BusinessMagazin

Blog

  • ANALIZA: Profituri irepetabile

    Peste 400 de milioane de euro – atat au castigat, net, anul trecut primele zece banci. Desi sistemul bancar romanesc ramane inca unul destul de mic, adunand doar aproximativ 23 de miliarde de euro in active la finele lui 2004, nu putine au fost bancile care au realizat profituri de doua-trei ori mai mari decat in 2003. Ce se intampla acum, la jumatatea anului 2005? Raman bancile afacerile cu cele mai mari profituri si in acest an?

    Cand au tras linie si au adunat, la sfarsitul anului trecut, nu putini au fost bancherii care au spus despre 2004 ca a fost un an „irepetabil“. In unele cazuri, bancherii romani ce conduc sucursale straine s-au laudat chiar si cu cele mai bune performante din intreg grupul. Iar cifrele de anul trecut au confirmat din plin satisfactia bancherilor: in multe cazuri, profitul a crescut de 3-4 ori fata de anul precedent, depozitele atrase de la populatie au fost de 4-5 ori mai mari iar dorinta romanilor de a lua bani cu imprumut de la banci, aproape de nestavilit.

    Sa fie totusi 2004 intr-adevar un an irepetabil ca si castiguri pentru bancile romanesti? Sau performantele din 2004 vor fi repetate – poate chiar surclasate – de cele de anul acesta? „Piata romaneasca are un potential imens pentru un investitor care vrea sa vina in sectorul bancar“, aprecia Marko Voljc, director general pentru Europa Centrala si de Est al KBC, unul dintre cele zece grupuri bancare europene care s-au inscris in cursa pentru privatizarea BCR. Atat de interesanta incat, spune el, si in cazul in care KBC nu va castiga batalia pentru BCR, „cu siguranta va trebui sa cautam alternative de a veni in Romania“. De ce insa atat interes pentru un sistem bancar ce cumuleaza active mai mici decat, spre exemplu, activele grupului KBC din Europa Centrala si de Est?

    Raspunsul apare ca destul de evident pentru oricine urmareste profiturile serioase realizate de bancile romanesti, atat anul trecut, cat si la inceputul lui 2005. Daca despre 2004 s-a spus ca a depasit si asteptarile celor mai mari optimisti, startul de anul acesta a dat din nou prilej de satisfactie bancherilor.

    Din sistemul bancar romanesc s-au facut bani buni – si, dupa cum spun analistii, se vor mai face ceva vreme de acum inainte. „Bancile mari se vor detasa foarte mult in cursa pentru profituri“, crede Bogdan Baltazar, presedintele companiei de consultanta Baltazar, Bloom & Parvulescu. In privinta rezultatelor de la finele lui 2005, Baltazar crede ca „vom vedea un sfarsit de an cu profituri nete de cel putin 10-15% mai mari decat anul trecut“, si asta in pofida scaderii marjelor de dobanzi, care pare a fi iminenta.

    La BRD Société Générale, spre exemplu, primele trei luni ale anului au adus o crestere a profitului net (in euro) de peste 90%. Exprimat in lei, profitul bancii a crescut cu peste 70% in perioada ianuarie-martie 2005, pana la 1.453 miliarde de lei (39,2 milioane de euro). Altfel spus, fiecare dintre cei 4.533 de angajati ai BRD au adus, in medie, 320,5 milioane de lei profit net. Intamplare fericita? Deloc, daca privim la cele 91 de milioane de euro profit net al bancii anul trecut. Rezultat care l-a facut si pe presedintele bancii, Patrick Gelin, sa declare ca anul trecut a fost cel mai bun exercitiu financiar al bancii de pana in prezent.

    Cum au reusit francezii aceste performante? Reprezentantii bancii spun ca majorarea din primul trimestru 2005 s-a datorat in principal reducerii temporare a cheltuielilor cu provizioanele (costul riscului), dar si volumului mic al investitiilor planificate pentru aceasta perioada – cea mai mare parte a investitiilor fiind planificate pentru celelalte trimestre ale anului. La fel de adevarat, francezii culeg si roadele investitiilor serioase facute in zona de retail – practic, segmentul de unde vine acum grosul castigurilor pentru banci. Investitiile de peste 30 de milioane de euro facute doar anul trecut de francezi preponderent in dezvoltarea si modernizarea retelei de sucursale – care a ajuns in prezent la 220 de unitati.

    Cu un profit net de 158,59 milioane de euro (642,8 milioane lei noi) la finele anului trecut, Banca Comerciala Romana (BCR) are ce arata petitorilor care s-au inscris in cursa pentru privatizarea sa. Rezultatele bune ale bancii au atras in cursa 11 jucatori internationali, din care, dupa analiza scrisorilor de intentie, au mai ramas zece sa analizeze banca de date a bancii – practic „zestrea“ acesteia. Cu ce se lauda cea mai mare banca din sistem, care detinea la finele anului trecut active de mai bine de 5,81 miliarde de euro? In primul rand, cu o crestere a profitabilitatii in termeni reali cu aproximativ 20% in 2004 fata de castigul raportat in 2003. Si asta dupa ce, in 2003, banca isi vazuse profitul scazand fata de exercitiul financiar din urma cu trei ani.

    Doi pasi mai jos in clasament, cu aproximativ 9% din totalul activelor, Raiffeisen Bank anunta la finele lui 2004 ca profitul sau net a crescut de peste cinci ori. Ca active, Raiffeisen a inregistrat o crestere de 100%, in principal pe baza cresterii imprumuturilor acordate clientilor si a depozitelor. In aceste conditii, veniturile nete din comisioane au crescut cu peste 100% fata de anul precedent, in acelasi ritm cu veniturile nete din dobanzi dupa provizioane pentru posibile pierderi din credite. Ce se intampla insa cu celelalte banci, cele din afara podiumului?

    „Va exista o segregare intre bancile care au volum mare de activitate si isi vor permite sa fie competitive in privinta marjelor, si bancile mici, cu retele mai reduse“, este de parere Baltazar. Profiturile cele mai mari vor merge, spune el, la bancile care si-au dezvoltat o retea extinsa de sucursale si au investit in zona de retail. Pana una-alta, rezultatele arata cresteri si in aceasta zona. Un milion de euro – atat a fost profitul brut al CEC la finele lunii iunie, dupa ce in primele cinci luni banca a avut pierderi din cauza scaderii ratei dobanzilor la sumele plasate de institutie. Plasamentele CEC, banca inca de stat ce isi asteapta privatizarea, se fac in principal in titluri de stat emise de Ministerul Finantelor Publice, unde dobanda a inceput sa coboare abrupt de la inceputul anului. Motiv pentru care veniturile bancii au scazut, intrand pe pierdere la inceputul acestui an, dupa ce in 2004 avusese un profit net de 14,7 milioane de euro.

    Cat priveste anul in curs, presedintele bancii, Eugen Radulescu face planuri: „Vom lansa noi produse – carduri, internet banking, credite si economii dedicate segmentului nostru clasic de clienti – ceea ce va imbunatati mult rezultatele bancii“ – declara el recent pentru BUSINESS Magazin.

    Tot pe retail si pe segmentul de intreprinderi mici si mijlocii mizeaza si clujenii de la Banca Transilvania, situati pe locul zece in clasamentul in functie de active. Si Banca Transilvania a inceput anul cu o crestere interesanta a profitului – 40%, ajungand la aproximativ 6,3 milioane de euro. Cum vad clujenii anul 2005? Dupa ce, anul trecut, banca a obtinut un profit net de 531 de miliarde de lei, pentru 2005, ei spera la o crestere a profitului brut cu peste 25%, pana la valoarea de 950 de miliarde de lei. Recent, Banca Transilvania a inceput o campanie agresiva de vanzare a creditelor pentru intreprinderile mici si mijlocii, stabilindu-si acest segment drept unul de baza in activitate. Sa nu mai fie oare suficient loc de crestere pentru clujeni doar pe segmentul de retail, cel care aduce acum grosul profiturilor pentru majoritatea bancilor? „Nu renuntam la retail, nici vorba. Este mai mult o alegere privind orientarea in cadrul corporate, sa ne indreptam catre sectorul IMM“, explica recent pentru BUSINESS Magazin presedintele bancii, Robert Rekkers. „Pe partea de retail, vrem sa deschidem cel putin 30 de unitati in 2005.“

    Asteptari mari pentru 2005 au si bancherii de la Banca Comerciala Carpatica, a treia banca listata la Bursa, alaturi de BRD si Transilvania. „Vom avea o crestere pe tot anul cu peste 36 de procente fata de cele aproximativ 3,3 milioane de euro obtinute anul trecut“, spun reprezentantii bancii. Re-zultatele de pe primul trimestru – cand au avut un profit mai mare cu aproape 50% – i-a facut pe sefii de la Carpatica sa declare ca profitul net realizat in primul trimestru este cu 8% mai mare chiar si fata de bugetul de venituri si cheltuieli planificat.

    Ritmuri de crestere la fel de bine-prevestitoare si la celelalte banci care si-au anuntat rezultatele pe prima parte a anului. Pentru austriecii de la HVB, spre exemplu – al caror presedinte Dan Pascariu spunea despre 2004 ca este un an „irepetabil“ – ianuarie-martie a adus din nou cifre bune: 176% cresterea profitului net fata de perioada similara a anului trecut, pana la 509 miliarde de lei. Venitul per angajat a fost in aceasta perioada, potrivit oficialilor bancii, de 7,37 miliarde de lei.

    Alte banci, aceeasi concluzie. La Banca Italo-Romena, cele 3 milioane de euro profit net din primele sase luni ale lui 2005 aproape ca egaleaza profitul obtinut pe intreg anul trecut (3,3 milioane de euro). Mai mult, la San Paolo IMI Bank Romania – detinuta in proportie de 98% de grupul italian cu acelasi nume – profitul net din primul semestru (2,5 milioane de euro) este mai mare decat rezultatul aferent intregului exercitiu din 2004.

    Performante bune au obtinut si bancherii de la Banca Romaneasca, membra a grupului National Bank of Greece. Peste 61 de miliarde de lei (aproape 1,7 milioane de euro) profit net in primul trimestru. Si dublu (aproape 3,4 milioane de euro) pentru sase luni. Exemplele mai pot continua, fara doar si poate – dar concluzia ramane aceeasi. Profitabilitatea in sistemul bancar romanesc a crescut simtitor in primul trimestru al anului 2005, majoritatea bancilor raportand profituri nesperate.

    Care a fost insa sursa acestor venituri nesperate in multe cazuri? Practic, ce au facut bancile pentru acesti bani? Dupa ani buni in care, pentru multi jucatori din piata bancara, sursa principala de venituri au fost marile companii, 2004 a insemnat pentru multi bancheri „trezirea la realitate“. Castigurile nu mai pot veni doar din segmentul de corporate – marele pariu se pune acum cu retailul.

    Pentru cei care si-au indreptat atentia din timp asupra acestui segment rezultatele s-au simtit si in 2004, se simt si in 2005. Lupta se duce deja cu banci care au ajuns la sute de puncte de lucru, si multe banci au anuntat si pentru acest an investitii de milioane de euro pentru extinderea retelelor de sucursale.

    Pe de alta parte, pentru „intarziatii“ in lupta pentru clientul obisnuit, lupta este acum greu de dus – va trebui sa se confrunte cu sutele de sucursale pe care deja le opereaza banci precum BCR, BRD sau Raiffeisen. In 2004, cateva dintre bancile ce s-au uitat ani buni preponderent catre companii au decis ca a venit momentul (chiar daca timpul nu este deloc pierdut, in opinia lor) sa intre si pe retail. ING Bank, cu conceptul sau nou de sucursala francizata, ABN Amro, cu reteaua de agenti bancari ce incearca sa compenseze lipsa unei retele intinse de sucursale, HVB, ce a „inghitit“ o data cu fuziunea cu Banca Tiriac si o retea de 60 de sucursale, Unicredit, Banca Romaneasca, Transilvania si multe alte banci care investesc acum masiv pentru crestere organica – sunt doar cateva exemple. 

    Practic, pariul se pune acum cu romanii obisnuiti, care – de ceva vreme – au invatat ca nici valuta si nici clasica pusculita nu sunt instrumente de economisire. Si atunci bancile au inceput sa ofere depozite din ce in ce mai variate, incercand sa atraga acesti noi bani in vistieriile lor.

    Daca, spre exemplu, la finele anului 2004 volumul depozitelor populatiei si agentilor economici la banci erau de aproximativ 569.971 de miliarde de lei, in mai 2005 ajunsese la 632.763 de miliarde de lei, potrivit Bancii Nationale. La fel de adevarat, Romania nu este – nici pe departe – la nivelul tarilor din Uniunea Europeana sau chiar si a celor din jur – din punct de vedere al gradului de economisire. Valoarea totala a depozitelor atrase anul trecut de sistemul bancar romanesc reprezinta 24% din PIB, potrivit unui studiu realizat de Bank Austria Creditanstalt la nivelul a 15 state din Europa Centrala si de Est (ECE), pentru anul 2004. Comparativ, in ECE media este de 43%, in timp ce in zona euro ajunge la 73%. Totusi, in intervalul 2000-2004, rata de crestere a volumului depozitelor in Romania a fost de 38%, una dintre cele mai ridicate comparativ cu restul tarilor din Europa Centrala si de Est.

    La capitolul creditare, lucrurile stau inca si mai bine. Foamea romanilor pentru credite – de consum, pentru locuinte, pentru automobile, pentru orice – a fost de nestopat in ultimii ani. Doar normele restrictive ale Bancii Nationale, presata de derapajul indicatorilor macroeconomici si de organismele internationale, au mai stavilit un pic pofta romanilor pentru imprumuturi.

    Astfel, imprumuturile acordate de banci firmelor si populatiei totalizau, la finele lunii mai, 470.951 de miliarde lei, in crestere cu 4,7% fata de luna precedenta, potrivit datelor furnizate de Banca Nationala a Romaniei. Totalul imprumuturilor pentru firme si populatie  a avansat, anul trecut, cu 38%, respectiv 26,3% in termeni reali, viteza de crestere fiind totusi cu 22 de puncte procentuale sub cea din 2003.

    Intr-o statistica realizata de Bank Austria, Romania si Bulgaria au inregistrat, in perioada 2000-2004, cea mai mare rata de crestere a volumului creditarii, de peste 40%. Cu toate acestea, loc de crestere mai este din belsug – dupa proportia detinuta de creditele acordate de banci in PIB, Romania ocupa ultima pozitie, cu 18%, anul trecut. Comparativ, in Europa Centrala si de Est media acestui indicator este de 34%, iar cel mai ridicat nivel se regaseste in Croatia, cu 62%.

    Puse cap la cap, aceste statistici dau, cel putin intr-o oarecare masura, raspunsul la intrebarea: „de unde fac bancherii profituri“? Profitabilitatea ridicata din sistemul bancar romanesc este generata mai ales de avansul creditelor si de marjele mari de dobanda. Chiar daca dobanzile au scazut in 2004 cat in ultimii cativa ani la un loc, au lasat inca bancilor o marja de profit mai mult decat interesanta.

    Din diferenta intre dobanzile practicate la credite si cele acordate la depozite, bancile au incasat anul trecut si pana la 15 puncte procentuale. Lucrurile nu s-au schimbat prea mult nici de la inceputul anului. Diferentele dintre dobanzile pe care bancile le platesc la depozite si cele pe care le incaseaza la credite le lasa un castig de cateva procente bune. Spre exemplu, in mai 2005, dobanda medie platita de institutiile de credit pentru creditele noi in lei era de 18,8% pe an, potrivit BNR. La depozitele in lei, bancile plateau, la aceeasi data, doar 7,1% pe an (in medie, pentru depozitele noi). La euro, cam aceeasi situatie: 9,4% pe an dobanda medie pentru un credit nou, in timp ce la depozitele noi dobanda practicata de banci a fost in mai de 2,5% pe an.

    La fel de adevarat, reducerea dobanzilor si cresterea concurentei vor determina, in timp, si reducerea treptata a marjelor de dobanda pe piata si, implicit, a castigurilor din dobanzi. Lucru care, in timp, ar trebui sa-i determine pe bancheri sa fie mult mai atenti la zone la care astazi nici nu se uita – sau o fac doar intr-o masura mult prea mica – pentru a compensa prin volume mai mari de activitate reducerea marjelor de castig. De unde volume mai mari?

    Raspunsul l-ar putea da, probabil, managerii companiilor mici si foarte mici care traiesc inca adevarate cosmaruri atunci cand banca le cere garantii exorbitante pentru credite banale sau marea majoritate a agricultorilor, care nu au pasit niciodata intr-o banca (nu de alta, dar nu ar avea inca de ce s-o faca), la fel ca si orice client care vrea sa-si ia, de exemplu, un banal (prin alte parti ale lumii) card de credit.

  • Ce spun sondajele

    Foamea romanilor de credite pare de nestavilit – si asta in pofida costurilor inca ridicate pentru un imprumut sau a restrictiilor impuse de banca nationala. Pe de alta parte, desi dobanzile la depozite au scazut in unele cazuri chiar si sub nivelul inflatiei, economisirea creste.

    Credite

    41,7% dintre respondentii din mediul urban intr-un sondaj realizat de INSOMAR la finele lunii iunie spun ca vor sa apeleze la un credit in lei, iar 20,3% spun ca vor sa isi deschida un depozit in lei. Numai 16,7% dintre respondenti prefera creditele in valuta, potrivit INSOMAR, iar 15,5% si-ar dori un card de credit in lei.

    Depozite

    45% dintre cei intervievati opteaza pentru depozitele la banci, atunci cand se gandesc la economisire, si 15% pentru carnetele CEC. In privinta valutei – ca instrument de plasament – studiul citat demonstreaza faptul ca romanii si-au pierdut mult din increderea in ea, doar 8% alegand-o ca preferinta.

  • COMPANII: Frana la privatizare

    Cu trei-patru ani in urma, dupa tentativa ratata de privatizare a TAROM din 2000, vanzarea era un „must do“ pentru anul 2005, cel mult 2006. Termenul fusese stabilit de guvernul roman, care spera ca pana atunci compania va avea si profit, impreuna cu Banca Mondiala. Anul 2005 este la jumatate, profitul a aparut, insa despre privatizarea TAROM nu vorbeste nimeni.

    Guvernul Greciei este pe punctul de a finaliza vanzarea Olympic Airlines, macinata de multa vreme de dificultati financiare. Intregul pachet de actiuni va fi cumparat, cu 128 de milioane de euro, de Olympic Investors-York Capital. Si soarta Alitalia s-a decis acum doua luni: compania a fost impartita in doua companii mai mici: una de zboruri si una de servicii, in aceasta din urma statul italian pastrand doar 60% din actiuni, restul fiind preluate de grupul financiar Finctena. Inainte de restructurare – care a fost acceptata cu greu de Uniunea Europeana – Alitalia acumulase, in doar un semestru, datorii de 620 de milioane de euro. Cu o suma apropiata, 700 de milioane de euro, statul francez a vandut acum doua luni 44,7% din Air France KLM catre un consortiu format din ABN Amro si Groupe Société Générale.

    La randul ei, Ungaria a incercat anul acesta de doua ori sa vanda Malev, dar n-a gasit cumparator. Mai incearca. O parte din guvernele europene se scutura de companiile aeriene nationale ca de un vis urat. A vrut si guvernul roman sa se scuture de TAROM undeva in anul 2000, cand compania avea pierderi de peste 60 mil. dolari, dar nu s-a gasit nimeni sa o cumpere. Iar acum, cand TAROM a intrat pe profit – in ciuda faptului ca pretul petrolului zgaltaie piata aviatiei din toate incheieturile – cuvantul „privatizare“ este rostit mai rar. Eventual deloc. „Vad o competitie acerba intre companiile aviatice din Europa“, a declarat pentru Business Magazin Ulrich Schulte-Strathaus, secretarul general al Asociatiei Europene a Companiilor de Aviatie (AEA). „Unele se repozitioneaza, concentrandu-se pe piete de nisa care le aduc profit, altele devin ceea ce se cheama companii «glocal», cu alte cuvinte locale si totodata globale“, spune Schulte-Strathaus.

    Asta a facut si TAROM, care, pentru prima data dupa 1990, a inregistrat profit in 2004 dupa ce a renuntat la cursele transatlantice, devenind companie regionala. Pana in 2004, cuvantul privatizare era rostit de oficialii companiei romanesti drept o scuza, o explicatie, o posibila salvare a companiei de la pierderile de milioane de dolari pe care le avea anual, dar si drept o conditie ce trebuia indeplinita pentru ca organismele financiare internationale sa mai imprumute bani Romaniei. Acum, cand profitul estimat al companiei pentru urmatorii ani atinge cote placute auzului, discutia despre privatizare se poarta in alti termeni. „Nu ne grabim cu privatizarea“, a declarat pentru BUSINESS Magazin Cristian Becerescu, director general al TAROM. „Este drept ca vinderea companiei este in continuare un obiectiv cu care actionariatul principal al TAROM este prins in matricea de conditionalitati a acordurilor PAL 1 si PAL 2 cu Banca Mondiala“, recunoaste el, adaugand: „Dar preferam sa intindem aceasta miscare pana cand piata va fi convenabila“.

    Valul de vanzari de companii neprofitabile si cresterea continua a pretului petrolului duc la concluzia ca acum nu este un moment potrivit pentru vanzare. „Pretul petrolului inseamna pentru companiile carrier o pondere foarte importanta in economia unei curse. Mai precis, 14-15% sunt cheltuieli pentru combustibil, iar compania nu isi poate acoperi altfel costurile marite de petrolul prea scump decat prin cresterea pretului la bilete. Dar asta duce la scaderea traficului si totodata a profitului, iar piata devine sensibila si asta poate face ca ofertele pentru privatizare sa vina la un pret prea mic“, explica Becerescu de ce privatizarea TAROM nu a inceput deja. Dar, desi piata sufera din cauza costurilor, companiile aeriene se vand, totusi. Directorul TAROM nu pare convins de argumentul pietei dinamice si crede ca aceasta e dinamica nu pentru ca lucrurile ar merge bine, ci tocmai pentru ca merge prost. „Da, se vand. De fapt, se lichideaza mai mult decat se vand. Olympic Airlines se vinde acum pe un pret de nimic, aproape la jumatate fata de veniturile pe un an ale TAROM. Grecii au avut o evolutie proasta a rezultatelor financiare, iar acum actionarii au o problema pe care trebuie cumva sa o rezolve.“

    Planuri TAROM? Toate sunt legate de profit si de viitoarea privatizare. „Vinderea TAROM este acum un scop, nu o conditie in sine. Daca TAROM se mentine pe linia profitului de exploatare pana in 2008, compania va fi cu adevarat atractiva pentru privatizare“, spune Becerescu. In 2004, din profitul total al companiei de noua milioane de dolari, profitul operational a fost de 1,5 mil. dolari. Conform directorului general, compania mai are si alte operatiuni financiare, provenite din diferente favorabile de curs valutar (in cazul biletelor vandute de agentiile din strainatate) si dividende la societati mixte, de aici provenind restul de profit de 7,5 mil. dolari. Profitul a rezultat din suspendarea, in 2003, a curselor catre Beijing si New York si din strategii de marketing, care au pus, pentru o perioada, ofertele speciale ale TAROM alaturi de cele ale unor companii low cost.

    Pentru 2005, TAROM estimeaza un profit operational de peste sapte milioane de dolari, iar estimarile pentru urmatorii ani indica o curba usor descendenta, de la 12 milioane de dolari in 2006 la 9  milioane in 2008. Scaderea va fi cauzata de venirea celor patru noi avioane Airbus 318 (doua la sfarsitul anului 2006 si doua la sfarsitul anului 2007), care vor zbura pe curse de mediu curier, in Europa Centrala si de Vest si in Orientul Mijlociu. „O data cu intrarea in flota a unor noi avioane, apar si niste cheltuieli suplimentare, iar costurile mai mari vor scadea profitul“, spune Cristian Becerescu. Cele patru avioane au costat aproximativ 140 de milioane de dolari, in aceasta suma intrand si furnizarea de catre Airbus de piese de schimb, motoare de rezerva, dar si training pentru piloti.

    In acest moment, flota TAROM cuprinde patru aeronave de tip Boeing 737 seria 300, cinci aeronave de tip Boeing 737 seria 700 si sapte ATR 42 seria 500. Tot pentru 2005, TAROM asteapta cresteri substantiale de calatori pe destinatiile traditionale Paris, Bruxelles, Madrid, Milano, dar si din zborurile din Sibiu/Cluj spre Frankfurt, München si Viena. Becerescu estimeaza ca aceste cresteri vor duce veniturile din operare ale TAROM la 256 mil. dolari in 2005. Tot in acest an, TAROM a semnat, in sfarsit, precontractul pentru aderarea la Sky Team, una din cele mai mari aliante a companiilor aeriene, semnare care va fi urmata de auditarea companiei si aderarea propriu-zisa la sfarsitul anului, aderare prin care clientii TAROM ar avea acces la 800 de destinatii.

    Se poate spune ca cine ar vrea sa cumpere TAROM ar fi trebuit sa se prezinte la poarta de la Otopeni mai demult, cand compania era in pierdere. Acum, va trebui probabil sa astepte pana statul roman o va scoate la privatizare nu ca sa o salveze, ci pur si simplu pentru a nu mai simti in ceafa privirea Bancii Mondiale.

  • Cifrele TAROM

    Compania TAROM are in prezent 2.323 de angajati si estimeaza ca va inregistra, in 2005, 1,4 milioane de calatori.

    ACTIONARIAT: 92,63% din actiuni sunt detinute de statul roman (prin intermediul Ministerului Transporturilor), 5,42% apartin ROMATSA (Romanian Air Traffic), 1,43% Societatii de Investitii Financiare Muntenia si 0,52% Autoritatii Aeronautice Civile Romane

    CURSE: 20.284 in 2004, din care cursele externe in crestere cu 18% fata de 2003, iar cursele interne cu 21%.

    PASAGERI: In 2004, 1.062.000 de pasageri au cumparat bilete pe cursele regulate externe, 185.000 pe cursele interne si 66.000 pe cursele charter. Pe cursele interne, TAROM are de patru ori mai putini pasageri decat Czech Airlines.


    Drumul catre profit, pavat cu pierderi

    Treisprezece ani de pierderi si de subventii. Din 1990 pana in 2003, sfarsitul de an aducea la TAROM bilantul pierderilor iar inceputul anului urmator cu alocarea de subventii. In 2004, cu un an mai devreme decat promisese Bancii Mondiale, TAROM a incheiat pe profit. Cum? A devenit companie regionala, axandu-se pe cursele profitabile.

    • ANII PIERDERILOR
      2000: 68 de milioane de dolari
      2001: 26 de milioane de dolari
      2002: 27 de milioane de dolari
      2003: 14,5 milioane de dolari
    • ANII PROFITURILOR
      2004: 9 milioane de dolari
      2005*: 7 milioane de dolari
      2006*: 12 milioane de dolari
      2007*: 11 milioane de dolari
      2008*: 9 milioane de dolari

    *ESTIMARILE REPREZINTA DOAR PROFITUL DIN EXPLOATAREA AERONAVELOR

    In 2004 TAROM a inregistrat profit pentru prima data din 1990 incoace, dupa ce a renuntat la cursele transatlantice, devenind companie regionala.

  • Compania TAROM la 51 de ani

    TAROM a fost infiintata la 18 septembrie 1954. La cativa ani dupa lansare, aeronavele romanesti zburau catre aproape toate tarile europene.

    PESTE ATLANTIC:  In 1966 TAROM a efectuat primul zbor peste Atlantic, iar in 1974 a realizat primul zbor catre Sydney via Calcutta si a introdus zboruri regulate spre New York si Beijing.

    REGIONALIZAREA: Dupa aproape 30 de ani de zboruri transatlantice, in noiembrie 2003, TAROM inchide cursele de lung curier (New York, Chicago, Beijing si Montreal), urmand sa se axeze doar pe curse regionale.

    PIERDERI: Intretinerea reprezentantei in SUA cu noua angajati care lucrau intr-un birou din Empire State Building, dar si intretinerea celor doua Airbusuri A310 de capacitate mare cu care se realizau zborurile aduceau anual TAROM pierderi de 20 mil. dolari.

  • INVESTITII: Afaceri de centura

    Cand presedintele Traian Basescu a spus, referindu-se la fosta lui colega de partid Lavinia Sandru, ca „in politica este foarte usor sa ajungi pe centura politicii, acolo unde te poti intalni cu multi alti politicieni care ratacesc din partid in partid“, afirmatia a avut o conotatie peiorativa. Dar nu tot ce e legat de termenul „centura“ e neaparat rau.

    Soseaua de centura a Bucurestiului a fost vazuta aproape exclusiv pana acum drept un taram al prostitutiei si al cainilor vagabonzi. In ultimii ani, insa, centura da semne ca aspira la statutul de adevarata zona industriala a Bucurestiului. Iar presedintele Basescu e cel care a influentat, fara sa vrea, destinul soselei de centura care inconjoara Bucurestiul.

    Intr-adevar, decizia Consiliului General al Municipiului Bucuresti din august anul trecut – cand Basescu era inca primar general – prin care s-a interzis accesul autovehiculelor de peste 7,5 tone in Bucuresti pe timpul zilei, a insemnat intrarea soselei de centura intr-o noua era. Ar fi intrat oricum, dar poate nu atat de repede. Sa luam ca exemplu compania Transchim Bucuresti, care are o flota de 100 de camioane, dintre care 60 cu o capacitate de peste 20 de tone. Faptul ca acestea nu au mai putut intra in Bucuresti i-a facut pe cei de la Transchim sa-si mute sediul dintr-o zona destul de apropiata de centru – pe Calea Vitan, pe soseaua de centura, unde camioanele de mare tonaj nu sunt supuse la nici un fel de restrictii.

    „Ne-am cumparat doua locatii in zona de centura, fiecare cu o suprafata de cate un hectar. Am gasit teren destul de greu, dupa luni de cautare, si pana la urma am cumparat, in decembrie, cu 15 euro metrul patrat“, povesteste Constantin Isac, directorul general al Transchim. Acum, spune el, dupa doar sapte luni, pretul terenului in zona s-a dublat. Cresterile de preturi, destul de accentuate in ultimul an, au o singura cauza: a crescut cererea de terenuri din vecinatatea soselei de centura.

    Analistul imobiliar Radu Zilisteanu spune ca unul dintre cele mai importante pachete in negocierile Romaniei cu UE este legat de investitiile in protectia mediului – aproape 30 de miliarde de euro in perioada 2004 – 2018. Din acest motiv, acum nu se mai pot obtine avize pentru proiecte industriale in oras – ceea ce inseamna ca soseaua de centura (unde terenurile mai sunt inca mai ieftine decat in oras, iar accesul la caile de comunicatii rutiera si feroviara este simplu) a devenit o zona atractiva.

    „In plus, pentru proiecte industriale mari, nu se gaseau in oras suficiente terenuri cu suprafata de cateva hectare disponibile“, explica Zilisteanu. In plus, crede el, „pe centura“ poti utiliza forta de munca din comunele limitrofe, mult mai ieftina decat cea din Bucuresti.

    „Soseaua de centura este o alegere fireasca. Este normal sa existe o migratie din oras catre zona limitrofa, care devine o zona industriala“, crede si Muler Onofrei, directorul departamentului industrial al agentiei imobiliare Eurisko, care spune ca soseaua care inconjoara Bucurestiul a trecut prin mai multe faze investitionale.

    Primii au venit cei care au cumparat teren pentru speculatii, mizand pe faptul ca vor avea de castigat din scumpirea acestuia in timp. Ceea ce s-a si intamplat. Abia apoi au venit cei care au inteles ca de-acum inainte se pot face afaceri industriale la scara larga doar in afara Bucurestiului. „Mai ales in ultimul an, au inceput sa vina investitori de mare anvergura. In acest moment, urmeaza sa inceapa lucrarile de constructie la trei parcuri industriale in zona soselei de centura, fiecare in valoare de circa 40-50 de milioane de euro“, spune Onofrei. In plus, tot aici se dezvolta zeci de proiecte mici, de cate 2-3 milioane de euro.

    Reprezentantul Eurisko adauga ca tocmai pentru ca cererea a inceput sa creasca in ultimul an, preturile terenurilor din vecinatatea centurii s-au dublat sau chiar s-au triplat in anumite zone, iar in cele in care cererea a fost mai mica, au crescut „doar“ cu 30%.

    In prezent, cele mai scumpe terenuri sunt in zona Baneasa – 80-100 de euro metrul patrat, apoi spre soseaua Tunari – 30-40 de euro, in timp ce spre zona de vest a centurii, un metru patrat de teren costa in medie 20 de euro. Cele mai ieftine terenuri sunt in partea de sud a centurii si costa in medie 15 euro metrul patrat.

    Analistii imobiliari apreciaza ca pana acum s-au acoperit cam 30% din inelul de 74 de kilometri, cat are soseaua de centura, dar ca in cativa ani acesta se va completa in to-talitate. Oricum, chiar si pana acum, investitiile de la „centura“ insumeaza cateva sute de milioane de euro. In principal, in zona de centura se investeste fie in spatii de depozitare si spatii de productie, fie in parcuri industriale sau chiar in cladiri de birouri.

    Onofrei spune ca, in prezent, un spatiu industrial in zona de centura se inchiriaza cu sume intre 4 si 6,5 euro metrul patrat pe luna, in timp ce un metru patrat intr-o cladire de birouri costa 8-12 euro pe luna. Dupa primul val, adica cel al speculantilor, centura trece prin cel al doilea moment important: al celor care cumpara terenuri pentru investitii de la zero. „Centura devine un business. Vor veni investitii masive in zona“, crede Muler Onofrei de la Eurisko. Analistii imobiliari spun ca cei care investesc acum in astfel de proiecte sunt deopotriva companii straine, dar si romanesti.

    „Ritmul constructiilor va fi intr-o crestere exponentiala. Tuturor le convine sa faca fabrici aici, pentru ca nu exista tara mai prapadita decat Romania la capitolul platii angajatilor“, estimeaza Mircea Sterpu, seful departamentului terenuri de la agentia imobiliara CB Richard Ellis.

    Si el crede ca pe centura se vor face investitii. „Aici se va muta tot miezul industrial al Bucurestiului. Inca n-au venit greii, firmele mari din strainatate. Urmeaza sa vina si in zona centurii isi vor face spatiile de productie“, crede Mircea Sterpu. Cu toate acestea, lucrurile nu stau chiar pe roze pe soseaua de centura, care este din ce in ce mai aglomerata, ca trafic rutier. „Sunt zile in care pe centura este atat de aglomerat, incat sunt cozi si de cinci kilometri“, spune Mihai Iuga, directorul Directiei Tehnice din cadrul Companiei Nationale a Drumurilor si Autostrazilor Nationale (CNADR).

    Analistii imobiliari cred ca nivelul investitiilor ar creste si mai mult daca s-ar investi in latirea soselei de centura, fapt care ar usura accesul. „Visul meu este sa o vad la patru benzi. Se lucreaza la asta acum, exista un proiect in acest sens“, spune Iuga.

    Ba mai mult decat atat, exista un proiect pentru o noua sosea de centura, care va inconjura vechea sosea. De ce ar fi aceasta necesara? Pentru ca, spun reprezentantii CNADR, traficul rutier tot mai intens a facut ca viteza medie de circulatie pe vechea sosea sa scada semnificativ.

    „Lucrarile la noua centura, care va fi practic o autostrada, vor incepe cand vom avea finantare. Va fi o autostrada de centura. Lucrarile ar putea incepe in trei ani, si este foarte probabil ca fondurile sa fie obtinute de la Uniunea Europeana“, estimeaza Iuga. Iar de la inceperea lucrarilor si pana la inaugurarea noii soselei vor mai trece alti trei ani.

    Lungimea noii sosele va fi de 99 kilometri si aceasta va fi structurata pe patru benzi. Va fi, spun cei care se ocupa de proiect, o adevarata autostrada, ca cea spre Constanta, cu noduri rutiere, astfel incat circulatia sa nu fie intrerupta. Estimarile initiale vorbesc de o valoare totala a investitiei de circa 540 de milioane de euro, iar distanta medie intre noua si vechea sosea va fi de circa 5-6 kilometri.

    „Daca se va face aceasta noua sosea, intre ea si cea veche se va crea o zona mixta, in care se vor construi atat locuinte, cat si spatii industriale“, crede Ionut Florescu, consultant pe problema terenurilor la agentia imobiliara DTZ Echinox. El mai apreciaza ca in momentul in care se va anunta public ca s-a semnat un contract de finantare pentru aceasta sosea de centura, preturile terenurilor din zona vor creste brusc. „Oricum, sunt multi care stiu de acest proiect. Deja preturile au inceput sa creasca, dar nu alarmant“, adauga Florescu.

    In cativa ani, asadar, multi isi vor dori sa fie trimisi pe soseaua de centura de presedintele Basescu sau de oricine altcineva. Pentru ca centura nu va mai fi taramul prostituatelor si al cainilor vagabonzi, ci inima industriala a Romaniei.

  • FMCG: „Piata sunt eu!“

    Cota de piata e una dintre obsesiile companiilor, alaturi de profit. Iar daca ajungi la peste 90%, ce probleme mai poti avea? Wrigley Romania, care a ajuns la 94%, are, totusi, o mare nemultumire: aceea ca taranii, care reprezinta 47,3% din populatia Romaniei, nu mesteca guma.

    Guma pe care o mestecam astazi exista multumita unui truc negustoresc la care s-a gandit acum mai bine de o suta de ani un comerciant de sapun din Chicago, William Wrigley Jr.: cel care cumpara un sapun de la Wrigley capata, drept bonus, o guma de mestecat. Dar negustorul american a constatat ca oamenii pareau mai interesati de guma decat de sapun – asa ca s-a reprofilat, infiintand, in 1891, compania Wrigley, care avea sa devina cel mai mare producator de guma de mestecat din lume – pozitie pe care si-a pastrat-o pana azi.

    In Romania, Wrigley a pus cu adevarat piciorul abia la sfarsitul lui 1991. Compania facuse o livrare catre Romania in anii ‘70, guma fiind vanduta prin „shop“-urile cu plata in valuta, dar autoritatile n-au platit transportul, in valoare de circa 100.000 de dolari, ani buni. „Pana la urma, partea romana si-a platit datoria, dar numai in urma interventiei directe a sefilor de la Wrigley direct la Ceausescu“, povesteste Mihai Georgescu, in prezent director regional pentru zona balcanica al Wrigley.

    Asadar, in 1991, au aparut in Romania primele importuri de guma de mestecat produsa de Wrigley, iar trei ani mai tarziu a fost infiintata compania Wrigley Romania, care distribuie cele patru branduri ale Wrigley – Orbit, Airwaves, Winterfresh si Hubba Bubba. „Aici nu producem nimic, marea majoritate a importurilor provenind din Polonia si apoi din Franta, Marea Britanie si Spania“, spune Georgescu.

    De ce nu se produce aici guma de mestecat? Pentru ca, afirma Georgescu, guma de mestecat are o valoare mare pe un volum mic, ceea ce inseamna ca transportul nu reprezinta un procent semnificativ din pretul total al produsului. Si in acest caz, este mult mai rentabil ca productia sa fie concentrata in centre mari. De fapt, la nivelul Europei, doar cinci sunt tarile in care se produc gumele Wrigley: Rusia, Polonia, Franta, Marea Britanie si Spania. Desi in urma cu cinci ani Georgescu declara pentru Ziarul Financiar ca Romania are mari sanse de a atrage investitiile pentru o fabrica Wrigley, se pare ca o posibila investitie mai are de asteptat. Nu mai departe de finele anului trecut, compania a ales sa-si transfere productia din Phoenix, Arizona catre Polonia, unde Wrigley are o fabrica inca din 1996.

    Totusi, compania americana ar fi putut avea, tot de la finele anului trecut, o linie de productie la Brasov (dar pe segmentul de produse zaharoase, gen bomboane si bomboane gumate), ca rezultat al unei tranzactii de 1,48 miliarde de dolari prin care grupul american Kraft Foods, cel mai mare producator alimentar din America de Nord, a vandut catre Wrigley mai multe capacitati de productie, printre care si o unitate de la Brasov. Tranzactia ar fi vizat, pentru Romania, sectia in care se produc bomboane, drajeuri si caramele comercializate sub marcile Sugus si Silvana. In Romania, tranzactia a fost aprobata de Consiliul Concurentei in prima parte a acestui an, dar in cele din urma Wrigley a renuntat la preluarea fabricii de la Brasov. „Activele si marcile din Romania nu au fost transferate, deoarece in cadrul negocierilor nu s-a ajuns la o concluzie satisfacatoare“, au declarat la jumatatea lunii iulie reprezentanti ai managementului Wrigley din Romania.

    Georgescu spune ca o fabrica de guma in Romania este unul din multele planuri pe care firma le are in vedere, „dar nu pe termen scurt, in urmatorii 2-3 ani“.

    Dar cum stau romanii cu mestecatul gumei? Potrivit lui Georgescu, care citeaza ACNielsen, companie specializata in studii de piata, anul trecut, romanii au mestecat guma in valoare de aproximativ 75 de milioane de dolari, adica sub 3,5 dolari pe cap de locuitor. „Ca valoare a vanzarilor, produsele Wrigley ocupa o cota de piata de 94%“, sustine Georgescu. Cu toate acestea, cifra de afaceri a Wrigley s-a ridicat, anul trecut, la doar 40 de milioane de dolari, care reprezinta doar putin peste 50% din valoarea pietei de guma de mestecat.

    Explicatia? Restul, pana la 94%, sunt adaosurile comerciantilor acestor produse. Care este, totusi, motivul pentru care Wrigley detine o pozitie aproape de monopol? Aproape, pentru ca pe piata mai sunt – acum – gumele Happydent, din portofoliul companiei Perffeti Van Melle, ai carei reprezentanti nu au oferit comentarii pana la inchiderea editiei. Vor avea si gumele Perffetti aceeasi soarta in Romania ca si gumele Stimorol? Lansata in 1956 pe piata daneza, marca Stimorol a plecat la drum cu sloganul „Curata orice gat“ („clears every throat“).

    In Europa de Est marca a fost lansata in 1993, iar campania care i-a adus popularitate a avut drept slogan „The Original Strong Taste“. Principala eroare de „conduita“ a Stimorol pe piata romaneasca a fost pozitionarea ca direct competitor al marcii Orbit; poate ca Stimorol ar fi avut mai multe sanse daca ar fi atacat zone de nisa, cel putin la inceput – pana cand consumatorii s-ar fi atasat de marca. Cum ar fi guma cu aroma de scortisoara, pe care Orbit a adus-o in Romania abia la jumatatea lui 2005. Perffeti isi diferentieaza marca Happydent de gumele de Wrigley in primul rand prin aspect – folii de tip „medicament“ invelite in ambalaj de carton. Iar ca pozitionare, Happydent marseaza mai degraba pe igiena orala si pe efectul cosmetic decat pe aroma si savoarea gumei.

    Au loc doi sau mai multi competitori pe aceasta piata? Cel care conduce destinele gumei de mestecat Wrigley in Romania, dar si din restul tarilor din zona balcanica, spune ca pe piata din tara noastra inca mai este destul loc de crestere. In Romania se consuma anual 50 de lame de guma de mestecat pe cap de locuitor, in Ungaria – 85, in Cehia, 100, in Marea Britanie, 120, iar in Slovenia 190. In topul „mestecatorilor de guma“ se remarca americanii, cu 250 de lame pe cap de locuitor, primul loc le revine irlandezilor, cu 270 de lame pe cap de locuitor anual.  Georgescu spune ca premisele sunt incurajatoare, pentru ca piata romaneasca de guma de mestecat creste constant: anul trecut, de exemplu, a crescut cu 14%, iar pentru acest an se asteapta o crestere si mai accentuata.

    Singura problema care da cu adevarat bataie de cap celor de la Wrigley este ca Romania e compusa din doua piete distincte: cea urbana si cea rurala. Din punct de vedere al consumului de guma de mestecat, piata se imparte in 90% mediul urban, si 10% mediul rural, cu toate ca ponderea celor doua categorii de romani este aproape egala.

    Este, crede Georgescu, o problema a puterii de cumparare, dar mai ales a infrastructurii, adica a numarului redus de magazine din mediul rural. „Pentru ca guma de mestecat nu e un produs pe care ti l-ai planificat sa-l cumperi, ci il iei pentru ca il vezi. Este cel mai «de impuls» produs“, explica Georgescu, care povesteste ca mesteca saptamanal cel putin 50 de lame, ceea ce inseamna aproape 2.500 de lame pe an.

  • Guma de mestecat, o istorie timpurie

    Placerea mestecatului are o istorie veche. Grecii antici mestecau mastic – un fel de guma de mestecat facuta din rasina arborelui de mastic, iar maiasii mestecau o substanta facuta din seva arborelui sapodilla. Indienii nord-americani mestecau rasina de molid si au transmis obiceiul si noilor-veniti, care mai obisnuiau sa mestece si ceara de albine. Totusi, guma, ca produs de consum, a cunoscut in 150 de ani o dezvoltare cum nu visau primii inventatori.

    1848: John B. Curtis a facut si vandut prima guma de mestecat, care se numea State of Maine Pure Spruce Gum (guma pura de molid din statul Maine).

    1850: Curtis a inceput sa vanda gume aromate facute din parafina, produse mai populare decat guma din rasina.

    1869: William Finley Semple a fost primul care a patentat o guma de mestecat.

    1971: Thomas Adams a patentat o masina pentru fabricarea gumei.

    1880: John Colgan a descoperit cum sa faca pentru ca guma sa aiba gust bun o perioada mai lunga, in timpul mestecatului.

    1888: Tutti-Frutti, un produs al companiei Adams, a fost prima guma vanduta la tonomat. Masinariile erau asezate in metroul din New York.

    1899: Franklin V. Canning, un farmacist din New York, a inventat guma Dentyne.

    1906: Frank Fleer a inventat prima guma de mestecat pentru baloane, numita Blibber-Blubber.

    1914: A fost creata marca Wrigley Doublemint. Responsabili pentru adaugarea extractelor de menta si fructe in guma de mestecat au fost William Wrigley, Jr. si Henry Fleer.

    1928: A fost inventata guma de mestecat de culoare roz.

  • ANALIZA: Cu pedala la podea

    BCR Leasing: in sapte luni, mai mult decat in tot anul trecut. Romexterra Leasing, in primul semestru, 80% din intreg anul 2004. UniCredit Leasing, dublu in prima jumatate. Iar acestea nu sunt singurele firme de leasing care au anuntat in acest an rezultate peste asteptari. Pana unde va urca piata de leasing in 2005?

    De la zero la doua miliarde de euro in doar opt ani. Trei cifre care definesc foarte pe scurt evolutia uneori exploziva, alteori cu sincope, a pietei de leasing. In 2004, valoarea totala a contractelor de leasing s-a ridicat la peste 1,8 miliarde de euro, potrivit estimarilor Asociatiei Societatilor de Leasing din Romania (ASLR). Previziunile – deocamdata prudente – mizeaza pentru acest an pe o crestere de 30-40%, ceea ce ar face ca piata sa depaseasca semnificativ bariera celor doua miliarde de euro.

    Cu o valoare de 2,3-2,5 miliarde de euro, piata de leasing ar intra astfel intr-un club destul de elitist. Nu foarte multe sectoare de activitate din economia romaneasca se pot lauda cu cifre de afaceri cumulate de doua miliarde de euro. Astfel, valoarea totala estimata a contractelor de leasing semnate in Romania ar putea fi in 2005 dubla fata de intreaga productie de mobila si mai mare decat afacerile tuturor operatorilor de telefonie mobila la un loc.

    Impresionant? Nu pentru toata lumea. Chiar si aceasta valoare este departe de potentialul de 4-5 miliarde de euro pe care il avanseaza unii dintre jucatorii din piata.

    Si chiar dupa rezultatele anuntate de cativa dintre cei mai importanti actori in piata de leasing, companiile din piata raman prudente in estimari. BCR Leasing, UniCredit Leasing sau Romexterra Leasing aproape si-au dublat vanzarile la jumatatea anului, alte companii mari (ca Raiffeisen Leasing sau Tiriac Leasing) si-au revizuit in sens pozitiv estimarile, dar nu vom asista in acest an la o dublare a pietei de leasing, spun analistii.

    „Este o crestere peste asteptari, dar nu cred ca vom inregistra o explozie a pietei leasingului“, spune Cornel Coca Constantinescu, presedintele ASLR si director general al Romexterra Leasing. Reprezentantul ASLR este chiar usor ingrijorat de eventualitatea unei cresteri fara precedent. „Tot ce creste brusc ridica un semn de intrebare. Eu zic ca va fi excelent daca piata va creste cu 30%.“

    Apropo de semne de intrebare – cum s-a ajuns totusi la astfel de rezultate in primele luni ale anului?De ani de zile, leasingul aproape ca se identifica cu vanzarea de autovehicule, fie ca este vorba de autoturisme sau de vehicule comerciale. Potrivit raportului ASLR, anul trecut 92,67% din contractele de leasing incheiate au vizat cumpararea de automobile.

    Iar piata auto a crescut si ea mult peste asteptari in 2005. Vanzarile de masini din primele sase luni s-au apropiat de 130.000 de unitati, cat in tot anul 2003 si cu peste 60% mai mult decat in primul semestru al anului trecut. Insa, din acest an, din ce in ce mai multe companii au sesizat ca leasingul nu este doar o varianta de cumparare a masinilor, ci si o foarte buna oportunitate pentru a finanta achizitia de utilaje.

    Iar leasingul de echipamente pare a fi motorul cresterii din prima parte a anului. Din totalul bunurilor finantate in acest an de Raiffeisen Leasing, echipamentele reprezinta 16,5%, dublu fata de ponderea detinuta anul trecut. Segmentul finantarii de echipamente si utilaje a crescut ca pondere si in portofoliul BCR Leasing pana la 20%, iar jumatate din contractele UniCredit Leasing sunt tot finantari de echipamente. Uneori, anumite tipuri de utilaje domina portofoliul firmelor de leasing. In cazul Romexterra Leasing, echipamentele de foraj petrolier au reprezentat in acest an circa 80-85% din totalul contractelor.

    „Pe langa sectorul auto, piata de leasing a crescut pe fondul majorarii interesului pentru achizitia de echipamente“, spune Cornel Coca Constantinescu.

    Oficialii Motoractive Leasing considera ca, in perioada urmatoare, diversificarea cererii de echipamente va duce la cresterea ponderii acestora in portofoliul companiei. „Inasprirea conditiilor de creditare a determinat mai multe firme sa apeleze mai degraba la leasing pentru finantarea investitiilor in defavoarea creditelor“, crede Adriana Ahciarliu, secretar general al Asociatiei de Leasing Bancar (ALB). Aceasta asociatie grupeaza noua dintre societatile de leasing afiliate bancilor si detine, potrivit propriilor estimari, o cota de circa 50% din piata de leasing din Romania.

    Ahciarliu afirma ca, de altfel, chiar membrii ALB si-au propus sa-si diferentieze portofoliile, astfel incat autovehiculele sa nu mai aiba ponderi atat de mari in numarul de contracte semnate. Iar principalul motiv ar fi ca, in cazul finantarii de echipamente, pe langa cererea in crestere, si marjele sunt mai mari.

    Un alt factor important pentru avansul pietei de leasing il constituie si extinderea retelelor teritoriale ale companiilor de profil. Iar competitia in teritoriu este din ce in ce mai dura, apreciaza analistii. De fapt, leasingul calca pe urmele altor servicii financiare. Dupa dezvoltarea puternica a retailului bancar, cresterea exploziva a creditului de consum, este randul leasingului sa fie din ce in ce mai prezent pe piata romaneasca.

    Mai mult, firmele din domeniu asteapta o modificare a legislatiei, care ar putea da un nou impuls pentru expansiune. In proiectul de lege aflat in discutie cu legiuitorii vor fi clarificate sau introduse noi operatiuni, precum „sub lease“, „sale lease back“ si „leasing sindicalizat“. Acestea ar permite companiilor sa-si diversifice si mai mult gama de servicii oferite.

    In plus, analistii mizeaza pe dezvoltarea unor domenii precum leasingul imobiliar, care pana acum nu a atras atentia decat printr-un caz neplacut – intrarea in incapacitate de plata a MTS Leasing, cel mai agresiv promotor al acestui tip de activitate. Chiar si cu unele probleme de natura legislativa, piata de leasing a crescut puternic in opt ani. Dupa startul relativ timid din 1998, anul urmator celui in care a fost introdusa legislatia privitoare la activitatea de leasing, au urmat trei ani cu cresteri explozive care au dus la dublarea valorii contractelor de la an la an.

    Apoi, primul regres, in 2002, cand – parca speriata de posibilitatea de a depasi pragul miliardului de euro – piata de leasing a scazut cu 7%. Insa societatile de leasing si-au regasit suflul in anul urmator, cand valoarea contractelor a crescut cu peste 50%, pana la 1,4 miliarde de euro.

    Anul 2004 a confirmat trendul crescator, alte 400 de milioane de euro adaugandu-se la portofoliul firmelor de profil. Aceasta evolutie a avut loc in conditiile in care leasingul a trebuit sa depaseasca un impediment psihologic, si anume preferinta pentru proprietate a clientului roman. In cadrul unui contract de leasing, finantatorul este proprietarul bunului pana la achitarea in totalitate a ratelor, beneficiarul avand doar dreptul de a-l utiliza si de a-l cumpara la final prin achitarea valorii reziduale.

    Este drept ca si pe fondul unei lipse de posibilitati financiare, cei aproape 50.000 de clienti, care aveau contracte in derulare in 2004, au inteles ca profita mai mult din exploatarea unui bun decat din detinerea acestuia. Numarul de clienti este in continua crestere, valoarea contractelor creste la randul ei, pragul de doua miliarde pare ca va fi depasit, legislatia va fi, intr-un final, modificata.

    Ramane o singura intrebare fara raspuns pentru moment: cand va ajunge piata de leasing la potentialul de 4-5 miliarde de euro?

  • Cine face piata

     1.000 de companii au inregistrat ca obiect de activitate activitatea de leasing, dar numai 200 sunt active in acest domeniu. Circa 40-50 aduna cam 75% din valoarea contractelor.

    BANCI: Dintre cele 200 de firme de leasing, 10% sunt afiliate unor banci. Exemple: BCR Leasing, UniCredit Leasing, BRD Sogelease etc.

    CAPTIVE: 15% din societatile de leasing sunt afiliate unor furnizori de produse. Exemple: Tiriac Leasing, Romstal Leasing etc.

    INDEPENDENTE: 75% din firmele de leasing sunt independente. Exemple: Motoractive Leasing, International Leasing etc.