BusinessMagazin

Blog

  • In sfarsit, Enel a semnat

    Dupa un an de asteptare, compania Enel a semnat saptamana trecuta contractul pentru intrarea in posesia distributiei de electricitate Electrica Muntenia Sud. Cu Capitala in portofoliu, alaturi de Banat si Dobrogea, italienii se mai pot uita de-acum inainte doar spre privatizarea productiei.

     

    Intrebat in urma cu cateva luni, la putin timp dupa preluarea mandatului in Romania, care sunt pierderile cauzate de intarzierea cu un an a semnarii pentru Electrica Muntenia Sud, Matteo Codazzi, country manager al Enel in Romania, spunea ca nici nu vrea sa se gandeasca la raspunsul pentru aceasta intrebare. „Nu te poti gandi la pierderi dintr-o companie pe care nu ai detinut-o niciodata si pe care nu stii cum o va influenta exact managementul propriu, dar cred ca odata ce va fi in portofoliul nostru, vom putea vorbi imediat despre profit net“, spunea in urma cu cateva luni Matteo Codazzi, country managerul Enel in Romania. Desi nu a spus-o, Codazzi se gandea desigur la cat profit ar putea produce EMS tinand cont ca cele doua companii aflate deja in portofoliul Enel, Electrica Dobrogea si Banat, au intrat pe profit inca dupa primul an de management Enel, au avut cresteri ale afacerilor de aproximativ 15%, iar anul trecut au derulat afaceri de 470 de milioane de euro. 

     

    Tinand cont ca hartiile s-au semnat saptamana trecuta si ca intrarea efectiva in posesie se va intampla la sfarsitul anului, Enel va putea vorbi despre profit abia in prima parte a anului 2009. Pana atunci, vor face tot posibilul sa intre cat mai in fata in licitatiile pentru castigarea unui producator de energie, in special unul dintre complexurile energetice care urmeaza a fi scoase la privatizare. Sumele destul de mari care se vehiculeaza pentru achizitia acestor complexuri – nu atat pachetele de actiuni, dar mai ales investitiile de mediu pe care cumparatorul trebuie sa le faca, cifrate la ordinul miliardelor de euro – nu ii sperie pe cei de la Enel. Acestia au pregatit nu numai 1 miliard de euro pentru investitii in Electrica Muntenia Sud, dar si 1,5 miliarde de euro pentru achizitii in Romania.

     

    Iar achizitiile vor viza predominant productia, dat fiind ca, in materie de distributie, Enel are deja cel mai mare portofoliu de clienti – 2,5 milioane – la nivelul intregii tari si probabil Autoritatea Nationala de Reglementare in Energie (ANRE) nu ii va mai permite sa participe la inca o licitatie pentru o distributie electrica. Aceasta deoarece reglementarile ANRE prevad ca o singura companie poate detine maxim 33% din portofoliul de clienti la nivel national, ceea ce inseamna aproximativ 2,8 milioane. Iar cum toate distributiile ramase de privatizat (Electrica Muntenia Nord, Electrica Transilvania Nord si Electrica Transilvania Sud) au fiecare intre 1,04 si 1,2 milioane de consumatori, Enel ar depasi pragul de 2,8 milioane de clienti.

     

    Numai ca Enel si-a adjudecat deja zonele cu cea mai buna dezvoltare economica – Bucuresti si Banat -, unde cresterea cererii de energie urmeaza a fi cea mai mare in urmatorii ani, intre 4 si 8% – asa incat probabil ca inca un portofoliu intins ca teritoriu si greu de operat nu l-ar mai atrage foarte mult. De remarcat ca Enel a ajuns la cel mai mare portofoliu de clienti achizitionand cele mai restranse distributii din punct de vedere geografic. Aceasta inseamna o retea mai restransa pe care trebuie facute investitii, dar si o concentrare buna de clienti (prin cele trei distributii ale sale, Enel controleaza, pe langa Bucuresti, cele mai mari orase ca numar de locuitori, Timisoara si Constanta).

     

    Cu EMS in portofoliu, care a avut anul trecut o cifra de afaceri de 450 de milioane de euro, Enel va avea in 2008 in Romania afaceri de aproximativ 1 miliard de euro – cu putin mai mult decat suma pe care a platit-o pentru a putea intra in posesia pretioasei EMS. Sau, mai precis, pentru a intra in fata celorlalti noua competitori care au intrat in cursa si dintre care o parte s-au retras cand au auzit ca sumele vehiculate depaseau binisor bugetele de 500 de milioane de euro pe care le programasera pentru aceasta achizitie. Singurii care au oferit putin sub Enel, spaniolii de la Iberdrola, ar fi scos fara regrete din buzunare 780 de milioane de euro, deoarece isi doreau in portofoliu Capitala. Asa ca probabil nici ei, nici germanii de la EnBW – specializati tot pe capitale – nu se vor grabi la celelalte licitatii, lasand loc pentru alte grupuri energetice care abia asteapta sa intre pe piata din Romania.

  • PR in loc de publicitate

    Doua dintre cele trei mari companii producatoare de tigari de pe piata romaneasca au facut conferinte de presa in ultimele trei luni. O premiera nu doar pentru ca strategia de comunicare indica o deschidere brusca, ci mai curand pentru ca o astfel de strategie chiar exista. Si totul se datoreaza integrarii.

     

    Saptamana trecuta, liderul pietei romanesti de tigari, British American Tobacco (BAT), ce detine o cota valorica de piata de 39,3% si-a prezentat proiectele de implicare in viata comunitara. Proiecte ce nu sunt singulare, ci au corespondent in aproape toate companiile, fie ele autohtone sau corporatii multinationale. Surpriza a venit insa din avalansa de informatii financiare, de la Paul Ogborn, managing director al BAT, ce a oferit raspuns la sumedenia de curiozitati: previziunile pentru anul in curs vizeaza afaceri in crestere cu 18%, pana la 450 de milioane de lire sterline (663 mil. euro); anul trecut, profitul net a crescut cu 47%, depasind 40 de milioane de euro; investitiile totale au ajuns la 140 de milioane de euro; investitii in training pentru anul in curs de 500.000 de euro; tinta pentru finalul anului – o cota de piata de 40%; „in jur de zece lansari de produse noi, in 2007, din care sase sunt deja pe piata“. Acestea sunt doar cateva exemple de informatii puse „pe masa“ de BAT, dar pentru care orice jurnalist din domeniul economic si-ar fi facut un titlu de glorie din a le afla. Pentru ca in ultimii cinci ani, nici una dintre cele trei mari companii producatoare de tigari (BAT, Philip Morris, Japan Tobacco International) nu a facut conferinte de presa, si, mai mult, erau si foarte retinute in a vorbi despre „detaliile“ financiare.

     

    Philip Morris, care ocupa locul al doilea pe piata romaneasca, a dat tonul noii mode in comunicare prin conferinta de presa pe care a organizat-o in aprilie. Si cel mai probabil ca si ocupanta locului al treilea in ierarhia vanzarilor de tutun de pe piata romaneasca, Japan Tobacco International, pregateste o actiune similara. Care a fost insa declicul ce a pus punct unei taceri de cativa ani? Poate ca este vorba despre o simpla coincidenta, dar dispozitia de comunicare pe subiecte de business, altadata „impertinente“, coincide in mod izbitor cu interzicerea totala a publicitatii la produsele din tutun, conform normelor comunitare. De la inceputul acestui an, tigarile au parasit panotajele si presa scrisa, dupa ce disparusera din media audiovizuala de ani buni. Comunicarea altadata nemijlocita trebuie sa urmeze acum drumuri intortocheate pentru a ajunge la fumator. E adevarat, pentru promovarea tigarilor se cladeste acum o intreaga industrie prin care consumatorul e bombardat de mail-uri, telefoane, SMS-uri, mesaje altminteri personalizate si care au avantajele lor. Dar cer eforturi mai mari: pentru ca mesajul sa ajunga la acelasi numar de fumatori ce vedeau altadata reclama fie pe panotaj, stand in masina la semafor, fie rasfoind revista preferata, acum o armata intreaga de oameni trebuie sa butoneze tastaturi, telefoane sau sa lipeasca plicuri ce contin mesaje de prezentare si promovare a produselor noi. Pentru ca daca fumatorul nu afla ca s-a lansat un nou produs, n-are nici un motiv sa-l cumpere si sa-l incerce. In conditiile in care numai BAT si-a programat pentru 2007 nu mai putin de zece lansari de noi produse, e clar ca interzicerea publicitatii n-a scos companiile producatoare de tigari din afaceri. Cu siguranta ca departamentele de promovare au cam la fel de multa treaba ca si in alti ani.

     

    Nu e de mirare, in aceste conditii, in care mesajele n-au disparut, dar s-au disipat, ca presa a capatat brusc mai multa valoare in ochii companiilor din domeniu. Pentru ca interesul jurnalistilor a fost viu si in anii trecuti, macar prin dimensiunea pe care o are piata tigarilor, ce a ajuns in 2006 la 1,4 miliarde de euro, fiind cea mai mare piata de bunuri de larg consum din Romania. Doar vanzarile de bere ii sunt „aproape“, la o distanta de cateva sute de milioane de euro. Si la distanta vor ramane si in continuare, pentru ca piata tigarilor se va dubla, ca valoare, in urmatorii trei ani, ajungand aproape de 3 miliarde de euro, din cauza cresterilor (asteptate) ale preturilor la tigari. Pentru a ajunge la acelasi nivel ca si in Uniunea Europeana, accizele trebuie sa creasca atat de mult, incat pretul la raft va ajunge, in urmatorii trei ani, la 10 lei pentru un pachet ce costa acum 5 lei.

     

    Chiar si cu pretul actual, ce va creste la 1 iulie cu circa 20 bani pe pachet, vanzarile de tigari sunt, in valoare, cele mai importante de pe toata piata romaneasca a bunurilor de larg consum. De pe urma lor, bugetul de stat colecteaza anual taxe si impozite ce se invarte in jurul a unui miliard de euro.

     

    Cu asemenea valori la mijloc, atentia presei va fi din ce in ce mai vie, cu atat mai mult cu cat si departamentele de comunicare ale companiilor din domeniu devin tot mai interesate sa discute. Daca outdoor nu mai e, macar PR sa fie. Si, la nevoie, chiar presa economica.

  • Dureros, euforia trecea

    Temele politice ale zilei isi pierd din capacitatea de impact pe care o au asupra populatiei, aproape indiferent de gradul de violenta promovat in discursurile publice. Tema suspendarii presedintelui, puternic personalizata si care a atras atentia majoritatii romanilor, nu a reusit sa-i determine pe acestia sa vina la vot (decat in proportie de 44,5%), miza nefiind importanta pentru ei.

     

    Motivatiile absenteismului sunt multiple, fiind greu de crezut ca exista o opinie majoritar formata in randul non-votantilor: fie este vorba despre o demobilizare a sustinatorilor sefului statului, prea siguri de victoria finala, fie ca este vorba de comoditate sau lipsa de interes. Desi taberele politice s-au straduit sa interpreteze in fel si chip aceasta prezenta la urne, nimeni nu a recunoscut ca, printre motivatiile romanilor de a nu se prezenta la vot, se afla si aceea ca, in general, clasa politica nu mai are multe de oferit unor categorii importante de electorat. Sau ca, in randul electoratului, devin tot mai numerosi cei care cred ca politica nu mai poate sa le influenteze propria viata.

     

    Desigur, actorii politici importanti s-au straduit sa profite la maxim de victoria populara si sa-si ascunda esecul in spatele unor strategii de reinterpretare a votului. Am asistat din nou la abuzuri de interpretare, prin care se gasesc simbolistici opuse asociate rezultatului referendumului. Romania celor multi, care nu au venit la vot, nu mai conteaza parca pentru nimeni.

     

    In analizele publice ale sondajelor de opinie, procentele non-votantilor sunt neglijate. Desigur, sunt foarte importante rezultatele posibile ale unui scrutin (obtinute prin excluderea non-raspunsurilor la intrebarea legata de intentia de vot), in contextul in care impartirea „placintei electorale“ este miza principala a jocului politic. Pe de alta parte insa, constat lipsa referirilor la „majoritatea tacuta“ din punct de vedere politic. Sigur, nu prea am vazut sondaje in care sa existe o majoritate a celor care declara ca nu se prezinta la vot. Distanta dintre declaratie si comportament nu poate fi redusa la minim atata vreme cat fiecare respondent are libertatea de a actiona dupa cum doreste in momentul votului.

     

    Din acest motiv este prezentata „intentia de vot“, care nu este decat o estimare a comportamentului de la urne. De cele mai multe ori, aceasta estimare se apropie insa destul de mult de rezultatul final de la urne.

    Dar, sa revenim la majoritatea tacuta, care incepe sa se desprinda de jocul politic. Mai multe studii din ultimii doi ani indicau aceasta desprindere a oamenilor obisnuiti de politic. S-a amintit in mai multe randuri de faptul ca agenda populatiei este diferita de cea a politicienilor. Acestia par a-si modela opiniile in functie de subiectele zilei si de modul in care sunt ele reflectate in dezbaterile publice.

     

    Intrebarea, la care pare ca se evita raspunsurile, este legata de motivele care stau la baza ruperii de politic. Pe fond, politicul este menit a asigura buna functionare a statului si, prin transfer, la asigurarea unei medieri intre interesele grupurilor divergente din societate. Una dintre regulile unanim acceptate ale democratiei este aceea ca, in caz de conflict de idei, majoritatea decide, fara insa a afecta in mod ireversibil interesele minoritatii.

     

    In cel mai recent sondaj realizat de Data Media si Institutul Pro, doar 10% dintre respondenti se declarau mai interesati de subiectele politice comparativ cu alte subiecte. De asemenea, 62% se declarau foarte multumiti sau destul de multumiti de propria viata. Romanii par mai linistiti cu propria viata fara sa se mai amestece in politica. Cum sa-i intereseze de cei carora le platesc bani pentru a conduce tara, daca pe acestia nu-i intereseaza problemele lor, care tin mai degraba de viata de zi cu zi decat de galagia de la Bucuresti? Cresterea nivelului de trai, preocuparea principala a romanilor in ultimii ani, nu reprezinta un indicator cu evolutii bruste, astfel incat sa conduca la o constientizare brusca a „meritelor“ politicienilor.

     

    Clasa politica a epuizat un proiect care a oferit justificari pentru toate „sacrificiile“ cerute populatiei. Romania a aderat la Uniunea Europeana, iar politicienii nu au reusit inca sa creeze un nou obiectiv national, care sa coaguleze energiile constructive. Politicienii sunt acum macinati de dispute personale care par ca depasesc in importanta problemele cetatenilor obisnuiti.

     

    Trezirea din euforia oferita de atingerea unui obiectiv national important, atins, si asa, dupa indelungate chinuri, la realitatea sociala a Romaniei de azi pare a fi un proces dureros pentru unii politicieni care nu reusesc sa mai intinda o mana catre populatie. Lipsa de adecvare a mesajelor politice pare insa a fi intretinuta de cei ce doresc intrarea in noua elita politica care se pregateste sa se nasca la Bucuresti. Probabil, din panselutele sadite in Piata Universitatii in 1990, dar si din intrebarile create de politicieni, la care acestia nu mai doresc sa dea raspunsuri.

  • Dureros, euforia trecea

    Temele politice ale zilei isi pierd din capacitatea de impact pe care o au asupra populatiei, aproape indiferent de gradul de violenta promovat in discursurile publice. Tema suspendarii presedintelui, puternic personalizata si care a atras atentia majoritatii romanilor, nu a reusit sa-i determine pe acestia sa vina la vot (decat in proportie de 44,5%), miza nefiind importanta pentru ei.

     

    Motivatiile absenteismului sunt multiple, fiind greu de crezut ca exista o opinie majoritar formata in randul non-votantilor: fie este vorba despre o demobilizare a sustinatorilor sefului statului, prea siguri de victoria finala, fie ca este vorba de comoditate sau lipsa de interes. Desi taberele politice s-au straduit sa interpreteze in fel si chip aceasta prezenta la urne, nimeni nu a recunoscut ca, printre motivatiile romanilor de a nu se prezenta la vot, se afla si aceea ca, in general, clasa politica nu mai are multe de oferit unor categorii importante de electorat. Sau ca, in randul electoratului, devin tot mai numerosi cei care cred ca politica nu mai poate sa le influenteze propria viata.

     

    Desigur, actorii politici importanti s-au straduit sa profite la maxim de victoria populara si sa-si ascunda esecul in spatele unor strategii de reinterpretare a votului. Am asistat din nou la abuzuri de interpretare, prin care se gasesc simbolistici opuse asociate rezultatului referendumului. Romania celor multi, care nu au venit la vot, nu mai conteaza parca pentru nimeni.

     

    In analizele publice ale sondajelor de opinie, procentele non-votantilor sunt neglijate. Desigur, sunt foarte importante rezultatele posibile ale unui scrutin (obtinute prin excluderea non-raspunsurilor la intrebarea legata de intentia de vot), in contextul in care impartirea „placintei electorale“ este miza principala a jocului politic. Pe de alta parte insa, constat lipsa referirilor la „majoritatea tacuta“ din punct de vedere politic. Sigur, nu prea am vazut sondaje in care sa existe o majoritate a celor care declara ca nu se prezinta la vot. Distanta dintre declaratie si comportament nu poate fi redusa la minim atata vreme cat fiecare respondent are libertatea de a actiona dupa cum doreste in momentul votului.

     

    Din acest motiv este prezentata „intentia de vot“, care nu este decat o estimare a comportamentului de la urne. De cele mai multe ori, aceasta estimare se apropie insa destul de mult de rezultatul final de la urne.

    Dar, sa revenim la majoritatea tacuta, care incepe sa se desprinda de jocul politic. Mai multe studii din ultimii doi ani indicau aceasta desprindere a oamenilor obisnuiti de politic. S-a amintit in mai multe randuri de faptul ca agenda populatiei este diferita de cea a politicienilor. Acestia par a-si modela opiniile in functie de subiectele zilei si de modul in care sunt ele reflectate in dezbaterile publice.

     

    Intrebarea, la care pare ca se evita raspunsurile, este legata de motivele care stau la baza ruperii de politic. Pe fond, politicul este menit a asigura buna functionare a statului si, prin transfer, la asigurarea unei medieri intre interesele grupurilor divergente din societate. Una dintre regulile unanim acceptate ale democratiei este aceea ca, in caz de conflict de idei, majoritatea decide, fara insa a afecta in mod ireversibil interesele minoritatii.

     

    In cel mai recent sondaj realizat de Data Media si Institutul Pro, doar 10% dintre respondenti se declarau mai interesati de subiectele politice comparativ cu alte subiecte. De asemenea, 62% se declarau foarte multumiti sau destul de multumiti de propria viata. Romanii par mai linistiti cu propria viata fara sa se mai amestece in politica. Cum sa-i intereseze de cei carora le platesc bani pentru a conduce tara, daca pe acestia nu-i intereseaza problemele lor, care tin mai degraba de viata de zi cu zi decat de galagia de la Bucuresti? Cresterea nivelului de trai, preocuparea principala a romanilor in ultimii ani, nu reprezinta un indicator cu evolutii bruste, astfel incat sa conduca la o constientizare brusca a „meritelor“ politicienilor.

     

    Clasa politica a epuizat un proiect care a oferit justificari pentru toate „sacrificiile“ cerute populatiei. Romania a aderat la Uniunea Europeana, iar politicienii nu au reusit inca sa creeze un nou obiectiv national, care sa coaguleze energiile constructive. Politicienii sunt acum macinati de dispute personale care par ca depasesc in importanta problemele cetatenilor obisnuiti.

     

    Trezirea din euforia oferita de atingerea unui obiectiv national important, atins, si asa, dupa indelungate chinuri, la realitatea sociala a Romaniei de azi pare a fi un proces dureros pentru unii politicieni care nu reusesc sa mai intinda o mana catre populatie. Lipsa de adecvare a mesajelor politice pare insa a fi intretinuta de cei ce doresc intrarea in noua elita politica care se pregateste sa se nasca la Bucuresti. Probabil, din panselutele sadite in Piata Universitatii in 1990, dar si din intrebarile create de politicieni, la care acestia nu mai doresc sa dea raspunsuri.

  • Un Siegfried de conjunctura

    Pe un blog politic autohton, respectabil si bine informat, s-a iscat saptamana trecuta o interesanta discutie despre ce ar trebui sa se intample ca sprijinul popular pentru Traian Basescu sa cada de pe inaltimile unde il vad acum sondajele.

     

    Concluziile, dupa cum va puteti usor inchipui, au fost triste pentru adversarii actualului presedinte: excluzand cataclismele naturale, pe Basescu il asteapta o cariera politica cu mult mai lunga – in democratie – decat cea a predecesorului sau, Ion Iliescu. Sau, dupa cum plastic s-a exprimat un orator virtual, „singura posibilitate ca starletul sa moara politic ar fi sa calce cu masina, fiind turmentat, o baba de 95 de ani gravida in luna a noua“.

     

    Asadar, tot un cataclism, insa cu o alta distributie de roluri. Suntem, prin urmare, condamnati la Traian Basescu? Eu, unul, nu sunt convins ca intrebarea e corect formulata, chiar daca ea exista in stare latenta in mintea multora. Stiu si va rog sa ma credeti pe cuvant ca Traian Basescu nu este un implacabil „Traian cel Mare“ coborat intre politicienii romani pentru a implini un anume destin. Imi place sa cred ca nici presedintele nu se considera (inca) asa ceva, chiar daca – ametit, poate, de tamaia catedralei si de tamaierile intelectualilor – recent, la Sibiu, a tras cu de la sine putere o aura deasupra-si.

     

    Actualul personaj-problema al scenei politice este mai curand un produs al unui mecanism care se invata la Economia de-a XI-a: binomul cerere-oferta. Omul politic Traian Basescu a aparut, s-a manifestat si a izbandit in momente in care piata suferea de o carenta intr-un anumit punct. A fost, pastrand proportiile, o Dacie (nu neaparat mai fiabila, insa cu un marketing fantastic) aparuta intr-o piata dominata de trasuri si motorete; o „schimbare“.

     

    In decembrie 1997 – cand i-a acordat un interviu jurnalistului Claudiu Saftoiu de la Evenimentul Zilei – a satisfacut nevoia de schimbare a unei figuri deja mult prea uzate. Acel interviu critic la adresa premierului Victor Ciorbea si apoi schimbarea Guvernului au fost prima mare promotie reusita cu modelul „Traian Basescu“. De aici incolo, produsul a mai fost restilizat, insa niciodata modificat esential, intrucat piata a dat semne ca prefera forma originala. In iunie 2000, cand a castigat Primaria Capitalei in fata lui Sorin Oprescu, a fost singurul care satisfacea in proportii egale si fobia de PDSR, si lehamitea de motorul in trei timpi al Conventiei, inchipuit de Viorel Lis sau Calin Chirita. In mai 2001, cand i-a luat functia lui Roman („Petre, esti cel mai bun!“), emana cea mai convingatoare impresie de „schimbare“, desi cu doar cateva luni inainte inregistrase un esec formidabil ca director de campanie prezidentiala al rivalului sau. La fel, in 2004, cand a castigat si Primaria Capitalei si Presedintia, era alternativa evidenta la doua modele total nepotrivite – ca performante, respectiv consum – cu nevoile clientilor.

     

    Acum, modelul de succes de altadata este intr-un moment de cumpana: a castigat detasat o cursa in care a fost obligat sa-si inventeze un adversar, fie el si colectiv, pentru a da impresia de performanta. Referendumul in care Traian Basescu s-a batut doar cu Traian Basescu (cei 322, oligarhii, au fost doar pretextul inteligent speculat de laboratorul de marketing) a fost castigat, evident, de Traian Basescu; insa orice castigator are in spate un invins. Modelul pe care l-au ales cei aproape 75% dintre votanti a avut aceleasi specificatii tehnice ca in 2004, insa uzura a devenit evidenta pentru cine s-a uitat sub capota.

     

    Actualul presedinte nu a mai fost atat de convingator ca purtator al unui discurs de schimbare, de descatusare precum in trecut. Potrivit datelor oficiale, acum a fost nevoie de aproape de doua ori mai multi bani ca in 2004 pentru a scoate un rezultat cu putin superior: asta nu arata doar ca Traian Basescu si-a mai pierdut din farmecul care-l facea gratis tinta a stampilelor de vot, ci si ca s-a modificat compozitia chimica a electoratului. Standardele din urma cu trei ani, grupate in nevoia de „schimbare“, s-au modificat la randul lor. Traian Basescu nu este inca obligat sa tina cont de asta, pentru ca momentul 2009 este indeajuns de aproape ca sa mai poata folosi din euforia inertiala a momentelor 2004 si 2007 si suficient de indepartat ca sa incerce sa ajusteze din mers performantele, astfel incat sa nu fie luat prin surprindere de un model alternativ.

     

    Asadar, cum cred ca ar fi trebuit formulata intrebarea de la inceput? Ceva de genul „cat ne mai satisface actualul model de Traian Basescu?“ mi se pare si mult mai adecvat. Si intelectualii se bucura de cate o „masina de fenomenolog trecut prin scoala pilotilor de Formula 1“, insa atentie: si-o permit doar in leasing. Ceea ce inseamna si ca le depaseste posibilitatile imediate, dar si ca, la o adica, o pot schimba pentru un model mai potrivit.

  • Un Siegfried de conjunctura

    Pe un blog politic autohton, respectabil si bine informat, s-a iscat saptamana trecuta o interesanta discutie despre ce ar trebui sa se intample ca sprijinul popular pentru Traian Basescu sa cada de pe inaltimile unde il vad acum sondajele.

     

    Concluziile, dupa cum va puteti usor inchipui, au fost triste pentru adversarii actualului presedinte: excluzand cataclismele naturale, pe Basescu il asteapta o cariera politica cu mult mai lunga – in democratie – decat cea a predecesorului sau, Ion Iliescu. Sau, dupa cum plastic s-a exprimat un orator virtual, „singura posibilitate ca starletul sa moara politic ar fi sa calce cu masina, fiind turmentat, o baba de 95 de ani gravida in luna a noua“.

     

    Asadar, tot un cataclism, insa cu o alta distributie de roluri. Suntem, prin urmare, condamnati la Traian Basescu? Eu, unul, nu sunt convins ca intrebarea e corect formulata, chiar daca ea exista in stare latenta in mintea multora. Stiu si va rog sa ma credeti pe cuvant ca Traian Basescu nu este un implacabil „Traian cel Mare“ coborat intre politicienii romani pentru a implini un anume destin. Imi place sa cred ca nici presedintele nu se considera (inca) asa ceva, chiar daca – ametit, poate, de tamaia catedralei si de tamaierile intelectualilor – recent, la Sibiu, a tras cu de la sine putere o aura deasupra-si.

     

    Actualul personaj-problema al scenei politice este mai curand un produs al unui mecanism care se invata la Economia de-a XI-a: binomul cerere-oferta. Omul politic Traian Basescu a aparut, s-a manifestat si a izbandit in momente in care piata suferea de o carenta intr-un anumit punct. A fost, pastrand proportiile, o Dacie (nu neaparat mai fiabila, insa cu un marketing fantastic) aparuta intr-o piata dominata de trasuri si motorete; o „schimbare“.

     

    In decembrie 1997 – cand i-a acordat un interviu jurnalistului Claudiu Saftoiu de la Evenimentul Zilei – a satisfacut nevoia de schimbare a unei figuri deja mult prea uzate. Acel interviu critic la adresa premierului Victor Ciorbea si apoi schimbarea Guvernului au fost prima mare promotie reusita cu modelul „Traian Basescu“. De aici incolo, produsul a mai fost restilizat, insa niciodata modificat esential, intrucat piata a dat semne ca prefera forma originala. In iunie 2000, cand a castigat Primaria Capitalei in fata lui Sorin Oprescu, a fost singurul care satisfacea in proportii egale si fobia de PDSR, si lehamitea de motorul in trei timpi al Conventiei, inchipuit de Viorel Lis sau Calin Chirita. In mai 2001, cand i-a luat functia lui Roman („Petre, esti cel mai bun!“), emana cea mai convingatoare impresie de „schimbare“, desi cu doar cateva luni inainte inregistrase un esec formidabil ca director de campanie prezidentiala al rivalului sau. La fel, in 2004, cand a castigat si Primaria Capitalei si Presedintia, era alternativa evidenta la doua modele total nepotrivite – ca performante, respectiv consum – cu nevoile clientilor.

     

    Acum, modelul de succes de altadata este intr-un moment de cumpana: a castigat detasat o cursa in care a fost obligat sa-si inventeze un adversar, fie el si colectiv, pentru a da impresia de performanta. Referendumul in care Traian Basescu s-a batut doar cu Traian Basescu (cei 322, oligarhii, au fost doar pretextul inteligent speculat de laboratorul de marketing) a fost castigat, evident, de Traian Basescu; insa orice castigator are in spate un invins. Modelul pe care l-au ales cei aproape 75% dintre votanti a avut aceleasi specificatii tehnice ca in 2004, insa uzura a devenit evidenta pentru cine s-a uitat sub capota.

     

    Actualul presedinte nu a mai fost atat de convingator ca purtator al unui discurs de schimbare, de descatusare precum in trecut. Potrivit datelor oficiale, acum a fost nevoie de aproape de doua ori mai multi bani ca in 2004 pentru a scoate un rezultat cu putin superior: asta nu arata doar ca Traian Basescu si-a mai pierdut din farmecul care-l facea gratis tinta a stampilelor de vot, ci si ca s-a modificat compozitia chimica a electoratului. Standardele din urma cu trei ani, grupate in nevoia de „schimbare“, s-au modificat la randul lor. Traian Basescu nu este inca obligat sa tina cont de asta, pentru ca momentul 2009 este indeajuns de aproape ca sa mai poata folosi din euforia inertiala a momentelor 2004 si 2007 si suficient de indepartat ca sa incerce sa ajusteze din mers performantele, astfel incat sa nu fie luat prin surprindere de un model alternativ.

     

    Asadar, cum cred ca ar fi trebuit formulata intrebarea de la inceput? Ceva de genul „cat ne mai satisface actualul model de Traian Basescu?“ mi se pare si mult mai adecvat. Si intelectualii se bucura de cate o „masina de fenomenolog trecut prin scoala pilotilor de Formula 1“, insa atentie: si-o permit doar in leasing. Ceea ce inseamna si ca le depaseste posibilitatile imediate, dar si ca, la o adica, o pot schimba pentru un model mai potrivit.

  • Petrolul Israelului

    Lucien Bronicki este unul dintre cei mai renumiti experti israelieni in energia geotermala, dar cand m-am intalnit cu el in urma cu doua saptamani la universitatea Ben Gurion din desertul Negev nu voia sa vorbeasca decat despre puturi de petrol. Israelul, imi spunea el, a descoperit petrolul.

     

    Aratand spre o camera plina de studenti in an terminal, Bronicki a spus: „Acestea sunt puturile noastre de petrol“. Era o priveliste pe cinste. O data pe an, studentii in inginerie medicala, software, inginerie electrica si computere de la Ben Gurion fac prezentari elaborate ale proiectelor lor de diploma. Sau – ca in cazul unui robot care se furisa pe langa mine, construit tot de un student – demonstreaza cum functioneaza mecanismele pe care le-au inventat.

     

    …

     

    Thomas Friedman este comentator la The New York Times si detinator a trei premii Pulitzer. Urmatorul sau articol va aparea in numarul din 4 iulie al BUSINESS Magazin

     

    Traducerea si adaptarea de Mihai MitricA

    Cititi continuarea articolului in editia tiparita a revistei

  • Petrolul Israelului

    Lucien Bronicki este unul dintre cei mai renumiti experti israelieni in energia geotermala, dar cand m-am intalnit cu el in urma cu doua saptamani la universitatea Ben Gurion din desertul Negev nu voia sa vorbeasca decat despre puturi de petrol. Israelul, imi spunea el, a descoperit petrolul.

     

    Aratand spre o camera plina de studenti in an terminal, Bronicki a spus: „Acestea sunt puturile noastre de petrol“. Era o priveliste pe cinste. O data pe an, studentii in inginerie medicala, software, inginerie electrica si computere de la Ben Gurion fac prezentari elaborate ale proiectelor lor de diploma. Sau – ca in cazul unui robot care se furisa pe langa mine, construit tot de un student – demonstreaza cum functioneaza mecanismele pe care le-au inventat.

     

    …

     

    Thomas Friedman este comentator la The New York Times si detinator a trei premii Pulitzer. Urmatorul sau articol va aparea in numarul din 4 iulie al BUSINESS Magazin

     

    Traducerea si adaptarea de Mihai MitricA

    Cititi continuarea articolului in editia tiparita a revistei

  • Asteptam sa iasa in strada

    Preturile panotajelor ar putea urca spre dublu in urmatorii doi-trei ani, in ciuda faptului ca anul 2007 i-a scos de pe piata pe cei mai fideli clienti de publicitate outdoor, producatorii de tigari.

     

    Nici n-au disparut bine de pe panourile de pe strada reclamele la tigari, ca locul lor a fost luat de noi clienti. Momentul interzicerii reclamelor la tigarete a fost, in ciuda temerilor, benefic pentru afacerile companiilor din domeniul outdoor. Desi retragerea producatorilor de tigarete a echivalat cu golirea a circa 30% din spatii (cat detineau acestia), miscarea s-a dovedit castigatoare pentru furnizori. Piata panotajelor publicitare, ce a ajuns anul trecut la o valoare de 32 de milioane de euro, va continua sa creasca si in 2007, sustin oamenii din domeniu, in ciuda retragerii clientilor ce aveau cel mai mare grad de ocupare a spatiilor de publicitate stradala.

     

    „Cresterea pietei se va plasa intre 20 si 30%“, estimeaza Silvia Coserea, director de marketing si vanzari la Euromedia. Compania, a carei cifra de afaceri a depasit in 2006, conform estimarilor, 15 milioane de euro, se plaseaza pe primul loc in topul firmelor de profil de pe piata romaneasca. Explicatia optimismului ar sta in faptul ca preturile platite de producatorii de tigarete erau mai mici decat cele aplicate celor ce le-au luat locul, spune Dierk Zeigert, director general al News Outdoor Romania. Compania ocupa locul al doilea pe piata romaneasca de outdoor, inregistrand anul trecut o cifra de afaceri de 6 milioane de euro in 2006.

     

    Reducerea portofoliilor de clienti pentru panotaje cu aproape o treime ar fi putut provoca un cutremur in piata. Invers insa, disparitia „tutunului“ a accelerat ritmul de crestere al pietei in prima parte a anului, declara Ioana Latea, analyst general management la Affichage Romania. Iar panta nu urmeaza sa se incline nici de-acum incolo: pentru anul in curs, toate companiile din outdoor se asteapta la cresteri de doua cifre. „Estimam ca cifra de afaceri va fi mai mare cu 15-20% fata de anul trecut“, afirma Lucian Palaz, CEO si vicepresedinte al Affichage Romania, companie ce ocupa locul al treilea in piata. Compania a realizat anul trecut o cifra de afaceri de aproape 5,2 mil. euro.

     

    Contractele cu firmele producatoare de tutun au fost inlocuite in principal de cele cu clienti din telecomunicatii, retail si bunuri de larg consum, cafea, bere si racoritoare, divertisment si automobile. Disparitia publicitatii la tutun a fost resimtita, spune Silvia Coserea, „pe anumite tipuri de suport si in principal in orasele secundare“ (cu consum mai mic de outdoor). Influentele insa au fost minore, sustine Coserea, pentru ca au aparut clienti noi, ce au introdus outdoor-ul in mixul de media sau chiar il folosesc ca principal mijloc de comunicare.

     

    Golurile lasate de oprirea campaniilor la tigari, explica Mihaela Rus, manager general al companiei clujene Vitrina, „au fost ocupate aproape din mers de alti consumatori «frustrati» pana la acest moment de faptul ca retelele de outdoor erau, intr-un fel, monopolizate“. Vitrina este singura agentie de publicitate full service din afara Bucurestiului si cea mai mare agentie de publicitate din provincie, cifra de afaceri din 2006 depasind 5 milioane de euro. Anul trecut, divizia de outdoor a realizat peste 20% (1,1 mil. euro) din cifra de afaceri, ponderea mentinandu-se relativ constanta fata de 2005, cand vanzarile pe outdoor au fost de 860.000 de euro. „Pentru 2007 estimam o crestere de minim 15% pentru cifra de afaceri si aproximativ aceeasi suma ca anul trecut pentru veniturile din divizia outdoor“, mai spune Rus.

     

    Evident, nu doar interzicerea publicitatii la tutun determina cresterea valorica a pietei de outdoor. Piata de publicitate, este de parere Zeigert, „profita de cresterea globala a economiei romanesti si de investitiile straine substantiale ce au adus, in 2006, cheltuielile globale pe publicitate la aproape 400 de milioane de euro“. Outdoor-ul a ocupat anul trecut circa 8% din piata publicitatii, procent similar pietei din Marea Britanie. Pe pietele aflate in dezvoltare, ca Rusia si China, segmentul de outdoor detine cote de doua cifre din cheltuielile totale pe publicitate, in timp ce in SUA si Germania ponderea lui se plaseaza la 4%.

     

    Una din principalele schimbari de pe piata urmeaza sa vizeze preturile la panotaje, care acum sunt mai mici decat in aproape toate tarile europene. „Mi-as dori sa avem, de exemplu, preturile practicate in Bulgaria, de doua ori mai mari decat cele din Romania“, spune Zeigert. El crede ca in urmatorii trei ani, valoarea anuala a cheltuielilor pentru promovarea outdoor se va dubla, ceea ce ar sustine cresterea preturilor. Mihaela Rus considera insa ca astfel de previziuni sunt nerealiste, pentru ca „acum, in tara, tendinta autoritatilor locale este de a reduce drastic numarul suporturilor, in conformitate cu planurile de urbanism generale ale localitatilor“. Aceasta dupa perioada de haos de pana acum, cand orice colt de strada sau cladire a ajuns sa aiba unul sau mai multe panouri.

     

    In afara de cresterea cererii pentru servicii de outdoor, sustine Silvia Coserea, piata este influentata insa si de modificarile in comportamentul consumatorilor, care sunt tot mai mobili, petrecand tot mai mult timp in afara casei. Pentru acest tip de consumatori, publicitatea de tip outdoor „este eficienta din punctul de vedere al costurilor, intrucat cei vizati sunt in permanent contact cu mediul respectiv“. Un rol important in cresterea cererii de panotaje este calitatea tot mai buna a mobilierului urban destinat publicitatii, spune Mihaela Rus. Dar principalul motor de crestere ramane avantajul ca suport media in sine comparativ cu celelalte, avand in vedere publicul-tinta mai larg si costurile mai reduse. In plus, este vizibila in piata, adauga managerul Vitrina, tendinta de concentrare a suporturilor outdoor in jurul catorva jucatori majori de pe piata, „odata cu disparitia altora mai mici si incapabili sa tina pasul din punct de vedere calitativ cu serviciile oferite de companiile mari“. Servicii care sunt in relatie directa cu puterea de investitii a companiilor: cu cat e mai mare cifra de afaceri, cu atat bugetul de investitii poate fi mai mare. Pe piata sunt acum prezente in jur de 30 de companii la nivel national, dar trei dintre ele (Euromedia, News Outdoor si Affichage), ale caror cifre de afaceri cumulate depasesc 15 milioane de euro, ocupa jumatate din piata de outdoor.

     

    News Outdoor si-a bugetat pentru anul in curs doua milioane de euro, suma egala cu investitiile din ultimii trei ani. Peste un milion de euro au fost destinati constructiilor noi si modernizarii structurilor instalate anterior, explica Zeigert, diferenta fiind cheltuita pe echipamente. Affichage, in schimb, a planuit sa investeasca in 2007 in resurse umane, cresterea retelei de panouri si imbunatatirea retelei actuale, conform Ioanei Latea.

     

    Vitrina, infiintata in 1992 la Cluj, cand producatorul auto Dacia a fost primul client la nivel national, se afla acum in proces de extindere teritoriala a activitatii. Compania a deschis o reprezentanta in Bucuresti in 1997, dar abia zece ani mai tarziu Mihaela Rus a considerat ca e momentul sa creasca afacerea din Capitala. „Multi clienti de-ai nostri au fost cumparati de grupuri internationale sau si-au mutat sediul in Bucuresti si vor acolo o echipa dedicata“, a declarat anterior pentru BUSINESS Magazin Mihaela Rus. „Avem clienti carora noi le-am semnat brandul si care au mers cu noi mai mult timp, cum a fost in perioada de glorie a Ardaf. Am luat-o de la zero si cu Banca Transilvania, am contribuit la imaginea Farmec, am lucrat pentru Eximtur.“ Dar, spune Rus, compania pe care o conduce nu a fost niciodata dependenta de un singur client: „niciunul nu ne-a adus mai mult de 15% din cifra de afaceri“. Iar acum, mare parte din clienti cer servicii la nivelul Capitalei, asa ca din cei 75 de angajati ai firmei, aproape o treime sunt in biroul din Bucuresti.

     

    Fie ca e vorba de extindere teritoriala, investitii pentru cresterea retelelor sau recrutarea de noi angajati, toate companiile din segmentul de outdoor isi securizeaza deci pozitiile pe o piata in crestere.

  • Asteptam sa iasa in strada

    Preturile panotajelor ar putea urca spre dublu in urmatorii doi-trei ani, in ciuda faptului ca anul 2007 i-a scos de pe piata pe cei mai fideli clienti de publicitate outdoor, producatorii de tigari.

     

    Nici n-au disparut bine de pe panourile de pe strada reclamele la tigari, ca locul lor a fost luat de noi clienti. Momentul interzicerii reclamelor la tigarete a fost, in ciuda temerilor, benefic pentru afacerile companiilor din domeniul outdoor. Desi retragerea producatorilor de tigarete a echivalat cu golirea a circa 30% din spatii (cat detineau acestia), miscarea s-a dovedit castigatoare pentru furnizori. Piata panotajelor publicitare, ce a ajuns anul trecut la o valoare de 32 de milioane de euro, va continua sa creasca si in 2007, sustin oamenii din domeniu, in ciuda retragerii clientilor ce aveau cel mai mare grad de ocupare a spatiilor de publicitate stradala.

     

    „Cresterea pietei se va plasa intre 20 si 30%“, estimeaza Silvia Coserea, director de marketing si vanzari la Euromedia. Compania, a carei cifra de afaceri a depasit in 2006, conform estimarilor, 15 milioane de euro, se plaseaza pe primul loc in topul firmelor de profil de pe piata romaneasca. Explicatia optimismului ar sta in faptul ca preturile platite de producatorii de tigarete erau mai mici decat cele aplicate celor ce le-au luat locul, spune Dierk Zeigert, director general al News Outdoor Romania. Compania ocupa locul al doilea pe piata romaneasca de outdoor, inregistrand anul trecut o cifra de afaceri de 6 milioane de euro in 2006.

     

    Reducerea portofoliilor de clienti pentru panotaje cu aproape o treime ar fi putut provoca un cutremur in piata. Invers insa, disparitia „tutunului“ a accelerat ritmul de crestere al pietei in prima parte a anului, declara Ioana Latea, analyst general management la Affichage Romania. Iar panta nu urmeaza sa se incline nici de-acum incolo: pentru anul in curs, toate companiile din outdoor se asteapta la cresteri de doua cifre. „Estimam ca cifra de afaceri va fi mai mare cu 15-20% fata de anul trecut“, afirma Lucian Palaz, CEO si vicepresedinte al Affichage Romania, companie ce ocupa locul al treilea in piata. Compania a realizat anul trecut o cifra de afaceri de aproape 5,2 mil. euro.

     

    Contractele cu firmele producatoare de tutun au fost inlocuite in principal de cele cu clienti din telecomunicatii, retail si bunuri de larg consum, cafea, bere si racoritoare, divertisment si automobile. Disparitia publicitatii la tutun a fost resimtita, spune Silvia Coserea, „pe anumite tipuri de suport si in principal in orasele secundare“ (cu consum mai mic de outdoor). Influentele insa au fost minore, sustine Coserea, pentru ca au aparut clienti noi, ce au introdus outdoor-ul in mixul de media sau chiar il folosesc ca principal mijloc de comunicare.

     

    Golurile lasate de oprirea campaniilor la tigari, explica Mihaela Rus, manager general al companiei clujene Vitrina, „au fost ocupate aproape din mers de alti consumatori «frustrati» pana la acest moment de faptul ca retelele de outdoor erau, intr-un fel, monopolizate“. Vitrina este singura agentie de publicitate full service din afara Bucurestiului si cea mai mare agentie de publicitate din provincie, cifra de afaceri din 2006 depasind 5 milioane de euro. Anul trecut, divizia de outdoor a realizat peste 20% (1,1 mil. euro) din cifra de afaceri, ponderea mentinandu-se relativ constanta fata de 2005, cand vanzarile pe outdoor au fost de 860.000 de euro. „Pentru 2007 estimam o crestere de minim 15% pentru cifra de afaceri si aproximativ aceeasi suma ca anul trecut pentru veniturile din divizia outdoor“, mai spune Rus.

     

    Evident, nu doar interzicerea publicitatii la tutun determina cresterea valorica a pietei de outdoor. Piata de publicitate, este de parere Zeigert, „profita de cresterea globala a economiei romanesti si de investitiile straine substantiale ce au adus, in 2006, cheltuielile globale pe publicitate la aproape 400 de milioane de euro“. Outdoor-ul a ocupat anul trecut circa 8% din piata publicitatii, procent similar pietei din Marea Britanie. Pe pietele aflate in dezvoltare, ca Rusia si China, segmentul de outdoor detine cote de doua cifre din cheltuielile totale pe publicitate, in timp ce in SUA si Germania ponderea lui se plaseaza la 4%.

     

    Una din principalele schimbari de pe piata urmeaza sa vizeze preturile la panotaje, care acum sunt mai mici decat in aproape toate tarile europene. „Mi-as dori sa avem, de exemplu, preturile practicate in Bulgaria, de doua ori mai mari decat cele din Romania“, spune Zeigert. El crede ca in urmatorii trei ani, valoarea anuala a cheltuielilor pentru promovarea outdoor se va dubla, ceea ce ar sustine cresterea preturilor. Mihaela Rus considera insa ca astfel de previziuni sunt nerealiste, pentru ca „acum, in tara, tendinta autoritatilor locale este de a reduce drastic numarul suporturilor, in conformitate cu planurile de urbanism generale ale localitatilor“. Aceasta dupa perioada de haos de pana acum, cand orice colt de strada sau cladire a ajuns sa aiba unul sau mai multe panouri.

     

    In afara de cresterea cererii pentru servicii de outdoor, sustine Silvia Coserea, piata este influentata insa si de modificarile in comportamentul consumatorilor, care sunt tot mai mobili, petrecand tot mai mult timp in afara casei. Pentru acest tip de consumatori, publicitatea de tip outdoor „este eficienta din punctul de vedere al costurilor, intrucat cei vizati sunt in permanent contact cu mediul respectiv“. Un rol important in cresterea cererii de panotaje este calitatea tot mai buna a mobilierului urban destinat publicitatii, spune Mihaela Rus. Dar principalul motor de crestere ramane avantajul ca suport media in sine comparativ cu celelalte, avand in vedere publicul-tinta mai larg si costurile mai reduse. In plus, este vizibila in piata, adauga managerul Vitrina, tendinta de concentrare a suporturilor outdoor in jurul catorva jucatori majori de pe piata, „odata cu disparitia altora mai mici si incapabili sa tina pasul din punct de vedere calitativ cu serviciile oferite de companiile mari“. Servicii care sunt in relatie directa cu puterea de investitii a companiilor: cu cat e mai mare cifra de afaceri, cu atat bugetul de investitii poate fi mai mare. Pe piata sunt acum prezente in jur de 30 de companii la nivel national, dar trei dintre ele (Euromedia, News Outdoor si Affichage), ale caror cifre de afaceri cumulate depasesc 15 milioane de euro, ocupa jumatate din piata de outdoor.

     

    News Outdoor si-a bugetat pentru anul in curs doua milioane de euro, suma egala cu investitiile din ultimii trei ani. Peste un milion de euro au fost destinati constructiilor noi si modernizarii structurilor instalate anterior, explica Zeigert, diferenta fiind cheltuita pe echipamente. Affichage, in schimb, a planuit sa investeasca in 2007 in resurse umane, cresterea retelei de panouri si imbunatatirea retelei actuale, conform Ioanei Latea.

     

    Vitrina, infiintata in 1992 la Cluj, cand producatorul auto Dacia a fost primul client la nivel national, se afla acum in proces de extindere teritoriala a activitatii. Compania a deschis o reprezentanta in Bucuresti in 1997, dar abia zece ani mai tarziu Mihaela Rus a considerat ca e momentul sa creasca afacerea din Capitala. „Multi clienti de-ai nostri au fost cumparati de grupuri internationale sau si-au mutat sediul in Bucuresti si vor acolo o echipa dedicata“, a declarat anterior pentru BUSINESS Magazin Mihaela Rus. „Avem clienti carora noi le-am semnat brandul si care au mers cu noi mai mult timp, cum a fost in perioada de glorie a Ardaf. Am luat-o de la zero si cu Banca Transilvania, am contribuit la imaginea Farmec, am lucrat pentru Eximtur.“ Dar, spune Rus, compania pe care o conduce nu a fost niciodata dependenta de un singur client: „niciunul nu ne-a adus mai mult de 15% din cifra de afaceri“. Iar acum, mare parte din clienti cer servicii la nivelul Capitalei, asa ca din cei 75 de angajati ai firmei, aproape o treime sunt in biroul din Bucuresti.

     

    Fie ca e vorba de extindere teritoriala, investitii pentru cresterea retelelor sau recrutarea de noi angajati, toate companiile din segmentul de outdoor isi securizeaza deci pozitiile pe o piata in crestere.