BusinessMagazin

Blog

  • Axa Venetia-Berlin-Bucuresti

    Cu toate ca amploarea manifestarii nu a ajuns inca la nivelul celor desfasurate in marile capitale ale lumii, Bienala de Arta Contemporana de la Bucuresti reprezinta cel mai mare eveniment de gen din Romania.

     

    „Incepand de anul acesta se numeste bienala, pentru ca evenimentul a avut loc si anul trecut, dar sub forma unui festival. Prin transformarea in eveniment bienal, a devenit ceva unic in peisajul artei contemporane“, explica Razvan Ion, co-organizator al Bucharest Biennale. Totusi, ce reprezinta o bienala si de ce este unica? Dupa modelul unor evenimente omonime mult mai celebre din lume, precum Bienala de la Venetia sau Berlin, Bucharest Biennale are ca scop introducerea conceptului international in contextul local. Adica, la Bucuresti, au venit artisti din toata lumea care si-au expus lucrarile in spatii neconventionale. Este un fel de intrare a Romaniei in circuitul artei internationale. In toata lumea, bienalele de arta contemporana sunt cele mai importante evenimente de gen si includ o expozitie centrala, dezbateri, conferinte si evenimente paralele (expozitii, sound performance, dezbateri, spectacole de dans). Iar bienala de la Bucuresti respecta intru totul aceasta reteta. Evenimentul se desfasoara in jurul unei teme principale, alaturi de care se petrec mai multe manifestari satelit. Iar totul trebuie sa fie in conformitate cu conceptul declarat.

     

    Pentru anul acesta, tema aleasa a fost haosul, tocmai pentru ca „Bucurestiul este un oras haotic si reprezinta o combinatie de influente care dau acest haos. Pe aceeasi strada poti gasi si Paris-ul reprezentat de casele vechi cu arhitectura deosebita, Istanbul prin targuri sau cine stie ce piata improvizata, sau New York prin vreo cladire de sticla recent construita“, explica Eugen Radescu, co-organizator si curatorul festivalului de arta contemporana de anul trecut.

     

    „Iar conceptul se poate aplica si la scara larga pentru ca, in general, traim intr-o epoca a confuziei“, il completeaza Ion. Ideea haosului a fost propusa de curatorul evenimentului, Zsolt Petranyi, directorul muzeului Mucsarnok-Kunsthalle din Budapesta. Curatorul este la fiecare editie altul si este ales din diferite parti ale Europei. „Dorim sa avem perspectiva Romaniei din puncte de vedere diferite. Anul trecut a fost un roman, iar acum a venit randul unui curator care traieste tot in spatiul Europei de Est, pentru ca este interesant de vazut ideea unor persoane diferite“, explica Ion.

     

    Bienala de la Bucuresti are amploare medie, care este data de numarul de artisti si de cel al evenimentelor din program. „La Bucuresti participa 18 artisti, iar evenimentele se desfasoara in 10 spatii, 7 pentru cel principal si 3 pentru cele paralele“, spune Ion. Spre comparatie, la Berlin, anul acesta, la cea de-a patra bienala, au expus 70 de artisti in 12 locatii.

     

    Deschiderea Bienalei i-a revenit lui MC Agent, un artist de drum ‘n’ base, care a concertat in Skate Parc-ul din Herastrau. La eveniment, lumea a fost din toate categoriile, de la elevi si studenti, la manageri sau chiar ambasadori. „La deschidere am pus la dispozitie un singur autobuz, dar nu din acelea moderne, ci un autobuz vechi, care sugera el in sine ideea haosului. Cu el, oamenii au vizitat toate locatiile in care urmau sa se desfasoare evenimente. Si s-a umplut cu calatori. Ceea ce ne-a incantat a fost ca si o parte dintre ambasadorii sau managerii care au fost prezenti s-au urcat in autobuz pentru ca au dorit sa vada ce se intampla. Ghidul a fost chiar curatorul, care le explica la fiecare locatie ce se va intampla“, povesteste unul dintre organizatori.

     

    „Spatiile sunt neconventionale, nu sunt spatii in care ar veni publicul de arta. De fapt, tocmai acesta a fost obiectivul, sa atragem publicul care nu vine de obicei in galerii de arta, dar si sa atragem publicul de arta in locuri in care nu merge in mod normal“, spune Eugen Radescu.

     

    Organizatorii au amenajat in interiorul Teatrului National, langa Laptaria lu’ Enache, un Info Point, un fel de inima a intregii bienale, de unde se pot achizitiona programe sau harti cu toate manifestarile. „Pozitionarea aduce alaturi publicul tanar, care nu stie ce se intampla“, spune Radescu. De altfel, multi dintre cei care initial vin la un suc in Laptarie, de cele mai multe ori ajung sa viziteze si expozitia.

     

    „Pentru ca Laptaria era inchisa, eram curios ce se intampla aici asa ca am intrat in expozitie. Nici macar nu auzisem despre bienala, dar cred ca in week-end voi merge si in Gradina Botanica“, spune Alex, un student care recunoaste ca nu prea a intrat pana acum in galerii de arta.

     

    Iar Alex va avea destule de vazut, pentru ca, pe tot parcursul evenimentului, Muzeul de Geologie gazduieste o expozitie cu imagini video si in miscare. De asemenea, la Gradina Botanica Dan Perjovschi si Sebastian Moldovan au intervenit in spatiul public prin arta. Perjovchi a schimbat fata serei de flori, iar Moldovan participa cu o expozitie prin care spune de fapt ca „Bucurestiul, numit micul Paris, a incetat sa fie ceea ce era odata“, dupa cum explica insusi artistul. Expozitia consta in semne pe care scrie „Aici s-a terminat Parisul“.

     

    Perjovschi expune si la South Shop, magazin de articole pentru cei care practica skateboard-ul, iar creatiile artistei plastice Ioana Nemes, care a avut expozitii si la New York, Amsterdan sau Viena, sunt prezentate la Facultatea de Biologie. Muzeul National al Literaturii ii gazduieste pe artistii Aya Tzukioka si Ilona Nemeth, iar la Centrul National al Dansului este prezentata o selectie de fotografii si lucrari ale artistilor Dan Perjovschi, Atilla Stark, Erik Binder, Janos Fodor, Katia Lombardi, Pedro Motta, Tatsumi Orimoto si Wang Qingsong.

     

    Pana la aceasta ora, evenimentele paralele ale bienalei au insemnat dezbateri publice, performante multimedia sau work-shop-uri de dans contemporan. Pe 23 iunie va avea loc un spectacol de dans contemporan – „Process in progress“ – regizat de Florin Flueras, la Centrul National al Dansului. Bienala se va incheia cu dezbateri moderate de Lia si Dan Perjovchi, a caror tema va fi aleasa pe loc in mod „democratic’“, dupa cum se precizeaza in programul evenimentului. Bugetul alocat editiei de anul acesta, conform organizatorilor, a fost de 147.000 de euro, iar la final acestia estimeaza ca vor avea 35.000 de vizitatori.

     

    „Poate parea mult pentru Romania, dar este putin in comparatie cu celelalte evenimente similare din lume. De exemplu, la Berlin vin 1,2 milioane de oameni“, spune Ion. Pregatirile au inceput cu un an in urma, ceea ce este putin avand in vedere amploarea evenimentului, spun organizatorii.

     

    „Cel mai greu lucru a fost partea tehnica si instalarea exponatelor. In Romania lipsesc oamenii specializati, oameni care sa aiba manusi albe si sa respecte lucrarile. In egala masura foarte dificil a fost de manageriat si partea financiara, de atragere a sponsorilor“, explica unul dintre organizatori.

     

    „In ceea ce priveste arta contemporana, Bucurestiul este o scena efervescenta, unde acum cinci ani nu prea se intampla nimic“, remarca unul dintre organizatori. Desi piata se afla inca la inceput si nu toate evenimentele sunt de calitate, este bine ca se intampla, crede Ion. Cei doi organizatori spun ca deja au inceput pregatirile pentru bienala din 2008, iar la urmatoarea editie conceptul va apartine unui scandinav.

  • Modelul venetian

    Prima editie a bienalei de la Venetia a avut loc in 1895, iar de atunci s-a extins dincolo de artele vizuale catre alte domenii, cu festivaluri si programe separate.

     

    PREMIERA: In 2005 au participat un numar record de tari, 70, printre care si Romania, iar curatorii au fost  doua femei: María de Corral si Rosa Martínez.

     

    PAVILIOANE: Fiecare tara are pavilionul propriu, la fel ca la un targ, unde expune lucrarile de arta alese de curatori.

     

    PARADOXUL ROMANIA: Daniel Knorr a propus publicului un pavilion gol si darapanat, pe care l-a numit „Gripa europeana“. Cei de la The Guardian l-au etichetat ca fiind o „non-lucrare, un soi de metafora pentru lipsa de putere a artei si a statului-natiune in noua ordine a lumii si in noua Europa“. In schimb, International Herald Tribune scria ca Knorr ar fi meritat „laurii pentru un teatru postmodern minimalist al absurdului“. 

  • In afaceri, ca la razboi

    Dupa Confucius si Lao Tze, cea mai cunoscuta figura a antichitatii chineze este, probabil, Sun Tzu. Chiar daca toti acesti ganditori sunt inconjurati de un dens halo mitic, primilor doi li s-a recompus o biografie, in vreme ce de pe urma celui de-al treilea nu a ramas decat o carte – „Arta razboiului“.

     

    O carte care, dupa cum se va vedea, a proliferat, fie prin reverberatii de sens, fie prin citare, fie prin extrapolare si a ajuns sa aiba nu doar valoarea, ci si dimensiunile unei veritabile biblioteci. Scrisa, dupa toate aparentele, in perioada Statelor Combatante (circa 443 – 221 i.Hr.), cartea nu isi lasa, la fel de limpede, dezvaluit autorul. Nici macar nu se stie daca e vorba despre unul sau mai multi. Oricare i-ar fi paternitatea, este un text teoretic fundamental privitor la strategia militara, probabil cel mai vechi si in mod sigur cel mai studiat, predat in toate academiile militare si invocat ca piatra angulara. Ideea principala a acestei carti vizionare configureaza o premisa subtila: obiectivul razboiului este acela de a-l constrange pe inamic sa abandoneze confruntarea fara lupta, gratie unui bine pus la punct sistem de informare si unei mari mobilitati, prin adaptarea la strategia adversarului. Reluata si reconfigurata in cadrul unui alt tip de razboi, cel al pietei concurentiale, ideea si-a dezvoltat valente noi, si-a gasit aplicatii multiple in domeniul marketingului, putand fi observata pana si in celebrele modele de decizie strategica teoretizate in anii ‘60 la Harvard Business School, cum ar fi celebrul tip de analiza SWOT (Strength, Weakness, Opportunity, Threat). Dean Lundell, vreme de 20 de ani specialist in investitii pe Wall Street, nu s-a multumit sa preia o idee a ganditorului antic, ci i-a absorbit intregul sistem, incercand sa-i transfere sugestiile tactice in spatiul mediului de afaceri.

     

    Coroborand experienta personala cu intelepciunea chinezului, Lundell constata: „Pietele se afla in stare de lupta. Indiferent ce piata ai alege, ea este in concflict permanent. 24 de ore din 24, 7 zile din 7 se raspandesc stiri, se schimba informatii, se formeaza perceptii si opinii. Apoi, pe baza acestor opinii se intreprind actiuni si conflictul continua. Fie ca este vorba de pietele mondiale de dividende, de cele de datorii, de bunuri de consum sau de piete valutare, un lucru e cert: exista invingatori si invinsi.“

     

    Ce a rezultat este „Arta razboiului de Sun Tzu, pentru oameni de afaceri si investitori“. Volumul, aerisit si gratios precum o culegere de haiku-uri, atipic pana si in format sau in solutiile grafice, expune, ca atare, pe paginile de stanga textele lui Sun Tzu, iar pe cele de dreapta traducerea in limbaj de afaceri a lui Lundell, de la trasarea unui plan personal de tranzactionare, la sincronizarea cu miscarile pietei si pana la extragerea de date dintr-o retea globala de informatii. O calauza utila si neobisnuita in arta moderna a investitiilor, sub care tresalta un manual de intelepciune, care isi vadeste vocatia spre tinerete vesnica.

     

    Arta razboiului de Sun Tzu, pentru oameni de afaceri si investitori,

    Editura Rentrop & Straton, Bucuresti, 2006

  • Noutati

    URSS via Ernu

    Rezonanta la care isi supune Vasile Ernu pacientul (URSS-ul), unul dintre cei mai masivi si mai dificili ai tuturor timpurilor, nu este una magnetica decat in sens afectiv. Tumorile pe care i le descopera, cu un ton cand neutru, de medic savant, cand amuzat, ca un felcer diagnostician, fistichiu si jucaus, nu sunt niciodata doar obiect de contemplatie, ci devin prilej de cugetare si divagatie eseistica, aproape mereu de bun-gust, intotdeauna cu un umor mucalit, infundat, dar nu mai putin contagios. Ernu s-a nascut in URSS. A parasit Imperiul in 1990 si s-a mutat in Ardeal, dupa care s-a stabilit pe malurile Dambovitei. Aici el isi aminteste de curgerea Moscovei, dar si de vremea comsomolului, de Maiakovski, de Ceapaiev, prezervative, Mosfilm sau Bulgakov intr-o viziune caleidoscopica si, chiar daca a starnit iritari, stenica.

     

    Vasile Ernu, Nascut in URSS,

    Editura Polirom, Colectia Egografii, Iasi 2006

     

    Iubire in clarobscur

    O amintire a unui trecut reinviat imagineaza Marguerite Duras in scenariul unui film care a facut cariera: „Hiroshima mon amour“. Inainte sa inceapa povestea propriu-zisa, pe ecran se deruleaza cateva secvente din timpul catastrofei nucleare. Apoi ne trezim in 1957, in penumbra unei camere, in care se pot ghici siluetele a doi tineri goi, inlantuiti. Ne aflam la Hiroshima. Ea este o frantuzoaica de vreo 30 de ani, venita sa joace intr-un film despre pace. El este un arhitect japonez. In „frame“-ul imposibilei lor povesti de dragoste intervin secventele unei memorii pasive – ea reviziteaza cateva picaturi dintr-un noian al istoriei, clipele celui de-al doilea razboi, cu tot ce a insemnat el pentru o europeanca – si cele ale unei memorii dinamice, active, care tinde sa unifice trecut, prezent si viitor. Din intunericul camerei, pe masura ce doi isi dezvaluie pulsiunile si trasaturile de caracter, personajele incep sa intre in lumina, iar chipul lor incepe sa prinda contur.

     

    Marguerite Duras, Hiroshima dragostea mea,

    Editura RAO, Bucuresti, 2006

  • Ce n-a facut Titanicul

    Cine altul ar fi putut realiza blockbuster-ul verii, daca nu veteranul Wolfgang Petersen, avand in vedere ca „Poseidon“ este despre un vas de croaziera rasturnat de un val imens?

     

    Petersen, care se simte in largul sau pe platouri de filmare unde abia te poti misca (vezi cazul legendarului sau „Das Boot“/“Submarinul“ 1981, cu sase nominalizari la Oscar) si in bazine pline cu apa (a regizat si „Furtuna perfecta“, cu George Clooney in rolul principal), si-a cheltuit intregul buget de 160 de milioane de dolari pe efecte speciale si figuranti pentru a produce acest remake dupa un film care a instituit un nou gen la Hollywood.

     

    Filmul original, „The Poseidon Adventure“, produs de Irwin Allen, a fost o drama de actiune despre un vas de croaziera, Poseidon, rasturnat de catre un val urias in ajunul Anului Nou si despre eforturile unora dintre victime – interpretate de Shelley Winters, Ernest Borgnine si un Gene Hackman foarte tanar – de a ajunge la suprafata. Realizat in anul 1972, filmul se bucura de prezenta a mai bine de zece castigatori ai premiului Oscar in „echipaj“, acesta fiind si unul dintre motivele care i-au adus opt nominalizari la Oscar (nu a castigat decat unul, cel pentru cantec original, „The Morning After“). In orice caz, marele merit al peliculei produse de Irwin Allen este acela ca a pus bazele unui nou gen in cinematografie, generic numit „disaster-blockbuster“.

     

    Filmul lui Petersen nu schimba aproape nimic din povestea originala (desi titlul e mai scurt!), doar o aduce in pas cu vremurile noului mileniu si cu reusitele CGI (computer generated images) actuale. De data aceasta, personajele principale sunt un fost pompier/primar al New York-ului (interpretat de Kurt Russel) si fiica lui (Emmy Rossum), un jucator de carti profesionist (Josh Lucas), o mama plina de vino-ncoace (Jacinda Barrett) si fiul ei (Jimmy Bennett, un nou Haley Joel Osment specializat pe filme horror si de actiune), un arhitect cu tendinte sinucigase (Richard Dreyfuss), un bucatar (Freddy Rodriguez, Federico din serialul „Six Feet Under“) si prietena lui Elena (argentinianca Mia Maestro). Ei bine, acest grup foarte pestrit decide sa nu urmeze sfatul capitanului (Andre Braugher), de a sta molcom in marea sala de bal a vasului asteptand echipajele de salvare, si porneste in cautarea drumului spre suprafata, asumandu-si niste riscuri care ar trebui sa ne tina cu sufletul la gura.

     

    Tot timpul, Russell si Lucas emit cu schimbul replici („Tu primul!“, „Respira!“, „Curaj!“, „Da-mi mana“) care le pun in evidenta rolul de conducatori ai micului grup doritor de aer proaspat, pe cand ceilailti actori se multumesc sa moara (ce sa-i faci, Bruce Willis nu joaca in acest film), sa transpire din greu, sa rasufle usurati cand trec peste un hop mai consistent sau sa priveasca plini de emotie (personajele feminine cu mana la gura) acrobatiile deschizatoare de drumuri ale celor doi lideri.

     

    Ce i se poate reprosa filmului lui Petersen? Ca se concentreaza pe prea multe personaje secundare, lucru extrem de greu de stapanit in contextul unei productii de o asemenea anvergura, mai ales ca scenaristul (Mark Protosevich, a mai scris „The Cell“) a tinut sa insereze cat mai multe momente-soc si acte de eroism atat de familiare cetateanului american (Kurt Russell sa traiasca). De unde si hohotele criticii de peste ocean, care nu s-a sfiit sa-i rada in nas lui Petersen, zicand ca vasul Poseidon este cel mai bine conturat personaj al filmului.

     

    Observatia poate fi rautacioasa (dar corecta) la nivelul scenariului, dar nu si la cel al efectelor speciale, pentru ca Petersen a facut ceea ce nu avea cum sa faca James Cameron in „Titanic“, si anume, sa creeze pe calculator tot vasul, in cel mai mic amanunt.

     

    Folosind grafica computerizata, pentru a crea oceanul, toate exterioarele si vasul in totalitatea sa, producatorii nu au mai fost nevoiti sa faca nici cel mai mic compromis in ceea ce priveste scala, ridicand un perete de apa de peste 30 de metri impotriva unui vas de croaziera de 20 de etaje cu o lungime de peste 300 de metri si cu 4.000 de persoane la bord. Antologica e scena de deschidere a filmului, in care camera face o panoramare a lui Poseidon la asfintit, pentru a se apropia apoi de un barbat (Lucas) care alearga pe puntea principala. Singurul element real din aceasta scena este Lucas. Actorul a nadusit putin pe o banda de alergare in fata ecranului verde, tot restul fiind de fapt o gramada de 0 si 1, adaugata ulterior de echipa lui John Frazier, directorul de efecte speciale oscarizat pentru „Spiderman 2“.     

     

     

    POSEIDON R: WOLFGANG PETERSEN CU: KURT RUSSELL, JOSH LUCAS, EMMY ROSSUM, RICHARD DREYFUSS, JACINDA BARRETT, MIA MAESTRO, JIMMY BENNETT

    DIN 16 IUNIE

  • RESURSE UMANE: Ce-i de facut ca sa convingi oamenii sa lucreze pentru tine

    Exemplul 1: Pentru prima data in istoria publicitatii, in aceasta luna, o companie a ales unul dintre cele mai populare si mai scumpe locatii pentru panouri publicitare din lume – Piccadilly Circus din Londra – pentru a se promova ca bun angajator. E vorba de McDonald’s, iar termenul de McJob face deja inconjurul lumii.

     

    Exemplul 2: Un consultant britanic in „brandul angajatorului“ – Richard Mosley de la compania People in Business – primeste 2.000 de lire sterline pe ziua de consultanta. Unul dintre clientii dispusi sa investeasca aceasta suma este imbuteiatorul Coca-Cola Helenic Bottling Company, din cate spune talent development manager-ul grupului prezent in 26 de tari, Adriana Gontariu, care lucreaza direct cu Mosley.

     

    „Toata lumea are impresia ca brandingul se face din exterior, ori el se face din interior in proportie de 50%“, spune managerul roman de 36 de ani. Ca in cazul oricarui tip de brand, cel mai mare test este „sa te asiguri ca nu exista nepotriviri intre ceea ce promiti si ceea ce oferi“. Apoi, insa, definitia se specializeaza: un angajator cu un brand bun nu doar atrage oamenii, dar ii si retine si, mai mult, ii face sa dea din ei ce e mai bun.

     

    Conform unui studiu realizat de compania de cercetare pe piata de capital uman Towers Perrin in martie 2006, doar 11% dintre angajatii europeni pot fi considerati „foarte dedicati“ actualului loc de munca, in timp ce rata celor nededicati e de 22%. Ponderea cea mai mare o au moderat-dedicati – 67%, un procent care vorbeste de la sine despre nevoia companiilor de a-si construi un brand puternic de angajator. De asemenea, 46% dintre respondentii europeni considera ca organizatia ii inspira sa dea din ei ce e mai bun, iar numai 28% simt ca managerii lor inteleg cu ce se confrunta ei zilnic.

     

    Totusi, nu multe sunt companiile romanesti care se preocupa de brandul lor ca angajatori, spune Marius Balasoiu, managerul general al companiei de resurse umane BIA. „Nu cred ca mai mult de 20% din firme isi bat capul cu asta. In general stau si se intreaba de ce fug candidatii de ei, dar nu fac nimic sa schimbe asta.“ Balasoiu mai spune ca a incercat sa stabileasca o punte de comunicare pe acest subiect cu partenerii companiei carora le ofera recrutare strategica, „dar nu ma pot lauda cu un serviciu specializat de consultanta in acest domeniu“.

     

    Nici Adrian Stanciu, partener in cadrul firmei de consultanta Ascendis, nu a auzit de vreo companie care sa ofere consultanta in Romania pentru asa ceva. In schimb, a observat un interes crescand in cadrul companiilor in continua expansiune pentru aceasta latura a imaginii lor in piata, in special „al celor mari sau cu probleme serioase in a-si gasi oameni, precum bancile“. Iar probleme la recrutare sunt in special in zona Bucurestiului, cu o rata a somajului de 2,7% anul trecut si o fluctuatie de personal semnificativa.

     

    Una dintre companiile care au luat in serios functia de marketing a departamentului de resurse umane este BRD Société Générale. Managerul de resurse umane Florin Luca spune ca, de doi-trei ani, resursele umane functioneaza ca o companie in cadrul bancii: „Avem un serviciu de marketing, unul comercial (de relatii cu clientii), diverse centre de prestari servicii si chiar si un serviciu financiar“.

     

    De relatiile cu clientii (angajatii) se ocupa consultantii de resurse umane. Ei au un portofoliu de clienti interni – adica diferite departamente din banca – si au responsabilitati relativ similare unei persoane care lucreaza in vanzari: identifica nevoile clientilor prin studii de satisfactie pe teme de cariera, training, compensatii si beneficii, probleme juridice sau relatii sociale, propun solutii si ajuta la implementarea lor. In urma studiilor de satisfactie facute, directorul de resurse umane a aflat ca in unele departamente angajatii sunt mai loiali decat in altele, „de regula din motive de management“.

     

    Florin Luca spune ca oamenii de marketing ai resurselor umane au aceleasi prioritati ca orice alt om de marketing. „Plecam de la principiul ca avem doua tipuri de clienti“, spune Luca. „Clientii interni, respecitv entitatile din banca, conducatorii acestora, managerii si fiecare salariat in parte si clientii externi  – candidatii.“ Pentru promovarea externa, BRD Société Générale investeste peste 100.000 de euro anual in brosuri de prezentare a companiei, brosuri de recrutare, site-ul institutional, site-ul Intranet, participari la forumuri sau targuri de joburi, prezentari in mediul studentesc si la evenimente.

     

    Spre comparatie, Alina Rusu, talent supply manager Procter & Gamble Romania, spune ca strategia de branding a companiei se axeaza pe conceptul de „dezvoltare personala“, P&G lansand programele „Raising Stars“ adresat studentilor din anii terminali si programul „P&G Business Week“, o scoala de primavara pentru studenti eminenti.

     

    Brandul angajatorului se refera la fiecare aspect al muncii intr-un birou. Oamenii vor claritate. Angajatii, la fel ca si clientii, asteapta coerenta, focus si implicare – spune Simon Barrow, cel care, alaturi de Richard Mosley, publica la finele anului trecut prima carte despre conceptul de brand al angajatorului. „E nevoie de continuitate si consistenta, ca in orice brand, pentru ca altfel oamenii isi pierd increderea.“

     

    Scopul brandului angajatorului nu este de a crea un nou set de valori, ci de a le transpune pe cele existente in ceva relevant si coerent pentru angajati, consecvent cu valorile proiectate in afara. Autorii cartii sustin totodata ca, pana si in tarile dezvoltate, senior managementul companiilor a inceput sa acorde atentie acestui aspect de abia in ultimii trei-patru ani.

     

    „Executivii obisnuiau sa se bazeze in luarea deciziilor pe cifrele din marketing, vanzari si finante. In ultimii trei ani au constatat ca atragerea, retinerea si motivarea celor mai buni oameni a devenit prima conditie a performantei“, subliniaza Barrow.

     

    Ce au de facut managerii? Sa afle care sunt comportamentele caracteristice organizatiei, dupa care sa defineasca o „promisiune a angajatorului“. Grupul de companii Virgin, de exemplu, are un brand care transmite ideea de ancorare in realitate („down-to-earth“), de provocare si degajare („irreverent“), iar imaginea e constanta in ciuda varietatii de piete in care grupul e prezent. Multi manageri au descoperit urmatoarea formula: angajatii dedicati („engaged“) creeaza clienti fideli care, la randul lor, genereaza profituri mai mari. De altfel, pe aceasta premisa si-a construit business-ul Richard Branson, fondatorul grupului Virgin.

     

    Compania de cercetare a pietei de capital uman Sirota Consulting a studiat 28 de companii multinationale in 2004 si a descoperit ca valoarea actiunilor organizatiilor cu angajati foarte dedicati a crescut cu o medie de 16% in anul respectiv, in timp ce media in industrie a fost de 6%.

     

    Un alt studiu, publicat de compania de cercetare a pietei de capital ISR in august 2005 a demonstrat ca acele companii care au o rata de dedicare a angajatilor scazuta si-au vazut profiturile scazand cu 1,38% si marja operationala cu 2,01% in decurs de trei ani. In companiile cu o rata a dedicarii angajatilor peste medie, profiturile au crescut cu 2,06%, iar marja operationala cu 3,74% in aceeasi perioada. Specialistii au constatat ca o imbunatatire a dedicarii angajatilor fata de locul de munca va influenta pozitiv si retinerea angajatilor, si managementul talentelor. De asemenea, angajatii motivati si dedicati atrag la randul lor candidati noi.

     

    Iar un studiu al Watson Wyatt – „Connecting Organisational Communication to Financial Performance“ – a relevat ca „o imbunatatire semnificativa a eficientei in comunicare este asociata cu o crestere de 29,5 procente in valoarea actiunilor“, iar „companiile cu cele mai eficiente sisteme de comunicare au avut o crestere de 26% a valorii actiunilor intre anii 1998 si 2002, comparativ cu o scadere cu 15 procente cu care s-au confruntat actionarii companiilor care comunica cel mai ineficient“.

     

    Dar poate cel mai intrigant pentru angajatori e studiul consultantilor de la Towers Perrin, realizat pe un esantion de 85.000 de angajati din companii mici si mijlocii din 16 tari de pe patru continente. Acest studiu a demonstrat ca doar unul din sapte angajati in intreaga lume sunt complet dedicati companiei. Desi multi doresc sa faca mai mult la locul de munca, comportamentul managerilor si cultura organizatiei ii descurajeaza sa o faca. In lume exista mult potential de performanta neexploatat. Experienta angajarii devine un produs.

  • Portret-robot al angajatului dedicat

    Compania de cercetare Towers Perrin a stabilit noua factori prin care poate fi „masurata“ dedicatia unui angajat fata de locul de munca si a cuantificat gradul de dedicare al europenilor.

     

    76%: Inteleg cum contribuie departamentul meu la succesul organizatiei

    69%: Sunt motivat sa imi ajut organizatia sa aiba succes

    67%: Sunt dispus sa fac un efort suplimentar  pentru a-mi ajuta organizatia

    67%: Inteleg in ce masura rolul meu in organizatie se leaga de obiectivele acesteia

    73%: Imi pasa de viitorul organizatiei

    58%: Sunt mandru sa spun altora ca lucrez in organizatia mea

    59%: Postul meu imi ofera satisfactie personala

    59%: As recomanda organizatia mea unui prieten bun, ca loc de munca

    46%: Organizatia mea ma inspira sa dau ce e mai bun din mine

  • Planuri mari pentru Internetul la priza

    O tehnologie aflata inca in faza de pionierat chiar si in tarile cu traditie ar putea transforma furnizorii de electricitate din Romania in provideri de servicii web, iar banalele prize in puncte de acces la Internet.

     

    Printr-un proiect pilon, al carui scop declarat este „micsorarea decalajului digital in Romania“, Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiilor a conectat la Internet localitatea Band din judetul Mures, folosind tehnologia PLC (Power Line Communication). Practic, prin acest sistem sunt furnizate servicii de comunicatii electronice, avand ca suport de transmisie a semnalului util retelele de electricitate de joasa si medie tensiune. Principiul e relativ simplu.

    Cablurile care transporta energie electrica transmit semnale de frecventa joasa  – intre 50 si 60 Hz -, dar pot transmite si semnale de frecventa inalta, mai mare de 1MHz. In timp ce frecventele joase sunt folosite pentru a transporta electricitate, cele inalte pot fi utilizate pentru traficul de date. In cazul comunei muresene, viteza de transfer este de 128 kbps, insa acest tip de tehnologie permite atingerea unui maxim de 200 mbps.

     

    Iar pentru „cealalta Romanie“, termenul in care nu o data s-a vorbit despre mediul rural, noua tehnologie ar putea insemna sansa nesperata de a figura pe harta furnizorilor de servicii internet, in conditiile in care peste 99% din populatie are acces la reteaua de electricitate. Potrivit datelor de pe www.electrica.ro, reteaua de cabluri electrice a societatii insumeaza peste 300.000 de kilometri.

    O retea din fibra optica de aceeasi lungime ar presupune o investitie de cel putin un sfert de miliard de euro numai in infrastructura, tinand cont de faptul ca pretul unui kilometru de fibra a ajuns la 800-1.000 de euro. La sfarsitul anului trecut, potrivit unui studiu al ANRC, in Romania existau peste 980 de provideri, dintre care 600 furnizau acces la Internet in banda larga. La aceeasi data, numarul total de conexiuni depasise 1,8 milioane – aproape dublu fata de sfarsitul anului 2004 – peste 41% dintre acestea asigurand acces la broadband.

     

    Din cate spune Adrian Ionescu, directorul directiei de comunicatii si programe europene al MCTI, ministerul si-a propus implementarea la scara nationala a PLC. „Se poate ca aceasta tehnologie sa inceapa se se dezvolte la nivel national intr-un an sau doi, urmand apoi o perioada destul de mare, de cinci-zece ani, in care ea ar putea fi extinsa la nivel national ca solutie alternativa.“

     

    La nivel international, incepand cu 2001, mai mult de 100 de proiecte dezvoltate in peste 40 de tari au confirmat viabilitatea tehnologiei PLC. Daca experimentul Band se va dovedi un succes, Electrica s-ar putea adauga listei de companii care ofera servicii de acces la Internet. Compania a anuntat recent infiintarea unei organizatii distincte, Electrica Comunicatii, care va furniza servicii de internet filialelor sale.

     

    Chiar daca reprezentantii companiei nu au declarat cand sau daca vor folosi aceasta retea si pentru a furniza acces internet marelui public, sunt voci care spun spun ca acesta ar fi urmatorul pas logic. Mai mult, Ionescu spune ca „pe langa Electrica si Bit Telecom (cea care a asigurat echipamentele in proiectul de la Band – n.r.) si alte companii si-au manifestat interesul pentru dezvoltarea retelei PLC“. Chiar si in situatia in care Electrica va folosi aceasta tehnologie, nu inseamna ca providerii de internet vor fi scosi de pe piata. Ei vor lucra in tandem, pentru ca Electrica, la randul sau, va trebui sa racordeze printr-una din modalitatile clasice centrele din teritoriu care vor distribui internetul mai departe catre consumatori.

     

    Electrica este a doua mare companie de stat din sectorul utilitatilor care isi manifesta interesul pentru piata telecomunicatiilor. Transelectrica, transportatorul national de energie electrica, si-a anuntat inca din 2003 intentia de a-si valorifica din punct de vedere comercial reteaua  de telecomunicatii.

     

    Si poate ca, in viitor, acelasi cablu care alimenteaza frigiderul va fi parcurs de mesaje e-mail, muzica sau filme, si cine stie daca nu cumva acelasi frigider – exista modele lansate recent pe piata care „stiu“ sa ruleze filme –  nu va invata sa lucreze si cu protocoale Internet.

  • Duetul ia avint in asigurarile medicale

    Dintre cele noua companii care isi impart mica si inca slab articulata piata a asigurarilor private de sanatate, unele au gasit deja o formula – aceeasi, cu mici diferente – pentru a avea garantat un numar stabil, chiar daca modest deocamdata, de clienti. In ecuatie intra si clinicile medicale private si, de cele mai multe ori, angajatorii.

     

    Parteneriatele dintre companiile de asigurari si clinicile medicale private „sunt in mod clar o tendinta a momentului“, spune Ovidiu Demetrescu, managing partner la London Brokers. Interamerican colaboreaza de anul trecut cu Medysistem (cele doua companii facand parte din grupul Eureko, care detine spitalul Euroclinic), Aviva a incheiat in 2004 un parteneriat cu Medicover, iar Allianz Tiriac lucreaza, de la sfarsitul anului trecut, cu mai multe clinici private. Mai exista un parteneriat, cel dintre Generali Asigurari si clinica privata Diagnosis, care acopera insa doar o polita destinata companiilor care doresc sa ofere angajatilor, pe langa salariu, beneficii sub forma unor asigurari private de sanatate.

     

    Astfel de parteneriate sunt o solutie cu avantaje de ambele parti: atat societatea de asigurari, cat si clinica isi asigura un „rulaj“ de clienti – respectiv pacienti – pe o piata a asigurarilor medicale private de circa 20 de milioane de euro, potrivit ZF, si care ar urma sa atinga peste cinci ani 50 de milioane de euro si 100.000 de asigurati, dupa o estimare Roland Berger. De fapt, societatile de asigurari nici n-au vreo alta varianta in locul parteneriatului, pentru ca trebuie sa-si poata trimite clientii la o clinica cu servicii variate, in loc sa-i lase sa-si caute singuri, cu polita in mana, un specialist.

     

    Allianz – Tiriac, de exemplu, a optat – in locul parteneriatului cu o singura clinica sau al constructiei unei clinici proprii – pentru parteneriate cu mai multe centre de sanatate private, „astfel incat aceasta retea de clinici partenere sa acopere cat mai bine intreaga tara“, dupa cum spune spune Marius Onofrei, director de comunicare la Allianz-Tiriac Asigurari SA. La fel a facut si Omniasig.

     

    De cealalta parte, Centrul Medical Unirea – care are 35.000 de abonati pentru servicii preplatite – nu exclude un parteneriat cu o societate de asigurari, dar, in acelasi timp, nu se grabeste sa incheie unul pana cand nu va detine si un spital propriu (o investitie estimata de directorul executiv Sergiu Negut la 8 milioane de euro). Atunci, spune Negut, un contract cu o societate de asigurari va fi cu siguranta incheiat.

     

    Desi piata e inca mica, numarul de jucatori e in continua crestere. MedLife, o companie de servicii medicale, a infiintat deja o societate de brokeraj pentru a-si asigura clientii pentru un spital aflat in curs de constructie, Memorial Hospital. Brokerul AsiLife – divizie a MedLife, care are 75.000 de abonati – va intermedia, in principal, polite de asigurare de sanatate care vor oferi servicii medicale in cadrul unitatilor MedLife. „AsiLife va lucra, pentru inceput, cu companiile de asigurari AIG Life, Allianz-Tiriac si Interamerican“, spune Mihail Marcu, director general MedLife si actionar al societatii.

     

    La cele noua companii care ofera asigurari private de sanatate care deja functioneaza se va mai adauga una, AIG Life. „Vom lansa primul produs de asigurare de sanatate in ultimul trimestru al anului. Primul produs va fi pentru persoane fizice“, spunea pentru ZF un oficial al companiei la inceputul lui 2006, estimand ca intr-un an AIG Life va ajunge la 6.000 de polite. Si-au anuntat intentia de a incepe sa vanda de anul acesta asigurari de sanatate, de asemenea, si Ardaf, si Asirom.

     

    Numarul companiilor creste, dar vor avea ele destui clienti? Teoretic, da. Practic, numarul total de polite – pentru care nu exista inca decat estimari vagi – este considerat de toata lumea mic atat din cauza ca in Romania nu exista inca o cultura a asigurarilor, cat si pentru ca preturile politelor sunt deocamdata prea mari.

     

    Pentru o asigurare individuala, de exemplu, un roman trebuie sa plateasca, cu mici variatii intre o societate de asigurare si alta, intre 300 de euro si 1.000 de euro pe an – diferentele tinand de varsta asiguratilor, sanatatea acestora, venituri ori pretentii. Exista, fireste, si polite mai ieftine, dar ele includ o arie restransa de servicii.

     

    Un studiu de piata realizat de London Brokers arata ca suma maxima pe care 35% dintre romani ar fi dispusi sa o cheltuiasca pentru o asigurare de sanatate este de 100 de lei pe luna. In cazul unei companii care incheie asigurare colectiva pentru angajatii sai, sumele variaza intre 10.000 de euro si 100.000 de euro pe an. Piata asigurarilor private de sanatate pe astfel de polite pare sa se bazeze, acestea fiind incluse in pachetul salarial pe care unele companii il ofera angajatilor. Circa 70% din polite sunt facute in prezent de catre companii, si doar 30% sunt incheiate de persoane fizice, potrivit unor estimari.

     

    „Asigurarea privata de sanatate e foarte buna“, spune Andrei Iva, director de marketing la Softnet Financial Systems si beneficiar al unui astfel de pachet.

     

    „Teoretic iti ia un stres de pe cap. Adica pentru orice problema de sanatate minora, medie sau majora stii unde sa suni si eviti lantul absolut infiorator al birocratiei din sanatatea publica“, explica Iva.

     

    Exista insa putine sperante ca asigurarile private individuale sa se inmulteasca prea repede, dar pentru cele incheiate de companii exista previziuni rezonabile. „Ceea ce ne lipseste in prezent este existenta unei retele de furnizori privati de servicii medicale mai extinsa“, spune Ovidiu Demetrescu. „E un deficit de clinici, nu de asigurati“.

  • Ce spun cifrele

    9 Numarul companiilor care vand in acest moment asigurari private de sanatate in Romania: Allianz-Tiriac, Asiban, Asirom, Aviva, Generali, Grawe, Interamerican, Ominiasig Life, RAI Asigurari; alte cateva companii au anuntat ca vor incepe sa vanda astfel de polite

     

    20 mil. € Piata asigurarilor private de sanatate, potrivit unei estimari citate de Ziarul Financiar; in cinci ani, valoarea pietei va ajunge la 50 mil. euro (estimare Roland Berger)

     

    9% Procentul romanilor care cunosc „date generale“ sau „destul de multe lucruri“ despre asigurarile de sanatate, potrivit unui sondaj pus la dispozitie de London Brokers

     

    70% Ponderea politelor de asigurari de sanatate incheiate de companii si oferite angajatilor in pachetul salarial, conform estimarilor pietei

     

    58% Procentul romanilor care afla despre asigurarile de sanatate din media (17% din presa scrisa, 31% de la tv si 10% de la radio)