BusinessMagazin

Blog

  • Lider la 20 de ani: Ce aptitudini dezvoltă apartenenţa la cea mai mare organizaţie de tineri din lume şi cum te pregăteşte aceasta pentru intrarea într-o companie?

    Când experienţa practică şi abilităţile soft fac tot mai des diferenţa la angajare, organizaţiile studenţeşti devin locul unde tinerii îşi exersează, cu adevărat, viitorul profesional. Dar ce competenţe concrete dobândeşte un student activ într-un astfel de mediu? Gabriel Crăciunescu, PR Manager în cadrul AIESEC în Bucureşti, spune că cea mai importantă abilitate pe care o dezvoltă apartenenţa la o organizaţie precum AIESEC este leadershipul.

    Pe lângă aceasta, el subliniază dobândirea unui set complex de aptitudini practice. “În rest, dobândim şi multe abilităţi practice, mai ales în departamentele de marketing şi PR, unde colaborăm cu companii şi instituţii. Ne dezvoltăm şi pe partea de soft skills – public speaking, time management, inteligenţă emoţională. Toate acestea ne ajută foarte mult profesional”.

    Fondată în 1948 de către un grup de studenţi care şi-au propus să promoveze înţelegerea culturală şi cooperarea internaţională, AIESEC este astăzi cea mai mare organizaţie din lume condusă de tineri, având ca misiune dezvoltarea potenţialului de leadership prin experienţe practice şi programe de schimb cultural.

    Structura internă a organizaţiei este o replică la scară redusă a unei corporaţii. AIESEC în Bucureşti este împărţită în “nouă departamente, pe lângă preşedinte şi vicepreşedinţi”, acoperind funcţiuni esenţiale precum resurse umane, finanţe şi legal, marketing şi PR. O componentă centrală o reprezintă cele cinci departamente dedicate programelor de exchange, care gestionează atât stagiile de voluntariat şi internship pentru studenţii străini veniţi în România, cât şi oportunităţile pentru tinerii români care pleacă în afara ţării.

    Această expunere la un mediu internaţional este unul dintre principalele atuuri. “M-a atras faptul că este o organizaţie internaţională, prezentă în peste 120 de ţări din toată lumea. Mi-a plăcut ideea de a fi în contact cu oameni din culturi diferite”, explică Gabriel Crăciunescu. Misiunea asociaţiei este, de altfel, “să înţelegem diversitatea culturală şi să învăţăm să colaborăm dincolo de graniţe, între ţări şi culturi.”

    În prezent, cele mai căutate produse sunt programele de voluntariat internaţional, care aduc un impact direct în comunităţi. “Trimitem oameni din România în diverse ţări şi, în acelaşi timp, primim voluntari din alte părţi ale lumii. De obicei, trimitem voluntari în zone mai puţin favorizate – de exemplu în India, Sri Lanka, Tunisia, Turcia – unde aceştia lucrează, de regulă, cu copii, în grădiniţe sau tabere de vară”, menţionează el.

    Statistic, Gabriel Crăciunescu spune că în acest an, au venit în România prin intermediul organizaţiei aproximativ 100 de voluntari din peste 20 de ţări, în timp ce numărul studenţilor români care au plecat în programe internaţionale este estimat “undeva între 30 şi 40”.

    Chiar şi procesul de recrutare într-o astfel de organizaţie este gândit pentru a simula un mediu profesional. Acesta constă într-o săptămână de activităţi, de la evenimente de prezentare, la activităţi de grup şi “taskuri practice, similare cu cele reale din cadrul asociaţiei”, menite să evalueze abilităţile candidaţilor.

    Astfel, încă de la primul contact, studenţii sunt introduşi într-un mediu structurat, care le testează şi le dezvoltă competenţele necesare pentru o viitoare carieră.


     

     

  • Poate fi vindecată economia României? Da!

    În cazul unui pacient cu simptome vizibile, orice verdict este precedat de un set de analize amănunţite. Căci dacă tratăm doar efectele vizibile, cauzele nevindecate vor continua să ne facă rău. Tot ce aşteptăm când trecem printr-o asemenea situaţie, noi, oamenii, este să aflăm dacă ne putem însănătoşi sau nu. Una dintre cele două variante ne dictează conduita de aici înainte.

    Atunci când boala este curabilă, toată atenţia se concentrează pe cei mai buni medici, cele mai potrivite medicamente şi pe mult optimism. Pentru că finalul este unul previzibil şi pozitiv. Urmează să ne facem bine. Iar starea de bine ajută foarte mult la însănătoşirea grabnică. Toţi din jur vorbesc despre revenire şi se fac planuri de viitor.

    Când boala este incurabilă, se fac toate eforturile omeneşti pentru a vedea dacă nu e o greşeală. Medici peste medici, orice formă alternativă de tratament — orice pentru a găsi cea mai mică speranţă că fatalul diagnostic poate fi schimbat într-unul curabil. Optimismul este moderat, se epuizează orice cale şi orice resurse disponibile, iar neputinţa celor din jur pare mai accentuată ca oricând. Lângă pacient mai rămân doar cei foarte apropiaţi. Ceilalţi merg înainte cu vieţile lor. Pentru că viaţa merge înainte.

    În cazul nostru, România este un pacient care prezintă simptome grave. Prin „România” înţeleg ţara oamenilor care îşi trăiesc vieţile fără să fie lideri politici sau înalţi funcţionari. Aceştia din urmă nu sunt personal afectaţi de nicio criză. Subvenţiile pentru partide se primesc, bani de benzină pentru maşinile de serviciu au, facturile la utilităţi nu reprezintă o problemă şi nici măcar aglomeraţia din oraş.

    România la care mă uit este cea a antreprenorilor care vor avea taxe mai mari de plătit din 2026, a pensionarilor care se confruntă cu presiuni asupra puterii de cumpărare, a elevilor, studenţilor, dascălilor, a bugetarilor care îşi fac corect treaba şi sunt plătiţi pe merit, a celor care îşi caută de lucru şi chiar a celor care şi-au găsit aici un loc de muncă venind din ţări mai sărace. Adică mă uit la România majorităţii dintre noi.

    Cum arată ea? Simptomele par grave, „corpul” pare că nu mai poate susţine deficitele financiare atât de mari. Este nevoie, aşadar, de medici buni care ştiu ce analize sunt necesare pentru a identifica „boala” corect şi a stabili tratamentul adecvat pentru vindecare. Căci dacă nu găsim sursa bolii, atunci nici speranţe de însănătoşire nu avem. Şi în acest demers este foarte important ca aceşti medici să ne anunţe şi pe noi: este România noastră curabilă sau nu?

    Incurabilitatea unei ţări este mai greu de încadrat ca diagnostic precis, având în vedere că regulile internaţionale care guvernează PIB-urile, creditele şi deficitele sunt diferite de cele ale unor companii private. Mai există ţări cu grade de îndatorare mult mai mari decât ale noastre şi cu deficite reale apropiate. Alţi factori — precum inflaţia, nivelul de colectare a taxelor, digitalizarea etc. — concurează la stabilirea unui diagnostic. Mai ales dacă tentaţia este să fie încadrat ca „incurabil”.

    Dacă nu ne aflăm în această fază, atunci ne confruntăm cu o boală curabilă. Ar trebui, aşadar, să ne comportăm ca atare! Să luăm cei mai buni medici (conducătorii noştri!) pentru a identifica exact diagnosticul şi apoi să aplice tratamentele necesare: regim alimentar, medicamente, alte proceduri. Iar la capătul drumului se ştie că vine însănătoşirea.

    Eu cred că ne aflăm în scenariul în care România este curabilă. Şi, fiind aşa, mă întreb: de ce ne comportăm cu ea ca şi cum ar fi pe ultimul drum?

    De ce totul e rău, e groaznic peste tot, ştirile ne anunţă mereu cât de periculos este locul în care ne aflăm, toate păturile sociale sunt agresate, bunii platnici sunt din nou penalizaţi, cei cu privilegii rămân cu ele, iar noi avem mereu o mină tristă, ca şi cum ne-ar paşte — sau ne-ar fi păscut deja — un mare pericol?

    Cum să ne facem bine când a dispărut orice urmă de optimism? Suntem mereu pregătiţi, de către autorităţi, pentru ce e mai rău. Imunitatea, ca ţară, ne scade mereu. Încetinim consumul pentru că aşteptăm ceva. Nu ştim ce.

    Ne uităm cum cei patru conducători instituţionali se hârjonesc între ei, cu ochii pe avantaje de partid pe termen scurt, şi ne mai aruncă nouă câte un os gol şi ros, spunând că este foarte greu şi că totul e gri. Nu vedem o strategie, nu vedem măsuri care să producă efecte pe termen mediu şi lung, ci lideri care îşi pierd încrederea în fiecare zi.

    Cred că această direcţie trebuie schimbată — cea a împingerii continue spre atmosfera dezastrului  iminent (ceea ce le conferă decidenţilor o aură de învingători atunci când criza trece). Să arătăm şi direcţia corectă şi lucrurile bune. Pentru că nu totul este dezastru.

    Să înţelegem corect şi ce e cu „gemul” din PIB şi ce e cu dobânzile mari pe care le plătim, precum şi pentru ce luăm creditele. Toate aceste cheltuieli pe care le angajează Statul şi autorităţile – sunt ele necesare acum? Ajută ele la vindecare? Cresc ele calitatea vieţii?

    Este ca şi cum, într-o familie care locuieşte la casă, veniturile nu sunt suficiente pentru bunăstarea lor, dar a venit ordin de la autorităţi că trebuie vopsite la exterior toate casele în verde. Vrei, nu vrei, iei credit şi vopseşti în verde. Te-a ajutat cu ceva pe tine? Nu. Dar ai respectat regula. Ai, aşadar, o casă verde, care arată bine pe dinafară, dar în interior sărăcia e mai mare. Şi pentru un gard frumos care ascunde sărăcia din curte mai plătim şi dobânzi.

    Revenind, aşadar, putem să ne facem bine. România se poate face bine. Însă avem nevoie să tratăm cauzele, nu efectele. Adică să punem diagnosticul corect, să urmăm dieta, să ne luăm medicamentele şi să fim optimişti. Educaţia şi cultura trebuie să ne fie aliaţi. Să dozăm presiunea asupra noastră pe termen mediu, astfel încât să ne facem bine fără constrângeri inutile.

    Şi să nu ne mai întrebăm dacă România e curabilă. Ştim că este. Şi dacă noi suntem încrezători că este, va fi. Reversul este la fel de adevărat. Deci să risipim îndoiala şi să ne comportăm ca şi cum am fi deja pe cale de a ne recupera sănătatea. 

    Adrian Vascu, managing partner Veridio

  • Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Considerente teoretice şi empirice privind procesul de convergenţă şi evoluţia cursului real de schimb din perspectiva efectului Balassa-Samuelson

    Cursul nominal de schimb este una dintre cele mai complexe variabile macro-financiare, întrucât este atât cauză, cât şi efect în formarea echilibrelor macroeconomice. De aceea, cursul nominal de schimb reprezintă o variabilă importantă, atât pentru politicile macroeconomice clasice, cât şi pentru cea mai nouă politică de stabilizare, cea macroprudenţială, al cărei obiectiv este menţinerea stabilităţii financiare.

    Dincolo de cursul nominal de schimb, macroeconomiştii manifestă un interes deosebit şi pentru evoluţia cursului real de schimb. Referitor la factorii determinanţi ai acestei variabile macroeconomice de interes, voi relua şi dezvolta, dintr-un articol recent publicat de mine, intitulat O analiză conceptuală asupra evoluţiei cursului real de schimb în Europa Centrală şi de Est după izbucnirea pandemiei, exemplul referitor la formarea preţurilor pentru un produs reprezentativ al McDonald’s. În anul 1986, jurnalista Pam Woodall de la revista The Economist a propus o metodă inedită de comparare a puterii de cumpărare între economiile lumii, utilizând ca reper preţul celebrului Big Mac de la McDonald’s. Ideea sa pornea de la principiul parităţii puterii de cumpărare (PPP). Această teorie, evidenţiată de membri ai şcolii din Salamanca încă din secolul XVI şi apoi elaborată în forma sa modernă de către economistul suedez Gustav Cassel în 1922, presupune că, pe termen lung, bunurile identice ar trebui să coste aproximativ la fel în diferite ţări, atunci când preţurile sunt exprimate într-o monedă comună.

    Pornind de la faptul că lanţul McDonald’s este prezent în numeroase state şi că produsul Big Mac are caracteristici standardizate la nivel global, Woodall a argumentat că diferenţele de preţ dintre ţări pot oferi o imagine intuitivă asupra deviaţiilor de la paritatea puterii de cumpărare. Astfel, a luat naştere indicele Big Mac, publicat anual de The Economist, care, dincolo de scopul său iniţial ilustrativ, a devenit în timp un indicator informal pentru conceptul de curs real de schimb.

    În esenţă, cursul real de schimb reflectă raportul la care bunurile produse într-o economie pot fi schimbate cu bunuri dintr-o altă economie. Acest raport, ce exprimă puterea de cumpărare a unei monede în termeni de bunuri străine, este evident influenţat de cursul nominal de schimb. Aşadar, cursul real de schimb ne arată preţul relativ al bunurilor din două ţări.

    În circumstanţele teoriei PPP, cursul real de schimb ar trebui să fie 1. În schimb, din date recente referitoare la indicele Big Mac se observă faptul că preţul unui produs Big Mac în Statele Unite ale Americii este 5,69 de dolari americani, în timp ce preţul aceluiaşi produs în China este 3,53 dolari americani. Aşadar, raportul preţurilor produsului Big Mac în cele două ţări subliniază faptul că yuanul este subevaluat cu aproximativ 38 % în raport cu dolarul american.

    De ce totuşi aceste diferenţe? Există mulţi factori care determină deviaţiile de la teoria PPP şi un curs real de schimb diferit de 1. O abordare în acest sens este descompunerea factorilor de producţie ce contribuie la realizarea bunului final în bunuri tranzacţionabile sau exportabile (tradable) şi bunuri netranzacţionabile (nontradables). În contextul exemplului anterior, produsul Big Mac este produs pe baza unui coş de bunuri tranzacţionabile, cum ar fi carnea, chifla sau brânza, respectiv bunuri netranzacţionabile, precum munca prestată de cei care prepară şi vând produsul, închirierea spaţiului comercial, utilităţi etc. Dacă ne referim mai departe la diferenţa existentă între preţul unui Big Mac produs în Statele Unite ale Americii şi cel produs în China, e clar că aceasta este determinată într-o măsură importantă de diferenţele existenţe între preţurile bunurilor netranzacţionabile între cele două economii. Altfel spus, e bine ştiut faptul că salariile sunt în general semnificativ mai mari în Statele Unite ale Americii decât în China, aspect ce se reflectă până la urmă şi în preţul unui produs Big Mac.

    Independent, Balassa (1964) şi Samuelson (1964), au dezvoltat o teorie cu privire la modul în care evoluează productivitatea în sectorul tranzacţionabil şi netranzacţionabil în cazul unor economii în tranziţie, aspect ce influenţează mai departe diferenţele dintre preţul bunurilor tranzacţionabile şi cele netranzacţionabile. Altfel spus, creşterea productivităţii din sectorul tranzacţionabil determină o creştere a salariilor din acest sector. Ca urmare a concurenţei din piaţa muncii, acest aspect va determina mai departe o creştere şi a salariilor din sectorul netranzacţionabil, care, apoi, se vor reflecta într-o creştere a preţurilor bunurilor netranzacţionabile. Aceste două dinamici determină o serie de transformări ale economiei. Aşadar, principala predicţie a efectului Balassa-Samuelson poate fi redată de următoarea relaţie:

    unde %Δ arată modificarea procentuală a celor două rapoarte în timp, tr şi ntr se referă la bunuri tranzacţionabile, respectiv netranzacţionabile, în timp ce cu Prod am notat productivitatea. Altfel spus, modificarea în timp a productivităţii relative în sectoarele tranzacţionabile şi netranzacţionabile se reflectă în mod direct în modificarea în timp a raportului dintre preţurile produselor (aici se face referire în general la bunuri şi servicii, fără o delimitare clară) netranzacţionabile şi cele tranzacţionabile. Întrucât nivelul agregat al preţurilor din economie reprezintă o combinaţie ponderată între preţurile bunurilor tranzacţionabile şi cele netranzacţionabile, practic efectul Balassa-Samuelson prezice faptul că atunci când productivitatea din sectorul tranzacţionabil creşte mai rapid decât cea din sectorul netranzacţionabil, va rezulta mai departe o creştere a nivelului agregat al preţurilor şi al inflaţiei, care, de altfel, se vor reflecta într-o creştere a cursului real de schimb. Unele lucrări, precum cea elaborată de Chong, Jordà şi Taylor (2010) atribuie o contribuţie importantă şi lucrării lui Harrod (1933) pentru dezvoltarea acestei teorii, fapt pentru care autorii fac referire la modelul Harrod-Balassa-Samuelson. Însă, deoarece ulterior în cadrul acestui articol mă voi focusa pe o extensie empirică, şi anume, abordarea Balassa-Samuelson-Penn, pentru a evita confuziile, voi eticheta explicit acest efect ca fiind  Balassa-Samuelson.

    Întrucât modelul Balassa-Samuelson se adresează în primul rând economiilor aflate în proces de tranziţie către diferite niveluri de dezvoltare (cu toate că unele lucrări, precum cea elaborată de Nishimura, Takahashi şi Venditti în 2023, adresează problematica Balassa-Samuelson pentru cazul unei economii avansate, ca cea a Japoniei), automat predicţiile sale pot fi extrapolate pentru a înţelege efectele acestor transformări în raport cu dezvoltările economice dintr-o economie dezvoltată. De altfel, Balassa nota în lucrarea sa din 1964: “Pe măsură ce dezvoltarea economică este însoţită de diferenţe mai mari între ţări în ceea ce priveşte productivitatea bunurilor tranzacţionabile, diferenţele dintre salarii şi preţurile serviciilor cresc, iar în mod corespunzător cresc şi diferenţele în ceea ce priveşte paritatea puterii de cumpărare şi cursurile de schimb.“

    Această manieră de a privi efectul Balassa-Samuelson ridică cu atât mai mult interes pentru economii emergente precum cea a ţării noastre sau ale celorlalte ţări din Europa Centrală şi de Est, care, în cadrul Uniunii Europene, îşi doresc să evolueze la statutul de economii avansate, cum este, în special, cazul ţărilor din zona euro.

    Revenind la predicţiile efectului Balassa-Samuelson, acestea presupun faptul că economiile emergente au o rată mai mare de creştere a productivităţii din sectorul tranzacţionabil decât economiile avansate. Legat de această menţiune, efectul Balassa-Samuelson prezice că:

    1. productivitatea din sectorul tranzacţionabil este mai ridicată în ţările bogate;
    2. cursul real de schimb este mai mare în ţările bogate;
    3. nivelul agregat al preţurilor este mai ridicat în ţările bogate;
    4. economiile emergente tind să aibă în general o inflaţie mai ridicată decât economiile avansate;
    5. preţurile serviciilor sunt mai mici în ţările mai puţin dezvoltate.

    Un demers relevant din perspectiva operaţionalizării conceptului de PPP este Proiectul Penn World Tables (PWT), care îşi are originile în cercetările lui Gilbert şi Kravis (1954), respectiv ale lui Kravis, Heston şi Summers (1978, 1983). Aceştia au utilizat datele furnizate de International Comparison Program (ICP) pentru a construi o bază globală de comparaţie economică. Scopul principal al PWT este de a transforma valorile PIB exprimate în monedă naţională în estimări care pot fi folosite pentru a realiza comparaţii între state, prin utilizarea PPP. Kravis, Heston şi Summers (1978) subliniază pentru prima dată aşa numitul efect Penn (de unde şi denumirea Balassa-Samuelson-Penn utilizată în unele lucrări, precum cea a lui Stahler şi Subramanian, 2014), conform căruia ţările bogate tind să aibă niveluri mai ridicate ale preţurilor, adică un curs real mai apreciat. Această constatare este compatibilă cu concluziile formulate ulterior de Rogoff (1996), care confirmă existenţa efectului, dar îl analizează în contextul persistenţei abaterilor de la paritatea puterii de cumpărare (PPP puzzle).

    Aşadar, modelul Balassa-Samuelson oferă o perspectivă cu privire la transformările ireversibile ce apar în cadrul procesului de convergenţă al unei economii către diverse stadii de dezvoltare, precum şi o perspectivă sectorială. În schimb, Froot şi Rogoff (1985) propun un model structural unde tratează diferit producţia de bunuri tranzacţionabile şi netranzacţionabile pentru a evidenţia natura diferită a capitalului, forţei de muncă şi productivităţii necesare producerii celor două tipuri de bunuri. Conform lui Froot şi Rogoff (1985), relaţia ce descrie efectul Balassa-Samuelson poate fi rescrisă astfel:

    unde munca_ntr arată ponderea factorului muncă în procesul de producţie (funcţia de producţie de tip Cobb-Douglas) pentru bunurile netranzacţionabile (o interpretare similară pentru ). În condiţiile relaţiei de mai sus, conform efectului Balassa-Samuelson, atât timp cât contribuţia factorului muncă în procesul de producţie al bunurilor netranzacţionabile este mai ridicată decât în sectorul tranzacţionabil (situaţie adesea întâlnită), atunci chiar şi o creştere similară a productivităţii în cele două sectoare va conduce la o creştere a raportului dintre preţurile la produsele netranzacţionabile şi cele tranzacţionabile, cu efecte implicite de creştere asupra cursului real de schimb.

    Referitor la aceste aspecte, Baumol şi Bowen (1966) subliniază faptul că o serie de servicii ce utilizează intensiv munca, cum este cazul activităţilor bancare, de îngrijire medicală, consultanţă, educaţie etc., au preţuri cu tendinţe de creştere în timp, întrucât creşterea productivităţii în aceste sectoare este mai redusă decât în cazul unor sectoare de producţie în care factorul capital este utilizat mai intens comparativ cu factorul muncă.

    Totodată, cu privire la comparaţii internaţionale, lucrări precum cele ale lui Kravis şi Lipsey (1983) sau Bhagwati (1984) subliniază că raportul dintre contribuţia factorilor capital şi muncă în cadrul procesului de producţie este mai ridicat în ţările bogate. Cele două menţiuni formulate anterior explică de ce serviciile sunt în general mai ieftine în ţările cu economii mai puţin dezvoltate.

    Din menţiunile formulate anterior cu privire la efectul Balassa-Samuelson se poate deduce faptul că acesta oferă o imagine detaliată cu privire la procesul de convergenţă al unei ţări către diferite stadii de dezvoltare. Astfel, efectul Balassa-Samuelson (atât în forma sa iniţială, cât şi extensiile ulterioare) prezice o serie de transformări ireversibile ale economiei pe parcursul procesului de convergenţă. Aceste schimbări ireversibile vizează cursul real de schimb, salariile, nivelul preţurilor din economie, alocarea forţei de muncă etc.

    În cazul ţării noastre, dincolo de concepte macroeconomice ca cele menţionate anterior, sunt sesizabile unele schimbări semnificative în desfăşurarea activităţilor economice, comparativ cu 10 ani în urmă. Putem aduce ca şi exemplu apetitul tot mai ridicat, în special în rândul tinerilor, pentru prestarea unor servicii ca persoane fizice autorizate şi nu în cadrul unor companii (antrenori de sport, creatori de conţinut, consultanţi etc.). Este evident că aceste servicii se bazează în special pe factorul muncă (service-intensive goods). Totodată, la aceste bunuri netranzacţionabile, putem vedea o creştere semnificativă a preţurilor comparativ cu nivelul lor de acum 10 ani. În contrapondere, există un apetit mai scăzut al tinerilor de a lucra în fabrici, unde se produc bunuri tranzacţionabile.

    Aşadar, materializarea efectului Balassa-Samuelson s-a evidenţiat într-o serie de transformări ireversibile privind efectele creşterii costurilor cu forţa de muncă, ale migrării forţei de muncă, ale alocării eficiente a capitalului în economie sau ale modelelor de creştere.

    Pentru a găsi soluţii eficiente şi robuste privind dezvoltarea economică sustenabilă şi/sau corectarea eficientă a unor dezechilibre, cum este cazul dezechilibrului extern, este necesară o înţelegere adecvată a procesului de convergenţă. Prin prisma efectului Balassa-Samuelson se evidenţiază inclusiv faptul că procesul de convergenţă al României a însemnat creşterea graduală a costului cu forţa de muncă în termeni relativi. Aşadar, exporturile şi competitivitatea externă nu se mai pot baza pe mâna de lucru ieftină, ci trebuie să urmărească creşterea sustenabilă a productivităţii şi a eficienţei. În acest context, aprecierea cursului real de schimb şi creşterea costului forţei de muncă, prospectate de efectul Balassa-Samuelson, sunt dezvoltări implicite ale convergenţei economiei româneşti.

    De altfel, costurile reduse cu forţa de muncă nu pot rămâne un deziderat pentru o ţară ce doreşte creşterea sustenabilă a economiei şi a bunăstării sociale. În acest sens, este relevant exemplul Chinei, ţară care a avut un proces de convergenţă impresionant, cu o creştere accelerată pornind de la nivelul de economie agrară şi devenind astăzi a doua economie a lumii.

    Într-o lucrare extrem de interesantă după opinia mea, intitulată The Neoclassical Growth of China, Fernández-Villaverde, Ohanian şi Yao (2023) utilizează un model neoclasic de creştere economică de tip Ramsey-Cass-Koopmans pentru a investiga performanţa economică a Chinei în perioada cuprinsă între 1995 şi 2019, comparativ cu performanţa economică a Statelor Unite ale Americii. Totodată, lucrarea investighează cum performanţa economiei chineze se plasează în raport cu alte poveşti economice de succes din zona asiatică.

    Tocmai pentru o apreciere justă a creşterii economice s-a analizat creşterea PIB pe locuitor, care este un indicator mai potrivit, deoarece arată dacă economia se dezvoltă în beneficiul real al populaţiei şi determină creşterea bunăstării. Pentru economişti, PIB-ul pe locuitor este important pentru evaluarea procesului de convergenţă economică, oferind informaţii cu privire la dinamica indicatorilor de productivitate şi de calitate a vieţii.

    Graficul de mai sus ilustrează evoluţia PIB-ului real pe locuitor (asupra căruia a fost aplicat operatorul de logaritmare) în cazul Chinei, Japoniei, Coreei de Sud şi Taiwanului. Datele arată clar că traiectoria urmată de China este foarte asemănătoare cu cea a celorlalte trei economii est-asiatice, considerate exemple de succes. Din grafic se poate observa faptul că la aproximativ 25 de ani după ce au atins statutul de economii cu venituri medii, China, Japonia şi Taiwan au ajuns la niveluri similare ale PIB-ului real pe locuitor. Singura excepţie este Coreea de Sud, care a înregistrat progrese ceva mai rapide. Aceste observaţii sugerează că ritmul de creştere al PIB-ului real al Chinei nu diferă în mod semnificativ de cel al acestor economii.

    Figura 2: PIB pe locuitor relativ faţă de nivelul înregistrat în SUA, normalizat la nivelul PIB-ului pe locuitor al Chinei din 1995

    Sursa: Fernández-Villaverde, Ohanian şi Yao (2023)

    Pe de altă parte, trebuie remarcat faptul că procesul de creştere al Chinei a început mult mai târziu, într-un moment în care PIB-ul pe locuitor în economii dezvoltate precum cea din SUA era deja considerabil mai ridicat. Aceasta a oferit Chinei avantajul de a avea acces la o frontieră tehnologică mai avansată pentru procesul de recuperare. Totuşi, graficul de mai sus evidenţiază faptul că evoluţia Chinei este mai puţin spectaculoasă comparativ cu cea a celorlalte economii. În 1995, PIB pe locuitor din China era de 6,6 % din cel înregistrat în SUA, iar după 25 de ani, în 2019, acest raport a crescut semnificativ, însă a ajuns doar la 25 %. Totodată, Fernández-Villaverde, Ohanian şi Yao (2023) subliniază că, în contextul modelului utilizat, în 2100, PIB-ul pe locuitor al Chinei ar putea converge la un nivel de doar 44 % din cel înregistrat în SUA. Nu în ultimul rând, autorii estimează că ritmul de creştere al economiei Chinei se va reduce considerabil şi se va situa sub cel al economiei SUA, în special ca urmare a creşterii mai ridicate a productivităţii americane. Aşadar, nivelul semnificativ mai redus al costurilor cu forţa de muncă din China nu a fost o condiţie suficientă pentru aceasta de a realiza performanţe mai ridicate comparativ cu alte economii din Asia sau cu cea a Statelor Unite ale Americii, chiar dacă în cazul Chinei au fost înregistrate progrese remarcabile din punct de vedere tehnologic.

    Figura 3: Evoluţia PIB pe locuitor şi a cursului real de schimb în România

    Sursa: EUROSTAT, Banca Reglementelor Internaţionale

    Dezvoltarea economică şi creşterea bunăstării în societate se reflectă în general prin creşterea PIB pe locuitor, indicator frecvent utilizat pentru monitorizarea procesului de convergenţă. În acelaşi timp, pentru a aprecia competitivitatea pe plan extern a unei economii este adesea utilizată evoluţia cursului real de schimb. Efectul Balassa-Samuelson-Penn descrie cât de naturală e creşterea cursului real de schimb ca urmare a transformărilor ireversibile ce survin la nivel sectorial. De altfel, competitivitatea trebuie investigată în afara acestor transformări naturale, după cum subliniază Stahler şi Subramanian (2014).

    În graficul de mai sus regăsim evoluţia (date cu frecvenţă anuală) PIB pe locuitor la paritatea puterii de cumpărare şi a cursului real de schimb aproximat prin măsura REER (scala din stânga) în cazul ţării noastre. Ambele variabile sunt exprimate ca şi indici cu baza fixă în 2015. Se poate observa cum ambii indici manifestă tendinţe similare începând cu anul 2017, însă viteza de creştere a indicelui PIB pe locuitor o depăşeşte clar pe cea a indicelui REER.

    Pentru o imagine mai clară asupra factorilor comuni tipici fazei de convergenţă ce manifestă efecte, atât asupra PIB per capita, cât şi asupra cursului real de schimb, am extras componenta ciclică din cele două serii de timp (în acest sens, am utilizat varianta one-sided a filtrului Hodrick-Prescott, unde parametrul de netezire lambda a fost calibrat la 100 dată fiind frecvenţa anuală a datelor). Din figura 4 se poate observa tendinţa similară urmată de componentele ciclice ale PIB pe locuitor şi ale măsurii REER pentru cursul real de schimb începând cu anul 2017. Până la începutul pandemiei Covid-19, componenta ciclică a variabilei PIB pe locuitor manifesta modificări de o magnitudine net superioară celei observate în cazul cursului real de schimb. În schimb, după izbucnirea pandemiei, cele două componente ciclice au înregistrat evoluţii foarte apropiate, atât în termeni de tendinţă, cât şi de magnitudine. Aşadar, la o primă vedere, am putea concluziona că transformări ale economiei de genul celor descrise de efectul Balassa-Samuelson-Penn ar putea fi mai evidente după 2017. Mai exact, după 2017, corelaţia dintre cele două componente ciclice creşte semnificativ faţă de perioada anterioară, la aproximativ 30 %.

    Doresc însă să subliniez faptul că această menţiune nu este un verdict, ci doar o observaţie empirică care are la bază o analiză pe o perioadă scurtă de timp. Sigur, se poate identifica o tendinţă evolutivă, dar multe studii de specialitate subliniază că este preferabil ca diferitele forme ale efectului Balassa-Samuelson să fie testate pe termen lung, ori, în cazul de faţă, orizontul de doar 7 ani nu este suficient şi trebuie extins prin cercetări viitoare pentru o concluzie solid fundamentată.

    Figura 4: Evoluţii ciclice pentru PIB pe locuitor şi cursul real de schimb în România

    Sursa: EUROSTAT, Banca Reglementelor Internaţionale, calcule proprii

    În încheiere, voi oferi un scurt exemplu pe care îl consider elocvent pentru a sintetiza procesul de convergenţă prin prisma unei interpretări normative a efectului Balassa-Samuelson. Considerăm că dat fiind un nivel al venitului nominal (I) şi un nivel al preţurilor (P), cantitatea de bunuri (C) pe care o putem achiziţiona este: C = I/P. Indicele agregat al preţurilor P reprezintă o ponderare între preţurile bunurilor netranzacţionabile ( ) şi cele tranzacţionabile ( ). Să presupunem faptul că ponderea bunurilor netranzacţionabile este 30%. În linie cu efectul Balassa-Samuelson şi extensiile sale, procesul de convergenţă aduce o creştere a veniturilor de 15%, a preţului bunurilor netranzacţionabile de 20%, iar a preţului bunurilor tranzacţionabile de 10%. Care vor fi efectele asupra bunăstării societăţii prin prisma bunurilor pe care le poate achiziţiona?

    Aşadar, conform exemplului considerat, procesul de convergenţă, deşi conduce la o creştere a veniturilor cu 15%, plusul de bunăstare în echivalentul bunurilor achiziţionate este de numai 2%, ca urmare a creşterii preţurilor. Acest exemplu urmăreşte să sublinieze într-o manieră simplificată faptul că procesul de convergenţă în ansamblu, cât şi în particular prin prisma efectului Balassa-Samuelson, trebuie investigat într-o manieră comprehensivă prin beneficiul net pe care îl aduce societăţii. În acest sens, Itskhoki (2020) explică detaliat cât de important este cursul real de schimb pentru echilibrul general al economiei.

    Totodată, transformările implicite ale procesului de convergenţă, aşa cum sunt ele descrise de efectul Balassa-Samuelson, trebuie studiate şi înţelese pe deplin şi într-o manieră adecvată, care să ţină cont de necesitatea analizei pe o perioadă de timp relevantă pentru a putea identifica soluţii eficiente pentru o dezvoltare economică sustenabilă şi pentru corectarea eficientă a unor dezechilibre.

    Convergenţa economică nu implică doar un avans al veniturilor, ci şi creşteri inerente ale preţurilor, în special, în cazul bunurilor netranzacţionabile (mai ales al serviciilor, care, în economia României, la fel ca şi la nivel European, au o pondere semnificativă). Avantajul forţei de muncă ieftine se disipează pe măsură ce procesul de convergenţă avansează şi este oricum insuficient pentru a susţine un avans economic consistent, rapid şi durabil.

    Nu în ultimul rând, trebuie să avem în vedere faptul că transformările ireversibile ale economiei, aşa cum sunt ele descrise de efectul Balassa-Samuelson, nu sunt scutite de riscuri. Un exemplu elocvent în acest sens îl reprezintă cazul Portugaliei. Reis (2013) oferă o analiză detaliată a economiei Portugaliei înainte şi după criza financiară, încercând să explice cauzele performanţei economice modeste din perioada 2000–2012. În intervalul respectiv, Portugalia a înregistrat o evoluţie mai slabă decât cea a Statelor Unite în timpul Marii Depresiuni sau a Japoniei în „deceniul pierdut”. Potrivit lui Reis (2013), această situaţie a survenit pe fondul unor circumstanţe descrise de aprecierea cursului real de schimb, creşterile salariale accelerate, direcţionarea ineficientă a capitalului în economie, expansiunea sectorului non-tradable, diminuarea productivităţii totale a factorilor, acumularea excesivă a datoriei externe şi lipsa unor reforme preventive în sistemul de pensii. Aşadar, transformările economice descrise de efectul Balassa-Samuelson trebuie să fie însoţite de politici economice adecvate, pentru a evita o performanţă slabă a economiei, cum a fost cazul Portugaliei.

    Îmbunătăţirea productivităţii şi alocarea eficientă a capitalului sunt factorii cheie ce preiau rolul de motor al îmbunătăţirii competitivităţii externe şi al menţinerii unui ritm ridicat de convergenţă. Totodată, aceşti factori sunt fundamentali pentru investiţiile orientate predominant către producţia de bunuri tranzacţionabile.  Eventuale deprecieri ale cursului nominal de schimb pot avea doar efecte limitate, întrucât determină concomitent şi externalităţi negative, precum inflaţie, creşterea incertitudinii sau creşterea poverii asociate datoriei publice şi private. Pe de altă parte, deprecierea nominală a cursului de schimb nu implică automat pe termen scurt şi mediu o îmbunătăţire a competitivităţii externe, dacă aceasta nu este însoţită de creşteri de productivitate.

    Aşa cum sublinia Paul Krugman, există o capcană a interpretării simpliste a problemelor legate de creşterea productivităţii şi a competitivităţii. În Competitiveness: A Dangerous Obsession (1994), el aprecia: „Să presupunem că o ţară constată că, deşi productivitatea sa este în continuă creştere, poate reuşi să exporte doar dacă îşi devalorizează în mod repetat moneda, vânzându-şi exporturile din ce în ce mai ieftin pe pieţele mondiale. Atunci nivelul său de trai, care depinde de puterea sa de cumpărare, atât faţă de importuri, cât şi faţă de bunurile produse pe plan intern, ar putea de fapt să scadă.”

    Astfel, devine esenţial să înţelegem că o dezvoltare durabilă, care să implice creştere de productivitate şi de competitivitate, se poate realiza, în primul rând, prin alocarea eficientă a capitalului în economie.

  • Grupul BRD a încheiat primele 9 luni cu un venit net bancar de 3,25 mld.lei, în creştere cu 9%, şi un profit net de 1,15 mld.lei, cu 5,8% mai mare. Maria Rousseva, CEO BRD Groupe Societe Generale: ”BRD a înregistrat o creştere solidă a veniturilor, peste ritmul de creştere a cheltuielilor operaţionale, contrar unui mediu mai dificil, inclusiv prin dublarea taxei pe cifra de afaceri”

    Grupul BRD a încheiat primele 9 luni din 2025 cu un venit net bancar de 3,25 miliarde lei, în creştere cu 9%, şi un profit net de 1,15 miliarde lei, cu 5,8% mai mare decât în perioada similară din 2024, potrivit raportului financiar publicat joi la BVB.

    La nivelul Băncii, venitu

    „În primele nouă luni ale anului, marcate de un mediu tensionat, BRD a rămas fidel angajamentului său de a-şi servi atât clienţii, cât şi economia românească în ansamblu, continuând să înregistreze o bună dinamică a rezultatelor comerciale şi financiare. Soldul creditelor nete, incluzând finanţările de leasing, a crescut cu +14% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, susţinut de performanţe pozitive pe ambele segmente, retail şi companii. Creditarea persoanelor fizice s-a evidenţiat ca principal motor de creştere, cu o majorare de 15% a soldului net şi o dinamică remarcabilă a producţiei de credite, care a atins 10,5 miliarde RON în primele 9 luni din 2025. În timp ce creditarea companiilor a rămas robustă, dinamica anuală s-a temperat la +15,0%, pe fondul unui context macroeconomic dificil şi al perspectivelor aferente”, a declarat Maria Rousseva, CEO al BRD Groupe Société Générale.

    Tranzacţiile direcţionate către finanţarea sustenabilă au totalizat 523 milioane euro în primele 9 luni ale anului 2025.

    ” BRD a înregistrat o creştere solidă a veniturilor în primele 9 luni ale anului, peste ritmul de creştere a cheltuielilor operaţionale, contrar unui mediu mai dificil, caracterizat inclusiv prin dublarea taxei pe cifra de afaceri începând cu semestrul al doilea din 2025, în timp ce indicatorii de calitate a creditelor au rămas solizi. Totodată, nivelurile de lichiditate şi capital ale BRD se menţin confortabile, asigurând o bază solidă pentru o performanţă sustenabilă”, a adăugat Maria Rousseva. 

    Creditele nete în sold, incluzând şi finanţările de leasing, au ajuns la 53,4 miliarde lei, marcând o creştere de 13,7% susţinute de o activitate de creditare dinamică atât pe segmentul retail, cât şi pe cel al companiilor.

    Creditarea retail a condus creşterea pe segmente, cu o majorare de 13,2% an/an a creditelor nete în sold la final de septembrie 2025, susţinută de creditele acordate persoanelor fizice (+14,5% an/an).

    Producţia de credite acordate persoanelor fizice s-a menţinut solidă, atingând 10,5 miliarde lei, în creştere cu 25,8%, cu o contribuţie semnificativă din partea creditelor ipotecare, în valoare de 4,4 miliarde lei (+49,3% an/an), urmate de creditele de consum, cu o producţie de 6,1 miliarde lei (+12,9% an/an).

    La creditarea companiilor ritmul anual de creştere s-a temperat la 15%, comparativ cu trimestrele anterioare, pe fondul înăspririi condiţiilor macroeconomice.

    Depozitele retail au crescut cu 2,8%, susţinute de intrări mai mari din partea persoanelor fizice, deşi concurate de emisiunile lunare de titluri de stat pentru populaţie, care oferă randamente competitive. Depozitele din partea clienţilor companii au înregistrat o creştere anuală de 23,7%, susţinută în principal de clienţii companii mari, se mai arată în raport. 

    Pe zona de administrare a activelor, BRD Asset Management are în adminsitrare active de 8,1 miliarde lei la final de septembrie 2025, în creştere cu 39% an/an. 

    Venitul operaţional brut al Grupului BRD a atins 1,61 miliarde lei, în primele 9 luni ale anului 2025 (+9,6% an/an), în timp ce raportul cost/venit (C/I) s-a îmbunătăţit la 50,4% în primele 9 luni ale anului 2025, faţă de 50,7% în primele 9 luni ale anului 2024. 

    Calitatea portofoliului de credite a rămas solidă în primele 9 luni ale anului 2025, cu o rată a creditelor neperformante (NPL) la nivelul băncii în uşoară creştere de la niveluri foarte scăzute, ajungând la 2,4% în septembrie 2025.

  • Joi, de la ora 11, Valeriu Iftime, patronul clubului Botoşani. Liderul surprinzător al Ligii 1: Două echipe se vor bate pentru campionat, dar şi FC Botoşani este acolo şi ne vom bate şi noi. El spune câţi bani a pierdut până acum în fotbal, dar şi cum a compensat

    Joi, la ora 11:00, are loc a treia ediţie a emisiunii „Business şi marketing în fotbal”. Valeriu Iftime, patronul FC Botoşani, vorbeşte despre câţi bani a pierdut în fotbal şi ce trebuie făcut pentru ca Botoşani să ajungă pe plus.

    Valeriu Iftime, patronul FC Botoşani, este cel de-al treilea invitat al emisiunii „Business şi marketing în fotbal”, realizată cu sprijinul Salt Bank.

    Urmăriţi astăzi, joi, de la ora 11:00, emisiunea pe ZF.ro şi Facebook.

    Invitatul ediţiei trecute a fost Justin Ştefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal.

  • Reacţia lui Trump la retragerea trupelor din România: Nu e mare lucru

    Preşedintele american Donald Trump a declarat, la bordul Air Force One, că retragerea parţială a trupelor americane din România „nu este un subiect foarte important” şi „nu e mare lucru”.

    Întrebat de reporteri la bordul Air Force One despre retragerea trupelor americane din România, Donald Trump a spus că ar putea să vorbească despre acest subiect, dar nu este unul foarte important, notează Gândul.

    „Aş putea să vorbesc despre subiectul asta, dar nu este unul foarte important, nu e mare lucru”, a spus preşedintele american.

    Într-o mişcare rară, principalii legislatori republicani din Comisiile pentru servicii armate ale Senatului şi Camerei Reprezentanţilor au criticat dur decizia Pentagonului de retragere a trupelor americane din România.

    România şi Aliaţii au fost informaţi de decizia Statelor Unite privind redimensionarea trupelor americane din Europa, a transmis miercuri dimineaţă Ministerul Apărării Naţionale, care anunţă că aproximativ o mie de soldaţi americani vor rămâne în România.

    Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu, a spus, după anunţul privind retragerea parţială a trupelor americane din România, că „România rămâne o ţară sigură”, iar prezenţa militară aliată pe teritoriul naţional continuă să fie una „considerabilă”.

  • Oana Gheorghiu a depus jurământul pentru funcţia de vicepremier. Grindeanu nu a participat

    Oana Gheorghiu a depus, joi dimineaţă, jurământul pentru funcţia de vicepremier. Liderul PSD, Sorin Grindeanu, care este şi preşedinte al Camerei Deputaţilor, nu a participat la ceremonie.

    „Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să mi ajute Dumnezeu”, a frost jurământul rostit de Oana Gheorghiu în prezenţa preşedintelui Nicuşor Dan.

    La ceremonie au participat premierul Ilie Bolojan şi mai mulţi consilieri prezidenţiale, inclusiv Ludovic Orban.

    Liderul PSD, Sorin Grindeanu, care este şi preşedinte al Camerei Deputaţilor, nu a participat la ceremonie.

    Premierul Ilie Bolojan a propus-o marţi pe Oana Gheorghiu, cofondatoarea Asociaţiei „Dăruieşte Viaţă”, pentru funcţia de viceprim-ministru al Guvernului. Gheorghiu este recunoscută pentru implicarea sa în construirea primului spital pentru copii cu cancer din România.

    „Pentru a evita să compromitem relaţia cu SUA şi să nu ne îndreptăm spre un dezastru ireparabil diplomatic în raport cu partenerul nostru strategic, Ilie Bolojan trebuie să-şi retragă imediat propunerea prin care o nominalizează pe doamna Oana Gheorghiu ca vicepremier”, a spus, marţi seara, Sorin Grindeanu, preşedinte interimar PSD.

  • Cine este moştenitoarea uneia dintre cele mai mari afaceri de familie din România, un imperiu de sute de milioane de euro şi mii de angajaţi?

    …spune Theodora Popa-Liteanu, vicepreşedinte al Transavia. Ea povesteşte că un moment definitoriu din parcursul său profesional a fost acela în care a înţeles că, deşi este implicată într-o afacere de familie, trebuie să demonstreze prin propriile fapte că merită să fie acolo.

     

    Rolul de lider presupune provocări şi decizii complexe, atât în plan profesional, cât şi personal, povesteşte reprezentanta Transavia. „Pentru mine, adevărata reuşită înseamnă să evoluez constant, atât în business, cât şi ca om, fără să pierd din vedere ceea ce este cu adevărat important.” Implicată de peste 15 ani în afacere, Theodora Popa-Liteanu a preluat oficial controlul companiei Transavia, devenind acţionar majoritar cu 78,2%, conform informaţiilor oferite de reprezentanţii companiei la solicitarea ZF. Businessul a fost fondat de tatăl său, Ioan Popa, iar acum este unul dintre cei mai mari jucători din industria de profil, cu o cifră de afaceri de 1,1 miliarde de lei în 2024. Schimbarea a avut loc anul trecut.

    Transavia este liderul pieţei locale de carne de pui, cu o istorie de 34 de ani. Compania are în prezent peste 2.300 de angajaţi, care activează preponderent în cele 31 ferme de creştere a păsărilor şi în cele patru ferme de producţie vegetală, în fabrica de nutreţuri combinate, în cele trei abatoare de ultimă generaţie şi în fabrica de procesare a cărnii. În fermele proprii, localizate în opt judeţe din România, se produc anual peste 100.000 de tone de carne de pui. Aproximativ 30% din producţia anuală a companiei merge către export, în mai multe state europene şi de pe alte continente.

    VISION BOARD, PRINCIPII & MOTIVAŢIE

    Care este citatul cheie care îţi defineşte viziunea profesională sau personală? Cum te motivează acesta în activitatea zilnică?

    Mereu am admirat leadershipul tatălui meu, care a construit, cu viziune şi determinare, una dintre cele mai respectate afaceri de familie din estul Europei, o companie solidă, bazată pe principii clare şi pe un angajament constant faţă de excelenţă. De la el am învăţat că excelenţa nu este un obiectiv, ci un mod de a lucra şi de a interacţiona, o mentalitate care defineşte fiecare decizie şi fiecare colaborare. Astfel, în tot ceea ce facem la TRANSAVIA, ne ghidăm după două principii fundamentale: competenţă şi grijă. Facem lucrurile aşa cum trebuie şi respectăm fiecare colaborator, fie că vorbim despre angajaţi, parteneri, colaboratori externi sau consumatori.

    Cum arată „imaginea centrală” de pe vision board? Ce simbolizează aceasta pentru tine şi ce rol joacă în drumul profesional şi personal?

    Deşi nu am o un vision board creat în jurul unei imagini centrale, dacă ar fi să aleg o astfel de imagine, cred că ar fi o balanţă perfect echilibrată între tradiţie şi inovaţie. Pe o parte a balanţei aş pune o fotografie cu tatăl meu în primele zile ale companiei, muncind cu pasiune, construind fundaţia acestui business de familie solid. Pe cealaltă parte, aş alege o imagine a viitorului, care pentru mine simbolizează continuitatea şi evoluţia şi mai ales responsabilitatea pe care o am ca „a doua generaţie”, respectiv să onorez moştenirea familiei, dar şi să am curajul de a inova şi adapta compania la noile realităţi. Aceste elemente sunt un reminder că succesul nu vine doar din respectarea trecutului, ci şi din viziunea pentru viitor. Pe plan profesional, acest simbol mă ajută să rămân fidelă valorilor companiei şi să am şi deschiderea necesară pentru schimbare, iar pe plan personal, îmi aminteşte de importanţa echilibrului, între respectul pentru cei care au construit acest companie puternică şi dorinţa mea de a o duce mai departe cu propria viziune.

    Care sunt cele mai importante trei obiective pentru următorii cinci ani în business şi în viaţa personală?

    Îmi doresc ca produsele Transavia, recunoscute pentru calitate şi standarde înalte, să ajungă la cât mai mulţi consumatori care apreciază excelenţa. Consolidarea poziţiei de lider în ţară şi extinderea pe piaţa internaţională este un obiectiv firesc pentru noi, având în vedere expertiza şi reputaţia pe care le-am construit în cei aproape 34 de ani de la înfiinţarea companiei. Cred cu tărie că putem deveni un reper la fel de solid şi admirat şi la nivel internaţional, păstrând aceleaşi principii de responsabilitate şi transparenţă care ne definesc.

    Îmi doresc ca Transavia să rămână un reper de excelenţă, un pionier şi un model pentru piaţă în ceea ce priveşte calitatea produselor, inovaţia şi sustenabilitatea în toate formele ei. De aceea, fiecare decizie pe care o luăm este ghidată de un angajament ferm faţă de viitor, pentru că adevărata performanţă nu înseamnă doar rezultate de moment, ci o creştere responsabilă, sustenabilă şi durabilă. În viziunea mea, performanţa şi responsabilitatea nu sunt opuse, ci trebuie să evolueze împreună, construind un viitor mai bun pentru toţi.

    „Facem lucrurile aşa cum trebuie şi respectăm fiecare colaborator”

    Rolul de lider presupune provocări şi decizii complexe, atât în plan profesional, cât şi personal. Pentru mine, adevărata reuşită înseamnă să evoluez constant, atât în business, cât şi ca om, fără să pierd din vedere ceea ce este cu adevărat important. Îmi doresc să fiu un exemplu pentru copilul meu, arătându-i că succesul nu trebuie să vină în detrimentul timpului de calitate petrecut alături de cei dragi. Cred cu tărie că poţi construi ceva solid şi durabil, fără să renunţi la bucuria momentelor autentice împărtăşite cu familia.

     

    LEADERSHIP & CARIERĂ

    Ce te inspiră cel mai mult când iei decizii importante? Există un moment definitoriu sau o persoană care a influenţat acest stil de leadership?

    Fără îndoială, inspiraţia mea principală este tatăl meu, dr. ing. Ioan Popa. Am crescut văzându-l cum pune suflet în ceea ce face, cum îşi respectă angajaţii, cum îşi asumă decizii grele fără să-şi piardă umanitatea. Dincolo de strategii şi cifre, ceea ce m-a învăţat este că un lider adevărat are momente în care trebuie să fie ferm şi trebuie să inspire prin viziune şi conduită întotdeauna. Un moment definitoriu pentru mine a fost când am realizat că, deşi pornesc dintr-o afacere de familie, trebuie să demonstrez prin propriile fapte că merit să fiu aici.

    Cum îţi foloseşti influenţa şi leadershipul pentru a genera un impact social sau pentru a susţine alte femei în business?

    Cred că cea mai importantă influenţă vine din exemplul personal şi să ai pe cineva care să creadă în tine şi să îţi spună „Da, poţi!”. Sunt convinsă că femeile pot excela în orice domeniu, inclusiv în industrii percepute ca fiind dominate de bărbaţi. În cadrul companiei noastre, promovăm implicarea femeilor în poziţii de conducere şi avem un colectiv echilibrat din toate punctele de vedere, aspect surprins de Rapoartele noastre de Sustenabilitate pe care le publicăm de mai bine de cinci ani. Prin prezenţa mea în diverse iniţiative şi evenimente dedicate antreprenoriatului feminin, împărtăşesc din experienţa mea şi încerc să le ofer altor femei încrederea că pot depăşi orice barieră. Ştiu cât de important este să ai un model, pe cineva care să îţi arate că succesul nu are gen şi că pasiunea, determinarea, munca şi viziunea sunt cele care fac diferenţa.

    Care este cea mai mare realizare personală de care eşti mândră, dincolo de cariera profesională?

    Dincolo de cariera profesională, cea mai mare realizare a mea este, fără îndoială familia mea.

    Cum integrezi valorile personale în modul în care conduci echipa sau compania? Există o legătură între pasiunile tale şi business?

    Pentru mine, valori precum integritatea, respectul şi excelenţa nu sunt doar principii de business – sunt parte din mine, din felul în care am fost crescută şi în care trăiesc. Îmi place să spun că o companie este o extensie a liderului său, aşa că mă asigur că fiecare decizie pe care o iau reflectă aceste principii. Legătura dintre pasiuni şi business este clară: când faci lucrurile din pasiune, ele capătă un alt sens. La fel, pasiunea noastră pentru calitate şi sustenabilitate se reflectă în toate preocupările echipei Transavia, iar cea pentru crearea de experienţe memorabile se vede în tot ceea ce fac colegii noştri de la resortul Theodora Golf Club.

    Ce te motivează în fiecare dimineaţă să mergi mai departe? Este o persoană, o dorinţă personală sau o aspiraţie care te conduce?

    În fiecare dimineaţă, mă trezesc cu dorinţa să fiu mai bună decât ieri. Mă motivează dorinţa de a duce mai departe moştenirea familiei, de a construi un viitor bun pentru copilul meu şi pentru generaţiile viitoare. Mă inspiră oamenii extraordinari din echipa Transavia, care îmi dau încredere că împreună putem realiza lucruri remarcabile. Şi, poate cel mai important, mă motivează ideea că fiecare zi este o oportunitate nouă. Poate nu există un „mâine perfect”, dar ştiu că în fiecare zi avem şansa de a face alegeri mai bune, de a construi mai mult, de a fi mai buni decât ieri.

    BIO: Reprezentantă a celei de-a doua generaţii de lideri ai uneia dintre cele mai mari afaceri de familie din România, este un executiv cu o viziune strategică clară şi abilităţi de management strategic, leadership, negociere, investiţii de capital, marketing şi sustenabilitate. Cu studii la IMD Business School, Harvard, Oxford şi Columbia Business School, combină expertiza academică şi experienţa practică pentru a consolida poziţia Transavia pe piaţa internaţională.

    HOBBY-URI & INSPIRAŢIE PERSONALĂ

    Ce hobby-uri sau activităţi te ajută să te relaxezi?

    Schiul este, de departe, hobbyul meu favorit. Este acel moment în care mă deconectez complet iar mintea mi se limpezeşte. Fie că este vorba de o coborâre tehnică sau pur şi simplu de bucuria de a fi în mijlocul naturii, schiul îmi oferă echilibrul perfect între provocare şi relaxare. Pe lângă asta, sunt pasionată de călătorii, de descoperirea unor locuri şi culturi noi. Fiecare destinaţie îmi aduce o perspectivă diferită, mă inspiră şi îmi oferă idei pe care le pot aplica inclusiv în business. Îmi place să interacţionez cu oameni noi, să înţeleg tendinţe globale şi să văd cum pot integra aceste experienţe în viziunea noastră de dezvoltare. Şi, nu în ultimul rând, golful, mai ales atunci când am timp să joc la resortul nostru, Theodora Golf Club.

    Există o carte, un film sau o piesă de artă care te-a influenţat profund şi care reflectă valorile sau viziunea ta? Dacă da, de ce?

    Deşi îmi este greu să aleg, o carte care m-a influenţat şi care reflectă valorile mele în business este „Perpetuating the Family Business” de John L. Ward. Aceasta explorează principiile esenţiale pe care se construiesc afacerile de familie, provocările tranziţiei între generaţii şi modul în care se poate găsi un echilibru între respectarea moştenirii fondatorilor şi adaptarea la viitor. Aceste lecţii sunt deosebit de relevante pentru un business de familie de talia celui pe care îl conducem, pentru care succesul pe termen lung, într-o piaţă aflată în continuă schimbare, depinde atât de dezvoltarea accelerată, cât şi de păstrarea valorilor fundamentale.

    Dacă ai putea să înveţi o nouă abilitate sau să explorezi un nou hobby, ce ai alege şi de ce?

    Încă de când eram mică, mi-a plăcut să explorez designul vestimentar, un domeniu care îmbină estetica, creativitatea şi expresia personală. Cred că moda şi stilul nu sunt doar despre haine sau o persoană, ci despre poveste, identitate şi viziune, reflectând atât frumuseţea, cât şi complexitatea lumii din jur. Iar o astfel de perspectivă este utilă şi în business, căci atunci când vii cu o viziune proaspătă şi creativă, inspirată de sustenabilitate şi echilibrul între tradiţie şi inovaţie poţi transmite valori trainice şi poţi rezona cu oamenii şi ei cu tine.

    Ce loc din lume te inspiră cel mai mult şi de ce? Există o destinaţie pe care visezi să o vizitezi în viitor?

    Locul care mă inspiră cel mai mult este Singapore, care pentru mine reprezintă excelenţa în inovaţie, strategie şi leadership. Am avut ocazia să petrec timp acolo în cadrul programului meu de Executive Education, iar această experienţă mi-a oferit o perspectivă unică asupra modului în care viziunea clară şi disciplina pot transforma o naţiune într-un hub economic şi tehnologic de top. Singapore mă inspiră şi prin modul în care îmbină tradiţia cu modernitatea, prin cultura sa orientată spre performanţă şi prin investiţiile strategice în educaţie, antreprenoriat şi sustenabilitate. Este un loc unde am învăţat lecţii valoroase despre leadership şi dezvoltare pe termen lung. În ceea ce priveşte o destinaţie pe care visez să o vizitez, Japonia se află în topul listei mele. Îmi doresc să explorez îndeaproape cultura lor, care reuşeşte să păstreze un echilibru perfect între tradiţie şi tehnologie – o dualitate care mă fascinează şi care poate oferi multe lecţii aplicabile în afaceri.   

    Ce te motivează să continui drumul spre excelenţă în ciuda provocărilor? Există o valoare sau un principiu personal care îţi oferă această putere?

    Încrederea că fiecare zi este o oportunitate de a fi mai bună decât ieri mă motivează constant. Principiul de a face lucrurile „exact aşa cum trebuie” stă la baza fiecărei acţiuni ale mele şi mă ghidează spre excelenţă şi integritate.

    BUSINESS Magazin a lansat şi anul acesta catalogul 100 Cele mai puternice femei din business, ediţia 2025. Ne-am propus ca în cadrul ediţiei de anul acesta a proiectului să punem accentul pe conceptul Vision Board, un instrument utilizat de liderii din întreaga lume pentru a-şi vizualiza obiectivele şi aspiraţiile. Theodora Popa-Liteanu, vicepreşedinte, Transavia, este una dintre doamnele prezentate în ediţia din acest an a acestui proiect.

     

  • De la vânzarea de maşini la vânzarea de genţi: odată cu venirea lui Luca de Meo la Kering (Gucci, Balenciaga), devine industria luxului un sector ca oricare altul?

    Industria luxului traversează o transformare profundă, în care logica exclusivităţii începe să fie înlocuită de cea a eficienţei. Numirea lui Luca de Meo, fost director Renault, la conducerea Kering – grupul care deţine branduri precum Gucci, Balenciaga şi Bottega Veneta – marchează un moment de ruptură între vechiul model bazat pe artizanat şi noua eră a managementului corporatist. Mişcarea semnalează maturizarea unui sector care, până nu demult, părea imun la raţionalizarea industrială.

    Până nu demult, o asemenea întrebare ar fi părut lipsită de sens. Ce legătură poate exista între mărcile orientate spre producţie de masă, care urmăresc economii de scară, şi cele care îşi bazează modelul pe exclusivitate, ediţii limitate şi cheltuieli extravagante? Numirea lui Luca de Meo, fost director general Renault, la conducerea grupului Kering, marchează nu doar o schimbare strategică pentru conglomeratul fondat de antreprenorul francez François-Henri Pinault, ci şi un moment de cotitură pentru întregul sector. Într-o analiză recentă, The Conversation s-a întrebat dacă nu cumva s-a încheiat perioada de expansiune liberă a pieţei de lux.

    La adunarea generală a acţionarilor din luna septembrie, Luca de Meo a fost confirmat oficial în funcţia de CEO al celui de-al doilea cel mai mare grup de lux din Franţa. Alegerea unui executiv din industria auto ridică întrebări: poate luxul să supravieţuiască logicii unei optimizări financiare, tipice industriilor mari şi sectorului FMCG (bunuri de larg consum)?

     

    Luxul în transformare

    Încă din anii ’90, apariţia conglomeratelor precum LVMH şi Kering a transformat radical sectorul, impunând o logică industrială, orientată pe rezultate, în locul celei pur creative şi de brand. Profitând de marjele ridicate, aceste grupuri au folosit pârghii financiare pentru a se extinde rapid, prin achiziţia de mărci şi integrarea verticală a lanţurilor de aprovizionare. Au obţinut economii de scară în toate domeniile – de la imobiliare la bugete de marketing –, ceea ce le-a oferit o putere de negociere superioară atât faţă de furnizori, cât şi faţă de marile canale media.

    Astăzi însă, acest model începe să-şi arate limitele. Mărcile de lux se confruntă cu saturaţie, scăderea calităţii percepute şi pierderea exclusivităţii, în timp ce continuă să urmărească creşterea prin volum. Tot mai mulţi consumatori resimt un decalaj între preţurile ridicate şi calitatea reală a produselor. Unele branduri sunt acuzate – pe bună dreptate sau nu – că au sacrificat măiestria şi materialele premium, mizând pe marketing pentru a justifica preţurile. Industria se află la un punct de inflexiune, promiţând o reorientare spre „valoare, nu volum”. Rămâne însă de văzut dacă poate reveni cu adevărat la esenţa luxului: arta meşteşugului şi raritatea autentică, nu cea construită artificial.

     

    Schimbarea rolului CEO-ului în industria luxului

    Tradiţional, casele de modă erau afaceri de familie, conduse de generaţii succesive, care menţineau viziunea pe termen lung şi spiritul artizanal. Modelul Hermès, de exemplu, rămâne emblematic – CEO-ul Axel Dumas face parte din a şasea generaţie a familiei fondatoare.

    Ulterior a apărut un al doilea model, în care CEO-ii proveneau din interiorul industriei de lux, familiarizaţi cu specificul gestionării mărcilor exclusiviste. Acesta a fost modelul dominant în perioada de expansiune globală, când brandurile europene de elită au devenit lideri mondiali. Exemplul recent al lui Nicolas Bos, CEO al conglomeratului elveţian Richemont (fost director Van Cleef & Arpels), ilustrează perfect această abordare.

    Mai nou, observăm un al treilea model emergent: recrutarea liderilor din afara industriei, în special din sectoare precum bunurile de larg consum sau industria auto. Cazurile Leena Nair (Chanel, fost Unilever) şi Luca de Meo (Kering, fost Renault) marchează această tendinţă. Schimbarea aduce perspective manageriale noi, dar şi tensiuni între logica corporatistă şi valorile tradiţionale ale luxului.

     

    Industrializarea luxului

    Abordarea de tip FMCG introduce o disciplină financiară strictă, o segmentare mai clară, strategii de creştere prin extensii de brand şi producţie la scară mai mare. În acelaşi timp, însă, aceasta poate eroda accentul pus pe creativitate, măiestrie şi exclusivitate.

    Totuşi, astfel de numiri pot oferi o perspectivă fresh. De pildă, experienţa în resurse umane a Leenei Nair poate fi un avantaj într-un domeniu în care talentul creativ este rar. Rămâne însă întrebarea: cum poate fi reconciliată excelenţa serviciilor şi experienţa clientului – valori definitorii pentru lux – cu practicile de eficienţă şi volum din bunurile de consum?

     

    Provocări Kering

    Pentru Kering, provocările sunt semnificative. Gucci, brandul-fanion al grupului, a înregistrat o scădere de 25% a vânzărilor, iar alte mărci din portofoliu au performanţe slabe. De Meo va trebui să gestioneze nu doar nivelul ridicat al datoriei rezultate din expansiunea agresivă a grupului, ci şi riscul de diluare a identităţii mărcilor. Modelul clasic al conglomeratelor – achiziţia de branduri în declin şi revitalizarea lor prin marketing şi experienţă în retail – pare mai puţin eficient în actualul context.

    Venirea unui executiv obişnuit cu industrii mature, unde eficienţa platformelor şi protejarea marjelor sunt esenţiale, indică faptul că şi industria luxului a intrat într-o etapă de maturitate. Noua strategie pare să se concentreze pe produse-vedetă cu valoare adăugată mare – genţi, cosmetice, accesorii –, pentru care se pot aplica sinergii şi economii de scară între branduri, chiar şi cu preţul pierderii unei părţi din individualitatea acestora.

     

    „Platformizarea” luxului

    Noul CEO va trebui să găsească echilibrul între performanţa financiară şi păstrarea capitalului de brand şi a exclusivităţii. Este posibil să fie necesare decizii dificile – reducerea prezenţei în retail sau vânzarea unor mărci cu rezultate slabe. O strategie similară de reîntoarcere la exclusivitate, prin reducerea numărului de magazine şi focalizarea pe produse premium, a fost aplicată cu succes de Chanel în anii ’80. De Meo are, aşadar, misiunea de a demonstra că un lider venit din afara industriei de lux poate relansa creşterea Kering, fără a compromite poziţionarea sa elitistă.

     

    Tensiuni şi limitele modelului actual

    Dificultăţile cu care se confruntă Kering reflectă provocările mai ample ale unui model de afaceri care a adoptat tactici de piaţă de masă, tratând produsele emoţionale şi creative ca simple bunuri de consum. Această abordare de tip „FMCG pentru cei bogaţi” riscă să erodeze chiar esenţa luxului.

    Mărcile de lux trăiesc astăzi între două presiuni opuse: nevoia de exclusivitate şi artizanat autentic, pe de o parte, şi cerinţele pieţelor financiare privind creşterea şi profitul, pe de altă parte. Extinderea rapidă – prin deschiderea de magazine în oraşe secundare sau lansarea constantă de noi categorii de produse – a dus la diluarea capitalului de brand. Totodată, se acutizează tensiunea dintre conducerea creativă şi cea financiară. Modelul clasic al „duetului magic” – directorul de creaţie şi liderul de business – este pus la încercare. Aura unui brand de lux se construieşte în jurul unei figuri carismatice, vizionare, fidelă mărcii pe termen lung – o combinaţie tot mai rară.

    În final, persistă întrebări legate de sustenabilitatea pe termen lung a actualelor modele de business din lux, care se bazează excesiv pe marketing şi nu suficient pe calitate reală şi raritate autentică pentru a justifica preţurile premium.   

    Traducere şi adaptare: Oana Ioniţă

  • Purtătoare de cuvânt a NATO: Decizia SUA nu este nici o surpriză, nici o catastrofă

    „Decizia SUA de a opri rotaţia unei unităţi militare prin România vine într-un moment nepotrivit, dar nu este nici o surpriză, nici o catastrofă”, spune, pe X, Oana Lungescu.

    Potrivit acesteia, parte a revizuirii poziţiei globale a SUA, aceasta lasă 1000 de soldaţi americani, 3 baze şi capacităţi cheie în România.

    România şi Aliaţii au fost informaţi de decizia Statelor Unite privind redimensionarea trupelor americane din Europa, a transmis miercuri dimineaţă Ministerul Apărării Naţionale, care anunţă că aproximativ o mie de soldaţi americani vor rămâne în România.

    Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu, a spus, după anunţul privind retragerea parţială a trupelor americane din România, că „România rămâne o ţară sigură”, iar prezenţa militară aliată pe teritoriul naţional continuă să fie una „considerabilă”.