Blog

  • Cât de bogat este…? Astăzi: Rupert Murdoch

    Revista de business Forbes l-a listat pe locul 38 în topul celor mai bogaţi 400 de oameni din America şi pe locul 13 în topul celor mai puternici oameni din lume. Pe de altă parte, BBC News a estimat averea lui Murdoch la 6,3 miliarde de dolari.

    Născut la 11 martie 1931 în Melbourne Australia, Keith Rupert Murdoch a urmat cursurile la Oxford şi s-a reîntors acasă la începutul anilor 50, pentru a intra în posesia averii familiei. Murdoch avea o relaţie dificilă cu tatăl său, un baron al ziarelor din Australia.

    Tânărul Murdoch s-a reîntors în Australia după moartea tatălui său, în 1952 şi se aştepta să moştenească o avere substanţială, însă lucrurile nu au fost deloc aşa. El a primit controlul asupra unui singur ziar- Adelaide News. Însă tânărul de 22 de ani a demonstrat că poate urca cu uşurinţă pe culmile succesului, printr-o expansiune rapidă. Astfel a început să cumpere alte ziare, incluzând Sydney’s Daily Mail, iar în anul 1964 a lansat primul ziar naţional din Australia, The Australian. De atunci, creşterea imperiului său media a fost rapidă.

    În 1969, acesta a oferit 34 de milioane de lire lui Robert Maxwell pentru News of The World. În 1976 a cumpărat tabloidul american The New York Post, iar în 1981 a cumpărat Times Newspapers.

    În timpul recesiunii de la începutul anilor 1990 Murdoch avea datorii mari, imperiul său fiind pe puctul de a se prăbuşi. Atunci, magnatul a fost nevoit să vândă anumite reviste din Statele Unite pentru a-şi reveni. La finalul anilor 1990, şi-a revenit şi a câştigat o reputaţie formidabilă pentru managementul datoriilor.

    În prezent, Rupert Murdoch conduce un imperiu media răspândit în Marea Britanie, SUA, Asia, Australia şi America Latină şi care include Fox Broadcasting Company, editura Harper Collins şi Wall Street Journal.

    În anii 2000 Murdoch a investit în televiziunea prin satelit şi în muzică. Fenomenul “Avatar” a fost creat de 20th Century Fox, companie pe care Murdoch o deţine în întregime din anul 1985.

  • Cum fac avere afaceriştii americanii din apocalipsa anunţată în 2012

    Dacă te aşteptai ca isteria cu sfârşitul lumii care urma să aibă loc pe 21 mai anul acesta să ia sfârşit odată cu depăşirea momentului, te-ai înşelat. Deşi amatorii de senzaţional s-au desumflat după ce lumea nu s-a sfârşit pe 21 mai, există suficienţi oameni care să le ia locul şi să ţină subiectul pe tapet. Actuala teorie apocaliptică despre sfârşitul lumii în 2012 este fie că pământul se va ciocni cu o gaură neagră, fie de o alta planetă, cert este că lumea pe care o ştim acum nu va mai fi la fel. Ceea ce ştim cu siguranţă este faptul că oamenii fac bani din această idee. În Arizona, de exemplu, antreprenorii s-au pus pe treabă de ceva vreme. Astfel, site-ul 2012supplies.com, de pe care se pot cumpăra măsti de gaze, mancare deshidratată, conserve si tot felul de produse “necesare” in caz de apocalipsă, a fost lansat de un bărbat din Mesa, Arizona.

    Cititi mai multe pe www.incont.ro

  • Topul celor mai profitabile companii din România

    Cele mai profitabile 20 de com­panii din România au realizat în 2010 un profit net cumulat de 1,77 miliarde de euro, în creştere cu 2,3% faţă de anul anterior, arată o analiză a Ziarului Financiar asupra bilanţurilor depuse de companii la Ministerul Finanţelor Publice. O parte din rezultatele financiare au mai fost prezentate în piaţă, dar cifrele oficiale pentru cea mai mare parte a companiilor au devenit publice doar de ieri. OMV Petrom a rămas de departe cea mai profitabilă firmă din România, cu un rezultat net de 427,4 mil. euro şi o marjă de profit de 13%. Firmele din top 20 au avut o marjă medie a profitului de 10,4%.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Moody’s a redus ratingul Japoniei cu o treaptă, la “Aa3”, cu perspectivă stabilă

    Japonia se pregăteşte să aleagă un nou premier pentru a şasea oară în cinci ani. Actualul prim-ministru, Naoto Kan, este criticat pentru modul în care autorităţile au reacţionat în urma cutremurului devastator din luna martie, care a cauzat un val tsunami pe coasta de est a ţării şi o criză atomică severă la o centrală nucleară deteriorată de dezastrele naturale.

    Retrogradarea ratingului Japoniei nu vine “din senin”, dar subliniază încă odată datoriile publice uriaşe acumulate de multe state dezvoltate, în timp ce politicienii încearcă să se pună de acord asupra modalităţilor de stimulare a unei creşteri economice anemice. Agenţia Standard & Poor’s a redus la începutul lunii august pentru prima dată ratingul Statelor Unite de la nivelul maxim “AAA”, la “AA+”, acuzând de asemenea impactul divergenţelor de pe scena politică asupra politicii economice.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Muammar Kadhafi s-a plimbat în Tripoli şi face apel la rezistenţă

    “M-am plimbat incognito, fără ca oamenii să mă vadă, şi am văzut tineri pregătiţi să-şi apere oraşul”, a afirmat Ghidul revoluţiei libiene în acest mesaj. “Le aduc un omagiu acestor tineri”, a adăugat el, fără a preciza când a făcut această “plimbare”. El le-a cerut “locuitorilor din Tripoli, triburilor, tinerilor, bătrânilor să iasă pe străzi” şi să “cureţe Tripoli de şobolani”, referindu-se la rebeli.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • TINERI MANAGERI DE TOP: Ioana Lemnaru, şefa diviziei de vanuri a Mercedes-Benz România

    Planurile de viitor ale Ioanei Lemnaru includ continuarea carierei în cadrul concernului german Daimler AG, iar cea mai mare realizare pe plan profesional o constituie formarea echipei pe care o conduce în prezent. La nivelul anului trecut Mercedes-Benz a comercializat pe piaţa locală peste 800 de utilitare de sub 3,5 tone, în scădere cu 26% faţă de anul anterior, în condiţiile în care piaţa acestora s-a micşorat cu aproape 34% faţă de anul anterior. Utilitarele uşoare ale Mercedes-Benz au avut un declin de 26% anul trecut, dar în 2011 piaţa acestora a revenit pe o tendinţă ascendentă, punctând o creştere de 36%. Cel mai bine vândut model din gama Mercedes-Benz vans a fost Sprinter, cu 135 de unităţi în T1.



    BUSINESS Magazin prezinta, in cea de-a sasea editie a anuarului 100 Tineri Manageri de Top, o noua generatie de business, managerii si antreprenorii de pana in 40 de ani care conduc cele mai importante si dinamice companii din Romania.

    Comanda acum varianta electronica a catalogului la pretul de 25 lei.

  • Bloomberg: Eşecul european de a rezolva criza bancară din regiune revine să bântuie pieţele

    Măsurile de urgenţă, precum accesul nelimitat la împrumuturile Băncii Centrale Europene (BCE), menţin solvabilitatea multor bănci din Grecia, Portugalia, Italia şi Spania şi facilitează finanţarea altora, în timp ce dobânzile scăzute şi achiziţiile de obligaţiuni guvernamentale ţin sub control costurile creditelor. Acest sprijin este necesar în condiţiile în care temerile legate de încetinirea creşterii economice şi datoriile suverane determină băncile să restrângă operaţiunile de creditare şi să facă rezerve de dolari şi lichidităţi. “Nu pot dormi noaptea. Am intrat într-o nouă fază a crizei”, a declarat Charles Wyplosz, director la Centrul Internaţional pentru Studii Monetare şi Bancare din Geneva.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • China a devenit în trimestrul al doilea cea mai mare piaţă de PC-uri, devansând SUA

    Vânzările de PC-uri din China au crescut cu 14% în trimestrul al doilea, la 18,5 milioane de unităţi, depăşind pentru prima oară livrările din SUA, care au scăzut cu 4,8%, la 17,7 milioane unităţi, a declarat Bryan Ma, analist la compania de cercetare a pieţei IDC. La nivel anual, China va devansa probabil SUA în 2012. Estimările scot în evidenţă importanţa tot mai mare a consumatorilor din China pentru economia mondială, după ce această ţară a devenit în 2009 cea mai mare piaţă auto din lume.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şefii unor mari companii din Franţa cer înfiinţarea “unei contribuţii excepţionale” din partea persoanelor “cele mai favorizate”, pentru reducerea deficitului bugetar

    “Suntem conştienţi că am beneficiat din plin de modelul francez şi de un mediu european de care suntem ataşaţi şi vrem de contribuim la păstrarea acestora”, se arată într-un apel publicat marţi de cei 16 semnatari pe site-ul Le Nouvel Observateur. Ei au arătat că într-un moment în care guvernul cere tuturor un efort de solidaritate se simt datori să contribuie. Printre semnatari se află Jean-Paul Agon, directorul general al grupului de cosmetice L’Oreal, Denis Hennequin, şeful grupului hotelier Accor, Maurice Levy, de la Publicis, Christophe de Margerie, şeful grupului petrolier Total, şi Frederic Oudea, directorul general al băncii Societe Generale. Scrisoarea a fost semnată şi de Stephane Richard, directorul general al grupului de telecomunicaţii Orange, Jean-Cyril Spinetta, preşedintele Air France-KLM, Claude Perdriel, preşedintele consiliului de supraveghere al Nouvel Obser şi de miliardara Liliane Bettencourt, acţionară a L’Oreal.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • TINERI MANAGERI DE TOP: Daniela Lăzăroaie se ocupă de finanţele Porsche România, cel mai mare importator de pe piaţa locală

    Cea mai mare realizare a Danielei Lăzăroaie, care face parte din Porsche România de 13 ani, a fost formarea echipei pe care o conduce şi depăşirea celor mai dificile momente ale crizei care a afectat puternic piaţa auto din România. Porsche România a fost una dintre puţinele companii care nu au fost atât de afectate precum restul pieţei de scăderea pieţei locale cu aproape 70% în ultimii doi ani, înregistrând un profit de ordinul zecilor de milioane de euro atât în 2009, cât şi în 2010.



    BUSINESS Magazin prezinta, in cea de-a sasea editie a anuarului 100 Tineri Manageri de Top, o noua generatie de business, managerii si antreprenorii de pana in 40 de ani care conduc cele mai importante si dinamice companii din Romania.

    Comanda acum varianta electronica a catalogului la pretul de 25 lei.