BusinessMagazin

Blog

  • Gaz pe foc

    Cu mana pe robinetul de gaz metan, Rusia s-a simtit mai indispensabila ca niciodata in ultimul deceniu. Dar a alarmat intreaga Europa, amintindu-i de chestiunea nerezolvata a independentei energetice.

    Daca maine Romania ar ramane fara gazul rusesc, care acum detine o cota de 40% din consumul total al tarii, companiile autohtone ar putea acoperi doar maximum 5% din deficit: 3% ar putea produce Romgaz (adica inca circa 1,3 milioane de metri cubi), restul de 2% ramanand in sarcina Petrom si a furnizorilor mici. Cu acest supliment s-ar putea incalzi, in plus, circa 130.000 de apartamente cu centrale termice sau s-ar mentine in functiune un singur combinat chimic. Autoritatile de la Bucuresti, ca si cele din alte capitale europene, au fost scuturate de frisoane la inceput de an tocmai din cauza celor 35 de procente pentru care nu aveau solutie.

    In cele cateva zile, cat a durat criza gazului, la Bucuresti s-au dezgropat o gramada de proiecte uitate care ar urma sa ne izbaveasca de dependenta de gaz fata de Rusia. S-a discutat despre al patrulea grup de la Cernavoda (in conditiile in care al doilea nu s-a dat inca in folosinta), despre hidrocentrale mamut (cum ar fi proiectul Macin pe Dunare), despre energii alternative, despre gazoductul care sa lege Romania de Ungaria (care ar urma sa alimenteze Romania prin Marea Nordului) sau despre celebrul deja Nabucco (conducta prin care putem primi gaz din Iran).

    Asta in conditiile in care Romania ar putea suferi de pe urma unei crize prelungite a gazului, nu pentru ca ar fi dependenta de Rusia (desi nu este, totusi, avand asigurat 60%-65% din consum din productia interna), ci pentru ca nu are suficiente capacitati de inmagazinare si nici o alta interconexiune decat cea cu Rusia. Asa se face ca Romania ar fi rezistat doar o saptamana fara gazul rusesc, dupa care (in caz ca situatia nu avea sa se remedieze) ar fi trebuit sa gaseasca solutii pentru incalzire deoarece vremea era in racire, iar combinatele care folosesc gaz drept materie prima ar fi trebuit sa isi reduca productia.

    Si totusi, situatia Romaniei nu a fost nici pe departe la fel de albastra precum cea a altor tari pentru care Rusia e singura sau cea mai importanta sursa de gaze. Asa se face ca disputa estica dintre Rusia si Ucraina a pus in dificultate capitalismul vestic la el acasa, economii precum cele ale Germaniei, Frantei, Austriei sau Cehiei rugandu-se sa se intample ceva care sa deblocheze criza.

    Cateva zile la rand, statele europene pentru care gazul rusesc era vital au incercat sa improvizeze solutii de avarie, constatand cu amaraciune ca au renuntat poate prea usor la energia nucleara, ca nu au conducte suficiente sa importe din alte parti si ca energiile alternative sunt mult prea firave pentru a suplini chiar si numai o mica parte din lipsa gazului metan. Concluzia, dupa trecerea furtunii, a fost ca Uniunea Europeana trebuie sa caute furnizori-aliati de gaze si sa dezvete Rusia de suparatoarea ei atitudine de a se considera un element indispensabil economiilor europene.

    „Rezervele rusesti de gaze naturale vor ramane coloana vertebrala a sistemului energetic european, insa va trebui sa tragem anumite invataminte din ceea ce s-a intamplat in ultimele zile“, spunea Martin Bartenstein, ministrul austriac al economiei, citat de Reuters. Bartenstein a vorbit de reducerea dependentei fata de importurile rusesti, prin eficientizare, productie de energie regenerabila si investitii in infrastructura de profil.  

    Cu doua saptamani in urma, cand Moscova inchidea robinetul de gaze, occidentalii invocau onestitatea si respectul rusilor pentru contractele comerciale, respectiv pentru siguranta vietii pagubitilor. Nu s-a spus ca nu rusii au inventat drepturile omului. Si nici economia de piata. Ori ca o criza prin care Rusia sa aplice corectii Ucrainei, Moldovei, Georgiei ori altei tari din zona sa de influenta.

    Tari care, de altfel, desi au aere de independenta si aspiratii occidentale, s-au bucurat de preturile mici pe care Rusia le-a practicat pentru tarile din Comunitatea Statelor Independente. Un analist al agentiei ruse de stat RIA „Novosti“, Alexei Makarkin, explica situatia pe scurt: „Rusia a optat pentru renuntarea la cochetariile inutile cu regimurile orientate spre Occident“.

    Nu stie sigur nimeni daca razboiul s-a terminat sau nu, dar dupa prima lupta toti se considera castigatori, desi toti pot fi socotiti perdanti: Rusia a avertizat ca este inca o superputere (daca nu militara, ca altadata, macar energetica), care s-ar putea sa piarda insa tocmai din cauza ca si-a speriat rau clientii, Ucraina a adoptat o varianta care ii asigura gaz ieftin, dar despre care analistii spun ca nu e una sigura, vestul Europei s-a imbogatit cu experienta unei crize in urma careia ar trebui sa isi revizuiasca planurile energetice. Si asa mai departe. Exista chiar si o varianta de final fericit: acela ca aceasta n-a fost decat o criza de gelozie ruseasca si-atat.

  • Calendarul crizei

    Criza a fost declansata de nevoia Rusiei de a-i aplica o corectie presedintelui ucrainean Viktor Iuscenko, care a refuzat un ajutor banesc oferit de Rusia, sfarsind prin a negocia cu alte tari furnizoare de gaz.

    29 decembrie 2004: Rusia propune Ucrainei un credit de 3,6 mld. $ pentru a rezista primei faze de aliniere la preturile intrernationale ale gazului (Ucraina cumpara gaz cu 50$/1.000 mc). Ucraina refuza propunerea Rusiei.

    1 ianuarie 2006: Rusia opreste livrarea de gaze catre Ucraina si Moldova si implicit catre majoritatea clientilor europeni.

    2 ianuarie: Rusia acuza Kievul ca a furat 118 mil. mc de gaz din conductele care aprovizioneaza Europa. Toate tarile-cliente umbla la rezerve. Gazprom anunta ca va realimenta Europa in 24 de ore.

    3 ianuarie: Gazprom reia aprovizionarea normala cu gaze a Ungariei si Austriei, apoi a restului Europei, reducand astfel embargoul impus Ucrainei; disputa nu e insa incheiata. In plina criza, Viktor Iuscenko spune ca Ucraina ar avea gazul asigurat de Turkmenistan in baza unui contract.

    4 ianuarie: Rusia si Ucraina semneaza un contract care fixeaza pretul gazului rusesc furnizat Kievului la 230$/1.000 mc si pretul de tranzit pe teritoriul ucrainean la 1,6 dolari pentru mia de metri cubi la suta de kilometri. Apare la rampa si compania RosUkrEnergo (ai carei actionari sunt filiale ale Gazprom si ale bancii Raiffeisen, asupra careia Kievul nu are control), care va furniza gaz metan Ucrainei cu 95 dolari/mia de metri cubi, dupa ce va fi mixat gazul scump de la rusi cu gaz ieftin (30-40 dolari mia de metri cubi) din Turkmenistan, Kazahstan si Uzbekistan.

  • Rusia: Hartile secrete ale petrolului

    Masluirea hartilor e una dintre practicile sovietice care au supravietuit foarte bine in Rusia capitalista. Metoda era extrem de eficienta acum jumatate de secol si putea insemna esecul oricarei misiuni straine. Azi e doar enervanta pentru industriasii straini – dar asta nu inseamna ca rusii sunt dispusi s-o scoata la pensie.

    Vreme de trei ani, Bruce Morrow a lucrat pe malurile lacului Samotlor, o mica intindere de apa in labirintul de drumuri si puturi petroliere din tundra inghetata a Siberiei, care acopera peste 2.500 kilometri patrati. Din hartile pe care rusii i le-au dat, Morrow nu si-a putut da seama niciodata cu exactitate unde se afla – un lucru ingrozitor pentru el, inginer petrolist la o companie in care British Petroleum (BP) era asociata cu investitori rusi. Latitudinea si longitudinea nu erau marcate pe harta, iar liniile figurate se abateau de la di-rectia care indica nordul.

    „Era ca un joc“, spune Morrow, care a incercat sa priceapa ceva din hartile modificate de oficialitati – niste ramasite din razboiul rece pe care i le oferisera indivizi secretosi, angajati intr-un departament special al companiei sale. Neoficial, oricine are acces la Internet poate sa vada campurile Samotlor – daca mareste cat trebuie o imagine gratuita, facuta din satelit, oferita de programe precum Google Earth – la coordonatele 61 de grade si 7 minute latitudine nordica si 76 de grade si 45 de minute longitudine.

    Experientele prin care a trecut Morrow arata ca practici care odata guvernau regiuni intregi din fosta Uniune Sovietica inca supravietuiesc pe culoarele prin care vechii birocrati comunisti se mai agata si acum de putere. Astfel, birocrati nu numai ca mentin o atmosfera de secret total in jurul a orice, dar continua sa aplice practici traditionale de mentinere la distanta a strainilor, fortandu-i sa angajeze oameni care inca sunt dependenti de Moscova.

    Hartile care induc specialistii in eroare reflecta de asemenea mana de fier cu care Kremlinul controleaza campurile petrolifere ale Rusiei, una dintre cele mai pretioase resurse ale lumii, care va deveni si mai importanta in viitor, din perspectiva planurilor de transport direct catre Statele Unite din estul indepartat si zona arctica, pana in 2010. De aplicarea regulii secretului hartilor rusesti se ocupa Serviciul Federal de Securitate, FSB, succesor direct al politiei politice sovietice, KGB. Regula a fost instituita demult, intr-o vreme in care rusii priveau cu suspiciune practic orice companie straina, temandu-se de atacuri cu rachete asupra campurilor petrolifere ale Siberiei.

    Vremurile acelea au trecut de mult. Dar cu toate astea, guvernul Rusiei – care continua sa-si intareasca influenta asupra industriilor strategice, in principal asupra celei petroliere – nu gaseste ca ar fi cazul sa renunte la vechea regula a hartilor modificate. Modificarea hartilor e parte a unei adanc inradacinate traditii sovietice de inducere in eroare a celor din afara sistemului. In timpul razboiului rece purta un nume: „maskirovka“, argoul militar sovietic al carui scop era sa induca in eroare si sa dezinformeze interlocutorul. Birocratii din guvernul sovietic au creat decenii la rand statistici false si au dat unor locuri denumiri in asa fel incat sa creeze confuzie.

    Un exemplu e centrul spatial sovietic Baikonur, care poarta numele unui sat aflat la sute de kilometri distanta. Altul e cel al hartilor corecte ale intregii retele de stradute si alei din cartierele Moscovei, care au inceput sa apara abia dupa dezintegrarea URSS. Chiar si acum, Morrow si colegii sai pot folosi doar harti digitale rusesti, in care coordonatele locatiilor sunt incriptate sau chiar ascunse complet. Oficial, numai rusii care au permise speciale de acces au dreptul de a vedea harti ale campurilor petrolifere pe care coordonatele sunt figurate corect, la o scala mai mare de 1:2.500. „Era complet inutil“, spune Morrow despre coordonatele false ale hartilor de la FSB, create cu ajutorul unui sistem de criptare.

    Un purtator de cuvant al FSB a confirmat ca institutia este cea care se ocupa de hartile zonelor considerate importante pentru securitatea nationala, printre care se numara si campurile petrolifere. Intrebat daca accesul facil pe Internet la hartile care redau cu acuratete detaliile zonelor respective nu face complet inutila pastrarea secreta a coordonatelor corecte, acesta a spus ca agentia pentru care lucreaza are ca principala preocupare securitatea nationala si a refuzat sa comenteze pe marginea practicilor acesteia. Oamenii de afaceri straini, cu toate acestea, spun ca exista secrete in spatele acestor harti, dar ca acestea au prea putin de-a face cu securitatea nationala.

    Reguli precum cea legata de hartile campurilor petrolifere sunt nu doar o modalitate de a mentine controlul asupra unei industrii strategice, dar si o forma subtila de bariera comerciala. In plus, sunt o cale convenabila de a mentine numarul mare al angajatilor rusi din companiile straine. La urma-urmei, TNK-BP, compania mixta (50%-50%) la care Morrow lucreaza, plateste numerosi cartografi care incripteaza si mai apoi decripteaza hartile, spune Frank Rieber, fost inginer aici. Regulile sunt valabile pentru toate companiile petroliere, dar sunt descurajante mai ales pentru investitiile straine, cum este si TNK-BP. Astfel de regulamente asigura painea sutelor de cartografi care beneficiaza de licenta FSB. Ce pot face companiile petroliere? Fie fac outsourcing pentru activitatea de decriptare si de stabilire a coordonatelor corecte, prin contracte cu institute de cercetare, fie angajeaza cartografi rusi cu licente FSB, cum a facut si TNK-BP.

    Hartile oferite de autoritati, de exemplu, „vireaza“ de la nordul geografic – asa incat partea de sus a hartii poate fi usor orientata spre est – iar gridurile nu corespund cu cele ale hartilor de dimensiuni mari. „Ne-au facut sa ne smulgem parul din cap“, spune Frank Rieber.

    Evghenia M. Albats, autor al unei carti publicate in 1994 despre KGB – intitulata „Stat in stat“ – spune ca interesul agentiei de spionaj pentru cartografierea campurilor petrolifere e doar o alta metoda prin care aceasta isi exercita influenta in societate si in mediul de afaceri, chiar daca astfel de eforturi par ridicole, avand in vedere precizia informatiilor oferite de Internet.

    „Sigur ca FSB stie la fel de bine ca oricine ca exista Google Earth“, spune ea. „Iar asta n-are nici o legatura cu securitatea nationala. Are legatura cu controlul fluxului de bani“. In aceste vremuri, spune ea, serviciul rus de securitate pazeste puturile de petrol in aceeasi masura de oameni de afaceri straini si de rachete straine.

    Legile cu privire la campurile petrolifere sunt folosite pentru a determina companii precum TNK-BP sa-si inlocuiasca directorii straini cu unii rusi, care ar raspunde mai usor in eventualitatea unor presiuni din partea autoritatilor, spune Albats. In acelasi timp, Kremlinul foloseste petrolul pentru a-si recastiga statutul pierdut dupa colapsul URSS, ceea ce explica atentia mare acordata industriei de catre serviciul de securitate.

    Ministrul de externe al Rusiei, Serghei V. Lavrov, spunea in octombrie in fata unui comitet parlamentar ca exportul de energie este cea mai puternica arma diplomatica a Rusiei in relatiile pe care aceasta le are cu alte natiuni, potrivit unei relatari publicate de ziarul Nezavisimaia Gazeta. British Petroleum a cumparat o parte din compania petroliera Tyumen (TNK) in 2003. Frictiuni cu privire la hartile campurilor petrolifere au existat inca de la inceput, spun geologii companiei, dar acestea s-au intensificat in 2005. Problema a ajuns la cele mai inalte niveluri guvernamentale, iar o factiune care sprijina investitiile straine a protestat impotriva faptului ca serviciul federal de securitate al Rusiei pune bete in roate inginerilor occidentali, care sunt de folos industriei extractive a tarii, de vreme ce aduc in tara tehnologie si expertiza.

    La randul lor, inginerii occidentali cred ca hartile modificate sunt o piedica ridicola, care nu ingreuneaza productia. Cartografii licentiati de FSB sunt bine pregatiti si fac bine trecerea de la coordonatele false la cele reale si, pana acum, niciunul nu a facut greseli majore, spun ei.

    Intr-un interviu telefonic cu „The New York Times“, Bruce Morrow, care a lucrat ca inginer pentru TNK-BP din 2002 pana in mai 2005, spune ca a parasit compania in parte din cauza ca se saturase de controalele politiei. A explicat insa unui reporter cum poate ajunge, pe Google Earth, la lacul Samotlor – care se afla la nord de Nijnivartovsk, un oras situat pe raul Obi.

    „Tocmai in asta consta stupiditatea“, spune Morrow. „Poti obtine informatia asta de oriunde. Birocratia pune piedica bunului-simt. Iar asta nu e nici ilegal, nici neconvenabil“.

  • Germania: Tratament publicitar pentru melancolia germana

    O agentie de publicitate din Hamburg a creat, gratuit, o campanie de publicitate al carei scop este sa vindece Germania de pesimism. Unii critica initiativa, gasind ca e deplasata si inutila. Altora campania le place. Nu e clar insa cati cred ca aceasta doza de optimism publicitar va anihila legendarul pesimism german.

    Mai intai pe ecran poti vedea cativa copaci care se deseneaza deasupra liniei orizontului; apoi apare o doamna distinsa, ceva mai in varsta, care se uita direct in ochii privitorului si spune: „Tu esti miracolul Germaniei“. Dupa aceea, pe masura ce spotul difuzat de televiziunile germane continua sa se deruleze, isi fac aparitia mai multe personaje, mai celebre sau mai putin celebre, rostind fiecare un fragment dintr-un lung mesaj motivational.

    „Un fluture poate declansa un taifun“, spune privitorului o cunoscuta prezentatoare la o televiziune germana. Urmeaza o tanara cu trasaturi asiatice, care continua mesajul: „Suflul aripilor sale poate scoate copacii din pamant, la kilometri distanta“.

    Mesajul televizat include homosexuali si persoane handicapate care vorbesc printre stalpii de beton ai recent inauguratului Memorial al Holocaustului; in distributie figureaza si Katarina Witt, campioana olimpica la patinaj artistic, precum si un grup de copii care se uita direct spre camera si striga, intr-un glas, sloganul principal al campaniei publicitare: „Du bist Deutschland!“ – „Tu esti Germania!“.

    Creat gratuit de una dintre cele mai importante agentii germane de publicitate, spotul televizat descris mai sus e parte dintr-o campanie mai ampla, vizibila pretutindeni in Germania in ultima luna, al carei scop ar fi acela de a reda speranta unei natiuni. O natiune care si-a pierdut speranta si care are nevoie, cred creatorii campaniei, de un astfel de optimism, cu care de altfel nu prea sunt obisnuiti.

    Scopul final al campaniei este, deci, acela de a-i face pe oameni sa creada ca – asa cum aripile unui fluture pot schimba ceva in lume – asa pot si ei, prin mici gesturi individuale, sa-si schimbe propria soarta si, in cele din urma, soarta Germaniei intregi. Nu se stie inca daca acesta este modul cel mai potrivit de a lupta impotriva melancoliei nationale – iar opiniile variaza semnificativ in aceasta privinta – insa existenta insasi a acestei campanii (prima de acest fel, se pare, din intreaga istorie a tarii) e un fapt concret, care demonstreaza ceea ce toata lumea stie, dar nimeni nu spune clar. Ca starea de spirit a intregii natiuni e proasta, ca economia tarii e intr-o paguboasa stagnare, ca deficitele sunt prea mari si ca niciunul dintre actualii lideri ai Germaniei nu pare indeajuns de puternic sau indeajuns de vizionar pentru a scoate tara din acest disperat blocaj.


    „Daca traiesti in Germania, ai sentimentul ca o gramada de oameni nu stiu ce o sa se intample cu ei si cuvietile lor“, spune Oliver Voss, director al agentiei de publicitate Jung von Matt din Hamburg, cea care a creat sloganul si intreaga campanie. „Foarte multi oameni cred ca soarta lor e controlata de fapt de altcineva si, dupa parerea noastra, aceasta este o mare greseala.“

    Campania de publicitate, care se deruleaza acum peste tot – prin toate mijloacele, de la spoturi de televiziune la panouri publicitare, chiar si prin spoturi difuzate in cinematografele din toata tara – a pornit de la ideea unui grup de executivi media care si-au spus, la sfarsitul lui 2004, ca trebuie sa faca ceva pentru a schimba atmosfera din tara, in speranta ca o reinnoita incredere in sine a fiecarui german poate declansa in cele din urma o adevarata renastere nationala.

    In aceasta privinta, a ideii ca cineva trebuie sa faca ceva, nimeni nu se pune de-a curmezisul: pentru ca nimeni nu spune, in Germania, ca lucrurile ar merge spre bine. Deziluzia cea mai mare a germanilor isi are radacinile, cel mai probabil, in ceva care s-a petrecut cu un deceniu si jumatate in urma: unificarea Germaniei de Vest cu Germania de Est, dupa patru decenii in care tarile au mers pe drumuri diferite.

    Acum, ca unificarea a devenit deja istorie, ea continua sa fie considerata, in constiinta colectiva germana, un urias esec, atat economic, cat si spiritual. Cei din fosta Germanie de Vest sunt nemultumiti ca toti acesti bani s-au risipit fara rost si cred ca aceasta este, de fapt, cauza stagnarii economice a tarii si a somajului crescut. Cei din est sunt si ei nemultumiti, pentru ca simt ca viata lor e mai nesigura decat era in vremea socialismului. Si, pentru ca cercul sa se inchida, vesticii sunt nemultumiti, pe deasupra, si pentru ca ii vad pe estici nemultumiti de viata lor. In acest peisaj de nemultumire cronica, Oliver Voss, de la agentia Jung von Matt, a angajat un grup de executivi care sa elaboreze o campanie de publicitate ce avea sa fie conceputa fara ca cineva sa primeasca vreun ban. Campania a inceput in urma cu cateva luni – iar acum e greu de gasit macar un singur om in Germania care sa nu fi fost expus in vreun fel mesajului creat de Voss.

    „Cand am dat drumul campaniei“, spune Voss, „peste un milion de oameni au intrat pe site-ul nostru de Internet in prima ora, incercand sa se lamureasca ce se intampla. Asta inseamna ca in fiecare secunda peste 1.000 de oameni au intrat pe site. E o cifra uluitoare“. E uluitoare, intr-adevar, dar sunt oameni care spun ca Germania nu are nevoie acum de cantareti ori de sportivi – sau de critici literari, prezentatori de televiziune ori copii de scoala primara – care sa le spuna sa fie mai optimisti. Ar avea nevoie, cred criticii, sa se concentreze pe adevaratele probleme ale tarii. Saptamanalul intelectualist Die Zeit a lansat o ofensiva impotriva campaniei, pe care a etichetat-o drept „propaganda“, condamnandu-i pe creatorii acesteia in special pentru ceea ce ziarul a numit „prostul gust“ de a folosi Memorialul Holocaustului drept decor pentru homosexuali si handicapati care rostesc cuvintele „Tu esti Germania!“.

    „Campania sugereaza ca somajul ar fi consecinta unei stari proaste de spirit, un fenomen individual, care ar putea fi corectat in orice clipa prin autocontemplare si gandire pozitiva“, scria un comentator al Die Zeit, Jens Jessen. „Cineva s-ar putea intreba cum ar explica cei care au putut emite un asemenea nonsens unui inginer de 50 de ani, somer, ca si-a pierdut locul de munca tocmai pentru ca a uitat ca August Thyssen, Ferdinand Porsche sau alti muncitori germani ramasi in istorie au pornit-o si ei de la zero“, a continuat Jessen, referindu-se la un magnat german al otelului din secolul al XIX-lea si la creatorul automobilelor Porsche.

    Raspunsul lui Oliver Voss este, intr-o anumita privinta, ca pana si astfel de critici arata ca o asemenea campanie ii preocupa pe oameni si ca dezbateri de acest fel sunt o masura a succesului initiativei sale. Voss aminteste de un studiu frecvent citat in Germania, care arata ca aici doar 30% dintre oameni cred ca pot face ceva ca sa-si schimbe soarta, in timp ce in SUA procentul este dublu, de 60%. Cu alte cuvinte, nemtii ar fi pesimisti prin natura lor, iar un astfel de lucru trebuie sa aiba legatura si cu rezultatele slabe ale economiei nationale.

    „Intentia noastra nu a fost sa acoperim problemele pe care le avem cu o fata zambitoare“, spune el. „Si daca urmaresti campania, iti dai seama ca nu face decat sa transmita, foarte simplu, urmatorul mesaj: «Nu sta deoparte; incearca sa vezi ca exista probleme fata de care poti face si tu ceva».“

    Asta se traduce, in spotul televizat, intr-un scenariu: cinci personaje diferite spun, fiecare, cate un fragment din urmatorul text: „Da din aripi. Scoate copacii din radacini. Tu esti cel care are aripi. Tu esti cel care are radacini. Tu esti Germania!“.

    „Imi place mesajul“, spune un tanar de 20 de ani, Alexander Goehrs – unul dintre cele 4 milioane de someri ai tarii. „Traim vremuri grele. Vedem cu totii asta.“ Dar desi lui Alexander Goehrs ii place mesajul, tanarul se indoieste ca o astfel de campanie ar putea avea vreun efect concret. „Pentru ca lucrurile astea nu pot schimba in nici un fel situatia mea.“

  • PREGATITI-VA BANII

    Aparitii noi pe piata, noi investitii, exituri mai mult sau mai putin asteptate. Acestea au fost ingredientele unui an care a adus confirmarea faptului ca in Romania se pot face afaceri adevarate, atractive atat pentru fondurile de investitii, cat si pentru investitorii strategici.

    Compania UPC a cumparat Astral, Cetelem, divizia de consumer finance a grupului bancar francez BNP Paribas, a preluat Credisson, iar cel mai mare producator roman de medicamente, Sicomed, a fost cumparat de un important grup farmaceutic din Europa Centrala si de Est, Zentiva, in vreme ce Flamingo a preluat retailerul de electrocasnice Flanco. Transpuse in cifre, toate aceste achizitii  inseamna aproape 800 de milioane de dolari. Toate acestea sunt doar cateva dintre marile afaceri ale anului 2005 in care au fost implicate fonduri de investitii. Fie ca au vandut, fie ca au cumparat, fondurile de private equity au fost actori activi intr-un an in care tranzactiile dintre companii private au ajuns la apogeu.

    „Vanzarea Sicomed, Astral si Credisson, alaturi de alte tranzactii din ultimii ani, sunt dovezile cele mai clare ca in Romania se pot obtine randamente foarte bune in private equity si ca investitorii strategici considera Romania o tara stabila, indiferent de ratinguri“, spune Laurentiu Ispir, investment officer la compania suedeza de investitii Oresa Ventures. Ca urmare, investitorii strategici pot evalua companiile la valoarea lor reala, fara obisnuitul discount de tara, explica el. Pentru compania spaniola GED Capital, de exemplu, 2005 a fost un an foarte agitat. Firma a lansat un nou fond, se pregateste sa inchida unul mai vechi, a vandut, dar a si cumparat. Prin GED Eastern Fund II, fond lansat de-abia in acest an, GED a realizat deja o prima investitie: achizitia, impreuna cu firma spaniola Prosegur, a 51% din actiunile companiei romanesti de paza si protectie Dragon Star Guard, pentru sapte milioane de euro. Pe de alta parte, din vanzarea actiunilor pe care le detinea la Sicomed (circa un sfert), GED a obtinut de sase ori mai mult decat a investit in 1998.

    Foarte activi au fost in 2005 si polonezii de la Enterprise Investors. Dupa ce au ratat la finele anului trecut o investitie in Credisson, anul acesta au cumparat lantul de supermarketuri Artima, ale carui baze au fost puse de omul de afaceri Florentin Banu, dupa cum au preluat si aproximativ o treime din furnizorul de solutii software Siveco – de data aceasta in parteneriat cu Intel Capital.

    Si pentru a avea cine vinde sau cumpara, anul acesta s-au mai lansat noi fonduri. Compania americana de investitii Advent a strans inca 330 de milioane de dolari pentru un nou fond de venture capital destinat tarilor Europei Centrale, inclusiv Romania.

    La randul sau, Balkan Accession Management Company (BAMC) a anuntat constituirea fondului de investitii Balkan Accession Fund (BAF), initiat de managementul Fondului Romano-American pentru Investitii, cu un capital propus de 75 de milioane de euro. Unul din cei mai mari investitori din Romania, compania americana de investitii New Century Holdings Capital, care administreaza cel mai mare fond de investitii de pe piata noastra, a strans 275 de milioane de dolari, pentru a-i investi in firme romanesti. Expunerea grupului pe Romania a ajuns astfel, impreuna cu activele Broadhurst, la aproximativ jumatate de miliard de dolari.

    Insa aceasta evolutie pozitiva a avut si efecte negative. Pe fondul interesului pentru Romania si al luptei bancilor pentru a imprumuta bani, asteptarile antreprenorilor fata de evaluarea companiilor pe care le detin au crescut nejustificat, in multe cazuri, spune Ispir. „Fondurile trebuie sa demonstreze ca pot rezista tentatiei de a plati preturi nejustificate, chiar daca asta va insemna mai putini bani investiti“, a conchis el.

  • SUB ZODIA CONSUMULUI

    2005 si-a adjudecat rapid eticheta de an al consumului. Tot mai obosita, productia industriala nu a fost revigorata de banii lasati companiilor dupa scaderea la 16% a impozitului pe profit, iar exporturile au abandonat pozitia traditionala de locomotiva a cresterii economice. A rabufnit in schimb inflatia, care a ajuns sa puna la grea incercare credibilitatea bancii centrale. Pe langa inundatiile catastrofale care au lovit agricultura si infrastructura, economia s-a trezit inundata de capital, fiind incapabila sa-l absoarba in proiecte de investitii.

    Anul macroeconomic 2005 a inceput in tromba, sub amprenta socului produs de introducerea cotei de impozit de 16% pe profitul companiilor si venitul indivizilor. Inainte ca banii ramasi pe piata sa mearga spre investitii in capacitati de productie, a inceput frenezia consumului. In mod complet atipic, marii retaileri au inregistrat in februarie cresteri ale vanzarilor fata de ianuarie, ceea ce in anii trecuti nici nu visau, stiind ca sezonul inceputului de an sufera de refluxul cererii de dupa perioada Sarbatorilor.

    Dupa scurta vreme, parametrii macroeconomici au inceput sa semnalizeze acumularea presiunilor din directia cererii de consum, iar primul semnal a fost dat de inflatie: 1,4% in februarie, 1,7% in martie. Cand in aprilie au venit si scumpirile masive ale tarifelor la utilitati, dublate de cresterea agresiva a accizelor, preturile au explodat, readucand inflatia la doua cifre: 10% la sfarsitul lui aprilie 2005 fata de aprilie 2004.

    In acelasi timp, leul a continuat trendul de apreciere in termeni nominali inceput spre finalul lui 2004, ajungand sa se intareasca si cu 4,8% in decurs de o luna, asa cum s-a intamplat in mai. Era pentru prima oara dupa 1990 cand piata vedea cursul scazand constant, iar dupa ce neincrederea de inceput a fost infranta, s-a instalat convingerea ca trendul de intarire a monedei nationale avea sa continue.

    Nici nu era nevoie de mai mult pentru ca apetitul pietei pentru credite in valuta sa o ia razna, indiferent de destinatia banilor: bunuri de uz casnic, autoturisme sau locuinte. Banii ramasi de pe urma scaderii de impozite au creat o foame de consum care s-a dovedit imposibil de stavilit.

    Companiile autohtone s-au trezit incapabile sa-i raspunda si astfel tabloul de control macroeconomic al FMI a inceput sa se umple de beculete rosii: cererea depasea in mod cronic oferta de bunuri si servicii. Diagnosticul sec nu a intarziat: supraincalzire economica, cu presiunile inflationiste de rigoare. A aparut insa si un paradox: desi indicatorii de ansamblu semnalau insuficienta ofertei cu care veneau pe piata firmele romanesti, acestea nu conteneau sa se planga de o presupusa „insuficienta a cererii“, care statea in calea cresterii productiei. Si, intr-adevar, productia industriala a inceput sa gafaie din greu, inregistrand ritmuri de crestere din ce in ce mai scazute, sub performantele din anul precedent.

    A iesit astfel la iveala imaginea hada a unei economii insuficient restructurate: companiile romanesti nu produc ceea ce cere piata, nici ca sortimente si – mai ales – nici din punctul de vedere al calitatii. Asa ca piata a continuat sa se alimenteze cu bunuri din import, adancind deficitul comercial de la o luna la alta.  In octombrie a venit si recordul absolut: importuri de trei miliarde de euro intr-o singura luna. Banii pentru a finanta consumul din import au venit in mare parte tot din afara: datoria externa a prins sa creasca cu pana la 8 miliarde de euro, in conditiile in care bancile au ajuns sa se bazeze preponderent pe linii de finantare din exterior.

    Politicile macroeconomice au fost prinse in ofsaid de derapajele sistemului economic, cand intr-o directie, cand intr-alta. Nou introdusa cota de 16%, denumita „cota unica“, a ramas de fapt schioapa, Fiscul mentinand trepte diferentiate de taxare pentru diferite tipuri de venituri – 1%, 3% (impozit pe venitul microintreprinderilor) sau 10%, precum si o serie de scutiri sau posibilitati de evitare a impozitelor. In aceste conditii, bugetul a ajuns sa fie alimentat intr-o proportie din ce in ce mai mare de cresterea incasarilor din TVA si din taxe vamale. Adica bugetul statului se bazeaza tot mai mult pe aceeasi explozie a consumului, ramanand expus la o eventuala cadere a acestuia intr-un scenariu de criza. In plus, ideea cotei unice a ajuns sa fie pusa intr-o lumina din ce in ce mai proasta, fiind lasat deoparte modul in care aceasta a fost introdusa.

    Culmea, nici aprecierea puternica a leului, care a urcat pana la 14% in septembrie 2005 fata de septembrie 2004, nu a reusit sa tina piept presiunilor inflationiste accentuate de cresterile de preturi administrate, dar si de majorarile salariale care au continuat si dupa incheierea euforiei electorale. Cert este ca preturile marfurilor din import nu au scazut pe seama aprecierii leului, cererea fiind suficient de puternica pentru a-i motiva pe comercianti sa vanda scump – asadar inca un indiciu care sa sustina teza supraincalzirii economiei.

    Asa se face ca spre final de an, banca centrala se vede in situatia de a rata chiar si cifra de inflatie de 8,5%, considerata limita superioara a intervalului de variatie acceptat in jurul tintei de 7,5%. La jumatatea lui 2005 au aparut semnale care intareau temerile ca mersul economiei nu este in regula: cresterea economica dupa sase luni era de 4,9%, sensibil mai mica decat in 2004. Ce-i drept, o parte a declinului tine si de circumstante necontrolabile de catre autoritati, pretul cerut de pagubele produse de inundatii spunandu-si cuvantul.

    Dupa inca trei luni, tabloul arata si mai rau: in trimestrul al treilea, Produsul Intern Brut inregistrase o crestere de numai 1,8%, ceea ce conducea la o cifra de 3,6% pe noua luni. Implicit au aparut temerile ca ritmul de crestere economica la nivelul intregului an risca sa fie mai mic chiar si de 5%, fata de o tinta a autoritatilor de 5,7%.

    Numai ca nu doar inundatiile au fost de vina: cresterea exporturilor a incetinit cu trei pana la cinci puncte procentuale fata de 2004, acumuland cresteri anuale in jur de 17%, ceea ce a avut impactul de rigoare asupra contributiei acestora la cresterea economica. Pe parcursul anului, Guvernul a continuat sa asiste la derapajele din economie fara a incerca sa le controleze. Bugetul a continuat sa viseze la momentul in care economia subterana va iesi la lumina pentru a-i plati taxele de rigoare, a planat o vreme si scenariul unei majorari a TVA, totul pe fundalul unei nesfarsite balbaieli a modificarilor la Codul fiscal.

    Nici schimbarea ministrului finantelor nu a adus clarificari, cu exceptia dispretului aratat de acesta pentru masuri precum cresterea cotei de TVA. Mai mult in barba, BNR a continuat sa-si mormaie nemultumirea fata de lipsa unei strategii fiscale care sa rezolve problema veniturilor bugetare prea scazute pentru a acoperi nevoile de finantare pentru infrastructura si reformare a sistemului de pensii.

    In toamna, FMI a rabufnit in public: nu este de acord cu modul in care Bucurestiul conduce politicile macroeconomice. La prima vedere, aceasta pozitie putea fi combatuta, insa intre timp s-au adunat noi indicii despre tabloul ingrijorator care se contureaza. Ramase ca de capul lor dupa plecarea expertilor FMI, autoritatile au avut de dat piept cu presiunile sindicale pentru majorarea salariilor. Acestea veneau din sectoare defavorizate, precum educatia, desi la nivelul economiei salariile acumulasera o crestere spectaculoasa de circa 50% in decurs de un an. Problema semnalata si de FMI era ca aceste sporuri salariale nu fusesera insotite si de cresteri ale productivitatii muncii.

    Fara nici o solutie care sa aduca majorari semnificative ale incasarilor bugetare, constructia bugetului pe 2006 a scos inca o data la iveala limitele economiei: bani putini pentru educatie si sanatate, cheltuieli pentru bunuri si servicii stranse la maximum, investitii mici in sosele si cai ferate modernizate care ar ajuta companiile sa-si imbunatateasca performantele de competitivitate. In ciuda acestei nevoi de fonduri, Guvernul continua sa sustina ca in 2006 nu va umbla nici la nivelul cotei de 16%, nici la cel al TVA.

    Cum anume ar mai putea fi franat consumul in aceste conditii? Dupa ce a taiat si creditul in valuta, Banca Nationala a ramas cu prea putine sageti in tolba, ajungand sa lanseze catre public apeluri patetice pentru temperarea consumului, de dragul mentinerii trendului de scadere a inflatiei. Semnalul de alarma a fost bifat, insa e greu de crezut ca ecoul la nivelul publicului va fi cel scontat. Cel putin pe termen scurt, nuantele tabloului macroeconomic ar putea fi mai putin negre datorita banilor care vor veni din privatizarea BCR si a CEC.

    Ramane de vazut daca autoritatile vor continua sa asiste la deteriorarea indicatorilor macroeconomici, asteptand ca economia sa se autoregleze. Daca insa reglajul nu va veni, ajustarile vor fi impuse de piata, dupa cum avertizeaza guvernatorul BNR, Mugur Isarescu. Dar piata are o maniera de lucru aparte: cu duritate.

  • IERARHII NOI

    Paradoxal, cel mai important moment care a marcat piata retail-ului de electronice si electrocasnice in 2005 il reprezinta publicarea rezultatelor financiare pe 2004 ale principalelor companii din domeniu.

    Din toamna, am aflat cu totii ierarhia oficiala a primilor trei jucatori, un moment care a insemnat o rasturnare a ceea ce stiam anterior. Flanco, ocupantul locului intai in 2003, a cazut pe locul trei, Domo s-a clasat pe pozitia secunda, in vreme ce Altex a ajuns in pole-position. Altex a vandut de aproape 147 mil. euro, Domo a depasit cu putin pragul de 100 de milioane de euro, iar Flanco a avut o cifra de afaceri de doar 96 de milioane de euro. Exista sanse foarte mari ca ierarhia din 2004 sa ramana aceeasi si in 2005. Omul de afaceri Dan Ostahie, proprietarul si presedintele grupului de firme Altex, prognozeaza pentru finele acestui an o cifra de afaceri de 275 de milioane de euro, adica aproape dubla fata de anul an-terior. Cat despre Domo si Flanco, managerii celor doua companii estimeaza cresteri mai moderate (25-35%).

    Ce se afla dincolo de cifrele seci publicate de Ministerul Finantelor? In primul rand o viziune diferita asupra aceluiasi gen de business. Altex s-a dezvoltat inca de la bun inceput (1992) in mod antreprenorial, iar Dan Ostahie nu a vandut, cel putin pana acum, nici un procent din afacere.  Asumandu-si integral strategia de dezvoltare a firmei, Ostahie nu a ezitat sa riste.

    Iar in cazul Altex, „risc“ a insemnat extinderea retelei si cresterea suprafetelor de vanzare prin crearea unui nou concept de magazin – Media Galaxy. De ce risc? Pentru ca acest tip de dezvoltare s-a realizat in special prin credit bancar. Dincolo de extinderea distributiei, Ostahie a deschis noi linii de business, cum ar fi productia de calculatoare marca proprie (Davio). Rolul principal al productiei proprii il reprezinta cresterea marjelor de profit – scazute, de altfel, in business-ul de baza: distributie si retail.

    Ostahie recunoaste ca a riscat, insa el crede ca aceasta este singura cale catre succesul maxim. Cel putin pana acum, cartea pe care a jucat s-a dovedit castigatoare.

    Daca abordarea lui Ostahie poate fi definita ca una agresiva, modul in care s-a miscat Flanco a fost mai degraba temperat, daca nu chiar timid. Motivul? Compania este detinuta in proportie de 85% de fonduri de investitii care nu sunt dispuse sa investeasca la nesfarsit intr-o afacere. De aici, lipsa banilor pentru dezvoltare. Totodata, fondurile nu agreeaza contractarea unor credite  mari pentru ca aceasta forma de finantare, desi benefica pentru extindere, scade valoarea companiei in momentul vanzarii. In schimb, in decembrie 2005, la doua luni dupa plecarea lui Marius Ghenea de pe pozitia de CEO, Flanco a anuntat o miscare ale carei rezultate urmeaza sa se vada in urmatorii doi ani.

    Compania fondata de Florin Andronescu a ajuns la o intelegere cu Flamingo International, distribuitor si retailer de echipamente IT, privind o fuziune care va avea loc cel mai probabil in martie 2006. Practic, Flamingo va ingloba Flanco (aceasta companie urmand sa devina o filiala a noii entitati), tranzactie care presupune atat schimb de actiuni, cat si o componenta cash. Noul Flamingo va fi un redutabil adversar al Altex, mai ales ca urmeaza sa deschida noi magazine pe suprafete mari, concurand conceptul Media Galaxy. In cazul in care proiectul de fuziune se va concretiza, noua companie ar putea avea vanzari de circa 200 de milioane de euro. Departe inca de Altex, insa speranta artizanilor fuziunii este ca si profitabilitatea sa creasca semnificativ.

    Companiile de credit de consum au fost si in 2005 un motor al cresterii marilor lanturi (finantand circa 60% din vanzari). Aceasta in ciuda aparitiei noilor norme BNR privind limitarea riscului la creditele de consum. Tot anul acesta, motorul financiar al Flanco, compania Credisson, a fost vandut catre francezii de la Cetelem – BNP Paribas pentru 47 de milioane de euro. Dan Ostahie a creat impreuna cu Raiffeisen Bank compania de consumer finance Credex, al carei impact asupra business-ului Altex urmeaza sa se vada din 2006. Cat despre lantul Domo, 2005 a fost primul an intreg pentru activitatea Estima Finance (compania de credit de consum care ii sustine vanzarile in rate), infiintata in 2004.

    Revenind la strategii de dezvoltare, care este locul Domo in tot acest puzzle? Lorand Szarvadi, CEO Domo, se vede „undeva la mijloc“ intre Altex si Flanco – lucru valabil atat pentru rezultatele financiare, cat si pentru modul de abordare a pietei. Szarvadi pariaza si el pe cartea extinderii, sperantele de dezvoltare pentru compania sa fiind legate de parteneriatul cu grupul Kaufland. Domo urmeaza sa deschida magazine in centrele retailer-ului german, care a anuntat ca va inaugura 50-55 de locatii in urmatorii cinci ani. 

  • Repere in 2005

    Repere in 2005

    LEGISLATIE: Dupa mai multe modificari privind regimul eliberarii medicamentelor compensate, Ministerul Sanatatii face public in octombrie un pachet de legi menite sa reformeze sistemul sanitar din Romania. O parte dintre propuneri starnesc controverse, cum ar fi initiativa de a nu mai permite directorilor de spitale sa detina si alte functii, dar cele mai acerbe dispute au fost cauzate de initiativa ministerului de a limita activitatea lanturilor de farmacii.

    TRANZACTII: Sicomed, cel mai mare producator autohton de medicamente, a fost cumparat de compania ceha Zentiva, una dintre cele mai importante firme de profil din Europa Centrala si de Est. Valoarea fabricii bucurestene, calculata pe baza ofertei Zentiva, este de circa 200 de milioane de dolari (circa 170 de milioane de euro).

    CONSOLIDARE: In ciuda asteptarilor, anul acesta nu a adus prea multi jucatori noi pe piata romaneasca. Pe de alta parte, sectorul farmaceutic a intrat pe un trend al consolidarii, care va continua si in urmatorii ani. 

    De urmarit in 2006

    LEGISLATIE: Anul viitor vor intra probabil in vigoare legile din pachetul propus de ministrul sanatatii, Eugen Nicolaescu. Ramane de vazut care va fi forma finala a acestora si ce efecte vor produce. Daca legile vor fi adoptate in forma actuala, vor avea un puternic efect asupra companiilor care detin lanturi de farmacii.

    TRANZACTII: Antibiotice, al treilea producator de medicamente din Romania, urmeaza sa fie scos la privatizare in 2006, potrivit actionarului majoritar, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). De asemenea, unele companii din domeniul distributiei de medicamente sau din retail ar putea sa-si schimbe proprietarii in acest an.

    CONSOLIDARE: Numarul de companii cu activitate in sectorul farmaceutic va scadea in 2006. Interesul investitorilor straini ramane ridicat si, in functie de schimbarile legislative, am putea asista la unele intrari in piata, in timp ce companiile autohtone vor incerca sa se dezvolte, inclusiv prin achizitia unor competitori mai mici.

  • Repere in 2005

    • Repere in 2005

    TENDINTE: Industria hoteliera s-a dezvoltat in 2005 in doua directii: intrarea de noi lanturi internationale in marile orase si constructia de hoteluri cu capacitati mici de cazare, la munte.

    RETELE:  Anul acesta a intrat in Romania lantul hotelier spaniol NH Hoteles (cu doua hoteluri, in Timisoara si Bucuresti), iar lanturile Ibis si Golden Tulip s-au extins.

    DRACULA: Mitul contelui vampir a atras la Poiana Brasov investitori britanici, din domeniul chimiei, care au deschis „Acasa la Dracula“, o miniatura de patru stele a castelului de la Bran.

    PREMIERA:  Anul acesta s-a deschis primul complex de cinci stele din zona Tulcea, Delta Nature Resort. 

    • De urmarit in 2006

    PERSPECTIVE: Planurile anuntate de operatori pentru 2006 nu sunt deloc modeste. O trecere in revista a acestora dezvaluie imaginea unei Romanii cu orase intesate de turisti si oameni de afaceri, cu un litoral in agonie si cu cresteri in zona balneo.

    NOVOTEL: In sfarsit, dupa mai bine de doi ani de asteptari, inaugurarea proiectului Novotel va avea loc in cea de-a doua parte a anului viitor.

    RECORD: Proprietarii hotelurilor Confort din Capitala vor incepe in 2006 lucrarile la un hotel cu 1.000 de camere, care ar putea deveni cel mai mare din zona Balcanilor.

    ADIO, VALURI:  Dupa ce in 2005 unii hotelieri din statiunile de pe litoral au renuntat la capacitatile de cazare, se asteapta ca si la anul sa fie scoase la vanzare noi hoteluri.

  • CAT SA FIE CURSUL?

    Un curs de schimb dictat de piata, dar incurajat din cand in cand de banca centrala prin „mici ticalosii“ – dupa cum spunea recent chiar guvernatorul BNR, Mugur Isarescu. Asta a adus anul 2005 in materie de evolutie a leului, dar si multa agitatie, necunoscute si semne de intrebare.

    E liber si nu prea: si pe viitor, banca centrala va continua sa influenteze cursul de schimb pentru a evita fluctuatii exagerate, fara a adopta insa o politica de flotare libera a monedei nationale. Declaratia ii apartine guvernatorului BNR, Mugur Isarescu, si  a venit la inceputul lunii noiembrie, creionand, de fapt, un an viiitor la fel de agitat ca si cel care tocmai se incheie.

    Anul a inceput in forta pe piata valutara: doar in primele doua saptamani din ianuarie moneda nationala s-a apreciat in raport cu euro cu aproape 5%. O variatie care depasea castigul (de 3,5%) obtinut de leu pe intreg anul 2004. O luna mai tarziu, banca centrala si-a inceput pregatirile pentru mult asteptata (si temuta) liberalizarea a contului de capital. La vremea respectiva, cumpararile de valuta de 600 de milioane de euro din 15 si 16 februarie au avut un ecou puternic in piata interbancara – atat de puternice incat guvernatorul a iesit  cu declaratii si explicatii publice. „Nu avem un nivel de curs de aparat“, spunea Isarescu atunci, vorbind totusi de un camp de variatie. Tot in februarie la rampa ieseau si reprezentantii exportatorilor, cerand demiterea conducerii BNR. Motivul? „Modul defectuos in care a gestionat evolutia cursului de schimb“ – aprecierea leului lovind serios activitatea exportatorilor.

    Dar banca centrala avea nevoie, in perspectiva deschiderii contului de capital, de impredictibilitate. Iar „a spune ca urmarim un nivel de curs echivaleaza cu o invitatie catre alte capitaluri, de natura preponderent speculativa, de a intra in piata“, explicau in prag de aprilie oficialii BNR. Cu aprecierea monedei nationale s-au mai luptat insa si alte tari care au aderat la Uniunea Europeana. Astfel, banca centrala a Cehiei nu a mai intervenit in piata valutara incepand din 2002, iar zlotul polonez a castigat peste 22% fata de euro, din mai 2004 pana un an mai tarziu.

    In iunie, dealerii bancilor anticipau pentru ultima jumatate a anului o volatilitate mai accentuata a pietei. Volatilitate care nu a intarziat prea mult sa apara: in iulie, cinci saptamani de apreciere a leului au fost intrerupte de numai trei ori, generand un castig de circa 4,4 puncte procentuale in raport cu euro. Si asta dupa ce, timp de patru luni la rand, sub 3,6 lei noi pentru un euro nu s-a prea trecut.

    Septembrie prinde leul mult mai puternic (castigase deja mai bine de 11% in fata monedei europene), dar si mai greu de anticipat cum va evolua. Tot atunci a venit insa si avertismentul BNR: leul s-a intarit deja „nerealist de mult“ in raport cu principalele valute de referinta, iar „substanta leului si castigurile de productivitate“ nu mai sustin o astfel de tendinta. Cu toate ca pe termen lung leul va continua sa se aprecieze in mod real, „pentru moment „aprecierea nominala a leului este o aberatie de proportii, chiar periculoasa“, spunea Isarescu la vremea respectiva. Motiv pentru care, pentru a incetini tendinta de apreciere excesiva a leului, BNR a continuat sa-si faca simtita prezenta pe piata valutara in mod curent, cumparand masiv valuta, potrivit dealerilor.

    In octombrie insa cumpararile de valuta ale BNR s-au restrans semnificativ, in conditiile in care piata a consemnat o cerere mai mare de valuta. Lucru care, in final, a dus la o depreciere a leului cu aproape trei puncte, la finele lui octombrie, un euro valorand 3,6255 lei noi. Ce va urma? Nici chiar guvernatorul Isarescu nu stie, potrivit propriilor spuse, „unde se va opri cursul“.

BusinessMagazin