Blog

  • Cum arăta Costa Concordia înainte de naufragiu – GALERIE FOTO

    Până să ajungă o epavă, Costa Concordia era considerată una dintre cele mai luxoase vase de croazieră din lume. Avea cel mai mare spa din câte existau pe astfel de nave, 1.500 de cabine, toate dotate cu PlayStation 3, cinci restaurante şi un cazino. Avea, de asemenea, patru piscine, un simulator de Formula 1 şi un teatru amenajat pe trei nivele.

    La o asemenea dimensiune şi grijă pentru detalii nimeni nu s-ar fi aşteptat vreodată ca vasul să eşueze din cauza neglijenţei membrilor echipajului.

    SURSA: www.businessinsider.com

  • Raliul Dakar – întrecere cu moartea (GALERIE FOTO)

    Cursa a făcut multe victime de-a lungul timpului, iar anul 2012 nu a făcut excepţie: motociclistul argentinian Jorge Boero a murit în etapa întâi, iar alţi doi spectatori au fost ucişi într-un accident.

  • Lidl ajunge la 132 de magazine prin deschiderea a două noi spaţii

    Discounterii au fost campionii crizei în segmentul comerţului: au deschis în ultimii trei ani peste 220 de magazine şi au ajuns la vânzări cumulate de 1,2 miliarde de euro. Pentru a-şi atrage cumpărători, acum se duelează în segmentul discounterilor peste 430 de spaţii de vânzare numite Lidl, Penny, Profi, Minimax Discount sau Red Market.
    Lidl a avut în 2010 o cifră de afaceri de 1,4 mld. lei faţă de 1,3 mld de lei în 2009 şi pierderi de 59 de milioane de lei.

  • PwC: Preţul aurului va creşte în acest an la 2.000 dolari pe uncie

    “Având în vedere volatilitatea pieţei, inclusiv recenta scădere a preţului aurului, acele companii care au rezerve substanţiale de lichiditate şi apetit pentru achiziţii vor avea iniţiativa în 2012. Acestea vor putea să preia jucători mai mici şi mai vulnerabili la fluctuaţiile pieţei şi care au dificultăţi în a-şi asigura finanţarea”, a spus Alexandru Lupea, partener, servicii de audit, liderul grupului de servicii pentru industria energetică, minieră şi de utilităţi al PwC România. Astfel, 80% din companiile intervievate de PwC au spus că se aşteaptă ca preţul aurului să crească la 2.000 dolari uncia.

    Cititi mai multe pe mediafax.ro

  • Presat de credite şi de datorii la furnizori, Patriciu negociază vânzarea Mic.ro cu grupul 7 Eleven

    “Negocierile cu 7 Eleven au început în toamna anului trecut şi au ca termen de finalizare luna martie 2012. Se discută despre o infuzie de capital în reţeaua Mic.ro de 60 de milioane de euro”, au declarat pentru MEDIAFAX surse din retail. 7-Eleven este cel mai mare lanţ de magazine de proximitate din lume, cu peste 43.500 de unităţi în 16 state, din care 8.900 sunt localizate în America de Nord.

    Cititi mai multe pe mediafax.ro

  • Fitch ar putea coborî cu una sau două trepte ratingurile a şase ţări din zona euro

    Fitch a plasat în decembrie Belgia, Spania, Slovenia, Italia, Irlanda şi Cipru sub evaluare cu perspectivă negativă. La momentul respectiv, agenţia considera că zona euro nu mai poate găsi o soluţie decisivă şi completă pentru criza datoriilor de stat.

    Cititi mai multe pe mediafax.ro

  • Cât costă apartamentele noi din Bucureşti la început de an: scăderile de preţ ajung la 17% faţă de anul trecut

    Analiza arată că în şapte proiecte din Bucureşti şi împrejurimi, în care au fost construite 4.800 de apartamente, mai sunt dispo­nibile circa 750 de unităţi, adică ceva mai mult de 15% din total.
    Preţurile solicitate sunt în jurul valorii de 1.000 de euro/metrul pătrat construit în majoritatea cazurilor, iar reducerile faţă de anul trecut pot ajunge la 17%, dar sunt şi proiecte unde preţurile sunt neschimbate.

    Pe de altă parte, în proiecte precum Cosmopolis din Ştefăneşti sau Militari Residence din vestul Capitalei sunt în construcţie alte câteva sute de apartamente, care vor ajunge pe piaţă în acest an.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Protestele româneşti, un “Occupy” care schimbă pe termen lung percepţii

    Iniţial adunaţi fără un scop, lozincile protestatarilor erau dintre cele mai diverse, de la abolirea sistemului bancar până la supra-taxarea bogaţilor şi tot felul de gratuităţi pentru oamenii de rând. în lunile care au urmat, mişcarea, de frondă mai degrabă decât de protest, a continuat, a căpătat amploare şi s-a extins în alte oraşe din SUA şi chiar din lume. Niciuna dintre revendicările protestatarilor nu a fost pusă în practică – nici nu se putea, dar mişcarea a rămas în conştiinţa colectivă ca exerciţiu de egalitarism şi un simbol al revoltei omului de rând faţă de un sistem care a devenit prea mare şi înnăbuşitor. Mii de protestatari din toate categoriile sociale şi nivelurile de educaţie au campat şi au mărşăluit în New York şi în alte oraşe americane, până la venirea iernii, când nucleul protestului a fost destrămat de intervenţia poliţiei pentru a curăţi parcul. Dar mişcarea continuă să reverbereze, “ocupările” de mai mică amploare continuă şi în prezent, mai mult simbolice, dar s-a văzut până unde se poate ajunge, notorietatea fenomenului atingând toate straturile societăţii. Rămâne de văzut dacă mişcarea “occupy” va reapărea odată cu venirea primăverii sau va rămâne în istorie doar ca o formă de “sămănătorism” al începutului secolului 21.

    O bună parte a populaţiei din America a simpatizat cu mişcarea Occupy, cu scepticismul de rigoare faţă de finalitatea practică a manifestării. Alţii i-au ignorant politicos trecând pe lângă ei în fiecare zi. însă nici un politician nu şi-a permis să-i califice jignitor şi să-i insulte pe manifestanţi. Calificative precum “mahala ineptă şi incultă” sau “ciumpalaci”, aplicate unui grup de persoane care îşi exprimă public o nemulţumire, l-ar descalifica pe un politician american. Fie şi doar din spirit de corectitudine politică, primarul New Yorkului le-a promis protecţie, democraţii în frunte cu Obama s-au întrecut în a lăuda aspiraţiile legitime de mai bine ale protestatarilor, iar republicanii au văzut în proteste o expresie a nemulţumirii faţă de ingerinţa prea mare a statului în societate şi faţă de cheltuielile bugetare excesive.

    Mişcarea socială din România acestor zile pare să se înscrie mai degrabă în linia mişcărilor sociale şi anti-guvernamentale din Europa (Anglia, Grecia) având ca obiectiv “clar” alungarea de la putere a actualilor guvernanţi, o clasă politică percepută drept coruptă şi care a pierdut legătură cu realitatea. Dar modul rapid în care s-a născut şi propagat această mişcare invită la reflecţie şi o comparaţie cu occupy -urile, fiind, ca durată şi întindere, cea mai amplă de la revoluţia din 1989. Nu mai este vorba de strecuratul apei de comunişti, neocomunişti sau de acuzaţii de genul “protestatarii sunt instigaţi de vreun grup politic”. Acuzaţiile că protestatarii ar fi fost lăsaţi sau încurajaţi să se manifeste violent duminică seară ca parte a unui plan diabolic sunt ridicole. Este mai degrabă vorba despre o manifestare de masă, fără un obiectiv politic concret şi unitar, fără o agendă, al cărei scop în ultima instanţă va fi doar acela al înălţări conştiinţei populaţiei la stadiul de “jucători” activi, nu doar de spectatori inepţi sau arbitri fără alternativă la vremea alegerilor. şi este un avertisment oricărei guvernări că abuzurile la nivelul puterii şi dezinteresul faţă de public nu vor trece neobservate.

    Experimentul cunoscut în psihologie drept “efectul celei de-a o suta maimuţe” se referă la o schimbare bruscă în modul de abordare a unei realităţi care se transmite instantaneu în conştiinţa colectivă, în momentul în care un număr critic de participanţi este atins, o sută ca număr generic. Fenomenul a fost observat de cercetătorii japonezi care studiau un grup de maimuţe pe o insulă din Pacific în anii ’50. La un moment dat, un pui de maimuţă a spălat cartoful înainte de a-l mânca, iar imediat practica spălării cartofului s-a extins rapid la nivelul coloniei, maimuţele observând şi invăţând una de la alta. Dar mai mult, chiar şi la maimuţele de pe insula învecinată a ajuns practica instantaneu, deşi nu există un contact între cele două colonii – toate maimuţele devenind instantaneu mai “emancipate”. Modul în care s-a transmis această nouă formă de comportament la distanţă i-a surprins pe oamenii de ştiinţă de atunci până în prezent.
    Pe lângă morala că “ce face unul fac toţi” specifică psihologiei colective, mai există o idee: odată ce un prag a fost trecut, nu mai există cale de întoarcere, conştiinţa schimbării calitative devine norma comună şi se transmite tuturor membrilor unei societăţi.

  • Băsescu: 2011 a fost un an dificil. Voi continua să fiu un partener activ al guvernului

    Vrem să rămânem angrenaţi în evoluţiile majore la nivel european. România este adepta unei Uniuni tot mai integrate care să tindă spre statele unite ale Europei.
    În condiţiile în care stabilitatea economiei va contiua să se consolideze, nu există motive de preocupare care să fundamenteze o eventuală retragere de lichidităţi de pe piaţa românească.
    Voi continua să fiu un partener activ al guvernului în ceea ce priveşte adoptarea măsurilor la care ne-am angajat prin acordul cu FMI şi UE. Avem în vedere o eventuală reorganizare administrativă a ţării. Toate reformele reprezintă un puternic semnal de stabilitate dat pieţelor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Austriecii aduc la Volksbank România un vicepreşedinte responsabil cu creditarea

    “Activităţile de management al creditelor vor juca un rol esenţial în perioada următoare, în procesul de consolidare a Volksbank România”, a declarat Johann Lurf, preşedintele băncii.

    Alexander Tscherteu, 37 de ani, are peste 10 ani de experienţă în sistemul bancar şi în consultanţă. Şi-a început cariera la Bank Austria Creditanstalt – BACA (actuala Unicredit-Austria) în cadrul departamentului de cercetare, unde a realizat analize ale riscului asupra ţărilor din Europa Centrală şi de Est. În perioada 2001-2006 a activat ca auditor în cadrul departamentului de inspecţie pe teren al Băncii Naţionale a Austriei. Din 2008 lucrează în grupul Volksbank, unde a coordonat departamentul de management al riscului la nivelul grupului.

    “Sunt impresionat de reuşitele echipei actuale de management a Volksbank România. Următoarea etapă importantă este ca această schimbare de direcţie să devină un succes de durată”, a declarat Alexander Tscherteu.

    Tscherteu a acumulat experienţă şi în consultanţă: între 2006 şi 2008 a lucrat pentru firma de consultanţă McKinsey&Co, acordând asistenţă clienţilor globali din domeniul financiar, cu accent pe proiecte legate de optimizarea capitalurilor şi managementul riscurilor.

    Volksbank România este a şaptea bancă din sistem după valoarea activelor, cu active de 4,7 miliarde de euro şi o reţea de 135 de unităţi. Începând din 2010, strategia băncii s-a modificat, iar Volksbank România este în curs de repoziţionare ca bancă universală, care acordă egală atenţie activităţilor de economisire, cât şi celor de creditare şi se adresează atât clienţilor companiei, cât şi clienţilor persoane fizice.

    Începând din octombrie 2011, controlul asupra Volksbank România a fost transferat de Österreichische Volksbanken, acţionarul majoritar, către vehiculul VBI Beteiligungs GmbH, în contextul vânzării diviziei Volksbank International, fără subsidiara din România, către Sberbank din Rusia.