BusinessMagazin

Blog

  • Un ghem de prioritati

    Recent m-am oprit din lectura unui foarte pasionant thriller, tocmai la partea in care ucigasul facuse prizoniera familia eroului si flutura ditamai cutitoiul, pentru a citi ultima aparitie semnata de George Soros. Mi s-a parut prioritar sa-l mai las pe ala cu cutitul in aer, in favoarea ideilor miliardarului.

     

    Partea cu filozofia din carte nu m-a atras, o sa o reiau dupa ce imi voi fi incheiat conturile cu zona activa a lumii si o sa pot sta, asemeni unui personaj al lui O. Henry, pe veranda casei, incaltat cu sosete rosii de lana. Personajul scriitorului american voia sa se dedice banjo-ului, personajul meu se va dedica filozofiei – cu sublinierea ca zona care ma atrage mai mult e cea trasata de Woody Allen si mai putin cea apartinand lui Karl Popper, mentorul lui Soros.

     

    Din capitolele, cum sa le spun?, palpabile, dedicate real world, din „Epoca failibilitatii“ m-au facut sa zabovesc ideea „spatiului european – model pentru societatea deschisa globala“ (optimista, dar relativ discutabila in actualul context), ingrijorarea fata de schimbarile climatice (care ar trebui sa devina o prioritate pentru oricine) si critica administratiei Bush. Dar singurul lucru pe care vreau sa-l evidentiez aici este faptul ca domnul Soros detine, finanteaza, sprijina si aplica un set de prioritati bine definite.

     

    Pe urma m-am intors la cartea cu ucigasul cu cutitoiul in aer si am citit urmatoarea propozitie: „…probabil alcoolicii sunt printre putinii oameni care isi cunosc clar prioritatile…“. Intai m-a facut sa zambesc, pe urma i-am dat dreptate. Ceva mai tarziu i-am dat mare dreptate.

     

    Toata lucratura s-a desavarsit in momentul in care Bill Gates a venit in Romania. Exacerbarea pricinuita de vizita celui mai bogat om al planetei a eclipsat aproape in intregime vizita efectuata in aceeasi perioada in Romania de catre fondatorul companiei americane Microsoft, venit pentru a inaugura un centru global de suport tehnic si a lansa un nou produs. Este vorba de acelasi Bill Gates, care a sosit la Bucuresti manat de prioritatile sale si nu din dorinta de a deveni comandor al ordinului Steaua Romaniei si de a fi prezentat asemeni unui exponat, unei curiozitati din menajeria capitalismului mondial: „prototip de miliardar american hard working, posesor de big bucks, cu program stabilit la minut si generos peste poate“. S-au intersectat, care va sa zica, prioritatile unui om care a venit sa-si faca jobul cu prioritatile unor oameni care se fac ca isi fac jobul si pe care i-a atras mai mult ideea de a se putea lauda si inrama fotografia „io si cu Bill strangandu-ne mainile“.

     

    In timpul vizitei lui Bill Gates, a izbucnit povestea cu romanii retinuti in Irak pentru spionaj, care a devenit prioritara in ochii presei. Nu suficient de prioritara pentru a declansa tumultul aducerilor aminte prezidentiale, care au reactionat ceva mai lent decat in alte cazuri, cum ar fi, ca sa luam un exemplu la intamplare, cel al biletelului.

     

    Un noian de prioritati. Ale mele, ale domnului Soros, ale betivanilor, ale domnului Gates, ale romanilor retinuti in Irak, ale unor reprezentanti ai clasei politice si ale restului romanilor. Ca-n real world, ca tot am dat-o in anglicisme, cateva prioritati mai mari sau mai mici care s-au intersectat cu mine intr-un punct nodal. Eu incerc sa le ordonez.

     

    Prioritatile betivanilor sunt clare, ii lasam in plata Domnului. Ale domnului Gates sunt de analizat, pentru ca Bill Gates, inainte de a fi cel mai bogat si cel mai samaritean, este un om cu capul pe umeri si care incearca sa isi administreze cum poate mai bine creatiile software si corporatiste. Prioritatea domnului Gates pare a fi aceea de a-si mentine compania acolo unde este, principalul furnizor software din lume, cartea Vista fiind esentiala in acest joc. Spun „pare“, pentru ca se prea poate ca Bill Gates sa colinde lumea in cautarea ideii, a noutatii care sa impinga din nou Microsoft asa cum primele versiuni Windows au facut-o. Pentru ca prioritatea lumii moderne este noul in forma absoluta si mai putin noul dupa un facelifting. Vezi Google, YouTube sau Flickr, noile staruri din IT.

     

    Nu stiu ce sa fac in cazul prioritatilor conducatorilor Romaniei. Par sa nu le aiba, pentru ca a face frumos alaturi de cel mai bogat om al lumii nu poate sa fie o prioritate. Cum nu prioritar ar trebui sa fie adusul aminte despre doi cetateni ai Romaniei, indiferent cine ar fi ei si ce ar fi facut ei (n-au facut, dupa cum s-a dovedit, sau cel putin nu cu rea intentie), ci rezolvarea rapida, justa si transparenta a cazului.

     

    Sa inteleg ca nu mai avem o prioritate nationala, dupa admiterea in NATO si primirea in Uniunea Europeana? Ideea am mai speculat-o in repetate randuri si nu mi se pare noua, dar o repet: prioritar, sa traim si sa ne simtim oameni.

  • Cumparam de oriunde, numai liniste sa fie

    „Spune-mi cu cine te asociezi ca sa iti spun cine esti.“ Proverbul s-a transformat in dicton de business pentru mai multe companii care s-au ferit din rasputeri sa-si asocieze imaginea cu „baietii destepti“ din energie.

    „Am preferat sa nu ne legam numele de companii din domeniul furnizarii de energie electrica implicate in tot felul de discutii negative in piata“, spune Simona Constantinescu, membru in consiliul de administratie al companiei Ana Hotels. Hotelurile detinute de lantul Ana (sase la numar, cu capacitate mare de cazare – aproape 1.000 de camere si consum mare de energie, mai ales daca luam in calcul si telefericul din Poiana Brasov) ar fi un client bun pentru orice distribuitor de energie: „Ne vom gandi la asta din acest an, deoarece costurile cu energia au crescut foarte mult in ultimul an, cea mai mare crestere (23%) fiind la hotelul Athénée Palace Hilton“.

     

    Pentru activele grupului Ana, care sunt la mare distanta unele de altele, solutiile sunt ori negocierea cu un distribuitor a unui tarif avantajos, ori o investitie in generarea de energie, care sa le asigure consumul propriu.

     

    La investitiile mai restranse si legate intre ele, cum este complexul hotelier Caro din Bucuresti, problema s-a rezolvat mai simplu: Ioan Lazar, proprietarul complexului, a investit 200.000 de euro intr-o centrala de trigenerare, pe care o va pune in functiune odata cu cladirea in care va fi unul dintre cele mai mari ballroom-uri din Bucuresti (sala de evenimente), adica la sfarsitul lunii martie. Ioan Lazar a considerat ca e mai simplu si mai „curat“ asa.

     

    Isi va mentine contractul cu Electrica Muntenia Sud, care ii furniza pana acum curentul, mai ales pentru a avea o rezerva, dar cea mai importanta parte va fi reprezentata de energia produsa in regie proprie.

    Cu alte cuvinte, potentiali buni clienti pentru furnizorii de energie prefera sa nu fie asociati cu nume enumerate in diverse randuri de autoritati in contexte rele. Pe de alta parte insa, suspiciunile care planeaza, cu sau fara motiv, asupra respectivilor furnizori, cunoscuti generic sub numele de „baietii destepti“, nu le-au afectat deloc acestora afacerile.

     

    Cel mai mare furnizor privat de energie, dar si cel mai mediatizat, Energy Holding, a raportat pentru anul trecut o crestere a veniturilor cu 25%, pana la 295 de milioane de euro, si un profit net de 12 milioane de euro.

     

    Oficialii Energy Holding spun ca marja mare de crestere vine predominant din castigarea contractului cu compania Petrom (din primavara anului 2006 pana in primavara lui 2008, Energy Holding va trebui sa livreze catre Petrom un volum de 2 TWh, adica aproximativ 2% din intreg consumul Romaniei intr-un an).

     

    Cert este ca astfel de contracte au adus Energy Holding, dupa calculele proprii, la o cota de piata de 12%, putin mai mare decat cea a Electrica Muntenia Sud (11,1%), care era cel mai mare furnizor anul trecut si la a carei privatizare s-au batut zece mari companii.

     

    Apropierea de aceeasi cota de piata a avut insa costuri diferite. Energy Holding a investit sume de ordinul a cateva zeci de milioane de dolari (ultimele doua milioane, intr-un centru de management energetic care permite companiei sa functioneze ca o bursa interna de energie, diferentele de consum ale clientilor putandu-se compensa intre ele), in timp ce italienii de la Enel au platit 820 de milioane de euro pentru Electrica Muntenia Sud. Enel inca nu a intrat in posesia Electrica, din cauza scandalurilor legate de cercetarile asupra unor neclaritati privind momentul privatizarii.

     

    Iar Energy Holding mai are un avantaj: a ales clientii si livreaza energia numai catre companii cu consum mare, pe cand cumpararea unei foste distributii de stat presupune existenta unei importante baze de clienti consumatori casnici – care presupun costuri mari, multe probleme si aduc venituri mai mici fata de clientii industriali.

     

    Sub liderii de piata, lupta e si mai apriga, pentru fiecare client si pentru fiecare procent de cota de piata. Numarul furnizorilor a crescut cu mult in ultimul an, iar liberalizarea integrala a pietei de energie si posibilitatea de a aborda piata in ansamblu va inmulti si mai mult posibilitatile, dar va inteti si competitia. Pe fondul cresterii consumului si al ofertei insuficiente de energie pe termen mediu, spectacolul se anunta interesant. 

  • CINE ISI IMPARTE PIATA

    Furnizorii de energie electrica desprinsi din cadrul fostei companii Electrica SA nu mai sunt lideri de piata.

     

    Companie

    Cota de piata

    Energy Holding

    12,00%

    Electrica Muntenia Sud

    11,18%

    CEZ Electrica Oltenia

    9,17%

    Transilvania Sud

    8,71%

    Electrica Muntenia Nord

    8,43%

    Hidroelectrica

    8,33%

    E.ON Moldova

    7,91%

    Electrica Transilvania Nord

    7,55%

    ENEL Banat

    6,90%

    ENEL Dobrogea

    5,09%

    Petprod

    2,67%

    Electrica

    2,31%

    Nuclearelectrica

    1,83%

    Euro – P.E.C.

    1,75%

    Elcomex

    1,30%

    Green Energy

    0,78%

    Buzmann

    0,75%

    Interagro

    0,48%

    Luxten

    0,39%

    EGL

    0,36%

    ENOL

    0,29%

    Grivco

    0,28%

     

  • In criza de crize

    O dezbatere semiologica interesanta de reluat astazi ar fi cea privitoare la succesul cu care discursul public a reusit – prin repetitie – sa goleasca de semnificatie cuvinte care erau rezervate unor cazuri exceptionale.

     

    Situatia isi are radacinile in perioada imediat de dupa 1989, cand discursul politic era inca prins in limba de lemn mostenita din perioada comunismului.

     

    O problema asemanatoare a avut-o si discursul sportiv, iar comentatorii din domeniu imi pare ca au fost printre cei dintai care au incercat sa se diferentieze de sintagmele „epocii de aur“. Numai ca, presati de viteza cu care trebuia sa isi schimbe discursul, oamenii au facut si erori, calchiind sintagme si denaturand sensurile initiale ale cuvintelor autohtone. Asa s-a ajuns ca, in loc sa se clarifice si sa se curete, limbajul cronicarilor de sport sa se transforme tot mai mult intr-un jargon care le pare neinitiatilor un continuu concurs de criptografie: „arena din Parcul cu Platani“, „Batrana Doamna“,  „cainii rosii“ s.a.m.d.

     

    Un fenomen asemanator s-a petrecut si in alte zone ale discursului public, cum este cea care circumscrie discursul politic, fie ca vorbim despre oamenii politici sau despre cei care le comenteaza actiunile. Dupa eliberarea de monofonia tipica societatii comuniste, inmultirea purtatorilor de discurs i-a impins pe cei care doreau sa intre in arena sa caute sa isi individualizeze prestatia, ca sa nu se piarda in multime. Constatarea este valabila si pentru politicieni, dar si pentru comentatorii/analistii politici.

     

    Ultima perioada, incepand cu inmultirea televiziunilor, de la jumatatea deceniului trecut, s-a caracterizat insa printr-un fenomen invers: viteza cu care trebuie sa-ti faci cunoscute opiniile/sentintele despre un caz in parte a crescut tot atat de mult pe cat a scazut timpul necesar pentru o judecata la rece a celor intamplate. Si asa ajungi sa „imprumuti“ verdictele altora si sa le colportezi, fara sa mai vezi daca se sustin sau nu.

     

    Cel mai recent exemplu mi se pare cel al termenului „criza“: se sfichiuiesc in replici presedintele cu premierul intr-un cadru oficial si/sau sub lumina camerelor? E criza, emit doct opozitia si „analistii neamului“ (cum i-a numit Traian Basescu). Iese presedintele cu un bilet si-i da o interpretare pe care premierul o negase anterior: din nou, e criza. Isi face opozitia planuri pentru suspendarea/demiterea presedintelui si le anunta si public? Ati ghicit, tot criza se cheama. In fine, daca PD anunta ca merge de unul singur la alegerile europene, fara colegii de Alianta, afiliati la un cu totul alt curent politic european, e de la sine inteles ca ne aflam in criza. Aproape nimic din ce se intampla pe plan politic nu mai face parte dintr-o desfasurare predictibila a evenimentelor, ci este atins de patina senzationalului, de acel cuvant magic, care deschide toate talk-show-urile de seara: CRIZA.

     

    Fiecare dintre exemplele de mai sus este codat la nivel semiologic cu acelasi semn: „criza“. Insa este evident ca ele nu denumesc situatii asemanatoare cu, sa zicem, ce s-a intamplat in Cehia in ultima jumatate de an, cand tara devenise „cea mai mare organizatie neguvernamentala din lume“, fiind lipsita de un cabinet care sa-si poata exercita atributiile.

     

    Este la fel de evident, si de aici incepe o posibila explicatie, ca frecventa micilor/marilor frictiuni dintre presedinte si premier este o noutate post-decembrista. Ca, intr-o mai mica sau mai mare masura, e din cauza mecanismelor prost reglate la nivel constitutional sau a indivizilor in sine conteaza prea putin in cazul de fata. Important e ca ele exista. Si mai trebuie inteles si motivul pentru care etichetarea lor drept cazuri exceptionale – prin urmare de evitat – poate deveni nociva pentru jocul democratic: linistea nu este intotdeauna un deziderat legitim, cu atat mai mult atunci cand lipsa ei chiar aduce elemente interesante in dezbatere: nu vi s-a parut ca dupa ce premierul a vorbit si el despre grupurile de interese din jurul Cotroceniului, dezvaluirile din presa pe acest subiect au prins putin mai multa legitimitate decat pana atunci?

     

    Regimurile comuniste s-au caracterizat printr-o bine controlata liniste la nivel discursiv, pentru ca mesajul Partidului/Conducatorului sa nu fie distorsionat pe drumul spre receptor. Pe atunci, orice mesaj susceptibil a incerca sa ocupe un loc langa cel oficial, poate chiar sa-l bruieze, era cu operativitate redus la tacere, odata cu emitatorul. Cautarea democratiei, care a inceput dupa caderea oficiala a regimului comunist, a presupus si invatarea reflexelor unui stat de drept. Unul dintre cele mai importante e cultivarea sistemului „check and balance“, de control reciproc intre puterile statului. Este un reflex care se invata nu doar prin schimbul de acte (si/sau biletele) intre cancelariile Executivului/Presedintiei, Parlamentului si Curtii Constitutionale, ci si prin discursurile celor care compun aceste trei puteri in stat.

     

    Chiar daca discursurile sunt mai agresive de multe ori, ele nu aduc o criza, ci, cel mult, o pot prefata. Nu poti sa pretinzi politicienilor sa vorbeasca tot timpul in sotto voce, cand unul pare ca moare de grija alegerilor anticipate, iar celalalt de cea a prietenului anchetat de Parchet.

     

    Insa, in spatele discursurilor, nu poti sa nu observi, odata cu presedintele, ca institutiile isi continua functionarea: presedintele promulga legi, Guvernul guverneaza, Parlamentul legifereaza etc. Si atunci, unde e criza?

  • Care e dusmanul

    Sa va dau un test de politica externa. Eu o sa descriu doua tari: Tara „A“ si Tara „B“ – iar dumneavoastra o sa-mi spuneti care dintre ele e aliata Americii si care nu e.

     

    Sa incepem: Tara A a ajutat in mod activ Statele Unite sa infranga talibanii din Afganistan si sa-i inlocuiasca printr-o alianta aleasa prin vot, pro-americana, a musulmanilor moderati. Tara A tine la intervale regulate scrutinuri cat de cat libere. Femeile din Tara A voteaza, au functii publice, constituie majoritatea studentilor din universitati si sunt pe deplin integrate in forta de munca…

     


    Thomas Friedman este comentator la The New York Times si detinator a trei premii Pulitzer; urmatorul sau articol va aparea in numarul din 14 februarie al BUSINESS Magazin

     

    Cititi continuarea articolului in editia tiparita

     

    Traducerea si adaptarea de Mihai MitricA

  • Mutare pe online

    De vanzarea spatiilor publicitare de pe site-urile Neogen se va ocupa MPI: e prima miscare semnificativa pana acum intr-un an in care piata de publicitate online sunt sanse sa depaseasca 8 milioane de euro.

     

    Prin termenii conveniti de cele doua parti, Media Pro Interactiv (MPI) va vinde pentru un an, in regim exclusiv, spatiul de pe primele pagini ale site-urilor Bestjobs.ro, Neogen.ro, Doizece.ro, Club.ro si Noi2.ro. Traficul portalului Neogen este de aproximativ 800.000 de vizitatori unici pe saptamana, din cifrele furnizate de serviciul Netbridge, Trafic.ro. „Sunt doar primele pagini, potrivite pentru marii advertiseri care cauta expunere si pentru care noi nu avem forta de vanzari potrivita, dar la care Orlando e foarte bun“, spune directorul Neogen, Calin Fusu, referindu-se la de-acum partenerul Orlando Nicoara, directorul general al Media Pro Interactiv (MPI). Fusu estimeaza ca veniturile din publicitate ale Neogen in acest an se vor afla in vecinatatea sumei de jumatate de milion de euro. In paginile de interior se va putea face publicitate doar prin sistemul propriu al Neogen de plasare de reclame contextuale. „Noi ne pastram advertiserii mici, care platesc pentru rezultate“, spune Fusu.

     

    Aceasta alianta intre doua grupuri de Internet reprezinta prima miscare majora petrecuta in acest an, dupa un 2006 al tatonarilor intre grupurile online. „In 2006, practic, nu au aparut jucatori noi pe piata, ci a fost un an al reasezarilor pe piata de Internet, atat la nivel de publisheri, cat si la nivel de publicitate online“, spunea Nicoara la sfarsitul anului trecut. In prezent exista patru regii importante de publicitate online – AdEvolution, ARBO Media, Netbridge si Splendid Media – care vand cea mai mare parte a unui spatiu ce a valorat anul trecut in jur de 4,5 mil. euro. Metoda de a externaliza departamentul de vanzari al unui site sau grup online este o practica des folosita in Internetul romanesc. Luand doar exemplul marilor publisheri, fiecare dintre cei cinci care au trafic important si pe Internet – Ringier, Edipresse, Publimedia, Jurnalul si Catavencu  – lucreaza deja cu o retea distincta de vanzare.

     

    Practic, un mare cumparator de publicitate ce are nevoie de expunere are la dispozitie una dintre cele patru regii de vanzari, mentionate mai sus. AdEvolution este condusa de Val Voicu, cel care anul trecut a plecat din pozitia de director al publisherului online Imedia. Acum, spatiile publicitare din reteaua Imedia sunt vandute tot de Val Voicu, dar prin AdEvolution. „Nu as spune ca vor disparea anul acesta doua dintre regiile de vanzari, dar una sigur va avea aceasta soarta“, este de parere Calin Fusu, directorul Neogen. Si atunci ce sanse ar putea avea inca o regie de vanzari? „Nu stiu daca devenim intr-adevar regie de vanzari prin aceasta asociere cu Neogen, dar nu as inlatura nicio oportunitate“, raspunde Orlando Nicoara. Regie sau nu, MPI are acum un atu puternic. Lasand la o parte prevederile contractului despre care apropiati ai celor doi spun ca stipuleaza un procent de 40% comision in favoarea MPI, Neogen ar putea fi folosit, dupa intuitia lui Fusu, pentru promovarea publicatiilor MPI.

     

    Initiativa semnarii contractului de intermediere de vanzari pentru spatii publicitare pe site-urile Neogen a venit chiar de la Fusu, care a trimis invitatii mai multor regii de vanzari, dar in urma analizarii ofertelor, s-a hotarat sa aleaga MPI.

     

    O miscare asemanatoare s-a inregistrat anul trecut, cand Splendid Media si Netbridge au incheiat un parteneriat cu publisherul online Vodanet pentru vanzarea de spatii publicitare pe site-uri ca acasa.ro, bloombiz.ro, videomax.ro si ele.ro.

  • TIMP: Calculatoarele nu tin cont de ora in plus a lui George W. Bush

    Din ratiuni energetice, presedintele Bush schimba data la care americanii trec la ora de vara. Se va intampla la 11 martie. Dar va trebui ca si milioanele de calculatoare de care depind afaceri sau vieti omenesti sa inteleaga asta.

     

    S-au stins de mult ecourile generate de problema trecerii la un nou prefix al anului, din 1999 in 2000, cand sistemele informatice a trebuit sa fie reprogramate manual de inginerii de software, ca sa nu creeze blocaje. Acum, la orizont apare o noua problema. La prima vedere, nici nu e vorba de un eveniment de mare impact. Ceasurile in Statele Unite vor trece anul acesta la ora de vara in a doua duminica din martie si nu in prima duminica din aprilie. La fel, trecerea la ora de iarna va fi facuta cu o saptamana mai tarziu, in prima duminica din noiembrie si nu in ultima din octombrie.

     

    Luna in plus castigata prin decret prezidential va face ca ora afisata de ceasuri sa se potriveasca mai firesc cu realitatea luminii de afara. Adica va fi castigata o ora intreaga de lumina in prima zi a celor patru saptamani care sunt adaugate la lunile aliniate la ora de vara si, descrescator, cateva minute sau zeci de minute in fiecare zi. Acesta a fost si motivul pentru care presedintele George W. Bush a inclus, acum doi ani, in documentul Congresului SUA numit „Energy Policy Act“ mentiunea privind schimbarea orei, care isi va face pentru prima oara efectul acum, in 2007. Cele cateva ore de activitate in care americanii se vor bucura in plus de lumina soarelui vor scuti o parte din energia consumata pentru iluminarea locuintelor, a strazilor si a birourilor.

     

    Dupa ce virusul mileniului sau Y2K, cum a fost numita trecerea ceasurilor calculatoarelor la prefixul anului 2000, nu a iscat efecte notabile, asa cum avertizau multi dintre analisti, cei care ar putea fi afectati acum de decizia presedintelui Bush nu mai cred intr-o noua amenintare. Dar s-ar putea sa greseasca, din doua motive. In primul rand, e vorba de tocmai aceasta tendinta de a ignora, spun ei, inca o alarma falsa.

     

    Putine publicatii au scris despre aceasta modificare, in conditiile in care mai sunt doar doua luni pana cand va intra in vigoare. Y2K a fost anuntat cu aproape cinci ani inainte si nu putine au fost firmele care s-au imbogatit facand un lucru aparent simplu: rescrierea partii din codul software al sistemelor informatice pentru a face calculatoarele sa inteleaga ca vor trece curand intr-un alt mileniu.

     

    Compania de telecomunicatii SBC (acum AT&T) a cheltuit pentru asta, in cei patru ani anteriori anului 2000, nu mai putin de 235 de milioane de dolari. Cheltuielile nu au fost doar pentru echipele de ingineri de software care sa asigure trecerea lina in anul cu prefix nou, ci mai ales pentru dotarea tuturor punctelor de lucru cu sisteme de back-up, generatoare paralele de curent electric sau pur si simplu provizii pentru angajatii aflati la serviciu. „Au fost bani bine cheltuiti, pentru ca acum totul functioneaza asa cum trebuie“, declara in primele zile ale lui 2000 Janet Rainford, Y2K communications director al SBC.

     

    De fapt, nicaieri in lume nu a fost semnalat la acea vreme niciun incident major. Controversele intre sustinatorii a doua opinii diferite dureaza si acum – cei care spun ca fara acele investitii ar fi fost inregistrate accidente importante si cei care sustin ca oricum Y2K nu ar fi avut vreun impact, cu sau fara bani cheltuiti. Chiar si acum, cautarea pe Google dupa termenul Y2K genereaza 9,7 milioane de rezultate. La vremea respectiva, mai multe companii de asigurari au vandut polite pentru a suporta eventualele pagube ce ar fi fost generate de virusul mileniului si mai multe filme avand aceasta tema au fost turnate la Hollywood.

     

    Pana acum, printre putinele companii care au avertizat asupra repercusiunilor deciziei lui Bush au fost Microsoft si Cisco. „Va avea un impact mult mai mare ca Y2K“, este de parere si Mike Sly, senior consultant la compania Evolving Solutions, citat de presa internationala. „Va avea impact asupra a tot ce lucreaza cu date, timpi si programari“, continua Sly.

     

    Vanzatori de tehnica de calcul ca IBM, Novell, Red Hat si Sun au la randul lor pagini dedicate pe Internet acestui subiect, unde ofera sfaturi pentru depasirea momentului de trecere la ora de vara la fel de usor cum a fost depasit Y2K.

     

    Un al doilea motiv pentru care evenimentul din martie ar trebui sa ingrijoreze este ca la trecerea in anul 2000, o parte a sistemelor de calcul puteau sa „inteleaga“ si fara interventia umana ca dupa 1999 urmeaza 2000. Nici vorba de intelegere automata de aceasta data. Daca ora nu este schimbata de catre utilizatori sau online de catre producatorii de software, calculatoarele vor ramane cu o ora in urma. Si pericolul merge dincolo de incurcaturi cu intalnirile fixate pe organizer sau cu programele zilnice decalate. Vor fi afectate procesele care opereaza in functie de timp, critice pentru afacerile unei companii, procese ca acelea de facturare, deadline-uri ale contractelor si programele software care inregistreaza documentele unei companii in functie de data. Pentru dispozitivele de securitate, unde create, corelate si stocate log-uri (jurnale de activitate), aceste schimbari de ora ar putea duce la afisarea unor rezultate eronate – ca in cazul, de pilda, al unui sistem de supraveghere video care a filmat o scena ce ar trebui folosita ca proba intr-un proces.

     

    Cele mai sensibile industrii vor fi, ca si inainte de 1 ianuarie 2000, cea aviatica, a transporturilor, centralele de producere a energiei electrice. In cele mai multe cazuri, operatiunea de trecere la noua ora dictata de lege va fi o sarcina minora: utilizatorii doar vor schimba manual ora afisata pe dispozitivele electronice pe care le folosesc. Dar, tinand cont de diversitatea sistemelor si a tehnologiilor folosite astazi, cei ce ar trebui sa decida daca si ce modificari trebuie facute vor fi administratorii de retele si angajatii departamentului de IT.

     

    Pentru utilizatorul obisnuit, poate singurele observatii pe care le vor face vor fi ca le vor ramane cu o ora in urma ceasurile de pe calculator sau telefon mobil. Si, pana la urma, doar cele ale utilizatorilor din Statele Unite si Canada, statele care au adoptat aceste schimbari. Microsoft a publicat recent pe site o lista cu aplicatiile proprii care ar putea fi afectate. Printre ele, sistemul de operare pentru telefoanele mobile, Outlook, Exchange si Dynamics. Noul sistem de operare Windows Vista va trece fara probleme peste schimbare. In Romania, eventualele efecte vor fi de o mai mica amploare si doar pentru companiile care au operatiuni, sunt sau au clienti in America de Nord.

     

    Criticii sustin ca solutia cea mai buna din partea presedintelui SUA ar fi fost nu schimbarea zilelor cand se trece la/de la ora de vara. Ideea lor ar fi ca tocmai pastrarea aceleiasi ore pe tot parcursul anului ar duce la o crestere a productivitatii, pornind de la premisa ca angajatii de fapt intarzie la serviciu in ziua care are o ora mai putin, pentru ca, la fel ca si calculatoarele, uita sa-si regleze ceasul. Doar daca nu cumva aceiasi angajati cresc productivitatea venind mai devreme la birou cand se trece la ora de iarna.

  • Capcana timpului

    Pentru sistemele informatice, schimbarile calendaristice sau orare continua sa puna probleme, chiar daca unul dintre cele mai importante momente – Y2K, de la 1 ianuarie 2000, a fost depasit cu bine de departamentele IT ale companiilor din intreaga lume.

     

    Y2K – Acronimul pentru „anul 2000“ vine din alaturarea prescurtarii cuvantului „year“ (an) si cea a grecescului „kilo“, care denumeste o mie de unitati. Calculatoarele nu au fost programate sa stie ca dupa anii cu prefix 19- urmeaza anul 2000 si cei mai pesimisti specialisti anticipau ca mare parte a sistemelor informatice din lume vor ceda. Din cauza varietatii programelor si a echipamentelor folosite, unele companii au platit sume de ordinul zecilor de milioane de euro pentru a-si „invata“ calculatoarele sa reziste si dupa 1 ianuarie 2000.


    DST (daylight saving time) – Pentru prima data dupa 200 de ani, anul acesta in Statele Unite si Canada va fi modificata ziua in care se trece la ora de vara si va fi intarziata ziua in care are loc trecerea la ora de iarna. Vara va avea astfel cu 4 saptamani mai mult, pentru a se suprapune mai bine peste intervalul din an cand noaptea este mai scurta. Astfel, autoritatile spera sa reduca din consumul de energie necesar iluminarii stradale sau a locuintelor. Din nou, afacerile care se bazeaza pe sisteme informatice ar putea fi afectate daca nu sunt luate masuri.


    Y2K38 – Se pare ca o parte a calculatoarelor vor mai avea un test de trecut in 2038. Un an calendaristic are, din cauza oscilatiei minore a distantei dintre Pamant si Soare, cu cateva secunde mai putin in mod absolut decat secundele adunate in 365 sau 364 de zile. Aceste secunde „sarite“ nu sunt cunoscute de sistemele de operare care in general iau ca punct de referinta ziua de 1 ianuarie 1970. Pana in 2038 se va crea un decalaj suficient de mare pentru a ridica din nou probleme, in special pentru sistemele scrise in limbajul de operare C, ca Unix.

  • Birocratia digitala

    O foaie de hartie inseamna 5 grame sau 22 kb. Cei care privesc foaia de hartie cu a doua unitate de masura vad pentru anul acesta sansa unei dublari a afacerilor de management al documentelor.

     

    Despre angajatii care plimba hartii intre departamente se spune ca nu ar aduce o mare contributie companiei. In schimb, despre echipamentele care transforma hartiile in documente electronice, la care angajatii au acces din orice departament, se spune ca duc la o crestere a eficientei unei organizatii. Este vorba de ceea ce generic se numeste „managementul documentelor“. Si care mai nou va avea si o lege care sa-l reglementeze: Varujan Pambuccian, presedintele Comisiei de IT&C din Camera Deputatilor, spune ca anul acesta va fi adoptata legea arhivarii electronice – daca trece de Senat, unde este blocata de un an de zile. Legea va impune organizatiilor (fie ca e vorba de companii sau de institutii publice) sa-si transfere in format electronic mare parte dintre informatiile cu care opereaza, de la contracte cu furnizorii la datele de identificare ale clientilor.

     

    Practic, un sistem de management al documentelor este format din partea de hardware, respectiv scanere si imprimante speciale, respectiv partea de software – aplicatiile prin care hartiile sunt citite si interpretate (daca sunt texte sau fotografii), salvate si organizate de asa natura incat accesul la ele sa se poata face dupa un tipar prestabilit. Mai exact, accesul la ele si modificarea lor sunt permise numai acelor persoane care au dreptul sa lucreze cu acele date. Dar o delimitare exacta – unde incepe si unde se termina managementul documentelor – nu exista. O parte a companiilor considera, de exemplu, ca toata activitatea de facturare a marilor banci sau a companiilor telecom se incadreaza in definitie. Iar altele sustin ca managementul documentelor inseamna doar partea de programe software, fara scanerele si imprimantele asociate si fara serviciile de suport.

     

    Ce este comun in schimb, cu toata nebuloasa care inconjoara subiectul, este acceptiunea ca piata va creste anul acesta. Pentru aplicatiile software, Metodiu Mehmet, directorul companiei de consultanta Fair Value, estimeaza o valoare a licentelor si a serviciilor de 3 milioane de euro la nivelul anului trecut. Iar din aceasta suma, 80-90% este impartita intre cei care vand trei aplicatii software dedicate: Documentum (Star Storage si S&T), Hummingbird (Radix, S&T si Epicor) si aplicatia de content manager a IBM (Softnet, Softwin). La sfarsitul anului trecut, Hummingbird a fost cumparata la nivel international de catre compania Open Text, iar acum poarta numele Livelink ECM-eDocs. Aplicatia permite chiar si arhivarea mesajelor prin instant messenger sau a celor de e-mail intre angajati. Epicor, una dintre companiile din Romania care vinde acest soft, sustine, citand studii ale Asociatiei Patronale a Industriei de Software si Servicii (ANIS), ca 30% dintre companiile europene implementasera pana la sfarsitul lui 2005 solutii de management al documentelor, iar pentru Romania proportia era de 10%. Pentru 2006, in toata Europa s-au vandut programe de acest fel in valoare de aproximativ 2 miliarde de dolari (in jur de 1,6 miliarde de euro).

     

    In asteptarea legii, Metodiu Mehmet apreciaza ca piata a stagnat sau chiar a inregistrat un usor regres, din cauza lipsei unor proiecte mari in zona administratiei publice si a unui interes moderat din partea zonei bancare. Cei de la IT&S spun ca dupa ce in 2006 au fost vandute sisteme (echipamente si software) de aproximativ 5 mil. euro, este de asteptat ca anul acesta piata sa se dubleze. Si pentru urmatorii 4-5 ani sunt plauzibile cresteri sustinute ale pietei.

     

    Pe categoria de management al documentelor, o piata inca mica unde se vand acum intre 500 si 1.000 de unitati hardware pe an, IT&S, companie care lucreaza cu producatorii de echipamente Canon si Fujitsu Siemens, a vandut in 2006 in jur de 200 de asemenea echipamente. „Daca va fi publicata legea arhivarii electronice si piata se va dubla, IT&S va avea o crestere de aproximativ 150%“, spune Dana Iorga, directorul companiei. Cei ce ofera sisteme complete de management al documentelor (software si hardware) sunt de regula importatori de hardware sau furnizori de imprimante ca HP, Canon, Fujitsu Siemens si Xerox.

    O analiza din afara industriei nu a fost facuta pana acum, iar aprecierea cantitativa difera de la vanzator la vanzator. De pilda, Xerox, al carui departament de servicii  numara in jur de 100 de angajati, spune ca piata de externalizare a administrarii documentelor are deja o valoare de cateva zeci de milioane de euro. Dar cand se discuta la ce anume se refera activitatea de management al documentelor, acceptiunile difera. Prin conceptul dupa care lucreaza departamentul sau de servicii, Xerox poate prelua complet tot ce inseamna imprimare, indexare, arhivare si service pentru o companie. De pilda, imprimantele vandute unei companii sunt monitorizate de un angajat din departamentul de servicii al Xerox, care are in grija ca toate echipamentele sa functioneze cu un timp minim al intreruperilor si alimenteaza cu consumabile toata structura de imprimante, faxuri sau scanere. Scanerul reprezinta si piesa de baza a unui sistem de management al documentelor. Scanerele produse special pentru managementul documentelor pot trece usor la capitolul echipamente industriale, gandite sa functioneze la viteze mult mai mari decat clasicele aparate din comert pentru a putea transforma fiecare pagina in biti, bytes si megabytes.

     

    Acum, piata de solutii de management al documentelor depinde in mare masura de cativa clienti foarte mari, in special din zona bancilor, a asiguratorilor sau a companiilor telecom. „80% din veniturile noastre generate de acest tip de servicii sunt generate de 10 dintre cei 35 de clienti ai nostri. Toti clientii nostri sunt companii mari, insa o parte nu au luat inca decizia de a externaliza total managementul documentelor“, remarca Razvan Botezatu, directorul diviziei de servicii Xerox Global Services Romania. Reprezentantii Epicor spun ca anul acesta principalii clienti interesati de astfel de solutii vor veni din zona companiilor direct afectate de reglementarile pe sector, cum ar fi zona bancara si cea guvernamentala. „Bancile, institutiile financiare si institutiile guvernamentale au nevoie de solutii mai complexe, care gestioneaza intregul ciclu de viata al informatiei, deoarece solutiile simple de document management nu rezolva decat o parte din probleme“, spune Diana Lungulescu, sales & marketing director al Epicor Software Romania. Compania, cu clienti ca HVB Bank si ABN Amro, promoveaza solutii de enterprise content management (ECM) care inglobeaza si managementul documentelor.

     

    Investitiile companiilor in astfel de servicii ar fi recuperate, spun vanzatorii, din eliminarea costurilor de chirie pentru depozitarea clasica, din reducerea personalului necesar si din rapiditatea accesului la informatii. Organizarea informatiei din interiorul unei companii se poate face dupa criterii prestabilite, in functie de natura documentului, de angajatul care a creat documentul sau de aprobarea necesara pentru accesul la acel document. Apoi cautarea prin arhiva unei companii ajunge sa se faca la fel de usor cum foloseste azi orice internaut motoarele de cautare pe Internet ca sa ajunga la site-urile care il intereseaza.

     

    Adevarul este ca, impusa de lege sau nu, trecerea la digitalizarea documentelor este, in cazul companiilor care lucreaza cu volume de informatii mari, o necesitate pentru a-si scadea costurile si pentru o mai buna organizare. Plecand de la aceste necesitati, pe piata functioneaza firme care gestioneaza depozite de dosare si cutii cu documente, facand outsourcing pentru companiile care au nevoie de management al hartiilor. Companiile ce depoziteaza documente fizice au spatii adecvate pentru pastrarea hartiilor, cu mecanisme de protectie impotriva incendiilor, a umiditatii si a variatiilor de temperatura, oferind posibilitati de depozitare in cutii (pentru arhivare) si in dosare (pentru companii care au nevoie sa isi acceseze arhivele mai des). Acestea sunt afaceri care vor simti rigoarea legii, printr-un gol in venituri, daca apare obligativitatea arhivarii digitale. Numai ca obiectul de activitate al unor astfel de firme nu va disparea, pentru ca obligativitatea de pastrare in forma fizica a unor documente pentru un anumit numar de ani, impusa de legile actuale, e putin probabil sa dispara.

  • Ultima reduta: televiziunea

    Era inevitabil: divertismentul a patruns in Retea. Intr-o noua intrupare, mai interactiva si mai personala, televiziunea este si ea gata sa faca pasul cel mare. Fara sa le multumeasca insa celor care au facut acest pas posibil.

     

    Este interesant modul in care industria divertismentului a reactionat in fata provocarilor tehnologiei. Aproape intotdeauna noile tehnologii au fost receptate ca amenintari la adresa unui aranjament profitabil pe care interesul marilor trusturi il voiau pastrat cu orice pret. Si tot aproape intotdeauna, aceste blamate tehnologii s-au dovedit salvatoare pentru industriile bazate pe copyright – e suficient sa ne gandim la casetele audio si video, la CD-uri si DVD-uri. In fata primelor casete video, reprezentantii studiourilor hollywoodiene erau ingrijorati de faptul ca detinatorul casetei putea urmari de mai multe ori filmul si au cerut un mecanism care sa blocheze banda odata derulata, astfel incat pentru deblocare sa se poata pretinde o noua taxa. Dar nici asta nu era suficient, pentru ca nu se putea incasa taxa pentru fiecare spectator. Astazi pare ridicol, insa putem recunoaste un tipar: intotdeauna tentatia initiala este de a aplica noilor tehnologii modelul traditional. In acest caz e vorba de sala de cinema, dar putem recunoaste acelasi fenomen si in cazul primului val de magazine online.

     

    Epopeea muzicii in Internet este plina de invataminte. Tehnic, fenomenul „piratarii“ materialului sub copyright poate fi limitat (nu stopat) doar cu pretul ingradirii unor libertati perfect legitime ale utilizatorilor – de unde si vrajba starnita de sistemele DRM (Digital Rights Management). Pe de alta parte, partajarea muzicii in retele peer-to-peer (P2P) – incepand cu Napster si continuand cu multe altele, printre care si Kazaa – a deschis apetitul utilizatorilor pentru acest mod de distributie si, in mod aparent paradoxal, a stimulat vanzarile legale, deoarece a permis utilizatorilor sa „guste“ inainte de a cumpara. A fost nevoie de intuitia celor de Apple pentru a remarca tiparele comportamentale ale consumatorilor si a inventa practic un nou model de distributie: piesa cu piesa, la tarif egal. Astfel, iTunes Store a reusit sa vanda online peste doua miliarde de piese.

     

    Intr-un fel, putem spune ca „piratii“ au furnizat industriei muzicale un nou model si o noua sursa de venituri. Daca pornim de la pretul de un dolar pe piesa si o medie de zece piese pe un CD, ajungem cam la pretul din magazin, in conditiile in care costurile distributiei online sunt cel putin cu un ordin de marime mai mici. Dar piratii au mai facut ceva: au dezvoltat in tot acest timp tehnologiile de distributie P2P. Aici merita sa ne intoarcem putin la Kazaa si la creatorii sai – suedezul Niklas Zennström si danezul Janus Friis – care au inventat un protocol prin care transferul fisierelor intre doua computere folosea serviciile unor sisteme intermediare. Ideea lor a fost preluata si de Bram Cohen pentru protocolul BitTorrent, care sparge fisierele in bucati, iar receptorul descarca bucatile nu doar de la sursa, ci si de la computerele care le-au descarcat deja, astfel incat viteza de transfer creste cu cat fisierul este mai cautat. Este usor de remarcat ca cele doua metode sunt oarecum complementare: prima se preteaza mai bine la fluxuri constante de biti, iar a doua la volume mari. Nu intamplator Zennström si Friis au creat sistemul de telefonie online Skype, in vreme ce BitTorrent este responsabil pentru peste 50% din intregul trafic din Internet.

     

    Desigur ca retelele de telefonie sunt furioase pe Skype, iar mogulii divertismentului pe BitTorrent (pentru ca, evident, majoritatea traficului il reprezinta filmele). Ceea ce le scapa din nou – mai ales celor din urma – este ca de fapt aici ar putea fi samburele unei uriase afaceri: televiziunea prin Internet. Zennström si Friis si-au pus la bataie experienta in retele P2P si cei 2,6 miliarde de dolari obtinuti de la eBay pentru Skype si in doar un an au pus la punct un sistem de televiziune prin Internet numit Joost, care a fost lansat in faza beta pe 16 ianuarie 2007. Nu doar ca imaginea este comparabila cu cea a televiziunii clasice, dar sistemul inglobeaza multe caracteristici ale web-ului, printre care chat, cautarea programelor, recomandari, notarea programelor etc. Atractia maxima: e gratuit, iar publicitatea va fi minimala. Ideea esentiala este ca minutul de publicitate pe ora va fi personalizat in functie de spectator, ceea ce-i sporeste imens valoarea. Din nou ne vom negocia o parte din intimitate.

     

    In timp ce inchei acest articol, ascult prin Internet direct de la radio BBC o emi-siune de jazz difuzata live aseara tarziu. Maine imi voi putea poate alege filmul de la ora zece. La ce ora vreau eu.