BusinessMagazin

Blog

  • N-aveti un Ferrari in plus?

    Intr-o retea sociala online exclusivista, o discutie privata cu Naomi Campbell sau Quentin Tarantino poate fi la un clic distanta, insa la fel de aproape e si riscul unui exil in Siberia. O Siberie virtuala, dar aproape la fel de umilitoare ca si cea reala.

     

    Site-urile de socializare pentru elite sunt unul dintre subiectele fierbinti din lumea celor calatoresc cu avioane private, frecventeaza magazinele de lux de la Paris sau New York si isi petrec vacantele pe insule exotice proprietate personala. Ca sa devii membru al retelei aSmallWorld.net, un club online select, ai nevoie musai de invitatie speciala si orice neavenit sau utilizator care incalca regulile este automat exilat pe aBigWorld.net, un site la care accesul este liber, denumit in bataie de joc „Siberia“ lumii reprezentate de aSmallWorld.net.

     

    Tim Jefferies este unul dintre cei mai mari dealeri de fotografii de arta din lume. A ajuns sa isi vanda portofoliul cu milioane de euro si nu de putine ori a stabilit recorduri la licitatii. Insa dincolo de toate, Jefferies este o personalitate mondena si un mare amator de produse de lux. A mers intr-atat de departe incat si-a taiat doua degete de la picioare pentru a putea purta perechea favorita de pantofi de la YSL cu botul ascutit. In plus, a avut relatii cu mari frumuseti ale lumii, precum Elle Macpherson, Claudia Schiffer sau Kylie Minogue. Si se spune ca niciodata nu a refuzat o fosta iubita atunci cand respectiva i-a cerut o invitatie de acces la reteaua exclusivista aSmallWorld.net.

     

    Astfel de oameni frecventeaza reteaua, iar pretentiile si problemele lor pot parea suprarealiste celor ce sunt obisnuiti ca socializarea online sa insemne a-ti pune o poza cat mai reusita pe site si a flecari cu amicii virtuali despre muzica sau telefoane mobile. „Trebuie sa inchiriez 20 de masini sport de lux pentru un eveniment din Elvetia“, scria recent unul dintre membrii aSmallWorld.net pe forum. „Masinile trebuie sa fie doar Ferrari, Maserati, Lamborghini si Aston Martin“. Altcineva scria: „Daca exista cineva care isi doreste o insula privata, am ceva disponibil in Fiji“.

     

    Creat in urma cu patru ani si promovat ca un fel de Facebook al elitelor sociale, site-ul aSmallWorld.net a crescut de la 500 la 270.000 de membri inregistrati. Site-ul functioneaza pana la urma dupa aceleasi reguli ca si elita insasi in societatea reala: pentru a avea acces la forumul cu discutii nu trebuie platita nicio taxa de inscriere, insa este nevoie de o invitatie de la unul dintre membri. Adica trebuie sa fii in cercul de prieteni ai lui Naomi Campbell sau ai familiilor Firestone, Rockefeller, Forbes sau Trump. De pe lista cu forumisti nu lipsesc nici oameni din business, de la managerii marilor fonduri de investitii sau directori executivi de la companii multinationale. Membrii au in medie 32 de ani si majoritatea gusta viata extravaganta traita pe toate continentele. Saizeci si cinci la suta dintre membri provin din Europa, iar 20% din Statele Unite.


    Atunci cand a conceput aSmallWorld.net, Erik Wachtmeister, fiul unui diplomat suedez, un fost bancher de investitii, a respins din start ideea retelelor online care vor sa atraga un numar cat mai mare de utilizatori.     „Reteaua unui utilizator nu mai este la fel de folositoare daca este accesata de necunoscuti“, declara Wachtmeister. Tinta lui a fost sa creeze „un loc privat unde oamenii sa faca schimb de informatii“. Cererea este atat de mare, incat pe site-ul InviteShare.com, un site de unde poti obtine invitatii pentru serviciile web care sunt inchise publicului, exista o lista de asteptare cu 647 de nume pentru a obtine acces pe aSW (asa cum este numit site-ul printre elite).


    Site-ul a atras atentia media anul trecut cand Harvey Weinstein, unul dintre cei mai cunoscuti producatori de la Hollywood, a achizitionat aici un pachet minoritar de actiuni prin intermediul companiei Weinstein Company, prezicand ca membrii aSmallWorld.net ar putea ajunge la un milion intr-un an sau doi. Alti investitori minoritari sunt regizorul Renny Harlin, fondatorul MTV Robert W. Pittman si Alexandre von Furstenberg, fiul designerului Diane von Furstenberg.


    Pe langa statutul de Facebook al elitelor, site-ul promoveaza si organizeaza evenimente exclusiviste. In fiecare zi sunt postate anunturi despre petreceri de lux organizate in toata lumea, din Beijing si Dubai pana in Cannes, Paris sau New York, unele cu cate un cerc extrem de restrans de invitati. Dincolo de aceasta aura elitista, au aparut insa voci care sustin ca unele dintre evenimentele promovate pe site nu au nicio legatura cu luxul. De exemplu, la un eveniment organizat la New York, nici unul dintre participanti nu auzise de aSW si singurul motiv pentru care venisera erau bauturile gratuite anuntate de sponsori. Exista chiar membri care sustin ca unii dintre cei ce sunt admisi in prezent nu au nicio legatura cu cei 500 de membri initiali care au fost alesi pe spranceana de Wachtmeister insusi.


    De fapt, criticii sunt impartiti in doua categorii: unii care spun ca este mult prea dificil sa devii membru al retelei, iar altii care spun ca site-ul, dimpotriva, nu este suficient de exclusivist. Cei care nu sunt membri i-au dat chiar porecla „Snobster“, sustinand ca politica de a nu permite accesul fara invitatie contrazice chiar premisele comunicarii deschise, fundamentale pentru Internet. Apoi sunt cei din interior, care argumenteaza ca, in incercarea de a deveni profitabil, site-ul a inceput sa accepte chiar si membri mai putin „valorosi“. Cu toate acestea, advertiserii par a fi din ce in ce mai atrasi de ideea de retea a elitelor. In ultimele sase luni, diverse branduri de lux au inceput sa cumpere reclama, mai ales dupa ce Harvey Weinstein a devenit actionar. 


    Advertiserii produselor de lux privesc aSW ca pe o metoda prin care pot ajunge la cei bogati si prin care isi pot promova produsele fara sa afecteze in vreun fel imaginea marcii pe care o reprezinta. Printre cei ce isi promoveaza produsele sunt Moët & Chandon, parte a grupului de lux LVMH, sau compania de avioane private Sentient. Sumele vehiculate pentru achizitionarea de publicitate pe site sunt comparabile cu cele de pe Forbes.com sau Style.com. Reprezentantii aSW spun ca in medie, o firma cheltuie intre 20.000 si 50.000 de dolari pe luna pentru publicitate. Se organizeaza inclusiv mese si degustari, pentru ca membrii sa testeze produsele promovate pe site. Remy Martin, de exemplu, a adus pentru un eveniment 4.000 de sticle de coniac premium, evaluate la 200 de dolari bucata. Iar site-ul are si o sectiune de mica publicitate unde utilizatorii scot la vanzare obiecte devenite nefolositoare in gospodarie, precum masini Jaguar, iahturi sau ceasuri Cartier.


    Interesul pe care l-a starnit aSW a stimulat aparitia competitorilor. De exemplu, BeautifulPeople.net promite ca numai membrii „cei mai frumosi si de elita“ sunt admisi. Site-ul cere fotografii si informatii despre fiecare pretendent pentru a fi aprobat de catre membrii deja existenti. DiamondLounge, care se promoveaza sub conceptul de club privat al celor bogati, faimosi si puternici, isi planuieste lansarea pe 1 octombrie. Arya Marafie, directorul DiamondLounge, spune ca membrii vor fi acceptati pe baza de invitatie sau dupa ce trec de un interviu online. DiamondLounge se va finanta din taxele de inscriere si cele suplimentare pe care trebuie sa le plateasca cei ce isi doresc servicii premium, de genul serviciilor de conferinte online. Marafie spune ca tinteste intre 5.000 si 20.000 de membri.

  • Jane Austen la 20 de ani

    Intre ratiune si simtire, intre mandrie si prejudecata, viata ei merita sa fie subiect de roman. Si de film, pentru ca in „Becoming Jane“ este vorba de tineretea lui Jane Austen si de evenimentele care au dus la scrierea celebrului „Mandrie si prejudecata“.

     

    Cu o concizie desavarsita, regizorul Julian Jarrold reuseste sa prezinte complicatul context al filmului inca din primele minute. O avem pe Jane Austen la 20 de ani (sensibila Anne Hathaway, excelent distribuita), care incearca sa-si scrie primul roman, dar ii lipseste experienta. Mamei ei nu-i surade deloc ideea ca tanara sa devina scriitoare, asa ca o bate la cap sa se marite cu un sot bogat, indiferent daca nu-l iubeste („dragostea este de dorit, banii sunt indispensabili“, rezuma ea in doar doua propozitii presiunea de pe umerii fetelor de familie buna, dar saraca). Cu un pretendent instarit la picioarele ei, plictisitorul domn Wisley (Lawrence Fox), protejat de instarita sa matusa (Maggie Smith), s-ar spune ca Jane va avea parte de happy-end. In scena intra nabadaiosul irlandez Thomas Lefroy (James McAvoy).


    Daca initial Jane scrie despre Thomas ca este „cel mai dezagreabil, insolent, arogant, nesabuit, insuportabil si impertinent dintre barbati“ (pentru a taia apoi totul pe motiv ca „sunt prea multe adjective“), ea-si va revizui apoi parerea, constienta ca tanarul, in ciuda nenumaratelor defecte, este singurul in stare sa tina piept inteligentei ei ascutite. Destinul le pune piedici celor doi, iar fericirea lor nu este usor de atins. Dar, daca asta o face pe Austen sa decida ca „personajele mele vor avea toate parte de dragoste si, dupa putina osteneala, de tot ceea ce-si doresc“, nu-i putem decat multumi lui Lefroy. Dupa mult mai putin cunoscutul „Kinky Boots“ (2005), care a putut fi vazut in Romania numai la festivalul de film britanic de anul trecut, Julian Jarrold realizeaza acum aceasta incursiune in viata cele mai celebre romanciere britanice. Cat este adevar si cat fictiune in filmul sau? Destul de greu de spus, avand in vedere ca toti biografii lui Austen au convenit ca aceasta a fost atrasa la un moment dat de Thomas Lefroy, dar ca nu se stie absolut nimic despre cat de departe a ajuns relatia lor.


    Cu un aer de epoca usor amenintat de decizia regizorului de a filma majoritatea scenelor cu camera pe umar, ceea ce-i da filmului un surprinzator iz contemporan, amplificat de prezenta lui Anne Hathaway pe generic, „Becoming Jane“ are acelasi farmec al ecranizarilor dupa romanele lui Austen.


    Chiar daca este mai lung decat ar fi trebuit (regizorul sufera de mania cadrelor inutile cu nori, pasari, rauri, cai si alte vietati si elemente ale naturii), filmul este salvat de interpretarile lui Anne Hathaway si James McAvoy, ajutati foarte mult de restul distributiei, de la blanda sora mai mare a lui Jane, Cassandra (interpretata de Anna Maxwell Martin) la involuntar amuzanta si incuiata Lady Gresham (Maggie Smith, absolut superba), copie fidela a durei Lady Catherine de Bourgh din romanul „Mandrie si prejudecata“.


    Una dintre cele mai ecranizate si probabil cea mai citita autoare britanica a tuturor timpurilor, Jane Austen nu a iesit din vizorul creatorilor de film din lumea intreaga. Cel mai atent este postul BBC, care in prezent pregateste nu mai putin de patru seriale si filme de televiziune inspirate de romanele sale.


    Dupa rasunatorul succes al frumosului „Mandrie si prejudecata“ al lui Joe Wright, pentru care Keira Knightley a fost nominalizata la Oscarul pentru cea mai buna actrita, scenaristii au inceput sa se inspire mai subtil din Austen. Cel mai interesant proiect este „The Jane Austen Book Club“, despre cinci femei si un barbat care incearca sa afle in situatiile si personajele din cele sase romane ale scriitoarei raspunsuri pentru problemele lor sociale si amoroase. Filmul tocmai a fost lansat la festivalul de la Toronto. Cat de actuale sunt cartile lui Austen vom vedea din ianuarie, cand „The Jane Austen Book Club“ se va lansa si in Romania.

     

    „BECOMING JANE“. R: JULIAN JARROLD. D: ANNE HATHAWAY, JAMES MCAVOY, MAGGIE SMITH, ANNA MAXWELL MARTIN, JULIE WALTERS, JAMES CROMWELL, JOE ANDERSON. DIN 5 OCTOMBRIE

  • Vrei sa fii miliardar?

    In ciuda aerului sau de personaj decupat dintr-o productie Cartoon Network, cu o mesa de un blond septentrional cazandu-i pe frunte si un zambet intepenit pe buze de la ultima sedinta foto, Donald Trump are in viata de zi cu zi toate atributele seriozitatii.

     

    Adica, punand in paranteza faptul ca vrea sa para, atunci cand este vorba despre fizicul sau, ceea ce nu este, celebrissimul businessman reuseste sa transforme in realitate toate visele si proiectele sale cele mai indraznete. La 61 de ani, desi are tot ceea ce isi poate dori un barbat – glorie, bani, influenta, vizibilitate media, sotie model -, inca face eforturi ba ca sa-si invete contemporanii cum sa faca afaceri, ba ca sa le arate cum sa-si schimbe viata in bine, inclusiv pe plan familial. Totul pornind de la un singur exemplu: propria sa viata si cariera.

     

    Trump s-a nascut pe 14 iunie 1946, in Queens. Este presedintele companiei sale, Trump Organization, si si-a intemeiat imperiul pornind de la niste cladiri prestigioase ridicate gratie stradaniilor sale, dintre care unele ii poarta numele (Trump World Tower – revendicata drept cel mai mare imobil de locuit din lume, Trump Tower, 40 Wall Street, Taj Mahal – un urias ca-zinou din Atlanta City). Ar trebui poate notat, la acest capitol, faptul ca Donald a intentionat sa reconstruiasca dupa chipul lor original cele doua turnuri ale World Trade Center, dar proiectul sau a fost in cele din urma respins.

     

    Educatia sa a fost traditionala: la 13 ani, parintii il trimit la Academia Militara newyorkeza. Ulterior se inscrie la Fordham, dupa care isi obtine diploma in economie la Universitatea din Pennsylvania. De aici ajunge in intreprinderea tatalui sau, pe care il va considera mereu un mentor. Dupa o scurta acolada prin lumea politicii (terminata cu iesirea, in 1999, din randurile Partidului Republican), revine in universul care l-a consacrat: cel al afacerilor. A facut avere in sectorul imobiliar, a pierdut totul si apoi si-a refacut averea. Secretele reusitelor sale, multe si nu intotdeauna marunte – cum sa fii propriul tau consilier financiar, cum sa inchei un contact prenuptial, cum sa-ti alegi colaboratorii si cum sa concediezi un salariat, cum sa stii sa spui nu si cum sa inveti sa-ti asculti interlocutorul, cum sa-ti dezvolti talentul oratoric etc. – sunt dezvaluite in volumul de fata.

     

    Donald J. Trump, „Cum sa devii bogat“,

    Pro Editura si Tipografie, Bucuresti, 2007

  • Noutati

    Un roman scandalos

     

    In colectia Eroscop a editurii Trei, coordonata de Magdalena Marculescu si mai nou de Pascal Bruckner, a aparut o carte care la vremea aparitiei, in 2003, a socat intrega Italie. Nu dupa multa vreme (2006) povestea deocheata a tinerei siciliene a facut ocolul lumii, dupa ce a devenit pelicula cinematografica, sub bagheta regizorala a lui Luca Guadagnino. Interesant de notat ca picanteriile sexuale traite de pustoaica de 16 ani sunt interzise (potrivit unui anunt marcat pe sinopsisul filmului) celor aflati sub varsta de 12 ani. Cartea (autobiografica) si-a continuat destinul glorios si dupa ce a devenit film (sau poate tocmai de aceea), fiind tradusa in numeroase tari si apropiindu-se de milionul de exemplare vandute. Atunci cand descopera amorul fizic, aflat la mare distanta de experienta idealizata la care visase, tanara are un adevarat soc. Initierea violenta ii arunca iluziile in neant si o impinge sa-si descopere misterul propriei naturi sexuale.

     

    Melissa P., „Jurnalul erotic al unei adolescente de 16 ani“,

    Editura Trei, Bucuresti, 2007

     

     

    Cu capul in nori

     

    Poate o stewardesa sa devina scriitoare? Irlandeza Marisa Mackle a facut ani buni slujba de insotitoare de bord pentru cursele europene ale unei cunoscute companii aeriene, insa a renuntat la post pentru a se apuca de scris. Cu atat mai mult cu cat a observat ca aceasta indeletnicire poate fi si o importanta sursa de venituri. Dovada: bestseller-urile internationale „Mr. Right for the Night“ (2002) si „So long Mr. Wrong“ (2003). In cartea de fata, Marisa (ca si Melissa din cartea anterior prezentata, dar in cu totul alt registru confesiv) nu a avut nevoie de fictiune ca sa-si creeze trama narativa. Personajul sau principal este Katie, o stewardesa care are zilnic de-a face cu vedete de toate soiurile. Atunci cand, in cursul unui zbor transatlantic de la New York la Dublin, unul dintre acestia se dovedeste a fi barbatul visurilor ei, iar atractia este reciproca, manualul insotitorilor de bord n-o mai ajuta pe Katie sa faca fata situatiei.

     

    Marisa Mackle, „Un tip la inaltime“,

    Editura Polirom, Iasi, 2007

  • Mai mult nu se poate

    Castigurile pe care berarii le obtin pe piata romaneasca l-au facut chiar pe seful liderului din domeniu sa declare ca profitabilitatea este acum la cote maxime.

     

    Premiera pe piata romaneasca a berii: nu numai ca cei 90 de litri de bere per capita au depasit media anuala europeana (78 de litri) si cea globala (22 de litri), dar gradul de profitabilitate a afacerilor a ajuns la un maxim.

     

    „Mi-e greu sa cred ca profitabilitatea ar putea creste mai mult decat in prezent“, declara Edwin Botterman, presedinte si CEO al Heineken Romania. Compania a incheiat anul trecut cu o marja de profit net de peste 16% din cifra de afaceri, in timp ce la nivel international acelasi raport e de cateva ori mai mic. Profitul net la nivel international al grupului Heineken (302 mil. euro) inseamna aproape 5% din venituri (6,127 mld. euro), conform raportului financiar al grupului pentru prima jumatate a anului.

     

    Cifrele se sprijina pe vanzari neasteptat de bune in ultimii doi ani, ce au adus cresteri cu doua cifre – evolutie ce a surprins toti berarii si i-a determinat sa-si revizuiasca previziunile de crestere, datorita mai cu seama sezonului cald ce a debutat foarte devreme in acest an. Asa ca 2007 a impins piata berii foarte aproape de limita maxima la capitolul cantitate: doar in cinci tari europene se bea mai multa bere decat in Romania. Un impuls pentru cresterea consumului a fost faptul ca „berea a devenit mai ieftina, in sensul ca preturile au crescut intr-un ritm inferior inflatiei, in timp ce veniturile au crescut mult mai rapid“, declara Botterman. Astfel, pretul mediu al unui litru de bere este acum de 2,8 lei. Si desi cumparatorii migreaza spre segmente superioare, pretul este inca definitoriu pe piata berii. Motiv pentru care consumul „off-premise“ (acasa) detine cea mai mare pondere (68% din vanzari), deoarece cumparatorul prefera sa ia de la magazin berea, care este sensibil mai ieftina, chiar si de doua ori, decat in baruri sau cluburi, datorita marjelor mult mai mici, adauga Botterman. Pretul si consumul de acasa au sustinut vanzarile de bere la PET, segment ce detine 44,4% din volumul pietei, la paritate cu berea la sticla (44,2%). Pe pietele vestice, lucrurile stau invers: in Marea Britanie sau in Irlanda in pub-uri se bea peste 90% din bere. Cresterea afacerilor berarilor din acest an si-a urmat linia in ciuda exploziei numarului de marci de pe piata – peste 125 acum, fata de 86 in urma cu un an. „In cele mai multe cazuri este insa vorba de marci cu vanzari foarte mici, chiar si pana la 500 de hectolitri“, afirma Botterman. Spre comparatie, vanzarile Heineken din prima jumatate a lui 2007 au ajuns la 2,3 mil. he, iar incasarile au fost cu 36% mai mari decat in aceeasi perioada a anului trecut. Ursus Breweries, al doilea jucator de pe piata, a inregistrat in aceeasi perioada un plus de 31% fata de 2006, in timp ce InBev Romania a realizat vanzari cu 27% mai mari fata de rezultatele din prima parte a lui 2006.

     

    Daca reprezentantii altor domenii se plang de cresterea salariilor si a preturilor la utilitati, principalul ghimpe din bugetele berarilor este publicitatea. „Costurile la publicitatea TV vor creste foarte mult, desi se in-multesc posturile de televiziune in fiecare an“, spune Botterman, care adauga ca in industria berii promovarea este obligatorie. Cu atat mai mult cu cat cresterea puterii de cumparare impinge cumparatorii spre segmentele superioare de pret. Dovada si faptul ca in prima jumatate din 2007, cele mai mari cresteri (40% fata de perioada similara a din 2006) in vanzarile liderului de pe piata le-a marcat Heineken, marca pozitionata in segmentul superpremium. Or, pretul la raft al berii este direct proportional cu sumele investite in publicitate: marcile ieftine nu sunt sustinute si nici nu poarta povara investitiilor in promovare, in timp ce pentru brandurile premium si superpremium, publicitatea nu poate lipsi. De altfel, cum volumele vandute au cam ajuns la maxim, berarilor le-a mai ramas acum sa lucreze la reglaje de finete: atragerea clientilor pe segmentele superioare de pret, unde si marjele de profit sunt mai mari.

     

    In afara de cheltuieli mai mari pentru publicitate, Botterman mai atrage atentia asupra riscului ca vanzarile de bere sa scada: „Consumul este in relatie directa cu banii din buzunarul cumparatorului, dar cu cat cresc datoriile acestuia, cu atat se imputineaza banii de cheltuiala“.

     

    Cu marje de profit plasate intre 13,5% (InBev) si 18,7% (Ursus Breweries) din cifrele de afaceri, industria berii se afla acum pe culmi, comparativ cu evolutia din alte tari. Poate parea putin in raport cu ratele de profit din industria telecom (Vodafone – 37,6% din cifra de afaceri din 2006) sau energie (Lukoil Romania – 31,8% din cifra de afaceri din 2006), dar „in industria berii marjele sunt mai mici, iar castigurile vin din volume mari de vanzari“, explica Botterman.

  • Romania si restul lumii

    Rata de profit a berarilor este pe piata locala de cateva ori mai mare decat la nivel global

     

    Compania

    Cifra de afaceri 2006 (mil. euro)

    Marja profit net Romania (din cifra de afaceri)

    Marja profit net global* (din cifra de afaceri)

    Ursus Breweries

    188

    18,7%

    10%

    Heineken Romania**

    167

    16,1%

    7,8%

    InBev Romania

    158,4

    13,5%

    14,5%

     

    *   rapoarte financiare globale aferente anului fiscal 2006;

    ** vanzari nete;           

    SURSA: MINISTERUL FINANTELOR SI COMPANIILE

  • Cinci ani pe cont propriu

    PSV Company, cum se va numi compania care va ramane din Petromservice dupa ce Petrom va intra in posesia diviziei de servicii petroliere pe care a cumparat-o saptamana trecuta, va porni la drum cu afaceri aproximativ egale cu cele de la care a pornit Petromservice in 2002. Diferenta va fi in contul bancar al actionarilor, care va fi alimentat de Petrom cu 328 de milioane de euro.

     

    Elbahold Limited, actionarul majoritar al Petromservice, si Liviu Luca, actionar si lider sindical al salariatilor de la Petrom, vor sa investeasca o parte din banii pe care ii vor lua de la Petrom in diverse afaceri, precum un proiect in sistemul bancar din Republica Moldova si afaceri imobiliare. „O parte importanta din investitii va merge in dezvoltarea diviziilor de constructii si transporturi pe care compania le-a dezvoltat adiacent obiectului principal de baza, reprezentat de serviciile petroliere“, spune Liviu Luca, directorul general al companiei.

     

    Actionarii Petromservice (Elbahold Limited, cu 49%, Asociatia Salariatilor de la Petrom, cu 25%, precum si mai multe persoane fizice, printre care Liviu Luca si Sorin Marin) au vandut saptamana trecuta catre Petrom cu 328 de milioane de euro divizia de servicii petroliere a Petromservice, la care statul roman renuntase in 2002.

     

    In cei cinci ani de existenta, compania controlata de Liviu Luca si-a crescut de aproape patru ori cifra de afaceri. Astfel, activitatea de baza, cea de servicii petroliere – care s-a desprins din Petrom in 2002 si a fost acum rascumparata de Petrom –  avea in 2002 o cifra de afaceri de aproximativ 100 de milioane de euro, iar anul trecut a derulat afaceri de 248 de milioane de euro (75% din afacerile Petromservice fiind reprezentate de serviciile de baza ale companiei).

     

    Cifra de afaceri de anul trecut, de 331 de milioane de euro, a fost astfel completata de celelalte afaceri – constructii de drumuri, constructii civile si industriale, instalatii electrice, productie de module containerizate si transporturi -, care acum vor reprezenta principalul obiect de activitate al PSV Company. 

     

    PSV Company nu este un nume la care vanzatorii Petromservice s-au gandit dupa tranzactia cu Petrom pentru a-si numi afacerile ramase in portofoliu. Este un nume asupra caruia au convenit inca din 2005, deoarece Petromservice trebuia sa renunte la orice legatura cu identitatea vizuala a Petrom. Astfel, pe langa nume, Petromservice urma sa isi schimbe si logoul, profilul de lup care de asemenea amintea de sigla Petrom. Pe langa aceste schimbari, Petromservice avea obligatia sa atraga in actionariat un partener international reputat, care sa se potriveasca prestigiului cu care OMV incerca sa investeasca Petrom, sau sa devina companie certificata Det Norske Veritas (companie norvegiana de consultanta si management de risc, specializata in domeniul energiei si al industriei navale). Toate aceste cerinte apareau in 2005, la un an dupa ce OMV a devenit actionarul majoritar al Petrom si a renegociat contractul cu Petromservice.

     

    In acelasi contract din 2005, OMV a scazut nivelul minim de lucrari cu Petromservice: daca in 2004 Petromservice avusese afaceri asigurate la Petrom de 243 de milioane de euro, in 2006 acestea au ajuns la 180 de milioane de euro, urmand sa scada cu 10% pe an. De asemenea, Petrom urma sa plateasca orice plati compensato-rii pentru disponibilizarile Petromservice. Toate acestea aveau ca termen-limita data de 31 decembrie 2007, cand platile compensatorii de la Petrom incetau, cand trebuia adusa certificare Norske, cand trebuia schimbat numele si asa mai departe.

     

    In acest context, decizia OMV de a cumpara divizia de servicii petroliere din Petromservice suna si pare oarecum una protectoare. Companiei ii scazuse dramatic profitul in ultimul an, cu 97%, din cauza unor restructurari si modernizari decise de actionari atat la divizia de servicii petroliere, cat si la celelalte, iar numarul de angajati nu mai putea fi scazut din acest an fara ca Petromservice sa plateasca din surse proprii (si nu ale Petrom, ca pana acum) salariile compensatorii. Astfel, cei aproape 10.000 de angajati ai diviziei cumparate de Petrom vor intra in randurile angajatilor acestei companii, care de la privatizare si-a redus aproape la jumatate numarul de angajati. Cei 10.000 vor fi angajatii unei noi divizii din cadrul Petrom, Servicii pentru Explorare si Productie, in care se vor investi 90 de milioane de euro in urmatorii ani si care va fi condusa de unul dintre directorii actuali din cadrul diviziei. Numele lui va fi cunoscut peste trei luni, cand Petrom il va anunta odata cu rezultatul studiului Consiliului Concurentei, care studiaza cat de mult se concentreaza piata de profil odata cu aceasta achizitie.

     

    Tranzactia este pentru Petrom a doua de la preluarea acesteia de catre OMV. Prima a fost achizitia, anul trecut, a lantului de benzinarii pe care OMV il detinea in Romania, Serbia si Bulgaria. Cele 256 de milioane de euro platite atunci pe reteaua de benzinarii a OMV din zona, plus cele 328 de milioane de euro pe care Petrom se pregateste sa le plateasca actionarilor Petromservice reprezinta aproximativ suma pe care OMV a platit-o in 2004 pentru Petrom.

  • Pe seama Petrom

    In cei cinci ani cat a fost companie de sine statatoare, Petromservice a crescut constant ca nivel al afacerilor, tinand cont de faptul ca banii care veneau din contractele cu Petrom au reprezentat aproximativ 70% din afacere.

     

    An

    Cifra afaceri (mil. euro)

    Profit (mil. euro)

    2002

    100

    20

    2003

    178

    12,7

    2004

    271

    17,6

    2005

    338

    31

    2006

    331

    0,8

    2007*

    360

    5

     

    * estimare Petromservice         

    Sursa: Ministerul Finantelor

  • Fostul Petromservice

    Petromservice este o companie care a fost infiintata in 2002 prin externalizarea fostei sucursale Petromserv, care facea parte din Petrom.

     

    ACTIONARIAT. Actionarul principal al Petromservice era, inainte de achizitia de acum realizata de Petrom, compania Elbahold Ltd., un offshore infiintat in Cipru si despre care presa a scris ca este afacerea controversatului om de afaceri Sorin Ovidiu Vantu. Elbahold controla 49,35% din capitalul social al Petromservice, iar salariatii Petrom detin 25%.

     

    EXTINDERE. Serviciile petroliere au ramas obiectul principal de activitate al Petromservice, dar inca din 2003 obiectul de activitate s-a extins spre constructii, servicii de transport si activitati de extractie.

     

    DATORII. In administrare privata, companiei de servicii i-au crescut datoriile de 4,3 ori, la 121,4 milioane de euro anul trecut.

  • Romanii de la Adobe

    Despre Alexandru Costin, directorul general al Adobe Romania, s-ar putea spune ca paseste pe urmele lui Radu Georgescu. Softurile create in era sa antreprenoriala au reusit sa atraga atentia Adobe, asa cum antivirusul RAV al Gecad l-a determinat pe Bill Gates sa treaca tehnologia romaneasca in portofoliul Microsoft.


    Comparatia cu seful Gecad nu este intamplatoare. Ba chiar ar putea merge si mai departe, catre Florin Talpes, presedintele grupului Softwin, al carui antivirus BitDefender aproape ca a facut inconjurul lumii. Ceea ce ii leaga pe acesti manageri romani este faptul ca ei au creat o parte dintre putinele aplicatii software romanesti cunoscute la nivel mondial. Dar daca tehnologia RAV, dezvoltata de Gecad, sta acum la baza tehnologiei antivirus proprii Microsoft, iar BitDefender este renumit nu numai in Europa, dar si in SUA, povestea Adobe in Romania, inceputa acum un an ca urmare a achizitiei InterAKT, este mai putin cunoscuta la nivel mondial. Ceea ce nu schimba insa faptul ca aplicatiile software dezvoltate de echipa de 55 de programatori romani sunt incluse in portofoliul Adobe sau adaugate softurilor deja existente si deci utilizate de milioane de clienti din toata lumea ai companiei, care va incheia anul acesta cu o cifra de afaceri de aproximativ 3 miliarde de dolari, potrivit estimarilor proprii.


    „Romania este un centru de cercetare si dezvoltare pentru Adobe. Lucram la tehnologii viitoare ale companiei, atat independent, cat si in colaborare cu echipe de programatori din alte divizii“, explica Alexandru Costin. Pentru o privire de ansamblu, trebuie mentionat ca Adobe are 34 de birouri peste tot in lume, dintre care numai 9 sunt centre de cercetare si dezvoltare – 5 in SUA, unul in India, doua in Europa, in Germania si Romania, si unul in China.


    Adobe a intrat pe piata locala in 2006 prin achizitia InterAKT, o tranzactie estimata la mai putin de 20 mil. dolari. Ideea a fost ca Adobe sa aiba un centru de cercetare si dezvoltare in Romania, dar fara a porni de la zero. Rolul centrului din Bucuresti este sa dezvolte diferite aplicatii web si, treptat, softuri pentru telefoanele mobile, proiect pentru care deja colaboreaza cu filiala din Germania. „Deocamdata suntem in faza de inceput in ceea ce priveste divizia de soft pe telefoane. Dar avem deja mai multe tehnologii instalate pe mobil“, spune Alexandru Costin, dand ca exemplu Flash Lite, aplicatia care permite rularea animatiilor pe ecranul telefonului mobil si care este instalata pe circa 700.000 de terminale la nivel mondial.


    Divizia locala are in desfasurare sapte proiecte, dintre care majoritatea inseamna lucrul la produse deja existente in portofoliul Adobe si urmeaza sa treaca si la suita Master Collection, in care sunt incluse cunoscutele aplicatii Photoshop, Acrobat sau Illustrator. Exista si un departament care se ocupa de adaptarea tuturor celor aproximativ 70 de produse ale Adobe pentru Europa de Est – Cehia, Polonia, Romania sau Rusia, iar pentru Dreamweaver, aplicatia pentru care lucra InterAKT inainte de venirea Adobe, echipa continua si acum sa dezvolte diferite functii care vor fi integrate in versiunea urmatoare a softului. „In functie de segmentele unde avem competente, vom alege proiecte noi la care sa lucram. Surprinzator, dar avem libertatea sa alegem la ce aplicatii lucram si asa am reusit sa evitam anumite proiecte mai putin interesante“, spune Costin.


    Trecerea de la o gandire antreprenoriala la una corporatista, lucrul cu proiecte de o mai mare anvergura si faptul ca numele companiei s-a schimbat din InterAKT in Adobe n-a modificat fundamental viziunea despre afacere a lui Alexandru Costin sau a lui Bogdan Ripa, cofondatorul InterAKT si director tehnic la Adobe Romania. „Cu toate ca am putea trai linistiti cu banii incasati din vanzare, fara sa mai muncim nicio zi de acum inainte, noi continuam sa ne implicam cel putin la fel de mult cum o faceam atunci cand aveam compania noastra si trebuia sa o crestem“, marturiseste Costin. „Cat despre viitor, planul meu este sa raman la Adobe mai mult decat cei doi ani prevazuti in contract“, cu toate ca nu a renuntat complet la pasiunea pentru compania pe care a fondat-o. „Exista un test pentru spiritul InterAKT, care chiar asa se numeste si prin care urmarim sa gasim o minte curioasa, care iubeste tehnologia si vrea sa invete lucruri noi.“


    In schimb, compania a trecut printr-o serie intreaga de schimbari. Daca inainte „jucam fotbal in spatele blocului, acum jucam cu una dintre echipele din liga profesionista“, spune directorul general. Cultura corporatista introdusa de Adobe este cea tipica pentru o mare firma de IT. In birourile de la ultimele doua etaje ale cladirii Anchor Plaza, care apartin acum Adobe, chiar daca unul dintre ele nu este inca ocupat de programatori, atmosfera e relaxata, iar angajatii pot sa ia cate o pauza la un meci de ping-pong, un joc de biliard sau la vreo confruntare din jocurile de pe consola Wii de la Nintendo, pe care o au in sala de recreere. Adobe Romania a avut la inceput 29 de angajati, in prezent numara 60 si urmareste sa incheie anul cu un total de 75, dupa care planuieste sa extinda echipa cu inca 50 anual.


    Schimbari au avut loc si in politica salariala. Pe vremea InterAKT, o parte dintre angajati erau rasplatiti cu actiuni, singurul beneficiu care pe atunci era suficient pentru a compensa salariile mici. Acum, Adobe a aliniat salariile la nivelul pietei si ofera si un pachet intreg de beneficii suplimentare. Spre exemplu, pe langa salariu exista si „profit sharing“ – la fiecare trei luni, Adobe plateste tuturor angajatilor un procent variabil, cuprins intre 8 si 15% din salariul lor trimestrial, in functie de profitul companiei. Pe de alta parte, programatorii pot primi optiuni de cumparare de actiuni la Adobe, iar cei interesati pot cumpara direct actiuni cu reducere de 15% fata de pretul pietei. „Numai ca avem probleme cu legislatia putin gri in acest domeniu, pentru ca nu prea exista precedente in Romania, iar Ministerul de Finante si CNVM nu prea stiu sa ne spuna cum se impoziteaza aceste venituri brute ale angajatilor“, comenteaza Alexandru Costin.


    Venirea Adobe n-a insemnat insa numai schimbari pozitive. Un lucru pe care il regreta este faptul ca, spre deosebire de era antreprenoriala, acum se confrunta cu foarte multa birocratie. Daca inainte o decizie putea fi luata pe moment si se trecea imediat la aplicarea ei, in Adobe Romania exista un intreg proces prin care decizia trebuie evaluata si aprobata de zece oameni din companie inainte de a fi aplicata. „Noi eram ceva mai spartani inainte, luam decizii rapid si mai mult cu implicatii pe termen scurt. Mediul corporatist de acum impune decizii luate in context mai larg si cu bataie mai lunga.“