Blog

Dar pe mine stiti ce ma ingrozeste? Faptul ca domnul Traian
Basescu are asemenea spaime si ca nu le trateaza cum trebuie. Din
perspectiva si cu prerogativele de jucator, asa cum ne-a obisnuit
in ultimii ani. Dintr-o cu totul alta perspectiva, sunt tentat sa
spun ca nu are a se teme – criza nici nu a plecat, deci nici nu se
poate intoarce, indiferent de cifrele pe care Guvernul se
pregateste sa le fluture in curand – o crestere de zero virgula
ceva nu inseamna nimic mai mult decat ca am atins fundul
prapastiei, dar ca vom ramane acolo in lipsa unor masuri complete
si coerente de incurajare a afacerilor.

Si criza nici nu va pleca, pentru ca situatia Romaniei este in
prezent complet decuplata de restul Europei sau al lumii. Ma uit in
jur si constat ca detasarea de care vorbesc este o constanta –
ignoram cu voiosie sau din tampenie cam tot ce se intampla in lumea
larga, tendinte, modele, schimbari. Sigur ca exista persoane
conectate, sigur ca exista compartimente de analiza care stiu pe ce
lume traiesc, exista multinationale si reclame si publicatii si
internet. Dar conectarea si analizele si reclamele si publicatiile
si internetul nu deschid mintile oamenilor, si aici e problema.

Sa le luam pe rand. Se schimba Codul muncii. Sper sa nu mai fie
altcineva in afara domnului Boc care sa spere ca o astfel de
modificare va determina investitorii sa stea la coada in Vama Bors.
O modificare a legislatiei muncii poate cel mult sa completeze un
pachet de masuri in masura sa atraga investitii; aceasta pentru ca
insasi centrul de interes al lumii investitionale se schimba, se
deplaseaza catre Asia, fie ea chiar afectata de radiatii. Un pachet
de masuri am gasit, de exemplu, la ministrul britanic al finantelor
George Osborne: reducerea impozitului pe profit in etape timp de
patru ani, dar si impozitarea suplimentara a bancilor, reducerea
taxelor pe carburanti, cresterea varstei de pensionare, impozitarea
suplimentara a veniturilor mari, sprijin la acordarea unor credite,
taxarea viciului, alaturi de o surpriza, taxarea exceptionala a
marilor companii petroliere din Marea Nordului cu circa 2 miliarde
de lire sterline. Osborne a precizat ca va urmari cu ochi de soim
pretul carburantilor, pentru a preveni transferul taxei in pretul
platit de soferi. Nu stiu ce efect vor avea masurile cancelarului,
el sustine ca ajuta consumatorii si usureaza viata IMM-urilor, in
timp ce companiile petroliere au anuntat ca noua taxa inseamna
pentru ele reduceri de locuri de munca. Dar vad un program coerent
pe care un politician si-l asuma, cu multe masuri pe care le percep
drept logice si bine intentionate.

Nu vad in Romania o singura idee pentru dezvoltarea industriei,
a productiei, cu toate ca steaua economiei romanesti a fost
sustinuta in ultima perioada nu de turism sau servicii, ci de
exporturi. De oameni care au luat metalul, l-au topit, l-au
transformat in piese auto, au facut automobile si le-au exportat.
Este reteta care a permis Germaniei sa iasa din criza mult mai
repede decat restul statelor lumii si sa devina, de voie, de
nevoie, sustinatoarea bajbaielilor europene de asa-zisa
reconstructie. Si retineti, este vorba de aceeasi Germanie care nu
cu mult timp in urma era afectata de somaj si crestere economica
timida, in timp ce Spania sau Irlanda erau pe creasta valului. Iar
acum nemtii au devenit, dupa cum bine spunea Time, China Europei,
jucand, practic, invers decat China: unii produc ieftin si prost,
altii scump, dar foarte bun, unii investesc in oameni, iar altii in
cladiri; muncitorii germani au acceptat reducerea salariilor, dar
au primit garantii ca isi vor pastra locurile de munca pana in
2013.

Nu vad o idee pentru dezvoltarea clasei de mijloc, in afara
banilor primiti de tinerii antreprenori. Si statisticile
companiilor indica o injumatatire, in cei trei ani de criza, a
acestei categorii atat de importante pentru economia si societatea
unei natii.

In 1995 Japonia a fost lovita de un cutremur catastrofal, care a
distrus Kobe, al saselea port al lumii atunci si un important
centru industrial. Pagubele au fost estimate la 100 de miliarde de
dolari si predictiile care indicau ani buni pentru recuperare si
reconstructie nu au intarziat sa apara. Un singur an de zile mai
tarziu portul revenise la viata si dupa numai un an si trei luni
industria se situa la 98% din valoarea anterioara cutremurului.
Este un model de “distrugere creativa” care se regaseste in cazul
mai tuturor cataclismelor naturale care lovesc nu numai natii
harnice precum japonezii, ci oriunde pe glob. Chiar si in Romania,
daca socotim ca am trecut de o etapa de distrugere care ar putea
descatusa energii creative.

Culmea este ca presedintele Basescu are dreptate cand vorbeste
ca trebuie responsabilitate si putina solidaritate. Chestiunea este
ca domnia sa trebuie, jucator fiind, sa induca in societate
germenii responsabilitatii si solidaritatii.