Blog

  • Toamna schimbărilor de şefi din companii

    Heinrich Vystoupil (foto), care a condus reprezentanţa din România şi Republica Moldova a companiei Austrian Airlines a fost ales director general executiv al Tarom în prima şedinţă a noului consiliu de administraţie al companiei. Austriacul are de gestionat o situaţie complicată: compania are pierderi de 200 de milioane de euro în patru ani.

    Lucian Ghinea va fi preşedintele Bergenbier de la 1 decembrie, înlocuindu-l pe Jens Hoesel. Lucian Ghinea a lucrat la Molson Coors Central Europe, grupul din care face parte Bergenbier, timp de 12 ani, cu o pauză de un an şi jumatate, în perioada 2008-2009. De-a lungul anilor a ocupat diverse funcţii, ultima fiind aceea de financial controller al grupului.

    La conducerea Herbalife România şi Moldova a venit Romeo Căzănescu. El a înlocuit-o pe Edyta Kurek, vicepreşedintele Herbalife Europa Centrală şi de Est şi Orientul Mijlociu, care în ultimii ani s-a ocupat de supravegherea businessului companiei pe cele două pieţe. Căzănescu are o experienţă de 18 ani în vânzări, marketing, strategie şi management şi a activat în companii precum Nestlé România, Conarg Real Estate, Cosmos Trading şi First Romanian Distribution. În ultimii cinci ani el a ocupat funcţia de manager general în cadrul companiei Conarg Real Estate.

    Activitatea din România a producătorului italian de electrocasnice Indesit va fi preluată de Michele Casamassima, acesta înlocuindu-l pe Giuseppe Parma, care se va ocupa de alte activităţi în companie. Noul şef al operaţiunilor companiei din România va avea sediul la Milano.

    PP Distributors (PPD), companie importatoare de băuturi alcoolice, l-a numit pe Nikos Xystouris manager general al PPD România. El l-a înlocuit pe Nearchos Papacharalampous, care a condus filiala locală începând cu anul 2007. Nikos Xystouris face parte din echipa de management a companiei din anul 2008 şi a ocupat funcţia de manager operaţional, fiind implicat direct în conducerea companiei alături de Papacharalampous.

  • Ocolul Pământului de la A la Z

    Omul este o remarcabilă agenţie de voiaj, cu un singur patron, un singur angajat şi un singur beneficiar: el însuşi. De când a scos, bănuim că în regie proprie, acest jurnal atipic de călătorie, beneficiarii s-au înmulţit. Fiecare dintre dumneavoastră se poate împărtăşi, prin delegaţie, din micile-mari miracole pe care globul şi oamenii lui le-au iscat, dând ordonat paginile acestui registru de bord al aventurosului personaj care chiar le-a contemplat cu ochii lui. Nu ştim cum a ajuns Dragoş Şerban să aibă “tălpi de vânt” (cum spunea Arthur Rimbaud) şi să vadă lumea din nord în sud, şi de la Răsărit la Apus, cum a izbutit să simtă pe pielea proprie apa Caraibelor şi răceala Balticii, florile de cireş ale Japoniei şi palmierii Tunisiei, dar isprava lui, în dimensiunea sa extensivă, este chiar notabilă.

    Ce are însă special acest album, unul dintre miile care se tipăresc anual pe toate meridianele, şi, totodată, acest proiect de călătorie ideală (rânduită după criterii pur alfabetice), ne spune chiar autorul în textul său despre Biarritz: “Am preferat întotdeauna să evit locaţiile aglomerate, intens promovate ca destinaţii VIP, precum Monte Carlo, şi să cunosc micile secrete ale ţărilor pe care amajuns să le vizitez”. Deci nu conserve turistice, nu fast-food, nu capitale ostenite, nu clişee de vilegiatură, ci locuri proaspete, detalii cu smalţ, fiecare cu şarmul său şi cu măruntul, dar aromatul său ingredient specific. Ajutate de imagini elocvente, textele îmbietoare ale lui Dragoş Şerban sunt o invitaţie la reverie, dar şi o iniţiere în vederea unor călătorii concrete.

    Prin urmare, legaţi-vă centurile, şi… engage!

    Dragoş Şerban, “Fasten your seat belt!, 189 de locuri ale sufletului meu călător”, 2012

  • Cum va fi vremea până la sfârşitul lunii octombrie

    BANAT
    Între 22 şi 24 octombrie este de aşteptat o scădere a temperaturilor, care se vor situa apoi în limitele climatologice normale (în medie, valori maxime de 16-18 grade şi minime în jurul a 6 grade). Iniţial vor fi averse şi se pot acumula, pe arii restrânse, cantităţi mai importante de apă, dar după data de 22 octombrie vor fi posibile doar ploi slabe.

    CRIŞANA
    Iniţial, vremea se va menţine în general caldă pentru această perioadă, cu cele mai ridicate maxime termice depăşind 22 de grade, iar minimele nu vor coborî, in medie, sub 6 grade. În a doua parte a intervalului, valorile termice vor fi apropiate de norma climatologică. Ploile vor fi slabe, cu probabilitate mai mare de apariţie în a doua parte a intervalului.

    TRANSILVANIA
    Tendinţa generală a valorilor termice va fi de scădere, deşi acestea vor continua să fie peste mediile climatologice până la 22 octombrie. Temperaturile maxime vor coborî până la 14-16 grade spre finalul intervalului, iar minimele vor marca o scădere medie cu până la 8-10 grade. Va ploua, în general slab, după data de 22 octombrie.

    MARAMUREŞ
    Regimul termic va fi normal pentru această perioadă a anului, astfel că maximele vor fi, în medie, de 14-16 grade, iar minimele se vor situa în jurul a 4 grade. Ploi în general slabe vor fi de aşteptat în 22 şi 23 octombrie şi spre sfârşitul intervalului.

    MOLDOVA
    Vremea se va răci simţitor, astfel încât, în 23 şi 24 octombrie, maximele termice se vor situa, în medie, în jurul valorii de 12 grade. Deşi temperaturile vor creşte spre finalul intervalului, este posibil ca acestea să rămână uşor sub normele climatologice ale perioadei. Sunt de aşteptat ploi slabe şi pe arii restrânse, cu probabilitate mai mare de apariţie în a doua parte a intervalului.

    DOBROGEA
    Tendinţa generală va fi de răcire, cu o scădere a valorilor termice mai pronunţată între 22 şi 24 octombrie. Spre sfârşitul intervalului, maximele vor fi de 16-18 grade, iar minimele se vor situa în jurul valorii de 8 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor se va menţine foarte redusă.

    MUNTENIA
    Vremea se menţine mai caldă decât normalul perioadei până în 22 octombrie, cu maxime care se vor situa în jurul a 22 de grade. În a doua parte a intervalului temperaturile se vor situa în apropierea mediilor climatologice. Probabilitatea de ploaie va fi redusă pentru partea de câmpie a regiunii, iar în zona deluroasă sunt de aşteptat ploi slabe în a doua parte a intervalului.

    OLTENIA
    Iniţial, maximele se vor situa, în medie, în jurul valorii de 22 de grade, caracterizând o vreme caldă. Între 22 şi 24 octombrie vremea se va răci, urmând ca, în a doua parte a intervalului, regimul termic să fie apropiat de normalul perioadei. Va ploua slab, cu probabilitate mai mare la începutul intervalului şi în zilele de 23 şi 24 octombrie.

    LA MUNTE
    Vremea va avea o tendinţă generală de răcire, mai pronunţată între 22 şi 24 octombrie, când atât maximele cât şi minimele vor scădea cu 8-10 grade. În a doua parte a intervalului sunt de aşteptat temperaturi normale pentru această perioadă a anului şi care, în medie, nu vor mai depăşi la valorile maxime 8 grade, în timp ce minimele vor fi în apropierea limitei îngheţului. Sunt de aşteptat ploi slabe, în a doua parte a intervalului.

  • Românii din Franţa, mai aproape de casă

    Doina Gradea, directorul executiv al Pro TV Internaţional, spune că acesta este unul dintre cele mai importante contracte de distribuţie încheiate în acest an.

    Astfel, românii stabiliţi în Franta vor avea acces mai uşor la programele de divertisment şi la serialele cu cea mai mare audienţă din România, dar şi la producţiile create şi realizate special pentru ei, cum ar fi emisiunile “De Suflet” şi “Weekend cu Monica Dascălu”, prezentatate de Dana Rogoz, respectiv Monica Dascălu.

    În prezent, postul Pro TV Internaţional este accesibil prin operatori locali în ţări precum Austria, Bosnia Herţegovina, Bulgaria, Cehia, Cipru, Germania, Israel, Italia, Polonia, Portugalia, Serbia, Slovacia, Spania, SUA şi Canada, Suedia, Ungaria şi Franţa. Programele ProTv Internaţional pot fi recepţionate şi direct prin satelit în Europa, prin Astra 1G si Hotbird 6.

  • O bancă vândută pe un euro

    Conform acordului cu Alpha, francezii vor injecta în Emporiki încă 550 mil. euro, pe lângă cele 2,3 mld. folosite în iulie pentru recapitalizare, la cererea Băncii Greciei. În plus, Crédit Agricole va menţine o linie de credit de 1,4 mld. euro către Emporiki, pe care grecii urmează s-o ramburseze în trei rate în următorii doi ani. Potrivit Reuters, fuziunea între Alpha Bank şi Emporiki va crea a doua bancă elenă după volumul creditelor – cca 61 mld. euro.

    În iunie, Crédit Agricole a preluat controlul activelor din Albania, Bulgaria şi România ale subsidiarei sale elene Emporiki Bank, printr-o tranzacţie intragrup, ca efect al îngrijorărilor privind rezultatul alegerilor din Grecia. La 8 iunie, agenţia Moody’s a retrogradat Emporiki cu două trepte, la numai o treaptă diferenţă de statutul corespunzător incapacităţii de plată.

    În acelaşi timp, şi Société Générale, al doilea grup financiar francez, este angajat în negocieri pentru vânzarea Geniki Bank din Grecia către Piraeus Bank.

  • Cavalerul Tom şi haiducul Jerry (VIDEO)

    Pe lângă faptul că fac parte din tabere diferite, cei doi sunt inamici şi pentru că Tom lucrează ca spion pentru şeriful Nottingham şi diabolicul Prinţ John. Rivalitatea celor două simpatice personaje se va transforma în prietenie după ce Robin şi Marion sunt capturaţi de şerif, iar salvarea lor depinde de o bună înţelegere între Tom şi Jerry.

    “Tom şi Jerry: Robin Hood şi ceata lui” este cel mai nou film original al celor doi eroi animaţi, disponibil pe DVD începând cu luna octombrie.

  • Poza zilei: Palatul de cleştar

    Peşterile, pe jumătate acoperite de apele lacului, sunt cunoscute pentru culoarea de un azuriu intens pe care apa limpede o împrumută rocilor, ca şi pentru aspectul spectaculos al formaţiunilor geologice, aducând cu o serie de construcţii fantastice susţinute de piloni. De altfel, două dintre cele trei mari peşteri din zonă au şi căpătat nume caracteristice: Capela (La capilla) şi Catedrala (El Catedral), în timp ce a treia se numeşte, simplu, Peştera (La cueva).

  • Ne-am arătat forţa, acum putem să plângem împreună. Perlele politice ale săptămânii

    “Aţi rămas şi dumneavoastră în opoziţie cu guvernul dumneavoastră. Aşa că acum putem plânge împreună” – preşedintele Traian Băsescu către omologul său georgian, Mihail Saakaşvili

    “Nu cred că trebuie să mai facem manifestaţii, ne-am arătat forţa când am înlăturat guvernele lui Traian Băsescu” – preşedintele PC, Daniel Constantin, către suporterii USL

    “Băsescu este ultimul comunist al Europei, ultimul securist” – premierul Victor Ponta

    “USL nu are decât de câştigat, deoarece mă voi ocupa personal de Dan Diaconescu” – Gheorghe Becali, liderul PNG, despre candidatura sa pe listele USL

    “Eu îl sprijin pe Victor Ponta pentru că vrea să redea România cetăţenilor” – preşedintele PES, Serghei Stanişev

    “Spre deosebire de ceilalţi care şi-au făcut congrese clandestine la Bruxelles, noi suntem mândri că ne aflăm la Bucureşti” – secretarul general al PPE, Antonio Lopez, comentând decizia socialiştilor europeni de a nu-şi mai ţine la Bucureşti congresul din septembrie

    “Preşedintelui României nu i-a fost niciodată frică să se gândească la viitor, chiar dacă aceste acţiuni nu au fost totdeauna cele mai populare” – cancelarul german Angela Merkel

  • Bijuteriile de familie? Mai bine le vindem!

    Vândutul bijuteriilor de familie era cândva privit ca o mare greşeală şi semn de mari lipsuri materiale pentru cei care recurgeau la această soluţie, dar lucrurile par să se fi schimbat între timp. Giuvaericalele moştenire de familie sunt acum considerate mai degreabă o modalitate de a face repede rost de lichidităţi, mai ales de când preţul aurului a crescut, pentru cei care nu vor să se atingă de banii din cont sau de portofoliul de acţiuni.

    Vechile bijuterii se vând şi pentru că nu mai sunt la modă ori nu se mai potrivesc stilului vestimentar al posesoarelor sau al posesorilor. Alteori, vânzarea se face cu gândul la moştenitori, deoarece banii sunt mai uşor de împărţit, iar vânzătorii, indiferent de motivul vânzării, pot apela la firme care le cumpără şi le plasează la magazine specializate.

    Sunt şi cazuri când cei ce vor să vândă o bijuterie au o situaţie materială mai bună decât la momentul achiziţiei ei şi caută altceva care să reflecte acest lucru. Cele mai mari preţuri se obţin, în general, pentru piesele deosebite, fie prin raritatea pietrelor utilizate la confecţionarea lor, fie printr-un design neobişnuit, şi pentru piesele de firmă. Şi cele care nu sunt de firmă pot fi o investiţie bună, cu condiţia ca investitorul să ţină seama de valoarea elementelor componente înainte de a le cumpăra.

  • Patru idei de afaceri de la ZF Digital ’12

    Unu: rezolvaţi problemele de logistică ale companiilor de e-commerce. Antonio Eram, fondatorul şi CEO-ul Netopia mobilPay, unul dintre cei mai importanţi procesatori de plăţi online cu carduri bancare, spune că din punctul de vedere al valorilor piaţa este în creştere, însă problemele sunt pe partea de logistică. “Şi eu mă aşteptam la o explozie în e-commerce-ul românesc anul acesta. Între timp s-au mai calmat lucrurile cu flash sales. Am investit şi noi într-un proiect, am vrut să vindem pantofi. Se pare că nu există antreprenori români care să se apuce de proiecte dificile. Toţi preferă lucruri uşoare. E-commerce-ul e greu, şi mulţi se sperie de probleme non-tehnice”, a spus Călin Fusu, CEO-ul Neogen.

    Doi: ajutaţi companiile să îşi optimizeze paginile web pentru mobile. Este recomandarea şefului Google România Dan Bulucea, care spune că peste 50% dintre companiile din România nu sunt prezente în mediul virtual, iar cele care deţin pagini web nu le-au optimizat pentru terminalele mobile în pofida dezvoltării rapide a acestui segment de piaţă.

    Trei: mizaţi pe tabletele româneşti şi pe Android. Tim Stevens, redactorul-şef al blogului de tehnologie Engadget, spune că sistemul de operare Android deţine, cu o cotă de piaţă de 60%, supremaţia pe piaţa sistemelor de operare pentru dispozitive mobile, dar suferă pentru că există o gamă foarte largă de dispozitive care afectează dezvoltatorii de aplicaţii. Pe de altă parte, companiile româneşti care vând tablete PC sub brand propriu, Allview, Eboda şi Evolio, deţin aproape 40% din piaţa de profil, în timp ce Apple deţine o cotă de 23%, în termeni de unităţi vândute, spune Alin Niscov, director vânzări, Allview.

    Patru: poate ar fi bine, mai în glumă, mai în serios, să căutaţi programatori la Cluj, vânzători la Craiova şi directori de creaţie la Iaşi. Este opinia lui Florin Talpeş de la Bitdefender: “La noi în companie există o cutumă. Dacă vrei oameni creativi în zona software îi cauţi în Moldova. Dacă vrei să ai cei mai buni executanţi ai acestor idei, cauţi programatori din Ardeal. Dacă vrei să vinzi bine produsele create de moldoveni şi executate de ardeleni, cauţi oameni din Oltenia”. El a spus că pentru Bitdefender cea mai mare ameninţare o reprezintă incapacitatea de a monetiza aplicaţiile realizate de departamentul de cercetare şi dezvoltare al companiei.