Băncile comerciale au avut anul trecut pierderi cumulate de 92,6 miliarde de forinţi (426 milioane dolari), după ce au consemnat pierderi de 149 de miliarde de forinţi în trimestrul al patrulea, potrivit datelor publicate joi de autoritatea de supraveghere a sectorului financiar, Pszaf. Conform Pszaf, situaţia portofoliilor de credite ale băncilor s-ar putea înrăutăţi în continuare, după ce creşterea împrumuturilor neperformante s-a accelerat în ultimele trei luni ale anului trecut. Băncile din Ungaria, care plătesc unele dintre cele mai mari taxe aplicate în industria financiară din Europa, au fost obligate să suporte pierderile generate de un program guvernamental care permite rambursarea anticipată, de către populaţie, a împrumuturilor ipotecare în valută, la rate de schimb sub cele din piaţă.
Blog
-
Laureaţii Galei MEDIAFAX 20 de ani
Ceremonia a fost prezentată de Andreea Esca şi Lucian Mîndruţă, iar câştigătorii au fost anunţaţi de jurnalişti ai Agenţiei de presă MEDIAFAX. Primul premiu Mediafax 20 de ani a fost anunţat de Elvira Gheorghiţă, senior reporter. Premiul a fost acordat părintelui Nicolae Tănase , pentru recuperarea sensului iniţial şi cel mai adânc al cuvântului “părinte”, pentru repunerea spiritualităţii la baza grijii pentru aproapele nostru aflat în nevoie, dar şi pentru stăruinţa cu care creşte şi educă sute de copii, devenind un exemplu moral pentru mireni şi clerici deopotrivă.
-
Un cioban din judeţul Hunedoara a devenit şomer la 95 de ani
Ştefan Grosu este cioban de peste 70 de ani, însă numai din anul 2008 a fost angajat cu carte de muncă de proprietarul unui turme de oi, pentru o stână din localitatea Ciula Mare, din Ţara Haţegului, în judeţul Hunedoara. Bătrânul a fost trimis în şomaj după ce turma de oi a fost dusă la câmpie pe timp de iarnă, urmând să fie reangajat în luna aprilie. Ştefan Grosu a mers la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara pentru a-şi depune actele de şomaj şi pentru a beneficia de banii de şomaj.
-
Tehnologie la puterea a treia
Viitorul tehnologiei pare imposibil de înţeles şi de cuprins cu mintea unui om pentru care gadgeturile noi sunt doar instrumente opţionale. Pentru cei care trăiesc din plin şi aşteaptă cu sufletul la gură următoarea lansare în domeniu sau următoarea barieră doborâtă în materie de capacitate şi design, viitorul tehnologiei prinde contururi extrem de promiţătoare. Totul pare a fi gândit pentru a simplifica viaţa utilizatorilor până la gradul maxim posibil. Pentru orice există sau va exista în curând un gadget care să facă un transfer de efort şi să preia povara sarcinii din mâinile noastre. De la sisteme integrate precum cloud computing până la o miză aproape totală pe elementele vizuale, toate tendinţele se adresează unui consumator extrem de bine informat, educat, ancorat în tot ce înseamnă nou şi intolerant cu orice instrument sau serviciu care îi “mănâncă” timpul. “Sunt trei tendinţe importante pe care le identificăm în acest moment. În primul rând, credem că social media va fi principalul motor de informare, apoi observăm o migrare în masă către cloud şi introducerea pe cât posibil a imaginilor în comunicare, indiferent de distanţa dintre interlocutori”, spune Michael Ganser, senior vicepresident al Cisco pe regiunea EMEAR.
Clienţii companii, cei pe care jucători precum Cisco îi vizează, se arată interesaţi de astfel de soluţii şi, practic, de orice noutate care apare în domeniu menită să fluidizeze procesele şi să eficientizeze costurile. Cu alte cuvinte, piaţă de desfacere există. Studiile Cisco arată că, până în 2014, 91% din traficul global va veni din zona video. Iar despre cloud computing se vorbeşte deja de câţiva ani, cu toate că fenomenul abia de acum începe să ia amploare şi în ţările în curs de dezvoltare. În lume, aplicaţiile software “din nori”, accesibile fără licenţă prin internet, sunt o afacere de câteva zeci de miliarde de euro. În România, doar câteva mii de companii folosesc acum astfel de soluţii, dar şansele sunt ca numărul lor să crească exponenţial în următoarea perioadă. “Nu vom vedea aceste inovaţii tehnologice doar în companiile private, ci şi în sectorul public – în învăţământ, în sistemul sanitar sau în administraţia publică”, spune Ganser.
De altfel, în România, 20% din businessul Cisco este reprezentat de furnizarea de sisteme şi soluţii IT pentru instituţiile din sectorul de stat. Din acest punct de vedere, ultimii ani nu au fost foarte străluciţi, având în vedere numărul mare de concedieri, dar şi reducerile de costuri.
Restul de 80% sunt companii mari, în special multinaţionale, care sunt obişnuite cu utilizarea celor mai noi aplicaţii IT. Deja în 200 de companii din România angajaţii nu mai au aproape nicio aplicaţie instalată pe calculator. Toate sunt accesate online prin intermediul Office 365, o soluţie de tip cloud furnizată de Microsoft.
“Companiile au înţeles că o soluţie de tip cloud este mult mai eficientă din punctul de vedere al costurilor, iar asta ne ajută pentru că România este o piaţă în care preţul contează foarte mult. Practic, folosind cloud-ul, ajungi să ai cheltuieli cu sistemul IT cu circa 30% mai mici”, precizează vicepreşedintele Cisco pentru regiunea EMEAR. Mai exact, în funcţie de aplicaţiile software din cloud pe care le contractează, costul lunar pentru un calculator poate varia între doi şi 50 de euro. Dacă această sumă reprezintă 30%, în medie, din costul variantei tradiţionale, atunci, pentru o corporaţie cu 10.000 de angajaţi, dar chiar şi pentru cele mai mici, economiile de costuri sunt semnificative.
-
Mercedes-Benz şi călătoriile pe tărâmuri necunoscute
La o jumătate de oră de condus de Stuttgart, după kilometri buni de drum parcurşi prin munte, ajungem la Sindelfingen, locul pe care Heinz Gottwick, şeful comunicării Mercedes la nivel mondial, îl numeşte “inima Mercedes-Benz”. Fotografiatul este interzis la Sindelfingen, iar acces la internet wireless li se permite doar angajaţilor. Un afiş uriaş cu vârful de lance al companiei, modelul sport SLS AMG, priveşte de sus sutele de oameni care mişună prin uzinele germane. La Sindelfingen se spune despre nemţi că ar avea al şaselea simţ: cel al echilibrului. Tot aici e locul unde se desenează noile maşini Mercedes, iar pentru pasionaţii brandului vizita poate părea un pelerinaj la Mecca. Aici a prins contur şi Mercedes Citan, modelul cu care germanii vor să intre în joc alături de maşinile similare ale concurenţei: Citroën Berlingo şi Nemo, Peugeot Partner şi Beeper, Volkswagen Caddy, Fiat Doblo şi Renault Kangoo.
Reţineţi totuşi ultimul nume pentru că de el se leagă noul proiect al Mercedes. Citan, denumire reieşită din combinaţia între city (oraş) şi titan, va fi construit în colaborare cu francezii de la Renault în uzinele din Hexagon, iar colaborarea dintre cele două companii a fost principala temă la rubrica de întrebări şi răspunsuri din partea presei. “Probabil vă surprinde să auziţi asta tocmai de la mine dintre toţi oamenii, dar nu e un secret că vom construi maşina alături de un partener”, spunea Volker Mornhinweg, şeful Mercedes-Benz Vans. Cooperarea apropiată între branduri diferite în zona vehiculelor comerciale uşoare nu este neobişnuită, după Mornhinweg, şi cei mai mulţi producători recurg la asemenea strategii pentru o eficientizare a costurilor.
Kangoo şi Citan vor arăta diferit, însă părţile comune vor intra în aria de producţie a Renault, totul sub incidenţa unui acord comercial semnat între cele două companii. Noul Mercedes-Benz Citan va fi lansat în toamna lui 2012 şi va fi prezentat publicului în septembrie, în cadrul Salonului Internaţional de Autovehicule Comerciale de la Hanovra. Globalizarea producţiei de vehicule comerciale ajunge, aşadar, şi în Franţa, după ce astăzi maşinile Mercedes sunt construite la Düsseldorf (Sprinter), Ludwigsfelde (Sprinter şi Vario), Vitoria, Spania (Vito), dar şi în Statele Unite ale Americii, Argentina şi China.
“Pentru un om de vânzări e întotdeauna târziu să ataci noi pieţe.” Întrebat dacă decizia de a intra pe piaţa autoutilitarelor de dimensiuni mici nu vine tardiv, Andreas Burkhart, directorul de vânzări şi marketing al Mercedes-Benz Vans, admite că, pe de-o parte, noul produs se va adresa clienţilor deja existenţi ai modelelor “de succes” Sprinter şi Vito, dar şi unui nou segment de clienţi, “încă necunoscut”. Statisticile indică faptul că, în mare parte, maşinile din această gamă sunt folosite de companii cu o flotă de cel mult trei autovehicule şi cu maximum zece angajaţi, dar sunt şi cazuri în care patronul firmei e şi cel care o conduce. Citan vizează în special piaţa europeană, unde dubiţele ocupă ponderea cea mai ridicată între vehiculele comerciale, cu circa 650.000 de unităţi, reprezentând astăzi 45% din totalul pieţei. Obiectivul iniţial este ca una din 20 de maşini vândute din această gamă să fie un Citan. Vânzările la nivel mondial au continuat să crească anul trecut şi vor ajunge la 325.000 de unităţi până în 2013. Mercedes-Benz are o cotă de piaţă de 18% în Europa de Vest şi este lider de piaţă pe segmentele de autoutilitare de dimensiuni medii şi mari.

Tendinţa creşterii parcurilor auto de vehicule comerciale mici este cea pe care mizează şi Volker Mornhinweg, şeful Mercedes-Benz Vans: “Puteţi comanda o pizza, un iPad sau un telefon pe internet, dar nimic din ce comandaţi nu va ajunge acasă prin cablul de date. Nici astăzi nu se întâmplă asta şi nu se va întâmpla nici în viitor.” Potrivit oficialilor chestionaţi de BUSINESS Magazin, Citan va fi disponibil la un preţ la fel de competitiv ca acela al suratelor mai mari Sprinter şi Vito, cu atât mai mult cu cât segmentul de clienţi căruia i se adresează este atent la fiecare leu, iar investiţia trebuie justificată prin argumente cât se poate de palpabile. Studiile de piaţă realizate pentru Mercedes-Benz de compania de cercetare PTV AG indică faptul că, în medie, consumatorul european are nevoie anual de trei tone de mâncare, incluzând ambalajele, 130 de kilograme de ziare, reviste şi corespondenţă şi alte 185 de kilograme de produse non-alimentare. Asta înseamnă, la un oraş de 300.000 de locuitori, livrarea a o mie de TIR-uri încărcate complet în fiecare zi. Maşinile de mici dimensiuni vor să înlocuiască în următorii ani aşa-numita “ultimă milă”, respectiv pasul final de contact cu clientul.
Lecţia principală pe care au învăţat-o germanii în ultimii ani de criză e să se vindece de blestemul măreţiei pe care Mercedes a mizat decenii la rând. Modelul nou al clasei B, destinat clienţilor persoane fizice, şi acum, Citan, autovehiculul comercial al afacerilor de familie, arată că “mai mic” devine o prioritate la Sindelfingen. Unii au înţeles asta mai repede, dar experienţa de 125 de ani şi brandul Mercedes ar trebui să fie mâna de ajutor de care au nevoie nemţii astăzi mai mult ca niciodată pentru a recupera terenul pierdut.
-
Petrom se asigură că şi în 2012 profitul va creşte cu 70%: a scumpit azi motorina până la 6 lei
Astfel, în staţia Petrom din Calea Dorobanţilor, nr. 180, azi un litru de motorină Euro Diesel putea fi achiziţionat cu 6 lei, în timp ce benzina Premium Fără Plumb 95 costa 5,820 de lei pe litru. De la începul anului şi până acum, Petrom a aplicat mai multe creşteri de preţ, astfel că benzina este cu 5% mai scumpă faţă de prima zi din 2012, iar preţul motorinei s-a apreciat cu 4%.
-
Al 47-lea magazin Carrefour Market, la Buzău
Magazinul, cu suprafaţa de vânzare de 600 mp, are o gamă de 6.800 de produse, din care 1.000 sunt marcă proprie Carrefour. Retailerul francez este prezent în România de peste zece ani şi operează 25 de hipermarketuri, 47 de supermarketuri şi 3 francize. Vânzările Carrefour în România au crescut anul trecut cu 4,8%, la 1,184 miliarde euro (include TVA), datorită extinderii reţelei de magazine, reiese din datele prezentate joi de retailerul francez. În condiţii comparabile, vânzările Carrefour în România au scăzut cu 0,7%, în timp ce extinderea operaţiunilor a contribuit cu plus 6,1% la afaceri. La curs valutar constant, vânzările companiei pe piaţa românească au crescut cu 5,4%, potrivit unui comunicat al Carrefour, al doilea mare retailer la nivel global după gigantul american Wal-Mart.
-
Contrabanda cu ţigarete scade la 13%
Diminuarea contrabandei cu tigarete se datoreaza eforturilor concertate ale autoritatilor, schimbarilor legislative, precum si colaborarii stranse dintre institutiile statului si industria tutunului.
“Piata neagra a scazut semnificativ pentru ca autoritatile au actionat in mod concertat. De faptul ca, datorita eforturilor autoritatilor din Republica Moldova, ponderea contrabandei cu tigarete cu timbru moldovenesc a scazut. Din pacate, asistam in momentul de fata la un fenomen de majorare a contrabandei cu tigarete provenite din Serbia.Pentru ca piata neagra sa scada si pe viitor, legislatia trebuie sa fie imbunatatita in continuare, iar calendarul de majorare a accizelor, publicat in Codul Fiscal, sa fie respectat. Nu in ultimul rand, eforturile Ministerului Finantelor in privinta stabilitatii fiscale sau eforturile autoritatilor de combatere a contrabandei nu ar trebui sa fie zadarnicite de initiative paralele, cum a fost cea a cresterii asa numitei <taxe pe viciu> inclusa in proiectul de lege a sanatatii (retras intre timp).”, a declarat Gilda Lazar, director corporate affairs & communications, JTI Romania.
“Reducerea pietei negre determina implicit cresterea sumelor colectate la bugetul statului, prin taxele si impozitele platite de companiile din industria tutunului. Pentru exemplificare, potrivit Autoritatii Nationale a Vamilor, in ianuarie 2012, comparativ cu ianuarie 2011, incasarile din acciza la tigarete au fost cu 42% mai mari. Subliniem ca un singur punct procentual recuperat de piata legala din contrabanda reprezinta incasari suplimentare la bugetul de stat de circa 30 milioane de euro, iar daca s-ar reduce la zero comertul ilicit cu tigarete, aproximativ 400 milioane de euro ar intra suplimentar in bugetul statului. Pe viitor, este nevoie ca institutiile competente sa nu lase garda jos, mai ales ca retelele de contrabandisti dovedesc flexibilitate in actiuni. Astfel, in ultima vreme se observa un reviriment ingrijorator al contrafacerilor. Totodata, autoritatile au semnalat o situatie noua: introducerea ilegala de tigarete – asa numitele “illicit whites”, marci neconsacrate – pe teritoriul comunitar prin porturile grecesti, acestea ajungand sa tranziteze Romania spre tarile din vest”, a precizat Adrian Popa, director corporate & regulatory affairs, BAT Romania.
“Este imbucurator faptul ca incepem anul cu o scadere a contrabandei. Producatorii de tigarete apreciaza semnarea Planului Strategic National de combatere a comertului ilicit cu tigarete in perioada 2012-2014 si sustin in continuare o abordare integrata. Companiile din industria tutunului vor continua sa puna la dispozitia autoritatilor expertiza dobandita pe alte piete si vor colabora cu institutiile competente, in vederea combaterii contrabandei.
Pe viitor, este nevoie de imbunatatirea cadrului legislativ unitar care sa reglementeze contrabanda si evaziunea fiscala deopotriva. Aplicarea criteriului cantitativ pentru calificarea infractiunii de evaziune fiscala/contrabanda, atat pe teritoriul vamal national, cat si in punctele de trecere a frontierei ar fi de natura sa simplifice procedurile. In prezent, pe teritoriul Romaniei reprezinta infractiune detinerea, transportul sau comercializarea fara drept a unei cantitati de 10.000 tigarete, iar in punctele de trecere a frontierei este infractiune introducerea/scoaterea ilegala din tara a tigaretelor a caror valoare in vama este de peste 20.000 Ron “, a adaugat Andrei Vasilescu, Director Corporate Affairs, Philip Morris Romania.
Industria tutunului este unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul de stat al Romaniei. In 2011, cele trei companii au contribuit la bugetul general consolidat cu circa 2,75 miliarde de euro, reprezentand accize si TVA. -
Flanco a vândut 50 de console PlayStation Vita în ziua lansării
Retailerul a desfăşurat o campanie de precomenzi cu câteva zile înaintea lansării din 22 februarie 2012, primind peste 100 de solicitări din partea clienţilor. În ziua lansării, Flanco a vândut peste 50 de console PlayStation Vita.
Potrivit reprezentanţilor Flanco, modelul PlayStation Vita cu conectivitate 3G şi WiFi a generat peste 60% din vânzările noii console portabile. PlayStation Vita 3G/WiFi este disponibil la preţul de 1.449 lei, în timp ce modelul PlayStation Vita WiFi poate fi achiziţionat la preţul de 1.129 lei din reţeaua Flanco.
Consolele PlayStation (PS3, PS2, PS VITA şi PSP) reprezintă peste 60% din vânzările de console în magazinele Flanco, potrivit retailerului. în acelaşi timp, jocurile şi accesoriile pentru consolele PlayStation reprezintă 65% din vânzările pe aceste categorii de produse în reţeaua Flanco.
“Lansarea PlayStation Vita, precum şi campaniile de testare pe care le desfăşurăm în magazinele din reţeaua Flanco pentru consolele de jocuri vor atrage o creştere de cel puţin 20% a vânzărilor pentru accesorii şi jocuri pentru PlayStation în 2012 “, a declarat Violeta Luca, marketing director Flanco.