. Stingeti tigarile, legati-va centurile de siguranta si pregatiti-va de decolare.

    Bill Gates, cel mai bogat om al lumii, cu o avere estimata anul trecut de revista Forbes la 50 de miliarde de dolari, declara la un moment dat ca nu calatoreste la business class pentru ca nu considera ca serviciile oferite justifica diferenta de pret. Mai tarziu, a venit cu precizari. Intr-un interviu acordat revistei Playboy, spunea ca „modul in care calatoresc este de fapt combinat. Atunci cand sunt in Statele Unite aleg „coach” (clasa economic – n.r.), dar cand trebuie sa zbor peste ocean, merg la clasa business sau cu un avion privat”.

    Si romanii se pare ca prefera clasa business tot pentru calatoriile de afaceri. „Desi in vacanta imi place sa sofez, chiar si cand e vorba de o deplasare mai lunga, cand sunt nevoit sa calatoresc in interes profesional si trebuie sa merg cu avionul, atunci prefer clasa business”, spune Catalin Constantin, manager Bounce Software, companie romano-germana de servicii online. Dar pentru unii este chiar sarcina de serviciu.

    Mihnea Tobescu, directorul general al AIG Romania, spune ca grupul are niste reguli precise care stabilesc cu ce clasa trebuie sa zbori. „Nivelul la care ma aflu eu ma obliga sa zbor cu business class”, povesteste managerul, adaugand ca face acest lucru de trei sau patru ori pe an. De altfel, statisticile companiilor aeriene arata ca „pasagerii la clasa business calatoresc in proportie de 80% in interes profesional si de afaceri si sunt pasageri care calatoresc frecvent (peste 5 calatorii pe an)”, dupa cum explica reprezentanti ai TAROM.

    Pe de alta parte, clasa business este si un mod de recunoastere a statutului social. „Motivele pentru care un pasager alege sa calatoreasca la business class sunt legate de confortul sporit, dar este si o chestiune de prestigiu, fie ca vorbim despre directori de companii sau despre celebritati”, spune Emanuela Doicu, marketing si PR manager la Air France Romania. In industria turismului zborurile sunt impartite in doua categorii, in functie de distanta, short haul (distanta mica si medie) si long haul (distanta mare). Daca pe zboruri short haul, clasa business asigura, printre altele, mai mult spatiu fata de locul din fata, meniuri diferite sau acces la business lounge, pentru zborurile de lunga distanta, companiile pun la bataie servicii care aduc mai degraba cu cele oferite de hoteluri de lux, promovand un stil de viata exclusivist. Companiile se lauda in special cu fotoliile care fac chiar si masaj si care se pot transforma intr-un pat orizontal.

    Reprezentantii British Airways spun ca au lucrat cu o companie de design, Futurebrand, care a folosit materiale mai usoare si mai luminoase pentru fotolii, carpete, perdele si tapet, precum si accesorii noi, printre care paturile de casmir. Cat despre meniu, cei de la British Airways, bunaoara, spun ca acesta e servit in vesela din portelan Royal Doulton si include creveti innabusiti cu orez jollof, miel prajit cu sos de piper negru si cartofi à la dauphinoise, pui marinat cu salata de legume mediteraneene cu sos de lamaie si taragon. Cei de la Air France se lauda cu un meniu à la carte si cu vinuri selectate de unul dintre cei mai buni sommelieri ai lumii, Olivier Poussier.

    Cu toate eforturile companiilor aeriene de a inova in ceea ce priveste serviciile la clasa business, in prezent diferentele tin mai mult de detalii precum nationalitatea chef-ului care a conceput meniul sau de provenienta vinurilor de la bord. Iar companiile aeriene sunt nevoite sa gaseasca noi cai pentru a ajunge la consumator. „Tinand cont de intensificarea concurentei de pe piata, lupta se da acum pe diversificarea serviciilor conexe”, explica Emanuela Doicu.

    Liniile aeriene s-au orientat pe servicii mai putin cunoscute si promovate publicului larg, precum business lounge-urile, dar care pentru calatorii cu experienta reprezinta atractia principala. Conceptul de lounge, introdus pentru prima data de American Airlines in 1939 in Aeroportul LaGuardia din New York, reprezinta in principiu un fel de sala de asteptare pentru pasagerii de la business si first class. Asta in varianta simplificata. In realitate, business lounge-urile sunt niste cluburi exclusiviste. Aeroportul Henri Coanda se lauda cu o astfel de sala, care a fost data in folosinta in 1998 si are o capacitate de 140 de locuri. Valentin Iordache, director relatii externe, calitate si marketing la aeroportul Henri Coanda, spune ca in 2002 s-a realizat o reamenajare a salonului, urmatoarea modernizare fiind programata pentru 2009. In business lounge-ul din Otopeni se poate citi presa internationala sau accesa internetul, iar bufetul cu bauturi, gustari si dulciuri este disponibil in permanenta. Cei care nu calatoresc la clasa business, dar isi doresc sa astepte in salon, trebuie sa plateasca 20 de euro.

    In acelasi timp, datorita boom-ului din turism, o mare parte dintre saloanele de asteptare din aeroporturile lumii si-au diversificat serviciile dincolo de aspectele care tin strict de afaceri. Pasagerii se pot rasfata intr-un spa, pot face un dus sau gimnastica, iar in anumite cazuri, isi pot lasa copiii in grija unui babysitter. Doctorul Marius Savu, presedinte al Eli Lilly Romania, povesteste ca i-au ramas in minte doua lounge-uri, unul din Johannesburg, despre care spune ca este „user friendly”, fiind dotat cu orice, de la gustari si pana la acces internet, si salonul de la sosiri din aeroportul din Zürich, „printre putinele astfel de locuri pe care le-am intalnit la sosiri si unde te poti revigora cu un dus dupa un

    zbor lung si obositor”. Posibilitatile de relaxare si distractie sunt diferite in functie de marimea aeroportului, dar si de particularitatea zborului. „De exemplu la Montreal, unde zborul spre Paris are loc noaptea, pasagerii pot opta pentru a lua masa in salon, dupa care se culca in avion si ajung in forma la Paris”, spune Doicu de la Air France, companie care are 54 de astfel de lounge-uri proprii si 179 de saloane private in cadrul aliantei din care face parte, Sky Team. Iar Corina Enciu de la British Airways spune ca cel mai mult a fost impresionata de salonul de asteptare BA First Class de pe aeroportul din Singapore si de cel Business Class de pe aeroportul JFK din New York. „La New York exista spa-ul Moltown Brown in care relaxarea este cu adevarat la ea acasa”, povesteste ea. Salonul BA din New York, numit Terraces Lounge, aduce intr-adevar mai mult cu o terasa decat cu o camera de asteptare. Locul este presarat cu fantani si calatorul se poate linisti pe un fotoliu alb extensibil sub o umbrela de plaja, in miros de parfum de iarba proaspat taiata. Iar spa-ul Molton Brown, inclus in lounge, ofera dusuri de hidroterapie, tratamente de reflexoterapie si masaj personalizat.

    Moda redecorarii a cuprins salile de asteptare din toata lumea. Lufthansa, de exemplu, spune ca testeaza, timp de trei luni, incepand cu luna iunie, un nou concept in lounge-ul de pe aeroportul din Frankfurt, estimandu-se ca acesta va fi introdus la toate saloanele din toamna. Noul design presupune culori calde, mobilier modern si un nou bar in centrul zonei bistro.

    Compania Virgin Atlantic, condusa de miliardarul englez Richard Branson, a lansat anul trecut un plan de investitii in business lounge-uri de 11 milioane de lire sterline. In 2005, compania a alocat 3,2 milioane de dolari pentru Clubhouse-ul (business lounge-urile Virgin) de pe terminalul international al aeroportului din San Francisco.

    Varianta britanica a salonului, care se afla pe aeroportul Heathrow, si-a dublat dimensiunile dupa redecorare. Calatorii se pot relaxa la barul de lux, in zona restaurantului sau pe marginea piscinei.

    Totusi, principala atractie este spa-ul Cowshed, care ofera tratamente faciale, masaje, manichiura sau pedichiura. Asa ca, daca programul este prea incarcat pentru o sedinta de relaxare, oricand o puteti programa pe aeroport, intre doua avioane.

  • Fenomenul anti-America

    „Antiamericanism, antiamerican, antiamericani, cuvinte ce se rostogolesc pe buze cu un fel de poezie, pentru care insa nu exista (deocamdata) perechi ca anti-chinezism, anti-ueism, anti-rusism.” Asa ne face Julia E. Sweig introducerea in volumul sau, „Friendly Fire”.

    Chiar daca vorbele invocate de autoare au devenit, intr-adevar, cotropitoare la nivel global, nu la fel de justa ni se pare afirmatia potrivit careia „antimericanismul” nu are „perechi”. Credem ca are, chiar in marea slava si in mica insula de latinitate dinlauntrul ei, care nu uita o clipa de tirania Fratelui mai mare de la Rasarit. Ca sa nu mai pomenim de antisemitism. Cat despre anti-ueism, chiar daca nu s-a configurat verbal in aceasta formula, exista nestingherit, si nu doar in randurile tarilor candidate la integrare, ci si in acela al mai batranelor si mai inteleptelor tari membre. Despre anti-islamism ce sa mai zicem?

    Una peste alta, este, probabil, unica formula retorica lipsita de substanta din acest text bine documentat si plin de exigenta analitica. Mult mai acoperitoare este afirmatia potrivit careia eticheta „antiamerican” se refera la o nesfarsita arie de atitudini, care variaza de la tara la tara; cumva ca la eschimosii inuiti care „au 33 de cuvinte pentru a denumi gheata, acea parte de natura care ii inconjoara si care este definitorie pentru viziunea lor despre lume”.

    Tot asa, sud-coreenii au inventat opt cuvinte (nu tocmai magulitoare, in majoritatea lor) pentru a numi America, dupa cum alte tari inchipuie porecle diferite pentru Uncle Sam, in functie de varii conjuncturi. Pe urmele antimericanismului, Julia Sweig ajunge in Turcia, in Germania, in Marea Britanie sau in America Latina, afla radacinile acestei manifestari, descopera motivatii, justificari, contexte istorice, ofera o panorama complexa a felului in care este azi perceputa America precum si un diagnostic stiintific, pornind de la simptomele manifestate de pacient. Care pacient este, ca sa nu existe dubii, chiar America, iar nu cei care se situeaza impotriva ei. Redutele vechilor simpatii sunt pe cale sa se prabuseasca, iar proaspetii si energicii dusmani sunt tot mai multi.

    Pana si un scriitor proamerican precum Mario Vargas Llosa, constata autoarea, a fost pus in situatia de a afirma (dupa vizionarea unor filme de la inchisoarea Abu Ghraib) ca „aceste imagini vor face mai mult rau Statelor Unite decat toate bombele si atacurile sinucigase ale extremistilor islamici”. Poate oare acest trend negativ sa fie anulat? Raspunsul autoarei, afirmativ, sugereaza si calea ce ar trebui urmata pentru indeplinirea acestui deziderat: „cetatenii americani inca mai pot alege.

    Ei si copiii lor mai pot alege sa nu minta, spunand ca sunt canadieni, doar ca sa poata calatori prin lume fara sa fie hartuiti”.

    Julia E. Sweig, Friendly Fire, Secolul antiamerican, Editura Tritonic, Bucuresti, 2005