Când Paddy Scott a dezvoltat dureri de stomac chinuitoare în 2017, posibilitatea unui cancer nu i-a trecut niciodată prin cap. Fotograful şi realizatorul britanic de expediţii şi filmări, a cărui activitate îl ducea adesea în terenuri accidentate sau periculoase, avea doar 34 de ani şi se mândrea cu condiţia sa fizică, conform Financial Times.
După ce medicul său de familie l-a trimis pe Scott la spital pentru o colonoscopie, clinicianul care i-a administrat-o l-a întrebat dacă ar vrea să ia parte la un test de sânge conceput pentru a detecta tumorile. Mai târziu, a primit vestea devastatoare că avea un cancer de intestin în stadiu avansat, care se răspândise la ficat.
Experienţa lui Scott nu mai este o anomalie aşa cum a fost odată. În ultimii 30 de ani s-a înregistrat o creştere a cazurilor de aşa-numit “cancer cu debut precoce” la persoanele sub 50 de ani. Această creştere este atât de accentuată, încât epidemiologii de top au sugerat că ar trebui să fie numită epidemie.
Analiza Financial Times a datelor de la Institutul pentru Metrici şi Evaluare în Sănătate de la Facultatea de Medicină a Universităţii din Washington arată că, în ultimele trei decenii, ratele de cancer în grupul G20 al naţiunilor industrializate au crescut mai rapid în cazul persoanelor cu vârste cuprinse între 25 şi 29 de ani decât în cazul oricărui alt grup de vârstă, cu 22% între 1990 şi 2019. Ratele pentru persoanele cu vârste cuprinse între 20 şi 34 de ani din aceste ţări se află acum la cel mai ridicat nivel din ultimii 30 de ani.
În schimb, cazurile din grupele de vârstă mai înaintată, cele de peste 75 de ani, au scăzut de la vârful înregistrat în jurul anului 2005.
Pe parcursul a mai mult de şase ani de tratament epuizant, Scott a observat această schimbare. “Întotdeauna am fost cunoscut în secţie pentru că eram cel mai tânăr de acolo. Dar zilele trecute stăteam la chimioterapie cu un tip care cred că avea cam 20 de ani. Se pare că este în creştere destul de dramatică la persoanele tinere”, spune el.
Cercetătorii nu au o explicaţie definitivă pentru motivul pentru care persoanele aflate în floarea vârstei par a fi mai vulnerabile la această boală decât omologii lor din generaţiile anterioare.
Cercetătorii cred că ar putea exista indicii în tipurile de cancer care îi afectează pe cei tineri. În rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 15 şi 39 de ani, cazurile de cancer colorectal au crescut cu 70% în ţările G20 între 1990 şi 2019, comparativ cu o creştere de 24% în cazul tuturor tipurilor de cancer, a constatat cercetarea FT.
Analiza realizată de Societatea Americană de Cancer pe baza datelor naţionale privind incidenţa şi mortalitatea prin cancer sugerează că, în acest an, 13% dintre cazurile de cancer colorectal şi 7% dintre decese vor fi înregistrate la persoanele sub 50 de ani.
Michelle Mitchell, director executiv al Cancer Research UK, sau CRUK, avertizează că vârsta rămâne cel mai important factor de predicţie a riscului de cancer, aproximativ 90% din toate tipurile de cancer afectând persoanele de peste 50 de ani, iar jumătate dintre acestea fiind afectate de cele de peste 75 de ani.
Dar creşterea numărului de grupe de vârstă mai tinere reprezintă totuşi “o schimbare importantă. Trebuie să înţelegem această schimbare”, spune ea. CRUK a lansat o iniţiativă de cercetare comună cu Institutul Naţional de Cancer din SUA pentru a afla mai multe despre cauzele apariţiei precoce a cancerului.
Această tendinţă are implicaţii economice, clinice şi sociale. Pentru medicii oncologi aflaţi în prima linie, creşterea numărului de astfel de cazuri devine un aspect inevitabil şi îngrijorător al practicii lor. Shahnawaz Rasheed, chirurgul responsabil de tratamentul lui Scott la Royal Marsden, un renumit spital londonez de oncologie, îşi aminteşte de o perioadă de două săptămâni, acum câţiva ani, când a operat patru femei sub 40 de ani. O altă pacientă recentă a fost o sportivă internaţională super-fit, în vârstă de 30 de ani.
Diagnosticele la adulţii tineri îi lovesc puternic pe specialişti precum Rasheed, adâncindu-i hotărârea de a găsi răspunsuri. “Aceştia sunt oameni care ar trebui să îşi continue viaţa, să îşi construiască o carieră, să îşi crească copiii”, spune el. “Mi se rupe inima”.
Oamenii de ştiinţă care caută informaţii sunt din ce în ce mai convinşi că schimbările în alimentaţie şi în modul de viaţă care au început la mijlocul secolului trecut deţin cel puţin o parte din cheia puzzle-ului.
Dr. Frank Sinicrope, oncolog şi gastroenterolog la Clinica Mayo din SUA, cu un interes deosebit pentru cancerul colorectal cu debut precoce, spune că incidenţa bolii a crescut în mod semnificativ în rândul persoanelor născute în anii 1960 sau după această dată. Creşterea numărului de persoane mai tinere care au venit la el pentru tratament în ultimii ani a fost “destul de alarmantă”, spune el.
Regimul alimentar şi stilul de viaţă la care sunt expuşi copiii în primii ani de viaţă este probabil să fie un factor de creştere, spune el, indicând obezitatea infantilă care “a devenit mai răspândită şi mai problematică în ultimii 30 de ani”. Cu toate acestea, nu există un singur factor care să explice acest lucru, adaugă Sinicrope.
În timp ce explorează o legătură cu dieta, cercetătorii se orientează spre posibilitatea ca modificările microbiomului, cei aproximativ 100 de mii de microbi care trăiesc în interiorul nostru, în principal în intestine, să crească susceptibilitatea la cancer. Se crede că microbiomul joacă un rol-cheie în sănătatea generală, inclusiv în digestie şi în reglarea sistemului imunitar, precum şi în protejarea împotriva bacteriilor care cauzează boli şi în sprijinirea producţiei de vitamine vitale.
Se crede că consumul de alimente bogate în grăsimi saturate şi zahăr modifică compoziţia microbiomului în moduri care pot dăuna sănătăţii unei persoane. Deşi aceste modificări afectează persoane de toate vârstele, cercetătorii consideră că este foarte semnificativ faptul că cazurile de cancer cu debut precoce au început să crească începând cu anul 1990. Persoanele născute în anii 1960 au făcut parte din prima generaţie expusă încă din copilărie la regimurile alimentare modernizate şi la schimbările de stil de viaţă şi de mediu, care au început să devină norma în anii 1950.
Cancerul se dezvoltă adesea de-a lungul deceniilor, oamenii pot găzdui tumori cu creştere lentă timp de ani de zile, astfel încât, pentru cei diagnosticaţi la douăzeci, treizeci şi patruzeci de ani, “unele dintre expunerile la factorii de risc ar fi putut avea loc atunci când erau copii sau chiar în uter”, spune profesorul Shuji Ogino, epidemiolog la Harvard TH Chan School of Public Health, care face parte din iniţiativa de cercetare CRUK/NCI.
Faptul că cele mai mari creşteri ale numărului de cazuri de cancer la tineri au fost înregistrate în varietăţile gastro-intestinale – colorectal, precum şi în esofag, stomac, pancreas, canal biliar, ficat şi vezica biliară, întăreşte argumentele în favoarea unei legături cu dieta.
Alte tipuri de cancer, din ce în ce mai des întâlnite la persoanele tinere, cum ar fi cancerul de sân, de rinichi, plus cel de sânge, pot fi afectate atât de obezitate, cât şi de starea microbiomului, chiar dacă nu au o legătură evidentă cu sistemul digestiv, spune Ogino.
În plus, utilizarea antibioticelor şi a medicamentelor în general poate afecta microbiomul unui individ, denumit uneori “amprenta bacteriană” a acestuia.
Ogino subliniază că, în a doua jumătate a secolului XX, gama de medicamente disponibile pentru tratarea mai multor afecţiuni a crescut substanţial. Noile medicamente împotriva obezităţii sunt un exemplu recent. “Efectul rămâne cu adevărat necunoscut ce fac toate acestea pe termen lung”, spune Ogino.
Legătura cu microbiomul este încă circumstanţială, subliniază el. El atrage atenţia asupra altor schimbări care au avut loc începând cu anii 1950: un stil de viaţă mai sedentar, modificări ale tiparelor de somn şi expunerea repetată la lumina puternică pe timp de noapte, care poate afecta ritmurile circadiene şi metabolismul. “Toate aceste schimbări au loc într-un mod cu adevărat paralel, aşa că este greu de identificat vinovatul. Probabil că există mai mulţi vinovaţi care acţionează împreună”, spune el.
Creşterea numărului de cazuri în ţările occidentale bogate pare să aibă acum un ecou tardiv, dar răsunător, în ţările mai sărace, unde aceste schimbări societale au avut loc cu zeci de ani mai târziu decât în SUA sau în Regatul Unit. Cercetarea FT arată că, între 1990 şi 2019, ratele de cancer la persoanele cu vârste cuprinse între 15 şi 39 de ani au crescut semnificativ mai rapid în ţările cu venituri medii-superioare, cum ar fi Brazilia, Rusia, China şi Africa de Sud, în comparaţie cu ţările cu venituri ridicate: cu 53% faţă de 19%.
Valerie McCormack, un epidemiolog care a studiat modelele de îmbolnăvire de cancer în ţările cu venituri mici şi mijlocii, unde bolile infecţioase au reprezentat mult timp cea mai mare povară pentru sănătate, sugerează că o serie de factori ar putea creşte ratele bolilor netransmisibile, inclusiv cancerul, în Brics şi în alte ţări în curs de dezvoltare.
Femeile din aceste ţări au în general mai puţini copii şi la vârste mai înaintate, ceea ce înseamnă că îşi petrec o perioadă mai scurtă din viaţă alăptând la sân, în comparaţie cu generaţiile anterioare. Faptul de a avea o familie mai numeroasă, ceea ce duce, de obicei, la o perioadă mai lungă de alăptare şi faptul de a naşte pentru prima dată la o vârstă tânără sunt factori cunoscuţi ca fiind factori care conferă protecţie împotriva cancerului de sân.
“Aceste schimbări au multe beneficii pentru femei, dar le expun la un risc mai mare de cancer de sân”, spune McCormack, care este şef adjunct de filială pentru epidemiologia mediului şi a stilului de viaţă la Agenţia Internaţională pentru Cercetare în domeniul Cancerului, parte a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
În mod similar, o creştere a fumatului şi a consumului de alcool evidentă în unele ţări în curs de dezvoltare, mai ales la bărbaţi, “reduce decalajul în ceea ce priveşte riscul de cancer” între naţiunile bogate şi cele mai sărace, în timp ce adoptarea unei diete mai occidentalizate, obezitatea şi activitatea fizică mai redusă au fost implicate în creşterea numărului de cazuri de cancer colorectal, adaugă McCormack.
Dar ea avertizează: “Acestea sunt tranziţii epidemiologice şi de stil de viaţă care vor contribui la creşterea ratelor de cancere specifice”, dar este puţin probabil ca acestea să spună întreaga poveste. “Unele dintre aceste creşteri sunt atât de recente, încât nu s-au făcut cercetări pentru a identifica cu exactitate toţi factorii determinanţi”, spune ea.
Creşterea numărului de cazuri de cancer cu debut precoce nu reprezintă doar o preocupare pentru sistemele de sănătate. Este o problemă şi pentru economii. Cei care supravieţuiesc bolii prezintă un risc mai mare de afecţiuni pe termen lung, cum ar fi infertilitatea, bolile cardiovasculare şi cancerele secundare, spun cercetătorii, ceea ce ameninţă cu sarcini de asistenţă medicală mai costisitoare în viitor.
Simiao Chen, şeful unităţii de cercetare pentru sănătatea şi economia populaţiei de la Institutul Heidelberg pentru sănătate globală şi profesor adjunct la Colegiul Medical al Uniunii Pekinghe, a condus o echipă care, la începutul acestui an, a calculat că costul global estimat al cancerului din 2020 până în 2050 ar fi de 25,2 trilioane de dolari la preţurile constante din 2017. Această sumă, au concluzionat cercetătorii, a fost “echivalentă cu o taxă anuală de 0,55% din produsul intern brut mondial”.
“Dacă tendinţa este de întinerire, atunci povara economică va fi mult mai grea, deoarece pierdem persoane din populaţia de vârstă activă care pot contribui la creşterea economică”, spune Chen. Supravieţuitorii de cancer ar putea să nu fie capabili să îşi recupereze nivelurile anterioare de productivitate, sugerează ea. “Astfel, se va reduce cantitatea şi calitatea forţei de muncă”, adaugă ea.
Recunoscând faptul că tipurile de cancer cu debut precoce devin din ce în ce mai frecvente, unii specialişti ar dori să vadă o reducere a vârstei de eligibilitate pentru programele de depistare, cele mai multe dintre acestea având efect doar la vârsta mijlocie.
În Anglia, de exemplu, kiturile pentru testarea la domiciliu a cancerului intestinal sunt trimise atunci când pacienţii împlinesc 60 de ani. Luna trecută, Preventive Services Task Force din SUA, un organism independent alcătuit din experţi naţionali, a sugerat că vârsta pentru depistarea cancerului de sân ar trebui redusă la 40 de ani. În 2021, acelaşi grup a susţinut că screeningul colorectal ar trebui să înceapă la 45 de ani.
Pe măsură ce sistemele de sănătate din întreaga lume se luptă cu o neconcordanţă între cerere şi resurse, agravată de pandemie, prezentarea unui argument convingător pentru cheltuielile necesare s-ar putea dovedi mai dificilă. Potrivit lui Rasheed, chirurgul de la Royal Marsden, ar putea fi nevoie de un “dialog naţional” cu privire la priorităţi, având în vedere proporţiile tot mai mari de persoane sub 50 de ani care suferă de cancer.
Unii oameni de ştiinţă spun că au identificat diferenţe în structura moleculară a cancerului la persoanele mai tinere, ceea ce arată că ar putea fi nevoie de tratamente specifice pentru acest grup.
Unii medici consideră că la fel de important este şi faptul că, de multe ori, cancerul a ajuns într-un stadiu mai avansat la o persoană mai tânără înainte de a fi diagnosticat. Aceştia consideră că medicii trebuie să fie în alertă pentru cancer la o persoană de 20 sau 30 de ani, recunoscând că acest lucru nu mai poate fi considerat o perspectivă aberantă.
Rasheed, care ţine în mod regulat prelegeri în faţa medicilor de familie cu privire la importanţa depistării timpurii a semnelor de “steag roşu” ale cancerului, spune că studiile au arătat că persoanele mai tinere “pot fi consultate de cinci sau şase medici înainte de a fi direcţionate pentru investigaţii de specialitate, diagnostic şi tratament”. Aceleaşi simptome la o persoană cu 30 de ani mai în vârstă ar fi tras imediat semnale de alarmă. Diagnosticele întârziate pot reflecta, de asemenea, o lipsă de conştientizare în rândul persoanelor tinere cu privire la simptomele la care ar trebui să fie atenţi, sugerează el.
“Am auzit şi am văzut o mulţime de poveşti de groază despre persoane tinere care, în momentul în care ajung la spital, au o boală destul de avansată local sau metastatică. Poate că ar fi existat o fereastră pentru a găsi şi trata cancerul mai devreme”, spune el.
Scott îşi aminteşte că, după ce medicul său de familie l-a trimis la un spital din centrul Londrei pentru analize, “se pare că i-au spus: “Nu este urgent, are 34 de ani, este în mod clar foarte sănătos”.
Întrebarea care îi preocupă pe cercetători şi pe medici este dacă nu cumva creşterea numărului de cazuri din ultimele câteva decenii reprezintă vârful unui iceberg epidemiologic mult mai mare.
În lucrarea lor de cercetare, Ugai şi colegii săi au avertizat asupra posibilităţii ca cei care sunt în prezent copii, adolescenţi şi tineri adulţi să aibă riscuri mai mari de cancer pe tot parcursul vieţii, în comparaţie cu generaţiile mai în vârstă.
Este posibil să nu se oprească la cancer. Aceiaşi factori de risc îi pot predispune la afecţiuni precum diabetul şi bolile inflamatorii intestinale, au declarat oamenii de ştiinţă, sugerând o povară permanent mai mare a bolilor cronice în viitor, dacă nu se iau măsuri pentru a stimula moduri mai sănătoase de viaţă şi de alimentaţie şi pentru a reforma modul în care sunt produse şi distribuite alimentele.
În timp ce prevalenţa fumatului, o cauză cheie a cancerului, a scăzut în multe părţi ale lumii în ultimele câteva decenii, obezitatea, inactivitatea fizică şi alţi factori de risc au crescut, notează Ugai.
Pentru tinerii ca Scott, care au fost înainte sănătoşi şi în formă, cancerul poate părea a fi ultima nenorocire. În timp ce face faţă diagnosticului său, Scott rezistă să se întrebe “de ce eu?”. A început un masterat în politici şi politici de mediu şi a devenit tată în urmă cu 11 luni.
Dar, în mod inevitabil, se gândeşte la ceea ce ar fi putut fi. “Mi-am petrecut 10 ani încercând să pătrund în lumea filmelor despre viaţa sălbatică. Apoi, chiar când am început tratamentul împotriva cancerului, am început să primesc oferte de muncă şi a trebuit să le refuz.
Nu pot să nu mă gândesc: “Cum ar fi fost viaţa mea dacă nu ar fi trebuit să trec prin toate astea ?”.
„Când eşti lider într-o piaţă, în general toate luminile reflectoarelor sunt pe tine. Ceilalţi jucători, de cele mai multe ori, caută să îţi analizeze acţiunile, pe unele să le copieze, dorindu-şi să găsească cât mai rapid calea care pe tine te-a propulsat pe primul loc”, spune Radu Tudor, director general al Théa Pharma România. Odată ajuns lider, adaugă el, ai o mare datorie morală. Faţă de pacienţi, de medici şi faţă de ceilalţi jucători, aşa că trebuie să te asiguri că valorile tale morale sunt extrem de sănătoase. „Ca lider, poţi impune un trend în piaţa respectivă şi trebuie să te asiguri că ceea ce impui este valoros din punct de vedere moral. Dacă se ştie că la Théa oamenii sunt preţuiţi, produsele au cea mai înaltă calitate, că se investeşte în educaţia ştiinţifică a tinerilor oftalmologi sau în diverse acţiuni de CSR, toate acestea vor fi replicate într-o mai mică sau mai mare măsură de ceilalţi jucători. Când eşti lider, poţi fi asimilat unui părinte: nu poţi insufla o anumită conduită dacă tu însuţi nu o adopţi.”
În ceea ce priveşte marja de preţ în care se încadrează soluţiile businessului, executivul spune că toate sunt personalizate din punctul de vedere al preţului, în funcţie de complexitatea businessului beneficiarului şi de mărimea afacerii. „Pentru majoritatea soluţiilor noastre, tarifele sunt în zona superioară de cost, peste media pieţei, dar nu la cel mai înalt nivel”, spune el, neoferind însă cifre exacte.
După aproximativ un an a evoluat pe poziţia de administrator de reţea, fiind responsabil cu administrarea serverelor Microsoft, iar după alte şase luni a preluat managementul întregului departament de administrare servere, devenind atunci manager advanced services. „După acest moment, am intrat într-un roller coaster al evoluţiei mele profesionale, pentru că am avut parte de foarte multe momente extreme, pe care nu am ştiut să le gestionez. Forţat de tot ceea ce mi se întâmplă, am decis să-mi cresc atât cunoştinţele tehnice şi certificarea lor la nivel de expert, cât şi pe cele manageriale, care mi-au permis ulterior să devin operations director şi vicepreşedinte al companiei.” Privind în urmă, poate spune că a contribuit şi crescut împreună cu compania, pentru că s-a angajat când erau mai puţin de zece oameni în echipă şi a plecat în momentul când erau mai mult de 250 de angajaţi. „Lucrând doar în companii antreprenoriale, nu am putut niciodată să ofer cele mai bune salarii din piaţă şi nici cele mai bune condiţii, comparativ cu multinaţionalele, însă am ştiut că depinde de mine să-mi ţin echipa aproape, că sunt responsabil pentru dezvoltarea lor şi să transform în beneficii reale oportunităţile oferite de o companie antreprenorială în dezvoltarea competenţelor propriilor angajaţi.” Provocarea sa permanentă a fost să livreze cel puţin la acelaşi nivel şi apoi să crească nivelul serviciului oferit de către echipele sale, chiar şi în condiţiile în care, practic, avea o altă generaţie de angajaţi. „Rolul nostru asumat era – şi este în continuare, la modul general – şi acela de a creşte viitori specialişti în IT.”
România se afla, în 2021, pe ultimul loc în Uniunea Europeană la capitolul competenţe digitale de bază, cu un procentaj de 28% din populaţia cu vârsta cuprinsă între 16 şi 74 de ani având cunoştinţe în acest sens, la pol opus faţă de Ţările de Jos (Olanda) şi Finlanda, ambele cu un rezultat de 79%, şi cu o medie la nivelul întregii regiuni de circa 55%, potrivit datelor Eurostat. Problema e că aceste lacune nu sunt întâlnite doar în rândul oamenilor care nu au tangenţe cu sfera tehnologică. Un prieten IT-ist îmi povestea că vin la el colegi din companie – o companie de software – să îl roage să îi ajute cu cele mai simple lucruri, inclusiv să „repare” camera laptopului, al cărei singur „defect” s-a dovedit a fi că avea clapa de protecţie trasă peste ea. Iar cerinţele de acest tip nu vin doar de la departamente adiacente, ci inclusiv din top managementul companiei. Şi în cazul acestor situaţii nici măcar nu vorbim de un digital skill, ci de cunoştinţe de bun simţ.