BusinessMagazin

Blog

  • DE LA STUDIU CITIRE

    In opinia jurnalistilor, printre calitatile pe care un om de PR trebuie sa le aiba se numara: buna cunoastere a clientului sau / companiei in care lucreaza; sa cunoasca presa si agenda publica (sa fie bine informat, n.r.); sa respecte deadline-urile; sa fie credibil, empatic, sincer; sa nu faca presiuni pentru publicarea unui articol; sa aiba acuratete in informare si sa aiba capacitatea de a anticipa subiecte de interes.

    IMPORTANTA PR-ului: Doar 30% dintre jurnalisti considera ca relatia cu PR-ul este „foarte importanta“ in dezvoltarea subiectelor de presa.

    ADEVAR: Numai in 5% din cazuri jurnalistii spun ca oamenii de PR nu le-au ascuns „niciodata“ adevarul.

    DELETE: Peste jumatate din comunicatele primite ajung in „Deleted items“

    PREA MULTE: Jurnalistii primesc mai multe invitatii la conferinte de presa decat pot onora (peste 75% dintre acestia).


    NOTA: INTRUCAT RELATIA CU MASS-MEDIA REPREZINTA DOAR UN SEGMENT DIN ACTIVITATEA DE PR, A SE INTELEGE PRIN OM DE PR  „PERSOANA DE MEDIA RELATIONS“.

    SURSA: PREZENTAREA „GRESELI STANDARD IN PR“ (TEMPO)

  • Business Week inchide doua editii

    Revista americana Business Week a anuntat saptamana trecuta ca inchide, incepand cu sfarsitul acestui an, atat editia europeana, Business Week Europe, cat si pe cea asiatica, Business Week Asia.

    Una dintre cele mai influente reviste americane de afaceri, Business Week, editata de compania americana McGraw-Hill, va inchide doua dintre editiile sale, Business Week Europe, si Business Week Asia, lansate, ambele, acum noua ani, in 1996. In locul editiilor continentale, Business Week a anuntat ca planuieste sa distribuie atat in Europa cat si in Asia editia tiparita americana, „aceeasi pe care o primesc abonatii din Chicago ori Atlanta“, nota saptamana trecuta International Herald Tribune; cele doua editii continentale inchise vor fi suplinite, a mai anuntat compania, prin editii online imbunatatite. Intr-o declaratie publica, redactorul-sef Stephen Adler a motivat hotararea companiei prin „cresterea puterii globale a web-ului de a deservi cititorii si advertiserii intr-un mod mai rapid, mai eficient si mai bine «targetat»“.

    Decizia „reflecta dificultatile de management in mentinerea editiilor din afara Statelor Unite“, dupa cum comenteaza Wall Street Journal, adaugand ca publisherii presei de afaceri din America se confrunta in prezent cu un mediu dificil in termeni de incasari de publicitate. Si International Herald Tribune comenteaza ca, asemeni altor publisheri americani care s-au aventurat peste granita, Business Week „a suferit in ultimii ani din cauza pietei dificile de publicitate pentru editiile de limba engleza“. O decizie similara  a luat vara trecuta revista Forbes, care a inchis principala sa editie internationala, Forbes Global, lansand, insa, o editie in care predomina informatiile despre Asia. Business Week este de fapt a treia publicatie majora de afaceri care isi reduce acoperirea, in ultimele 14 luni, in Asia. In octombrie, Dow Jones a redus dimensiunile editiilor europeana si asiatica ale cotidianului Wall Street Journal, trecand la format tabloid, dar oferind in schimb, pentru abonati, acces gratuit la editia online.

    Anul trecut, tot in octombrie, Down Jones a inchis publicatia Far Eastern Economic Review, inlocuind-o cu un lunar cu o schema editoriala redusa, continutul editorial fiind furnizat, in mare parte, de colaboratori – politicieni din Asia, oameni de afaceri, experti. Inchiderea editiilor europeana si asiatica ale Business Week presupune circa 60 de concedieri, cei mai multi dintre ei apartinand operatiunilor internationale ale Business Week, a anuntat purtatoarea de cuvant a revistei, Kimberly Quinn, citata de International Herald Tribune.

    Editia tiparita globala a Business Week va deservi acum toti citorii si advertiserii Business Week – atat pe cei din America de Nord cat si pe cei din Europa, Asia si alte piete. Reprezentantii Business Week au precizat ca isi vor mentine, insa, reteaua de birouri internationale. Revista Business Week, care are cititori in 140 de tari, potrivit informatiilor furnizate de companie, a fost fondata in 1929 de McGraw-Hill Companies, cu afaceri in educatie, publishing si servicii financiare si de afaceri. Alaturi de Business Week, una dintre revistele importante ale diviziei de publishing este Aviation Week; McGraw-Hill este, de asemenea, compania-mama a Standard & Poor’s si J.D. Power and Associates.

  • Ce se ascunde in spatele pretului mic?

    Negocierile dintre retaileri si furnizori au ca rezultanta fiecare pretde pe raftul magazinelor. Negocieri dure, pentru ca fiecare dintre cei care se asaza la masa discutiilor vrea sa obtina un profit cat mai mare. Reprezentanti din ambele „tabere“, invitati la o noua intalnire BUSINESS Club, desfasurata la hotelul JW Marriott, au vorbit deschis despre discount si despre ce se ascunde in spatele lui.

    BUSINESS MAGAZIN: Ce inseamna discountul pentru afacerea dvs.?

    ARNAUD DUSSAIX: Eu vorbesc in numele unui retailer mare si pentru noi e legitim sa cerem discount cand cumparam o cantitate de marfa destul de importanta. E legitim ca in cazurile in care cumpararea este de 100.000 de pachete de detergent sa primesc un pret mai bun decat un client care cumpara un pachet sau doua. Avem un volum mare si apoi mai oferim un mare avantaj producatorului, care poate livra marfa intr-un singur loc (magazin – n.r.) si poate sa atinga o multitudine de clienti care vin la noi. Deci pentru producator este o economie in termeni logistici. Pentru ca daca ar vrea sa faca acelasi volum de vanzare la chioscuri, ar trebui sa cheltuiasca mult cu distributia produselor la 1.000 de chioscuri. Deci aceste costuri care sunt eliminate la furnizori noi le percepem ca subiect de discutie pentru discount.

    BUSINESS MAGAZIN: Asadar, argumentul principal al retailerului pentru solicitarea unui discount este legat de reducerea cheltuielilor cu distributia pentru furnizor. Ce se intampla in cazul unei firme mari care are oricum o retea de distributie pe care o foloseste si catre care oricum merg costuri? Apar reduceri semnificative de cheltuieli cu distributia, in acest caz?

    ARNAUD DUSSAIX: Apar, clar.

    ALEXANDRU SUCIU: Mie nu-mi place cuvantul discount. Folosesc mai degraba „trade terms“. Acesti „trade terms“ pot sa varieze in functie de ce vrei: vinzi volum si te intereseaza costuri de distributie, vinzi super-premium si te intereseaza expozitia, vinzi gama si te intereseaza tipul de magazin in care vinzi – pentru ca o alta abordare ai daca vinzi o gama de 1.000 de sku-uri (produse – n.r.) si te intereseaza sa le poti pune pe toate pe raft ca sa se ajute unele pe altele. Cand o parte din mixul tau de marketing are de-a face cu gama, altul este acel „business-model“ (model de afacere – n.r.). Si este, cred (asa cum se mentioneaza aici), alt „business model“ cand ti se impune de catre stat pretul minim de vanzare. In acest caz, intre pretul minim de vanzare, profitul garantat al detailistului si o dorinta de profit a producatorului totdeauna va exista o fluctuatie. Fiecare vrea sa faca cat mai mult, fie ca e vorba de detailist, fie de producator – in anumite limite. Deci discountul este un termen mult prea generic din punctul meu de vedere si daca o afacere are de-a face cu mai multe restrictii. In acest caz, altul e interesul sau capabilitatea unui detailist mare – care vinde de la cauciucuri de iarna si schiuri pana la salam – si in functie de furnizor, termenii de a face business au specificitatea lor.

    BUSINESS MAGAZIN: Si totusi, ce este in spatele discountului?

    ALEXANDRU SUCIU: Discountul trebuie privit in functie de industria in care concurezi. Pe de alta parte, diferite tipuri de clienti, de detailisti, ofera diverse genuri de oportunitati producatorului. Ca o comparatie, prevad ca in urmatorii doi ani marea majoritate a produselor de curatat casa se vor vinde in magazine de tip super si hypermarket.

    BUSINESS MAGAZIN: Ce inseamna marea majoritate?

    ALEXANDRU SUCIU: Peste 60-70%.

    BUSINESS MAGAZIN: Acum ponderea fiind cam de…

    ALEXANDRU SUCIU: 50%. Acum doi ani era 30%, in urma cu trei ani era 15%. Si nu numai din cauza numarului de magazine nou deschise. Ci pentru ca se specializeaza consumul si felul in care lumea cheltuie banii.

    BUSINESS MAGAZIN: Deschiderea de noi magazine duce la schimbarea obiceiurilor de achizitie…

    ALEXANDRU SUCIU: Competitia pentru consumator a devenit acerba. Cand toata lumea «advertizeaza» ca „pretul este important“ si e singurul discriminator, lumea va incepe sa creada asta. Relatia pret-calitate-servicii este de fapt valoarea platita. O mare parte din discounturi au de-a face, in „trade terms“, cu eficientele logistice. O alta parte au de-a face cu valoarea adaugata pentru consumator – ca asta face, pana la urma, detailistul specializat. Reduce pretul pentru consumatorul final intr-un parteneriat (mai mult sau mai putin) cu producatorii si vrea sa elimine costurile ne-necesare din sistem. Ca sa poata da pretul bun.

    Asta ar fi un tip de discount. Alt tip de discount este cel care se numeste „politica de pret ca sa castig «market-share»“. Si aceste produse la care se aplica acest gen de politica sunt produse care se numesc „destin“. La acestea, detailistul doreste un discount cat mai mare, pentru ca stie ca daca reuseste sa ofere pretul cel mai bun de pe piata asigurandu-si totusi un profit minim, reuseste sa atraga consumatorul. (…) Scopul final este ca prin relatia client / furnizor – detailist – consumator/shopper sa fie atins pretul optim, chiar daca fiecare din verigile lantului de distributie sunt sau nu satisfacute de profit.

    FLORIN FRASINEANU: Cred ca mai exista pe partea de discount un aspect… Si anume acela al concurentei pe segmentul respectiv de piata. In masura in care sunt niste produse, sa spunem, de nisa, e posibil ca aceste discounturi sa se reduca simtitor. Pentru ca in acel moment intervine o constientizare a importatorului sau a producatorului ca produsul lui este de nisa si nu are concurenta, in momentul respectiv, pe piata. De asemenea, mai poate aparea un aspect legat de felul in care aceste discounturi se regasesc pana la urma in pretul final de raft. Unele dintre ele se regasesc si cred ca aceasta, haideti sa-i spunem, „batalie a preturilor mici“ e o batalie pornita de marile lanturi de magazine, cele care au venit primele in Romania (cash & carry si hypermarket). Ele au deschis aceast segment sensibil al constientizarii consumatorului in fata existentei unor preturi mici. Ele au declansat aceasta batalie a preturilor mici de raft.

    BUSINESS MAGAZIN: Ce s-a intamplat in 2005? S-a accentuat aceasta lupta?

    FLORIN FRASINEANU: Anul acesta a adus pentru noi si o aparitie pe piata a segmentului de discounter (magazine de tip discounter – n.r.). Lucrurile care sunt in discountere sunt total diferite fata de ceea ce vazusem inainte (de aparitia acestor magazine – n.r.) pe piata. Ca o parere personala, consider ca pana in 2005 Romania nu a avut parte de un discounter adevarat. Jucatorii existenti pe piata nu au avut o politica comerciala adaptata tipului de discount. Aceasta politica a aparut acum, iar surprizele sunt dintre cele mai interesante.

    BUSINESS MAGAZIN: La ce va referiti?

    FLORIN FRASINEANU: Constatam ca pe anumite segmente de piata, chiar si in discountere, pretul mic nu e, de fapt, mic. E un pret mare.

    BUSINESS MAGAZIN: E din cauza retailerului sau al furnizorilor?

    FLORIN FRASINEANU: Aici trebuie facuta o paranteza: orice retailer este la el acasa Dumnezeu. El poate sa ia un „no-name“ si sa faca din el un lider de piata. Poate sa ignore orice statistica de piata existenta si poate, printr-o politica de pret, printr-o sortimentatie adecvata, sa faca un lider de piata.

    ARNAUD DUSSAIX: Da si nu… Limitele depind de cele ale retailerului. Pentru ca asta o poate face numai un retailer care este foarte bine dezvoltat.

    FLORIN FRASINEANU: Sau foarte flexibil. In cazul marilor lanturi de magazine, flexibilitatea se reduce drastic.

    ARNAUD DUSSAIX: Distributia moderna reprezinta acum 20-30% in Romania.

    ALEXANDRU SUCIU: Depinde de categoria luata in calcul…

    ARNAUD DUSSAIX: Da, depinde. Dar daca ne referim la cel mai mare – sa-l luam pe Metro, care are, sa spunem, 10% din distributia din Romania – furnizorul nu poate ajunge lider. Pentru ca ar avea asigurata, poate, aceasta pozitie numai pe segmentul de 10%.


    FLORIN FRASINEANU: Un anumit produs, pe care retailerul respectiv se focuseaza, poate fi propulsat intr-o ierarhie.

    ARNAUD DUSSAIX: Dar mai depinde si de categorie. Daca pe categoria respectiva produsele sunt puternic sustinute prin marketing, sa spunem detergenti, un retailer nu va putea lua niciodata un detergent „no-name“ si sa-l faca lider de piata. E imposibil. Se poate intampla un asemenea fenomen numai in categoria unde sunt numai produse „no-name“.

    FLORIN FRASINEANU: Pentru ca Plus (Plus Discount, parte a grupului german Tengelmann – n. r.) a intrat recent in Romania si pentru ca nu este sezonul, va propun sa urmariti evolutia unei game de produse. Concret, ma refer la ceea ce Plus Discount are la segmentul de inghetata. Sunt sapte sau opt articole… toate, absolut toate sunt brandul lor privat, sunt produse care tind catre premium. Si nu se regaseste nimic altceva (la aceasta categorie – n.r.), nici un lider de piata, nici un producator autohton. Sunt doar brandurile lor private.

    ARNAUD DUSSAIX: Da, asta este conceptul discounterului.

    ALEXANDRU SUCIU: E eterna discutie, din toate tarile europene: ce fac discounterii cu pretul din piata… Merita precizat: conceptul de magazin de format discount poate sa fie de tip „hard discount“ sau „soft discount“. Primul are o categorie foarte limitata de MB (Manufacturers Brands – marci ale producatorilor – n.r.) si majoritatea produselor vandute sunt DOB (Distributor Own Brand – marci private – n.r.). Tipul „soft discount“ are o proportie mai mare de MB prezente in magazin iar pretul poate sa fie egal, intre cele doua formate, la majoritatea produselor.

    BUSINESS MAGAZIN: De ce au succes si cresc in fiecare tara aceste formate?

    ALEXANDRU SUCIU: Fiecare dintre noi, acasa, cand deschide frigiderul, are maxim 20-40 de produse si cand deschide usa camarii, mai gaseste maxim… 1.000 de produse. Si discounterii au venit pe piata si au spus: „Noi avem o gama foarte limitata dar suficienta pentru nevoile zilnice. Avem si un «business model» cu putini angajati pe magazin si crestem deschizand multe magazine standardizate. Avem si un supply chain (lant de aprovizionare – n.r.) foarte eficientizat“.

    BUSINESS MAGAZIN: Si ce s-a intamplat cand au venit discounterii?

    ALEXANDRU SUCIU: In momentul in care discounterii au intrat pe piata in Romania, toata lumea s-a speriat pentru ca a spus ca discounterii o sa traga preturile in jos. Pentru ca exista categorii si branduri in cadrul categoriilor care atrag consumatorii la diferente de pret mici. Si exista consumatori care au timp in Romania, la fel ca in Germania, sa se plimbe de la un magazin la altul ca sa vada preturile. Asa ca, astazi, oriunde in Germania, la o diferenta de cincisprezece minute de mers pe jos exista un alt discounter.

    BUSINESS MAGAZIN: Dar ce se intampla la noi in tara?

    ALEXANDRU SUCIU: Ei n-au venit in Romania ca sa ceara discouturi mai mari decat merita. Dar fiecare nou intrat pe piata romaneasca in acest segment va spune „eu sunt cel mai bun; la mine sunt cele mai bune preturi“. Si aici vreau sa va spun o gluma. Pe o strada din Germania erau trei croitori. Pe firma unuia scria „cel mai bun croitor din lume“. Al doilea: „cel mai bun croitor din Europa“. Al treilea: „cel mai bun croitor de pe aceasta strada“. 
    Pe cine crezi? Cand vin toti pe televizor, in brosuri promotionale si spun „eu am cele mai bune preturi“, pe cine crezi? Fiecare detailist are o strategie anume, pentru un timp anume. Discountul si mark-up-ul (adaos comercial – n.r.) merg intotdeauna mana in mana. Intotdeauna vor exista branduri, produse si categorii la care detailistul va face, procentual, un mark-up mai mic, dar net va face mult mai mult.

    BUSINESS MAGAZIN: Cum?

    ALEXANDRU SUCIU: Pentru ca volumul este mult mai mare la pret mic. Pentru ca una e sa pui mark-up (adaos comercial – n.r.) de 2% la 100 de milioane si alta e sa dai 10% la 0,5 milioane. Discountul, ca si cifra, trebuie privit in acest fel. Mark-up-ul, pe o perioada limitata, poate sa fie foarte, foarte mic, doar pentru a atrage cumparatori, fara a genera vreun profit real magazinului.

    BUSINESS MAGAZIN: Ce impact are pretul asupra consumatorului?

    ALEXANDRU SUCIU: Acelasi consumator se comporta diferit fata de pret in diferite puncte de vanzare. Dar exista tipologii de consumatori care vaneaza preturile, „price-hunter-ii“. Exista si consumatori care spun ca „oricat ar costa, n-am vreme sa o pierd comparand preturi“. Discountul are de-a face cu cat de competitiva este categoria, in ce canale de vanzare vinzi. Dar exista „trade terms“ care n-au de-a face numai cu cantitatea. Discountul are de-a face cu cat de competitiva este categoria, in ce canale de vanzare vinzi. Dar exista „trade terms“ care n-au de-a face cu cantitatea. Exista eficiente logistice, eficiente de business-building (construirea afacerii – n.r.), eficiente de productie pentru piete internationale, eficiente de promotie…

    FLORIN FRASINEANU: Exista cel putin doua exemple de exclusivitati acum, in Romania. O data e vorba de Penny (Penny Discount, parte a grupului german Rewe – n.r.) care a batut palma cu Pepsi, si la polul diametral opus este Plus, care lucreaza numai cu produse de la Coca-Cola.

    ALEXANDRU SUCIU: Acum… pentru ca anul viitor situatia poate sa se schimbe…

    FLORIN FRASINEANU: Oricat de specializat este consumatorul in a vana si observa niste preturi, repertoriul in functie de care eticheteaza un magazin este destul de redus. Putini oameni au in „baza lor personala de date“ mai mult de douazeci de preturi. In general se stie un pret la un ulei, o paine, un lapte, poate ceva la carne, un detergent, un scutec… Si deja lucrurile incep sa se mai simplifice. In functie de aceste preturi, un magazin este etichetat ca scump sau nu.

    ARNAUD DUSSAIX: Noi cerem discount la furnizor, dar noi dam discountul mai departe, la consumator. Si asta cred ca este foarte important.

    RADU STEFANITA: Discountul in esenta, ca parte din „trade terms“, este foarte simplist; este un procent aplicat la ceva.

    BUSINESS MAGAZIN: La ce va referiti?

    RADU STEFANITA: Vorbind de parteneriat, automat ne referim la doua parti. Iar apropo de ce se intampla acum in Romania si ce-o sa se mai intample, de la an la an – se urmareste o crestere a beneficiului. Atat producatorul, care urmareste o crestere a cifrei de afaceri, cat si retailul, care urmareste si el cresterea cifrei de afaceri. Dar acest lucru, mai devreme sau mai tarziu, va trebui intr-un fel sau altul sa se opreasca. Pentru ca in special in anumite industrii mai mult sau mai putin senzitive, a da mai mult inseamna a face tu mai putin. Iar notiunea de parteneriat nu presupune uciderea uneia din parti. Ci convietuirea fericita impreuna. Ca sa sumarizez, depinde foarte mult de categorie.

    BUSINESS MAGAZIN: Deci punctul cel mai important de plecare intr-o negociere este baza de la care se pleaca?

    ALEXANDRU SUCIU: Aceeasi practica poate ca exista si la unele produse de baza – ca detergentii, sapunul, uleiul – in Republica Moldova, unde se doreste protejarea consumatorului. Asa ca marginea totala (profitul – n.r.) pe care o poate face un importator sau un revanzator nu poate sa fie mai mare de 20%. Una este discountul cand pretul e fixat de Guvern intr-o arie geografica specifica…

    BUSINESS MAGAZIN: Care sunt adversarii cei mai duri in negociere?

    ARNAUD DUSSAIX: Pentru un retailer, raspunsul este simplu: cei mai duri sunt furnizorii care au monopol – sau aproape. Si Consiliul Concurentei ar trebui sa fie foarte atent. Exista furnizori care detin 90% din piata. Si sunt in pozitie de forta, pentru ca pot sa santajeze. Adica „daca nu accepti XXX, nu mai ai Pampers“. Or, daca nu ai Pampers e ca si cum nu ai avea scutece. Or, ei cer conditiile cele mai favorabile pentru ca pozitia lor e echivalenta cu un monopol. Acestea sunt negocierile cele mai complicate.

    FLORIN FRASINEANU: Dar exista produse cu cota mare de piata pe care nu-si permite nimeni sa nu le aiba…

    ARNAUD DUSSAIX: Da, pentru ca sunt branduri in completare. Nu e nici o problema.

    FLORIN FRASINEANU: Dar sunt produse si producatori pe care un retailer nu poate sa nu le aiba pe raft.

    ARNAUD DUSSAIX: Ba da, fara nici un fel de problema!

    ALEXANDRU SUCIU: Fara nici o problema, orice poate lipsi o perioada mai scurta sau mai lunga…

    FLORIN FRASINEANU: Cred ca furnizorii sau producatorii ar trebui sa constientizeze la un moment dat ca dezvoltarea pietei ii poate prinde nepregatiti sau poate sa fie o haina prea mare pentru ei. Nu vor putea sau nu vor avea forta financiara de a fi prezenti peste tot. Sunt putine companii in Romania care pot sa afirme ca pot sa fie prezente in orice magazin.

    BUSINESS MAGAZIN: Dar ce se va intampla cu discountul in viitor?

    ALEXANDRU SUCIU: Sunt peste 60.000 de puncte de vanzare azi in Romania. Unele vor disparea, altele noi vor aparea. Concentrarea volumului de vanzare in anumite formate se va intampla. Si vor creste eficientele pe care le vor aduce concentrarile. Competitia va creste, iar discountul cerut si acordat, din toate aceste cauze, va creste.

    BUSINESS MAGAZIN: Dar variaza discounturile de la detailist la detailist?

    ALEXANDRU SUCIU: Unele da, unele nu. Negocierile si valoarea finala totala acordata/obtinuta depind de istoricul relatiei, de pregatire/specializare si de cunoasterea profunda a categoriei in care faci business-ul. Mai depind si de personalitatea negociatorilor. Si cel mai important aspect este daca obiectivul negocierii este pe termen lung – si cu efecte colaterale in toata piata – sau pe termen scurt. In acelasi timp, trebuie sa fii cinstit si realist.

    Daca eu negociez criterii diferite cu trei magazine diferite si apoi cei cu care negociez schimba job-urile intre ei sau pleaca la un nou intrat in piata, evident ca isi vor lua cu ei informatiile din negocieri. Si foarte rapid in piata se afla pretul real. Vorbesc de produse care nu au pret impus, unde lucrurile si limitele sunt mult mai simple, cred. Atat detailistii, cat si furnizorii au create „meniuri“ de servicii pentru a acorda / primi discounturi care, pe masura ce piata se maturizeaza, devin din ce in ce mai complexe. In Romania, procesul se intampla mult mai accelerat decat in Vest si adaptarea trebuie facuta cu aceeasi viteza.

    VALL NEGOITA: Orice retailer isi poate permite sa nu aiba un anumit produs sau un anumit furnizor in cadrul magazinului, la fel cum si orice furnizor isi poate permite sa nu fie intr-unul sau mai multi retaileri, fie ca sunt retele sau altceva. Cum vad eu lucrurile? Pana la urma trebuie sa fie o relatie de win-win-win pentru producator – detailist – cumparator. Eu cred ca aici ar trebui axata toata discutia: cum faci, care sunt mijloacele prin care poti ajunge ca si producatorul si retailerul sa fie multumiti, si, in final, si consumatorul sa fie multumit.

    RADU STEFANITA: Cred ca unul dintre cele mai importante tipuri de negociere este acela in care furnizorul isi face temele de-acasa – si in functie de categorii, de industria din care faci parte, de felul in care se structureaza piata, de comportamentul consumatorului – si apoi merge la partener si ii face cea mai buna oferta. Este modalitatea in care se discuta deschis: „asta e ceea ce pot oferi“. Exista mici corectii de facut, marginale, dar negocierea, din start – ca sa n-o numim targuiala -, presupune ideea unui parteneriat win-win. E o varianta. Se intampla si sa te duci pur si simplu sa vezi cine e mai destept si mai interesant – si atunci stii ca ai o margine foarte jos, dar tu incepi de undeva foarte sus numai de dragul discutiei.


    BUSINESS MAGAZIN: Si totusi, care sunt adversarii cei mai duri in negociere?

    ALEXANDRU SUCIU: Am tot respectul pentru o companie numita Apple care in ultimii trei ani si-a crescut cota de piata extraordinar de mult pentru ca a spus ca „acest produs se va vinde oriunde in lume la acest pret, fara nici un discount vizibil pentru consumator“. Au reusit sa creeze un produs atat de specific incat lumea si-l doreste, indiferent ce pret are. Si nu merge sa negocieze, sa se targuiasca. Total opusul dorintei umane de a negocia.

    BUSINESS MAGAZIN: Dar in urmatorii ani ce se va intampla?

    ALEXANDRU SUCIU: Preturile vor converge. Exista anumite categorii de consum care cresc in linie cu veniturile, exista anumite categorii care se creeaza si care au discounturi diverse. Granitele nationale dispar din punct de vedere comercial mai repede pentru unele categorii – cu sau fara intrarea in Europa.  Pretul la consumator astazi poate sa fie diferit doar pentru ca exista aceste granite nationale si difera in primul rand din cauze de taxare, ca TVA. Exista clar o tendinta mondiala ca preturile la acelasi produs sa se alinieze (de obicei inspre cea mai mica  valoare), cu tot protectionismul si specificitatea nationala.

    FLORIN FRASINEANU: Toate negocierile care se fac intre furnizori si retaileri au un castigator sigur: consumatorul. El castiga poate nu atat prin prisma pretului, cat prin faptul ca are loc o educare a lui. Iar educarea consumatorului, incet-incet, duce la niste mutatii in comportament. Pe partea de produse non-food (nealimentare – n.r.) greul va fi dus, in urmatorii ani, de formele moderne de comert, ca supermarketuri si hypermarketuri. Deci, practic, tendinta de cumparare va continua sa se indrepte dinspre magazinele de la coltul blocului catre magazine mari.

    BUSINESS MAGAZIN: De ce?

    FLORIN FRASINEANU: Consumatorul se obisnuieste cu un anumit ritual si incepe sa constientizeze ca acolo, in magazinele mari, va avea cu siguranta calitate, va avea un produs bun, un pret sigur si va avea si niste servicii… acele servicii in care se incadreaza transportul gratuit al marfii, service pe un numar de ani, schimb de produse… Toate astea nu fac altceva decat sa educe, incetul cu incetul, consumatorul.

    BUSINESS MAGAZIN: De unde s-a plecat?

    FLORIN FRASINEANU: La un anumit moment al vietii mele am deschis si am facut parte din echipa de achizitii a unui retailer. Am deschis magazine destul de marisoare – peste 1.500-1.800 de metri patrati, in orase unde nu existau magazine moderne, unde nu exista o istorie in retail. Ne-am intalnit acolo cu un simptom pe care l-am numit „al fricii de prag“ – venea clientul, vedea un magazin frumos luminat, cu gresie, faianta si gandul lui era acela ca „aici lucrurile sunt scumpe“.

    BUSINESS MAGAZIN: Dar au depasit usor momentul, nu?

    FLORIN FRASINEANU: In timp s-au obisnuit cu ideea ca pot gasi produse de calitate si la preturi rezonabile. Si e extrem de interesant sa vezi ca prin ceea ce faci modifici niste comportamente ale consumatorului. Pentru cei care au venit ulterior – caci au mai venit retaileri in oras – munca a fost mult mai usoara. Mentalitatea cumparatorului era deja formata.
    Si au gasit si personal mult mai usor pentru ca au dat salarii mai mari, chiar la nivel modic. Cel mai important mi se pare fenomenul de educare al consumatorului si faptul ca toate aceste preturi, promotii, discounturi duc la o formare si mai concreta a consumatorului. Deja acesta a inceput sa discearna intre preturi si ofertele din retail.

    BUSINESS MAGAZIN: Concret, credeti ca in 2006, preturile vor fi mai mici?

    ARNAUD DUSSAIX: Da, cu siguranta. Competitia va fi tot mai mare si atunci cand toata lumea se bate pe pret, consumatorul castiga. Asta e clar.

    ALEXANDRU SUCIU: Competitia, pe termen mediu si lung, erodeaza preturile.

    BUSINESS MAGAZIN: Exista diferente nationale de abordare a negocierii?

    ARNAUD DUSSAIX: Sigur. In America aprope ca nu se negociaza deloc. In Franta, Italia, in culturile latine, se negociaza. Daca nu se negociaza, nu facem business. Daca nu vrei sa negociezi, nu facem nimic… E total diferit modelul anglo-saxon, unde pur si simplu „asta e oferta“. In cultura latina si orientala e cu totul altfel, se negociaza, e un ritual. Iar Romania este un mix intre latin si oriental. Asa ca se negociaza mult.

  • Invitatii club business

    La dezbaterea BUSINESS Magazin de saptamana trecuta, sponsorizata de BRD si Zapp, au participat:

    • Alexandru Paul Suciu, Customer Development Director la Unilever South-Central Europe (USCE)
    • Radu Stefanita, specialist in dezvoltarea retailului
    • Arnaud Dussaix, director achizitii food la Carrefour
    • Florin Frasineanu, Key Account Manager la compania de import, productie si distributie de bunuri de larg consum Overseas
    • Vall Negoita, analist pe domeniul comercial

  • Razboi pe piata consolelor video

    Microsoft a declarat razboi pe piata consolelor de jocuri de noua generatie. Xbox 360, lansata recent in SUA, tocmai a ajuns si in Europa, iar succesul pare sa depaseasca cele mai optimiste asteptari.

    Bill Gates s-a tinut de cuvant. Consola de jocuri a lui Microsoft, Xbox 360, a fost lansata pe piata, iar avansul fata de urmaritoarele sale (Sony PlayStation 3 si Nintendo Revolution, anuntate pentru anul viitor) i-ar putea asigura un ragaz suficient pentru a vinde pana la 10 milioane de unitati, conform estimarilor oficialilor companiei. Noua generatie de console Sony, Microsoft si Nintendo va revolutiona piata si obiceiurile consumatorilor, spun analistii. De ce? In principal, datorita dotarilor tehnice fara precedent ale consolelor, care vor deveni computere miniaturale, capabile nu doar sa ofere performante grafice iesite din comun pentru jocurile video, ci si sa se interconecteze cu toate echipamentele de entertainment digital ale consumatorului (DVD-player, combina muzicala, MP3 player, PC).

    Anul acesta, piata mondiala de jocuri video va avea o valoare de peste 25 de miliarde de dolari, majoritatea provenind din vanzarile de console si de jocuri. Lider detasat in ceea ce priveste vanzarile de console este Sony, cu PlayStation 2, avand o cota estimata la 70%. Intrat pe piata abia in 2001, Microsoft a cucerit intre timp pozitia a doua, in dauna Nintendo. Totusi, prima versiune a consolei, denumita simplu „Xbox“, nu s-a dovedit pana acum profitabila pentru Microsoft. In ultimul trimestru, desi a adus venituri de 634 de milioane de dolari, divizia responsabila de Xbox a inregistrat pierderi de 138 de milioane de dolari.

    Acum insa, Bill Gates a pariat si mai multi bani pe noua versiune a consolei, despre care afirma raspicat ca va fi mai buna decat PlayStation 3. Dupa ce Xbox 360 a debutat, acum doua saptamani, pe piata americana, compania lui Bill Gates a lansat noua consola si in primele magazine europene – in Marea Britanie si Franta – la inceputul acestei luni. Istoria lansarii pe batranul continent a fost parca trasa la indigo cu cea din SUA, de acum doua saptamani: si in Europa, fanii au format cozi kilometrice in fata magazinelor unde urma sa fie vanduta Xbox 360, inca din noaptea dinaintea marelui eveniment. De ce atata stoicism? In primul rand pentru ca stocul rezervat primei aparitii a consolei in Europa a fost limitat la 300.000 de unitati.

    Nici macar cei care au comandat noua consola pe Internet n-au fost prea norocosi. Desi foarte multi oameni au facut comenzi in avans, oficialii magazinului online Amazon din Marea Britanie au anuntat ca nu vor reusi sa-si tina promisiunea fata de clienti si ca toti cei care au plasat comenzi inainte de 2 noiembrie vor primi mult-dorita consola abia incepand cu ianuarie 2006.

    Analistii au dat o posibila explicatie pentru stocul redus lansat pe piata: compania vrea sa pastreze cat mai multe console pentru perioada Craciunului, una din cele mai profitabile pentru toti actorii din piata divertismentului video, fie ca sunt vanzatori de jocuri sau de console.

    Cativa utilizatori ai eBay, cel mai mare site de licitatii online, au reusit sa profite de ocazie. Cateva modele de Xbox 360 au fost scoase la licitatie pe site, pentru utilizatorii britanici, iar rezultatul a fost mai mult decat surprinzator. Desi pretul oficial al consolei variaza, in functie de model, intre 300 si 400 de euro, unul dintre solicitanti a licitat pe eBay 1.000 de lire sterline. Nimeni nu a supralicitat aceasta fabuloasa suma.

    „In aproximativ o saptamana vor fi livrate noi stocuri de Xbox 360 in Europa, insa consola va fi disponibila la discretie cel mai probabil abia in 2006“, a precizat un oficial Microsoft. Xbox (versiunea de dinaintea Xbox 360) nu a fost prezenta in Romania, cel putin pe cale oficiala, unul dintre motive fiind dificultatea companiei de a asigura service-ul pe piata locala.

    In schimb, Xbox 360, va fi distribuita si in Romania, a declarat pentru BUSINESS Magazin Paula Apreutesei, manager de marketing al Microsoft pentru Europa de Sud-Est. „Lucram la acest lucru, dar nu avem inca o data exacta pentru momentul lansarii in Romania a consolei Xbox 360“, a spus ea.

    Si rivalii Sony si Nintendo, care sunt prezenti in magazinele autohtone cu versiuni anterioare ale consolelor proprii, vor aduce noile produse, insa cu ceva intarziere dupa momentul lansarii oficiale la nivel mondial (fixata pentru Sony PlayStation 3 la jumatatea anului, iar pentru Nintendo Revolution in a doua parte a lui 2006).

    „Anul acesta au fost vandute aproximativ 10.000 de console PlayStation 2 ale Sony, cu 50-70% mai mult fata de 2004. Compania va aduce PlayStation 3 in Romania la sfarsitul lui 2006 – inceputul lui 2007“, a precizat Mihai Stegaru, director de marketing al Best Distribution.

    Nintendo a avut rezultate ceva mai modeste pe piata romaneasca. „Numarul total de console Nintendo vandute anul acesta este cuprins intre 600 si 900“, estimeaza Doru Raduta, director general TNT Games, companie distribuitoare a consolelor Nintendo in Romania. „Consola Revolution va ajunge la noi imediat dupa lansarea oficiala, probabil in trimestrul al treilea al 2007“, a explicat Raduta.

    Potrivit estimarilor unor oficiali Microsoft, Xbox 360 ar putea ajunge in casele a peste 10 milioane de utilizatori. Totusi, au existat si ceva probleme. Unii utilizatori americani au reclamat faptul ca noua consola s-a supraincalzit si s-a blocat si au returnat-o pentru reparatii. „Numarul reclamatiilor este mult mai mic fata de nivelul obisnuit in cazul lansarii de console noi, adica intre 3 si 5% din totalul cumparatorilor“, a precizat un oficial Microsoft.

    Strategia companiei pentru atragerea unui numar cat mai mare de utilizatori ai noii console include si lansarea, cat mai devreme, de jocuri care sa aiba succes. Principiul este simplu: daca utilizatorii au jucat un anume joc pe PC sau pe telefonul mobil si le-a placut, vor vrea cu siguranta sa-l incerce si pe consola de ultima generatie.

    Unul dintre cei mai mari producatori de jocuri video din lume, Electronic Arts, a pregatit deja cinci astfel de titluri „consacrate“ pentru Xbox 360 – Need For Speed, Fifa ‘06, NBA Live ‘06, Tiger Woods PGA Tour ‘06 si Madden NFL ‘06.

    Insa jocurile video par a fi doar un pretext pentru ca Microsoft, Sony si Nintendo sa ii convinga pe utilizatori sa aduca noua consola in casa. Practic, cele trei companii vor sa transforme consolele de jocuri de ultima generatie in noul centru de divertisment digital din livingul utilizatorilor. Tocmai din acest motiv, toate consolele vor avea functii in plus si vor putea fi folosite pe post de DVD-player sau combina muzicala, dar si ca mini-computer conectat la Internet sau ca ecran de televizor.

    Xbox 360 poate fi deja privita ca o demonstratie a noului concept. Stie sa redea melodii de pe CD-uri prin propriul sistem de sunet, dar in acelasi timp permite si conectarea unui player de muzica digitala pentru ca melodiile digitale sa fie ascultate prin intermediul consolei. Citeste DVD-uri, iar pozele pot fi de asemenea vazute pe ecranul sau, camera foto digitala fiind usor de conectat la consola.

    Consolele de viitoare generatie ar putea fi, intr-adevar, un bun indiciu pentru felul in care se vor schimba in viitor obiceiurile de consum al tehnologiei, este de parere Varujan Pambuccian, presedintele Comisiei IT&C al Camerei Deputatilor. „De pilda, cred ca, in timp, laptopul va disparea. Este unul din dispozitivele care se va metamorfoza. Va deveni mai mic si va fi un echipament de tip all-in-one, va ingloba telefonul mobil si va avea multiple functii“, a spus Pambuccian.

    Cat de exacta este aceasta previziune, ramane de vazut. Cert e ca noile console ale marilor jucatori, tot mai mici si mai inteligente cu fiecare noua versiune, incep deja sa corespunda destul de bine descrierii.

  • All in one All in one

    Noua consola Microsoft promite jocuri video la calitate mai buna, dar si multiple functii de interconectare pentru divertisment digital. Scopul lui Gates este sa ocupe livingul consumatorilor inainte ca rivalii sa arunce pe piata propriile console.

    ASPECT: Xbox 360 nu este cu mult mai mica decat predecesoarea sa, consola Xbox, insa designul mai modern si culoarea mai prietenoasa o fac mai potrivita pentru living.

    CAPACITATE: Consola este mai puternica decat multe PC-uri de pe birourile utilizatorilor. Poate sa efectueze o mie de miliarde de operatiuni pe secunda, ajutata de trei procesoare de 3,2 GHz de la IBM. Are un hard disc de 20 GB.

    CONECTIVITATE: La consola pot fi conectate un numar mare de echipamente – playere de muzica, DVD playere, camere digitale, computere cu sistem de operare Windows.

  • Exemplul bursei

    Puterea unui nume format dintr-o singura litera este confirmata de modelul adoptat la bursa din New York inca de acum 100 de ani, cand unora dintre cele mai mari si mai valoroase companii listate li s-a permis sa-si reduca simbolul de tranzactionare de la trei la o singura litera.

    EXEMPLE: Printre companiile privilegiate se numara Citigroup (C), Ford Motor (F), Kellogg (K), Vivendi (V).

    LOCURI LIBERE: Bursa din New York mai are inca aproximativ 10 litere disponibile, dar un purtator de cuvant a spus ca acestea nu vor fi acordate chiar atat de usor. „Sunt doar pentru liderii din industrii, pentru ca un astfel de simbol este „un puternic instrument de marketing si un simbol al statutului de pe Wall Street“.

    INTERES: Tocmai unele dintre aceste companii ar putea fi printre primele interesate de rezervarea unui nume de domeniu web format dintr-o singura litera.

  • O litera de milioane

    Ce poate fi mai usor decat sa tastezi o adresa de Internet?  Iar cu cat aceasta este mai scurta, cu atat e mai usor de retinut si de scris. Iar pentru ca adresele cat mai scurte aduc mai multi vizitatori pe site, companiile au inceput sa puna bani de-o parte pentru cele dintr-o singura litera.

    Nu sunt foarte indepartate vremurile in care, pentru a afla o informatie „de cultura generala“, oamenii aveau rabdarea de a rasfoi enciclopedii stufoase de sute de pagini, care, pe deasupra, uneori nu erau de gasit decat prin casele prietenilor sau la sediul bibliotecii din oras. 

    Totusi, cel care astazi s-ar deplasa pana la sediul bibliotecii (sau chiar pana la raftul cu carti din propria casa) pentru a afla cati presedinti a avut SUA, cum arata biografia unui actor sau care este capitala unei indepartate tari africane, n-ar putea fi incadrat decat intr-una dintre urmatoarele doua categorii: ori este un excentric iubitor de miscare, ori e un om normal, dar fara acces la Internet. Accesul la tehnologie a consolidat un principiu nu foarte onorant: comoditatea creste direct proportional cu viteza de conectare la Internet a PC-ului. Daca avem Internet, nu ne mai complicam cu metode alternative, ci cautam informatia online, pentru ca este mai usor si mai rapid (unde cuvantul cheie este „rapid“).

    Astfel, pornind de la un fapt cert, marile companii cu prezenta online au ajuns la concluzia ca este un lucru cat se poate de normal sa puna de-o parte cel putin un milion de dolari pentru a cumpara nici mai mult nici mai putin decat… o litera. Nu numai ca e normal, dar a devenit chiar imperios necesar. Despre ce litera este vorba? Despre cea care, odata asezata intre „www“ si „com“ (sau „org“, sau „net“), formeaza o adresa de Internet mai usor de tastat si de retinut de catre internauti. Mai exact, in aceasta perioada, organismul international care administreaza numele de domenii web – ICANN – analizeaza posibilitatea de a scoate la vanzare adresele formate dintr-o singura litera (a.com, f.net, etc.). Se pare ca acordul de principiu a fost dat, urmand sa se decida asupra procedurii. Insa cine ar vrea sa cumpere asa ceva?

    De exemplu, directorul executiv al Coca-Cola ar putea fi destul de interesat de pretul de achizitie al adresei www.c.com. Rationamentul nu este complicat: Un efort mai mic depus de clientii sai pentru a vizita site-ul companiei inseamna, matematic, mai multi vizitatori. Ceea ce duce la o promovare mai buna si, inevitabil, la cresterea vanzarilor.  „Unele dintre aceste litere sunt de-a dreptul «fierbinti» si va exista cu siguranta cerere pentru ele“, a spus Alex Tajirian, unul dintre primii specialisti care a oferit interviuri presei internationale pe aceasta tema, la scurt timp dupa aparitia primelor informatii despre initiativa ICANN. El este director executiv al firmei DomainMart de consultanta pentru acordarea de nume de domenii web.

    Tajirian a mai spus ca nu s-ar mira daca cele mai dorite litere ar fi cumparate pentru sume de peste un milion de dolari. Asta pentru ca adresa web a oricarui site este la fel de importanta pentru Internet asa cum este, sa spunem, locatia unui imobil scos la vanzare pentru piata imobiliara. De ea depind foarte multe – cat de usor este de gasit site-ul respectiv, dar si cat de mult timp ii trebuie utilizatorului pentru a tasta corect adresa in browser.

    Ca si in industria de retail, de exemplu, daca clientului ii este prea greu sa gaseasca magazinul sau daca, odata aflata adresa, este prea complicat sa ajunga acolo, acel client poate fi pierdut.

    In mod normal, domeniile web se acorda conform principiului „primul venit, primul servit“. Iar pretul unei adrese web pe domeniul „.com“ este de doar cativa dolari, cel putin daca adresa e formata dintr-un substantiv propriu sau din cuvinte combinate ori inventate. In schimb, nume precum „Creditcards.com“, „VIP.com“ sau „Fish.com“ s-au vandut pentru mai mult de un milion de dolari fiecare, in ultimii doi ani.

    Astfel ca devine mai usor de inteles de ce noile adrese, formate dintr-o singura litera, ar putea atrage usor la fel de multi bani, daca nu chiar mai multi. Dar cum s-a ajuns sa fie vehiculate sume atat de mari si, mai ales, de ce tocmai acum?

    Pe scurt, in anul 1993, responsabilii cu „arhitectura“ Internetului au decis ca adresele formate dintr-o singura litera si situate pe domeniile „.com“, „.net“ si „.org“ trebuie puse de-o parte, astfel incat nimeni sa nu le poata cumpara si folosi. Motivul? Specialistii, influentati de cresterea ametitoare a numarului paginilor de internet, se temeau ca, la un moment dat, s-ar putea epuiza toate adresele disponibile. Atunci, ei s-au gandit ca, intrati in criza, ar putea scoate la vanzare si adrese de tip „www.nume-site.litera.com“, unde „litera“ sa poata fi inlocuit cu oricare dintre literele alfabetului, iar „nume-site“ sa fie numele ales de cumparator. Astfel, baza de date cu adrese de Internet ar fi putut fi multiplicata de pana la 26 de ori, cate litere sunt in alfabet.

    Timpul a trecut, iar inginerii au inteles ca aceasta solutie nu va fi necesara, pentru ca Internetul poate sustine in forma sa actuala suficiente adrese web (de pilda, doar pe domeniul „.com“ exista astazi peste 40 de milioane de adrese web). Asa ca acum au acceptat – presati si de insistentele marilor companii care si-au pregatit deja bugetele de shopping – sa elibereze domeniile „de aur“ formate dintr-o singura litera.

    Iar primele companii care se vor aseza la coada pentru a prinde astfel de adrese vor fi probabil acelea care deja au investit milioane de dolari in branduri formate dintr-o singura litera, sunt de parere specialistii. De exemplu, Yahoo! isi promoveaza adesea serviciile folosind simbolul „Y!“, iar in cursul acestui an compania a aplicat pentru inregistrarea marcii comerciale „Y.com“, mizand probabil si pe faptul ca astfel va fi mai bine plasata in lupta pentru inregistrarea domeniului „Y.com“. Inghesuiala va fi destul de mare pentru cele cateva adrese formate dintr-o singura litera de pe domeniul „.com“, mai ales ca, din cele 26 de adrese disponibile, trei sunt deja ocupate. Au existat trei companii care au apucat sa inregistreze cate o astfel de adresa inainte sa fie impuse noile restrictii, in 1993. Ele sunt operatorul de telecomunicatii Qwest (q.com), serviciul de plati PayPal al eBay (x.com) si Nissan (z.com, rezervat pentru prezentarea masinilor sport din seria Nissan Z).

    In afara acestora, alte trei organizatii au „suflat“ autoritatilor cate o adresa din afara domeniului „.com“: acestea au fost „i.net“, inregistrata de operatorul I.NET, firma care distribuie chiar domenii web catre terti, „q.net“, care apartine companiei Q Networks (cu toate ca site-ul nu a fost dezvoltat si apare ca inexistent) si „x.org“, rezervata de Fundatia X.Org, care realizeaza interfete grafice pentru computere pe care ruleaza sistemele de operare Linux si Unix.

    Tocmai pentru ca acum se anunta o batalie apriga pentru celelalte adrese disponibile, modul prin care ICANN va decide castigatorii se anunta foarte interesant. Daca in mod obisnuit organizatia deleaga domeniile „.com“ catre compania VeriSign, care le vinde si plateste un comision catre organismul de reglementare, in aceasta situatie este putin probabil ca adresele sa mearga, pur si simplu, catre cel care da mai mult. Alex Tajirian, director executiv al firmei DomainMart, spune ca domeniile dintr-o singura litera nu vor fi acordate neaparat celui mai bun ofertant si nici companiilor care detin branduri dintr-o singura litera sau care sunt cotate la bursa cu un simbol dintr-o singura litera.

    Una dintre solutii, spune el, este ca VeriSign sa scoata la licitatie domeniile pentru toti cei interesati, urmand sa ofere „dreptul primului refuz“ companiilor care au investit deja intr-un brand similar cu domeniul ofertat (cum ar fi Yahoo!, in cazul domeniului Y.com). Daca respectiva companie nu doreste sa ofere un pret egal cu cel al castigatorului licitatiei, abia atunci cel care a oferit cel mai bun pret va primi adresa dorita.

    Aceasta versiune este destul de credibila, cu toate ca analistii nu sunt inca siguri daca nu va agita apele si mai mult si nu va duce la intentarea de procese impotriva ICANN pentru nerespectarea rezultatelor stabilite prin licitatie.

    Chiar daca procedura exacta de acordare a noilor adrese nu a fost inca stabilita, este probabil sa asistam la un duel pasionant intre companii cu cifre de afaceri de pana la zeci de miliarde de dolari, care se lupta pentru a-i ajuta pe internauti sa devina si mai lenesi decat pana acum.

  • Internetul feminin

    Intre catwalk si weblog, top modelul Alana a creat senzatie cu originala combinatie de haute coutoure si high tech ce strabate proiectul ei numit „360 Fashion“. Insa nu ea va face internetul mai feminin, ci cardul din portofelul femeii obisnuite.

    Oricine priveste lumea din industria informatica observa cu usurinta un dezechilibru: sunt mult mai multi barbati decat femei in profesiunile tehnice. E adevarat ca la o reuniune profesionala – de pilda un targ sau o expozitie IT – proportia pare echilibrata, insa o privire mai atenta releva faptul ca marea majoritate a prezentei feminine provine din zone oarecum adiacente: marketing, relatii cu publicul, management de nivel mediu sau chiar de varf. Pe de alta parte, nici istoria computerelor si a internetului nu este prea bogata in prezente feminine. Facand un mic exercitiu de memorie, doar trei nume mi-au venit repede in minte. Prima ar fi Ada Byron de Lovelace, fiica marelui poet romantic englez, devenita mai tarziu colaboratoarea lui Charles Babbage si, cu siguranta, primul programator din istorie. Ar mai fi doamna contraamiral Grace Murray Hopper, cea care a realizat primul compilator si a avut o contributie importanta la promovarea limbajelor de nivel inalt. In fine, Esther Dyson, jurnalista, eseista si antreprenoare binecunoscuta in lumea IT.

    Nu sunt, desigur, primul care am constatat acest dezechilibru, iar o scurta repriza de cautare prin web aduce la suprafata o intreaga literatura dedicata subiectului. Foarte pe scurt, explicatia vine in principal din zona sociala: educatia fetelor este, prin traditie, mai putin orientata spre stiinte aplicate decat a baietilor, iar acest handicap este apoi sporit de nenumarate stereotipuri culturale privind o presupusa „lipsa de talent tehnologic“. Statisticile nu par sa indice o ameliorare a situatiei: in vreme ce in toate domeniile stiintifice numarul femeilor cu doctorate creste constant, in domeniul informaticii cresterea procentuala este nesemnificativa.

    Tot statisticile releva ca doar 2% dintre voluntarii implicati in proiecte open source sunt femei, iar cand o tanara de 23 de ani pe nume Val Henson ajunge sa contribuie cu patch-uri la nucleul Linux, este privita ca o ciudatenie si se bucura de atentia presei. Insa Val Henson scoate la lumina inca o motivatie: in lumea informaticii inca se resimte o atitudine sexista, impotriva careia Val militeaza activ, in principal prin organizatia LinuxChix.org. Si nu e singura care atrage atentia asupra fenomenului. Ellen Sperus, profesor de informatica la Mills College, dupa ce a obtinut trei licente la MIT, a publicat la randul ei cateva analize privind marginalizarea femeilor in lumea IT si chiar a realizat un program care detecteaza automat mesajele insultatoare (flame) din forumuri online. In plus, in 2001 a fost desemnata „The Sexiest Geek Alive“…

    Insa statisticile mai spun si alte lucruri interesante si pun in evidenta cateva tendinte care merita atentie. Pe langa deja banala crestere a ratei de utilizare a internetului, se constata o crestere accentuata a utilizarii acestuia in randul femeilor. Este de notorietate faptul ca in multe zone ale „web-ului social“ femeile constituie majoritatea (depasind chiar doua treimi pe LiveJournal), insa aici media de varsta este destul de scazuta. Un studiu realizat de Washington Post si Nielsen / NetRatings releva ca procentul femeilor cu serviciu care folosesc internetul este in continua crestere si, dupa unele estimari, se pare ca in Statele Unite l-a depasit pe cel al barbatilor. Spre deosebire de segmentul de varsta inferior, unde socializarea pare mai importanta, motivatia invocata de femeile angajate este in principal legata de economia de timp. Acelasi studiu mai arata ca femeile active tind sa reduca timpul dedicat televiziunii si presei tiparite si sa acorde mai mult timp internetului si radioului. Totodata, ele sunt cele care recurg cel mai adesea la cumparaturi online si folosesc web-ul pentru a se informa in privinta produselor pe care vor sa le cumpere. 

    Daca punem in ecuatie si faptul ca in SUA femeile i-au depasit pe barbati si in privinta cheltuielilor pe tehnologie – fiind responsabile pentru circa 60 de procente din veniturile realizate de producatorii de electronice – plus influenta majora pe care o au in toate cumparaturile domestice, este de asteptat ca marketingul sa reactioneze la aceasta tendinta, iar internetul sa devina din ce in ce mai feminin.

  • Poezie peste IP

    Cine spunea ca poetii clasici vor fi uitati, iar poeziile lor se vor pierde prin rafturile prafuite ale bibliotecilor? De fapt, vocile lor vor rasuna de-acum inainte in mintea utilizatorilor de Internet. Fara metafore, la propriu.

    Poetry Archive este o noua initiativa online, finantata de guvernul de la Londra si organizatii de binefacere, care urmareste sa ofere utilizatorilor  pe Internet inregistrari foarte vechi, in format digital, ale unor mari poeti clasici printre care Alfred Lord Tennyson, William Butler Yeats, Rudyard Kipling, John Betjeman sau Siegfried Sassoon, scrie BBC News Online.

    Iar ei nu sunt singurii poeti ale caror voci vor fi transpuse in fisiere digitale. Andrew Motion, laureatul britanic in poezie care a initiat acest proiect, are in plan sa inregistreze poeti englezi sau americani contemporani recitand poeziile lor, pentru ca viitoare generatii sa poata beneficia de acest avantaj cultural, relateaza BBC News Online.

    „Arhiva care cuprinde fisierele audio digitale, www.poetryarchive.org, va fi de foarte mare folos atat elevilor si studentilor, cat si profesorilor“, a explicat Andrew Motion.

    „Daca exista actori care pot surprinde exact nuanta dorita de poet atunci cand citesc poezii, majoritatea nu reusesc, iar pentru asta vrem sa pastram vocea originala a persoanei care a scris poezia“, a mai spus el. Renumiti poeti contemporani au inceput deja sa faca inregistrari care sa fie introduse in arhiva, iar intentia principala a fondatorului acestui proiect este de a crea o uriasa biblioteca digitala online in care sa fie prezenti cat mai multi poeti, scrie BBC News Online. Ideea este absolut noua, aceasta fiind prima oara  cand utilizatorii la scara larga vor avea acces la astfel de inregistrari.

    In schimb, proiecte de a crea gigantice biblioteci online, care sa cuprinda carti in format digital nu este una tocmai noua, Google, cel mai mare motor de cautare din lume, si Yahoo!, cel mai important portal de Internet, fiind companiile care s-au angajat in asemenea initiative. In cazul Poetry Archive nu vor fi insa probleme legate de drepturile de autor, cum s-a intamplat cu bibliotecile digitale scrise.

    „Cu toate acestea, nu vom reusi niciodata sa aducem la un loc, pe Internet, vocile tuturor marilor poeti. Exista goluri foarte mari, iar oamenii care nu au fost inregistrati citindu-si operele in vremea lor nu vor putea fi adusi in prezent pentru asta“, a spus Andrew Motion, fondatorul Poet Archive.