Blog

  • In ce cred demnitarii

    O analiza rapida a declaratiilor de avere ale demnitarilor releva ca majoritatea prefera sa isi pastreze economiile in valuta. Doar la BNR se pare ca primeaza, totusi, leii:

    TRAIAN BASESCU: Presedintele Romaniei detine depozite numai in dolari, in suma de 106.000.

    CALIN POPESCU TARICEANU: Premierul Romaniei are majoritatea economiilor in euro – 350.000, alaturi de depozite in dolari – 43.700 si in lei – 470.000 de lei noi (4,7 miliarde de lei vechi,134.000 de euro).

    GEORGE COPOS: Vicepremierul are depozite in euro, de 75.000, in dolari – 10.000 si in lei – 1,63 de milioane lei noi (16,3 miliarde de lei vechi, echivaland cu 465.000 de euro).

    ADRIAN NASTASE: Presedintele Camerei Deputatilor are depozite in lei de aproape 30.000 de lei noi (300 de milioane de lei vechi, 8.500 de euro), alaturi de depozite ce insumeaza peste 200.000 de dolari si aproape 500 de euro.

    NICOLAE VACAROIU: Presedintele Senatului  are economii de 58.000 lei noi (580 de milioane de lei vechi,16.500 de euro), de 11.226 de dolari si 17.782 de euro.

    THEODOR STOLOJAN: Consilierul prezidential are depozite de 17.313 dolari si 41.430 de euro.

    MUGUR ISARESCU: Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei are un depozit de peste 16.000 de euro, unul de peste 16.000 de dolari si depozite in lei de 140.000 de lei noi (1,4 miliarde de lei vechi, echivaland cu peste 40.000 de euro).

    FLORIN GEORGESCU: Prim-viceguvernatorul BNR are numai depozite in lei, de aproape 400.000 de lei noi.

    CRISTIAN POPA: Viceguvernatorul BNR are depozite in dolari (peste 10.000), in euro (peste 12.000) si in lei 72.200 de lei noi (772 de milioane de lei vechi, adica echivalentul a peste 22.000 de euro).

  • Flori de mancat si plante pentru combustibil

    Daca pana acum hrana sanatoasa era foarte cautata in Occident, de curand si Europa de Est a inceput sa-i prinda gustul.


    Józef Pillár este un inginer horticultor din Ungaria, a carui principala ocupatie este cresterea plantelor-specialitati si a florilor comestibile. Compania pe care o conduce – Specialis Növények Teamje – si-a inceput activitatea de cercetare si crestere a plantelor fara ajutorul chimicalelor in urma cu 15 ani, imediat dupa sfarsitul perioadei comuniste.

     Daca in primii zece ani veniturile companiei au crescut in mod constant, in ultimii ani au stagnat, ca urmare a competitiei crescande. Insa Pillár a gasit o modalitate de a-si mentine compania pe linia de plutire. Pe langa vanzarea florilor comestibile pe pietele externe si distribuirea unor specialitati de verdeturi – folosite in anumite tratamente medicale – catre lanturile de hipermarketuri, Pillár a inceput sa creasca asa-numitele „plante producatoare de energie“.


    Aceste plante pot fi folosite in producerea combustibililor pe baza de ulei si a lubrifiantilor, precum si a combustibililor solizi, spune Pillár. Plantele pot servi si ca materie prima pentru producerea plasticului. Avand in vedere cresterea continua a pretului titeiului, inovatiile precum aceasta capata o importanta tot mai mare. Cultivarea acestor plante isi are originea in Statele Unite, in anii ‘60.

  • Flori de mancat si plante pentru combustibil

    Daca pana acum hrana sanatoasa era foarte cautata in Occident, de curand si Europa de Est a inceput sa-i prinda gustul.


    Józef Pillár este un inginer horticultor din Ungaria, a carui principala ocupatie este cresterea plantelor-specialitati si a florilor comestibile. Compania pe care o conduce – Specialis Növények Teamje – si-a inceput activitatea de cercetare si crestere a plantelor fara ajutorul chimicalelor in urma cu 15 ani, imediat dupa sfarsitul perioadei comuniste.

     Daca in primii zece ani veniturile companiei au crescut in mod constant, in ultimii ani au stagnat, ca urmare a competitiei crescande. Insa Pillár a gasit o modalitate de a-si mentine compania pe linia de plutire. Pe langa vanzarea florilor comestibile pe pietele externe si distribuirea unor specialitati de verdeturi – folosite in anumite tratamente medicale – catre lanturile de hipermarketuri, Pillár a inceput sa creasca asa-numitele „plante producatoare de energie“.


    Aceste plante pot fi folosite in producerea combustibililor pe baza de ulei si a lubrifiantilor, precum si a combustibililor solizi, spune Pillár. Plantele pot servi si ca materie prima pentru producerea plasticului. Avand in vedere cresterea continua a pretului titeiului, inovatiile precum aceasta capata o importanta tot mai mare. Cultivarea acestor plante isi are originea in Statele Unite, in anii ‘60.

  • Miza pe leu

    Daca banca i-ar da un imprumut in lei cu o dobanda de 6-7% pe an, directorul executiv de la Angst si presedintele Asociatiei Romane a Carnii, Sorin Minea, spune ca l-ar lua cu draga inima. „Pana atunci nici nu se poate discuta“, spune el categoric, „pentru ca dobanzile actuale depasesc rata profitului pe care o obtin si atunci nu am nici un interes pentru ele“.

    De aceea, toate creditele pe care le-a luat pana acum pentru compania pe care o conduce sunt in euro, „si asta ma avantajeaza“. Minea vorbeste – la fel ca si majoritatea managerilor romani – despre un „mare paradox“ de care se loveste in relatia sa cu bancile. Se spune, afirma el, ca se doreste reorientarea creditelor catre lei, „dar bancile nu vor sa dea credite in lei. Daca ar vrea, ar avea dobanzi mai mici la creditele in lei“.

    Calculul pe care si-l face orice roman atunci cand ia un credit de la banca este simplu si nu are nici o legatura cu ideea de incredere in moneda nationala, spun managerii companiilor romanesti, pe care BUSINESS Magazin i-a provocat la o discutie pe aceasta tema. „E vorba despre un calcul pragmatic, nu de incredere sau neincredere“, spun ei.

    La sfarsitul lui iunie, „calculul pragmatic“ arata ca diferenta intre dobanzile pentru un credit in valuta si pentru unul in lei era de aproape 10 procente: pentru un imprumut in valuta, costul anual se situa la 8-9%, in timp ce un credit in lei se lua de la banci cu peste 18%.

    E explicabila deci migratia romanilor spre creditele in valuta. Si daca cineva ar ezita, gandindu-se la riscul valutar, sa ia un credit in valuta, atunci argumentul evolutiilor din ultimele luni l-ar convinge fara indoiala. De la sfarsitul lui 2004, leul s-a apreciat de-a dreptul spectaculos si aproape continuu in raport cu dolarul si cu euro. Iar pentru cei care au luat credite in valuta, asta a insemnat rate mai ieftine: diferenta intre cei 42.000 de lei cat costa un euro in toamna anului trecut si nivelul de 35.000 de lei pentru un euro de azi se traduce intr-un castig palpabil de 7.000 de lei pentru fiecare euro din rata lunara.

    Daca ai luat un credit in euro, e mai convenabil acum sa-ti calculezi astfel „castigul“ lunar decat sa te gandesti la riscul valutar – si cum previziunile analistilor vorbesc si in continuare despre o apreciere a leului fata de euro si dolar, motivatia fiecaruia dintre noi pentru creditele in lei este ca si inexistenta. Scenariile facute de dealerii bancilor pentru decembrie 2005 – si publicate de BUSINESS Magazin in iunie – inclinau mai degraba spre o scadere a leului spre 35.000 lei decat spre o crestere care ar sustine argumentele guvernatorului BNR privind riscul creditelor in valuta. Din previziunile publicate in iunie n-au lipsit nici estimarile pentru un curs de 30.000 lei/euro in 2006.

    De ce scad euro si dolarul? Intarirea leului, care a castigat doar de la inceputul anului 11% in fata monedei unice si 2% fata de dolar, se datoreaza in principal intrarilor masive de valuta din partea investitorilor straini, care au speculat diferenta mare de dobanda dintre leu si euro.

    Este insa realista si sustenabila pe termen lung aprecierea spectaculoasa a leului? Raspunsul la aceasta intrebare pare sa nu-l mai stie foarte bine nici guvernatorul bancii centrale, Mugur Isarescu. Efectul acestor speculatii pare sa il fi uimit chiar si pe el. Iar fata de o serie de previziuni venite de la Londra, care estimeaza ca la anul, euro va putea ajunge chiar si la 28.000 de lei, Isarescu se declara sceptic: „Un asemenea punct de vedere al analistilor, ca leul se va duce numai intr-o directie reprezinta un semn de «irrational exuberance»“.

    Chiar daca Banca Nationala vrea, asa cum spune Isarescu, un leu convertibil puternic, ea isi doreste in acelasi timp si „un leu la locul lui“. Venita din partea sefului BNR, afirmatia este dura si de natura sa creeze scepticism in randul analistilor fata de continuarea aprecierii leului. „Ma gandesc acum si la o inversare a trendului“, spune unul dintre ei.

    Este pentru prima data, dupa ce leul si-a inceput ascensiunea, cand Mugur Isarescu vorbeste despre o decuplare intre valoarea leului si realitatea economica imediata. „Leul a devenit mai mult financiar decat comercial“, spune el. Totusi, cursul nu poate fi decuplat de castigurile de productivitate, de deficitul comercial sau de deficitul de cont curent.

    Dar crede totusi cineva in „puterea“ pe care a aratat-o pana acum leul romanesc in lupta cu valutele? Oamenii de afaceri sunt destul de sceptici.

    „Eu nu cred in intarirea aceasta a leului, pe care se bate atata moneda“, spune Sorin Minea de la Angst. „Parerea mea este ca leul e mai subred decat pare. Si ca se poate prabusi oricand, pentru ca nu are o baza reala de intarire.“

    De efectele unei astfel de prabusiri a leului asupra capacitatii celor ce s-au indatorat in valuta de a-si returna creditele se teme si Banca Nationala, pentru ca orice crestere a euro mareste nota de plata a ratei pentru creditele in valuta. Chiar daca, la prima vedere, cei 40-50 de lei noi pe care un roman ii scoate din buzunar suplimentar pentru o depreciere de 5% a leului nu pun probleme la prima vedere, anual asta inseamna 500-600 de lei noi in plus.

    Iar proportia celor care ar fi afectati in cazul unei astfel de deprecieri a leului nu este deloc mica, in conditiile in care, la finele lunii iunie, mai bine de 60% din totalul celor 5,05 milioane de lei noi (50,5 miliarde de lei vechi, adica 14,2 miliarde de euro) imprumutate de la banci erau credite in euro sau dolari.

    Apetitul explicabil al romanilor pentru creditele in valuta pune de acum in pericol stabilitatea intregului sistem financiar, ajuns aproape de un punct critic – atrage atentia, tot mai insistent, guvernatorul bancii centrale. De cateva saptamani incoace, el spune ori de cate ori are ocazia ca „nu mai e de gluma“ si ca banca centrala e dispusa sa foloseasca toate parghiile de care dispune pentru a apara stabilitatea sistemului financiar.

    Tonul calm cu care Mugur Isarescu a continuat sa-i indemne pe romani, aproape obsesiv uneori, sa mizeze pe leu – ori pe bancheri sa scada dobanzile la creditele in lei – s-a inasprit in ultima vreme. „Bancherii spun ca piata este cea care cere credite in valuta. Nu cred ca este un argument solid“, spunea Isarescu intr-una din aparitiile sale publice din ultimele saptamani. „Si FNI, si Caritas au fost cerute de piata si uitati-va ce s-a intamplat. BNR trebuie sa actioneze din timp.“

    Pe masa guvernatorului sta acum un set de masuri dure pentru banci – prin care Isarescu vrea sa forteze bancherii sa mizeze mai putin pe creditele in valuta si sa le promoveze mai cu convingere pe cele in lei. Cum? Printr-un „plafon“ impus la creditele in valuta: BNR vrea sa impuna bancilor ca soldul creditelor in valuta acordate sa nu depaseasca de doua ori si jumatate valoarea fondurilor proprii detinute de respectiva banca. Calculele acestui sold nu vor include creditele acordate clientilor care realizeaza venituri in valuta, mai putini susceptibili la riscul valutar.

    Pana acum, bancile puteau da credite in valuta in sold de cinci ori mai mari decat fondurile proprii, iar in acest moment mai toate marile banci au depasit raportul pe care il vizeaza banca centrala.

    In fata acestor masuri, bancherii au de ales: fie isi majoreaza capitalul social (care, adunat cu rezervele, reprezinta fondurile proprii ale bancii), fie nu mai dau credite in valuta. Efectul imediat al unor astfel de masuri ar fi, pe de o parte, scumpirea creditelor in valuta, iar pe de alta parte reorientarea bancilor catre creditele in lei. Reorientare ce se traduce, de fapt, printr-o scadere a dobanzilor pentru lei, situate inca, in prezent, la 15-35% pe an.

    Cat ar trebui sa scada insa costul leului pentru a fi mai rentabil decat unul in valuta pentru cei care merg la banca sa ia un credit?

    „In dolari am acum o dobanda de 5-6%“, spune Dan Trifu, director economic la Vel Pitar. El crede ca dobanzile ar trebui egalizate si la leu, „pentru ca nu as plati mai mult pe lei“. Directorul executiv de la Elmiplant, Elena Cremenescu, spune insa ca si un credit cu o dobanda de maxim 15% „ar fi rentabil“.

    Pentru o companie mare, care poate avea acces relativ usor la credite in valuta si poate obtine dobanzi de circa 4,5% peste LIBOR (4,3%) la dolari sau 4,5% peste EURIBOR ( 2,24%) la euro, si considerand o depreciere a leului de 2-3%, dobanda la lei ar trebui sa se situeze undeva in jurul a 7-9% pentru ca indatorarea in lei sa fie o alternativa avantajoasa la indatorarea in valuta, crede Gilda Popescu, directorul financiar de la Astral Telecom.

    De partea cealalta a baricadei, bancherii spun ca masurile BNR vor determina o scadere a dobanzilor la lei, pentru ca nu pot sa stea sa someze cu banii in vistierie. Bancile au in acest moment un exces de lei, greu de plasat in economie, la dobanzile mari pe care inca le practica.

    Dar cat de rapida si de puternica va fi aceasta reducere nu depinde in nici un fel de ceea ce vrea banca centrala, spun ei, ci mai degraba de cat de mare va fi bataia pe imprumuturile in lei. Adica de cerere  si de concurenta dintre banci.

    „Faptul ca nu vor mai putea da credite in valuta nu inseamna automat ca bancile vor da credite in lei“, este de parere vicepresedintele Raiffeisen Bank, Razvan Munteanu. Totusi, „evident ca bancile sunt interesate sa acorde cat mai multe credite in lei, si cel mai probabil vor mai opera reduceri ale dobanzilor; doua puncte procentuale pana la sfarsitul anului cred ca e fezabil“, spune seful departamentului de analiza din aceeasi banca, Mihail Ion.

    O scadere aproximativ egala, de 1,5-2 puncte procentuale in urmatoarele trei luni este realista, spune si Dragos Cabat, manager politici de creditare la UniCredit.

    Tot in intervalul de 12-15% plaseaza si Florian Libocor, analist economic, dobanzile medii la  portofoliul de credite pe segmentul clientilor nebancari pentru finalul acestui an.

    Despre dobanzi de o singura cifra pentru un imprumut in lei, similare celor pentru creditele in valuta, este insa mult prea devreme sa vorbim. „Tinand seama de considerentele actuale ale pietei, e greu de crezut ca dobanda medie la credite va ajunge la nivelul de 10%“, spune Mihail Ion. Cel mai probabil, explica el, putem spera la un astfel de cost numai dupa ce inflatia se va fi redus la un nivel de sub 5% – situatie pe care insa nu o vom putea intalni mai devreme de un an sau doi. Pe de alta parte insa, o data cu scaderea dobanzilor pentru creditele in lei, bancherii spun ca n-ar trebui sa mire pe nimeni daca si remuneratia la depozitele in lei va mai scadea pana la sfarsitul anului. „Pe  segmentul de clienti nebancari, dobanzile medii pentru depozitele la termen s-ar putea incadra in intervalul 5-7%“, este de parere Libocor.

    Dobanzile pentru depozitele in lei au scazut insa deja foarte mult, ajungand la unele banci sa se situeze si la 4-5%, adica sub nivelul inflatiei prognozate pentru acest an. Bancile castiga insa marje serioase din diferenta intre remuneratiile pe care le dau pentru depozite si dobanzile pe care le incaseaza la lei.

    „Diferenta dintre dobanda la depozit si credit nu trebuie sa depaseasca 3-4%, in conditiile in care moneda e stabila deja“, este de parere Monica Tatoiu, director al Oriflame. „Un 5 cu 9 sau 7 cu 12 mi se pare rezonabil, dar 8 cu 22 este hotie!“

    Marja intre credite si depozite se va putea reduce insa doar pe masura ce volumele de activitate a bancilor vor creste, adica atunci cand intermedierea financiara se va consolida in Romania, iar costurile unitare se vor diminua, spune reprezentantul Raiffeisen Bank, Mihail Ion.

    Si totusi, daca dobanzile la depozite vor continua sa scada, cine va mai merge la banca pentru a-si plasa economiile? Inflatia, prognozata pentru acest an la 7,5%, si impozitul pe castigurile din dobanzi, de 10%, aduc spre zero (daca nu spre valori negative) castigul unui deponent.

    „Evident ca peste inflatie castigul este mic, insa asta se intampla cu remunerarea la depozitele bancare in orice economie“, spune Mihail Ion. Pentru cei care urmaresc randamente mai ridicate, alternativele vor fi fondurile mutuale, unde administrarea investitiilor o realizeaza societati specializate, sau plasamentele in actiuni sau obligatiuni, in conditiile in care investitorii au abilitatea de a-si gestiona individual portofoliile.

    Si totusi, in pofida ratei mici de castig asigurate de depozite, ultima perioada a adus o reorientare evidenta a romanilor de la depozitele in valuta spre cele in lei. „Dupa cum se poate lesne observa, dinamica economisirii in lei este superioara economisirii in valuta si nu cred ca sunt argumente ca lucrurile sa se schimbe“, este de parere Florian Libocor. Intr-adevar, desi pe ansamblu volumul depozitelor a scazut in luna iulie, cifrele BNR arata ca la capitolul economisire leul bate valuta. Astfel, depozitele in lei ale populatiei au marcat in iulie o crestere cu 1,4% comparativ cu luna precedenta, iar cele ale agentilor economici au marcat o expansiune cu 1,1%. Ritmurile sunt sensibil mai mari decat cele din lunile anterioare, cand se apropiasera foarte mult de zero.

    Si managerii de firme spun ca prefera sa isi tina banii in depozite in lei, pentru ca este mai rentabil. „De un an si jumatate se castiga constant mult mai bine pe lei decat pe euro sau dolari“, spune Adrian Dura, managing director al agentiei de publicitate Euro RSCG Bucharest.  Schimbarea depozitelor din valuta in lei a avut deja loc in ultimii doi-trei ani, spune insa Emilian Dobrescu, reprezentantul general al Agrana in Romania si presedintele Organizatiei Interprofesionale Nationale Zaharul din Romania (OINZR). Adica „din momentul din care devalorizarea leului a incetinit, iar ofertele bancilor comerciale (impulsionate de BNR) au facut ca economisirea in lei sa fie mai atractiva“.

    La Adecco, o companie multinationala de resurse umane, castigul adus de leii din banca ajunge pentru a acoperi costul consumabilelor din companie luna de luna, spune managerul companiei, Cristina Radulescu. „Fiind multinationala, noi avem un descoperit de cont, iar la fiecare sase luni, cand primim bugetul de la compania mama, il transformam din euro in lei, ii bagam in cont si din dobanda ne acoperim costurile de consumabile luna de luna.“

    Exista insa si pareri contrare. „Nu am simtit nici o clipa impulsul de a-mi schimba economiile in lei si, chiar daca dobanzile sunt mai bune, tezaurizez in euro in continuare“, spune Radu Nicosevici, un om de afaceri din Timisoara. Motivul sau? „Au fost prea multe experiente neplacute si fluctuatii ale monedei nationale.“

    In opinia lui Nicosevici, intentia Bancii Nationale de a spori increderea in leu nu are sanse mari de reusita, pentru ca romanii au „adoptat“ deja euro. „Sa nu uitam ca venim dupa zece ani de cosmar, in care leul s-a devalorizat continuu“, spune el. „Observ la micii intreprinzatori o constanta: vorbesc si calculeaza totul in euro. La Timisoara am trecut de la marca la euro ca moneda de referinta.“

    Si totusi, exista un domeniu in care puterea leului incepe sa se faca simtita. „Am avut o surpriza de proportii sa constat ca, de vreo trei-patru luni, pentru posturile de conducere tot mai multi directori negociaza salariile in lei“, spune George Butunoiu, manager al companiei de consultanta pentru recrutare de directori Alexander Hughes Romania. El constata ca numarul managerilor care cer salarii in lei este mult mai mare decat se astepta: 10-15%, fata de 0% cat era inainte. „Au incredere in leu. Totusi, nu inteleg prea mult logica acestui fenomen, avand in vedere ca tot euro va fi moneda de referinta, indiferent de ce se va intampla“, adauga Butunoiu. Daca pentru angajati leul a devenit convenabil, pentru oamenii de afaceri nu e deocamdata o optiune.

    Durerea lor cea mai mare este legata de faptul ca puterea de negociere a dobanzilor in raport cu banca, atunci cand cer un credit in moneda nationala, este semnificativ mai mica decat in cazul valutelor.  „Nu, n-avem putere de negociere cu bancile – mai ales pe creditele in lei“, spune Sorin Minea de la Angst, argumentand ca, cel mai adesea, bancile nu vad in clientii finantati de ele parteneri, ci se comporta doar „ca niste case de imprumut“. Aceeasi problema o au si cei de la Astral – puterea de negociere este mai redusa pentru lei, spune si Gilda Popescu, acuzand faptul ca bancile romanesti sunt mai putin flexibile decat cele straine. Si lucrurile incep totusi sa se schimbe.

    Excesul de lei pe care bancile ii au in vistierii si pe care, la dobanzile actuale, le e greu sa-i plaseze in economie la pretul pe care il cer lasa acum mai mult loc de negociere pentru firme. „Daca inainte tendinta era sa facem credite in euro si negociam dobanzi mai bune pentru aceasta valuta, acum lucrurile s-au echilibrat“, spune Georgel Costache, directorul general de la Vincon Vrancea. „Am obtinut la lei dobanzi comparabile cu cele pentru valuta“, spune el, conchizand ferm: „Preferam leii“.

  • Miza pe leu

    Daca banca i-ar da un imprumut in lei cu o dobanda de 6-7% pe an, directorul executiv de la Angst si presedintele Asociatiei Romane a Carnii, Sorin Minea, spune ca l-ar lua cu draga inima. „Pana atunci nici nu se poate discuta“, spune el categoric, „pentru ca dobanzile actuale depasesc rata profitului pe care o obtin si atunci nu am nici un interes pentru ele“.

    De aceea, toate creditele pe care le-a luat pana acum pentru compania pe care o conduce sunt in euro, „si asta ma avantajeaza“. Minea vorbeste – la fel ca si majoritatea managerilor romani – despre un „mare paradox“ de care se loveste in relatia sa cu bancile. Se spune, afirma el, ca se doreste reorientarea creditelor catre lei, „dar bancile nu vor sa dea credite in lei. Daca ar vrea, ar avea dobanzi mai mici la creditele in lei“.

    Calculul pe care si-l face orice roman atunci cand ia un credit de la banca este simplu si nu are nici o legatura cu ideea de incredere in moneda nationala, spun managerii companiilor romanesti, pe care BUSINESS Magazin i-a provocat la o discutie pe aceasta tema. „E vorba despre un calcul pragmatic, nu de incredere sau neincredere“, spun ei.

    La sfarsitul lui iunie, „calculul pragmatic“ arata ca diferenta intre dobanzile pentru un credit in valuta si pentru unul in lei era de aproape 10 procente: pentru un imprumut in valuta, costul anual se situa la 8-9%, in timp ce un credit in lei se lua de la banci cu peste 18%.

    E explicabila deci migratia romanilor spre creditele in valuta. Si daca cineva ar ezita, gandindu-se la riscul valutar, sa ia un credit in valuta, atunci argumentul evolutiilor din ultimele luni l-ar convinge fara indoiala. De la sfarsitul lui 2004, leul s-a apreciat de-a dreptul spectaculos si aproape continuu in raport cu dolarul si cu euro. Iar pentru cei care au luat credite in valuta, asta a insemnat rate mai ieftine: diferenta intre cei 42.000 de lei cat costa un euro in toamna anului trecut si nivelul de 35.000 de lei pentru un euro de azi se traduce intr-un castig palpabil de 7.000 de lei pentru fiecare euro din rata lunara.

    Daca ai luat un credit in euro, e mai convenabil acum sa-ti calculezi astfel „castigul“ lunar decat sa te gandesti la riscul valutar – si cum previziunile analistilor vorbesc si in continuare despre o apreciere a leului fata de euro si dolar, motivatia fiecaruia dintre noi pentru creditele in lei este ca si inexistenta. Scenariile facute de dealerii bancilor pentru decembrie 2005 – si publicate de BUSINESS Magazin in iunie – inclinau mai degraba spre o scadere a leului spre 35.000 lei decat spre o crestere care ar sustine argumentele guvernatorului BNR privind riscul creditelor in valuta. Din previziunile publicate in iunie n-au lipsit nici estimarile pentru un curs de 30.000 lei/euro in 2006.

    De ce scad euro si dolarul? Intarirea leului, care a castigat doar de la inceputul anului 11% in fata monedei unice si 2% fata de dolar, se datoreaza in principal intrarilor masive de valuta din partea investitorilor straini, care au speculat diferenta mare de dobanda dintre leu si euro.

    Este insa realista si sustenabila pe termen lung aprecierea spectaculoasa a leului? Raspunsul la aceasta intrebare pare sa nu-l mai stie foarte bine nici guvernatorul bancii centrale, Mugur Isarescu. Efectul acestor speculatii pare sa il fi uimit chiar si pe el. Iar fata de o serie de previziuni venite de la Londra, care estimeaza ca la anul, euro va putea ajunge chiar si la 28.000 de lei, Isarescu se declara sceptic: „Un asemenea punct de vedere al analistilor, ca leul se va duce numai intr-o directie reprezinta un semn de «irrational exuberance»“.

    Chiar daca Banca Nationala vrea, asa cum spune Isarescu, un leu convertibil puternic, ea isi doreste in acelasi timp si „un leu la locul lui“. Venita din partea sefului BNR, afirmatia este dura si de natura sa creeze scepticism in randul analistilor fata de continuarea aprecierii leului. „Ma gandesc acum si la o inversare a trendului“, spune unul dintre ei.

    Este pentru prima data, dupa ce leul si-a inceput ascensiunea, cand Mugur Isarescu vorbeste despre o decuplare intre valoarea leului si realitatea economica imediata. „Leul a devenit mai mult financiar decat comercial“, spune el. Totusi, cursul nu poate fi decuplat de castigurile de productivitate, de deficitul comercial sau de deficitul de cont curent.

    Dar crede totusi cineva in „puterea“ pe care a aratat-o pana acum leul romanesc in lupta cu valutele? Oamenii de afaceri sunt destul de sceptici.

    „Eu nu cred in intarirea aceasta a leului, pe care se bate atata moneda“, spune Sorin Minea de la Angst. „Parerea mea este ca leul e mai subred decat pare. Si ca se poate prabusi oricand, pentru ca nu are o baza reala de intarire.“

    De efectele unei astfel de prabusiri a leului asupra capacitatii celor ce s-au indatorat in valuta de a-si returna creditele se teme si Banca Nationala, pentru ca orice crestere a euro mareste nota de plata a ratei pentru creditele in valuta. Chiar daca, la prima vedere, cei 40-50 de lei noi pe care un roman ii scoate din buzunar suplimentar pentru o depreciere de 5% a leului nu pun probleme la prima vedere, anual asta inseamna 500-600 de lei noi in plus.

    Iar proportia celor care ar fi afectati in cazul unei astfel de deprecieri a leului nu este deloc mica, in conditiile in care, la finele lunii iunie, mai bine de 60% din totalul celor 5,05 milioane de lei noi (50,5 miliarde de lei vechi, adica 14,2 miliarde de euro) imprumutate de la banci erau credite in euro sau dolari.

    Apetitul explicabil al romanilor pentru creditele in valuta pune de acum in pericol stabilitatea intregului sistem financiar, ajuns aproape de un punct critic – atrage atentia, tot mai insistent, guvernatorul bancii centrale. De cateva saptamani incoace, el spune ori de cate ori are ocazia ca „nu mai e de gluma“ si ca banca centrala e dispusa sa foloseasca toate parghiile de care dispune pentru a apara stabilitatea sistemului financiar.

    Tonul calm cu care Mugur Isarescu a continuat sa-i indemne pe romani, aproape obsesiv uneori, sa mizeze pe leu – ori pe bancheri sa scada dobanzile la creditele in lei – s-a inasprit in ultima vreme. „Bancherii spun ca piata este cea care cere credite in valuta. Nu cred ca este un argument solid“, spunea Isarescu intr-una din aparitiile sale publice din ultimele saptamani. „Si FNI, si Caritas au fost cerute de piata si uitati-va ce s-a intamplat. BNR trebuie sa actioneze din timp.“

    Pe masa guvernatorului sta acum un set de masuri dure pentru banci – prin care Isarescu vrea sa forteze bancherii sa mizeze mai putin pe creditele in valuta si sa le promoveze mai cu convingere pe cele in lei. Cum? Printr-un „plafon“ impus la creditele in valuta: BNR vrea sa impuna bancilor ca soldul creditelor in valuta acordate sa nu depaseasca de doua ori si jumatate valoarea fondurilor proprii detinute de respectiva banca. Calculele acestui sold nu vor include creditele acordate clientilor care realizeaza venituri in valuta, mai putini susceptibili la riscul valutar.

    Pana acum, bancile puteau da credite in valuta in sold de cinci ori mai mari decat fondurile proprii, iar in acest moment mai toate marile banci au depasit raportul pe care il vizeaza banca centrala.

    In fata acestor masuri, bancherii au de ales: fie isi majoreaza capitalul social (care, adunat cu rezervele, reprezinta fondurile proprii ale bancii), fie nu mai dau credite in valuta. Efectul imediat al unor astfel de masuri ar fi, pe de o parte, scumpirea creditelor in valuta, iar pe de alta parte reorientarea bancilor catre creditele in lei. Reorientare ce se traduce, de fapt, printr-o scadere a dobanzilor pentru lei, situate inca, in prezent, la 15-35% pe an.

    Cat ar trebui sa scada insa costul leului pentru a fi mai rentabil decat unul in valuta pentru cei care merg la banca sa ia un credit?

    „In dolari am acum o dobanda de 5-6%“, spune Dan Trifu, director economic la Vel Pitar. El crede ca dobanzile ar trebui egalizate si la leu, „pentru ca nu as plati mai mult pe lei“. Directorul executiv de la Elmiplant, Elena Cremenescu, spune insa ca si un credit cu o dobanda de maxim 15% „ar fi rentabil“.

    Pentru o companie mare, care poate avea acces relativ usor la credite in valuta si poate obtine dobanzi de circa 4,5% peste LIBOR (4,3%) la dolari sau 4,5% peste EURIBOR ( 2,24%) la euro, si considerand o depreciere a leului de 2-3%, dobanda la lei ar trebui sa se situeze undeva in jurul a 7-9% pentru ca indatorarea in lei sa fie o alternativa avantajoasa la indatorarea in valuta, crede Gilda Popescu, directorul financiar de la Astral Telecom.

    De partea cealalta a baricadei, bancherii spun ca masurile BNR vor determina o scadere a dobanzilor la lei, pentru ca nu pot sa stea sa someze cu banii in vistierie. Bancile au in acest moment un exces de lei, greu de plasat in economie, la dobanzile mari pe care inca le practica.

    Dar cat de rapida si de puternica va fi aceasta reducere nu depinde in nici un fel de ceea ce vrea banca centrala, spun ei, ci mai degraba de cat de mare va fi bataia pe imprumuturile in lei. Adica de cerere  si de concurenta dintre banci.

    „Faptul ca nu vor mai putea da credite in valuta nu inseamna automat ca bancile vor da credite in lei“, este de parere vicepresedintele Raiffeisen Bank, Razvan Munteanu. Totusi, „evident ca bancile sunt interesate sa acorde cat mai multe credite in lei, si cel mai probabil vor mai opera reduceri ale dobanzilor; doua puncte procentuale pana la sfarsitul anului cred ca e fezabil“, spune seful departamentului de analiza din aceeasi banca, Mihail Ion.

    O scadere aproximativ egala, de 1,5-2 puncte procentuale in urmatoarele trei luni este realista, spune si Dragos Cabat, manager politici de creditare la UniCredit.

    Tot in intervalul de 12-15% plaseaza si Florian Libocor, analist economic, dobanzile medii la  portofoliul de credite pe segmentul clientilor nebancari pentru finalul acestui an.

    Despre dobanzi de o singura cifra pentru un imprumut in lei, similare celor pentru creditele in valuta, este insa mult prea devreme sa vorbim. „Tinand seama de considerentele actuale ale pietei, e greu de crezut ca dobanda medie la credite va ajunge la nivelul de 10%“, spune Mihail Ion. Cel mai probabil, explica el, putem spera la un astfel de cost numai dupa ce inflatia se va fi redus la un nivel de sub 5% – situatie pe care insa nu o vom putea intalni mai devreme de un an sau doi. Pe de alta parte insa, o data cu scaderea dobanzilor pentru creditele in lei, bancherii spun ca n-ar trebui sa mire pe nimeni daca si remuneratia la depozitele in lei va mai scadea pana la sfarsitul anului. „Pe  segmentul de clienti nebancari, dobanzile medii pentru depozitele la termen s-ar putea incadra in intervalul 5-7%“, este de parere Libocor.

    Dobanzile pentru depozitele in lei au scazut insa deja foarte mult, ajungand la unele banci sa se situeze si la 4-5%, adica sub nivelul inflatiei prognozate pentru acest an. Bancile castiga insa marje serioase din diferenta intre remuneratiile pe care le dau pentru depozite si dobanzile pe care le incaseaza la lei.

    „Diferenta dintre dobanda la depozit si credit nu trebuie sa depaseasca 3-4%, in conditiile in care moneda e stabila deja“, este de parere Monica Tatoiu, director al Oriflame. „Un 5 cu 9 sau 7 cu 12 mi se pare rezonabil, dar 8 cu 22 este hotie!“

    Marja intre credite si depozite se va putea reduce insa doar pe masura ce volumele de activitate a bancilor vor creste, adica atunci cand intermedierea financiara se va consolida in Romania, iar costurile unitare se vor diminua, spune reprezentantul Raiffeisen Bank, Mihail Ion.

    Si totusi, daca dobanzile la depozite vor continua sa scada, cine va mai merge la banca pentru a-si plasa economiile? Inflatia, prognozata pentru acest an la 7,5%, si impozitul pe castigurile din dobanzi, de 10%, aduc spre zero (daca nu spre valori negative) castigul unui deponent.

    „Evident ca peste inflatie castigul este mic, insa asta se intampla cu remunerarea la depozitele bancare in orice economie“, spune Mihail Ion. Pentru cei care urmaresc randamente mai ridicate, alternativele vor fi fondurile mutuale, unde administrarea investitiilor o realizeaza societati specializate, sau plasamentele in actiuni sau obligatiuni, in conditiile in care investitorii au abilitatea de a-si gestiona individual portofoliile.

    Si totusi, in pofida ratei mici de castig asigurate de depozite, ultima perioada a adus o reorientare evidenta a romanilor de la depozitele in valuta spre cele in lei. „Dupa cum se poate lesne observa, dinamica economisirii in lei este superioara economisirii in valuta si nu cred ca sunt argumente ca lucrurile sa se schimbe“, este de parere Florian Libocor. Intr-adevar, desi pe ansamblu volumul depozitelor a scazut in luna iulie, cifrele BNR arata ca la capitolul economisire leul bate valuta. Astfel, depozitele in lei ale populatiei au marcat in iulie o crestere cu 1,4% comparativ cu luna precedenta, iar cele ale agentilor economici au marcat o expansiune cu 1,1%. Ritmurile sunt sensibil mai mari decat cele din lunile anterioare, cand se apropiasera foarte mult de zero.

    Si managerii de firme spun ca prefera sa isi tina banii in depozite in lei, pentru ca este mai rentabil. „De un an si jumatate se castiga constant mult mai bine pe lei decat pe euro sau dolari“, spune Adrian Dura, managing director al agentiei de publicitate Euro RSCG Bucharest.  Schimbarea depozitelor din valuta in lei a avut deja loc in ultimii doi-trei ani, spune insa Emilian Dobrescu, reprezentantul general al Agrana in Romania si presedintele Organizatiei Interprofesionale Nationale Zaharul din Romania (OINZR). Adica „din momentul din care devalorizarea leului a incetinit, iar ofertele bancilor comerciale (impulsionate de BNR) au facut ca economisirea in lei sa fie mai atractiva“.

    La Adecco, o companie multinationala de resurse umane, castigul adus de leii din banca ajunge pentru a acoperi costul consumabilelor din companie luna de luna, spune managerul companiei, Cristina Radulescu. „Fiind multinationala, noi avem un descoperit de cont, iar la fiecare sase luni, cand primim bugetul de la compania mama, il transformam din euro in lei, ii bagam in cont si din dobanda ne acoperim costurile de consumabile luna de luna.“

    Exista insa si pareri contrare. „Nu am simtit nici o clipa impulsul de a-mi schimba economiile in lei si, chiar daca dobanzile sunt mai bune, tezaurizez in euro in continuare“, spune Radu Nicosevici, un om de afaceri din Timisoara. Motivul sau? „Au fost prea multe experiente neplacute si fluctuatii ale monedei nationale.“

    In opinia lui Nicosevici, intentia Bancii Nationale de a spori increderea in leu nu are sanse mari de reusita, pentru ca romanii au „adoptat“ deja euro. „Sa nu uitam ca venim dupa zece ani de cosmar, in care leul s-a devalorizat continuu“, spune el. „Observ la micii intreprinzatori o constanta: vorbesc si calculeaza totul in euro. La Timisoara am trecut de la marca la euro ca moneda de referinta.“

    Si totusi, exista un domeniu in care puterea leului incepe sa se faca simtita. „Am avut o surpriza de proportii sa constat ca, de vreo trei-patru luni, pentru posturile de conducere tot mai multi directori negociaza salariile in lei“, spune George Butunoiu, manager al companiei de consultanta pentru recrutare de directori Alexander Hughes Romania. El constata ca numarul managerilor care cer salarii in lei este mult mai mare decat se astepta: 10-15%, fata de 0% cat era inainte. „Au incredere in leu. Totusi, nu inteleg prea mult logica acestui fenomen, avand in vedere ca tot euro va fi moneda de referinta, indiferent de ce se va intampla“, adauga Butunoiu. Daca pentru angajati leul a devenit convenabil, pentru oamenii de afaceri nu e deocamdata o optiune.

    Durerea lor cea mai mare este legata de faptul ca puterea de negociere a dobanzilor in raport cu banca, atunci cand cer un credit in moneda nationala, este semnificativ mai mica decat in cazul valutelor.  „Nu, n-avem putere de negociere cu bancile – mai ales pe creditele in lei“, spune Sorin Minea de la Angst, argumentand ca, cel mai adesea, bancile nu vad in clientii finantati de ele parteneri, ci se comporta doar „ca niste case de imprumut“. Aceeasi problema o au si cei de la Astral – puterea de negociere este mai redusa pentru lei, spune si Gilda Popescu, acuzand faptul ca bancile romanesti sunt mai putin flexibile decat cele straine. Si lucrurile incep totusi sa se schimbe.

    Excesul de lei pe care bancile ii au in vistierii si pe care, la dobanzile actuale, le e greu sa-i plaseze in economie la pretul pe care il cer lasa acum mai mult loc de negociere pentru firme. „Daca inainte tendinta era sa facem credite in euro si negociam dobanzi mai bune pentru aceasta valuta, acum lucrurile s-au echilibrat“, spune Georgel Costache, directorul general de la Vincon Vrancea. „Am obtinut la lei dobanzi comparabile cu cele pentru valuta“, spune el, conchizand ferm: „Preferam leii“.

  • Cu o lege nu se face boom

    Pentru a se ridica de pe ultima treapta in privinta investitiilor in cercetare si dezvoltare in randul tarilor din UE, Polonia a adoptat in iulie legea pentru sprijinirea inovatiei, scrie Warsaw Business Journal.


    Cu toate acestea, reprezentantii intreprinderilor mici si mijlocii – pe care legea ii vizeaza direct – spun ca noua lege nu ii incurajeaza suficient. E un lucru de rau augur, daca ne gandim ca aceste intreprinderi au fost cele care au impins economia Finlandei in fruntea topului mondial al competitivitatii. Daca Polonia ocupa ultimul loc in top cu 0,59% din PIB alocat cercetarii (fata de media de aproape 2% din tarile UE), Finlanda conduce topul cu un generos 3,5% din PIB. Mai mult, sectorul privat finlandez aloca de doua ori mai multi bani cercetarii decat o face guvernul, in timp ce in Polonia lucrurile stau exact invers.


    Daca Polonia vrea sa intre in competitie cu alte tari, va trebui sa determine sectorul privat sa inoveze. Legea isi propune sa impulsioneze investitiile sectorului privat in inovatie prin stimulente. Astfel, costurile investitiilor pe care o companie le aloca cercetarii si dezvoltarii pot fi rambursate in proportie de pana la 150%. Daca cel putin 50% din veniturile unor companii provin din activitati in domeniul cercetarii si dezvoltarii, acestea pot primi calificarea de Centru de Cercetare si Dezvoltare (CRD), statut care aduce dupa sine scutiri speciale de taxe. In plus, CRD vor primi de la Banca Economiei Nationale imprumuturi pentru tehnologie de pana la 2 milioane de euro. Acestea vor fi nerambursabile in proportie de 50% pentru firmele mari, respectiv de 65% pentru firmele mici. Cu toate acestea, pentru castigarea statutului de CRD, o companie trebuie sa aiba venituri de minimum 800.000 de euro, o suma in care cu greu se pot incadra companiile nou create sau cele mici.

  • Cu o lege nu se face boom

    Pentru a se ridica de pe ultima treapta in privinta investitiilor in cercetare si dezvoltare in randul tarilor din UE, Polonia a adoptat in iulie legea pentru sprijinirea inovatiei, scrie Warsaw Business Journal.


    Cu toate acestea, reprezentantii intreprinderilor mici si mijlocii – pe care legea ii vizeaza direct – spun ca noua lege nu ii incurajeaza suficient. E un lucru de rau augur, daca ne gandim ca aceste intreprinderi au fost cele care au impins economia Finlandei in fruntea topului mondial al competitivitatii. Daca Polonia ocupa ultimul loc in top cu 0,59% din PIB alocat cercetarii (fata de media de aproape 2% din tarile UE), Finlanda conduce topul cu un generos 3,5% din PIB. Mai mult, sectorul privat finlandez aloca de doua ori mai multi bani cercetarii decat o face guvernul, in timp ce in Polonia lucrurile stau exact invers.


    Daca Polonia vrea sa intre in competitie cu alte tari, va trebui sa determine sectorul privat sa inoveze. Legea isi propune sa impulsioneze investitiile sectorului privat in inovatie prin stimulente. Astfel, costurile investitiilor pe care o companie le aloca cercetarii si dezvoltarii pot fi rambursate in proportie de pana la 150%. Daca cel putin 50% din veniturile unor companii provin din activitati in domeniul cercetarii si dezvoltarii, acestea pot primi calificarea de Centru de Cercetare si Dezvoltare (CRD), statut care aduce dupa sine scutiri speciale de taxe. In plus, CRD vor primi de la Banca Economiei Nationale imprumuturi pentru tehnologie de pana la 2 milioane de euro. Acestea vor fi nerambursabile in proportie de 50% pentru firmele mari, respectiv de 65% pentru firmele mici. Cu toate acestea, pentru castigarea statutului de CRD, o companie trebuie sa aiba venituri de minimum 800.000 de euro, o suma in care cu greu se pot incadra companiile nou create sau cele mici.

  • Media Pro, momentele cheie

    A inceput cu o mana de oameni, undeva intr-o hala pe Calea Victoriei. Dupa 15 ani, a ajuns cel mai mare trust din Romania. Un parcurs sinuos, pe care veteranii il parafrazeaza astfel: „din pierdere in pierdere spre victoria finala“. Iata cateva momente cheie.

    1990: Se pun bazele micii intreprinderi Media Pro. Primul proiect: Mediafax, o investitie de 10.000 de dolari (imprumutati).

    1991: Media Pro stabileste un parteneriat cu CNN, prin care postul american garanteaza retransmisia programelor CNN de catre Media Pro (in momentul lansarii canalului); Adrian Sarbu infiinteaza Radio Costinesti – cu fosta echipa de la Radio Nova (care emitea pe frecventa Radio Romania) si cu cea de la Uniplus.

    1992: Considerat probabil cel mai dificil an financiar din istoria trustului;  Adrian Sarbu se prezinta la CNA pentru a obtine o licenta de emisie. Proiectul prezentat consta intr-un canal de stiri si sport, bazat pe un semnal de 24 de ore furnizat de CNN. Cererea a fost acceptata, astfel facandu-se primii pasi in ceea ce avea sa devina in anul urmator. 

    1993: Se lanseaza Pro FM (aprilie); se pun bazele Canalului 31 (iunie) – pentru care, in cele din urma, Media Pro primeste licenta de emisie.

    1994: Canal 31 isi schimba numele in Pro TV (ianuarie); in acelasi an, Adrian Sarbu se intalneste la Londra cu Ronald Lauder pentru a discuta un eventual parteneriat cu CME. In 4 decembrie, Adrian Sarbu bate palma cu Lauder. 

    1995: Viziunea postului se schimba radical. Se reproiecteaza totul (tehnica, programe, echipe); in acelasi an (noiembrie), postul primeste frecventa de emisie pe satelit; se relanseaza Pro TV (1 decembrie); dupa nici doua luni de emisie (februarie 1996), postul devine lider de audienta.

    1996: Postul se improspateaza cu un nou pachet grafic si muzical; este lansat si Pro TV Magazin.


    1997: Cu mari eforturi financiare, Pro TV demareaza campania Pro NATO, postul devenind un agent de propaganda al Romaniei in strainatate; in acelasi an se lanseaza cotidianul Pro Sport, tipografia si distributia de presa.

    1998: Poate fi calificat anul de maturitate al Media Pro. Unu: Pro TV isi pune bine la punct reteaua de acoperire, multe dintre studiouri fiind deja profitabile. Brandul aproape ca devine „bun national“. Doi: departamentele se dezvolta, compania extinzandu-se intr-un ritm specific unei companii multinationale, de la publicistica pana la telecomunicatii. Trei: este lansat Ziarul Financiar (noiembrie). Patru: este anul in care Media Pro – detinut de Adrian Sarbu – achizitioneaza 70% din Studiourile Cinematografice Bucuresti (Buftea) de la Fondul Proprietatii de Stat.

    1999: Publimedia International, divizia de publishing, lanseaza doua titluri: Acasa Magazin (martie) si Playboy (noiembrie).

    2000: Se pun bazele retelei Publimedia in tara (primele titluri: Clujeanul, Hunedoreanul, Bihoreanul).

    2001: Studiourile Media Pro Pictures si Media Pro Studios incep productia de filme straine si romanesti (ex. „Amen“, „Garcea si oltenii“, „Furia“). Apar primele productii marca MPP de cinema si de televiziune.
    2002: Media Pro vinde marca Pro Sport catre Ringier.

    2003: Anul lansarii revistelor Descopera si Pro Motor, ca suplimente ale Ziarului Financiar.

    2004: Un an bogat in lansari: Info PRO (radio); Pro Cinema (TV), go4it!, D.Sign, Business Magazin si Apropo TV (publishing).

    2005: Se pun bazele retelei de cinematografe Cinema Pro si se lanseaza saptamanalul Sibianul.

  • Media Pro, momentele cheie

    A inceput cu o mana de oameni, undeva intr-o hala pe Calea Victoriei. Dupa 15 ani, a ajuns cel mai mare trust din Romania. Un parcurs sinuos, pe care veteranii il parafrazeaza astfel: „din pierdere in pierdere spre victoria finala“. Iata cateva momente cheie.

    1990: Se pun bazele micii intreprinderi Media Pro. Primul proiect: Mediafax, o investitie de 10.000 de dolari (imprumutati).

    1991: Media Pro stabileste un parteneriat cu CNN, prin care postul american garanteaza retransmisia programelor CNN de catre Media Pro (in momentul lansarii canalului); Adrian Sarbu infiinteaza Radio Costinesti – cu fosta echipa de la Radio Nova (care emitea pe frecventa Radio Romania) si cu cea de la Uniplus.

    1992: Considerat probabil cel mai dificil an financiar din istoria trustului;  Adrian Sarbu se prezinta la CNA pentru a obtine o licenta de emisie. Proiectul prezentat consta intr-un canal de stiri si sport, bazat pe un semnal de 24 de ore furnizat de CNN. Cererea a fost acceptata, astfel facandu-se primii pasi in ceea ce avea sa devina in anul urmator. 

    1993: Se lanseaza Pro FM (aprilie); se pun bazele Canalului 31 (iunie) – pentru care, in cele din urma, Media Pro primeste licenta de emisie.

    1994: Canal 31 isi schimba numele in Pro TV (ianuarie); in acelasi an, Adrian Sarbu se intalneste la Londra cu Ronald Lauder pentru a discuta un eventual parteneriat cu CME. In 4 decembrie, Adrian Sarbu bate palma cu Lauder. 

    1995: Viziunea postului se schimba radical. Se reproiecteaza totul (tehnica, programe, echipe); in acelasi an (noiembrie), postul primeste frecventa de emisie pe satelit; se relanseaza Pro TV (1 decembrie); dupa nici doua luni de emisie (februarie 1996), postul devine lider de audienta.

    1996: Postul se improspateaza cu un nou pachet grafic si muzical; este lansat si Pro TV Magazin.


    1997: Cu mari eforturi financiare, Pro TV demareaza campania Pro NATO, postul devenind un agent de propaganda al Romaniei in strainatate; in acelasi an se lanseaza cotidianul Pro Sport, tipografia si distributia de presa.

    1998: Poate fi calificat anul de maturitate al Media Pro. Unu: Pro TV isi pune bine la punct reteaua de acoperire, multe dintre studiouri fiind deja profitabile. Brandul aproape ca devine „bun national“. Doi: departamentele se dezvolta, compania extinzandu-se intr-un ritm specific unei companii multinationale, de la publicistica pana la telecomunicatii. Trei: este lansat Ziarul Financiar (noiembrie). Patru: este anul in care Media Pro – detinut de Adrian Sarbu – achizitioneaza 70% din Studiourile Cinematografice Bucuresti (Buftea) de la Fondul Proprietatii de Stat.

    1999: Publimedia International, divizia de publishing, lanseaza doua titluri: Acasa Magazin (martie) si Playboy (noiembrie).

    2000: Se pun bazele retelei Publimedia in tara (primele titluri: Clujeanul, Hunedoreanul, Bihoreanul).

    2001: Studiourile Media Pro Pictures si Media Pro Studios incep productia de filme straine si romanesti (ex. „Amen“, „Garcea si oltenii“, „Furia“). Apar primele productii marca MPP de cinema si de televiziune.
    2002: Media Pro vinde marca Pro Sport catre Ringier.

    2003: Anul lansarii revistelor Descopera si Pro Motor, ca suplimente ale Ziarului Financiar.

    2004: Un an bogat in lansari: Info PRO (radio); Pro Cinema (TV), go4it!, D.Sign, Business Magazin si Apropo TV (publishing).

    2005: Se pun bazele retelei de cinematografe Cinema Pro si se lanseaza saptamanalul Sibianul.

  • Eco-grafia Unui Succes

    In exclusivitate in Romania,  BUSINESS Magazin va publica, incepand din aceasta luna – concomitent cu aparitia lor in L’Espresso si The New York Times – comentariile lui Umberto Eco.


    „Ne intrebam adesea de ce noua clasa politica pare alcatuita din diletanti derutati, oameni care neaga azi ce au spus ieri, care isi schimba parerile sau aliantele de la un jurnal de stiri la altul.“ Acest text nu face parte dintr-un editorial de ziar pe tema piruetelor ideologice ale vreunuia din partidele romanesti. E un fragment dintr-un eseu al scriitorului italian Umberto Eco, intitulat „Punerea in scena a ezitarii“, publicat de revista L’Espresso in 1996.


    Cine a citit „Minunile Sfantului Baudolino“ sau „Pliculetul Minervei“, volumele de eseuri ale lui Umberto Eco aparute in ultimii ani la noi, stie ca eseistul Eco e cel putin la fel de interesant ca romancierul din „Numele Trandafirului“ sau „Pendulul lui Foucault“. Comentariile sale pe teme din cele mai variate, de la viata politica italiana pana la diferentele de stil cultural dintre Macintosh si MS-DOS, cuceresc rapid cititorul cu un umor al ideilor cu totul personal si cu o franchete a observatiei aproape neobisnuita pentru un intelectual traitor cu precadere printre abstractiuni.

    Astfel de eseuri vor aparea si in BUSINESS Magazin, incepand din aceasta luna. Este vorba despre articole publicate de scriitorul italian in saptamanalul L’Espresso si in cotidianul The New York Times si care acum apar pentru prima data, in exclusivitate, in presa romaneasca.


    Se cuvine, deci, sa le oferim mai intai cititorilor nostri o carte de vizita ceva mai amanuntita a acestui om de litere care, chiar daca pentru publicul roman este cel mai cunoscut scriitor italian in viata, ramane totusi cunoscut in primul rand ca autor al „Numelui Trandafirului“.


    Umberto Eco s-a nascut la 5 ianuarie 1932 in Alessandria, un mic oras de langa Torino. Tatal sau, Giulio Eco, contabil de profesie, veteran a trei razboaie, provenea dintr-o familie cu 13 copii. Determinat de tatal sau sa se faca avocat, Eco a fost admis la la Universitatea din Torino, dar, asa cum s-a intamplat cu foarte multi din marii scriitori, si-a abandonat studiile de drept. Contrar dorintelor tatalui sau, a facut o pasiune pentru filozofia si literatura medievala, studiu care s-a concretizat intr-o teza despre Toma D’Aquino si obtinerea unui doctorat in filozofie in anul 1954. Dupa studii, se angajeaza ca editor de programe culturale la RAI, televiziunea nationala italiana. 


    Intre timp, Eco publica eseuri (pe care ulterior le va aduna in volume) in diverse publicatii italiene, printre care Corriere della Sera, La Repubblica, La Stampa. In 1964 se muta la Milano si obtine postul de lector universitar, iar un an mai tarziu este numit profesor de comunicare vizuala la Florenta. In 1966 devine profesor de semiotica – studiul culturii ca structura de semne si simboluri – si publica o lucrare despre scriitorul irlandez James Joyce. Probabil cel mai cunoscut volum al sau despre semiotica ramane „Opera deschisa“ (1962), care expune teoretic ceea ce azi invata orice elev la scoala, anume ca efectul operei artistice consta in capacitatea ei de a genera alte si alte lecturi din partea celor care o recepteaza, fara ca acestea sa o epuizeze.


    La sfarsitul anilor ‘70, nimeni nu se astepta la schimbarea radicala pe care urma sa o aiba cariera lui Eco. Schimbarea incepe cu publicarea romanului „Numele Trandafirului“, unul dintre cele mai bine vandute romane de dupa 1950. La inceput, Eco a cochetat cu ideea de a-si plasa povestea politista a romanului in actualitate, dar a inteles repede ca interesul sau pentru Evul Mediu il conducea catre o poveste cu actiunea plasata in aceasta perioada. Romanul a fost publicat in 1980 si a fost extrem de bine primit de public si de critica.


    Brusc, numele lui Umberto Eco a devenit cunoscut si in afara lumii academice. Cartea a fost si un succes comercial: editura care a publicat-o se astepta sa vanda 30.000 de exemplare, insa a ajuns sa vanda peste 9 milioane. Succesul lui Eco a fost amplificat de aparitia filmului cu acelasi nume, regizat de Jean-Jacques Annaud, cu Sean Connery in rolul principal.


    In 1988 apare „Pendulul lui Foucault“, al doilea din cele cinci romane ale lui Eco. Subiectul, ca de obicei in scrierile italianului, e insasi fictiunea literara: eroii se documenteaza pentru un roman unde ar urma sa fie folosite toate teoriile cunoscute ale conspiratiei, amestecand masoni, templieri si catari,  pentru ca in cele din urma ordinea simbolica sa se razbune, iar personajele sa ajunga victime ale propriului lor joc.


    In prezent, Eco este in continuare profesor la Universitatea din Bologna, unde preda stiintele comunicarii. Se bucura de o viata prospera impreuna cu sotia si cei doi copii, impartindu-si timpul intre o casa de vacanta construita pe coline, langa Rimini – o casa construita in stil 1700, candva o scoala iezuita – si resedinta sa de la Milano – un apartament sub forma de labirint, cu o biblioteca de peste 30.000 de titluri. Continua sa fumeze mai multe pachete de tigari pe zi, scrie pana noaptea tarziu si ii place sa lucreze cu reportofonul. „Nu sunt un om al Renasterii. Tot ce fac se reduce la unul si acelasi lucru: studiul mecanismelor prin care noi dam sens lumii care ne inconjoara“, spunea Eco intr-un interviu pentru Newsweek.


    In Romania au aparut pana acum cele mai importante carti ale italianului. Acestea, spun editorii, au tiraje mai mari decat media cartilor de beletristica sau de eseistica publicate in Romania. Editura Humanitas, de exemplu, a publicat in ultimii cinci ani patru carti de eseuri ale lui Eco – „Minunile Sfantului Baudolino“, „Jurnal sumar“, „Cinci scrieri morale“ si „Pliculetul Minervei“.


    „Minunile sfantului Baudolino“ sunt o noua explorare a Evului Mediu, in cautarea unor raspunsuri despre istoria actuala. Traversand spatii cunoscute intre Occident si Orient (ca student la Paris sau combatant in razboaiele si cruciadele din secolul al XII-lea), dar si itinerarii utopice, Baudolino este un alter ego al romancierului, scotocitor de fapte miraculoase.


    In „Cinci scrieri morale“, Umberto Eco analizeaza cu o privire lucida cinci teme de actualitate: de ce a ajuns razboiul un lucru inevitabil in zilele noastre, care sunt caracteristicile fascismului italian, vazut ca un colaj de idei politice si filozofice contradictorii, ce schimbari au intervenit in mass-media o data cu aparitia televiziunii, premisele si posibilitatea ca azi sa poata functiona o etica laica („religiozitatea laica“) si toleranta/intoleranta fata de emigratie, fenomenul care transforma Europa intr-un continent multirasial.

     In deceniile opt si noua, Umberto Eco a publicat in L’Espresso o serie de cronici, scrise cu o remarcabila arta a ironiei, despre o mare varietate de teme ale lumii contemporane – politica, IT, media, civilizatia americana vazuta din Europa, Saddam Hussein, Opus Dei si asa mai departe. Volumul „Pliculetul Minervei“ reuneste o selectie din articolele publicate atunci. „Scrierile aparute in volum in 1963 se intitulau «Jurnal sumar», pentru ca astfel suna titlul rubricii pe care din 1959 o incepusem in revista Il Verri, notand observatii cu privire la moravuri si parodii inspirate din actualitate. Tonul de jurnal s-a atenuat incetul cu incetul, iar aceste scrieri au devenit adevarate exercitii de plasmuire literara“, nota Umberto Eco in editia din 1975.


    „Jurnalul sumar“ intra in categoria cartilor despre care lui Eco ii place sa spuna ca se adreseaza unui public foarte larg, ca ar putea sa ajunga in mainile unor persoane care nu sunt capabile sa recunoasca la prima vedere modelele din care se inspira parodiile. Si scriitorul italian preciza: „La drept vorbind, sigur ca nu e frumos sa ironizezi si apoi sa le explici tuturor ca voiai sa spui contrariul, dar cred ca lectura parodiilor trebuie sa serveasca si pentru a face cunoscute mai bine modelele din care te inspiri. Aceasta si pentru ca nu intotdeauna parodiezi un model pe care il consideri negativ; adesea, a parodia un text inseamna si a-i aduce un omagiu“.

    Cartea cu cea mai mare rezonanta a lui Eco ramane insa romanul „Numele Trandafirului“, cu cele peste noua milioane de exemplare vandute ale ei. La un calcul sumar, daca tinem cont de o medie de 7%, cat inseamna, in general, drepturile de autor pentru un scriitor de succes, si la o valoare medie de 10 dolari a unui roman, putem aproxima ca Eco a incasat doar din „Numele Trandafirului“ peste 6 milioane de euro.

    Nu gresim cu nimic daca spunem ca, de-a lungul timpului, Eco a incasat din ceea ce i s-a publicat in intreaga lume cateva zeci de milioane de dolari. Poate si datorita filmului facut dupa „Numele Trandafirului“, poate si datorita aluziilor ezoterice din „Pendulul lui Foucault“, Eco a avut parte din plin de o promovare relativ neobisnuita pentru un romancier din afara Statelor Unite. Fata de modelul american al succesului, italianul se raporteaza insa cu finete deopotriva ironica si autoironica: „In SUA exista o etica puritana si o mitologie a succesului. Cel care are succes este bun. In tarile latine, in tarile catolice, un om de succes e un pacatos“. 


    Editura care a publicat „Numele Trandafirului“ se astepta sa vanda   30.000 de exemplare din roman, Insa a VANDUT peste 9 milioane