BusinessMagazin

Blog

  • Marele boss vs. micul antreprenor

    Citatul de mai sus îi aparţine unui mare cineast independent, Jim Jarmusch. Este important pentru că stabileşte, subtil, nişte reguli importante în materie de inspiraţie; cineva grăbit ar putea crede că regizorul este de acord cu plagiatul, furtul de idei, contururi arhitecturale sau fraze muzicale. Nu este aşa, omul spune de fapt că trebuie, pentru a fi creativ, să îţi umpli mintea şi inima cu idei, contururi arhitecturale sau fraze muzicale, cu intrigi de roman sau cu versuri – şi firesc, din acest amalgam, se va naşte inspiraţia.

    Unde vreau să ajung? România vrea creştere economică şi locuri de muncă. În actualul climat aşa ceva nu este posibil – două treimi din întreprinzătorii din România reclamă scăderea cererii interne, iar jumătate sunt nemulţumiţi de fiscalitatea excesivă, de inflaţie, de birocraţie şi de corupţie. Singurele căi de a alimenta creşterea economică şi crearea de noi locuri de muncă sunt atragerea de investiţii străine, fondurile europene şi…. creativitatea.

    Pentru investiţii străine nu cred că ne calificăm, Europa în sine, Estul cu atât mai mult şi România cu mult mai mult, în starea actuală, devorată de corupţie, hoţie şi politicianism ieftin, şi-au pierdut din atractivitate; în fondurile europene pur şi simplu nu am încredere, s-au transformat fie într-un soi de şmecherii politicianiste, fie în maşinării năclăite în birocraţie şi nepăsare – este vorba de modul în care îşi achită statul obligaţiile financiare, de exemplu.

    Creativitatea însă o avem cu toţii – şi o companie bazată pe creativitate va învinge mereu. Cel mai bun exemplu este regretatul Steve Jobs şi Apple – vă puteţi închipui că tableta iPad a apărut cu numai 18 luni în urmă? Numai un an şi jumătate şi dispozitivul a indicat, practic, atât direcţiile de dezvoltare în IT, cât şi un viitor cât se poate de sumbru pentru desktop, laptop şi netbook. Cei mai mulţi vor spune că nu putem spera noi, ca naţie şi nivel de dezvoltare să lansăm produse care să facă istorie. Păi tocmai aici e problema, că ne închipuim fie că suntem buricele pământului, fie cei mai netoţi din lume, ambele chestiuni false.
    Să mai identificăm două tendinţe. Prima, au apărut deja şi sunt din ce în ce mai multe companii care au început să îşi mute acasă unităţile de producţie din China; Boston Consulting Group crede că undeva prin 2015 diferenţele dintre “a produce în Statele Unite” şi “a produce în China” vor dispărea pentru multe din bunurile produse acum în Asia. Salariile cresc în China cu 15 – 20% pe an, astfel încât avantajul forţei de muncă ieftine va fi anihilat de productivitatea mai mare a muncitorilor occidentali. O serie de cheltuieli, cum sunt cele de transport, impozitele sau chiriile, vor începe să se apropie ca valoare. Consumul în creştere din zona emergentă a Asiei va determina marile corporaţii să se orienteze spre piaţa locală şi să redeschidă capacităţile de producţie din Occident. În joc vor intra alte state emergente, cum sunt Vietnam, Indonezia sau Mexic, dar acestea au serioase probleme de infrastructură şi capabilităţi umane, alături de slaba productivitate sau corupţia. Şi asta ar fi o şansă pentru România.

    A doua tendinţă, ieşirea din stagnare. Mulţi antreprenori europeni prinşi acum într-un soi de cerc vicios vor ieşi din această zonă; este vorba de multele clone ale Facebook, Groupon sau Twitter. Întreprinzătorii se mulţumesc să cloneze ideile, iar investitorii se mulţumesc să le finanţeze, pentru că se fac astfel o mulţime de bani – povestea fraţilor Marc, Oliver şi Alexander Samwer, care au dat lovitura adaptând la piaţa europeană proiecte precum eBay, Facebook si Groupon, este emblematică. Ulterior cei trei au vândut afacerile tot americanilor şi au câştigat sute de milioane de dolari. Un grup de companii berlineze, grupate în jurul unui start-up pe nume 6Wunderkinder (Google!), îşi propune să determine Berlinul să iasă din stagnarea în care se află şi să aducă inovaţia şi creativitatea în locul copiilor la indigo. Dacă demersul lor va reuşi, sunt sigur că şi alţii îi vor imita şi vor marşa pe creativitate şi inovaţie.

    Găsesc şi la noi idei din aceeaşi zonă: Ştefan Iordache, COO la Leo Burnett România, spune că, privind în retrospectivă, de-a lungul timpului ar fi trebuit să perceapă tarife mai mari clienţilor şi să educe, astfel, piaţa. El crede că putea face mai mult în privinţa remunerării ideilor creative şi că, din punctul său de vedere, atât publicitarii, cât şi clienţii trebuie să se întoarcă la îndrăzneala de acum 10 ani, când companiile nu erau reticente la experimente.

    Primul experiment valabil, în cazul românilor, ar fi să realizeze că la baza capitalismului nu se află marele boss din spatele biroului, ci micul antreprenor.

  • Între scriitori şi cititori

    În vara lui 2004 am publicat o serie de şase articole despre viitorul cărţilor în epoca internetului. Totul pornea de la ideea unui student pe nume Michael Hart de a digitiza şi a distribui prin reţelele de calculatoare marile cărţi ale omenirii. Era în 1971, ceea ce urma să devină “internet” era doar o reţea cu 15 noduri, accesul public la computerele vremii era de neimaginat, dar ideea lui Hart a traversat epoca şi a devenit Proiectul Gutenberg, prima mare aventură a cărţii digitale. Luna trecută Michael Hart a murit, iar eu mi-am amintit de acele articole. Ultimul dintre ele se numea “Cartea digitală: încă departe”.

    Cred că am fost prea pesimist. În 2004 cele câteva aparate de vizualizare a cărţilor digitale (ebook readers) erau considerate de avangardă, dar n-au avut succes şi au fost abandonate şi uitate. Erau scumpe, erau grele şi incomode, iar marea problemă era afişajul şi faptul că oferta de conţinut era foarte limitată. Nici publicul nu părea să fie pregătit pentru o nouă viziune asupra cărţilor. Era greu de anticipat că în doar trei ani tehnologiile vor evolua suficient pentru a face uitate toate inconvenientele. Amazon a lansat Kindle în 2007 şi cărţile digitale au intrat în mainstream. În câţiva ani Amazon a ajuns să vândă mai multe cărţi în format digital decât pe hârtie, iar în joc au încercat să intre alte mari companii, în frunte cu Apple (deşi cu câţiva ani înainte Steve Jobs nu dădea şanse lui Kindle, pe motivul că lumea nu mai citeşte cărţi). Însă Amazon a avut mereu o poziţie privilegiată în acest domeniu, fiind unul dintre cei mai mari retaileri de cărţi din lume, ceea ce i-a permis un joc în care aparatul a devenit tot mai ieftin (acum modelul de intrare este 79 de dolari), pentru că veniturile veneau din vânzarea de conţinut.

    S-ar putea crede că de fapt nu s-a schimbat mare lucru. Sigur că e excelent că ne putem duce în vacanţă cu o întreagă bibliotecă în buzunar, dar aceasta este doar o chestiune de comoditate. Schimbările sunt însă mult mai profunde şi nu se rezumă la capătul dinspre consumator al lanţului economic, ci încep să influenţeze toate aspectele care în ansamblu definesc industria cărţii. Faptul că Amazon a intrat în zona care se cheamă publishing a fost privit la început cu amuzament de edituri. Imediat după ce a scos primul Kindle, Amazon a lansat şi o platformă de autoeditare prin care oricine avea posibilitatea să-şi editeze în format digital propria carte şi s-o ofere spre vânzare prin Kindle Store la orice preţ mai mic de 200 de dolari. Nu ştiu de vreun bestseller apărut în aceste condiţii şi nici cât a colectat Amazon din cota de 65% pe care şi-o reţinea din vânzările acestor cărţi, dar este cert că peste 10.000 de titluri au apărut pe piaţă în acest fel şi curând a devenit evident că mega-librăria lui Jeff Bezos nu avea de gând să se oprească aici.
    În 2009 a fost lansat un program mult mai ambiţios numit AmazonEncore, care nu mai era o platformă de autopublicare, ci o tentativă de a republica în diverse formate cărţi care au apărut deja dar care au trecut neobservate în ciuda valorii literare sau a potenţialului comercial. Desigur, toate editurile din lume sunt într-un fel sau altul implicate într-un astfel de demers, însă Amazon are un aliat pe care ceilalţi nu-l au: publicul. Fluviul de recenzii sau simple păreri publicate de cititori pe situl web al imensei librării se constituie într-un aparat de investigare în zona cărţilor obscure pe care nicio casă de editură tradiţională nu şi-l poate permite. Primul succes al noului program a fost romanul “Legacy”, scris de o autoare în vârstă de doar 16 ani (Cayla Kluver) şi publicat pe speze proprii împreună cu mama ei. Amazon a republicat cartea atât în ediţie digitală, cât şi în print şi audiobook. La fel s-a întâmplat şi cu alţi autori precum Zetta Elliott sau Daniel Annechino.

    În această toamnă Amazon va publica 122 de cărţi din mai multe domenii, atât în ediţii electronice, cât şi tipărite, iar lucrurile devin serioase. Recent l-a angajat pe Laurence Kirshbaum (fost preşedinte la Time Warner Book Group) şi a deschis un birou în New York, intrând astfel în competiţie directă cu marile edituri americane. În plus, practicile de atragere a unor autori deja consacraţi au devenit mai agresive, cazul scriitoarei Kiana Davenport fiind deja de notorietate. Editorii au intrat în panică, dar Russ Grandinetti (şeful zonei de conţinut) i-a “liniştit”: singurele personaje cu adevărat necesare în publishing sunt scriitorul şi cititorul. Toţi cei plasaţi între aceştia au parte de riscuri, dar şi de oportunităţi.

  • Cum cucereşte Lufthansa piaţa românească

    Ofer Kisch, directorul pentru Europa Centrală şi de Est al transportatorului german Lufthansa, a preluat această funcţie la începutul acestui an. Israelianul lucrează însă de mai bine de două decenii în cadrul companiei aeriene, iar numirea sa în 2011 la conducerea unei zone de la care germanii aşteaptă în continuare creşteri vorbeşte mult de la sine.

    Anul trecut Lufthansa a transportat 615.000 de pasageri pe piaţa locală, cu 10% mai mulţi decât în 2009. Avansul de anul acesta va fi peste estimările iniţiale ale companiei, care vorbea de creşteri tot de 10 procente. Cifrele se referă însă doar la transportatorul aerian Lufthansa. Dacă luăm în calcul grupul Lufthansa, care cuprinde compania aeriană cu acelaşi nume şi companiile Austrian Airlines şi Swiss, numărul total de pasageri transportaţi pe plan local anul trecut a fost de 1 milion. Ultimele estimări oficiale pentru acest an spun că grupul va transporta anul acesta 1,1 milioane de pasageri, mai mult cu 10% faţă de anul trecut.
    Creşterea economică a zonei nu ar justifica această creştere. Aşadar, strategia germanilor a fost să ajungă direct la clientul final. “Am ales să încheiem contracte cu companiile prezente în România. Ca urmare a acestor contracte, pot fi rezervate bilete la oricare dintre companiile din grup, respectiv Lufthansa, Austrian Airlines şi Swiss”, spune Kisch. Ţinta pe care şi-a propus-o este ca, până la finalul anului în curs, 40% din pasagerii companiei germane să vină din aceste contracte. Asta doar pentru compania Lufthansa, de care el se ocupă direct: “Şi aproape am atins ce ne-am propus”.

    Contactul personal cu clienţii de business a permis germanilor să ofere servicii personalizate, explică Kisch: “Unele companii au reguli potrivit cărora middle şi top managementul călătoresc la business class, iar restul la economic”. Există, în cazul altor companii, criteriul timpului de zbor, respectiv dacă zborul e mai lung de “x” ore, atunci se poate zbura la business class. Cea mai flexibilă industrie şi cea mai permisivă cu angajaţii este cea hi-tech. La polul opus, unele companii de stat nu permit angajaţilor să cumuleze mile, pentru că sunt considerate venit suplimentar.

    Ofer Kisch a venit de trei ori în România până acum, de la preluarea mandatului, şi spune că va veni mai des în viitorul apropiat. Călătoriile sale în România au legătură cu strategia aplicată, deoarece “trebuie să vezi ce e sub fiecare piatră, pentru că fiecare ţară are potenţial”. Tot despre România adaugă că i se pare o ţară frumoasă, a cărei natură te duce cu gândul la Germania, mai exact la regiunea Bavariei, la Austria şi la Elveţia. Doar infrastructura nu e la aceleaşi standarde: “Dacă autorităţile vor turism, trebuie să facă investiţii. După principiul «unde-s doi puterea creşte», şi aici, unde sunt zece care lucrează împreună poate ieşi bine”.

    Pentru că România are potenţial să devină o destinaţie turistică, şeful Lufthansa pentru Europa Centrală şi de Est spune că şi-a stabilit strategia de iarnă în această direcţie. “Vreau să aduc turişti străini în România. Există potenţial, dar nu este cunoscut. Toţi cei ce vin în România nu ştiu la ce să se aştepte, şi odată ajunşi aici, sunt plăcut impresionaţi”. Pentru a-şi pune pe picioare planul, Kisch spune că are nevoie de un tour operator important, care să creadă în potenţialul României şi să o promoveze alături de compania aeriană. “Caut şi vreau să găsesc tour operatori, în Germania iniţial, pe care să îi conving. Agenţiile din România sunt deja dispuse să coopereze.”

  • De şase ori CEO – cum să conduci simultan Cosmote, Romtelecom, Germanos, Sunlight, Zapp şi Nextgen

    Trebuie să fie destul de greu să conduci în acelaşi timp şase companii. Pentru mulţi s-a dovedit dificil chiar şi cu una singură, mai ales odată cu apariţia crizei şi a problemelor din economie. Stefanos Theocharopoulos nu pare să se simtă însă suprasolicitat şi nici nu se laudă prea mult cu faptul că este şeful a şase operatori de telecomunicaţii şi retaileri GSM sau cu reţeta pe care o foloseşte. Din contră, vorbeşte despre acest lucru cu destul de multă modestie.

    “M-am întrebat şi eu de multe ori, pe vremea când eram un simplu director, cum face un CEO să-şi conducă afacerea şi cum îşi împarte timpul. De-abia mai târziu am înţeles că din această poziţie nu poţi face nimic de unul singur”, spune grecul în vârstă de 43 de ani care poate fi numit din acest an cel mai puternic executiv din telecomul românesc. “Singurul lucru pe care nu-l poţi delega este alegerea managerilor cărora să le delegi apoi activităţi din business”, dezvăluie Theocharopoulos regula pe care a aplicat-o cu stricteţe în toate cele şase companii pe care le conduce, cu afaceri cumulate de cel puţin 1,2 miliarde de euro anul trecut – operatorii telecom Cosmote, Romtelecom, Zapp şi NextGen şi lanţurile de magazine de telefoane mobile Germanos şi Sunlight, toate într-un fel sau altul sub umbrela companiei greceşti OTE.

    Le-a preluat însă treptat. În România a venit pentru prima dată în urmă cu aproape un deceniu. “Am ieşit din vechiul Otopeni într-un Bucureşti cu doar câteva hoteluri şi aproape numai maşini Dacia pe stradă”, povesteşte executivul despre prima impresie făcută despre România. Lucra deja la acea vreme în cadrul OTE şi fusese trimis împreună cu o întreagă echipă de oameni la Romtelecom, unde trebuia să asigure managementul interimar timp de şase luni într-o perioadă de tranziţie a operatorului de telefonie fixă, cablu şi internet. În loc să se întoarcă însă în Grecia, la finalul interimatului a mai rămas împreună cu alţi câţiva colegi pentru a creiona un plan de relansare a companiei de telefonie mobilă CosmoRom şi o strategie pentru următorii zece ani.

    “La începutul lui 2008 Michael Tsamaz (pe atunci şeful grupului Cosmote) a venit la mine şi mi-a spus: <Ai făcut un plan foarte bun în urmă cu câţiva ani. Acum du-te şi transformă-l în realitate>”, îşi aminteşte Stefanos Theocharopoulos cum a ajuns directorul executiv al Cosmote România, după retragerea lui Nikolaos Tsolas, cel care a deţinut poziţia de CEO timp de doi ani, de la momentul transformării CosmoRom în Cosmote. “Culmea este că m-am uitat apoi pe previziunile pe care le aveam pentru companie şi, cel puţin până în 2008, pentru că nimeni n-ar fi putut să prevadă ce a urmat, s-au dovedit a fi destul de aproape de adevăr”, spune executivul, convins fiind că inclusiv acest aspect a stat la baza deciziei managementului OTE de a-l trimite în România. Iar Bucureştiul pe care l-a descoperit de astă dată a fost cu totul altul, înfloritor din punct de vedere economic şi, cel mai important, cu maşini luxoase parcate chiar pe marginea trotuarului în locul Daciilor vechi, poate unul dintre cei mai buni indicatori ai situaţiei economice.

    Pentru Theocharopoulos, primul an în telecomul românesc a fost poate şi cel mai greu. Era o perioadă în care domeniul încă avea creşteri frumoase şi operatorii nu-şi puneau foarte mult problema reducerilor dramatice de costuri sau a reorganizării operaţiunilor aşa încât să îşi păstreze clienţii şi rezultatele financiare. Cosmote, în acest context, avea încă de suferit din perioada CosmoRom, un operator care n-a reuşit să se impună pe piaţă şi care avea după foarte mulţi ani un număr aproape neglijabil de clienţi. Deşi veniturile din 2007 erau de aproape patru ori mai mari faţă de anul precedent, compania încă nu reuşise să ajungă pe plus în ce priveşte profitul operaţional. “Obiectivul meu a fost atunci să dublez veniturile şi să realizez profit, ceea ce s-a şi întâmplat”, spune Theocharopoulos.

  • Catedrala Sf. Paul din Londra, închisă din cauza protestatarilor (VIDEO)

    Reverendul Graeme Knowles, parohul catedralei, a decis să închidă porţile catedralei pentru public, prima dată de la război încoace, motivând cu “îngrijorări de ordin sanitar şi de securitate” la adresa edificiului de cult, deşi protestatarii au explicat că ţinta demersului lor nu este catedrala, ci Bursa din Londra, situată în apropiere.

    Închiderea catedralei provoacă însă pagube de circa 20.000 de lire pe zi, reprezentând venituri nerealizate de pe urma vizitelor turiştilor, au estimat ierarhii, citaţi de The Guardian.

    Peste 200 de corturi au fost instalate lângă catedrală şi au rămas acolo pe parcursul săptămânii, deşi ierarhii de la Sf. Paul le-au cerut protestatarilor să plece. Luni, conducerea catedralei se va întâlni cu avocaţi, reprezentanţi ai poliţiei, ai pompierilor şi ai administraţiei oraşului, spre a determina dacă există posibilitatea de a obţine un ordin de evacuare forţată a corturiilor ridicate de protestatari.

  • Poftiţi la o excursie printre gheţuri

    Mai nou, de când navele echipate corespunzător pentru navigaţia printre gheţuri nu mai sunt accesibile doar armatei sau oamenilor de ştiinţă şi pot fi comandate şi de cei ce doresc să aibă propriul lor iaht, vizitele făcute focilor sau pinguinilor au devenit un motiv de laudă pentru călătorii aflaţi în căutare de altceva decât locurile înţesate de turişti.

    Excursiile printre gheţuri sunt disponibile şi pentru cei care nu doresc să-şi bată capul cu întreţinerea unui iaht, fiindcă aceştia au posibilitatea să închirieze ambarcaţiuni capabile să navigheze pe toate mările lumii. O astfel de croazieră printre gheţuri costă peste 200.000 de dolari pe săptămână, pe o navă unde pot sta zece persoane ce speră să aibă şansa să vadă urşii polari la vânătoare sau să fotografieze morse.

  • Bulgaria şi România vor adera la spaţiul Schengen în 2012, în două etape

    “Până la sfârşitul anului în curs trebuie găsită o soluţie care să asigure aderarea în 2012 a Bulgariei şi a României, conform planului consemnat în protocolul reuniunii la vârf a UE de la Bruxelles, la cererea expresă a lui Herman van Rompuy, preşedintele Consiliului European”, a spus Borisov, prezent la summitul european.

    Etapa din martie va însemna aderarea la spaţiul Schengen prin deschiderea graniţelor aeriene şi navale, iar cea din iulie va însemna şi deschiderea graniţelor terestre.

    “Bulgaria este cu siguranţă pregătită pentru aderarea la spaţiul Schengen, ca şi România, aşa încât niciunul dintre statele membre nu a ridicat nicio obiecţie”, a precizat premierul bulgar.

    Aderarea celor două ţări era planificată pentru primăvara lui 2011, însă Franţa şi Germania s-au opus, pe motiv că Bulgaria şi România trebuie să-şi rezolve problemele legate de corupţie şi crimă organizată. În septembrie, opozanţilor li s-au adăugat Finlanda şi Olanda.

  • Viaţa politică la români: El spune, ea spune, ei spun

    De data aceasta, cearta în PDL a pornit de la un năduf al deputatului Cezar Preda, supărat că Monica Macovei, vicepreşedinte al partidului, îşi continuă campania de critici “pe blog” la adresa corupţiei din PDL, în loc să ridice problema în conducerea partidului sau să plece şi să-şi facă un partid propriu alături de Noua Republică a lui Mihail Neamţu şi de alţi cârtitori contra “gărzii vechi” din PDL – Sever Voinescu, Cristian Preda, Teodor Baconschi, Valeriu Stoica şi Sebastian Lăzăroiu.

    Monica Macovei a trezit iniţial speranţele adepţilor Noii Republici că va veni în sfârşit alături de ei, după ce Evenimentul Zilei i-a publicat un interviu mai vechi în care ea spunea că i-ar plăcea să-şi facă un partid nou, însă ulterior a lămurit că nu pleacă din partid la indicaţiile lui Preda şi că preferă să ia parte la reformarea PDL din interior.

    Cât despre USL, micul foc al săptămânii s-a aprins de la spusele ex-preşedintelui Ion Iliescu, care îl trăgea din nou de urechi cu delicateţe pe Victor Ponta pentru “anumite goluri” specifice tinereţii (goluri de care a trecut Adrian Năstase, preferat de Iliescu pentru funcţia de premier) şi dezavua individualismul lui Mircea Geoană, dând a înţelege că acesta şi-ar pregăti o revenire în fruntea PSD.

    În replică, Geoană l-a acuzat pe Iliescu de “răutate adunată în timp”, spunând că fostul şef al partidului are o problemă în a accepta orice alt lider al PSD în afară de el însuşi.

  • S-au născut Statele Unite ale Rusiei. Cum comentaţi?

    La Sankt-Petersburg a fost semnat tratatul de constituire a zonei de liber schimb a Comunităţii Statelor Independente (CSI), la care au aderat şapte state ale CSI – Armenia, Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan, Republica Moldova, Rusia şi Tadjikistan. N-au aderat trei state – Azerbaidjan, Uzbekistan şi Turkmenistan.

    Tratatul, care va desfiinţa imediat sau progresiv taxele de import şi export pentru o largă categorie de bunuri, ar putea intra în vigoare chiar din ianuarie 2012, a anunţat premierul ucrainean Mikola Azarov, citat de RIA Novosti, iar acum e în studiu posibilitatea ca Rusia şi Ucraina să treacă la folosirea rublei ruseşti în tranzacţiile bilaterale.

    Trei dintre membrii CSI – Belarus, Kazahstan şi Rusia – au format deja o uniune vamală în cursul acestui an.

  • Criză cu noroc: s-au înmulţit milionarii

    Sursa datelor este studiul Barclays Wealth, realizat de analiştii băncii Barclays, care estimează că până în 2020, numărul britanicilor milionari va creşte cu o treime, până la 826.000.

    Totodată, mare parte dintre milionarii ce şi-au agonisit singuri averea de care dispun (în loc s-o moştenească pur şi simplu) au învăţat la şcoli de stat şi la Universitatea din Londra, mai degrabă decât să frecventeze şcoli private şi universităţi de elită precum Oxford.

    Numărul miliardarilor a crescut şi el de la 53 la 73, iar nouă dintre ei au atins acest statut în ultimele douăsprezece luni.