BusinessMagazin

Blog

  • PARINTII CASEI DIGITALE

    In proiectul „casei digitale“ s-au facut deja investitii de sute de milioane de dolari. Marii jucatori din industria IT, de la Intel la Apple, cred deja ca viitorul este al casei digitale si finanteaza deja proiecte din care se vor naste, foarte probabil, viitoarele afaceri.

     

    INTEL: A fost printre primii promotori ai conceptului de casa digitala si a cheltuit prin divizia sa de investitii strategice, Intel Capital, peste 200 de milioane de dolari pentru proiecte. Prin „Digital Home Fund“, a sprijinit companii care produceau tehnologii pentru casa viitorului.

     

    IBM: A inceput inca din 2003 sa lucreze la adevarate „cartiere digitale“. In zona Village at Tinker Creek, in statul american Virginia, compania a participat la construirea unor case dotate cu tehnologii avansate, conectate la Internet printr-o retea fara fir (WiFi). O astfel de casa costa in jur de 200.000 de dolari.

     

    MICROSOFT: Este, prin fondatorul sau, Bill Gates, unul dintre promotorii acestui concept. Gates a fost de altfel printre primii care au observat ca integrarea echipamentelor din casa incepuse deja in domeniul divertismentului si ca oamenii se chinuiau sa lege intre ele PC-ul, televizorul, combina stereo si playerul de DVD sau casete video prin diverse improvizatii. Bill Gates a mers mai departe, mizand pe transformarea computerului in centrul divertismentului din living room.

     

    APPLE: Jucator de nisa pe piata computerelor, Apple a prins de la inceput trenul „digitalizarii“ divertismentului. Iar generatia de fani ai celebrului player iPod va trece cu mult mai multa usurinta la solutiile Apple pentru entertainmentul specific casei digitale.

     

    HEWLETT-PACKARD (HP): A lansat la inceputul acestui an un adevarat asalt pe segmentul multimedia al casei inteligente. Una dintre ideile de baza: continutul digital – filme, muzica, fotografii, jocuri – trebuie sa migreze fara probleme pe diverse echipamente astfel incat sa avem acces facil la el tot timpul.

  • In cautarea lui E.T.

    Proiectul SETI@home ruleaza pe mai mult de 5 milioane de computere ale voluntarilor din intreaga lume. Micile contributii voluntare la cautarea lui E.T. au intrat astfel in cartea recordurilor ca cel mai mare calcul din istorie.

     

    Astazi pare aproape de necrezut. Primele computere comerciale cantareau cateva tone si aveau o putere de calcul infima. Memoria lor abia putea stoca vreo cateva mii de cifre zecimale, iar preturile erau de sute de mii de dolari. La asemenea performante si costuri era absolut normal ca aceste calculatoare sa fie folosite doar pentru calcule extrem de complexe, care inlocuiau sute sau mii de oameni dotati cu rigle de calcul. De altfel, printre primele „aplicatii de succes“ erau cele militare: spargerea codurilor secrete si calcule balistice.

     

    Ca o curiozitate, prima unitate de disc magnetic a fost realizata de IBM in 1956 iar stramosul hard-disk-ului de azi era de fapt o „pila“ formata de 50 de discuri cu diametrul de 24 de toli (circa 60 de cm). Monstrul era capabil sa stocheze circa 4,4 MB iar costul per megabyte era cam de 10.000 de dolari.

     

    Cu aproape zece ani mai tarziu, un inginer pe nume Gordon Moore – unul dintre fondatorii firmei Intel – a remarcat ca dezvoltarea tehnologica are un ritm relativ constant: la fiecare 18 luni complexitatea circuitelor integrate se dubleaza. Desi absolut empirica, aceasta observatie a fost numita „legea lui Moore“. Si nu doar ca legea s-a dovedit valabila pana in zilele noastre, dar s-a vadit ca se aplica si altor masuri legate de computere.

     

    Rezultatul acestei dezvoltari exponentiale este ca astazi pe birourile noastre stau niste PC-uri de cateva sute de dolari care depasesc in putere de calcul un supercomputer de cateva milioane de dolari de acum 20 de ani. Si toata aceasta putere – imensa este aproape tot timpul nefolosita sau folosita la o fractiune din capacitate.

     

    Si totusi, exista domenii in care capacitatea de calcul este in continuare o resursa critica. Oarecum paradoxal, unele dintre aceste domenii sunt tocmai acelea in care computerul trebuie sa rivalizeze cu mintea omeneasca. De pilda, jocul de sah, unde salvarea vine dinspre calculul efectuat in paralel de mai multe procesoare, adesea specializate. Pentru a-l invinge pe Garry Kasparov, IBM a construit un calculator masiv-paralel, cu 30 de noduri si nu mai putin de 480 de circuite specializate pentru jocul de sah. Botezat Deep Blue, acest calculator a reusit sa-l invinga prin „forta bruta“ pe Kasparov abia dupa ce inginerii au intervenit in codul programelor intre partide.

     

    Exista insa domenii extrem de complexe, in care puterea de calcul necesara este de-a dreptul uriasa si, in plus, modelele de finantare nu permit achizitionarea unor supercomputere. Este cazul unor studii stiintifice la scara foarte mare, cum ar fi studiul ecosistemelor planetare. Din fericire, s-a gasit si aici o solutie: „ciorchini“ (clusters) de calculatoare ieftine care muncesc in paralel la aceeasi problema. In aceste configuratii suportul software este extrem de important si au fost dezvoltate sisteme extrem de performante si, mai ales, extensibile.

     

    La Universitatea Vrije din Amsterdam, un sistem format din 80 de computere SPARC este coordonat prin intermediul unui sistem de operare numit Amoeba. In lumea Linux, exista varianta Beowulf, care permite realizarea unor clustere folosind PC-uri obisnuite. Sistemul Avalon a fost realizat prin conectarea a 140 de computere si a reusit sa se claseze pe pozitia 113 in topul celor mai performante supercomputere din lume.

     

    Poate fi nevoie de mai mult? Se pare ca da. Proiectul SETI (Search for Extra-Terrestrial Intelligence) isi propune sa analizeze datele provenind de la cel mai mare radiotelescop din lume (Arecibo, in Puerto Rico) cautand dovezi ale unor transmisii radio provenind de la o civilizatie extraterestra. Pentru a obtine puterea de calcul necesara, Universitatea Berkekey a dezvoltat un sistem care permite divizarea procesarii, distribuind prin Internet programe specializate care sa fie rulate pe calculatoarele voluntarilor atunci cand nu sunt folosite (de regula in regim de screensaver).

     

    Proiectul SETI@home a fost initiat in 1999 si ruleaza la ora actuala pe mai mult de 5 milioane de computere din intreaga lume. In total, s-a realizat astfel echivalentul a peste doua milioane de ani de calcul. Micile noastre contributii voluntare la cautarea lui E.T. au intrat astfel in cartea recordurilor ca cel mai mare calcul din istorie. Si e doar inceputul.

  • Semnatura electronica

    Asa cum unii poarta in geanta o stampila cu tus pentru a autentifica documente pe suport de hartie, altii poarta in buzunar un gen de card bancar cu care semneaza – prin intermediul computerului – documentele electronice.

     

    Cum putem fi siguri ca un e-mail vine intr-adevar de la persoana care apare in campul „de la“? Mai ales ca a trimite un mesaj fals, in numele altuia, nu e foarte greu. Pe de alta parte, in timpul transmiterii e-mailului prin Internet, acesta poate fi modificat de catre persoane rau intentionate si sa ajunga la destinatie sub o alta forma. Va dati seama ce scandal se poate isca! Aceste pericole pot fi inlaturate prin semnatura electronica.

     

    Semnatura electronica reprezinta amprenta (certificatul de autenticitate) a unui document electronic, criptata cu o cheie privata care se gaseste doar la persoana care semneaza. Semnatura electronica este atasata documentului si este verificata prin procese de decriptare la destinatar. Un document semnat electronic este protejat impotriva modificarilor; o eventuala modificare elimina automat semnatura electronica de pe acel document.

     

    Semnatura electronica este mai sigura decat semnatura clasica pentru ca aceasta ne asigura ca: documentul electronic a fost intocmit sau aprobat de persoana care a semnat electronic, persoana care a semnat nu poate nega ca a semnat acel document si ca documentul nu a fost modificat dupa ce a fost semnat. Pentru a semna electronic un document sunt necesare un certificat digital (care include cheia publica) si o cheie privata (un cod sub forma unui sir de biti) care sunt emise de o autoritate de certificare, in fapt o companie specializata in astfel de certificari.

     

    Autoritatile de certificare difera intre ele prin gradul de incredere pe care il au (la nivel international, nivel national, nivel de companie etc.) si prin modul in care respecta legile in vigoare. Odata obtinut certificatul digital impreuna cu cheia privata, proprietarul acestora poate semna electronic un document electronic folosind aplicatii care au inclusa aceasta facilitate. De exemplu, in aplicatia cu care trimitem e-mailuri avem posibilitatea sa le semnam electronic.

     

    Foarte importanta este pastrarea cheii private intr-un loc sigur. O metoda foarte folosita este stocarea cheii private pe un smart card, protejata de un cod PIN care trebuie introdus de fiecare data cand aceasta este folosita. Smart card-ul este de fapt un microcomputer de marimea unei carti de credit care stocheaza cheia privata si certificatul digital. Pentru a obtine informatiile de pe smart card exista cititoare ce pot fi integrate in tastatura sau dispozitive separate.

     

    Beneficiile aduse de semnatura electronica sunt multiple: eliminarea necesitatii folosirii documentelor pe suport de hartie, colaborare electronica intr-un mod securizat, tranzactii electronice prin Internet.

    Daca semnarea electronica se face conform legii in vigoare, documentul semnat electronic este recunoscut si din punct de vedere juridic.

     

    George Onofrei – IT Consultant, Deloitte & Touche

  • Interesat de valute? Incearca pe Oanda.com!

    Un dolar american este egal cu fix 8.230 lei. Suna bine, nu-i asa? Nu e vorba insa de vreo minune intamplata in economia romaneasca, ci de cursul de schimb din ianuarie 1998. Daca te intereseaza si alte momente speciale din istoria cursului leu-dolar, nu e greu sa le afli pe site-ul www.oanda.com. Unde, bineinteles, gasesti si cursul la zi.

     

    Iar daca ai chef de valute mai exotice, tot aici poti alege intre 164 de monede diferite si cursurile lor de schimb de-a lungul timpului. Ce parere ai de lira din Gibraltar, ouguiya din Mauritania sau leonele, de unde altundeva decat din Sierra Leone?

     

    Site-ul este impartit in trei categorii, in functie de ocupatia pe care o ai. Esti om de afaceri? Oanda.com iti ofera cateva unelte software pe care le poti integra in site-ul companiei pentru a calcula ratele de schimb valutar mult mai usor. Esti investitor? Pe site ai la dispozitie grafice cu evolutia diverselor valute de-a lungul timpului, analize si previziuni, stiri si comentarii. Sau, daca te incadrezi mai degraba in categoria „calator“, site-ul iti ofera posibilitatea sa printezi fise cu diversele rate de schimb ale tarilor catre care te indrepti sau sa afli unde este cel mai apropiat bancomat intr-o anumita zona.

  • Transplant de frumusete

    Chirurgia plastica devine pe zi ce trece mai curand un domeniu extrem al industriei cosmetice decat o ramura a medicinei, al carei scop a fost intotdeauna acela de a ameliora consecintele devastatoare ale unor boli sau accidente.

     

    Exista cateva elemente la nivel global care indica clar evolutia chirurgiei plastice catre industria de lifestyle (care mai include moda si divertismentul). Pentru o anumita elita s-a inventat conceptul de „vacanta de infrumusetare“. Africa de Sud, Rio de Janiero si Bangkok sunt destinatiile preferate ale domnilor si doamnelor care doresc un face lift, o liposuctie sau orice alta operatie mai complicata – departe de ochii indiscreti ai mediului din care provin – contra unor onorarii modice.

     

    Cum functioneaza conceptul? Pacientul turist se programeaza pentru operatie la Johanesburg sau Cape Town, beneficiind de serviciile medicale ale unor spitale care au in acelasi timp statutul unor hoteluri de lux. In perioada post-operatorie, agentia de turism organizeaza expeditii de vanatoare in savana sau vilegiaturi la malul marii, pentru „rodajul“ noilor imbunatatiri corporale. Acest tip de turism a capatat deja denumirea de „scalpel safari“.

     

    Chirurgia plastica braziliana are o reputatie bine stabilita in lume. De curand, un chirurg brazilian a castigat premiul pentru cel mai frumos transplant de par din lume (nu se acorda un premiu pentru cea mai reusita operatie de acest gen). Mania chirurgiei plastice a prins atat de bine la Rio incat pana si muncitorii din fabrici economisesc pentru urmatoarea interventie de acest gen. Unul dintre cele mai de succes produse bancare in Brazilia este creditul de consum pentru „frumusetea corpului si a sufletului.“

     

    Spitalul Bumrungrad din Bangkok are faima celui mai bun spital dedicat exclusiv chirurgiei plastice – toti pacientii si doctorii sunt „importati“ din tarile vestice. Thailanda a reusit recent sa distruga avantajul competitiv absolut pe care il detinea Suedia in materie de schimbare de sex printr-un artificiu de marketing: asocierea turismului de placere cu medicina de placere.

     

    Africa de Sud, Turcia si Costa Rica sunt recunoscute pentru competentele stomatologilor specializati in „estetica dentara“. In cercurile inalte ale Londrei s-a impus chiar ideea ca stomatologii sud-africani sunt singurii care au expertiza necesara unor astfel de operatii. Cu toate acestea, nota de plata la Londra este de zece ori mai mare decat la Cape Town, unde totul incepe cu o expeditie la minele de diamante si la atelierele de prelucrare De Beers. Turistul-pacient este invitat sa-si aleaga singur bucata bruta de diamant din care i se va slefui inimioara-diamant de pe incisiv, cam in acelasi mod in care intr-un restaurant ne alegem pestele din acvariu pentru cina. Pacientul primeste un film personalizat, un mini-documentar de tip Discovery despre implantul de diamant, de la mina pana la dentina.

     

    Incastrarea diamantelor in incisivii laterali nu este o noutate radicala, in schimb inglobarea acestora in globul ocular este o tehnica de ultima ora. O clinica specializata din Rotterdam a pus la punct un procedeu de mare acuratete prin care a implantat de curand stelute de diamant in sase colturi in membrana mucoasa a ochilor. Fiecare implant are diametrul de circa 0,13 inci si costa intre 620 si 1.232 de dolari. Operatia a reusit in toate cele sase cazuri pilot. Clinica sustine ca ar avea o lista de asteptare de circa doua sute de persoane. Operatia dureaza 15 minute si foloseste, printre altele, un microscop steril.

     

    Pentru gusturi mai sofisticate, exista posibilitatea chirurgiei plastice in scopuri artistice. Cel putin asa declara Orlan, o frantuzoaica ce trece drept autoritate incontestabila in materie de „arta corporala“. „Arta trebuie sa socheze ca sa-si justifice existenta“ – cam asa suna este crezul ei artistic. Orlan a inceput prin a imita femeile tribului Ndebele din Africa, cunoscute pentru gaturile lor de tip girafa, lungite din pricina inelelor de metal care li se pun inca de la nastere. Cel mai recent, Orlan si-a expus cele doua implanturi de silicon de deasupra sprancenelor, in incercarea de a contesta tiparele sociale occidentale asupra frumusetii corporale. La operatiile lui Orlan se pot cumpara bilete, in aceeasi maniera in care cineva isi cumpara bilete pentru a asista la un concert. Revenind la forme mai putin excentrice, dar nu mai putin spectaculoase ale chirurgiei plastice, se poate spune ca in domeniu se petrece o revolutie chiar sub ochii nostri.

     

    The Royal College of Surgeons, prestigioasa organizatie britanica omologa Consiliului Medicilor din Romania, a dat publicitatii un comunicat prin care a recunoscut fezabilitatea tehnica a transplanturilor totale de chip (fizionomie faciala). Exista persoane care au suferit mutilari grave ireversibile ale fetei. Oficialii organizatiei britanice sustin ca un transplant „de fata“ este chiar mai usor decat lipirea unui deget taiat, pentru ca vasele fetei au un diametru mai mare, iar manevrele microchirurgicale sunt mult mai usor de executat.

     

    Cu toate acestea, este necesar sa se gaseasca un donator (decedat) iar pacientul trebuie sa accepte riscul de 50% de esec al operatiei la care se supune din cauza reactiilor de respingere a grefei complexe de tesut. Oponentii acestui tip de operatie chirugicala sustin ca este inuman sa supui pacientul la un regim neintrerupt de medicatie cu imunosupresive, care impiedica declansarea reactiei de respingere si care dau o predispozitie pentru cancer. John Barker, chirurg principal la spitalul universitar din Louisville, Kentucky, incearca sa demonteze o convingere raspandita – aceea ca persoana care primeste „transplantul de fata“ ar urma sa arate identic ca fizionomie faciala cu donatorul decedat – lucru care ar complica infinit lucrurile, daca ar fi adevarat. Suntem totusi departe de procedeele din filme precum „Face Off“ („Fata in fata“).

     

    Pana una-alta, cele mai raspandite operatii de chirurgie plastica raman cele care implica venerabilul, de acum, silicon (augmentare de sani sau buze), liposuctia si injectiile cu botox pentru indepartarea ridurilor. Insa aria lor de raspandire incepe sa tinda catre proportii de masa. La Londra, unul dintre cele mai la moda cadouri pentru Craciunul trecut a fost bonul de chirurgie plastica. Unele dintre angajatele firmelor din City au primit din partea companiilor lor aceste bonuri preplatite care pot fi folosite pentru injectii cu botox, mariri de buze ori alte interventii plastice minore. Sloganul campaniei de marketing pentru popularizarea acestor bonuri a fost: „Chirurgia cosmetica e pentru o viata, nu doar de Craciun“.

     

    S-a constatat de asemenea o crestere subita si aparent ireversibila a numarului de barbati care recurg la operatii de chirurgie plastica. American Academy of Facial and Plastic Reconstructive Surgery a publicat un studiu care arata ca anul trecut numarul barbatilor care au apelat la macar o interventie de acest gen a crescut cu 497%, in timp ce numarul femeilor a crescut cu numai 36%. In timp ce varsta medie a femeilor care fac operatii estetice este de 31-40 de ani, cea a barbatilor este de 40-59 de ani. Barbatii prefera, in mod bizar, in proportie covarsitoare, operatiile de modificare a formei nasului. Pe locul al doilea vin injectiile cu botox pentru netezirea ridurilor.

     

    Motivele invocate de barbati pentru aceste interventii tin de imbunatatirea imaginii in afaceri, de dorinta de a parea mai tineri, in timp de femeile raspund in mod consecvent si in bloc ca fac acest lucru „pentru a fi frumoase“. Dar indiferent de raspunsurile sondajelor, oamenii par tot mai convinsi ca tineretea fara batranete ori frumusetea stau in varful bisturiului chirurgului plastician.

  • Miss Frumusete Artificiala

    China a organizat acum o luna primul concurs „Miss Artifical Beauty“, la care au avut dreptul sa participe doar femei care s-au supus cel putin unei operatii de chirurgie estetica.

     

    CASTIGATOAREA: Concursul a fost castigat de o studenta in varsta de 22 de ani, Feng Qian, care le-a invins pe cele 19 participante la concurs, care aveau varste cuprinse intre 17 si 62 de ani. Pe langa titlu, Qian a castigat 50.000 de yuani, adica circa 6.000 de dolari.

     

    CONDITII DE PARTICIPARE: Toate concurentele – printre care s-a numarat si un transsexual – au prezentat, inainte de inscrierea in concurs, un certificat medical din care trebuia sa reiasa ca s-au supus cel putin unei operatii de chirurgie estetica.

     

    PIATA CHINEZA: Chirurgia estetica este o industrie in crestere in China, piata fiind estimata la 2,4 miliarde de dolari in 2004.

  • Cadou cu premeditare

    Limuzinele si firmele specializate confera unora dintre nuntile romanesti un aer occidental. Totusi, casatoria a ramas un eveniment inchis in traditia „plicului“, care ne duce cu gandul la o afacere.

     

    „In nuntile romanilor si-a facut loc de cativa ani buni un obicei care in alte culturi ar fi catalogat din start drept lipsit de eleganta – ca sa nu fim drastici si sa-i spunem necivilizat“, spune Amalia Nastase, sotia tenismanului Ilie Nastase, care a eliminat aceasta practica de la nunta sa.

     

    Plicul cu bani oferit ca dar mirilor de la noi, caci despre el este vorba, nascut din tristetea economiei romanesti de alta data, ar starni in multe alte culturi sentimente profunde de jena sau de mirare. Pe de alta parte, vesticii au inventat de aproape o jumatate de secol o metoda mai de „bon ton“ pentru a-si demonstra contributia la intemeierea caminului tinerilor casatoriti. Se spune ca visul oricarei fete este sa se vada mireasa si al fiecarui viitor sot sa mearga in luna de miere, iar primul vis comun al cuplului ar fi o casa noua, bine pusa la punct.

     

    Din acest vis s-a nascut ideea de lista de cadouri. In principiu, lista este modul sigur si elegant de a primi la nunta doar cadourile de care ai nevoie sau cele care-ti plac. „E o solutie bine educata dar si eficienta atat pentru miri cat si pentru invitatii la ceremonie. Tinerii nu trebuie decat sa treaca pe o hartie cadourile pe care doresc sa le primeasca cu ocazia casatoriei, sa o expedieze unui magazin sau unei adrese de Internet unde se pot deschide astfel de liste si sa-si anunte invitatii de existenta ei, iar acestora din urma nu le ramane decat sa bifeze in dreptul unui cadou, atribuindu-si astfel dreptul si obligatia de achizitionare a acestuia“, mai spune Amalia Nastase. Amalia a aflat de lista de cadouri de la prietenii din strainatate. A vazut imediat in ea o excelenta metoda de a scapa de cadourile inutile sau de sentimentul de jena provocat de primirea unui plic cu bani si n-a ezitat nici o clipa sa adopte ideea.

     

    In strainatate, primele liste de cadouri au reprezentat o revolutie in domeniu. Chiar daca la inceput serviciul a fost privit cu scepticism, putini fiind cei care puteau sa inteleaga ca valoarea unui cadou ramane aceeasi chiar daca beneficiarii ii cunosc pretul, conceptul s-a dovedit atat de practic incat s-a impus fara dificultate. Americanii obisnuiesc sa faca liste de cadouri inca din anii ‘50, iar europenii au adoptat rapid, din mers, obiceiul.

     

    Conform un studiu realizat de revista americana Brides Magazine in 2001, 99% dintre viitoarele sotii preferau sa-si deschida pentru casatorie o lista de cadouri, iar 93% dintre acestea erau aproape sigure ca o sa si primeasca ceea ce-si doresc. Astfel, nu e de mirare ca astazi, la nivel mondial, se poate vorbi de o adevarata industrie a listelor, care aduce anual castiguri de 37 de miliarde de dolari.  

     

    Romanii insa au ramas din acest punct de vedere blocati in vechiul obicei al plicului sau al cadourilor intamplatoare. Chiar daca suntem vazuti ca o societate receptiva la experientele occidentale, uneori chiar acuzati de lipsa de identitate si o nestapanita tendinta de a imprumuta obiceiuri straine, lista de casatorie nu si-a gasit inca locul in cultura romaneasca. Radu Gherasim, client-service director la portalul E-afacere, spune ca orice incercare de introducere a acestui gen de serviciu pe piata autohtona a fost primita cu reticenta. Netcadou, brandul celor de la E-afacere – unde romanii isi pot deschide liste de casatorie – a fost printre primele incercari de a sparge gheata sau, mai bine spus, de a crea fisuri intr-o mentalitate inghetata.

     

    „Nu dorim sa schimbam un obicei ci doar sa oferim o a alternativa moderna, chiar mai mult decat atat, o alternativa eleganta la clasicul plic cu bani oferit in noaptea nuntii“,  spune Gherasim. Insa proiectul n-a avut pe piata rezonanta la care se asteptau initiatorii. „Foarte putini romani au realizat ca printr-o lista de cadouri pot obtine exact acele lucruri la care au visat de mult timp, dar pe care nu au avut posibilitatea sa le cumpere pana acum din diverse motive“, mai spune Gherasim.

     

    Mai mult, oricine poate face abstractie de pret, deoarece – oricat de scump ar fi cadoul de pe lista – acesta poate fi cumparat prin contributia mai multor prieteni. In plus, daca acum 50 de ani pe listele americanilor isi faceau aparitia doar obiecte de portelan, servicii de cristal si uneori argintarie, astazi lista poate fi personalizata, astfel incat pe ea ar putea sa-si gaseasca foarte usor un loc o excursie intr-o insula exotica sau un curs de sarituri cu parasuta.    

     

    Primul avantaj al unui astfel de serviciu, pe care l-a descoperit si Amalia la nunta sa cu Ilie Nastase, cand cei doi miri si-au deschis o lista de cadouri la celebrele Galerii Lafayette din Paris, este ca orice sansa ca la despachetarea cadourilor sa te trezesti cu 7 servicii de cafea, 5 cuptoare cu microunde sau 3 masini de spalat pica din start.

     

    Un alt avantaj, pe care au incercat sa-l promoveze si magazinele de cadouri Pier Import, e ca prin alegerea cadourilor de nunta, mirii isi pot impune punctul de vedere in decorarea viitoarei lor locuinte si nu trebuie sa afiseze acel zambet inevitabil confectionat in fata oricarui cadou inutil. Dar si la Pier Import, care a pus la dispozitia clientilor un astfel de serviciu abia de cateva luni, listele de cadouri inca isi mai asteapta pretendentii.

     

    Mobilierul, decoratiunile, tablourile sau veiozele ar face fata si celui mai pretentios cuplu viitor beneficiar de cadouri de nunta, insa se pare ca romanii prefera sa-si lase invitatii sa-si foloseasca imaginatia in alegerea cadourilor. Nici promisiunea unui cadou oferit de magazin miresei n-a reusit sa convinga.

     

    Ceva miscare in acest domeniu s-a simtit totusi in magazinul My House de pe Calea Dorobantilor din Bucuresti, unde cateva cupluri si-au luat inima in dinti si au indraznit sa-si deschida o lista de cadouri. „Cei care au apelat la noi au facut-o pentru ca doreau sa se asigure ca printre cadourile lor se vor regasi produsele marca Rosenthal, Christofle sau WMF“, spune Sanda Dorobantu, directorul Next Graphics, compania care administreaza magazinul.

     

    Dar numarul redus al acestora nu e de natura sa arate romanii au inceput sa inlocuiasca plicul cu lista. Dorobantu pune aceasta reticenta generala pe seama unei slabe mediatizari a conceptului. „Pana ii vom initia pe romani in acest domeniu va dura mult timp, confruntarea cu o traditie adanc inradacinata trebuie dusa cu stoicism pentru a ajunge la rezultate.“

  • Shopping non-stop

    In numarul 145 al revistei Focus (decembrie 2004), articolul intitulat „Stiinta cumparaturilor“ face niste transante constatari, impartite pe categorii de „gen“, legate de psihologia celui care cumpara sau care traieste „the Call of the Mall“.

     

    Conform studiului, 70% dintre barbatii care cumpara ar fi niste vanatori, care se indreapta glont spre obiectul pe care doresc sa-l achizitioneze, in vreme ce 80% dintre femei se plimba printre standuri, saliveaza, compara si, cel mai adesea, vin acasa cu sacosa plina de obiecte pe care nu-si propusesera sa le cumpere. Limita maxima de toleranta a barbatului aflat la cumparaturi este de 72 de minute, in vreme ce femeile prefera sa stea cu cel putin 28% mai mult. Iata doar cateva dintre concluziile echipei insarcinate cu studierea fenomenului „shopping“ de la British Open University, din Londra.

     

    Fara sa faca un studiu propriu-zis, Sophie Kinsella izbuteste, in volumul sau intitulat, in original, „The Secret Dreamworld of a Shopaholic“, o panorama psihologica mult mai convingatoare si mai bine articulata stiintific a eternului „cumparator“. Personajul principal al romanului sau este Rebecca (Becky) Bloomwood, o simpatica shopaholica, tanara, isteata si fasneata, care a cucerit publicul din cele peste 30 de tari unde a fost tradusa cartea, mai ceva decat irezistibila Bridget Jones. Romanul se deschide cu trei scrisori de banca, ce ilustreaza perfect aceasta latura neagra a existentei domnisoarei Bloomwood.

     

    Daca in prima este ademenita sa-si deschida un cont la Banca Endwich, cu promisiunea unui avans in cont curent de 2.000 de lire sterline, in celelalte doua aflam ca minunatul ei cont a ajuns „la rosu“ si ca managerii bancii doresc o intalnire urgenta, pentru mustrari si masuri punitive urgente. De ce a ajuns in aceasta stanjenitoare situatie? Pentru ca, are nu are treaba, Rebecca merge in magazine si cumpara. In primul rand „toale“ de firma, in al doilea – orice obiect care se afla la „reduceri“ sau in promotie. Cu facturile neachitate in buzunar, inglodata in datorii, Rebecca se duce la un serviciu care nu-i poate asigura perpetuarea nestingherita a luxoasei sale maladii.

     

    Culmea e ca jurnalista lucreaza la o revista financiara si e platita (modest) ca sa le spuna altor oameni cum sa-si organizeze finantele. Intre cinism si frivolitate, ea declara, de altfel: „Bineinteles, nu stiu nimic despre finante. Si oamenii din statia de autobuz stiu mai mult ca mine. Pana si copiii de scoala“. Din minciuna in minciuna, din magazin in magazin, ea nu abdica o clipa de la modul de viata care ii este atat de drag. Cum publicul are nevoie de rezolvari miraculoase si cum seria aventurilor Rebeccai trebuia sa continue (evident, nu intr-o inchisoare pentru datornici), in viata ei apare tanarul Luke (a 29-a avere a Marii Britanii), precum si sansa de a modera emisiunea de succes „Cafeaua de dimineata“. De acum incolo sa te tii! Shopping non-stop.

     

     

    Sophie Kinsella, Ma dau in vant dupa cumparaturi,

    Editura Polirom, Bucuresti, 2004

  • NOUTATI

    Administrarea serverelor

     

    Scopul acestei carti este de a-i ajuta pe administratorii de sistem sa mentina reteaua cu Windows Server 2003 (deocamdata cel mai nou instrument in domeniu) in stare de functionare, in cele mai bune conditii. In paginile ei puteti gasi peste 160 de sarcini administrative si frecventa recomandata pentru executarea lor. Cartea are un site web asociat (www.ResoNet.com/PocketAdmin), a carui intentie este sa ofere informatii si instrumente suplimentare despre administrarea  Windows Sever.

     

    Cei care au alcatuit acest ghid practic sunt niste autoritati in materie, desi profesia lor de baza este aceea de arhitect: Danielle Ruest a devenit consultant al fluxului de lucru, iar activitatea ei, in prezent, se concentreaza asupra oamenilor si aspectelor organizationale pentru proiectele ample de dezvoltare IT; Nelson Ruest a fost, pe rand, operator de computer, administrator de retea si director de consultanta al unor firme IT.

     

    Nelson Ruest, Danielle Ruest, Windows Server 2003 pentru administratori,

    Editura All, Bucuresti, 2004

     

     

    Fabrica de crime

     

    George Arion a ramas unul dintre putinii nostri autori de romane politiste de succes. Are, in continuare, o neobisnuita priza la public si un ritm constant de publicare, desi activitatea jurnalistica ii devoreaza aproape tot timpul. Asta se intampla, cu siguranta, pentru ca traieste placerea scrisului. Potrivit autorului, cititorul ultimei sale carti are de ales intre a lesina de ras si a lesina de frica. E o lectie a „mersului pe sarma“ pe care Arion pare sa o fi invatat pe vremea cand traducea romane din seria San Antonio, a francezului Frédéric Dard.

     

    Un oras din nordul tarii, o fabrica de tigari dar si crime pe banda rulanta – cinci-sase, neelucidate – legende readuse in actualitate spre profitul nu se stie cui, tabere secrete de instructie, inconjurate de garduri de sarma ghimpata, afaceristi verosi, politicieni corupti si extremisti, politisti incompetenti, o populatie terorizata, iata doar cateva dintre punctele de interes ale ultimului roman politist semnat de George Arion.

     

    George Arion, Necuratul din Colga, Editura Fundatiei „Premiile Flacara“, Bucuresti 2004

  • Un tramvai numit Popescu

    Regizorul Gavriil Pinte, unul dintre apropiatii poetului Cristian Popescu (1959-1995), este cel care a alcatuit scenariul spectacolului, de fapt un colaj din textele autorului

     

    Acum aproape zece ani ne-a parasit un poet a carui valoare si importanta, cum se intampla de obicei, n-am vazut-o prea bine cat timp l-am avut langa noi. Cristian Popescu (1959-1995), original pana la excentricitate, ne-a lasat insa destule probe ale geniului sau ce pot fi azi valorificate spre incantarea si emotia celor care nici macar nu au avut prilejul sa-l cunoasca. Popescu a fost o natura histrionica si un autor prin excelenta dramatic, lucru descoperit cu adevarat mai de curand.

     

    Unicitatea lui Cristian Popescu l-a facut sa nu aiba epigoni, ci doar sa-i influenteze vag pe unii pe dintre colegii de generatie. In schimb, atmosfera de la Cenaclul Universitas si prietenia sa apropiata cu colegii sai de cenaclu dar si cu actori ca Radu Amzulescu l-au ajutat sa gaseasca, pentru scurt timp din pacate, un minim echilibru necesar scrisului. In teatru a lucrat doua texte de spectacol cu Alexander Hausvater, pentru piese ramase de referinta: „Au pus catuse florilor“ dupa Arrabal si „La tiganci“ dupa povestirea lui Mircea Eliade.

     

    Aspectul dramatic al poeziei lui Cristian Popescu a nascut mai intai un spectacol intitulat „Te-astept in orice tramvai douas‘sase“ pus in scena la „Theatrum Mundi“ cu o saracie de mijloace materiale pe masura boemei poetului. Era de fapt un show de autor realizat de actrita Silvia Codreanu, care a facut absolut tot, de la selectia si colajul textelor la regie si mai ales la interpretarea succesiva a nu mai putin de noua roluri. Pentru a nu mai vorbi de montarea decorului insusi la fiecare reprezentatie. Ea face parte si din actuala distributie alaturi de alti actori, indragostiti de poezia lui Popescu si condusi de regizorul Gavriil Pinte.

     

    Gavriil Pinte, unul dintre apropiatii poetului, realizeaza in scenografia Roxanei Ionescu, intr-un tramvai decorat ad-hoc, ce merge prin Bucuresti, un spectacol (produs de centrul cultural ARCUB) mai vast si la fel de inedit. Pinte este cel care a realizat colajul textelor dintre cele, nu foarte multe, dar atinse de geniu, ale regretatului poet. Tramvaiul, decorat ca de nunta pleaca din Piata Sfantul Gheorghe, spre… lirica si teatru. In centrul operei lui Popescu se afla Familia Popescu, una in care personajele reale, dintre care nu lipseste insusi „Cristi“, capata dimensiuni fabuloase. In scrisul lui Popescu, original pana la excentric, duiosia si hazul, gravitatea si umorul macabru se imbina necontenit in scenarii de o maxima plasticitate.

     

    Cei care l-au cunoscut pe Cristian Popescu sau numai poezia sa, ca si cei care inca nu o stiu vor trai o experienta unica in „Tramvaiul Popescu“, care circula, sarbatoresc, duminica, asa cum ar fi vrut poetul. Visul sau, de a i se deschide o „casa memoriala“ intr-un tramvai s-a  implinit.