Blog

  • Val Voicu – Director general al AdEvolution

    * Cariera: Lucreaza de 8 ani in industria online, cei mai multi petrecuti ca director de vanzari al iMedia, unul dintre editorii online semnificativi. Anterior a lucrat ca jurnalist pentru BBC.
    * Cota de piata: 20%

    AdEvolution
    * Numar de site-uri: 137
    * Audienta lunara: 5,5 milioane de vizitatori
    * Cifra de afaceri 2007/2006: 3 mil. euro/0,62 mil. euro
    * Estimari piata: Pana la sfarsitul anului vor fi cheltuiti pe publicitate online 8 milioane de euro. Primul an cu piata de 100 de milioane ar putea fi 2010.

    Nota: cota de piata priveste audienta site-urilor reprezentate din totalul traficului prin intermediul Regiilor de publicitate, conform datelor disponibile public.

  • Magda Zander – Director de vanzari al Boom

    * Cariera: A inceput sa lucreze in publicitatea online la Arbomedia, anul acesta parasind compania in favoarea Boom.
    * Cota de piata: 31%

    Boom
    * Numar de site-uri: 130
    * Audienta lunara: 3,8 milioane de vizitatori
    * Cifra de afaceri 2007/2006: 3,5 mil. euro/2,55 mil. euro
    * Estimari piata: Cea mai optimista evaluare pentru 2007, de 12,5-13 milioane de euro, dar si cea mai pesimista pentru anul cand se vor atinge 100 de milioane: 2017-2022.

    Nota: cota de piata priveste audienta site-urilor reprezentate din totalul traficului prin intermediul regiilor de publicitate, conform datelor disponibile public.

  • Calin Rotarus – director de strategie al ARBOmedia

    * Cariera: A infiintat departamentul de vanzari de spatii publicitare pe internet si a format reteaua de site-uri Arbomedia.
    * Cota de piata: 25%

    Arbomedia
    * Numar de site-uri: 161
    * Audienta lunara: 3,6 milioane de vizitatori
    * Cifra de afaceri 2007/2006: N/A
    * Estimari piata: Anul acesta piata de publicitate online va fi de 8,5-9 milioane de euro, iar in 2011-2013 va ajunge la 100 de milioane, cand va insemna 7-10% din piata totala de media.

    Nota: cota de piata priveste audienta site-urilor reprezentate din totalul traficului prin intermediul regiilor de publicitate, conform datelor disponibile public.

  • O Eco-grafie a Uratului

    Dupa ce si-a exersat condeiul de eseist si antologator cu „Istoria frumosului“, Eco realizeaza acum o incursiune analitica intr-un domeniu mult mai ofertant. Pentru ca daca Frumosul, stivuit si ingurgitat in cantitati mari, poate sa duca, prin rasfat, la satietate si la greata, Uratul, vazut prin ochean artistic, indeamna intotdeauna la consum cumpatat. Ca sa nu mai vorbim de numeroasele aspecte inedite ale temei: in vreme ce Frumosul este tocit prin repetitie si prin vocatia exemplaritatii, Uratul are mereu sansa de a fi insolit, rebel, uluitor. Asa incat suita de „uratenii“ decupate de Eco din imaginarul lumii este incitanta in toate cotloanele ei si ne desteapta apetitul vizual si intelectual chiar si atunci cand ne inspaimanta (si o face adesea).

    In introducere, Eco opereaza o distinctie, in plan teoretic, ce ne va calauzi prin tot acest splendid Infern al Uratului, facandu-l inteligibil: exista, pe de-o parte, manifestarile „Uratului in sine“ (excremente, un hoit in descompunere etc.) si manifestarile „Uratului ca forma“, inteles ca un dezechilibru aparut in raportul organic dintre parti si intreg. Al treilea fenomen, distinct de cele mentionate, este reprezentarea artistica a amandurora. De aceea, trebuie avut in vedere, atunci cand rasfoim aceasta carte, faptul ca „mai totdeauna vom putea deduce ce anume au reprezentat intr-o anumita cultura primele doua categorii ale Urateniei numai pe baza marturiilor apartinand celei de-a treia categorii“. Iar aceste marturii vizand mentalitatile sunt, de fapt, reprezentari ale Frumosului, cata vreme orice forma de uratenie poate fi mantuita printr-o eficace reprezentare artistica. Din cele 15 compartimente ale cartii, care se straduie sa circumscrie cat mai exact reprezentarile Uratului in cultura occidentala, amintim: Uratul in lumea clasica; Apocalipsa; Infernul si diavolul; Monstri si fapte nemaiintalnite; Uratenia femeii intre Antichitate si baroc; Recuperarea romantica a Uratului; Uratenia, kitsch-ul si camp-ul.

    Umberto Eco, „Istoria uratului“,
    Editura RAO, Bucuresti, 2007


    Noutati

    Chipurile eroului american

    Daca e sa ne luam dupa felul in care Frazier si-a scris „Cold Mountain“ (descrieri prelungi, sentimentalism, dialoguri soporifice), nu am fi putut niciodata banui ca va fi laureatul National Book Award. Dupa ce a capatat premiul in 1997 si, mai ales, dupa ce Anthony Minghella i-a ecranizat volumul, succesul l-a coplesit pe modestul profesor de la Universitatea din Carolina de Nord: tradus in zeci de tari, a reusit sa vanda 4 milioane de exemplare ale cartii sale de debut. Asa incat asteptarile privind urmatoarele sale productii literare au fost uriase. Cu un aconto din partea editorului de 8 milioane USD, Frazier si-a inceput lucrul la „Thirteen Moons“, izbutind sa articuleze o opera la fel de impresionanta. Ne aflam, de aceasta data, inaintea Razboiului Civil si il urmarim, pas cu pas, pe Will Cooper, un orfan in varsta de 12 ani.

    Charles Frazier, „Cele treisprezece chipuri ale lunii“,
    Editura Polirom, Bucuresti, 2007

    Saracii cavaleri bogati

    Mii de crestini raspund chemarii lansate de papa Urban al II-lea: aceea de a recuceri locul sfant unde se afla Mormantul Mantuitorului. Dupa ce cruciatii pun stapanire pe Ierusalim, noua dintre ei, neinfricati tovarasi de arme, jura sa isi daruiasca integral viata protectiei pelerinilor veniti la izvoarele crestinitatii. Ei isi vor stabili cartierul general pe locul stravechiului Templu al lui Solomon si isi vor lua numele de cavaleri ai Ordinului Templului sau Templieri. St. Clair, cel mai tanar dintre Ostenii cei Saraci ai Domnului, este rapit si tinut captiv de catre Alix, fiica regelui Baudoin, care ii suspecteaza pe cei noua Templieri ca, de fapt, se afla in cautarea unei comori fabuloase. In vreme ce St. Clair este ravasit de povara dezertarii sale de la cele trei comandamente fundamentale ale Fratiei sale de arme (castitatea, saracia si ascultarea), cavalerii sapa fara ragaz sub muntele pe care se afla Templul. 50 de ani mai tarziu, Ordinul va deveni cea mai puternica organizatie militara si economica din lume.

    Jack Whyte, „Cavalerii In alb si negru“,
    Editura Nemira, 2007

     

  • Gazon de Berceni

    Morala povestii e simpla: sunt unele lucruri care nu pot fi evitate si care nu pot fi sarite; lucruri marunte, obiceiuri, cutume, tipicareli care compun o anumita stare de fapt si care genereaza statornicie, sentimentul dependentei de un loc, de o natie sau de o cultura. Si care se dovedesc mai durabile si mai puternice decat marile decizii luate de regi, parlamente, dictatori sau presedinti.

    Mi se pare esential sa ne amintim de astfel de maruntisuri, de existenta si de perenitatea lor, taman in perioada in care a fi roman nu este cel mai confortabil sentiment, atat din cauza situatiei din Italia si in urma reactiilor ingalate pe care le-a iscat cazul Mailat, la noi sau aiurea, dar si in preajma alegerilor europene.

    Mai bine de doua saptamani cazul Mailat si efectele sale in Italia, Romania si in restul Europei au fost intoarse pe toate partile, au creat dispute sociale si scandaluri politice, s-au cerut demisii si s-au imputat greseli mai mult sau mai putin reale. In tot acest valmasag n-am vazut prea multe analize, discursuri sau luari de pozitie care sa intre in esente si sa vrea mai mult decat simpla zgariere a faptului brut.

    Uite, mie, in primele zile de dupa izbucnirea cazului, mi s-a parut mai important sa vorbesc despre notiunea de „confort social“ in Romania si mai putin despre etnii si segregari si fascism. Pentru ca, intr-o masura mai mica sau mai mare, etniile si segregarile si fascismul fac parte dintr-o societate si nu forta sau teama vor fi fiind leacurile pentru ce-i de lecuit; panaceul este confortul social, bunastarea, competitia sanatoasa. Adica modul in care individul relationeaza cu societatea si modul in care se simte indemnat sa raspunda felului in care societatea il trateaza.

    Asa ca am cerut colegilor, dar am postat si pe blogul revistei (www.businessmagazin.ro/blog – un loc unde ar trebui sa veniti mai des), cateva pareri despre evolutia confortului social in Romania, despre amalgamul de senzatii si mesaje pe care le primim, de la curatenia strazii si amabilitate si aerul de respirat si asfaltul de calcat pana la macropolitica si macroeconomie, despre placerea de sta in Bucuresti, in Romania. A fost interesant, parerea aproape unanima a celor care mi-au raspuns a fost ca s-a inregistrat o crestere a gradului de confort social, in ultimii zece ani, in Romania, dar si ca se pastreaza multe probleme. Iata un puzzle colorat si sincer: Mihai Mitrica: „…tin minte lumea mai murdara decat acum, oamenii mai brutali si gropile mai multe… sunt convins ca si eu m-am adaptat la cei din jur, mai degraba decat si-au modificat ei substantial comportamentul“; Ionut Bonoiu: „…fac mai multe lucruri (multitasking, deh) decat as fi facut in urma cu zece ani si fac abstractie de varsta sau loc de munca, deci e normal sa am senzatii amplificate… overall, faptul ca nu am plecat cred ca inseamna ca plusurile au fost mai multe decat minusurile“; Aurel: „…avem stres, zgomot, poluare, lipsa de timp, dar si evenimente culturale mai multe si diverse, librarii mai flexibile in fata consumatorilor… mobile si laptopuri pentru a comunica, programe la serviciu si relatii sociale mult mai flexibile…“; Catalin: „…vad tineri obositi, dar in costum, care stiu ca muncesc ca sa cladeasca ceva pentru ei… vad printre tancuri urate tot mai multe masini de familie… si as vrea sa nu se mai faca bancuri pe seama Berceniului“. In mod ciudat, nimeni n-a avut niciun repros pentru vreun tigan, cum nici PIB-ul si nici politica si nici alegerile uninominale sau alte teme inchipuite nu si-au gasit locul. Si chiar demersul colaboratorilor mei, normalitatea lor si a problemelor lor este superioara oricarei tentative de „integrare sociala“ sau de ajutorare a vreunei categorii sociale; forta exemplului, simplu si usor de inteles, este covarsitoare. Un fel de gazon de Berceni, care sa-i tenteze si pe altii.

    Am vazut opinii fataliste, despre inevitabila disparitie a unor categorii sociale si despre puterea banului. Pot parea indreptatite si realiste, dar nu m-as simti prea bine bogat, dar ascuns in spatele unui zid, real sau virtual si cu arma in mana; mai bine ceva mai sarac, dar destins si impacat cu restul lumii.

    As propune oricui a incercat sa speculeze in favoarea proprie cazul Mailat si care crede ca numai dezbinand poate conduce pur si simplu sa ude si sa incerce sa ingrijeasca gazonul, atat cat trebuie.

  • Web la purtator

    Nu-mi place sa vorbesc la telefon. Nu ramane nicio urma, nu pot sa pastrez convorbirea undeva, s-o cataloghez, sa-i atribui cuvinte-cheie, sa-i dau o prioritate, s-o regasesc usor… Nici SMS-urile nu intra printre optiunile mele atunci cand trebuie sa comunic cu cineva. In aceste conditii, se intelege ca nu sunt pasionat de telefoane, iar criteriile principale pe care le am in vedere atunci cand, totusi, trebuie sa-mi aleg un telefon sunt aceleasi pe care le aplica orice om cuminte cand alege un telefon pentru mama sau bunica: sa fie cat mai simplu. Sunt un client execrabil pentru vanzatorii de gadgeturi.

    Cu toate acestea, a inceput sa ma intereseze lumea telefoniei mobile (ceea ce nu inseamna ca am vreo competenta in domeniu). Nu cu multa vreme in urma, am avut o banala controversa – cred ca legata de regizorul unui film sau ceva de genul acesta – iar amicul meu a scos telefonul sau de ultima generatie, a butonat cat a butonat, dupa care mi-a aratat pagina din Wikipedia cu toate informatiile necesare. Mda, asta incepe sa-mi placa, desi imaginea era prea mica, iar navigarea un chin. Oricum, nu era WAP (inacceptabil din retrogradul meu punct meu de vedere), iar pentru o informatie si atat s-a dovedit util. De aici insa pana la a citi stirile, a redacta documente, a rezolva corespondenta, a mentine o agenda de activitati sau a te angaja in socializare in retea e o cale lunga, in care principalele obstacole imi par trei. Primul se leaga de dimensiuni (motivele sunt evidente), al doilea tine de hardware (puterea de calcul si capacitatea de memorie), iar al treilea tine de software. Apple a realizat cu iPhone prima tentativa reusita de a depasi aceste obstacole, impunand totodata – ca de atatea ori – un un model pentru intreaga industrie. Cursa de urmarire a inceput.

    Aici intra in scena Google. Recentul anunt privind platforma Android vine sa confirme doua zvonuri care au circulat insistent de mai multa vreme, unul referitor la presupusul telefon mobil (zis GPhone) si celalalt (mult mai vechi) privind un sistem de operare conceput de colosul din Mountain View. Interesant este ca mai degraba al doilea zvon se intrupeaza in Android, deoarece indiferent daca-i zicem „stiva“ (stack) sau „platforma“ software, este de fapt un sistem de operare bazat pe Linux si dotat cu ingredientele necesare dezvoltarii de aplicatii pentru dispozitive mobile de mici dimensiuni. Telefonul propriu-zis nu exista, desi multi vad in HTC Omni un prototip plauzibil, mai cu seama ca a fost folosit pentru sesiunea demo. De notat ca Google nu a infirmat (dar nici nu a confirmat) producerea unui aparat, desi cred ca este foarte putin plauzibil si ca doza de incertitudine pastrata are mai cu seama un rol strategic. Avand in vedere ca Android va fi o platforma deschisa (open source) si gratuita, este de presupus ca va reprezenta o amenintare foarte serioasa pentru concurenta reprezentata de Windows Mobile de la Microsoft, Symbian (detinut in mare masura de Nokia) si MacOS (Apple) si va deschide piata pentru multi producatori care nu vor mai fi obligati sa investeasca peste 200 de milioane de dolari pentru a dezvolta o platforma soft si nici sa plateasca licente pentru a utiliza sisteme proprietare.

    Desi este evident ca Android va influenta semnificativ piata, nu cred ca Google are vreo legatura cu afacerile telefoniei. Google este o companie axata pe internet si asa va ramane. Ceea ce nu prea s-a intrebat nimeni este de unde se vor intoarce banii, iar raspunsul la aceasta intrebare este cheia. Incepand de la iPhone, ceea ce purtam in buzunar se cheama telefon doar prin puterea traditiei, pentru ca de fapt este un computer pe care – printre multe altele – il putem folosi pentru convorbiri. Atat pentru Apple cat si pentru Google, interesul este sa aduca webul „la purtator“ si ambele sunt dispuse sa cheltuiasca pentru asta oricat. Banii vor veni din entertainment pentru primul si din publicitate pentru al doilea. Ce se va intampla mai departe e o chestiune de imaginatie. Din moment ce am webul in buzunar, e foarte probabil ca voi prefera sa-mi pastrez documentele si mesajele in internet, iar Google este cel mai pregatit sa-mi ofere tot ce-mi trebuie („biroul din web“ incepe sa capete sens), cu publicitatea de rigoare. Cand voi fi la birou sau acasa, voi prefera un ecran mare si o claviatura normala, iar Bluetooth imi va veni in ajutor si spotul WiFi ma va scapa si de alte fire. Laptop? O simpla carcasa cu ecran, tastatura si baterie. Restul e in buzunar.

  • Web la purtator

    Nu-mi place sa vorbesc la telefon. Nu ramane nicio urma, nu pot sa pastrez convorbirea undeva, s-o cataloghez, sa-i atribui cuvinte-cheie, sa-i dau o prioritate, s-o regasesc usor… Nici SMS-urile nu intra printre optiunile mele atunci cand trebuie sa comunic cu cineva. In aceste conditii, se intelege ca nu sunt pasionat de telefoane, iar criteriile principale pe care le am in vedere atunci cand, totusi, trebuie sa-mi aleg un telefon sunt aceleasi pe care le aplica orice om cuminte cand alege un telefon pentru mama sau bunica: sa fie cat mai simplu. Sunt un client execrabil pentru vanzatorii de gadgeturi.

    Cu toate acestea, a inceput sa ma intereseze lumea telefoniei mobile (ceea ce nu inseamna ca am vreo competenta in domeniu). Nu cu multa vreme in urma, am avut o banala controversa – cred ca legata de regizorul unui film sau ceva de genul acesta – iar amicul meu a scos telefonul sau de ultima generatie, a butonat cat a butonat, dupa care mi-a aratat pagina din Wikipedia cu toate informatiile necesare. Mda, asta incepe sa-mi placa, desi imaginea era prea mica, iar navigarea un chin. Oricum, nu era WAP (inacceptabil din retrogradul meu punct meu de vedere), iar pentru o informatie si atat s-a dovedit util. De aici insa pana la a citi stirile, a redacta documente, a rezolva corespondenta, a mentine o agenda de activitati sau a te angaja in socializare in retea e o cale lunga, in care principalele obstacole imi par trei. Primul se leaga de dimensiuni (motivele sunt evidente), al doilea tine de hardware (puterea de calcul si capacitatea de memorie), iar al treilea tine de software. Apple a realizat cu iPhone prima tentativa reusita de a depasi aceste obstacole, impunand totodata – ca de atatea ori – un un model pentru intreaga industrie. Cursa de urmarire a inceput.

    Aici intra in scena Google. Recentul anunt privind platforma Android vine sa confirme doua zvonuri care au circulat insistent de mai multa vreme, unul referitor la presupusul telefon mobil (zis GPhone) si celalalt (mult mai vechi) privind un sistem de operare conceput de colosul din Mountain View. Interesant este ca mai degraba al doilea zvon se intrupeaza in Android, deoarece indiferent daca-i zicem „stiva“ (stack) sau „platforma“ software, este de fapt un sistem de operare bazat pe Linux si dotat cu ingredientele necesare dezvoltarii de aplicatii pentru dispozitive mobile de mici dimensiuni. Telefonul propriu-zis nu exista, desi multi vad in HTC Omni un prototip plauzibil, mai cu seama ca a fost folosit pentru sesiunea demo. De notat ca Google nu a infirmat (dar nici nu a confirmat) producerea unui aparat, desi cred ca este foarte putin plauzibil si ca doza de incertitudine pastrata are mai cu seama un rol strategic. Avand in vedere ca Android va fi o platforma deschisa (open source) si gratuita, este de presupus ca va reprezenta o amenintare foarte serioasa pentru concurenta reprezentata de Windows Mobile de la Microsoft, Symbian (detinut in mare masura de Nokia) si MacOS (Apple) si va deschide piata pentru multi producatori care nu vor mai fi obligati sa investeasca peste 200 de milioane de dolari pentru a dezvolta o platforma soft si nici sa plateasca licente pentru a utiliza sisteme proprietare.

    Desi este evident ca Android va influenta semnificativ piata, nu cred ca Google are vreo legatura cu afacerile telefoniei. Google este o companie axata pe internet si asa va ramane. Ceea ce nu prea s-a intrebat nimeni este de unde se vor intoarce banii, iar raspunsul la aceasta intrebare este cheia. Incepand de la iPhone, ceea ce purtam in buzunar se cheama telefon doar prin puterea traditiei, pentru ca de fapt este un computer pe care – printre multe altele – il putem folosi pentru convorbiri. Atat pentru Apple cat si pentru Google, interesul este sa aduca webul „la purtator“ si ambele sunt dispuse sa cheltuiasca pentru asta oricat. Banii vor veni din entertainment pentru primul si din publicitate pentru al doilea. Ce se va intampla mai departe e o chestiune de imaginatie. Din moment ce am webul in buzunar, e foarte probabil ca voi prefera sa-mi pastrez documentele si mesajele in internet, iar Google este cel mai pregatit sa-mi ofere tot ce-mi trebuie („biroul din web“ incepe sa capete sens), cu publicitatea de rigoare. Cand voi fi la birou sau acasa, voi prefera un ecran mare si o claviatura normala, iar Bluetooth imi va veni in ajutor si spotul WiFi ma va scapa si de alte fire. Laptop? O simpla carcasa cu ecran, tastatura si baterie. Restul e in buzunar.

  • Rasaritul lui E2K

    Amintiti-va ca singura tara care a avut atunci suficienti programatori – si la un pret rezonabil – ca sa impiedice computerele s-o ia razna a fost India. Si amintiti-va ca aceasta vasta operatiune a lansat industria de outsourcing a Indiei – din acest motiv mi s-a parut tot timpul ca Y2K ar fi trebuit sa fie sarbatoare nationala in India. Ei, tineti minte asta: exista o oportunitate si mai mare care asteapta India chiar dupa colt. Eu ii spun „E2K“. Dupa parerea mea, E2K inseamna toata toata energia de programare si monitorizare pe care mii de companii globale o vor folosi la inceputul secolului 21 ca sa ajunga ori la compensarea totala a emisiilor de dioxid de carbon, ori mult mai eficiente energetic decat sunt astazi. India e in carti sa preia o mare parte din activitatea aceasta.

    Thomas Friedman este comentator la The New York Times si detinator a trei premii Pulitzer.
    Cititi restul articolului in editia tiparita a revistei

     


    Traducerea si adaptarea de Mihai Mitrica

  • Omul din spatele Gphone

    Un scanner de retina care emite un fascicul albastru pazeste intrarea in casa lui Andy Rubin, asezata pe platoul de deasupra Silicon Valley. Daca scannerul te recunoaste, usa se deschide automat. (Sistemul il ajuta sa se descurce cu fostele prietene, glumeste Rubin. Nu trebuie sa te mai chinui sa recuperezi cheia, doar actualizezi baza de date.)

    Cei ce trebuie sa foloseasca soneria de la intrare sunt intampinati cu inca o minune a tehnicii: un brat robotizat in interiorul holului de sticla ridica un ciocanel si loveste intr-un gong urias. Desi Robin nu vrea sa spuna cat l-a costat, s-ar putea sa fie una dintre cele mai scumpe sonerii din lume. „Nu conteaza cat costa“, spune Zarko Draganic, un fost coleg de-al lui Rubin de la Apple Inc. „E o chestie clasica a lui Rubin: face ceva doar de dragul de a face si pentru ca e tare, si asta ii da o inocenta copilareasca.“

    Andy Rubin este unul dintre principalii arhitecti ai celui mai discutat produs telecom al momentului, telefonul mobil ce va fi lansat de Google (Google Phone sau GPhone). Ca director al departamentului pentru platforme mobile de la Google, Rubin supravegheaza zeci de ingineri care dezvolta softul pentru Google Phone in campusul companiei din Mountain View, California. Softul intruchipeaza promisiunea de a extinde acoperirea Google intr-un moment in care telefoanele mobile le permit consumatorilor sa se dezlipeasca de ecranele calculatoarelor, iar mobilitatea digitala crescuta ameninta dominatia Google in cautarile pe internet.

    Telefonul Google – care, potrivit unor relatari, va fi facut de partenerii Google si va fi disponibil la jumatatea lui 2008 – se asteapta sa fie in contrast izbitor cu ce au facut Apple si Microsoft pe piata telefoanelor inteligente. Google, potrivit unor oameni care cunosc direct ce se intampla in curtea sa, va oferi gratuit softul sau producatorilor de terminale mobile si apoi va folosi deschiderea Google Phone ca o invitatie pentru dezvoltatorii de software si distribuitorii de continut sa proiecteze aplicatii pentru el. Daca acest demers va avea succes, va fi cea mai spectaculoasa infirmare a convingerii Microsoft, „nasul“ PC-ului, ca Google si alti membri ai asa-numitei lumi open-source pot imita, dar nu pot inova.

    Iar in timp ce telefonul mobil se metamorfozeaza mai departe intr-un computer personal, un nou standard de software prinde contur. Oricine preia initiativa in aceasta piata poate deveni un pazitor al portilor tehnologiei, capabil sa ajunga la aceeasi forta si la aceleasi profituri cu cele oferite Microsoft de sistemul sau de operare Windows. Pe masura ce industria evolueaza in aceasta directie, Google nu vrea sa piarda pasul, iar Google Phone reflecta incercarea sa de a ramane in miezul lucrurilor. Compania are de gand sa faca aceasta, spun directorii din industrie, oferind software gratuit pentru telefoane mobile si apoi probabil incercand sa monetizeze oferta prin furnizarea unui meniu de servicii legate de acele produse, precum e-mail-urile, fotografiile, stirile si alte servicii.

    „In loc sa faca bani din software, ca altii, cei de la Google vin si spun ca vor sa faca bani din servicii“, spune Michael Kleeman, expert in strategii pentru tehnologie la Institutul pentru Telecomunicatii si Tehnologia Informatiei de la Universitatea California din San Diego. „Intrebarea interesanta este daca operatorii vor permite telefoanelor Google sa se conecteze la retelele lor.“

    Compania refuza sa comenteze cu privire la Google Phone, dar responsabilitatile lui Rubin, la fel ca si recentele scurgeri de informatii despre o inca neanuntata alianta pe care Google o pune la punct pentru a-si dezvolta softul, arata ca firma are in plan sa faca mai mult decat doar sa dezvolte un sistem de operare pentru telefoanele mobile: are de gand sa isi croiasca drum prin inima acestui business, intr-un moment in care oamenii din toata lumea pot sa caute pe internet aproape de oriunde se nimeresc sa se gaseasca.
    Oamenii folosesc telefoane inteligente ca sa se orienteze, sa se intalneasca cu prietenii si sa localizeze magazinele, restaurantele si cinematografele din apropiere. Aceasta schimbare culturala hraneste goana dupa aur a erei informationale, unde Google, competitorii sai pe zona de cautare, producatorii de terminale mobile si operatorii de telefonie mobila se zbat cu totii sa-si marcheze pozitia pe terenul internetului mobil.

    Anul acesta, Apple a redefinit deja ceea ce oamenii asteapta de la un mobil, introducand iPhone, la fel cum facuse anterior cu computerul Macintosh. Microsoft face la randul sau progrese, estimand ca anul viitor vor fi vandute 20 de milioane de telefoane avand instalat softul Windows Mobile. Nokia, Palm, Research in Motion si alti producatori de telefoane pun la punct terminale tot mai axate pe transmisia de date.

    Avand in fata astfel de repere, Google si-a pus miza pentru universul mobil in mainile lui Rubin, un inginer de 44 de ani, care s-a dovedit potrivit la desenarea puternic integratelor ansambluri hardware si software ce caracterizeaza companiile din Silicon Valley. Dar chiar daca el e responsabil pentru implicarea Google in internetul pe telefon al viitorului, Rubin este un tip de moda veche. In timp ce Silicon Valley e in mijlocul unei frenezii antreprenoriale Web 2.0, cu accent pe idei istete de business ce atrag rapid milioane de utilizatori de internet, Rubin este un membru al unui grup mai timpuriu de ingineri deveniti antreprenori, care au o pasiune pentru construirea de sisteme digitale complete.

    „Astazi, Silicon Valley este plina de antreprenori care depind de efectul de retea (unde valoarea unui bun sau serviciu depinde direct de numarul celorlalti consumatori care il folosesc – ca in telefonia mobila sau in industria online, n. red.), dar Andy reprezinta o generatie care se simte la fel de bine cu un pistol de lipit, scriind liniile de cod ale unui program sau imaginand o afacere noua“, spune Steve Perlman, un alt fost inginer de la Apple care a fost cofondator al WebTV si al altor companii axate pe tehnologie. Din acest punct de vedere, Rubin s-ar putea sa fie una dintre cele mai evidente legaturi intre trecutul recent al industriei computerelor si viitorul ei care se dezvolta rapid si o reprezentare a modului cum Google spera sa uneasca aceste doua zone.

    In primavara lui 2002, cofondatorii Google, Sergey Brin si Larry Page, au inceput sa se afiseze purtand la brau telefoane inteligente si spectaculoase, care le ofereau acces la internet si la popularul lor motor de cautare oriunde se aflau. Cu un ecran din spatele caruia isi facea aparitia o tastatura in miniatura, telefonul – cunoscut sub numele de Sidekick („Asistentul“) – a devenit un accesoriu pentru pantalonii cu talie joasa si pentru elita din Silicon Valley. Mai versatil decat BlackBerry-urile concentrate pe e-mail-uri, acesta a fost unul dintre primele telefoane inteligente care avea la un loc navigare pe internet, mesagerie instant, e-mail si alte aplicatii ale unui calculator personal.

    Sidekick a fost facut de Danger Inc., un start-up din Palo Alto, California. Rubin, unul dintre fondatorii companiei, a botezat firma dupa un robot cu capul din sticla din vechiul serial SF „Pierduti in spatiu“ (in film, robotul ruleaza peste o suprafata similara cu cea lunara, trimitand avertismente de „Pericol!“ – „Danger!“ – catre echipaj).

    Rubin a gasit o cale sa treaca dincolo de tensiunea dintre operatorii de retele si producatorii de telefoane mobile. Pana atunci, cele doua grupuri erau puternic divizate: producatorii de telefoane doreau sa vanda gramezi de telefoane scumpe, in vreme ce operatorii voiau sa controleze accesul la aceste echipamente si sa-i lege pe clienti de un singur dispozitiv pentru perioade indelungate.

    Designerii de la Danger au venit cu un alt model, unul pe care Apple si AT&T l-au urmat partial prin intermediul intelegerii incheiate cu privire la iPhone. In loc sa intre in competitie cu operatorii de telefonie mobila, Danger a anuntat scopuri solidare cu ale lor, impartind veniturile generate de taxele de conectare si evitand ca succesul sau financiar sa depinda de vanzarea telefoanelor. „Ofeream telefoane si luam o parte din venituri“, spune Rubin.

    Totusi, desi a capatat un soi de statut de cult, Sidekick nu a generat niciodata vanzari masive. La Google, Rubin incearca acum sa reinventeze telefonul mobil din a doua incercare. El a refuzat sa ofere vreun detaliu cu privire la strategia sa si nici nu va fi clar pentru inca un an – poate mai mult – daca are un raspuns pregatit. Google are o capacitate enorma de a se dezvolta rapid, iar serviciul sau de cautare este un magnet imens pentru clienti. In acelasi timp, operatorii de retele isi pazesc cu strasnicie frecventele si se ingrijoreaza constant cu privire la posibilitatea de a pierde controlul in fata unor potentiali competitori, precum Google.

    Mai mult, piata este deja aglomerata. Microsoft a luat un start bun cu platforma sa Windows Mobile in urma cu cinci ani, iar anul trecut a luat viteza, convingandu-i pe producatori de telefoane mobile, ca Motorola, Palm si Samsung, sa incorporeze software-ul in telefoanele lor. Se asteapta ca Microsoft sa investeasca masiv ca sa previna o stirbire de catre Google a pietei sale.

    O ironie in toata povestea este, bineinteles, ca Google, desi nu detine pozitia dominanta in aceasta piata, ar putea reproduce strategia pe care Microsoft a folosit-o ca sa scoata din carti Netscape la mijlocul anilor ’90. La fel cum Microsoft a luat oxigenul Netscape oferind browserul Internet Explorer ca parte a sistemului sau de operare Windows, Google ar putea sa dea la o parte Windows Mobile daca Google Phone este oferit gratuit producatorilor de telefoane.

    Si daca strategia functioneaza, va fi din cauza ca un fan al roboticii pe nume Andy Rubin si echipa lui vor fi dezvoltat cu succes telefonul inteligent al viitorului. Aceasta e ceea ce Rubin spune ca inseamna cel mai mult pentru el.

    Traducere si adaptare: Mihai Mitrica

  • Anonimul londonez

    Artistul, zis Banksy, al carui nume adevarat se crede ca este Robin sau Robert Banks, este foarte discret, ferindu-se de ochii publicului. Cu toate ca au mai aparut fotografii care il infatiseaza, de curand a aparut insa una in care a fost surprins chiar in actul creatiei, atunci cand picta in graffiti un zid ca riposta la faptul ca autoritatile din Tower Hamlets, un cartier din estul Londrei, vor sa curete zona de picturile sale. Autoritatile sustin ca, desi unele lucrari in graffiti sunt considerate arta, multi dintre locuitorii zonei sunt deranjati de prezenta lor in cartier. Totusi, intrebata daca persoana imortalizata in poza este chiar Banksy, o purtatoare de cuvant a acestuia a refuzat sa-i confirme identitatea, afirmand: „Noi nu confirmam si nici nu infirmam prezenta lui Banksy in fotografii“.

    La randul sau, consiliul local din Hackney, alt cartier londonez, va dispune curatarea lucrarilor lui Banksy de pe ziduri, considerand ca nu este in masura sa decida daca o astfel de creatie este opera de arta in graffiti sau doar mazgaleala. In plus, sustin reprezentantii consiliului, „guvernul ne judeca dupa numarul zidurilor curate“. In afara de graffiti, artistul este renumit pentru farsele sale, printre care se numara lansarea unei papusi gonflabile ce inchipuia un detinut de la Guantanamo la Disneyland, o piatra numita Banksyus Maximus pe care era zugravit un vanator din epoca pietrei cu un carucior de cumparaturi (si pe care se spune ca British Museum a identificat-o ca fiind o farsa abia dupa opt zile) sau un cerc in stil Stonehenge creat din toalete portabile la Festivalul de la Glastonbury. Banksy este atat de misterios incat, pe langa fanii sai care cheltuiesc o multime de bani sa-i cumpere lucrarile, nici macar impresarul sau nu se poate lauda ca stie cum arata sau ce varsta are artistul pe care il reprezinta. Excentricul a ajuns unul dintre artistii preferati ai vedetelor hollywoodiene, Brad Pitt si Angelina Jolie, de exemplu, cheltuind mai mult de 1,4 milioane de euro recent pentru a cumpara la o licitatie in Soho opere ale acestuia. Anterior, un american al carui nume nu a fost dezvaluit platise suma de 414.000 de euro pentru lucrarea „Space Girl and Bird“, castigand in aprilie o lupta indarjita la o licitatie londoneza. Parerea artistului despre preturile lucrarilor sale este insa exprimata limpede pe site-ul sau: „Fraierilor, nu-mi vine sa cred ca dati banii pe asemenea porcarii“.