Blog

  • FED, criticata la Davos pentru reducerea dobanzii

    Liderii de afaceri prezenti la Forumul Economic Mondial de la Davos au cerut, miercuri, adoptarea unor masuri mai ferme pentru inversarea tendintelor economice negative la nivel mondial, dar au criticat graba cu care Rezerva Federala (Fed) americana a redus dobanda de referinta.

    "Pietele au o nevoie disperata de o conducere ferma, atat la nivel mondial cat si regional, ceea ce se pare ca lipseste, in prezent", a declarat John Studzinski, analist sef la fondul american de investitii Blackstone, citat de Reuters.

    Ingrijorarea si frustrarea se vor mentine pana cand pietele vor vedea implicarea proactiva a factorilor de decizie, in loc de una reactiva, a mai spus Studzinski.

    Masura Fed, de reducere de urgenta a dobanzii de referinta cu 0,75 puncte procentuale, la 3,5%, pentru sustinerea economiei, va stabili tonul discutiilor de la Davos, unde sunt asteptate personalitati din domeniul financiar, industrial si politic, printre care secretarul american de Stat Condoleezza Rice.

    Stephen Roach, seful diviziei asiatice a bancii americane de investitii Morgan Stanley, a declarat ca Fed s-a lasat influentata de panica de pe piata.

    "Fed ar putea injecta pe piata lichiditati semnificative, ceea ce va conduce din nou la o economie de tip bubble", a spus Roach.

  • Bani sunt, dar plasamente bune se gasesc?

    In sistem vor intra, de buna voie sau in urma repartitiei facute de stat, circa 3,7 milioane de clienti, dar nu toti cei care au subscris vor face efectiv contributii, dat fiind ca vor exista si conturi individuale goale in sistem, spre exemplu pentru angajatii in cazul carora angajatorii nu platesc contributii sociale. "Eu zic sa ponderam acest calcul cu 70%, si atunci vorbim de fonduri de investit lunar de circa 30 de milioane de euro", a spus Radu Vasilescu.

    In 2008, contributia care merge spre fondul de pensii privat va fi de 2% din venitul brut, insa procentul va creste progresiv cu 0,5% in fiecare an. In aceste conditii, in primul an companiile de pensii vor avea de investit intre 250 si 300 de milioane de euro, in functie de momentul in care va incepe efectiv colectarea.

    Desi legislatia romaneasca le permite sa investeasca pana la 50% din active in actiuni, cei mai multi dintre administratori au ales o abordare extrem de conservatoare, urmarind sa plaseze pe piata de capital pana la 25-30% din active.

    "Nu cred ca plasarea a zece milioane de euro pe Bursa este cea mai mare problema la inceput", comenteaza Dorin Boboc, director de investitii la Allianz Tiriac Fond de Pensii. In opinia sa, administratorilor le va fi cu mult mai dificil sa gaseasca, la momentul la care au nevoie, titluri de stat in cantitatea suficienta, "pentru ca spre ele vor se vor indrepta lunar sume de minim 15 milioane de euro", estimeaza Boboc.

  • McCann Erickson : singura agentie romaneasca din The Gunn Report

    Agentia de publicitate McCann Erickson Romania se afla pe locul 45 in topul celor mai premiate agentii in anul 2007, conform The Gunn Report, anuarul care clasifica cele mai creative reclame din lume, se arata intr-un comunicat al agentiei. McCann Erickson a obtinut 7 puncte in clasament, ocupand in acest fel pozitia a 45-a, alaturi de alte 12 agentii de publicitate din lume, printre care se numara BBDO Buenos Aires, Ogilvy New York sau Ogilvy Chicago.

    La categoria cele mai premiate reclame la nivel mondial in anul care tocmai s-a incheiat, McCann Erickson Romania este din nou prezenta in top prin intermediul brandului Maggi. Campania de print Maggi cu executiile “Mount Rushmore”, “Jane” si “Godmother” a strans 5 puncte, clasandu-se pe pozitia 43.

    “Aceasta pozitionare in Top 50 mondial ne confirma reusita dorintei noastre de a ne raporta la standardele internationale. Viziunea noastra pentru 2007 a fost sa devenim competitivi la nivel European si sa devenim liderul creativ al Noii Europe. Ambele s-au materializat pana acum” a declarat Adrian Botan, CEE Creative Director al McCann Erickson.

    Potrivit aceluiasi raport, cea mai premiata tara din lume la capitolul creativitate in perioada 1999-2007 este SUA, care a adunat 2334 de puncte, iar cea mai premiata agentie de publicitate din lume in aceeasi perioada, cu 281 de puncte, este DDB Londra. Locul 1 in topul celor mai premiate agentii din lume in 2007 a fost ocupat de agentia TBWA/Chiat/Day, cu 33 de puncte.

    McCann Erickson a mai facut parte din clasamentul Gunn, in 2003 si in 2005, la categoria cele mai premiate 100 de reclame, cu spoturile “Cri-Cri”, client Connex, si respectiv “Nunta”, client MTV.

    The Gunn Report este o publicatie anuala ce realizeaza topul celor mai premiate reclame din lume, precum si cel al clientilor, agentiilor, retelelor, regizorilor si caselor de productie care au contribuit la acestea.

  • Cushman & Wakefield: cifra de afaceri cu 80% mai mare

    "Activitatea companiei a fost sustinuta de cresterea numarului de angajati, de 2,5 ori", a declarat Razvan Gheorghe, directorul general al Cushman & Wakefield Activ Consulting. Firma avea la inceputul lui 2007 in jur de 30 de angajati, dar cererea de pe piata a condus atat la dezvoltarea activitatii anumitor departamente, cat si la infiintarea unor departamente noi. "In 2008 dorim sa dezvoltam anumite departamente, precum rezidential, evaluarile si industrial", mai spune Gheorghe.

    Valoarea de capital a contractelor tranzactionate de companie se ridica la 200 de milioane de euro, iar valoarea proprietatilor evaluate la 1,6 miliarde de euro.

    Cushman & Wakefield Activ Consulting are peste 14 ani de experienta in real estate, inceputurile ei pe piata locala datand din 1993 cand a fost infiintata compania locala Activ Consulting. In 2007, aceasta a fost preluata de compania internationala Cushman & Wakefield dupa 11 ani de functionare ca birou asociat al acesteia.

  • Apartamente de 1 mld. euro la Cluj

    "Trendul construirii de apartamente la Cluj este in crestere clara. Motivul pentru care numarul de autorizatii s-a dublat fata de anul trecut este cererea foarte mare. Daca la capitolul spatii comerciale piata clujeana a ajuns la o anumita saturare, la capitolul construirii de apartamente cererea va mai exista in urmatorii 3-4 ani. Orasul are nevoie de mai multi muncitori, care trebuie si ei sa locuiasca undeva", a aratat expertul agentiei imobiliare Grup de Lux, Doru Lupeanu.

    Acesta a mai afirmat ca dublarea numarului de autorizari de apartamente se datoreaza si intrarii pe piata imobiliara a Primariei, care va realiza in parteneriat public-privat doua cartiere ce se vor intinde pe cate 200 de hectare fiecare. "Si in 2008 va creste numarul de apartamente ce vor fi autorizate. Din informatiile pe care le avem in momentul de fata, in 2008 vor fi autorizate nu mai putin de 4.000 de apartamente. Totusi, cererea ar putea fi reglata si de cresterea cursului euro. Astfel, poate mai putini clujeni iti vor permite sa contracteze credite in euro pentru locuinte, in conditiile in care salariul este in lei", a precizat Lupeanu.

    In ceea ce priveste preturile apartamentelor, Lupeanu sustine ca acestea vor continua sa creasca: "In 2007, preturile la apartamente au crescut cu 15% fata de anul precedent. In 2008, estimez ca preturile vor creste cam tot cu 15%. Aceasta va depinde si de planurile dezvoltatorilor, si bineinteles ca fiecare companie va intentiona sa scoata profit maxim".

    Citi mai multe pe www.clujeanul.ro

  • Recuperare in startul sedintei

    Daca Bursa de la Bucuresti va urma exemplul pietelor asiatice de astazi, aprecierea va cobora pana la un procent in finalul sedintei. Bursele din Asia au deschis in crestere cu cel putin cinci procente, insa spre final aprecierea a ajuns la circa un procent.

    Indicele BET consemna o urcare de 3% dupa prima jumatate de ora de tranzactionare, BET-C de 2,9%, iar BET-FI de 2,8%. Corectia pozitiva este din nou corelata cu pietele internationale. Dupa cele asiatice, bursele europene au deschis astazi pe plus cu aproximativ un procent, impulsionate de reducerea dobanzii de referinta a americanilor.

    Aprecieri importante se regasesc la titlurile Bancii Romane pentru Dezvoltare cu 4%, Broker Cluj cu 4,4% si Biofarm cu 2,9%. SIF-urile au crescut cel putin 2,5 procente, o majorare mai importanta fiind consemnata la SIF3 Transivlvania cu 3,4%.

  • Taxa auto pentru masinile noi va creste de trei ori

    Conform variantei acceptate de Comisia Europeana, in cazul masinilor noi, valoarea taxei de prima inmatriculare va creste chiar si de 3 ori, urmand sa scada proportional cu vechimea in cazul autovehiculelor cu aceeasi cilindree si incadrate in aceeasi norma de poluare Euro.

    Concret, daca taxa actuala pentru o masina noua, cu norma de poluare Euro 4 si cu 1.400 – 1.600 cmc este de circa 100 euro, in noua formula aceasta va creste pana la peste 400 euro.

    Dar scade o data cu vechimea masinii, ajungand ca acelasi automobil, dar vechi de doi ani, sa fie taxat cu o suma redusa cu 15 la suta. In cazul unei masini noi Euro 4, cu motor de 1.600 cmc, taxa de prima inmatriculare va fi de circa 460 euro, urmand sa scada progresiv, in functie de vechimea masinii.

    Amanunte pe www.gandul.info  

  • Bursa din Bucuresti, in declin

    Prabusirea actiunilor de la bursa aduce pierderi extrem de importante pentru investitori. Actiunile au scazut din nou, in medie cu cinci procente, ceea ce face ca majoritatea titlurilor cotate la bursa sa piarda de la inceputul anului si pana acum 30% din pret.

    Cei mai multi analisti spun ca acest cutremur de pe piata din Romania nu se va opri aici si ca ne asteapta si zile mai negre in perioada urmatoare.

    Principala cauza a scaderilor din ultima vreme sta in decizia mai multor investitori internationali, care in ultimele zile si-au vandut titlurile detinute in Romania si au iesit de pe piata, ceea ce a determinat de altfel si scaderile de la bursa.

    Amanunte pe www.protv.ro

  • ANRCTI propune un tarif de interconectare de 1,15 eurocenti pentru 33 operatori de telefonie fixa

    Lista operatorilor afectati de masura propusa de ANRCTI include si companiile Romtelecom, UPC Romania, RCS&RDS si Vodafone Romania, se arata intr-un comunicat al institutiei remis, marti, agentiei MEDIAFAX.

    "ANRCTI propune reducerea treptata a tarifelor actuale de interconectare practicate de operatorii alternativi pana la nivelul-tinta, in doua etape, pana la inceputul anului 2009. Astfel, tarifele medii de interconectare actuale ale operatorilor inca nereglementati ar urma sa scada odata cu intrarea in vigoare a deciziilor pana la nivelul de 1,15 eurocenti/minut, urmand ca, la 1 ianuarie 2009, sa ajunga la 0,97 eurocenti/minut, valoarea tarifului mediu de interconectare la nivel regional cu reteaua Romtelecom", se mai arata in comunicat.

    Masura propusa de ANRCTI este inclusa intr-un proiect de decizie lansat, marti, spre consultare publica si ar putea fi aplicata incepand cu al doilea trimestru al acestui an, se mai arata in comunicat.

    Mai multe amanunte, aici

  • Isarescu, pregatit sa sara in ajutorul leului lovit de criza internationala

    El a spus ca se asteapta la o stabilizare a cursului si ulterior la scaderi. Seful BNR a aratat ca deprecierea curenta a leului vine pe fondul tensiunilor de pe pietele internationale, dar a fost alimentata si de cheltuielile bugetare foarte mari de la sfarsitul anului trecut.

    Isarescu a subliniat ca scaderea Bursei intareste ipoteza iesirii unor capitaluri volatile. "Privind la ceea ce se intampla pe piata valutara, cred ca leul are forta de redresare si, de la un anumit moment, el va reveni”.

    Detalii pe www.zf.ro