BusinessMagazin

Blog

  • AdPRINT PE SCURT

    • STATUT: Sunt trei elemente care diferentiaza AdPrint de Ad’Or si Effie Romania.

    1. APARTENENTA:
    Ad’Or si Effie sunt proiecte sindicalizate ale industriei, iar AdPrint este un proiect privat (al agentiei de PR Millenium Communications). Din aceasta perspectiva, AdPrint are acelasi statut ca si Golden Drum (Slovenia), cel mai important festival din regiune.

    2. ACOPERIREA:
    AdPrint este un festival european.

    3. POZITIONAREA:
    AdPrint este un festival de nisa, care premiaza creativitatea in print. Un alt element de diferentiere este maniera de jurizare si concurs, centrata pe conceptul de echipa. 

    • ISTORIC: In urma cu sapte ani, la prima sa editie, AdPrint era singurul festival de publicitate din Romania si era adresat agentiilor autohtone. Pe atunci se numea Romanian Outdoor Awards. „Abia aparusera panourile si noi deja faceam festival de publicitate de nisa“, isi aminteste Andrei Bortun.  
    • ADPRINT 2006

    PARTICIPARE:
    In concursul de anul acesta (2-5 februarie), s-au inscris 12 agentii din Europa si 19 din Romania (pana la inchiderea editiei).

    CATEGORII:
    A. Produse si servicii (32 de subcategorii);
    B. Cele mai bune tehnici (5 subcategorii);
    C. Cel mai bun print;
    D. Cele mai bune echipe de creatie.

    PREMII:
    Organizatorii pun la bataie 41 de premii. Cele mai importante trofee sunt Agency of Angels (agentia cu cea mai buna echipa de creatie din competitie) si Network of Angels (reteaua care aduna cele mai multe puncte in competitie). 

    TAXA:
    Taxa de inscriere variaza intre 250 si 400 de euro per reclama, functie de categorie si conditiile de inscriere.

  • Media au atras in 2005 cei mai multi bani din istoria publicitatii romanesti

    In 2005, media par sa fi atras cei mai multi bani din istoria publicitatii romanesti. Cati? Greu de spus, dar suma neta se invarte, cel mai probabil, in jurul sumei de 250 mil. euro net, potrivit unui sondaj prin care BUSINESS Magazin a cerut publicitarilor sa faca estimari. Toti cei care au raspuns sondajului sunt de acord ca piata va creste si in 2006, dar procentele de crestere avansate variaza, in functie de agentie, de la 10-15% pana la 40-45%.

    Noi categorii de advertiseri isi fac loc in fisierele Excel ale media-plannerilor in fiecare an. Acum cativa ani erau in voga pateurile, laptele, salamurile si vopselurile. A crescut apoi ponderea telecom, a spirtoaselor si a serviciilor financiare – care au mers mana in mana cu retailerii, electrocasnicele, asigurarile si automobilele. Asa se face ca piata a crescut continuu in ultimii ani – prin aparitia unor categorii noi de advertiseri, prin intrarea pe piata a unor noi companii, prin cresterea bugetelor.

    Dar situatia pare sa fi stat cel mai bine in 2005, sunt de acord publicitarii – cand o medie a estimarilor facute de agentii plaseaza investitiile in reclama la nivelul de 250 de milioane de euro net. Pentru a ajunge la aceasta valoare, BUSINESS Magazin a realizat, in decembrie, patru optiuni de raspuns si le-a transmis agentiilor de media cu mare rulaj (si nu numai). A adunat apoi voturile pentru fiecare optiune, iar media rezultata a fost confruntata cu raspunsurile altor agentii. Variantele de raspuns au fost: sub 150 de milioane de euro (zero voturi); intre 150-200 de milioane de euro (1 vot); peste 200 de milioane de euro (2 voturi) si intre 250-300 de milioane de euro (4 voturi). In acest din urma caz, au fost si raspunsuri concrete: „S-au cheltuit net 280-300 de milioane de euro“, a spus o agentie.

    Alte estimari luate in calcul au fost una de 265 de milioane de euro si alta de 270 de milioane. Prin insumarea minimelor si a maximelor si media aritmetica a raspunsurilor s-a ajuns la o estimare care plaseaza investitiile in media in 2005 undeva intre 231 si 259 de milioane de euro. Unde au mers banii? Tot agentiile de publicitate estimeaza ca televiziunea a atras 63% din totalul bugetelor de reclama; presa scrisa – 17%; radioul – circa 6%; OOH – 12% (out-of-home, care include panotajul stradal si publicitatea indoor printre altele), restul de 2% revenindu-le Internetului si cinemaului, cu balanta veniturilor inclinand in favoarea Internetului. Procentele au fost calculate facand media estimarilor intervievatilor pentru fiecare canal. 

    Ce inseamna insa acest sfert de miliard investit in reclama in 2005? E mult sau e putin? Daca raportam suma la incasarile nete din Ungaria, inseamna putin: nu ajunge nici macar la jumatate din valoarea pietei ungare, care in 2004 a fost de circa 600 mil.  euro. Daca o raportam insa la cea de la sfarsitul anilor ‘90, e promitatoare.  In 2005, una dintre cele mai dinamice categorii de advertiseri a fost cea a medicamentelor, este de parere Dana Bulat, head of planning la Universal McCann (divizia de media a grupului McCann Erickson), printre companiile care au investit in publicitate ea mentionand pe Sicomed, Ozone Laboratories si Terapia. „As mai remarca si sectorul financiar/bancar, unde si-au facut simtita prezenta advertiseri ca ABN Amro sau Banc Post“, a spus Bulat (o explicatie ar fi intrarea ABN – inca din 2004 – pe segmentul de consumer banking, respectiv rebranding-ul Banc Post).

    Dar cresterea volumului de reclama se datoreaza si inflatiei tarifelor – in special la TV – subliniaza Sorin Doru, media director la Optimedia. Cresterea a fost de 35-40% in cazul statiilor mari si de 10-15% in cazul jucatorilor mici, spune el. „Iar in publishing, cresterile de tarife nu au depasit 10%“, spune Doru. Dar la radio? „Tarifele au crescut cu 25-30%.“ Ca particularitati in 2005, el a sesizat presiunea mare a cererii pe TV, cresterea apetitului companiilor romanesti pentru publicitate si agresivitatea comunicarii din partea Danone si Altex. In cel de-al doilea caz, este important de mentionat ca Altex a scos doar partial bani din buzunar pentru reclama, restul fiind contributia furnizorilor sai (electrocasnice si aparatura audio-video). Doru de la Optimedia este de acord si face o estimare: cam 60-70% din bugetele consumate de Altex au fost in sistem co-advertising, restul fiind comunicare proprie (practica des intalnita printre retaileri).

    Facand o estimare a bugetelor atrase de TV in 2005, Zoe Vasilescu, director de vanzari la Pro TV, Acasa, Pro Cinema, Pro TV International, TV Sport si Compania de Radio Pro, spune ca piata de publicitate TV s-a situat „la o cota de 60% din total, cu o crestere usor mai mare decat media pietei in ansamblu“ (estimarea lui Vasilescu confirma procentul de 63% estimat pe baza sondajului BUSINESS Magazin). Ca si Sorin Doru de la Optimedia, Vasilescu spune ca aceasta crestere s-a datorat „in mare masura“ cresterilor de pret masive operate de principalii jucatori ai pietei. Aceste cresteri s-au reflectat in „suplimentarea bugetelor clientilor vechi“, dar au condus si la „disponibilizarea de spatiu pentru clientii noi“. Astfel, spune Vasilescu, statiile de nisa au devenit o „solutie de eficientizare a mix-ului de statii si de marire a vizibilitatii campaniilor“, ceea ce a condus la o crestere suplimentara a pietei. Vorbind de radio, ea spune ca piata s-a situat la o cota de cca. 6% din total (procent care coincide cu cel calculat ca medie a raspunsurilor la sondajul BUSINESS Magazin), „cresterea ei (a pietei de radio – n.r.) fiind considerabil mai mica fata de media pietei“. De ce? Fragmentarea audientei intre foarte multe statii este explicatia lui Zoe Vasilescu. 

    Estimarile Kiss FM si Star FM pentru incasarile radioului in 2005 sunt mai optimiste decat 6%. Corina Brandmayer, sales director, crede ca posturile de radio romanesti au atras, impreuna, 8% din totalul pietei, estimata de aceasta la aproximativ 250 de milioane de euro. Vorbind despre 2006, Brandmayer crede ca tarifele (la rate-card) vor creste in medie cu 15%, „ceea ce va conduce la o crestere a investitiilor in publicitatea la radio de cel putin 5%“, anticipeaza reprezentantul celor doua statii radio.

    Nu numai audiovizualul va creste preturile in 2006. Se prognozeaza ca si presa scrisa va ridica tarifele cu 25-30% anul acesta, spun unele voci din publishing (cresterea incepand chiar din 2005 pe anumite segmente). La fel se va comporta si publicitatea la cinema, „care va cunoaste o crestere in medie de 20-30%“, spune Cristina Costandache de la Cable Direct (regie de vanzari care are in portofoliu, printre altele, un cinematograf important din Bucuresti). Ea estimeaza ca bugetele de reclama pe acest canal vor atinge 2,4 mil. de euro (fata de 1,6 mil. euro, la cat o estimeaza in 2005).

    Dar o crestere spectaculoasa a veniturilor din publicitate va veni din partea Internetului, canalul cu cea mai rapida rata de crestere la nivel mondial. In opinia lui Orlando Nicoara, director in cadrul companiei NetBridge – cel mai mare vanzator de publicitate pe Internet – investitiile vor creste cu 50% fata de 2005, atingand valoarea de 3,5 milioane de euro net (fata de 2,5 milioane la cat o aproximeaza in prezent). Aproape sigur, Nicoara anticipeaza ca bugetele vor merge preponderent catre acei jucatori care vor oferi o solutie completa de informare si divertisment internautilor, dar si catre acei publisheri care isi vor amplifica prezenta pe Internet. „Acestia (editorii de presa – n.r.) privesc cu teama faptul ca Internetul le fura cititori. Stau in expectativa – daca sa posteze total sau partial continutul publicatiei sau daca ar trebui sa dezvolte continut independent de editia tiparita. Sunt deja unele ziare – cele de sport de pilda – care au luat in serios aceasta a doua varianta, oferind stiri in timp real“, a spus Nicoara.

    In outdoor, estimarile sunt cele mai incerte – companiile asteapta deocamdata sa vada mersul campaniei Primariei Generale a Capitalei de reglementare a pietei outdoor (demolarea afisarilor ilegale). Bucurestiul atrage aproape jumatate din totalul bugetelor out-of-home (OOH), estimate de publicitari la peste 30 mil. euro in 2005.

    Insa in 2006 atentia se indreapta spre TV, canalul care atrage cea mai mare felie din bugetele de reclama. Estimarea lui Zoe Vasilescu de la Media Pro este ca piata va creste, in ansamblu, cu 30%, iar cresterile de pret isi vor mentine trendul, poate chiar vor fi mai mari, luand in calcul „diminuarea capacitatii statiilor de a livra GRP-uri (puncte de audienta – n.r.), dar si ca efect al necesitatii reducerii duratelor calupurilor de publicitate“. Iar piata TV „se va mentine la o pondere de 60% din total“, spune ea. Zoe Vasilescu se mai asteapta ca piata de radio sa aiba o pondere de circa 5-5,5% din total, „in conditiile unei cresteri estimate de pret de 20-25%“. 

    „Piata de publicitate TV va creste cu 25% in 2006“, anticipeaza Brindusa Vlanga, director general al regiei de vanzari DBV Media House si director de vanzari la Realitatea TV. In privinta cresterii tarifelor, Vlanga spune ca acestea vor creste cu pana la 50%, „in conditiile in care marii investitori in publicitate vor suplimenta bugetele TV, iar pietele de consum vor inregistra cresteri“. Vlanga mai spune ca pe piata vor intra „jucatori mari si puternici in anul crucial premergator aderarii la  UE“. Antena 1 si Prima TV nu au comentat pentru acest articol. Si, daca jucatorii din media si-au pus deja pe hartie previziunile pentru 2006, unele agentii sunt ceva mai rezervate. De pilda Dana Bulat de la Universal McCann spune ca ii este destul de greu sa faca acum o predictie „din cauza unei vizibilitati reduse asupra planurilor multora dintre clienti“. Ea admite ca ritmul de crestere va fi „si mai accelerat, undeva pe la 40%“, dar ramane de vazut cum vor fi gestionate aceste cresteri. Mai mult ca sigur, unul dintre cele mai dinamice sectoare in 2006 va fi telecomul, previziune datorata nevoii de comunicare a Vodafone (care va inghiti Connex), a Cosmote (nou intrat), dar si a Orange si Zapp, care vor incerca sa-si mentina cresterea. Bunurile de larg consum, alimentele, serviciile financiare, retailerii si dealerii auto sunt previzionate sa-si mentina vocea sus in peisajul publicitar.

    Previziunile lui Bulat de la McCann si a lui Vasilescu de la Media Pro – ca investitiile nete in publicitate vor creste in medie cu 45% la anul – depasesc media previziunilor publicitarilor chestionati pentru sondajul BUSINESS Magazin – care este de 27-28%. Cum va fi? Oricum, peste 300 de milioane.

  • TOP 2005

    Datele de monitorizare a investitiilor in media in 2005 arata ca berea si bunurile de larg consum raman – ca si in 2004 – cele mai mari consumatoare de publicitate. Iata clasamentele provizorii: 

    • DUPA INVESTITIILE BRUTE

    Fata de 2004, guma de mestecat si electrocasnicele au scazut cel mai drastic bugetele la rate-card, pierzand 8, respectiv 7 locuri fata de clasamentul anterior (guma de mestecat nu figureaza in top, fiind pe locul 18).    

          CATEGORIE                                                                   mil. €                            loc in 2004 

     1.  BERE                                                             128                            1
     2.  BAUTURI CARBOGAZOASE                                  82,9                         3
     3.  TELEFONIE MOBILa                                            75,6                         2
     4.  SAMPON, BALSAM                                              68,7                         4
     5.  IAURT                                                              59,5                         9
     6.  DETERGENTI RUFE                                              59                           5
     7.  AUTO                                                               54,3                         6
     8.  TABLETE DE CIOCOLATA                                     52,3                         7
     9.  PRODUSE DE CURATAT CASA                               32,4                       17
    10.  DEODORANTE                                                    31,4                       11 
    11.  BANCI SI SERVICII BANCARE                               26,6                       12
    12.  PASTA / PERIUTE DINTI                                      26,3                       15
    13.  INGRIJIREA FETEI                                              24,8                       18
    14.  ELECTROCASNICE*                                            24                            8
    15.  BRANZETURI                                                     22                          19

    *PERIOADA IANUARIE-SEPTEMBRIE 2005;  VALORILE SUNT EXPRIMATE LA RATE-CARD (PE BAZA DATELOR FURNIZATE DE ALFACONT), DISCOUNTURILE APLICATE MERGAND SI PANA LA 90% PENTRU  TV. IN PRINT SI RADIO, DISCOUNT-UL MEDIU VEHICULAT ESTE DE  35%. 3. DATELE SE REFERA DOAR LA MEDIA MONITORIZATE (TV, PRINT RADIO), DECI NU INCLUD SI INVESTITIILE IN INTERNET, CINEMA SI PUBLICITATEA OOH (OUT-OF-HOME), CARE NU SUNT MASURATE.
    SURSA: OPTIMEDIA 

    • DUPA PUNCTELE DE AUDIENTA

    Cand fac clasamentul investitiilor in media, cunoscatorii se uita mai degraba la numarul de GRP-uri* cumparate de advertiseri decat la investitiile brute (rate-card) din monitorizari. Cei mai mari investitori in media in primele noua luni ale anului 2005 au fost, conform acestui criteriu, urmatoarele companii: 

          COMPANIA                                       GRP-uri                 loc in 2004

     1.  P&G                                          93.401                   1
     2.  UNILEVER                                  60.487                   2
     3.  DANONE                                     55.069                  5
     4.  COCA-COLA                               38.595                   3
     5.  KRAFT FOODS                            37.551                   6
     6.  BEIERSDORF                              36.643                   4
     7.  L’OREAL                                     32.794                  9
     8.  HENKEL                                      31.870                 10 
     9.  COLGATE PALMOLIVE                   30.227                 11
    10. QAB                                           28.517                 16
    11.  NESTLE                                      28.453                   8
    12.  WRIGLEY’S                                 22.333                   7
    13.  ALTEX                                        21.214                   –
    14.  RECKITT BENCKISER                    20.954                   – 
    15.  URSUS (CBR)                              19.146                 20


    *GRP (GROSS RATING POINT) – UNITATE DE MASURA A AUDIENTEI DE PUBLICITATE, EGALA CU 1% DIN UNIVERSUL AUDIENTEI TOTALE POTENTIALE. IN CAZUL DE FATA ESTE VORBA DESPRE GRP-URI DE 30 DE SECUNDE, CLASATE IN FUNCTIE DE DATELE FURNIZATE DE TNS-AGB, SEGMENTUL ALL-URBAN (TOATE ORASELE). 

    NOTA: CLASAMENTUL ESTE VALABIL DOAR PENTRU MEDIA MONITORIZATE (TV, PRINT RADIO), DECI NU INCLUD SI INVESTITIILE IN INTERNET, CINEMA Si PUBLICITATEA OOH (OUT-OF-HOME) – CARE NU SUNT MASURATE. 
    SURSA: OPTIMEDIA

  • Impresie. Ape tulburi cu crocodili

    Daca se faceau vinovate de lasitate in fata inamicului, legiunile romane erau pedepsite de conducatori cu decimarea. Pentru ca sunt acuzati de ceea ce unii numesc coruptie clasa politica romaneasca pare sa fi ales aceeasi decimare – primele capete stau gata-gata sa cada. Oare?

    Sunt din ce in ce mai convins ca politicienii din Romania sunt, mai mult decat orice, buni actori. Daca vor sa mimeze ceva, cu orice pret, le iese de cred si ei asta, ca sa nu mai vorbim de restul lumii. 

    Vrea Uniunea Europeana lupta anticoruptie, no problem, luptam. Cu atat mai bine daca respectiva lupta anticoruptie poate sa slabeasca taberele adverse. Alta calitate a clasei politice este capabilitatea de a rescrie, indiferent ce, cu voie sau fara voie. Cu voie rescriu, de exemplu, in functie de interese, texte de legi. Fara voie parafrazeaza ziceri celebre, ultimul exemplu fiind transformarea aceleia cu „in spatele unui barbat de succes este o femeie obosita“ in varianta romaneasca „in spatele unui politician de succes exista rude bogate“. 

    Dar nu asta-i problema. In momentul in care scriu acest text, bilantul de persoane publice cu probleme cuprinde mai multe capitole principale, de genul Nastase, Dan Ioan Popescu, Copos, Patriciu, fiecare cu mai multe capitole subsidiare si ceva notite de subsol, de la Tariceanu la sefi de banci si cine a mai fost sa „discute“ cu procurorii in ultima vreme. In ansamblu miscarea este vioaie si da impresia ca romanii sunt gata sa bata recordul de politicieni depanusati la hectar, in asteptatea raportului din primavara al Comisiei Europene care ar trebui sa consfinteasca aderarea. E de colea sa pui in urna capete si din opozitie si de la putere, sa le agiti bine si sa vezi daca extragerea iti asigura potul cel mare (referinta la loterie e pur intamplatoare)? Unde s-a mai vazut asa ceva?

    Niciunde. Si daca privesti cu suficienta detasare, nici spectacolul romanesc nu este decat inceputul unui nou capitol de exprimare politica – impresionismul partinic. Claude Monet a lansat curentul in pictura, cu tabloul „Impression. Soleil levant“. Maestrii nostri au mazgalit urgent „Impresie. Matusa neobosita“, „Impresie. Mama cu asfalt“, „Impresie. Jocul cu actiuni“ sau „Impresie. Presedinte uber alles“. Calitatea artistica a lucrarilor pare sa fi convins o parte din societatea romaneasca, care a exclamat „…gata, a inceput…“, cu gandul la marea curatenie.

    Nu cred. S-ar putea sa ma repet spunand despre clasa politica din Romania ca este asemeni unei colonii de animale marine, din acelea ce traiesc in preajma Marii Bariere de Corali. Unduiesc dupa cum bat curentii, se hranesc prin toate orificiile posibile, ridica edificii in piatra si termopan si reactioneaza toti odata, cu toate ca atingerea declansatoare vine dintr-o margine. Se strang brusc unul intr-altul, chiar daca miscarea mai arunca vreun neatent afara din colonie. La fel se intampla acum. Sa presupunem ca toate anchetele pornite se vor finaliza cu ceva judecati; judecata imi spune ca timpul si termenele si vointa de a supravietui si legaturile subterane vor birui orice impuls de curatare. Ramanand in zona subacvatica, ma vad nevoit sa-l citez aici pe ambasadorul Marii Britanii la Bucuresti, Quinton Quayle, care a spus recent ca in apele politicii romanesti  exista nu numai pesti, ci si reptile periculoase, cum este crocodilul. „Singurul lucru de care ii este frica crocodilului este ca apa in care traieste sa fie curatata. Atunci el ar deveni vizibil si vulnerabil“, a spus ambasadorul.

    De asta mi-e si mie cel mai teama, de faptul ca apele sunt prea tulburi si au prea multe de acoperit si ca nici o incercare de curatire nu va reusi. Nu-i vorba, nici altii nu sunt mai breji, oriunde s-ar afla si oricat de moralisti ar incerca sa para acum, cand ne dau lectii. Cred numai ca au fost baieti mai fini, apucand nu cu falci de crocodil, ci cel mult cu dintisori de stiuca. Si ii dau dreptate presedintelui Basescu, care a cerut politicienilor straini sa nu mai eticheteze Romania drept o tara corupta, desi simt ca avem abordari diferite ale subiectului. Sa dea Parchetul sa ma insel si sa fi inceput…

  • Vanzarea CEC, intre pro si contra

    Demarata in forta la finele lui decembrie, ramasa mai apoi in umbra privatizarii BCR, asteptata sa se reia in ianuarie – vanzarea CEC ar putea fi acum amanata. Din nou. Cat timp, in ce conditii se va face, daca se va mai face, ce se va intampla mai departe – sunt lucruri care nu se cunosc inca.

    Pana una alta, cei implicati – Ministerul de Finante si Guvernul, pe de o parte, si investitorii interesati de CEC, pe de alta parte – isi sustin argumentele pro si contra. De ce n-ar mai vrea statul roman sa vanda Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC), venerabila institutie bancara romaneasca cu o istorie de peste 150 de ani si cu o imagine bine intiparita in mintea romanului de rand, a spus-o destul de raspicat ministrul de finante, intr-un interviu acordat in urma cu doua saptamani pentru BUSINESS Magazin. Pur si simplu, explica la vremea respectiva Sebastian Vladescu, nu mai este chiar atat de clar ce e mai bine pentru CEC si care ar fi decizia cea mai corecta a statului roman. Pana la urma, care sunt lucrurile care atarna in balanta? Sa le luam pe rand. 

    Vanzarea BCR pentru o suma considerata de multi analisti de-a dreptul exorbitanta (3,75 miliarde de euro) a creat un „standard“, spune Vladescu. Pur si simplu, suma platita de Erste pentru BCR a demonstrat ca  „lucrurile romanesti in sine au o valoare mai mare decat cea la care au fost vandute pana in momentul de fata“.  Altfel spus, vremurile in care activele romanesti se vindeau pe bani marunti au cam apus. Vanzarea BCR, venita dupa tranzactia prin care Connex a fost preluat de Vodafone pentru peste 2,5 miliarde de euro (potrivit estimarilor din piata) a ridicat clar stacheta. De ce? 

    Pentru ca, de fapt, nu vindem niste bunuri, ci un… potential. Un potential economic in crestere, chiar daca anul trecut aceasta a fost ceva mai modesta decat anticipau guvernantii. Astfel ca, spune Vladescu, daca petrolul romanesc valora la sfarsitul anului 2004 mai putin de un miliard – referindu-se la tranzactia prin care OMV a preluat Petrom – iar la sfarsitul anului 2005 36% dintr-o banca peste 2 miliarde, inseamna ca Romania valoreaza mult mai mult. Si totusi, cei sapte care au intrat in cursa pentru CEC, depunand la finele lui decembrie oferte de pret orientative, nu prea par a fi de acord sau cel putin nu in totalitate cu ministrul Vladescu. 

    Ofertele orientative n-au depasit, spun surse din piata, dar admite si ministrul de finante, cateva sute de milioane de euro. Iar guvernul vrea mult mai mult – poate chiar peste miliardul de euro. 

    Pana una alta, insa, intre dorinta lui Vladescu de a tine stacheta la nivelul inaltat de BCR, si realitatea unui CEC invechit, fara infrastructura informatica, cu angajati care mai au nevoie de ore bune de training si cu o gama de produse mult in urma concurentei, distanta e mare. O distanta pe care nici macar potentialul economic al Romaniei, nici reteaua de peste 1.400 de sucursale si nici increderea romanilor de rand intr-un CEC care le-a fost ani buni singura banca de incredere nu o poate justifica in ochii bancherilor.

    „Ba chiar am putea sa spunem ca, pentru ca in lupta sunt atatea banci internationale si concurenta e mare, si pretul platit in final ar putea depasi consistent valoarea reala a bancii“ – marturisea pentru BUSINESS Magazin, intr-o discutie neoficiala, unul dintre concurenti. In opinia sa, chiar daca valoarea reala a bancii nu depaseste cateva sute de milioane de euro, concurenta mare si interesul investitorilor pentru Romania, acum, dupa o privatizare care a ridicat asteptarile, in prag de aderare si in conditii economice relativ stabile ar putea duce pretul si peste 5-600 de milioane de euro.  „De ce sa amani procesul fara a mai trece macar de runda depunerii ofertelor?“, planificata pentru ianuarie – se intreba retoric investitorul respectiv. „Macar sa vezi cum stai – nu are nici o logica sa intrerupi procesul acum.“ 

    Daca nici macar aceasta etapa n-ar fi parcursa, imaginea autoritatilor ar iesi destul de sifonata – pana la urma, adauga el, sapte investitori internationali au pierdut bani si timp degeaba parcurgand de pomana procedurile necesare. In opinia sa, amanarea privatizarii CEC este un risc pe care guvernul nu ar trebui sa si-l asume. 

    „Cine poate garanta ca intr-un an doi lucrurile nu se schimba in rau?“  Iar rau poate insemna orice, spune el – amanarea integrarii Romaniei in Uniunea Europeana, o epidemie de gripa aviara, o conjunctura economica ce iese din parametri normali, o criza politica, un cutremur. 

    Orice care ar putea scadea interesul investitorilor pentru tara noastra. Mai bine iei, spune el, mai putini bani acum, dar te alegi cu un investitor serios, decat sa  dai vrabia din mana pe un posibil castig mai mare intr-un viitor nebulos, asupra caruia nimeni nu poate avea control total. Pe de alta parte insa, Vladescu are, la randul lui, argumente solide: pana la urma, si alte tari (Polonia, Slovenia) au decis sa-si pastreze cel putin o banca de stat.  Si de ce nu, daca ea este profitabila si functioneaza pe picior de egalitate cu celelalte banci comerciale? 

    Intrebarea este insa (si nici ministrul Vladescu nu o ignora): ar putea, cu un plan de investitii bine gandit si condus sa faca din CEC o astfel de banca?  Ramane de vazut daca planul de afaceri pe care conducerea bancii il va prezenta comisiei de privatizare in aceasta saptamana va convinge.

  • Kilowattul privat

    De la 1 iulie, factura la electricitate creste cu 5%. E.ON, ENEL si EdF nu vor sa fie „furnizori“ de ajutoare de stat. Investitorii privati vor acoperi „pierderile tehnologice“ prin cresterea tarifelor la curent.

    Cine spunea ca afacerile din energie nu sunt profitabile? Daca esti investitor strain si ai negociat bine cu guvernul, profitul vine aproape imediat. Marfa/serviciile oferite se pot scumpi semnificativ dintr-o singura miscare de condei. Asa se intampla, de la 1 iulie, cu energia electrica. Kilowattul se scumpeste, in medie, cu 5,2%. Iar principalii beneficiari sunt companiile de distributie a electricitatii si investitorii straini care le-au preluat.

    Dar scumpirea nu mai este de mult o noutate. De ani buni se stie ca o data la sase luni se recalculeaza preturile si sunt anuntate noi tarife. Niciodata mai mici. Cauza majorarii tarifelor la electricitate este, de data aceasta, „cresterea preturilor combustibililor, in special al carbunelui si al gazelor naturale“, dupa cum spunea Nicolae Opris, presedintele Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE).

    Prin urmare, cea mai importanta ajustare de pret ar fi trebuit facuta, dupa rationamentul de mai sus, la pretul cu care producatorii vand electricitatea in sistemul national. Lor le-au crescut cel mai tare costurile pentru ca ei sunt cei care trebuie sa cumpere carbune, gaze etc. ca sa „scoata“ electricitate din ele.  Opris a admis ca unele majorari de tarife s-au acordat si termocentralelor. La randul lor, ceilalti producatori au beneficiat de ajustari de tarife: Nuclearelectrica isi va vinde energia electrica produsa mai scump cu 2,1%, iar pretul de vanzare al Hidroelectrica va fi mai mare cu 5%.

    Pretul electricitatii contine insa si alte componente adiacente pretului de productie: transportul, furnizarea, distributia. Iar aceasta din urma este pe jumatate privata. Aici vine „drama“. Un investitor privat, fie el grupul italian ENEL, cel francez EdF sau cel german E.ON, nu se simte confortabil in pozitia de furnizor de ajutoare de stat.

    Asa ca preseaza autoritatile sa-i recunoasca toate componentele care alcatuiesc pretul de distributie si sa accepte cresterea tarifelor. Mai intai, s-a stabilit ca poate recupera – prin majorarea tarifelor – 12% din investitiile realizate in fiecare an. Acum – si de aici scumpirea kilowattului cu 5% – investitorii au cerut recunoasterea in tarife a „pierderilor tehnologice“.

    Iar ANRE a fost de acord cu aceasta doleanta. S-a ajuns, prin urmare, la o crestere a pretului de distributie cu 8 pana la 18%. Firmele private de distributie isi trec pierderile din retea la capitolul costuri si refuza sa le suporte din buzunarul propriu, spun surse din sectorul energetic. Si la capitolul „pierderi“ pot fi trecute furturile de electricitate. Acum, acestea se regasesc in facturile celor care sunt buni-platnici.

    Dar investitorii straini nu sunt unicii „vinovati“ pentru scumpirea electricitatii. Autoritatile de la Bucuresti s-au angajat in fata Fondului Monetar International si a Uniunii Europene sa elimine pierderile companiilor din sectorul energetic. Cea mai simpla modalitate s-a dovedit a fi cresterea tarifelor. Teoretic, masura este normala: costurile de productie ale termocentralelor trebuie acoperite din pretul de vanzare al energiei, si nu de la bugetul statului.

    Problema vine abia in momentul cand sunt analizate aceste costuri. O singura componenta explica, intrucatva, motivele pentru care Termoelectrica a ajuns cu datorii de ordinul miilor de miliarde de lei. Cele mai recente date statistice – pentru luna aprilie – arata ca salariul mediu net pe economie a fost de 7,4 milioane de lei.

    Cei care au sansa sa lucreze in domeniul „productiei si furnizarii de energie electrica si termica, gaze si apa“ au avut un castig net de aproape 13 milioane de lei, in aprilie. Si exemplele de acest gen ar putea continua. Unii spun ca situatia nu se poate schimba pana cand termocentralele nu vor fi privatizate. Dar cine sa le ia cu datorii atat de mari si cu o forta de munca nu tocmai ieftina? Si chiar daca ar fi investitori privati, si ei ar face exact ce au facut companiile care au preluat distributiile de electricitate: ar cere cresterea preturilor pentru a avea profit.

    Pana vor reusi sa descalceasca itele sistemului energetic, autoritatile fac ce stiu mai bine: analizeaza costuri, accepta „pierderi tehnologice“ si decid scumpiri in lant. Vestea buna este ca, cel putin pana la sfarsitul anului, alte „ajustari“ ale tarifelor la utilitati nu mai sunt programate. Deocamdata.

  • Timpul n-a mai avut rabdare

    Scandalul „matusii Tamara“ poate reprezenta pentru PSD inceputul sfarsitului ca partid  majoritar. Din pacate, liderii Aliantei D.A. nu par grabiti sa profite de situatie – dimpotriva.

    In adolescenta, westernul meu preferat era „The Good, The Bad, and The Ugly“ (Bunul, Raul si Uratul) in regia lui Sergio Leone. L-am vazut si revazut de atatea ori incat la un moment dat ajunsesem sa-i stiu pe dinafara cam toate replicile. Pe scurt, era vorba despre trei aventurieri – dintre care Bunul, interpretat de Clint Eastwood, era „bun“ doar in masura in care era ceva mai putin rau decat ceilalti doi (Lee Van Cleef si, respectiv, Eli Wallach) – porniti in cautarea unei comori in plin Razboi Civil. Scena culminanta are loc intr-un cimitir prafuit, pierdut in desert, in care cei trei se infrunta intr-un mod neasteptat pentru un western. 

    Locul duelului clasic, in care Bunul si Raul se impusca pe ulita mare, este luat de o confruntare – sa-i zic truel? – triunghiulara, in care fiecare incearca sa-i termine pe ceilalti doi. De aici si suspansul si tipetele corbilor si muzica lui Ennio Morricone. Finalul, nu lipsit de surprize, are mai putina importanta. 

    Ceea ce conteaza aici e satisfactia estetica a cinefilului, servit cu o confruntare iesita cu totul din tiparele clasice. Ei bine, ca spectator impatimit al scenei politice, ma tem ca vom fi frustrati de o satisfactie comparabila taman acum, cand conditiile obiective ar fi fost cat se poate de favorabile „triangularii“ scenei politice. Coincidenta sau nu, anuntul autosuspendarii lui Adrian Nastase din functia de presedinte executiv al social-democratilor din Romania s-a suprapus peste vestea relansarii fuziunii PNL-PD. Pentru a risipi banuielile ca intentiile n-ar fi cu adevarat serioase, cateva zile mai tarziu, premierul Calin Popescu Tariceanu se intalnea cu Valeriu Stoica, pentru a discuta detaliile teoretice si practice ale acestui proiect. 

    Greu de spus daca la mijloc e miopie politica, frica, sau, pur si simplu, rea vointa. Ce e sigur e faptul ca nu asistam nicidecum la un moment de clarviziune liberala. La aceasta ora, Partidul Social Democrat se afla la cele mai joase cote de popularitate din istoria sa postdecembrista. Si cand ma refer la asta, nu ma gandesc neaparat la scandalul matusii Tamara. 

    In definitiv, indiferent cum se va incheia aceasta poveste, actorii politici Adrian Nastase, Ion Iliescu, Miron Mitrea sau Mircea Geoana nu reprezinta, la scara istoriei, decat accidente. Semnificative, fara doar si poate, dar accidente. In locul lor, dar jucand aceeasi piesa, se putea afla chiar si Badea Cartan. Important aici e partidul. 

    Un partid care, intr-o forma sau alta, era sortit sa apara in Romania post-Ceausescu. Intr-o analiza extrem de interesana a tarilor post-comuniste, publicata la inceputul lui 1992, Herbert Kitschelt estima ca, data fiind situatia economico-sociala a Romaniei, pentru urmatoarea decada, electoratul va fi concentrat masiv in zona corespunzatoare deopotriva autoritarismului si mentinerii unei politici de redistribuire, in dauna pietei „libere“. 

    Asa a fost. Kitschelt a mai profetit si aparitia unui partid de tip Romania Mare – si asa a fost. Tot el, insa, mai spunea ca, pe masura ce generatiile varstnice incep sa lase locul generatiilor tinere, trendul se va inversa. Asa este. Trendul se inverseaza. Vrem, nu vrem, Romania la care Nastase facea referire imediat dupa prezidentialele din 2004 moare incet, dar sigur. Si, o data cu ea, dispare si electoratul PSD. Totul acum e doar o chestiune de timp – si de viziune politica. 

    Un singur lucru ii mai poate salva acum PSD-ului pozitia de actor majoritar pe scena politica: o bipolarizare fortata a scenei politice, in care partidului sa ii fie incredintata dominatia unuia dintre poli. Cu alte cuvinte, exact ceea ce Boc si Tariceanu, sfatuiti de Basescu, preconizeaza sa faca. Si tare ma tem, explicatia e cat se poate de simpla.  Atat Partidul National Liberal, cat si Partidul Democrat nu au mentalitate de invingatori, suferind inca de „complexul PNTCD“. Atat PNL, cat si PD se tem in continuare ca accederea lor la putere este doar un accident de parcurs si ca, peste trei ani, se vor trezi din nou in opozitie, ba mai mult, chiar in afara parlamentului. Si-atunci vor sa-si astearna de pe-acum un locsor caldut – a se citi, un sistem bipolar.

    Dupa cum am mai spus-o, problema bipolarizarii scenei politice e, in principal, aceea ca ar avea loc… in Romania. Adica intr-o tara traversata nu de catre o linie majora de fractura, precum unele tari nordice (catolicism-protestantism liberalism-socialism, secular-religios etc.), ci de catre o multitudine de astfel de fracturi. Din motive istorice, social si culturale, suntem departe de a reprezenta un bloc politic omogen. Si-atunci, singura noastra sansa de a ne vedea „fracturile“ politizate, aduse in spatiul public si discutate cat mai pe-ndelete, ramane sistemul multipartinic. 

    Jakub Zielinski demonstreaza suficient de convingator ca reducerea numarului de partide politice are ca principala consecinta depolitizarea fortata a unora dintre aceste linii de fractura. Altfel spus, in loc sa le recunoastem si sa le rezolvam, le varam sub covor si ne prefacem ca au incetat sa existe. 

    Din acel moment, devine doar o chestiune de timp pana cand fracturile ocultate se vor transforma in monstri, iesind din dulap cand ne e lumea mai draga. De aceea, daca alde Tariceanu si Boc isi imagineaza ca procedand asa vor „ingheta“ sistemul politic intr-o structura convenabila, se inseala amarnic. Pe spinarea noastra, se inseala.  Nu stiu altii cum sunt, dar eu, unul, dupa cativa ani de locuit in America, m-am saturat pana peste cap de westernurile clasice si astept cu nerabdare un regizor de talia lui Sergio Leone.

  • Imagini de epoca

    Doua anunturi au zguduit lumea fotografiei „traditionale“ luna aceasta: Nikon a renuntat la afacerile cu filme, iar Konica-Minolta s-a retras din cele cu camere foto si hartie fotografica.

    Konica-Minolta, unul dintre gigantii industriei fotografice, a hotarat ca pierderile tot mai mari pe care le inregistrau divizia de productie a camerelor digitale si cea care se ocupa cu productia de filme si hartie fotografica nu mai justifica interesul pentru aceasta afacere. Compania a anuntat ca se va concentra pe domenii cu perspective mai bune, precum copiatoarele color si ecranele cu cristale lichide.

    Astfel, o istorie de peste 100 de ani in domeniul foto se incheie brusc, pe fondul unei concurente acerbe si a cererii scazute. Corporatia nipona, al treilea mare producator de filme fotografice din lume, dupa Eastman Kodak si Fuji Photo, s-a format in urma cu trei ani, prin fuziunea producatorului de filme Konica cu fabricantul de aparate de fotografiat Minolta. De altfel, si aceasta miscare a fost – la vremea respectiva – o incercare de a imbunatati profitabilitatea.

    La doar cateva ore dupa anuntarea vestii, forumurile de fotografie au fost invadate de opinii diverse, de la viziuni catastrofale, care prevad disparitia altor mari producatori, pana la evaluari mai pragmatice, care remarcau ca iesirea din scena a celor de la Konica-Minolta se datoreaza si intarzierii in lansarea unor produse. Cert e ca lumea fotografiei s-a schimbat dramatic in ultimul deceniu, o data cu dezvoltarea tehnologiei digitale. De fapt, Konica-Minolta nu e prima companie care paraseste industria foto si, probabil, nu va fi nici ultima.

    Practic, in ultimul deceniu, mai ales in segmentul camerelor destinate publicului larg, si-au facut intrarea numerosi producatori de echipamente electronice care – pana la inventarea senzorilor pe baza carora functioneaza camerele digitale – nu aveau afaceri in domeniul foto.  Astfel, firme ca Samsung, Panasonic sau Sony au intrat puternic pe piata, erodand cotele unor producatori traditionali ca Pentax, Leica sau Fuji. Doar in sectorul fotografiei profesionale si semi-profesionale, lideri necontestati au ramas – si in era digitala – Canon si Nikon.

    Pentru a supravietui pe piata, firmele au recurs la diverse parteneriate. Astfel, pe lentilele folosite la unele camere Sony scrie Carl Zeiss, obiectivele modelelor mai avansate ale Panasonic sunt realizate de Leica. Alte parteneriate vizeaza chiar dezvoltarea unor modele de aparate.  De exemplu, Pentax si Samsung au semnat un acord privind dezvoltarea unui aparat digital reflex, cu vizare prin obiectiv (DSLR – digital single lens reflex). Iar anul trecut chiar Konica-Minolta semnase un acord similar cu Sony. 

    De altfel, din aceasta relatie se va naste singurul „mostenitor“ al traditiei fotografice Konica-Minolta. Compania a anuntat ca va transfera o parte din activele diviziei de productie a camerelor foto catre Sony, mai precis partea legata de aparatele DSLR. Sony va lansa o noua camera pe care se vor putea monta obiectivele utilizate anterior de aparatele Konica-Minolta.

    Aceasta este singura veste buna pentru actualii posesori de camere dezvoltate de Konica-Minolta, care vor putea astfel sa-si innoiasca aparatura, fara a fi nevoiti sa renunte la toate obiectivele pe care le detin. Fiecare producator de camere SLR (cu obiective interschimbabile) are propriul sistem de montare, care de obicei este incompatibil cu al unui alt producator. De exemplu, un obiectiv Canon nu poate fi montat pe un aparat Nikon, decat – eventual – cu un adaptor special.

    Totusi, anuntul care pentru fanii fotografiei, mai ales ai aparaturii produse de Konica-Minolta, a reprezentat o tragedie a fost privit cu ochi buni de investitori. Actiunile corporatiei au crescut la bursa din Tokio cu nu mai putin de zece procente. Compania a inregistrat pierderi din afacerile in sectorul foto in ultimii trei ani. In anul fiscal incheiat la 31 martie 2005, activitatea de productie a camerelor foto si a accesoriilor pentru acestea a adus pierderi de 7,3 miliarde de yeni (circa 52 de milioane de euro), in timp ce productia si vanzarea de materiale fotografice au dus la pierderi de 1,4 miliarde de yeni (10 mil. euro). 

    Pentru anul fiscal ce se va incheia in martie 2006, compania prevede venituri in scadere puternica (in jurul nivelului de 30%) in cazul ambelor divizii. Chiar si in aceste conditii, decizia Konica-Minolta de a renunta la afacerile din domeniul foto a venit ca o surpriza pentru toti cei implicati in domeniu.

    Corporatia japoneza are in portofoliu cateva inovatii care au schimbat lumea fotografiei in secolul trecut, cum ar fi sistemul de autofocalizare sau primul sistem compact de procesare a fotografiilor care nu necesita spalare – asa-numitul „minilab“ – care a fost introdus pe piata in 1984. Istoria companiei incepe insa mult mai devreme, la fel si cea a inovatiilor. In 1903, grupul producea prima hartie fotografica din Japonia, iar in 1940, primul film color din tara.

    Insa istoria nu i-a ajutat pe cei de la Konica-Minolta sa faca fata competitiei foarte intense din industria fotografica, mai ales dupa introducerea camerelor digitale. De fapt, compania japoneza nu este prima firma din domeniu care renunta (total sau partial) la afacerile cu fotografie. Nikon a anuntat in urma cu doua saptamani ca isi va concentra resursele asupra dezvoltarii aparatelor digitale, renuntand la cea mai mare parte dintre aparatele pe film, obiectivele cu focalizare manuala si accesoriile pentru acestea. Kodak si-a diminuat drastic activitatea in domeniul fotografiei pe film, printre masurile luate fiind concedierea a peste 25.000 de angajati in ultimii doi ani si stoparea vanzarilor de aparate cu film pe anumite piete. 

    Un alt nume celebru – compania belgiana Agfa-Gevaert s-a retras din afacerile cu filme. Pe de alta parte, producatori ca Fuji sau Olympus si-au aratat dorinta de a ramane implicati in acest sector. Insa decizia surprinzatoare a unui grup cu un nume puternic pe piata foto semnaleaza, in opinia analistilor, sfarsitul unei ere in care producatorii traditionali de film si aparatura fotografica – majoritatea de origine japoneza – au dominat piata echipamentelor fotografice.

  • Se cauta un Sharon arab

    Atacurile cerebrale care l-au scos pe Ariel Sharon din politica israeliana au pornit o maree de speculatii. Cine ar putea fi succesorul sau? Ehud Olmert? Bibi Netanyahu? Shimon Peres?

    Aici sta, ni se spune, viitorul pacii israeliano-arabe. Dar gandindu-ma la Orientul Mijlociu post-Sharon, eu imi pun o cu totul altfel de intrebare. Exista oare un succesor arab pentru Ariel Sharon? Sau, si mai bine: exista un Sharon arab? Scandalos pare chiar si faptul de a pune o astfel de intrebare. Pana la urma, Ariel Sharon si-a construit reputatia de cel mai nemilos luptator impotriva arabilor si de cel mai greu de stavilit constructor de colonii. Multi ani asa a aratat „sharonismul“. Asa ca mi s-ar putea raspunde ca exista multi Sharon arabi – adica multi lideri arabi care sa-si fi facut un nume luptand neobosit impotriva Israelului.

    Daca Sharon ar fi parasit scena acum cativa ani, inainte sa ajunga premier, epitaful lui ar fi putut suna asa: „Ariel Sharon: cel mai brutal luptator anti-arab, constructor de colonii, om politic radical“ – punct. Dar nu-i putem face biografia fara a-i analiza mandatul de premier, care a fost cea mai buna si mai inteleapta dintre varstele sale. Nu sunt multi lideri de 77 de ani care sa admita ca unul dintre cele mai marete proiecte din biografia lor politica a fost eronat (punand in pericol extrem viitorul propriului popor) – si care, in plus, sa-si puna ei insisi in pericol extrem, pentru a intoarce roata, ceea ce le-a mai ramas din viata si din cariera politica. Si asta tot „sharonism“ se poate numi acum.

    Asa ca, atunci cand intreb daca exista un Sharon arab, intreb de fapt daca printre palestinieni, sirieni, libanezi si sauditi – natiunile-cheie ale Orientului Mijlociu care inca nu s-au reconciliat cu Israelul – exista conducatori gata sa admita ca straduintele lor de-o viata de a mentine societatile pe care le-au condus intr-o stare de ostilitate impotriva Israelului – si de a cere sa fie respectat dreptul refugiatilor palestinieni de a se intoarce in Israel – n-au fost cumva o uriasa risipa de energie care, daca nu e contracarata acum, pune in pericol extrem viitorul propriilor popoare. Pun o astfel de intrebare fara a avea vreo iluzie in privinta lui Sharon. Editorialistul ziarului Haarez, Gideon Levy, a rezumat cel mai bine: „Entuziasmul tarziu al lui Sharon e entuziasmul unui om transformat abia in cele din urma in conducator intelept, care a incercat pana la sfarsitul vietii sa iasa din tot felul de situatii in care un conducator intelept nu s-ar fi bagat niciodata. 

    Vechiul Sharon e cel care si-a condus tara in cel mai inutil si mai pagubos razboi dus de Israel, razboiul din Liban, si care nici macar n-a catadicsit sa ridice mana in favoarea unui acord de pace cu Iordania“. Sharon este, in plus, raspunzator de constructia unei retele de asezari evreiesti in Cisiordania si Gaza care in timp a devenit o povara de nesuportat. Asa ca Sharon-premierul a avut de rezolvat o gramada de probleme create de Sharon-ministrul apararii si Sharon-ministrul agriculturii. Intrebat daca s-a schimbat total ca politician cand a desfiintat coloniile evreiesti din Gaza si alte cateva din Cisiordania, Sharon a dat o faimoasa replica despre scaunul de premier: „Vezi de aici lucruri pe care de acolo nu le vezi“. A reusit sa vada, in cele din urma, ca a construi prea multe colonii evreiesti inseamna a pune in pericol si caracterul evreiesc al Israelului, si pe cel democratic. Asa ca a sacrificat fara intarziere tocmai partidul de dreapta pe care el l-a cladit – Likud – pentru a strica acele asezari.

    Leadership-ul nu e ceea ce tu faci impotriva adversarului. Asta e intotdeauna usor. Leadership-ul e ceea ce le spui alor tai. Inseamna sa-ti privesti propriul popor in ochi si sa-i spui, cu fapte macar, daca nu cu vorbe: „Am gresit. Trebuie sa intoarcem roata“.  Ei bine, asta inseamna cu adevarat leadership. Dar schimbarea din inima lui Sharon va sfarsi prin a pune capat conflictului numai daca printre ceea ce-a mai ramas dintre dusmanii lui arabi exista vreun Ariel Sharon (vreun alt Anwar Sadat sau vreun alt rege Hussein), unul gata sa faca acelasi lucru. Yasser Arafat si Hafez Assad al Siriei n-au fost niciodata dispusi sa-si priveasca in ochi popoarele si sa le spuna ca lupta dusa pentru distrugerea Israelului a luat sfarsit. Batranul Arafat si batranul Assad au aratat exact ca tanarul Arafat si tanarul Assad. Oricat de sus s-au ridicat, n-au putut vedea destul de departe, in numele propriilor lor popoare.

    Mostenirea lui Sharon va fi una amestecata. Cele ale lui Arafat si Assad sunt pure – mediocritati pure – iar pretul il platesc popoarele lor. Sharon a parasit scena, dar multumita noului centru israelian pe care l-a construit „a parasit un Israel capabil sa ia o decizie pentru viitorul Cisiordaniei“, scria analistul  Stephen P. Cohen.  Assad si Arafat s-au dus, dar pentru ca ei niciodata n-au construit „un nou centru sau o cale catre un alt viitor, natiunile lor au ramas framantate si dupa ce ei au plecat“. Nu stiu cine ii va succeda lui Sharon. Stiu doar ca va fi mult mai usor pentru viitorul conducator al Israelului sa duca mai departe partea buna a mostenirii lui daca prin vecinatate se vor arata vreo cativa Sharon arabi. 

  • Un milion de abonati nevazuti

    La prima vedere, trei mari companii de cablu TV isi Impart piata romaneascA: RCS, Astral si UPC. In total, cele trei companii au 2,5 milioane de abonati. Totusi, 3,5 milioane de utilizatori platesc lunar abonamentul de cablu. Cine incaseaza pentru milionul nevazut?

    La capitolul achizitii, piata romaneasca de cablu a excelat in ultimii cinci ani. Multe companii mici, in majoritatea cazurilor cu acoperire locala sau regionala, au fost inghitite de cei trei mari care domina piata. Rand pe rand, operatori precum Kappa, Terra Sat, Fx Communications au intrat in portofoliul liderilor de piata, marindu-le si mai mult aria de acoperire. Dar raman totusi un milion de utilizatori care nu platesc abonament nici la RCS, nici la Astral, nici la UPC. Ei intra in parohiile celor 500 de operatori mici, raspanditi prin toata tara.

    Cat de rentabile sunt afacerile lor? „In multe situatii, cei mici se straduiesc sa supravietuiasca“, crede Gheorghe Minea, presedintele Canad Systems, operator care administreaza retele locale totalizand 20.000 de abonati. Daca luam in calcul faptul ca o retea locala are maximum 500-1.000 de clienti, s-ar putea spune despre compania lui Minea ca e una dintre cele mai mari dintre afacerile mici.

    Gheorghe Pristavu, patronul companiei de cablu Intex Prim – cu operatiuni in sate si comune din Arges, Gorj, Prahova, Dambovita si in orasul Campulung Muscel – are o parere nuantata. „Intr-adevar, despre companiile care au doar 500-1.000 de utilizatori se poate spune ca supravietuiesc, insa un operator cu 25.000 de clienti, cum e cazul nostru, traieste bine.“ La fel crede si Petre Basa, proprietarul unei retele de 10.000 de abonati care acopera Sighisoara si imprejurimile localitatii.

    Totusi, viata micilor operatori nu e neaparat tihnita. Investitiile in echipamente facute de cei mici sunt superioare (raportat la numarul de clienti) investitiilor derulate de cei mari. Spre deosebire de RCS si Astral, ai caror abonati sunt concentrati in marile aglomerari urbane, operatorii locali au in portofoliu clienti apartinand unor comunitati restranse si disipate.

    In consecinta, pentru a furniza cablu mai multor sate sau mici localitati, ai nevoie de mai multe echipamente de receptare si retransmisie a semnalului decat in cazul celor care se adreseaza abonatilor din marile orase. In multe situatii, reteaua unui operator local intinsa pe teritoriul a patru-cinci judete are tot atatia abonati cat are un mare operator intr-un singur cartier.

    „Costurile de mentenanta sunt mai mari decat la operatorii mari“, adauga Gheorghe Pristavu de la Intex Prim. Tot la capitolul costuri apare si un al doilea impediment. „Licentele de difuzare a programelor TV sunt mai mari in cazul nostru“, spune Petre Basa, directorul Teleson din Sighisoara. Explicatia: proprietarii unui nou canal de televiziune vor fi interesati sa fie distribuiti prin retelele mari (RCS, Astral, UPC). In aceasta ecuatie, cei mari vor dicta regula jocului. In schimb, in cazul celor mici, lucrurile vor sta exact invers: posturile TV vor impune pretul – de obicei, mai mare.  Costurile cu salariile sunt probabil singura zona in care cei mici stau mai bine decat operatorii de anvergura.

    Abonamentele practicate de operatorii de la sate sau din orasele mici sunt aproximativ egale cu cele ale marilor operatori, insa lipsa unei mase critice de abonati le creeaza probleme. Scopul lor este sa aiba concentrari de abonati cat mai mari pentru a deservi cu aceleasi echipamente (deci, aceeasi investitie) un numar cat mai mare de utilizatori. De la 10-20.0000 de utilizatori in sus, concentrati in trei-patru judete, lucrurile incep sa functioneze cum trebuie. Pentru 20.000 de clienti, veniturile anuale din cablu se ridica la circa un milion de euro.

    Desi cablul TV este considerat o afacere bazata pe cash, in sensul ca luna de luna ai niste incasari constante care iti asigura fondurile necesare desfasurarii activitatilor curente, in cazul celor mici regularitatea incasarilor este mai mult decat relativa. Impedimentul principal este legat de incasarile provenite de la locuitorii oraselor mici. „Nu la sate este problema, pentru ca taranul isi respecta termenele de plata, ci in orasele mai mici, cum e cazul Campulung“, explica Gheorghe Pristavu.

    In cele din urma, banii totusi sunt incasati. Cu intarziere, insa veniturile se realizeaza. Cum tariful este stabilit o data pe an, valoarea incasarilor nu este afectata de devalorizare sau inflatie. Pristavu stabileste tariful pentru abonatii sai la inceputul fiecarui an. „La 1 ianuarie, indexam valoarea abonamentului cu rata inflatiei pe anul anterior. Asta in cazul in care nu introducem programe noi“, spune el.

    Includerea taxei pe valoare adaugata (TVA) in abonamente din iunie 2005 a complicat si mai mult viata cablistilor mici. Practic, factura fiecarui client s-a incarcat cu 20%, o majorare semnificativa pentru cei cu venituri mici. Gheorghe Minea de la Canad Systems spune ca o pentru a furniza cablu intr-o comunitate de 500 de abonati, un operator are costuri lunare de 2.250 de euro, in vreme ce veniturile se ridica la 2.500 de euro. Practic, profitul inainte de plata taxelor, a dobanzilor si inainte de scaderea amortizarii (EBITDA) este 250 de euro pe luna. „Profiturile noastre reprezinta 15% din venituri, spre deosebire de marii operatori, a caror profitabilitate ajunge la 30-40%“, explica Minea.

    Un nivel mai scazut al ratei profitului atrage dupa sine si o valoare de piata mai mica a companiilor de cablu locale. Daca un abonat RCS sau Astral valoreaza pe piata aproximativ 200 de dolari, un abonat din retelele mici este evaluat la jumatate. Totusi, daca ii punem la un loc pe toti abonatii de cablu din retelele mici (un milion) ajungem la o valoare considerabila: 100 de milioane de dolari.

    Care este strategia de dezvoltare pe piata celor mici? Posibilitatile de extindere a bazei de abonati sunt limitate, daca nu chiar inexistente. Asta pentru ca „zonele de influenta“ au fost deja demarcate, iar operatorii nu dispun de fonduri pentru fuziuni si achizitii. Astfel, raman doar doua cai pentru crestere: una extensiva, cealalta intensiva. Cresterea numarului de clienti vine de la sine, prin dezvoltarea comunitatilor in care operatorii sunt deja prezenti.

    Gheorghe Pristavu vorbeste de „un spor natural“ al pietei care este de doar 3-4% pe an. Calea intensiva presupune cresterea veniturilor de la clientii deja existenti prin suplimentarea numarului de programe, diversificarea serviciilor (de exemplu, Internet) si cresterea calitatii. „Dezvoltarea o facem din resurse proprii si din credite bancare“, detaliaza Petre Basa, seful de la Teleson.

    Televiziunea prin satelit este o alta gura de oxigen pentru furnizorii de cablu. Un numar de 46 de operatori mici au devenit actionarii unui furnizor de televiziune prin satelit care va deveni operational la inceputul lui iulie 2005. „Digital Cable Systems este o companie formata din mai multi operatori mici. De acum, acestia vor putea furniza clientilor existenti doua servicii: televiziune prin cablu si prin satelit“, explica Gheorghe Minea, unul din actionarii importanti din compania nou creata. Investitia intr-un operator de televiziune prin satelit este mai mare decat cea in cablul TV cu doua ordine de marime.  „Daca investitia intr-o retea de cablu se cifreaza intre 30 si 50.000 de dolari, infrastructura unui operator de satelit costa 3-5 milioane de dolari“, completeaza Minea.

    Sunt si situatii cand operatorii locali au reprezentat buturuga mica din calea celor mari. Mai precis, au existat si inca mai exista companii care nu fac business pentru business, ci cu scopul de a-i incomoda pe cei mari. Un exemplu relevant ar fi reteaua Oltenia TV, detinuta de omul de afaceri craiovean Samir Spranceana. Oltenia TV s-a dezvoltat in Craiova paralel cu reteaua RCS. Operatorul detinut de Spranceana practica tarife semnificativ mai mici (minus 40%). Justificarea: promotii succesive. In cele din urma, RCS a achizitionat Oltenia TV, pentru a stopa hemoragia de abonati catre concurentul local. In alte situatii, operatorul mai mare a refuzat sa-si cumpere concurentul pentru a nu-i creste si mai mult puterea financiara.

    Considerate neatractive pentru afaceri, satele si micile orase au reprezentat un punct de atractie pentru cablistii de nisa. Desi fac acelasi lucru ca si Astral, RCS si UPC, modelul lor de business suna paradoxal: investitii mai mari, profituri mai mici, abonati mai putini, costuri mai multe.