Iniţial adunaţi fără un scop, lozincile protestatarilor erau dintre cele mai diverse, de la abolirea sistemului bancar până la supra-taxarea bogaţilor şi tot felul de gratuităţi pentru oamenii de rând. în lunile care au urmat, mişcarea, de frondă mai degrabă decât de protest, a continuat, a căpătat amploare şi s-a extins în alte oraşe din SUA şi chiar din lume. Niciuna dintre revendicările protestatarilor nu a fost pusă în practică – nici nu se putea, dar mişcarea a rămas în conştiinţa colectivă ca exerciţiu de egalitarism şi un simbol al revoltei omului de rând faţă de un sistem care a devenit prea mare şi înnăbuşitor. Mii de protestatari din toate categoriile sociale şi nivelurile de educaţie au campat şi au mărşăluit în New York şi în alte oraşe americane, până la venirea iernii, când nucleul protestului a fost destrămat de intervenţia poliţiei pentru a curăţi parcul. Dar mişcarea continuă să reverbereze, “ocupările” de mai mică amploare continuă şi în prezent, mai mult simbolice, dar s-a văzut până unde se poate ajunge, notorietatea fenomenului atingând toate straturile societăţii. Rămâne de văzut dacă mişcarea “occupy” va reapărea odată cu venirea primăverii sau va rămâne în istorie doar ca o formă de “sămănătorism” al începutului secolului 21.
O bună parte a populaţiei din America a simpatizat cu mişcarea Occupy, cu scepticismul de rigoare faţă de finalitatea practică a manifestării. Alţii i-au ignorant politicos trecând pe lângă ei în fiecare zi. însă nici un politician nu şi-a permis să-i califice jignitor şi să-i insulte pe manifestanţi. Calificative precum “mahala ineptă şi incultă” sau “ciumpalaci”, aplicate unui grup de persoane care îşi exprimă public o nemulţumire, l-ar descalifica pe un politician american. Fie şi doar din spirit de corectitudine politică, primarul New Yorkului le-a promis protecţie, democraţii în frunte cu Obama s-au întrecut în a lăuda aspiraţiile legitime de mai bine ale protestatarilor, iar republicanii au văzut în proteste o expresie a nemulţumirii faţă de ingerinţa prea mare a statului în societate şi faţă de cheltuielile bugetare excesive.
Mişcarea socială din România acestor zile pare să se înscrie mai degrabă în linia mişcărilor sociale şi anti-guvernamentale din Europa (Anglia, Grecia) având ca obiectiv “clar” alungarea de la putere a actualilor guvernanţi, o clasă politică percepută drept coruptă şi care a pierdut legătură cu realitatea. Dar modul rapid în care s-a născut şi propagat această mişcare invită la reflecţie şi o comparaţie cu occupy -urile, fiind, ca durată şi întindere, cea mai amplă de la revoluţia din 1989. Nu mai este vorba de strecuratul apei de comunişti, neocomunişti sau de acuzaţii de genul “protestatarii sunt instigaţi de vreun grup politic”. Acuzaţiile că protestatarii ar fi fost lăsaţi sau încurajaţi să se manifeste violent duminică seară ca parte a unui plan diabolic sunt ridicole. Este mai degrabă vorba despre o manifestare de masă, fără un obiectiv politic concret şi unitar, fără o agendă, al cărei scop în ultima instanţă va fi doar acela al înălţări conştiinţei populaţiei la stadiul de “jucători” activi, nu doar de spectatori inepţi sau arbitri fără alternativă la vremea alegerilor. şi este un avertisment oricărei guvernări că abuzurile la nivelul puterii şi dezinteresul faţă de public nu vor trece neobservate.
Experimentul cunoscut în psihologie drept “efectul celei de-a o suta maimuţe” se referă la o schimbare bruscă în modul de abordare a unei realităţi care se transmite instantaneu în conştiinţa colectivă, în momentul în care un număr critic de participanţi este atins, o sută ca număr generic. Fenomenul a fost observat de cercetătorii japonezi care studiau un grup de maimuţe pe o insulă din Pacific în anii ’50. La un moment dat, un pui de maimuţă a spălat cartoful înainte de a-l mânca, iar imediat practica spălării cartofului s-a extins rapid la nivelul coloniei, maimuţele observând şi invăţând una de la alta. Dar mai mult, chiar şi la maimuţele de pe insula învecinată a ajuns practica instantaneu, deşi nu există un contact între cele două colonii – toate maimuţele devenind instantaneu mai “emancipate”. Modul în care s-a transmis această nouă formă de comportament la distanţă i-a surprins pe oamenii de ştiinţă de atunci până în prezent.
Pe lângă morala că “ce face unul fac toţi” specifică psihologiei colective, mai există o idee: odată ce un prag a fost trecut, nu mai există cale de întoarcere, conştiinţa schimbării calitative devine norma comună şi se transmite tuturor membrilor unei societăţi.
