Forţele americane şi sud-coreene intenţionează să mobilizeze un avion J-STARS (Surveillance Target Attack Radar System) în timpul summitului de la 26 şi 27 martie, precizează agenţia Yonhap. Supravegherea Coreei de Nord a fost consolidată înaintea acestui forum, la care vor participa aproximativ 50 de şefi de stat, între care şi preşedintele Statelor Unite, Barack Obama. “Alerta militară va fi menţinută la cel mai înalt nivel pentru a proteja în faţa unui eventual atac terestru, maritim sau aerian, precum şi în faţa unui atac cibernetic”, a declarat un oficial militar de rang înalt sud-coreean, citat de Yonhap.
Blog
-
Americanii au inventat arma care va controla mulţimea: Nu o veţi vedea, nu o veţi auzi, nu o veţi mirosi
Arma se numeşte Active Denial System (ADS) iar când este activată produce o rază electromagnetică de frecvenţă înaltă pentru ţinte aflate la o depărtare de până la un kilometru, informează Daily Mail. Montată pe un vehicul militar, arma produce un asemenea discomfort oamenilor încât singurul răspuns al acestora este să fugă. Colonelul de marină Tracy Tafolla, director al centrului de arme neletale, consideră că invenţia este cel mai bun instrument în controlarea mulţimilor. “Este cea mai sigură armă neletală pe care o avem. Nu o veţi vedea, nu o veţi auzi, nu o veţi mirosi. Dar o să o simţiţi”, a spus el.
-
Coaliţia a decis majorarea salariilor din iunie. Guvernul va stabili procentul
Toader a spus că membrii coaliţiei au susţinut de la început această majorare, iar premierul are cuprins în programul de guvernare, la punctul 1, creşterea salariilor.
Mircea Toader a arătat că Guvernul urmează să calculeze şi să găsească soluţii pentru majorarea salariilor.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la emisiunea “După 20 de ani” de la PRO TV, că declaraţia privind revenirea salariilor la nivelul anterior tăierilor nu a fost făcută din populism, ci deoarece s-au îndeplinit condiţiile stabilite.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Grecia vrea un miliard de euro de la Banca Europeană pentru Investiţii, pentru a stimula economia
Grecia şi Comisia Europeană cer BEI să elibereze fondurile, a declarat Gikas Hardouvelis, principalul consilier economic al premierului elen, Lucas Papademos.
“Cred că în final se va întâmpla”, a spus Hardouvelis, la postul de televiziune Mega, adăugând că BEI ar putea împrumuta banii prin intermediul băncilor locale.
După succesul programului de reducere a îndatorării statului, Grecia caută acum modalităţi de a-şi reporni economia, aflată în al cincilea an de recesiune.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Avertismentele lui Sarkozy vizează România, Bulgaria şi Grecia, reforma Schengen fiind deja lansată
Nicolas Sarkozy a ameninţat duminică cu ieşirea Franţei din spaţiul european fără frontiere Schengen dacă nu va obţine o reformă de fond, care în realitate este deja în curs la Bruxelles şi vizează să permită consolidarea controalelor în caz de imigraţie masivă.
Această reformă este realizată în tăcere la nivel european, după ce a fost angajată la cererea mai multor ţări, în principal Franţa, Italia şi Germania, în primăvara lui 2011, din cauza afluxului de imigranţi clandestini cu ocazia Primăverii Arabe, în particular tunisieni care veneau în Franţa via Italia.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Micii contabili şi marele artist
Rembrandt a fost un pictor minunat, dar nu s-a priceput deloc la calcule. A câştigat bani buni, dar nu tot timpul, şi, în cele din urmă, a fost îngenuncheat de creditori. Şi nu a fost un cheltuitor, dar nu a ştiut să îşi administreze veniturile; pe de altă parte, olandezii, naţie ordonată, au consemnat cam fiecare bănuţ pe care Rembrandt l-a câştigat, l-a cheltuit sau l-a împrumutat. De aceea, istoria financiară a pictorului este o poveste uşor de urmărit, veselă şi tristă: zece ani de fericire, paisprezece ani de necazuri şi doisprezece ani de mizerie.
Succesul l-a găsit pe Rembrandt de timpuriu: la 25 de ani se mută la Amsterdam din Leydenul natal şi, în scurt timp, comenzile încep să curgă. Totul începe cu “Lecţia de anatomie a profesorului Tulp”, dar oamenii vin la Rembrandt în special pentru portrete. Nu-s ieftine, costă între 500 şi 600 de guldeni, ceea ce este foarte mult (o casă cu trei etaje, în Amsterdam, costă 13.000 de guldeni, pentru comparaţie). O cunoaşte pe Saskia, verişoara negustorului de artă Hendrick van Uijlenburgh, la care pictorul locuieşte.
O pictează pe tânăra fată – Saskia din profil, cu pălărie de catifea, cu două rânduri de coliere, cu pălărie cu pene, cu beretă cu pană galbenă de struţ, cu un pandantiv greu din aur pe umărul stâng -, muzeele lumii sunt pline de Saskii. Îndrăgostit de vioiciunea fetei, se căsătoreşte cu ea în 1634. Iată-l în tablou, sărbătorindu-şi dragostea: fata de familie înstărită şi fiul morarului. El este exuberant, împodobit cu spada de cavaler şi ridicând paharul – un chefliu încântat de reuşita sa. Ea pare încurcată de postură, puţin nesigură, aşezată pe genunchiul bărbatului.
În 1639, Rembrandt cumpără casa pe care am pomenit-o mai sus în cartierul evreiesc al Amsterdamului. Nu-s bani mulţi, pentru că Saskia i-a adus o zestre de 40.000 de guldeni, iar casa trebuie să o plătească în cinci ani, cu un an de graţie. Artistul nu se mulţumeşte să lucreze intens, ci îşi construieşte şi o colecţie solidă de artă şi îşi transformă locuinţa într-o şcoală de pictură.
În 1641, Saskia aduce pe lume un băieţel, pe Titus; naşterea şubrezeşte sănătatea femeii, care suferă luni de-a rândul. Rembrandt picta ceea ce a devenit în timp “Rondul de noapte” – o intrigă complicată şi 16 personaje care trebuia să plătească, fiecare, câte 100 de guldeni. Este un prim sacrificiu pe care îl face pictorul, pentru că trei portrete mici i-ar fi adus tot atâţia bani, fără bătaie de cap.
La 5 iunie 1642, Saskia moare, în vârstă de 36 de ani; un an după, el încă o mai pictează. Şi odată cu Saskia moare şi bunăstarea în casa lui Rembrandt. Are mai puţine comenzi, căci “Rondul” a bulversat piaţa într-un mod ciudat. În ianuarie 1645 Rembrandt apare în faţa curţii cu juri pentru o datorie de 4.180 de guldeni, iar în 1653 notarul Van der Piet îi cere pentru casă 8.470 de guldeni reprezentând rate şi dobânzi. Disperat, împrumută pentru un an 4.200 de guldeni. Pierde tablouri, pe care întâi le amanetează, dar pe care nu le mai poate recupera, se luptă pentru fiecare bănuţ cheltuit în casă, iar în mai 1656 trece toată averea pe numele lui Titus, acţiune care nu este recunoscută. Pierde casa, tablourile îi sunt vândute la preţuri de nimic (“Maria şi Iosif” – 36 de guldeni, “Estera şi Ahaşver” – 350, “Coborârea de pe cruce” – 400 de guldeni).
Cade, uşor, în uitare. Vinde, pentru a-l îngriji pe Titus, “Cartea despre pictură” a lui Lucas van Leyden cu 600 de guldeni. Degeaba, pentru că Titus moare în septembrie 1668, iar Rembrandt însuşi piere un an mai târziu. Moştenirea: un pat, o masă, scaune, un lighean cu cană, un încălzitor pentru pat, un sfeşnic ieftin, oale şi crătiţi, îmbrăcăminte veche, câteva tabouri neterminate. Cheltuieli de înmormântare, 15 guldeni, au mai notat scribii cei ordonaţi.
Restul e artă şi clarobscur.
-
Zmeură aproape gratis
Am fost printre pionierii presei informatice din România şi am asistat din postura de “insider” la ascensiunea, apogeul şi decăderea revistelor de IT. Este o poveste interesantă privită retrospectiv, pentru că proiectează o perspectivă relevantă asupra atitudinii publicului în privinţa tehnologiei.Prima fază a fost cea a interesului major pentru “dedesubturi”. Oamenii erau interesaţi de arhitectura şi funcţionarea procesoarelor, a discurilor hard sau optice, de facilităţile diverselor sisteme de operare şi, nu în ultimul rând, de programare.
Toţi vroiau să programeze şi mulţi chiar o făceau. Cred că am învăţat vreo zece limbaje de programare în acea perioadă, fie pentru că le prezentam, fie pentru că le editam pe ale colaboratorilor şi era obligatoriu să înţeleg şi să verific cu mâna mea. Pe măsură însă ce computerele au devenit mai accesibile – atât ca preţ, cât şi ca utilizare – s-a trecut într-o altă fază, cea a bricolajului. Cititorii “veterani” erau în continuare interesaţi de noile tehnologii, dar oarecum mai mult pentru cultura generală. În schimb, pentru noile generaţii întrebarea nu mai era “cum funcţionează”, ci “cum să fac cutare sau cutare lucru”. Orice, de la overclocking sau înlocuirea unui disc hard până la asamblarea unui întreg computer din componente (metoda zisă “pe genunchi”). Cam aceeaşi problematică şi în partea de software.
Evident, revistele au urmat tendinţa şi au devenit din ce în ce mai practice, având acum concurenţa (dar şi beneficiile) internetului. În această perioadă, PC-urile au continuat să se “comodizeze”, aşa că interesul pentru bricolaj a scăzut, la fel cum s-a întâmplat cu bricolajul electronic acum câteva decenii. Aşa că faza următoare a fost cea a testelor de performanţă şi a sfaturilor privind achiziţiile. Orice produs era trecut prin diverse benchmark-uri, se făceau comparaţii şi topuri, se recomandau pentru anumite utilizări în funcţie de rezultate. Dar interesul pentru tehnologia în sine a scăzut atât de mult, încât revista BYTE (etalonul în domeniu) a ieşit din business, urmată în scurt timp şi de ediţia românească (pe care am avut cinstea să o conduc la începuturi). Ultima fază a fost cea a business-ului IT.
În această privinţă am fost sincroni cu lumea: aşa s-a întâmplat peste tot. Este interesant că şi învăţământul informatic din şcoli a mutat, cu timpul, accentul de la însuşirea tehnologiilor spre utilizarea lor, din păcate limitându-se adesea la programele de birotică. Aşa se face că, deşi mult mai familiarizaţi cu noile tehnologii, printre liceenii de astăzi sunt mult mai puţini cei capabili să scrie un program util decât erau printre liceenii anilor ’90. Desigur, nu toată lumea va avea de-a face cu programarea, dar din ce în ce mai multe aparate sunt computerizate şi puţin scripting nu strică.
Cei mai nemulţumiţi sunt însă profesorii din mediul universitar (nu doar din zona IT), care se aşteaptă ca studenţii să aibă deja o oarecare dexteritate în programare, dar cel mai adesea bobocii au doar ceva deprinderi de web design şi eventual ceva macro-uri în suitele de birotică. Dacă cel puţin un an de studiu este consumat cu deprinderea programării, rămâne mult mai puţin timp pentru inginerie software şi tehnici avansate. Dar nevoia de buni programatori nu scade, ci creşte în toate domeniile. Nu doar informaticienii vor avea de-a face cu softul, ci şi inginerii, economiştii şi chiar medicii.
Acesta este contextul în care Eben Upton şi câţiva colegi de la Universitatea Cambridge s-au gândit că ar trebui să încerce să facă ceva pentru a resuscita programarea ca hobby printre elevii de nivel preuniversitar. Era în 2006 şi computerele deveniseră tot mai scumpe şi mai complexe, cu adevărat mai uşor de utilizat, dar mult mai puţin “prietenoase” cu programatorul. Ca să scrii un program care să arate ceva în Windows e nevoie de o mulţime de abilităţi şi cunoştinţe despre sistemul de operare, ceea ce nu este la îndemâna unui începător şi poate fi chiar riscant. Ideea lor a fost un computer foarte ieftin şi prietenos cu programatorii amatori, care să-i încurajeze să experimenteze.
A durat 6 ani, dar au reuşit, iar zilele trecute au fost lansate pe piaţă primele computere într-un cip, sub numele Raspberry Pi. Sunt două modele, unul la 25 de dolari şi celalalt la 35, au dimensiunea unei cărţi de credit şi n-au periferie şi nici carcasă (deocamdată). Procesor ARM la 700 MHz, sistem de operare Linux redus, mediu de programare Python, ieşire HDMI, porturi USB. Iată deci că, după ce telefoanele s-au inspirat din computere, a venit timpul ca şi telefoanele să inspire computerele.
-
Contribuţia FMI la al doilea pachet financiar pentru Grecia scade aproape la jumătate
Suma de 18 miliarde de euro reprezintă 14% din pachetul financiar actual, în timp ce în 2010 angajamentul Fondului a avut o pondere de 27% în pachetul total, potrivit Bloomberg. “FMI încearcă să păstreze un echilibru dificil între a rămâne implicat în pachetul de salvare a Greciei şi limitarea propriei expuneri”, a spus Eswar Prasad, fost oficial FMI şi cercetător la organizaţia nonprofit Brookings Institution dinWashington. Directorul FMI, Christine Lagarde, a declarat că intenţionează să recomande board-ului aprobarea unui ajutor financiar de 28 miliarde de euro pentru Grecia. Suma include însă 9,8 miliarde de euro din contribuţia la pachetul financiar anterior, de 110 miliarde de euro.
-
Club BM: Crivăţul din imobiliare
BUSINESS MAGAZIN: Se vede vreun semn de dezgheţ în imobiliare?
ILAN LAUFER, RETAIL GROUP: Greu. Eu la începutul acestui an sunt mai pesimit decât în 2011, după cum percep lucrurile.
BUSINESS MAGAZIN: Această opinie nu cumva este în linie cu fibra aceea pesimistă care s-a dezvoltat destul de puternic în cei trei ani de criză?
ILAN LAUFER, RETAIL GROUP: Nu, eu sunt o persoană foarte optimistă şi în fiecare an am dat nişte argumente solide vizavi de ce cred eu că putem să continuăm şi să căutăm şi în perioada aceasta. La începutul acestui an simt că oamenii au obosit. Cred că pe unii dintre noi, dintre cli-enţi, dintre antreprenori, dintre cei care sunt implicaţi în business îi simt pentru prima oară un pic obosiţi şi neîncrezători. E o întârziere clară a finanţărilor din partea băncilor şi toată lumea practic caută doar oportunităţi. Majoritatea clienţilor şi partenerilor mei, când discutăm de dezvoltări de rezidenţe sau de birouri, chiar caută clădiri blocate, neterminate, nu mai vor să investească bani în autorizaţii, în studii de fezabilitate… Preferă o construcţie terminată, al cărei proprietar este dispus să vândă.BUSINESS MAGAZIN: Acest sentiment este prezent şi în celelalte segmente ale pieţei?
RADU BOIŢAN, JONES LANG LASALLE: Sunt mai multe “etaje” în piaţa imobiliară. Eu sunt mai profilat pe partea tranzacţiilor mari, însă bănuiesc că totul este o piramidă şi bănuiesc că acest transfer de informaţii aşa se întâmplă: în genere, din vârf, unde se întâmplă tranzacţiile majore şi unde practic sunt numai jucători instituţionali, care oferă şi transparenţă; apoi urmează celelalte niveluri şi mă refer la celelalte sectoare, până la nivelul tranzacţiilor de zi cu zi. Lucrurile stau drastic, în sensul că marea parte a grupurilor bancare care activează la noi în ţară au probleme majore pe partea de property, ceea ce înseamnă că au probleme majore cu rata de externalizare a capitalurilor (capitalul lor propriu faţă de împrumuturi). Evident că ei nu au de gând s-o facă gradual, pentru că au tot amânat acest moment şi acum trebuie s-o facă dintr-o dată. Eu văd piaţa în stare de aşteptare şi într-o atitudine de ajustare. Singurii care se pot mişca în această perioadă sunt cei care au cash propriu ca să investească şi se asigură că în orice scenariu viitor vor câştiga suficient. Desigur, e de discutat ce înseamnă suficient, pentru că aşteptările de profitabilitate au corespunzătoare şi riscurile aferente. Singurele produse tranzacţionabile în acest moment sunt cele care au finanţare asigurată şi acelea se vor vinde, cu siguranţă.
ILAN LAUFER, RETAIL GROUP: În retail, în clipa când o reţea are probleme care persistă, unii intră în insolvenţă, alţii nu, alţii ajung la faliment şi se închid magazine. În cazul în care intră în insolvenţă şi există un plan de reorganizare, te obligă să închizi toate magazinele care sunt neperformante. La fel se întâmplă şi dacă ai fonduri proprii, fără un ajutor foarte mare din partea băncilor. În clipa în care ai foarte mari pierderi pe anumite puncte nu ai altceva de făcut decât să închizi şi să rămâi cu cele care produc profit. Lucrul acesta lasă găuri irecuperabile în centrele comerciale. Diferenţa este că, din prisma crizei, în piaţa de birouri s-au ivit oportunităţi pentru anumite companii, cum ar fi să relocheze sediile dintr-o parte în alta. În retail, o companie care dispare nu mai creează nimic, lasă un gol în urma ei. E o diferenţă foarte mare între cele două pieţe.