Strategie si planificare minutioasa versus improvizatie si adaptare la realitate. La modul cel mai simplist, aceasta este diferenta intre perceptia vesticilor si mentalitatea romaneasca in ceea ce priveste educatia copiilor.
La noi insa, aceasta mentalitate, sau, mai bine spus, acest interes, dus pana la extrem, pentru viitorul copilului n-a patruns inca decat la o scara foarte mica, spune Mihaela Munteanu, fosta educatoare la gradinita particulara Voinicel din Bucuresti.
Totusi, o data cu spargerea barierelor economice, o asemanare intre perceptia parintelui roman si a celui occidental legata de startul educatiei copilului incepe sa se simta. Daca pana mai ieri, majoritatea romanilor considerau ca bazele unei educatii de calitate se reduc la inscrierea copilului la o scoala din cartierul in care locuiesc in clasa unui invatator bine vazut, iar gradinita era considerata o perioada intermediara si care poate fi neglijata, astazi si parintii de la noi au descoperit, sau sunt pe cale sa o faca, importanta educatiei in general si cea a educatiei prescolare in particular, mai spune educatoarea.
Clasica gradinita autohtona, unde prescolarii erau adusi de obicei pentru a fi supravegheati, se transforma incet-incet intr-un loc de formare a unor copii apti sa se integreze in Europa: fara inhibitii, socializati, buni cunoscatori ai unei limbi straine, cu un bagaj de cunostinte din toate domeniile, de la calculatoare la muzica sau dans. In acest context, inscrierea copiilor la gradinita a inceput sa le dea mari batai de cap romanilor.
In conditiile in care, de la zi la zi, cerintele privind cunostintele acumulate sunt tot mai mari, si orice parinte isi doreste o cat mai buna pregatire pentru copil, adica sa invete la una din scolile de prestigiu, lucrurile tind sa se complice foarte mult pentru ca lupta pe aceste locuri este din ce in ce mai mare, spune Munteanu. Cine lasa pe ultima zi inscrierea copilului la gradinita, fie ea de stat sau particulara, s-ar putea sa afle ca trebuie sa mai astepte cel putin un an pentru a-si vedea copilul pe mainile unui educator. Nici macar o luna sau doua inainte de data finala a inscrierii s-ar putea sa nu fie suficiente pentru atingerea acestui scop. In vara anului 2004, in premiera in Romania, apareau in presa stiri care anuntau ca majoritatea gradinitelor din Bucuresti nu mai au de cateva saptamani, nici un loc liber in anul scolar care va incepe la toamna.
Pentru inscrierea in scoala primara situatia nu este foarte diferita, ba chiar bataia pe locuri e si mai apriga. La Scoala Centrala din Bucuresti, un loc cu un parfum vechi de un veac si jumatate, mama un copil de cinci ani a descoperit ca este imposibil sa-l mai inscrie intr-una din cele doua clase I, unde toate locurile fusesera ocupate cu un an inainte. Orice interventie sau influenta a fost complet inutila. De altfel fostul Pensionat Domnesc de fete e una dintre primele optiuni ale parintilor bucuresteni, deoarece reputatia invatatorilor, dotarea scolii sau patronajul unei ambasade au facut din Scoala Centrala unul dintre cele mai puternice branduri pe piata locala.
Elisa Leonida-Zamfirescu, prima femeie inginer din Europa, Sarmiza Bilicescu (prima femeie doctor in drept din lume si prima femeie avocat din Europa) sau Maria Cutairda-Catunescu, prima romanca doctor in medicina, sunt doar cateva dintre personalitatile care s-au format in Scoala Centrala si care au pus umarul la formarea renumelui acestei scoli. Dar parintii nu sunt atrasi atat de mult de istoria scolii cat de prezentul acesteia: cabinetele pentru limba franceza si cele pentru informatica plus internatul de care dispune, asociate cu programa speciala predata de unii dintre cei mai buni profesori ai capitalei. Dar si in provincie, scoli care se pot lauda cu aceeasi reputatie s-au vazut obligate sa spuna nu multor parinti care nu ca s-au trezit prea tarziu, ci doar nu s-au grabit ca altii sa-si inscrie copilul la scoala dorita.
Svetlana Bodnaras, directoarea Scolii Centrale, pune acest aspect pe seama libertatii de alegere pe care o au acum parintii. Orice scoala poate inscrie copiii din alte zone, prin urmare primul venit e primul inscris, spune Bodnaras. Iar criterii de selectie nu exista. Cel putin deocamdata. Astfel, vremurile de odinioara, cand parintii isi lasau copiii cu cheia la gat prin cartier, au apus, tot mai multi cautand astazi pentru cei mici o scoala de prestigiu, in zona centrala, de unde ii pot recupera mai usor cand se intorc de la serviciu, mai spune directoarea Scolii Centrale.
Pe de alta parte, Delia Dumitru, profesor de limba engleza la Colegiul National I.L. Caragiale, explica aceasta agitatie provocata de inscrierile la gradinita sau scoala printr-o crestere a interesului parintilor asociata cu imbunatatirea nivelului de trai al romanilor. Orice parinte vrea sa-si vada copilul ministru, doctor sau avocat, si au devenit constienti ca pretendentii la astfel de pozitii trebuie pregatiti din timp, spune Dumitru. Iar cum astazi tot mai multi romani isi permit sa le asigure o educatie ca la carte copiilor, concurenta pentru scolile sau gradinitele de prestigiu a crescut.
Atunci cand vrei ce-i mai bun pentru copilul tau, trebuie sa bagi adanc mana in buzunar, mai spune profesoara Colegiului Caragiale. Recuzitele sau uniforma care dadeau multora batai de cap reprezinta astazi doar maruntisul. Parintii care vor o educatie prescolara de calitate apeleaza de cele mai multe ori la serviciile unei gradinite particulare, unde preturile variaza intre 50 si 350 de euro lunar. Insa daca aici preturile sunt batute in cuie, iar cheltuielile adiacente sunt minime, in gimnaziu acestea din urma au un trend ascendent, imprevizibil pentru multi, pana la finalul liceului. Chiar daca are sapte ani, elevul trebuie sa aiba un telefon mobil, iar cu cat e mai performant cu atat mai bine. Si nu neaparat pentru ca intre parinte si copil sa se poata stabili oricand o legatura, ci mai degraba din cauza ca penarele sau ghiozdanele nu mai sunt de mult motive de lauda, iar pustiul care abia invata sa citeasca trebuie sa detina un accesoriu care sa-l scoata in evidenta sau care sa-i asigure integrarea in grupul de colegi.
Cu trecerea anilor, nu foarte multi insa, hainele de firma devin si ele o cheltuiala obligatorie pentru parintii care nu vor sa aiba un copil complexat de faptul ca majoritatea colegilor sai se imbraca cu ultimele creatii ale caselor de moda pentru copii. Mai tarziu, pe la 14 ani, vremea rolelor sau a bicicletei apune si ea: cei care au ajuns la un liceu de elita, zone aglomerate in general de copiii de bani gata, au nevoie, daca nu de un scuter, de cel putin bani de taxi pentru drumul de acasa la cursuri. Iar parintii care doresc rezultate de la copiii lor trebuie sa le indeplineasca toate aceste pofte.
Fara sa se uite la bani, romanii reincep sa constientizeze faptul ca educatia copiilor este un scop in sine si, totodata, unul dintre cele mai profitabile moduri de a cheltui banii.