BusinessMagazin

Blog

  • Noul domn Metro

    Orice ar face, Bert van der Velde, directorul general al Metro cash & carry, va fi comparat macar o vreme cu predecesorul sau, Dusan Wilms – cel care a adus si a mentinut comerciantul german pe locul intai in Romania, cu o cifra de afaceri de peste un miliard de euro in 2004.

     

    Olandezului care a preluat conducerea Metro, ocupand locul ramas liber dupa avansarea lui Dusan Wilms, ii place sa compare compania pe care o conduce cu „o locomotiva pentru retailul romanesc“. Comparatia s-ar sprijini pe faptul ca Metro e primul mare retailer care a venit in Romania, in 1996 si are acum 23 de magazine. Iar cifra de afaceri a crescut de la 800 de milioane de euro in 2003 pana la peste 1 miliard de euro anul trecut, plasand compania pe locul al 4-lea in TOP 25 BUSINESS Magazin pe 2004. Insa, pentru anul acesta sau pentru cei care vor urma, van der Velde evita sa avanseze vreo cifra, „pentru ca Metro este listat la Bursa si informatii de acest fel ar putea influenta pretul actiunilor“. Totusi, estimarile pietei converg spre o cifra de afaceri de 1,3 miliarde de euro pentru 2005. Ceea ce i-ar asigura pastrarea locului de lider al comertului romanesc.

     

    O pozitie oarecum fireasca daca ne gandim ca Metro ocupa, pe plan mondial, locul trei. In Romania, Metro e important nu numai ca cifra de afaceri, ci si la nivel simbolic: un specialist in retail, Brian Moore, spunea anul trecut ca Metro e „primul indiciu pe care il primeste un strain despre Romania“ atunci cand, iesind din aeroportul Otopeni, da cu ochii de magazinul galben-albastru. Din 1996 incoace, e drept, coloristica retail-ului romanesc s-a imbogatit, iar strategia Metro incepe si ea sa se schimbe. „Epoca Dusan Wilms“ e sinomima cu expansiunea: fostul director general a reusit chiar sa convinga board-ul grupului Metro sa-si revizuiasca planurile initiale pentru Romania si sa deschida mai multe magazine decat planificase.

     

     De-aici inainte, „epoca van der Velde“ se contureaza drept una mai putin spectaculoasa si poate mai dificila. Motivul? Urmeaza vremea consolidarii, in care cresterea afacerii trebuie facuta nu prin expansiune, ci prin marirea volumului de vanzari. „Trebuie sa optimizam locatiile actuale“, spune van der Velde, estimand ca abia in 10-20 de ani se va sti exact cate magazine poate „suporta“ Romania – iar raspunsul, crede el, depinde in mare masura de felul in care va evolua Romania in general.

     

    Inseamna asta ca numarul locatiilor va ingheta la actualul nivel? Nu neaparat; sa nu uitam ca Metro e prezent in mai putin de jumatate din cele 42 de judete ale Romaniei. La intrebarea despre expansiunea viitoare Bert van der Velde raspunde diplomatic – „daca se ivesc oportunitati o sa le luam in considerare“. Face insa precizarea ca principala sa preocupare sunt clientii, nu expansiunea. E o schimbare de perspectiva fata de functia pe care a avut-o anterior. Pentru ca dupa cum recunoaste chiar el, de la venirea in Romania (octombrie, 2001) si pana in 2005 a ocupat functia de Chief Financial Officer (CFO). In aceasta pozitie s-a preocupat mai ales de „supply chain management (managementul aprovizionarii – n.r.), back office si supporting the business (dezvoltare si suport – n.r.)“.

     

    Deja schimbarea de strategie pe care o aduce noul director general se face simtita. Pentru o mai buna coordonare a afacerii din Romania, directorul comercial pentru Romania si Moldova, Gerardo Monzillo, a preluat fraiele a trei divizii (aprovizionare food, non-food si departamentul de operatiuni). Si asta pentru ca Metro are nevoie acum de mai multa coerenta, crede Bert van der Velde.

     

     „Este omul ce mai potrivit nu numai pentru ca are experienta pe piata romaneasca, dar a lucrat si in aprovizionare si operatiuni“, explica actualul Managing Director al companiei. Care tine sa precizeze ca Metro are un „flat management“ (n.r. – management plat) si ca incearca sa-si bazeze stilul pe comunicarea cu oamenii, care insa, spune el, nu-l ajuta deloc sa-si perfectioneze limba romana si „profita“ de el pentru a-si exersa engleza – sau pur si simplu o vorbesc mai bine decat vorbeste van der Velde limba romana. „Cam un sfert din cuvintele pe care le spun cand vorbesc romaneste sunt in engleza“, spune directorul Metro.

     

    Cu echipa pe care o are alaturi managerul de la Metro trebuie sa tina seama de piata si de cum se dezvolta ea. Ritmul e ametitor: in numai zece ani, magazinele moderne au ajuns sa ocupe aproape jumatate din comert la nivelul Capitalei si cam o treime din toata tara, conform informatiilor GfK. Or, Metro a beneficiat de avantajul primului venit. Mai mult, timp de cinci ani dupa venirea sa nici un alt retailer strain nu a calcat aici. Dar acum piata incepe sa se aglomereze. Pe segmentul cash & carry Selgros e in plin elan, in timp ce si alti mari jucatori internationali se grabesc sa-si faca loc in piata, fie ca e vorba de hypermarketuri (cum sunt Cora sau Carrefour), supermarketuri (ca Billa sau Mega Image). In numai un an, pe piata retailului au intrat nu mai putin de cinci noi actori: VP Market (cu magazinele Albinuta), miniMAX Discount, Plus Discount, Penny si Kaufland.

     

    Si chiar daca Metro nu-l considera concurent decat pe Selgros (care e tot cash & carry), realitatea arata ca si alte formate de magazine atrag clientii care obisnuiau sa-i calce pragul. Exemplu: la Pitesti s-a deschis de aproape un an hypermarketul Pic, investitia unor pitesteni (Ilie si Cornel Penescu). Pana la deschiderea Pic-ului, singurul mare comerciant de pe piata Pitestiului era Metro, care se adreseaza, cel putin teoretic, unui alt tip de cumparatori – celor care revand sau clientilor profesionali. Cu toate acestea, „fluxul de clienti s-a redirectionat sensibil catre Pic datorita lipsei restrictiilor“, sustine Ionut Popescu, directorul Pic.

     

    Van der Velde insista ca Metro se adreseaza revanzatorilor sau asa-numitilor „clienti profesionali“, nu celor care vor sa-si umple doar frigiderele de-acasa. La fel de adevarat este, insa, ca oricine poate face cumparaturi la cash & carry – daca are legitimatie, un lucru care nu e o piedica chiar de netrecut. Ani in sir, multi romani au tratat Metro ca pe un supermarket. Nimic nu i-a impiedicat sa-si faca legitimatie pe firma si sa cumpere de la Metro pentru consumul de fiecare zi; dupa cum nimic nu-i poate impiedica azi sa migreze spre alte magazine.

     

    Pana la urma, pentru a creste afacerea – si de-acum incolo nu prin expansiune agresiva – sarcina lui van der Velde pare simpla: trebuie sa-si fidelizeze clientii si sa atraga altii noi. Totusi, nu are prea mari emotii. In ciuda competitiei tot mai crancene, „placinta noastra va fi mai mare si in crestere. Chiar si cu alte organizatii (in afara de cele prezente – n.r.) prin preajma“. Pentru ca, spune Bert van der Velde, ar fi „foarte surprins“ daca n-ar mai veni si altii.

  • Gripa si profitul

    Virusul gripei aviare a infestat nu doar lebedele Maliucului, ci si business plan-urile unor companii. Daca pentru multe dintre acestea pierderile sunt dificil de cuantificat pe termen mediu sau lung, exista insa si cateva ale caror cifre de afaceri au crescut ca urmare a confirmarii prezentei „infamului“ H5N1 pe teritoriul Romaniei.

      

    Daca in cazul pasarilor bolnave nu mai exista decat o singura solutie – efectivele de pe o anume raza din jurul unui focar de gripa aviara sunt sacrificate si incinerate -, crescatorii au totusi la dispozitie mai multe metode de prevenire a unei eventuale epidemii. Prin urmare, inca de la primele anunturi privind aparitia unor posibile cazuri de gripa aviara in judetul Tulcea, atat fermierii, cat si autoritatile locale, s-au grabit sa cumpere produse de dezinfectare. O prima consecinta: vanzarile in domeniu au crescut exploziv. „Fata de anul trecut, vanzarile s-au triplat“, spune Ferenc Korponay, director general al companiei Maravet din Baia Mare. Maravet importa si distribuie produse de uz veterinar, printre care dezinfectantul Virocid, produs de compania belgiana CID Lines. Virocid a fost testat impotriva gripei aviare si a fost utilizat in urma cu doi ani in Belgia si Olanda, cand virusul a afectat un numar mare de ferme din aceasta zona.

     

    Un alt mare producator de profil – DuPont – a anuntat recent ca a crescut livrarile de dezinfectanti de uz veterinar – sub marca Virkon S – catre tari din Europa de Est si Asia, inclusiv in Romania.

     

    „Acceleram eforturile pentru a acoperi cererea“, a declarat un purtator de cuvant al DuPont, fara a preciza informatii legate de valoarea vanzarilor. Totusi, oficialii companiei au mai spus ca DuPont a adaugat un al doilea schimb la fabrica din Sudbury, Marea Britanie, unde se produce Virkon. Pe langa cele doua marci, in Romania au mai fost utilizate si alte produse pentru dezinfectare, inclusiv fabricate de companii autohtone.

     

    Nu numai fermierii au cumparat dezinfectanti, ci si statul, prin Directiile Sanitar-Veterinare. Din 7 octombrie, cand a fost declarata suspiciunea de gripa aviara in Delta Dunarii, Romania a cheltuit aproximativ cinci milioane de euro pentru izolarea zonelor afectate, protectia si ajutorarea populatiei, aplicarea procedurilor standard prevazute de tarile europene, potrivit lui Mugur Craciun, secretar de stat la Ministerul Agriculturii.

     

    Desi zarva produsa inca de la primele semne ale aparitiei virusului gripei aviare in Romania a avut un impact foarte rapid, efectele asupra vanzarilor de produse de dezinfectie nu au fost nici pe departe similare celor inregistrate in cazul crizei din 2003 din Asia si Europa. „Belgienii (reprezentantii CID Lines – n.r.) ne-au spus ca le-au crescut vanzarile de peste 50 de ori in Asia sau Olanda“, afirma Ferenc Korponay.

     

    Dupa o triplare in ultimele saptamani, reprezentantul Maravet nu se asteapta la o continuare a trendului crescator. „Nu cred ca vanzarile de Virocid vor mai creste, daca se tine epidemia sub control“, apreciaza Korponay. Interesul fermierilor de a-si proteja efectivele este justificat mai ales de faptul ca, potrivit Agentiei Franceze de Securitate Alimentara, gripa aviara duce la mortalitate cu incidenta intre 90-100% dintre pasarile infectate, in conditiile in care boala poate afecta aproape toate speciile de pasari – domestice si salbatice. Virusul H5N1 este foarte contagios si se transmite pe cale aeriana sau contact direct intre pasari si chiar prin intermediul materialelor contaminate (hrana, apa, haine etc.). La oameni, transmiterea virusului de la pasari a fost constatata inca din 2003, pe continentul asiatic, iar boala a facut pana acum peste 60 de victime.

     

    Insa cea mai mare temere este legata de aparitia unei mutatii a virusului care sa permita transmiterea de la om la om – lucru inca neconfirmat. Iar Organizarea Mondiala a Sanatatii (OMS) a afirmat in repetate randuri ca acest lucru nu este numai posibil, ci chiar si  foarte probabil. Transformarea unui virus al gripei aviare intr-o tulpina cu potential patogen ridicat pentru om este „doar o problema de timp“, a apreciat la inceputul saptamanii trecute directorul general al OMS, Lee Jong-Wook. Urmarea? Cel mai probabil o pandemie, adica o epidemie care se intinde pe o zona foarte mare, care ar putea provoca milioane de decese in randul oamenilor.

     

    In plan economic, potrivit unor calcule prin extrapolare facute de Banca Mondiala, o pandemie provocata de virusul gripei aviare ar provoca numai tarilor dezvoltate pierderi de aproximativ 550 de miliarde de dolari. Poate tocmai de aceea, cele cateva milioane cheltuite acum de statul roman in scopuri profilactice, la care se adauga sumele platite de companii, pot fi vazute mai degraba drept investitii in toata regula. Chiar daca nu au fost planificate.       

  • Cum se vinde energia?

    In prezent, in Romania, energia electrica se vinde in patru moduri:

     

    BURSA: Piata pentru ziua urmatoare este constituita pe principiile bursei, administrata de OPCOM, pretul fiind stabilit de cerere si oferta. 

     

    PIATA DE ECHILIBRARE: Administrata de Dispeceratul Energetic National, piata de echilibrare cumpara necesarul pentru asigurarea captivilor, tot la un pret  determinat de cerere si oferta.

     

    CONTRACTE: Piata contractelor bilaterale, unde consumatorii eligibili negociaza direct cu producatorii, pretul rezultand in urma negocierii.

     

    PIATA REGLEMENTATA: Operatorul acestei piete este Electrica, iar energia (17% din productie) se vinde la pretul stabilit de ANRE.

  • LICITATII: Energia transparenta

    Pana la sfarsitul anului, 83% din productia de electricitate din Romania va fi adjudecata de consumatori eligibili si de redistribuitori. Si totul ar urma sa se faca intr-o transparenta desavarsita. Cel putin asta sustine ministrul Codrut Seres.

     

    Daca noile proceduri se respecta si daca pretul de vanzare va fi conform cu pretul energiei pe bursa, inseamna ca sectorul industrial va cumpara si va consuma in 2006 energie electrica de peste 400 mil. euro. In consecinta, in cursul urmatoarelor patru-cinci saptamani, vom asista la o serie de licitatii in care se va vinde pentru prima data cantitatea de energie conforma cu gradul de deschidere a pietei din 2005, si anume 83%. Potrivit autoritatilor, diferenta intre procedurile de tranzactionare din acest an si cea din anii trecuti este data de caracterul public al contractelor.

     

    „Fata de trecut, cand fiecare producator sau furnizor isi organiza singur licitatia de vanzare a energiei electrice disponibile (presupunand ca vindea prin licitatie), pe viitor astfel de licitatii se vor organiza si in cadrul Opcom (operatorul bursei de energie – n.r.), deci de o terta parte, cu garantia corectitudinii si egalitatii de sanse a cumparatorilor“, spune pentru BUSINESS Magazin directorul general al Departamentului Dezvoltarea si Functionarea Pietei de Energie din cadrul Autoritatii Nationale pentru Reglementarea Energiei (ANRE), Alexandru Sandulescu. Singurii producatori care mai pot totusi sa-si incheie contractele dupa bunul lor plac sunt Rompetrol – pentru centrala Midia, care tocmai a fost preluata de compania condusa de Dinu Patriciu – si proprietarii de microhidrocentrale, adica ESPE Energia Romania, ISPE si Energy Holding, pe care modificarea legii nu ii poate obliga sa faca licitatie. Pentru ceilalti producatori,  statul roman, ca actionar principal, „poate sa le impuna vanzarea energiei electrice disponibile prin  cadrul transparent aflat in discutie“, mai spune reprezentantul ANRE.

     

    Primul si cel mai important efect al aplicarii noilor reglementari va consta in majorarea tarifelor pentru energia vanduta pe piata libera. In opinia analistilor, noua reglementare va avea acest efect ca urmare directa a faptului ca orice producator de electricitate va putea sa aleaga cumparatorul care plateste cel mai mare pret. Nicolae Opris, presedintele ANRE, admite ca noul sistem va fi in avantajul vanzatorilor de electricitate: „Vanzatorul va vinde la cel mai bun pret“. Iar vanzarea pe bursa poate fi benefica pentru producatori deoarece, in ultimele patru luni, pretul mediu obtinut de producatorii care au vandut pe bursa a fost de 30 euro/MgW. Bineinteles, pretul este bun pentru companii ca Nuclearelectrica si Hidroelectrica, al caror cost de productie este intre 12 si 20-25 euro/MgW.

     

    Pentru Termoelectrica, a carei productie e foarte scumpa, putand ajunge si la 100 de euro, licitatia probabil ca nu va exista, iar energia va fi varsata, din nou, in contul Electrica. Oficialii s-au ferit sa spuna daca preturile pe fiecare contract vor fi facute publice. „Ca preturi, probabil se vor publica informatii agregate, astfel incat sa fie exclusa posibilitatea «furtului» de clienti, bazat pe informatii precise din fiecare contract“, spune Alexandu Sandulescu.

     

    Primii mentionati, Nuclearelectrica si Hidroelectrica, sunt si cei mai vanati producatori – in special cea din urma, despre ale carei contracte secrete cu energie ieftina s-a tot vorbit, si care va scoate la licitatie cea mai mare parte a productiei.

     

    „Energia produsa de Hidroelectrica va fi vanduta firmelor, din 2006, prin proceduri transparente, in baza unor contracte pe o perioada de 12 luni, incheiate in functie de necesitatile de consum ale beneficiarilor“, a declarat  ministrul economiei si comertului, Codrut Seres. Potrivit noilor proceduri, companiile care vor semna contractele cu Hidroelectrica vor fi obligate sa achite contravaloarea energiei electrice, chiar si in cazul in care vor decide sa renunte la colaborarea cu producatorul de energie. 

     

    Ministrul Codrut Seres a precizat ca importanta la licitatie va fi diagrama de consum a cumparatorului, care poate achizitiona exact cat are nevoie sa consume. Cu doua limite: sa faca o oferta financiara care sa indeparteze competitorii si sa nu depaseasca 30% din cantitatea scoasa pe piata libera de respectivul producator. Aceste reguli trebuie indeplinite si de redistribuitori sau exportatori, care nu trebuie sa dovedeasca ce nevoi de consum au, ci doar faptul ca indeplinesc legal aceasta activitate.

     

    Deschiderea si promisa transparenta a pietei va avea insa efectul unor adevarate socuri electrice in cazul filialelor de distributii ale Electrica. Acestea vor primi 17% din productie, partea lor de energie reglementata, care va merge predominant catre consumatorii captivi, iar pentru a-si satisface restul de contracte, va trebui sa cumpere energie de pe piata libera.

     

    Daca noua metoda va functiona sau nu, vom sti doar dupa ce licitatiile vor fi avut deja loc, adica la inceputul anului viitor.

  • PET-mania

    Frank Furedi, profesor de sociologie de la University of Kent (Marea Britanie), gaseste ca e normal ca banii cheltuiti pentru animalele de companie sa fie tot mai multi pentru ca, spune el, acestea devin din ce in ce mai importante in viata oamenilor.

     

    PACHET SALARIAL: Un studiu de anul acesta al Societatii de Management al Resurselor Umane din Statele Unite arata ca 10% dintre specialistii in resurse umane din companiile cu mai mult de 500 de angajati ofera asigurari pentru animale incluse in pachetul salarial. Pe ansamblu, 5% dintre companiile americane au oferit in cursul lui 2005 angajatilor aceasta optiune, ceea ce inseamna mai mult decat dublu fata de nivelul din 2004.

     

    ASIGURARI: In Marea Britanie exista peste 400 de tipuri de asigurari pentru animale, conform publicatiei The Scotsman. Mai mult de jumatate dintre englezi – 51% – fie au, fie se gandesc sa cumpere o asigurare de sanatate pentru animale, in conditiile in care trei sferturi din englezi sunt posesori de animale de companie, conform unui studiu efectuat recent de Synovate pe 6.109 respondenti din Marea Britanie, SUA, Rusia, Cehia, Bulgaria, Thailanda, Filipine, Taiwan si Hong Kong.

     

     

    SERVICII MEDICALE: Chirurgia pe creier, tratamentul cancerului, dializa canina, aparatele dentare sunt servicii medicale avansate, oferite de un numar tot mai mare de veterinari, dupa cum reiese din statisticile Asociatiei Americane a Fabricantilor de Produse pentru Animale de Companie (AAFPAC). Organizatia se asteapta ca americanii sa cheltuie, numai anul acesta, 8,6 miliarde de dolari pentru tratarea animalelor de companie.

  • Viata de caine

    „Romania e iadul cainilor“ – asa isi intitula San Francisco Chronicle un articol in martie trecut, preluand o afirmatie a lui Nancy Janes, o americanca atat de indignata de soarta cainilor vagabonzi din Romania, incat a fondat o organizatie, Romania Animal Rescue Inc. Pentru unii caini insa, cei de companie, Romania e aproape un rai – unul cu o suprafata in continua crestere.

     

    Particele din raiul animalelor de companie se gasesc in magazinele specializate, in cele de cartier si in orice supermarket. Rafturile pentru caini si pentru alte animale – in special pisici – s-au inmultit (de fapt, nici un supermarket nu-si permite sa nu aiba unul), iar prin ele trece anual marfa de 26 de milioane de euro.

     

    Asta daca socotim numai hrana, pentru ca piata totala a produselor pentru animale de companie este estimata la 40 de milioane de euro – cam cat jumatate din cea a ciocolatei. Destul de mult, daca luam in calcul si faptul ca vorbim de o piata care a pornit acum 15 ani de la zero.

     

    Iar ultimul an a fost prosper pentru companii: potrivit ACNielsen, piata a crescut cam cu 50% in valoare si cu peste 40% in volum din toamna trecuta pana in septembrie a.c. (octombrie 2004 – septembrie 2005) fata de perioada anterioara (octombrie 2003 – septembrie 2004). Iar cea mai mare parte a produselor vandute sunt din import, prima companie care le-a adus pe piata romaneasca fiind Masterfoods, spune Ilinca Burlan, External Affairs Manager. Masterfoods (care are in portofoliu marci precum Pedigree, Chappi, Whiskas, Kitekat) e una dintre cele trei mari companii care ocupa, impreuna, mai bine de trei sferturi din piata.

     

     Conform ACNielsen, Masterfoods, Nestlé si Furajny Hrany Bulgaria au detinut 86% din piata in termeni de volum si peste 89% in termeni de valoare, in perioada octombrie 2004 – septembrie 2005. Cifrele Institutului National de Statistica arata, si ele, ca importurile au crescut de aproape sapte ori in sase ani. Iar cele ale Alfacont Mediatrack spun ca investitiile in publicitatea „petfood“, cum este denumita hrana pentru animale, au depasit la ratecard, in primele luni ale lui 2005, suma de 7,6 milioane de euro – in crestere cu aproape 10% fata de perioada similara a anului trecut.

     

    Datele sugereaza ca piata petfood va continua sa creasca – in 53% din gospodariile in care exista animale de casa, acestea sunt hranite cu mancare obisnuita, conform unui studiu realizat de Daedalus in 2003 pe un esantion de 876 de subiecti, reprezentativ pentru mediul urban.

     

    Pe aceasta piata, dominata de cele trei companii mari, au loc si companii ceva mai mici: e cazul Profipet Ploiesti (care importa si distribuie si hrana, avand marci precum Royal Canin, Ferplast, Hagen, Vitakraft, Tetra si Juwel Aquarium, si accesorii pentru animale – custi de transport, zgarzi, lese, hamuri, vase pentru hrana) si care a inregistrat in 2004 o cifra de afaceri de 6,1 milioane de euro, in crestere cu peste 27% fata de 2003, conform datelor de la Ministerul Finantelor.

     

    Afacerile pentru animale de companie se invart asadar, la prima vedere, in jurul mancarii si a accesoriilor, dar vanzari se fac si din medicamentele pentru animale – piata totala a medicamentelor de uz veterinar e estimata de companii la circa 25-30 de milioane de euro, din care circa 10% inseamna medicamente pentru animale de companie. Acestea ar urma insa sa fie „segmentul care va cunoaste cea mai rapida crestere in urmatorii ani“, crede Ferenc Korponay, director general al Maravet din Baia Mare, companie care importa si distribuie produse de uz veterinar.

     

    Ce ne asteapta? Mai multe frizerii pentru caini, mai multe „pensioane“, cabinete veterinare, centre de dresura si, de ce nu, asigurari de sanatate pentru animale, la un moment dat. Deocamdata, spune Marius Onofrei, director de comunicare la Allianz-tiriac Asigurari, compania nu a avut cereri pentru astfel de asigurari.

     

    Exista doar „asigurari de raspundere civila pentru cazurile in care un caine musca pe cineva si proprietarul e acoperit astfel pentru daunele pe care trebuie sa le plateasca“, spune Onofrei.

     

    Conform unui studiului Synovate, dragostea de animale poate fi un „turnesol“ pentru relatiile interumane: 85% dintre posesorii de animale din Rusia afirma categoric ca partenerul / partenera trebuie sa accepte animalele ca parte importanta din viata lor. Rusii detin, la acest capitol, cel mai mare scor dintre toate tarile incluse in studiu, fiind urmati de cehi si americani (73%) si britanici (71%).

     

    Un profesor de sociologie de la University of Kent, Frank Furedi, gaseste ca prosperitatea afacerilor pentru animale de companie e o masura a instrainarii accentuate dintre oameni.

     

    Relatiile interumane sunt tot mai dificile, viata e tot mai „fragmentata“ si oamenii se orienteaza tot mai mult spre animalele de companie, pentru ca acestea „ofera dragoste neconditionata, intr-un mod in care oamenii nu o fac“, spune Furedi.

     

    Un comentator rautacios ar putea spune ca pentru o astfel de dragoste nu-i nevoie, totusi, de atat de multa cheltuiala. Pentru ca nimeni nu stie daca un caine pretuieste lesa de piele naturala mai mult decat pe cea de musama.

  • Energiile regenerabile

    Cel putin 48 de state au o politica de incurajare a acestui sector, din care 14 sunt tari emergente. Majoritatea acestor state urmaresc ca 5-30% din productia de electricitate sa fie asigurata de aceste resurse pana in 2010 – sfarsitul primei faze a Protocolului de la Kyoto pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera.

     

    TEHNOLOGIILE SOLARE: Tehnologiile solare folosesc energia soarelui pentru a produce caldura, lumina, apa calda si chiar aer conditionat. Cel mai vechi panou solar din lume are 26 de ani si functioneaza la 80% din capacitatea initiala. Durata de viata minima garantata este de 8-10 ani. Conform lui Florin Flesariu de la LP Electric, in lume exista circa 10-15 producatori de panouri solare. Cea mai mare uzina electrica solara din lume – „Solon Mover“ – se afla in Germania si poate aproviziona cu o putere de 12 MW 3.500 de locuinte, fara a polua.

     

    TURBINELE EOLIENE: Turbinele eoliene sunt una dintre cele mai vechi forme de energie alternativa utilizata in lume. Ele au evoluat, din morile de vant folosite pentru pomparea apei si irigatii, la generatoarele electrice de astazi. In lume exista patru-cinci producatori de turbine eoliene, spune Florin Flesariu de la LP Electric. In Romania, zona cea mai interesanta pentru acest tip de energie este litoralul Marii Negre si largul marii. Restul tarii are, in general, potential scazut, cu exceptia culoarelor montane, a Dobrogei si a deltei, spune Sorin Birsan, director in cadrul ARCE.

     

    ENERGIA HIDRO: Peste 28% din energia electrica produsa in Romania provine din exploatarea hidrocentralelor de mare putere si a microhidrocentralor, dar ponderea lor poate creste o data cu investitiile in modernizare. In sectorul privat, energia hidro poate fi exploatata cu ajutorul micro-hidroturbinelor, cea mai ieftina sursa de energie alternativa.

     

    ENERGIA GEOTERMALA: Energia geotermala este disponibila in special in vestul tarii, unde exista rezerve insemnate de apa geotermala, spune Gheorghe Indre, director in cadrul MEC. Spre exemplu, in municipiul Oradea exista o instalatie de captare – preparare care deserveste un intreg cartier de locuinte. Localitatile Beius, Jimbolia si Nadlac de asemenea utilizeaza aceasta resursa energetica. La Otopeni exista un potential exploatabil de energie geotermala. Acolo au fost facute cateva sonde cu ani in urma, dar in prezent sunt colmatate, iar forarea de noi sonde este foarte costisitoare.

     

    BIOMASA: Incinerarea deseurilor menajere, a deseurilor de lemn (rumegus) si a deseurilor vegetale (ex: coji de seminte) asigura rezolvarea simultana a problemelor de mediu generate de depozitarea deseurilor si valorificarea potentialului energetic al acestora. In tara functioneaza deja sau sunt in curs de realizare centrale termice care folosesc deseuri de lemn si rumegusul drept combustibil (Baia Mare, Bicaz, Gheorghieni, Vlahita, Huedin, Intorsura Buzaului, Vatra Dornei).

     

    GAZUL DE FERMENTATIE: Utilizarea tehnologiilor de gazeificare si de producere a gazelor combustibile din deseurile biodegradabile este „o alta directie de actiune in viitor“, spune Gheorghe Indre, director in cadrul Ministerului Economiei si Comertului.

  • Studiu de fezabilitate

    Anul 2006 va fi anul turbinelor eoliene. Dupa pasul Tihuta si Ploiesti, este randul litoralului Marii Negre sa-si puna la bataie vantul pentru a atrage investitii. Ce inseamna o astfel de investitie?

     

    800.000 – 850.000 DE EURO: Costul instalarii unei turbine eoliene de 0,8 MW (in gama celei existente la Ploiesti). Costurile variaza in functie de  locatie.

     

    560.000 DE EURO: Costul turbinei, la care se adauga cheltuielile cu transportul, fundatia, transformator de la 690 V la 20.000 V, racordarea la reteaua de medie tensiune, amenajarea accesului rutier si a platformei, cheltuieli de montaj si asistenta tehnica din partea producatorului.

     

    1 MIL. EURO: Costul general acceptat pentru un megawatt de putere instalata.

     

    30-50.000 EURO/AN: Costuri de operare.

     

    2.000: Nr. minim de ore de functionare pe an pentru ca o turbina sa fie eficienta.

     

    6-7M/S: Intensitatea medie a vantului, pentru ca o turbina sa functioneze eficient.

     

    80 EURO/MWH: Pretul care poate fi obtinut din producerea energiei electrice verzi, din care 40 euro/MWh obtinuti la vanzarea energiei electrice si 40 euro/MWh la vanzarea fiecarui certificat verde.          

     

    1.512 MWH: Productia de energie electrica intr-un an (0,8 x 2.700 de ore de functionare x 0,7 coeficient de randament).

     

    120.960 EURO: Valoarea energiei electrice produse anual.

     

    80.960 EURO: Venitul net.

     

    10 ANI: Durata aproximativa de amortizare.

     

    15 ANI: Durata minima de viata a unei turbine eoliene.

     

    80.000  EURO: Profitul anual pentru urmatorii cinci ani dupa amortizare.

     

    50%: Rata de profit anuala care, corelata cu costul investitiilor, da o rata anuala a profitabilitatii de 3,3%.

  • PRIVESTE INAINTE CU MANIE

    Focurile din suburbiile Parisului au luminat o Europa dezorientata, gata sa-si explice prin clisee si temeri ancestrale tot ceea ce i se intampla. Pustii cu chibrituri, Fouad sau Moustapha, au inceput sa incarneze brusc toate vechile frici ale unui continent batran la propriu si la figurat, amenintat mereu de navaliri barbare si de propria decadenta.

     

    Insuportabila si obositoarea saptamana de lucru de 30 de ore nu mai lasa destul timp pentru studiul marxismului; McDonald’s Franta e una din cele mai prospere divizii ale imperialistei companii americane; clasa asupritoare a elitelor a pus monopol pe branza cu mucegai. Cele de mai sus sunt enumerate in bataie de joc drept motive de revolta in Franta, intr-un mesaj de pe un forum al unui ziar central din Romania. Forumistul e de parere ca Franta isi merita soarta si ca in toata Europa „islamofascistii“ au fost incurajati sa scoata capul, din cauza politicii „sinucigase“ a elitelor de stanga, intoxicate de corectitudine politica. Cum adica, zice el, in Anglia, fortele de ordine care perchezitioneaza moschei au ajuns sa fie obligate sa se descalte?

     

    Un alt forumist, cu aceleasi idei, decreteaza ca Europa de Est va fi urmatoarea Franta, fiindca frontierele UE se opresc la Romania si la Bulgaria, iar societatea romaneasca, deja „tiganizata“, incepe sa se umple de arabi, chinezi si africani „care nu aduc nimic bun pentru Romania, nici economic, social, cultural sau religios“. Iar asemenea previziuni alarmiste sunt de gasit acum si la case mai mari. Deputatii nationalisti din Duma ruseasca au inceput sa vorbeasca deschis despre pericolul cecenilor si al caucazienilor in general care s-au stabilit in valuri la Moscova; a aparut chiar propunerea ca „imigratia“ interna de acest fel sa fie interzisa. Xenofobii din Partidul Libertatii austriac au profitat si ei de ocazie ca sa ceara stoparea imigratiei si au tras concluzia ca politicile europene in materie de imigratie si-au demonstrat esecul.

     

    Din toate aceste comentarii razbate – iar in altele e chiar exprimata pe fata – o bucurie rautacioasa ca, iata, Franta a fost asa de umilita de cateva sute de mici piromani. Pana si presa americana a scris despre francezii care se uitau in vara cu dispret la negrii din New Orleans care jefuiau magazinele dupa uraganul Katrina, pentru ca acum sa vada ce inseamna „cealalta Franta“, propria realitate rusinoasa pana mai ieri ignorata sau ascunsa. Romanii, obisnuiti ca periferiile cu caini si aurolaci din orasele de aici sa fie mai cunoscute pentru telespectatorul occidental decat centrele, au motive sa se bucure ca au iesit la iveala periferiile frantuzesti. Polonezii, priviti mai mult sub aspectul pericolului de dumping social al „instalatorului polonez“, se vor fi simtit poate razbunati, acum ca francezii recunosc ce putine pretentii si ce maniere pasnice au est-europenii veniti la lucru in Occident fata de magrebienii anarhici.

     

    Satisfactia in cauza, ca si temerile de propriii alogeni din societate, traduc o trezire brusca si publica a nationalismului, adormit de obicei fie de indiferenta, fie de coercitiile impuse de cultura insistenta a corectitudinii politice, in Europa ca si in America. Iar forta nationalismului spontan ii inspira de minune pe politicieni, care au incercat deja prin toate mijloacele s-o capteze in folos electoral. Riscand o dezlantuire sociala asemanatoare celei din Franta, liderul opozitiei de centru-stanga italiene, Romano Prodi, nu s-a jenat sa spuna ca un val de violenta urbana in Italia nu e decat o chestiune de timp, fiindca periferiile oraselor italiene sunt cele mai rele din Europa. La dreapta spectrului politic, alarmismul are alte nuante. Tot in Italia, Roberto Castelli, ministru al justitiei si membru al Ligii Nordului, a comparat imigratia cu navalirile barbare care au invins Imperiul Roman in secolul al V-lea, criticand stanga politica fiindca favorizeaza mondializarea, destramarea familiei, homosexualitatea si „deschiderea salbatica a portilor pentru imigranti“.

     

    In Franta, principalul cal de bataie a fost duritatea fortelor de ordine si a justitiei fata de tinerii banuiti ca au aruncat cu cocteiluri Molotov in scoli si masini. Politicienii de stanga l-au acuzat pe ministrul de interne Nicolas Sarkozy ca isi face campanie electorala cu orice pret, vrand sa demonstreze ca e capabil sa faca ordine (ba chiar n-au lipsit insinuarile ca ministrul, el insusi dintr-o familie de imigranti unguri, i-ar fi starnit intentionat pe huligani ca sa poata apoi sa-i reprime). Cei de dreapta au acuzat, in schimb, ca totul s-a intamplat din cauza atitudinii permisive si egalitariste a stangii, care n-a gasit alta rezolvare pentru chestiunea imigrantilor decat majorarea ajutoarelor „de insertie sociala“ si de somaj, cu unicul rezultat ca tuciuriii s-au obraznicit si si-au dat seama ca e mai rentabil sa parazitezi un stat incredibil de generos decat sa muncesti.

     

    In fine, dincolo de granitele Frantei, ceea ce s-a intamplat in suburbiile pariziene a fost interpretat de sustinatorii actualei politici americane drept o dovada ca razboiul civilizatiilor continua. Franta a fost singura tara care s-a opus razboiului cu Irakul si iata ca musulmanii sai vin sa dovedeasca acum ca o astfel de atitudine nu a ferit-o cu nimic de mana lunga a Al-Qaida (argumentul erau strigatele de „Allahu Akbar“ auzite pe strazile cu incendii, altfel o simpla dovada de mimetism din partea unor tineri de fapt musulmani numai cu numele). Deci politica SUA e corecta, iar focurile din „banlieues“ ar echivala cumva cu atentatele din metroul de la Londra. Solutia: masuri antiteroriste ca in SUA, expulzari in masa, amprentari si „scanarea etnica“ a veneticilor.

     

    Altii au invinuit, dimpotriva, Franta ca a fost pedepsita fiindca a lovit in interesele Islamului, inclusiv prin atitudinea dura fata de Siria dupa asasinarea fostului premier libanez Rafik Hariri. Prim-ministrul turc Recep Tayyip Erdogan a sustinut deschis o asemenea logica, grabindu-se sa critice Parisul fiindca s-a incapatanat sa interzica valul islamic in scoli si sa renunte la ghetoizarea imigrantilor. „Noi am spus ca e nevoie de mai multa toleranta. Dar Franta nu ne-a luat in seama. Nu ne-a ascultat“, a spus Erdogan. si s-a simtit indreptatit sa adreseze un apel la calm celor 4,5 milioane de turci rezidenti in UE, mai cu seama ca intre timp incendierile au parut sa se extinda si in Germania, Belgia si Danemarca, primele doua cu populatii semnificative de musulmani de origine turceasca.

     

    Iesirea lui Erdogan avea un talc special, tinand cont ca prima consecinta care se anunta pentru Turcia de pe urma violentelor din Paris era o amanare a primirii acestei tari in UE, de frica amenintarii musulmane. Premierul turc a intors situatia in favoarea sa, recomandandu-si tara drept cel mai bun consilier in privinta integrarii musulmanilor intr-o societate laica. „UE are nevoie de Turcia ca de o punte intre civilizatii“, a proclamat Erdogan. Dincolo de vorbele frumoase insa, opozitia fata de extinderea UE, cu sau fara Turcia, a primit intr-adevar un imbold important de pe urma rebeliunilor din Franta, din moment ce acestea au scos la lumina tocmai stangacia Europei in a-i integra pe strainii stabiliti pe teritoriul ei.

     

    Dar sa vedem totusi ce legatura au cu realitatea tunetele retorice si piruetele diplomatice de mai sus. Desigur, dezastrul social din periferiile oraselor occidentale e la origine un blestem colonial: nativii din fostele colonii s-au intors in metropola sa-si caute aici de lucru, iar metropola a avut mereu nevoie de ei, ca mana de lucru ieftina pentru reconstructia dupa razboi, in anii ‘50 si ‘60, cu inertie in anii ‘70. Numai ca, atunci ca si acum, a lipsit orice politica de integrare a africanilor, indienilor sau arabilor admisi in Europa, ale caror familii numeroase au ajuns un soi de bomba cu ceas pentru structura societatii frantuzesti, britanice, italiene sau chiar olandeze. Statul a construit cartiere de blocuri gri la periferii, ca sa le ofere locuinte ieftine muncitorilor straini, eventual ceva cluburi si terenuri de sport (de unde s-au ridicat un Zidane sau un Thierry Henry) si gata.

     

    Locurile s-au ghetoizat insa si s-au aglomerat, noua generatie nascuta in metropola din parinti imigranti s-a ridicat, iar gazdele cu piele alba s-au trezit in fata unor hibrizi ciudati, care le vorbesc limba cu accent, stiu sa le foloseasca walkman-urile si celularele, dar in rest n-au nimic comun cu locul unde au venit pe lume. Ca si in cazul comunitatilor de negri din periferiile americane, legea ghetoului si-a spus cuvantul, mai cu seama in epocile de recesiune sau macar de incetinire a cresterii economice, ca acum: cei iesiti din ghetouri nu-si mai pot gasi de lucru nici daca vor, nemaivorbind de urcare pe scara sociala, fiindca sistemul ii respinge, recunoscandu-i drept corp strain. si cercul vicios se inchide, cei respinsi complacandu-se in saracie, delincventa si furie fara obiect.

     

    Scenariul e cam acelasi in toate marile orase europene, iar violentele urbane declansate de imigranti izbucnesc periodic, la Madrid, la Lille sau la Birmingham. Acum cateva saptamani, in suburbia Lozells din Birmingham, doi oameni au murit si 20 au fost raniti din cauza ciocnirii intre niste tineri de origine asiatica si copii ai imigrantilor din Caraibe. Ferestre sparte, masini arse, tot tacamul cunoscut. somajul la Lozells e de 22%, de trei ori mai mare decat in oras. Iar statisticienii cred ca la Birmingham, al doilea oras ca marime din Marea Britanie, unde acum doar o treime din cei un milion de locuitori sunt imigranti, populatia alba majoritara va ajunge minoritara in zece ani.

     

    Aceasta este „Eurabia“, cum spune ziarista italiana Oriana Fallaci. Dupa 11 septembrie 2001, Fallaci a scris un pamflet violent antiislamic, „Furia si mandria“, despre metisarea Europei invadate de barbarii musulmani, incapabili sa munceasca, vulgari si dusmanosi, care urineaza pe monumentele Romei, pregatesc atentate sinucigase si viseaza sa puna burqa pe capul femeilor europene. Indignarea italiencei a starnit controverse aprinse in Europa, in numele ace-leiasi corectitudini politice si al tolerantei crestine pe care Oriana Fallaci le denunta in textul ei. E adevarat, de atunci s-au intamplat destule in Europa: alte valuri de imigranti, atentatele de la Madrid si Londra, cateva mici rebeliuni urbane, injunghierea regizorului olandez Theo Van Gogh de un musulman furios ca acesta insultase Islamul. Dar acuzatia automata de rasism, aruncata impotriva lui Fallaci, impiedica si acum discutia sincera despre imigratia celor de alta religie (caci, nu-i asa, est-europenii din Occident nu dau foc masinilor si nu acuza pe nimeni ca-i discrimineaza).

     

    Prudenta statelor occidentale, dar si neputinta de a gasi solutii a facut ca pana acum discutia sa inceapa de la celalalt capat al problemei, adica de la imigratia ilegala si de la nou-venitii in Europa, nu de la comunitatile de imigranti ajunsi la a doua generatie. In ianuarie, Comisia Europeana a lansat un document despre „migratia motivata economic“, cerand standardizarea la scara europeana a regulilor de admitere a imigrantilor. Cu pragmatism, Comisia recunoaste ca UE are nevoie de lucratori straini, ca sa umple golul de forta de munca lasat de scaderea natalitatii in statele membre; drept urmare, daca se considera excedat de numarul de straini, fiecare stat n-are decat sa-si fixeze limite la numarul de imigranti pe care isi poate permite sa-i accepte. Problema apare insa la partea de integrare sociala a imigrantilor, lasata de statele UE mai curand la latitudinea primarilor de orase.

     

    Directoratul UE pentru justitie, libertate si securitate a lansat chiar un „Manual de integrare pentru autoritati si practicieni“, cu exemple de initiative locale pentru acomodarea strainilor. In Frankfurt, de pilda, proaspetii imigranti au parte de un curs de 600 de ore de limba germana si de 40 de ore de „orientare urbana“, adica mers cu metroul, plimbare prin oras, vizita la primarie, informatii despre legislatie – ambele programe fiind prezentate de imigranti deja adaptati in societatea germana. La Gent, in Belgia, exista un serviciu municipal de integrare, finantat de comunitatea flamanda, care ofera nou-venitilor asistenta pentru educatie si gasirea unui loc de munca, precum si cursuri de introducere in sistemul social belgian, predate in turca, araba, franceza, engleza, rusa, spaniola, albaneza, farsi si somaleza.

     

    Ca de obicei insa, Uniunea Europeana vrea o initiativa sistematica si centralizata. Comisarul european pentru afaceri interne, Franco Frattini, urmeaza sa prezinte la inceputul lui decembrie un proiect de reglementare a imigratiei la nivel european. Deocamdata au inceput cu imigratia ilegala. La summit-ul din vara de la Evian, tarile UE au pus la punct planul comun de expulzare a strainilor veniti clandestin, stabilind chiar un program de transport regulat al acestora cu avionul spre tarile de origine.

     

    Situatia nu-i deloc usor de tinut in mana: cel putin 25.000 de africani fara acte in regula au trecut Pirineii in ultimele luni, iar UE estimeaza ca jumatate de milion de clandestini au intrat deja in tarile membre. Punctele cele mai vulnerabile sunt enclavele spaniole Ceuta si Melilla din nordul Africii, folosite de marocani si de imigrantii din Africa Subsahariana ca porti de intrare in Europa. Numai in septembrie si octombrie, granicerii marocani au impuscat mortal mai mult de zece oameni care incercau sa escaladeze zidul de la frontiera, ca sa treaca pe teritoriul spaniol.

     

    Orice problema ar trebui sa se rezolve insa, in viziunea europeana, cu bani si buna-credinta aproape iluminista. Comisia Europeana a oferit recent Marocului 40 de milioane de euro, numai pentru procurarea de dispozitive de supraveghere impotriva imigrantilor ilegali. Libia dictatorului Gaddafi, ex-colonie italiana, ar putea si ea sa pretinda bani pentru ajutorul cerut de UE, avand in vedere numarul mare de africani care pleaca de pe coastele libiene cu vaporul si intra in Europa prin Lampedusa, mica insula dintre Africa si Sicilia. Mai nou, e posibil ca si state comunitare ca Spania sau Malta sa capete ajutor financiar de la Uniune pentru problemele cauzate de imigratia ilegala.

     

    Pentru a-si demonstra solidaritatea, alte tari europene – Cehia, Olanda, Irlanda si Germania – au propus sa accepte pe teritoriul lor o parte dintre fugarii subsaharieni, pana ce UE va ajunge sa stabileasca „parteneriate“ cu tarile lor de origine (a se citi tot ajutor financiar catre aceste tari sarace), care sa mai stavileasca din navala de oameni. In privinta Spaniei, ea a preferat deocamdata sa se ajute singura, legalizand in februarie trecut situatia a 800.000 de clandestini lucratori la negru, dintr-un motiv economic simplu: ca sa poata incasa impozite de pe urma lor. Masura a fost criticata de alte tari europene, tematoare ca astfel se incurajeaza imigratia fara acte. Guvernul laburist de la Londra a gasit alte solutii: amenzi fixe pentru angajatorii care folosesc munca la negru, limitarea drastica a dreptului la azil si acceptarea exclusiv a strainilor stiutori de engleza si calificati profesional. In ce-l priveste, durul Sarkozy a promis ca pana la sfarsitul anului o sa expulzeze 23.000 de imigranti clandestini, la care se vor adauga probabil cei prinsi saptamanile trecute dand foc prin Paris.

     

    Pana ce se va ajunge la o solutie europeana unica, americanii sunt, ca de obicei, cei cu punctul de vedere cel mai radical. Diana Furchtgott-Roth, expert la Centrul pentru Politica Fortei de Munca la Hudson Institute, sustine ca UE ar trebui sa adopte sistemul din SUA, adica sa-i incurajeze pe imigranti sa vina sa munceasca, dar fara a le oferi avantaje de-a gata, locuinte sau asistenta sociala, pentru ca altfel ei vor veni doar ca sa primeasca ajutoare si nu vor mai avea nici un stimulent sa-si gaseasca de lucru.

     

    Numai ca o asemenea filozofie nu doar ca e greu de acceptat pentru cultura sociala a Europei (minus noua ei locomotiva anglo-saxona), dar e si nepotrivita cu momentul. Remuscarile de putere coloniala au cuprins Republica franceza, astfel incat premierul Dominique de Villepin a promis „masuri de reducere a discriminarii in privinta locuintelor si a locurilor de munca“ pentru imigrantii de origine araba si africana. si ministrul de interne a dat inapoi: dupa ce i-a etichetat pe rebeli drept „scursuri“ si a promis ca-i curata cu tulumba de aer comprimat, ca pe gunoaie, Nicolas Sarkozy s-a apucat sa declare ca el sustine ca strainii (extracomunitari) rezidenti de peste 10 ani in Franta sa aiba si ei drept de vot la alegerile locale.

     

    Problema e veche de doua decenii, iar comentatorii care s-au grabit sa vada in demersul lui Sarkozy o manevra electorala au ramas in cele din urma derutati, constatand ca sondajele de opinie spun ca daca strainii ar primi drept de vot, prima avantajata ar fi stanga, nu dreapta lui Sarkozy. A fost vorba deci de o simpla dorinta a ministrului de a mai echilibra lucrurile, intr-o societate pe care fermitatea lui represiva la adresa rebelilor a impartit-o aproape egal intre cei ce il acuza de rasism obtuz si cei ce aproba interventia cu mana de fier impotriva „metecilor“. Le Monde a scris chiar un articol ironic in care constata cu prefacuta consternare ca tatal fotbalistului Zinedine Zidane, muncitor algerian traitor langa Marsilia si platitor de impozite, nu are drept de vot. Dar Zidane senior n-a cerut niciodata naturalizarea. si, de fapt, a fost mereu un tip care n-a cerut nimic, retras si cumsecade, asa de cumsecade incat comunistii l-au folosit in 1998 drept argument viu impotriva xenofobilor lui Le Pen.

     

    Generatia a doua si a treia dupa Smail Zidane nu se mai resemneaza insa cu anonimatul. Modelul republican de asimilare a pornit de la principiul ca toti sunt egali si nediferentiati in ochii statului; cu alte cuvinte, existenta unor drepturi speciale pentru minoritatile etnice sau religioase a fost intotdeauna de neconceput. Egalitatea a insemnat, de fapt, ca minoritatilor li s-a spus ca ele nu exista. Numai ca ele existau – in cartierele modeste care s-au transformat ulterior in ghetouri mizerabile.

     

    Magrebienii din anii ‘60 gaseau slujbe si locuinte in Franta tocmai pentru ca erau imigranti; copiii lor nu mai gasesc tocmai fiindca sunt copii de imigranti, iar copiii de imigranti sunt o specie sociala stranie, un hibrid monstruos, sortit unui limb etnic si cultural de unde e imposibil de scapat. „Republica are o relatie cu cetatenii, dar noi nu suntem cetateni. Nu stim cine suntem. Nici arabi sau africani, nici francezi. Nu suntem recunoscuti si nimeni nu-si aminteste de noi“, spune Yasser Amri, un student care a reusit totusi sa plece din ghetoul lui. Fartatii lui din „Neuf-Trois“ (93, numarul administrativ al departamentului Seine-Saint-Denis, fieful imigrantilor parizieni) nu stiu insa nici macar sa puna problema astfel.

     

    Toata lumea a remarcat ca rasculatii din Paris n-au avut glas, n-au proclamat nimic, nici o revendicare, marginindu-se sa-si exprime furia oarba prin gestul de a da foc. De fiecare data cand s-au apropiat ziaristii de ei, fie i-au gonit, acuzandu-i ca oricum scriu numai ce vor ei, fie au raspuns sfidator, cu replici imitate, invatate chiar din relatarile ziaristilor: „Masinile arata misto cand ard si-i atrag pe astia sa filmeze. Numai asa o sa ne bage in seama Sarkozy!“ sau: „Allahu Akbar, aici e Bagdadul!“

     

    Asemenea incercari de a vorbi pe limba majoritatii n-ar trebui sa insele pe nimeni. Furia n-are cuvinte si isi transcende intotdeauna motivele initiale (cat a trecut de la 27 octombrie, cand pustii Bouna si Ziad au murit electrocutati pe cand se ascundeau de un raid al politiei?). Sarkozy, politaii, francezii albi din centru stiu cine sunt, se accepta si se recunosc intre ei, cu masinile, scolile, fabricile si teatrele lor; urmasii de imigranti nu au nimic si habar n-au ce si cui ar trebui sa ceara. „Beurs“, cum isi spun copiii de algerieni, sunt prost priviti cand ajung in Algeria, ca niste tradatori care nu mai stiu obiceiurile musulmanilor africani, iar in Franta, unde s-au nascut, sunt criticati ca n-au fost niciodata la Luvru sau ca nu stiu cine a fost Voltaire.

     

     De aceea, actul de a da foc e poate unicul mod, violent si primitiv, de a-si confirma lor insile ca exista. Rebeli fara cauza, nu mai au de facut decat sa distruga aceasta lume coerenta si rationala unde ei nu incap. Zicerea carteziana „cuget, deci exist“ s-a intors pe masura vremii de acum din Europa: dau foc, deci exist.

  • A fost odata limba lui Voltaire

    Rebeliunea din Franta are deja propriul repertoriu de termeni sau, mai bine zis, propriul glosar. In numai cateva zile, nuantele catorva cuvinte frantuzesti au reusit sa starneasca polemici nebanuite.

     

    CAILLERA: Lumpenul; bandele violente de tineri din cartierele franceze marginase, unde incearca sa mentina un regim de teroare, prielnic pentru afacerile lor, centrate in special pe trafic de droguri. Termenul se refera deopotriva la francezi si la imigranti, elementul comun fiind actiunea antisociala organizata, de grup clar ierarhizat.

     

    RACAILLE: Scursura a societatii, lepadatura. Termenul a fost folosit de ministrul de interne Nicolas Sarkozy ca sa-i desemneze pe incendiatorii din suburbiile pariziene si nu contine nici o conotatie rasiala, dar a fost folosit imediat impotriva ministrului, acuzat ca ii jigneste in bloc pe imigranti cu o asemenea eticheta.

     

    BEUR: A doua generatie de imigranti de origine magrebiana, fie nascuti in Franta din parinti algerieni, fie adusi de parintii lor deja rezidenti aici, ca urmare a schimbarii in 1975 a legii imigratiei, in sensul reintregirii familiilor de imigranti. „Les Beurs“ au o identitate „suspendata“, diferita atat de cea a imigrantilor algerieni, cat si de cea a francezilor din acelasi grup de varsta.

     

    KARCHER (nettoyage au Karcher): Curatarea strazilor cu dispozitivul de aer comprimat incetatenit de firma americana Karcher. Expresia, folosita de ministrul de interne Nicolas Sarkozy ca metafora pentru eficienta cu care oamenii din subordinea lui vor curata suburbiile de elemente turbulente, a devenit un simbol al simplismului autoritatilor in relatia cu rebelii.