Blog

  • Cea mai mare bancă din Canada, acuzată în SUA de o fraudă de proporţii

    Comisia de reglementare a tranzacţiilor cu contracte futures, CFTC, a acţionat RBC într-o instanţă civilă şi susţine că un grup mic de angajaţi “seniori” ai băncii au organizat o schemă de “wash trading”, coordonând achiziţii şi vânzări simultane ale unor instrumente financiare prin subsidiare ale grupului, fără a-şi asuma expunerea pe piaţă.

    Totodată, CFTC acuză RBC că, prin subsidiarele sale, a cumpărat şi vândut simultan acţiuni la companii americane şi canadiene şi a efectuat pariuri contradictorii pe contracte futures care vizau aceleaşi acţiuni, cu scopul de a obţine credite fiscale de la guvernul canadian cu o expunere reală cât mai redusă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine sunt cumpărătorii de pe Facebook şi ce cumpără ei

    Preşedintele executiv al Payvment, cea mai populară platformă de comerţ de pe Facebook, care are aproximativ 80 la sută din activitatea comercială a reţelei, a explicat, pentru The Telegraph, tendinţele cumpărătorilor de pe reţeaua socială. “Femeile reprezintă majoritatea cumpărătorilor de pe Facebook, iar cele mai multe dintre ele sunt mame care stau acasă. Cele mai populare produse cumpărate sunt hainele pentru copii şi atenţii pentru cei mici, cum ar fi fundele de păr”, a spus el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mediafax şi Consiliul Concurenţei organizează conferinţa “Mediafax Talks about Competition”

    Conferinţa va avea loc, de la ora 9.30, la Hotel Howard Johnson, sala Platinum şi va aborda subiecte precum rolul concurenţei pentru asigurarea unui mediu economic competitiv în România, impactul acesteia asupra dezvoltării economice şi asupra bunăstării consumatorului, priorităţile şi investigaţiile Consiliului Concurenţei şi rapoartele finalizate.

    Discuţiile vor fi interactive şi vor răspunde unor probleme legate de creşterea preţurilor alimentelor şi combustibililor şi impactul acestora asupra inflaţiei, rolul consultantului pentru o înţelegere şi aplicare cât mai bună a normelor concurenţei, concurenţa în sectoare cheie ale economiei sau de ce trebuie să ştie mediul de afaceri pentru o cât mai bună şi competitivă desfăşurare a activităţilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un cutremur cu magnitudinea de moment de 6,3 a avut loc în sudul Mexicului

    Cutremurul, al cărui epicentru este în regiunea Oaxaca, a avut loc la ora 12.35 (20.35, ora României), conform USGS. Deocamdată nu există informaţii despre eventuale daune materiale sau victime.

    Alte stiri pe mediafax.ro

  • Microsoft mută din Germania distribuţia de software pentru Europa, din cauza proceselor cu Motorola

    Un purtător de cuvânt al Microsoft a declarat luni că transferul operaţiunilor se află deja în desfăşurare. Până în prezent, de distribuţia produselor Microsoft în Europa se ocupa, din Germania, divizia Arvato a grupului media Bertelsmann. Informaţiile privind mutarea vin înaintea unei decizii a justiţiei germane pe 17 aprilie, într-un proces în care Motorola a dat în judecată Microsoft pentru încălcarea de patente ce privesc tehnologia video.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • România este singura ţară în care aproape un sfert dintre angajaţi au salariul minim, restul ţărilor având 8-10%

    “Numărul celor care au salariul minim, cu normă întreagă, aşa cum reiese din interogarea Registrului General de Evidenţă a Salariaţilor, este 631.761”, se arată în răspunsul transmis agenţiei MEDIAFAX. Potrivit Inspecţiei Muncii, la 30 martie erau înregistraţi 4.981.903 de salariaţi activi şi 5.403.588 de contracte. Din numărul total de angajaţi activi, 37.446 sunt persoanele de peste 65 de ani care lucrează cu normă întreagă. România este singura ţară în care aproape un sfert dintre angajaţi au salariul minim, numărul acestora crescând cu peste 200.000 numai în ultimul an, după modificarea Codului muncii, a declarat, vineri, preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Atac armat într-o şcoală din California: Mai multe persoane au fost ucise. Un presupus suspect a fost reţinut

    San Francisco Chronicle a susţinut că patru persoane au fost ucise în timpul acestui atac, care a avut loc într-o şcoală a Universităţii Oikos, din Oakland. “Un presupus suspect a fost reţinut. Nu există o ameninţare imediată pentru securitatea publică”, a menţionat poliţia din Oakland pe contul de Twitter la puţin timp după atac. Autorităţile au precizat că suspectul era “un bărbat asiatic, corpolent”, având vârsta de aproximativ 40 de ani, conform presei locale.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Gunther Krichbaum: Progresele României vor influenţa rezultatul în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare şi al raportului Comisiei Europene

    Ministrul Cătălin Predoiu s-a întâlnit cu preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag, Gunther Krichbaum, cei doi oficiali abordând progresele înregistrate de România în ceea ce priveşte reforma Justiţiei şi lupta împotriva corupţiei în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), în perspectiva viitorului raport de ţară al Comisiei Europene, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Justiţiei. Oficialul german a apreciat evoluţiile înregistrate în cadrul reformei sistemului judiciar.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Programul Rabla – dealerii încep lupta discounturilor

    Piaţa auto ar fi crescut încă de anul trecut dacă în loc de 120.000 de vouchere “Rabla” ar fi fost tot 190.000 ca în 2010, spun jucătorii din piaţa auto. Acum, aceştia se pregătesc de un nou sezon al vânzărilor prin programul de tichete, în care au şanse ca, pe lângă achiziţiile pentru flote, să mai existe şi livrări către persoane fizice, care cumpără o singură maşină. În prima lună a acestui an aproape nicio maşină nu a fost cumpărată de o persoană fizică, iar în februarie doar câteva sute, potrivit jucătorilor din auto, care până acum s-au bazat doar pe firme care continuă să achiziţioneze flote.

    Cu toate că dealerii deja şi-au pierdut răbdarea în martie şi au lansat oferte precum “reduceri cât trei tichete remat”, acum aceste discounturi pot fi cumulate cu cel de 2.700 de euro pentru a se ajunge la aproape 6.000 de euro, echivalentul unui discount de aproximativ 30%. O campanie care pare sport extrem pentru piaţa auto a fost lansată de cei de la Renault Commercial Roumanie. La Dacia este promovat modelul Logan Ambiance la preţul de 4.000 de euro – valoarea reprezintă însă doar preţul “de listă” al maşinii din care s-au scăzut cele trei prime de casare – echivalentul a 2.650 de euro, dar la care a fost adăugat şi pachetul Easy Service (care include două revizii) în valoare de 150 de euro, fiind astfel printre foarte puţinele maşini promovate în cadrul programului nu doar fără niciun fel de discount, ci şi cu un pachet pentru care clientul plăteşte în plus. Pe de altă parte, aceeaşi companie promovează modelul Renault Symbol de la 5.000 de euro, cu un discount de 2.500 de euro. Diferenţa este că modelul produs în Turcia este echipat cu aer condiţionat, computer de bord, radio-CD, închidere centralizată şi geamuri electrice, niciuna din aceste dotări neregăsindu-se pe modelul Dacia aflat la promoţie.

    În ceea ce priveşte preferinţele clienţilor – “De obicei modelele din clasa mini, mică şi compactă sunt cele mai căutate prin programul REMAT”, spune Cătălin Manta, country manager, Chevrolet România. Din acest motiv, cei de la Chevrolet au în plan campanii pentru Spark, Aveo şi Cruze. La fel plănuiesc şi cei de la Citroën, care au în ofertă deja discounturi care trec de 2.000-3.000 de euro, fără tichetele Remat. “Anul trecut una din cinci maşini vândute de Citroën a fost cumpărată în cadrul programului <Rabla>. Anul acesta dorim să ajungem la una din patru. În ceea ce priveşte cota din program, dacă anul trecut am realizat 1,12%, anul acesta vrem să ajungem la 1,3%”, a spus Laura Antonov, directorul de marketing al Citroën România.

    Vânzările de maşini au revenit pe plus în luna februarie, potrivit jucătorilor din piaţa auto, la un nivel de 4.540, în creştere cu aproape 20% faţă de perioada similară a anului trecut. Creşterea vine în contextul în care nici în februarie anul trecut nu a fost în funcţiune vreun program “Rabla”.

    “Volumul pieţei din luna februarie nu poate fi catalogat drept negativ deoarece începutul de an a fost tulbure. În ianuarie s-a anunţat o nouă taxă auto care a fost rapid modificată, în februarie se discuta de REMAT, după care a existat un zvon potrivit căruia nu ar mai exista programul. Pe acest fundal, luna februarie nu este una proastă”, a spus Thomas Dubruel, directorul general al Renault Commercial Roumanie, compania care gestionează vânzările pe piaţa locală a mărcilor Dacia, Renault şi Nissan. Executivul a aprobat abia la mijlocul lunii martie programul “Rabla” 2012, dar cu un buget suficient numai pentru 30.000 de tichete – acestea ar fi suficiente doar pentru 10.000 de maşini -, în condiţiile în care media din ultimii doi ani a fost de aproape trei tichete pentru fiecare maşină nouă cumpărată în cadrul programului. Spre comparaţie, în 2010 s-au casat aproape 190.000 de maşini mai vechi de zece ani, iar în 2011 aproape 120.000. Potrivit jucătorilor din piaţă, pentru a nu se înregistra încă un declin al vânzărilor de maşini, şi în 2012 ar trebui ca statul să majoreze numărul tichetelor cel puţin până la 120.000.

  • Preţul petrolului creşte cu peste 1 dolar după date privind industria SUA

    Indicele referitor la activităţile fabricilor americane la nivel naţional a urcat de la 52,4 puncte în februarie la 53,4 puncte , potrivit Institutului pentru Managementul Ofertei. Analiştii anticipau că indicele va urca la 53 de puncte. La ora 15:40 GMT, petrolul Brent, de referinţă la Londra, era cotat în creştere cu 1,43 dolari, la 124,31 dolari pe baril, revenind de la 121,7 dolari pe baril. În primul trimestru, preţul petrolului Brent a urcat cu 14,4%. Preţul petrolului destinat pieţei americane este în urcare cu 1,32 dolari, la 104,34 dolari pe baril, de la un minim al şedinţei de 102,06 dolari pe baril. În acest an, cotaţia petrolului american a avansat cu 4,2%.

    Mai multe pe mediafax.ro