Blog

  • Repere in 2005

    Repere in 2005

    PIATA: Piata constructiilor a inregistrat in acest an o crestere de 7-8%, sub estimarea de la inceputul anului, de aproximativ 10%, potrivit Asociatiei Romane a Antreprenorilor de Constructii (ARACO). Organizatia evalueaza piata romaneasca a constructiilor la circa sase miliarde de euro.

    CARTEL: Consiliul Concurentei a terminat in acest an analiza asupra preturilor la ciment pe piata romaneasca, sanctionand cei trei mari producatori cu amenzi in valoare totala de 27 mil. euro. Holcim, Lafarge si Carpatcement au negat ca ar fi constituit un cartel pentru fixarea preturilor, dar au platit amenzile.

    PRETURI: In acest an, preturile lucrarilor de constructii au crescut, pe fondul scumpirii materialelor, precum otelul sau cimentul, dar si a utilitatilor. 

    De urmarit in 2006

    PIATA: Conducerea ARACO estimeaza pentru anul viitor o crestere a pietei de peste 10%, mizand pe depasirea obstacolelor din acest an, cum ar fi lipsa finantarii proiectelor sau accesul limitat la fondurile comunitare.

    PROIECTE: Pentru anul viitor se anunta importante finantari externe (circa 1,4 mld. euro, potrivit MTCT). Ministerul a anuntat ca  prioritatea zero o constituie coridorul IV pan-european, care traverseaza tara noastra de la est la vest, pe traseul Constanta-Bucuresti-Pitesti-Sibiu-Oradea-Deva-Arad-Nadlac.

    PRETURI: Preturile materialelor de constructii vor creste si in 2006 cu aproximativ 10-15%, considera reprezentantii ARACO.

  • AGRICULTURA: IROZII GAINILOR

    Greu de ales evenimentul anului agricol 2005, in conditiile in care am avut de-a face cu inundatii care au generat pagube importante sau cu o imprevizibila epidemie de gripa aviara, care i-a transformat pe romani in „Irozi ai gainilor“.

    Dar cum tonul unui material de sinteza trebuie sa fie optimist, sa convenim ca evenimentul anului a fost venirea pe lume a vitelusei Europa, nasita de ministrul Gheorghe Flutur. Evenimentul s-a petrecut la inceputul lunii noiembrie, cu ocazia manifestarii Indagra, targul national al agricultorilor, si a fost, in opinia ministrului, un semn de bun augur pentru programul Fermierul, lansat tot atunci. Pentru o imagine completa, mai trebuie pomenite si numele parintilor, Naiv si Suraia, precum si nedumerirea ministrului agriculturii in ceea ce priveste numele tatalui – „boul este mai degraba consecvent decat naiv“.

    Consecvente, autoritatile promit, periodic, sa indrepte deficientele fundamentale ale agriculturii romanesti, iar pomenitul program Fermierul ar trebui sa furnizeze fermierilor circa 200 de milioane de euro, bani ce ar urma sa pregateasca si sa „netezeasca“ integrarea agriculturii romanesti in Uniunea europeana. Prin respectivul program, agricultorii pot asigura cofinantarea de 50% necesara pentru proiecte SAPARD. Raportul Comisiei Europene semnala in acest an, la capitolul Agricultura, o serie de puncte slabe, legate de constituirea agentiilor de plati si de sistemul integrat de administratie si control, precum si ale sistemului de control veterinar pe piata interna si privind aplicarea standardelor UE in domeniul sanatatii publice in sectorul veterinar.

    Sectorul veterinar romanesc a traversat in a doua parte a anului o situatie de criza, dupa depisatarea, in Delta Dunarii a virusului gripei aviare. Identificarea in Romania a virusului H5N1 a generat o reducere a consumului de carne de pasare cu 10-15 procente in perioada imediat urmatoare depistarii infectiei, iar autoritatile au cheltuit cateva sute de mii de dolari pentru despagubirea celor carora le-au fost omorate pasarile din curte. Cele mai mari temeri sunt iscate in prezent de raspandirea tot mai mare a virusului, purtat de pasarile migratoare si de pericolul unei pandemii la nivel mondial, in cazul in care acesta va suferi mutatii care sa-l faca mult mai periculos pentru oameni. Banca Mondiala estima, la inceputul lunii noiembrie, ca o pandemie de gripa aviara ar costa statele industrializate 550 de miliarde de dolari.

    O alta problema majora cu care s-a confruntat agricultura romaneasca in 2005 au fost inundatiile, in urma carora s-au inregistrat pagube de peste 270 de milioane de euro. Cele sase valuri de inundatii, care au inghitit pe rand toate zonele Romaniei, au afectat peste 600.000 de hectare de culturi agricole, din care 140.000 de hectare au avut culturi distruse in totalitate. La grau, Ministerul Agriculturii a anuntat o productie de 7,2 milioane de tone, in usoara scadere fata de cele 7,4 milioane de tone recoltate anul trecut. Daca productia nu a scazut foarte mult, calitatea graului a avut de suferit, tot din cauza inundatiilor, estimarile oficiale indicand compromiterea a peste o treime din recolta, grau care ar putea fi folosit numai pentru furajarea animalelor. In aceasta situatie procesatorii romani vor fi nevoiti sa recurga la importuri, probabil incepand cu al doilea trimestru al anului viitor.

  • Reforme In Rusia

    Liberalizarea sectorului energetic i-ar putea aduce Rusiei in 2006 nu mai putin de cinci miliarde de dolari, scrie revista Moscow Times.

    Continuand reformele din sectorul energetic rusesc, care se vor finaliza in 2008, guvernul planuieste vanzarea de actiuni in incercarea de a atrage investitii in infrastructura existenta si in constructia unor noi capacitati de producere a energiei. Sistemul Energetic Unit, compania care detine monopolul asupra sectorului energetic in Rusia, isi va inceta existenta in momentul incheierii reformelor (in prezent Sistemul Energetic Unit asigura 70% din necesarul de electricitate al tarii).

    Anticipand procesul de restructurare al sectorului energetic (intarziat, deja, cu doi ani) Sistemul Energetic Unit  a inceput separarea activitatilor de productie de cele de distributie si vanzari, pentru a facilita aparitia competitiei pe piata si pentru a atrage banii investitorilor in infrastructura invechita a tarii.

    In urma reformelor guvernamentale vor fi create sase companii producatoare de electricitate pentru vanzare en-gros si 14 companii teritoriale. Vanzarea unui pachet de 25% din patru companii de electricitate ar genera doua miliarde de dolari, e de parere Andrei Zubkov, vicepresedinte al bancii de investitii Trust.

    „Daca vom strange 500 de milioane de dolari, va fi suficient pentru achizitionarea unei statii electrice de 1.000 de megawati, care va putea servi un oras de un milion de persiane, sau o zecime din populatia Moscovei“, a adaugat Andrei Zubkov.

  • Alternative pentru miscat masina

    Preturile ridicate ale titeiului si resursele limitate le-au infipt cutitul in os producatorilor de automobile, care au inceput sa puna la cale nenumarate experimente avand la baza combustibili alternativi, scrie revista Budapest Business Journal.

    Desi biodieselul si bioetanolul – produsi din ulei extras din plante – se folosesc deja pe scara larga in tarile din Vest, in Ungaria legea impozitelor prevede tratarea si taxarea acestora ca derivati din uleiuri minerale, ceea ce creste pretul lor nejustificat de mult.

    Astfel, desi biodieselul este, de obicei, mai ieftin in Vest decat motorina, in Ungaria ramane extrem de scump, cam la acelasi pret cu motorina. Potrivit ultimei hotarari a Biroului pentru Taxe si Impozite Vamale (VPOP), orice substanta folosita drept aditiv sau combustibil pentru motoarele cu combustie interna trebuie tratata.

    Drept rezultat, taxele cumulate urca pretul biodieselului peste cel al motorinei.In consecinta, daca un client isi alimenteaza automobilul cu ulei vegetal cumparat de la un magazin obisnuit, s-ar putea trezi cu o amenda de mii de forinti, fiind acuzat de evaziune fiscala, avertizeaza Budapest Business Journal.

    Intre timp, producatorii de automobile continua experimentele cu combustibili alternativi, printre care gazele naturale comprimate (CNG) si gazele petroliere lichefiate (LPG). Potrivit expertilor din industrie, cele mai cautate optiuni pe termen scurt vor fi cele care necesita cele mai mici modificari ale motorului.

  • Repere in 2005

    Repere in 2005

    • FINANTARE: Cota detinuta de leasing s-a mentinut la peste 60% in cazul masinilor de import, insa a crescut foarte mult ponderea achizitiilor de masini prin credit.
    • STRUCTURA: Au crescut foarte mult, pana la dublare, vanzarile marcilor bine pozitionate in segmentul masinilor de volum (Renault, Skoda sau Chevrolet).
    • VALOARE: Chiar daca numarul de masini noi vandute a crescut spre 50%, din punct de vedere valoric, cresterea pietei a fost mai mica, deoarece s-au vandut mai multe masini ieftine. 

    De urmarit In 2006

    • PROFITABILITATE: Scaderea in ansamblu a preturilor pentru masini ca urmare a promotiilor permanente se va simti in scaderea ratelor de rentabilitate ale dealerilor, care ar putea fi compensate de dezvoltarea activitatii de service.
    • SECOND-HAND: Intrarea pe piata a dealerilor de masini de ocazie si dezvoltarea unor astfel de divizii in cadrul importatorilor va dinamiza piata de automobile second-hand.
    • INVESTITII: Vanzarea de masini va trebui tot mai mult dublata de oferirea de servicii post-vanzare, ceea ce va determina dealerii auto sa investeasca tot mai multi bani in complexuri auto.

  • RESURSE UMANE: GOANA DUPA MANAGERI

    Din afara, Romania poate parea o tara care nu duce lipsa de forta calificata de munca. Din interior, lucrurile stau altfel: lipsa de specialisti si de manageri in mai toate domeniile duce la anomalii inexistente in pietele occidentale.

    Criza de personal a dus in anul care tocmai se incheie la distorsionari salariale care au afectat profitabilitatea multor companii. In sistemul bancar si in IT, mai ales, cererile salariale ale anumitor specialisti au depasit chiar dublul competentelor acestora – dupa cum au constatat, de-a lungul anului, specialistii in recrutari de personal. In timp ce acestia castiga salarii apropiate de nivelul celor practicate in Occident, posturile de „entry“ sunt platite de zece ori mai slab, in conditiile in care, in pietele vestice, raportul top-entry este mai mare de cel mult cinci-sase ori.

    Pe de alta parte, criza de specialisti si de manageri a determinat cateva varfuri de rotatie a acestora de la o companie la alta. In 2005, fiecare companie nou intrata pe piata a „furat“ de la cele deja existente, fie un manager de resurse umane, fie un director financiar, fie un IT manager sau un director de marketing, lasand locuri libere care nu se puteau reocupa decat cu personal racolat de la o alta companie, care se vedea astfel pusa in situatia de cauta inlocuitori la concurenta. Iar o data cu cresterea numarului de optiuni si de oportunitati, specialistii de pe piata n-au mai stat prea mult pe ganduri in fata unor oferte pentru un post mai bun venite din partea unei firme de recrutare. „Scade mirajul corporatiilor si creste pornirea oamenilor competenti de a-si crea cariere bazate pe propria lor valoare“, dupa cum constata Adrian Stanciu, partener la firma de consultanta in resurse umane Ascendis. Unele companii care, cu numai doi ani in urma, se simteau angajatori de varf, protejati de fluctuatiile pietei de forta de munca, au ajuns astazi in postura de angajatori mediocri, supusi presiunii salariale. „Capacitatea firmelor de a creste productivitatea si de a se alinia la un mediu de afaceri in care forta de munca de calitate va inceta sa fie o resursa abundenta si ieftina, asa cum s-au obisnuit, va face diferenta intre succes si esec in urmatorii cinci ani“, mai spune Stanciu.

    Pentru ca retinerea personalului de calitate devine o problema tot mai arzatoare pentru companii, a inceput sa conteze tot mai mult aportul managerului de resurse umane in conducerea companiei. Vazut mai degraba ca si o cenusareasa intre manageri, cu indeletniciri exclusiv administrative, directorul de resurse umane a crescut pe scara salariala atat de mult in acest an, incat evolutia a fost catalogata drept un „fenomen“ de catre specialistii in resurse umane. Salariul managerului de resurse umane s-a apropiat de cel al directorului financiar – cel mai bine platit manager dupa managerul general intr-o companie – ajungand la 3.000 – 7.000 de euro in firmele mari. Tot pentru a motiva angajatii – si nu doar pentru a-i pregati – companiile investesc tot mai mult in training. Potentialul pietei a atras foarte multe francize de training in acest an, in general americane, Dale Carnegie si Telephone Doctor fiind doar doua exemple. Intrarile acestor francize au fost „timide, fara lansari rasunatoare“, dupa cum a constatat Marius Balasoiu, managerul companiei de resurse umane BIA. Dar piata s-a consolidat in 2005, fiind marcata si de disparitia unor actori mai mici sau mai vechi, dupa cum a constatat Octavian Pantis, managerul grupului de firme People Solutions, axat pe activitati in domeniul resurselor umane. Piata romaneasca de training a fost estimata la peste 15 milioane de euro in 2005.

    Totodata, in acest an au aparut si s-au dezvoltat asa-numitele „academii interne“, mai exact cursurile de specialitate organizate pentru angajatii unei companii de catre personalul mai experimentat al acesteia. „Raiffeisen, BCR, Volksbank, Banca Romaneasca sunt exemple care arata ca industria bancara a luat un puternic avant in aces sens“, spune Marius Balasoiu de la BIA.

    Un alt fenomen care a luat amploare in 2005, nu atat prin numarul de angajati implicati, cat mai degraba prin complexitatea instrumentelor utilizate, a fost externalizarea de servicii de salarizare si administrare de personal. Intrat pe piata in 2002, acest gen de servicii gestioneaza maximum 100.000 de angajati in sistemele existente. „Cei nu mai mult de cinci sau sase actori mari pe piata in acest domeniu sunt asaltati in acest moment de factiuni desprinse din propriile echipe care au decis sa inceapa afaceri pe cont propriu“, spune Balasoiu de la BIA. Tentatia specialistilor de resurse umane de a externaliza salarizarea si administrarea personalului e din ce in ce mai mare, pentru ca astfel munca de rutina e inlocuita cu abordari strategice. Incarcarea unei firme externe cu responsabilitatea legislativa a companiei este de asemenea tot mai interesanta.

    Practic, instrumentele folosite in piata de resurse umane – traininguri, consultanta, externalizari, leasing de personal – devin tot mai rafinate, simultan rafinandu-se si pretentiile angajatilor. Cu alte cuvinte, viata angajatorilor se complica si devine mai costisitoare. Ramane in joc cine poate.

  • Repere in 2005

    • Repere in 2005
      ACHIZITII: Au avut loc 14 achizitii de companii, de trei ori mai mult decat in 2004.
      COTELE: Desi a avut loc o impartire „preliminara“ a cotelor la zahar intre noua procesatori din industrie, au mai ramas de distribuit 77.000 de tone
      COMPLETARI DE PORTOFOLII: In absolut toate domeniile, companiile si-au imbogatit oferta, pentru a putea face fata produselor care sunt asteptate sa inunde piata dupa eliminarea taxelor vamale.
    • De urmarit in 2006
      ADERAREA LA UE: Pregatirile in vederea aderarii intra in linie dreapta. Se va definitiva impartirea cotelor la zahar si lapte. 
      TIGARI: Piata va continua sa creasca valoric, iar 2006 este ultimul an in care companiile isi mai pot promova produsele.
      NOI JUCATORI: Este de asteptat ca pe domeniul alimentar sa-si faca aparitia noi jucatori, fie prin achizitii, fie prin fuziuni, fie prin proiecte de tip greenfield.

  • SCURTA ISTORIE: 2005 – ANUL CAUTARILOR

    Optimistii vor spune ca a fost un an rau, iar pesimistii vor spune ca a fost un an bun. Pe dos fata de asteptarile ambelor categorii de persoane, dar justificat: lipsa de abilitate a autoritatilor in administrarea unei economii real-functionale se mai manifesta, inca.

    Anul care tocmai se incheie poate fi definit, simplu, drept un an al cautarilor in economie, dar nu numai, dupa un 2003 definit drept anul exploziei consumului si un 2004 al leului, moneda nationala lansata intr-o neasteptata apreciere. In fond, si cele doua caracterizari de mai sus pot fi asimilate cautarii, incercarilor unei economii lipsite de suficiente proptele de a-si gasi un rost.

    Scenariul 2005 cuprinde o suma de evenimente majore, fiecare marcand intr-un mod definitv domeniul caruia ii apartine. La nivel macroeconomic avem desprinderea de politica Fondului Monetar International, o actiune care a parut nebuneasca unora si curajoasa altora; nu este nici asa, nici asa, este o optiune a Guvernului ce merita acceptata ca atare.

    In materie de fiscalitate, avem cota unica de impozitare, o carte majora jucata fara abilitate: la un moment dat toti fluturau mainile in aer asa de tare incat au scapat cu totii asii din maneca: venituri bugetare insuficiente, speculatii politice, critici nefondate sau lipsite de documentare, explicatii lipsite de convingere. Singurul lucru care merita spus este ca rezultatele aplicarii cotei de 16% vor deveni palpabile peste cativa ani, daca Romania isi va juca bine cartile.

    In zona financiara avem iarasi o noutate sau poate o jumatate de noutate: o Banca Nationala a Romaniei implicata, dupa modelul presedintelui-jucator. Si vorbim de o jumatate de noutate pentru ca BNR si-a schimbat politica din a doua jumatate a anului trecut, cand a lasat liber cursul monedei nationale. In prezent conducerea BNR lupta cum poate pentru a tempera consumul, si implicit, cele ce mai tin de acesta, inflatie peste previziuni si deficite comerciale record.

    2005 a mai fost si anul leului, in cel mai propriu sens al cuvantului, adica anul denominarii. Aici impactul major a fost mai mult la nivelul stirilor de televiziune si asupra contabililor, nevoiti sa isi ajusteze programele si maniera de lucru, cat si asupra populatiei. Legat si de BNR, si de leu, mai trebuie spus ca, la finele anului 2005, piata valutara se prezinta mult mai linistita decat in urma cu un an sau poate nu linistita, ci calita, trecuta printr-o liberalizare a contului de capital si un meci leu – valute cu final indecis. Sectorul bancar este marcat de privatizarea BCR, poate cea mai mare din Romania si din Europa de Est. Nu a fost singura tranzactie a anului, pentru ca si Banca Tiriac a fuzionat cu HVB Bank, in urma unei tranzactii de aproape 250 de milioane de euro.

    Brokerii spun ca 2005 a fost cel mai agitat an din istoria Bursei de Valori. Indicele de referinta BET, care urmareste evolutia celor mai importante zece titluri de la Bursa de Valori, a inregistrat in 2005 un avans de aproape 60%, iar capitalizarea bursiera s-a apropiat de 16 miliarde de euro. Aceasta crestere, desi nu s-a ridicat la nivelul din 2004 cand Bursa a plusat cu un incredibil 100%, a batut din nou randamentele oferite de celelalte alternative de plasament. Vedetele bursei au fost actiunile SIF-urilor, ale bancilor, companiilor farmaceutice si, intr-o oarecare masura, companiile petroliere.

    Economie fara politic nu se poate, fie si numai pentru darul politicienilor de a se implica sau incurca calculele intreprinzatorilor. Sa consemnam, deci, in zona politica permanentele incertitudini – vor fi sau nu anticipate?, vor fi schimbati sau nu presedintii celor doua Camere ale Parlamentului?, cade sau nu Guvernul?, putem reforma sau nu justitia?, primim sau nu nota de trecere la Bruxelles?. N-au fost anticipate, presedintii Camerelor au ramas, Guvernul nu a cazut, la Bruxelles suntem cand asa, cand altfel, dar bine in general; singura dilema majora ramasa fara raspuns este cine cu cine se cearta, de ce si cui foloseste, dar aici avem de-a face cu intrebari ce nu-si vor primi niciodata, poate, raspunsul.

    Ajunsa la maturitate, piata romaneasca de telefonie mobila a fost extrem de activa: in 2005, nu a existat companie de telefonie mobila, cu exceptia Zapp, care sa nu faca obiectul unei tranzactii. In martie, operatorul Connex a fost preluat integral de liderul mondial Vodafone, Orange si-a consolidat pozitia in actionariatul filialei din Romania, iar Cosmorom, ruda saraca a principalilor doi operatori, a fost preluat, in vara, in proportie de 70% de Cosmote.

    Sase valuri de inundatii, ce au lovit pe rand toate zonele Romaniei, au incurcat total calculele jucatorilor din industria turismului. Ploaie, gripa aviara, aprecierea leului, cresterea preturilor la oferta interna au reprezentat un cumul de cauze care au facut din 2005 unul din cei mai prosti ani pentru turismul romanesc: trei miliarde de euro pierderi, cel mai prost an din 1990. Totusi, hotelierii isi pastreaza speranta: au intrat noi lanturi internationale,  altele s-au extins, iar preluarea de catre vicepremierul George Copos a hotelului Athénée Palace Hilton este una din tranzactiile importante ale anului.

    In materie de energie anul poate fi definit cu patru cuvinte: benzina de un euro.  2005 poate fi socotit un an de mijloc, nimic nu a inceput si nimic nu s-a finalizat, cu exceptia privatizarii celor doua distributii de gaze. Mai importante sunt evenimentele programate pentru anul viitor: vanzarea Electrica Muntenia Sud, a complexelor energetice din Oltenia sau a Romgaz.

    In retail, toamna este sezonul pentru discounteri: investitiile inaugurate in octombrie se apropie de 100 de milioane de euro. Inmultirea comerciantilor de acest tip nu este singurul eveniment al anului, care mai marcheaza si vanzarea retelelor de magazine Artima si La Fourmi. Motoarele vanzatorilor de masini au mers in plin in 2005, interesul romanilor mutandu-se din zona electronicelor si electrocasnicelor spre cea a autovehiculelor. Piata auto a ajuns la un nivel record, estimarile de vanzari ale dealerilor auto fiind de mai multe ori modificate in crestere. Practic, dupa primele zece luni ale anului, vanzarile de masini noi pe piata romaneasca au crescut cu aproape 50%, depasind 212.000 de unitati. Aceasta in conditiile in care estimarile jucatorilor din domeniu facute la inceputul anului vizau o crestere de cel mult 15%.

    Ce va fi in 2006? Cel mai important lucru poate fi spus intr-o propozitie simpla: 2006 este ultimul an in care romanii se mai pot, cel putin teoretic, pregati pentru aderarea la Uniunea Europeana. O propozitie simpla care ascunde o sumedenie de complicatii: implicare reala din partea autoritatilor, constientizare si nevoia de actiune din partea conducatorilor de companii, fie ele de stat sau private, constituirea structurilor si a infrastructurii necesare aderarii, recuperarea intarzierilor care mai exista. Totul pe un fond economic ce provoaca o serie de ingrijorari justificate – necesitatea cresterii productivitatii, potentiala majorare a dobanzilor bancare, evolutia destul de imprevizibila a cursului. Dar nu toate previziunile sunt cu tenta pesimista: de bun augur ar putea fi cotarea la bursa a unor mari companii de utilitati si a Fondului Proprietatea, dezvoltarea pietei de IT si telecomunicatii sau finalizarea privatizarilor in energie.

  • UN AN DE RECORDURI IN AFACERI

    Dintr-un anume punct de vedere, cel al tranzactiilor, anul 2005 a fost si continua sa fie atat de spectaculos, incat toate listele intocmite pana acum par condamnate sa ramana incomplete. Din catalogul „Top tranzactii 2000-2005“ de exemplu, lansat de Ziarul Financiar in ultima zi a lunii noiembrie, lipsesc cel putin trei tranzactii de calibru, tranzactii facute publice dupa ce paginile intrasera la tipar.

    Prima ar fi achizitia lantului francez de benzinarii Dyneff de catre Rompetrol, o tranzactie estimata la 100 de milioane de euro. A doua e anuntata fuziune dintre Flamingo si Flanco, estimata de reprezentantii celor doua companii la 35-40 de milioane de euro. Si ultima, dar si cea mai importanta, atat ca valoare a tranzactiei cat si ca impact, e vanzarea BCR contra unei sume care va depasi 3 miliarde de euro. Cu cat va depasi? Nici noi nu va putem spune, pentru ca cifra si numele noului proprietar vor fi anuntate in ziua in care BUSINESS Magazin va fi ajuns deja la chioscuri. In business-ul romanesc sunt oameni care inca n-au apucat sa se gandeasca la Craciun.

    Din radiografia anului 2005 pe care BUSINESS Magazin v-o ofera in acest ultim numar lipsesc, asadar, o cifra si un nume. In rest, cele 22 de articole grupate sub umbrela „Economia in 2005“ trec in revista tot ce a fost cu adevarat semnificativ in anul care tocmai se incheie, de la evolutia indicatorilor macroeconomici pana la cea a cursului de schimb valutar, de la regruparile din media si IT&C la frenezia din retail, de la incredibilele cifre ale industriei auto la rollercoaster-ul bursei.

    Dar dincolo de lucrurile care s-au intamplat deja si care merita analizate, BUSINESS Magazin va ofera, pentru fiecare domeniu in parte, un set de previziuni pentru 2006, anul decisiv dinaintea integrarii in Uniunea Europeana. Pentru ca, desi 2005 a fost un an mai mult bun decat rau, multe au ramas, totusi, nefacute. Dar despre asta veti citi pe larg la anul, tot in BUSINESS Magazin.

  • FMCG: LARGI LA PUNGA

    Pentru piata bunurilor de larg consum, 2005 poate fi descris in doua feluri: a fost fie anul tranzactiilor, fie anul cotelor. Dar si tranzactiile, si cotele au dinamizat doar o parte a pietei: cea alimentara. Domeniul nealimentar a ramas, ca si in 2004, intr-un con de umbra.

    Cu cat se reduce timpul pana la aderare, cu atat mai energice sunt miscarile de preluare din industria alimentara. Daca intre 2000 si 2003 au avut loc doua-trei tranzactii anual, agitatia a inceput sa creasca: in 2004 au avut loc sase tranzactii, iar in 2005 paisprezece.

    In timp ce piata produselor nealimentare (non-food) este aproape nemiscata, fata de 2004, piata produselor alimentare a fost, cu siguranta, dedicata produselor alimentare. Nu doar din perspectiva numarului mare de tranzactii, ci si din aceea a pregatirilor pentru aderare. 2005 (anul cotelor) este si anul in care s-a facut un bilant al industriilor zaharului si laptelui. Pentru industria carnii si a tutunului, 2005 si 2006 sunt anii ultimei sute de metri dinaintea aderarii.

    ZAHAR. Pentru industria romaneasca a zaharului, anul 2005 a fost unul decisiv, pentru ca a adus cotele. Ministerul Agriculturii a facut, spre final de an, o alocare preliminara a cotelor de zahar negociate cu Uniunea Europeana: au fost repartizate 252.600 de tone unui numar de noua fabrici. Dar in urma negocierilor cu Uniunea Europeana, „cota de tara“ este semnificativ mai mare, de 329.000 de tone. Asa ca repartizarea facuta a fost caracterizata drept „preliminara“ de Ioan Armenean, presedintele Patronatului Zaharului din Romania, iar motivul neimpartirii complete a cotelor „este stiut“ doar de cei de la minister, spun reprezentantii companiilor.

    Redistribuirea cantitatii ramase, de aproximativ 77.000 de tone, se va face catre „fabricile care au potential sa produca“, a precizat Armenean. Ce inseamna asta, pana la urma? Pentru ca mai toate fabricile pot pretinde ca mai au potential de productie. Or, impartirea preliminara nu s-a facut in functie de capacitate, ci pe baza productiei realizate in perioada 1998 – 2002 – lucru firesc de altfel, pentru ca aceeeasi perioda a fost luata in calcul in negocierile cu autoritatile de la Bruxelles.

    Cele 77.000 de tone care mai trebuie impartite fac cu ochiul oricareia dintre cele noua fabrici din tara. A obtine acum cote mai mari inseamna nu doar profit mai mare, ci si posibilitatea de a vinde afacerile pe bani mai multi. Cumparator ar fi Agrana, care a anuntat public ca este interesata de expansiune. Vanzatorii, in schimb, se gasesc tare greu, mai ales ca toti cer bani multi. „Orice are acum un pret, dupa aderare va fi de doua ori mai scump“, declara pentru BUSINESS Magazin Ioan Armenean, presedinte al Patronatului Zaharului din Romania.

    Pe piata zaharului, o data cu aderarea, competitia se va ascuti, iar produsele se vor scumpi. Zaharul va ajunge de la 46 de eurocenti la raft la minim un euro in numai doi ani. Iar dupa aderare va trebui sa ne aliniem la regulile pietei comune a zaharului, cu preturi minime de achizitie a sfeclei sau a zaharului brut, taxe vamale mari. Asa cum s-a intamplat si in alte tari ale UE, numai producatorii puternici vor rezista. In Austria, de exemplu, din opt fabrici existente in momentul aderarii numai trei mai functioneaza azi.

    LAPTE. Pentru industria laptelui, anul aprilie 2005 – martie 2006 este un an istoric, pentru ca acest interval va fi luat ca perioada de referinta in vederea stabilirii cotelor impartite producatorilor. Iar dupa ce cotele vor fi alocate catre procesatori, vor incepe simularile: companiile vor trece printr-o „repetitie generala“, adica vor functiona ca si cum Romania ar fi deja in UE.

    Pana spre finalul lui 2005, doar 30 de companii din domeniul procesarii laptelui au primit aviz de functionare din partea UE. Pana la 1 ianuarie 2007, numarul acestora va creste pana la 80, estimeaza Valeriu Steriu, presedinte al Asociatiei Patronale din Industria Laptelui. Insa nu primirea avizului este cel mai mare hop pe care il au de trecut companiile, ci concurenta, careia se estimeaza ca ii vor face fata doar jumatate, pentru ca de la 1 ianuarie 2007 vor disparea taxele vamale. Ceea ce inseamna ca piata ar putea fi inundata de produse de import, multe dintre ele mai ieftine decat cele locale. Austria avea 100 de procesatori de lapte cand a intrat in UE. Circa 80 dintre acestia au disparut de-atunci prin fuziuni, preluari si falimente. Acum in Romania functioneaza circa 300 de procesatori de lapte – iar daca algoritmul austriac se va aplica si aici, ne putem astepta ca circa doua treimi dintre ei sa traga obloanele.

    Si totusi, pana la poarta fabricii, laptele mai are o cumpana de trecut: cotele negociate cu UE vizeaza o cantitate de 3,3 miliarde de litri pe an. Acum, mai putin de un sfert (1,2 miliarde de litri) din laptele produs anual in Romania (5,1 miliarde de litri) constituie materia prima pentru procesatorii din industrie. Diferenta se indreapta catre vanzari directe – e vorba de laptele vandut de tarani in piete, bazaruri sau alte locuri – sau ramane in gospodariile fermierilor. Pentru a merge catre industrializare, laptele are nevoie de investitii, evaluate la nu mai putin de 8,5 miliarde de euro.

    CARNE. Anul 2005 a fost unul de pregatiri febrile, pentru ca integrarea aduce vremuri grele pentru industria carnii. Numarul companiilor se va reduce, si aici, drastic. Din cele peste 1.500 de companii care proceseaza carne, doar opt lucreaza – acum – conform normelor europene. Alte 40-50 au primit derogare de la Asociatia Nationala Sanitar Veterinara (ANSV) pentru a se pune la punct pana la sfarsitul lui 2009, in special in privinta igienei, desi termenul initial era pana la sfarsitul lui 2006. 1 ianuarie 2007 este data de la care circa 100 de producatori de mica capacitate vor avea voie sa vanda numai pe piata interna, intrucat nu respecta standardele europene. Restul vor fi nevoiti sa-si inchida afacerile. Mihai Visan, directorul executiv al Asociatiei Romane a Carnii, este de parere ca, dintre cei 100 care ar putea ramane pe piata interna, doar 60% au sanse sa indeplineasca standardele de igiena in intervalul impus de Bruxelles.

    TUTUN. Pentru industria tutunului, 2005 a fost un an tulburat nu numai de hotararile Ministerului de Finante de a mari accizele mai repede si mai mult (la 1 aprilie in loc de 1 iulie, cu 13,5% mai mult decat prevedea calendarul stabilit cu UE). Anul a fost tulburat si de controversele iscate de propunerea de introducere, in noul Cod fiscal, a pretului minim la tigarete. Companiile s-au impartit in doua tabere: pro si contra deciziei, in functie de felul in care le-ar afecta aceasta noua posibila reglementare. Altminteri, 2005 a fost un an agitat pentru companiile din industria tutunului prin numarul mare (de ordinul zecilor) de lansari, relansari, repozitionari de produse, campanii de promovare. Pentru ca, in afara de 2005, doar 2006 le va mai permite sa-si promoveze produsele. De la 1 ianuarie 2007, restrictiile care vizeaza publicitatea la tutun vor viza presa scrisa, panourile publicitare si alte structuri de afisaj cu impact public, cinematografele si altele.

    Concluzia ar fi ca pentru toata industria alimentara, 2006 va fi un an cheie, anul care ar putea sa faca diferenta nu numai in privinta zerourilor din coada cifrelor din contabilitate. Ci, mai mult, ar putea face diferenta dintre supravietuitorii si invinsii pe care ii va face aderarea la UE.